MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 110/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 110         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 12 februarie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 804 din 24 noiembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. e) şi f), art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 21 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea  în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

 

Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin, (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

25. - Ordin al ministrului afacerilor interne privind formarea iniţială, în anul 2016, în Instituţiile de formare ale Ministerului Afacerilor Interne a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere

 

76. - Ordin al ministrului transporturilor privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 804

din 24 noiembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. e) şi f)f art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 21 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

 

Daniel Marius Morar - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. e) şi f), art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 21 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Sonia Maria Drăghici în Dosarul nr. 501/35/2011* al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 319D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă domnul avocat Silviu Faler din cadrul Baroului Bucureşti pentru autorul excepţiei, cu împuternicire avocaţială la dosar, şi doamna Ioana Lazăr, director general în cadrul Direcţiei generale juridice, pentru Agenţia Naţională de Integritate, cu delegaţie la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magi stratul-asistent referă că, la dosar, partea Agenţia Naţională de Integritate a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia astfel cum a fost invocată şi, pe cale de consecinţă, constatarea neconstituţionalităţii textelor de lege criticate, în măsura în care din cuprinsul lor rezultă că Agenţia Naţională de Integritate poate evalua fapte petrecute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, pentru care s-a pronunţat o soluţie de clasare, potrivit dispoziţiilor acestui act normativ. Textele de lege criticate aduc atingere prevederilor art. 15 din Legea fundamentală, deoarece pentru fapte petrecute anterior datei de 2 septembrie 2010, data publicării Legii nr. 176/2010 în Monitorul Oficial al României, procedura de evaluare se efectua potrivit dispoziţiilor Legii nr. 144/2007 care au fost constatate neconstituţionale prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010. Conform textelor de lege criticate, aceleaşi fapte, anterioare publicării Legii nr. 176/2010, au făcut obiectul evaluării sub imperiul acesteia. Este adevărat că legiuitorul şi-a propus reglementarea situaţiilor tranzitorii prin art. 34 din Legea nr. 176/2010, însă redeschiderea dosarelor întocmite pentru fapte săvârşite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010 şi întocmirea rapoartelor de evaluare în temeiul actului normativ menţionat reprezintă o aplicare retroactivă a prevederilor acestuia. Se apreciază că persoanele cu evaluări în curs la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010 au un dezavantaj legai faţă de persoanele care primiseră soluţii definitive până la publicarea acestei decizii, deoarece în privinţa primei categorii legea retroactivează.

5. Reprezentantul Agenţiei Naţionale de Integritate solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte motivele pe care se întemeiază excepţia, apreciază că acestea privesc aplicabilitatea legii, în principal. Arată, în esenţă, că art. 1 alin. (5) din Constituţie consacră poziţia dominantă a acesteia în sistemul de drept, beneficiind de garanţiile specifice supremaţiei sale, respectiv controlul general al aplicării Constituţiei, controlul constituţionalităţii legilor, îndatorirea fundamentală de a f respectată. Existenţa şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, având ca scop aplicarea cadrului legal ce reglementează integritatea în exercitarea funcţiei publice, evidenţiază natura constituţională a articolelor din Legea nr. 176/2010. O lege adoptată produce şi trebuie să producă efecte numai pentru viitor, iar acestei reguli se circumscrie şi Legea nr. 176/2010, cu toate că situaţiile reglementate prin acest act normativ au generat de-a lungul timpului o serie de controverse, care au fost lămurite atât de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi de instanţa constituţională. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat printr-o serie de decizii de speţă, precum şi printr-0 soluţie de unificare a jurisprudenţei, adoptată în şedinţa din 30 iunie 2014, în sensul în care este respectat principiul neretroactivităţii legii civile, în ipoteza în care Agenţia efectuează, în baza şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, procedura de evaluare cu privire la raporturi juridice născute şi epuizate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dar în raport de dispoziţiile de drept substanţial cuprinse în Legea nr. 161/2003. De asemenea, trebuie avută în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 53 din 25 ianuarie 2011, prin care s-a statuat cu privire la principiul neretroactivităţii. Dacă s-ar admite raţionamentul autorului excepţiei, referitor la încălcarea art. 16 din Legea fundamentală, ar însemna ca persoanele care fac obiectul cercetării sub imperiul Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, să nu mai poată fi sancţionate şi să continue să exercite funcţii publice în stare de incompatibilitate sau de conflict de interese.

6. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la Deciziile nr. 663 din 26 iunie 2012, nr. 789 din 27 septembrie 2012, nr. 204 din 29 aprilie 2013, nr. 309 din 5 iunie 2014 şi nr. 638 din 11 noiembrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin încheierea din 13 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 501/35/2011* Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 lit. e) şi f), art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 21 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Excepţia a fost invocată de Sonia Maria Drăghici, într-o cauză având ca obiect o acţiune în anulare a raportului de evaluare întocmit după intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010 pentru o faptă săvârşită anterior intrării acesteia în vigoare, care mai făcuse obiectul cercetării sub imperiul Legii nr. 144/2007, şi cu privire la care Agenţia Naţională de Integritate adoptase soluţia clasării ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că pentru faptele săvârşite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010, procedura de evaluare se realiza conform dispoziţiilor Legii nr. 144/2007, declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010. Conform art. 10 lit. e) şi f), precum şi art. 21 din Legea nr. 176/2010, aceleaşi fapte, săvârşite anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, fac obiectul procedurii de evaluare conform legii în vigoare. Deşi art. 34 din Legea nr. 176/2010 a avut ca scop reglementarea situaţiilor tranzitorii, prin acest text de lege nu s-a reglementat cu privire la evaluările în curs la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, în cazul cărora Agenţia Naţională de Integritate a adoptat soluţii de clasare, în baza deciziei menţionate. În acest context, se apreciază că redeschiderea dosarelor întocmite pentru fapte săvârşite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010 şi întocmirea rapoartelor de evaluare în temeiul actului normativ menţionat, reprezintă o aplicare retroactivă a prevederilor acestuia. Statul de drept presupune respectarea supremaţiei Constituţiei, astfel încât o lege nu poate să înfrângă principiul constituţional al neretroactivităţii. Potrivit celor arătate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, persoanele cu evaluări în curs la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010 au un dezavantaj legal faţă de persoanele care primiseră soluţii definitive până la publicarea acestei decizii, deoarece în privinţa primei categorii legea retroactivează. În concluzie, autorul excepţiei solicită admiterea acesteia în sensul că art. 10 lit. e) şi f), art. 12 alin. (1) şi (2), precum şi art. 21 din Legea nr. 176/2010 sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că Agenţia Naţională de Integritate poate evalua, după intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010, fapte săvârşite anterior.

9. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia este neîntemeiată şi că dispoziţiile art. 10 lit. e) şi f), art. 12 alin. (1) şi (2), precum şi art. 21 din Legea nr. 176/2010 sunt criticate de autor prin raportare la prevederile art. 34 din Legea nr. 176/2010, dispoziţii ce cuprind norme de procedură şi au ca obiect reglementarea situaţiilor tranzitorii. În temeiul art. 725 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, aplicabil în cauză, aplicarea imediată a textelor de lege criticate nu contravine principiului neretroactivităţii legii.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de Agenţia Naţională de Integritate, concluziile apărătorului autorului excepţiei, ale reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 10 lit. e) şi f), art. 12 alin. (1) şi (2), precum şi art. 21 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, care au următorul conţinut:

- Art. 10 lit. e) şi f): „Inspectorii de integritate desfăşoară următoarele activităţi;

e) evaluează conflicte de interese sau incompatibilităţi ale persoanelor care ocupă demnităţi sau funcţii publice;

f) întocmesc rapoarte de evaluare în cazul în care, în urma evaluării, identifică elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităţilor, precum şi, după caz, a legislaţiei disciplinare, contravenţionale sau penale.”

- Art. 12 alin. (1) şi (2): J1) Agenţia îndeplineşte activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002.

