MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 69/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 69         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 1 februarie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

3.098. - Ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie

 

3.107. - Ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, de maşter şi de doctorat pentru anul universitar 2016-2017

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

3. - Normă privind cotele de contribuţie datorate de asigurători Fondului de rezoluţie pentru asigurători administrat de Fondul de garantare a asiguraţilor

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 839

din 8 decembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) din Codul de procedură civilă

 

Daniel Marius Morar - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea „Total Consult Internaţional” -

S.A. din Dărăşti, judeţul Ilfov, prin administrator judiciar SCP Tudor & Asociat» SPRL din Bucureşti, în Dosarul nr. 13.915/3/2013 ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 809D/2015.

2. Dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 24 noiembrie 2015, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 3 decembrie 2015 şi, ulterior, pentru acelaşi motiv şi în temeiul aceloraşi dispoziţii legale, pentru data de 8 decembrie 2015, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin încheierea din 26 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 13.915/3/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea „Total Consult Internaţional” -  S.A. din Dărăşti, judeţul Ilfov, prin administrator judiciar SCP Tudor & Asociaţii SPRL din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei decizii civile şi a unei încheieri pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate care privesc procedura de filtru a recursului încalcă dreptul unei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi intereselor sale legitime, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi determină restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Soluţia adoptată de legiuitor nu este echitabilă şi nu este conformă cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în sensul că părţile nu au dreptul la un proces echitabil în componenta sa referitoare la principiul contradictorialităţii, în condiţiile în care cererea de recurs, întâmpinarea şi punctul de vedere asupra raportului nu se susţin oral în faţa completului de filtru. Mai arată că orice parte a unei proceduri trebuie să aibă posibilitatea de a-şi prezenta susţinerile în faţa unei instanţe de judecată, realizându-se, astfel, o transparenţă a actului de justiţie. Judecarea fără citarea părţilor încalcă dreptul la apărare şi nu răspunde exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului civil, iar părţile nu au dreptul la o procedură orală şi la o audiere. Astfel, arată că procedura de filtrare a recursurilor are o influenţă directă asupra procesului propriu-zis.

5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. În acest sens arată că la elaborarea noului Cod de procedură civilă s-au avut în vedere concepţiile moderne privind desfăşurarea procesului civil, rolul şi atribuţiile participanţilor la proces, în centrul atenţiei situându-se preocuparea pentru recunoaşterea şi clarificarea, într-un termen optim şi previzibil, a drepturilor şi intereselor legitime deduse judecăţii. Referindu-se la procedura de filtrare a recursurilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că aceasta nu este incompatibilă cu art. 6 paragraful 1 din Convenţie, reprezentând o limitare permisă de lege. Limitările aduse prin procedura de filtrare a recursurilor nu aduc atingere dreptului părţilor de a se adresa justiţiei, în însăşi substanţa sa. Mai arată că textele de lege criticate instituie procedura de filtrare a recursului, exclusiv la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezentând modalitatea prin care legiuitorul român a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum rezultă şi din Hotărârea Guvernului nr. 1.527/2007 pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului Codului de procedură civilă. Anterior exercitării căii de atac extraordinare a recursului, părţile au parcurs etapa judecăţii în primă instanţă şi etapa apelului, care nu au fost supuse unei analize a admisibilităţii în principiu a cererii, astfel încât instituirea unei anumite limitări la nivelul căii de atac a recursului în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate fi considerată ca aducând atingere dreptului părţii de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi intereselor sale legitime, precum şi a dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi nici nu ar restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi. Obligaţia de a desfăşura o şedinţă publică nu este absolută, absenţa unei astfel de şedinţe în faţa instanţei de recurs este justificată prin caracterul specific al procedurii respective. Lipsa de citare a părţilor nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, fiind justificată de necesitatea soluţionării cauzei într-un termen rezonabil.

6. În continuare arată că în recurs se verifică legalitatea hotărârii recurate, iar nu temeinicia acesteia. Procedura desfăşurată în faţa instanţei de recurs beneficiază de principiul contradictorialităţii, care este asigurat prin comunicarea actelor depuse de părţi, stabilirea unor termene procedurale înăuntrul cărora părţile pot răspunde la susţinerile părţii adverse. Niciuna dintre părţi nu este plasată într-o situaţie dezavantajoasă în raport cu adversarul său.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 493 alin. (5)-(7) din Codul de procedură civilă. Curtea reţine că, după sesizarea sa, Codul de procedură civilă a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, textele de lege criticate păstrând soluţia legislativă şi numerotarea. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

„(5) în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părţilor.

(6) Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil şi toţi membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul se poate pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă, care se comunică părţilor. În soluţionarea recursului instanţa va ţine seama de punctele de vedere ale părţilor formulate potrivit alin. (4).

(7) în cazul în care recursul nu poate fi soluţionat potrivit alin. (5) sau (6), completul va pronunţa, fără citarea părţilor, o încheiere de admitere în principiu a recursului şi va fixa termenul de judecată pe fond a recursului, cu citarea părţilor. “

11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate. Curtea reţine că dispoziţiile art. 493 din Codul de procedură civilă reglementează procedura de filtrare a recursurilor, care este aplicabilă, astfel cum rezultă din alin. (1) al acestei dispoziţii legale, numai în cazul în care calea extraordinară de atac este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit art. 493 alin. (1) din Codul de procedură civilă, filtrarea recursurilor se face de un complet de 3 judecători, desemnat în mod aleatoriu, care va pregăti dosarul de recurs şi va decide asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Potrivit alin. (2) şi (3) al aceluiaşi articol, pe baza recursului, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare şi a înscrisurilor noi, preşedintele completului ori un membru desemnat de acesta său magistratul-asistent întocmeşte un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care se verifică dacă sunt îndeplinite cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii, dacă motivele invocate se încadrează în cele prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă, dacă există motive de ordine publică ce pot fi invocate în condiţiile art. 489 alin. (3) din Cod ori dacă recursul este vădit nefondat De asemenea, raportul va cuprinde, dacă este cazul, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi doctrina referitoare la problemele de drept vizând dezlegarea dată prin hotărârea atacată.

13. Raportul, în urma analizării în completul de filtru, se comunică de îndată părţilor, care pot formula în scris un punct de vedere cu privire la acesta, în termen de 10 zile de la comunicare. Comunicarea raportului către părţi este obligatorie, astfel încât, în lipsa dovezii de comunicare, completul nu va putea trece la etapa următoare, respectiv la examinarea recursului potrivit alin. (5) şi (6) al art. 493 din Codul de procedură civilă, înainte de expirarea unui termen de 30 de zile de la comunicare [art. 493 alin. (4)].

14. Potrivit alin. (5) al art. 493 din Codul de procedură civilă, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac Decizia se comunică părţilor

1 5. În continuare, în ipoteza alin. (6) al art. 493 din Codul de procedură civilă, completul de filtru se poate pronunţa asupra fondului recursului dacă raportul apreciază că recursul este admisibil şi toţi membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Pronunţarea se face fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă, care se comunică părţilor. Instanţa va ţine seama de punctele de vedere ale părţilor formulate potrivit alin. (4).

16. În cazul în care recursul nu poate fi soluţionat potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) sau (6) din Codul de procedură civilă, fie pentru că nu există unanimitate cu privire la inadmisibilitatea recursului, fie problema de drept care se pune în recurs este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe divergente a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul, potrivit alin. (7) al art. 493, va pronunţa, fără citarea părţilor, o încheiere de admitere în principiu a recursului şi va fixa termenul de judecată pe fond a recursului, cu citarea părţilor,

17. Având în vedere cadrul procesual analizat, Curtea reţine că procedura de filtrare, astfel cum a fost configurată de legiuitor prin art. 493 din Codul de procedură civilă, este o procedură scrisă, lipsită de oralitate, principiile contradictorialităţii şi al dreptului la apărare fiind respectate, de principiu, prin comunicarea către părţi a actelor de procedură şi a raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Curtea apreciază că această opţiune a legiuitorului este în acord cu esenţa procedurii de filtrare a recursurilor care constă în statuarea asupra admisibilităţii în principiu a recursului de către completul de trei judecători stabilit în acest sens, scop care rezultă din chiar primul alineat al art. 493 din Codul de procedură civilă.

