MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 496/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 496         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 4 iulie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 167 din 24 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

 

Decizia nr. 168 din 24 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66 alin. (10) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

 

Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

829. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind aprobarea Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2016

 

1.882. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind aprobarea utilizării semnăturii electronice extinse la derularea formalităţilor vamale pentru mărfurile introduse şi scoase din Uniunea Europeană prin birouri vamale din România

 

1.884. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Normelor tehnice de autorizare a regimurilor speciale

 

1.888. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind definirea caracterului ocazional al introducerii în România de bunuri aflate în bagajele personale ale călătorilor care vin dintr-o ţară terţă

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 167

din 24 martie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea „Pro Serv” - SRL din Brăila în Dosarul nr. 16/113/2015/a1 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.374D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că accesul liber la justiţie nu este încălcat, soluţia legislativă fiind justificată prin degrevarea judecătorilor sindici de un număr semnificativ de dosare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 11 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 16/113/2015/a1, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 pct. 72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea „Pro Serv” - S.R.L. din Brăila într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind procedura insolvenţei.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât reprezintă o discriminare, instituirea unui prag limită pentru creanţa de la care se poate solicita deschiderea procedurii insolvenţei îngrădind dreptul constituţional de acces liber la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţie.

6. De asemenea, această valoare-prag aplicabilă şi debitorului a fost stabilită fără a fi corelată cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care sancţionează cu atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului societăţii, care cu rea-credinţă nu face demersurile necesare pentru deschiderea procedurii insolvenţei societăţii care a fost declarată insolvabilă.

7. Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Instanţa arată că norma legală criticată contravine principiului accesului liber la justiţie. Instanţa afirmă că soluţia legislativă este una nou-introdusă prin Legea nr. 85/2014, necunoscută în legislaţia anterioară. Prin excluderea profesioniştilor ale căror datorii nu depăşesc suma de 40.000 de lei de la posibilitatea de a se pune sub protecţia legii insolvenţei, fără a le acorda niciun alt mecanism alternativ de protecţie (de acces la o instanţă), se ajunge la negarea exerciţiul acestor drepturi procesuale, fără o justificare rezonabilă.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

9. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Acesta arată că procedura insolvenţei este O procedură specială, aplicabilă unei situaţii dificile prin care trece la un moment dat o persoană fizică sau juridică, profesionist în sensul art. 3 din Codul civil. Specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun. Stabilirea acestor reglementări constituie atributul exclusiv al legiuitorului [art. 126 alin. (2) din Constituţie], Legiuitorul a stabilit un cuantum minim al creanţelor pentru a evita declanşarea unor proceduri de insolvenţă în care cheltuielile de administrare a procedurii să fie mai mari decât cuantumul sumelor datorate, Guvernul apreciază că acest cuantum de 40.000 lei este rezonabil. Scopul unei proceduri de insolvenţă este plata datoriilor şi redresarea debitorului într-un mod organizat printr-o procedură colectivă, nu creşterea pasivului debitorului prin cheltuieli de procedură,

10. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21, se arată că accesul liber la justiţie, ca de altfel orice drept fundamental, consacrat ca atare de Constituţie, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept. Stabilirea de către legiuitor a acestor limite nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanţă cu exigenţe generale proprii unui stat de drept.

11. Pe de altă parte, legea permite debitorului aflat în dificultate financiară să solicite deschiderea unei proceduri de concordat preventiv. Soluţia aleasă de legiuitor este clară ca redactare. Aceste dispoziţii se aplică tuturor debitorilor şi creditorilor aflaţi în situaţii similare. De asemenea, stabilirea unei valori-prag este necesară şi proporţională cu scopul unei proceduri de insolvenţă.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este formulat în încheierea de sesizare, ii constituie dispoziţiile art. 5 pct. 72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins: „în înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile au următoarele semnificaţii; [...] 72. valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă. Valoarea-prag este de 40.000 lei atât pentru creditori, cât şi pentru debitor inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru creanţe de altă natură decât cele salariate, iar pentru salariaţi este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat.”

15. Curtea observă că dispoziţiile legale criticate au fost modificate prin Legea nr. 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 920 din 11 decembrie 2015. Dispoziţiile legale criticate au fost preluate într-o formă identică în art. 5 alin. (1) din legea modificată. Practic, la art. 5 din Legea nr. 85/2014 a mai fost adăugat alineatul 2. În aceste condiţii, fiind vorba de o chestiune de tehnică legislativă şi având în vedere că dispoziţiile legale criticate au rămas neschimbate, Curtea va proceda la analiza sa ţinând cont de noua numerotare şi va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate mai rezultă faptul că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a înţeles să se raporteze şi la dispoziţiile art. 16 privind egalitatea în faţa legii din Constituţia României.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că o soluţie legislativă similară a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici asemănătoare. Critica din dosarul de faţă se referă la faptul că legea impune şi debitorului îndeplinirea condiţiei valorii-prag pentru a se putea pune la adăpostul procedurii insolvenţei.

18. Astfel, prin Decizia nr. 333 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 31 mai 2012, în ceea ce priveşte critica art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, având în vedere jurisprudenţa sa anterioară în materie, Curtea a stabilit că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situaţii deosebite. O situaţie deosebită o reprezintă şi starea de insolvenţă cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creanţe certe, lichide şi exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 90 de zile şi care, sub imperiul celerităţii specifice soluţionării raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor. De asemenea, prin Decizia nr. 583 din 5 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 18 august 2011, Curtea a statuat că acest mod de reglementare este în acord cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi, care, după cum s-a statuat în numeroase rânduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu presupune omogenitate, astfel încât situaţii diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat.

19. Mai mult, prin Decizia nr. 55 din 27 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011, Curtea a statuat, referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21, că o atare critica este lipsită de temei, întrucât accesul liber la justiţie, ca de altfel orice drept fundamental, consacrat ca atare de Constituţie, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept. Stabilirea de către legiuitor a acestor limite nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanţă cu exigenţele generale proprii unui stat de drept.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

21. Curtea mai reţine că debitorul aflat în dificultate financiară poate solicita, în urma îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deschiderea unei proceduri de concordat preventiv, soluţia legislativă criticată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate apărând ca fiind proporţională cu scopul urmărit.

22. În ceea ce priveşte criticile referitoare la aşa-zisa necorelare dintre dispoziţiile legale criticate şi cele ale prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea constată că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele (a se vedea Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011).

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea „Pro Serv” - S.R.L. din Brăila în Dosarul nr. 16/113/2015/a1 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 martie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 168

din 24 martie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66 alin. (10) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66 alin. (10) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea „Solo Atractiv Corn” - S.R.L. din Bucureşti, în Dosarul nr. 39.437/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.375D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că accesul liber la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale pentru situaţii deosebite. Deşi dispoziţiile legale criticate sunt derogatorii de la art. 200 din Codul de procedură civilă, ele nu încalcă prevederile art. 21 privind accesul liber la justiţie din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 14 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 39.437/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 66 alin. (10) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea „Solo Atractiv Com” - S.R.L. din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect deschiderea procedurii simplificate a falimentului.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât duc la o prelungire nejustificată a duratei litigiului fără ca aceasta să poată fi pusă în sarcina părţii. Trebuie reţinut că partea poate obţine reformarea hotărârii de respingere a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei în apel, dar nedepunerea documentelor avute în vedere de instanţă nu poate fi pusă în sarcina acesteia dacă nu a fost citată.

6. Legiuitorul a creat o situaţie în care niciuna dintre părţi nu a greşit: judecătorul din prima instanţă nu are posibilitatea de a cita partea şi este nevoit să respingă acţiunea, partea nu ştie că sunt necesare documente suplimentare, iar instanţa de apel este nevoită să admită cererea de deschidere a insolvenţei după depunerea documentelor suplimentare. Astfel, deşi niciuna dintre părţi nu este în culpă, cererea trebuie să parcurgă un întreg ciclu procesual doar pentru că legiuitorul a derogat de la prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă şi a creat o procedură fără citarea părţilor.

7. Norma criticată nu îi dă dreptul părţii să îşi completeze cererea conform solicitării instanţei, partea fiind astfel pusă într-o poziţie de inferioritate faţă de alţi justiţiabili, fără niciun fel de justificare rezonabilă. Niciun aspect al procedurii insolvenţei nu justifică această derogare, mai ales în condiţiile în care principiul urmărit, cel al celerităţii, este înfrânt de erorile care pot apărea ca urmare a lipsei citării părţii.

