MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 107/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 107         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 11 februarie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 759 din 5 noiembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 2 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii

 

Decizia nr. 765 din 10 noiembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

167/C. - Ordin al ministrului justiţiei privind modificarea Regulamentului pentru descrierea, compunerea şi modul de purtare a uniformelor şi echipamentului specific pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi a regulilor de acordare a drepturilor de echipament, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.908/C/2013

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 759

din 5 noiembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1,2 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 2 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicată de Daniela Nicoleta Andreescu în Dosarul nr. 14.046/4/2014 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 795D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Guvernul României a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 30 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 14.046/4/2014, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, 2 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicată de Daniela Nicoleta Andreescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare, precum şi suspendarea executării silite.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale criticate încalcă prevederile constituţionale şi convenţionale, întrucât stabilesc o justiţie diferită pentru instituţiile publice, în privinţa creanţelor stabilite prin titluri executorii, în condiţiile în care executarea unei hotărâri definitive executorii face parte din procesul echitabil la care face referire art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată că art. 7 Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 consacră o situaţie privilegiată pentru debitorii instituţii ale statului din punctul de vedere al plăţii de taxe, al cauţiunii specifice contestaţiei la executare şi al suspendării unui titlu executoriu.

7. Astfel, dispoziţiile legale criticare permit amânarea pentru debitorii instituţii publice din România a executării unei hotărâri şi creează pentru aceştia, termene şi clauze diferite de cele pentru ceilalţi debitori, ajungându-se la favorizarea acestora în detrimentul celorlalţi debitori şi la încălcarea principiilor unui proces echitabil, a principiului unei justiţii egale şi unice pentru toţi cei aflaţi în situaţii similare.

8. Statutul diferenţiat apare şi din punctul de vedere al posibilităţii utilizării atât a contestaţiei la executare, cât şi a suspendării titlului executoriu, în condiţiile în care debitorii instituţii ale statului pot să uzeze de acestea fără să achite taxele şi cauţiunile pe care alţi debitori le achită; neplata cauţiunii pentru cererea de suspendare şt pentru introducerea contestaţiei la executare conduce la un regim diferenţiat care permite şi abuzul utilizării acestor instrumente procesuale, evidenţiind şi statutul discriminatoriu şi inechitabil între debitori şi părţile unui proces.

9. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că actul normativ are ca scop protecţia patrimoniului instituţiilor publice, astfel încât activitatea acestora să se desfăşoare în condiţii optime.

10. În ceea ce priveşte art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, instanţa apreciază că nu poate fi vorba despre încălcarea principiului egalităţii, întrucât prin Constituţie este consacrat principiul egalităţii între cetăţeni, iar nu între cetăţeni şi instituţiile sau autorităţile publice. Cu referire la scutirea instituţiilor şi autorităţilor publice de plata taxelor judiciare de timbru, timbrul judiciar şi sumele stabilite cu titlu de cauţiune, se apreciază că aceste dispoziţii nu contravin Constituţiei, întrucât atât taxele judiciare de timbru, timbrul judiciar şi sumele stabilite cu titlu de cauţiune, cât şi creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora, în calitate de debitori ai unor persoane fizice sau juridice, se fac venituri la acelaşi buget, bugetul statului.

11. Instanţa apreciază că prevederile art. 21 din Constituţie nu au fost încălcate prin instituirea unui termen de 6 luni în care instituţia debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată, întrucât, deşi instituţiile publice sunt obligate la plata creanţelor către creditorii persoane fizice sau juridice, prelungirea executării cu o perioada de 6 luni din cauza lipsei de fonduri nu atrage încălcarea executării într-un termen rezonabil. Or, posibilitatea instituţiilor ori autorităţilor publice de a introduce contestaţie la executare împotriva unor acte de executare silită pe care le consideră nelegale ori netemeinice, atât timp cât această opoziţie este recunoscută şi persoanelor fizice sau juridice de drept privat, nu încalcă aceste prevederi constituţionale.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, principiul egalităţii este prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni şi nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Aşa cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Legea fundamentală şi în alte acte normative, fiind egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, în timp ce acestea din urmă exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create. Astfel, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalităţii decât atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă; or, în ipoteza prevăzută de textul de lege criticat, persoanele juridice, ca subiecte colective de drept, se află evident într-o situaţie diferită.

14. Pe de altă parte, scutirea unor autorităţi publice de plata unor taxe, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte măsuri pe care le îndeplinesc are o justificare obiectivă şi raţională în faptul că autorităţile respective (beneficiare de alocaţii bugetare), fiind finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective făcându-se venit tot la bugetul de stat, ar fi absurd să fie obligate să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget. În plus, este o prerogativă constituţională a legiuitorului de a stabili nu numai impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat, ci şi orice excepţii de la aceste obligaţii, cum este cea prevăzută de dispoziţiile criticate. În sensul celor de mai sus, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin deciziile nr. 10 din 17 ianuarie 2013 şi nr. 391 din 26 aprilie 2012.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1, 2 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins:

- Art. 1: „(1) Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.

(2) Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale, pentru care au fost înfiinţate.”;

- Art. 2: „Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”;

- Art. 7: „Cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituţiile şi autorităţile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanţelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar şi a sumelor stabilite cu titlu de cauţiune.”

18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 15 privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 alin. (1) şi (2) privind principiul egalităţii în drepturi, art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi în art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a pronunţat asupra dispoziţiilor ordonanţei prin mai multe decizii şi, răspunzând unor critici asemănătoare, a statuat constant că prevederile respective sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale.

20. Astfel, prin Decizia nr. 444 din 20 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 8 decembrie 2003, Curtea a statuat că, indiscutabil, ordonanţa instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse băneşti ale instituţiilor publice, ci numai asupra acelora alocate special de la buget în acest scop. Această limitare nu este, însă, contrară Constituţiei, ci, aşa cum s-a arătat, este în concordanţă cu principiile consacrate de aceasta şi nu înfrânge regula accesului liber la justiţie sau dreptul la un proces echitabil Interzicerea executării silite asupra altor fonduri băneşti decât cele alocate de la bugetul de stat în acest scop nu constituie o discriminare a creditorului în favoarea statului, aşa cum se susţine în motivarea excepţiei, ci o normă de protecţie de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei instituţii publice de resursele sale financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu.

21. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 529 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.025 din 18 noiembrie 2005, Curtea a reţinut că ordonanţa a cărei constituţionalitate este contestată are o evidentă finalitate de protecţie a patrimoniului instituţiilor publice, ca o premisă indispensabilă a desfăşurării activităţii lor în condiţii optime şi, prin aceasta, a îndeplinirii atribuţiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului. Art. 44 alin. (1) din Constituţie, prin care se garantează creanţele asupra statului, nu precizează că aceasta presupune executarea lor de îndată, condiţiile instituite în această materie prin ordonanţă, chiar dacă afectează celeritatea procedurii, nu contravin Constituţiei, ci urmăresc găsirea resurselor necesare pentru executarea obligaţiilor.

