MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 514/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 514         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 7 iulie 2016

 

SUMAR

 

DECRETE

 

665. - Decret privind rechemarea unui ambasador

 

666. - Decret pentru revocarea din funcţie şi numirea unor membri ai Guvernului României

 

667. - Decret privind desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 241 din 19 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (2)-(7) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

 

Decizia nr. 263 din 10 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 425 alin. (1) din Codul civil

 

Decizia nr. 292 din 11 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

 

Decizia nr. 327 din 19 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

 

ACTE ALE CONSILIULUI CONCURENŢEI

 

440. - Ordin privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind procedura de constatare şi sancţionare a practicilor de concurenţă neloială, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 561/2014

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind rechemarea unui ambasador

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Art. 1. - Doamna Maria Ligor se recheamă din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Canada.

Alt 2. - Doamna Maria Ligor îşi va încheia misiunea în termen de cel mult 90 de zile de la publicarea prezentului decret.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 7 iulie 2016.

Nr. 665.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru revocarea din funcţie şi numirea unor membri ai Guvernului României

 

În temeiul prevederilor art. 85 alin. (2), art. 100 alin. (1) şi ale art. 106 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 5. 7 şi 10 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere propunerile prim-ministrului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Art. 1. - Se revocă din funcţia de membru al Guvernului României următorii miniştri:

- Adrian Curaj - ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice;

- Dan Marian Costescu - ministrul transporturilor;

- Dan Stoenescu - ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni;

- Marius-Raul Bostan - ministrul comunicaţiilor şi pentru societatea informaţională.

Art. 2. - Se numesc în funcţia de membru al Guvernului României următorii:

- Mircea Dumitru - ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice;

- Petru Sorin Buşe - ministrul transporturilor;

- Maria Ligor - ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 7 iulie 2016.

Nr. 666.

 

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar

 

În temeiul prevederilor art. 100 alin. (1), art. 106 şi ale art. 107 alin. (4) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 9 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere propunerea prim-ministrului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se desemnează domnul Ioan-Dragoş Tudorache, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, ca ministru al comunicaţiilor şi pentru societatea informaţională, interimar.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 7 iulie 2016.

Nr. 667.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 241

din 19 aprilie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (2)-(7) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (2)-(7) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Constantin Mitroi, Iuliana Tana şi Fănica Radu în Dosarul nr. 39.989/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.553D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 855 şi nr. 865 din 10 decembrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 1 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 39.989/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (2)-(7) din Legea nr. 164/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Constantin Mitroi, Iuliana Tana şi Fănica Raduîntr-0 cauză de contencios administrativ având ca obiect pretenţii.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, autorii excepţiei arată că au promovat cererea de chemare în judecată în baza dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată, respectiv Legea nr. 9/1998 care prevedea termene ferme de plată a despăgubirilor, lege care a suportat în prezent, prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, modificări substanţiale în ceea ce priveşte termenele de plată a despăgubirilor. Totodată, arată că eşalonarea plăţii stabilite în art. 10 din Legea nr. 164/2014 aduce atingere prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 au fost încasate sumele de bani cuvenite pentru persoanele îndreptăţite. Or, prin adoptarea Legii nr. 164/2014 se produce o discriminare între persoanele beneficiare ale legilor speciale, în speţă Legea nr. 9/1998.

6. De asemenea, autorii excepţiei susţin că prevederile criticate din Legea nr. 164/2014 încalcă în mod flagrant şi dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece persoanele îndreptăţite la despăgubiri sunt titulare ale unor drepturi de creanţă care, în accepţiunea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, constituie un „bun”, astfel încât acestea pot pretinde că au cel puţin „o speranţă legitimă” de a redobândi efectiv dreptul de proprietate. Totodată, susţin că este vădit neconstituţională eşalonarea plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, având în vedere că măsurile instituite prin Legea nr. 164/2014 nu pot justifica „accelerarea şi finalizarea” procesului de soluţionare a cererilor formulate în baza Legii nr. 9/1998, aceasta cu atât mai mult cu cât noile dispoziţii legale nu fac distincţie între persoanele care au obţinut o hotărâre a comisiei prin care le-au fost deja acordate despăgubirile cuvenite şi cele ale căror cereri nu au fost soluţionate de comisii prin emiterea de hotărâri de acordare de despăgubiri. În acelaşi sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013.

7. În final, autorii excepţiei apreciază că dispoziţiile Legii nr. 164/2014 sunt aplicabile doar cererilor de chemare în judecată depuse după intrarea în vigoare a acestei legi, iar nu şi cererilor depuse înainte de intrarea în vigoare a acesteia, cum este situaţia din speţă. În sens asemănător s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014.

