MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 495/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 495         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 1 iulie 2016

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

 

87. - Hotărâre privind propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce priveşte comunicarea, de către anumite întreprinderi şi sucursale, de informaţii privind impozitul pe profit - COM (2016) 198 final

 

91. - Hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a sistemului de intrare/ieşire (EES) pentru înregistrarea datelor de intrare şi de ieşire şi a datelor referitoare la refuzul intrării în ceea ce îi priveşte pe resortisanţii ţărilor terţe care trec frontierele externe ale statelor membre ale Uniunii Europene, de stabilire a condiţiilor de acces la EES în scopul asigurării respectării legii şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 767/2008 şi a Regulamentului (UE) nr. 1.077/2011 - COM (2016) 194 final

 

102. - Hotărâre referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Sisteme de informaţii mai puternice şi mai inteligente în materie de frontiere şi securitate - COM (2016) 205 final

 

103. - Hotărâre referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Stadiul actual şi posibile căi de urmat în ceea ce priveşte situaţia de nereciprocitate cu anumite ţări terţe în domeniul politicii vizelor - COM (2016) 221 final

 

104. - Hotărâre referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European şi Consiliu - Punerea în aplicare a Agendei europene privind securitatea pentru a combate terorismul şi a deschide calea către o uniune a securităţii efectivă şi autentică - COM (2016) 230 final

 

105. - Hotărâre referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Posibilităţi de reformare a sistemului european comun de azil şi de îmbunătăţire a căilor legale de migraţie - COM (2016)197

 

DECRETE

 

640. - Decret pentru numirea în funcţie a unui consilier prezidenţial

 

641. - Decret pentru numirea în funcţie a unui consilier prezidenţial

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 239 din 19 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor

 

Decizia nr. 243 din 19 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Decizia nr. 277 din 10 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

230. - Decizie privind numirea doamnei Maria-Elena Georgescu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

privind propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2013/34/UE

 

În ceea ce priveşte comunicarea, de către anumite întreprinderi şi sucursale, de informaţii privind impozitul pe profit - COM (2016) 198 final

Comisia pentru afaceri europene a fost sesizată, în temeiul Protocolului nr. 2, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţilor Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2009, ratificat prin Legea nr. 13/2008, în vederea elaborării unui raport privind propunere de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce priveşte comunicarea, de către anumite întreprinderi şi sucursale, de informaţii privind impozitul pe profit - COM (2016) 198 final.

Având în vedere Raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/438 din 8 iunie 2016,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Senatul constată:

a) Temeiul juridic îl constituie art. 50 alin. (1) din TFUE, întrucât propunerea modifică o directivă existentă, care se bazează pe articolul respectiv.

b) Prezenta propunere impune ca întreprinderile multinaţionale să publice, într-un raport specific, datele privind impozitul pe profit pe care îl plătesc, împreună cu alte informaţii fiscale relevante. Întreprinderile multinaţionale cu o cifră de afaceri de peste 750 de milioane EUR, indiferent dacă îşi au sediul în UE sau în afara UE, vor trebui să respecte aceste cerinţe suplimentare în materie de transparenţă. Pentru prima dată, nu doar întreprinderile europene, ci şi întreprinderile multinaţionale noneuropene care îşi desfăşoară activitatea în Europa vor fi supuse aceloraşi obligaţii de raportare.

c) în ceea ce priveşte beneficiile sociale, prezenta iniţiativă răspunde cererii sporite de transparenţă cu privire la afacerile fiscale ale grupurilor multinaţionale. Prin oferirea mai multor informaţii într-o formă mai adecvată, aceasta ar trebui, de asemenea, să contribuie la sporirea încrederii publicului în echitatea sistemelor fiscale,

d) Nu se impune nicio obligaţie nouă pentru microîntreprinderile sau întreprinderile mici din UE.

În urma examinării, Comisia pentru afaceri europene constată că prezenta propunere de Directivă respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

Comisia pentru afaceri europene supune Plenului Senatului, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de hotărâre privind documentul examinat, în conformitate cu art. 34 din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat, în şedinţa din 21 iunie 2016, în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Senatului şi ale art. 5 lit. f) şi art. 30 lit. b) din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IOAN CHELARU

 

Bucureşti, 21 iunie 2016.

Nr. 87.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a sistemului de intrare/ieşire (EES) pentru înregistrarea datelor de intrare şi de ieşire şi a datelor referitoare la refuzul intrării în ceea ce îi priveşte pe resortisanţii ţărilor terţe care trec frontierele externe ale statelor membre ale Uniunii Europene, de stabilire a condiţiilor de acces la EES în scopul asigurării respectării legii şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 767/2008 şi a Regulamentului (UE) nr. 1.077/2011 -COM (2016) 194 final

 

În temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi Protocolului (nr. 2) anexat Tratatului de la Lisabona, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

având în vedere Raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/494 din 22 iunie 2016,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se constată următoarele;

I. Prezenta propunere de regulament respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

II. Se notează următoarele:

1. sistemul de intrare/ieşire stabilit prin propunerea de regulament îşi propune să înregistreze şederile de scurtă durată ale resortisanţilor ţărilor terţe;

2. o arhitectură bazată pe un singur sistem, format din sistem central, interfeţe naţionale şi canale de comunicare securizate între sistemul central şi cel naţional, precum şi interoperabilitate cu VIS;

3. colectarea a 4 amprente şi a imaginii faciale (faţă de 10 amprente anterior);

4. implementarea unor sisteme de self-service - kiosk şi porţi automate;

5. Înregistrarea a 26 de câmpuri de date, faţă de 36;

6. perioada de reţinere a datelor a fost stabilită la 5 ani;

7. accesul la EES în scopul aplicării legii, încă de la operaţionalizarea sistemului;

8. o perioadă de tranziţie de 6 luni până la eliminarea ştampilării documentelor de călătorie;

9. sistemul propus de intrare/ieşire va permite gestionarea eficientă a şederilor de scurtă durată autorizate, creşterea automatizării controalelor la frontieră, precum şi îmbunătăţirea detectării fraudei de documente şi de identitate;

10. sistemul se va aplica tuturor resortisanţilor din ţări terţe care sunt admişi pentru o şedere de scurtă durată în spaţiul Schengen (maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile).

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea 1.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 27 iunie 2016, în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Senatului şi ale art. 5 lit. f) şi art. 30 lit. b) din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IOAN CHELARU

 

Bucureşti, 27 iunie 2016.

