MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 64/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 64         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 28 ianuarie 2016

 

SUMAR

 

ORDONANŢE SI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

3. - Ordonanţă pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare şi eficientizare a activităţii unor structuri ale administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative

 

4. - Ordonanţă privind aprobarea plăţii cotizaţiei anuale de participare a României în calitate de membru afiliat la Asociaţia Internaţională a Securităţii Sociale (ISSA) şi completarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte

 

18. - Hotărâre privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2016, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

31. - Decizie privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Mihai Busuioc a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

 

32. - Decizie privind exercitarea, cu caracter temporar, de către domnul Mihai Busuioc a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

 

33. - Decizie pentru numirea domnului Adrian Cristinel Bădilă în funcţia de secretar de stat la Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic

 

34. - Decizie pentru numirea domnului Petre Guran în funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

1. - Regulament pentru modificarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 9/2015 privind procedura de soluţionare de către entităţile reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară în baza Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi a Legii nr. 74/2015 privind administratorii fondurilor de investiţii alternative a petiţiilor referitoare la activitatea acestora pe piaţa de capital

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 26 din 7 decembrie 2015 (Completul competent să judece recursul în interesul legii)

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

Hotărârea din 18 iunie 2013 în Cauza Pleşca împotriva României

 

ORDONANŢE SI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ

pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare şi eficientizare a activităţii unor structuri ale administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. II.4 şi II.5 din Legea nr. 346/2015 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

 

Art. I. - (1) Centrul de Conferinţe şi Centrul Naţional de Pregătire în Statistică, instituţii publice cu personalitate juridică, finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea Institutului Naţional de Statistică, se reorganizează prin fuziunea prin absorbţie de către Institutul Naţional de Statistică, la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. IV.

(2) Activitatea Diseminarea informaţiilor statistice româneşti, activitate finanţată integral din venituri proprii, care funcţionează pe lângă Institutul Naţional de Statistică, se desfiinţează la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. IV.

(3) Posturile şi personalul Centrului de Conferinţe şi, respectiv, posturile şi personalul Centrului Naţional de Pregătire în Statistică sunt preluate de Institutul Naţional de Statistică. Personalul preluat este încadrat în limita numărului maxim de posturi aprobat prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. IV, cu respectarea termenelor şi procedurilor legale aplicabile fiecărei categorii de personal, iar salarizarea acestuia se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din cadrul Institutului Naţional de Statistică.

(4) Activele şi pasivele Centrului de Conferinţe şi, respectiv, activele şi pasivele Centrului Naţional de Pregătire în Statistică, precum şi posturile şi personalul prevăzute la alin. (3) sunt preluate de către Institutul Naţional de Statistică pe baza situaţiilor financiare întocmite potrivit prevederilor art. 28 alin. (11) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a unui protocol de predare-preluare încheiat în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. Institutul Naţional de Statistică se substituie în toate drepturile şi obligaţiile care decurg atât din acte normative - inclusiv în dreptul de administrare a Centrului de Conferinţe şi, respectiv, a Centrului Naţional de Pregătire în Statistică, asupra imobilelor aflate în domeniul public al statului şi în administrarea acestora - cât şi din contracte, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri şi acorduri în care Centrul de Conferinţe şi, respectiv, Centrul Naţional de Pregătire în Statistică sunt părţi.

(5) Excedentul din anii anteriori se va vira la bugetul de stat la capitolul 41.01 „Alte operaţiuni financiare” subcapitolul 41.01.08 „Disponibil din excedentele anilor precedenţi ale instituţiilor reorganizate” şi diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile bugetare ale anului curent, ale Centrului Naţional de Pregătire în Statistică şi, respectiv, cele rezultate din activitatea Diseminarea informaţiilor statistice româneşti se va vira în contul de venituri al bugetului de stat cod 36.01.05 „Vărsăminte din veniturile şi/sau disponibilităţile instituţiilor publice”.

(6) Datoriile Centrului de Conferinţe se plătesc din bugetul Institutului Naţional de Statistică pe anul 2016.

Art. II. - Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România nr. 226/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 11 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 14, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) în subordinea Institutului Naţional de Statistică funcţionează, ca instituţii publice cu personalitate juridică, direcţiile regionale de statistică şi direcţiile judeţene de statistică, corespunzător structurii teritoriale a României, finanţate integral de la bugetul de stat, prin bugetul Institutului Naţional de Statistică.”

2. La articolul 15 alineatul (1), litera o) se modificaşi va avea următorul cuprins:

,,o) utilizează eficient sala de conferinţe şi spaţiile adiacente acesteia, existente în cadrul sediului administrativ al Institutului Naţional de Statistică;”.

3. La articolul 15 alineatul (1), după litera r) se introduc trei noi litere, literele s)-t), cu următorul cuprins:

,,s) organizează cursuri de scurtă durată, seminare, conferinţe interne şi internaţionale, participă la activităţi de cercetare ştiinţifică şi acordă asistenţă tehnică în domeniul statistic, pe plan naţional şi internaţional;

ş) organizează şi promovează, cu respectarea cadrului legal aplicabil, activităţi de formare profesională continuă, prin sistemul educaţional, pentru personalul de specialitate din Institutul Naţional de Statistică şi pentru personalul de specialitate al celorlalţi producători de statistici oficiale;

t) eliberează, în condiţiile legii, diplome educaţionale sau certificate de absolvire, după caz, cu evidenţierea competenţelor dobândite, cu valabilitate naţională, în următoarele domenii: statistică, economie, econometrie, demografie şi sociologie cantitativă, tehnologia informaţiei, precum şi în alte domenii conexe activităţii statistice.”

4. La articolul 16, alineatul (2) se abrogă.

5. Articolul 18 se abrogă.

6. Articolul 19 se abrogă.

7. La articolul 34, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(4) Sumele încasate din vânzarea de publicaţii statistice rezultate din activităţile prevăzute la alin. (1) şi (2), potrivit art. 32 alin. (8), precum şi cele obţinute din furnizarea, la cererea utilizatorilor, de date statistice pe suport hârtie sau magnetic se varsă la bugetul de stat.”

8. La articolul 34, alineatul (5) se abrogă.

Art. III. - Ordonanţa Guvernului nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 10, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Direcţia generală de paşapoarte este condusă de un director general, care are calitatea de ordonator de credite, ajutat de unul sau mai mulţi directori generali adjuncţi, numiţi prin ordin al ministrului afacerilor interne.”

2. La articolul 11, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor este condusă de un director, care are calitatea de ordonator de credite, ajutat de unul sau mai mulţi directori adjuncţi, numiţi prin ordin al ministrului afacerilor interne.”

Art. IV. - În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Hotărârea Guvernului nr. 957/2005 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Statistică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător, prin hotărâre a Guvernului.

Art. V. - La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. IV se abrogă:

1. Hotărârea Guvernului nr. 1.278/2009 privind organizarea şi funcţionarea Centrului de Conferinţe, aflat în subordinea Institutului Naţional de Statistică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 4 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Hotărârea Guvernului nr. 295/2003 privind organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Pregătire în Statistică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 1 aprilie 2003;

3. Hotărârea Guvernului nr. 1.504/2002 privind înfiinţarea pe lângă Institutul Naţional de Statistică a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 15 ianuarie 2003.

Art. VI. - Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România nr. 226/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 11 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor interne,

Petre Tobă

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

Preşedintele Institutului Naţional de Statistică,

Tudorel Andrei

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Claudia-Ana Costea

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

 

Bucureşti, 27 ianuarie 2016.

Nr. 3.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

ORDONANŢĂ

privind aprobarea plăţii cotizaţiei anuale de participare a României în calitate de membru afiliat la Asociaţia Internaţională a Securităţii Sociale (ISSA) şi completarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale

interguvernamentale la care România este parte

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. IV.2 din Legea nr. 346/2015 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

 

Art. I. - (1) Se aprobă plata cotizaţiei anuale de participare a României în calitate de membru afiliat la Asociaţia Internaţională a Securităţii Sociale (ISSA), stabilită anual de către organizaţie, în funcţie de numărul total de asiguraţi. Pentru anul 2016 cotizaţia reprezintă limita echivalentului în lei al sumei de 43.500 franci elveţieni/an.

