MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 77/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 77         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 2 februarie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

38. - Decizie privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, de către domnul Aurelian Ghimpău a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Energiei

 

39. - Decizie privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Eugen-Corneliu Şuşu a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Energiei

 

40. - Decizie privind eliberarea domnului Adrian Călin Buzgău din funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului

 

41. - Decizie privind numirea domnului Lucian Constantin Mircescu în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului

 

42. - Decizie pentru numirea doamnei Gabriela Scutea în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

67/95. - Ordin al ministrului finanţelor publice şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru abrogarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.436/852/2013 privind aplicarea cotei reduse de TVA de 9% pentru pâine şi specialităţi de panificaţie

 

105. - Ordin al ministrului sănătăţii privind aprobarea criteriilor de alocare a fondurilor pentru finanţarea serviciilor de ambulanţă judeţene şi a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 26 din 29 octombrie 2015 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală)

 

Decizia nr. 33 din 16 noiembrie 2015 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, de către domnul Aurel ian Ghimpău a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Energiei

 

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi al art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii încetează exercitarea, cu caracter temporar, de către domnul Aurelian Ghimpău a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct

al Ministerului Energiei.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 2 februarie 2016.

Nr. 38.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Eugen-Corneliu Şuşu a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Energiei

 

Având în vedere propunerea Ministerului Energiei formulată prin Adresa nr. 100.232/V.V.G. din 19 ianuarie 2016, precum şi Avizul favorabil nr. 4.071/2016 al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici privind exercitarea cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Eugen-Corneliu Şuşu a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Energiei,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b), al art. 89 alin. (21) şi al art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Eugen-Corneliu Şuşu exercită, cu caracter temporar, prin detaşare, funcţia publică vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Energiei.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 2 februarie 2016.

Nr. 39.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind eliberarea domnului Adrian Călin Buzgău din funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului

 

Având în vedere Adresa Ministerului Tineretului şi Sportului nr. 616 din 21 ianuarie 2016, înregistrată la Cabinetul primului-ministru cu nr. 5/437 din 22 ianuarie 2016,

în temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Adrian Călin Buzgău se eliberează din funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 2 februarie 2016.

Nr. 40.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Lucian Constantin Mircescu în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului

 

Având în vedere Adresa Ministerului Tineretului şi Sportului nr. 616 din 21 ianuarie 2016, înregistrată la Cabinetul primului-ministru cu nr. 5/437 din 22 ianuarie 2016,

în temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Lucian Constantin Mircescu se numeşte în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 2 februarie 2016.

Nr. 41.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru numirea doamnei Gabriela Scutea în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei

 

Având în vedere prevederile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Hotărârea nr. 6 din 12 ianuarie 2016 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori,

în temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Gabriela Scutea se numeşte în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 2 februarie 2016.

Nr. 42.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

 

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

Nr. 67 din 15 ianuarie 2016

Nr. 95 din 15 ianuarie 2016

 

ORDIN

pentru abrogarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.436/852/2013 privind aplicarea cotei reduse de TVA de 9% pentru pâine şi specialităţi de panificaţie

 

În temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice şi ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emit următorul ordin:

Art. 1. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.436/852/2013 privind aplicarea cotei reduse de TVA de 9% pentru pâine şi specialităţi de panificaţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 28 august 2013.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Anca Dana Dragu

Achim Irimescu

 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind aprobarea criteriilor de alocare a fondurilor pentru finanţarea serviciilor de ambulanţa judeţene şi a Serviciului de Ambulantă Bucureşti-Ilfov

 

 

Văzând Referatul de aprobare nr. ACP 849/2016 al Compartimentului medicină de urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii,

având în vedere prevederile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se aprobă criteriile de alocare a fondurilor pentru finanţarea serviciilor de ambulanţă judeţene, respectiv a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, după cum urmează;

a) Criterii orientative:

1. populaţia judeţului, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică;

2. bugetul istoric per capita şi execuţia bugetară pentru anul 2015;

b) Criterii de modulare a bugetului:

1. suprafaţa judeţului;

2. numărul de posturi ocupate la sfârşitul anului anterior;

3. numărul de posturi vacante la sfârşitul anului anterior care pot fi ocupate în anul 2016, conform criteriilor stabilite de Comisia Interministerială pentru Suport Tehnic;

4. numărul total de solicitări în cursul anului anterior;

5. numărul total de kilometri parcurşi în anul anterior;

6. prezenţa unui centru de formare acreditat.

c) Criterii particulare pentru:

1. regiunea Bucureşti-Ilfov, unde există o populaţie suplimentară în tranzit;

2. centrele universitare regionale Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, laşi, unde există o populaţie suplimentară reprezentată de studenţi;

3. judeţul Constanţa, unde există o populaţie suplimentară reprezentată de turişti în sezonul estival.

Art. 2. - Sumele necesare pentru finanţarea serviciilor de ambulanţă judeţene, respectiv a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov pentru cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi investiţii, stabilite conform criteriilor menţionate la art. 1, se alocă conform unui referat întocmit de către Serviciul de medicină de urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii avizat de către secretarul de stat - coordonator al Departamentului de medicină de urgenţă şi aprobat de către ordonatorul principal de credite.

Art. 3. - În cazul în care prin acte normative sunt acordate sau diminuate sumele globale pentru finanţarea serviciilor de ambulanţă judeţene, respectiv a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Ministerul Sănătăţii va stabili distribuirea lor conform cererilor formulate de către aceste servicii luând în considerare prevederile art. 1 şi 2.

Art. 4. - În urma analizei execuţiei bugetare, Ministerul Sănătăţii poate realoca sume de la serviciile de ambulanţă judeţene, respectiv de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov cu excedent al execuţiei la cele cu deficit conform art. 2.

Art. 5. - Structurile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu

 

Bucureşti, 29 ianuarie 2016.

Nr. 105.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

DECIZIA Nr. 26

din 29 octombrie 2015

 

Dosar nr. 3.050/1/2015

 

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Leontina Şerban - judecător la Secţia penală - judecător-raportor

Lucia Tatiana Rog - judecător la Secţia penală

Ştefan Pistol - judecător la Secţia penală

Mariana Ghena - judecător la Secţia penală

Aurel Gheorghe Ilie - judecător la Secţia penală

Săndel Lucian Macavei - judecător la Secţia penală

Francisca Vasile - judecător la Secţia penală

Anca Mădălina Alexandrescu - judecător la Secţia penală

Andreea Daniela Ionescu - magistrat-asistent

 

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, prin încheierea de şedinţă din 5 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 45.539/299/2013 prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „dacă poate fi reţinută infracţiunea de cămătărie prevăzută în cuprinsul dispoziţiilor art. 3 alin, (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie sau art. 351 din Codul penal în situaţia în care acţiunile de remitere efectivă a sumelor de bani au avut loc înainte de intrarea în vigoare a normei de incriminare, iar activitatea de percepere a dobânzilor a avut loc după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie.”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 274 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa de judecată este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată participă doamna Andreea Daniela Ionescu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus punctul de vedere al specialiştilor de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, în sensul că infracţiunea de camătă prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie sau art. 351 din Codul penal, constând în darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, este o infracţiune comisivă pură (se săvârşeşte numai prin acţiunea de dare de bani cu dobândă) şi este o infracţiune de obicei (acţiunea de dare de bani cu dobândă trebuie să fie o îndeletnicire).