Nr. 91.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Sisteme de informaţii mai puternice şi mai inteligente în materie de frontiere şi securitate - COM (2016) 205 final

 

În temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi Protocolului (nr. 1) anexat Tratatului de la Lisabona, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

având în vedere Raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/493 din 22 iunie 2016,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se constată următoarele:

1. Prezenta comunicare stabileşte câteva opţiuni posibile pentru valorificarea la maximum a avantajelor oferite de sistemele de informaţii existente şi, dacă este necesar, pentru elaborarea unor acţiuni noi şi complementare menite să remedieze lacunele existente.

2. Comunicarea subliniază necesitatea de a îmbunătăţi interoperabilitatea sistemelor de informaţii, acesta fiind un obiectiv pe termen lung, astfel cum a fost identificat şi de Consiliul European şi de Consiliu şi prezintă idei referitoare la modul în care sistemele de informaţii pot fi dezvoltate în viitor pentru a se asigura că poliţiştii de frontieră, autorităţile vamale, agenţii de poliţie şi autorităţile judiciare dispun de informaţiile necesare.

3. Comunicarea subliniază faptul că există o serie de neajunsuri legate de sistemele de informaţii existente, care îngreunează activitatea autorităţilor naţionale:

a) capacitatea redusă a sistemelor informatice existente;

b) lipsuri în arhitectura europeană a managementului bazelor de date;

c) o complexitate a diferitelor tipuri de management a sistemelor informatice;

d) fragmentarea arhitecturii managementului bazelor de date pentru controalele de frontieră şi securitate.

4. Sistemele informatice existente la nivel european, dedicate managementului frontierei şi securităţii interne, dispun de o arie extinsă de funcţionalităţi. Cu toate acestea, există anumite neajunsuri în funcţionalităţile sistemelor existente:

a) în ceea ce priveşte procedurile de control al frontierei aplicabile diferitelor categorii de călători, neajunsurile constau în anumite limitări ale sistemelor şi în gradul de interoperabilitate a respectivelor sisteme de informaţii folosite pentru controlul frontierei. Performanţa instrumentelor dedicate autorităţilor de aplicare a legii necesită îmbunătăţiri;

b) există lacune în arhitectura europeană a managementului datelor. Au fost identificate aspecte problematice la nivelul controlului de frontiere 1h cazul anumitor categorii de cetăţeni, cum ar fi în cazul cetăţenilor statelor terţe, deţinători de vize de şedere pe termen lung. De asemenea, există un deficit de informaţii disponibile anterior sosirii la frontieră a cetăţenilor statelor terţe care sunt exoneraţi de obligativitatea de a deţine viză;

c) Poliţia de Frontieră şi în special ofiţerii de poliţie se confruntă cu o diversitate de sisteme informatice, guvernate la nivel european. Această complexitate creează dificultăţi practice în sensul alegerii sistemului de informaţii de interogat în anumite cazuri. Mai mult decât atât, nu toate statele membre sunt conectate la sistemele existente.

5. Complexitatea curentă de accesare a sistemelor de informaţii disponibile la nivel european ar putea fi redusă prin crearea unei singure interfeţe de interogare la nivel naţional, cu respectarea diferitelor scopuri de acces.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 28 iunie 2016, în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Senatului şi ale art. 5 lit.. f) şi art. 30 lit. b) din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IOAN CHELARU

 

Bucureşti, 28 iunie 2016.

Nr. 102.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Stadiul actual şi posibile căi de urmat în ceea ce priveşte situaţia de nereciprocitate cu anumite ţări terţe în domeniul politicii vizelor COM (2016) 221 final

 

În temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi alin. (3) din Constituţia României, republicată, şi Protocolului (nr. 1) anexat Tratatului de la Lisabona, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

având în vedere Raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXH/495 din 22 iunie 2016,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se constată următoarele:

1. Comunicarea prezintă modul de funcţionare a mecanismului de reciprocitate instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1.289/2013, evoluţiile înregistrate începând din luna noiembrie 2015 cu anumite ţări terţe, precum şi o evaluare pe multiple paliere a consecinţelor suspendării exonerării de obligaţia de a deţine viză.

2. Comunicarea constată realizarea deplinei reciprocităţi cu Japonia în ceea ce priveşte scutirea de vize, precum şi că deplina reciprocitate cu Brunei în ceea ce priveşte scutirea de vize urmează, cel mai probabil, să se realizeze şi să fie notificată în mod oficial până la sfârşitul lunii aprilie 2016.

3. În ceea ce priveşte Canada şi SUA, Comunicarea semnalează că deplina reciprocitate în materie de vize nu a fost încă realizată, fiind încă necesare eforturi pentru obţinerea deplinei reciprocităţi în materie de vize cu aceste două ţări. În acest context, Comisia invită insistent Canada şi SUA să îşi demonstreze angajamentul prin introducerea de măsuri concrete pentru a atinge deplina reciprocitate în materie devize cu toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.

4. În ceea ce priveşte actualul mecanism de reciprocitate, Comisia invită Parlamentul European şi Consiliul să iniţieze de urgenţă discuţii şi să adopte o poziţie cu privire la cea mai bună cale de urmat, având în vedere evaluarea cuprinsă în prezenta comunicare. Parlamentul European şi Consiliul sunt invitate să informeze Comisia, până cel târziu la 12 iulie 2016, cu privire la poziţiile adoptate.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această hotărâm a fost adoptată de Senat în şedinţa din 28 iunie 2016, în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Senatului şi ale art. 5 lit. f) şi art. 30 lit. b) din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 2872005, republicat

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IOAN CHELARU

 

Bucureşti, 28 iunie 2016.

Nr. 103.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European şi Consiliu - Punerea în aplicare a Agendei europene privind securitatea pentru a combate terorismul şi a deschide calea către o uniune a securităţii efectivă şi autentică - COM (2016) 230 final

 

În temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi Protocolului (nr. 1) anexat Tratatului de la Lisabona, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

având în vedere Raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/492 din 22 iunie 2016,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se constată următoarele:

1. Prezenta comunicare descrie acţiunile care au fost întreprinse până în prezent şi pe cele care trebuie să fie întreprinse în viitorul imediat, atât la nivel european, cât şi naţional, pentru a oferi tuturor cetăţenilor europeni un nivel ridicat de securitate.