(2) Sesizarea din oficiu se face într-una din următoarele modalităţi:

a) pe baza unui raport de sesizare, întocmit de preşedintele Agenţiei;

b) pe baza unei note întocmite de inspectorul de integritate, aprobată de conducerea inspectorilor de integritate; în cazul în care aceasta respinge propunerea de sesizare din oficiu, refuzul motivat se transmite preşedintelui Agenţiei, pentru a dispune fie începerea verificărilor, fie menţinerea propunerii.”

- Art. 21: „(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, întocmeşte un raport de evaluare.

(2) în lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.

(3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:

a) partea descriptivă a situaţiei de fapt;

b) punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;

c) evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibila te;

d) concluzii.

(4) Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare.”

14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi respectarea supremaţiei Constituţiei şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei critică articolele art. 10 lit. e) şi f), art. 12 alin. (1) şi (2), precum şi art. 21 din Legea nr. 176/2010, care reglementează evaluarea şi întocmirea raportului cu privire la constatarea conflictului de interese. Motivarea nu priveşte, însă, conţinutul normativ al textelor de lege criticate, ci constituie o critică la modul de interpretare şi aplicare al acestora de către Agenţia Naţională de Integritate, în situaţia specială în care se află autorul - întocmirea unui raport de evaluare sub imperiul Legii nr. 176/2010 - ca urmare a unei sesizări pe acest act normativ, pentru aceeaşi faptă care s-a aflat în procedură de evaluare sub imperiul Legii nr. 144/2007, clasată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010.

16. Curtea observă că situaţia autorului excepţiei s-a ivit ca urmare a perioadei tranzitorii dintre momentul publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, şi momentul intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010 (5 mai 2010 - 5 septembrie 2010). În această perioadă, toate faptele care erau cercetate potrivit prevederilor Legii nr. 144/2007 au fost clasate de Agenţia Naţională de Integritate. După intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010, pentru aceleaşi fapte, Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din nou, în temeiul acestui act normativ.

17. Curtea reţine că aprecierea asupra modului de interpretare şi aplicare a legii de către Agenţia Naţională de Integritate aparţine instanţelor de drept comun, în cadrul controlului judiciar realizat de acestea, iar nu Curţii Constituţionale. Asemenea critici nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată”, iar nu cu privire la modul de aplicare a legii, astfel încât excepţia va fi respinsă ca inadmisibilă.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, ai art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 lit. e) şi f), art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 21 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Sonia Maria Drăghici în Dosarul nr. 501/35/2011* al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2015.

 

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 841

din 10 decembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Gheorghe Oncică în Dosarul nr. 18.648/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 323D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Seraphina Ivona Fulicea, doamna avocat Anca Ghencea, membru al Baroului Bucureşti, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei şi partea Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmului „România Film” din Bucureşti au depus note scrise prin care susţin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului părţii Seraphina Ivona Fulicea, care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că asupra constituţionalităţii prevederilor de lege criticate, prin raportare la art. 16 din Legea fundamentală, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat şi a constatat, prin mai multe decizii, că nu este încălcată egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Precizează că situaţia de fapt din acele decizii este similară cu cea din cauza de faţă, astfel că se impune menţinerea acestei jurisprudenţe. Mai arată că, în speţă, contestaţia cu privire la respingerea notificării a fost admisă, iar imobilul revendicat a fost restituit în natură, deşi unii dintre contestatori sunt cetăţeni străini. În ce priveşte invocarea art. 20 din Constituţie apreciază că autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci vizează, de fapt, verificarea prevederilor Acordului româno-francez din 1959 prin raportare la actuala Constituţie, control care nu poate fi, însă, exercitat. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 148 din Constituţie arată că nu este motivată.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, menţionând că textul de lege criticat a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea reţinând că acesta nu instituie discriminări sau privilegii între cetăţeni şi nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetăţenii aflaţi în situaţii identice. Precizează că celelalte critici nu pun în discuţie probleme de neconstituţionalitate, ci doar de interpretare şi aplicare a legii la speţă.

6. După strigarea cauzei se prezintă autorul excepţiei, care cere permisiunea de a-şi susţine cauza. Deliberând, Curtea admite cererea.

7. Având cuvântul, autorul excepţiei solicită admiterea acesteia, arătând că opozabilitatea acordurilor internaţionale îşi are temeiul în principiul lex voluntatis, care permite părţilor să aleagă legea aplicabilă. În virtutea acordurilor internaţionale menţionate în anexa nr. 1 la Legea nr. 10/2001, despăgubirea efectivă a cetăţenilor străini s-a stabilit de comun acord între statele cosemnatare, urmând să fie realizată conform procedurilor interne ale statului respectiv. Aşadar, tratatul a transformat dreptul de proprietate al cetăţenilor străini într-un drept de creanţă faţă de statul cosemnatar. Precizează că situaţia juridică a cetăţenilor străini care declară că nu au primit despăgubiri de la statul cosemnatar nu este identică cu cea a cetăţenilor români pentru care nu a existat, anterior Legii nr. 10/2001, nicio măsură de reparaţie pentru bunurile preluate abuziv de statul român în perioada de referinţă a legii menţionate.

8. Faţă de cele susţinute de autorul excepţiei, preşedintele Curţii acordă din nou cuvântul apărătorului părţii Seraphina Ivona Fulicea, care precizează că cele afirmate de autorul excepţiei confirmă faptul că acesta argumentează contrarietatea dintre Acordul româno-francez din 1959 şi Constituţie, iar nu cea dintre art. 5 din Legea nr. 10/2001 şi Legea fundamentală, şi menţionează faptul că autorul excepţiei nu are niciun interes personal în cauză, fiind un simplu locatar în imobilul care are o cale de acces comună cu imobilul revendicat, care este un cinematograf. Totodată, arată că nu s-a făcut niciodată dovada că suma plătită de statul român statului francez ar fi ajuns vreodată în posesia clienţilor săi.

9. Reprezentantul Ministerului Public arată că îşi menţine concluziile de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, susţinute anterior.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

10. Prin încheierea din 17 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 18.648/3/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Gheorghe Oncică, intervenient în interesul pârâtei Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmului „România Film” din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii reclamanţilor adresată instanţei ca urmare a refuzului nejustificat al pârâtei, în calitate de entitate deţinătoare a unui imobil pe care l-au revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001, de a le soluţiona notificarea formulată.

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt echivoce, dând naştere la două interpretări diferite. Astfel, într-o primă interpretare, cetăţenii străini intraţi sub incidenţa tratatelor internaţionale menţionate în anexa nr. 1 la Legea nr. 10/2001, în baza cărora statui român a plătit către statele cosemnatare despăgubiri negociate în prealabil, pentru anumite bunuri, acolo enumerate, nu sunt îndreptăţiţi să se prevaleze de prevederile Legii nr. 10/2001, chiar dacă susţin că nici ei, nici autorii lor nu au încasat niciun fel de despăgubiri din partea statului cosemnatar. Într-o a două interpretare, textul de lege criticat ar permite beneficiul Legii nr. 10/2001 şi cetăţenilor străini care, din diverse motive, inclusiv din propria lor culpă, nu ar fi încasat niciun fel de despăgubiri din partea statului cosemnatar şi doresc, în prezent, inclusiv o restituire în natură, deşi dreptul acestora de proprietate a fost convertit, prin efectul tratatelor menţionate, într-un drept de creanţă faţă de statul cosemnatar. Autorul excepţiei susţine că această din urmă interpretare, care se regăseşte şi în una din deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 1.927 din 17 iunie 2014), este greşită deoarece îi discriminează pe cetăţenii români faţă de cei străini ale căror proprietăţi au fost naţionalizate în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001. În acest sens arată că cetăţenii români cărora statul le-a naţionalizat proprietăţile nu au beneficiat în trecut de nicio formă de compensare, în schimb, cetăţenilor străini aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, adică ale căror bunuri au fost naţionalizate, care au intrat sub incidenţa tratatelor menţionate în anexa nr. 1 a legii, statul român le-a oferit un remediu echitabil ca urmare a faptului că statul cosemnatar a preluat obligaţia despăgubirii individuale a respectivilor cetăţeni străini, În urma plăţii de către statul român către statul cosemnatar a unei despăgubiri. Or, art. 5 alin. (1) din legea menţionată îi tratează pe cetăţenii străini care nu au primit despăgubiri din partea statului cosemnatar, din culpa lor ori a statului cosemnatar, la fel ca pe cetăţenii români afectaţi de măsurile abuzive care nu au avut, însă, la dispoziţie niciun fel de remediu până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Autorul excepţiei mai susţine că textul de lege criticat introduce un tratament discriminatoriu şi între cetăţenii străini intraţi sub incidenţa aceluiaşi acord, dintre cele menţionate în anexa nr. 1 a Legii nr. 10/2001, după cum au solicitat sau nu statului cosemnatar despăgubirile cuvenite, şi aduce, totodată, grave prejudicii statului român. Astfel, cetăţenii străini care s-au conformat tratatului şi au solicitat despăgubiri de la statul cosemnatar nu mai sunt îndreptăţiţi la nicio reparaţie, chiar dacă au primit despăgubiri infime faţă de valoarea proprietăţilor naţionalizate, în schimb, cetăţenii străini care nu au respectat tratatul şi nu au urmat procedura de despăgubire prevăzută prin acord ar fi, în prezent, îndreptăţiţi să primească despăgubiri de la statul român, suplimentare celor plătite deja de stat prin tratat şi fără ca statul român să mai aibă vreo vinovăţie în acest caz, el îndeplinindu-şi toate sarcinile convenite prin acord

12. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Precizează, mai întâi, că neconstituţionalitatea nu poate fi dedusă din compararea între ele a prevederilor legale dintr-un anumit domeniu, arătând, în continuare, că textul de lege criticat nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, având în vedere că se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de aceste dispoziţii, fără să instituie privilegii sau discriminări între cetăţeni pe criterii arbitrare, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetăţenii aflaţi în situaţii identice.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Avocatul Poporului opinează că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, apreciind că nu este nesocotit principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Arată, de asemenea, că, în cauză, se pune în discuţie modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de lege criticate, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, aplicarea şi interpretarea legii excedând competenţei Curţii Constituţionale.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, susţinerile autorului excepţiei şi ale apărătorului părţii Seraphina Ivona Fulicea, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 5 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005. Din motivarea excepţiei, precum şi în considerarea incidenţei în soluţionarea cauzei rezultă că, în realitate, obiect al excepţiei îi constituie doar prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care au următorul conţinut: „Nu sunt îndreptăţite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta lege.”

18. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) care statuează cu privire la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 148 alin. (2) care consacră prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în prezenta cauză, autorul excepţiei, intervenient în interesul pârâtei Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmului „România Film” din Bucureşti în calitate de entitate deţinătoare a imobilului revendicat de reclamanţi, îşi motivează critica prin referire la cele prevăzute de Acordul dintre Republica Populară Română şi Republica Franceză privind reglementarea problemelor financiare în suspensie dintre cele două ţări, semnat la Bucureşti la 9 februarie 1959, intrat în vigoare la data semnării şi ratificat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 353 din 25 martie 1959, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 7 martie 2008.

20. În temeiul acestui acord, Guvernul român s-a angajat să verse Guvernului francez contravaloarea în franci francezi a 21 milioane dolari S.U.A., cu titlu de indemnizaţie globală, forfetară şi definitivă, pentru diferite categorii de probleme financiare în suspensie. La art. 1 lit. a) din acord sunt menţionate „bunurile, drepturile sau interesele statului francez şi ale persoanelor fizice sau juridice, bucurându-se de naţionalitatea franceză, care au fost atinse de măsurile române de naţionalizare, expropriere, rechiziţie şi alte măsuri restrictive similare”, iar la art. 11 lit. b) din acord se precizează că un procent de 37% din suma amintită „va fi repartizată de Guvernul francez (...) persoanelor fizice şi juridice franceze atinse prin măsurile de naţionalizare, expropriere, rechiziţie şi alte măsuri restrictive similare şi celor care au drepturi la despăgubiri de război sau restituiri

21. Prevederi similare se regăsesc şi în celelalte acorduri enumerate în anexa nr. 1 la Legea nr. 10/2001, respectiv cele încheiate de statul român cu Austria - în 1963, cu Regatul Belgiei şi Marele Ducat de Luxemburg - în 1970, cu Regatul Danemarcei - în 1960, cu Grecia - în 1966, cu Italia - în 1968, cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - În 1960, cu Regatul Norvegiei - în 1964, cu Regatul Olandei - în 1967, cu Turcia - în 1965, cu Canada - în 1971 şi cu Statele Unite ale Americii - în 1960.

22. Autorul excepţiei susţine că interpretarea potrivit căreia art. 5 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ar permite obţinerea bunurilor imobile, în natură sau în echivalent sub formă de despăgubiri băneşti, de către cetăţenii străini care, din diverse motive, inclusiv din propria lor culpă, nu au încasat niciun fel de despăgubiri din partea statului cosemnatar îi discriminează atât pe cetăţenii români faţă de cei străini ale căror proprietăţi au fost naţionalizate în perioada de referinţa a Legii nr. 10/2001, cât şi pe cetăţenii străini aparţinând unui stat cu care România a încheiat acorduri similare, după cum aceştia sunt susceptibili de a intra sau nu sub incidenţa aceluiaşi tratat.

23. Autorul excepţiei arată, mai întâi, că cetăţenii români cărora statul le-a naţionalizat proprietăţile nu au beneficiat în trecut de nicio formă de compensare. În schimb, cetăţenilor străini aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, adică ale căror proprietăţi au fost naţionalizate, statul român le-a oferit în perioada istorică imediat următoare un remediu echitabil, plătind statelor cosemnatare ale acordurilor de reglementare a problemelor financiare în suspensie o despăgubire justă, negociată, statul cosemnatar preluând prin efectul acordului semnat despăgubirea individuală a respectivului cetăţean străin.

24. Cu privire la această critică, Curtea Constituţională constată că nu poate reţine existenţa unei discriminări, din perspectiva prezentată de autorul excepţiei. Astfel, deşi situaţia premisă este aceeaşi, respectiv pierderea dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile preluate în mod abuziv de statul român într-o anumită perioadă istorică, împrejurarea că fiecare dintre cele două categorii de persoane intră sub incidenţa unor dispoziţii legale diferite nu conduce la o diferenţă nejustificată de tratament juridic, având în vedere că finalitatea prevederilor legale aplicabile este aceeaşi, constând în repararea pierderilor suferite ca urmare a privării abuzive de proprietate. Sub acest aspect, nemulţumirea autorului excepţiei este generată de decalajul temporal dintre momentele în care celor două categorii de persoane li s-a conferit dreptul de a obţine despăgubirile cuvenite. Astfel, persoanele care la data preluării bunurilor de către statul român aveau cetăţenie străină au putut beneficia de despăgubiri ca urmare a încheierii de către statul român a unor acorduri cu statele ai căror cetăţeni erau aceştia, acorduri încheiate începând cu anul 1959 (cu Republica Franceză) şi până în anul 1971 (cu Canada). Cetăţenilor români, însă, statui român le-a recunoscut dreptul la reparaţie pentru pierderile suferite abia după Revoluţia din decembrie 1989, odată cu instaurarea unui nou regim, democratic. În acest sens au fost edictate o serie de legi reparatorii, precum Legea fondului funciar nr. 18/1991 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998), Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007), Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000), Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005), Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 4 iulie 2003) sau Legea nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006). Prin această legislaţie cu caracter reparatoriu, cetăţenilor români, precum şi persoanelor care în prezent au o altă cetăţenie, dar care la data preluării aveau fie cetăţenia română, fie cetăţenia unui stat cu care România nu a încheiat între timp acorduri similare celor în discuţie în vederea reglării unor probleme financiare în suspensie, li se conferă dreptul de a obţine restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor care le-au aparţinut. Aşadar, indiferent de momentul recunoaşterii dreptului, scopul reparator al legislaţiei este atins deopotrivă pentru cetăţenii români şi pentru cei străini, ambele categorii de persoane beneficiind de măsuri adecvate, apte să compenseze abuzurile din legislaţia anterioară anului 1989 în ce priveşte privarea de proprietate.