De asemenea arată că a fost depus punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, formulată în Dosarul nr. 3.050/1/2015, este inadmisibilă, întrucât nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută în art. 475 din Codul de procedură penală, constând în existenţa unei legături de dependenţă între lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei. S-a susţinut că, în raport cu conţinutul încheierii de sesizare, rezolvarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării nu este determinantă pentru rezolvarea acţiunii penale, neputând conduce la soluţionarea pe fond a cauzei.

Totodată, arată că s-a depus şi raportul întocmit de către judecătorul-raportor, prin care s-a propus, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 45.539/299/2013, iar, în subsidiar, dacă se va aprecia că sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, s-a opinat în sensul că acţiunile de remitere a sumelor de bani cu dobândă ca îndeletnicire înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie şi de percepere a dobânzilor după intrarea în vigoare a acestui act normativ nu constituie infracţiunea de camătă prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie sau art. 351 din Codul penal.

Magistratul-asistent mai precizează că la dosar s-au primit comunicări de la Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apei Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel laşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava şi Curtea de Apel Timişoara, comunicările respective vizând şi opinia unora dintre instanţele aflate în raza de activitate a acestor curţi, precum şi hotărâri relevante în materie pronunţate de instanţele judecătoreşti din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti (Secţia I penală şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti), Curţii de Apel Braşov (Tribunalul Braşov şi Tribunalul Covasna), Curţii de Apel Cluj (Secţia penală şi de minori şi Judecătoria Zalău), Curţii de Apel Craiova (Secţia penală şi pentru cauze cu minori), Curţii de Apel Oradea (Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Judecătoria Satu Mare), Curţii de Apel Ploieşti (Judecătoria Câmpina).

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulează concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti, în opinia Parchetului nefiind îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv aceea ca de dezlegarea dată acestei probleme de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

În argumentarea acestui punct de vedere s-a arătat că pentru îndeplinirea ultimei condiţii impuse de art. 475 din Codul de procedură penală este necesar ca interpretarea dată de instanţa supremă dispoziţiei de drept substanţial ori procesual cu care a fost învestită să aibă consecinţe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei, de lămurirea acesteia depinzând soluţia dată acţiunii penale şi/sau civile cu care instanţa a fost sesizată.

În acest sens a fost invocată jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală prin care s-a statuat asupra înţelesului ce trebuie atribuit sintagmei „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei”.

S-a susţinut, în esenţă, că instanţa - titularul sesizării - nu a stabilit în mod complet întreaga situaţie de fapt, necalificând drept acţiuni de remitere ori de percepere a dobânzilor toate acţiunile/raporturile juridice dintre părţi, şi că este atributul instanţei care sesizează să identifice natura juridică a înscrisurilor încheiate la 30 noiembrie 2011 şi 27 septembrie 2012, adică ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie, date la care nu s-au realizat nici remiteri efective a vreunor sume de bani, nici activităţi de percepere a dobânzilor, iar ulterior să dea eficienţă acestei opţiuni, fiind evident că nu le poate lipsi de semnificaţie juridică şi nici nu poate încredinţa instanţei supreme această obligaţie.

În opinia exprimată s-a considerat că relaţia de dependenţă dintre interpretarea dată de instanţa supremă problemei de drept şi soluţia pe fond a cauzei se verifică prin aptitudinea acesteia de a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii, în lipsa dezlegării instanţa având a alege dintre mai multe posibile opţiuni, nu şi atunci când, oricare ar fi interpretarea dată de instanţa supremă problemei de drept, aceasta nu va produce niciun efect asupra fondului cauzei. În fine, s-a susţinut că, datorită circumstanţelor particulare ale cauzei în care prezenta problemă de drept s-a ridicat, un atare efect nu există.

În subsidiarul concluziilor scrise depuse la dosar, pe fondul cauzei susţine că trebuie pornit de la faptul că valoarea socială ocrotită prin norma de incriminare se referă la activitatea de creditare care trebuie să se desfăşoare în condiţiile prevăzute de lege, exclusiv de către persoane autorizate pentru a efectua această activitate. Norma de incriminare nu sancţionează împrumutul de bani, ci împrumutul de bani realizat ca îndeletnicire de către o persoană neautorizată.

Prin urmare, apreciază că nu este relevant neapărat momentul în care remiterea sumei de bani se realizează, ci întreaga activitate a făptuitorului desfăşurată pe durata contractului. Oricând în acest interval, în ipoteza în care apare O normă de incriminare, făptuitorul ar putea renunţa la intenţia iniţială de a percepe dobânda, iar, în această ipoteză, desigur că nu se poate vorbi de o sancţionare a faptei şi esenţa infracţiunii, momentul în care se pretinde ori se primeşte dobânda, nu doar acela privitor la remiterea sumei de bani care a constituit obiect al împrumutului, desigur cu îndeplinirea şi a celorlalte condiţii care să justifice susţinerea că această activitate a avut un caracterele obicei, neîndoielnic.

În aceeaşi ordine de idei susţine că, distinct de faptul că infracţiunea de cămătărie este o infracţiune de obicei, este şi o infracţiune continuă care are un moment al consumării (remiterea sumei de bani) şi un moment al epuizării (primirea dobânzilor de suficient de multe ori încât să fie justificată concluzia că este o infracţiune de obicei şi are caracterul unei îndeletniciri).

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a penală a dispus, prin încheierea de şedinţă din 5 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 45.539/299/2013, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 475 şi art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „dacă poate fi reţinută infracţiunea de cămătărie prevăzută în cuprinsul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie sau art. 351 din Codul penal în situaţia în care acţiunile de remitere efectivă a sumelor de bani au avut loc înainte de intrarea în vigoare a normei de incriminare, iar activitatea de percepere a dobânzilor a avut loc după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie.”

II. Expunerea succintă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 45.539/299/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a fost sesizată cu apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi părţile civile M.E. şi M.G. împotriva Sentinţei penale nr. 60 din 10 februarie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 45.539/299/2013.

Prin Sentinţa penală nr. 60 din 10 februarie 2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 45.539/299/2013 a fost respinsă cererea formulată de inculpatul B.S., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care fost trimis în judecată, din infracţiunea de camătă prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie în infracţiunea de camătă prevăzută de art. 351 din Codul penal.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 17 alin. (2) din Codul de procedură penală şi la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul B.S., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 17 alin. (2) din Codul de procedură penală şi la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul T.M.G., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la camătă, prevăzută de art. 26 din Codul penal din 1969 raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie.

În baza art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de persoanele vătămate M.E. şi M.G.