(2) Echivalentul în lei al sumelor reprezentând cotizaţia anuală prevăzută la alin. (1) se va calcula pe baza cursului de schimb valutar leu-franc elveţian în vigoare la data plăţii şi se

plăteşte de către Casa Naţională de Pensii Publice din bugetul asigurărilor sociale de stat aprobat pentru anul 2016.

(3) Casa Naţională de Pensii Publice propune anual Guvernului cuantumul contribuţiei la Asociaţia Internaţională a Securităţii Sociale, pe baza notificării primite de la Consiliul organizaţiei, cuantum care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art. II. - La anexa nr. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 29 august 1994, aprobată prin Legea nr. 126/1994, cu modificările şi completările ulterioare, la punctul II, după numărul curent 73 se introduce un nou număr curent, numărul curent 74, cu următorul cuprins:

 

Nr. crt.

Denumirea organizaţiei

Sediul

Anul înfiinţării

Anul aderării României

Instituţia română care coordonează relaţiile cu organizaţia internaţională respectivă

Explicaţii

„74

Asociaţia Internaţională a Securităţii Sociale - ISSA

Geneva

1927

2015

Casa Naţională de Pensii Publice

În cadrul acestei organizaţii România are calitatea de membru afiliat.”

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Claudia-Ana Costea

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

Ministrul afacerilor externe,

Lazăr Comănescu

 

Bucureşti, 27 ianuarie 2016.

Nr. 4.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2016, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 124 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Prezenta hotărâre are ca obiect de reglementare regulile de stabilire a numărului biletelor de tratament balnear pentru anul 2016 şi modul de acordare, distribuire şi de decontare a acestora.

Art. 2. - În unităţile de tratament balnear, proprietate a Casei Naţionale de Pensii Publice, este asigurat pentru anul 2016 un număr de maximum 59.641 de locuri la tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere.

Art. 3. - La numărul de locuri prevăzut la art. 2 se adaugă, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2016, numărul de locuri la tratament balnear contractat cu alţi operatori economici interesaţi, număr care se va stabili după atribuirea contractelor, în funcţie de preţurile ofertate pe bilet.

Art. 4. - Numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi speciale, cu caracter reparatoriu, se stabileşte prin aplicarea unei cote de maximum 15% din totalul numărului de bilete, rezultat în conformitate cu prevederile art. 2 şi 3.

Art. 5. - În perioada unui an calendaristic, persoana îndreptăţită poate beneficia de un singur bilet de tratament.

Art. 6. - (1) Distribuirea biletelor de tratament balnear se face de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii.

(2) Decontarea costurilor biletelor de tratament balnear se face de către Casa Naţională de Pensii Publice, din fondurile aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 nr. 340/2015, la capitolul „Asigurări şi asistenţă socială”, titlul „Asistenţă socială”, alineatul „Ajutoare sociale în natură”, către prestatorii de servicii, potrivit legii.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Claudia-Ana Costea

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

 

Bucureşti, 27 ianuarie 2016.

Nr. 18.

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Mihai Busuioc a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

 

Având în vedere propunerea formulată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Adresa nr. 8.498 din 25 ianuarie 2016,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b), al art. 89 alin. (21) şi al art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Mihai Busuioc a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 28 ianuarie 2016,

Nr. 31.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind exercitarea, cu caracter temporar, de către domnul Mihai Busuioc a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

 

Având în vedere propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, formulată prin Adresa nr. 8.498 din 25 ianuarie 2016, precum şi Avizul favorabil nr. 4.150/2016 al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru exercitarea, cu caracter temporar, de către domnul Mihai Busuioc a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi al art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Mihai Busuioc exercită, cu caracter temporar, funcţia publică vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 28 ianuarie 2016.

Nr. 32.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru numirea domnului Adrian Cristinel Bădilă în funcţia de secretar de stat la Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic

 

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Adrian Cristinel Bădilă se numeşte în funcţia de secretar de stat la Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 28 ianuarie 2016.

Nr. 33.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru numirea domnului Petre Guran în funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe

 

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Petre Guran se numeşte în funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 28 ianuarie 2016.

Nr. 34.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

REGULAMENT

pentru modificarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 9/2015 privind procedura de soluţionare de către entităţile reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară în baza Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi a Legii nr. 74/2015 privind administratorii fondurilor de investiţii alternative a petiţiilor referitoare la activitatea acestora pe piaţa de capital

 

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a), art. 3 alin. (1) lit. b), precum şi ale art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa decapitai, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 10/2015, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul asigurării protecţiei investitorilor şi promovării stabilităţii pieţei de capital din România, în urma deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din şedinţa din data de 13 ianuarie 2016,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezentul regulament.

Art. I. - Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 9/2015 privind procedura de soluţionare de către entităţile reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară în baza Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi a Legii nr. 74/2015 privind administratorii fondurilor de investiţii alternative a petiţiilor referitoare la activitatea acestora pe piaţa de capital, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 20 iulie 2015, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 1 alineatul (3) litera a), punctul (i) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(i) intermediarii, astfel cum sunt definiţi la art. 2 alin. (1) pct. 14 din Legea 297/2004;”.

2. La articolul 1 alineatul (3) litera a), punctul (ii) se abrogă.

3. La articolul 1 alineatul (3) litera a), punctul (iii) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(iii) societăţile de administrare a investiţiilor, denumite în continuare S.A.I., astfel cum sunt definite la art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 10/2015, cu modificările ulterioare, precum şi organismele de plasament colectiv (O.P.C.) care nu au desemnat o S.A.I.;”.

4. La articolul 3 alineatul (1), partea introductivă a literei d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,d) să deţină şi să menţină la sediul social/central un registru unic de petiţii în format electronic securizat, pe an calendaristic, cu reînceperea numerotării de la 01 la fiecare început de an, în care să înregistreze cronologic, în ordinea primirii, toate petiţiile, inclusiv pe cele primite la sucursale/agenţii, indiferent de modalitatea de primire a acestora: prin registratură, prin poştă electronică, prin sistemul on-line; entităţile care deţin un sistem electronic securizat care nu oferă posibilitatea reînceperii numerotării de la 01 la fiecare început de an vor numerota conform sistemului implementat; registrul unic de petiţii în format electronic va fi securizat prin implementarea unui mecanism care să garanteze nerepudierea înscrisurilor şi va cuprinde în mod obligatoriu cel puţin următoarele informaţii:”.

5. La articolul 7, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 7. .- (1) Pentru asigurarea transparenţei modului de înregistrare şi soluţionare a petiţiilor, entităţile au obligaţia de a transmite Autorităţii de Supraveghere Financiară rapoartele prevăzute în anexele nr. 2 şi 3. Fac excepţie de la obligaţia de raportare a anexei nr. 3 O.P.C. care nu au desemnat o S.A.I.”

6. Anexele nr. 1 şi 2 se modifică ăi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezentul regulament.

Art. II. - Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.

 

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Mişu Negriţoiu

 

Bucureşti, 15 ianuarie 2016.

Nr. 1.

 

ANEXA Nr. 1

(Anexa nr. 1 la Regulamentul nr. 9/2015)

 

- model –

 

REGISTRU UNIC DE PETIŢII

 

Nr. de intrare şi data petiţiei

Numele şi prenumele petentului

Datele de identificare ale potenţilor (CNP,

domiciliu, date de contact)

Persoana responsabilă din cadrul entităţii

Obiectul petiţiei

Stadiul petiţiei

Data soluţionării

Modul de soluţionare a petiţiei

Motivul pentru care petiţia nu a fost soluţionată favorabil (dacă este cazul)

Prejudiciul invocat de petent (dacă este cazul)

Observaţii

Nr.

Data

1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nume: ……………………………….

Reprezentant control intern/

Funcţie ……………………………….

Responsabil cu funcţia de conformitate,

Semnătură  ……………………………….

…………………………………….……….

Data ……………………………….

