MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 509/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 509         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 6 iulie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 288 din 11 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

 

Decizia nr. 297 din 12 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi ale Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

456/946/1.017. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, al ministrului finanţelor publice şi al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea „Litoral” - S.A.

 

696. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, privind aprobarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă

 

2.385/C. - Ordin al ministrului justiţiei pentru aprobarea formularului de raportare prin care băncile transmit, în condiţiile legii, către Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate situaţia la zi a sumelor de bani sechestrate prin ordonanţa procurorului sau prin încheierea judecătorului de cameră preliminară ori a instanţei de judecată, precum şi a dobânzilor acumulate

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 288

din 11 mai 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Şerban Bică în Dosarul nr. 11.469/215/2016 al Judecătoriei Craiova - Secţia Civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 621D/2016.

2. La apelul nominal este prezent autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele Curţii Constituţionale dispune a se face apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 646D/2016, nr. 653D/2016 şi nr. 677D/2016, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Mihai Tociu în Dosarul nr. 8.227/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, de Sebastian Valentin Bodu în Dosarul nr. 8.085/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi, respectiv, de Elvira Stavăr în Dosarul nr. 5.576/196/2016 al Judecătoriei Brăila - Secţia civilă.

4. La apelul nominal răspund domnul Mihai Tociu şi domnul Sebastian Valentin Bodu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în aceste dosare, preşedintele pune în discuţie, din oficiu, problema conexării lor. Părţile prezente sunt de acord cu conexarea. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a cauzelor.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorilor excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Domnul Şerban Bică realizează o prezentare structurată pe puncte, prin care ridică mai multe probleme, de ordin teoretic şi practic, pe care le presupune reglementarea criticată. Susţine, în esenţă: „nonsensul sintagmelor «minimum - dar nu mai puţin de», care de fapt înseamnă «cel mai puţin dar nu mai puţin de» şi care pune la îndoială sensul textului de lege, lăsând la o parte că este hilar”. Arată că există municipii în România care nu au 100.000 de locuitori, cu consecinţa discriminării candidatului independent, care trebuie să facă o muncă suplimentară pentru a strânge 1.000 de semnături de la mai puţini cetăţeni care pot avea simpatii politice conturate în alt sens, exemplificând cu municipiul Miercurea-Ciuc, şi situaţia unui candidat independent de origine română la primăria acestui oraş. În continuare, pentru a ilustra dificultatea îndeplinirii condiţiei prevăzute de lege, prezintă ipoteza unei candidate independente, a unui candidat independent, care e obligat prin natura profesiei să facă lungi deplasări în ţară şi străinătate, a unui candidat independent care se află temporar în scaun cu rotile, sau care se află într-o indispoziţie temporară sau situaţie de boală. Prezintă, comparativ, situaţia din „ţări cu democraţie consolidată”, arătând că numărul de semnături pe care legislaţia acestora îl prevede este simbolic faţă de numărul populaţiei. Astfel, de exemplu, pentru Londra sunt necesare 300 de semnături. Solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând că textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (2) şi (3), potrivit cărora România este republică şi care consacră pluralismul politic ca valoare supremă, ale art. 2 referitoare la suveranitate şi exercitarea acesteia, ale art. 4 referitoare la solidaritatea cetăţenilor şi criteriile de nediscriminare, precum şi ale art. 16 alin. (3) referitoare la egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. Depune concluzii scrise la dosarul cauzei.

8. Domnul Sebastian Valentin Bodu susţine că normele criticate încalcă prevederile art. 26, 37, 38 şi 53 din Constituţie. Astfel, dreptul de a fi ales este un drept electoral fundamental, ce trebuie corelat, conform art. 20 din Constituţie, cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi tratatele la care România este parte, printre care Pactul internaţional cu privire [a drepturile civile şi politice care, la art. 25, se referă la dreptul şi posibilitatea oricărui cetăţean de a alege şi de a fi ales fără restricţii nerezonabile. Or, norma criticată consacră o restricţie nerezonabilă. Invocă Decizia nr. 75/2015 a Curţii Constituţionale, arătând că modificările legislative operate ca urmare a acestei decizii, respectiv posibilitatea înfiinţării partidelor politice cu trei membri fondatori, rămân o formă fără fond, fără aplicabilitate practică, câtă vreme candidaţii partidelor politice trebuie să obţină numărul de semnături prevăzut de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015. Mai mult, câtă vreme candidaţii trebuie să treacă prin filtrul alegerilor, existenţa unui număr de semnături este inutilă, criteriul de reprezentativitate fiind atins în mod evident prin votul efectiv dat de alegători. Nu în ultimul rând, este recunoscută reticenţa alegătorilor de a semna pentru susţinerea unei candidaturi, şi asta nu neapărat din lipsă de simpatie pentru candidat sau faţă de politicieni, ci pentru a evita dezvăluirea unor date cu caracter personal sau chiar a afinităţii politice. Dreptul pozitiv trebuie să urmeze realitatea socială. Această realitate arată că partidele folosesc baze de date. Existenţa listelor de semnături de susţinere a candidaturii nu are nicio legătură cu realitatea socială, astfel că prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 este în totală disonanţă cu aceasta. Solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată şi depune concluzii scrise la dosar.

9. Domnul Mihai Tociu arată că vine din postura cetăţeanului, pentru a prezenta cum se vede de pe stradă legea electorală şi aplicarea ei. Susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 consacră un mecanism de blocare a candidaţilor independenţi, care pot pune în pericol hegemonia politică actuală. Caracterizând situaţia sa personală şi modul cum a decurs strângerea semnăturilor în ceea ce îl priveşte, precum şi în privinţa altor candidaţi independenţi, învederează dificultatea de îndeplinire a condiţiilor prevăzute de lege, arătând că limita pe care acestea o instituie este imposibil de atins de către cetăţenii obişnuiţi. Spre deosebire de aceştia, partidele au logistica ce le permite strângerea de semnături. Este apanajul Curţii Constituţionale să decidă, şi întrebarea pusă este dacă se doreşte să se permită accesul unor candidaţi autentici sau nu. Cu referire la argumente tehnice, susţine că aceste semnături nu pot fi obţinute în mod practic, astfel încât condiţia stabilită de legiuitor nu e o barieră constituţională faţă de candidaturi abuzive, ci o imposibilitate. Depune la dosar un document referitor la candidatura sa la Primăria Sectorului 6 Bucureşti.

10. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate arătând că, potrivit art. 73 lit. a) din Constituţie, legiuitorul ordinar este singurul în drept să reglementeze sistemul electoral. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la alegeri libere nu este absolut, legiuitorul având o marjă de apreciere în reglementarea modului de exercitare a acestuia, cu condiţia Să nu îl lipsească de conţinut. Prin dispoziţiile criticate nu este încălcat nici dreptul de a fi ales şi nu se creează discriminări.

11. După strigarea dosarului se prezintă doamna Elvira Stavăr, care depune concluzii scrise la dosar.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

12. Prin încheierea din 29 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 11.469/215/2016, Judecătoria Craiova - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Şerban Bică.

13. Prin Sentinţa civilă nr. 3.835 din 30 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.227/303/2016 şi prin Sentinţa civilă nr. 3.825 din 29 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.085/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, excepţie ridicată de Mihai Tociu şi, respectiv, de Sebastian Valentin Bodu.

14. Prin Sentinţa civilă nr. 2.700 din 29 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.576/196/2016, Judecătoria Brăila - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, excepţie ridicată de Elvira Stavăr.

15. Excepţiile au fost ridicate în cauze având ca obiect contestaţii împotriva hotărârilor prin care s-au respins candidaturile, ca independenţi, la funcţia de primar, motivat de faptul că nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015.

16. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Bică Şerban critică „mecanismul” instituit de legiuitor în ceea ce priveşte criteriile de reprezentativitate pe care trebuie să le îndeplinească un candidat independent faţă de ceilalţi competitori, dar mai ales faţă de candidaţii care sunt acum primari în exercitarea mandatului, şi care este format din doi piloni: obligaţia prezentării unei liste cu un număr excesiv de semnături de susţinere la depunerea candidaturii [art. 50 alin. (2) din lege] şi suprimarea unui al doilea tur de scrutin în caz că niciun competitor nu obţine majoritatea simplă de 50%+1 din voturile valabil exprimate şi organizarea unui tur secund doar în caz de balotaj [art. 101 alin. (2) şi (3) din lege]. Arată că baremul de 1% de semnături din numărul alegătorilor rămâne o constrângere insurmontabilă. Astfel, „pentru ca ideea de candidatură independentă să nu fie golită complet de conţinut, iar candidaţii independenţi care chiar ţin la acest statut al lor să nu fie siliţi să apeleze la trucuri de imagine şi la negocieri netransparente cu partidele politice, un legiuitor de bună-credinţă ar fi trebuit să impună condiţii rezonabile de participare la alegeri şi pentru candidaţii care sunt şi vor să rămână cu adevărat independenţi”. În susţinerea competenţei Curţii Constituţionale de a aprecia asupra acestor condiţii se invocă Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015, prin care Curtea Constituţională a examinat, printre altele, excepţia de neconstituţionalitate a art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, care prevedea obligativitatea prezentării unei liste cu 25.000 de semnături pentru înregistrarea unui partid politic prin prisma unui „test de proporţionalitate” între ingerinţa impusă de stat şi interesul public pe care statul îi vroia protejat, în urma aplicării testului de proporţionalitate, Curtea Constituţională a decis că, în actualele condiţii social-politice româneşti, articolul care impunea obligaţia legală de a prezenta 25,000 de semnături pentru înfiinţarea unui partid politic este neconstituţional, reprezentând o condiţie care nu mai este necesară într-o societate democratică şi nici proporţională în raport cu obiectivul urmărit. Ca urmare a deciziei menţionate s-a adoptat Legea nr. 114/2015 privind modificarea şi completarea Legii partidelor politice nr. 14/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 20 mai 2015, potrivit căreia partidele politice se pot înfiinţa cu doar 3 (trei) semnături de susţinere. Conchide că „în aceeaşi perioadă în care [...] legiuitorul punea legea partidelor politice în acord cu rigorile Constituţiei şi elimina o ingerinţă excesivă a statului, acelaşi legiuitor, elaborând o nouă lege a alegerilor locale, a păstrat aceleaşi restricţii în privinţa candidaţilor independenţi care păreau justificate la începutul anilor 90, fără să arate însă dacă mai au o justificare în România anului 2015”. Or, „faţă de populaţia votantă din România, de aproximativ 18 milioane de persoane, cifra de 25,000 de semnături reprezintă 0,13%. Dacă acest procent a fost găsit ca excesiv de către Curtea Constituţională a României, atunci procentul de 1% de semnături cerut pentru depunerea unei candidaturi apare cu atât mai excesiv”. În consecinţă, art. 50 alin. (2) a căpătat un pronunţat caracter de neconstituţionalitate odată cu publicarea Deciziei nr. 75/2015 a Curţii Constituţionale.

17. Mihai Tociu susţine, în esenţă, faptul că prevederile art. 37 din Constituţie care reglementează conţinutul dreptului de a fi ales nu prevăd nicio condiţionare de genul celei stabilite de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015. Ca urmare, textul criticat îngrădeşte nepermis dreptul de a fi ales. Totodată, acesta încalcă principiul egalităţii în drepturi, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată şi prevederile constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

18. Sebastian Valentin Bodu susţine că art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 încalcă dreptul de a fi ales, principiul egalităţii în drepturi, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, precum şi prevederile constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Astfel, textul criticat instituie o restricţie nerezonabilă în privinţa dreptului de a fi ales, în mod similar restricţiei pe care Curtea Constituţională a constatat-o în privinţa dreptului de asociere în partide politice. Câtă vreme candidaţii trebuie să treacă prin filtrul alegerilor, existenţa unui număr de semnături este inutilă, criteriul de reprezentativitate fiind atins prin votul dat de alegători. Se încalcă şi egalitatea de şanse între candidaţi câtă vreme un candidat independent este defavorizat în raport cu un partid politic, care (vorbind de partidele înfiinţate înainte de modificarea legii de referinţă în anul 2015), are un număr mare de membri care le permite colectarea de semnături. Se încalcă dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, deoarece pe listele de susţinători, alături de semnătură sunt necesare informaţii precum nume, adresă, serie/număr al actului de identitate, acestea fiind date cu caracter personal. Există riscul ca acestea să fie folosite contrar scopului pentru care au fost colectate, astfel încât acesta poate constitui un motiv serios pentru care simpatizanţii unui anumit candidat să aibă rezerve sau să refuze semnarea listei de susţinători. Cerinţa impusă de textul criticat excedează şi scopului art. 53 din Constituţie, respectiv cel al asigurării democraţiei statale.

19. Elvira Stavăr invocă prevederile art. 37 din Constituţie, referitoare la dreptul de a fi ales, apreciind că „dacă un partid politic, care poate avea filiale în toată ţara, se poate înfiinţa cu 3 membri”, atunci şi un candidat la alegerile locale se poate prezenta cu o listă de 3 susţinători.

20. Judecătoria Craiova - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, împrejurarea că un candidat la funcţia de primar are nevoie, pentru a participa la alegeri, de liste de semnături de susţinere din partea a minimum 1% din cetăţenii înscrişi în listele electorale nu este de natură să aducă atingere dreptului de a fi ales, ingerinţa prevăzută de textul de lege criticat fiind proporţională cu scopul pentru care a fost instituită.

21. Judecătoria Sectorului 6 consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Legiuitorul are prerogativa de a reglementa condiţiile în care se poate exercita, în concret, dreptul de a fi ales, iar limitările stabilite de textul criticat nu sunt arbitrare, discriminatorii şi nici nu aduc atingere substanţei dreptului, astfel încât nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.

22. Judecătoria Brăila consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Apreciază că raţionamentul autoarei excepţiei este greşit, iar interpretarea constituţională este fragmentară. Faţă de textele constituţionale de referinţă, legiuitorul este liber să stabilească condiţiile de fond şi deforma pentru alegerea unei persoane într-o funcţie publică. Prin introducerea condiţiei prevăzute de textul criticat nu este încălcat cu nimic dreptul de a fi ales al cetăţeanului.

23. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

24. Guvernul a transmis, cu adresele nr. 5/2.877/2016 şi nr. 5/2.900/2016, înregistrate la Curtea Constituţională cu nr. 4.038 din 11 mai 2016 şi nr. 4.035 din 11 mai 2016, punctul său de vedere în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere, Guvernul invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie (deciziile nr. 252/2014, nr. 522/2008 şi nr. 606/2008), precum şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, apreciind că cele statuate în aceste cauze îşi menţin valabilitatea.

25. Avocatul Poporului a transmis, cu adresele nr. 8.783 din 9 mai 2016, nr. 8.806 din 10 mai 2016, nr. 8.813 din 10 mai 2016 şi nr. 8.870 din 10 mai 2016, înregistrate la Curtea Constituţională cu nr. 3.932 din 9 mai 2016, nr. 4.001 din 10 mai 2016, nr. 4.005 din 10 mai 2016 şi nr. 4.015 din 10 mai 2016, punctul său de vedere prin care apreciază că dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 instituie un prag de reprezentativitate rezonabil de minimum 1 %, uşor de atins în practică, şi care nu este de natură să lipsească de conţinut dreptul de vot şi de a fi ales. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi Recomandările Comisiei de la Veneţia, cuprinse în Codul bunelor practici în materie electorală.

