MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 94/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 94         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 8 februarie 2016

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

 

5. - Hotărâre privind Propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de apropiere a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce priveşte cerinţele de accesibilitate aplicabile produselor şi serviciilor COM (2015) 615 final

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

31. - Hotărâre privind modificarea datelor de identificare şi actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a unor unităţi din subordine

 

32. - Hotărâre privind scăderea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri imobile aflate în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru unele unităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul agricol, ca urmare a retrocedării în condiţiile legii

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

587. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă

 

591. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (390 VIES) „Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare”

 

592. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

privind Propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de apropiere a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce priveşte cerinţele de accesibilitate aplicabile produselor şi serviciilor COM (2015) 615 final

 

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi al Protocolului (nr. 2) anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

având în vedere Raportul comun al Comisiei pentru afaceri europene nr. LXI1/19/28.01.2016 şi al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări nr. XIX/405/2015/01.02.2016, coroborat de Raportul comun al Comisiei pentru afaceri europene nr. LXI1/40/02.02.2016 şi al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări nr. XIX/405/2015/03.02.2016,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se constată:

I. Prezenta propunere de directivă respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

II. Se notează:

a) importanţa prezentei directive în armonizarea accesibilităţii produselor şi serviciilor la nivelul UE;

b) stabilirea cerinţelor comune în materie de accesibilitate pentru anumite produse şi servicii-cheie;

c) lipsa descrierii detaliate a modului în care trebuie aplicată obligaţia accesibilizării unui produs sau a unui serviciu prin respectarea cerinţelor definite în materie de accesibilitate, stabilind doar o serie de principii generale;

d) divergenţa legislaţiilor naţionale privind cerinţele de accesibilitate care s-ar putea accentua pe măsură ce statele membre îşi vor pune în aplicare obligaţiile în materie de accesibilitate în temeiul CNUDPH.

III. Se consideră necesare;

a) clarificarea precizărilor legate de modul de aplicare a prezentei directive;

b) elaborarea unor linii directoare din partea Comisiei Europene care să ajute statele membre în transpunerea şi implementarea corectă a Directivei;

c) alegerea unei proceduri simplificate pentru evaluarea conformităţii şi a procedurilor existente pentru supravegherea pieţei.

IV. Se consideră sensibilă şi importantă:

a) inerenta apariţiei de costuri suplimentare prin:

1. reproiectarea produselor;

2. introducerea informaţiilor suplimentare pe etichete;

3. punerea la dispoziţia utilizatorilor a formatelor suplimentare (audio/braille) pentru instrucţiuni şi a manualului de utilizare a produsului pentru ca produsele să răspundă tuturor cerinţelor din proiectul de directivă.

V. Se recomandă:

a) introducerea cerinţelor de accesibilitate astfel încât să nu fie afectată substanţial activitatea operatoriilor economici ai statelor membre;

b) facilitarea accesului liber la informaţii, preponderent la know-how-ul statelor europene cu experienţă în aplicarea prevederilor actualei directive;

c) prioritizarea clară a domeniilor de aplicare a directivei, în funcţie de beneficiile economice şi sociale;

d) efectuarea analizelor economice de impact înaintea aplicării deciziei de implementare, pentru o cât mai corectă evaluare.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în această hotărâre se transmite către instituţiile europene.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senatul României în şedinţa din 3 februarie 2016, în conformitate cu prevederile art. 771 din Regulamentul Senatului şi ale art. 5 lit.  f) şi art. 30 lit. b) din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

 

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 3 februarie 2016.

Nr. 5.

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind modificarea datelor de identificare şi actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a unor unităţi din subordine

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă modificarea denumirii, descrierii tehnice şi adresei, precum şi actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a unor unităţi din subordine, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu

p. Ministrul finanţelor publice,

Daniela Pescaru,

secretar de stat

 

Bucureşti, 3 februarie 2016.

Nr. 31.

 

ANEXĂ

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a unor unităţi din subordine pentru care se modifică denumirea, descrierea tehnică şi/sau adresa, după caz, şi se actualizează valoarea de inventar

 

Nr. crt.

Cod de clasificare şi nr. MFP

Administrator (denumire, CUI)

Adresa

Denumire

Descrierea tehnică

Valoarea de inventar

- lei -

0

1

2

3

4

5

6

1.

Cod 8.29.06

MFP 34391

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,

CUI - 4221187

Bd. Carol I nr. 24, sectorul 3, municipiul Bucureşti

Clădire - sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Suprafaţă construită - 3.520 mp; suprafaţă desfăşurată - 10.090 mp; S + P + 2; suprafaţă curte-5.283 mp; cărămidă, planşee din beton

50.767.573

2.

Cod 8.28.10

MFP 34397

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,

CUI - 4221187

Şos. Colentina nr. -, sectorul 2, municipiul Bucureşti

Depozit arhivă (2 buc.)

Suprafaţă totală -1.212 mp, din care: suprafaţă construită - 2 x 271,18 mp; suprafaţă totală - 1.212 mp, din care: suprafaţă curte + construcţie - 746 mp; drum acces, platformă betonată - 466 mp

1.411.852

3.

Cod 8.29.08

MFP 34662

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,

CUI - 4221187

Bd. Chimiei nr. 19, municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa

Clădirea Casa Agronomului Slobozia

Suprafaţă construită-1.038 mp; P + 3; suprafaţă curte - 800 mp; suprafaţă desfăşurată -1.442 mp. cărămidă; suprafaţă diminuată conform Hotărârii Guvernului nr. 250/2006

1.461.370

4.

Cod 8.29.06

MFP 104340

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,

CUI - 4221187

Bd. Ca rol I nr. 24, sectorul 3, municipiul Bucureşti

Corp clădire - imobil B

Suprafaţă construită - 134 mp; Sd -378,10 mp; P + 2 (E1 - parţial terasă)

893.645

5.

Cod 8,28.08

MFP 38089

Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Vrancea

CUI - 4410798

Str. Cuza Vodă nr. 69, municipiul Focşani, judeţul Vrancea

Laborator ITCSMS Vrancea

Suprafaţă construită - 298 mp; D + P + 1 + M; suprafaţă desfăşurată - 821,42 mp, suprafaţă teren curţi construcţii -1.358 mp; CF 56149

1.687.597

6.

Cod 8.28.10

MFP 100529

Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Vrancea

CUI - 4410798

Str. Şoimului nr. 5, municipiul Bacău, judeţul Bacău

Depozit de condiţionare şi uscare seminţe ITCSMS- Filiala Bacău

Suprafaţă construită - 93,33 mp; cărămidă; planşeu

CF 62062-C1-U3 (parţial) şi U4

132.208

7.

Cod 8.28.03

MFP 149551

Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Vrancea

CUI - 4410798

Str. Şoimului nr. 5, municipiul Bacău, judeţul Bacău

Clădire laborator ICTSMS - filiala Bacău + împrejmuire

Suprafaţă construită - 262,28 mp; et. 1; cărămidă, planşeu beton, gard

CF 62062-C14J1

1.603.616

8.

Cod 8 29.08

MFP 99917

Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Buzău

CUI - 13649329

Str. Frăsinet nr. 3, municipiul Buzău, judeţul Buzău

Teren

Suprafaţa - 1.497 mp; nr. cadastral: 4999, nr. cad. 5000, nr. cad. 5001, nr. cad. 5002

744.344

9.

Cod 8 29.08

MFP 144756

Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Buzău

CUI - 13649329

Str. Frăsinet nr. 3, municipiul Buzău, judeţul Buzău

Clădire

D + P + E + M; Sc - D = 70,28 mp; P = 97,83 mp; E = 129,85 mp; M = 27,69 mp,

CF nr. 65256

733.429

10

Cod 8.28.10

MFP 107505

Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor

CUI - 14909893

Aleea Constantin Sandu-Aldea nr. 10, sectorul 1, municipiul Bucureşti

Clădire

Suprafaţă construită -273,24 mp; D + P + E + M; suprafaţă utilă D - 211,7 mp; suprafaţă utilă P - 201,95 mp; suprafaţă utilă E - 202,35 mp; suprafaţă utilă M - 210,22 mp; suprafaţă teren curţi construcţii - 904 mp, CF 214432

4.167.000

11.

Cod 8.28.10

MFP 88

Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor

CUI - 14909893

Bd. 1 Mai nr. 17, municipiul Suceava, judeţul Suceava

Clădire bancă, reţea alimentare energie şi apă, canalizare, drumuri şi alei betonate, împrejmuire, camere frigorifice (4 buc.)

Suprafaţă construită - 1.335 mp; S + P + E; suprafaţă utilă -2.297 mp; CF37841-C1,

CF 37841-C2

3.633.094

12.

Cod 8.05.03

MFP 104407

Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor

CUI - 14909893

Bd. 1 Mai nr. 17, municipiul Suceava, judeţul Suceava

Terenuri

Teren curţi construcţii - 9.072 mp; teren arabil - 10.928 mp,

CF 37841

6.619.000

13.

Cod 8.28 10

MFP 36603

Direcţia pentru Agricultură Alba

CUI -5714957

Str. Alexandru Ioan Cuza nr. 4, municipiul Alba Iulia, judeţul Alba

Magazie de pesticide

Suprafaţă construită - 176,59 mp; P + 1; suprafaţa desfăşurată - 253,69 mp; suprafaţă curte - 2,430 mp; prefabricate; şarpantă; lemn; ţiglă

2.352.625

14.

Cod 8.28.13

MFP 36606

Direcţia pentru Agricultură Alba

CUI -5714957

Str. Alexandru Ioan Cuza nr. 4, municipiul Alba Iulia, judeţul Alba

Gheretă portar

Suprafaţă construită - 15 mp; P; suprafaţa desfăşurată -15 mp; cărămidă

69.830

15.

Cod 8.28.03

MFP 36608

Direcţia pentru Agricultură Alba

CUI -5714957

Str. Avram Iancu nr. 1A, oraşul Abrud, judeţul Alba

Laboratoare + birouri + magazii

Suprafaţă construită - 371 mp; suprafaţa desfăşurată - 499 mp; P+1; suprafaţă teren = 5.100 mp

2.503.805

16.

Cod 8.28.03

MFP 36610

Direcţia pentru Agricultură Alba

CUI -5714957

Str. Progresului nr. -, municipiul Sebeş, judeţul Aibă

Laboratoare + birouri + magazii + garaje

Suprafaţă construită - 506 mp; P; suprafaţa desfăşurată - 221 mp; suprafaţă curte - 2.295 mp; cărămidă

754.511

17.

Cod 8.29.08

MFP 152724

Direcţia pentru Agricultură Alba

CUI -5714957

Calea Moţilor nr. 12, municipiul Alba Iulia, judeţul Alba

Sediu DAJ

Suprafaţă construită - 215 mp, suprafaţa desfăşurată - 996,49 mp, suprafaţă curte - 150 mp;

S + P + 2 + 3, suprafaţă diminuată conform Hotărârii Guvernului nr. 400/2007

3.191.349

18.

Cod 8.29.08

MFP 106477

Camera Agricolă Judeţeană Vrancea

CUI - 26508356

Aleea Cuza Vodă nr. 72, municipiul Focşani, judeţul Vrancea

Pavilion central

P + 2, suprafaţa - 177 mp

238.246

19.

Cod 8.28.10

MFP 25786

Direcţia pentru Agricultură Timiş

CUI - 2491214

Calea Şagului nr. 104 A, municipiul Timişoara; judeţul Timiş

Magazie pesticide

Suprafaţă construită - 187,4 mp, P + 1, cărămidă

1.144.424

20.

Cod 8.28.10

MFP 25790

Direcţia pentru Agricultură Timiş

CUI - 2491214

Comuna Topolovăţu Mare; judeţul Timiş

Magazie II; 5 încăperi

Suprafaţă construită - 76 mp, P, cărămidă

40.280

21.

Cod 8.29.08

MFP 25791

Direcţia pentru Agricultură Timiş

CUI - 2491214

Aleea Revoluţiei nr. -; oraşul Deta, judeţul Timiş

Clădire sediu+depozit

Suprafaţă construită - 44 mp, P, cărămidă

63.605

22.