S-a constatat că inculpatul B.S. a fost arestat preventiv în perioada 25 septembrie 2013-21 noiembrie 2013.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) din Codul de procedură penală raportat la art. 255 din Codul de procedură penală şi la art. 162 alin. (4) din Codul de procedură penală s-a dispus restituirea către inculpatul B.S, a permisului de conducere emis pe numele acestuia, a două cârduri bancare şi a unui portofel din piele de culoare neagră.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) din Codul de procedură penală raportat la art. 255 din Codul de procedură penală şi la art. 162 alin. (4) din Codul de procedură penală s-a dispus restituirea către inculpatul B.S. a sumei de 3.225 euro, din totalul de 5.125 euro, ridicată cu ocazia percheziţiei şi consemnată la CEC conform chitanţei nr. 53.958.988/1/3.10.2013 şi recipisei de consemnare nr. 3.574.852/1 din 3 octombrie 2013, precum şi a sumei de 1.407 lei, ridicată cu ocazia percheziţiei şi consemnată la CEC conform chitanţei nr. 53.958.861/1 din 3 octombrie 2013 şi recipisei de consemnare nr. 3.574.830/1 din 3 octombrie 2013.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) din Codul de procedură penală raportat la art. 162 alin. (4) din Codul de procedură penală, s-a dispus restituirea către numitul I.N.E. a următoarelor înscrisuri: recipisă de consemnare a sumei de 4.300 euro la Piraeus Bank România - S.A. întocmită pe numele I.N.E., datată 18 septembrie 2013; act de adjudecare datat 15 decembrie 2011, întocmit de Biroul de Executori Judecătoreşti Asociaţi B.B.I. în Dosarul de executare nr. 518/2009, şi Proces-verbal de licitaţie din 24 octombrie 2011, întocmit de Biroul de Executori Judecătoreşti Asociaţi B.B.I. în Dosarul de executare nr. 518/2009.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) din Codul de procedură penală raportat la art. 255 din Codul de procedură penală şi la art. 162 alin. (4) din Codul de procedură penală s-a dispus restituirea către numitul I.N.E. a sumei de 1.900 euro, din totalul de 5.125 euro, ridicată cu ocazia percheziţiei şi consemnată la CEC conform chitanţei nr. 53.958.988/1 din 3 octombrie 2013 şi recipisei de consemnare nr. 3.574 852/1 din 3 octombrie 2013.

În cuprinsul actului de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că, la data de 22 mai 2013, părţile vătămate M.E. şi M.G. au formulat plângere penală împotriva inculpaţilor B.S. şi T.M.G., în care arătau că, prin încheierea cu aceştia a unor contracte de împrumut succesive, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie, li s-a majorat, în mod fictiv, suma împrumutată, în realitate această majorare reprezentând camătă percepută de cei doi. Astfel, pentru o sumă iniţială de 15.000 euro (actul notarial specificând 24.000 euro), părţile vătămate trebuiau să plătească 56.500 euro, scadentă la data de 27 decembrie 2012.

În sarcina acestor inculpaţi, instanţa de fond a reţinut, sub aspectul stării de fapt, în esenţă, că, raportat la probele administrate în cauză, a rezultat faptul că inculpatul B.S. a acordat o singură dată împrumut persoanelor vătămate M.E. şi M.G., respectiv la data de 6 iulie 2010, suma de 15.000 euro, împrumuturile ulterioare mascând dobânda percepută de inculpatul B.S., aceasta fiind, de altfel, şi situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu

Prin urmare, acţiunea de dare de bani cu dobândă a fost realizată la data de 6 iulie 2010, conform contractului de împrumut cu garanţie imobiliară, autentificat prin încheierea de autentificare nr. 1.496 din 6 iulie 2010 la Biroul Notarului Public M.E., şi a avut, în realitate, ca obiect, acordarea cu titlu de împrumut de către inculpatul B.S. persoanelor vătămate M. E. şi M.G. a sumei de 15.000 euro, diferenţa până la 24.000 euro reprezentând dobândă Actul adiţional, autentificat prin încheierea de autentificare nr. 548 din 10 martie 2011, la Biroul Notarului Public M.E., prin care se majorează la 40.000 euro suma de 24.000 euro iniţial împrumutată; contractul de împrumut autentificat prin încheierea de autentificare nr. 1.359 din 30 noiembrie 2011 la Biroul Notarului Public M.E., având ca obiect acordarea cu titlu de împrumut de către inculpat persoanelor vătămate a sumei de 10.500 euro, şi_ contractul de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat prin încheierea de autentificare nr. 1.876 din 27 septembrie 2012 la Biroul Notarului Public M.E., având ca obiect acordarea cu titlu de împrumut de către inculpatul T.M.G. (persoană interpusă) persoanelor vătămate a sumei de 56.500 de euro, nu sunt, în realitate, veritabile contracte de împrumut, ci acte simulate care maschează dobânda percepută de inculpat pentru suma de 15.000 euro acordată iniţial cu titlu de împrumut.

Cum acţiunea de dare de bani, semnificând remiterea efectivă a sumei de bani, a avut loc la data de 6 iulie 2010, prima instanţă a reţinut că această acţiune nu putea realiza elementul material al infracţiunii de camătă, întrucât a avut loc anterior incriminării faptei.

În privinţa contractelor de împrumut din 30 noiembrie 2011 şi 27 septembrie 2012 încheiate de persoanele vătămate cu inculpatul B.S., respectiv cu inculpatul T.M.G. s-a reţinut că nu sunt veritabile contracte de împrumut, ci acte prin care se fixează cuantumul dobânzii datorate pentru împrumutul iniţial de 15.000 euro, întrucât la datele sus-menţionate inculpaţii nu au remis nicio sumă de bani persoanelor vătămate.

Împotriva Sentinţei penale nr. 60 din 10 februarie 2015 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi părţile civile M.E. şi M.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală la data de 14 aprilie 2015.

La termenul din 4 iunie 2015, instanţa de apel a pus în discuţia procurorului şi a părţilor sesizarea, în temeiul art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.

Prin încheierea din 5 iunie 2015, dată la care instanţa a amânat pronunţarea, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, totodată, în temeiul art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, a suspendat judecarea cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile.

III. Punctul de vedere al instanţei care a formulat sesizarea şi al părţilor

Completul de judecată a considerat că nu este oportună exprimarea punctului de vedere motivat asupra chestiunii de drept sesizate pentru a evita riscul unei eventuale antepronunţări, în ipoteza în care prezenta sesizare ar fi respinsă ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte punctele de vedere ale părţilor cu privire la chestiunea de drept în discuţie, părţile civile au susţinut că, în speţă, nu este vorba de un singur împrumut, ci de mai multe contracte, dintre care unele încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie. De asemenea, s-a arătat că perceperea cametei de către inculpatul B.S. s-a făcut, în repetate rânduri, după intrarea în vigoare a legii, astfel că activitatea de cămătărie a fost desfăşurată până în anul 2013. De asemenea s-a precizat că, într-o interpretare sistematică a legii, trebuie considerat că nu numai darea într-un anumit moment unic de bani, dar şi perceperea dobânzilor cămătăreşti se circumscriu în sfera infracţiunii, câtă vreme cele două situaţii sunt legate una de alta.

Inculpaţii au susţinut că infracţiunea de cămătărie, fiind o infracţiune de obicei, se consideră consumată atunci când a avut loc acţiunea care indică obişnuinţa sau îndeletnicirea.