26. Preşedintele Senatului şi Preşedintele Camerei Deputaţilor nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile autorilor excepţiei, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

27. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992. să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

28. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din data de 20 mai 2015, având următorul cuprins: „Pentru funcţia de primar, candidaţii independenţi trebuie să prezinte o listă de susţinători, care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul oraşelor şi de 1.000 în cazul municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi în cazul municipiului Bucureşti. “

29. În susţinerea excepţiei se invocă prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată, art. 37 alin. (1) - Dreptul de a fi ales şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că una dintre principalele critici formulate este în sensul că, atâta vreme cât art. 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, nu prevede „nicio condiţionare” de genul celei stabilite prin art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, textul de lege este în contradicţie cu norma constituţională de referinţă.

31. Curtea reţine că Legea fundamentală a statului cuprinde norme de principiu care reglementează toate domeniile vieţii economico-sociale, politice şi juridice ale societăţii organizate statal. În Constituţie sunt sistematizate principiile generale care caracterizează regimul politic, organizarea şi funcţionarea instituţiilor statului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, reglementarea detaliată a acestora realizându-se apoi prin legi organice sau ordinare, după caz, în funcţie de distincţiile pe care însăşi Constituţia le stabileşte.

32. În ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale la care autorii excepţiei de neconstituţionalitate fac referire, atât semnificaţia, cât şi modul în care acestea sunt dezvoltate în legislaţia infraconstituţională au fost analizate de Curtea Constituţională în cauze în care a examinat critici de neconstituţionalitate asemănătoare.

33. Astfel, într-o jurisprudenţă constantă, Curtea a statuat că „suveranitatea naţională, principiu fundamental al statului român, aparţine, potrivit art. 2 din Constituţie, poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Textul constituţional invocat exprimă, aşadar, voinţa constituantului român, potrivit căreia, în cadrul democraţiei reprezentative, suveranitatea naţională aparţine într-adevăr poporului român, însă aceasta nu poate fi exercitată într-un mod direct, nemijlocit, la nivel individual, forma de exercitare fiind cea indirectă, mijlocită, prin procedeul alegerii organelor reprezentative. Modalitatea de constituire a acestora din urmă reprezintă expresia suveranităţii naţionale, manifestată prin exprimarea voinţei cetăţenilor în cadrul alegerilor libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum” (a se vedea Decizia nr. 419 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, la care trimit, deopotrivă, Decizia nr. 61 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 3 februarie 2010 şi Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 11 iulie 2012).

34. În ceea ce priveşte alegerile, art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie stabileşte că sistemul electoral se reglementează prin lege organică. Aşadar, constituantul a lăsat în seama legiuitorului ordinar libertatea de a stabili regulile de organizare şi de desfăşurare a procesului electoral, modalităţile concrete de exercitare a dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales, cu respectarea condiţiilor impuse de Constituţie.

35. Condiţiile de fond şi de formă pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales sunt prevăzute, la nivel constituţional, de art. 16 alin. (3), art. 37 şi 40, precum şi, la nivelul legislaţiei infraconstituţionale, de norme cuprinse în aceleaşi legi electorale, care se subordonează condiţiilor generale constituţionale şi le dezvoltă, totodată, după criteriul funcţiei publice elective pentru care sunt organizate respectivele alegeri (a se vedea Decizia nr. 61 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 3 februarie 2010).

36. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate de autorii excepţiei, prin raportare la prevederile art. 20 din Constituţie. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că statele au o marjă largă de apreciere în alegerea sistemului electoral şi a condiţiilor de aplicare a acestuia, fără însă a limita drepturile în discuţie atât de mult încât să afecteze esenţa acestora şi să le golească de conţinut [a se vedea, de exemplu, hotărârile din 2 martie 1987 şi 22 mai 2012, pronunţate în cauzele Mathieu-Mohin and Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 52, şi, respectiv, Scoppola împotriva Italiei (nr. 3), paragrafele 83 şi 84]. Dispoziţiile menţionate stabilesc obligaţia statelor contractante de a derula alegeri „libere”, „la intervale rezonabile”, „prin scrutin secret”, „în condiţii care să asigure libera exprimare a voinţei poporului”, fără a impune introducerea unui sistem determinat de vot (Hotărârea pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, din 2 martie 1987, paragraful 54). Există numeroase moduri de a organiza şi de a face să funcţioneze sistemele electorale, după cum se constată existenţa unei multitudini de diferenţe între statele contractante în această materie, datorate evoluţiei lor istorice, diversităţii culturale şi de gândire politică, astfel că fiecare stat va „încorpora” aceste elemente în propria viziune despre democraţie (Hotărârea pronunţată în Cauza Hirst împotriva Regatului Unit, din 6 octombrie 2005, paragraful 61). Pentru a răspunde scopurilor art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice sistem electoral are a fi apreciat în funcţie de evoluţia politică a unui stat, încât detalii inacceptabile în cadrul unui sistem determinat pot să apară ca justificate în altul, cerinţa esenţială rămânând aceea ca sistemul adoptat să îndeplinească, în esenţă, condiţiile asigurării liberei exprimări a voinţei poporului în alegerea corpului legislativ (Hotărârea pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, din 2 martie 1987, paragraful 54). Astfel, niciuna dintre condiţiile impuse, dacă este cazul, nu trebuie să împiedice libera exprimare a poporului cu privire la alegerea corpului legislativ - cu alte cuvinte, ele trebuie să reflecte sau să nu contracareze preocuparea de a menţine integritatea şi eficienţa unei proceduri electorale ce urmăreşte să determine voinţa poporului prin intermediul sufragiului universal (Hotărârea pronunţată în Cauza Yumak şi Sadak împotriva Turciei, din 8 iulie 2008, paragraful 109). Această alegere, dictată de considerente de ordin istoric şi politic care îi sunt proprii, ţine în principiu de domeniul de competenţă exclusivă a statului (Hotărârea pronunţată în Cauza Podkolzina împotriva Letoniei, din 9 aprilie 2002, paragraful 34).

37. Tot astfel, Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni Plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), referindu-se la nivelul reglementării în materie electorală, recomandă, la pct. 2 Niveluri normative şi stabilitatea dreptului electoral, următoarele: „66. Una din modalităţile de evitare a manipulărilor ar fi definirea în Constituţie sau într-un text superior legii ordinare a elementelor celor mai sensibile (sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale, circumscripţiile sau regulile de constituire a circumscripţiilor). O altă soluţie, mai flexibilă, ar fi de a stipula în Constituţie că, în cazul amendării legii electorale, vechiul sistem va rămâne aplicabil pe timpul viitoarelor alegeri - cel puţin dacă acestea au loc în anul următor - şi că sistemul nou va aplicat încăpând cu scrutinele ulterioare. 67, Pentru restul, dreptul electoral ar trebui sa aibă, în principiu, un rang legislativ. Normele privind implementarea, şi anume cele care reglementează chestiunile de ordin tehnic şi de detaliu, pot fi, totuşi, prezentate sub formă de regulament. “

38. Faţă de cele arătate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 37, alături de cele ale art. 16 alin. (3) şi art. 40 din Constituţie, stabilesc doar condiţiile de principiu, de fond şi de formă, pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales, iar Legea nr. 115/2015 le dezvoltă, în privinţa alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale - consilii locale, consilii judeţene, primari şi preşedinţi ai consiliilor judeţene, în acest cadru, textul criticat consacră o condiţie de exercitare a dreptului fundamental de a fi ales în funcţia de primar, şi anume aceea de a prezenta o listă de susţinători la depunerea candidaturii. Instituirea unei astfel de condiţii este, de principiu, în acord cu normele constituţionale cuprinse în art. 37 referitoare la dreptul de a fi ales.