Cod 8.29.08

MFP 25799

Direcţia pentru Agricultură Timiş

CUI - 2491214

Municipiul Lugoj nr. -; judeţul Timiş

Clădire administrativă

Suprafaţă construită - 137,3 mp; încăperi şi hol, lemn + cărămidă

71.671

23.

Cod 8.28.10

MFP 25804

Direcţia pentru Agricultură Timiş

CUI - 2491214

Municipiul Lugoj nr. -; judeţul Timiş

Magazie fitosanitară II

Suprafaţă construită - 88,2 mp, P, lemn + cărămidă

70.954

24.

Cod 8.28.10

MFP 100908

Direcţia pentru Agricultură Timiş

CUI - 2491214

Municipiul Lugoj nr. -; judeţul Timiş

Magazie + şopron + grajd

Suprafaţă construită - 62,5 mp

16.527

25.

Cod 8.28.10

MFP 100911

Direcţia pentru Agricultură Timiş

CUI - 2491214

Municipiul Timişoara nr. -; judeţul Timiş

Clădire cu gard de sârmă

Suprafaţă construită - 255 mp

31.866

26

Cod 8.28.10

MFP 25785

Direcţia pentru Agricultură Timiş

CUI - 2491214

Cal. Şagului, nr. 140, municipiul Timişoara; judeţul Timiş

Clădire atelier + remiză

Suprafaţă construită - 233 mp, P, suprafaţa desfăşurată - 233 mp, Suprafaţă curţi construcţii - 10.602 mp, cărămidă

29.241

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind scăderea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri imobile aflate în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru unele unităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul agricol, ca urmare a retrocedării în condiţiile legii

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă scăderea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri imobile aflate în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru unele unităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul agricol, ca urmare a retrocedării acestora către persoanele îndreptăţite, în condiţiile legii, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Aii. 2. - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu

p. Ministrul finanţelor publice,

Daniela Pescaru,

secretar de stat

 

Bucureşti, 3 februarie 2016.

Nr. 32.

 

ANEXĂ

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale bunurilor Imobile aflate în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru unele unităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul agricol, care se scad din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a retrocedării acestora către persoanele îndreptăţite, în condiţiile legii

 

Denumirea bunului

Codul de clasificare şi nr. MFP

Persoana juridică ce administrează bunul (denumire - CUI)

Descrierea tehnică

Adresa

Valoarea de inventar

- lei -

Baza legală

Cantină casă nr. 165

Cod 8.28.12

MFP 117206

Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin

CUI -9179830

2 săli mese, magazie, bucătărie, terasă etc.

Comuna Lovrin nr. 165,

judeţul Timiş

115.300

Decizia nr. 1.279 din 3.04.2007; Decizia nr. 2.621/2008 a ICCJ în Dosar nr. 4.164/30/2007; Protocol de predare-primire nr. 41 din 22.10.2010

Magazie Valea Săracă Ferma 4

Cod 8.28.10

MFP 116378

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească

CUI - 2996349

Magazie cu beci, 120 mp (acoperiş absent)

Comuna Valea Călugărească,

judeţul Prahova

66

Decizia nr. 65 din 5.08.2005; Decizia nr. 4.482 a ICCJ în Dosarul nr. 2.623/1/2009; Decizia nr. 28/2009 a Curţii de Apel Ploieşti În Dosar nr. 7.490/42/2006; Proces-verbal de executare silită din 17.03.2011

Clădire familişti Ferma 4

Cod 8.28.12

MFP 116428

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească

CUI -2996349

70 mp,

4 camere, acoperiş carton

Comuna Valea Călugărească,

judeţul Prahova

14

Dormitor comun (One.) Ferma 4

Cod 8.28.12

MFP 116470

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească

CUI -2996349

Blocuri 100 mp, 3 cămăruţe

Comuna Valea Călugărească,

judeţul Prahova

67

 

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

 

ORDIN

pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă

 

Având în vedere prevederile art. 101, art. 105 şi ale art. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile referitoare la obligaţiile declarative prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 11 alin, (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013

privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se aprobă modelul şi conţinutul următoarelor formulare:

a) 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, cod 14,13.01.99/bs, prevăzut în anexa nr. 1;

b) 710 „Declaraţie rectificativă”, cod 14.13.01.00/r, prevăzut în anexa nr. 2. (2) Se aprobă Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3.

Art. 2. - (1) Formularul prevăzut la art. 1 alin. (1) lit. a) se completează şi se depune potrivit instrucţiunilor prevăzute în anexa nr. 4.

(2) Formularul prevăzut la art. 1 alin. (1) lit. b) se completează şi se depune potrivit instrucţiunilor prevăzute în anexa nr. 5.

Art. 3. - Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare şi de păstrare a formularelor prevăzute la art. 1 sunt prezentate în anexa nr. 6.

Art. 4. - Formularul prevăzut la art. 1 alin. (1) lit. a) se utilizează pentru declararea impozitelor şi taxelor datorate începând cu 1 ianuarie 2016, prevăzute în Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3. Art. 5. - Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 6. - Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, precum şi, după caz, direcţiile de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Mihai Gogancea-Vătăşoiu

 

Bucureşti, 1 februarie 2016.

Nr. 587.

 

ANEXA Nr. 1*)

 


*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

 

ANEXA Nr. 2*)

 


*) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.

 

 

ANEXA Nr. 3

 

Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat

 

Nr. crt.

Denumirea creanţei fiscale

Temeiul legal

1

Plăţi anticipate, în contul impozitului pe profit anual, datorate de instituţii de credit, persoane juridice române, şi de sucursalele din România ale instituţiilor de credit, persoane juridice străine

art. 13 şi 41 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare

2

Impozit pe profit/plăţi anticipate în contul impozitului pe profit anual datorat/datorate de persoane juridice române, altele decât cele de la pct. 1, precum şi de persoane juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene

art. 13 şi 41 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

3

Impozit pe profit/plăţi anticipate în contul impozitului pe profit anual datorat/datorate de persoane juridice străine, altele decât cele prevăzute la pct. 1

art. 13 alin. (1) lit. b), c) şi d), art. 38,41, art. 233 alin. (4) şi art. 234 alin. (4) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

4

Impozit pe dividende distribuite/plătite persoanelor juridice

art. 43 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

5

Impozit pe veniturile microîntreprinderilor

art. 47 şi 56 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

6

Impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice

art. 97 şi 132 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

7

Impozit pe veniturile din dobânzi

art. 97 şi 132 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

8

Impozit pe veniturile din lichidarea unei persoane juridice

art. 97 şi 132 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

9

Impozit pe veniturile din premii

art. 110 şi 132 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

10

Impozit pe veniturile din jocuri de noroc

art. 110 şi 132 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

11

Impozit pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal

art. 111 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

12

Impozit pe veniturile din alte surse

art. 114, 115 şi 132 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

13

Impozit pe veniturile din dividende obţinute din România de persoane nerezidente

art. 223 alin. (1) lit. a), art. 224 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sau convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

14

Impozit pe veniturile din dobânzi obţinute din România de persoane nerezidente

art. 223 alin. (1) lit. b) şi c), art. 224, 233 şi 234 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sau convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

15

Impozit pe veniturile din redevenţe obţinute din România de persoane nerezidente

art. 223 alin. (1) lit. d) şi e), art. 224, 233 şi 234 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sau convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

16

Impozit pe veniturile din comisioane obţinute din România de persoane nerezidente

art. 223 alin. (1) lit. f) şi g), art. 224, art. 233 şi 234 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sau convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

17

Impozit pe veniturile obţinute din România de persoane nerezidente din activităţi sportive şi de divertisment

art. 223 alin. (1) lit. h), art. 224, 227, 233 şi 234 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sau convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

18

Impozit pe veniturile reprezentând remuneraţii primite de persoane juridice nerezidente care acţionează hi calitate de administrator, fondator sau membru al consiliului de administraţie al unei persoane juridice române

art. 223 alin. (1) lit. j), art. 224 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sau convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

19

Impozit pe veniturile din servicii prestate de persoane nerezidente

art. 223 alin. (1) lit. i), k) şi I), art. 224, 233 şi 234 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sau convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

20

Impozit pe veniturile obţinute de persoane fizice nerezidente din premii acordate la concursuri organizate în România

art. 223 alin. (1) lit. m), art. 224,233 şi 234 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sau convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

21

Impozit pe veniturile obţinute la jocuri de noroc practicate în România de persoane fizice nerezidente

art. 223 alin. (1) lit. n), art. 224 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sau convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

22

Impozit pe venituri din lichidarea unei persoane juridice române realizate de persoane nerezidente

art. 223 alin. (1) lit. o), art. 224 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sau convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

23

Impozit pe veniturile realizate din transferul masei

patrimoniale fiduciare de la fiduciar la beneficiarul nerezident

art. 223 alin. (1) lit. p), art. 224 din Legea nr. 227/2015, cu

modificările şi completările ulterioare, sau convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

24

Vărsăminte de la persoanele juridice, pentru persoanele cu handicap neîncadrate

Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

25

Taxa pe activitatea de prospecţiune, explorare, exploatare a resurselor minerale

Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare

26

Redevenţe miniere

Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare

27

Redevenţe petroliere

Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare

28

Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome

Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările şi completările ulterioare

29

Dividende de virat la bugetul de stat de către autorităţile publice centrale

Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările şi completările ulterioare

30

Accize pentru bere

art. 346 şi 349 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

31

Accize pentru vinuri liniştite

art. 346 şi art. 350 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, CU modificările şi completările ulterioare

32

Accize pentru vinuri spumoase

art. 346 şi art. 350 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

33

Accize pentru băuturi fermentate liniştite, altele decât bere şi vinuri

art. 346 şi art. 351 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

34

Accize pentru băuturi fermentate spumoase, altele decât bere şi vinuri

art. 346 şi art. 351 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

35

Accize pentru produse intermediare

art. 346 şi 352 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

36

Accize pentru alcool etilic

art. 346 şi 353 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

37

Accize pentru ţigarete

art. 346 şi art. 354 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

38

Accize pentru ţigări şi ţigări de foi

art. 346 şi art. 354 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

39

Accize pentru tutun de fumat fin tăiat, destinat rulării în ţigarete

art. 346 şi art. 354 alin. (1) lit. c) pct. 1 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

40

Accize pentru alte tutunuri de fumat

art. 346 şi art. 354 alin. (1) lit. c) pct. 2 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

41

Accize pentru benzină cu plumb

art. 346 şi art. 355 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

42

Accize pentru benzină fără plumb

art. 346 şi art. 355 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

43

Accize pentru motorină

art. 346 şi art. 355 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

44

Accize pentru kerosen

art. 346 şi art. 355 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

45

Accize pentru gaz petrolier lichefiat

art. 346 şi art. 355 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

46

Accize pentru gaz natural

art. 346 şi art. 355 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

47

Accize pentru păcură

art. 346 şi art. 355 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

48

Accize pentru cărbune şi cocs

art. 346 şi art. 355 alin. (3) lit. h) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

49

Accize pentru energie electrică

art. 346 şi 358 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

50

Accize pentru produse din tutun încălzit

art. 439 alin. (2) lit. a) şi 446 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

51

Accize pentru lichidele cu conţinut de nicotină destinate inhalării cu ajutorul unui dispozitiv electronic tip Ţigareta electronică

art. 439 alin. (2) lit. b) şi 446 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

52

Contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate din activităţi publicitare la produsele din tutun şi băuturi alcoolice

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare, şi Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului finanţelor publice n r. 577/909/2006 privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor titlului XI „Finanţarea unor cheltuieli de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

53

Contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate pentru produsele din tutun din producţia internă

Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările ulterioare, şi Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului finanţelor publice nr. 577/909/2006

54

Contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate pentru produsele din tutun din achiziţii intracomunitare/import

Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările ulterioare, şi Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului finanţelor publice nr. 577/909/2006

55

Contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate pentru băuturile alcoolice din producţia internă

Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările ulterioare, şi Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului finanţelor publice nr. 577/909/2006

56

Contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate pentru băuturile alcoolice din achiziţii intracomunitare/import

Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările ulterioare, şi Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului finanţelor publice nr. 577/909/2006

57

Contribuţie trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii

art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, aprobată prin Legea nr. 184/2015

58

Contribuţie trimestrială datorată pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat

art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, aprobată prin Legea nr. 184/2015

59

Contribuţie datorată pentru volume de medicamente consumate care depăşesc volumele stabilite prin contracte

art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, aprobată prin Legea nr. 184/2015

60

Redevenţe rezultate din contractele de concesiune, arendă şi alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă

Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare

61

Impozit pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural

Ordonanţa Guvernului nr. 5/2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităţilor cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural, cu modificările ulterioare

62

Impozit pe veniturile din activităţile de exploatare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale

Ordonanţa Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 261/2013, cu modificările ulterioare

63

Impozit asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale

Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, cu modificările şi completările ulterioare

64

Impozit pe construcţii

art. 496 şi 499 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare

65

Taxa anuală de autorizare a jocurilor de noroc, regularizată periodic, în funcţie de realizări

art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului

nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare

66

Taxa pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc

art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare; art. 21 din Hotărârea Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare

67

Taxa anuală pentru obţinerea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc

art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare; art. 21 din Hotărârea Guvernului nr. 870/2009, cu modificările şi completările ulterioare

68

Taxa de acces pentru jocurile de noroc

art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare; art. 21 din Hotărârea Guvernului nr. 870/2009, cu modificările şi completările ulterioare

69

Contribuţie individuală la bugetul de stat

art. 31 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare

 

ANEXA Nr. 4

 

INSTRUCŢIUNI

de completare a formularului 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, cod 14.13.01.99/bs

 

I. Depunerea declaraţiei

Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat se completează şi se depune de către contribuabilii/plătitorii cărora le revin, potrivit legislaţiei în vigoare, obligaţiile declarative şi de plată pentru impozitele şi taxele cuprinse în Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin.

Declaraţia nu poate fi depusă şi nu poate fi corectată după anularea rezervei verificării ulterioare, cu excepţiile prevăzute la art. 105 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

În situaţia în care contribuabilul/plătitorul depune declaraţia după anularea rezervei verificării ulterioare, se bifează rubrica „Declaraţie depusă după anularea rezervei verificării ulterioare” şi se completează temeiul legal pentru depunerea declaraţiei, în rubrica prevăzută în acest scop.

1. Termenul de depunere a declaraţiei:

- până la data de 25 inclusiv a lunii următoare perioadei de raportare, potrivit pct. 1.1 şi 1.2;

- la alte termene, astfel cum este prevăzut pentru obligaţiile de plată menţionate la pct. 1.3.

1.1. Lunar, pentru obligaţiile de plată reprezentând:

a) impozit pe venitul persoanelor fizice: impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, impozit pe veniturile din dobânzi, impozit pe veniturile din premii, impozit pe veniturile din jocuri de noroc, impozit pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, impozit pe veniturile din alte surse, datorat de persoanele fizice;

b) accize, cu excepţia situaţiilor prevăzute la pct. 1.3;

c) impozit pe dividende distribuite/plătite persoanelor juridice;

d) impozit pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi, persoane fizice/juridice, respectiv obţinute de persoane nerezidente care fac parte dintr-o asociere/entitate transparentă fiscal fără personalitate juridică, conform titlului VI din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sau conform convenţiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state;

e) vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, conform Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

f) taxa anuală de autorizare a jocurilor de noroc, regularizată periodic, în funcţie de realizări, taxa de acces pentru jocurile de noroc;

g) contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare;

h) impozit pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural, prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 5/2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităţilor cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural, cu modificările ulterioare;

i) impozit pe veniturile din activităţile de exploatare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale, prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 261/2013, cu modificările ulterioare;

j) impozit asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, cu modificările şi completările ulterioare;

k) contribuţie individuală la bugetul de stat.

1.2. Trimestrial, pentru obligaţiile de plată reprezentând:

a) plăţi anticipate, în contul impozitului pe profit anual, pentru trimestrele I-III, datorate de instituţiile de credit - persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit - persoane juridice străine;

b) plăţi anticipate, în contul impozitului pe profit anual, pentru trimestrele I-III, datorate de către contribuabilii care au optat, potrivit legii, pentru declararea şi plata impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate, efectuate trimestrial;

c) impozitul pe profit datorat de persoane juridice române şi persoanele juridice străine, altele decât cele prevăzute la lit. a) şi b), precum şi de către persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene (trimestrele I-III);

d) impozit pe veniturile microîntreprinderilor;

e) redevenţe miniere şi petroliere;

f) redevenţe rezultate din contractele de concesiune, arendă şi alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă.

1.3. Alte termene:

a) până la data de 25 decembrie, pentru plăţile anticipate aferente trimestrului IV, În cazul contribuabililor care declară şi plătesc impozit pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, şi care determină plăţile anticipate trimestriale în sumă de o pătrime din impozitul datorat pentru anul precedent, potrivit art. 41 alin. (8) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

b) în cazul impozitului pe profit datorat de contribuabilii care au optat pentru anul fiscal diferit de anul calendaristic, termenele de plată sunt:

- până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrului din anul fiscal modificat, pentru trimestrele I-III, pentru obligaţiile de plată reprezentând impozitul pe profit, respectiv plăţi anticipate în contul impozitului pe profit anual;

- 25 a ultimei luni din anul fiscal modificat, pentru obligaţia de plată reprezentând plăţi anticipate în contul impozitului pe profit anual, pentru situaţiile în care plăţile anticipate trimestriale se determină în sumă de o pătrime din impozitul datorat pentru anul precedent, potrivit art. 41 alin. (8) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

c) până la data de 25 ianuarie a anului următor, respectiv până la data de 25 a primei luni a anului fiscal modificat, următor anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, în cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, cu excepţiile prevăzute de lege;

d) până la data de 25 decembrie inclusiv a anului în curs pentru anul următor, pentru obligaţiile de plată reprezentând taxa pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, cuprinsă la poziţia nr. 25 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin;

e) până la termenul de plată prevăzut de lege, pentru următoarele obligaţii de plată: impozit pe veniturile din dobânzi, în cazul împrumuturilor acordate pe baza contractelor civile; impozit pe veniturile din lichidarea unei persoane juridice; taxa pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc; taxa anuală pentru obţinerea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc; vărsăminte din profitul net al regiilor autonome; dividende de virat la bugetul de stat de către autorităţile publice centrale;

f) până la termenul prevăzut la art. 346 alin. (3) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru accizele datorate de operatorii economici, în situaţiile prevăzute la situaţiile prevăzute la art. 340 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (4)-(7) din aceeaşi lege;

g) până la data de 25 a celei de-a două luni următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuţiile, pentru obligaţiile de plată reprezentând contribuţiile trimestriale datorate de persoanele prevăzute la art. 4 alin. (3) şi art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, aprobată prin Legea nr. 184/2015;

h) până la data de 25 mai inclusiv a anului pentru care se datorează impozitul pe construcţii de către contribuabilii prevăzuţi la art. 496 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Organul fiscal competent

Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat se depune la organul fiscal competent pentru administrarea creanţelor fiscale datorate de către contribuabil/plătitor.

3. Modul de depunere

Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat se completează cu ajutorul programului de asistenţă.

Formularul se depune la organul fiscal competent, în format PDF, cu fişier XML ataşat, pe suport CD, însoţit de formatul hârtie, semnat conform legii, sau se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Pentru declararea unei obligaţii de plată, pentru aceeaşi perioadă de raportare, nu se utilizează simultan mai multe metode de depunere a declaraţiilor fiscale.

În situaţia în care plătitorul de impozite sau taxe a utilizat pentru aceeaşi obligaţie de plată şi aceeaşi perioadă de raportare mai multe metode de depunere, va fi înregistrată prima declaraţie depusă, conform legii.

În situaţia în care, în declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat depusă la organul fiscal, pentru o perioadă de raportare, depusă la organul fiscal competent, nu au fost cuprinse toate impozitele sau taxele pentru care este prevăzută, conform legii, obligaţia declarării acestora, plătitorul depune un formular referitor la aceeaşi perioadă de raportare, pentru impozitele ori taxele nedeclarate iniţial. Data depunerii acestui formular se stabileşte în conformitate cu prevederile legale.

II. Completarea declaraţiei

1. Perioada de raportare

În rubrica „Luna” se înscrie cu cifre arabe numărul lunii la care se referă obligaţia sau numărul ultimei luni a perioadei de raportare, după caz (de exemplu: 1 pentru luna ianuarie sau 3 pentru trimestrul I).

În cazul contribuabililor care intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în rubrica „Luna” se înscrie cu cifre arabe numărul ultimei luni a perioadei de raportare, respectiv a trimestrului din anul fiscal modificat (de exemplu: în cazul anului fiscal modificat 1 august 2016-31 iulie 2017 se va înscrie: pentru trimestrul I, luna 10 anul 2016, iar pentru trimestrul II, luna 01 anul 2017).

Anul pentru care se completează declaraţia se înscrie cu cifre arabe cu 4 caractere (de exemplu: 2016).

2. Secţiunea A „Date de identificare a contribuabilului/ plătitorului”

În caseta „Cod de identificare fiscală” se completează codul de identificare fiscală atribuit contribuabilului/plătitorului, conform legii, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta.

În situaţia în care declaraţia se completează de către împuternicit/reprezentantul fiscal, desemnat potrivit legii, se înscriu codul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent persoanei ale cărei obligaţii sunt îndeplinite, precum şi datele de identificare ale acesteia, iar la rubrica „Funcţia/Calitatea” din formular se înscrie „împuternicit”. În cazul în care contribuabilul/plătitorul este înregistrat în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, în prima căsuţă se înscrie prefixul RO.

În rubrica „Denumire” se înscriu, după caz, denumirea sau numele şi prenumele contribuabilului/plătitorului de impozite şi taxe.

Rubricile privind adresa se completează cu datele privind adresa domiciliului fiscal al contribuabilului/plătitorului de impozite şi taxe.

3. Secţiunea B „Date privind creanţa fiscală”

Pentru fiecare impozit şi taxă prevăzute în Nomenclatorul Obligaţiilor de plată la bugetul de stat, cuprins în anexa nr. 3 la ordin, pentru care există obligaţii declarative în perioada de raportare, se completează în acelaşi formular câte un tabel generat cu ajutorul programului de asistenţă, corespunzător tipului de impozit sau taxă, înscriindu-se sumele reprezentând obligaţiile constituite în perioada de raportare la care se referă declaraţia, în conformitate cu instrucţiunile de mai jos.

În situaţia în care în perioada de raportare nu au rezultat sume datorate/de plată/de restituit pentru impozitele şi taxele cuprinse în vectorul fiscal ataşat contribuabilului/plătitorului, la rubrica „Suma datorată/de plată” se înscrie cifra 0 (zero).

Necompletarea tabelului corespunzător tipului de impozit ori taxă din secţiunea B, respectiv a tabelului de la pct. I sau II, după caz, pentru impozitul ori taxa pentru care există obligaţie declarativă potrivit legii, echivalează cu nedeclararea obligaţiei respective.

Corectarea obligaţiilor declarate eronat în formular se face prin depunerea formularului 710 „Declaraţie rectificativă”, cod 14.13.01.00/r, conform procedurii legale în vigoare.

Coloana „Denumire creanţă fiscală”: se înscrie denumirea obligaţiei de plată, conform Nomenclatorului obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, datorată în perioada de raportare.

3.1. Tabelul de la pct. I „Impozite şi taxe care se plătesc în contul unic” din anexa nr. 1 se completează pentru declararea obligaţiilor de plată prevăzute la poziţiile 1-10,12-24,28 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin.

Rândul 1 „Suma datorată” - se înscrie suma reprezentând impozitul datorat/taxa datorată în perioada de raportare, conform legii.

Rândul 2 „Suma de plată” - se înscrie suma de la rândul 1.

Rândul „Total obligaţii de plată” - se înscrie suma reprezentând obligaţiile de plată la bugetul de stat pentru perioada de raportare, care se plăteşte în contul unic corespunzător, respectiv totalul sumelor declarate, înscrise la rândul 2 „Suma de plată”, pentru fiecare impozit/taxă declarată în perioada de raportare.