18. Autorul excepţiei critică dispoziţiile art. 493 alin, (5)-(7) din Codul de procedură civilă, apreciindu-le ca fiind neconstituţionale, deoarece judecarea fără citarea părţilor încalcă dreptul la apărare şi nu răspunde exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului civil, iar părţile nu au dreptul la o procedură orală şi la o audiere, iar astfel procedura de filtrare a recursurilor ane o influenţă directă asupra procesului propriu-zis.

19. Analizând ipoteza normativă a alin. (5) al art. 493 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că în acest moment procedural este examinată admisibilitatea căii de atac, respectiv îndeplinirea cerinţelor de formă, încadrarea în motivele de casare şi dezvoltarea acestora, precum şi caracterul vădit nefondat al recursului. Curtea reţine că cerinţele de formă sunt cele prevăzute la art. 486 din Codul de procedură civilă, motivele de casare şi dezvoltarea lor trebuie să se încadreze în cele prevăzute de art. 488 din acelaşi Cod, iar cererea de recurs trebuie să fie depusă la instanţa a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 490 din Codul de procedură civilă. Pentru neîndeplinirea acestor motive completul de filtru, dacă este în unanimitate de acord, poate anula sau respinge recursul.

20. Dacă în ceea ce priveşte condiţiile de formă şi neîncadrarea în motivele de casare sau dezvoltarea acestora, Curtea reţine că reprezintă verificări ale unor aspecte strict formale, care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului, în privinţa caracterului „vădit nefondat”, respingerea recursului poate fi făcută doar cu verificarea unor elemente ce vizează fondul cauzei. Or, verificarea fondului cauzei, în scopul aprecierii caracterului vădit nefondat al recursului, presupune verificarea legalităţii hotărârii atacate, completul de filtru fiind obligat să se pronunţe asupra fondului motivelor de casare invocate, ceea ce excedează procedurii admiterii în principiu. Sintagma „vădit nefondat” se situează astfel în sfera fondului cauzei, concluzie care poate fi trasă şi din analiza dispoziţiilor alin. (6) al art. 493 din Codul de procedură civilă, din care rezultă că, atunci când problema de drept ce se pune în recurs este contrară jurisprudenţei constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul este „vădit nefondat în sensul alin. (5) şi va fi respins în consecinţă.

21. Aşadar, Curtea reţine că respingerea recursului pentru motivul că este vădit nefondat presupune examinarea în fond a acestuia, implicând analizarea unor aspecte care vizează temeinicia solicitării care face obiectul recursului; or, procedura examinării admisibilităţii recursului trebuie să vizeze doar aspecte pur formale. Prin decizia pronunţată, în acest caz, fără citarea părţilor şi fără posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva ei, Curtea apreciază că părţile nu îşi pot realiza dreptul la apărare şi la dezbateri contradictorii, fiind încălcat, astfel, dreptul la un proces echitabil. Astfel, jurisprudenţa Curţii Constituţionale se plasează pe coordonatele unui proces guvernat de principiile contradictorialităţii, al oralităţii procedurii şi al transparenţei actului de justiţie, asigurându-se, în acest fel, încrederea cetăţeanului în modul de realizare a acestuia (a se vedea, în acest sens, ad similis, în materie procesual civilă Decizia nr. 194 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 10 iunie 2004, sau Decizia nr. 757 din 5 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 12 ianuarie 2016, iar În materie procesual penală Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, sau Decizia nr. 630 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 24 noiembrie 2015). De aceea, justiţia nu trebuie să fie una ascunsă, secretă, din contră, ea trebuie să asigure participarea electivă a părţilor în vederea realizării în mod plenar a actului de justiţie. Legiuitorul trebuie să stabilească, desigur, într-un mod restrictiv motivele în temeiul cărora actul de justiţie s-ar realiza fără participarea părţilor, însă atunci când sunt dezbătute chestiuni de fond ale pricinii, acesta nu are îndreptăţirea constituţională de a reglementa o procedură care să nu implice posibilitatea părţilor de a-şi prezenta punctele de vedere, susţinerile sau cererile. Numai în acest mod poate fi asigurată accesibilitatea procedurii judiciare pentru părţi.

22. Caracterul „vădit nefondat” al recursului nu îndrituieşte legiuitorul să plaseze un aspect ce ţine de fondul căii de atac într-o etapă procesuală anterioară în care nu se analizează şi nu se soluţionează fondul cauzei. Includerea soluţiei de respingere a recursului ca vădit nefondat, în etapa admisibilităţii în principiu a recursului, eludează finalitatea şi raţiunea acestei etape (în acest sens este, mutatis mutandis, şi Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 19 noiembrie 2015).

23. Pentru aceste motive, Curtea reţine că sintagma „sau că recursul este vădit nefondat” din cuprinsul art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă este neconstituţională, deoarece respingerea recursului pentru motivul că acesta este vădit nefondat obligă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la examinarea fondului cauzei, iar aceasta poate avea loc numai în faza judecării pe fond a recursului, care se face potrivit art. 493 alin. (6) sau art. 494 din Codul de procedură civilă, situaţie în pare cauza este trimisă în vederea judecării în fond a recursului, în aceste condiţii, examinarea fondului recursului se va face cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale specifice accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, incluzând citarea părţilor şi participarea procurorului, când este cazul.

24. În continuare, Curtea observă că, după ce examinarea recursului a trecut de etapa prevăzută de alin. (5) al art. 493 din Codul de procedură civilă, fiind considerat admisibil, completul de filtru trece la etapa următoare, respectiv la examinarea pe fond a acestuia, putând, în virtutea dispoziţiilor art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă, să se pronunţe, fără citarea părţilor, asupra fondului recursului, dar numai dacă sunt întrunite, cumulativ, următoarele condiţii: raportul întocmit asupra recursului apreciază că acesta este admisibil; problema care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; toţi membrii completului sunt de acord asupra raportului.

25. Pe lângă aceste condiţii prevăzute expres de alin. (6) al art. 493 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că, deşi nu mai este reluată de textul legal criticat, este obligatorie şi îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 490 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă potrivit căreia, prin actele de procedură depuse, recurentul şi, respectiv, intimatul trebuie să îşi dea acordul ca atunci când recursul este admisibil în principiu, acesta să fie soluţionat de către completul de filtru prevăzut de art. 493 din Codul de procedură civilă

26. În lipsa acestui acord, chiar în situaţia în care celelalte condiţii prevăzute de alin. (6) al art. 493 din Codul de procedură civilă sunt îndeplinite, recursul nu poate fi soluţionat pe fond de completul de filtru, fără citarea părţilor. Aceasta deoarece acordul părţilor prevăzut de art. 490 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă se referă la judecata recursului, cu sau fără citarea părţilor, în procedura de filtrare şi nu la continuitatea completului de filtru. Aşadar, dacă cel puţin una din părţi nu este de acord ca recursul să fie judecat în condiţiile art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă, aceasta nu înseamnă că recursul va fi judecat de un alt complet, ci că se va fixa termenul de judecată pe fond a recursului, cu citarea părţilor, în condiţiile alin. (7) al art. 493 din Codul de procedură civilă.

27. Astfel, Curtea observă că dispoziţiile art. 493 alin. (6) coroborate cu cele ale art. 490 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă dau expresie principiului disponibilităţii în procesul civil, potrivit căruia părţile îşi pot exercita drepturile potrivit propriei lor aprecieri, având facultatea de a dispune de obiectul procesului, precum şi de mijloacele procedurale de apărare ale acestora, părţile putând fi de acord ca judecata să se facă pe baza actelor depuse la dosar, inclusiv a punctelor formulate de acestea cu privire la raportul întocmit asupra recursului, aşadar fără citarea lor. De aceea, Curtea reţine că, în această situaţie, legiuitorul a considerat suficientă contradictorialitatea asigurată prin comunicarea actelor de procedură ale părţilor şi a raportului, precum şi prin exprimarea acordului părţilor în acest sens.