39. Cât priveşte modul în care această condiţie este reglementată, Curtea constată că s-a mai pronunţat în jurisprudenţă sa asupra unor dispoziţii legale care prevedeau, între condiţiile pentru înregistrarea candidaturii la funcţiile elective, obligaţia candidaţilor independenţi de a prezenta o listă de susţinători. Astfel, într-o abordare având la bază şi criteriul cronologic, de natură să evidenţieze atât consecvenţa legiuitorului cât şi continuitatea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, Curtea reţine, mai întâi, statuările referitoare la alegerile pentru funcţia de preşedinte al României enunţate în hotărâri prin care a respins contestaţiile formulate împotriva neînregistrării unor candidaturi la această funcţie. Cu acele prilejuri, răspunzând criticilor potrivit cărora „condiţia legală a prezentării unor liste de semnături nu este prevăzută în Constituţie”, motiv pentru care instituirea sa „intră în conflict cu dispoziţiile constituţionale referitoare la eligibilitate”, Curtea a reţinut că „această susţinere nu este întemeiată, deoarece dreptul de a fi ales şi propunerea candidaturii sunt două aspecte diferite. Evident că o propunere de candidat nu poate privi decât pe o persoană care întruneşte condiţiile constituţionale de eligibilitate, dar alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României pot avea loc numai cu respectarea procedurii electorale instituite prin Legea nr. 69/1992, adoptată în temeiul art. 72 alin. (3) Ut. a) din Constituţie. De aceea depunerea candidaturii face parte din procedura electorală, aşa încât cerinţa ca propunerea candidaturii să fie reprezentativă, având adeziunea a cel puţin 100.000 de susţinători, constituie o condiţie legală ce nu vine în conflict cu dreptul constituţional al contestatorului de a fi ales” (Hotărârea nr. 37 din 2 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 4 octombrie 1996; în acelaşi sens, şi Hotărârea nr. 71 din 16 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 24 octombrie 1996). În prezent, potrivit art. 27 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, propunerile de candidatură pentru această funcţie vor fi primite numai dacă sunt însoţite de „lista susţinătorilor, al căror număr nu poate fi mai mic de 200.000 de alegători. “Curtea a respins contestaţiile împotriva neînregistrării candidaturilor care au pus în discuţie această condiţie legală (de exemplu, Hotărârea nr. 1 din 16 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 21 octombrie 2009).

40. Cu referire la alegerile pentru Parlamentul European, răspunzând criticilor referitoare la impunerea, pentru candidatul independent care doreşte să participe individual la alegerile pentru Parlamentul European, a condiţiei ca acesta să prezinte o listă cu cel puţin 100.000 de semnături ale susţinătorilor cu drept de vot, Curtea a reţinut că „premisa normei juridice stabilite de art. 121 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 (n.a. contestată în cauză) o constituie tocmai condiţia generală, constituţională, potrivit căreia candidatul independent la alegerile pentru Parlamentul European trebuie mai întâi să fie titularul dreptului subiectiv de a fi ales, deci se presupune că are vocaţia exercitării acestui drept, urmând ca, pentru exercitarea în concret a dreptului, să îndeplinească cerinţa suplimentară de depunere la Biroul Electoral Central a listei cu semnăturile a cel puţin 100.000 de alegători, alături de cererea de admitere a candidaturii sale şi alte acte necesare. O astfel de condiţie suplimentară nu vine în contradicţie cu dreptul de a fi ales, invocat de autoarea excepţiei, de vreme ce existenţa acestui drept este o condiţie preliminară, sine qua non, fără de care accesul la întreaga procedură electorală este imposibil. Totodată, condiţia legală privind depunerea listei cu cel puţin 100.000 de semnături ale susţinătorilor cu drept de vot nu are efectul golirii de conţinut a dreptului de a fi ales, cum susţine autoarea excepţiei. Trăsătura esenţială a oricărui mandat dobândit în urma exprimării prin sufragiu a voinţei politice a electoratului o constituie reprezentativitatea sa. Indiferent că este vorba de alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale sau euro-parlamentare, sistemul electoral naţional prevede, în esenţă, aceeaşi condiţie: depunerea unei liste cu semnături de adeziune. Acest criteriu de preselectare a candidaţilor este unul obiectiv şi rezonabil, aplicabil în condiţii de egalitate de tratament fiecăreia dintre cele două categorii de participanţi la alegeri: candidaţii independenţi, pe de o parte, şi cei propuşi pe lista unul partid politic, pe de altă parte. Instituirea condiţiei legale privind depunerea listei cu semnături reprezintă o modalitate prin care candidatul la o funcţie sau demnitate publică îşi dovedeşte potenţialul da reprezentativitate şi arată, în acelaşi timp, preocuparea legiuitorului de a preveni exercitarea abuzivă a dreptului de a fi ales, pe de o parte, dar şi de a asigura, pe de altă parte, accesul efectiv la exerciţiul acestui drept persoanelor eligibile comunitar care într-adevăr beneficiază de credibilitatea şi susţinerea electoratului, astfel încât să existe şanse reale de reprezentare a acestuia în forul legislativ european.” (Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009).

41. În sfârşit, în privinţa alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, Curtea a decis că sunt constituţionale dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 35/2008 criticate cu motivarea că, reglementând posibilitatea unor persoane de a se autopropune pentru a candida la alegerea Camerei Deputaţilor sau a Senatului dacă sunt susţinute de minimum 4% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente din colegiul uninominal în care candidează, dar nu mai puţin de 2.000 de alegători pentru Camera Deputaţilor şi 4.000 de alegători pentru Senat, ar fi excesive, de natură să împiedice exercitarea dreptului de a fi ales. Curtea a reţinut că „această condiţie urmăreşte dovedirea unui anumit grad de reprezentativitate în rândul electoratului, presupunându-se că cel puţin cei care îl susţin pe candidatul independent îl vor şi vota. În cazul celorlalţi candidaţi propuşi de partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, participarea la alegerile parţiale este condiţionată de întrunirea pragului electoral de către acestea la alegerile generale. Limita numărului de susţinători este mai mare în cazul pentru alegerea Senatului (4.000 de susţinători) decât în cazul Camerei Deputaţilor (2.000 de susţinători), avându-se în vedere că şi norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor, prevăzută de art. 5 alin. (2), este de un deputat la 70.000 de locuitori, faţă de norma de reprezentare prevăzută de alin. (3) al art. 5 pentru alegerea Senatului, de un senator la 160.000 de locuitori.” (Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010).

42. Aceleaşi considerente de principiu au fost reţinute de Curtea Constituţională şi în privinţa alegerilor locale, cu prilejul examinării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „Pentru funcţia de primar, candidaţii independenţi trebuie să prezinte o listă de susţinători, care trebuie să cuprindă minimum 2% din numărul total ai alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţi de 200 în cazul comunelor, 300 în cazul oraşelor, 1.000 în cazul municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti şi 5.000 în cazul municipiului Bucureşti. Candidaţii independenţi pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean trebuie să prezinte o listă de susţinători, care să cuprindă minimum 2% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 3.000.”în motivarea acelei excepţii se susţinea că textul de lege supus controlului contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1), art. 20,37 şi 53, întrucât condiţiona ca, pentru funcţia de primar, candidaţii independenţi să prezinte o listă de susţinători care să cuprindă minimum 2% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează. Respingând aceste critici, Curtea a reţinut, în esenţă, că „prevederile constituţionale invocate nu interzic reglementarea condiţiilor în care urmează să fie exercitate drepturile electorale, în scopul garantării acestor drepturi şi asigurării caracterului efectiv al exercitării lor. [...] Instituirea minimului de 2% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care se candidează reprezintă o garanţie a exercitării dreptului de a fi ales, prin descurajarea eventualelor candidaturi abuzive, de natură să împiedice buna desfăşurare şi finalizarea procesului electoral.” în consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 „impun o condiţie necesară, rezonabilă şi legitimă pentru exercitarea dreptului de a fi ales, ce nu constituie o piedică în prezentarea candidaturilor electorale” (Decizia nr. 522 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din data de 15 mai 2008).