22. De asemenea, prin Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009, a statuat că dispoziţiile criticate referitoare la procedura executării obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice se aplică fără nicio discriminare tuturor creditorilor instituţiilor publice, acestea fiind conforme cu prevederile art. 16 şi art. 44 alin. (2) din Constituţie. Mai mult, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul poate stabili regulile de desfăşurare a procedurii de judecată, fără să aducă atingere substanţei drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

23. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 din ordonanţă, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 127 din 19 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 16 aprilie 2008, reţinând că este adevărat că prin instituirea unui termen de 6 luni în care instituţia debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată (dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri) se prelungeşte durata procedurii de executare a titlului. Însă, Curtea a observat că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, s-a statuat că, deşi o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepţional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanţe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanţei înseşi a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

24. În final, Curtea a reţinut că procedura de executare a obligaţiilor de plată aparţinând instituţiilor publice se desfăşoară într-un termen rezonabil,

25. Prevederile art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2002 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate raportat la critici şi prevederi constituţionale similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 10 din 17 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 25 februarie 2013.

26. Astfel, Curtea, având în vedere jurisprudenţa sa anterioară, a reţinut că, aşa cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create. Principiul egalităţii în drepturi prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice.

27. Aşa fiind, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalităţii decât atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă; or, Curtea a observat că, în ipoteza prevăzută de textul de lege criticat, persoanele juridice, ca subiecte colective de drept, se află, evident, într-o situaţie diferită.

28. Ca atare, scutirea instituţiilor şi a autorităţilor publice de plata taxelor judiciare de timbru, timbru judiciar şi a sumelor stabilite cu titlu de cauţiune, în cadrul procedurii de executare silită a creanţelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora, în calitate de debitori ai unor persoane fizice sau juridice, are o justificare obiectivă şi raţională, aceste autorităţi fiind finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget.

29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, Cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

30. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 15 din Constituţie, Curtea constată că autoarea excepţiei nu arată în ce constă contradicţia dintre prevederile legale criticate şi textul Constituţiei, astfel că această critică nu este motivată, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniela Nicoleta Andreescu în Dosarul nr. 14.046/4/2014 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 1, 2 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 noiembrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 765

din 10 noiembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexelor nr. 2 şi nr. 3b la aceasta, excepţie ridicată de Sindicatul Liber învăţământ Zona Caracal în Dosarul nr. 1.779/104/2014 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 465D/2015.

2. La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 624D/2015, nr. 625D/2015, nr. 643D/2015, nr. 644D/2015, nr. 658D/2014, nr. 659D/2014, 674D/2015, nr. 683D/2015, nr. 757-763D/2015, nr. 771-776D/2015, nr. 785D/2015, nr. 796-799D/2015, nr. 804D/2015, nr. 813D/2015, nr. 819D/2015, nr. 820D/2015, nr. 875D/2015, nr. 880D/2015, nr. 885D/2015, nr. 886D/2015, nr. 888D/2015, nr. 889D/2015, nr. 893D/2015, nr. 956D/2015, nr. 957D/2015, nr. 961D/2015 şi nr. 994D/2015, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, în ansamblul său, excepţie ridicată de Sindicatul Liber învăţământ Zona Caracal, de Sindicatul Liber învăţământ Zona Balş şi de Costinel Claudiu Popescu în dosarele nr. 1.782/104/2014, nr. 1.923/104/2014, nr. 1.986/104/2014, nr. 3.290/63/2014, nr. 1.926/104/2014 şi nr. 3.406/104/2014 ale_ Curţii de Apei Craiova - Secţia I civilă; de Sindicatul Liber din învăţământ Satu Mare şi de Sindicatul învăţământului Preuniversitar Satu Mare în dosarele nr. 884/83/2014, nr. 1.317/83/2014, nr. 1.315/83/2014, nr. 1.841/83/2014, 1.001/83/2014, nr. 1.091/83/2014, nr. 1.323/83/2014, nr. 1.306/83/2014, nr. 1.338/83/2014. nr. 1.344/83/2014. nr. 1.835/83/2014, nr. 1.476/83/2014. nr. 1.948/83/2014. nr. 2.430/83/2014, nr. 1.312/83/2014. nr. 1.275/83/2014, nr. 2.478/83/2014, nr. 1.339/83/2014, nr. 1.593/83/2014 şi nr. 1.199/83/2014 ale Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă; de Sindicatul Liber din învăţământ Zona Odorheiu Secuiesc în Dosarul nr. 1.176/96/2014 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă; de Sindicatul Liber „Educaţia” din Galaţi în Dosarul nr.5.980/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia l civilă; de Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani în dosarele nr. 2.724/40/2014, nr. 2.735/40/2014, nr. 2.837/40/2014 şi nr. 2.841/40/2014 ale Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă şi de Sindicatul învăţământ Brăila „Corneliu Gh. Caranica” în dosarele nr. 960/113/2014, nr. 1.742/113/2014, nr. 935/113/2014, nr. 1.583/113/2014, nr. 1.630/113/2014, nr. 1.719/113/2014, nr. 1.639/113/2014, nr. 1.724/113/2014 şi nr. 1.637/113/2014 ale

Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

4. La apelul nominal, lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Magistratul-asistent referă că, în Dosarul nr. 674D/2015, autorul excepţiei a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia. În dosarele nr. 757D/2015, nr. 758D/2015, nr. 776D/2015, nr. 785D/2015 şi nr. 813D/2015 Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Copălău, Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat” şi Sindicatul Liber învăţământ Zona Balş au depus cereri prin care solicită judecarea în lipsă.

6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

7. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor.

8. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin, (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 624D/2015, nr. 625D/2015, nr. 643D/2015, nr. 644D/2015, nr. 658D/2014, nr. 659D/2014. 674D/2015, nr. 683D/2015, nr. 757-763D/2015, nr. 771-776D/2015, nr. 785D/2015, nr. 796-799D/201 5, nr. 804D/2015, nr. 813D/2015, nr. 819D/2015, nr. 820D/2015, nr. 875D/2015, nr. 880D/2015, nr. 885D/2015, nr. 886D/2015, nr. 888D/2015, nr. 889D/2015, nr. 893D/2015, nr. 956D/2015, nr. 957D/2015, nr. 961D/2015 şi nr. 994D/2015 la Dosarul nr. 465D/2015, care a fost primul înregistrat.

9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

10. Prin încheierile din 26 februarie 2015, 2 martie 2015, 18 martie 2015, 30 martie 2015, 31 martie 2015,1 aprilie 2015, 7 aprilie 2015, şi 19 mai 2015, pronunţate în dosarele nr. 1.779/104/2014, nr. 1.782/104/2014, nr. 1.923/104/2014, nr. 1.986/104/2014, nr. 3.290/63/2014, nr. 1.926/104/2014 şi nr. 3.406/104/2014, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 plivind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexelor nr. 2 şi nr. 3b la aceasta. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Liber învăţământ Zona Caracal, de Sindicatul Liber învăţământ Zona Balş şi de Costinel Claudiu Popescu, în cadrul soluţionării unor cauze având ca obiect acordare de drepturi băneşti.