25. Pentru identitate de raţiune, Curtea constată că nu poate reţine nici critica referitoare la pretinsa discriminare apărută, din perspectiva legislaţiei româneşti, între cetăţenii aceluiaşi stat străin, după cum aceştia aparţin categoriei de persoane care au intrat sub incidenţa acordurilor internaţionale menţionate sau celei a străinilor care, la data preluării bunului imobil, erau cetăţeni români şi care solicită şi au - în virtutea acestei împrejurări - posibilitatea legală de a redobândi imobilul respectiv în natură sau de a obţine despăgubiri dacă dovedesc faptul că au fost titularii dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile pe care le revendică. Astfel, în temeiul Legii nr. 10/2001, cetăţenii români ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 au posibilitatea de a obţine restituirea în natură a imobilelor care le-au aparţinut sau măsuri reparatorii prin echivalent în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă. De acelaşi regim juridic se bucură şi cetăţenii străini care la data preluării bunurilor aveau cetăţenia română, dar care, între timp, au dobândit cetăţenia unui alt stat, astfel că nu se poate susţine existenţa unei discriminări nici prin compararea regimului juridic aplicabil celor două categorii de cetăţeni străini, finalitatea măsurilor legislative - constând în repararea pierderii suferite în acea perioadă istorică - fiind atinsă, prin mijloace diferite, respectiv legislaţia naţională reparatorie sau, după caz, acordurile internaţionale încheiate de statul român pentru reglementarea unor chestiuni financiare în suspensie.

26. În continuare, Curtea observă că art. 5 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, criticat în cauză, prevede că nu sunt îndreptăţite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr. 1 la legea menţionată. Prin aceste acorduri, statul român s-a obligat să plătească statelor cosemnatare anumite sume de bani cu titlu de „indemnizaţie globală, forfetară şi definitivă”În scopul reglementării unor probleme financiare în suspensie dintre statul român şi fiecare stat cosemnatar, printre care s-a numărat şi problema bunurilor, drepturilor sau intereselor persoanelor fizice sau juridice care aveau cetăţenia sau naţionalitatea respectivului stat, care au fost atinse de măsurile române de naţionalizare, expropriere, rechiziţie şi alte măsuri restrictive similare, anterioare datei semnării fiecăruia dintre acordurile respective. 27. Autorul excepţiei critică prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 din perspectiva faptului că unele instanţe judecătoreşti interpretează acest text de lege în sensul că, în situaţia în care persoanele vizate de ipoteza normei declară pe propria răspundere, prin declaraţie notarială autentificată, că nu au încasat niciun fel de despăgubiri de la statul cosemnatar al acordului, atunci acestea nu intră sub incidenţa prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi, ca atare, au vocaţia de a solicita restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent dacă aceasta nu mai este posibilă.

28. Cu privire la această critică, Curtea reţine că din cercetarea jurisprudenţei instanţelor judecătoreşti se observă că, într-adevăr, au fost pronunţate hotărâri în temeiul textului de lege supus controlului de constituţionalitate interpretat în maniera criticată de autorul excepţiei. În aprecierea criticilor referitoare la neconstituţionalitatea interpretării date în practica judiciară textului de lege supus controlului de constituţionalitate, relevantă este examinarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de ultim grad de jurisdicţie. Concluzia desprinsă din acest demers este că însăşi instanţa supremă a interpretat în mod diferit prevederile de lege criticate, majoritară fiind, însă, interpretarea în sensul că interdicţia instituită prin art. 5 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este aplicabilă doar în ipoteza în care se dovedeşte că cetăţenii străini interesaţi sau autorii acestora au încasat efectiv despăgubiri băneşti de la statele cosemnatare ale acordurilor internaţionale. Totodată, aceştia ar fi îndreptăţiţi să revendice, potrivit Legii nr. 10/2001, imobilele care au aparţinut lor sau autorilor lor, dacă afirmă, printr-o declaraţie autentică dată pe propria răspundere, că nu au primit nicio sumă de bani de la statul cosemnatar. Ilustrative sub acest aspect sunt, de exemplu, Decizia nr. 10.032 din 7 decembrie 2006, Decizia nr. 3.035 din 15 mai 2008, Decizia nr. 26 din 12 ianuarie 2010, Decizia nr. 5.224 din 13 noiembrie 2013, Decizia nr. 5.576 din 2 decembrie 2013, Decizia nr. 1.927 din 17 iunie 2014 sau Decizia nr. 294 din 29 ianuarie 2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă, precum şi Decizia nr. 2.887 din 8 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

29. În considerarea prevederilor art. 142 din Constituţie, Curtea reţine că funcţia sa esenţială de a veghea la respectarea supremaţiei Constituţiei, prin mecanismele pe care legiuitorul constituant le-a consacrat, a fost materializată, în jurisprudenţa sa, inclusiv prin verificarea constituţionalităţii prevederilor legale în interpretarea dată acestora de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu prilejul soluţionării unor recursuri în interesul legii ori al pronunţării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea Constituţională având competenţa de a se pronunţa pe fondul excepţiei, asupra textului de lege în interpretarea dată de instanţa supremă. Această competenţă a Curţii Constituţionale rezultă din realitatea conform căreia Constituţia reprezintă cadrul şi măsura în care legiuitorul şi celelalte autorităţi pot acţiona şi, ca atare, şi interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să ţină cont de această exigenţă de ordin constituţional cuprinsă chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie. Din perspectiva raportării la prevederile Constituţiei, Curtea Constituţională analizează constituţionalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea statuată prin deciziile date în soluţionarea recursurilor în interesul legii (Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011, Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011, sau Decizia nr. 349 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 4 august 2014) şi prin hotărârile prealabile date în dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 393 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, sau Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, nepublicată până la data redactării prezentei decizii), dar şi în interpretări sistemice, date textelor de lege de instanţele judecătoreşti şi confirmate de jurisprudenţa instanţelor de ultim grad de jurisdicţie în litigiile în care prevederile de lege în discuţie au fost aplicate (Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, sau Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014). A admite o teză contrară contravine înseşi raţiunii existenţei Curţii Constituţionale, care şi-ar nega rolul său constituţional acceptând ca un text legal să se aplice în limite ce ar intra în coliziune cu Legea fundamentală.

30. Competenţa Curţii Constituţionale de a analiza conformitatea cu Legea fundamentală a unei dispoziţii legale în interpretarea dată acesteia de instanţele judecătoreşti este susţinută şi de cele reţinute în considerentele Deciziei nr. 448 din 29 octombrie 2013, prin care Curtea a apreciat că „deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări. În acest caz, Curtea consideră că are competenţa de a elimina viciul de neconstituţionalitate astfel creat, esenţial în asemenea situaţii fiind asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi a supremaţiei Constituţiei”. Mai mult, în vederea asigurării supremaţiei Constituţiei, observând jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti chemate să aplice dispoziţiile unui text de lege, altele decât instanţa supremă, Curtea a reţinut, în esenţă, prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, că se impune înlăturarea oricărei posibile interpretări a legii de natură să nesocotească dispoziţiile Legii fundamentale atunci când textul de lege în discuţie, prin redactarea sa lacunară, dă posibilitatea unei astfel de interpretări ce are drept consecinţă încălcarea unei norme constituţionale. Tot astfel, Curtea a sancţionat neconstituţionalitatea unor texte de lege în interpretarea dată acestora de autorităţile publice însărcinate cu aplicarea acestora (Decizia nr. 223 şi nr. 224 din 12 martie 2012, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012).