Punctul de vedere al Ministerului Public exprimat în motivele de apel rezidă, în esenţă, din critica adusă greşitei achitări a inculpaţilor pentru că fapta de cămătărie ar fi fost săvârşită înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie, susţinându-se că darea de bani cu dobândă reprezintă o activitate complexă, care presupune înmânarea, remiterea unei sume de bani şi perceperea ulterioară şi periodică a sumei împrumutate însoţite de camătă, căci numai în acest fol se relevă intenţia de a fixa şi percepe dobânzi de la împrumutat.

S-a precizat că efectele contractelor de credit cu camătă încheiate de inculpat subzistă şi în prezent, în baza acestora fiind efectuate plăţi, ca atare, asemenea acţiuni pot fi considerate ca având vocaţia înscrierii în elementele constitutive ale infracţiunii de cămătărie, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie.

IV. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele de judecată arondate

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, la nivelul curţilor de apel şi al instanţelor arondate, s-au conturat mai multe opinii: într-o opinie s-a susţinut că infracţiunea de camătă, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie sau de art. 351 din Codul penal, nu poate fi reţinută în situaţia în care acţiunile de remitere efectivă a sumelor de bani au avut loc înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie, iar activitatea de percepere a dobânzilor a avut loc după intrarea în vigoare a normei de incriminare, motivat de faptul că, la momentul remiterii elective a sumelor de bani, fapta nu era prevăzută ca infracţiune, astfel că actele de executare ce pot fi avute în vedere sunt doar cele săvârşite după data intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie. S-a susţinut că nu are relevanţă penală pentru stabilirea elementului material al infracţiunii de camătă perceperea efectivă a dobânzilor de către făptuitor, importantă fiind doar activitatea de remitere de bani cu titlu de împrumut însoţită de pretinderea dobânzilor aferente sumei de bani împrumutate, în mod repetat.

În mod concordant, s-a opinat că, dacă ultimul act de dare de bani cu dobândă ca îndeletnicire a fost realizat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie, faptele nu sunt incriminate, chiar dacă încasarea dobânzii a avut loc după această dată.

Într-o altă opinie s-a susţinut că activitatea de percepere ulterioară de dobânzi se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii de camătă, chiar dacă darea de bani s-a realizat anterior incriminării din anul 2011, deoarece legiuitorul a incriminat darea de bani cu dobândă. Or, dobânda implică un moment ulterior dării de bani, iar perceperea cu o anumită periodicitate a dobânzilor de la cel împrumutat ţine de esenţa cămătăriei, ce reprezintă o activitate complexă, astfel că dacă dobânzile sunt solicitate după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie, poate fi reţinută infracţiunea de camătă prevăzută de art. 3 alin, (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie sau art. 351 din Codul penal.

V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 2.244/C/2.206/111-5/2015 din data de 7 octombrie 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind chestiunea de drept în discuţie.

Totodată, în cadrul concluziilor depuse la dosarul cauzei, invocându-se dispoziţiile art. 475-477 din Codul de procedură penală a opinat în sensul respingerii ca inadmisibilă a sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, apreciindu-se că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării, şi anume aceea ca de lămurirea respectivei sesizări să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

În acest sens a fost invocată jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat asupra înţelesului ce trebuie atribuit sintagmei „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei”.

S-a susţinut, în esenţă, că instanţa - titularul sesizării - nu a stabilit în mod complet întreaga situaţie de fapt, necalificând drept acţiuni de remitere ori de percepere a dobânzilor toate acţiunile/raporturile juridice dintre părţi şi că este atributul instanţei care sesizează să identifice natura juridică a înscrisurilor încheiate la 30 noiembrie 2011 şi 27 septembrie 2012, adică ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie, date la care nu s-au realizat

nici remiteri efective ale vreunor sume de bani, nici activităţi de percepere a dobânzilor, iar ulterior să dea eficienţă acestei opţiuni, fiind evident că nu le poate lipsi de semnificaţie juridică şi nici nu poate încredinţa instanţei supreme această obligaţie.

În opinia exprimată s-a considerat că relaţia de dependenţă dintre interpretarea dată de instanţa supremă problemei de drept şi soluţia pe fond a cauzei se verifică prin aptitudinea acesteia de a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii, în lipsa dezlegării instanţa având a alege dintre mai multe posibile opţiuni, nu şi atunci când, oricare ar fi interpretarea dată de instanţa supremă problemei de drept, aceasta nu va produce niciun efect asupra fondului cauzei. În fine, s-a susţinut că, datorită circumstanţelor particulare ale cauzei în care prezenta problemă de drept s-a ridicat, un atare efect nu există.

VI. Opinia specialiştilor consultaţi Opinia exprimată de Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a fost în sensul că infracţiunea de camătă prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie sau art. 351 din Codul penal, constând în darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, este o infracţiune comisivă pură (se săvârşeşte numai prin acţiunea de dare de bani cu dobândă) şi o infracţiune de obicei (acţiunea de dare de bani cu dobândă trebuie să fie o îndeletnicire).

S-a susţinut că, dintre teoriile formulate în doctrina penală privind momentul săvârşirii infracţiunii (teoria acţiunii, teoria rezultatului, teoria mixtă), legiuitorul român a dat prevalenţi teoriei acţiunii, în sensul că infracţiunea se consideră săvârşită în momentul realizării conduitei descrise de norma de incriminare (acţiune sau inacţiune).

Totodată, s-a notat că infracţiunea se consumă în momentul în care s-au săvârşit suficiente acte de dare de bani cu dobândă, iar momentul epuizării activităţii infracţionale este cel al ultimului act de executare, fiind indiferent sub acest aspect momentul încasării dobânzii.

Raportat la Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 22 noiembrie 2011, care a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2011, s-a considerat că actele de dare de bani cu dobândă săvârşite înainte de intrarea în vigoare a legii amintite nu au caracter infracţional.

VII. Jurisprudenţa naţională în materie

Instanţele la care au fost identificate hotărâri judecătoreşti în această materie sunt: Curtea de Apel Bucureşti (Secţia I penală şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti), Curtea de Apel Braşov (Tribunalul Braşov şi Tribunalul Covasna), Curtea de Apel Cluj (Secţia penală şi de minori şi Judecătoria Zalău), Curtea de Apel Craiova (Secţia penală şi pentru cauze cu minori), Curtea de Apel Oradea (Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Judecătoria Satu Mare), Curtea de Apel Ploieşti (Judecătoria Câmpina).

Din analiza acestor hotărâri judecătoreşti se constată că unele instanţe, fără a analiza chestiunea a cărei dezlegare o solicită Curtea de Apel Bucureşti, au reţinut că perceperea dobânzilor după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie, pentru sume remise efectiv anterior intrării în vigoare a acestei legi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie.

Într-o altă cauză, deşi actele materiale ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie au fost considerate acte de executare a rezoluţiei infracţionale subsumate elementului material al infracţiunii de cămătărie prevăzut de art. 3 din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie, s-a pronunţat soluţia de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală, considerându-se că existenţa a numai două acte materiale, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie, nu satisface cerinţa săvârşirii activităţii infracţionale ca îndeletnicire, ca obişnuinţă, fiind insuficiente pentru caracterizarea, ca infracţiune, infracţiunea de camătă fiind una de obicei, iar majoritatea actelor materiale au fost comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie.