43. Faţă de jurisprudenţa menţionată, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii soluţiei legislative de principiu constând în obligaţia prezentării de liste de susţinători de către candidaţii independenţi, inclusiv pentru funcţia de primar, considerentele enunţate cuprinzând, implicit, un test de proporţionalitate pe care Curtea l-a aplicat în privinţa numărului de susţinători prevăzut de lege.

44. Referitor la concluzia acestui test în sensul caracterului „rezonabil” al condiţiei instituite, Curtea observă că, în realizarea lui, s-a raportat la o reglementare care impunea ca listele de susţinători să fie semnate de „minimum 2% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 200 în cazul comunelor, 300 în cazul oraşelor; 1.000 în cazul municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti şi 5.000 în cazul municipiului Bucureşti” Curtea observă că prin dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, criticate în prezenta cauză, legiuitorul a redus la jumătate atât procentul reglementat în privinţa numărului de susţinători necesari pentru înregistrarea candidaturii la funcţia de primar (de la 2% la 1%), cât şi numărul minim stabilit în acest sens pentru comune (de la 200 la 100), adică „minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul oraşelor şi de 1.000 în cazul municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi în cazul municipiului Bucureşti.” Or, dacă reglementarea anterioară a fost apreciată ca instituind, sub acest aspect, o condiţie rezonabilă, o reglementare care reduce la jumătate procentul anterior instituit este circumscrisă cu atât mai justificat aceleiaşi concluzii. De altfel, prin actuala reglementare, legislaţia se corelează cu recomandările cuprinse în Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni Plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002). Liniile directoare statuează în acest sens la art. 1.3 - Prezentarea candidaturilor, pct. i şi ii, următoarele: „/. Prezentarea candidaţilor individuali sau a listelor de candidaţi pot fi condiţionate de obţinerea unui anumit număr de semnături; ii. Legea nu trebuie să impună colectarea semnăturilor a mai mult de un 1% din alegătorii circumscripţiei respective

45. În consecinţă, Curtea constată că elementul de noutate adus de Legea nr. 115/2015 în privinţa reglementării condiţiei analizate, şi anume reducerea cu 50% a numărului de susţinători cerut pentru depunerea unei candidaturi independente, este menit să faciliteze exercitarea dreptului de a fi ales. Prin urmare, această modificare nu este de natură să determine o schimbare a jurisprudenţei în care a răspuns aceloraşi critici referitoare la caracterul excesiv al unei asemenea condiţii. Astfel fiind, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată cu acele prilejuri, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză.

46. Autorii excepţiei invocă drept element de natură a reconsidera atât jurisprudenţa Curţii în materie, cât şi, în sine, concepţia legiuitorului în privinţa reglementării alegerilor locale, modificarea legislaţiei în materia înregistrării partidelor politice, operată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 75 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015. De altfel, în cea mai mare parte construcţia motivării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 este realizată din perspectiva soluţiei de neconstituţionalitate pe care Curtea Constituţională a pronunţat-o prin decizia menţionată în privinţa dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, referitoare la numărul minim de membri fondatori necesari pentru constituirea unui partid politic („Lista trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti). În considerentele deciziei pronunţate, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că „nu există un just echilibru între interesele colective şi cele individuale, de vreme ce, prin condiţia de reprezentativitate ridicată, dreptul subiectiv al persoanelor interesate să constituie un partid politic cunoaşte o limitare drastică, ce depăşeşte posibilele avantaje create prin adoptarea normei (...). De asemenea, pentru stabilirea şi păstrarea echilibrului corect, legiuitorul trebuie să recurgă la ingerinţa cea mai redusă asupra dreptului de asociere. Or, în speţă, condiţia numărului minim de membri fondatori şi a dispersiei lor teritoriale a depăşit ceea ce este just şi echitabil în raport cu dreptul fundamentai protejat - dreptul de asociere”. Ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, Legea nr. 14/2003 a fost modificată şi republicată în Monitorul Oficiat al României, Partea I, nr. 408 din 10 iunie 2015, astfel încât în prezent art. 19 alin. (3) din lege are următorul cuprins: „Lista trebuie să cuprindă cel puţin 3 membri fondatori.” Prin construirea argumentării pe un raţionament prin analogie se încearcă acreditarea ideii că, în cazul reglementării numărului de susţinători pentru candidaturile independente la funcţia de primar, sunt aplicabile considerentele care au fundamentat Decizia nr. 75/2015 a Curţii Constituţionale şi, implicit, soluţia legislativă consacrată ca urmare a acestei decizii, soluţie despre care afirmă, de altfel, că a constituit reperul în constituirea propriei liste de susţinători. Din această perspectivă şi pentru considerentele reţinute în decizia menţionată se afirmă ingerinţa excesivă a statului asupra dreptului de a fi ales.

47. Analizând criticile astfel fundamentate, Curtea constată mai întâi că situaţiile ce sunt comparate în cadrul raţionamentului prin analogie sunt diferite. Astfel, în cazul Deciziei nr. 75/2015, Curtea a examinat prevederi referitoare la condiţiile de înregistrare a unui partid politic, în raport cu prevederile art. 40 din Constituţie - Dreptul de asociere. Ca urmare, soluţia şi considerentele care o susţin au fost în mod evident determinate de interpretarea pe care Curtea Constituţională a dat-o acestui text constituţional de referinţă, interpretare care nu poate fi aplicată, tale quale, în privinţa altui drept fundamental, în speţă dreptul de a fi ales.

48. Curtea subliniază în acest context că înseşi exigenţele pe care legislaţia electorală în ansamblu le-a instituit în privinţa exercitării drepturilor electorale au fost apreciate ca justificând eliminarea condiţiei excesive de asigurare a reprezentativităţii partidelor politice încă de la înfiinţarea acestora. Curtea a reţinut în acest sens în decizia menţionată că „o parte semnificativă a aspectelor problematice avute în vedere de legiuitor pentru limitarea numărului de partide politice, şi anume fragmentarea parlamentară sau finanţarea acestora de la bugetul de stat, îşi găseşte soluţiile chiar în reglementările în vigoare adoptate în aceste materii, respectiv Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea f, nr. 510 din 22 iulie 2010 (art. 14,15 şi 16 din aceasta), şi legile electorale (Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 13 martie 2008, şi Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007). [...] prin urmare, legislaţia în vigoare conţine suficiente elemente, de natura unor garanţii cu rolul de a limita riscul fragmentării excesive a reprezentării parlamentare sau al supraîncărcării bugetului de stat cu cheltuieli destinate finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale. Posibilele efecte negative ce ar apărea în lipsa adoptării măsurii legale examinate sunt, deci, contracarate prin existenţa unor instrumente legale adecvate, astfel că această condiţie nu îşi mai găseşte raţiunea.” (paragrafele 30-31)

49. Curtea reţine că reprezentativitatea candidaturilor la funcţiile elective se înscrie, de principiu, între „instrumentele legale adecvate” menţionate în considerentele mai sus menţionate. Aceasta, întrucât desemnarea de candidaţi în alegeri constituie una dintre condiţiile de „existenţă” a partidelor politice. Astfel, potrivit art. 45 coroborat cu art. 46 alin.1 lit. b) din Legea nr. 14/2003, una dintre situaţiile de dizolvare pe cale judecătorească a unui partid politic este aceea în care „nu a desemnat candidaţi, singur sau în alianţă, în două campanii electorale succesive, cu excepţia celei prezidenţiale, în minimum 75 de circumscripţii electorale în cazul alegerilor locale, respectiv o listă completă de candidaţi în cel puţin o circumscripţie electorală sau candidaţi în cel puţin 3 circumscripţii electorale, în cazul alegerilor parlamentare,” Aşadar, indiferent de numărul de membri fondatori, prin instituirea unor condiţii de reprezentativitate prin legislaţia electorală în privinţa candidaţilor partidelor se evită o fragmentare politică excesivă; practic, partidele care nu au forţa politică de a desemna candidaţi în alegeri intră sub incidenţa cauzei de dizolvare menţionată.