28. În fine, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (7) din Codul de procedură civilă, dacă recursul nu poate fi soluţionat în condiţiile alin. (5) şi (6), completul de filtru, fără citarea părţilor, va pronunţa o încheiere de admitere în principiu a recursului şi va fixa termen de judecată pe fond a recursului, cu citarea părţilor.

29. Având în vedere că prin prezenta decizie Curtea urmează să constate neconstituţionalitatea sintagmei „sau că recursul este vădit nefondat” din cuprinsul alin. (5) al art. 493 din Codul de procedură civilă, iar în ipoteza alin. (6) trebuie îndeplinite, cumulativ, toate cerinţele prevăzute de text, inclusiv aceea prevăzută de art. 490 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că dispoziţiile alin. (7) al art. 493 din Codul de procedură civilă nu cuprind niciun viciu de neconstituţionalitate, judecata pe fond a recursului urmând a se face cu respectarea garanţiilor de contradictorialitate şi oralitate ce caracterizează dreptul la un proces echitabil.

30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea „Total Consult Internaţional” - S.A. din Dărăşti, judeţul Ilfov, prin administrator judiciar SCP Tudor & Asociaţii SPRL din Bucureşti, în Dosarul nr. 13.915/3/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a 11-a civilă şi constată că sintagma „sau că recursul este vădit nefondat” din cuprinsul acestora este neconstituţională.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 493 alin. (6) şi (7) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 decembrie 2015.

 

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 866

din 10 decembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă

 

Daniel Marius Morar - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Galea şi Viorica Galea în Dosarul nr. 4.670/111/2013* al Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 556D/2015.

2. Dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 24 noiembrie 2015, în prezenţa reprezentantului autorilor

excepţiei de neconstituţionalitate, avocat Mircea Ursuţa din Baroul Bihor, cu delegaţie depusă la dosar, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având În vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 10 decembrie 2015, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin încheierea din 25 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.670/111/2013*, Tribunalul Bihor - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Galea şi Viorica Galea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire, formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, împotriva unei sentinţe civile prin care, fără a se evoca fondul, acţiunea autorilor excepţiei a fost respinsă ca prematur introdusă.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă impun ca şi condiţie de revizuire evocarea fondului prin hotărârea supusă revizuirii, cazurile de excepţie fiind prevăzute la alin. (2) al aceluiaşi articol.

Însă printre excepţiile prevăzute la alin. (2) al art. 509 din Codul de procedură civilă nu se regăseşte şi cazul în care revizuirea unei hotărâri poate fi solicitată dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii, adică situaţia prevăzută la art. 509 alin. (1) pct. 11. Aşadar, se arată că. În mod inexplicabil, legiuitorul a ales să impună această condiţie şi în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, chiar dacă în numeroase cazuri, precum este şi cel de faţă, Curtea Constituţională s-a pronunţat şi în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea unor aspecte ce ţin de procedură, astfel încât în mod neconstituţional hotărârile ce nu evocă fondul nu pot face obiectul unei cereri de revizuire conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă.

5. În continuare se susţine că, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României. Insă, în cazul în care Curtea constată că o prevedere legală ce ţine de termenul de exercitare a unei acţiuni este neconstituţional, decizia sa nu va putea produce niciun efect, deoarece hotărârile definitive pronunţate în baza respectivei excepţii de procedură nu vor putea fi supuse revizuirii, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă. Prin imposibilitatea de a obţine revizuirea unei astfel de hotărâri se încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Accesul liber la justiţie este încălcat în măsura în care justiţiabilul este împiedicat să supună judecăţii fondul cauzei sale, deşi nejudecarea fondului nu îi este imputabilă, datorându-se exclusiv culpei legiuitorului care a reglementat o condiţie procedurală de exercitare a acţiunii contrară dispoziţiilor constituţionale.

6. Decizia Curţii Constituţionale rămâne o simplă satisfacţie de ordin juridic, deoarece decizia Curţii Constituţionale prin care s-a înlăturat o piedică neconstituţională a accesului la justiţie nu produce efecte în practică, drepturile rămânând teoretice şi iluzorii.

7. Caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale nu poate fi înlăturat prin voinţa legiuitorului care a stabilit că doar hotărârile care evocă fondul pot fi supuse revizuirii. O decizie a Curţii Constituţionale, sub aspectul efectelor pe care le produce în ordinea juridică, poate fi comparată cu o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, însă în cazul acesteia din urmă nu se impune condiţia evocării fondului.

8. Autorii excepţiei mai susţin că se încalcă şi dispoziţiile art. 16 din Legea fundamentală, deoarece nu este asigurată o egalitate a cetăţenilor în faţa legii. Astfel, persoanele cărora li s-a respins o acţiune în baza unui aspect legat de procedură, constatat ulterior ca fiind neconstituţional, nu beneficiază de efectele deciziei Curţii Constituţionale.

9. Tribunalul Bihor - Secţia I civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin normelor din Legea fundamentală indicate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că lipsesc de efecte o decizie obligatorie a Curţii Constituţionale.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care, fără a se evoca fondul, acţiunea a fost respinsă, iar Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii. În acest sens, apreciază că reglementarea condiţiei evocării fondului, ca o condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire a respectivei hotărâri judecătoreşti, obstrucţionează accesul liber la justiţie al justiţiabililor, garantat de art. 21 din Constituţie. Prin excluderea de la posibilitatea revizuirii a hotărârilor rămase definitive, ca urmare a soluţionării unei excepţii procesuale, înainte ca instanţa de contencios constituţional să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii, se ajunge la situaţia de a nu se pune la dispoziţia justiţiabilului un instrument eficient pentru protejarea drepturilor sale constituţionale. Apreciază că decizia prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate trebuie să profite tuturor celor îndreptăţiţi, chiar dacă în procesele judecate nu au fost pronunţate hotărâri definitive prin care să se intre în cercetarea fondului.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă. Curtea observă că, după sesizarea sa, Codul de procedură civilă a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, dispoziţiile legale criticate păstrând numerotarea şi soluţia legislativă. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 509: Obiectul şi motivele revizuirii: „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: [...]

11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii.

(2) Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

15. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 147 alin. (4) privind deciziile Curţii Constituţionale.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor*, iar, în privinţa legilor şi ordonanţelor în vigoare, alin. (1) al aceluiaşi articol prevede că acestea „îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept* Aceste prevederi constituţionale, reluate, la nivel legal, prin art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, consacră efectele deciziilor Curţii Constituţionale, respectiv aplicarea pentru viitor şi caracterul general obligatoriu al acestora. În interpretarea dispoziţiilor menţionate, Curtea a reţinut că deciziile de constatare a neconstituţionalităţii fac parte din ordinea juridică normativă, prin efectul lor prevederea neconstituţională încetându-şi aplicabilitatea pentru viitor (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008), în ceea ce priveşte dispoziţiile legale care nu mai sunt în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, că acestea vor fi înlăturate de la aplicare în toate situaţiile juridice în care continuă să-şi producă efectele juridice neconstituţionale, în virtutea principiului „tempus regit actum”. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea reţine că deciziile de constatare a neconstituţionalităţii nu trebuie să se aplice numai raporturilor juridice care urmează a se naşte, ci trebuie să profite, în primul rând, autorului excepţiei de neconstituţionalitate lezat în drepturile sale prin norma constatată ca fiind contrară Legii fundamentale. Aceasta cu atât mai mult cu cât excepţia de neconstituţionalitate constituie întotdeauna un mijloc de apărare într-un litigiu în curs de soluţionare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007).

17. În acest sens, Curtea reţine că legiuitorul a reglementat calea de atac a revizuirii unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în cauzele în care a fost ulterior admisă o excepţie de neconstituţionalitate, în scopul acordării mijloacelor de apărare în vederea realizării drepturilor şi intereselor părţilor în faţa justiţiei. Aşadar, deciziile instanţei constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unui text legal au reprezentat motiv de revizuire odată cu adoptarea Legii nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, act normativ prin care s-a eliminat suspendarea judecării cauzei în situaţia invocării excepţiei de neconstituţionalitate şi, în materie civilă, a fost reglementat un nou motiv de revizuire la art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865.