8. Pe de altă parte, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate solicită constatarea neconstituţionalităţii art. 66 alin. (10) din Legea nr. 85/2014 în măsura în care este interpretat că acelaşi judecător care a pronunţat hotărârea de deschidere a procedurii de insolvenţă va pronunţa şi soluţia de revocare a încheierii de deschidere a procedurii insolvenţei.

9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa arată că, atât timp cât debitorul şi-a întemeiat cererea de deschidere a procedurii pe dispoziţiile art. 38 şi art. 72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, judecătorul-sindic prezumă că acesta cunoaşte toate dispoziţiile cuprinse în această lege, implicit şi dispoziţiile art. 67 alin. (2) care prevăd că nedepunerea actelor prevăzute la art. 67 alin. (1), fără citarea sa cu menţiunea de a le depune, deci prin derogare de la art. 200 din Codul de procedură civilă, atrage respingerea cererii.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Acesta arată că procedura insolvenţei este o procedură specială caracterizată de celeritate. Tocmai pentru respectarea termenului rezonabil de soluţionare a cererilor de acest tip s-au instituit aceste obligaţii (de depunere de documente) în sarcina debitorului care solicită deschiderea procedurii de insolvenţă cu sancţiunile aferente [respingerea cererii - nedepunerea înscrisurilor prevăzute la art. 67 lit. a), g), k), l) şi m)] sau decăderea din dreptul de a propune un plan de reorganizare - nedepunerea înscrisurilor prevăzute de art. 67 lit. h), i) şi j) pentru nerespectarea lor.

12. Stabilirea de către legiuitor a acestor limite nu aduce nicio îngrădire accesului liber la justiţie, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanţă cu exigenţele generate proprii unui stat de drept. Pe de altă parte, debitorul nu-şi poate invoca propria culpă în nedepunerea tuturor actelor prevăzute de lege în susţinerea cererii sale, în situaţia respingerii cererii pentru nedepunerea înscrisurilor prevăzute la art. 67 lit. a), g), k), i) şi m) din Legea nr. 85/2014 debitorul poate formula o nouă cerere completă.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/19*92, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este formulat în încheierea de sesizare îl constituie dispoziţiile art. 66 alin. (10) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins: „(10) Cererea debitorului se va judeca de urgenţă, în termen de 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Prin excepţie de la prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă, judecătorul-sindic va stabili termenul de judecată în camera de consiliu, în termen de 10 zile de la depunere, chiar dacă cererea nu îndeplineşte toate cerinţele legale şi nu sunt depuse toate documentele. În cazul în care la data depunerii cererii debitorului se găsesc înregistrate pe rol cereri ale creditorilor, se va proceda potrivit prevederilor alin. (6) teza a II-a.”

16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, documentele prevăzute la alin. (1) se depun odată cu cererea de deschidere a procedurii sau, cel mai târziu, până la termenul de judecată stabilit de judecătorul-sindic. Nedepunerea documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a)-g), k), I), m) atrage respingerea cererii de deschidere a procedurii, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. c) şi d), precum şi a cazului în care cererea de deschidere a procedurii este formulată de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Nedepunerea documentelor prevăzute la lit. h), i) şi j) este sancţionată cu decăderea din dreptul de a depune un plan de reorganizare.

18. Curtea mai observă că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a le utiliza, în formele şi în modalităţile instituite de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 284 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 7 iulie 2015).

19. Debitorul de bună-credinţă are tot interesul ca procedurile să se desfăşoare cu celeritate. Stabilirea condiţiilor pentru judecarea cererii debitorului ţine de opţiunea legiuitorului, având în vedere situaţia specifică a procedurii insolvenţei care prevede termene scurte care să împiedice deteriorarea situaţiei economice a acestuia şi pentru a creşte, implicit, şansele creditorilor de a-şi recupera creanţele.

20. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia prevederile art. 66 alin. (10) din Legea nr. 85/2014 ar fi neconstituţionale în măsura în care este interpretat că acelaşi judecător care a pronunţat hotărârea de deschidere a procedurii de insolvenţă va pronunţa şi soluţia de revocare a încheierii de deschidere a procedurii insolvenţei, se constată că ea priveşte, de fapt, alte prevederi [egale din aceeaşi lege, respectiv art. 43 alin. (7). Potrivit acestor din urmă prevederi, „Curtea de apei investită cu soluţionarea apelului declarat împotriva hotărârii judecătorului sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, admiţând apelul, va anula hotărârea şi va trimite cauza judecătorului sindic, pentru deschiderea procedurii insolvenţei.” Or, aceste dispoziţii legale nu au fost indicate expres de autorul excepţiei de neconstituţionalitate şi nici nu au fost puse în discuţia părţilor în faţa instanţei de judecată, astfel că nici instanţa de contencios constituţional nu se poate pronunţa asupra lor.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată de Societatea „Solo Atractiv Corn” - S.R.L. din Bucureşti, în Dosarul nr. 39.437/3/2014 al Tribunalului Bucuraţi - Secţia a VII-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 66 alin. (10) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 martie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 198

din 7 aprilie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Urluescu în Dosarul nr. 1.572/216/2015 al Judecătoriei Curtea de Argeş. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.562D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că actul de constatare întocmit în temeiul art. 61 şi 62 din Codul penal constituie act de sesizare a organelor judiciare, iar nu mijloc de probă. Mai mult, audierea persoanelor care au întocmit aceste acte, în calitate de martori asigură, de fapt, caracterul echitabil al procedurii, permiţând inculpatului să audieze persoana care a făcut constatarea şi asigurând contradictorialitatea acestei proceduri. În concluzie, apreciază că se impune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 20 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.572/216/2015, Judecătoria Curtea de Argeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Urluescu, cu ocazia soluţionării unei cauze penale - refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că norma în cauză trebuie să prevadă cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. Se arată că textul criticat nu îndeplineşte criteriul previzibilităţii, deoarece persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 şi 62 din Codul penal, la care face referire textul criticat, sunt denumite generic „unele organe de constatare”, acestea fiind încadrate, potrivit art. 34 din Codul de procedură penală, la categoria „alţi subiecţi procesuali”, sub denumirea de „organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale”. Astfel, prin contopirea celor două calităţi, de martor şi de organ special de constatare, se ajunge în situaţia în care, odată cu constatarea unor infracţiuni ce presupun restrângerea imediată a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, persoana care exercită o procedură coercitivă poate deveni martor, iar mărturia acesteia în cadrul procesului înlătură caracterul echitabil al acestuia.

6. Judecătoria Curtea de Argeş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că sfera persoanelor care pot avea calitatea de martor în procesul penal este delimitată dintr-o dublă perspectivă de art. 114 şi de art. 155 din Codul de procedură penală, aceste două texte de lege completându-se reciproc. Astfel, prin art. 114 din Codul de procedură penală se stabileşte sfera persoanelor care pot fi martori din perspectivă probatorie, şi anume martor este orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală. Per a contrario, persoanele care nu cunosc astfel de informaţii nu pot fi martori în acel proces. Totodată, prin art. 115 sa stabileşte sfera persoanelor care pot fi martori din perspectiva procesuală, şi anume martor este persoana care nu are calitatea de subiect procesual principal sau de parte în proces. Coroborând cele două articole rezultă că poate avea calitatea de martor în proces orice persoană care cunoaşte informaţii ce constituie probe în proces, şi care, în acelaşi timp, nu are calitatea procesuală de suspect, persoană vătămată, inculpat, parte civilă sau parte responsabilă civilmente.

7. Se arată, de asemenea, că dispoziţiile criticate trebuie coroborate şi cu prevederile art. 103 din Codul de procedură penală, care permit instanţei să aprecieze concludenţa unor astfel de probe ţinând cont de dubla calitate a persoanei audiate, respectiv de organe de constatare şi de martori. În concluzie, apreciază că textul criticat nu încalcă dreptul la un proces echitabil, iar prin audierea organelor de constatare în calitate de martori nu se doreşte decât crearea unei imagini complete a instanţei asupra infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală nu aduc în niciun fel atingere dreptului la un proces echitabil, în înţelesul dat acestuia de textul art. 21 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, câtă vreme asupra acuzaţiei în materie penală aduse autorului excepţiei se va pronunţa, în mod public şi într-un termen rezonabil, o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, inculpatul beneficiind de toate drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege. Apreciază că nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, de vreme ce acestea din urmă nu permit stabilirea sau aplicarea unei pedepse altfel decât în condiţiile şi în temeiul legii.