31. Având în vedere toate aceste considerente de principiu şi ţinând seama de cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa referitoare la aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum s-a precizat la paragraful 28 din prezenta decizie, Curtea Constituţională apreciază că, în cauza de faţă, textul de lege criticat în interpretarea dată de instanţa supremă contravine prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituţie potrivit cărora proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. În virtutea interpretării cuprinse în deciziile menţionate la paragraful 28, statul român va fi obligat la o dublă plată pentru aceeaşi creanţă. Astfel, creanţa constând în dreptul de reparaţie al cetăţenilor străini pentru bunurile de care au fost privaţi prin diferite modalităţi în perioada imediat următoare încheierii celui de-al Doilea Război Mondial a fost deja acoperită o dată, prin vărsarea în conturile statelor cu care a încheiat acorduri bilaterale a sumelor stipulate în cuprinsul acestor documente internaţionale. Cetăţenilor străini ale căror bunuri au fost atinse de măsurile române de naţionalizare, expropriere, rechiziţie şi alte măsuri restrictive similare li s-a pus la îndemână posibilitatea de a se adresa statului care a încasat de la statul român suma stabilită de comun acord cu titlu de despăgubire globală, forfetară şi definitivă, acest stat având obligaţia să acorde o sumă corespunzătoare fiecărui solicitant. În ipoteza în care cetăţenii străini în discuţie susţin că nu au primit în mod efectiv de la statul cosemnatar despăgubirea cuvenită, indiferent de cauza care a determinat această situaţie - ca urmare a propriei culpe sau din motive neimputabile acestora şi independente de voinţa lor -, statul român nu poate fi ţinut să facă o a două plată, nedatorată de această dată, prin aplicarea aceloraşi prevederi de lege care conferă dreptul cetăţenilor români, precum şi celor străini care nu intră sub incidenţa acordurilor bilaterale enumerate în anexa nr. 1 la Legea nr. 10/2001 la obţinerea în natură sau de despăgubiri prin echivalent pentru bunurile imobile revendicate.

32. Aşadar, raţiunea excluderii cetăţenilor acelor state care au primit de la statul român, în baza acordurilor bilaterale încheiate, despăgubiri globale şi forfetare, de la posibilitatea obţinerii restituirii în natură sau prin echivalent a bunurilor imobile rezidă în evitarea unei duble plăţi efectuate de statul român către aceste persoane pentru aceeaşi creanţă: pe de o parte, plata indirectă realizată din acea sumă forfetară de către statul ai căror cetăţeni erau la momentul preluării abuzive şi, pe de altă parte, o a două plată constând în măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, care, în condiţiile efectuării în precedent a unei alte plăţi, este, din perspectiva statului român, o plată nedatorată, de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată al statului român, prin diminuarea nejustificată a patrimoniului acestuia.

33. Potrivit acordurilor încheiate de statul român cu statele ai căror cetăţeni au suferit pierderi în maniera arătată, plata integrală a sumelor cu privire la care statul român s-a obligat către statul cosemnatar are „efect liberatoriu pentru statul român, precum şi pentru toate persoanele fizice sau juridice române succesoare ale proprietarilor primitivi” (a se vedea, de exemplu, art. 2 din Acordul româno-francez din 1959). În cuprinsul acestor acorduri bilaterale sunt specificate modalităţile în care cele două state semnatare au convenit să fie făcută plata de către statul român către celălalt stat. Din interpretarea sistematică a prevederilor Acordului româno-francez din 1959, care este incident în cauza de faţă, şi a celor două Protocoale de aplicare, ce fac parte integrantă din acesta, rezultă că statul român şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin acesta, plătind integral suma precizată.

34. Distinct de analiza în cauză a prevederilor Acordului româno-francez din 1959, din care rezultă stingerea obligaţiei statului român faţă de cel francez, Curtea observă că, în cadrul proceselor în care acordurile internaţionale încheiate în vederea reglementării problemelor financiare în suspensie între statul român şi alte state sunt invocate din perspectiva art. 5 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceste acorduri au forţă probantă absolută. Nu este necesar să se verifice dacă, şi în ce măsură, statul român şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin intermediul acestora. Fiind tratate internaţionale ce reprezintă rezultatul voinţei concordante a două state în calitate de subiecte de drept internaţional public, acestea sunt supuse unor reguli speciale, astfel că verificarea executării obligaţiilor cuprinse în acestea nu este la latitudinea instanţelor de judecată naţionale, ci este supusă regulilor de drept internaţional public, exterioare raporturilor juridice de drept privat intern ce se stabilesc între subiecţii de drept din sfera naţională, în baza normelor juridice interne.

35. În considerarea prevalenţei acordurilor internaţionale bilaterale din anexa nr. 1 a Legii nr. 10/2001 apare firească precizarea lămuritoare din pct. 5.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 3 aprilie 2007, potrivit căreia „Pentru asigurarea exigenţelor art. 5 din lege nu este necesară lista nominală a persoanelor care au beneficiat de măsuri reparatorii în baza unor tratate internaţionale, deoarece este suficientă existenţa acordului internaţional pentru imobilele preluate în mod abuziv*.

36. Totodată, Curtea Constituţională observă că, pentru bunurile şi interesele vizate de acordurile în discuţie, statul român nu s-a angajat să plătească direct nicio despăgubire cetăţenilor străini îndreptăţiţi, ci doar statului cosemnatar. Aşadar, prin efectul Acordului româno-francez din 1959, dreptul de proprietate al cetăţenilor francezi ce intră sub incidenţa acestuia s-a transformat într-un drept de creanţă faţă de statul francez, acestuia urmând să i se adreseze cetăţenii francezi care se consideră îndreptăţiţi. Astfel, potrivit art. 11 din acest acord, 37% din suma plătită de statul român celui francez a fost repartizată de Guvernul francez persoanelor fizice şi juridice franceze atinse prin măsurile de naţionalizare, expropriere, rechiziţie şi alte măsuri restrictive similare şi celor care au drepturi la despăgubiri de război sau restituiri. În acelaşi articol se arată expres că „Repartiţia între diferiţii îndreptăţiţi este în competenţa exclusivă a Guvernului francez şi nu angajează în niciun fel responsabilitatea Guvernului român”. Mai mult decât atât, potrivit art. 2 din acelaşi acord, plata integrală a sumei la care statul român s-a obligat faţă de cel francez are efect liberatoriu pentru statul român, precum şi pentru toate persoanele fizice sau juridice române succesoare ale proprietarilor primitivi, potrivit legislaţiei române. Textul precizează, totodată, că, din momentul aplicării acestui acord, statul român, precum şi persoanele fizice sau juridice române vor fi liberate de orice obligaţie faţă de statul francez şi de persoanele fizice sau juridice franceze, pentru revendicările prevăzute la art. 1, adică inclusiv cele referitoare la bunurile, drepturile sau interesele statului francez şi ale persoanelor fizice sau juridice, bucurându-se de naţionalitatea franceză, care au fost atinse de măsurile române de naţionalizare, expropriere, rechiziţie şi alte asemenea măsuri restrictive.

37. Curtea observă că prevederi similare celor cuprinse în Acordul româno-francez, mai sus prezentate, se regăsesc în toate acordurile enumerate de anexa nr. 1 la Legea nr. 10/2001. Ca atare, problema plăţii efective a despăgubirilor către persoanele afectate de situaţiile prevăzute în acordurile internaţionale în discuţie nu mai este în sarcina statului român. Efectul liberator al acordurilor, prin plata sumelor cu titlu de indemnizaţie globală, forfetară şi definitivă pentru pretenţiile de orice natură ale statelor în cauză şi ale persoanelor fizice şi juridice străine faţă de statul român şi persoanele fizice şi juridice române, nu poate să conducă decât la stingerea dreptului acestor persoane la a solicita restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor vizate de aceste acorduri. O altă interpretare conduce inevitabil la o plată nedatorată din partea statului român, cu încălcarea prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituţie.