18. Având în vedere faptul că autorii excepţiei de neconstituţionalitate din prezenta cauză solicită instanţei de fond revizuirea unei hotărâri definitive, prin care nu s-a evocat fondul, motivat de faptul că prin Decizia nr. 616 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2015, Curtea le-a respins ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale pe care s-a întemeiat acea hotărâre, soluţie procedurală pronunţată de instanţa constituţională ca urmare a admiterii, în prealabil, a aceleiaşi excepţii invocate însă la sesizarea altor persoane, respectiv prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea apreciază necesar să reamintească jurisprudenţa sa referitoare la hotărârile care sunt supuse revizuirii.

19. După adoptarea Legii nr. 177/2010, având în vedere că, în materie civilă, dispoziţiile art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 stabileau că revizuirea se poate cere dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii, jurisprudenţa instanţei constituţionale s-a conturat în sensul că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică numai în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, precum şi în cauzele în care a fost invocată aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate până la data menţionată, ipoteză în care decizia constituie temei ai revizuirii (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012).

20. Astfel, există situaţii în care se invocă excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi texte legale care au fost constatate ca fiind neconstituţionale anterior momentului publicării deciziei, situaţie în care excepţia de neconstituţionalitate, potrivit jurisprudenţei, va fi respinsă ca devenită inadmisibilă, pe temei procedural, conform art. 29 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 47/1992. Această abordare jurisprudenţială s-a întemeiat pe considerentul că un text de lege nu poate fi constatat neconstituţional de două sau mai multe ori, în sens contrar fiind încălcată^autoritatea de lucru judecat a deciziilor Curţii Constituţionale. Într-o asemenea ipoteză, partea nu poate fi sancţionată pentru lipsă de diligenţă, aceasta formulându-şi apărările necesare în cursul litigiului, inclusiv prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate ca mijloc de apărare, şi nici instanţa care a sesizat Curtea Constituţională, întrucât faptul că instanţa constituţională a admis în prealabil excepţia de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect, formulată într-o altă cauză, este o chestiune care nu depinde de comportamentul procesual al autorului excepţiei soluţionate ulterior (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 100 din 29 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999).

21. Astfel, jurisprudenţa Curţii Constituţionale reprezintă o aplicare activă a dispoziţiilor legale care au însoţit abrogarea fostului art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, interpretând în mod extensiv dispoziţiile Codului de procedură civilă din 1865, ca o garanţie a apărării drepturilor justiţiabililor, stabilind că o decizie prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate profită atât autorilor acesteia, cât şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei, dar în alte cauze, soluţionate definitiv.

22. Această jurisprudenţa, menţinută şi după adoptarea noului Cod de procedură civilă, se concretizează, de exemplu, prin Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, precitată, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, Decizia nr. 616 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2015, Decizia nr. 404 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 11 august 2014, Decizia nr. 29 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 11 martie 2015.

23. În acest context, Curtea reaminteşte faptul că puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care acesta se sprijină. Astfel, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, sau Decizia nr. 683 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 12 iulie 2012).

24. În continuare, Curtea reţine că în prezenta cauză autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă din perspectiva condiţiei ca o hotărâre judecătorească să poată fi revizuită trebuie să fie pronunţată asupra fondului sau să evoce fondul. Aceştia arată că în cazul unor hotărâri judecătoreşti definitive prin care, fără a se evoca fondul, acţiunea a fost respinsă, iar Curtea Constituţională a constatat că prevederea legală ce ţine de termenul de exercitare al acţiunii este neconstituţional, hotărârea respectivă nu poate face obiectul unei cereri de revizuire conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă.

25. Curtea a mai analizat condiţia evocării fondului, ca o condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire a hotărârilor judecătoreşti definitive întemeiată pe hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care s-au constatat încălcări ale drepturilor sau libertăţilor fundamentale sau întemeiată pe încălcări ale dreptului Uniunii Europene, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Astfel, Curtea a reţinut că cerinţa evocării fondului în astfel de situaţii este contrară Legii fundamentale şi a constatat prin Decizia nr. 233 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 17 mai 2011, că dispoziţiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătoreşti prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Prin Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de recurs, cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.

26. Referitor la critica de neconstituţionalitate din prezenta cauză, Curtea reţine că dispoziţiile art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituţionale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală.

27. De asemenea, Curtea observă că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, are drept scop restabilirea adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanţă cu prevederile art. 124 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2011  publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 21 martie 2011, sau Decizia nr. 76 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013).

28. Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă dau efect juridic deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii din acestea, şi anume dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva hotărârii definitive prin care s-a soluţionat cauza în care a fost invocată excepţia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010). Însă Curtea observă că acest motiv de revizuire nu se aplică decât hotărârilor care vizează fondul, deoarece dispoziţiile art. 509 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu îl enumeră printre motivele care pot fi invocate pentru revizuirea hotărârilor care nu evocă fondul.

29. Or, indiferent de opţiunea legiuitorului pentru reglementarea unei căi de atac ce urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti, Curtea reţine că obiectivul esenţial al unui astfel de mijloc procedural constă în pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice care să reflecte adevărul, prin revenirea la starea de legalitate conformă cu Legea fundamentală. O hotărâre judecătorească care nu este pronunţată asupra fondului sau care nu evocă fondul, deşi definitivă, nu poate fi considerată legală atât timp cât se întemeiază pe o dispoziţie legală contrară Constituţiei. Prin excluderea de la posibilitatea revizuirii întemeiată pe constatarea neconstituţionalităţii unei dispoziţii legale de către Curtea Constituţională în urma soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, având ca obiect acea dispoziţie, invocată în cauză, a hotărârilor rămase definitive, dar care nu vizează fondul, se ajunge la situaţia în care justiţiabilul nu poate beneficia de un instrument eficient pentru protejarea drepturilor sale constituţionale. Observând acest aspect, Curtea, în repetate rânduri, a statuat în cadrul considerentelor deciziilor sale - deopotrivă obligatorii (a se vedea, în acest sens, paragraful 23 din prezenta decizie) - că revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 din Codul de procedură civilă poate fi exercitată de cel căruia i s-a admis excepţia şi de cel căruia excepţia i-a fost respinsă ca devenită inadmisibilă, fără a face distincţie că hotărârea a cărei revizuire se cere vizează sau nu fondul. În acest sens, Curtea constată că prin chiar Decizia nr. 616 din 4 noiembrie 2014, în temeiul căreia autorii excepţiei de neconstituţionalitate solicită revizuirea hotărârii pronunţate fără evocarea fondului, a reţinut la paragraful 16 că decizia anterioară de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, poate reprezenta temeiul unei cereri de revizuire, conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în funcţie de legea procesual civilă aplicabilă.

30. În cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât şi-ar pierde caracterul concret (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 5 iunie 2011, sau Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013). Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată.

31. Prin respingerea ca inadmisibilă a unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile pct. 11 al alin. (1) al art. 509 din Codul de procedură civilă, din cauză că hotărârea a cărei revizuire se cere nu antamează fondul, este lipsit de eficienţă însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât părţile se află în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii, deci ale controlului de constituţionalitate pe care ele l-au declanşat, ceea ce reprezintă o veritabilă sancţiune aplicabilă acestora. Astfel, deciziile obligatorii ale Curţii Constituţionale ar fi lipsite de orice efecte juridice, iar rolul instanţei constituţionale ar fi negat. În plus, aceasta echivalează cu o limitare nepermisă a exercitării unei căi de atac.

32. Or, România este un stat de drept în care, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, „respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”. Curtea Constituţională este, potrivit art. 142 alin. (1) din Constituţie, „garantul supremaţiei Constituţiei”, iar deciziile sale sunt „general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”, potrivit art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală. Pe aceste dispoziţii constituţionale se întemeiază expresia obligativităţii erga omnes a interpretării şi soluţiei pronunţate de instanţa de contencios constituţional, care implică obligaţia constituţională a tuturor autorităţilor de a aplica întocmai deciziile Curţii la situaţiile concrete în care normele declarate neconstituţionale au incidenţă.