50. Curtea constată că legiuitorul a instituit, chiar prin legea ale cărei prevederi sunt criticate în cauză, şi care a fost adoptată ulterior pronunţării Deciziei nr. 75/2015, asemenea condiţii şi în privinţa candidaţilor partidelor politice. Art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 stabileşte că „Pentru fiecare candidat la funcţia de primar şi listă de candidaţi pentru consiliul local şi pentru consiliul judeţean, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să prezinte o listă de susţinători, care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul localităţilor urbane de rangul II şi III şi de 1.000 în cazul judeţelor, municipiului Bucureşti, sectoarelor municipiului Bucureşti şi localităţilor urbane de rangul i” Instituirea, şi în privinţa partidelor politice, a aceleiaşi condiţii de reprezentativitate la depunerea candidaturilor, impuse pentru candidaţii independenţi, reprezintă o consecinţă a modificării condiţiilor legale referitoare la înregistrarea partidelor politice. Câtă vreme înfiinţarea partidelor politice nu mai impune îndeplinirea unei condiţii de reprezentativitate, aceasta va trebui probată la depunerea candidaturilor pentru funcţiile elective, deopotrivă pentru candidaţii propuşi de partidele politice, cât şi pentru candidaţii independenţi.

51. Totodată, Decizia nr. 75/2015 subliniază o importantă distincţie, şi anume diferenţa dintre membri fondatori şi susţinători. Curtea a reţinut că „dacă legislaţiile altor state prevăd condiţia depunerii, la înregistrarea partidului politic, a unei liste cu un anumit număr de semnături ale susţinătorilor/adepţilor/simpatizanţilor, legiuitorul român a impus semnarea de către membrii fondatori, noţiune mult mai restrictivă, deoarece, până la înregistrarea partidului, o persoană poate susţine înfiinţarea mai multor partide, care până la înregistrare nu există, din punct de vedere juridic, ca partide politice şi deci nu pot avea membri, în timp ce aceeaşi persoană nu poate avea calitatea de membru fondator decât al unui singur partid politic; dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 impun, deci, restricţii mult mai mari sub aspectul atingerii îl mod real a numărului cerut de membri fondatori decât dacă s-ar fi raportat la susţinători/adepţi/simpatizanţi ai partidului politic” (paragraful 32). Aşadar, caracterul excesiv al condiţiei impuse de legiuitor în privinţa exercitării dreptului de asociere în partide politice a fost apreciat cu referire la cerinţa referitoare la numărul de membri fondatori, iar nu de susţinători. Acest din urmă număr (condiţie de înregistrare a candidaturii la funcţiile elective) este identic reglementat de Legea nr. 115/2015, deopotrivă pentru partide politice şi pentru candidaţii independenţi.

52. Astfel fiind, nu poate fi reţinută concluzia raţionamentului prin analogie, întrucât situaţiile premisă comparate sunt diferite. Soluţia legislativă, precum şi sistemul constituţional şi legal de referinţă care a circumstanţiat analiza Curţii Constituţionale în Decizia nr. 75/2015 sunt diferite de cele supuse analizei în prezenta cauză De altfel, textul criticat a fost adoptat ulterior acestei decizii, în cadrul unui demers general realizat, în cursul anului 2015, de adaptare legislativă în considerarea alegerilor locale şi parlamentare din anul 2016, inclusiv de corelare a reglementărilor în materie.

53. Curtea reţine, totodată, că urmare a modificării Legii nr. 14/2003 şi a eliminării condiţiei de reprezentativitate la alcătuirea unui partid politic, deopotrivă partidele politice şi candidaţii independenţi trebuie să îndeplinească aceeaşi condiţie în privinţa prezentării listei de susţinători la depunerea candidaturilor pentru funcţiile elective. Diferenţele de susţinere, în sine, ţin de natura/substanţa competiţiei politice, reflectând implicit libertatea de voinţa a electoratului, esenţială într-un stat democratic.

54. Ca urmare, Curtea constată că legislaţia electorală din România a stabilit şi stabileşte condiţia prezentării unei liste de susţinători la depunerea candidaturii de către candidaţii independenţi, condiţie ce a fost constatată în mod consecvent ca fiind constituţională, inclusiv în privinţa candidaţilor independenţi la funcţia de primar. Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că aceasta reprezintă o modalitate prin care candidatul la o funcţie sau demnitate publică îşi dovedeşte potenţialul de reprezentativitate şi care previne, totodată, exercitarea abuzivă a dreptului de a fi ales, asigurând accesul efectiv la exerciţiul acestui drept persoanelor care, într-adevăr, beneficiază de credibilitatea şi susţinerea electoratului. Ca urmare, condiţia instituită de legiuitor dă expresie, în esenţă, dezideratelor stabilite de art. 2 din Constituţie referitoare la exercitarea suveranităţii naţionale. Aceasta se aplică tuturor candidaţilor, fără nicio discriminare, astfel încât nu se poate reţine pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie. Cât priveşte, în sine, numărul susţinătorilor necesar pentru înregistrarea unei candidaturi independente se constată că acesta a fost redus faţă de reglementările precedente în aceeaşi materie. Un nou test de proporţionalitate sub acest aspect şi-ar fi găsit eventual justificarea în ipoteza în care legiuitorul ar fi procedat la mărirea procentului reglementat, iar nu în situaţia constatată în care, prin reducerea acestuia cu 50%, legiuitorul a creat o evidentă facilitare a exercitării dreptului de a fi ales. Faptul că, în privinţa exercitării altui drept constituţional (dreptul de asociere), legiuitorul a stabilit la un moment dat reguli noi nu este de natură să îl oblige pe acesta să stabilească aceleaşi reguli în privinţa tuturor/altor drepturi constituţionale, Ca urmare, nu există niciun temei constituţional pentru a susţine raţionamentul potrivit căruia numărul de susţinători cerut pentru înregistrarea unei candidaturi la o funcţie electivă trebuie, în mod necesar, să fie identic cu numărul de fondatori necesar pentru înregistrarea unui partid politic. Rezultă că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului de a fi ales în substanţa sa, astfel cum susţin autorii excepţiei, ci condiţionează exerciţiul său de îndeplinirea unor cerinţe, aplicabile în egală măsură candidaţilor la funcţia de primar.

55. Faţă de aceste considerente, Curtea nu poate reţine nici pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie, întrucât impunerea prin lege a îndeplinirii anumitor condiţii pentru exercitarea unui drept constituţional nu constituie o încălcare sau o restrângere a acestuia, ci reflectarea în plan legal a condiţiilor prevăzute de Constituţie pentru realizarea acestui drept (în acelaşi sens, Decizia nr. 765 din 18 decembrie 2014, paragraful 17).

56. În motivarea excepţiei se mai susţine şi încălcarea art. 26 din Constituţie, referitor la dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, invocându-se eventuale abuzuri legate de întocmirea listelor de susţinători şi de utilizarea datelor consemnate în acestea, de natură a determina o rezervă a cetăţenilor în completarea lor. Cu privire la aceste critici, Curtea reţine că operaţiunea de colectare a datelor cu caracter personal a semnatarilor listei de susţinere se face de către una sau mai multe persoane special desemnate în acest scop de partidul politic. Obligaţia de întocmire a acestor liste cu semnături incumbă respectivului partid politic, care trebuie să se preocupe de aducerea sa la îndeplinire şi să se asigure, totodată, prin propriile mijloace, de buna-credinţă a persoanei/persoanelor desemnate şi de respectarea, în consecinţă, a păstrării confidenţialităţii asupra conţinutului datelor colectate. Prin urmare, modalitatea în care persoana desemnată în acest scop înţelege să îşi îndeplinească sarcina primită nu poate reprezenta o problemă de neconstituţionalitate în sine a dispoziţiilor art. 19 alin, (1) din Legea nr. 14/2003. Totodată, Curtea reţine că depunerea acestor liste este necesară strict pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor legale referitoare la înregistrarea candidaturilor la funcţiile elective, fără a se putea susţine în mod rezonabil că respectivele date ar putea fi utilizate şi în alte scopuri sau că nu vor fi stocate cu respectarea legislaţiei în materie. Astfel de critici vizează însă modul de aplicare a legii, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.

57. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d)şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Şerban Bică în Dosarul nr. 11.469/215/2016 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă, de Mihai Tociu în Dosarul nr. 8.227/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, de Sebastian Valentin Bodu în Dosarul nr. 8.085/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi, respectiv, de Elvira Stavăr în Dosarul nr. 5.576/196/2016 al Judecătoriei Brăila - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt constituţionale în raport cu criticile formulate

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Craiova - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, precum şi Judecătoriei Brăila - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 297

din 12 mai 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

şi ale Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi ale Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, excepţie ridicată de Tudor Andrei Raneti în Dosarul nr. 39.360/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 976D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de Citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 977D/2015, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de acelaşi autor în Dosarul nr. 39.471/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune În discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea.

6. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 977D/2015 la Dosarul nr. 976D/2015, care a fost primul înregistrat.

7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 şi ale aii. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, având în vedere practica Curţii Constituţionale în materie. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, întrucât dispoziţiile acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzelor. În acest sens arată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cauze având ca obiect pretenţii, respectiv daune morale, şi obligaţia de a face.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

8. Prin încheierile din 16 decembrie 2014 şi 3 februarie 2015, pronunţate în dosarele nr. 39.360/3/2014 şi nr. 39.471/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi ale Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică. Excepţia a fost ridicată de petentul Tudor Andrei Raneti, în cauze având ca obiect plata de daune morale şi obligaţia de a face.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia apreciază, în esenţă, că „a obliga cetăţeanul să ţină evidenţa cererilor de asistenţă judiciară admise este un «abuz neconstituţional» şi, ca atare, şi limitarea ajutorului public judiciar la suma echivalentă a 12 salarii medii pe an este neconstituţională”. De asemenea consideră că plata anticipată a taxelor judiciare de timbru încalcă accesul liber la justiţie.

10. Cu privire la cuprinsul cererii de chemare în judecată, autorul consideră că „lipsa semnăturii nu este de natură a conduce la uzurparea sau sancţionarea dreptului de acces liber la justiţie”.

11. În final, autorul excepţiei susţine că orice interpretare a Legii nr. 455/2001 este de natură a uzurpa dreptul de acces liber la justiţie, restricţiile impuse de acest act normativ conducând la un monopol privind semnătura electronică şi, implicit, la o îngrădire a liberului acces la justiţie.

12. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 şi art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 este neîntemeiată. În acest sens, referitor art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, accesul la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie nu înseamnă gratuitate şi nicio prevedere constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Cât priveşte pretinsa neconstituţionalitate a art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 precizează că instanţa de contencios constituţional, în jurisprudenţa sa, a constatat că furnizarea datelor şi a documentelor prevăzute de textul criticat a fost impusă 1ti scopul asigurării accesului unei sfere cât mai largi de persoane la ajutorul public judiciar şi a unei transparenţe ridicate în acordarea acestui ajutor, precum şi pentru o mai bună administrare a fondurilor ce au această destinaţie.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 30 aprilie 2014. Dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 şi ale art. 33 alin. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 au următorul cuprins:

- Art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008: „ Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris şi va cuprinde menţiuni privind obiectul şi natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul şi starea materială a solicitantului şi a familiei sale, ataşându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia şi ale familiei sale, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată. Cererea va fi însoţită şi de o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor.

- Art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013: „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege. “

18. Autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21, care consacră accesul liber la justiţie.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici identice, iar prin Decizia nr. 881 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 14 martie 2016, a respins excepţia, ca neîntemeiată.

20. Cu acel prilej, referitor la art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, Curtea a statuat că stabilirea unei sume maxime echivalente cu 12 salarii minime brute pe ţară, la nivelul anului în care a fost formulată cererea, până la care se poate acorda, cumulat, în cursul unei perioade de un an, ajutorul public judiciar, nu este de natură a împiedica accesul liber la justiţie sau exercitarea dreptului la un proces echitabil. Stabilirea unor limite şi condiţii privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului, în formele prevăzute la art. 6 din această ordonanţă de urgenţă, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor şi a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susţinere din partea statului şi l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la justiţie (paragraful 14).

21. De asemenea, cu privire la art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, Curtea a constatat că reglementarea legală criticată nu aduce atingere accesului liber la justiţie, deoarece plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, obligaţia la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanţa judecătorească) este justificată, ca şi sancţiunea anulării acţiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora. La finalul procesului judiciar, sarcina suportării cheltuielilor judiciare, inclusiv a celor constând în plata taxelor de timbru, revine persoanei care a căzut în pretenţii sau care, în cauzele nelitigioase, a beneficiat de prestaţiile efectuate, în condiţiile legii, de organele de justiţie (paragraful 16).

22. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii. În acest sens a se vedea spre exemplu, Decizia nr. 752 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 6 februarie 2015.

23. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o caracteristică a principiului accesului liber la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa. Totodată, prin Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunţată în Cauza Kreuz contra Poloniei, instanţa europeană a reţinut că instituirea unor taxe judiciare de timbru nu reprezintă o încălcare per se a dreptului de acces la instanţele judecătoreşti, fiind respinsă teza ce echivalează dreptul de acces la justiţie cu gratuitatea actului de justiţie. Statele membre trebuie să se asigure, însă, de faptul că sumele împovărătoare pentru posibilităţile financiare ale anumitor justiţiabili nu reprezintă o restricţie disproporţionată, ce împiedică dreptul de acces la o instanţă de judecată.

24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

25. Distinct de acestea, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate potrivit căreia dispoziţiile Legii nr. 455/2001 reprezintă o îngrădire a liberului acces la justiţie, Curtea reţine că acest act normativ reglementează regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în formă electronică, precum şi condiţiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice.

26. Curtea observă că, potrivit art. 4 din Legea nr. 455/2001 pct. 3,4,5 şi 6, semnătura electronică reprezintă date în formă electronică,care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare, iar semnătura electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în aşa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă. De asemenea, în sensul Legii nr. 455/2001, semnatar este persoana care deţine un dispozitiv de creare a semnăturii electronice şi care acţionează fie în nume propriu, fie ca reprezentant al unui terţ, iar datele de creare a semnăturii electronice reprezintă orice date în formă electronică cu caracter de unicitate, cum ar fi coduri sau chei criptografice private, care sunt folosite de semnatar pentru crearea unei semnături electronice.

27. Totodată, Curtea reţine că Normele tehnice şi metodologice din 13 decembrie 2001 pentru aplicarea Legii nr. 455/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 28 decembrie 2001, prevăd că orice persoană, fizică sau juridică, aflată pe teritoriul României poate beneficia de servicii de certificare în vederea utilizării semnăturii electronice în sensul definit la art. 4 din lege,

28. Cât priveşte regimul juridic al înscrisurilor în formă electronică, art. 5 din Legea nr. 455/2001 prevede că „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”. Potrivit art. 9 alin. (1) din acelaşi act normativ, partea care invocă înaintea instanţei o semnătură electronică extinsă trebuie să probeze că aceasta îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la art. 4 pct. 4 din Legea nr. 455/2001, respectiv este legată în mod unic de semnatar, asigură identificarea semnatarului, este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar şi este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în aşa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.

29. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2). Ca atare, pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiţiei, prin sesizarea instanţei competente cu o cerere de chemare în judecată.