38. Aşadar, în acest context, este evident că, în ce priveşte despăgubirile indirecte, nu sunt necesare alte probe, precum listele cetăţenilor străini despăgubiţi de către statele ai cărui resortisanţi sunt sau orice alte dovezi, întrucât acordul este suficient. Tot astfel, nici declaraţiile persoanelor care se consideră îndreptăţite în sensul că nu au încasat niciun fel de despăgubiri de la statul ai cărui cetăţeni sunt, fie ele în formă autentică, nu prezintă nicio relevanţă cu privire la dreptul acestora de a beneficia de măsuri reparatorii şi în condiţiile Legii nr. 10/2001. Aceasta, deoarece, potrivit art. 11 din acordul mai sus citat, nu mai este necesar a se stabili dacă cetăţenii francezi vizaţi au primit sau nu despăgubiri de la statul francez. În caz contrar, ar avea loc o încălcare a principiului constituţional al ocrotirii egale a dreptului de proprietate privată, statuat prin art. 44 alin. (2) din Legea fundamentală.

39. Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se referă, într-adevăr, la necesitatea prezentării unei declaraţii autentificate date pe propria răspundere, prin care notificatorii declară că ei sau ascendenţii lor, proprietari ai imobilului la data preluării, nu au făcut obiectul acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie şi prin care, totodată, se obligă la restituirea imobilului sau, după caz, la plata de despăgubiri în cazul constatării ulterioare a incidenţei prevederilor art. 5 alin. (1) din lege. Dar aceste declaraţii nu au ca scop dovedirea încasării unor despăgubiri din partea statului ai cărui cetăţeni sunt persoanele care se consideră îndreptăţite. Finalitatea acestora o reprezintă determinarea de către instanţă (sau, după caz, entitatea administrativă învestită cu soluţionarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001) a încadrării corecte a bunului în acordul internaţional încheiat de România pentru reglementarea problemelor financiare în suspensie, neavând rol de dovadă în sensul că persoana în cauză a încasat sau nu despăgubirile cuvenite. De altfel, chiar în cuprinsul normelor amintite, se precizează, la pct. 5.2, că „Măsura este justificată de necesitatea contracarării unei repetări a restituirii din partea statului român”

40. Textul de lege criticat implică a se stabili dacă bunul solicitat a fost preluat în mod abuziv anterior semnării acordului internaţional, cu alte cuvinte, dacă intră sub incidenţa acordului, iar în situaţia în care se dovedeşte că acesta a fost trecut în patrimoniul statului român ulterior acestui moment, atunci persoanele care erau titulare ale dreptului de proprietate privată asupra bunului şi care nu aveau cetăţenia română pot solicita restituirea, în natură sau prin echivalent potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, în scopul concretizării dreptului de proprietate privată garantat şi ocrotit de Constituţie, prin intermediul textului de lege ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, legiuitorul român a conferit posibilitatea de a se prevala de prevederile Legii nr. 10/2001 şi persoanelor sau urmaşilor acestora care, la data preluării bunului de către statul român, aveau cetăţenia română, dar care au pierdut-o sau au renunţat la ea ulterior acestui moment şi au căpătat cetăţenia unuia dintre statele cu care statul român a încheiat un acord de tipul celor în discuţie. Tot astfel, sunt îndreptăţite la obţinerea bunului în natură sau despăgubiri în echivalent potrivit Legii nr. 10/2001 şi persoanele care, la data preluării abuzive, aveau cetăţenia unui stat cu care statul român nu a încheiat, ulterior, vreun acord în vederea reglementării problemelor financiare generate de aceste privări de proprietate. Aşadar, conform intenţiei legiuitorului de a oferi mijloacele concrete de valorificare a dreptului de proprietate privată al persoanelor care se consideră îndreptăţite şi, în acelaşi timp şi în mod egal, de a ocroti şi dreptul de proprietate privată al statului, asemenea informaţii trebuie să conţină declaraţiile la care se referă Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, iar nu împrejurarea primirii efective a unei sume cu titlu de despăgubire, care, aşa cum s-a arătat, este irelevantă. Ca atare, din această perspectivă trebuie stabilit dacă persoana care a formulat notificarea intră sau nu sub incidenţa acordurilor pentru a se putea aprecia dacă aceasta poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, astfel încât statul român să nu suporte o diminuare nejustificată a patrimoniului prin plata dublă, nedatorată, a unei creanţe deja achitate, cu nesocotirea art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală.

41. În fine, Curtea observă că art. 148 din Constituţie privind integrarea în Uniunea Europeană, invocat în motivarea excepţiei, nu are incidenţă în cauză.

42. În ceea ce priveşte jurisprudenţa sa anterioară, Curtea Constituţională reţine că, prin Decizia nr. 594 din 19 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 23 august 2007, şi Decizia nr. 965 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 21 septembrie 2011, a analizat constituţionalitatea prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prin prisma dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală şi a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, apreciind că textul de lege criticat nu instituie privilegii sau discriminări între cetăţeni şi nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetăţenii aflaţi în situaţii identice. În cauza de faţă, soluţia interpretativă ce urmează să se pronunţe este rezultatul examinării aceluiaşi text de lege prin raportare la un alt reper constituţional, şi anume dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Legea fundamentală, astfel că nu are semnificaţia unui reviriment jurisprudenţial.

43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Oncică în Dosarul nr. 18.648/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt constituţionale în măsura în care nu permit restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent persoanelor care intră sub incidenţa acordurilor încheiate de România cu alte state privind reglementarea problemelor financiare în suspensie enumerate în anexa nr. 1 a Legii nr. 10/2001.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 decembrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

ORDIN

privind formarea iniţială, în anul 2016, în instituţiile de formare ale Ministerului Afacerilor Interne a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere

 

Având în vedere dispoziţiile art. 18 din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 11 alin. (1) din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a poliţiei locale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.332/2010,

în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:

Art. 1. - Instituţiile de formare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne alocă, în anul 2016, un număr de 1.445 de locuri, în vederea formării iniţiale a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere.

Art. 2. - Instituţiile de formare prevăzute la art. 1, repartizarea numărului de locuri, perioadele în care se realizează programele de formare iniţială, precum şi cuantumul cheltuielilor de şcolarizare/cursant/program de formare iniţială sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - (1) Formarea iniţială a personalului poliţiei locale în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere se desfăşoară potrivit curriculumului unitar întocmit de către Direcţia generală management resurse umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, după consultarea structurilor de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

(2) Poliţiştii locali care au funcţii de conducere urmează pe timpul cursului de formare iniţială şi modulul de management, conform prevederilor legale în vigoare.

(3) La solicitarea instituţiilor beneficiare, modulul de management organizat la Centrul de Formare Iniţială şi Continuă ai Ministerului Afacerilor Interne poate fi urmat şi de către poliţiştii locali care ocupă funcţii de conducere şi se află în una dintre următoarele situaţii:

a) au urmat programul de formare iniţială fără parcurgerea modulului de management;

b) se află sub incidenţa prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. - Direcţia generală management resurse umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne transmite inspectoratelor generale şi instituţiilor de formare situaţia centralizată cuprinzând repartizarea solicitărilor instituţiilor beneficiare privind formarea iniţială a poliţiştilor locali.

Art. 5. - (1) Instituţiile beneficiare transmit dosarele de înscriere la instituţiile de învăţământ la care au fost repartizate, cu cel puţin 10 zile calendaristice înainte de începerea programelor de formare iniţială.

(2) Dosarul de înscriere cuprinde următoarele documente:

a) cerere/raport personal de înscriere la curs, aprobată de şeful structurii de poliţie locală;

b) adeverinţa medicală de la medicul de familie din care să reiasă faptul că este apt medical să desfăşoare activităţi de pregătire fizică şi de instrucţia tragerii;

c) cartea de identitate în fotocopie;

d) diploma de bacalaureat sau, după caz, diploma de licenţă eliberată de ultima instituţie de învăţământ absolvită, în fotocopie;

e) certificat de cazier judiciar, în perioada de valabilitate;

f) permisul de conducere în fotocopie, după caz;

g) două fotografii tip % cm.