11. Prin încheierile din 17 martie 2015, 18 martie 2015, 19 martie 2015, 2 aprilie 2015, 6 aprilie 2015, 7 aprilie 2015, 9 aprilie 2015,15 aprilie 2015,16 aprilie 2015, 21 aprilie 2015, 28 aprilie 2015,29 aprilie 2015 şi 30 aprilie 2015, pronunţate în dosarele nr. 884/83/2014, nr. 1.317/83/2014, nr. 1.315/83/2014, nr. 1.841/83/2014, 1.001/83/2014, nr. 1.091/83/2014, nr. 1.323/83/2014, nr. 1.306/83/2014, nr. 1.338/83/2014, nr. 1.344/83/2014, nr. 1.835/83/2014, nr. 1.476/83/2014, nr. 1.948/83/2014, nr. 2.430/83/2014, nr. 1.312/83/2014, nr. 1.275/83/2014, nr. 2.478/83/2014, nr. 1.339/83/2014, nr. 1.593/83/2014 şi 1.199/83/2014, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, ale anexelor nr. 2 şi nr. 3b la aceasta, precum şi ale Legii nr. 63/2011 în ansamblul său. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Liber din învăţământ Satu Mare şi de Sindicatul învăţământului Preuniversitar Satu Mare, în cadrul soluţionării unor cauze având ca obiect acordare de drepturi băneşti.

12. Prin încheierea din 25 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.176/96/2014, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexelor nr. 2 şi nr. 3b la aceasta. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Liber din învăţământ Zona Odorheiu Secuiesc, în cadrul soluţionării unei cauze având ca obiect acordare de drepturi băneşti.

13. Prin încheierea din 16 februarie 2015, pronunţata în Dosarul nr. 5.980/121/2014, Tribunalul Galaţi - Secţia i civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011, precum şi ale anexelor nr. 2 şi nr. 3b la aceasta. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Liber „Educaţia din Galaţi, în cadrul soluţionării unei cauze având ca obiect acordare de drepturi băneşti.

14. Prin încheierile din 24 februarie 2015, pronunţate în dosarele nr. 2.724/40/2014, nr. 2.735/40/2014, nr. 2.837/40/2014 şi nr. 2 841/40/2014, Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011, precum şi ale anexelor nr. 2 şi nr. 3b la aceasta. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani, în cadrul soluţionării unor cauze având ca obiect acordare de drepturi băneşti.

15. Prin încheierile din 24 martie 2015,2 aprilie 2015,7 mai 2015 pronunţate în dosarele nr. 960/113/2014, nr. 1.742/113/2014, nr. 935/113/2014, nr. 1.583/113/2014, nr. 1.630/113/2014, nr. 1.719/113/2014, nr. 1.639/113/2014, nr. 1.724/113/2014 şi nr. 1.637/113/2014, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul învăţământ Brăila „Corneliu Gh. Caranica”, în cadrul soluţionării unor cauze având ca obiect acordare de drepturi băneşti.

16. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5) şi art. 147 alin, (4) din Constituţie, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011. Astfel, prin Legea nr. 63/2011, salariile de încadrare ale cadrelor didactice au fost micşorate, deşi, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011, reîncadrarea salarială a cadrelor didactice, începând cu data de 1 ianuarie 2010, trebuia făcută în raport cu salariile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, adică prin luarea în calcul a unui coeficient de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400 lei. Conform considerentelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011 şi celor ale deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3 din 4 aprilie 2011 şi nr. 11 din 8 octombrie 2012, salariile cadrelor didactice trebuiau să revină, începând cu data de 1 ianuarie 2011, la cuantumul avut în luna iunie 2010, deci la nivelul prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.

17. Se arată că, în fapt, Legea nr. 63/2011 a readus valorile salariale ale cadrelor didactice la nivelul stabilit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, care a fost constatată neconstituţională, ceea ce a condus la o scădere a cuantumului salariilor de 25%. În acest sens, susţin că, după pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011, Guvernul avea obligaţia să respecte prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi să modifice salariile prevăzute în anexele Legii nr. 63/2011, prin raportarea lor la valorile stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.

18. În concluzie, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile Legii nr. 63/2011 sunt neconstituţionale, întrucât contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, deoarece aceste dispoziţii „perpetuează prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, chiar dacă introduc în locul coeficienţilor de multiplicare rezultatul înmulţirii acestora”. Soluţia constituţională pentru uniformizarea salariilor din învăţământ „era raportarea valorilor la cele rezultate din prevederile Legii nr. 221/2008.”

19. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă, Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă, Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă şi Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

20. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şt Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, concluziile scrise transmise la dosar, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011.

24. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 147 alin, (4) referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României.

25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra aceloraşi dispoziţii de lege, criticate din aceeaşi perspectivă, s-a pronunţat prin numeroase decizii, respectiv, în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, prin Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, iar în cadrul controlului a posteriori de constituţionalitate prin Decizia nr. 623 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 26 din 13 ianuarie 2015, Decizia nr. 99 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 292 din 29 aprilie 2015, Decizia nr. 211 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 11 iunie 2015, Decizia nr. 213 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 mai 2015, Decizia nr. 355 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 30 iunie 2015, şi Decizia nr. 582 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 30 octombrie 2015, constatând constituţionalitatea acestora, în raport cu criticile formulate. Curtea â reţinut că autorii excepţiei critică în principal faptul că salariile personalului didactic şi didactic auxiliar trebuiau să revină, începând cu data de 1 ianuarie 2011, la cuantumul (calculat pe baza coeficientului de multiplicare 1,000 de 400 lei) prevăzut de Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, coroborată cu Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009.

26. Astfel, în ceea ce priveşte încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin raportare la jurisprudenţa sa referitoare la dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării, în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat, Curtea a amintit jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere, pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 57.

27. Cu privire la exigenţele referitoare la previzibilitatea normelor juridice şi protecţia aşteptărilor legitime ale cetăţenilor, Curtea a constatat că acestea nu sunt încălcate, câtă vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat (a se vedea Decizia nr. 623 din 4 noiembrie 2014, paragraful 15). Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, a existat o situaţie juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare şi de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context, specific salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară [...] urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul naţional de învăţământ (a se vedea Decizia nr. 623 din 4 noiembrie 2014, paragraful 16).

28. Referitor la invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea a reţinut că argumentele rezultate din aceasta şi din deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3 din 4 aprilie 2011 şi nr. 11 din 8 octombrie 2012, nu pot fi aplicate mutatis mutandis la situaţia legislativă actuală, şi anume la Legea nr. 63/2011, pentru că se referă la soluţii legislative diferite. Deciziile pronunţate în cadrul soluţionării unor recursuri în interesul legii reprezintă rezultatul unei activităţi de interpretare a legii, iar nu de legiferare, şi îşi găsesc aplicabilitatea atât timp cât norma interpretată este în vigoare (a se vedea Decizia nr. 213 din 31 martie 2015, paragraful 25).