Din considerentele altor hotărâri rezultă că instanţele au constatat că actele de remitere de bani au fost săvârşite anterior datei de 16 noiembrie 2011, astfel încât deşi fapta există în materialitatea ei, lipseşte una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, respectiv aceea ca fapta să fie prevăzută de legea penală.

VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În relaţia concursului cu alte infracţiuni, practica instanţei supreme relevă concursul cu infracţiunea de şantaj, după un tipar des repetat: persoanele împrumutate nu pot restitui sumele împrumutate la termenul stabilit, cămătarul impune noi dobânzi pentru a-şi asigura obţinerea unor garanţii suplimentare, după care prin violenţă fizică şi psihică încearcă recuperarea sumelor împrumutate şi a dobânzilor (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală,Decizia nr. 3.876 din 2 noiembrie 2011*, www.sq.ro).

IX. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

Înalta Curte constată că instanţa de contencios constituţional

nu a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 351 din Codul penal, din informaţiile publicate pe pagina de internet a Curţii Constituţionale nerezultând că ar fi dosare înregistrate pe rolul Curţii care să aibă ca obiect controlul de constituţionalitate al dispoziţiilor menţionate.

X. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu incidenţă în cauza de faţă, este reprezentată de acele hotărâri care privesc aplicarea legii de incriminare cu titlu retroactiv, de exemplu Hotărârea din 10 februarie 2004, Puhk contra Estoniei, 55.103/00, CEDO Secţia IV.

XI. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la chestiunea de drept care formează obiectul dosarului, a fost exprimat punctul de vedere în sensul că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, formulată în Dosarul nr. 3.050/1/2015, este inadmisibilă, întrucât nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută în art. 475 din Codul de procedură penală, constând în existenţa unei legături de dependenţă între lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei.

S-a Considerat că, în raport cu conţinutul încheierii de sesizare, rezolvarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării nu este determinantă pentru rezolvarea acţiunii penale, neputând conduce la soluţionarea pe fond a cauzei.

XII. Dispoziţiile legale incidente

Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie

- Art. 3:

„(1) Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.”

Codul penal

- Art. 1 Legalitatea incriminării

„(2) Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data la care a fost săvârşită.”

- Art. 154. Termenele de prescripţie a răspunderii penale

„(2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act.”

- Art. 351 Camăta

„Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.”

XIII. Opinia judecătorului-raportor

Judecătorul-raportor a opinat, în principal, pentru respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării, întrucât, în raport de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, a considerat neîndeplinită condiţia ca de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

Pe fond, asupra problemei de drept, având în vedere că infracţiunea incriminată de Legea nr. 216/2011 şi, ulterior, de art. 351 din Codul penal rezidă în „darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire”, s-a exprimat opinia că fiecare act material intră sub incidenţa legii penale numai dacă la momentul executării era incriminat, independent de faptul că legea aplicabilă raportului juridic decurgând din săvârşirea infracţiunii de camătă este cea din momentul epuizării activităţii infracţionale.

În privinţa momentului consumării infracţiunii s-a considerat că acesta este cel în care s-au săvârşit suficiente acte de dare de bani cu dobândă, din care să rezulte îndeletnicirea, iar epuizarea activităţii infracţionale are loc la momentul ultimului act de executare de acest fel, fiind indiferent sub acest aspect momentul încasării efective a dobânzilor, importantă fiind doar activitatea de remitere de bani cu titlu de împrumut însoţită de pretinderea dobânzilor aferente sumei de bani împrumutate.

XIV. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea rezolvarea de principiu asupra chestiunii de drept menţionate, reţine următoarele;

Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit prin art. 475 din Codul de procedură penală că, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Aşadar, pentru a fi admisibilă, sesizarea completului competent să pronunţe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerinţe, respectiv să fie solicitată într-o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanţă pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, obiectul acesteia să vizeze o chestiune de drept de care depinde soluţionarea pe fond a dosarului, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

În considerarea dispoziţiilor legale menţionate, sesizarea formulată întruneşte numai unele dintre condiţiile de admisibilitate, respectiv:

- completul de judecată al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, care a formulat sesizarea, este învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;

- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a mai statuat asupra chestiunii de drept invocate prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii, respectiv printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii;

- chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În ceea ce priveşte condiţia ca de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că aceasta nu este îndeplinită.

În conformitate cu dispoziţia legală precitată, este necesar ca interpretarea dată de instanţa supremă dispoziţiei de drept substanţial sau procesual cu care a fost învestită să aibă consecinţe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei, de lămurirea acesteia depinzând soluţia dată acţiunii penale şi/sau civile cu care instanţa a fost învestită.

În jurisprudenţa sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat asupra înţelesului ce trebuie atribuit sintagmei „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei

Astfel, în mecanismul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 11/1/2014/HP/P s-a arătat că între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţă trebuie să fie o relaţie de dependenţă, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în procedura prevăzută de art. 476 şi 477 din Codul de procedură penală trebuind să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului (considerente preluate în Decizia nr. 17 din 1 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 21/1/2014/HP/P, în Decizia nr. 19 din 15 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 20/1/2014/HP/P, în Decizia nr. 24 din 6 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 26/1/2014/HP/P ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

De asemenea, prin Decizia nr. 14 din 12 mai 2015 pronunţată în Dosarul nr. 899/1/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a mai statuat că este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea în abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului cauzei, cum ar fi analiza întrunirii elementelor constitutive ale unei infracţiuni ori stabilirea încadrării juridice în speţa dedusă judecăţii, deoarece o atare problemă nu poate primi o rezolvare de principiu în lipsa elementelor de fapt ce urmează a fi stabilite în urma judecării respectivei speţe.

Cumulativ, se consideră că îndeplinirea condiţiei de admisibilitate menţionate - caracterul determinant al rezolvării chestiunii de drept care formează obiectul sesizării pentru rezolvarea acţiunii penale sau a acţiunii civile în procesul penai - trebuie să rezulte din conţinutul încheierii de sesizare, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (1) din Codul de procedura penală, care prevăd că încheierea prin care se dispune sesizarea completului competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea cererii, aşadar inclusiv pe cele care demonstrează că de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Examinând încheierea curţii de apel din această perspectivă, se constată că, după prezentarea situaţiei de fapt reţinute prin rechizitoriu, confirmată de prima instanţă, curtea de apel a concluzionat că, în speţă, acordarea împrumutului cămătăresc a avut loc printr-o singură remitere efectivă a unei sume de bani, în anul 2010, însă pretinderea restituirii sumei împrumutate şi a dobânzilor cămătăreşti aferente s-a făcut de către inculpaţi, prin acţiuni repetate, inclusiv după intrarea în vigoare, la data de 25 noiembrie 2011, a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie, fără a fi stabilit dacă înscrisurile încheiate la 30 noiembrie 2011 şi 27 septembrie 2012 relevă acţiuni de remitere efectivă a unor sume de bani sau activităţi de percepere a dobânzilor.

