MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 144/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 144         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 25 februarie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 826 din 3 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b), art. 3, art. 4 alin, (2), art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale

 

Decizia nr. 858 din 10 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2962-29613 şi ale art. 29615-29620 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, ale art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 119, art. 1201, art. 121, art. 122 şi art. 1241 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Decizia nr. 861 din 10 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

3. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

 

ACTE ALE COLEGIULUI PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA

 

2. - Dispoziţie pentru recunoaşterea fenomenului alienării parentale/părinteşti şi prevederilor Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale, încheiat între Institutul de Psihologie Judiciară şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 826

din 3 decembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b), art. 3, art. 4 alin. (2), art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b), art. 3, art. 4 alin. (2), art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, excepţie ridicată de Mihai Victor Olteanu în Dosarul nr. 32.955/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, excepţie care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 951D/2015.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate care susţine temeinicia criticilor formulate, arătând că legea stabileşte criterii vagi în baza cărora bunurile pretins abandonate pot fi preluate de autorităţile statului, fapt ce generează o aplicare neunitară a legii pe teritoriul ţării, cu consecinţe discriminatorii asupra cetăţenilor. Mai mult, dispoziţiile criticate nu prevăd proceduri sau metode coerente de aplicare, astfel că sancţiunile prevăzute de lege operează exclusiv cu privire la contravenient, iar nu şi pentru cei care constată contravenţia sau pentru autoritatea publică.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, susţinând că autorul nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, aspectele învederate vizând probleme de interpretare şi aplicare a normelor incidente în cauza dedusă judecăţii instanţei de fond.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 29 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 32.955/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b), art. 3, art. 4 alin. (2), art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat ai statului ori ai unităţilor administrativ-teritoriale, într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii a primarului prin care Serviciul Circulaţie pe Drumurile Publice din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti a procedat la ridicarea a două autoturisme, aflate în proprietatea reclamantului, abandonate pe domeniul public, restituirea celor două vehicule şi plata unor despăgubiri morale.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul apreciază că dispoziţiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 421/2002 stabilesc un set de indicii echivoce, care conduc la concluzia că proprietarul sau deţinătorul legal al vehiculului aflat pe domeniul public vrea să renunţe la exercitarea drepturilor sale asupra bunului. Dincolo de ambiguitatea textului, care nu prevede probarea intenţiei proprietarului de a renunţa la bun sau a utilităţii publice în preluarea acestuia, legea nu reglementează consultarea proprietarului cu privire la expropriere şi nici procedura de stabilire a despăgubirii aferente transferului de proprietate. Astfel, dispoziţiile art. 10 din legea criticată reprezintă „un exemplu nedorit de sfidare a textului şi spiritului unei norme constituţionale”, respectiv art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit căruia exproprierea nu poate opera decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilita potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Mai mult, dispoziţiile legale criticate generează şi o discriminare în faţa legii prin îngrădirea dreptului de proprietate al persoanelor cu resurse financiare insuficiente pentru a-şi menţine vehiculele aflate în proprietate în stare de funcţionare şi în parametrii estetici corespunzători.

7. Pe de altă parte, în temeiul dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (2) din legea criticată, calitatea de agent constatator al stării tehnice a unui vehicul aparţine unor persoane fără calificare profesională sau pregătire de specialitate în acest domeniu, astfel că rapoartele întocmite nu se fundamentează pe o evaluare corespunzătoare a sistemelor vitale ale autoturismului. Or, potrivit susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate, lipsa de obiectivitate şi de rigoare a documentelor care stau la baza emiterii dispoziţiei primarului de ridicare a vehiculelor viciază textele legale, care nesocotesc principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

8. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 421/2002, critica vizează modalitatea în care se efectuează comunicarea somaţiei adresate proprietarului sau deţinătorului legal al vehiculului abandonat, respectiv prin scrisoare recomandată cu aviz de primire. Autorul excepţiei susţine că luarea la cunoştinţă a conţinutului unui act se poate realiza în două moduri: declaraţie notarială sau declaraţie în faţa organelor legii. O simplă scrisoare recomandată nu poate asigura acest lucru „decât în măsura în care se poate dovedi acordul direct exprimat prin semnătură olografă în faţa organelor legal abilitate”. În caz contrar, dispoziţia creează o discriminare faţă de „persoanele cu dizabilităţi, persoanele cu grad redus de pregătire sau cele care sunt victimele infracţiunii de furt”.

9. În fine, autorul excepţiei contestă utilitatea publică a aplicării Legii nr. 421/2002, arătând că deblocarea unui loc de parcare nu poate servi decât pentru parcarea unui alt autovehicul, deci pentru satisfacerea unui alt interes privat. Arogarea de către autoritatea locală administrativă a unor competenţe în medierea/arbitrarea unor conflicte între interese private încalcă prevederile constituţionale în vigoare, care reglementează competenţa exclusivă a autorităţilor judecătoreşti de a soluţiona astfel de litigii.

10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu încalcă dreptul de proprietate, procedura de trecere în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale fiind aplicabilă exclusiv bunurilor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public ori privat al unităţilor administrativ-teritoriale.

11. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 2 lit. b), art. 3, art. 4 alin. (2), art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 5 iulie 2002, care au următorul conţinut:

- Art. 2 lit. b): „în sensul prezentei legi, următoarele noţiuni se definesc astfel:

b) vehicul abandonat - vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale de cel puţin un an, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, insă există indicii temeinice, determinate de starea improprie circulaţiei acestuia pe drumurile publice, din care rezultă intenţia neechivocă a proprietarului sau a deţinătorului legal de a renunţa la exercitarea drepturilor sale asupra vehiculului

- Art. 3: „(1) Pentru vehiculele în privinţa cărora există indicii temeinice că ar fi fără stăpân sau că ar fi abandonate, aflate pe domeniul public sau privat ai statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, agenţii constatatori din aparatul propriu al consiliului local, împuterniciţi de primar, precum şi agenţii aparţinând organelor de poliţie vor întocmi procese-verbale de constatare.

(2) Cu ocazia întocmirii procesului-verbal, agentul constatator va afişa o somaţie pe caroseria autovehiculului, prin care solicită ridicarea acestuia de pe terenul aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, în termen de 10 zile.

(3) La împlinirea termenului prevăzut la alin. (2), primarul va dispune, la propunerea organului constatator, inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportarea şi depozitarea autovehiculului şi a bunurilor aflate în interiorul acestuia, prin grija agentului constatator, într-un loc special amenajat de către autorităţile administraţiei publice locale

- Art. 4 alin. (2): „La împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), pe baza rezultatului cercetărilor efectuate de agentul constatator, primarul emite, la propunerea organului constatator care a încheiat procesul-verbal de constatare, potrivit art. 3, o dispoziţie prin care declară vehiculul ca fiind fără stăpân sau abandonat.”

- Art. 9. În cazul vehiculului abandonat primarul, la propunerea agenţilor constatatori prevăzuţi la art. 3, îl somează pe proprietarul sau deţinătorul legal al acestuia, prin scrisoare recomandată cu aviz de primire, ca în termen de 5 zile de la primire să ridice vehiculul aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoriale.