29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile pronunţate de Curte prin deciziile mai sus menţionate, îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Liber învăţământ Zona Caracal, de Sindicatul Liber învăţământ Zona Balş şi de Costinel Claudiu Popescu în dosarele nr. 1.779/104/2014, nr. 1.782/104/2014, nr. 1.923/104/2014, nr. 1.986/104/2014, nr. 3.290/63/2014, nr. 1.926/104/2014 şi nr. 3.406/104/2014 ale Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă; de Sindicatul Liber din învăţământ Satu Mare şi de Sindicatul învăţământului Preuniversitar Satu Mare în dosarele nr. 884/83/2014, nr. 1.317/83/2014, nr. 1.315/83/2014, nr. 1.841/83/2014, nr. 1.001/83/2014, nr. 1.091/83/2014, nr. 1.323/83/2014, nr. 1.306/83/2014, nr. 1.338/83/2014, nr. 1.344/83/2014, nr. 1.835/83/2014, nr. 1.476/83/2014, nr. 1.948/83/2014, nr. 2.430/83/2014, nr. 1.312/83/2014, nr. 1.275/83/2014, nr. 2.478/83/2014, nr. 1.339/83/2014, nr. 1.593/83/2014 şi nr. 1.199/83/2014 ale Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă; de Sindicatul Liber din învăţământ Zona Odorheiu Secuiesc în Dosarul nr. 1.176/96/2014 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă; de Sindicatul Liber „Educaţia” din Galaţi în Dosarul nr. 5.980/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă; de Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani în dosarele nr. 2.724/40/2014, nr. 2.735/40/2014, nr. 2.837/40/2014 şi nr. 2.841/40/2014 ale Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă şi de Sindicatul învăţământ Brăila „Corneliu Gh. Caranica” în dosarele nr. 960/113/2014, nr. 1.742/113/2014, nr. 935/113/2014, nr. 1.583/113/2014, nr. 1.630/113/2014, nr. 1.719/113/2014, nr. 1.639/113/2014, nr. 1.724/113/2014 şi nr. 1.637/113/2014 ale Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă, Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă, Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă, Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă, Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă, Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 noiembrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL JUSTIŢIEI

 

ORDIN

privind modificarea Regulamentului pentru descrierea, compunerea şi modul de purtare a uniformelor şi echipamentului specific pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi a regulilor de acordare a drepturilor de echipament, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.908/C/2013

 

Având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 51/1994 privind drepturile de echipament şi materiale de resortul echipamentului, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 143/1994, cu modificările ulterioare,

în conformitate cu prevederile art. 36 lit. c) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările ulterioare,

în baza art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.997/2004 privind stabilirea uniformei, echipamentului specific şi însemnelor distinctive pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cu modificările ulterioare, şi a art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul justiţiei emite următorul ordin;

Art. I. - Regulamentul pentru descrierea, compunerea şi modul de purtare a uniformelor şi echipamentului specific pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi a regulilor de acordare a drepturilor de echipament, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.908/C/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 23 octombrie 2013, se modifică după cum urmează;

1. În anexa nr. 4 „Reguli pentru aplicarea normelor de echipare a funcţionarilor publici cu statut special”, la articolul 7, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Anual, până la data de 15 decembrie a anului în curs, funcţionarii publici sunt obligaţi să solicite, prin cererile de echipament, articolele de echipament necesare pentru anul următor, după cum urmează;

a) funcţionarii publici încadraţi la categoria «echipament pentru completarea uniformei şi diferenţa în bani» pot solicita numai echipamentul necesar pentru completarea uniformei, iar diferenţele valorice rezultate prin nesolicitarea unor articole de echipament se achită în numerar. Contravaloarea drepturilor de echipament se acordă potrivit art. 11 alin. (2);

b) pentru articolele de echipament solicitate prin cerere, valoarea acestora se reţine din cota de echipare anuală aferentă normei pentru care a fost făcută solicitarea. Contravaloarea acestor articole, reţinută din cota de echipare anuală, se acordă, integral, în primul trimestru al anului următor, dacă nu a fost posibilă acordarea acestora în anul pentru care au fost solicitate;

c) funcţionarii publici încadraţi la categoria «numai bani» solicită acordarea contravalorii drepturilor de echipament. Contravaloarea drepturilor de echipament se acordă potrivit art. 11 alin. (2).”

2. În anexa nr. 4 „Reguli pentru aplicarea normelor de echipare a funcţionarilor publici cu statut special”, la articolul 11, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Achitarea drepturilor de echipament în bani se efectuează lunar, începând cu prima lună a anului de referinţă, în funcţie de fondurile alocate. Valoarea lunară de acordat reprezintă 1/12 din totalul cotei părţi anuale în vigoare la data acordării.”

3. În tot cuprinsul regulamentului, sintagma „Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor” se înlocuieşte cu sintagma „Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea 1.

 

Ministrul justiţiei,

Raluca Alexandra Prună

 

Bucureşti, 20 ianuarie 2016.

Nr. 167/C.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

DECIZIA Nr. 36

din 23 noiembrie 2015

 

Dosar nr. 1.749/1/2015

 

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal - preşedintele completului

Liliana Vişan - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal - judecător-raportor

Carmen Ilie - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Iuliana Măiereanu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Iuliana Rîciu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Rodica Voicu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Marin - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Simona Marcu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Doina Duican - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 1.749/1/2015 este constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi ale art. 274 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent-şef Bogdan Georgescu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din data de 29 aprilie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 3.178/62/2014.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosarul cauzei au fost depuse jurisprudenţa comunicată de curţile de apel şi raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor, iar recurentul-reclamant din cauza în care a fost formulată sesizarea a depus concluzii scrise.

Preşedintele completului constată că nu există chestiuni prealabile, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 29 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.178/62/2014, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:

„Interpretarea dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare (Codul silvic), coroborat cu art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale şi pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond (Hotărârea Guvernului nr. 861/2009) prin raportare la art. 4 lit. s) pct. 4 coroborat cu art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010), este în sensul că, pentru acordarea, după data de 1 ianuarie 2010, a compensaţiilor prevăzute de Codul silvic, singura condiţie de acordare este existenţa deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat sau în sensul că, pe lângă avizul Comisiei Europene, este necesară adoptarea normelor metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010.

2. La data formulării sesizării, Curtea de Apel Braşov a avut în vedere prevederile Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, cu modificările şi completările ulterioare. La data pronunţării prezentei decizii, dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b)au acelaşi conţinut În cuprinsul Legii nr. 46/2008 privind Codul silvic (Codul silvic), republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 12 august 2015.

II. Expunerea succintă a procesului

A. Cererea de chemare în judecată

3. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare B.:

- anularea actului administrativ emis, în opinia sa, cu exces de putere, prin care i s-a comunicat refuzul soluţionării favorabile a cererii sale, constând în acordarea compensaţiilor pentru anul 2010 şi a dobânzilor aferente:

- obligarea pârâtului la plata contravalorii produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, pentru suprafaţa de pădure situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000, în zonele T1 şi T2, teren administrat în totalitate de Ocolul Silvic B. pe întreaga perioadă a anului 2010.

4. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul suprafeţei de teren forestier, conform procesului-verbal de punere în posesie, iar suprafaţa de 387,70 ha este cuprinsă în aria protejată Natura 2000, sit care este parte integrantă a Reţelei Ecologice Europene Natura 2000 în România.

5. Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, îi sunt interzise orice formă de exploatare/utilizare a resurselor naturale, precum şi orice formă de folosire a terenurilor incompatibilă cu scopul de protecţie/conservare a suprafeţei menţionate.