În cauză, stabilirea caracterului repetitiv al acţiunii de dare de bani cu dobândă constituie o chestiune de fapt care poate fi confirmată sau infirmată pe baza probelor administrate de instanţa învestită cu soluţionarea cauzei, după cum identificarea normelor de incriminare în care pot fi încadrate eventualele activităţi de încheiere a unor contracte fictive de împrumut constituie atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

Ca atare, între chestiunea de drept a cărei rezolvare se solicită şi situaţia descrisă în încheierea de sesizare nu există o corespondenţă care să permită desprinderea concluziei că rezolvarea chestiunii de drept este determinantă pentru soluţionarea pe fond a cauzei.

Stabilirea situaţiei de fapt nu poate fi cenzurată de instanţa supremă în procedura prevăzută de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, care rămâne în competenţa exclusivă de soluţionare a instanţei care sesizează, nefiind permis Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi să antameze fondul cauzei, raţiunea instituţiei sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nefiind aceea ca judecata instanţei supreme să se substituie celei a instanţei legal învestite.

Pe cale de consecinţă, excedează obiectului procedurii reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală, în speţa concretă În care dezlegarea s-a solicitat, verificarea îndeplinirii condiţiilor de tipicitate a infracţiunii de cămătărie, inclusiv aceea care vizează identificarea elementului material şi a urmării imediate ale acesteia, cu consecinţe asupra determinării momentului consumării, respectiv al epuizării infracţiunii şi stabilirea astfel a legii penale aplicabile.

Concluzionând, pentru considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată în cauză.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală:

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 45.539/299/2013 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „poate fi reţinută infracţiunea de cămătărie prevăzută în cuprinsul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 sau art. 351 din Codul penal în situaţia în care acţiunile de remitere efectivă a sumelor de bani au avut loc înainte de intrarea în vigoare a normei de incriminare, iar activitatea de percepere a dobânzilor a avut loc după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011.” Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,

Andreea Daniela Ionescu

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

DECIZIA Nr. 33

din 16 noiembrie 2015

 

Dosar nr. 2.724/1/2015

 

Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile

Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Andreia Liana Constanda - judecător la Secţia I civilă

Simona Lala Cristescu - judecător la Secţia I civilă

Elena Floarea - judecător la Secţia I civilă

Laura Mihaela Ivanovici - judecător la Secţia I civilă

Paula C. Pantea - judecător la Secţia I civilă

Constantin Brânzan - judecător la Secţia a II-a civilă

Lucia Paulina Brehar - judecător la Secţia a II-a civilă

Veronica Magdalena Dănăilă - judecător la Secţia a II-a civilă

Ileana Izabela Dolache - judecător la Secţia a II-a civilă

Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă

Adriana Elena Gherasim - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Cristian Daniel Oana - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Emilia Claudia Vişoiu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Ion - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Rodica Florica Voicu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea chestiunilor de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 2.724/1/2015 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă Aurel Segărceanu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 275 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.724/1/2015, la care au fost conexate dosarele nr. 2.725/1/2015, nr. 2.726/1/2015, nr. 3.245/1/2015, nr. 3.248/1/2015 şi nr. 3.251/1/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

„1) art. 20 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, raportat la art. 20 alin. (1), art. 22 alin, (1)şi art. 158 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 18 lit. e) din Statutul Casei Naţionale de Pensii Publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2012, cu modificările ulterioare, trebuie interpretat şi/sau aplicat în sensul că interzice caselor teritoriale de pensii aflate în subordinea Casei Naţionale de Pensii Publice să nu valorifice, la emiterea deciziilor de pensionare, acele menţiuni din conţinutul carnetului de muncă referitor la încadrarea personalului în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă pe care le constată că nu au corespondent (acoperire) în normele legale în materie (Ordinul nr. 50/1990 şi Ordinul nr. 125/1990, emise de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii, completate cu avizele ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 456/1990, Ordinul Ministerului Industriei Chimice şi Petrochimice nr. 969/1990 etc.), care reglementează încadrarea în fostele grupe de muncă I şi a II-a, sau trebuie interpretat şi/sau aplicat în sensul că dau posibilitatea acestora (caselor teritoriale de pensii) să nu valorifice astfel de menţiuni;

2) art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, emis de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale. Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii, completat cu avizele ulterioare, raportat la pct. 160 din anexa 2 din acelaşi act normativ, poate fi interpretat şi/sau aplicat în sensul că permite încadrarea în grupa a II-a de muncă şi a persoanelor care au lucrat în alt sector de activitate decât industria materialelor de construcţii, respectiv în industria de maşini-unelte”

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor la data de 23 octombrie 2015, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar acestea nu şi-au exprimat punctul de vedere; raportul a fost comunicat, la data de 22 octombrie 2015, şi Casei Naţionale de Pensii Publice care, prin Direcţia generală asigurări sociale, pensii şi alte drepturi prevăzute de legi speciale, a formulat punct de vedere.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul sesizării

1. Titularul sesizării este Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă, învestită cu soluţionarea apelului declarat de Casa Teritorială de Pensii Bacău, împotriva Sentinţei civile nr. 180 din 12 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Bacău, apel care formează obiectul Dosarului nr. 3.243/110/2013.

2. Titularul sesizării este legitimat procesual activ, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind o curte de apel care judecă în ultima instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 263/2010), raportat la art. 96 pct. 2 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

II. Obiectul şi temeiul juridic al sesizării

3. Prin încheierea din 18 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.243/110/2013, Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă a sesizat, în temeiul dispoziţiilor art. 519-520 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri pentru dezlegarea chestiunilor de drept sus-menţionate,

4. Instanţa de trimitere întreabă, în primul rând, dacă există dispoziţii de lege lata care permit caselor de pensii să nu valorifice, la stabilirea drepturilor de pensie, menţiunile privind încadrarea în grupele superioare de muncă cuprinse în carnetele de muncă, dacă acestea nu sunt conforme cu dispoziţiile legale referitoare la încadrare.

5. Pe calea celei de-a două întrebări, inerentă celei dintâi, se solicită a se aprecia asupra posibilităţii angajatorului de a încadra un domeniu de activitate într-o grupă superioară de muncă, prin extinderea categoriilor reglementate de Ordinul nr. 50/1990 emis de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii, completat cu avizele ulterioare (denumit în continuare Ordinul nr. 50/1990), pe motivul similarităţii condiţiilor de muncă efective cu cele cărora actul normativ le-a recunoscut acest beneficiu.

6. Ulterior, aceeaşi instanţă, prin încheierile din 18 mai 2015, pronunţate în dosarele nr. 726/110/2014, nr. 5.200/110/2013, nr. 1.375/110/2014, nr. 4.066/110/2013 şi nr. 430/110/2014, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri pentru dezlegarea aceloraşi chestiuni de drept, sesizări care au fost conexate la dosarul iniţial.