- Art. 10: „(1) Dacă proprietarul sau deţinătorul legai ai vehiculului abandonat nu răspunde somaţiei primite, devin aplicabile prevederile art. 4 alin. (2). După expirarea unui termen de 5 zile de la data somaţiei adresate proprietarului sau deţinătorului legal, vehiculul trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază teritorială se află şi va fi predat unei unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor.

(2) Trecerea vehiculului în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale se constată prin dispoziţie a primarului. Dispoziţia se comunică de îndată proprietarului sau deţinătorului legai al vehiculului. Dispoziţia primarului poate fi atacată, în termen de 5 zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii.11

15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi în art. 44 alin. (3)-(6) privind garantarea proprietăţii private.

16. Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine că Legea nr. 421/2002 stabileşte regimul juridic aplicabil vehiculelor fără stăpân sau abandonate, aflate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale. Primarul şi şeful poliţiei/postului de poliţie vor mandata prin dispoziţie, respectiv prin ordin, câte un angajat din aparatul propriu, însărcinat cu urmărirea modului de aplicare a legii. Sesizarea primarului sau a organului de poliţie cu privire la existenţa unor vehicule staţionate de cel puţin un an pe domeniul public se poate face în scris sau verbal. Sesizările înregistrate vor fi verificate pe teren de către împuternicitul primarului sau al organului de poliţie, după caz. Pentru vehiculele în privinţa cărora există indicii temeinice că ar fi fără stăpân sau că ar fi abandonate, aflate pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, agenţii constatatori vor întocmi procese-verbale de constatare, semnate de 2 martori, de regulă locatari ai unor imobile situate în vecinătatea terenului pe care se află vehiculul fără stăpân sau abandonat. Agentul constatator va afişa o somaţie pe caroseria autovehiculului, prin care solicită ridicarea acestuia, în termen de 10 zile.

17. La împlinirea termenului, primarul dispune inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportarea şi depozitarea autovehiculului şi a bunurilor aflate în interiorul acestuia, prin grija agentului constatator, într-un loc special amenajat de către autorităţile administraţiei publice locale. Se întocmeşte un nou proces-verbal de constatare care va cuprinde date minime de identificare a vehiculului: numărul de înmatriculare, dacă este cazul, categoria, marca şi tipul, seria motorului, starea fizică, seria de şasiu sau caroserie, culoarea. În situaţia în care în interiorul vehiculului abandonat se află unele bunuri, procesul-verbal de constatare va conţine şi inventarul acestora. Agentul constatator încunoştinţează organele de poliţie cu privire la autovehiculul abandonat în vederea efectuării de cercetări pentru identificarea proprietarului sau, după caz, a deţinătorului legal al acestuia. Pe baza procesului-verbal de constatare încheiat şi a oricăror altor verificări făcute de agentul constatator şi de organele de poliţie, primarul emite o dispoziţie prin care declară vehiculul în cauză ca fiind fără stăpân ori, după caz, abandonat.

18. Pentru identificarea proprietarului sau a deţinătorului legal al vehiculului fără stăpân, în termen de 5 zile de la întocmirea procesului-verbal de constatare se aduc la cunoştinţă publică prin anunţ publicat într-un cotidian local şi prin afişarea, la sediul primăriei, a listei cuprinzând descrierea vehiculului, caracteristicile tehnice, precum şi locul unde a fost identificat.

19. În situaţia în care proprietarul sau deţinătorul legal al vehiculului se prezintă la primar şi face dovada calităţii de proprietar sau deţinător legal al acestuia, a achitării tuturor taxelor şi impozitelor prevăzute de lege, a achitării sumelor corespunzătoare cheltuielilor efectuate pentru inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi paza vehiculului, precum şi a plăţii la zi a tarifului de parcare, în cazul vehiculelor ridicate din parcări, vehiculul îi va fi restituit pe bază de proces-verbal de predare-primire, în termen de 10 zile de la data la care reclamă vehiculul. Restituirea se face cu aprobarea primarului, pe bază de proces-verbal încheiat de împuternicitul acestuia.

20. În situaţia în care vehiculul nu este revendicat de proprietar sau de deţinătorul legal, după expirarea unui termen de 10 zile de la data anunţului, primarul emite o dispoziţie prin care vehiculul este trecut în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază a fost găsit, liber de orice sarcini, urmând a fi valorificat în condiţiile prevăzute la art. 8 din lege. Valorificarea vehiculelor se face prin vânzare. În condiţiile legii, sau prin valorificare la o unitate de colectare şi valorificare a deşeurilor.

21. În cazul vehiculelor abandonate, primarul îl somează în scris pe proprietarul sau deţinătorul legal al vehiculului abandonat, prin scrisoare recomandată cu aviz de primire, cerându-i să îşi ridice vehiculul de pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoriale, în termen de 5 zile de la primirea somaţiei.

22. Dacă proprietarul sau deţinătorul legal al vehiculului abandonat nu dă curs somaţiei, la expirarea termenului, pe baza procesului-verbal de constatare şi a oricăror altor verificări făcute de agentul constatator şi de organele de poliţie, primarul va emite o dispoziţie prin care declară vehiculul abandonat, iar acesta, împreună cu bunurile aflate în interior, va fi transportat şi depozitat în locuri special amenajate. Emiterea dispoziţiei se poate face numai după efectuarea de cercetări, potrivit art. 4 din lege, pentru identificarea, după caz, a proprietarului sau a deţinătorului legal al vehiculului abandonat.

23. După expirarea unui termen de 5 zile de la data transmiterii somaţiei, vehiculul trece de drept în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază a fost găsit. Constatarea trecerii vehiculului în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale se realizează prin dispoziţie a primarului. Dispoziţia primarului se comunică de îndată proprietarului sau deţinătorului legal al vehiculului, care o poate ataca în termen de 5 zile de la data comunicării la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii. După expirarea termenului sau după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care acţiunea proprietarului sau a deţinătorului legal al vehiculului a fost respinsă, vehiculul abandonat este predat unei unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor. Chiar şi în aceste condiţii, dispoziţia primarului rămâne fără obiect dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti sau până la predarea vehiculului către unitatea de colectare şi valorificare a deşeurilor, proprietarul sau deţinătorul legal al vehiculului abandonat se prezintă pentru ridicarea acestuia, vehiculul restituindu-se doar dacă se prezintă dovada achitării unei amenzi prevăzute de lege.

24. Sumele obţinute din valorificarea vehiculelor abandonate sau a vehiculelor fără stăpân, precum şi cele obţinute din amenzile aplicate potrivit art. 11 alin. (1) şi art. 12 din lege se fac venit la bugetul comunei sau oraşului în a cărui rază teritorială au fost găsite vehiculele.

25. Cheltuielile ocazionate de inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi paza vehiculelor la locul de depozitare, precum şi cheltuielile de parcare pentru vehiculele ridicate din parcări se suportă, după caz, de proprietarul sau deţinătorul legal al vehiculului, în situaţia prevăzută la art. 7 din lege, sau de bugetul local în celelalte situaţii.