2. În comunicare se precizează că este responsabilitatea comună şi urgentă a statelor membre să adopte aceste măsuri rapid şi în întregime şi să depăşească problema fragmentării în ceea ce priveşte instrumentele, informaţiile şi mentalităţile, fragmentare care, în caz contrar, va fi utilizată în continuare de terorişti pentru a submina valorile pe care cetăţenii europeni le preţuiesc. Comisia consideră că aceste măsuri ar trebui examinate rapid de către Parlamentul European şi Consiliu şi solicită Consiliului European să analizeze cursul dat prezentei comunicări cu ocazia următoarei sale reuniuni.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 28 iunie 2016, în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Senatului şi ale art. 5 lit. f) şi art. 30 lit. b) din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IOAN CHELARU

 

Bucureşti, 28 iunie 2016.

Nr. 104.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Posibilităţi de reformare a sistemului european comun de azil şi de îmbunătăţire a căilor legale de migraţie - COM (2016)197

 

În temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi Protocolului (nr. 1) anexat Tratatului de la Lisabona, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

având în vedere Raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/496 din 22 iunie 2016,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se constată că:

1. Prezenta comunicare se doreşte a fi punctul de plecare pentru o discuţie cu privire la reformarea sistemului de azil european, în condiţiile în care criza actuală a scos în evidenţă limitele sistemului existent.

2. Obiectivul comunicării este acela de a dezvolta o politică europeană umană şi eficientă în materie de migraţie şi azil bazată pe o împărţire echitabilă a responsabilităţilor.

3. Comisia consideră că există cinci domenii prioritare în care Sistemul european comun de azil ar trebui să fie îmbunătăţit din punct de vedere structural:

a) introducerea unui sistem sustenabil şi echitabil pentru determinarea statului membru căruia îi revine responsabilitatea de a examina cererile de azil;

b) consolidarea sistemului Eurodac;

c) o mai mare convergenţă a politicilor europene de azil; d) prevenirea deplasărilor secundare în interiorul UE;

e) un nou mandat pentru agenţia europeană în materie de azil. Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 28 iunie 2016, în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Senatului şi ale art. 5 lit. f) şi art. 30 lit. b) din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IOAN CHELARU

 

Bucureşti, 28 iunie 2016.

Nr. 105.

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru numirea în funcţie a unui consilier prezidenţial

 

În temeiul art. 94 lit. c) şi al art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Doamna Delia Dinu se numeşte în funcţia de consilier prezidenţial.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 1 iulie 2016.

Nr. 640.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru numirea în funcţie a unui consilier prezidenţial

 

În temeiul art. 94 lit. c) şi al art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul George-Vladimir Duhan se numeşte în funcţia de consilier prezidenţial.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 1 iulie 2016.

Nr. 641.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 239

din 19 aprilie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, excepţie ridicată de Alin Mădălin Porca în Dosarul nr. 2.028/62/2015 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.526D/2015.

2. La apelul nominal răspunde consilier juridic Daniel Adrian Miclescu cu delegaţie la dosar pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.879D/2015, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Tania Elena Panait în Dosarul nr. 5.687/105/2015 al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în Dosarul nr. 1.526D/2015 şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.879D/2015 la Dosarul nr. 1.526D/2015, care a fost primul înregistrat.

5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în Dosarul nr. 1.526D/2015, care susţine, în esenţă, că textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, deoarece răspunderea patrimonială nu conduce la încetarea raportului de serviciu. Răspunderea patrimonială a funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor este reglementată prin lege organică şi, prin urmare, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin încheierea din 30 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.028/62/2015, Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Excepţia a fost ridicată de reclamantul Alin Mădălin Porca în cadrul soluţionării acţiunii prin care a solicitat anularea Dispoziţiei de imputare nr. 347 din 19 martie 2015.

8. Prin încheierea din 15 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.687/105/2015, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Excepţia a fost ridicată de reclamanta Tania Elena Panait în cadrul soluţionării acţiunii prin care a solicitat anularea Dispoziţiei de imputare din 30 aprilie 2015 şi a procesului-verbal întocmit de către comisia de cercetare administrativă.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin,, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al obligativităţii respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi al legii şi ale art. 73 alin. (3) lit. j) privind reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici. În acest sens arată că textul de lege criticat reprezintă „o normă în alb” prin care competenţa constituţională exclusivă a legiuitorului organic de a reglementa în domeniul statutului funcţionarului public este transmisă unei autorităţi unipersonale din puterea executivă, şi anume ministrului justiţiei. Or, răspunderea patrimonială a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar, fiind în legătură directă cu modul de executare a raporturilor de serviciu, ţinând de statutul acestei categorii speciale de funcţionari publici, trebuie reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, prin lege organică, iar nu prin act administrativ emis de un membru al Guvernului, acest tip de acte având un caracter infralegal. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia invocă, în final, Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 2 iulie 2014.

10. Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât aspectele esenţiale în materia răspunderii patrimoniale a funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor sunt reglementate prin Legea nr. 293/2004, lege organică, iar împrejurarea că metodologia emiterii dispoziţiei de imputare sau a angajamentului de plată este stabilită prin ordin al ministrului justiţiei nu contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) şi ale art. 73 alin. (3) lit. j). De altfel, Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.760/C/2013 pentru aprobarea Metodologiei privind stabilirea răspunderii patrimoniale a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 31 mai 2013, fiind asigurată astfel transparenţa reglementării şi posibilitatea persoanelor a căror răspundere patrimonială urmează a fi angajată de a cunoaşte regulile potrivit cărora se desfăşoară procedura şi de a-şi adapta conduita în mod corespunzător.

11. Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a constatat îndeplinite condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, însă nu şi-a exprimat opinia asupra acesteia.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Guvernul consideră, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 293/2004 reglementează cele mai importante aspecte asupra răspunderii patrimoniale a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, după cum urmează: cazurile în care se angajează această formă de răspundere, posibilitatea emiterii în mod unilateral a unui titlu executoriu, fără intervenţia instanţei judecătoreşti, actele prin care se poate angaja răspunderea patrimonială, organele competente a emite dispoziţia de imputare şi termenul de emitere a dispoziţiei de imputare, instituirea unui termen de decădere pentru emiterea dispoziţiei de imputare, posibilitatea de atacare a dispoziţiei de imputare. Celelalte aspecte sunt reglementate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.760/C/2013. Aşadar, instituţia răspunderii patrimoniale este reglementată la nivel primar prin lege organică, iar nu printr-un act administrativ, doar aspecte specifice emiterii dispoziţiei de imputare şi semnării angajamentului de plată fiind detaliate prin ordinul ministrului justiţiei. Totodată, instanţele de contencios administrativ au competenţa de a aprecia asupra conformităţii cu legea a metodologiei aprobate prin ordinul ministrului justiţiei, iar atunci când constată că dispoziţiile acesteia contravin legii, pot dispune anularea acestora.

14. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, în esenţă, pentru aceleaşi argumente ca cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 394 din 3 iulie 2014, întrucât soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională nu este diferită de cea criticată prin prezenta speţă.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile scrise depuse la dosare de părţile Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul de Femei Târgşor, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 10 aprilie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut: „Repararea pagubelor aduse Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţilor de penitenciare în situaţiile prevăzute la alin. (1) se dispune prin emiterea de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ori de către directorii unităţilor de penitenciare a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin semnarea unui angajament de plată, conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului justiţiei. Împotriva dispoziţiei de imputare personalul în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, în condiţiile legii. Dreptul de a emite dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei,* Dispoziţiile art. 76 alin. (1), la care fac referire dispoziţiile de lege criticate, au următorul cuprins: „Răspunderea patrimonială a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare se angajează în următoarele situaţii:

a) pentru pagubele produse cu vinovăţie în patrimoniul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau, după caz, al unităţilor din subordinea acesteia;

b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;

c) pentru nerestituirea în termenul legal a contravalorii unor bunuri primite ce nu i se datorau şi care nu mai pot fi restituite în natură, precum şi a unor servicii ce i-au fost prestate în mod necuvenit.

18. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al obligativităţii respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legii şi ale art. 73 alin, (3) lit. j) privind reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că art. 76 din Legea nr. 293/2004 reglementează răspunderea patrimonială a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. Răspunderea patrimonială este condiţionată de existenţa raportului de serviciu al funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi astfel reprezintă un aspect al statutului acestor funcţionari publici. Art. 76 alin. (1) enumera situaţiile în care se angajează această formă de răspundere a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, după cum urmează: pentru pagubele produse CU vinovăţie în patrimoniul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau. după caz, al unităţilor din subordinea acesteia; pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; pentru nerestituirea în termenul legal a contravalorii unor bunuri primite ce nu i se datorau şi care nu mai pot fi restituite în natură, precum şi a unor servicii ce i-au fost prestate în mod necuvenit. Alin. (2) al art. 76 din aceeaşi lege prevede că repararea pagubelor se dispune prin emiterea de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ori de către directorii unităţilor de penitenciare a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin semnarea unui angajament de plată, „conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului justiţiei”. Totodată, art. 76 alin. (2) prevede că împotriva dispoziţiei de imputare personalul în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, în condiţiile legii, iar dreptul de a emite dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

20. Având în vedere acestea, Curtea constată că aspectele esenţiale privind răspunderea patrimonială a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare - cum sunt: situaţiile în care se angajează răspunderea patrimonială, organul care poate dispune angajarea acestei răspunderi, actul prin care se dispune angajarea răspunderii patrimoniale, termenul în care se poate emite dispoziţia de imputare, modalitatea de contestare a dispoziţiei de imputare, termenul de prescripţie a dreptului de a emite dispoziţia de imputare - sunt prevăzute în art. 76 din Legea nr. 293/2004.

21. Astfel, potrivit dispoziţiilor de lege criticate - art. 76 alin. (2) din Legea nr. 293/2004, repararea pagubei se dispune prin emiterea dispoziţiei de imputare sau, după caz, prin semnarea unui angajament de plată, „conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului justiţiei.” În acest sens a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.760/C din 24 mai 2013 pentru aprobarea Metodologiei privind stabilirea răspunderii patrimoniale a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 31 mai 2013.

22. Aşadar, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, prin ordin al ministrului justiţiei se detaliază procedura stabilirii răspunderii patrimoniale a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, iar nu aspecte esenţiale privind statutul funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. Totodată, aspectele esenţiale privind răspunderea patrimonială a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare sunt reglementate prin art. 76 din Legea nr. 293/2004.

23. Întrucât, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică şi ţinând cont de faptul că aspectele esenţiale privind răspunderea patrimonială a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare sunt reglementate prin Legea nr. 293/2004, iar prin ordin al ministrului justiţiei se detaliază doar procedura privind stabilirea acestei forme de răspundere, Curtea constată că susţinerile autorilor excepţiei privind încălcarea art. 73 alin. (3) lit. j) şi art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie sunt neîntemeiate, neputând fi reţinute, în cauză, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A,d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii,

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alin Mădălin Porca în Dosarul nr. 2.028/62/2015 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de Tania Elena Panait în Dosarul nr. 5.687/105/2015 al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 76 alin, (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 19 aprilie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 243

din 19 aprilie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Roedl&Partner Outsourcing - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.314/3/2013 (2.747/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.600D/2015.

2. La apelul nominal răspunde avocat Corina Popescu, cu împuternicire avocaţială la dosar, pentru autoarea excepţiei. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Având cuvântul, reprezentantul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia. Depune note scrise, la care anexează hotărâri judecătoreşti şi un set de înscrisuri care dovedesc veniturile salariale ale contestatoarei din perioada între concediere şi hotărârea judecătorească de anulare a concedierii. Arată că dispoziţia de lege criticată impune instanţelor să acorde în mod obligatoriu o anumită despăgubire, ceea ce încalcă principiul separaţiei puterilor în stat în stat şi principiul privind realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la art. 80 din Codul muncii, însă raportată la alte dispoziţii constituţionale. Susţine că nu contestă faptul că instanţa analizează toate probele atunci când stabileşte că decizia de concediere a fost nelegală şi nici nu contestă faptul că salariatul are dreptul la despăgubire atunci când instanţa constată că decizia de concediere a fost nelegală. Problema de drept pe care o supune atenţiei Curţii este aceea a cuantumului despăgubirii, în ipoteza concedierii nelegale, întrucât cuantumul despăgubirilor este prestabilit de Codul muncii, iar instanţele nu mai au plenitudine de jurisprudenţa pentru a aprecia de la caz la caz care a fost prejudiciul efectiv suferit de salariat. Or, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţele trebuie să se bucure de plenitudine de jurisdicţie, atât în fapt, cât şi în drept, astfel încât trebuie să aibă competenţa să analizeze toate chestiunile de fapt şi de drept pertinente pentru litigiul cu care au fost învestite. Dacă în perioada cuprinsă între decizia de concediere şi anularea acesteia, salariatul se angajează în altă parte şi obţine venituri chiar mai mari, salariatul nu a suferit niciun fel de prejudiciu. Aşa cum rezultă din hotărârile judecătoreşti depuse la dosar, instanţa nu a analizat existenţa prejudiciului, ci a aplicat art. 80 din Codul muncii care prevede un cuantum prestabilit al despăgubirii. Or, principiul separaţiei puterilor în stat impune ca niciuna din puteri să nu intervină în atribuţiile altei puteri. În cazul de faţă, legea impune un anumit cuantum al despăgubirii, indiferent de prejudiciul efectiv suferit şi fără a lăsa instanţei posibilitatea de a analiza, pe baza probelor, care este prejudiciul efectiv suferit. În concluzie, susţine că art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii este neconstituţional în măsura în care se interpretează în sensul că instituie o obligaţie a instanţelor de a stabili acel cuantum al despăgubirii, iar nu o prezumţie, care să poată f răsturnată pe baza probelor.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.267 din 27 septembrie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 23 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 8.314/3/2013 (2.747/2015), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de apelanta Roedl&Partner Outsourcing - SRL din Bucureşti în cadrul soluţionării apelului împotriva unei sentinţe civile prin care a fost obligată să reintegreze contestatoarea în funcţia avută anterior şi să îi plătească, în baza art. 80 alin. (1) din Codul muncii, o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care contestatoarea ar fi beneficiat, începând cu data concedierii şi până la reintegrare.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat şi art. 126 alin. (1) privind realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti. În acest sens arată că, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin deciziile nr. 1.267 din 27 septembrie 2011 şi nr. 290 din 23 mai 2013, art. 80 alin. (1) din Codul muncii este expresia principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară. De asemenea, aceste dispoziţii de lege instituie caracterul obligatoriu al obligării angajatorului la plata despăgubirilor determinabile stabilite în textul legal. Rezultă evident două concluzii, aplicabile în ipoteza constatării nelegalităţii sau netemeiniciei deciziei de concediere: a) obligaţia de plată a despăgubirii prevăzute de textul de lege criticat este obligatorie şi decurge exclusiv din dispoziţiile legale;