10. Avocatul Poporului apreciază că datorită importanţei acestei categorii de persoane în cadrul procesului penal, legiuitorul a reglementat limitat sfera persoanelor care pot avea calitatea de martor, dispoziţiile art. 114 şi art. 115 din Codul de procedură penală completându-se reciproc. În ceea ce priveşte lipsa de previzibilitate a normei criticate, apreciază că dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală îndeplinesc cerinţele instituite de Constituţie în acest sens. Astfel, legiuitorul şi-a exercitat întocmai obligaţia pozitivă prin reglementarea clară şi precisa a noţiunii de martor, a persoanelor care pot avea această calitate, dar şi a condiţiilor în care o persoană poate deveni martor într-un proces penal. Se arată că posibilitatea ca organele de constatare şi comandanţii de nave şi aeronave care au întocmit procese-verbale să fie audiate în calitate de martori nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil. Această reglementare apare ca firească în contextul în care calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de expert, avocat, mediator ori reprezentant al uneia dintre părţi sau al unui subiect procesual principal, cu privire la faptele şi împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi respectiva calitate.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Pot fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 şi 62.”

14. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 23 alin. (12), potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în esenţă, autorul excepţiei critică dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, deoarece permit ca anumite persoane să deţină o dublă calitate în dosarul penal, respectiv cea de organe de constatare şi cea de martori. Curtea observă că, potrivit art. 114 alin (1) din Codul de procedură penală, poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală, iar potrivit art. 114 alin. (4) din acelaşi cod, pot fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 şi 62 din acelaşi act normativ.

16. În continuare, Curtea constată că, potrivit art. 61 alin. (1) din Codul de procedură penală, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate: organele inspecţiilor de stat, ale altor organe de stat, precum şi ale autorităţilor publice, instituţiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii; organele de control şi cele de conducere ale autorităţilor administraţiei publice, ale altor autorităţi publice, instituţii publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de către cei aflaţi în subordinea ori sub controlul lor; organele de ordine publică şi siguranţă naţională, pentru infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege. Astfel, dispoziţiile art. 61 din Codul de procedură penală stabilesc în sarcina mai multor organe obligaţia de a întocmi procese-verbale de constatare ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Curtea observă că, potrivit alin. (5) al art. 61, procesul-verbal încheiat de aceste organe constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală şi nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ. Totodată, art. 198 alin. (2) din Codul de procedură penală dispune în sensul că procesele-verbale întocmite de organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală şi nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal.

17. Curtea constată că, spre deosebire de vechea reglementare reprezentată de dispoziţiile art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, în noua reglementare legiuitorul a făcut o serie de modificări, procesul-verbal de constatare constituind act de sesizare a organelor de urmărire penală, iar nu mijloc de probă. Curtea observă că, referitor la vechea reglementare, referindu-se la practica în materie, doctrina a reliefat că procesele-verbale serveau la stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpaţilor şi constituiau mijloace de probă, atâta vreme cât acestea consemnau elemente de fapt, de natură a servi la constatarea existenţei sau inexistenţei unor infracţiuni şi la identificarea făptuitorilor, constatate direct şi în prezenţa martorilor, şi nu erau administrate cu încălcarea legii. Doctrina a apreciat că aceste procese-verbale ridicau probleme din perspectiva respectării principiului contradictorialităţii, considerând că legiuitorul ar trebui să analizeze, în cadrul viitoarelor sale intervenţii în această materie, posibilitatea chemării ca martori a persoanelor care, nea vând calitatea de organe de cercetare penală, încheie procese-verbale în faza premergătoare procesului penal.

18. Curtea observă că, în ceea ce priveşte contradictorialitatea, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, a statuat că acest concept este definit în doctrină ca fiind dreptul fiecărei părţi de a participa la prezentarea, argumentarea şi dovedirea pretenţiilor sau apărărilor sale, precum şi dreptul de a discuta şi combate susţinerile şi probele celeilalte părţi. Contradictorialitatea se traduce prin aducerea la cunoştinţa celeilalte părţi a argumentelor de fapt şi de drept, pe de-o parte, şi posibilitatea celeilalte părţi de a răspunde acestora, pe de altă parte. Astfel, contradictorialitatea este, în primul rând, posibilitatea reală de a dezbate în faţa judecătorului tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către adversar şi tot ceea ce este prezentat de acesta, probe sau alte documente.

19. De asemenea, Curtea reţine că, potrivit art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice acuzat are, mai ales, dreptul să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. Dreptul înscris în art. 6 paragraful 3 lit. d) constă în posibilitatea ce trebuie să-i fie acordată acuzatului de a contesta o mărturie făcută în defavoarea sa, de a putea cere să fie audiaţi martori care să-l disculpe, în aceleaşi condiţii în care sunt audiaţi şi interogaţi martorii acuzării; el constituie o aplicaţie a principiului contradictorialităţii în procesul penal şi, în acelaşi timp, o componentă importantă a dreptului la un proces echitabil.

20. Referitor la art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, în Hotărârea din 24 februarie 2009 pronunţată în Cauza Tarău împotriva României, paragrafele 69-71, că „admisibilitatea probelor ţine în primul rând de regulile de drept intern şi că, în principiu, instanţelor naţionale le revine obligaţia de a aprecia elementele adunate de ele. Cerinţele paragrafului 3 al art. 6 reprezintă aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil garantat de paragraful 1 al acestui articol. Elementele de probă trebuie, în principiu, să fie prezentate în faţa acuzatului în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii. Acest principiu comportă excepţii, însă acestea nu se pot accepta decât sub rezerva drepturilor apărării; ca regulă generală, paragrafele 1 şi 3 lit. d) ale art. 6 prevăd acordarea în favoarea acuzatului a unei ocazii adecvate şi suficiente de a contesta o mărturie a acuzării şi de a interoga autorul acesteia, în momentul depoziţiei sau mai târziu. Aşa cum a precizat Curtea în mai multe rânduri, în anumite circumstanţe poate fi necesar ca autorităţile judiciare să recurgă la depoziţii ce datează din faza de urmărire penală. Dacă acuzatul a avut o ocazie adecvată şi suficientă de a contesta aceste depoziţii, în momentul în care au fost făcute sau ulterior, utilizarea lor nu contravine în sine art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. d). Totuşi, atunci când o condamnare se bazează exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare pe depoziţiile date de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau să asigure interogarea ei nici În faza urmăririi penale, nici în timpul dezbaterilor, rezultă că aceste drepturi de apărare sunt restrânse într-un mod incompatibil cu garanţiile art. 6.”

21. Totodată, Curtea europeană a reţinut că, în ceea ce priveşte noţiunea de „martor1, aceasta are un înţeles autonom în sistemul Convenţiei, independent de calificarea sa în norma naţională (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Damir Sibgatultin împotriva Rusiei, paragraful 45). Astfel, din moment ce o depoziţie, fie că ea este făcută de un martor - stricto sensu - sau de către o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanţial, condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o „mărturie în acuzare”, fiindu-i aplicabile garanţiile prevăzute de art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. d) din Convenţie (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Kaste şi Mathisen împotriva Norvegiei, paragraful 53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunţată în Cauza Luca împotriva Italiei, paragraful 41)

22. Plecând de la aceste premise, Curtea reţine că ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate. Curtea observă că, în esenţă, procesul-verbal reprezintă un înscris cu caracter oficial prin care se consemnează anumite fapte sau acte juridice. Organele prevăzute de art. 61 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală, întocmind procesul-verbal, consemnează în mod detaliat faptele, cu enumerarea elementelor pe care se întemeiază (constatări personale, declaraţii, documente etc.).

23. Astfel, aplicând jurisprudenţa de principiu în materie a instanţei de la Strasbourg, Curtea Constituţională apreciază că procesul-verbal întocmit în condiţiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală poate constitui „mărturie în acuzare”, organele enumerate în cuprinsul normei căpătând calitatea de „martori” în sensul Convenţiei.

24. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că posibilitatea conferită de textul criticat, de a fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 din Codul de procedură penală, se constituie într-o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil, iar nu într-o încălcare a acestuia.