6. Ca atare, pentru acordarea compensaţiilor aferente anului 2010, a fost creat cadrul legislativ, prin dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic şi ale anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 861/2009.

7. La data de 19 iulie 2012, Comisia Europeană a emis Decizia C (2012) 5166 final, prin care a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat pentru toate persoanele fizice şi juridice, indiferent de forma de proprietate asupra terenurilor forestiere, fiind astfel îndeplinită condiţia impusă de prevederile art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009.

8. Reclamantul a mai arătat faptul că Ocolul Silvic B. a întocmit documentaţia privind calculul despăgubirilor cu respectarea metodologiei de calcul prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora şi de Hotărârea Guvernului nr. 861/2009, însă pârâtul a refuzat în mod nejustificat să îi acorde despăgubiri, pe motivul că nu ar exista metodologia de calcul al despăgubirilor, deşi aceasta era cuprinsă în Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 şi în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului finanţelor publice nr. 625/22.507/2006 privind aprobarea Metodologiei de calcul al sumelor cuvenite drept compensaţii proprietarilor persoane fizice şi juridice care deţin păduri cu funcţii speciale de protecţie.

9. Totodată, reclamantul susţine că lipsa de folosinţă a terenului forestier în cauză echivalează cu intervenţia abuzivă a statului în exercitarea proprietăţii, mai ales că i-au fost acordate compensaţiile aferente anului 2009 pentru terenurile forestiere deţinute în arealul localităţilor S. şi A.

B. Apărările pârâtului

10. Pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare B. a depus întâmpinare în care a invocat, printre altele, şi excepţia prematurităţii cererii, în susţinerea căreia a arătat, pe de o parte, că metodologia de calcul pentru pădurile cu funcţii de protecţie T1 şi T2 situate în siturile Natura 2000 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, aspect ce a fost comunicat reclamantului la data de 28 aprilie 2014, iar, pe de altă parte, schema de ajutor de stat intră în vigoare numai după aprobarea ei de către Comisia Europeană şi publicarea în Monitorul Oficial al României, condiţii suspensive care nu au fost îndeplinite în cauză.

11. Pe fond, pârâtul a arătat că Adresa din 28 aprilie 2014 nu reprezintă un act administrativ, ci un act de informare, prin care a comunicat reclamantului următoarele aspecte: metodologia de calcul folosită în documentaţia depusă nu se referă la pădurile cu funcţie de protecţie T1 şi T2 din situri Natura 2000; nu a fost întocmit decontul justificativ în lipsa formulei tehnice de calcul aplicabile; Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului finanţelor publice nr. 625/22.507/2006 â fost abrogat, întrucât a fost emis în aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.071/2006, ale Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 38/2006, acte normative abrogate prin Codul silvic.

12. În final, pârâtul a subliniat că singura normă de calcul în vigoare este cea cuprinsă în Hotărârea Guvernului nr. 861/2009, iar din domeniul de aplicare a Deciziei Comisiei Europene C (2012) 5166 final (pct. 13) rezultă că aceasta nu se referă la suprafeţele forestiere de tipul T1 sau T2 care nu sunt situate într-o zonă Natura 2000.

13. Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanţie a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice B., prin care a solicitat obligarea acesteia la analizarea documentaţiei şi la avizarea decontului justificativ întocmit de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare B., conform prevederilor anexei nr. 4 la Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009.

14. Prin întâmpinarea formulată, chemata în garanţie Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. a invocat excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, motivată de faptul că, atât timp cât pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare B. nu a întocmit decontul justificativ pentru acordarea compensaţiilor băneşti, nu poate să analizeze şi să avizeze despăgubirile, cu atât mai mult cu cât între această autoritate fiscală şi reclamant nu există vreun raport juridic.

15. Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanţie şi a Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultura, solicitând obligarea acestuia la virarea sumelor necesare acoperirii despăgubirilor solicitate de reclamant.

C. Hotărârea primei instanţe

16. Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2.157/CA din 22 septembrie 2014, a hotărât următoarele:

- a admis excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârât prin întâmpinare, şi a respins cererea formulată de reclamant;

- a respins excepţia prematurităţii cererii de chemare în garanţie, invocată de chemata în garanţie Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B., şi a respins cererile de chemare în garanţie formulate de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare B., în contradictoriu cu chematele în garanţie Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. şi Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultura.

17. Examinând adresa contestată în cauză, tribunalul a constatat că două motive au stat la baza respingerii solicitărilor reclamantului, respectiv lipsa normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie, stabilite prin amenajamentele silvice, şi, în consecinţă, lipsa de fundamentare legală a calculului compensaţiilor solicitate de reclamant. În cauză nu se pune problema îndreptăţirii reclamantului la plata compensaţiilor, ci a momentului de la care i se pot acorda aceste compensaţii.

18. Tribunalul a reţinut că a fost învestit cu o acţiune în contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare B., iar nu cu o acţiune în răspunderea statului pentru neîndeplinirea în termen rezonabil a obligaţiei de punere în aplicare a Deciziei Comisiei Europene C (2012) 5.166 final din 19 iulie 2012.

19. Art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 a instituit, pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2010, o condiţie suspensivă privind plata compensaţiilor, respectiv primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

20. Compensaţiile aferente perioadei de după data de 1 ianuarie 2010 nu intră sub incidenţa metodologiei de calcul stabilite prin anexa nr. 2 la Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009.

21. În ceea ce priveşte durata schemei, instanţa a reţinut că, potrivit pct. 11 din decizia Comisiei Europene, aceasta a expirat la data de 31 decembrie 2013, dar intrarea sa în vigoare a fost supusă necesităţii îndeplinirii a două condiţii suspensive, respectiv aprobarea Comisiei Europene şi publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Guvernului care cuprinde schema de ajutor notificată Comisiei.

22. Aşadar, tribunalul a reţinut că doar prima condiţie suspensivă a fost îndeplinită în speţă.

23. În ceea ce priveşte a două condiţie suspensivă, tribunalul a constatat că, în cauză, nu s-a dovedit realizarea acesteia întrucât, din Adresa din 26 februarie 2014, rezultă că proiectul hotărârii Guvernului a fost doar transmis spre publicare la Monitorul Oficial al României, iar nu şi faptul că, până la data pronunţării prezentei hotărâri, publicarea actului a avut loc.

24. În absenţa publicării normelor metodologice cuprinzând modul de calcul al ajutoarelor de stat, aprobat de Comisia Europeană, tribunalul a apreciat că nu poate verifica corectitudinea calculului realizat de reclamant în baza anexei nr. 2 la Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009, iar plata sumei în litigiu nu poate fi realizată legal de către pârât. Lipsa cadrului normativ privind calculul compensaţiilor nu este imputabilă părţii chemate în judecată, iar, în aceste condiţii, examinarea încălcării dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocată de reclamant, este de prisos.

D. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanţe

25. Împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea în tot a hotărârii atacate, ca urmare a greşitei interpretări a normelor aplicabile litigiului, arătând că este îndreptăţit să pretindă şi să dobândească compensaţiile solicitate prin acţiune, câtă vreme condiţia unică şi esenţială pentru continuarea plăţilor ajutoarelor de stat rezidă doar în emiterea unui aviz favorabil al Comisiei Europene, aviz care în cauză a fost prezentat instanţei. Se susţine că normele metodologice aplicabile pentru obţinerea compensaţiilor sunt cele prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 861/2009. Chiar în lipsa acestui act normativ, în cazul în care statul român ar fi considerat că era neapărat necesar să emită o nouă hotărâre a Guvernului pentru aprobarea unor noi norme metodologice, a avut la dispoziţie mai bine de 28 de luni de la data adoptării Deciziei Comisiei Europene C (2012) 5.166 final până la data promovării prezentei acţiuni judiciare.

III. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

26. Recurentul-reclamant şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele legale pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În acest sens a susţinut că pe rolul instanţelor s-au aflat litigii cu obiect similar, astfel că problema de drept nu este nouă, fiind depusă jurisprudenţă.

27. Intimatul - chemat în garanţie Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a susţinut inadmisibilitatea sesizării, arătând că acordarea tuturor formelor de sprijin în sectorul forestier se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, doar după avizarea schemelor de ajutor de stat de către Comisia Europeană şi adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, condiţie care, în cauză, nu este îndeplinită, întrucât nu au fost aprobate normele metodologice. Deşi schema de ajutor, aprobată prin decizia Comisiei Europene, a fost prelungită până la data de 30 iunie 2014, iar autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură a depus toate diligenţele în vederea aplicării ei, practic, nu a fost adoptată hotărârea Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice în vederea acordării respectivelor compensaţii, ceea ce face ca sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să nu fie necesară.

28. Intimata - chemată în garanţie Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. susţine că nu este necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atât timp cât despăgubirile pretinse se calculează şi se plătesc pe baza unor norme juridice care, în acest moment, nu există, respectiv pe baza unor algoritmi de calcul care să permită efectiv calculul acestor compensaţii. Deşi dreptul reclamantului de a obţine despăgubiri este recunoscut de către legiuitor, tot acesta stabileşte şi faptul că despăgubirile nu se calculează decât într-un anume mod care va fi reglementat prin norme metodologice ulterioare. Se apreciază că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar fi fost posibilă numai în situaţia în care reclamantul ar fi învestit instanţa cu o acţiune de drept comun în răspunderea statului, întrucât, în caz contrar, s-ar admite, implicit, ca instituţiile statului să poată soluţiona cereri în afara cadrului legislativ aplicabil.

29. Intimatul pârât Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic B. (succesor în drepturi al Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare B.) nu consideră necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, având în vedere că legislaţia existentă este foarte clară şi nu lasă loc de interpretări, susţinând că modalitatea de calcul stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 nu se aplică compensaţiilor solicitate şi, ca atare, este necesară emiterea unui act normativ care să reglementeze acordarea unor asemenea compensaţii.

IV. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

30. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând următoarele:

31. De lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor ce formează obiectul sesizării depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât se va stabili dacă textele legale invocate pot fi interpretate în sensul că, pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de Codul silvic, constând în contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice ce determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, după data de 1 ianuarie 2010, singura condiţie de acordare ar consta doar în existenţa deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat sau, pe lângă acest aviz, este necesară şi adoptarea normelor metodologice ulterioare, aprobate prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010.

32. Problemele de drept enunţate sunt noi, deoarece dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic nu au fost analizate, până la acest moment, prin coroborare cu prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, act normativ ulterior Hotărârii Guvernului nr. 861/2009, iar aplicarea dispoziţiilor respective din Codul silvic a primit în practica instanţelor soluţii diferite, fiind necesară intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi pronunţarea unei hotărâri pentru interpretarea unitară a normelor, decizie cu efect obligatoriu pentru toate instanţele de judecată, în condiţiile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. În acest sens, instanţa face trimitere la Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. 2/1/2013/HP, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014, şi la Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. 3/1/2013/HP, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014.

33. Totodată, instanţa consideră că o interpretare restrictivă a cerinţei noutăţii problemei de drept supuse dezlegării ar goli de conţinut mecanismul hotărârii prealabile, care are drept scop prevenirea dezvoltării practicii neunitare şi l-ar face, în fapt, inaccesibil instanţelor de judecată care se confruntă cu necesitatea dezlegării unitare a unei chestiuni de drept.

34. Chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data de 29 aprilie 2015.

B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

35. Normele de drept intern supuse dezlegării sunt următoarele: art. 97 alin. (1) lit. b)din Codul silvic; art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009; art. 4 lit. s) pct. 4 coroborat cu art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010.

36. Din interpretarea dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, act normativ intrat în vigoare ulterior Hotărârii Guvernului nr. 861/2009, rezultă că normele metodologice nu sunt menite doar a determina cuantumul ajutoarelor de stat, ci şi celelalte condiţii de acordare, respectiv criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere şi control, în acord cu deciziile instituţiilor europene şi cu legislaţia europeană în materia ajutorului de stat, având astfel un rol esenţial în individualizarea dreptului la compensaţii.

37. În consecinţă, instanţa de trimitere a reţinut că, dacă măsurile de sprijin în sectorul silvic existente la data aderării au putut fi aplicate doar până la data de 31 decembrie 2009, până la acest moment nepunându-se problema conformării măsurilor de ajutor de stat cu legislaţia europeană, începând cu data de 1 ianuarie 2010, aceste forme de sprijin nu mai pot fi acordate, decât în condiţiile notificării Comisiei Europene de către autoritatea naţională competentă, după obţinerea avizului favorabil, cu respectarea condiţiilor de acordare a acestuia.

38. Prin Decizia C (2012) 5.166 final din 19 iulie 2012, Comisia Europeană a avizat favorabil acordarea ajutoarelor persoanelor fizice şi juridice pentru pădurile incluse în T1 şi T2 din cadrul siturilor Natura 2000, această decizie având rolul de a aviza favorabil schema de ajutor de stat propusă de statul român, prin autoritatea centrală competentă, pentru persoanele cărora le este limitată folosinţa asupra terenurilor afectate de amenajamente silvice, propunerea astfel avizată producând efecte numai după publicarea în Monitorul Oficial al României a actului normativ respectiv (hotărâre a Guvernului).

39. Ulterior primirii acestei decizii, ministerul de resort a elaborat un proiect de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al acestor compensaţii, însă respectivul proiect nu a mai fost publicat în Monitorul Oficial al României, fiind retras de la publicare din considerente care nu fac obiectul prezentei cauze.

40. Prin urmare, nici la momentul promovării acţiunii şi nici al prezentei sesizări, nu există norme metodologice, ulterioare deciziei favorabile a Comisiei Europene, de acordare, utilizare şi control al acestor compensaţii, astfel cum au fost propuse de către statul român prin autoritatea competentă şi avizate de Comisia Europeană, pentru perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2013, prin Decizia C (2012) 5.166 final din 19 iulie 2012.