 

 

ANEXA Nr. 2

(Anexa nr. 2 la Regulamentul nr. 9/2015)

 

RAPORT

privind situaţia generală a petiţiilor pentru luna/anul

 

 

Luna curentă*

Luna precedentă*

Numărul total de petiţii înregistrate

 

 

Numărul total de petiţii soluţionate favorabil

 

 

Numărul total de petiţii soluţionate nefavorabil

 

 

Numărul de petiţii în curs de soluţionare

 

 

 

Nume: ……………………………….

 

Funcţie ……………………………….

Reprezentant control intern,

Semnătură  ……………………………….

…………………………………….……….

Data ……………………………….

 


* În cazul raportării anuale, rubricile „Luna curent㔠şi „Luna precedent㔠se vor înlocui cu „Anul curent”, respectiv „Anul precedent”, conform machetei standard ce poate fi descărcată de pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară (www.asfromania.ro), secţiunea Supraveghere/Piaţă de capital/Raportări ReSE 3.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

DECIZIA Nr. 26

din 7 decembrie 2015

 

Dosar nr. 22/2015

 

Ionuţ Mihai Matei - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile

Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale

Luciana Mera - judecător la Secţia penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală

Cristina Rotaru-Radu - judecător la Secţia penală

Maricela Cobzariu - judecător la Secţia penală

Rodica Cosma - judecător la Secţia penală

Simona Cîrnaru - judecător la Secţia penală

Lucia Tatiana Rog - judecător la Secţia penală

Anca Mădălina Alexandrescu - judecător la Secţia penală

Săndel Lucian Macavei - judecător la Secţia penală

Silvia Cerbu - judecător la Secţia penală

Ioana Bogdan - judecător la Secţia penală

Aurel Gheorghe Ilie - judecător la Secţia penală

Geanina Cristina Argir - judecător la Secţia penală, judecător-raportor

Florentina Dragomir - judecător la Secţia penală

Elena Floarea - judecător la Secţia I civilă

Dragu Creţu - judecător la Secţia I civilă

Monica Ruxandra Duţă - judecător la Secţia a II-a civilă

Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Sârbu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Adriana Elena Gherasim - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 22/2015 este constituit, conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 271 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de către vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Ionuţ Mihai Matei.

La şedinţa de judecată participă doamna Irina Kuglay, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, Serviciul judiciar penal - Biroul de reprezentare.

De asemenea, la şedinţa de judecată participă doamna Veronica Junger, magistrat-asistent în cadrul Completului pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, conform art. 273 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a legii în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine penale în vederea executării lor în România, cu referire concretă la posibilitatea recunoaşterii şi executării sancţiunilor/interdicţiilor aplicate de autorităţile judiciare străine al căror corespondent în legea română sunt pedepsele complementare/accesorii.

Reprezentantul procurorului general, doamna procuror Irina Kuglay, a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la recunoaşterea şi punerea în executare a sancţiunilor/interdicţiilor aplicate prin hotărâri judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare străine al căror corespondent în legea română sunt pedepsele complementare/ accesorii.

A precizat că această problemă a primit soluţionări diferite în practică, în sensul că instanţele judecătoreşti, într-o primă orientare, au considerat că astfel de sancţiuni/interdicţii nu pot fi recunoscute şi executate în procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (denumită în continuare Legea nr. 302/2004), iar într-o a două orientare, au decis că, dimpotrivă, sancţiunile/ interdicţiile stabilite prin hotărârile judecătoreşti pronunţate de statele străine de condamnare, similare pedepselor complementare/accesorii din legea română, pot fi recunoscute şi puse în executare îh cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 302/2004.

Punctul de vedere al reprezentantului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este că soluţia corectă este cea a primei orientări anterior menţionate, în sensul că, în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine penale în vederea executării lor în România, sancţiunile/interdicţiile similare cu pedepsele complementare/accesorii aplicate de autorităţile judiciare străine ale statelor membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru 2008/9Q9/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană (denumită în continuare Decizia-cadru) nu pot fi recunoscute şi executate alături de pedepsele privative de libertate. De asemenea, a considerat că, în cazul în care aceste sancţiuni/interdicţii au fost aplicate în baza hotărârilor de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia-cadru menţionată ori nu sunt membre ale Uniunii Europene, ele nu pot fi recunoscute de autorităţile judiciare române, în afară de situaţia în care există o solicitare în acest sens din partea statului de condamnare.

În acest sens a invocat dispoziţiile art. 154 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin Legea nr. 300/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (denumită în continuare Legea nr. 300/2013), şi a subliniat că acest text limitează obiectul recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine în vederea executării în România, statuând că dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul procedurii reglementate.

Reprezentantul Ministerului Public a precizat că textul de lege mai sus menţionat face parte din secţiunea a 2-a cap. II al titlului VI din Legea nr. 302/2004, fiind incident în materia cooperării cu acele state membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru.

A arătat că şi art. 135 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 conţine acelaşi tip de dispoziţii legale în relaţia cu statele membre care nu au transpus Decizia-cadru ori cu cele care nu sunt membre ale Uniunii Europene, stabilind că dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească străină, altele decât cele privind executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres, situaţie în care instanţa de judecată sesizată în scopul transferării persoanei condamnate se pronunţă şi cu privire la recunoaşterea şi punerea în executare a altor dispoziţii penale din hotărârea judecătorească străină.

Ca atare, a precizat că regula stabilită de lege este că sancţiunile/interdicţiile al căror corespondent sunt pedepsele complementare/accesorii prevăzute de legea română nu pot constitui obiectul procedurii de recunoaştere şi punere în executare a hotărârilor de condamnare străine în România.

Totodată, a arătat că de la regula menţionată s-a conturat excepţia sancţiunilor/interdicţiilor de acest tip dispuse prin hotărârile străine de condamnare pronunţate de autorităţi judiciare aparţinând statelor care nu au transpus Decizia-cadru ori nu sunt membre ale Uniunii Europene, care pot fi recunoscute de autorităţile judiciare române, cu condiţia ca Statul străin să solicite acest lucru, în mod expres.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului în interesul legii formulatele procurorul general ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizând interpretarea şi aplicarea unitară a legii în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti Străine penale în vederea executării lor în România şi pronunţarea unei decizii în sensul opiniei exprimate.

Preşedintele completului, domnul judecător Ionuţ Mihai Matei, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

1. Problema de drept care a generat practica neunitară

Prin sesizarea formulată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înregistrată sub nr. 344 la 6 octombrie 2015, s-a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar CU privire la interpretarea şi aplicarea legii în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti pronunţate de autorităţi judiciare străine în vederea executării lor în România, cu referire concretă la posibilitatea recunoaşterii şi executării sancţiunilor/interdicţiilor aplicate de autorităţile judiciare străine al căror corespondent în legea română sunt pedepsele complementare/accesorii.

2. Examenul jurisprudenţial

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a învederat că, în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional, a fost relevată o practică neunitară cu privire la posibilitatea recunoaşterii şi executării sancţiunilor/interdicţiilor aplicate de autorităţile judiciare străine al căror corespondent în legea română sunt pedepsele complementare/accesorii.

3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

3.1. Într-o primă orientare a practicii, unele instanţe au considerat că, potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 300/2013, sancţiunile/interdicţiile stabilite printr-o hotărâre de condamnare străină, similare pedepselor complementare/ accesorii din legea internă, nu pot fi recunoscute şi executate în România.

În esenţă, în hotărârile judecătoreşti care reflectă această orientare s-a reţinut că pedepsele complementare/accesorii nu fac parte din categoriile de măsuri, expres şi limitativ stabilite de art. 154 alin. (3) şi art. 160 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, ce pot constitui obiectul procedurii recunoaşterii hotărârilor străine.

3.2. Într-o a două orientare a practicii, alte instanţe au considerat că pedepsele/interdicţiile stabilite prin hotărârile de condamnare pronunţate de statele străine, similare pedepselor complementare/accesorii din legea română, pot fi recunoscute şi puse în executare în această procedură.

În esenţă, hotărârile judecătoreşti care reflectă această orientare nu au explicitat motivele pentru care au dat o asemenea soluţionare problemei de drept analizate, ci s-au mărginit să examineze necesitatea adaptării pedepselor complementare/accesorii la legea internă.

4. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul că sancţiunile/interdicţiile aplicate de autorităţile judiciare străine, al căror corespondent în legea română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot constitui obiectul procedurii de recunoaştere şi punere în executare în România a hotărârilor pronunţate de autorităţile judiciare străine.

Prin excepţie, s-a apreciat că astfel de sancţiuni/interdicţii, aplicate prin hotărâri pronunţate de autorităţi judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia-cadru ori care nu sunt membre ale Uniunii Europene, pot fi recunoscute de autorităţile judiciare române, cu condiţia ca statul străin să solicite acest lucru în mod expres, precizându-se că, în lipsa unei atare solicitări exprese, recunoaşterea acestor sancţiuni nu este posibilă.

5. Raportul asupra recursului în interesul legii

Prin raportul întocmit în cauză, judecătorul-raportor a apreciat că recursul în interesul legii este admisibil, având în vedere că este îndeplinită atât condiţia impusă de art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală referitoare la titularul sesizării, cât şi condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 472 din Codul de procedură penală, întrucât jurisprudenţa ataşată sesizării relevă soluţionarea în mod diferit, prin hotărâri judecătoreşti definitive, a problemei de drept care face obiectul judecăţii.

Opinia judecătorului-raportor concordă cu cea promovată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că sancţiunile/interdicţiile aplicate de autorităţile judiciare străine ale statelor membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru, al căror corespondent în legea română sunt pedepsele complementare/ accesorii, nu pot constitui obiectul procedurii de recunoaştere şi punere în executare în România a hotărârilor pronunţate de autorităţile judiciare străine.

De la această regulă există o singură excepţie, aplicabilă sancţiunilor/interdicţiilor aplicate prin hotărârile de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia-cadru ori care nu sunt membre ale Uniunii Europene, astfel de sancţiuni/interdicţii putând fi recunoscute şi puse în executare de autorităţile judiciare române, cu condiţia existenţei unei solicitări exprese în acest sens, formulată de către statul de condamnare.

6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:

Înalta Curte a fost legal sesizată, fiind îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 471 şi 472 din Codul de procedură penală referitoare la titularul sesizării şi la depunerea hotărârilor definitive ce atestă existenţa unei jurisprudenţe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată.

Practica neunitară ce formează obiectul recursului în interesul legii a fost generată de interpretarea şi aplicarea diferită a procedurii reglementate de Legea nr. 302/2004 în materia transferării unei persoane condamnate în străinătate în vederea executării în România a pedepsei privative de libertate ce i-a fost aplicată de către o autoritate judiciară străină, cu referire specială la punerea în executare a sancţiunilor/ interdicţiilor stabilite prin hotărârea de condamnare, al căror corespondent în legea română îl constituie pedepsele complementare/accesorii.

Într-o primă orientam a practicii, instanţele au considerat că, potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 300/2013, sancţiunile/interdicţiile stabilite printr-o hotărâre de condamnare străină, similare pedepselor complementare/accesorii din legea internă, nu pot fi executate în România, consecutiv recunoaşterii hotărârii pronunţate de către autoritatea judiciară străină.

Într-o a două orientare a practicii, instanţele au considerat că pedepsele/interdicţiile stabilite prin hotărârile de condamnare pronunţate de statele străine, similare pedepselor complementare/accesorii din legea română, pot fi puse în executare în procedura analizată, consecutiv recunoaşterii hotărârii pronunţate de către autoritatea judiciară străină.

Se observă astfel că practica judiciară neunitară ce a stat la baza sesizării formulate^ de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie priveşte în realitate chestiunea punerii în executare a sancţiunilor aplicate de instanţele străine, asimilate pedepselor complementare şi accesorii prevăzute de legea română, iar nu şi a recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti prin care acestea au fost aplicate.

Textele de lege incidente sunt prevăzute de Legea nr. 302/2004:

Titlul V - Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a ordonanţelor penale şi a actelor judiciare în relaţia cu statele terţe

Art. 130 - Domeniul de aplicare şi înţelesul unor termeni sau expresii

„(1) Prezentul titlu se aplică în relaţia cu statele terţe, în domeniul recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti şi ordonanţelor penale, în conformitate cu normele cuprinse în tratatele internaţionale la care România este parte, iar, în absenţa acestora, pe bază de reciprocitate. Dispoziţiile prezentului titlu se aplică deopotrivă, în completare, situaţiilor nereglementate prin tratatele internaţionale. Dispoziţiile capitolului III se aplică şi în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, dacă nu contravin dispoziţiilor speciale. [...]”

Art. 135 - Durata şi obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine

„[...] (3) Obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 136, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătoreşti străine de efecte juridice pe teritoriul României şi transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate. Dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească străină, altele decât cele privind executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate nu constituie obiectul prezentei proceduri, în afară ele cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres. În acest din urmă caz, instanţa de judecată sesizată în scopul transferării persoanei condamnate se pronunţă şi cu privire la recunoaşterea şi punerea în executare a altor dispoziţii penale din hotărârea judecătorească străină. [...]u

Titlul VI - Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană

Art. 141 - Domeniul de aplicare

„(1) Prezentul titlu se aplică în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană. În relaţia cu statele membre care nu au transpus decizia-cadru sunt aplicabile dispoziţiile titlului V.

(2) Prezentul titlu se aplică şi în relaţia cu statele cu care România a încheiat un tratat clare conţine dispoziţii similare deciziei-cadru.”

Art. 154 - Durata şi obiectul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti

(3) Obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 155 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent. Dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri. [...]”

Titlul V din Legea nr. 302/2004, modificat prin Legea nr. 300/2013, reglementează recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a ordonanţelor penale şi a actelor judiciare în relaţia cu statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene, în baza Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 (denumită în continuare Convenţia), ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, şi a Protocolului adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 şi ratificat de România prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/1999, aprobată prin Legea nr. 511/2001 (denumit în continuare Protocolul adiţional).

La rândul său, titlul VI din Legea nr. 302/2004, modificat de asemenea prin Legea nr. 300/2013, reglementează relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru sus-menţionată şi cuprinde dispoziţii privind cooperarea cu aceste state în aplicarea acestei decizii.

Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine reprezintă acea formă a cooperării judiciare în baza căreia unei hotărâri judecătoreşti emise de o instanţă din străinătate îi sunt recunoscute pe teritoriul României efecte juridice similare celor pe care le produce o hotărâre judecătorească pronunţată de către o instanţă naţională.

Potrivit art. 1 lit. b) din Decizia-cadru, noţiunea de „pedeaps㔠este definită ca fiind orice „pedeapsă sau măsură privativă de libertate impusă pentru o perioadă de timp limitată sau nelimitată ca urmare a unei infracţiuni pe baza unui proces penal1.

Similar, art. 1 lit. a) din Convenţie defineşte noţiunea de „condamnare” ca fiind „orice pedeapsă sau măsură privativă de libertate, pronunţată de către un judecător pentru o durată limitată sau nedeterminată în temeiul unei infracţiuni”.

Finalitatea procedurilor prevăzute în cap. II titlul V şi cap. II titlul VI din Legea nr. 302/2004 trebuie înţeleasă în strânsă corelare cu dispoziţiile anterior menţionate şi constă în executarea pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate, consecutiv recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine de către statul de executare.

În acest context, recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţate de către o autoritate judiciară străină nu presupune şi punerea în executare, în integralitate, a tuturor dispoziţiilor pe care aceasta le cuprinde, ci doar a celor referitoare la pedeapsa principală sau măsura privativă de libertate aplicată de către autoritatea judiciară străină.

În acest sens, art. 154 alin. (3) din legea menţionată anterior limitează obiectul recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti străine în vederea executării lor în România, statuând că dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

O dispoziţie similară este cuprinsă în textul art. 160 alin. (3) din lege, care reglementează situaţia în care persoana condamnată în străinătate se află în România.

Aceste texte de lege, prevăzute în cap. II titlul VI din Legea nr. 302/2004, sunt incidente în materia cooperării cu statele membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru.