(3) Verificarea îndeplinirii condiţiilor de studii pentru personalul propus să participe la programele de formare iniţială şi certificarea pentru conformitate cu originalul a documentelor depuse în fotocopie în dosarele de înscriere se realizează de către instituţiile beneficiare.

(4) La prezentarea la instituţia de formare, cursantul va prezenta cartea de identitate în original.

Art. 6, - (1) Grupele de studiu sunt compuse dintr-un număr cuprins între 15 şi 35 de cursanţi, stabilit de conducătorii instituţiilor care asigură formarea iniţială, în limita numărului de locuri repartizat, care dispun şi înmatricularea acestora.

(2) Grupele de management constituite în condiţiile art. 3 alin. (3) pot fi compuse din minimum 5 cursanţi.

Art. 7. - (1) Achitarea cheltuielilor de şcolarizare privind programele de formare iniţială şi modulele de management, precum şi a cheltuielilor de cazare şi servire a hranei se realizează de către structurile poliţiei locale, în baza contractelor de formare profesională încheiate în acest scop.

(2) Sumele încasate de instituţiile de formare conform alin. (1), pentru servire a hranei, se utilizează pentru procurarea produselor agroalimentare necesare popotelor.

(3) Celelalte sume încasate conform alin. (1) se fac venit la bugetul de stat şi se virează la bugetul de stat în maximum 30 de zile de la data încasării acestora.

Art. 8. - (1) în cazul neprezentării sau nepromovării examenului de absolvire, respectiv a evaluării de competenţă în cazul modulului de management, Sa cerere, cursantului în cauză i se eliberează adeverinţă de participare la cursuri, în care se specifică competenţele certificate în urma şcolarizării.

(2) Cursantul aflat în situaţia prezentată la alin. (1), în baza adeverinţei eliberate de instituţia de formare privind certificarea tuturor competenţelor prevăzute de curriculum, are posibilitatea de a solicita reexaminarea, o singură dată, în termen de 6 luni de la finalizarea programului de formare iniţială, respectiv a modulul de management, cu oricare din seriile următoare, la oricare dintre instituţiile de formare prevăzute în anexă care organizează în această perioadă examen de absolvire. Reexaminarea se realizează cu plata cheltuielilor de cazare şi servire a hranei, dacă este cazul, fără plata unor cheltuieli suplimentare privind programele de formare iniţială şi modulele de management.

(3) în situaţia în care cursantul nu are certificate toate competenţele prevăzute în curriculum sau a nepromovării reexaminării în condiţiile prevăzute la alin. (2), pentru dobândirea competenţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere, după caz, poliţistul local trebuie să repete programul de formare sau modulul de management. Solicitarea se formulează de structura poliţiei locale în care este încadrat, cu suportarea din nou a cheltuielilor prevăzute la art. 7, detaliate după caz.

(4) Examenul de absolvire pentru formarea iniţială a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere, respectiv evaluarea de competenţă în cazul modulului de management, poate fi susţinut/susţinută numai în situaţia frecventării a cel puţin 80% din orele aferente fiecărei competenţe din planul de învăţământ.

Art. 9. - (1) Certificatul de absolvire a cursului, cu menţionarea competenţelor profesionale dobândite, însoţit, la cerere, de foaia matricolă, se eliberează de către instituţia de formare în care cursantul a susţinut examenul de absolvire, potrivit prevederilor legale în vigoare.

(2) în urma promovării modulului de management, poliţiştilor locali prevăzuţi la art. 3 alin. (3) li se eliberează o adeverinţă în acest sens.

(3) Stabilirea nivelului taxelor pentru eliberarea certificatelor prevăzute la alin. (1) şi a adeverinţelor prevăzute la alin. (2), precum şi destinaţia sumelor provenite din respectivele taxe se efectuează conform prevederilor legale în vigoare.

Art. 10. - Pe parcursul programului de formare, cursantul are obligaţia respectării regulamentului intern al instituţiei de formare.

Art. 11. - Structurile cu atribuţii stabilite prin prezentul ordin vor lua măsuri de îndeplinire a prevederilor acestuia.

Art. 12. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul afacerilor interne,

Petre Tobă

 

Bucureşti, 8 februarie 2016.

Nr. 25.

 

ANEXĂ

 

I. Instituţiile de formare ale Ministerului Afacerilor interne care asigură formarea iniţială a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere, perioadele în care se realizează programele de formare iniţială şi numărul de locuri repartizat fiecărei instituţii de învăţământ

 

Nr. crt.

Instituţia de formare

Municipiul/Oraşul/Judeţul/ Datele de contact

Perioada cursului

Nr. de locuri

Obs.

1.

Institutul de Studii pentru Ordine Publică

Bucureşti, Şos. Olteniţei nr. 158-160, sectorul 4

Tel.: 021.332.48.67 Fax: 021.332.38.55 Int. 20104, 20241, 20258

isop@mai.gov.ro

22.02-20.05.2016

40

 

12.09-19.12.2016

40

2.

Centrul de Formare Iniţială şi Continuă al Ministerului Afacerilor Interne*

Orăştie, Str. Armatei nr. 16, judeţul Hunedoara

Tel.: 0254.24.19.90 0254.24.74.50 Fax: 0254.24.75.21 I C. 054/8351, 054/8354

secretariat.cfic.orastie@mai.gov.ro

22.02-20.05.2016

50

9.05-5.08.2016

50

12.09-9.12.2016

50

3.

Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr”

Câmpina, bd. Carol I nr. 145, judeţul Prahova

Tel.: 0244.336251,0244.336252 Fax: 0244.33.36.50 I.C. 044/8446

campina@scoalapolitie.ro

29.02-27.05.2016

50

 

19.09-16.12.2016

50

4.

Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan”**

Cluj-Napoca, str. Corneliu Coposu nr. 89-91, judeţul Cluj

Tel: 0264,43.97.72 Fax; 0264.43,99,04 I.C.064/1265/1264

scoala.cluj@cj.politiaromana.ro

22.02-20.05.2016

50

19.09-16.12.2016

50

5.

Centrul de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor „Nicolae Golescu”

Slatina, Str. Cazărmii nr. 40, judeţul Olt

Tel.: 0249.42.17.93 Fax: 0249.42.26.88 I.C. 049/1239

scoalapolslatina@ot.politiaromana.ro

22.02-20.05.2016

125

 

9.05-5.08.2016

125

12.09-9.12.2016

200

6.

Centrul Chinologic „dr. Aurel Greblea” Sibiu***

Sibiu, Calea Dumbrăvii nr. 157, judeţul Sibiu

Tel.: 0269.235.181 Fax: 0269.240.090 I.C. 069/1255

ccs@centrulchinologic.ro

5.12.2016-3.03.2017

50

 

7.

Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea

Oradea, Calea Aradului nr. 2-4, judeţul Bihor Tel./Fax: 0259.41.95.20 I.C. 059/1265

pfr.avramiancu@yahoo.com

22.02-20.05.2016

25

 

8.

Şcoala de Perfecţionare a Pregătirii Personalului Poliţiei de Frontieră Drobeta-Turnu Severin

Drobeta-Turnu Severin, str. Serpentina Roşiori nr. 3-5, judeţul Mehedinţi

Tel.: 0252/208076 Fax: 0252/208078 I.C. 052/1266

office@spcpfbrsova.ro

22.02-20.05.2016

40

 

5.09-2.12.2016

40

9.

Şcoala de Formare Iniţială şi Continuă a Personalului Poliţiei de Frontieră Iaşi

laşi, Str. G. Coşbuc nr. 3-5, judeţul Iaşi

Tel,/Fax: 0232/460203 I.C, 032/1361

sficppfiasi@yahoo.com

12.09-09.12.2016

110

 

10.

Şcoala de Aplicaţie pentru Ofiţeri „Mihai Viteazul” a Jandarmeriei Române

Comuna Chiajna, satul Roşu, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2-4, judeţul Ilfov

Tel.: 021.434.91.31 Fax. 021.434.91.41 17700, 17704

sajrmv@yahoo.com

29.02-27.05.2016

50

 

29.08-25.11.2016

50

11.