b) cuantumul despăgubirii este stabilit de art. 80 alin. (1) din Codul muncii şi este determinabil în funcţie de drepturile pecuniare ale angajatorului. Prin urmare, dispoziţiile de lege reglementează cu caracter obligatoriu atât măsura despăgubirii, cât şi cuantumul acesteia, deşi acest lucru intră în competenţa instanţei de judecată, ceea ce aduce atingere principiilor separaţiei puterilor în stat şi înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti.

7. Autoarea excepţiei mai susţine că principiul separaţiei puterilor în stat împiedică una din puterile statului să intervină în competenţele altei puteri. În acest context nu se poate ca prin acte ale puterii legiuitoare sau executive să se reglementeze probleme care formează obiectul unui proces, (Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu - Constituţia României revizuită - comentarii şi explicaţii, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, p. 2-3). În acelaşi sens, prin deciziile nr. 333 din 3 decembrie 2002 şi nr. 686 din 26 noiembrie 2014, Curtea Constituţională a concluzionat că „legiuitorul nu poate printr-un act normativ să modifice sau să anuleze o hotărâre judecătorească fără să violeze prin aceasta principiul separaţiei puterilor în stat “. Susţine că, pentru aceleaşi argumente, legiuitorul nu poate nici să impună prin acte normative conţinutul unei hotărâri judecătoreşti, de vreme ce principiul realizării justiţiei de către instanţele judecătoreşti impune regula potrivit căreia numai organele judecătoreşti sunt competente să rezolve litigiile care izvorăsc din încălcarea dispoziţiilor legale sau clauzelor contractuale. Or, art. 80 alin. (1) din Codul muncii este aplicabil exclusiv în situaţia constatării prealabile a nelegalităţii sau netemeiniciei deciziei de concediere a angajatului printr-un proces cu angajatorul, însă, instanţa care soluţionează acest litigiu nu poate realiza justiţia prin repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv prin verificarea existenţei şi cuantumului prejudiciului cauzat angajatorului şi respectiv prin obligarea angajatorului la plata acestuia, deoarece acest lucru s-a realizat deja cu caracter absolut şi obligatoriu prin dispoziţiile art. 80 alin. (1) din Codul muncii.

8. Autoarea excepţiei invocă jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (şi anume hotărârile din 16 iulie 1971, pronunţată în Cauza Ringeisen împotriva Austriei, din 23 iunie 1981, pronunţată în Cauza Le Compte. Van Leuven şi De Meyere împotriva Belgiei, din 29 aprilie 1988, pronunţată în Cauza Belilos împotriva Elveţiei, din 24 noiembrie 1994, pronunţată în Cauza Beaumartin împotriva Franţei, din 26 aprilie 1995, pronunţată în Cauza Fischer împotriva Austriei, din 17 decembrie 1996, pronunţată în Cauza Terra Woningen B.V. Împotriva Olandei, din 13 februarie 2003, pronunţată în Cauza Chevrol împotriva Franţei, din 4 martie 2004, pronunţată în Cauza Silvesters Horeca Service împotriva Belgiei şi din 27 septembrie 2011, pronunţată în Cauza A. Menarini Diagnostica SRL împotriva Italiei), potrivit căreia, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa este un organ care se bucură de plenitudine de jurisdicţie,atât în fapt, cât şi în drept, care trebuie să aibă competenţa să analizeze toate chestiunile de fapt şi de drept pertinente pentru litigiul cu care a fost învestită. Rezultă că instanţa de dreptul muncii, învestită cu soluţionarea unui litigiu decurgând din încălcarea unor dispoziţii legale sau clauze contractuale de către angajator prin concedierea angajatului, trebui să se bucure de plenitudine de jurisdicţie, atât în fapt, cât şi în drept. În măsura în care instanţa de dreptul muncii nu poate face propria judecată şi nu poate avea propria statuare asupra cuantumului despăgubirii ce se datorează angajatului, atunci instanţa nu se bucură de plenitudine de jurisdicţie. Într-adevăr, fiind obligată să considere că prejudiciul cauzat angajatului prin concedierea sa nelegală este, în lipsa oricărei probe, egal cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, instanţa de dreptul muncii - care face parte din puterea judecătorească - îşi pierde tocmai plenitudinea de jurisdicţie. Dimpotrivă, puterea legiuitoare, predeterminând cu caracter obligatoriu prejudiciul suferit şi reparabil al angajatului în cazul anulării deciziei de concediere şi stabilind în sarcina angajatorului obligaţia de plată a despăgubirilor prin repararea prejudiciului respectiv, îşi arogă competenţa de a stabili conţinutul hotărârilor judecătoreşti. Or, acest lucru echivalează evident cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. În acest sens, textul art. 80 alin. (1) din Codul muncii este neconstituţional, deoarece nu se limitează să instituie o prezumţie legală privind existenţa şi cuantumul prejudiciului (competenţă care aparţine legiuitorului), ci stabileşte aceste elemente cu caracter obligatoriu (deşi competenţa respectivă aparţine instanţelor judecătoreşti). Problema se pune evident în situaţia în care, ulterior concedierii, angajatul a încheiat un nou contract de muncă şi a obţinut salarii şi alte drepturi între data concedierii şi data hotărârii judecătoreşti de anulare. În această situaţie, prejudiciul cauzat angajatului nu este egal cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, ci cu eventuala diferenţă dintre acestea şi cele efectiv obţinute. Aceasta deoarece, în lipsa deciziei de concediere, angajatul nu ar fi obţinut alte venituri decât salariile şi celelalte drepturi pe care le-ar fi primit de la angajator. Oricum aceste aspecte trebuie stabilite de la caz la caz de instanţele judecătoreşti şi nu de puterea legiuitoare printr-un act normativ cu caracter obligatoriu aplicabil în toate litigiile în care se anulează decizii de concediere. Aceasta deoarece, în virtutea plenitudinii de jurisdicţie, instanţa de judecată este îndreptăţită nu doar să decidă asupra nelegalităţii sau netemeiniciei deciziei de concediere, ci şi asupra repunerii părţilor în situaţia anterioară, respectiv reparării prejudiciilor cauzate angajatului prin actul emis de angajator. Încă prin hotărârea pronunţată de Curtea Internaţională de Justiţie în Cauza Uzina Chorzow din 13 septembrie 1928, aceasta a arătat că este un principiu de drept internaţional, chiar o concepţie generală de drept, că orice violare a unei obligaţii presupune obligaţia de reparare într-o formă adecvată. Acest principiu a devenit regulă de drept cutumiar în dreptul internaţional, arătându-se că „principiul esenţial [...] este că reparaţia trebuie, în măsura posibilului, să şteargă toate consecinţele actului ilegal şi să restabilească situaţia care ar fi existat probabil dacă actul nu ar fi fost comis, Restituirea în natură sau, dacă nu este posibilă, plata unei sume corespunzând valorii unei restituiri în natură; alocarea, dacă este cazul, de daune-interese pentru pierderile suferite, care nu ar fi acoperite de restituirea în natură sau de plata care se face în locul acesteia”. Or, stabilirea modalităţii de reparaţie şi cuantumul despăgubirilor reprezintă o chestiune care ţine de competenţa puterii judecătoreşti, nicidecum puterea legiuitoare neavând competenţa de a stabili cu caracter obligatoriu printr-un act normativ reparaţia la care angajatul este îndreptăţit în cazul obţinerii în justiţie a anulării deciziei de concediere.