3.1.1. Pentru plăţile anticipate în contul impozitului pe profit anual, prevăzute la poziţia 1 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, datorate de contribuabilii prevăzuţi la art. 41 alin. (4) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, instituţii de credit - persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit - persoane juridice străine, formularul se completează pentru trimestrele I-IV, după cum urmează:

Rândul 1 „Suma datorată” - se înscrie suma reprezentând o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele preţurilor de consum, estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile anticipate, calculată în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (8) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul contribuabililor care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, plăţile anticipate trimestriale se efectuează în sumă de o pătrime din impozitul pe profit aferent anului precedent determinat în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (8) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, fără a lua în calcul influenţa ce provine din aplicarea prevederilor art. 21 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Contribuabilii prevăzuţi la art. 41 alin. (4) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nou-înfiinţaţi, înfiinţaţi în cursul anului precedent sau care la sfârşitul anului fiscal precedent înregistrează pierdere fiscală, efectuează plăţi anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata anticipată, pentru trimestrele I-III. În aceste situaţii, formularul nu se completează, pentru trimestrul IV, pentru impozitul pe profit.

Rândul 2 „Suma de plată” - se înscrie suma de la rândul 1.

3.1.2. (1) Pentru obligaţiile prevăzute la poziţiile 2 şi 3 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, datorate în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru trimestrele I-III, formularul se completează astfel:

Rândul 1 „Suma datorată” - se înscrie suma reprezentând impozitul pe profit datorat pentru perioada de raportare, calculată ca diferenţă între impozitul pe profit stabilit, cumulat de la începutul anului, la sfârşitul perioadei de raportare şi impozitul pe profit stabilit, cumulat de la începutul anului, la sfârşitul perioadei precedente celei de raportare, în situaţia în care cumulat, în perioada de raportare, s-a înregistrat profit impozabil.

În situaţia în care, în perioada de raportare s-a înregistrat pierdere fiscală sau scăderea profitului impozabil, la rândul 1 din formular se va înscrie cifra 0 (zero).

Rândul 2 „Suma de plată” - se înscrie suma de la rândul 1.

În situaţia contribuabililor care au optat pentru declararea şi plata impozitului anual cu plăţi anticipate efectuate trimestrial şi care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit prevăzut la art. 41 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, formularul se completează pentru trimestrele I-IV, potrivit instrucţiunilor de la pct. nr. 3.1.1.

Contribuabilii care în primul an al perioadei obligatorii, prevăzute la art. 41 alin. (3), înregistrează pierdere fiscală, pentru

cel de-al doilea an al perioadei obligatorii nu datorează plată anticipată aferentă trimestrului IV.

În situaţia în care, în anul precedent, contribuabilii au beneficiat de scutiri de la plata impozitului pe profit, conform legii, iar în anul pentru care se calculează şi se efectuează plăţile anticipate nu mai beneficiază de facilităţile fiscale respective, impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plăţile anticipate, este impozitul pe profit determinat conform declaraţiei privind impozitul pe profit pentru anul precedent, luându-se în calcul şi impozitul pe profit scutit.

(2) Formularul nu se completează şi nu se depune pentru impozitul pe profit de către următorii contribuabili plătitori de impozit pe profit:

- persoanele juridice române prevăzute la art. 15 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

- contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor, plantelor tehnice şi a cartofului, pomicultură şi viticultură.

(3) Declararea impozitului pe profit pentru veniturile obţinute de persoanele juridice străine din transferul proprietăţilor imobiliare situate în România sau al oricăror drepturi legate de aceste proprietăţi, veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în România şi din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română se efectuează de către persoana juridică străină care obţine veniturile, conform art. 38 din Legea nr. 227/2015.

(4) Asociatul/Participantul nerezident, ce desfăşoară activitate în România prin intermediul unui sediu permanent/sediu permanent desemnat, respectiv obţine venituri pentru care România are drept de impunere, precum şi asociatul/participantul persoană juridică, rezident în România are obligaţia de a declara impozitul pe profit pentru profitul impozabil, potrivit titlului II din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza veniturilor şi cheltuielilor determinate de operaţiunile asocierii.

3.1.3. (1) Pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, de la poziţia 5 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, formularul se completează după cum urmează:

Rândul 1 „Suma datorată” - se înscrie suma reprezentând impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, stabilit pentru perioada de raportare, conform titlului III din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Rândul 2 „Suma de plată11 - se înscrie suma de la rândul 1.

(2) Microîntreprinderile care în cursul unui an fiscal realizează venituri mai mari de 100.000 euro sau a căror pondere a veniturilor realizate din consultanţă şi management în veniturile totale este de peste 20% inclusiv ori care încep să desfăşoare activităţi de natura celor prevăzute la art. 48 alin. (6) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia declarării impozitului pe profit începând cu trimestrul în care s-a depăşit oricare dintre limitele prevăzute de lege sau începând cu trimestrul în care au început să desfăşoare activităţile respective.

Rândul 1 „Suma datorată” - se înscrie suma reprezentând impozit pe profit, luând în calcul veniturile şi cheltuielile înregistrate începând cu trimestrul respectiv.

Rândul 2 „Suma de plată” - se înscrie suma de la rândul 1.

3.1.4. La poziţiile 13-23 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, se declară impozitul pe veniturile obţinute din România de persoane nerezidente, potrivit titlului VI din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul persoanelor nerezidente care fac parte dintr-o asociere/entitate transparentă fiscal fără personalitate juridică, impozitul se declară de către persoana desemnată din cadrul asocierii/entităţii transparente fiscal, conform art. 233 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

3.1.5. În cazul în care autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private au optat pentru achiziţionarea de produse ori servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, pentru obligaţia prevăzută la poziţia 24 „Vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate” din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, formularul se completează după cum urmează:

- în situaţia în care valoarea achiziţiilor este în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat, în condiţiile prevăzute la art. 78 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în luna de raportare nu există obligaţia declarării poziţiei 24 „Vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate” din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin;

- În situaţia în care valoarea achiziţiilor este mai mică decât echivalentul sumei datorate la bugetul de stat, în condiţiile prevăzute la art. 78 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în luna de raportare, la poziţia 24 „Vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate” din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, se declară diferenţa dintre echivalentul sumei datorate bugetului de stat şi valoarea produselor şi serviciilor achiziţionate;

- în situaţia în care valoarea achiziţiilor este mai mare decât echivalentul sumei datorate la bugetul de stat, în condiţiile prevăzute la art. 78 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, poziţia 24 „Vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate” din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, nu se declară în luna de raportare, iar diferenţa de sume se reportează în lunile următoare prin diminuarea obligaţiei de plată.

3.1.6. Obligaţia de la poziţia 28 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, datorată la bugetul de stat, se declară de către regiile autonome, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stai, precum şi la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

3.2. Tabelul de la pct. II „Impozite, taxe şi alte obligaţii care nu se plătesc în contul unic” din anexa nr. 1 se completează pentru declararea obligaţiilor de plată prevăzute la poziţiile 11, 25-27, 29-69 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin.

Rândul 1 „Suma datorată” - se înscrie suma reprezentând impozitul/taxa/contribuţia datorat/datorată în perioada de raportare, conform legii.

Rândul 2 „Suma deductibilă/datorată anterior” - se înscrie suma reprezentând suma deductibilă sau suma datorată anterior potrivit legii.

Rândul 3 „Suma de plată” - se înscrie suma de la rândul 1 sau diferenţa dintre suma înscrisă la rândul 1 şi suma înscrisă la rândul 2, după caz.

Rândul 4 „Suma de restituit” - se înscrie suma de restituit sau diferenţa dintre suma înscrisă la rândul 2 şi suma înscrisă la rândul 1, rezultată în perioada de raportare.

Rândul „Total obligaţii de plată” - se înscrie suma reprezentând totalul obligaţiilor de plată pentru perioada de raportare, reprezentând obligaţii care nu se plătesc în contul unic, respectiv totalul sumelor declarate, înscrise la rândul 3 „Suma de plată”.

3.2.1. Obligaţia de la poziţia 29 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin,

datorată la bugetul de stat, se declară de către autorităţile publice centrale, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (44) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

3.2.2. Obligaţiile prevăzute la poziţiile 30-51 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, se declară de către operatorii economici, plătitori de accize, potrivit titlului VIII din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederilor Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, după cum urmează:

Rândul 1 „Suma datorată” - se completează cu suma datorată în perioada de raportare.

Operatorii economici importatori de produse accizabile nu vor cuprinde în declaraţie accizele aferente produselor provenite din import, care se declară în declaraţia vamală.

Rândul 2 „Suma deductibilă” - se completează, dacă este cazul, înscriindu-se, după caz:

a) contribuţiile prevăzute la art. 369 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările ulterioare, datorate Ministerului Sănătăţii, cuprinse În accizele datorate În perioada de raportare, înscrise la rândul 1;

b) suma rezultată din aplicarea cotei procentuale asupra accizelor datorate bugetului de stat pentru ţigarete, ţigări şi ţigări de foi, precum şi băuturi alcoolice, potrivit art. 70 alin. (1) fit. c) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare;

c) contravaloarea marcajelor aferente produselor accizabile supuse marcării, exclusiv TVA, pentru care se calculează acciza datorată în perioada de raportare, potrivit prevederilor titlului VIII din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Rândul 3 „Suma de plată” - se înscrie suma reprezentând diferenţa dintre suma datorată şi suma deductibilă, respectiv dintre suma înscrisă la rândul 1 şi suma înscrisă la rândul 2.

Rândul 4 „Suma de restituit” - se înscrie suma reprezentând acciza de restituit, potrivit legii, rezultată în perioada de raportare.

3.2.3. (1) Obligaţia prevăzută la poziţia 65 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, se declară de către operatorii economici, organizatori de jocuri de noroc, care, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia recalculării taxei anuale de autorizare, în funcţie de încasările efective, după cum urmează;

Taxa anuală de autorizare a jocurilor de noroc, regularizată periodic, în funcţie de realizări, datorată pentru perioada de raportare, prevăzută la poziţia 65 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, se completează de către operatorii economici, în situaţia în care în cursul anului de autorizare încasările efective depăşesc încasările estimate prin documentaţia prezentată la data autorizării, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Rândul 1 „Suma datorată” - se completează cu suma datorată în perioada de raportare, reprezentând taxa de autorizare stabilită în funcţie de încasările efective, în conformitate cu art. 14 alin. (2) lit. b) subpct. (iii) lit. B din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Rândul 2 „Suma datorată anterior” - se completează cu suma reprezentând taxa de autorizare datorată de la începutul perioadei de autorizare până la finele lunii precedente celei pentru care se face regularizarea.

Rândul 3 „Suma de plată” - se înscrie suma reprezentând diferenţa dintre suma datorată şi suma datorată anterior, respectiv dintre suma înscrisă la rândul 1 şi suma înscrisă la rândul 2.

(2) Obligaţiile prevăzute la poziţiile 66-68 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, se declară de către operatorii economici organizatori de jocuri de noroc, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi potrivit Hotărârii Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru obligaţiile prevăzute la poziţiile 66-68 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, completarea declaraţiei se face astfel:

Rândul 1 „Suma datorată” - se înscrie suma reprezentând taxa pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, taxa anuală pentru obţinerea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, respectiv taxa de acces pentru jocurile de noroc datorate în perioada de raportare.

Rândul 3 „Suma de plată” - se preia suma înscrisă la rândul 1 „Suma datorată”.

3.2.4. Impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, prevăzut la poziţia 11din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, se stabileşte de notarii publici, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Se va avea în vedere şi procedura privind declararea şi plata impozitului pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, prevăzută în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului economiei şi finanţelor şi al ministrului justiţiei nr. 1.706/1.889/C/2008 privind aprobarea procedurilor de stabilire, plată şi rectificare a impozitului pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal şi a modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu modificările ulterioare .

3.2.5. Obligaţiile prevăzute la poziţiile 57-59 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, se declară de către plătitorii de contribuţii, prevăzuţi la art. 4 alin. (3) şi art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:

Rândul 1 „Suma datorată” - se înscrie suma reprezentând contribuţiile trimestriale datorate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, aprobată prin Legea nr. 184/2015.