Centru de perfecţionare a pregătirii cadrelor de jandarmi

Gheorgheni, Str. Ciubotului nr. 4, judeţul Harghita

Tel./Fax: 0266.365.094 I.C. 066/8213

office@jandarmeriagheorgheni.ro

22.02-20.05.2016

30

 

3.05-29.07.2016

60

12.09-09.12.2016

60

 

Sfântu Gheorghe, str. Cezar Bolliac nr. 5, judeţul Covasna

Tel.: 0267.31.36.03 Fax: 0267.35.28.25 I.C, 067/24596

ijjcv@jandarmeriacovasna.ro

25.04-22.07.2016

25

 

12.09-9.12.2016

25


* Instituţia asigură organizarea, în mod distinct, a modulului de management în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (3), în trei serii a câte 25 locuri, astfel:

- 7.03-11.03.2016 - 25 de locuri;

- 6.06-10.06.2016 - 25 de locuri;

- 5.09-9.09.2016 - 25 de locuri.

** Nu se asigură cazarea.

*** Nu se asigură servire a hranei.

 

II. Cuantumul cheltuielilor de şcolari2are/cursant/ program de formare Iniţială

1. Programul de formare iniţială (instruirea, utilizarea bazei didactico-materiale, organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire, inclusiv eliberarea certificatului de absolvire şi a foii matricole care atestă competenţele profesionale dobândite) = 2.000 lei.

2. Modulul de management organizat la Centrul de Formare Iniţială şi Continuă al Ministerului Afacerilor Interne = 154 lei.

3. La solicitare, instituţiile de formare asigură:

a) cazare în incinta instituţiei. Tarifele de cazare se stabilesc de către instituţiile de formare, conform prevederilor Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 243/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind utilizarea unor spaţii aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 14 noiembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare;

b) servirea hranei, zilnic, cu 3 mese principale. Contravaloarea acestora este de până la 30 lei/zi.

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile

 

În temeiul prevederilor art. 16 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 55/2010, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.013/2010 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, care funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor, finanţat din venituri proprii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Defalcarea pe trimestre a indicatorilor prevăzuţi în bugetul de venituri şi cheltuieli al Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile se aprobă de către Consiliul de conducere al acestuia.

Art. 2. - (1) Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetul de venituri şi cheltuieli al Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile reprezintă limite maxime şi nu pot fi depăşite decât în cazuri justificate şi numai cu aprobarea ministrului transporturilor.

(2) în cazul în care în execuţie se înregistrează nerealizări ale veniturilor aprobate, Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile poate efectua cheltuieli proporţional cu gradul de realizare a veniturilor.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul transporturilor,

Dan Marian Costescu

 

Bucureşti, 5 februarie 2016.

Nr. 76.

ANEXĂ

 

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

BUGETUL DE VENITURI şi CHELTUIELI

pe anul 2016 pentru Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile

 

 

 

 

 

 

- mii lei –

Cap./ Titlu

Subcap./ Articol

Paragraf/ Alineat

Denumirea indicatorilor

Program 2016

A

B

C

D

1

00.01

10

 

VENITURI PROPRII TOTAL VENITURI

14.312,00

00.02

 

 

I. VENITURI CURENTE

8.000,00

29.00

 

 

C. VENITURI NEFISCALE

8.000,00

30.00

 

 

C1. VENITURI DIN PROPRIETATE

-

31.10

 

 

VENITURI DIN DOBÂNZI

-

 

03

 

Alte venituri din dobânzi

-

36.10

 

 

DIVERSE VENITURI

8.000,00

 

50

 

Alte venituri

8.000,00

40.10

 

 

III. OPERAŢIUNI FINANCIARE

6.312,00

 

15

 

Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli

6.312,00

84.10

 

 

CHELTUIELI TOTAL

14.312,00

01

 

 

CHELTUIELI CURENTE

7.097,00

10

 

 

Titlul I. CHELTUIELI DE PERSONAL

3.743,00

 

10.01

 

Cheltuieli salariale în bani

3.012,00

 

 

01

Salarii de bază

2.545,00

 

 

02

Salarii de merit

-

 

 

03

Indemnizaţie de conducere

-

 

 

04

Spor de vechime

-

 

 

05

Sporuri pentru condiţii de muncă

-

 

 

06

Alte sporuri

-

 

 

07

Ore suplimentare

-

 

 

08

Fond de premii

-

 

 

09

Prima de vacanţă

-

 

 

12

Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unităţii

71,00

 

 

13

Indemnizaţii de delegare

56,00

 

 

30

Alte drepturi salariale în bani

340,00

 

10.02

 

Cheltuieli salariale în natură

99.00

 

 

01

Tichete de masă

99,00

 

 

30

Alte drepturi salariale în natura

-

 

10.03

 

Contribuţii

632,00

 

 

01

Contribuţii pentru asigurările sociale de stat

440,00

 

 

02

Contribuţii pentru asigurările de şomaj

14,00

 

 

03

Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate

145,00

 

 

04

Contribuţii pentru asigurările de accidente de muncă

9,00

 

 

06

Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

24,00

 

 

07

Contribuţii la fondul de garantare pt. plata creanţelor salariale

-

20

 

 

Titlul II. BUNURI şi SERVICII

3.354,00

 

20.01

 

Bunuri şi servicii

1.122,00

 

 

01

Furnituri de birou

40,00

 

 

02

Materiale pentru curăţenie

28,00

 

 

03

încălzit, iluminat şi forţă motrică

40,00

 

 

04

Apă, canal şi salubritate

5,00

 

 

05

Carburanţi şi lubrifianţi

100,00

 

 

06

Piese de schimb

-

 

 

07

Transport

50,00

 

 

08

Poştă, telecomunicaţii, radio, tv, internet

150,00

 

 

09

Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

206,00

 

 

30

Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

503,00

 

20.02

 

Reparaţii curente

-

 

20.04

 

Medicamente şi materiale sanitare

3,00

 

 

01

Medicamente

3,00

 

20.05

 

Bunuri de natura obiectelor de inventar

49,00

 

 

01

Uniforme şi echipament

15,00

 

 

03

Lenjerie şi accesorii de pat

-

 

 

30

Alte obiecte de inventar

34,00

 

20.06

 

Deplasări, detaşări, transferări

466,00

 

 

01

Deplasări interne

118,00

 

 

02

Deplasări în străinătate

348,00

 

20.11

 

Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

5,00

 

20.12

 

Consultanţă şi expertiză

-

 

20.13

 

Pregătire profesională

268,00

 

20.14

 

Protecţia muncii

39,00

 

20.30

 

Alte cheltuieli

1.402,00

 

 

02

Protocol şi reprezentare

10,00

 

 

03

Prime de asigurare non-viaţa

46,00

 

 

04

Chirii

1.304,00

 

 

07

Fondul conducătorului instituţiei

10,00

 

 

30

Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

32,00

 

 

 

CHELTUIELI DE CAPITAL

7.215,00

71

 

 

Titlul XIII. ACTIVE NEFINANCIARE

7.215,00

 

71.01

 

Active fixe

7.215,00

 

 

01

Construcţii

5.900,00

 

 

02

Maşini, echipamente şi mijloace de transport

627,00

 

 

03

Mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale

32,00

 

 

30

Alte active fixe

656,00

 

71.03

 

Reparaţii capitale aferente activelor fixe

-

 

Date de fundamentare a cheltuielilor de personal în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2016:

1) Număr mediu de personal: 42 persoane;

2) Câştigul mediu brut lunar: 4.992 lei(RON)/salariat;

3) În câştigul mediu brut lunar de la punctul 2) nu este cuprinsă şi suma destinată plăţii conducătorului unităţii (suma de 89 mii lei), suma destinată membrilor consiliului de conducere (71 mii lei), indemnizaţiile pentru delegări (suma de 56 mii iei), precum şi diferenţele salariate ce se vor achita urmare sentinţelor judecătoreşti definitive şi irevocabile (suma de 340 mii lei).

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.