33. Decizia de constatare a neconstituţionalităţii trebuie să profite celor îndreptăţiţi, chiar dacă în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a prevederii respective s-a pronunţat o hotărâre definitivă prin care nu s-a intrat în cercetarea fondului. Într-o asemenea ipoteză, reglementarea condiţiei evocării fondului ca o condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire a respectivei hotărâri judecătoreşti încalcă art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi accesul liber la justiţie al cetăţenilor, garantat de art. 21 din Legea fundamentală.

34. În continuare, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate contravin şi principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece, astfel cum s-a arătat, decizia de constatare a neconstituţionalităţii, deşi face parte din ordinea juridică normativă, considerentele, cât şi dispozitivul său fiind general obligatorii, ea nu profită în ipoteza hotărârilor judecătoreşti definitive decât acelor subiecte de drept cărora acestea le-au antamat fondul cauzei.

35. Principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul legalităţii sunt de esenţa cerinţelor statului de drept, în sensul prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2), conform cărora „Nimeni nu este mâi presus de lege” (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011), astfel încât Curtea reţine că nu există o motivare obiectivă şi rezonabilă pentru ca o decizie de constatare a neconstituţionalităţii să profite numai unei categorii de justiţiabili în declararea căii de atac a revizuirii, în funcţie de împrejurarea că hotărârea definitivă pronunţată de instanţă evocă sau nu fondul (cu privire la înţelesul noţiunii de discriminare, a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015).

36. Pentru cele arătate, Curtea urmează să constate că sintagma „pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul” din cuprinsul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituţională cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul acestora, fiind încălcate dispoziţiile art. 16, art. 21 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.

37. Referitor la dispoziţiile art. 509 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că acestea exceptează de la cerinţa, cuprinsă în alin. (1), a antamării fondului, revizuirea hotărârilor care nu evocă fondul în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege. În consecinţă, având în vedere constatarea neconstituţionalităţii sintagmei „pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul” din cuprinsul art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul acestora, critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor alin. (2) nu poate fi reţinută. În acest context, Curtea constată că legiuitorul are obligaţia de a reglementa mecanismele corespunzătoare respectării normelor constituţionale, fără de care acestea ar avea un caracter pur declarativ şi iluzoriu.

38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Galea şi Viorica Galea în Dosarul nr. 4.670/111/2013* al Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi constată că sintagma „pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul” din cuprinsul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituţională cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul acestora.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 509 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea i.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 decembrie 2015.

 

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 

ORDIN

privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie

 

În conformitate cu prevederile art. 120, 130, 137, 138, 140, 143, 145, 146, 152 şi 157 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 404/2006 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de masterat,

având în vedere prevederile Legii nr. 60/2000 privind dreptul absolvenţilor învăţământului superior particular de a susţine examenul de finalizare a studiilor la instituţii de învăţământ superior de stat acreditate,

în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică nr. 657/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,

ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin

Art. 1. - Se aprobă Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Examenele de licenţă/diplomă şi disertaţie se organizează şi se desfăşoară numai de către instituţiile de învăţământ superior acreditate, pe baza unui regulament propriu aprobat de senatul universitar şi publicat pe site-ul web al instituţiei de învăţământ superior.

Art. 3. - Regulamentul propriu privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie, denumit în continuare regulament propriu, se elaborează în conformitate cu metodologia-cadru aprobată prin prezentul ordin, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Art. 4. - Instituţiile de învăţământ superior acreditate aflate în perioada de monitorizare specială au dreptul să organizeze şi să desfăşoare examene de licenţă/diplomă şi examene de disertaţie numai pentru absolvenţii proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.

Art. 5. - Absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior autorizate provizoriu susţin examen de licenţă/diplomă numai în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate care au programe de studii similare acreditate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 6. - Prevederile prezentului ordin vor fi duse la îndeplinire de către Direcţia generală învăţământ universitar şi instituţiile de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu să organizeze activităţi de învăţământ superior, potrivit legii.

Art. 7. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 3.179/2015 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2015, se abrogă.

Art. 8, - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea 1.

 

p. Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,

Gigel Paraschiv,

secretar de stat

 

Bucureşti, 27 ianuarie 2016,

Nr. 3.098.

 

ANEXĂ

 

METODOLOGIE-CADRU

de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie

 

CAPITOLUL I

Organizarea şi desfăşurarea examenului de licenţă/diplomă

 

Art. 1. - Programele de studii universitare de licenţă organizate în baza Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, se finalizează cu examen de licenţă pentru ciclul de studii universitare de licenţă sau examen de diplomă pentru învăţământul universitar de licenţă din domeniul ştiinţelor inginereşti, denumit în continuare examen de licenţă/diplomă, conform prevederilor art. 143 alin. (1) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - (1) Programele de studii universitare organizate în baza Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru absolvenţii care au beneficiat de prelungire de studii, se finalizează:

a) cu examen de licenţă/diplomă, pentru studiile în învăţământul universitar de lungă durată;

b) cu examen de absolvire, pentru studiile în învăţământul universitar de scurtă durată.

(2) Instituţiile de învăţământ superior acreditate care organizează şi desfăşoară examene de finalizare a studiilor organizate în baza Legii nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd în regulamentul propriu un capitol distinct privind organizarea şi desfăşurarea acestor examene, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Art. 3. - (1) în situaţiile prevăzute de Legea nr. 60/2000 privind dreptul absolvenţilor învăţământului superior particular de a susţine examenul de finalizare a studiilor la instituţii de învăţământ superior de stat acreditate, susţinerea examenului de licenţă/diplomă este condiţionată de promovarea de către absolvenţi a unui examen de selecţie.

(2) Examenul de selecţie se organizează şi se desfăşoară în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate în care se va susţine ulterior şi examenul de licenţă/diplomă.

(3) Examenul de selecţie promovat este recunoscut în toate sesiunile ulterioare de examene de licenţă/diplomă, dar numai în cadrul instituţiei la care a fost susţinut şi promovat.

(4) Instituţiile de învăţământ superior acreditate care organizează şi desfăşoară examen de selecţie prevăd în regulamentul propriu un capitol distinct privind organizarea şi desfăşurarea examenului de selecţie, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(5) Pentru situaţiile prevăzute la art. 361 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică dispoziţiile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.952/2012 pentru reglementarea unor măsuri privind finalizarea studiilor în învăţământul superior pentru situaţiile prevăzute la art. 361 alin. (4) şi (5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Art. 4. - Pot susţine examen de licenţă/diplomă:

a) absolvenţii de învăţământ superior ai programelor de studii/specializărilor acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu existente, lichidate sau intrate în lichidare;

b) absolvenţii care au promovat examenul de selecţie, potrivit prevederilor art. 3.

Art. 5. - (1) Instituţiile de învăţământ superior acreditate organizează şi desfăşoară examen de licenţă/diplomă la:

a) programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate în condiţiile legii;

b) programe de studii universitare de licenţă/specializări autorizate să funcţioneze provizoriu, pentru care au, în acelaşi domeniu de licenţă, programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate.

(2) în situaţia în care, la nivel naţional, într-un domeniu de licenţă există numai programe de studii universitare de licenţă/specializări autorizate să funcţioneze provizoriu, absolvenţii acestor programe susţin examenul de licenţă/diplomă la instituţii de învăţământ superior acreditate care au programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate similare, stabilite de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior.

(3) în situaţii excepţionale, temeinic argumentate, o instituţie de învăţământ superior acreditată poate organiza examene de finalizare a studiilor universitare la specializări autorizate să funcţioneze provizoriu unice în domeniul de licenţă din cadrul instituţiei respective, cu avizul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior.

Art. 6. - (1)0 instituţie de învăţământ superior acreditată organizează şi desfăşoară examen de licenţă/diplomă pentru absolvenţii proprii.

(2) O instituţie de învăţământ superior acreditată poate organiza examen de licenţă/diplomă pentru absolvenţii altor instituţii de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu la programe de studii universitare de licenţă care există în structura instituţiei organizatoare, în condiţiile prevăzute de regulamentul propriu, cu respectarea prevederilor legale.