În funcţie de rezultatul regularizărilor efectuate potrivit art. 6 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, diferenţele rezultate, aferente perioadei de raportare anterioare, se înscriu, după caz, la rândul 1 „Suma datorată”, majorând obligaţia datorată în perioada de raportare curentă, sau la rândul 2 „Suma deductibilă”.

Rândul 3 „Suma de plată” - se înscrie, după caz, suma de la rândul 1 sau diferenţa dintre suma înscrisă la rândul 1 şi suma înscrisă la rândul 2, în funcţie de rezultatul regularizării.

Rândul 4 „Suma de restituit” - se completează, dacă este cazul, în funcţie de rezultatul regularizării, înscriindu-se diferenţa dintre suma înscrisă la rândul 2 şi suma înscrisă la rândul 1.

3.2.6. Obligaţia de la poziţia 64 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, se declară de către contribuabilii prevăzuţi la art. 496 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 499 alin. (1) din aceeaşi lege.

Rândul 1 „Suma datorată” - se înscrie suma datorată aferentă perioadei de raportare, stabilită potrivit dispoziţiilor legale sus menţionate.

Rândul 3 „Suma de plată” - se înscrie suma de la rândul 1.

 

ANEXA Nr. 5

 

INSTRUCŢIUNI

do completare a formularului 710 „Declaraţie rectificativă”, cod 14.13.01.00/r

 

I. Depunerea declaraţiei

Declaraţia rectificativă se utilizează pentru corectarea impozitelor şi taxelor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi stabilite de către plătitori prin autoimpunere sau cu regim de reţinere la sursă, declarate în formularul 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”.

În cazul în care se corectează mai multe obligaţii fiscale care se referă la aceeaşi perioadă de raportare, pentru fiecare obligaţie se completează în acelaşi formular câte un tabel generat cu ajutorul programului de asistenţă. Pentru obligaţii fiscale care privesc perioade diferite de raportare se va completa câte un formular pentru obligaţiile fiscale aferente fiecărei perioade de raportare.

Declaraţia nu poate fi depusă după anularea rezervei verificării ulterioara, cu următoarele excepţii:

a) situaţia în care corecţia se datorează îndeplinirii sau neîndeplinirii unei condiţii prevăzute de lege care impune corectarea bazei de impozitare şi/sau a creanţei fiscale aferente;

b) situaţia în care prin hotărâri judecătoreşti definitive s-au stabilit în sarcina plătitorului obligaţii de plată reprezentând venituri sau diferenţe de venituri către beneficiarii acestora care generează obligaţii fiscale aferente unor perioade pentru care s-a anulat rezerva verificării ulterioare.

În situaţia în care contribuabilul/plătitorul depune declaraţia după anularea rezervei verificării ulterioare, se bifează rubrica „Declaraţie depusă după anularea rezervei verificării ulterioare” şi se completează temeiul legal pentru corectarea creanţei fiscale, în rubrica prevăzută în acest scop.

Declaraţia rectificativă se depune la organul fiscal în a cărui evidenţă fiscală contribuabilul este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe.

Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat se completează cu ajutorul programului de asistenţă.

Formularul se depune la organul fiscal competent, în format PDF, cu fişier XML ataşat, pe suport CD, însoţit de formatul hârtie, semnat conform legii, sau se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

II. Completarea declaraţiei

1. Perioada de raportare

În rubrica „Luna” se înscrie cu cifre arabe numărul lunii la care se referă obligaţia sau numărul ultimei luni a perioadei de raportare, după caz (0/ pentru luna iulie sau 06 pentru trimestrul II). Anul la care se referă declaraţia se înscrie cu cifre arabe, cu 4 caractere (de exemplu: 2016).

2. Secţiunea A„Date de identificare a contribuabilului/ plătitorului”

În caseta „Cod de identificare fiscală” se completează codul

de identificare fiscală atribuit contribuabilului/plătitorului, conform legii, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta.

În situaţia în care declaraţia se completează de către împuternicit/reprezentantul fiscal, desemnat potrivit legii, se înscriu codul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent persoanei ale cărei obligaţii sunt îndeplinite, precum şi datele de identificare ale acesteia, iar la rubrica „Funcţia/Calitatea” din formular se înscrie „împuternicit”. În cazul în care contribuabilul/plătitorul este înregistrat în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, în prima căsuţă se înscrie prefixul RO.

În rubrica „Denumire” se înscriu, după caz, denumirea sau numele şi prenumele contribuabilului/plătitorului de impozit şi taxe.

Rubricile privind adresa se completează cu datele privind adresa domiciliului fiscal al contribuabilului/plătitorului de impozite şi taxe.

3. Secţiunea B „Date privind creanţa fiscală”

„Denumire creanţă fiscală” - se completează denumirea impozitului sau taxei care se rectifică. Se va prelua denumirea exactă a obligaţiei de plată din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul ordin.

Coloana „Suma iniţială”:

Rândurile 1-4 se completează după caz, înscriindu-se suma care s-a completat eronat în declaraţia care se rectifică, respectiv formularul 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, sau, după caz, formularul 710 „Declaraţie rectificativă”.

Coloana „Suma corectată”:

Rândurile 1-4 se completează după caz, înscriindu-se suma corectă reprezentând impozitul sau taxa datorat/datorată în perioada la care se referă declaraţia corectată.

 

ANEXA Nr. 6

 

CARACTERISTICI

de tipărire, modul de difuzare, de utilizare şi de păstrare a formularelor

 

1. Denumire: 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, cod 14.13.01.99/bs

1.1. Caracteristici de tipărire: se utilizează echipament informatic pentru completare şi editare, Formularul se completează şi se editează cu ajutorul programului de asistenţă, asigurat gratuit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

1.2. Se utilizează la declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă.

1.3. Se completează şi se depune de contribuabilii/plătitorii care au obligaţia declarării impozitelor şi taxelor.

1.4. Circulă:

- 1 exemplar la organul fiscal competent în format PDF, cu fişier XML ataşat, pe suport CD, însoţit de formatul hârtie, semnat şi ştampilat conform legii;

- 1 exemplar la contribuabil/plătitor.

1.5. Se arhivează la organul fiscal:

- formatul hârtie, la dosarul fiscal al contribuabilului/ plătitorului;

- formatul electronic, în arhiva de documente electronice.

2. Denumire: 710 „Declaraţie rectificativă”. cod 14.13.01.00/r

2.1 Caracteristici de tipărire: se utilizează echipament informatic pentru completare şi editare. Formularul se completează şi se editează cu ajutorul programului de asistenţă, asigurat gratuit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

2.2. Se utilizează la corectarea impozitelor şi taxelor declarate în formular, stabilite de către plătitori prin autoimpunere sau cu regim de reţinere la sursă.

2.3. Se completează şi se depune de către contribuabilii/ plătitorii de impozite şi taxe.

2.4. Circulă:

- 1 exemplar la organul fiscal competent în format PDF, cu fişier XML ataşat, pe suport CD, însoţit de formatul hârtie, semnat şi ştampilat conform legii;

- 1 exemplar la contribuabil/plătitor.

2.5. Se arhivează la organul fiscal:

- formatul hârtie, la dosarul fiscal al contribuabilului/ plătitorului;

- formatul electronic, în arhiva de documente electronice.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

 

ORDIN

pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (390 VIES) „Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare”

În temeiul art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere art. 325 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi al art. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă modelul şi conţinutul formularului (390 VIES) „Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/ prestările intracomunitare”, cod MFP 14.13.01.02/r, prevăzut în anexa nr. 1

Art. 2. - Formularul prevăzut la art. 1 se completează şi se depune conform instrucţiunilor de completare prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 3. - Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare şi păstrare a formularului prevăzut la art. 1 sunt stabilite în anexa nr. 3.

Art. 4. - Procedura de gestionare a declaraţiei recapitulative privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare este stabilită în anexa nr. 4.

Art. 5. - (1) Referirile la Codul fiscal din cuprinsul prezentului ordin reprezintă trimiteri la titlul VII „Taxa pe valoarea adăugată” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, iar referirile la Normele metodologice reprezintă trimiteri la titlul VII „Taxa pe valoarea adăugată” din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016.

(2) Referirile la Codul de procedură fiscală din cuprinsul prezentului ordin reprezintă trimiteri la Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 6. - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 7. - Declaraţia recapitulativă se completează, în mod obligatoriu, cu ajutorul programului de asistenţă elaborat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Art. 8. - Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, precum şi unităţile fiscale subordonate acestora vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Art. 9. - Formularul prevăzut la art. 1 se completează şi se depune începând cu operaţiunile desfăşurate în luna ianuarie 2016.

Art. 10. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Mihai Gogancea-Vătăşoiu

 

Bucureşti, 3 februarie 2016.

Nr. 591.

 

ANEXA Nr. 1*)

 

Cod de identificare fiscală

RO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anul

 

 

 

 

Perioada

 

 

 

Pag.

 

 

 

 

LISTA OPERAŢIUNILOR INTRACOMUNITARE

ŢARA

COD OPERATOR INTRACOMUNITAR

DENUMIRE / NUME, PRENUME OPERATOR INTRACOMUNITAR

TIPUL

OPERAŢIUNII*)

BAZA IMPOZABILĂ

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TOTAL pagină

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TOTAL GENERAL

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


*) TIP operaţiune se completează cu: L livrare intracomunitară de bunuri, T livrare ulterioară în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, A achiziţie intracomunitară de bunuri, P prestare intracomunitară de servicii şi S achiziţie intracomunitară de servicii.

 

ANEXA Nr. 2

 

INSTRUCŢIUNI

pentru completarea formularului (390 VIES) „Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare”

 

1.1. Declaraţia recapitulativă se depune lunar, în condiţiile prevăzute la art. 325 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), până la data de 25 inclusiv a lunii următoare unei luni calendaristice, de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 sau 317 din Codul fiscal.

1.2. Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA depun declaraţia recapitulativă numai pentru lunile calendaristice în care ia naştere exigibilitatea taxei pentru:

a) livrările intracomunitare scutite de taxă în condiţiile prevăzute la art. 294 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei a luat naştere în luna calendaristică respectivă;

b) livrările de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare prevăzute la art. 276 alin. (5) din Codul fiscal efectuate în statul membru de sosire a bunurilor şi care se declară drept livrări intracomunitare cu cod T, pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă;

c) prestările de servicii prevăzute la art. 278 alin. (2) din Codul fiscal efectuate în beneficiul unor persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Uniunea Europeană, altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile, pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă;

d) achiziţiile intracomunitare de bunuri taxabile, pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă;

e) achiziţiile de servicii prevăzute la art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, efectuate de persoane impozabile din România care au obligaţia plăţii taxei conform art. 307 alin. (2), pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă, de la persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Uniunea Europeană.

2.1. Declaraţia recapitulativa se depune în format PDF, cu fişier XML, ataşat pe suport CD însoţit de formatul hârtie semnat conform legii, prin una dintre următoarele metode:

- la registratura organului fiscal competent;

- la poştă, prin scrisoare recomandată.

2.2. Declaraţia se poate depune şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 

Modul de completare a declaraţiei recapitulative

 

SECŢIUNEA 1

 

Cartuşul „Perioada de raportare se completează cu:

- anul la care se referă declaraţia; se înscrie cu cifre arabe cu 4 caractere (exemplu: 2016);

- perioada de raportare aferentă operaţiunilor realizate este formată din două caractere, respectiv cifrele aferente lunii respective (exemplu: pentru luna ianuarie se va înscrie „01*).

Declaraţia depusă iniţial se rectifică prin depunerea unei noi declaraţii, pe acelaşi format, bifând căsuţa corespunzătoare de pe formular.

În declaraţia rectificativă se rectifică tranzacţii declarate în orice perioadă de raportare anterioară şi se completează toate rubricile formularului cu datele valabile la momentul declarării, indiferent dacă acestea au mai fost declarate.

Se completează câte o declaraţie rectificativă pentru fiecare perioadă de raportare pentru care se operează rectificări.