30. Astfel, potrivit art. 148 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanţelor judecătoreşti pot fi formulate şi prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. De asemenea, conform art. 199 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu denumirea marginală „înregistrarea cererii”, cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poştă, curier, fax sau scanată şi transmisă prin poştă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează şi primeşte dată certă prin aplicarea ştampilei de intrare. Totodată, art. 268 din Codul de procedură civilă, cu denumirea marginală „Rolul semnăturii”, statuează că semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia şi atunci când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege.

31. Având în vedere cele menţionate, Curtea reţine că indiferent de modul în care este sesizată instanţa cu o cerere de chemare în judecată, în cadrul procedurii de regularizare, îh virtutea principiului rolului activai judecătorului, acesta stabileşte un termen înlăuntrul căruia reclamantul trebuie să semneze fie olograf, fie electronic cererea de chemare în judecată. În situaţia în care se alege semnătura electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile Legii nr. 455/2001. Astfel, modalitatea în care reclamantul înţelege să semneze cererea de chemare în judecată reprezintă opţiunea sa. Prin urmare, Curtea constată că autorul excepţiei critică doar o facultate/posibilitate conferită de lege.

32. Ca atare, Legea nr. 455/2001, prin stabilirea regimului juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în formă electronică, în raport cu criticile formulate, nu prezintă niciun viciu de neconstituţionalitate.

33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tudor Andrei Raneti în dosarele nr. 39.360/3/2014 şi nr. 39.471/3/2014 ale Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi ale Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 12 mai 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI RELAŢIILOR CU MEDIUL DE AFACERI

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE

Nr. 456 din 16 mai 2016

Nr. 946 din 27 iunie 2016

Nr. 1.017 din 31 mai 2016

 

ORDIN

privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea „Litoral” - S.A.

 

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 957/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, cu modificările ulterioare, ale art. 10 alin, (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 18 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, ministrul finanţelor publice şi ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice emit următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea „Litoral” - S.A. prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Viceprim-ministru, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri,

p. Ministrul finanţelor publice,

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Costin Grigore Borc

Daniela Pescaru,

Dragoş-Nicolae Pîslaru

 

secretar de stat

 

 

ANEXĂ

MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI RELAŢIILOR CU MEDIUL DE AFACERI Societatea „Litoral” - S.A.

Staţiunea Mamaia, vila 26, camera nr. 8, judeţul Constanţa

Cod unic de înregistrare: RO 1869339

 

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI

pe anul 2016

 

 

 

- mii lei -

 

INDICATORI

 

Nr. rd.

 

Propuneri an curent 2016

0

1

2

3

4

I.

 

 

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5+Rd.6)

1

8

 

1

 

Venituri totale din exploatare, din care:

2

 

 

 

 

a)

subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

3

 

 

 

 

b)

transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

4

 

 

2

 

Venituri financiare

5

8

 

3

 

Venituri extraordinare

6

 

II.

 

 

CHELTUIELI TOTALE (Rd.7=Rd.8+Rd.20+Rd.21)

7

381,04

 

1

 

Cheltuieli de exploatare, din care:

8

381.04

 

 

A.

cheltuieli cu bunuri şi servicii

9

261,65

 

 

B.

cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

10

18.00

 

 

C.

cheltuieli cu personalul, din care:

11

91,39

 

 

 

C0

Cheltuieli de natură salarială (Rd.13+Rd.14)

12

22.49

 

 

 

C1

ch. cu salariile

13

22,49

 

 

 

C2

bonusuri

14

 

 

 

 

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

15

 

 

 

 

 

cheltuieli cu plaţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

16

 

 

 

 

C4

Cheltuieli aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete

17

51.45

 

 

 

C5

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, fondurile speciale şi alte obligaţii legale

18

17.44

 

 

D.

alte cheltuieli de exploatare

19

10

 

2

 

Cheltuieli financiare

20

 

 

3

 

Cheltuieli extraordinare

21

 

III.

 

 

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

22

-373,04

IV.

 

 

IMPOZIT PE PROFIT

23

 

V.

 

 

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

24

 

 

1

 

Rezerve legale

25

 

 

2

 

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

26

 

 

3

 

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

27

 

 

4

 

 

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi

28

 

 

 

5

 

Alte repartizări prevăzute de lege

29

 

 

6

 

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 25, 26, 27, 28, 29

30

 

 

7

 

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

31

 

 

8

 

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome ori dividende cuvenite acţionarilor, în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

32

 

 

 

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

33

 

 

 

b)

- dividende cuvenite bugetului local

33a

 

 

 

c)

- dividende cuvenite altor acţionari

34

 

 

9

 

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.31 - Rd.32 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

35

 

VI.

 

 

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

36

 

VII.

 

 

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care:

37

 

 

 

a)

cheltuieli materiale

38

 

 

 

b)

cheltuieli cu salariile

39

 

 

 

c)

cheltuieli privind prestările de servicii

40

 

 

 

d)

cheltuieli cu reclama şi publicitate

41

 

 

 

e)

alte cheltuieli

42

 

VIII.

 

 

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

43

550

 

1

 

Alocaţii de la buget

44

 

 

 

 

alocaţii bugetare aferente plăţii angajamentelor din anii anteriori

45

 

IX.

 

 

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII

46

550

X.

 

 

DATE DE FUNDAMENTARE

47

 

 

1

 

Nr. de personal prognozat la finele anului

48

2

 

2

 

Nr. mediu de salariaţi total

49

1

 

3

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială

50

 

 

4

 

Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor cu salariile (lei/persoană) (Rd.13/Rd.49)/12*1000

51

 

 

5

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.49)

52

 

 

6

 

Productivitatea muncit în unităţi fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite/persoana)

53

 

 

7

 

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.7/Rd.1)x1000

54

 

 

8

 

Plăţi restante

55

 

 

9

 

Creanţe restante

56

26,57

 

MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI RELAŢIILOR CU MEDIUL DE AFACERI

 

ORDIN

privind aprobarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă

 

Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015 şi ale art. 25 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 957/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, cu modificările şi completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, cuprinsă în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Direcţia de Antreprenoriat şi Programe pentru IMM din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri şi oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie vor duce la îndeplinire prezentul ordin.

Art. 3, - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea i.

 

Viceprim-ministru, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri,

Costin Grigore Borc

 

Bucureşti, 30 iunie 2016.

Nr. 696.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

 

ORDIN

pentru aprobarea formularului de raportare prin care băncile transmit, în condiţiile legii, către Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate situaţia la zi a sumelor de bani sechestrate prin ordonanţa procurorului sau prin încheierea judecătorului de cameră preliminară ori a instanţei de judecată, precum şi a dobânzilor acumulate

 

În temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. (5) şi ale art. 45 din Legea nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,

în conformitate cu prevederile art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul justiţiei emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă formularul de raportare prin care băncile transmit, în condiţiile legii, către Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate situaţia la zi a sumelor de bani sechestrate prin ordonanţa procurorului sau prin încheierea judecătorului de cameră preliminară ori a instanţei de judecată, precum şi a dobânzilor acumulate, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul justiţiei,

Raluca Alexandra Prună

 

Bucureşti, 23 iunie 2016.

Nr. 2.385/C.

 

ANEXĂ

 

Formularul de raportare prin care băncile transmit, în condiţiile legii, către Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate situaţia la zi a sumelor de bani sechestrate prin ordonanţa procurorului

sau prin încheierea judecătorului de cameră preliminară ori a instanţei de judecată, precum şi a dobânzilor acumulate

 

Nr.

Titular cont

(numele, prenumele/denumirea)

CUI/CNP

Actul prin care s-a dispus măsura asigurătorie în cadrul procesului penal

Cuantum sumă indisponibilizată

 

Sold la zi cont curent/depozit la termen, din care dobânzi

 

Observaţii

Nr. act

Nr. dosar

Data

Organ emitent

Valută

Valută

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.