25. În ceea ce priveşte invocarea prezumţiei de nevinovăţie, Curtea observă că aceasta constituie suportul dreptului la apărare şi, implicit, al drepturilor procesuale acordate suspectului sau inculpatului, în cadrul procesului penal (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 474 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 16 iunie 2011). Astfel, Curtea apreciază că textul criticat oferă posibilitatea audierii persoanelor care întocmesc procese-verbale potrivit art. 61 din Codul de procedură penală, aceasta constituindu-se, în egală măsură, într-o garanţie a exercitării dreptului acuzatului de a interoga martorii, expresie a exercitării dreptului la apărare şi implicit a prezumţiei de nevinovăţie, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Urluescu în Dosarul nr. 1.572/216/2015 al Judecătoriei Curtea de Argeş şi constată că dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Curtea de Argeş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Măriţiu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

privind aprobarea Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2016

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 4.611 din 26 mai 2016 al Institutului de Stat pentru Testarea şi înregistrarea Soiurilor,

în baza prevederilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 34 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi testarea şi înregistrarea soiurilor de plante, republicată,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2016, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu

 

Bucureşti, 10 iunie 2016.

Nr. 829


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALA DE ADMINISTRARE FISCALĂ

 

ORDIN

privind aprobarea utilizării semnăturii electronice extinse la derularea formalităţilor vamale pentru mărfurile introduse şi scoase din Uniunea Europeană prin birouri vamale din România

 

Având în vedere prevederile art. 6 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii,

în temeiul art. 11 alin, (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă utilizarea semnăturii electronice extinse la derularea formalităţilor vamale pentru mărfurile introduse şi scoase din Uniunea Europeană prin birouri vamale din România.

Art. 2. - Regimul juridic al semnăturii electronice extinse utilizate la derularea formalităţilor vamale pentru mărfurile introduse şi scoase din Uniunea Europeană prin birouri vamale din România este cel prevăzut de Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată.

Art. 3. - (1) Utilizarea semnăturii electronice extinse se implementează în fază-pilot pentru declaraţiile sumare de intrare depuse în aplicaţia ICS-RO pentru mărfurile ce urmează a fi introduse în Uniunea Europeană pe baza unei declaraţii sumare de intrare.

(2) Transmiterea de către declarant/reprezentant a declaraţiei sumare de intrare, a cererii de rectificare sau a cererii de rerutare, prin intermediul aplicaţiei ICS-RO, la biroul vamal se realizează cu semnătură electronică extinsă.

(3) în cazul în care declaraţia sumară de intrare a fost selectată de unul sau mai multe criterii de risc comunitare/naţionale sau pentru control, mesajul „eliberare pentru intrare” transmis de către lucrătorul vamal are ataşată semnătura electronică extinsă.

(4) Dispoziţiile prezentului ordin se completează cu prevederile naţionale referitoare la normele de utilizare a Sistemului de control al importului.

Art. 4. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.781/2014 pentru aprobarea utilizării semnăturii electronice extinse la derularea formalităţilor vamale pentru mărfurile introduse ei scoase din Uniunea Europeană prin birouri vamale din România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 12 septembrie 2014, cu modificările ulterioare.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Eugen-Dragoş Doroş

 

Bucureşti, 24 iunie 2016.

Nr. 1.882.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

 

ORDIN

pentru aprobarea Normelor tehnice de autorizare a regimurilor speciale

 

În aplicarea art. 22-32 şi a titlului VII - Regimuri speciale, cap. 1, 3 şi 4 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire ale Codului vamal al Uniunii,

având în vedere prevederile art. 11-18,250,251,254 şi ale titlului VII - Regimuri speciale, cap. 1,3 şi 4 din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2.446 din 28 iulie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele detaliate ale anumitor dispoziţii ale Codului vamal al Uniunii,

luând în considerare prevederile art. 8-15, art. 345, 346 şi ale titlului VII - Regimuri speciale, cap. 1, 4 şi 5 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii,

în aplicarea art. 2, 22 şi 55 din Regulamentul delegat (UE) 2016/341 al Comisiei din 17 decembrie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele tranzitorii pentru anumite dispoziţii din Codul vamal al Uniunii, în cazul în care sistemele electronice relevante nu sunt încă operaţionale, şi de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/2.446 al Comisiei,

în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Normele tehnice de autorizare a regimurilor speciale, prevăzute în anexă.

Art. 2. - Anexa face parte integrantă din prezentul ordin, Art. 3, - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 7.789/2007 pentru aprobarea Normelor de autorizare a regimurilor vamale economice, publicat în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 623 din 10 septembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 7.788/2007 pentru aprobarea Normelor privind transferul de mărfuri sub acoperirea unui regim economic, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 10 septembrie 2007, şi Ordinul vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 4.936/2007 pentru aprobarea Normelor tehnice privind aplicarea procedurii destinaţiei finale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 7 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Eugen-Dragoş Doroş

 

Bucureşti, 24 iunie 2016.

Nr. 1.884.

 

ANEXĂ

 

NORME

tehnice de autorizare a regimurilor speciale

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - Prezentele norme stabilesc procedurile aplicabile la autorizarea regimurilor speciale, altele decât tranzitul pe teritoriul vamal al României.

Art. 2. - În sensul prezentelor norme, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:

a) Codul vamal al Uniunii - Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii;

b) Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 - Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2.446 din 28 iulie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele detaliate ale anumitor dispoziţii ale Codului vamal al Uniunii;

c) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 - Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii;

d) Regulamentul delegat (UE) 2016/341 - Regulamentul delegat (UE) 2016/341 al Comisiei din 17 decembrie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele tranzitorii pentru anumite dispoziţii din Codul vamal al Uniunii, în cazul în care sistemele electronice relevante nu sunt încă operaţionale, şi de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/2.446 al Comisiei;

e) regimuri speciale - regimurile speciale care necesită autorizaţie: antrepozitarea vamală, perfecţionarea activă, perfecţionarea pasivă, admiterea temporară şi destinaţia finală;

f) contabilitate principală în scopuri vamale - contabilitatea stabilită pentru scopuri vamale, permiţând autorităţii vamale să supravegheze şi să monitorizeze regimul;

g) evidenţe - ansamblul de date comerciale, fiscale sau orice alte tipuri de evidenţe ţinute de titular sau în contul său.

 

CAPITOLUL II

Cererea de autorizare

 

Art. 3. - (1) Utilizarea unui regim special se autorizează de autoritatea vamală pe baza unei cereri înaintate acesteia de către solicitant.

(2) Autorizaţia poate fi acordată unei persoane stabilite pe teritoriul vamal al Uniunii.

(3) O persoană stabilită în afara teritoriului vamal al Uniunii poate solicita autorizarea regimului de perfecţionare activă sau destinaţie finală în condiţiile prevăzute la art. 161 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446.

 

SECŢIUNEA 2.1

Tipuri de cerere

 

Art. 4. - Un regim special poate fi autorizat prin intermediul:

a) unei declaraţii vamale standard, verbale sau prin altă acţiune, al unui carnet ATA sau CPD; sau

b) unei cereri întocmite conform modelului şi instrucţiunilor prevăzute în anexa 12 la Regulamentul delegat (UE) 2016/341.

Art. 5. - (1) Un regim special poate fi autorizat pe baza unei declaraţii vamale, cu condiţia ca aceasta să fie însoţită de un document care să cuprindă următoarele informaţii:

a) natura prelucrării sau utilizării mărfurilor;

b) descrierea tehnică a mărfurilor şi/sau a produselor prelucrate şi mijloacele de identificare a acestora;

c) perioada estimată pentru descărcare;

d) biroul de încheiere propus (cu excepţia destinaţiei finale); Ş

e) locul de prelucrare sau de utilizare.

(2) Fără a aduce atingere alin. (1), pentru regimul de perfecţionare activă, acest document va cuprinde şi:

a) menţiuni suplimentare referitoare la codurile condiţiilor economice menţionate în apendicele la anexa 12 la Regulamentul delegat (UE) 2016/341;

b) rata estimată a rentabilităţii sau metoda prin care această rată urmează a fi stabilită;

c) dacă metoda de calcul al taxelor la import se efectuează în conformitate cu art. 86 alin. (3) din Codul vamal al Uniunii (se specifică „da” sau „nu*).