41. Faptul că reclamanţii se află în situaţia de a nu se putea folosi în niciun fel de atributul dreptului de proprietate pentru un interval considerabil de timp, în condiţiile în care statul român, prin autorităţile de resort, nu a rezolvat această chestiune şi nici nu a prezentat dovezi că este pe cale să finalizeze un asemenea proces, nu justifică demersul judiciar al acestora în condiţiile normelor speciale invocate, ci, eventual, în condiţiile dreptului comun.

42. Un ultim argument este acela că Decizia Comisiei Europene C (2012) 5.166 final din 19 iulie 2012 nu are efect direct vertical în ordinea juridică europeană, în sensul că particularii nu pot invoca, direct în faţa instanţelor naţionale, acordarea ajutorului de stat avizat favorabil.

V. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

43. În cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat curţilor de apel să comunice jurisprudenţa identificată la nivelul circumscripţiei lor teritoriale cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

44. Din analiza jurisprudenţei transmise de curţile de apel, cu referire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, au fost constatate aspectele arătate în continuare.

45. Într-o orientare jurisprudenţială, instanţele au dispus obligarea pârâţilor Ministerul Mediului, Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultura şi/sau Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare la plata compensaţiilor cuvenite începând cu data de 1 ianuarie 2010, reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă,

46. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţele au avut în vedere următoarele argumente:

- pentru acordarea compensaţiilor a fost emisă decizia Comisiei Europene prin care a fost acordat aviz favorabil;

- faptul că statul român, prin autorităţile de resort, nu a emis Normele metodologice prevăzute de art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 nu conferă caracter justificat refuzului de acordare a compensaţiilor, în condiţiile în care persoanele îndreptăţite nu se pot folosi în niciun fel de dreptul lor de proprietate pentru un interval considerabil de timp;

- neacordarea compensaţiilor nu poate fi justificată prin lipsa adoptării normelor metodologice ori prin lipsa fondurilor bugetare, deoarece, în caz contrar, ar însemna să se admită că actul normativ a stabilit drepturi afectate de o condiţie pur potestativă. De altfel, la nivel naţional, există Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009;

- dreptul la compensaţii este echivalent cu dreptul de proprietate, iar reclamanţii sunt îngrădiţi în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate, în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

47. Într-o altă orientare jurisprudenţială, instanţele au respins cererea de acordare a compensaţiilor, reţinând că;

- în cuprinsul Deciziei Comisiei Europene, la capitolul „Durată şi buget” s-a menţionat faptul că „schema nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie şi publicată în Monitorul Oficial al României”. Ca urmare, odată cu emiterea deciziei respective a fost îndeplinită condiţia prealabilă prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 861/2009, respectiv aceea de primire a deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat. Art. 6 alin. (2) din aceeaşi hotărâre a Guvernului foloseşte sintagma „formele de sprijin ... vor fi continuate”, impunând verificarea dispoziţiilor legale în materie care reglementează etapele următoare în acordarea ajutorului de stat în discuţie. Astfel cum este reglementat de legiuitor, art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 nu acordă, de plano, odată cu primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene, măsurile de sprijin;

- fiind ulterioară Hotărârii Guvernului nr. 861/2009 şi cu forţă juridică superioară, Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 prevede, în art. 6, faptul că ajutoarele de stat, printre care şi cel privind „plăţile Natura 2000” [art. 4 lit. s)], şi suma alocată fiecăreia dintre aceste forme de ajutor de stat reglementate de ordonanţă se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului care va fi comunicată Comisiei Europene prin Raportul anual, în conformitate cu art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE;

- Împrejurarea că schema de ajutor sub forma proiectului de hotărâre a Guvernului nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României face ca ajutorul de stat privind plăţi Natura 2000 să nu poată fi acordat, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi de decizia Comisiei Europene,

VI. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

48. Prin Adresa nr. 8.404/2.675/I11-5/2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că „la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept” ce face obiectul prezentei sesizări.

VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu au fost identificate decizii cu relevanţă în privinţa chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.

VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

49. Art. 519 din Codul de procedură civilă instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, condiţii care se impun a fi întrunite cumulativ, şi anume:

a) sesizarea să fie formulată într-o cauză aflată în stare de judecată;

b) instanţa care a formulat sesizarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în recurs;

c) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

d) problema de drept identificată să prezinte caracter de noutate;

e) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu se fi pronunţat asupra acestei probleme de drept;

f) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

50. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate expuse, respectiv;

- sesizarea a fost formulată în Dosarul nr. 3.178/62/2014 aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în faza recursului;

- soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, întrucât urmează să se stabilească dacă, pentru acordarea compensaţiilor, prevăzute de Codul silvic şi de art. 4 lit. $) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, aferente anului 2010, este necesară doar decizia favorabilă a Comisiei Europene - normele metodologice fiind cele reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 - sau dacă se impune adoptarea unor norme metodologice, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010;

- problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, aşa cum rezultă din conţinutul Adresei nr. 8.404/2.675/111-5/2015 emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- În ceea ce priveşte condiţia noutăţii problemei de drept ce formează obiectul sesizării, în lipsa unei definiţii a „noutăţii” şi a unor criterii de determinare a acesteia, rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să decidă dacă chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă. Este adevărat că, aşa cum rezultă din expunerea de la pct. VI, problema de drept a fost dezlegată în mod neunitar în jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti, fiind conturate mai multe opinii juridice. Această împrejurare nu este însă de natură a considera de plano că nu este îndeplinită condiţia noutăţii, atât timp cât problema de drept este de actualitate, iar asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat prin niciunul dintre mecanismele procedurale reglementate de titlul III „Dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciare unitare” al cărţii a 11-a „Procedura contencioasă” din Codul de procedură civilă.

B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării

51. Normele de drept supuse interpretării:

- art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic:

„Art. 97. - (1) în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: [...] b) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă;”;

- art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010: „Art. 4. - Guvernul este abilitat să acorde forme de ajutor

de stat permise conform art. 1 în următoarele domenii: [...] s) activităţi de dezvoltare rurală: [...]

4. plăţi Natura 2000 şi plăţi aferente Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei;”;

- art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009: „Art. 6. - (1) Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1)

Lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.”

52. Prevederi constituţionale şi legale relevante:

- art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie:

„Art. 44. - Dreptul de proprietate privată

(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privata este garantata şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

Art. 136. - Proprietatea

[...]

(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.”;

- art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010:

„Art. 6. - Ajutoarele de stat care pot fi acordate din cele prevăzute la art. 4 şi suma totală alocată fiecărei forme de ajutor de stat se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului, care va fi comunicată Comisiei Europene prin Raportul anual. În conformitate cu art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004.”;

- lit. a) teza a două din anexa nr. 1: „Scopul şi regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate” la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare:

„a) Rezervaţii ştiinţifice:

[...] Managementul rezervaţiilor ştiinţifice asigură un regim strict de protecţie prin care habitatele sunt păstrate într-o stare pe Cât posibil neperturbată. În aceste zone se interzice desfăşurarea oricăror activităţi umane, cu excepţia activităţilor de cercetare, educaţie şi de ecoturism cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul forului ştiinţific competent şi al administratorului rezervaţiei ştiinţifice. [...]”