În privinţa statelor care nu au transpus Decizia-cadru ori care nu sunt membre ale Uniunii Europene, sunt incidente dispoziţiile cap. II titlul V din lege, mai exact ale art. 135 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, care stabilesc că dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească străină, altele decât cele privind executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul procedurii reglementate de lege, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres. În acest din urmă caz, instanţa de judecată, sesizată în scopul transferării persoanei condamnate, se pronunţă şi cu privire la recunoaşterea şi punerea în executare a altor dispoziţii penale din hotărârea judecătorească străină.

Un alt argument care vine în sprijinul tezei potrivit căreia, în procedurile analizate, obiectul punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti de condamnare străine îl constituie doar pedepsele principale cu închisoarea reiese din cuprinsul art. 135 alin. (6) lit. b) pct. (i) din Legea nr. 302/2004, text care reglementează procedura adaptării pedepsei aplicate de

instanţa străină la pedeapsa prevăzută de legea penală română şi care vizează exclusiv pedeapsa privativă de libertate, fiind de strictă interpretare.

În privinţa altor sancţiuni de drept penal ori decăderi cuprinse în hotărârea judecătorească străină, acestea nu pot fi recunoscute şi puse în executare în cadrul procedurii menţionate anterior, ci pot forma obiectul unei proceduri speciale reglementate de art. 139 din cap. III titlul V din Legea nr. 302/2004.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca, pe lângă recunoaşterea şi executarea pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanţele străine, să fie recunoscute şi alte sancţiuni/interdicţii aplicate prin aceleaşi hotărâri, al căror corespondent în legislaţia penală română îl reprezintă pedepsele complementare/accesorii, ar fi trebuit să prevadă aceasta în mod expres.

Or, astfel cum reiese din dispoziţiile cuprinse în cap. II titlul V şi cap. II titlul VI din Legea nr. 302/2004, procedura de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti străine reglementată de respectivele texte de lege are în vedere exclusiv pedepsele principale sau măsurile privative de libertate aplicate de către autoritatea judiciară străină.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că sancţiunile/interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare străine ale statelor membre care au transpus Decizia-cadru şi al căror corespondent în legea română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare în România în procedura reglementată în cap. II titlul VI din Legea nr. 302/2004. Prin excepţie, aceleaşi sancţiuni/interdicţii, dacă sunt aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia-cadru ori nu sunt membre ale Uniunii Europene, pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române doar cu condiţia ca statul străin să solicite acest lucru. În lipsa unei atari solicitări exprese, punerea în executare a acestor sancţiuni/interdicţii nu este posibilă în procedura reglementată în cap. II titlul V din Legea nr. 302/2004.

În considerarea celor expuse, în temeiul art. 473 şi 474 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine în vederea executării lor în România stabileşte că:

Sancţiunile/interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia 2008/909/JAI, al căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române.

Sancţiunile/interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia 2008/909/JAI ori care nu sunt membre ale Uniunii Europene, al căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/ accesorii, nu pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2015.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

judecător IONUŢ MIHAI MATEI

Magistrat-asistent,

Veronica Junger

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIA A TREIA

 

HOTĂRÂREA

din 18 iunie 2013

în Cauza Pleşca împotriva României

 

(Cererea nr. 2.158/08)

Strasbourg

DEFINITIVĂ

18/09/2013

 

Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 §2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Pleşca împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Griţco, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 28 mai 2013,

pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată.

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află Cererea nr. 2.158/08 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Mihai Pleşca (reclamantul), a sesizat Curtea la 3 ianuarie 2008 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (Convenţia).

2. Reclamantul a fost reprezentat de M. Fluturel, avocat în laşi. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat, succesiv, de agenţii guvernamentali, doamnele I. Cambrea şi C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe,

3. În urma abţinerii domnului Corneliu Bîrsan, judecător ales să reprezinte România (art. 28 din Regulament), preşedintele camerei a desemnat-o pe doamna Kristina Pardalos în calitate de judecător ad-hoc (art. 26 § 4 din Convenţie şi art. 29 § 1 din Regulament).

4. Reclamantul se plânge în principal de absenţa unei anchete efective în măsură să stabilească circumstanţele decesului fiicei sale.

5. La 8 iulie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului. În conformitate cu art. 29 § 1 din Convenţie, aceasta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

6. Reclamantul s-a născut în 1956 şi locuieşte în Hârlău.

7. În dimineaţa zilei de 19 iulie 2005, acesta s-a dus la Comisariatul de Poliţie al Oraşului Hârlău pentru a depune plângere pentru dispariţia fiicei sale, P.M.N., în vârstă de şaptesprezece ani. A precizat că aceasta a plecat de acasă la 17 iulie 2005, că nu s-a mai întors de atunci şi că a aflat că, în aceeaşi zi, aceasta se dusese, însoţită de două prietene, la un baraj situat în apropierea oraşului.

8. La 19 iulie 2005, reclamantul s-a întors acasă în jurul orelor 18 şi a descoperit în balconul apartamentului său cadavrul fiicei sale decedate, l-a scos o curea care se afla în jurul gâtului acesteia. S-a dus la poliţie, care a sosit la faţa locului la orele 18,45. Un ofiţer de poliţie, însoţit de un expert criminalist şi de doi martori, a întocmit un proces-verbal şi a făcut mai multe fotografii la locul faptei. A menţionat că P.M.N. fusese găsită zăcând pe balcon, în spatele mai multor scaune, în poziţie de şezut, cu capul aşezat pe unul din scaune, că trupul nu prezenta urme de violenţă, dar că gambele erau murdare de noroi uscat, până la genunchi. A menţionat prezenţa pe gât a unui şanţ de spânzurare, cu o lăţime de aproximativ 4 centimetri şi o adâncime de aproximativ 3-4 milimetri. Acesta a menţionat că, la o înălţime de aproximativ 1,80 metri, exista un piron bătut în perete şi că respectiva curea care probabil că a fost folosită pentru spânzurare avea o lăţime de 4 centimetri şi era deteriorată într-o parte. Ofiţerul a ridicat în vederea continuării cercetărilor cureaua, precum şi două haine pătate de noroi, care au fost găsite în maşina de spălat. Cercetarea locului faptei s-a încheiat la orele 21, Reclamantul a semnat procesul-verbal.

9. A fost iniţiată o anchetă pentru „decesul suspect” al fiicei reclamantului. Poliţia Oraşului Hârlău, căreia i-a fost încredinţată ancheta, a interogat, la 19iulie 2005, două fete, D.A. şi D.C., care petrecuseră ziua de 17 iulie 2005 împreună cu fiica reclamantului. Acestea au declarat că hotărâseră să meargă la începutul după-amiezii la un baraj situat în afara oraşului. Acestea au ajuns acolo cu un taxi şi apoi au căutat un loc izolat pentru a se odihni şi a face bale. La întoarcere s-au decis să o ia pe o scurtătură prin pădure. Pe drum, fiica reclamantului şi-a pierdut telefonul mobil, ceea ce a afectat-o mult. În plus, îndepărtându-se preţ de câteva momente, s-a rănit şi şi-a murdărit hainele alunecând în noroi. Cele două prietene ale acesteia i-au pus o pătură pe umeri pentru a o proteja. Dându-şi seama că nu au luat-o pe drumul cel bun, au hotărât să se întoarcă din drum pentru a ajunge mai repede în oraş, au cerut ajutor şi o persoană le-a dus cu căruţa până în oraş. Au însoţit-o pe D C. până la imobilul în care locuia aceasta. Apoi, D.A. a însoţit-o pe fiica reclamantului până la domiciliul acesteia din urmă, unde au ajuns în jurul orelor 21. A ajutat-o să urce scara, unde fiica reclamantului a scăpat un pantof rupt Apoi, aceasta a ajutat-o să se dezbrace şi să se bage în pat. A pus hainele murdare în maşina de spălat şi a părăsit apartamentul aproximativ un sfert de oră mai târziu, fără să închidă uşa, şi s-a dus acasă, apoi în oraş. D.A. şi D,C. au declarat că nu băuseră alcool în timpul zilei, ci doar sucuri de fructe cumpărate înainte de plecarea lor la baraj. În cele din urmă, au menţionat că fiica reclamantului exprimase în trecut idei sinucigaşe, din cauza unor eşecuri şcolare.