9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 318 din 29 martie 2007 şi nr. 290 din 23 mai 2013] prin care s-a reţinut că  textul de lege criticat are ca ipoteză concedierea unui salariat în mod netemeinic sau nelegal, fapt ce trebuie stabilit în cadrul unui proces desfăşurat cu respectarea principiului contradictorialităţii şi pe baza unui probatoriu pertinent şi convingător. Numai în urma stabilirii cu corectitudine a acestui fapt, instanţa va dispune anularea măsurii de concediere şi obligarea angajatorului în culpă la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. În acest fel se apreciază că instanţa are plenitudine de jurisdicţie, iar evaluarea legală a prejudiciului suferit, ce se cuvine salariatului concediat nelegal, ope legis, nu reprezintă o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat. Criteriul stabilit de legiuitor este unul obiectiv şi determinabil, respectiv salariile indexate, majorate şi reactualizare şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, fiind consecinţa firească a repunerii părţilor în situaţia anterioară care obligă la înlăturarea retroactivă a tuturor efectelor actului nelegal.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 318 din 29 martie 2007.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autoarei excepţiei, notele scrise şi înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut: „în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.”

15. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat şi celor ale art. 126 alin. (1) privind realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 80 alin. (1) din Codul muncii fac parte din secţiunea 7: „Controlul şi sancţionarea concedierilor nelegale a capitolului V: „încetarea contractului individual de muncă” şi stabilesc că, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Astfel, dispoziţiile de lege criticate reprezintă o concretizare a principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară deciziei de concediere, aceasta fiind o consecinţă firească a lipsirii de efecte a deciziei de concediere. Obligaţia angajatorului de plată a acestor despăgubiri operează în toate cazurile în care s-a constatat netemeinicia sau nelegalitatea actului de concediere, ope legis. Spre deosebire de aceasta, reintegrarea în funcţia deţinută anterior poate avea loc numai dacă cel concediat solicită expres acest lucru instanţei judecătoreşti. În acest sens, art. 80 alin. (2) din Codul muncii prevede că „La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere”, iar alin. (3) prevede că, „în cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti

17. Aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011, nulitatea unui act juridic aduce părţile în situaţia în care acestea au fost înainte de apariţia acelui act, deci operează regula repunerii în situaţia anterioară (Decizia nr. 150 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 15 martie 2010). Repunerea în situaţia anterioară se poate realiza pe două căi specifice dreptului muncii, respectiv prin reintegrarea salariatului şi plata de către angajator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, sau numai prin plata acestor despăgubiri. Astfel, anularea măsurii concedierii este însoţită în mod obligatoriu de plata despăgubirii menţionate şi, facultativ, la solicitarea angajatului, de reintegrarea acestuia.

18. Referitor la critica autoarei excepţiei privind încălcarea art. 126 alin. (1) din Constituţie privind realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate dau expresie acestui principiu constituţional. Astfel, aşa cum a constatat Curtea şi prin Decizia nr. 318 din 29 martie 2007, textul de lege criticat are ca ipoteză concedierea unui salariat în mod netemeinic sau nelegal, fapt ce trebuie stabilit în cadrul unui proces desfăşurat cu respectarea principiului contradictorialităţii şi pe baza unui probatoriu pertinent şi convingător. Numai în urma stabilirii cu corectitudine a acestui fapt, instanţa va dispune anularea măsurii de concediere şi obligarea angajatorului în culpă la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Lipsirea salariatului de aceste drepturi reprezintă un prejudiciu efectiv suferit, indiferent dacă în perioada cuprinsă între data concedierii şi cea a reîncadrării a realizat sau nu venituri din alte surse. Salariatul nu poate abuza de acest drept, întrucât beneficiază de el numai cu condiţia stabilirii netemeiniciei sau a nelegalităţii măsurii de concediere luate unilateral de angajator.