(3) Cererea de autorizare poate fi întocmită pe baza unei declaraţii vamale în următoarele situaţii:

a) pentru regimul de admitere temporară, cu excepţia cazurilor menţionate la art. 236 lit. b) din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2.446;

b) pentru regimul de destinaţie finală, atunci când solicitantul are intenţia să dea mărfurilor în întregime destinaţia finală precizată;

c) pentru regimurile de perfecţionare activă sau pasivă, cu excepţia mărfurilor menţionate în anexa 71-02 la Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2.446;

d) a fost acordată o autorizaţie de perfecţionare pasivă, însă în locul produselor transformate se prezintă pentru punerea în liberă circulaţie produse de înlocuire în sistemul de schimb standard, iar acestea nu au făcut obiectul autorizaţiei iniţiale;

e) produsele transformate urmează să fie puse în liberă circulaţie după perfecţionare pasivă şi operaţiunea de transformare implică mărfuri fără caracter comercial.

Art. 6. - (1) Declararea verbală efectuată în temeiul art. 136 din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2.446 constituie o cerere de autorizare pentru regimul de admitere temporară fără a mai fi necesară furnizarea menţiunilor speciale descrise la art. 5 alin. (1).

(2) în cazul prevăzut la alin. (1) se prezintă documentul stabilit în anexa 71-01 la Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446. Acest document se întocmeşte în două exemplare, un exemplar se vizează şi se restituie declarantului şi celălalt se păstrează de către autoritatea vamală.

Art. 7. - Declararea prin altă acţiune poate constitui o cerere de autorizare pentru regimul de admitere temporară pentru mărfurile menţionate la art. 139 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446.

Art. 8. - Când autoritatea vamală consideră că plasarea mijloacelor de transport sau a pieselor de schimb, a accesoriilor şi a echipamentelor pentru mijloace de transport sub regim de admitere temporară ar implica un risc de nerespectare a uneia dintre obligaţiile prevăzute de legislaţia vamală, autorizarea regimului nu poate fi efectuată prin intermediul unei declaraţii verbale sau prin altă acţiune.

Art. 9. - Pot fi considerate cereri de autorizare pentru regimul de admitere temporară carnetele ATA şi CPD în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile menţionate la art. 163 alin. (5) din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2.446.

Art. 10. - (1) Pentru alte situaţii decât cele menţionate la art. 5-9 din prezentele norme, cererea pentru utilizarea unui regim special se întocmeşte folosind formularul prevăzut în anexa 12 la Regulamentul delegat (UE) 2016/341.

(2) Cererea de autorizare se completează utilizând aplicaţia de gestiune electronică a regimurilor speciale, aflată pe website-ul Direcţiei Generale a Vămilor www.customs.ro, secţiunea „Agenţi economici/Utilizarea sistemului informatic vamal . Cererea înregistrată în aplicaţia informatică se tipăreşte şi se depune, semnată de către solicitant, la autoritatea vamală competentă, împreună cu documentele necesare pentru obţinerea autorizaţiei.

(3) întocmirea cererii de autorizare în conformitate cu alin. (1) este obligatorie atunci când:

a) declararea mărfurilor se face printr-o declaraţie simplificată sau prin înscrierea în evidenţele declarantului;

b) se solicită o autorizaţie care implică mai mult de un stat membru, cu excepţia în care această solicitare priveşte regimul de admitere temporară;

c) este necesară o examinare a condiţiilor economice, în conformitate cu art. 211 alin. (6) din Codul vamal al Uniunii;

d) cererea priveşte transformarea mărfurilor şi a produselor sensibile, în situaţiile menţionate la art. 167 alin. (1) lit. f) din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2.446;

e) se solicită o autorizaţie cu efect retroactiv în conformitate cu art. 211 alin. (2) din Codul vamal al Uniunii, cu excepţia cazurilor în care aceasta este solicitată pentru regimul de perfecţionare pasivă, în situaţiile menţionate la art. 5 alin. (3) lit. d) şi e);

f) se solicită autorizarea regimului de antrepozit vamal;

g) este solicitată utilizarea mărfurilor echivalente în conformitate cu art. 223 din Codul vamal al Uniunii.

(4) Când autoritatea vamală consideră că informaţiile ce figurează în cererea de autorizare sunt insuficiente, poate cere solicitantului să comunice date suplimentare,

(5) Cererea pentru autorizaţie în scopul utilizării regimului de destinaţie finală trebuie să fie însoţită de o declaraţie-angajament a titularului prin care să se angajeze să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art. 239 din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2.446.

Art. 11. - Autoritatea vamală competentă poate solicita depunerea unei cereri folosind modelul prevăzut în anexa 12 la Regulamentul delegat (UE) 2016/341 şi în cazul mărfurilor care în mod normal fac excepţie de la aplicarea acestor dispoziţii, când consideră necesară această măsură pentru desfăşurarea în condiţii optime a supravegherii vamale a operaţiunilor, cum sunt cele cu mărfurile prevăzute la art. 236 lit. b) din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2.446.

 

SECŢIUNEA 2.2

Locul de depunere a cererii de autorizare

 

Art. 12. - Cererea de autorizare a unui regim special se depune la autoritatea vamală competentă pentru locul în care este ţinută sau disponibilă contabilitatea principală în scopuri vamale a solicitantului şi în care urmează să se desfăşoare cel puţin o parte din operaţiunile de perfecţionare, utilizare specifică, depozitare, după cum urmează:

a) în situaţia în care o cerere de autorizare constă într-o declaraţie vamală conform art. 5, autoritatea vamală competentă este biroul vamal;

b) în cazul în care o cerere de acordare a unei autorizaţii de admitere temporară este făcută prin intermediul unei declaraţii vamale verbale sau al unui carnet ATA sau CPD, declaraţia se depune la locul unde mărfurile sunt declarate pentru admitere temporară;

c) în cazul cererilor de autorizare întocmite utilizând formularul prevăzut în anexa 12 la Regulamentul delegat (UE) 2016/341 r autoritatea vamală competentă pentru a primi cererea este direcţia regională vamală;

d) în situaţia în care se solicită o autorizaţie pentru un regim special în care sunt implicate mai mult de un stat membru, autoritatea vamală competentă pentru a primi cererea este Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor, str. Al. Ivasiuc nr. 34-40, bl. 5, sectorul 6, Bucureşti.

Art. 13. - În situaţia în care regimul este solicitat de o persoană care nu este stabilită pe teritoriul vamal al Uniunii, cererea Se depune la biroul vamal competent pentru locul în care mărfurile urmează a fi utilizate pentru prima oară pentru regimul de:

a) destinaţie finală;

b) perfecţionare activă.

 

SECŢIUNEA 2.3

Cererea de autorizare cu efect retroactiv

 

Art. 14. - (1) Cererea de autorizare cu efect retroactiv poate fi făcută utilizând formularul prevăzut în anexa 12 la Regulamentul delegat (UE) 2016/341.

(2) Prin excepţie de la alin. (1), cererea de autorizare cu efect retroactiv poate fi făcută pe baza unei declaraţii vamale doar În cazurile menţionate la art. 163 alin. (1) lit. e) şi f) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2,446,

(3) Pentru regimul de antrepozitare vamală nu se poate emite O autorizaţie cu efect retroactiv.

(4) Solicitantul poate cere emiterea unei autorizaţii cu efect retroactiv cu valabilitate de la una dintre următoarele date:

a) data acceptării cererii;

b) data expirării autorizaţiei anterioare, dacă se referă la o cerere de reînnoire a autorizaţiei pentru aceiaşi fel de operaţiuni şi mărfuri;

c) în cazuri excepţionale, o dată anterioară, suficientă pentru acoperirea operaţiunilor efectuate anterior, dar care să nu depăşească termenul de un an de la data acceptării cererii sau cel de 3 luni de la acceptarea cererii, în cazul mărfurilor menţionate în anexa 71-02 la Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446;

d) în cazul în care este necesară o examinare a condiţiilor economice pentru reînnoirea unei autorizaţii pentru acelaşi tip de operaţiuni şi de mărfuri, autorizaţia cu efect retroactiv intră în vigoare la data la care s-a ajuns la o concluzie favorabilă cu privire la îndeplinirea condiţiilor economice.

(5) Data de la care solicitantul doreşte ca autorizaţia să devină valabilă se menţionează în rubrica 6a) din cerere.

(6) Prevederile art. 10 alin. (2) se aplică în mod corespunzător cererii de autorizare cu efect retroactiv.