26. Cu privire la critica întemeiată pe dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi ale art. 44 privind garantarea şi ocrotirea egală a proprietăţii private, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate. Obiectul de reglementare a legii supuse controlului vizează eliberarea terenurilor aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale de vehiculele fără stăpân sau abandonate pe aceste spaţii. Dispoziţiile legale criticate sunt în egală măsură aplicabile tuturor persoanelor prevăzute în ipoteza de incidenţă a normelor, respectiv proprietarilor sau deţinătorilor legali ai vehiculelor abandonate, definite în mod expres de lege. Astfel, pentru a se considera că există indicii temeinice din care să rezulte intenţia neechivocă a proprietarului sau a deţinătorului legal de a renunţa la exercitarea drepturilor sale asupra vehiculului, deci pentru a califica vehiculul ca fiind abandonat, acesta trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiţii: să se afle pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, starea în care se găseşte să fie improprie circulaţiei pe drumurile publice şi imobilizarea să dureze de mai mult de un an. Pretinsa discriminare întemeiată pe criterii de avere a persoanelor cu venituri insuficiente pentru a-şl menţine vehiculele aflate în proprietate în stare de funcţionare şi în parametrii estetici corespunzători, sub sancţiunea pierderii dreptului de proprietate, nu poate fi primită atâta vreme cât condiţia privind staţionarea vehiculelor pe spaţii aparţinând domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv prezervarea capacităţii acestora de a circula pe drumurile publice, se impune tuturor proprietarilor. Obligaţia de a întreţine bunul în scopul folosirii sale potrivit destinaţiei pentru care a fost construit şi achiziţionat (transportul de persoane sau de marfă) incumbă tuturor proprietarilor de vehicule, indiferent de resursele financiare ale acestora, şi constituie o condiţie obiectivă, rezonabilă şi adecvată în vederea ocupării unui spaţiu de parcare aflat în proprietatea statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, care au, în mod corelativ, obligaţia de a asigura buna administrare a drumurilor publice. Acceptarea unei soluţii contrare ar conduce la concluzia ca aceste terenuri, destinate circulaţiei publice şi staţionării vehiculelor funcţionale, să se transforme într-un spaţiu în care persoane private, invocând insuficienţa veniturilor individuale, să depoziteze bunuri proprietate privată, cu afectarea dreptului de proprietate a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, ceea ce este inadmisibil.

27. Referitor la susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora dispoziţiile art. 10 din legea criticată contravin art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală, întrucât exproprierea nu poate opera decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, condiţii care nu sunt îndeplinite prin aplicarea textului legal, Curtea reţine că normele constituţionale invocate nu sunt incidente în cauză.

28. Dreptul de proprietate privată este dreptul subiectiv ce aparţine persoanelor fizice, persoanelor juridice, statului sau unităţilor administrativ-teritoriale asupra unui bun cu privire la care titularul exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia, în putere proprie şi în interes propriu, în limitele determinate de lege (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 492 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 22 ianuarie 2014). Pentru a opera o expropriere nu este suficient ca transferul de proprietate, din cea privată în cea publică, să fie însoţit de existenţa unei utilităţi publice, stabilite potrivit legii, şi de o despăgubire justă şi prealabilă, ci este nevoie de manifestarea neechivocă a intenţiei proprietarului de a-şi exercita drepturile sale asupra bunului.

29. Analizând legea supusă controlului, Curtea constată că aceasta prevede o procedură de identificare a vehiculului abandonat pe un teren aparţinând domeniului public sau privat al statului ort al unităţilor administrativ-teritoriale, şi a proprietarului său, instituind în sarcina autorităţilor obligaţia de a-l informa pe acesta cu privire la etapele de aplicare a legii, respectiv:

- prin afişarea unei somaţii pe caroseria autovehiculului, prin care solicită ridicarea acestuia într-un anumit termen, odată cu întocmirea primului proces-verbal de constatare;

- prin somarea în scris, prin scrisoare recomandată cu aviz de primire, cerându-i să ridice vehiculul, cu fixarea unui alt termen, în ipoteza în care proprietarul a fost identificat, sau prin publicarea prin anunţ într-un cotidian local şi prin afişarea, la sediul primăriei, a listei cuprinzând descrierea vehiculului, caracteristicile tehnice, precum şi locul unde a fost identificat, în ipoteza în care proprietarul este necunoscut;

- prin comunicarea dispoziţiei primarului prin care se constată trecerea vehiculului în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale, cu precizarea dreptului de a ataca actul administrativ în termen de 5 zile de la data comunicării la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii.

30. Pe toată durata derulării procedurii până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti sau până la predarea vehiculului către unitatea de colectare şi valorificare a deşeurilor, proprietarul vehiculului abandonat se poate prezenta pentru ridicarea acestuia, care îi va fi restituit dacă se face dovada achitării taxelor, cheltuielilor sau amenzilor prevăzute de lege.

31. Or, în condiţiile în care, pe întreg parcursul etapelor procedurii prevăzute de lege, proprietarul vehiculului rămâne în pasivitate, nemanifestând intenţia de a-şi recupera bunul, acceptând implicit calificarea acestuia drept bun abandonat, apare ca evidentă intenţia de a stinge dreptul de proprietate. Abandonarea este o acţiune voluntară a proprietarului şi are ca efect desistarea de bunul său. Proprietarul încetează să mai exercite animus sibi habendi, elementul psihologic ori intelectual al posesiei, materializat în voinţa celui care stăpâneşte în fapt lucrul, de a exercita acea stăpânire pentru sine şi de a se comporta faţă de bunul respectiv ca un proprietar. Dispoziţiile art. 562 din Codul civil - Stingerea dreptului de proprietate, la alin. (2) prevăd „Proprietarul poate abandona bunul său mobil [...]. Dreptul se stinge în momentul părăsirii bunului mobil Potrivit normei legale, abandonarea bunului mobil constituie o cauză de stingere voluntară a dreptului de proprietate asupra acestuia, care devine res derelicta, şi deschide calea spre dobândirea dreptului prin ocupaţiune pentru un alt posesor.

32. Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că modalitatea de stingere a dreptului de proprietate prin abandon exclude de fado şi de iure exproprierea, modalitate distinctă de stingere a dreptului de proprietate, care operează după o procedură proprie şi cu o finalitate diferită de cea prevăzută de Legea nr. 421/2002. Întrucât în cazul abandonului stingerea dreptului de proprietate se produce la momentul părăsirii bunului mobil (art. 562 din Codul civil), în ipoteza bunurilor reglementate de Legea nr. 421/2002 nu poate fi pusă în discuţie exproprierea vehiculelor, care, abandonate fiind, nu mai există în patrimoniul foştilor titulari ai dreptului, astfel încât să poată fi operabil un transfer către patrimoniul statului sau al unităţii administrativ-teritoriale. Într-o atare situaţie, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din lege, după expirarea termenului de 5 zile de la data somaţiei adresate proprietarului sau deţinătorului legal, vehiculul trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază teritorială se află şi va fi predat unei unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor.