19. De asemenea, aşa cum a reţinut prin Decizia nr. 1.241 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 17 decembrie 2010, considerentele mai sus amintite răspund totodată şi aspectelor invocate de autorul excepţiei referitoare la legitimitatea despăgubirii în situaţia în care salariatul a realizat venituri din executarea unui alt contract de muncă, ulterior concedierii. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că, de o deosebită relevanţă pentru toate aspectele analizate sunt şi considerentele Deciziei nr. 193 din 19 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 6 august 2001, prin care au fost declarate ca neconstituţionale prevederile art. 136 alin. (2) din Codul muncii, care prevedeau însăşi ipoteza considerată ca fiind constituţională de către autorul excepţiei din prezenta cauză, şi anume acordarea unei despăgubiri reduse, constând în diferenţa dintre salariul mediu realizat anterior desfacerii contractului de muncă şi câştigul realizat între timp. Prin decizia amintită s-a statuat că o asemenea prevedere este contrară art. 16 alin. (1), art. 38 alin. (1) şi art. 134 alin. (1) din Constituţie, în forma anterioară revizuirii din 2003.

20. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, „în virtutea principiului separaţiei puterilor în stat, Parlamentul nu are dreptul să intervină în procesul de realizare a justiţiei. O imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi.” (Decizia nr. 6/1992, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993).

21. Având în vedere acestea, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate - care obligă angajatorul la plata unei despăgubiri, egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal - nu reprezintă o imixtiune în procesul de realizare a justiţiei, de vreme ce instanţa trebuie mai întâi să stabilească dacă actul de concediere a fost dispus şi efectuat în mod temeinic şi legal în situaţia în care concedierea a fost netemeinică sau nelegală, legiuitorul a prezumat că prejudiciul suferit de angajat este egal cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, indiferent dacă persoana concediată a obţinut sau nu alte venituri între timp. Această obligaţie a angajatorului poate fi privită şi ca o sancţiune pentru nerespectarea dispoziţiilor de lege referitoare la concediere.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii,

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Roedl&Partner Outsourcing - S.R.L, din Bucureşti în Dosarul nr. 8.314/3/2013 (2.747/2015) al Curţii de Apei Bucureşti - Secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 19 aprilie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 277

din 10 mai 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona Maya-Teodoroiu - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Irinel Cristu în Dosarul nr. 23.059/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.468D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă, personal, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate şi asistată de avocat Daniela Nicoleta Andreescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. De asemenea răspunde, pentru partea Alin Dumitru Berbecaru, avocat Dănuţ Negoiţă, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, fiind prezentă, personal, partea Valentin Mircea. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Sorin Paliga a depus la dosar o cerere, înregistrată cu nr. 3.182 din 21 aprilie 2016, prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei, avocat Daniela Nicoleta Andreescu, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În esenţă susţine că, în speţă, este vorba despre un litigiu civil, în care reclamantul municipiul Bucureşti, prin primarul general, autoritate publică, a chemat în judecată, în solidar, în răspundere delictuală, foştii consilieri ai Consiliului General al Municipiului Bucureşti de la nivelul anului 2000, acţiune prin care se urmăreşte recuperarea unor sume de bani la care a fost obligat Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în temeiul unor hotărâri judecătoreşti, precum şi a accesoriilor aferente sumelor respective. Nemulţumirea autoarei excepţiei decurge din faptul că, în temeiul art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, este reglementată scutirea de la plata taxei de timbru a unor autorităţi/instituţii publice, în speţă şi a reclamantului, ceea ce creează un statut juridic diferenţiat între părţi, favorizându-se justiţiabilul persoană juridică publică în dauna justiţiabilului persoană fizică care, având de achitat o taxă de timbru exorbitantă, nu îşi poate valorifica drepturile procesuale, cu consecinţa îngrădirii dreptului de acces la justiţie, în acest fel, justiţia nu mai este unică, imparţială şi egală pentru toţi, aşa cum prevede art. 124 alin (2) din Constituţie, ci, dimpotrivă favorizează partea procesuală care este autoritate publică, în detrimentul celorlalte părţi care sunt obligate să plătească taxa judiciară de timbru, ceea ce generează o situaţie de inegalitate între părţile din cadrul aceluiaşi proces. În susţinerea argumentelor sale invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Cauza Kreuz contra Poloniei, prin care s-a constatat încălcarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât cuantumul taxei în discuţie era unul excesiv, ceea ce a determinat partea să renunţe la exercitarea dreptului său de acces la justiţie, fiind afectată, astfel, însăşi substanţa acestui drept. Totodată, precizează că jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, cu referire la art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, nu mai este incidenţă în cauza de faţă, având în vedere dispoziţiile actuale ale art. 20 din Constituţia României, prin raportare la art. 21 şi 24 din Legea fundamentală.

5. Avocatul Dănuţ Negoiţă, pentru partea Alin Dumitru Berbecaru, solicită, de asemenea, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, pentru motivele invocate de autoarea acesteia.

6. Partea Valentin Mircea, prezentă personal, susţine că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 este întemeiată. Arată astfel că, din cuprinsul normativ al acestei reglementări, se constată că sunt scutite de taxa judiciară de timbru acţiunile şi cererile, formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de obiectul acestora (de drept public sau o cauză de drept privat), după care urmează sintagma „precum şi cele formulate de alte instituţii publice”, printre care acestea şi Primăria Municipiului Bucureşti, unde scutirea operează doar atunci când veniturile care sunt pretinse în faţa instanţei de judecată sunt venituri publice. Arată că, în speţa dedusă judecăţii, cauza este una de drept privat, obiectul acesteia fiind răspunderea civilă delictuală, fiind vorba despre despăgubiri. În acest context apreciază că excepţia de neconstituţionalitate trebuie admisă în măsura în care art. 30 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 ar scuti autorităţile publice, altele decât cele prevăzute în prima teză a acestui alineat, de la plata taxei judiciare de timbru pentru cauze care izvorăsc din raporturi de drept privat.

7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

8. Prin încheierea din 18 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 23.059/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Irinei Cristu într-o cauză având ca obiect o acţiune în răspundere civilă delictuală.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece „creează favoruri suplimentare unui justiţiabil, instituţie publică, spre deosebire de restul justiţiabililor, mai ales când este vorba despre acelaşi litigiu.” Apreciază, astfel, că prin scutirea de la plata taxei de timbru a unor autorităţi/instituţii publice se creează un statut diferenţiat între părţi şi se favorizează justiţiabilul persoană juridică publică în dauna justiţiabilului persoană fizică care, având de achitat o taxă de timbru nerezonabilă, nu îşi poate valorifica drepturile procesuale, fiind împiedicat să îşi realizeze apărarea, şi, prin urmare, să beneficieze de drepturi egale pentru valorificarea în justiţie a drepturilor sale.