 

SECŢIUNEA 2.4

Acceptarea cererii

 

Art. 15. - (1) Cererea de autorizare a unui regim special întocmită utilizând formularul prevăzut în anexa 12 la Regulamentul delegat (UE) 2016/341 se acceptă de autoritatea vamală competentă să ia decizia în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) din Codul vamal al Uniunii, ale art. 11 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 şi ale art. 12 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447.

(2) Data acceptării acestei cereri este data la care au fost primite de autoritatea vamală toate informaţiile necesare.

(3) Autoritatea vamală competentă comunică în scris solicitantului dacă cererea a fost acceptată sau nu.

 

CAPITOLUL III

Decizia de autorizare

 

SECŢIUNEA 3.1

Termenul de soluţionare a cererii

 

Art. 16. - (1) Autorizaţia de utilizare a unui regim special se emite fără întârziere şi cel târziu în termen de 30 de zile de la data acceptării cererii, conform art. 171 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446.

(2) în cazul regimului de antrepozitare vamală, autorizaţia se emite fără întârziere şi cel târziu în termen de 60 de zile de la data acceptării cererii, conform art. 171 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2,446.

(3) Termenele prevăzute la alin. (1) şi (2) nu se aplică în cazul unei cereri care implică mai mult de un stat membru.

(4) în situaţia în care condiţiile economice trebuie să fie examinate în conformitate cu art. 211 alin. (6) din Codul vamal al Uniunii, termenul-limită prevăzut la art. 171 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 se prelungeşte la un an de la data la care dosarul a fost transmis Comisiei.

Art. 17. - (1) înainte de luarea unei decizii care ar avea consecinţe nefavorabile pentru solicitant, autoritatea vamală competentă comunică în scris solicitantului motivele care ar duce la luarea unei decizii cu consecinţe nefavorabile pentru acesta, conform art. 22 alin. (6) din Codul vamal al Uniunii şi art. 8 şi 9 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447.

(2) Solicitantului i se acordă posibilitatea să îşi exprime punctul de vedere înaintea luării unei decizii care i-ar fi nefavorabilă în termenul prevăzut la art. 8 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446.

(3) în cazul respingerii cererii, decizia autorităţii vamale poate fi atacată în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

SECŢIUNEA 3.2

Forma şi conţinutul autorizaţiei

 

Art. 18. - (1) Autorizaţia emisă pe baza cererii menţionate la art. 10 alin. (1) se întocmeşte potrivit modelului şi instrucţiunilor prevăzute în anexa 12 la Regulamentul delegat (UE) 2016/341.

(2) Autoritatea vamală competentă să emită autorizaţia înregistrează autorizaţia în aplicaţia de gestiune electronică a regimurilor speciale.

(3) Numărul de înregistrare al autorizaţiei este codul de ţară urmat de codul direcţiei regionalei vamale sau al Direcţiei Generale a Vămilor şi seria reprezentând numărul de ordine al autorizaţiei de cinci caractere, acordate automat de aplicaţia informatică.

Exemplu: ROCJ00003

(4) Autorizaţia se întocmeşte în două exemplare, având următoarea destinaţie:

a) un exemplar este destinat solicitantului;

b) un exemplar este destinat autorităţii vamale emitente, care se păstrează împreună cu cererea şi documentele justificative pe o perioadă de 5 ani calendaristici începând cu anul următor celui în care a fost emisă autorizaţia.

Art. 19. - Când autorizarea unui regim special este solicitată prin intermediul unei declaraţii vamale, întocmită cu respectarea prevederilor art. 163 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446, acordarea liberului de vamă pentru mărfurile declarate reprezintă autorizarea regimului solicitat. În rubrica 44 din declaraţia vamală se menţionează codul „00100”. Aceste autorizaţii sunt generate de birourile vamale în aplicaţia de gestiune electronică a regimurilor speciale, pe baza informaţiilor cuprinse în declaraţiile vamale.

Art. 20. - (1) În cazul regimului de admitere temporară, atunci când cererea de autorizare este făcută verbal, potrivit art. 136 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446, autorizaţia se consideră acordată prin vizarea documentului justificativ întocmit conform modelului din anexa 71-01 la aceiaşi regulament.

(2) În cazul regimului de admitere temporară, atunci când cererea este făcută printr-o altă acţiune, potrivit art. 139 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446, autorizaţia se consideră acordată prin simpla acţiune de trecere a frontierei teritoriului vamal unional, prin folosirea culoarului verde sau „nimic de declarat” ori prin trecerea frontierei fără declarare voluntară În cazul birourilor vamale ce nu folosesc sistemul cu două culoare de control.

 

SECŢIUNEA 3.3

Biroul vamal de supraveghere

 

Art. 21. - (1) Biroul vamal de supraveghere este stabilit în autorizaţia de utilizare a regimului special şi este cel în a cărui rază de competenţă teritorială se desfăşoară operaţiunile de perfecţionare, utilizare sau depozitare, după caz, şi unde este organizată contabilitatea principală în scopuri vamale.

(2) Autorizarea regimului este condiţionată de aprobarea prealabilă de către biroul vamal de supraveghere a evidenţei operative a mărfurilor, cu respectarea prevederilor art. 178 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446.

(3) Evidenţa operativă trebuie să permită biroului vamal de supraveghere să identifice mărfurile plasate într-un regim special şi să urmărească fluxul complet al mărfurilor de la plasare şi până la încheierea regimului. Biroul vamal de supraveghere este responsabil cu controlul şi supravegherea regimului şi centralizează toate informaţiile relative la operaţiunile desfăşurate în baza autorizaţiei.

(4) Biroul vamal de supraveghere poate cere birourilor vamale de plasare şi de încheiere verificări punctuale asupra operaţiunilor ale căror rezultate să îi fie comunicate, cum ar fi, de exemplu, controlul evidenţelor, verificarea fizică a mărfurilor, inventarierea parţială sau totală a mărfurilor, prelevarea de probe.

 

SECŢIUNEA 3.4

Instituirea unei garanţii

 

Art. 22. - (1) Utilizarea unui regim special este condiţionată de constituirea unei garanţii, în condiţiile prevăzute de art. 211 alin. (3) lit. c) din Codul vamal al Uniunii.

(2) În cazul autorizaţiei emise utilizând formularul prevăzut în anexa 12 la Regulamentul delegat (UE) 2016/341, în caseta 16 „Informaţii suplimentare” se completează informaţiile relative la garanţie, conform instrucţiunilor din anexa 12 la Regulamentul delegat (UE) 2016/341.

Art. 23. - (1) în cazul autorizaţiei prevăzute la art. 12 lit. a) sau c), garanţia acoperă cuantumul taxelor la import şi eventualele măsuri tarifare prevăzute de legislaţia agricolă sau comercială sau de alte dispoziţii ale Uniunii.

(2) în cazul autorizaţiei prevăzute la art. 12 lit. d), garanţia respectivă acoperă cuantumul taxelor la import şi alte taxe datorate legate de importul mărfurilor.

(3) Nu este necesară constituirea unei garanţii pentru următoarele cazuri:

a) regimul de perfecţionare activă EX/IM;

b) regimul de admitere temporară cu declarare verbală sau prin altă acţiune;

c) regimul de zonă liberă;

d) perfecţionare pasivă EX/IM;

e) cele precizate la art. 89 alin. (7) din Codul vamal al Uniunii;

f) cele precizate la art. 81 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446;

g) când se utilizează carnetele ATA/CPD.

 

SECŢIUNEA 3.5

Transferul drepturilor şi obligaţiilor

 

Art. 24. - Drepturile şi obligaţiile titularului unui regim în privinţa mărfurilor plasate sub un regim special pot fi transferate integral sau parţial unei alte persoane care îndeplineşte condiţiile definite pentru regimul respectiv.

Art. 25. - (1) Autoritatea vamală competentă are obligaţia să se asigure, atunci când aprobă un transfer, că cesionarul îndeplineşte şi preia drepturile şi obligaţiile care îi sunt transferate.

(2) Transferul integral sau parţial al drepturilor şi obligaţiilor nu impune cesionarului obligaţia de a deţine o autorizaţie pentru regimul în cauză. În acest sens, în autorizaţia titularului de regim, la caseta 15 „Transfer” se menţionează în clar care sunt drepturile şi obligaţiile transferate cesionarului.

 

SECŢIUNEA 3.6

Intrarea în vigoare şi termenul de valabilitate al autorizaţiei

 

A. Data intrării în vigoare

Art. 26. - (1) Autorizaţia intră în vigoare de la data emiterii sale sau de la o altă dată ulterioară, care este înscrisă în rubrica 6a) din autorizaţie.