33. Prin urmare, Curtea constată că motivul de neconstituţionalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie este lipsit de fundament juridic, în cauză operând o altă modalitate de stingere a dreptului de proprietate decât exproprierea.

34. Cu privire la critica autorului excepţiei care contestă utilitatea publică a aplicării Legii nr. 421/2002, arătând că aceasta satisface doar interese private, a căror soluţionare în caz de conflict revine în competenţa exclusivă a autorităţilor judecătoreşti, iar nu a autorităţilor administrative, Curtea apreciază că şi aceasta este neîntemeiată. Potrivit art. 10 alin. (2) din lege, trecerea vehiculului în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale se constată prin dispoziţie a primarului, care se comunică de îndată proprietarului sau deţinătorului legal al vehiculului şi care poate fi atacată, în termen de 5 zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii. Aşa fiind, în caz de litigiu între proprietar şi autoritatea administrativă, competenţa de soluţionare a cauzei o are instanţa judecătorească, care va decide, în cadrul unui proces în care sunt garantate drepturile şi interesele părţilor, cu privire la legalitatea şi temeinicia actului administrativ atacat. De altfel, dovadă că legea deschide accesul la justiţie este chiar efectuarea prezentului control de constituţionalitate care a fost declanşat ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţei de contencios administrativ sesizată potrivit dispoziţiilor legii.

35. În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa de obiectivitate şi de rigoare a documentelor care stau la baza emiterii dispoziţiei primarului de ridicare a vehiculului abandonat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, cauzată de calitatea de agent constatator al stării tehnice a vehiculului a unor persoane fără calificare profesională în domeniul respectiv, împrejurare ce este de natură să creeze o discriminare între proprietari, Curtea constată că este neîntemeiată. Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 156/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 17 februarie 2003, primarul şi şeful poliţiei din unitatea administrativ-teritorială ori şeful postului de poliţie vor încheia un protocol de colaborare cu privire la aplicarea prevederilor legii în care se vor stabili modalităţile concrete de conlucrare referitoare la stabilirea planului comun de acţiune, informarea reciprocă, modalităţile de lucru, precum şi alte forme concrete de cooperare apreciate ca fiind eficiente. În aceste scop, primarul şi şeful poliţiei/postului de poliţie vor mandata prin dispoziţie, respectiv prin ordin, câte un angajat din aparatul propriu, însărcinat cu urmărirea modului de aplicare a legii. Desemnarea persoanei cu competenţe în domeniul procedurilor de inventariere, expertizare, ridicare, transportare şi depozitare a autovehiculului şi a bunurilor aflate în interiorul acestuia, care are calitatea de agent constatator, angajând prin actele pe care le întocmeşte instituţia pe care o reprezintă, constituie o atribuţie exclusivă a autorităţilor prevăzute de lege. Pe de altă parte, aprecierile cu privire la pregătirea profesională a agentului constatator sau la calitatea documentelor întocmite de acesta, sub aspectul obiectivităţii şi al rigorii, constituie elemente de fapt, cenzurabile, eventual, pe calea controlului judecătoresc exercitat de instanţa de drept comun învestită cu soluţionarea litigiului. Aşa fiind, Curtea nu poate stabili o legătură directă între elementele de fapt învederate de autorul excepţiei şi textele de lege deduse controlului, respectiv art. 2 lit. b), coroborat cu art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 421/2002, aspectele menţionate vizând exclusiv interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile arătate, astfel că excepţia cu un atare obiect urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

36. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 421/2002 care vizează modalitatea în care se efectuează comunicarea somaţiei adresate proprietarului sau deţinătorului legal al vehiculului abandonat, respectiv prin scrisoare recomandată cu aviz de primire, Curtea apreciază că opţiunea legiuitorului pentru acest mijloc de a aduc» la cunoştinţa persoanei interesate somaţia privind ridicarea vehiculului aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoriale nu creează premisele niciunei discriminări. Comunicarea prin poştă, la domiciliul proprietarului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, reprezintă o modalitate curentă de comunicare a actelor administrative menită tocmai să asigure accesibilitatea destinatarului la actul comunicat (comunicarea se face la adresa de domiciliu), confidenţialitatea comunicării (actul este comunicat direct destinatarului, iar nu prin publicitate), cât şi dovada luării sale în cunoştinţă (confirmarea de primire a scrisorii). Astfel, Curtea reţine că destinatarul comunicării beneficiază de suficiente garanţii de natură să asigure finalitatea urmărită de legiuitor, respectiv asigurarea unei proceduri transparente, echitabile şi judicioase în materia reglementării regimului juridic aplicabil vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.

37. De altfel, autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică reglementarea art. 9 din lege, deoarece nu stabileşte o procedură privind luarea la cunoştinţă a conţinutului unui act doar prin declaraţie notarială sau declaraţie în faţa organelor legii. Curtea reţine că prin critica de neconstituţionalitate se are în vedere completarea textului de lege, soluţia legislativă în cauză nemulţumindu-l pe autorul excepţiei din prisma a ceea ce nu cuprinde. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate ridicată urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, neintrând în competenţa Curţii Constituţionale modificarea normei supuse controlului său În sensul dorit de autorul excepţiei.

38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Victor Olteanu În Dosarul nr. 32.955/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b), art. 3, art. 4 alin. (2) şi art. 9 din Legea nr. 421/2002, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 decembrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 858

din 10 decembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2962-29613 şi ale art. 29615-29620 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, ale art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 119, art. 1201, art. 121, art. 122 şi art. 1241 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, ale art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 119, art. 1201, art. 121, art. 122 şi art. 1241 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Petre Lupu în Dosarul nr. 8.164/118/2013 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a I l-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 989D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 261 din 20 martie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 1.454/CA din 20 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8.164/118/2013, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, ale art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 119, art. 1201, art. 121, art. 122 şi art. 1241 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Petre Lupu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind anularea unor acte administrative, respectiv a unor decizii de impunere.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale criticate încalcă prevederile constituţionale, întrucât în cele două ordonanţe de urgenţă criticate nu a fost justificată situaţia extraordinară şi urgenţa reglementării şi pentru că acestea modifică o lege organică.

6. Totodată, introducerea contribuţiilor sociale în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi administrarea acestora de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală contravine art. 56 din Constituţie, întrucât contribuţiile sociale nu sunt taxe şi impozite, iar astfel este introdus în mod camuflat un nou impozit pe venit. Se arată că modul în care sunt calculate aceste contribuţii este injust, pentru că nu există o prestaţie echivalentă. Autorul excepţiei critică naşterea calităţii de asigurat fără ca această situaţie juridică să fie generată de încheierea unui contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Se mai arată că prin dispoziţiile Codului fiscal contribuabilul este discriminat în raport cu statul care are la îndemână instrumente juridice mult mai eficiente pentru recuperarea creanţelor sale decât are contribuabilul atunci când are de recuperat de la stat o sumă de bani.