Ajustările se declară pentru luna calendaristică în care intervine exigibilitatea taxei, conform art. 282 alin. (9) din Codul fiscal, respectiv în luna calendaristică în care regularizarea a fost comunicată clientului.

Cartuşul „Date de identificare” conţine:

1. „Cod de identificare fiscală” - se înscrie codul de identificare în scopuri de TVA al persoanei impozabile din România, atribuit potrivit art. 316 sau 317 din Codul fiscal.

Înscrierea cifrelor în casetă se face cu aliniere la dreapta.

2. „Denumire/Nume, Prenume” - se înscriu, după caz, denumirea sau numele şi prenumele persoanei impozabile.

3. „Domiciliul fiscal” - se completează cu datele privind adresa domiciliului fiscal (sediul social, sediul sau domiciliul fiscal, după caz) al persoanei impozabile înregistrate în scopuri de TVA.

În cazul persoanelor impozabile stabilite în străinătate, înregistrate direct în scopuri de TVA în România, se înscrie adresa din România la care pot fi examinate evidenţele şi documentele ce trebuie păstrate în conformitate cu prevederile pct. 88 alin. (7) lit. a) din titlul VII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 (Normele metodologice).

În cazul persoanelor impozabile stabilite în străinătate, care şi-au desemnat reprezentant fiscal, se înscrie domiciliul fiscal al reprezentantului.

În cazul persoanelor impozabile care au sediul activităţii economice în afara României şi sunt stabilite în România prin unul sau mai multe sedii fixe fără personalitate juridică, conform art. 266 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, se înscrie domiciliul fiscal al sediului fix desemnat să depună decontul de taxă şi să fie responsabil pentru toate obligaţiile în scopuri de TVA, conform pct. 88 alin. (5) din Normele metodologice.

Cartuşul „Rezumat declaraţie” conţine:

- numărul total al paginilor anexă la declaraţie;

- numărul total al operatorilor intracomunitari, indiferent de numărul operaţiunilor;

- valoarea operaţiunilor, defalcată pe tipuri: livrări intracomunitare de bunuri, livrări ulterioare de bunuri efectuate în cadrul operaţiunilor triunghiulare, livrări intracomunitare ce constau în transferuri scutite, achiziţii intracomunitare de bunuri, achiziţii intracomunitare asimilate, prestări intracomunitare de servicii, achiziţii intracomunitare de servicii.

 

SECŢIUNEA a 2-a

 

1. Se completează cu tranzacţiile intracomunitare efectuate, în următoarea ordine:

a) livrări intracomunitare de bunuri (L);

b) livrări ulterioare de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare (T);

c) achiziţii intracomunitare de bunuri, achiziţii intracomunitare asimilate prevăzute la art. 273 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal care urmează transferurilor din alte state membre, achiziţii efectuate de beneficiarul livrării ulterioare în cadrul unei operaţiuni triunghiulare (A);

d) prestări intracomunitare de servicii (P);

e) achiziţii intracomunitare de servicii (S).

Fiecare pagină aferentă secţiunii a 2-a va conţine în antet informaţii privind codul de înregistrare în scopuri de TVA, perioada aferentă şi numărul paginii.

a) „Livrări intracomunitare de bunuri” - se înscrie suma totală a livrărilor intracomunitare de bunuri scutite de la plata taxei în condiţiile art. 294 alin, (2) lit. a) şi d) din Codul fiscal, pe fiecare cumpărător, pentru care exigibilitatea taxei ia naştere în luna calendaristică respectivă, inclusiv sumele din facturile pentru încasări de avansuri pentru livrări intracomunitare de bunuri, scutite.

b) „Livrări ulterioare de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare - se înscrie suma totală a livrărilor de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, prevăzute la art. 276 alin. (5) din Codul fiscal, efectuate în statul membru de sosire a bunurilor expediate sau transportate, pe fiecare beneficiar al livrării ulterioare ce are desemnat un cod T, şi pentru care exigibilitatea taxei ia naştere în luna calendaristică respectivă, inclusiv sumele din facturile pentru încasări de avansuri pentru livrările de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare.

Se va completa doar de către cumpărătorul revânzător prevăzut la art. 276 alin. (5) din Codul fiscal.

c) „Achiziţii intracomunitare de bunuri” - se înscrie suma totală a achiziţiilor intracomunitare de bunuri, pe fiecare furnizor, pentru care persoana impozabilă, care depune declaraţia, este obligată la plata taxei conform art. 308 din Codul fiscal şi pentru care exigibilitatea taxei intervine în luna calendaristică respectivă, inclusiv sumele din facturile primite pentru plăţi de avansuri pentru achiziţii intracomunitare de bunuri.

d) „Prestări intracomunitare de servicii” - se înscrie suma totală a prestărilor de servicii pentru care se aplică prevederile art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile, pe fiecare client în parte, stabilit în Uniunea Europeană, pentru care exigibilitatea taxei ia naştere în luna calendaristică respectivă. Nu vor fi declarate prestările de servicii prevăzute la art. 278 alin. (2) din Codul fiscal dacă beneficiarul serviciului este o persoană impozabilă care nu este stabilită pe teritoriul Uniunii Europene.

e) .Achiziţii intracomunitare de serviciu - se înscrie suma totală a achiziţiilor intracomunitare de servicii pentru care se aplică prevederile art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, altele decât cele scutite de TVA, pe fiecare prestator în parte, care este stabilit în Uniunea Europeană, pentru care exigibilitatea taxei intervine în luna calendaristică respectivă. Nu vor fi declarate prestările de servicii prevăzute la art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, dacă prestatorul serviciului este o persoană impozabilă care nu este stabilită pe teritoriul Comunităţii.

Coloana „Ţara” - codul ţării care a emis codul de înregistrare în scopuri de TVA al clientului/furnizorului/ prestatorului sau codul statului membru care ar fi trebuit să emită acest cod de înregistrare în scopuri de TVA, dar din diverse motive acesta ori nu a fost emis ori nu a fost comunicat.

Coloana „Cod operator intracomunitar” - trebuie introdus fără spaţii, virgule sau puncte şi se completează astfel:

- în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri (L) efectuate din România - codul de identificare în scopuri de TVA al persoanei care achiziţionează bunurile în alt stat membru decât România, pe baza căruia furnizorul din România i-a efectuat o livrare intracomunitară scutită de TVA conform art. 294 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul fiscal;

- în cazul livrărilor ulterioare de bunuri efectuate din România în cadrul unei operaţiuni triunghiulare (T) - codul de identificare în scopuri de TVA al persoanei beneficiare a livrării ulterioare, din al treilea stat membru, pe baza căruia cumpărătorul revânzător din România i-a efectuat livrarea ulterioară;

- în cazul achiziţiilor intracomunitare de bunuri, achiziţiilor intracomunitare asimilate prevăzute la art. 273 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal care urmează transferurilor scutite, achiziţiilor efectuate de beneficiarul livrării ulterioare în cadrul unei operaţiuni triunghiulare (A) efectuate în România - codul de identificare în scopuri de TVA din alt stat membru atribuit furnizorului care efectuează livrarea intracomunitară;

- în cazul prestărilor intracomunitare de servicii (P) - codul de identificare în scopuri de TVA al persoanei care primeşte serviciile în alt stat membru decât România pe baza căruia prestatorul din România i-a prestat servicii prevăzute de art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile;

- în cazul achiziţiilor intracomunitare de servicii (S) - codul de identificare în scopuri de TVA din alt stat membru atribuit prestatorului sau, după caz, doar codul statului membru în care este stabilit prestatorul serviciilor, în cazul în care prestatorul nu este identificat în scopuri de TVA, dar există indicii suficiente pentru a considera că este o persoană impozabilă.

Coloana „Tipul operaţiunii”:

L - pentru livrări intracomunitare de bunuri către alte state membre;

T - pentru livrări în cadrul unei operaţiuni triunghiulare;

A - pentru achiziţii intracomunitare de bunuri, achiziţii care urmează transferurilor scutite, achiziţii efectuate de beneficiarul livrării ulterioare în cadrul unei operaţiuni triunghiulare din alte state membre;

P - pentru prestările intracomunitare de servicii;

S - pentru achiziţii intracomunitare de servicii.

Coloana „Baza impozabilă” - valoarea tranzacţiei/ tranzacţiilor efectuate în perioada de raportare cu respectivul client/furnizor (baza impozabilă pentru calculul TVA stabilită potrivit prevederilor art. 286-288 şi 290 din Codul fiscal).

2. În subsolul paginii se înscrie suma totală a tranzacţiilor înscrise în pagina respectivă, iar pe ultima pagină a declaraţiei se înscrie şi totalul general al operaţiunilor.

3. Toate sumele se înscriu în lei.

NOTE:

1. Pentru achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile în România, în cazul în care furnizorul nu comunică un cod valabil de TVA, dar bunurile sunt transportate de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, achiziţia se declară în declaraţia recapitulativă astfel:

Coloana „Ţara” - codul ţării membre din care s-a efectuat livrarea intracomunitară.

Coloana „Cod operator intracomunitar” - nu se va înscrie nimic.

Coloana „Denumire/Nume, prenume operator intracomunitar - se va înscrie denumirea/nume, prenume al furnizorului care a emis factura.

Coloana „Tipul operaţiunii” - se va înscrie „A”.

Coloana „Baza impozabilă” - valoarea tranzacţiei/ tranzacţiilor efectuate în perioada de raportare cu respectivul furnizor (baza impozabilă pentru calculul TVA stabilită potrivit prevederilor titlului VI din Codul fiscal).

2. Pentru livrările intracomunitare de bunuri efectuate către clienţi nestabiliţi în Uniunea Europeană şi care au desemnat un reprezentant fiscal în Uniunea Europeană sau către clienţi stabiliţi în Uniunea Europeană, înregistraţi prin reprezentant fiscal în statul membru în care efectuează achiziţia intracomunitară de bunuri, la rubrica „Denumire operator intracomunitar1 va fi înscrisă denumirea clientului (nu a reprezentantului fiscal), iar la rubrica „Cod operator intracomunitar” va fi înscris codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit persoanei străine prin reprezentant fiscal.

3. Pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri care provin de la un furnizor nestabilit în Uniunea Europeană şi care a desemnat un reprezentant fiscal în statul membru în care începe transportul bunurilor sau care provin de la un furnizor stabilit în Uniunea Europeană, înregistrat prin reprezentant fiscal în statul membru din care efectuează livrarea intracomunitară de bunuri, la rubrica „Denumire operator intracomunitar” va fi înscrisă denumirea furnizorului (nu a reprezentantului fiscal), iar la rubrica „Cod operator intracomunitar va fi înscris codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit persoanei străine prin reprezentant fiscal.

Similar se procedează şi în situaţia în care furnizorul nestabilit în Uniunea Europeană nu şi-a desemnat un reprezentant fiscal în statul membru în care începe transportul, dar prin aplicarea de către unele state membre a măsurilor de simplificare a declarării importurilor, respectiv o reprezentare globală de către o societate care poate fi, de exemplu, o societate de expediţie/transport, operatorul extracomunitar se consideră reprezentat fiscal de societatea respectivă.

Exemplu: O societate „A” dintr-un stat extracomunitar (X) vinde unei societăţi din România „B” bunuri. Bunurile sunt importate într-un stat membru al Uniunii Europene (Y) de către societatea de expediţie „C” şi apoi aceeaşi societate „C” declară în numele furnizorului „A” din statul extracomunitar (X) (dar sub propriul cod de TVA) livrarea intracomunitară a bunurilor din statul membru (Y) în România.

În astfel de situaţii se va considera drept reprezentant fiscal societatea de expediţie „C”. În declaraţia recapitulativă privind achiziţiile intracomunitare, la rubrica „Denumire operator intracomunitar” va fi înscrisă denumirea furnizorului, respectiv societatea „A” din statul extracomunitar (X), iar la rubrica „Cod operator intracomunitar” codul din statul membru (Y) al societăţii de expediţie „C” care a declarat livrarea intracomunitară.