53. Legislaţie europeană relevantă:

- art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional”;

- Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, care prevede acordarea de ajutoare persoanelor fizice care au păduri în proprietate pentru a compensa pierderile de venituri suferite având în vedere restricţiile la utilizarea pădurilor rezultate în urma aplicării directivelor 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice şi 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică, regulament care, în art. 30, lărgeşte sfera celor îndrituiţi a primi compensaţii, incluzându-i şi pe titularii terenurilor forestiere aflate în zone de protecţie Natura 2000 de tip funcţional T1 şi T2.

C. Considerentele Înaltei Curţi de Casape şi Justiţie

54. În urma analizării dispoziţiilor legale relevante, prin raportare la argumentele prezentate în cadrul celor două orientări jurisprudenţiale, se apreciază că, pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, pentru considerentele arătate în continuare.

55. Măsurile de compensare, sub forma ajutorului de stat, stabilite prin dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic, au ca obiectiv acoperirea costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000.

56. Prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale.

57. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a comunicat Comisiei Europene, în anul 2007, măsurile de sprijin existente în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, precum şi cele aplicabile în sectorul forestier, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora (care a fost abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009).

58. Până la data de 31 decembrie 2009 nu s-a pus problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuţie cu legislaţia europeană, în acest sens fiind prevederile anexei nr. V pct. 3 „Agricultura” lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte dedata aderării sunt calificate ca „ajutoare existente”, în înţelesul art. III - 168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, „până la sfârşitul celui de-al treilea an de la data aderării”.

59. Acest aspect a fost recunoscut atât în practica administrativă a instituţiilor publice cu competenţe în domeniu, cât şi în jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ.

60. Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al „ajutoarelor de stat existente” până la sfârşitul anului 2009.

61. Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislaţia naţională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocaţiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006), şi adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora.

62. Astfel, în baza prevederilor art. 176 din Liniile directoare, „Comisia va declara compatibile cu articolul 87 alineatul (3) litera

c) din Tratat ajutoarele de stat destinate împăduririi terenurilor agricole sau neagricole, instituirii de sisteme agroforestiere pe terenurile agricole, plăţilor Natura 2000 (...), dacă îndeplinesc condiţiile enunţate la articolele 43-49 din Regulamentul (CE) nr. 1.698/2005 şi nu depăşesc intensitatea maximă prevăzută la articolele menţionate.”

63. Pe aspectul analizat, pentru perioada de referinţă (2010-2013), prezintă relevanţă dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, potrivit cărora „ajutorul de stat nou, supus obligaţiei de notificare, nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat.”

64. De asemenea, art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 stabileşte în mod explicit faptul că „toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.”

65. Prin Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 a fost stabilit cadrul juridic privind condiţiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013. În concret, prin art. 4 lit. s) pct. 4 din acest act normativ se conferă Guvernului competenţa de a acorda forme de ajutor de stat pentru activităţile de dezvoltare rurală, respectiv pentru plăţile Natura 2000.

66. În continuare, prin art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 se menţionează faptul că „normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea prevederilor comunitare şi naţionale în domeniul ajutorului de stat, şi reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă şi valoare în lei, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere şi control.”

67. Aşadar, se poate observa că normele metodologice ce urmează a fi adoptate de către legiuitorul delegat au un rol determinant în individualizarea dreptului la compensaţii al beneficiarului, în condiţiile în care au ca obiect de reglementare atât modul de calcul, cât şi criteriile de eligibilitate, procedurile de supraveghere şi control.

68. În baza celor două dispoziţii normative anterior enunţate a fost elaborat proiectul de hotărâre a Guvernului privind Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, şi a fost concepută schema de ajutor de stat pentru acordarea acestor compensaţii.

69. Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a notificat Comisiei Europene schema de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

70. Prin Decizia nr. C (2012) 5.166 final din data de 19 iulie 2012 (denumită în continuare Decizia Comisiei Europene), Comisia Europeană a avizat favorabil schema de ajutor de stat prezentată în proiectul de hotărâre a Guvernului anterior arătat, apreciind că ajutoarele prevăzute în cadrul acesteia sunt compatibile cu piaţa internă.

71. Relevante în acest sens sunt dispoziţiile pct. 5 din Decizia Comisiei Europene în care se arată că „temeiul juridic al schemei este proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice pentru acordarea de ajutoare de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi a costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor.”

72. La pct. 6 din Decizia Comisiei Europene se precizează cuantumul ajutorului compensatoriu, elementele formulei de calcul, cu referire la datele extrase din lucrarea „Statistica activităţilor din silvicultură în 2010”, iar la pct. 7 din decizie se menţionează că ajutorul se aplică suprafeţelor forestiere cu funcţie de protecţie de tip T1 sau T2 situate în întregime în zona Natura 2000.

73. Semnificative pe aspectul analizat sunt prevederile pct. 11 din Decizia Comisiei Europene în care se precizează faptul că „schema, care va expira la data de 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie şi publicată în Monitorul Oficial al României (...).”

74. Ca atare, schema de ajutor de stat, având ca temei legal proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice, avizată favorabil prin decizia Comisiei Europene, nu poate produce efecte juridice decât după adoptarea acestui act normativ intern.

75. În raport cu cele anterior prezentate se apreciază că nu poate fi primită teza potrivit căreia, după intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2010, Normele metodologice adoptate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 continuă să producă efecte juridice, reglementând metodologia de calcul al compensaţiilor cuvenite proprietarilor de suprafeţe forestiere cu funcţie de protecţie de tip T1 sau T2 şi care nu pot recolta masa lemnoasă de pe acestea.

76. Însă, se constată faptul că procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost finalizată, în condiţiile în care nu a fost adoptată şi publicată în Monitorul Oficial al României hotărârea Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000.

77. Ca atare, în prezent nu există baza legală pentru acordarea compensaţiilor, în lipsa hotărârii Guvernului cu obiectul de reglementare mai sus arătat.

78. Argumentaţia prezentată este în deplină consonanţă cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care, prin Decizia din data de 20 noiembrie 2008, pronunţată în Cauza C-18/08 Foselev Sud-Quest SARL contra Administration des douanes et droits indirects, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, a statuat următoarele:

„Decizia 2005/449/CE a Comisiei din 20 iunie 2005 privind o cerere de scutire de taxa pe vehiculele cu motor introdusă de Franţa în temeiul art. 6 alin. (2) lit. b) din Directiva 1999/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri nu poate fi invocată de un particular în raporturile cu Republica Franceză, destinatară a acestei decizii, în scopul de a beneficia de scutirea autorizată prin decizia menţionată începând de la momentul notificării sau al publicării acesteia.”

79. În altă ordine de idei este real faptul că situaţia juridică determinată de neîndeplinirea acestei condiţii suspensive, respectiv adoptarea hotărârii Guvernului aflate în discuţie, este aptă să lezeze dreptul la compensaţii pe care îl au proprietarii suprafeţelor forestiere cu funcţie de protecţie de tip T1 sau T2 situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, însă, pentru aceasta există un alt remediu judiciar.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din data de 29 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.178/62/2014, şi stabileşte că:

Pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările şi completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2015.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

IONEL BARBĂ

Magistrat-asistent-şef,

Bogdan Georgescu

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.