7. Referitor la majorările de întârziere, principiul unicităţii taxei trebuie avut în vedere şi la instituirea majorărilor, deoarece contribuabilul nu poate datora daune pentru neplata la termen decât o singură dată şi nu de trei ori cum este reglementat în Codul de procedură fiscală.

8. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta arată că, din preambulul celor două ordonanţe de urgenţă, rezultă atât caracterul extraordinar al situaţiei, cât şi necesitatea şi urgenţa adoptării ordonanţelor de urgenţă. Instanţa observă că Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu reglementează raporturile de protecţie socială, ci raporturile de tip fiscal dintre stat şi contribuabil.

9. În ceea ce priveşte pretinsa egalitate care ar trebui să existe între stat şi contribuabil în domeniul raporturilor fiscale, instanţa remarcă faptul că analiza obligaţiilor fiscale prin analogie cu obligaţiile civile, prin invocarea unui ipotetic caracter sinalagmatic al raporturilor juridice fiscale este greşită, raţionamentul juridic având premise diferite, raportat la natura juridică diferită dintre raporturile juridice contractuale civile şi cele de drept fiscal.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, referitor la critica de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010, raportat la art. 115 alin. (4) din Constituţie, se arată că aceasta nu poate fi reţinută. Curtea Constituţională a realizat controlul de constituţionalitate asupra acestui act normativ sub aspectul respectării normelor constituţionale ale delegării legislative, prin Decizia nr. 261 din 20 martie 2012.

12. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011, raportat la art. 115 alin. (4) din Constituţie, Avocatul Poporului apreciază că nici aceasta nu poate fi reţinută, întrucât în preambulul actului normativ criticat se justifică în mod corespunzător urgenţa reglementării.

13. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011, raportată la art. 73 alin.(1) şi alin. (3) lit. p) din Constituţie, Avocatul Poporului consideră că aceasta nu poate fi reţinută pentru că Legea fundamentală [art. 115 alin. (5) teza finală] permite reglementarea unor norme de natura legii organice prin ordonanţă de urgenţă, aceasta urmând a fi aprobată în condiţiile art. 76 alin. (1) din Constituţie. Or, Codul fiscal, a cărui modificare se realizează prin cele două acte normative criticate, a fost adoptat de Senat ca lege ordinară în şedinţa din 17 decembrie 2003, în condiţiile art. 76 alin. (2) din Constituţie, deci nu ca lege organică.

14. Referitor la critica prevederilor art. 119, art. 1201, art. 121, art. 122, art. 1241 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se apreciază că aceasta nu poate fi reţinută, problema tratamentului diferenţiat de care beneficiază statul în raport cu contribuabilii în ceea ce priveşte satisfacerea creanţelor fiind analizată de Curtea Constituţională (a se vedea Decizia nr. 158 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004, sau Decizia nr. 202 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 17 aprilie 2007).

15. În ceea ce priveşte regimul majorărilor de întârziere, Avocatul Poporului precizează că stabilirea printr-o dispoziţie legală expresă a unor sancţiuni cu caracter fiscal pentru neîndeplinirea la termen a obligaţiilor bugetare se circumscrie sferei de aplicare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 şi art. 139, care reprezintă regula generală în materia impozitelor şi taxelor, legiuitorul fiind îndreptăţit inclusiv la a adopta reglementări care să reprezinte un mijloc suplimentar care să asigure executarea obligaţiilor fiscale. Atât timp cât nivelul dobânzii calculate pentru fiecare zi de întârziere are o valoare stabilită într-un cuantum rezonabil, dar suficient de disuasiv pentru a nu îşi pierde raţiunea pentru care a fost instituită, nu poate fi reţinută nicio încălcare a prevederilor constituţionale invocate.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din dispozitivul actului de sesizare, îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, ale art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 119, art. 1201, art. 121, art. 122 şi art. 1241 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Examinând, însă, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată de autorul acesteia în faţa instanţei de judecată, rezultă că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 2962-29613 şi ale art. 29615-29620 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010, ale art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2010, precum şi ale art. 119, art. 1201, art. 121, art. 122, art. 1241 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007.

19. Curtea observă că dispoziţiile art. 1201 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 3 iunie 2013, însă având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispoziţiile legale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate şi aplicabile cauzei deduse judecăţii, potrivit regulii tempus regit actum.

20. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, în art. 56 privind justa aşezare a sarcinilor fiscale, în art. 115 alin. (4) privind regimul adoptării ordonanţelor de urgenţă şi în art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. p) privind reglementarea prin lege organică a regimului general privind protecţia socială.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 sunt neconstituţionale, deoarece Guvernul nu poate adopta acte normative cu caracterul unei legi organice şi nu poate aduce modificări unei legi organice printr-o ordonanţă de urgenţă. Mai arată că elementele conţinute în textele ordonanţelor de urgenţă nu sunt de natură să justifice adoptarea acestora, în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4) din Constituţie, neexistând o situaţie extraordinară.

22. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (1), interdicţia de a reglementa în domeniul legilor organice priveşte ordonanţele simple şi nu ordonanţele de urgenţă. De altfel, prin Decizia nr. 619 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 17 august 2011, Curtea a arătat că Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă în domeniile legilor organice, prevăzute la art. 73 alin. (3) din Constituţie, în condiţiile art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentală. Interdicţia Guvernului de a reglementa în aceste domenii se referă, în mod expres, numai la ordonanţele emise în temeiul legilor speciale de abilitare, în condiţiile alin. (1)-(3) ale aceluiaşi art. 115, nu şi la ordonanţele de urgenţă.

23. De altă parte, astfel cum rezultă din preambulul său, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 a fost adoptată în temeiul delegării legislative, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, având în vedere necesitatea completării legislaţiei cu reguli fiscale pentru contribuabilii care aplică Standardele internaţionale de raportare financiară, al clarificării tratamentului fiscal aplicabil contribuabililor inactivi sau a căror înregistrare în scopuri de T.V.A. a fost anulată, precum şi pentru asigurarea atingerii nivelului minim obligatoriu de accize conform graficului asumat prin documentul de poziţie adoptat în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, pentru preîntâmpinarea declanşării procedurii de infringement, în contextul în care este necesară continuarea simplificării şi unificării legislaţiei şi a administrării contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice şi având în vedere necesitatea eliminării dificultăţilor de natură tehnică apărute în aplicarea actului normativ supus modificării şi completării. De asemenea, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 a fost adoptată în scopul transpunerii în legislaţia internă a unor directive ale Uniunii Europene cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2011. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4).

24. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. p) privind reglementarea prin lege organică a regimului general privind protecţia socială, Curtea reţine că acesta nu are incidenţă în cauză, aceasta urmează a fi respinsă, dispoziţiile legale criticate vizând regimul plăţii unor obligaţii fiscale.