 

ANEXA Nr. 3

 

Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare şi păstrare ale Declaraţiei recapitulative privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare

 

Denumirea formularului: (390 VIES) Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare

Cod MFP: 14.13.01.02/r Format: A4/t1 Caracteristici de tipărire:

- pe o singură faţă;

- se utilizează echipament informatic pentru completare şi editare, cu ajutorul programului de asistenţă pus la dispoziţie gratuit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Se difuzează gratuit.

Se utilizează la declararea operaţiunilor intracomunitare.

Se întocmeşte de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care realizează operaţiuni intracomunitare.

Circulă:

- în format electronic, la organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA îşi are domiciliul fiscal;

- în format hârtie, în două exemplare listate, semnate, potrivit legii, din care:

- un exemplar la contribuabil;

- un exemplar la organul fiscal.

Se păstrează:

- formatul electronic, în arhiva de documente electronice;

- formatul hârtie, la dosarul fiscal al contribuabilului.

 

ANEXA Nr. 4

 

PROCEDURA DE GESTIONARE

a Declaraţiei recapitulative privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare

 

În vederea îndeplinirii cerinţelor Regulamentului (UE) nr. 904/2010 al Consiliului din 7 octombrie 2010 privind cooperarea administrativă şi combaterea fraudei în domeniul taxei pe valoarea adăugată, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care realizează operaţiuni intracomunitare, au obligaţia să depună lunar formularul (390 VIES) „Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare”, potrivit dispoziţiilor art. 325 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal).

1. Depunerea declaraţiei recapitulative

1.1. Declaraţia recapitulativă se depune lunar, la organul fiscal competent, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare lunii calendaristice în care a intervenit exigibilitatea TVA.

1.2. Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA depun declaraţia recapitulativă numai pentru luna de raportare în care ia naştere exigibilitatea taxei pentru livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare.

2. Prelucrarea declaraţiei recapitulative

2.1. Prelucrarea declaraţiilor recapitulative depuse de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA se realizează de către organul fiscal competent, prin folosirea programului informatic de prelucrare pus la dispoziţie de Direcţia generală de tehnologia informaţiei, în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data depunerii declaraţiei.

2.2. După prelucrare, declaraţia recapitulativă se arhivează la dosarul fiscal al persoanei impozabile înregistrate în scopuri de TVA.

3. Verificarea formală a declaraţiilor recapitulative

Pentru fiecare declaraţie recapitulativă organul fiscal competent verifică:

a) corectitudinea codului de înregistrare în scopuri de TVA al persoanei impozabile care realizează operaţiuni intracomunitare, prin verificarea datelor de identificare din declaraţie cu cele existente în Registrul contribuabililor;

b) integralitatea codurilor de înregistrare în scopuri de TVA ale operatorilor străini înscrişi în declaraţia recapitulativă: înscrierea corectă a codului de ţară, precum şi a numărului de caractere ale codului.

4. Notificarea persoanelor impozabile ca urmare a verificării formale

4.1. După prelucrarea declaraţiilor recapitulative vor fi identificate persoanele impozabile care au depus declaraţii recapitulative ce prezintă erori, potrivit pct. 3, iar pentru aceste persoane se emit notificări pentru corectarea declaraţiei.

4.2. Notificările prevăzute la pct. 4.1 se emit în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data depunerii declaraţiilor recapitulative.

5. Notificarea persoanelor impozabile pentru nedepunerea declaraţiilor recapitulative

5.1. După prelucrarea deconturilor de TVA, respectiv a deconturilor speciale de TVA, vor fi identificate persoanele impozabile care nu au depus declaraţii recapitulative, iar pentru aceste persoane se emit notificări pentru depunerea declaraţiei.

5.2. Notificările prevăzute la pct. 5.1 se emit potrivit reglementărilor legale în vigoare, după expirarea termenului de depunere a deconturilor de TVA/deconturilor speciale de TVA.

5.3. Nerespectarea obligaţiilor de depunere a declaraţiilor recapitulative privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare se sancţionează potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură fiscală).

6. Organizarea bazei centrale de date „Declaraţii recapitulative”

6.1. Informaţiile din declaraţiile recapitulative depuse la termenele legale de depunere, precum şi cele depuse ca urmare a notificărilor transmise de organele fiscale competente se introduc într-o bază de date denumită „Declaraţii recapitulative”.

6.2. Baza de date „Declaraţii recapitulative” cuprinde 4 secţiuni:

- livrări - în care se înscriu toate livrările intracomunitare de bunuri (cod L), toate livrările ulterioare de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare (cod T);

- achiziţii - În care se înscriu achiziţiile intracomunitare de bunuri (cod A);

- prestări servicii - în care se înscriu prestările intracomunitare de servicii (cod P);

- achiziţii servicii - în care se înscriu achiziţiile intracomunitare de servicii (cod S).

7. Centralizarea informaţiilor din declaraţiile recapitulative

7.1 în termen de cel mult două zile lucrătoare de la termenul legal de depunere, organul fiscal competent transmite direcţiei generale regionale a finanţelor publice baza de date cuprinzând declaraţiile recapitulative depuse în luna respectivă, şi anume:

- declaraţiile recapitulative corecte;

- declaraţiile recapitulative rectificative depuse ca urmare a notificărilor transmise persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA; şi

- declaraţiile recapitulative cu erori, pentru care nu a fost efectuată corecţia ca urmare a notificărilor transmise persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA.

7.2. Organul fiscal competent este responsabil pentru completitudinea şi corectitudinea informaţiilor transmise.

7.3. În termen de cel mult o zi lucrătoare, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, precum şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili transmit informaţiile din declaraţiile recapitulative Direcţiei generale de tehnologia informaţiei şi sunt responsabile pentru completitudinea informaţiilor transmise.

7.4. Cel mai târziu în ultima zi lucrătoare a lunii următoare celei de raportare, Direcţia generală de tehnologia informaţiei pune la dispoziţia Serviciului central de legături datele primite de la organele fiscale teritoriale, prelucrate, în vederea transmiterii prin sistemul VIES.

8. Gestionarea datelor din declaraţiile recapitulative rectificative

8.1. Declaraţiile recapitulative rectificative se prelucrează în momentul primirii lor de la persoanele impozabile.

8.2. În termen de cel mult două zile lucrătoare de la termenul legal de depunere, organul fiscal competent transmite direcţiei generale regionale a finanţelor publice baza de date cuprinzând diferenţele dintre declaraţiile recapitulative rectificative depuse în luna respectivă şi declaraţiile recapitulative iniţiale.

8.3. Organul fiscal competent este responsabil pentru completitudinea şi corectitudinea informaţiilor transmise.

8.4. În termen de cel mult o zi lucrătoare, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, precum şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili transmit informaţiile din declaraţiile recapitulative rectificative Direcţiei generale de tehnologia informaţiei şi sunt responsabile pentru completitudinea informaţiilor transmise.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

 

ORDIN

pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”

În temeiul art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 324 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă modelul şi conţinutul formularului (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”, cod MFP 14.13.01.02/s, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. - Formularul menţionat la art. 1 se completează şi se depune conform instrucţiunilor de completare prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 3. - Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare şi păstrare ale formularului prevăzut la art. 1 sunt stabilite în anexa nr. 3.

Art. 4. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 5. - Decontul special de taxă pe valoarea adăugată prevăzut la art. 1 se utilizează începând cu declararea obligaţiilor fiscale aferente lunii ianuarie 2016.

Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 7. - Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, precum şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi unităţile fiscale subordonate acestora vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

 

p. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Mihai Gogancea-Vătăşoiu

 

Bucureşti, 3 februarie 2016.

Nr. 592.

 

ANEXA Nr. 1

 

ANAF

DECONT SPECIAL

301

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

DE TAXĂ PE VALOAREA ADĂUGATĂ

 

 

 

Declaraţie pentru achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi

pentru luna

 

 

 

Declaraţie rectificativă

 

 

 

 

 

 

anul

 

 

 

 

Temeiul legal pentru depunerea formularului 301 după anularea rezervei verificării ulterioare:

- art. 105 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare

 

 

 

- art. 105 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare

 

 

DATE DE IDENTIFICARE A PERSOANEI IMPOZABILE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cod de identificare fiscală

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Denumire/ Nume, Prenume

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Domiciliul fiscal

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Judeţ

 

Localitate

 

Strada

 

Nr.

 

Bloc

 

Scara

 

 

 

 

 

 

 

 

Ap.

 

Cod poştal

 

Sector

 

Telefon

 

Fax

 

E-mail

 

 

 

 

 

 

 

 

Banca

 

Cont

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Persoane care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA

 

 

 

 

 

 

 

Persoane care sunt înregistrate conform art. 317 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal)

 

 

 

 

 

 

DATE PRIVIND OBLIGAŢIA DE PLATĂ

 

Secţiunea 1. Achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile - altele decât mijloacele de transport noi şi produsele accizabile

- lei -

Nr. crt.

Document

Număr/Data

Valoare în valută

Tip valută

Curs de schimb

Baza de impozitare

TVA datorat

0

1

2

3

4

5

6

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Total

 

 

 

Secţiunea 2. Achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi

- lei -

Nr. crt.

Document

Număr/Data

Valoare în valută

Tip valută

Curs de schimb

Baza de impozitare

TVA datorat

0

1

2

3

4

5

6

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Total

 

 

 

 

Secţiunea 3. Achiziţii intracomunitare de produse accizabile

- lei -

Nr. crt.

Document

Număr/Data

Valoare în valută

Tip valută

Curs de schimb

Baza de impozitare

TVA datorat

0

1

2

3

4

5

6

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Total

 

 

 

Secţiunea 4. Operaţiuni prevăzute la art. 307 alin. (2), (3), (5) şi (6) din Codul fiscal

- lei -

Nr. crt.

Document

Număr/Data

Valoare în valută

Tip valută

Curs de schimb

Baza de impozitare

TVA datorat

0

1

2

3

4

5

6

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Total

 

 

 

Secţiunea 4.1. Achiziţii de servicii intracomunitare, pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA conform art. 307 alin. (2) din Codul fiscal

- lei -

Nr. crt.

Document

Număr/Data

Valoare în valută

Tip valută

Curs de schimb

Baza de impozitare

TVA datorat

0

1

2

3

4

5

6

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Total

 

 

 

Nr. de evidenţă a plăţii:

 

 

 

Prezenta declaraţie constituie titlu de creanţă şi produce efectele juridice ale înştiinţării de plată de la data depunerii acesteia, în condiţiile legii.

 

Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în acte publice, declar că datele din această declaraţie sunt corecte şi complete.

 

Nume. Prenume:

 

 

 

 

Semnătura

 

Funcţia:

 

 

 

 

Loc rezervat organului fiscal

Nr. Înregistrare:

 

Data:

 

 

Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal 759 Cod : 14.13.01.02/s

 

ANEXA Nr. 2

 

INSTRUCŢIUNI

de completare a formularului (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”

 

I. Contribuabilii care au obligaţia să depună decontul special de taxă pe valoarea adăugată

Secţiunea 1 ,Achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile - altele decât mijloacele de transport noi şi produsele accizabile” se completează numai de către persoanele înregistrate conform art. 317 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal, dar care nu sunt înregistrate şi nu trebuie să se înregistreze conform art. 316 din acelaşi cod.

În această categorie se cuprind:

- persoanele impozabile care efectuează numai livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru care taxa nu este deductibilă (operaţiuni scutite conform art. 292 din Codul fiscal) şi persoanele impozabile supuse regimului special de scutire pentru întreprinderile mici prevăzut la art. 310 din acelaşi cod, care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA şi nici nu au obligaţia de a se înregistra, conform art. 316 din Codul fiscal, dar care sunt înregistrate conform art. 317 din acelaşi cod;

- persoanele juridice neimpozabile, care sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 317 din Codul fiscal. În această secţiune, persoanele mai sus menţionate declară achiziţiile intracomunitare de bunuri taxabile, altele decât achiziţiile intracomunitare de mijloace de transport noi sau de produse accizabile, precum şi achiziţiile efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare pentru care sunt obligate la plata taxei conform art. 307 alin. (4) din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, inclusiv sumele înscrise în facturile primite pentru plăţi de avansuri parţiale pentru achiziţii intracomunitare de bunuri*).