10. La cererea reclamantului, parchetul a dispus efectuarea unei autopsii la 20 iulie 2005. În raportul emis la 1 august 2005, medicul legist a concluzionat că decesul avusese loc la data de 17 sau 18 iulie 2005 şi că se datorase unei asfixieri provocate de o spânzurare atipică. A menţionat existenţa unor urme de violenţă, şi anume multiple excoriaţii liniare pe coapsa şi pulpa dreaptă şi, în jurul gâtului, un şanţ de spânzurare cu o lăţime de 2,5 centimetri, cu urma unei catarame de curea. O analiză de sânge a evidenţiat o alcoolemie de 2 grame de alcool per litru de sânge. Prelevările de ţesut din stomac, ficat şi rinichi nu conţineau alte substanţe toxice. În urma examenului secreţiilor vaginale nu s-a descoperit prezenta unor spermatozoizi.

11. La 22 iulie 2005, reclamantul a fost audiat prima dată de poliţie. A menţionat existenţa unor tensiuni între el şi fiica sa, care, conform acestuia, se datorau unor eşecuri şcolare. A precizat că, la 17 iulie 2005, lipsise de acasă intre orele 18 şi 21,30. La întoarcere a găsit uşa deschisă şi, mai târziu, a ieşit din nou pentru a-şi căuta fiica. A două zi, a plecat la serviciu şi s-a întâlnit cu D.A. şi D.C. şi cu alţi prieteni ai fiicei sale care nu au putut să îi ofere informaţii privind locul unde se putea afla.

12. Tot la 22 iulie 2005, M.D., o persoană pe care o cunoştea fiica reclamantului, a fost interogat de poliţie. M.D. a declarat ca se întâlnise cu tânăra în noaptea de 15 spre 16 iulie 2005, în jurul orei 2 dimineaţa, în parcul oraşului. Au discutat împreună aproximativ un sfert de oră, înainte să ii se alăture un prieten comun.

13. La 23 iulie 2005, unul dintre fiii reclamantului a adus la poliţie telefonul mobil al surorii sale, precum şi o sticlă de plastic plină trei sferturi cu un lichid galben. A declarat că a găsit aceste obiecte în pădure, în apropierea barajului, şi a solicitat ca acestea să fie supuse unor examene de laborator. La 1 septembrie 2005, politia i-a înapoiat reclamantului cureaua, sticla, hainele şi telefonul mobil ale fiicei sale. Procesul-verbal întocmit cu ocazia restituirii obiectelor nu menţiona niciun examen.

14. La 27 iulie 2005: reclamantul a fost supus unul test poligraf. Din raportul întocmit cu această ocazie reiese că nu a fost detectat niciun element caracteristic unui comportament simulat. La 25 octombrie 2005, acesta a luat cunoştinţă de raportul de autopsie şi a declarat că fiica sa nu consuma alcool. A precizat că, de obicei, exista vin în casă, dar că nu a remarcat dacă lipsea din acesta la data de 17 iulie 2005. De asemenea şi-a exprimat îndoielile cu privire la sinceritatea declaraţiilor date ele D.A. şi D.C, Interogat din nou la 27 iulie 2005, precum şi la 24 februarie şi 21 iunie 2006, reclamantul şi-a menţinut declaraţiile şi şi-a reiterat îndoielile.

15. Mama tinerei decedate a fost interogată de două ori. Aceasta a contestat veridicitatea faptelor prezentate de D.A. şi D.C. şi a solicitat efectuarea unor investigaţii cu privire la rolul jucat în sinuciderea fiicei sale de către fostul său soţ, reclamantul, căruia îi fusese încredinţată fiica lor şi care, conform mamei, o neglija şi avea un comportament violent faţă de aceasta.

16. Poliţia a interogat două vecine ale reclamantului, A.A. şi T.M., care au declarat că, la 17 iulie 2005, în jurul orelor 20,3(3, o văzuseră pe fiica reclamantului, care părea că suferă, urcând în imobil cu ajutorul unei alte tinere. Au precizat că nu l-au văzut pe reclamant întorcându-se în seara zilei de 17 iulie 2005.

17. Alte două persoane, U.C. şi P.I., prezente la baraj, şi I.D., care transportase tinerele cu căruţa, au declarat că fiica reclamantului avea pe ea o pătură şi că nu părea să fi consumat alcool.

18. În noiembrie 2005, M.I. şi R.R.C. au denunţat la poliţie o tentativă de viol ale cărei victime au fost în seara zilei de 16 noiembrie 2005 în oraşul Hârlău. Conform acestora, agresorul era M.D., persoana cu care se întâlnise fiica reclamantului în ajunul decesului său (supra, pct. 12). M.I. a declarat că agresorul le acostase pe stradă şi le forţase să intre în casa scării unui imobil. Acesta a început să o dezbrace pe R.R.C. şi a ameninţat-o, spunându-i: „Vrei să te omor ca pe P.M.N. [fiica reclamantului]?” Sosirea unui vecin a pus capăt tentativei de viol şi le-a permis victimelor să fugă.

19. În urma investigaţiilor, poliţia a concluzionat că fiica reclamantului s-a sinucis şi a propus parchetului să încheie ancheta. La 2 decembrie 2005, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale, considerând că nu era vorba de fapte cu caracter penal,

20. Reclamantul şi soţia acestuia au contestat ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale şi au solicitat redeschiderea anchetei. Aceştia susţineau că investigaţiile au fost superficiale şi că nu au permis stabilirea evenimentelor care au avut loc înainte de deces şi nici circumstanţele exacte în care acesta a survenit.

21. La 18 ianuarie 2006, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău a admis cererea şi a retrimis dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul laşi în scopul continuării anchetei privind săvârşirea infracţiunii *de omor. Procurorul a considerat că existau în continuare îndoieli cu privire la circumstanţele decesului şi, în special, cu privire la poziţia cadavrului şi posibilitatea ca tânăra să se spânzure de perete cu cureaua găsită la faţa locului. Acesta a identificat, de asemenea, o contradicţie între lăţimea acestei curele, care măsura 4 centimetri, şi şanţul prezent în jurul gâtului, care măsura 2,5 centimetri, conform raportului de autopsie.

22. Parchetul le-a audiat din nou pe D.A. şi D.C., care au prezentat aceeaşi versiune a faptelor. Cele două vecine, A.A. şi T.M., şi-au menţinut declaraţiile. O altă persoană, C.F., a declarat că, în seara zilei de 17 iulie 2005, s-a întâlnit cu cele trei tinere în oraş şi că fiica reclamantului plângea şi mergea susţinută de cele două prietene ale sale.

23. Parchetul l-a interogat pe M.D., care se afla în arest preventiv în cadrul unei alte anchete. Şi-a menţinut declaraţiile şi a negat orice implicare în decesul fiicei reclamantului. Â adăugat că se afla în conflict cu fiul reclamantului şi că acesta era motivul pentru care acesta din urmă îl bănuia de uciderea fiicei sale.

24. La 14 august 2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi a pronunţat neînceperea urmăririi penale, considerând că tânăra s-a sinucis ca urmare a unor probleme personale. A precizat că aceasta a băut alcool după plecarea lui D.A. şi că, fiind deprimată, s-a spânzurat cu cureaua pe care a âgăţat-0 de pironul bătut în perete. Sub greutatea sa, cureaua s-a rupt şi corpul a căzut în poziţia în care a fost găsit.

25. Prim-procurorul parchetului a respins plângerea reclamantului şi a soţiei acestuia. A considerat că sinuciderea era consecinţă unui dezechilibru psihic pentru care părinţii divorţaţi erau parţial răspunzători, din cauza lipsei protecţiei şi a afecţiunii faţă de fiica lor, precum şi a severităţii tatălui.

26. Reclamantul a contestat ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale în faţa Tribunalului laşi. A denunţat superficialitatea anchetei, lipsa efectuării unui examinări ştiinţifice a obiectelor confiscate, absenţa unor explicaţii plauzibile cu privire la momentul în care tânăra consumase alcool şi absenţa unor cercetări cu privire la eventuala implicare a lui M.D. În cauzele decesului.