25. În continuare, autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile art. 2962-29613, precum şi ale art. 29615-29620 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 56, deoarece statul a impus un impozit pe venit „camuflat în contribuţii sociale”, impunere care nu poate fi încadrată ca o justă aşezare a sarcinilor fiscale,

26. În legătură cu această critică Curtea reţine că dispoziţiile art. 56 din Constituţie trebuie coroborate cu art. 139 alin. (3) din Constituţie potrivit căruia „Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora Contribuţiile datorate potrivit dispoziţiilor legale criticate sunt destinate acoperirii unor cheltuieli publice - cele privind asigurarea sănătăţii populaţiei. Cuantumul acestor contribuţii se raportează la venitul persoanei fizice, dar serviciile medicale de care beneficiază nu sunt limitate la valoarea contribuţiei achitate. Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate reprezintă contribuţii a căror destinaţie este Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi îşi au reflectarea în textele constituţionale menţionate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 504 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 12 august 2015). Astfel, Curtea nu poate reţine încălcarea justei aşezări a sarcinilor fiscale prevăzuta de art. 56 din Constituţie.

27. În continuare, referitor la dispoziţiile art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011, Curtea constată că, începând cu anul 2011, s-au preluat în Codul fiscal contribuţiile sociale obligatorii, iar prin actul normativ criticat a fost stabilită competenţa de administrare a contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II şi III din titlul IX2 al Codului fiscal de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a fost reglementată procedura de predare-primire a acestor contribuţii de la casele de asigurări sociale. Începând cu 1 iulie 2012 casele de asigurări sociale predau organelor fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea administrării, obligaţiile reprezentând contribuţiile sociale datorate, stabilite şi neachitate până la data de 30 iunie 2012, motivat de necesitatea simplificării şi unificării legislaţiei şi administrării contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice. Astfel, emiterea actelor administrative ce conţin obligaţii privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate revine Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Atribuirea acestei competenţe revine legiuitorului, în vederea unei mai bune colectări a sumelor datorate, ea nefiind de natură să releve vreun fine de neconstituţionalitate.

28. În ceea ce priveşte dispoziţiile legale criticate cuprinse în Codul de procedură fiscală Curtea reţine că prin Decizia nr. 561 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 18 decembrie 2014, a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119, art. 1201, art. 121, art. 122 şi art. 1241 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi a constatat constituţionalitatea acestor dispoziţii legale. Curtea a statuat că reglementarea criticată reprezintă o măsură de politică fiscală pe care legiuitorul a instituit-o în vederea sancţionării conduitei culpabile pe care contribuabilii o au prin neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor de plată. O atare sancţiune, evident, are o repercusiune directă cu privire la patrimoniul debitorului, însă diminuarea corespunzătoare a patrimoniului acestuia se datorează faptei culpabile pe care a săvârşit-o. Pentru considerentele reţinute, decizia menţionată se aplică şi în prezenta cauză.

29. De asemenea, Curtea mai reţine faptul că s-a mai pronunţat recent asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând constituţionalitatea acestora, prin Decizia nr. 779 din 17 noiembrie 2015*), nepublicată la data adoptării prezentei decizii.

30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Petre Lupu, în Dosarul nr. 8.164/118/2013 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 2962-29613 şi ale art. 29615-29620 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, ale art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 119, art. 1201, art. 121, art. 122, art. 1241 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 decembrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae


1 Decizia Curţii Constituţionale nr. 779 din 17 noiembrie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 12 februarie 2016.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 861

din 10 decembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 18 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, excepţie ridicată de Marian Lucian Bomboe şi Gheorghe Mitroiu în Dosarul nr. 1.396/109/2014 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.068D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Gheorghe Mitroiu a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 12 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.396/109/2014, Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II art. 18 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, excepţie ridicată de Marian Lucian Bomboe şi Gheorghe Mitroiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind obligarea Casei Judeţene de Pensii Argeş la plata din luna ianuarie 2012 a indemnizaţiei lunare reparatorii prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale întrucât afectează substanţa dreptului la indemnizaţie, deoarece, deşi a fost suspendată temporar, aceasta nu se mai acordă de 3 ani. Invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 28 februarie 2013, prin care s-a statuat că indemnizaţia reprezintă un „bun” în sensul Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Autorii excepţiei apreciază că motivele în baza cărora au fost adoptate ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 37/2008, nr. 80/2010, nr. 84/2012 au fost recunoscute chiar de Guvern ca fiind, în realitate, doar pretexte pentru stabilirea măsurilor financiare, în condiţiile în care, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, s-a justificat adoptarea noilor măsuri prin aceea că măsurile anterioare de sistare a plăţii indemnizaţiilor sunt inechitabile faţă de persoanele îndreptăţite, care au obţinut certificate de revoluţionar în baza autenticităţii şi veridicităţii actelor depuse la dosar, ceea ce a condus la probleme sociale grave. Pe de altă parte, autorul susţine că legile bugetare ale anilor pentru care a fost sistată plata indemnizaţiilor au prevăzut creştere economică, care s-a materializat conform raportărilor Institutului Naţional de Statistică.

7. În fine, este invocată neconstituţionalitatea măsurilor financiare de sistare a plăţii indemnizaţiei şi în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, autorul excepţiei arătând că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele conexate Felicia Mihăieşi împotriva României - cererea nr. 44.232/11 şi Adrian Gavril Senteş împotriva României - cererea nr. 44.605/11), s-a statuat că autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata anumitor beneficii atât timp cât dispoziţiile legale care le-au consacrat rămân în vigoare. Niciuna dintre dispoziţiile legale criticate nu prevede vreo modificare sau abrogare a prevederilor Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004.

8. Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă şi-a exprimat opinia în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta arată că examenul de constituţionalitate în raport cu textele din Constituţie şi cu argumentele aduse de parte a fost realizat de către Curtea Constituţională prin deciziile nr. 121 din 5 martie 2013, nr. 203 din 3 aprilie 2014, nr. 314 din 5 iunie 2014, nr. 419 din 8 iulie 2014, nr. 483 din 23 septembrie 2014, nr. 721 din 9 decembrie 2014 şi nr. 170 din 19 martie 2015, chiar dacă în interpretarea altor texte cu incidenţă asupra sistării plăţii drepturilor băneşti din litigiu.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat în faţa instanţei de judecată, îl constituie dispoziţiile art. II art. 18 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare. Legea nr. 283/2011 aprobă, cu modificări şi completări, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, iar prin articolul unic pct. 1 prevede modificarea titlului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, în timp ce prin articolul unic pct. 2 prevede introducerea unui nou articol în cuprinsul ordonanţei de urgenţă, numerotat art. II, prin care s-a aprobat, pentru anul 2012, instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. Aceste măsuri vizează, în esenţă, veniturile şi alte drepturi de natură patrimonială acordate personalului plătit din fonduri publice ori care beneficiază de măsuri de protecţie socială ce se acordă din aceste fonduri.

13. Având în vedere aceste aspecte şi ţinând cont de motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi de art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit căruia „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta”, Curtea va reţine că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, precum şi ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 30 august 2013. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins:

- Art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010: „Pentru anul 2012 se aprobă Instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: [...]

Art. 18. - În anul 2012, indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă.”;

- Art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012: „Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.”;

- Art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013: „Prevederile art. 18 şi 19 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2014.”

14. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 22 alin. (1) privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi în art. 115 alin. (4) şi (6) privind regimul adoptării ordonanţelor de urgenţă. De asemenea, Curtea reţine că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au înţeles să se refere şi la dispoziţiile constituţionale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare nu au legătură cu soluţionarea cauzei, acestea nereglementând aspecte referitoare la indemnizaţia prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004.

În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

16. Curtea observă că autorii excepţiei de neconstituţionalitate formulează atât critici extrinseci, cât şi intrinseci de neconstituţionalitate. Criticile de neconstituţionalitate extrinsecă sunt raportate la prevederile art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie. Aceste dispoziţii constituţionale reglementează regimul adoptării ordonanţelor de urgenţă a Guvernului, astfel încât criticile nu pot viza decât prevederile art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, însă prevederile legale criticate au fost introduse prin Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, astfel încât, deşi ele fac parte din corpul ordonanţei de urgenţă criticate, prevederile art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie nu sunt incidente în cauză (a se vedea mutatis mutandis, Decizia nr. 52 din 17 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 27 mai 2015).

17. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra prevederilor art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, şi ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 314 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014).

18. Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare: „De o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază şi persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor.” Totodată, art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din aceeaşi lege prevede următoarele: „Pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, se instituie următoarele titluri: [. ..] b) Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989: [...]

3. Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite - atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi au condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi au menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi ie-au apărat până la data judecării dictatorului, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989;”. Curtea observă că acordarea acestor indemnizaţii a fost suspendată, după cum urmează:

- în anul 2012, potrivit art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, introdus prin Legea nr. 283/2011 de aprobare a acesteia, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011;

- în anul 2013, potrivit art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012;

- în anul 2014, potrivit art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013.

19. Curtea a reţinut că dispoziţiile prin care - în anul 2012 şi în anul 2013 - s-a suspendat plata indemnizaţiilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 au făcut obiect al controlului de constituţionalitate, fiind analizate critici similare prin Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 28 martie 2013, prin Decizia nr. 373 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 25 noiembrie 2013, şi prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 210 din 25 martie 2014. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că textul de lege criticat stabileşte că, temporar, nu se mai acordă indemnizaţiile prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004. De aceste indemnizaţii, calculate prin aplicarea coeficientului de 1 r10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea asigurărilor sociale de stat, beneficiau persoanele care au obţinut titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu prilejul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, numai dacă acestea aveau un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

20. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013 că, deşi indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 constituie un «bun» în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reglementarea legală criticată prevede doar suspendarea pentru anul 2012 a plăţii acestor indemnizaţii, măsură cu aplicare limitată în timp, fără a afecta însă substanţa dreptului. Prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, Curtea a reţinut că, referindu-se la anumite drepturi de natură bănească acordate angajaţilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, că „statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare” (paragraful 23). Prin aceeaşi hotărâre, Curtea de la Strasbourg a considerat că refuzul autorităţilor de a acorda drepturile băneşti pretinse ca urmare a intervenirii unei legi care suspendă aceste drepturi nu contravenea dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, Curtea Constituţională a constatat că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate vizând încălcarea dreptului de proprietate.

21. Referitor la art. 53 din Constituţie, Curtea a reţinut că drepturile a căror plată s-a suspendat prin dispoziţiile de lege criticate fac parte dintr-un ansamblu de măsuri pe care Legea nr. 341/2004 le-a instituit în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989. În ceea ce priveşte prevederile actului normativ criticat vizând limitarea ori chiar neacordarea în anul 2012 a unor drepturi ce nu sunt consacrate la nivel constituţional, neavând în consecinţă un caracter fundamental, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente, acestea având în vedere doar restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. Totodată, Curtea a constatat că, deşi temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, este incontestabil, acesta nu constituie totuşi, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi, astfel, de existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

22. De asemenea, Curtea a arătat că indemnizaţia de revoluţionar are un caracter reparatoriu, iar legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acesteia, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. În acest sens este şi Decizia nr. 193 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 iulie 2013.

23. Cu toate acestea, prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, Curtea a subliniat că, deşi autorităţile au dreptul de a dispune cu privire la acordarea drepturilor băneşti pretinse de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, restrângerea ori suspendarea acestor drepturi şi în viitor, în condiţiile în care textele de lege care ie prevăd nu au fost abrogate, ar putea justifica întrebarea dacă aceste drepturi mai există şi dacă nu cumva textele de lege care le prevăd au fost în fapt lipsite de eficienţă, aşa încât speranţa titularilor acestor drepturi, deşi are un suport legal, este în realitate lipsită de conţinut.

Astfel, deşi formal limitată în timp, respectiv vizând durata unui an calendaristic, măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulţi ani la rând, a fost considerată că ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi.

24. Având în vedere acestea, Curtea a precizat că măsura suspendării anuale a plăţii drepturilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, măsură adoptată deja pentru trei ani consecutivi, 2012, 2013 şi 2014, nu poate fi repetată sine die, caz în care ar putea afecta proporţionalitatea măsurii.

25. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudenţa Curţii şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei acesteia, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea.

26. Curtea mai reţine că, începând cu luna ianuarie 2015, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 30 decembrie 2014, şi Ordonanţei Guvernului nr. 1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015, s-au modificat prevederile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 341/2004, care stabileau categoriile de titluri ce se pot acorda luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 şi drepturile corespondente deţinerii acestor titluri (introducându-se un nou titlu, Luptător cu Rol Determinant), iar noul conţinut normativ al art. 4 alin, (4) din Legea nr. 341/2004 prevede acordarea unei indemnizaţii de gratitudine lunară începând cu anul 2015.

27. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 22 alin. (1) privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Marian Lucian Bomboe şi Gheorghe Mitroiu în Dosarul nr. 1.396/109/2014 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 decembrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENTĂ

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

 

Având în vedere că Ministerul Afacerilor Interne şi instituţiile din subordine exercită competenţe privind ordinea şi siguranţa publică, faptul că în acest domeniu există responsabilităţi care nu pot fi amânate sau îndeplinite în alte termene decât cele stabilite de lege - cum ar fi, în anul curent, exercitarea competenţelor în cadrul a două procese electorale generale -, faptul că ordinea şi siguranţa publică sunt supuse unor noi provocări externe, care se manifestă prin creşterea fenomenului migraţionist la nivel european şi prin necesitatea sporirii măsurilor de securitate a individului,

ţinând seama de faptul că exercitarea competenţelor legale presupune existenţa resurselor şi că, în acest context, încadrarea cu personal a posturilor deficitare reprezintă o cerinţă de primă importanţă,

luând în considerare faptul că din cauza reducerilor drastice ale numărului de indicatori în plată aprobaţi prin legile bugetare anuale, aprobării unor cifre de şcolarizare mult inferioare faţă de nevoile instituţionale, părăsirii benevole a sistemului sau pensionărilor, în perioada 2009-2015, Ministerul Afacerilor Interne şi instituţiile din subordine au înregistrat pierderi de personal de peste 15.000 de salariaţi, că în anul 2016 în aceleaşi instituţii există peste 10.000 de posturi vacante, că actualul cadru legal şi mecanismele de şcolarizare şi încadrare existente nu permit recuperarea deficitului de resurse umane şi că există premise ca acest deficit să crească în contextul accesării drepturilor prevăzute de legea pensiilor militare de stat,