În această secţiune se declară şi achiziţiile intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 266 alin. (3) din Codul fiscal, efectuate de persoanele înregistrate în scopuri de TVA conform art. 317 din Codul fiscal, pentru care se datorează taxă pe valoarea adăugată în România.

Secţiunea 2 „Achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi” se completează de către orice persoană care nu este înregistrată şi care nu trebuie să se înregistreze conform art. 316 din Codul fiscal, indiferent dacă este sau nu este înregistrată conform art. 317 din acelaşi cod, care efectuează achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, inclusiv sumele din facturile primite pentru plăţi de avansuri parţiale pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri*).

Secţiunea 3 „Achiziţii intracomunitare de produse accizabile” se completează de către persoanele impozabile care nu sunt înregistrate şi care nu trebuie să se înregistreze conform art. 316 din Codul fiscal şi persoanele juridice neimpozabile, indiferent dacă sunt sau nu sunt înregistrate conform art. 317 din aceiaşi cod, care efectuează achiziţii intracomunitare de produse accizabile, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, inclusiv sumele din facturile primite pentru plăţi de avansuri parţiale pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri*).

Secţiunea 4 „Operaţiuni prevăzute la art. 307 alin. (2), (3),

(5) şi (6) din Codul fiscal” se completează de către:

- persoanele impozabile obligate la plata taxei conform art. 307 alin. (2) din Codul fiscal, care nu sunt înregistrate şi nu trebuie să se înregistreze conform art. 316 din Codul fiscal, indiferent dacă sunt sau nu sunt înregistrate conform art. 317 din Codul fiscal, şi persoanele juridice neimpozabile care sunt înregistrate conform art. 317 din Codul fiscal, care sunt beneficiare ale serviciilor care au locul prestării în România conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal şi care sunt furnizate de către persoane impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul României sau nu sunt considerate a fi stabilite pentru respectivele prestări de servicii pe teritoriul României conform prevederilor art. 266 alin. (2) din Codul fiscal, chiar dacă sunt înregistrate în România conform art. 316 alin. (4) sau (6) din Codul fiscal;

- persoanele obligate la plata taxei conform art. 307 alin. (3) din Codul fiscal, care sunt înregistrate conform art. 317 din Codul fiscal şi care nu sunt înregistrate şi nu trebuie să se înregistreze conform art. 316 din Codul fiscal, cărora li se livrează gaze naturale sau energie electrică în condiţiile prevăzute la art. 275 alin. (1) lit. e) sau f) din acelaşi cod, dacă aceste livrări sunt realizate de persoane impozabile care nu sunt stabilite în România sau nu sunt considerate a fi stabilite pentru respectivele livrări de bunuri pe teritoriul României conform prevederilor art. 266 alin. (2) din Codul fiscal, chiar dacă sunt înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 316 alin. (4) sau (6) din Codul fiscal;

- persoanele obligate la plata taxei conform art. 307 alin. (5) din Codul fiscal, care nu sunt înregistrate şi nu trebuie să se înregistreze conform art. 316 din acelaşi cod, indiferent dacă sunt sau nu sunt înregistrate conform art. 317 din Codul fiscal şi din cauza cărora bunurile ies din regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 295 alin, (1) lit. a) şi d) din Codul fiscal, cu excepţia situaţiei în care are loc un import de bunuri sau o achiziţie intracomunitară de bunuri;

- persoanele obligate la plata taxei conform art. 307 alin. (6) din Codul fiscal, care nu sunt înregistrate şi nu trebuie să se înregistreze conform art. 316 din Codul fiscal, indiferent dacă sunt sau nu sunt înregistrate conform art. 317 din Codul fiscal, şi care sunt beneficiare ale unor livrări de bunuri/prestări de servicii care au loc în România, conform art. 275 sau 278 din Codul fiscal, în cazul în care livrările de bunuri/prestările de servicii sunt realizate de persoane impozabile care nu sunt stabilite în România sau nu sunt considerate a fi stabilite pentru respectivele livrări de bunuri/prestări de servicii pe teritoriul României conform prevederilor art. 266 alin. (2) din Codul fiscal şi care nu sunt înregistrate în România conform art. 316 din Codul fiscal.

Secţiunea 4.1 „Achiziţii de servicii intracomunitare, pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA conform art. 307 alin. (2) din Codul fiscal” se completează de către persoanele impozabile obligate la plata taxei conform art. 307 alin. (2) din Codul fiscal, care nu sunt înregistrate şi nu trebuie să se înregistreze conform art. 316 din Codul fiscal, indiferent dacă sunt sau nu sunt înregistrate conform art. 317 din Codul fiscal, şi de către persoanele juridice neimpozabile care sunt înregistrate conform art. 317 din Codul fiscal, care sunt beneficiare ale serviciilor care au locul prestării în România conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal şi care sunt furnizate de către persoane impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul României conform aii. 266 alin. (2) din Codul fiscal, dar care sunt stabilite în Comunitate, chiar dacă sunt înregistrate în România conform art. 316 alin. (4) sau (6) din Codul fiscal.

II. Depunerea decontului special de taxă pe valoarea adăugată

Decontul special de taxă pe valoarea adăugată se depune la organul fiscal în a cărui evidenţă contribuabilul este înregistrat.

Decontul special se depune numai pentru perioadele în care ia naştere exigibilitatea taxei.

Formularul se întocmeşte potrivit modelului din anexa nr. 1 la ordin şi se depune după cum urmează:

a) până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care ia naştere exigibilitatea operaţiunilor prevăzute la secţiunile 1, 3, 4 şi 4.1 din formularul (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”, cu excepţia achiziţiilor intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 266 alin. (3) din Codul fiscal, pentru care se datorează taxă pe valoarea adăugată în România;

b) înainte de înmatricularea în România a unui mijloc de transport nou sau a unui mijloc de transport care nu este considerat nou conform art. 266 alin. (3) din Codul fiscal şi pentru care se datorează taxa, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare celei în care ia naştere exigibilitatea taxei aferentă achiziţiei intracomunitare de astfel de mijloace de transport. Dacă în aceeaşi lună persoana impozabilă efectuează mai multe achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 266 alin. (3) din Codul fiscal, taxabile în România, aceasta poate depune mai multe deconturi speciale de taxă pentru aceeaşi lună, fără a bifa căsuţa „Declaraţie rectificativă”.

Decontul special se depune în format PDF, cu fişier XML, ataşat pe suport CD însoţit de formatul hârtie semnat conform legii, prin una dintre următoarele metode:

- la registratura organului fiscal competent;

- la poştă, prin scrisoare recomandată.

Decontul special se poate depune şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

III. Completarea decontului special de taxă pe valoarea adăugată

Decontul special de taxă pe valoarea adăugată se completează după cum urmează:

Perioada de raportare:

În rubrica „Luna” se înscrie cu cifre arabe numărul lunii de raportare (de exemplu: 01 pentru ianuarie).

Anul pentru care se completează declaraţia se înscrie cu cifre arabe, cu 4 caractere (de exemplu: 2016).

Declaraţia depusă iniţial se rectifică prin depunerea unei noi declaraţii, pe acelaşi format, bifând căsuţa corespunzătoare de pe formular.

În situaţia în care persoana impozabilă depune declaraţia după anularea rezervei verificării ulterioare, în condiţiile art. 105 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, se bifează, în căsuţa corespunzătore, temeiul legal pentru depunerea declaraţiei.

Ori de câte ori prin Decontul special de taxă pe valoarea adăugată se declară o achiziţie intracomunitară de mijloace de transport noi se bifează căsuţa corespunzătoare de pe formularul respectiv.

1. Secţiunea „Date de identificare a persoanei impozabile”

Casetă „Cod de identificare fiscală” se completează astfel:

- contribuabilii persoane juridice, cu excepţia comercianţilor, asociaţiile sau alte entităţi fără personalitate juridică înscriu codul de înregistrare fiscală;

- comercianţii, inclusiv sucursalele comercianţilor care au sediul principal al comerţului în străinătate, înscriu codul unic de înregistrare;

- contribuabilii persoane fizice, care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, înscriu codul de înregistrare fiscală;

- persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 317 din Codul fiscal completează codul de înregistrare în scopuri de TVA;

- persoanele fizice înscriu codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;

- persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal înscriu numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare

Fiscală.

Înscrierea cifrelor în casetă se face cu aliniere la dreapta.

Prima căsuţă este rezervată atributului „RO” şi se completează numai de către persoanele înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 317 din Codul fiscal.

Caseta „Denumire/Nume, Prenume” se completează cu denumirea persoanei juridice, asociaţiei sau a entităţii fără personalitate juridică ori cu numele şi prenumele persoanei fizice, după caz.

Caseta „Domiciliul fiscal” se completează cu datele privind adresa domiciliului fiscal al contribuabilului.

Caseta „Persoane care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA” se bifează de către persoanele care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 317 din Codul fiscal.

Caseta „Persoane care sunt înregistrate conform art. 317 din Codul fiscal” se bifează de către persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 317 din Codul fiscal.

2. Secţiunea „Date privind obligaţia de plată”

În coloana 1 din cele 4 secţiuni „Document/număr/data” se înscriu numărul şi data facturii primite de către beneficiarul operaţiunilor respective sau, după caz, numărul şi data autofacturii emise de către beneficiari, potrivit prevederilor art. 320 alin. (1) sau (2) din Codul fiscal.

În coloana 2 din cele 4 secţiuni „Valoare în valută” se înscrie valoarea în valută consemnată în documentul înscris în coloana 1.

În coloana 3 din cele 4 secţiuni „Tip valută” se menţionează tipul valutei (de exemplu: USD, euro etc.) în care este exprimată valoarea din documentul înscris în coloana 1.

În coloana 4 din cele 4 secţiuni „Curs de schimb” se completează ultimul curs de schimb comunicat de Banca Naţională a României sau cursul de schimb utilizat de banca prin care se efectuează decontările, din data la care intervine exigibilitatea taxei pentru operaţiunile declarate.

În coloana 5 din cele 4 secţiuni „Baza de impozitare”: se calculează coloana 2 x coloana 4.

În coloana 6 din cele 4 secţiuni „TVA datorat”: se calculează coloana 5 x cota de TVA.

În secţiunea 4.1 se preiau din secţiunea 4 doar achiziţiile de servicii intracomunitare, pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei pe valoarea adăugată conform art. 307 alin. (2) din Codul fiscal.

3. Câmpul „Nr. de evidenţă a plăţii” nu se completează, în condiţiile prevăzute de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.832/2015 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.870/2004 pentru aprobarea Instrucţiunilor de completare a numărului de evidenţă a plăţii.


*) Pentru a evita orice neconcordanţă între livrările intracomunitare de bunuri, scutite de TVA în statul membru de origine, şi achiziţiile intracomunitare, evidenţiate în decontul special de TVA şi în declaraţia recapitulativă pentru achiziţii intracomunitare, în statul membru de destinaţie, momentul exigibilităţii taxei intervine la data emiterii facturii prevăzute în legislaţia altui stat membru la articolul care transpune prevederile art. 222 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată sau, după caz, la data emiterii autofacturii prevăzute la art. 319 alin. (9) din Codul fiscal ori în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei îh care a intervenit faptul generator, dacă nu a fost emisă nicio factură/autofactură până la data respectivă.

 

ANEXA Nr. 3

 

Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare şi păstrare ale formularului (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”

 

Denumirea formularului: Decont special de taxă pe valoarea adăugată Codul: 14.13.01.02/s Formatul: A4/t1 Caracteristicile de tipărire:

- se utilizează echipament informatic pentru completare şi editare, cu ajutorul programului de asistenţă pus la dispoziţie, gratuit, de către unităţile fiscale.

Se difuzează gratuit.

Se utilizează la declararea taxei pe valoarea adăugată.

Se întocmeşte de persoanele prevăzute la art. 324 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Circulă:

- în format electronic, la organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana impozabilă îşi are domiciliul fiscal;

- în format hârtie, în două exemplare listate, semnate, potrivit legii, din care:

- un exemplar la contribuabil;

- un exemplar la organul fiscal.

Se păstrează:

- formatul electronic, în arhiva de documente electronice;

- formatul hârtie, la dosarul fiscal al contribuabilului.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.