III. Expunerea succintă a procesului

7. Prin cererea înregistrată cu nr. 3.243/110/2013 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamantul Barjovanu Vasile a chemat în judecată pe pârâta Casa Teritorială de Pensii Bacău, solicitând anularea Deciziei R 10.671 din 9 aprilie 2013, emisă de pârâtă, întrucât nu i-a luat în considerare actele depuse la dosarul de pensionare privind activitatea desfăşurată în grupa a II-a de muncă la WMW, fosta IMU şi Duras, S.C. Maşini Unelte - S.A., în perioadele 27 septembrie 1976-14 octombrie 1993, 17 ianuarie 1994-5 aprilie 2000.

8. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Ordinului nr. 50/1990, anexa nr. 2, poziţia 160 şi punctul 3 şi Adresa D.G.M.P.S. nr. 62.420 din 16 octombrie 1999, în motivarea acţiunii reclamantul arătând că a prezentat Adeverinţa nr. 373 din 11 iunie 2012 şi Contractul colectiv de muncă nr. 11.823 din 8 aprilie 1999 şi că a lucrat în condiţii de muncă ce se încadrează în prevederile normative invocate.

9. Prin Sentinţa civilă nr. 180 din 12 februarie 2014, Tribunalul Bacău a admis acţiunea şi a anulat decizia contestată, obligând-o pe pârâta Casa Teritorială de Pensii Bacău să emită o decizie de pensionare, cu luarea în considerare a perioadelor 27 septembrie 1976-14 octombrie 1993 şi 17 ianuarie 1994-5 aprilie 2000, ca fiind lucrate în grupa a II-a de muncă, potrivit înscrierii de la poziţia 68 din carnetul de muncă.

10. Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

11. Potrivit pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi a II-a de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete, în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

12. Potrivit art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare.

13. În cazul contestatorului, care a depus la dosar carnetul de muncă în original, rezultă din înscrierea efectuată în carnetul de muncă, la poziţia 68, că locul de muncă şi activitatea pe care reclamantul a desfăşurat-o au fost încadrate în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, în conformitate cu anexa nr. 2 pct. 3 şi pct. 160 din Ordinul nr. 50/1990, în total de 23 ani, 3 luni şi 5 zile.

14. Dispoziţiile legale privind încadrarea locurilor de muncă în grupa a II-a de muncă nu fac nicio distincţie între diferitele categorii de salariaţi, condiţia necesară pentru ca activitatea acestora să fie încadrată în grupa a II-a de muncă este ca personalul să fi lucrat la locurile de muncă sau activităţile cu condiţii nocive, grele sau periculoase, cu temperaturi scăzute sau ridicate, în mediu cu pulberi diverse, umiditate, zgomot, trepidaţii, gaze toxice, radiaţii, vapori de lacuri sau vopsele.

15. S-a apreciat de către prima instanţă că interpretarea Casei de Pensii privind poziţia nr. 160 din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990 este formalistă, atât timp cât condiţiile de desfăşurare a activităţii de la locul de muncă al contestatorului sunt identice cu cele din cadrul întreprinderilor din industria materialelor de construcţii, chiar dacă societatea la care a fost angajat contestatorul nu aparţine de această industrie (temperaturi ridicate, mediu cu pulberi diverse, zgomot, trepidaţii, vapori, între activităţile prevăzute expres în textul legal menţionat fiind inserată şi executarea de carcase şi confecţii metalice).

16. Împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, pârâta a declarat apel, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău - Secţia I civilă.

17. Pârâta a criticat hotărârea primei instanţe, în esenţă, sub aspectul greşitei obligări la valorificarea adeverinţei cuprinzând menţiunea grupei a II-a de muncă pentru intimat, în condiţiile în care pct. 160 din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990, trecut ca temei juridic, priveşte activităţile din industria materialelor de construcţii.

18. Prin încheierea din 18 mai 2015, instanţa de apel a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în scopul pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept menţionate în cele ce preced.

19. În temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanţa a suspendat judecata apelului până la pronunţarea hotărârii prealabile.

IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă

20. Instanţa de apel a apreciat că sesizarea este admisibilă, faţă de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, având în vedere că de lămurirea celor două aspecte ale sesizării depinde soluţionarea pe fond a cauzei, că problema de drept enunţată este nouă, întrucât examinarea jurisprudenţei a relevat că nu s-au identificat hotărâri privitoare la aceleaşi aspecte şi că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii, astfel cum reiese din cercetarea datelor postate pe portalul www.iccj.ro

V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

21. Părţile nu şi-au exprimat punctul de vedere nici prin memorii separate, nici în faţa instanţei,

VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a sesizat instanţa supremă cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

22. Conformându-se dispoziţiilor art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanţa de apei a apreciat că:

- art. 20 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 92/1976, raportat la art. 20 alin. (1), art. 22 alin. (1), art. 158 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 şi art. 18 lit. e) din Statutul Casei Naţionale de Pensii Publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2012, trebuie interpretat şi/sau aplicat în sensul că dă posibilitatea caselor teritoriale de pensii să nu valorifice menţiunile din conţinutul carnetului de muncă referitor la încadrarea personalului în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă, pe care le constată că nu au corespondent (acoperire) în normele legale în materie (Ordinul nr. 50/1990, Ordinul nr. 125/1990, completate cu avizele ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 456/1990, Ordinul nr. 969/1990 etc.), care reglementează încadrarea în fostele grupe de muncă I şi a II-a;

- pct. 160 din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990 are în vedere exclusiv activităţile/locurile de muncă din întreprinderile din industria materialelor de construcţii.

VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

23. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat asupra ambelor aspecte ale problemei de drept a cărei dezlegare se solicită, pronunţând următoarele decizii de speţă; Decizia nr. 258 din 20 septembrie 2004, pronunţată asupra unui recurs în anulare de Completul de 9 judecători; deciziile nr. 423 din 6 februarie 2002, nr. 3.343 din 6 noiembrie 2002, pronunţate de Secţia de contencios administrativ; Decizia nr. 637 din 23 februarie 2006, pronunţată de Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

24. Curţile de apel şi tribunalele au comunicat jurisprudenţa şi puncte de vedere asupra chestiunii de drept în discuţie, din examinarea cărora se desprind următoarele orientări jurisprudenţiale:

25. Cu privire la primul aspect al chestiunii de drept s-au exprimat următoarele opinii:

A) Dispoziţiile art. 20 alin. 1 şi 2 din Decretul nr. 92/1976, raportat la art. 20 alin. (1), art. 22 alin. (1) şi art. 158 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, nu dau caselor judeţene de pensii posibilitatea de a cenzura şi de a nu valorifica, la emiterea deciziilor de pensionare, acele menţiuni din carnetele de muncă sau adeverinţe referitoare la încadrarea personalului în grupe superioare de muncă, pe care le consideră că nu au corespondent în normele legale în materie. Argumentul principal, invocat în susţinerea acestei opinii, este că angajatorului îi revine, potrivit legii, răspunderea pentru legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor şi a elementelor înscrise în documentele respective ce au caracterul unor acte oficiale, iar casa de pensii nu poate interveni în verificarea conformităţii datelor din adeverinţă/carnet de muncă cu actele normative ce au constituit fundament şi au stat la baza încadrării în grupa de muncă. Adeverinţa emisă în acest sens/Menţiunea din carnetul de muncă se bucură de prezumţia de veridicitate cu privire la situaţia de fapt atestată, astfel că, până la înscrierea în fals, casa judeţeană de pensii trebuie să respecte menţiunile înscrise în aceasta.