10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă opinează în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că scutirea unor autorităţi şi instituţii publice de plata taxelor de timbru pentru cererile şi acţiunile în justiţie are o justificare obiectivă şi raţională, ce constă în faptul că autorităţile respective, fiind finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele făcându-se venit tot la bugetul de stat, ar fi absurd să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 a preluat, în alin. (1), conţinutul art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în prezent abrogată, prevederi asupra cărora Curtea s-a mai pronunţat în repetate rânduri prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză, respingând excepţia de neconstituţionalitate. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, exemplu fiind Decizia nr. 34 din 15 ianuarie 2008 sau Decizia nr. 846 din 28 noiembrie 2006.

13. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale. În acest sens arată că aceste prevederi constituie cadrul legal de drept comun al scutirilor subiective de plata taxelor judiciare de timbru, beneficiarii acestor scutiri fiind numai persoanele prevăzute în mod expres de lege. Raţiunea pentru care anumite autorităţi publice sunt scutite de plata taxei de timbru este aceea că acţiunile şi cererile introduse de ele prezintă o strânsă legătură cu veniturile bugetului de stat, fiind vorba de realizarea unui interes public, şi, prin urmare, nu se poate afirma că persoanele fizice sau juridice care urmăresc realizarea unor interese proprii, părţi în litigiile cu autorităţile publice prevăzute de art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, se află în aceeaşi situaţie juridică.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile părţilor prezente, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:

- Art. 30: „(1) Sunt scutite de taxa judiciară de timbru acţiunile şi cererile. inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat. Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ; Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.

(2) în înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, în categoria venituri publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului Trezoreriei Statului, veniturile din rambursări de credite externe şi din dobânzi şi comisioane derulate prin Trezoreria Statului, precum şi veniturile bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz, veniturile bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate ori garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice, precum şi veniturile bugetului fondurilor externe nerambursabile. “

17. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 care prevăd egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 124 alin. (2) care prevede că „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi”, precum şi celor ale art. 20 prin raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că până la data pronunţării prezentei decizii, prevederile legale criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 nu au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate. Curtea reţine, astfel, că art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, criticat în speţă, constituie cadrul legal de drept comun al scutirilor de la plata taxelor judiciare de timbru. Beneficiarii acestor scutiri sunt numai persoanele prevăzute în mod expres de lege, în timp ce acţiunile şi cererile formulate de celelalte părţi procesuale se timbrează potrivit legii.

19. Curtea reţine că soluţia legislativă criticată în prezenta cauză se regăsea, iniţial, în cuprinsul art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, act normativ în prezent abrogat, reglementare asupra căreia Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în repetate rânduri, din perspectiva unor critici similare. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 692 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iulie 2008, Decizia nr. 1.248 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 21 decembrie 2011, sau Decizia nr. 391 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 1 iunie 2013, prin care, în esenţă, Curtea a „stabilit că scutirea autorităţilor publice, care intră sub incidenţa textului de lege criticat, de taxe, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizării creanţelor bugetare are o justificare obiectivă şi raţională în faptul că autorităţile respective - beneficiare de alocaţii bugetare -, fiind finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective făcându-se venit tot la bugetul de stat, ar fi absurd să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget.”

20. De asemenea, Curtea a statuat că „principiul egalităţii prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni nu poate ca, prin extensie, primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Aşa cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create”.

21. În legătură cu critica de neconstituţionalitate bazată pe susţinerea că se încalcă dreptul de liber acces la justiţie, respectiv dreptul la un proces echitabil, Curtea a reţinut că aceasta este neîntemeiată, întrucât „dispoziţiile constituţionale ale art. 21 nu exclud stabilirea unor condiţii în legătură cu introducerea acţiunilor în justiţie, între care şi aceea a plăţii unor taxe, aşa cum niciuna dintre aceste prevederi nu stabileşte gratuitatea serviciului public al justiţiei. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a stabilit că instituirea unor excepţii de la regula generală a plăţii taxelor judiciare de timbru (scutiri de la plata taxei) nu constituie o discriminare. Potrivit art. 139 alin. (1) din Constituţie, impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, fiind aşadar la latitudinea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe sau impozite având în vedere situaţii diferite, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalităţii în drepturi. Plata unor taxe sau impozite nu reprezintă un drept, ci o obligaţie constituţională a cetăţenilor, prevăzută în art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală, în conformitate cu care cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.”

22. De altfel, în ceea ce priveşte împrejurarea că ar putea exista situaţii în care părţile să nu poată plăti taxele de timbru din cauza cuantumului excesiv al acestora şi, în consecinţă, să nu se poată adresa justiţiei, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că legiuitorul a instituit, prin prevederile art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, posibilitatea instanţei de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Această reglementare vizează tocmai acele situaţii în care partea nu poate face faţă cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind o garanţie a liberului acces la justiţie.

23. Distinct de cele mai sus menţionate, Curtea subliniază că, aşa cum s-a reţinut şi în doctrină, existenţa calităţii de autoritate/instituţie publică nu este suficientă pentru a beneficia de scutirea prevăzută la art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, aceasta nefiind aplicabilă decât în cazul special al veniturilor publice, iar nu şi în cazul în care instituţia formulează cereri ca urmare a pretenţiilor ce decurg din contracte civile sau comerciale sau alte raporturi ce excedează domeniul strict delimitat al noţiunii de venituri publice. Aşa fiind, nu toate pretenţiile pecuniare formulate de instituţiile prevăzute în art. 30 alin, (1) din actul normativ menţionat sunt scutite de taxa judiciară de timbru,

24. Competenţa de a califica obiectul cauzei deduse judecăţii, şi implicit, modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente litigiului, reprezintă, însă, atributul exclusiv al instanţei de judecată O eventuală interpretare şi aplicare greşită a normelor legale incidente cauzei de către instanţă excedează controlului Curţii Constituţionale, aceasta neputându-se substitui instanţei de judecată în stabilirea legii aplicabile litigiului.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii,

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Irinel Cristu în Dosarul nr. 23.059/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că prevederile art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 mai 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea doamnei Maria-Elena Georgescu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice

 

Având în vedere propunerea ministrului finanţelor publice formulată prin Adresa nr. 8.916 din 28 iunie 2016, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/4.232 din 28 iunie 2016,

în temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Maria-Elena Georgescu se numeşte în funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 1 iulie 2016.

Nr. 230.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.