27. Printr-o hotărâre din 18 ianuarie 2007, tribunalul a respins plângerea. Instanţa a hotărât că din declaraţiile martorilor reieşea că, în perioada anterioară decesului, au existat tensiuni între reclamant şi fiica sa din cauza unor eşecuri şcolare ale acesteia din urmă. De asemenea a hotărât că aceste declaraţii permiteau reconstituirea evenimentelor din ziua de 17 iulie 2005. Astfel, tribunalul a considerat că, după ce a făcut, în compania prietenelor sale, o plimbare, în cursul căreia şi-a pierdut telefonul şi s-a rănit uşor, ceea ce a accentuat starea depresivă a acesteia, fiica reclamantului a rămas singură în apartament maximum treizeci de minute, între orele 21 şi 21,30. În acest timp, aceasta a decis să pună în aplicare planul Său sinucigaş, despre care le vorbise anterior prietenelor sale, şi a consumat din vinul pe care îl avea în casă reclamantul. Aceasta şi-a înfăşurat o curea în jurul gâtului, a legat-o de un piron bătut în perete şi şi-a lăsat trupul să atârne în gol, realizând astfel o „spânzurare atipică”. Tribunalul a considerat că nimic nu permitea să se ajungă la concluzia că era vorba despre o «crimă prin spânzurare”, având în vedere că obiectele aflate pe balcon erau la locul lor şi cadavrul nu prezenta nicio leziune care să indice că tânăra încercase să reziste unui act criminal.

28. Reclamantul a formulat recurs împotriva acestei hotărâri. Şi-a reiterat criticile cu privire la desfăşurarea anchetei şi a reamintit că anchetatorii nu prelevaseră amprente din apartament sau de pe cadavru şi că nu găsiseră în apartament nicio sticla care ar fi putut susţine teza consumării de alcool după plecarea lui D.A. Acesta a precizat că stabilirea faptelor ar fi necesitat o reconstituire. În cele din urmă, a susţinut că încă mai existau câteva aspecte neclare. A susţinut că era imposibil ca o cantitate atât de mare de alcool să fi trecut în sânge în perioada de maximum treizeci de minute în cursul căreia fiica sa a rămas singură. De asemenea a considerat că era neverosimil ca trupul să fi rămas suspendat în aer, având în vedere înălţimea acesteia (1,67 metri), înălţimea la care era fixat pironul (1,80 metri) şi lungimea curelei (1,10 metri). În cele din urmă, a subliniat că era o diferenţă considerabilă între lăţimea curelei (4 centimetri) şi lăţimea şanţului de spânzurare constatate la autopsie (2,5 centimetri).

29. M.D. s-a înfăţişat în instanţă de mai multe ori, asistat de un avocat, dar nu a fost interogai de curtea de apel. Acesta a depus un memoriu, în care a reiterat că nu era implicat în niciun fel în decesul fiicei reclamantului.

30. Reclamantul a depus la dosar certificate şcolare conform cărora fiica sa avea un comportament echilibrat, că nu a manifestat niciodată semne de depresie şi că tatăl se implica în educaţia şi activităţile şcolare ale acesteia.

31. Printr-o hotărâre definitivă din 5 iulie 2007, curtea de apel a respins recursul şi a confirmat ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale. Aceasta a observat că declaraţiile martorilor şi concluziile autopsiei nu furnizau niciun indiciu care să permită susţinerea tezei conform căreia fiica reclamantului a fost victima unei agresiuni care a provocat sinuciderea sa. A apreciat că sinuciderea era consecinţa unei stări depresive provocate de dificultatea relaţiilor dintre tânără şi tatăl acesteia şi amplificată de existenţa unor eşecuri şcolare şi de un eveniment minor, şi anume pierderea telefonului său. A concluzionat că nu putea fi acuzat nimeni de omor doar pentru a-l consola pe reclamant pentru moartea fiicei sale.

II. Dreptul intern relevant

32. Art. 62 din Codul de procedură penală impune anchetatorilor şi instanţelor interne să adopte măsuri pentru a asigura obţinerea unor probe pentru clarificarea tuturor aspectelor cauzei. Art. 63 din Codul de procedură penală nu atribuie nicio valoare de probă dinainte stabilită mijloacelor de probă depuse în dosarul cauzei. Art. 64 din Codul de procedură penală enumeră mijloacele de probă, printre care: declaraţiile inculpatului, ale părţii vătămate, înscrisurile, înregistrările, fotografiile, obiectele, constatările medico-legale şi rapoartele de expertiză. Art. 94 din Codul de procedură penală precizează că obiectele care poartă urma faptei săvârşite şi orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului sunt mijloace materiale de probă. Acestea pot fi supuse, la cererea anchetatorilor, unui examen efectuat de poliţia ştiinţifică şi tehnică. Art. 114 din Codul de procedură penală prevede că, în caz de moarte violentă, este obligatorie efectuarea unei constatări medico-legale.

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 2 din Convenţie

33. Invocând art. 6 şi 8 din Convenţie, reclamantul se plânge de lipsa unei anchete efective cu privire la decesul fiicei sale.

34. Curtea reaminteşte că, fiind responsabilă cu încadrarea juridică a faptelor cauzei, nu se consideră obligată de încadrarea făcută de reclamanţi sau de Guvern. În temeiul principiului jura novitcuria, aceasta a examinat, de exemplu, din oficiu, capetele de cerere din perspectiva unui articol sau paragraf pe care părţile nu l-au invocat. Curtea reaminteşte, de asemenea, că un capăt de cerere se caracterizează prin faptele pe care le denunţă şi nu doar prin simplele motive sau argumente de drept invocate (a se vedea, mutatis mutandis, Eugenia Lazăr împotriva României, nr. 32.146/05, pct. 60, 16 februarie 2010, Guerra şi alţii împotriva Italiei, 19 februarie 1998, pct. 44, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-1 şi Berktay împotriva Turciei, nr. 22.493/93, pct. 167,1 martie 2001). În lumina acestor principii, Curtea consideră necesar, în circumstanţele prezentei cauze, să examineze ansamblul capetelor de cerere ale reclamantului din perspectiva art. 2 din Convenţie, ale cărui dispoziţii relevante în speţă sunt formulate după cum urmează:

„1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva [...]”

A. Cu privire la admisibilitate

35. Constatând că prezenta cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 §3 din Convenţie şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă.

B. Cu privire la fond

36. Reclamantul susţine că nu a existat o anchetă efectivă cu privire la cauzele decesului fiicei sale. Acesta critică faptul că ancheta iniţiată de autorităţi ca urmare a plângerii sale a fost incompletă. Acesta denunţa în special refuzul anchetatorilor de a preleva amprente din apartament, de pe trupul neînsufleţit al fiicei sale şi de pe diversele obiecte confiscate, de a le supune unor examene de laborator şi de a proceda la o reconstituire a faptelor. Reclamantul consideră că aceste omisiuni, împreună cu neglijenţa anchetatorilor, au lăsat nesoluţionate numeroase chestiuni legate de circumstanţele decesului copilului său.

37. Guvernul contestă acest argument. Acesta susţine că ancheta desfăşurată în cauză a fost promptă, efectivă şi completă. Guvernul precizează că, încă de la descoperirea cadavrului, politia s-a dus la faţa locului şi a procedat la cercetarea aprofundată a locului faptei şi a cadavrului. Acesta susţine că prelevarea de amprente nu era necesară îh absenţa unor urme de efracţie sau violenţă.

38. În continuare, Guvernul afirmă că poliţia a interogat îh aceeaşi zi cele două prietene care însoţiseră tânăra şi, în zilele următoare, orice persoană care putea să o fi văzut sau să furnizeze informaţii. Acesta susţine că autopsia a fost efectuată rapid şi că a stabilit cauza decesului, şi anume o „spânzurare atipică”, ce explică poziţia îh care a fost găsit cadavrul. În plus, susţine că autorităţile au efectuat investigaţii cu privire la chestiunea consumului de alcool şi subliniază că însuşi reclamantul a declarat că exista vin în casă. În ceea ce îl priveşte pe reclamant, acesta a fost implicat în anchetă, dar s-a limitat la a contesta eficacitatea acesteia şi nu a furnizat elemente concrete care să permită direcţionarea anchetei pe pista omorului. Prin urmare, Guvernul concluzionează că obligaţia de mijloace, care decurge din aspectul procedural al art. 2, a fost respectată.