(3) Instituţiile de învăţământ superior acreditate care organizează şi desfăşoară examen de licenţă/diplomă pentru absolvenţii altor instituţii de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu prevăd în regulamentul propriu un capitol distinct privind organizarea şi desfăşurarea acestor examene, inclusiv precizarea modalităţii acoperirii cheltuielilor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Art. 7. - Absolvenţii programelor de studii/specializărilor autorizate provizoriu sau acreditate lichidate, care nu mai funcţionează la nivel naţional şi care nu au susţinut sau nu au promovat examenele de finalizare a studiilor, pot susţine examenul de licenţă/diplomă la instituţii de învăţământ superior acreditate care au programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate similare, stabilite de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior.

Art. 8. - Absolvenţii programelor de studii universitare de licenţă/specializărilor menţionate la art. 5 se înscriu şi susţin examenul de licenţă/diplomă la instituţia pe care au absolvit-o, în conformitate cu prevederile regulamentului propriu,

Art. 9. - Absolvenţii unei instituţii de învăţământ superior acreditate se pot înscrie şi pot susţine examenul de licenţă/diplomă la o altă instituţie de învăţământ superior acreditată, cu aprobarea senatelor universitare ale celor două instituţii de învăţământ superior, după avizul consiliilor de administraţie.

Art. 10. - (1) Absolvenţii care provin din instituţii de învăţământ superior autorizate provizoriu susţin examenul de licenţă/diplomă în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, în baza unui protocol încheiat între cele două instituţii de învăţământ superior, cu aprobarea senatelor universitare, după avizul consiliilor de administraţie.

(2) înscrierea absolvenţilor pentru examenul de licenţă/diplomă se realizează de către instituţia de învăţământ superior în care au urmat studiile, în baza protocolului încheiat între cele două instituţii de învăţământ superior, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Art. 11. - (1) Examenul de licenţă/diplomă constă din două probe, după cum urmează;

a) proba 1: evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate;

b) proba 2: prezentarea şi susţinerea lucrării de licenţă/proiectului de diplomă.

(2) Probele menţionate la alin. (1) pentru examenul de licenţă/diplomă se desfăşoară în prezenţa, în acelaşi loc şi în aceiaşi moment, a comisiei/comisiilor de examen specifice fiecărei probe şi a examinatului.

(3) Prezentarea şi susţinerea lucrării de licenţă/proiectului de diplomă sunt publice.

(4) Tematica şi: bibliografia se publică pe site-ul web al instituţiei de învăţământ superior.

Art. 12. - (1) în învăţământul superior medico-farmaceutic uman, prima probă din cadrul examenului de licenţă se constituie dintr-o componentă naţională şi, după caz, o componentă specifică.

(2) Componenta naţională se realizează sub formă de lucrare scrisă din tematica şi din bibliografia anunţate de către comisia de organizare, care va fi formată din specialişti desemnaţi de conducerile universităţilor de medicină şi farmacie acreditate.

Art. 13. - În regulamentul propriu, instituţiile de învăţământ superior acreditate prevăd modul de susţinere a probei pentru evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate: scris, oral, probă practică.

Art. 14. - (1) Media de promovare a examenului de licenţă/diplomă trebuie să fie cel puţin 6,00.

(2) Nota de promovare trebuie să fie cel puţin 5,00 la fiecare dintre cele două probe.

(3) Media fiecărei probe, calculată ca medie aritmetică a notelor membrilor comisiei de examen, precum şi media examenului de licenţă/diplomă se determină cu două zecimale, fără rotunjire.

(4) Notele la probele orale de examen sunt numere întregi de la 1 la 10.

(5) Deliberarea comisiilor cu privire la stabilirea rezultatelor examenului de licenţă/diplomă nu este publică.

(6) Luarea deciziilor în cadrul comisiei este reglementată prin regulamentul propriu.

 

CAPITOLUL II

Organizarea şi desfăşurarea examenului de disertaţie

 

Art. 15. - Programele de studii universitare de maşter, organizate în baza Legii nr. 288/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se finalizează cu examen de disertaţie.

Art. 16. - O instituţie de învăţământ superior acreditată organizează şi desfăşoară examen de disertaţie numai pentru absolvenţii proprii, din promoţia curentă şi din promoţiile anterioare, atât de la studiile universitare de maşter, cât şi de la studiile postuniversitare de maşter organizate în baza Legii nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 17. - (1) Examenul de disertaţie constă în prezentarea şi susţinerea lucrării de disertaţie.

(2) Susţinerea lucrării de disertaţie este publică şi se desfăşoară în prezenţa, în acelaşi loc şi în acelaşi moment, a comisiei de examen şi a examinatului.

(3) Media de promovare a examenului de disertaţie trebuie să fie cel puţin 6,00.

(4) Media examenului de disertaţie se calculează cu două zecimale, fără rotunjire.

(5) Notele membrilor comisiei de examen sunt numere întregi de la 1 la 10.

(6) Deliberarea comisiilor cu privire la stabilirea rezultatelor examenului de disertaţie nu este publică,

(7) Luarea deciziilor în cadrul comisiei este reglementată prin regulamentul propriu.

 

CAPITOLUL III

Dispoziţii finale

 

Art. 18. - (1) Pentru un program de studii universitare/ specializare, examenul de finalizare a studiilor se organizează şi se desfăşoară în aceleaşi condiţii pentru toţi absolvenţii, indiferent de forma de învăţământ parcursă sau de instituţia de învăţământ superior absolvită.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru situaţii deosebite, temeinic motivate, instituţia organizatoare poate desfăşura susţinerea examenelor de licenţă la instituţiile de învăţământ superior de unde provin candidaţii, în baza unui protocol încheiat între cele două instituţii de învăţământ superior, numai cu aprobarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Art. 19. - Examenele de finalizare a studiilor se pot organiza în 3 sesiuni, în perioadele stabilite de senatele instituţiei organizatoare, din care două sesiuni în anul universitar curent şi o sesiune în luna februarie a anului universitar următor.

Art. 20. - (1) Modalitatea de desemnare şi componenţa comisiilor pentru examenele de licenţă/diplomă şi disertaţie şi a comisiilor pentru soluţionarea contestaţiilor se stabilesc prin regulamentul propriu.

(2) Membrii comisiilor pentru examene şi ai comisiilor pentru analiza şi soluţionarea contestaţiilor nu se pot afla cu cei examinaţi sau între ei în relaţie de soţi, afini şi rude până la gradul al III-lea inclusiv, conform legii.

(3) Componenţa comisiilor pentru examenele de licenţă/diplomă şi disertaţie şi a comisiilor pentru soluţionarea contestaţiilor se publică pe site-ul web al instituţiei.

(4) Conducerea instituţiei organizatoare şi comisiile de examen poartă întreaga responsabilitate pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor de finalizare a studiilor.

Art. 21. - (1) Contestaţiile se depun şi se rezolvă conform regulamentului propriu, exclusiv la nivelul instituţiei de învăţământ superior care a organizat examene de licenţă/ diplomă şi disertaţie.

(2) Deciziile comisiilor de analiză şi soluţionare a contestaţiilor sunt definitive.

(3) Rezultatele obţinute la probele orale, de aptitudini sportive sau artistice nu pot fi contestate.

Art. 22. - Regulamentul propriu cuprinde prevederi exprese privind măsurile luate de instituţiile organizatoare pentru asigurarea originalităţii conţinutului lucrărilor ce urmează a fi susţinute, precum şi prevederi exprese privind interzicerea comercializării de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă sau de disertaţie.

Art. 23. - Diplomele pentru absolvenţii care au promovat examenul de finalizare a studiilor se eliberează de către instituţia organizatoare, în termen de cel mult 12 luni de la data promovării.

Art. 24. - (1) Până la eliberarea diplomei, absolvenţii care au promovat examenul de finalizare a studiilor primesc, la cerere, adeverinţe de absolvire a studiilor.

(2) Adeverinţa de absolvire a studiilor conferă titularului aceleaşi drepturi legale ca şi diploma şi este necesar să conţină funcţia, numele, prenumele şi semnătura persoanelor responsabile din instituţia de învăţământ superior, precum şi informaţiile următoare:

a) domeniul de studii universitare;

b) programul de studii/specializarea;

c) perioada de studii;

d) media de finalizare a studiilor;

e) statutul de acreditare/autorizare provizorie, forma de învăţământ, limba de predare, locaţia geografică, numărul de credite şi actul normativ care le stabileşte (hotărâre a Guvernului, ordin al ministrului, după caz).