întrucât lipsa unei intervenţii pentru rezolvarea acestei problematici riscă să creeze o vulnerabilitate pentru sistemul de ordine şi siguranţă publică, cu consecinţe în planul securităţii individului,

văzând faptul că resursele bugetare permit acoperirea unei părţi a deficitului de personal, prin încadrarea directă a unor funcţii de poliţist, prin concurs sau examen,

întrucât prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, sunt restrictive în privinţa recrutării poliţiştilor din „sursă externă” şi că, în raport cu mecanismul de accedere în profesie prin absolvirea unei instituţii de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, este necesară crearea unor reguli care să asigure echilibru între cele două trasee de carieră,

luând în considerare făptui că lipsa unor reglementări dedicate modalităţii de accedere directă în profesie ar menţine un risc privind vacantarea posturilor pentru care se va organiza concurs sau examen, prin migrarea personalului către posturi mai atractive,

ţinând seama că în perioada imediat următoare este necesară intensificarea măsurilor de ordine publică pentru asigurarea în bune condiţii a celor două procese electorale generale,

întrucât toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. I. - Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 9, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (21) şi (22), cu următorul cuprins:

„(21) În raport cu nevoile operative ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, pentru ocuparea funcţiilor de execuţie vacante pot fi reîncadrate ca poliţişti persoane cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 alin. (1) lit. b), d)-f)şi j), care au studii corespunzătoare cerinţelor postului şi îndeplinesc condiţiile legale, potrivit categoriei din care au făcut parte.

(22) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), pentru reducerea deficitului de poliţişti în structurile Ministerului Afacerilor Interne, pot fi încadrate direct sau transferate din instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pe funcţii de execuţie vacante de poliţist, persoane cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale.”

2. La articolul 9, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(5) Ocuparea funcţiilor de poliţist în condiţiile alin. (21), (22) şi (3) se realizează prin concurs sau examen, după caz.”

3. La articolul 10 alineatul (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 10. - (1) La concursul de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne şi la ocuparea funcţiilor de poliţist în condiţiile art. 9 alin. (21), (22) şi (3) are acces orice persoană, indiferent de rasă, naţionalitate, sex, religie, avere sau origine socială, care îndeplineşte, pe lângă condiţiile generale legale prevăzute pentru funcţionarii publici, şi următoarele condiţii speciale:”.

4. La articolul 10, alineatele (3) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(3) Candidaţii care au promovat concursul de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi persoanele care urmează să ocupe funcţiile de poliţist în condiţiile art. 9 alin. (21), (22) şi (3) nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic.

…………………………………………………………………………………………….

(5) Recrutarea şi selecţionarea candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ proprii şi la ocuparea funcţiilor de poliţist în condiţiile art. 9 alin. (21),(22) şi (3) se realizează potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne.”

5. La articolul 21, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (31) şi (32), cu următorul cuprins:

„(31) Poliţiştilor prevăzuţi la art. 9 alin. (21) li se acordă gradele profesionale în funcţie de pregătirea lor şi de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului, dar nu inferioare gradelor profesionale echivalente gradelor militare deţinute în rezervă.

(32) Poliţiştilor prevăzuţi la art. 9 alin. (22) li se acordă gradele profesionale în funcţie de pregătirea lor şi de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului. Aceştia sunt încadraţi în funcţiile minime prevăzute de lege corespunzătoare gradelor profesionale acordate, pe o perioadă de probă de 6 luni sau 12 luni, în raport cu categoria din care fac parte şi cu gradul profesional acordat.”

6. La articolul 21, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (71), cu următorul cuprins:

„(71) Poliţiştilor prevăzuţi la art. 9 alin. (21) şi (22) nu le pot fi modificate raporturile de serviciu prin delegare, detaşare, mutare şi transfer timp de cel puţin trei ani de la numirea în prima funcţie, cu excepţia situaţiei în care intervine reorganizarea unităţii.”

7. La articolul 23, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 23. - (1) La acordarea primului grad profesional, absolventul sau persoana care a dobândit calitatea de poliţist în condiţiile art. 9 alin. (21), (22) şi (3) depune jurământul de credinţă în faţa şefului instituţiei de învăţământ sau, după caz, a şefului unităţii de poliţie şi în prezenţa a doi poliţişti.”

Art. II. - Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, în Monitorul Oficial al României, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor interne,

Petre Tobă

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Claudia-Ana Costea

 

Bucureşti, 24 februarie 2016.

Nr. 3.

 

ACTE ALE COLEGIULUI PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA

 

COLEGIUL PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA

 

DISPOZIŢIE

pentru recunoaşterea fenomenului alienării parentale/părinteşti şi prevederilor Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale, încheiat între Institutul de Psihologie Judiciară şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună

 

În temeiul dispoziţiilor ari 51 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 788/2005,

pe baza prevederilor din Manualul de Diagnostic şi Statistică al Tulburărilor Mentale, a cincea ediţie, abreviat DSM-5, utilizat atât de către medicii psihiatri, cât şi de către psihologi, în care se recunosc psihodiagnosticele de abuz psihologic asupra copilului şi copil afectat de stresul relaţiei dintre părinţi,

având în vedere practica de specialitate din domeniul expertizei psihologice judiciare, care a relevat identificarea în rapoartele de expertiză psihologică judiciară a fenomenului alienării parentale/părinteşti, recunoscute de către instanţele de judecată din România, încheierea primului Protocol privind recunoaşterea alienării parentale/părinteşti, încheiat în România de către Institutul de Psihologie Judiciară şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună la data de 1 februarie 2016, precum şi punctul de vedere al specialiştilor din cadrul Institutului de Psihologie Judiciară,

preşedintele Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România dispune:

Art. 1. - (1) Se recunoaşte fenomenul alienării parentale/părinteşti ca formă de abuz psihologic (emoţional) sever asupra copilului, constând în activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenţia alienării (înstrăinării) copilului de către celălalt părinte.

(2) Se recunosc prevederile Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale, încheiat de către Institutul de Psihologie Judiciară, în calitate de furnizor de formare profesională complementară în domeniul expertizei psihologice judiciare, avizat profesional de către Colegiul Psihologilor din România şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună la data de 1 februarie 2016.

(3) Se recunoaşte necesitatea formării profesionale continue a psihologilor în domeniul alienării parentale/părinteşti, precum şi în domeniul expertizei psihologice a copilului abuzat/neglijat, aceasta fiind realizată în vederea cunoaşterii şi promovării interesului superior al copilului.

Art. 2. - Prezenta dispoziţie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România,

Mihai Aniţei

 

Bucureşti, 12 februarie 2016.

Nr. 2.

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.