39. Curtea reaminteşte că, obligând statul să adopte măsurile necesare pentru a proteja viaţa persoanelor aflate sub jurisdicţia sa, art. 2 §1 îi impune acestuia sarcina de a asigura dreptul la viaţă, prin instituirea unei legislaţii penale concrete, care să descurajeze atingerile aduse persoanei şi care are la bază un mecanism de aplicare conceput pentru prevenirea, eliminarea şi sancţionarea încălcărilor (L.C.B. Împotriva Regatului Unit, 9 iunie 1998, pct. 36, Culegere 1998-111).

40. Din perspectiva faptelor din speţă, Curtea consideră că obligaţia respectivă necesită, implicit, efectuarea unei anchete oficiale efective în cazul unui deces survenit în condiţii suspecte (Mantog împotriva României, nr. 2.893/02, pct. 63,11 octombrie 2007). Caracterul eficient al unei anchete impune ca autorităţile să adopte măsurile rezonabile de care dispun pentru a asigura obţinerea unor probe referitoare la faptele în cauză, inclusiv, între altele, depoziţii ale martorilor oculari, expertize şi, după caz, o autopsie care să ofere o prezentare completă şi precisă a rănilor şi o analiză obiectivă a constatărilor clinice, în special a cauzei decesului. Orice deficienţă a anchetei care slăbeşte capacitatea acesteia de a stabili cauza decesului sau persoanele responsabile riscă să determine concluzia că nu îndeplineşte această normă (SIimani împotriva Franţei, nr. 57.671/00, pct. 32, CEDO 200 IX, şi Pereira Henriques împotriva Luxemburgului, nr. 60.255/00, pct. 57, 9 mai 2006).

41. Prin urmare, este necesar să se stabilească dacă, în speţă, a fost efectuată o anchetă care îndeplineşte cerinţele aspectului procedural al art. 2 § 1 din Convenţie.

42. Curtea subliniază că, în ziua descoperirii cadavrului, la 19 iulie 2005, un agent de poliţie şi un expert criminalist s-au dus la faţa locului şi au întocmit urî proces-verbal în care sunt menţionate primele constatări. Imediat a fost deschisă o anchetă cu privire la decesul în cauză, calificat drept „suspect”.

43. Astfel, se poate considera că organele de urmărire penală au acţionat din oficiu de îndată ce le-a fost adusă în atenţie cauza. Rămâne să se stabilească dacă acestea au adoptat măsurile rezonabile de care dispuneau pentru a permite stabilirea circumstanţelor decesului şi identificarea şi sancţionarea eventualilor responsabili.

44. Autopsia, care a avut loc în ziua următoare descoperirii cadavrului, a stabilit cauza decesului ca fiind o asfixiere survenită în urma unei „spânzurări atipice”. Examinarea cadavrului a scos în evidenţă prezenţa a 2 grame de alcool per litru de sânge şi a unor urme de răni pe o gambă, precum şi un şanţ de spânzurare, în jurul gâtului, cu o lăţime de 2,5 centimetri.

45. Anchetatorii au audiat persoanele care intraseră în contact cu fiica reclamantului. În special din aceste mărturii reiese că tânăra îşi petrecuse ziua în compania a două prietene şi că era afectată de rezultatele şcolare slabe şi pierderea telefonului.

Aceste mărturii au permis, de asemenea, să se stabilească succesiunea principalelor evenimente ale zilei de 17 Iulie 2005.

46. Pe baza acestor elemente, organele de urmărire penală au considerat că decesul fiicei reclamantului nu era rezultatul unui act criminal, ci era vorba de un act voluntar de suicid, ce nu putea fi imputat altor persoane.

47. Curtea constată că, procedând astfel, organele de urmărire penală au furnizat o explicaţie privind circumstanţele care au condus la decesul fiicei reclamantului. Cu toate acestea, Curtea consideră că nu este suficientă avansarea unei ipoteze privind motivele decesului. Este necesar, de asemenea, ca această ipoteză să fie susţinută suficient de probe, astfel încât să nu se mai considere că decesul a survenit în condiţii suspecte (a se vedea mutatis mutandis, Mantog, citată anterior, pct. 68).

48. În această privinţă, Curtea subliniază că reclamantul a fost informat cu privire la ancheta în curs şi că a fost interogat de mai multe ori. Cu toate acestea, cererile sale şi ale fiului său referitoare la administrarea de probe au fost ignorate sistematic (supra, pct. 13, 26 şi 28). Curtea constată că organele de urmărire penală nu au analizat şi nici nu au păstrat hainele şi telefonul mobil al tinerei, cureaua care probabil a fost utilizată pentru spânzurare şi băutura pe care persoana în cauză a consumat-o în ziua decesului. De asemenea, Curtea precizează că examenul medico-legal s-a limitat la a constata cauza imediată a decesului, fără să fi solicitat medicului să valideze sau să infirme din punct de vedere medico-legal teza referitoare la originea rănilor de pe gambă şi momentul în care a fost consumat alcoolul. În plus, nu s-a oferit nicio explicaţie pentru contradicţia identificată de medicul legist în ceea ce priveşte diferenţa dintre lăţimea curelei şi urma lăsată de aceasta pe gâtul tinerei (a se vedea, mutatis mutandis, M.B. Împotriva României, nr. 43.982/06, pct. 58 şi 59, 3 noiembrie 2011).

49. În plus, Curtea constată că însuşi prim-procurorul parchetului a considerat că procesul-verbal întocmit la faţa locului, raportul de autopsie şi mărturiile obţinute în cursul anchetei preliminare nu erau suficiente pentru eliminarea numeroaselor îndoieli cu privire la circumstanţele decesului fiicei reclamantului. Or, trebuie să se constate că, în loc să încerce să obţină probe referitoare la faptele în cauză prin intermediul unor expertize şi, după caz, printr-un raport medico-legal suplimentar, organele de urmărire penală s-au limitat la a audia din nou aceiaşi martori, care au reiterat primele lor declaraţii.

50. Având în vedere aceste elemente, Curtea consideră că, prin decizia de a nu da curs cererilor privind efectuarea unor expertize, organele de urmărire penală au împiedicat lămurirea aspectelor neclare care au rămas în dosar după încheierea anchetei. Nu se poate considera că autorităţile interne au permis să se stabilească într-un mod suficient de precis circumstanţele care au condus la decesul fiicei reclamantului (a se vedea, mutatis mutandis, Pereira Henriques, citată anterior, pct. 62, şi Tsintsabadze împotriva Georgiei, nr. 35.403/06, pct. 77 şi următoarele, 15 februarie 2011).

51. În consecinţă, Curtea concluzionează că, în speţă, nu au fost respectate obligaţiile pozitive care îi revin statului pârât în temeiul aspectului procedural al art. 2 din Convenţie.

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

52. Art. 41 din Convenţie prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

A. Prejudiciu

53. Reclamantul solicită 50.000 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral. Acesta afirmă că este încă profund afectat de caracterul superficial al anchetei. În această privinţă susţine că un părinte are dreptul să cunoască adevărul despre decesul copilului său şi că acest drept a fost batjocorit.

54. Guvernul consideră că suma solicitată este excesivă. În această privinţă face trimitere la jurisprudenţa Curţii în materie.

55. În circumstanţele specifice ale cauzei, Curtea consideră că prin constatarea încălcării art. 2 din Convenţie se constituie în sine o reparaţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.

B. Cheltuieli de judecată

56. Reclamantul nu solicită rambursarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

în unanimitate,

CURTEA:

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăşte că a fost încălcat art. 2 din Convenţie sub aspect procedural;

3. hotărăşte că prin constatarea încălcării se oferă, în sine, o reparaţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 18 iunie 2013, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulamentul Curţii.

 

PREŞEDINTE

JOSEP CASADEVALL

Grefier,

Santiago Quesada

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.