(3) în caz de pierdere sau de distrugere, eliberarea unei noi adeverinţe urmează procedurile legale privind eliberarea duplicatelor actelor de studii.

(4) Absolvenţii care nu promovează examenul de finalizare a studiilor primesc, la cerere, un certificat de studii universitare eliberat de instituţia de învăţământ superior absolvită, care va cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (2), cu excepţia lit. d), care se va înlocui cu mediile de promovare a anilor de studii.

Art. 25. - Absolvenţii promoţiilor anterioare se pot înscrie la examenele de finalizare a studiilor în sesiunile programate.

Art. 26. - Prezenta metodologie-cadru se aplică începând cu sesiunile de examene de finalizare a studiilor aferente promoţiei anului universitar 2015-2016.

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 

ORDIN

pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, de maşter şi de doctorat pentru anul universitar 2016-2017

 

În conformitate cu prevederile art. 138, 142, 145, 151, 156, 158, 160, 163, 174, 176, 199, 200, 277 şi art. 304 alin. (17) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000 privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă, peste locurile finanţate de la bugetul de stat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 441/2001, cu modificările ulterioare,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.004/2002 privind stimularea elevilor şi studenţilor care au primit distincţii la olimpiadele şcolare internaţionale organizate pentru învăţământul preuniversitar şi a doctoranzilor care au obţinut rezultate deosebite în activitatea de cercetare, cu modificările şi completările ulterioare, al Hotărârii Guvernului nr. 404/2006 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de masterat, al Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, al Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,

ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Metodologia-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, de maşter şi de doctorat pentru anul universitar 2016-2017, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Instituţiile de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu elaborează propriul regulament de organizare a admiterii la programele oferite în ciclurile de studii universitare de licenţă, de maşter şi de doctorat, în conformitate cu metodologia-cadru aprobată prin prezentul ordin, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Art. 3. - Prevederile prezentului ordin se duc la îndeplinire de către Direcţia generală învăţământ universitar din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi de către instituţiile de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu să organizeze activităţi de învăţământ superior, potrivit legii.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,

Gigel Paraschiv,

secretar de stat

 

Bucureşti, 27 ianuarie 2016.

Nr. 3.107.

 

ANEXĂ

 

METODOLOGIE-CADRU

privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, de maşter şi de doctorat pentru anul universitar 2016-2017

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - Prezenta metodologie-cadru stabileşte cadrul general pentru organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, maşter şi doctorat pentru anul universitar 2016-2017.

Art. 2. - (1) Instituţiile de învăţământ superior elaborează şi aplică propriul regulament de organizare a admiterii la programele de studii oferite în concordanţă cu misiunea proprie, strategia instituţională, precum şi cu cerinţele pieţei forţei de muncă.

(2) Admiterea românilor de pretutindeni, precum şi a cetăţenilor din state terţe ale Uniunii Europene se realizează în baza metodologiilor special elaborate de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

(3) în baza autonomiei universitare şi cu asumarea răspunderii publice, instituţiile de învăţământ superior organizează concurs de admitere pentru fiecare program şi ciclu de studii universitare, în vederea testării cunoştinţelor şi a capacităţilor cognitive, respectiv artistice sau sportive ale candidaţilor.

(4) Instituţiile de învăţământ superior vor aduce la cunoştinţa candidaţilor, prin afişare la sediul instituţiilor şi pe pagina web proprie, informaţii privind:

a) regulamentul propriu de admitere;

b) oferta anuală de şcolarizare, în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

c) condiţiile şi documentele necesare pentru înscriere;

d) perioadele sesiunilor de admitere;

e) modalitatea de desfăşurare a concursului şi probele de concurs;

f) facilităţile sau condiţiile speciale;

g) taxele de înscriere pentru organizarea şi desfăşurarea admiterii;

h) alte informaţii utile candidaţilor.

(5) Conducerile instituţiilor de învăţământ superior au întreaga responsabilitate pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere.

 

CAPITOLUL II

Organizarea admiterii

 

Art. 3. - (1) Potrivit legii, instituţiile de învăţământ superior organizează concurs de admitere pentru fiecare ciclu de studii universitare.

(2) Pentru ciclul de studii universitare de licenţă, admiterea se organizează pe domenii de licenţă/programe de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu în cadrul instituţiei de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(3) Pentru ciclul de studii universitare de maşter, admiterea se realizează la programele de studii acreditate în cadrul instituţiei de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(4) Pentru ciclul de studii universitare de doctorat, admiterea se realizează în domeniile de studii universitare de doctorat aprobate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 4. - Concursul pentru admiterea la toate formele de învăţământ pentru studiile universitare prevăzute la art. 3 se poate organiza în sesiuni, în condiţii identice, înainte de începerea anului universitar.

Art. 5. - (1) Admiterea la studii universitare se susţine în limba română.

(2) Pentru programele universitare şcolarizate în limba română, la solicitarea scrisă a candidatului, concursul de admitere se poate susţine şi în limba maternă a acestuia, cu respectarea autonomiei universitare.

(3) Pentru studiile universitare organizate în limba maternă/într-o limbă străină, admiterea se susţine în limba maternă/străină de predare a programului de studii universitare.

(4) Universităţile prevăd în regulamentul propriu de admitere modalitatea de certificare a competenţei lingvistice.

Art. 6. - Probele practice pentru testarea capacităţilor artistice sau sportive prevăzute în regulamentele proprii sunt eliminatorii şi se vor nota cu admis/respins,

 

CAPITOLUL III

Condiţii de admitere şi înscrierea candidaţilor

 

Art. 7. - (1) La admiterea în ciclul de studii universitare de licenţă pot participa absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat sau cu diplomă echivalentă, precum şi cetăţeni români şi cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene cu diplome de bacalaureat obţinute în statele menţionate, recunoscute de instituţiile de învăţământ superior, conform unei liste şi metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice.

(2) Absolvenţii studiilor efectuate în străinătate care nu se regăsesc în categoriile prevăzute la alin. (1) pot participa la admiterea în ciclul de studii universitare de licenţă, în baza diplomei de bacalaureat recunoscute în conformitate cu metodologiile elaborate de către direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

(3) La admiterea în ciclul de studii universitare de maşter pot participa absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă ai studiilor universitare de lungă durată organizate conform Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, absolvenţii cu diplomă de licenţă ai ciclului de studii universitare de licenţă organizate conform Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi absolvenţii studiilor efectuate în străinătate şi recunoscute de către direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, ca fiind studii universitare de licenţă.

(4) La admiterea în ciclul de studii universitare de doctorat pot participa absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă ai studiilor universitare de lungă durată organizate conform Legii nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, absolvenţii cu diplomă de maşter ai ciclului de studii universitare de maşter organizate conform Legii nr. 288/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi absolvenţii studiilor efectuate în străinătate şi recunoscute de către direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, ca fiind studii universitare de maşter.

Art. 8. - Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene pot participa la admiterea în toate ciclurile de studii universitare, în aceleaşi condiţii prevăzute de lege pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare.

Art. 9. - La admiterea în toate ciclurile de studii universitare din învăţământul superior militar, de ordine publică şi siguranţă naţională pot participa şi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, cu respectarea reglementărilor specifice elaborate de ministerele de resort.

Art. 10. - La admiterea în toate ciclurile de studii universitare cu predare în limba română, cetăţenii Uniunii Europene şi din state terţe au obligaţia să facă dovada cunoaşterii limbii române, conform metodologiilor de şcolarizare în România a acestora, după caz.

Art. 11. - (1) Un candidat poate fi admis şi înmatriculat ca student la cel mult două programe de studii concomitent, indiferent de ciclul de studii şi de instituţiile de învăţământ care le oferă. Un candidat declarat admis poate beneficia de finanţare de la bugetul de stat pentru un singur program de licenţă, pentru un singur program de maşter şi pentru un singur program de doctorat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Candidatul declarat admis la mai multe programe de studii universitare optează pentru programul de studii care va fi finanţat de la bugetul de stat, prin depunerea diplomei/ atestatului/adeverinţei de bacalaureat sau a diplomei/atestatului/ adeverinţei ciclului de studii universitare anterior absolvit, după caz, în original, la facultatea pe care doreşte să o urmeze, respectând termenul de depunere stabilit de aceasta din urmă.