B) Dispoziţiile art. 158 din Legea nr. 263/2010 permit caselor de pensii să cenzureze adeverinţele emise de angajator, care atestă încadrarea în grupa superioară de muncă.

S-a arătat, în acest sens, că atât timp cât legiuitorul a creat obligaţia în sarcina caselor de pensii să verifice adeverinţele sub aspectul condiţiilor de fond şi formă, pentru aceeaşi raţiune se pot interpreta şi dispoziţiile invocate, în sensul posibilităţii caselor teritoriale de a cenzura menţiunile din carnetul de muncă, o altfel de interpretare conducând la imposibilitatea verificării menţiunilor din carnetul de muncă, chiar şi atunci când acestea sunt vădit eronate şi întocmite cu încălcarea legii.

26. Cu privire la cel de-al doilea aspect al chestiunii de drept:

A) Unele instanţe au apreciat că dispoziţiile art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, raportat la pct. 160 din anexa nr. 2 din acelaşi act normativ, nu pot fi interpretate/aplicate în sensul că permit încadrarea în grupa a II-a de muncă şi a persoanelor care au lucrat în alt sector de activitate decât industria materialelor de construcţii, respectiv industria maşini-unelte, ci se pot extinde doar la funcţiile şi profesiile expres prevăzute în ordin.

B) Alte instanţe au apreciat că dispoziţiile legale privind încadrarea în grupa a II-a de muncă nu fac nicio distincţie între diferite categorii de salariaţi; condiţia necesară pentru ca activitatea acestora să fie încadrată în grupa a II-a este existenţa condiţiilor de muncă deosebite şi a uzurii capacităţii de muncă a acelor persoane ce au lucrat în astfel de condiţii.

VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

27. Curtea Constituţională nu a fost învestită cu examinarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării şi, deci, nu a statuat asupra acestora.

IX. Jurisprudenţa C.E.D.O şi a C.J.U.E.

28. Nu au fost identificate hotărâri relevante faţă de problema de drept a cărei dezlegare se solicită.

X. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

29. Prin Adresa nr. 1.849/C/3583/111-5/2015 din 6 august 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii, cu referire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

XI. Raportul asupra chestiunii de drept

30. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din acelaşi cod, pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

31. S-a apreciat de către judecătorii-raportorii că nu este îndeplinită condiţia noutăţii chestiunii de drept, faţă de împrejurarea că, din studierea jurisprudenţei puse la dispoziţie de instanţele judecătoreşti din ţară, rezultă că acestea au pronunţat, în privinţa problemelor de drept semnalate de titularul sesizării, hotărâri definitive/irevocabile de-a lungul unei îndelungate perioade de timp, în care principiile legale interpretate şi aplicate în cauze nu s-au modificat. Prin urmare, mecanismul de unificare al hotărârii prealabile nu poate fi utilizat, câtă vreme problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări nu este doar susceptibilă de interpretări diferite, ci chiar a generat astfel de interpretări la nivelul tuturor curţilor de apel din ţară, motiv pentru care s-ar impune unificarea acestei practici divergente în procedura recursului în interesul legii.

XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

32. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

33. Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

34. Potrivit acestor dispoziţii legale, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată11.

35. Prin această reglementare au fost instituite o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

- instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

- soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

- chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

36. Primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu soluţionarea apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestit să o soluţioneze.

37. În cauză, însă, nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unui raport de dependenţă între lămurirea chestiunii de drept ce constituie obiectul sesizării şi soluţionarea pe fond a cauzei.

38. Procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are o natură juridică aparte, care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului a cărui soluţionare pe fond depinde de lămurirea chestiunii de drept invocate.

39. În jurisprudenţa sa (Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014, Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014, Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015 etc.), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut, în mod constant, că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural dacă, prin consecinţele pe care le produce, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii.

40. În cauză, însă, în raport cu obiectul acţiunii formulate de reclamant cu soluţia pronunţată de prima instanţă şi cu motivele de apel formulate în dosarul în care s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi în celelalte dosare care au fost conexate, ţinând seama de dispoziţiile art. 477 şi următoarele din Codul de procedură civilă, referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, conform căreia de lămurirea chestiunii de drept ce constituie obiectul sesizării trebuie să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

41. Astfel, aşa cum s-a arătat în cele ce preced (a se vedea pct. II), cele două întrebări adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin sesizarea supusă analizei decurg una din cealaltă, cea de-a două urmând cu necesitate celei dintâi.

42. Lămurirea ce ar putea fi adusă chestiunii de drept care face obiectul sesizării nu poate influenţa soluţionarea pe fond a cauzei, de vreme ce prima instanţă a tranşat litigiul statuând asupra însuşi dreptului subiectiv privind valorificarea perioadei de activitate lucrată în grupa de muncă, prin raportare la actele normative care operează o astfel de încadrare, iar prin motivele de apel nu se contestă posibilitatea caselor de pensii de a nu valorifica menţiunile privind încadrarea în grupele de muncă. Or, având în vedere limitele efectului devolutiv al apelului, astfel cum acestea sunt prevăzute în art. 477 alin. (1) şi art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanţa de apel nu mai poate repune în discuţie, în lipsa unei critici concrete cu privire la acest aspect, posibilitatea caselor de pensii de a cenzura menţiunile referitoare la respectiva încadrare în grupa de muncă.

43. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.724/1/2015, la care au fost conexate dosarele nr. 2.725/1/2015, nr. 2.726/1/2015, nr. 3.245/1/2015, nr. 3.248/1/2015 şi nr. 3.251/1/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

„1) art. 20 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, raportat la art. 20 alin. (1), art. 22 alin. (1) şi art. 158 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 18 lit. e) din Statutul Casei Naţionale de Pensii Publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2012, cu modificările ulterioare, trebuie interpretat şi/sau aplicat în sensul că interzice caselor teritoriale de pensii aflate în subordinea Casei Naţionale de Pensii Publice să nu valorifice, la emiterea deciziilor de pensionare, acele menţiuni din conţinutul carnetului de muncă referitor la încadrarea personalului în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă pe care le constată că nu au corespondent (acoperire) în normele legale în materie (Ordinul nr. 50/1990 şi Ordinul nr. 125/1990, emise de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii, completate cu avizele ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 456/1990, Ordinul Ministerului Industriei Chimice şi Petrochimice nr. 969/1990 etc.), care reglementează încadrarea în fostele grupe de muncă I şi a II-a, sau trebuie interpretat şi/sau aplicat în sensul că dau posibilitatea acestora (caselor teritoriale de pensii) să nu valorifice astfel de menţiuni;

2) art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, emis de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii, completat cu avizele ulterioare, raportat la pct. 160 din anexa nr. 2 din acelaşi act normativ, poate fi interpretat şi/sau aplicat în sensul că permite încadrarea în grupa a II-a de muncă şi a persoanelor care au lucrat în alt sector de activitate decât industria materialelor de construcţii, respectiv în industria de maşini-unelte”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2015.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Aurel Segărceanu

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.