(2) Autorizaţia cu efect retroactiv poate fi emisă conform art. 172 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446.

B. Termenul de valabilitate a autorizaţiilor

Art. 27. - (1) Autorizaţia de antrepozitare vamală are termen de valabilitate nelimitat.

(2) în cazul regimurilor speciale menţionate la art. 211 alin, (1) lit. a) din Codul vamal al Uniunii, termenul de valabilitate nu poate depăşi 5 ani de la data intrării în vigoare a autorizaţiei.

(3) în situaţia autorizaţiilor care se referă la mărfurile menţionate în anexa 71-02 la Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446, termenul de valabilitate menţionat la alin. (2) nu poate depăşi 3 ani.

 

SECŢIUNEA 3.7

Termenul de descărcare a operaţiunilor

 

Art. 28. - (1) Fără a aduce atingere art. 254 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, autoritatea vamală stabileşte în autorizaţie termenul în cadrul căruia mărfurile sau produsele trebuie plasate sub un alt regim vamal, scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii sau distruse fără a rămâne resturi ori sunt abandonate în favoarea statului. Acest termen trebuie să ţină seama de termenul estimat, necesar pentru efectuarea operaţiunilor sau utilizarea mărfurilor în cadrul regimului vamal solicitat.

(2) Termenul începe să curgă de la plasarea mărfurilor sub regimul vamal şi se încheie când mărfurile sau produsele sunt plasate sub un alt regim vamal, scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii sau distruse fără a rămâne resturi ori sunt abandonate în favoarea statului.

(3) în cazul destinaţiei finale, termenul de descărcare este perioada de care va fi nevoie pentru a utiliza mărfurile conform destinaţiei finale precizate sau de a transfera obligaţia către o altă persoană, în condiţiile prevăzute de autoritatea vamală.

(4) Autoritatea vamală poate acorda prelungirea acestui termen în urma unei cereri justificate depuse de titularul autorizaţiei, după cum urmează:

a) în cazul în care se solicită prelungirea termenului de descărcare pentru declaraţii vamale depuse pentru mărfurile plasate deja sub regim, acordarea prelungirii intră în sarcina biroului vamal de supraveghere, fără a mai fi necesară menţionarea în autorizaţie a aprobării de prelungire;

b) în cazul în care se solicită prelungirea termenului de încheiere a regimului pentru mărfuri ce urmează a fi plasate sub regim, cererea de prelungire se adresează autorităţii vamale emitente a autorizaţiei.

 

SECŢIUNEA 3.8

Autoritatea emitentă a autorizaţiilor

 

Art. 29. - Autorizaţiile prevăzute la art. 163 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2,446 sunt emise, la cererea solicitantului, de către biroul vamal în a cărui rază de competenţă este ţinută sau disponibilă contabilitatea principală în scopuri vamale a solicitantului şi în care urmează să se desfăşoare cel puţin o parte din operaţiunile de perfecţionare şi utilizare specifică.

Art. 30, - Autorizaţiile emise prin intermediul unei declaraţii verbale sau prin altă acţiune sunt emise de biroul vamal de intrare.

Art. 31. - (1) Când operaţiunea implică doar autoritatea vamală română şi cererea de autorizare este întocmită utilizând formularul prevăzut în anexa 12 la Regulamentul delegat (UE) 2016/341, autoritatea vamală competentă să elibereze autorizaţii este direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă este ţinută sau disponibilă contabilitatea principală în scopuri vamale a solicitantului şi în care urmează să se desfăşoare cel puţin o parte din operaţiunile de perfecţionare, utilizare specifică şi depozitare.

(2) În cazul autorizării regimului de admitere temporară în baza unei cereri întocmite conform modelului din anexa 12 la Regulamentul delegat (UE) 2016/341, autorizaţia este emisă de către direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află locul utilizării mărfurilor sau, în cazul în care există mai multe locuri unde urmează a fi utilizate, în primul dintre acestea.

Art. 32. - Când operaţiunea implică mai multe state membre, autoritatea vamală competentă să emită autorizaţii este Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor.

Art. 33. - (1) în situaţia în care la decizia privind eliberarea autorizaţiei trebuie să se ia în considerare şi prevederi speciale de altă natură decât vamală, cum sunt, spre exemplu, cele privind protecţia mediului înconjurător, autoritatea vamală solicită acordul autorităţilor competente respective.

(2) Când acordul tuturor autorităţilor menţionate la alin. (1) nu poate fi întrunit, este cerut avizul Direcţiei Generale a Vămilor.

 

SECŢIUNEA 3.9

Emiterea autorizaţiei care Implică mal mult de un stat membru

 

Art. 34. - (1) Emiterea unei autorizaţii care implică mai mult de un stat membru este condiţionată de exprimarea acordului autorităţilor vamale ale statelor membre implicate, cu respectarea prevederilor art. 260 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447.

(2) Această autorizaţie poate fi emisă şi fără procedura de consultare în cazurile menţionate la art. 261 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447.

(3) în caseta 9 „Detalii despre activităţile planificate” din autorizaţie se menţionează statele membre participante.

 

SECŢIUNEA 3.10

Reînnoirea sau modificarea autorizaţiilor

 

Art. 35. - La cererea titularului, autorităţile vamale pot permite ca o cerere de reînnoire sau de modificare a unei autorizaţii pentru un regim special să fie depusă sub formă scrisă cu respectarea prevederilor art. 18 alin. (2).

 

SECŢIUNEA 3.11

Revocarea, modificarea şi anularea autorizaţiei

 

Art. 36. - (1)0 autorizaţie emisă da autoritatea vamală se

revocă sau se modifică în condiţiile prevăzute de art. 23 alin. (3) şi art. 28 din Codul vamal al Uniunii.

(2) O autorizaţie emisă de autoritatea vamală se anulează în condiţiile prevăzute de art. 23 alin. (3) şi art. 27 din Codul vamal al Uniunii.

(3) Autoritatea vamală emitentă a autorizaţiei revocă, modifică sau anulează, după caz, autorizaţia în aplicaţia de gestiune electronică a regimurilor speciale.

Art. 37. - (1) înainte de luarea unei decizii care ar avea consecinţe nefavorabile pentru titularul unei autorizaţii, autoritatea vamală competentă să ia o decizie comunică în scris solicitantului motivele care ar duce la luarea unei decizii cu consecinţe nefavorabile pentru acesta, conform art. 22 alin. (6) din Codul vamal al Uniunii şi art. 8 şi 9 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2,447,

(2) Titularului i se acordă posibilitatea să îşi exprime punctul de vedere înaintea luării unei decizii care i-ar fi nefavorabilă în termenul prevăzut la art. 8 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446.

(3) în cazul unei decizii nefavorabile a autorităţii vamale, titularul o poate contesta în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

SECŢIUNEA 3.12

Reevaluarea, suspendarea şi monitorizarea unei autorizaţii

 

Art. 38. - (1)0 autorizaţie emisă de autoritatea vamală se reevaluează în condiţiile prevăzute de art. 23 alin. (4) lit. a) din Codul vamal al Uniunii şi ale art. 15 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446.

(2) O autorizaţie emisă de autoritatea vamală se monitorizează în condiţiile prevăzute de art. 23 alin, (5) din Codul vamal al Uniunii de către biroul vamal de supraveghere stabilit în autorizaţie.

(3) O autorizaţie emisă de autoritatea vamală se suspendă potrivit prevederilor art. 23 alin. (4) lit. b) din Codul vamal al Uniunii şi ale art. 16-18 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446.

(4) în cazul în care în urma monitorizării se constată nerespectarea condiţiilor care au stat la baza autorizării sau nu mai sunt îndeplinite condiţiile de derulare a operaţiunilor de depozitare temporară stabilite în autorizaţie, biroul vamal de supraveghere comunică autorităţii vamale emitente rezultatele monitorizării şi, după caz, solicitarea de suspendare, revocare sau anulare.

 

CAPITOLUL IV

Condiţii suplimentare cu privire la acordarea autorizaţiei

 

SECŢIUNEA 4.1

Condiţii economice

 

Art. 39. - (1)0 autorizaţie de plasare sub regimurile de perfecţionare activă sau pasivă se acordă atunci când interesele esenţiale ale producătorilor din Uniune nu riscă să fie afectate negativ de acordarea acesteia.