(2) Costurile aferente depăşirii duratei învăţământului gratuit, prevăzute de lege, se suportă de către studenţi.

(3) în cadrul regulamentelor proprii, instituţiile de învăţământ superior pot stabili facilităţi sau condiţii speciale referitoare la admiterea pentru programe de studii universitare de licenţă a candidaţilor care au obţinut în perioada studiilor liceale distincţii la olimpiadele şcolare şi/sau la alte concursuri naţionale ori internaţionale.

(4) Candidaţii la studiile universitare de licenţă care au obţinut, în perioada studiilor liceale, distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susţinerea concursului de admitere, pe locuri finanţate de la buget.

Art. 12. - (1) Candidaţii care au promovat examenul de bacalaureat/licenţă/disertaţie în sesiunile corespunzătoare anului şcolar/universitar 2015-2016 prezintă la înscriere diploma de bacalaureat/licenţă/master sau adeverinţa eliberată de către instituţia de învăţământ.

(2) Prin excepţie de la alin. (1) pentru candidaţii care au promovat examenele de bacalaureat în sesiunile corespunzătoare anului şcolar 2015-2016, în baza acordului scris al acestora, instituţiile de învăţământ superior se pot interconecta cu Sistemul informatic integrat al învăţământului din România (SIIIR) în vederea preluării datelor personale şi a rezultatelor obţinute la bacalaureat ale acestor candidaţi, caz în care nu este necesară adeverinţa eliberată de către instituţia de învăţământ

(3) în vederea înmatriculării, candidaţii admişi pe locurile finanţate de la bugetul de stat au obligaţia să depună în original, până la data stabilită prin metodologia proprie de admitere, diploma/atestatul/adeverinţa de bacalaureat/licenţă/disertaţie la secretariatul facultăţii/departamentului. Adeverinţa este valabilă doar pentru candidaţii care au promovat examenul de bacalaureat/licenţă/master în sesiunea 2015-2016.

(4) Neprezentarea diplomei de bacalaureat/licenţă/disertaţie sau a adeverinţei, în original, din vina exclusivă a candidatului admis, în termenul stabilit prin metodologia proprie de admitere, duce la pierderea locului finanţat de la bugetul de stat

Art. 13. - Instituţiile de învăţământ superior au obligaţia să restituie, după afişarea rezultatelor finale, în cel mult 48 de ore de la depunerea cererii şi necondiţionat, fără perceperea unor taxe, dosarele candidaţilor respinşi sau ale celor care renunţă la locul obţinut prin admitere.

Art. 14. - (1) Instituţiile de învăţământ superior pot percepe de la candidaţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, taxe de înscriere pentru organizarea şi desfăşurarea admiterii, în cuantumurile aprobate de senatele universitare şi prevăzute în regulamentul propriu.

(2) Senatele universitare pot prevedea, prin regulamentele proprii de admitere, scutirea de la plata acestor taxe sau reducerea lor.

(3) Potrivit legii, copiii personalului didactic aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învăţământul superior şi beneficiază de gratuitate la cazare în cămine.

 

CAPITOLUL IV

Rezultatele admiterii şi înmatricularea

 

Art. 15. - (1) Media generală minimă de admitere la studii universitare de licenţă, de maşter şi de doctorat nu poate fi mai mică decât 5 (cinci) sau decât un număr minim de puncte echivalent.

(2) Media generală de admitere se calculează ca medie aritmetică sau medie ponderată a notelor obţinute la probele concursului de admitere.

(3) La calculul mediei generale de admitere la studii universitare de licenţă şi de maşter pot fi luate în considerare notele de la probele de bacalaureat, media de la bacalaureat, notele şi mediile obţinute la examenul de licenţă/diplomă, conform metodologiei proprii.

(4) Mediile generale/Punctajele generale obţinute de candidaţi la admitere sunt valabile pentru stabilirea ordinii de clasificare numai la instituţia de învăţământ superior la care aceştia au candidat, în conformitate cu metodologiile proprii de admitere.

(5) Ordinea de clasificare rezultată în urma admiterii va fi utilizată şi pentru repartizarea locurilor finanţate de la bugetul de stat, acestea revenind celor mai bine clasaţi candidaţi din fiecare domeniu/program de studii, conform metodologiei proprii.

(6) Metodologiile proprii de admitere ale instituţiilor de învăţământ superior trebuie să prevadă criterii de departajare a candidaţilor, inclusiv în cazul mediilor egale obţinute la concursul de admitere, astfel încât să nu se depăşească capacitatea de şcolarizare stabilită, conform prevederilor legale în vigoare.

(7) Rezultatele concursului de admitere se fac publice prin afişare la sediul instituţiilor şi pe pagina web proprie.

(8) înmatricularea candidaţilor declaraţi admişi în urma concursului de admitere se face prin decizie a rectorului instituţiei de învăţământ superior. După aprobarea înmatriculării, studenţii sunt înscrişi în Registrul matricol unic (RMU) cu un număr unic valabil pentru întreaga perioadă de şcolarizare la specializarea/specializările/programul/programele de studii la care au fost admişi.

(9) Instituţiile de învăţământ superior au obligaţia încheierii contractelor de studii cu studenţii înmatriculaţi.

Art. 16. - (1) Regulamentul propriu de admitere trebuie să conţină şi prevederi referitoare la contestaţii.

(2) Rezolvarea contestaţiilor este în exclusivitate de competenţa instituţiilor de învăţământ superior, conform regulamentelor proprii de admitere.

(3) Nu se admit contestaţii pentru probele orale, de aptitudini sportive sau artistice.

(4) Decizia comisiei de contestaţii este definitivă.

 

CAPITOLUL V

Dispoziţii finale

 

Art. 17. - (1) Instituţiile de învăţământ superior care optează pentru aplicarea prevederilor art. 12 alin. (2) prevăd această facilitate în metodologia proprie de admitere, urmând a notifica Direcţia generală învăţământ universitar din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în acest sens.

(2) În urma notificării, instituţiile de învăţământ superior încheie cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice un protocol care va cuprinde procedura tehnică de interconectare cu SIIIR.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

NORMĂ

privind cotele de contribuţie datorate de asigurători Fondului de rezoluţie pentru asigurători administrat de Fondul de garantare a asiguraţilor

 

În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. b) şi ale art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 143, art. 144 alin. (1) lit. a) şi ale art. 152 alin. (3) din Legea nr. 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor,

în baza prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor,

în urma deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din şedinţa din data de 22 ianuarie 2016,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următoarea normă:

Art. 1. - (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei norme se stabilesc următoarele cote de contribuţie datorate Fondului de rezoluţie pentru asigurători, administrat de Fondul de garantare a asiguraţilor, de către asigurătorii, persoane juridice, autorizaţi de către Autoritatea de Supraveghere Financiară în conformitate cu Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare:

a) 0,40% cota de contribuţie pentru asigurările generale;

b) 0,25% cota de contribuţie pentru asigurările de viaţă.

(2) Cotele stabilite potrivit alin. (1) se aplică asupra volumului de prime brute încasate din activitatea de asigurări directe, până la momentul la care fondul de rezoluţie va atinge plafonul de 50 de milioane lei, pe baza evidenţelor contabile lunare ale asigurătorilor, separat pe cele două categorii de asigurări, respectiv asigurări generale şi asigurări de viaţă.

Art. 2. - Contribuţia datorată conform art. 1 Fondului de rezoluţie pentru asigurători se virează lunar de către asigurători, în moneda naţională - leu, până în ultima zi lucrătoare a lunii următoare celei pentru care se face raportarea, în contul Fondului de garantare a asiguraţilor, în calitate de administrator al Fondului de rezoluţie pentru asigurători, conform art. 153 alin. (1) din Legea nr. 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor.

Art. 3. - Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.

 

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Mişu Negriţoiu

 

Bucureşti, 26 ianuarie 2016.

Nr. 3.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.