(2) Dacă nu există dovezi clare că interesele esenţiale ale producătorilor din Uniune riscă să fie afectate negativ de acordarea unei autorizaţii de perfecţionare, nu este necesară examinarea condiţiilor economice.

(3) în cazul în care se dovedeşte că interesele esenţiale ale producătorilor din Uniune riscă să fie afectate negativ şi este necesară o verificare a condiţiilor economice, examinarea condiţiilor economice se efectuează la nivelul Uniunii. În acest caz, autoritatea vamală competentă să ia o decizie cu privire la cererea de autorizare transmite dosarul către Direcţia Generală a Vămilor, care va solicita verificarea acestuia la nivelul Uniunii, cu excepţia cazului în care există deja o astfel de decizie pentru un caz similar în acest scop, Comisia Europeană poate publica deciziile sale în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria C, pentru informarea operatorilor economici,

Art. 40. - În cazul în care este necesară examinarea condiţiilor economice, operatorul economic în cauză este informat de către autoritatea vamală despre procedura angajată.

Art. 41. - Deciziile Comitetului Codului Vamal sunt aplicabile în mod corespunzător în statul membru care a transmis solicitarea de verificare a condiţiilor economice, precum şi autorităţilor din celelalte state membre, pentru cereri de autorizare sau autorizaţii emise în condiţii similare.

Art. 42. - În cazul în care se iniţiază procedura de consultare la nivelul Uniunii înainte de eliberarea autorizaţiei, termenul de verificare a cererii de autorizare se suspendă, iar solicitantul este informat în acest sens.

 

SECŢIUNEA 4.2

Cazuri în care este necesară verificarea condiţiilor economice

 

Art. 43. - (1) Verificarea condiţiilor economice se efectuează, în funcţie de felul mărfurilor şi criteriile de risc aferente mărfurilor plasate sub regim, precum şi de natura Operaţiunilor de transformare vizate.

(2) Pentru regimul de perfecţionare activă, solicitantul este obligat să completeze în cererea sa de autorizare:

a) în caseta 10 „Condiţii economice” cel puţin un cod din două cifre, menţionat în apendicele anexei 12 la Regulamentul delegat (UE) 2016/341;

b) în caseta 16 „Informaţii suplimentare” menţiunea „da” sau „nu” cu privire la utilizarea metodei de calcul pentru calculul cuantumului taxelor la import, prevăzută la art. 66 alin. (3) din Codul vamal al Uniunii.

Art. 44. - (1) Pentru regimul de perfecţionare activă, verificarea condiţiilor economico este necesară atunci când:

a) în cerere se solicită ca metoda de calcul al cuantumului taxelor la import să fie cea prevăzută la art. 86 alin.(3) din Codul vamal al Uniunii, se dovedeşte că interesele esenţiale ale producătorilor din Uniune riscă să fie afectate în mod negativ, iar această situaţie nu este reglementată de art. 167 alin. (1) lit. (a)-(f) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446;

b) în cerere se solicită ca metoda de calcul al cuantumului taxelor la import să fie cea prevăzută la art. 85 din Codul vamal al Uniunii, mărfurile destinate plasării sub regimul de perfecţionare activă ar face obiectul unei măsuri de politică agricolă sau comercială, unei taxe antidumping provizorii sau definitive, unei taxe compensatorii, unei măsuri de salvgardare sau al unei taxe suplimentare care rezultă din suspendarea concesiilor în cazul în care acestea au fost declarate pentru punerea în liberă circulaţie, iar această situaţie nu este reglementată de art. 167 alin. (1) lit. (h), (i), (m), (p) sau (s) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446;

c) în cerere se solicită ca metoda de calcul al cuantumului taxelor la import să fie cea prevăzută la art. 85 din Codul vamal al Uniunii, mărfurile destinate plasării sub regimul de perfecţionare activă nu ar face obiectul unei măsuri de politică agricolă sau comercială, unei taxe antidumping provizorii sau definitive, unei taxe compensatorii, unei măsuri de salvgardare sau al unei taxe suplimentare care rezultă din suspendarea concesiilor în cazul în care acestea au fost declarate pentru punerea în liberă circulaţie, există dovezi că interesele esenţiale ale producătorilor din Uniune ar fi, probabil, afectate în mod negativ; iar această situaţie nu este reglementată prin art. 167 alin. (1) lit. (g)-(s) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446.

(2) Pentru regimul de perfecţionare pasivă, verificarea condiţiilor economice este necesară atunci când autorizaţia este solicitată pentru mărfuri şi produse sensibile, menţionate în anexa 71-02 la Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446, care vor face obiectul unor operaţiuni de perfecţionare, altele decât reparaţii, şi există evidenţe că interesele esenţiale ale producătorilor din Uniune riscă să fie afectate negativ.

Art. 45. - La cererea unei autorităţi vamale dintr-un stat membru sau la iniţiativa Comisiei poate avea loc o verificare ulterioară a condiţiilor economice în situaţia în care există dovezi conform cărora interesele esenţiale ale producătorilor din Uniune riscă să fie afectate de folosirea autorizaţiei respective.

 

CAPITOLUL V

Dispoziţii finale

 

Art. 46. - (1) Autorizaţiile acordate în baza Regulamentului (CEE) nr. 2,913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar sau a Regulamentului (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, care sunt valabile la 1 mai 2016, rămân valabile după cum urmează:

a) pentru autorizaţiile cu o perioadă de valabilitate limitată, până la expirarea acestei perioade sau până la 1 mai 2019, în funcţie de care dintre aceste date este anterioară celeilalte;

b) pentru autorizaţiile de antrepozitare vamală, până când acestea sunt reevaluate de autoritatea vamală.

(2) în cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), autoritatea vamală emitentă a autorizaţiei ia decizia de reevaluare înainte da data de 1 mai 2019, cu respectarea art. 345 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447. Reevaluarea autorizaţiei are loc prin revocarea autorizaţiei existente şi, după caz, emiterea unei noi autorizaţii. Decizia se notifică fără întârziere titularului autorizaţiei.

(3) în cazul în care autorizaţiile existente au fost eliberate fără constituirea unei garanţii sau cu garanţii parţiale, autorizaţiile pot fi totuşi utilizate, fără obligaţia de a furniza garanţii suplimentare.

Art. 47. - Dispoziţiile prezentelor norme tehnice se completează cu prevederile Codului vamal al Uniunii, ale Regulamentului delegat (UE) 2015/2.446, ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 şi ale Regulamentului delegat (UE) 2016/341.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

 

ORDIN

privind definirea caracterului ocazional al introducerii în România de bunuri aflate în bagajele personale ale călătorilor care vin dintr-o ţară terţă

 

Având în vedere dispoziţiile titlului II cap. X „Bunuri aflate în bagajele personale ale călătorilor” şi ale art. 109 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului din 16 noiembrie 2009 de Instituire a unul regim comunitar de scutiri de taxe vamale, precum şi pe cele ale titlului II şi ale art. 90-92 din Normele privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor pentru importurile definitive ale anumitor bunuri, prevăzută la art. 293 alin. (1) lit. d) şi art. 395 alin. (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 105/2016 pentru aprobarea Normelor privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor pentru importurile definitive ale anumitor bunuri, prevăzută la art. 293 alin. (1) lit. d) şi art. 395 alin. (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi a Procedurii privind autorizarea unor organisme pentru a importa bunuri în regim de scutire,

în aplicarea art. 134 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii,

în temeiul art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Prin caracter ocazional al introducerii în România de bunuri aflate în bagajele personale ale călătorilor care vin dintr-o ţară terţă se înţelege o introducere de bunuri care nu reprezintă o parte fracţionată a unei serii de introduceri efectuate de acelaşi călător într-un interval scurt de timp, respectiv o introducere de bunuri efectuată la cel puţin 7 zile de la ultima introducere de bunuri de către acelaşi călător.

(2) Nu se consideră introduceri de bunuri cu caracter ocazional introducerile de bunuri efectuate în mod regulat, respectiv de mai multe ori într-o zi sau la intervale de timp sub 7 zile.

Art. 2. - (1) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.477/2013 privind definirea caracterului ocazional al introducerii în România de bunuri aflate în bagajele personale ale călătorilor care vin dintr-o ţară terţă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 8 noiembrie 2013.

(2) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Eugen-Dragoş Doroş

 

Bucureşti, 24 iunie 2016.

Nr. 1.888.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.