8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile de lege criticate nu contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu dispun pentru trecut, ci reglementează pentru viitor modalitatea de efectuare a plăţilor în cadrul dosarelor întocmite în temeiul Legii nr. 290/2003 şi al Legii nr. 9/1998. În aceste condiţii, dispoziţiile de lege criticate se aplică doar efectelor viitoare ale unor situaţii juridice născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, ceea ce nu contravine principiului neretroactivităţii. Referitor la art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, instanţa apreciază că cele două categorii de persoane la care se referă autorul excepţiei (persoane cărora li s-a efectuat plata anterior Legii nr. 164/2014 şi cele cărora nu li s-a efectuat această plată până la acel moment) nu au fost supuse unui tratament diferenţiat fără o justificare obiectivă, deşi se aflau în situaţii identice. Astfel, în cauză, cele două categorii de persoane se află în situaţii diferite, determinate de momentul efectuării plăţii despăgubirilor şi de dispoziţiile legale aplicabile la această dată, fiecare categorie beneficiind de acele drepturi pe care legiuitorul le-a acordat în momentul respectiv. Cât priveşte dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, apreciază că acestea nu sunt încălcate de prevederile de lege criticate, întrucât statul român nu numai că nu a refuzat plata despăgubirilor către persoanele îndreptăţite potrivit Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003, ci, dimpotrivă, s-a obligat la plata eşalonată a sumelor prevăzute în deciziile de plată şi hotărârile prin care se stabileşte cuantumul despăgubirilor. Plata eşalonată a creanţelor nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar executarea uno ictu constituie doar o modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura şi unica modalitate posibilă de executare pe care un stat o poate aplica. Reglementarea criticată nu are ca efect privarea dreptului de proprietate garantat şi ocrotit prin Constituţie, ci doar stabileşte o modalitate prin care statul român garantează realizarea dreptului persoanelor fizice. De asemenea, instanţa judecătorească apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă accesul liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât prin stabilirea unor termene de efectuare a plăţii, legiuitorul nu a suprimat posibilitatea părţii de a supune controlului exercitat de instanţele judecătoreşti activitatea autorităţilor în procedura plăţii despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 290/2003 şi al Legii nr. 9/1998.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că normele criticate se aplică numai pentru viitor, neputându-se reţine aplicarea acestora retroactivă. Cu privire la pretinsa critică de neconstituţionalitate a art. 10 din Legea nr. 164/2014 prin raportare la art. 44 din Constituţie, menţionează că problema de drept a plăţii eşalonate a mai fost supusă controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare. Astfel, prin deciziile nr. 24 din 17 ianuarie 2012, nr. 188 din 2 martie 2010, nr. 190 din 2 martie 2010, nr. 712 din 25 mai 2010 şi nr. 1.534 şi nr. 1535 din 28 noiembrie 2011, Curtea a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor de lege care prevăd măsuri de eşalonare. În raport cu art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, menţionează că dispoziţiile de lege criticate nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiţie, deoarece legea prevede posibilitatea persoanei îndreptăţite de a se adresa instanţei judecătoreşti atât în cazul în care este nemulţumită de soluţia dată, cât şi în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege, iar suspendarea executării silite reprezintă efectul legal inerent plăţii eşalonate, stabilite de legiuitor. Criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 16 alin. (1) din Constituţie nu pot fi reţinute, deoarece încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, fără să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă. Or, dispoziţiile de lege criticate nu instituie un tratament discriminatoriu, norma fiind aplicabilă tuturor destinatarilor săi.

11. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, dispoziţiile criticate din Legea nr. 164/2014 nu aduc atingere principiilor neretroactivităţii legii şi egalităţii în faţa legii, în condiţiile în care se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei după intrarea în vigoare a acestora, având domeniul lor propriu de aplicare şi nu se aplică unor raporturi juridice finalizate în temeiul actului normativ abrogat. Un act normativ nou (în speţă, Legea nr. 164/2014) nu face altceva decât să refuze supravieţuirea anumitor dispoziţii din legislaţia anterioară în materie şi să reglementeze modul de acţiune În timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Mai mult, faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 21 ianuarie 2015). Cât priveşte critica referitoare la noua eşalonare a despăgubirilor, consideră că situaţia în care se găsesc autorii excepţiei de neconstituţionalitate este diferită de cea pentru care instanţa de contencios constituţional a pronunţat Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, invocată de autori. Neconstituţionalitatea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 poate fi pusă în discuţie prin raportare la art. 21 din Constituţie doar în măsura în care invocarea excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată ar conduce la suprimarea procesului şi reluarea fazei administrative. În plus, normele criticate nu pun în discuţie dreptul la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât, în virtutea roiului său activ, instanţa de judecată este cea care stabileşte legea aplicabilă litigiului, dar şi interpretarea şi aplicarea acesteia.

12 Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele (or de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile scrise depuse la dosar de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (2)-(7) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate iii temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgăr în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins:

- Art. 3 alin. (2): „Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare

- Art. 10 alin. (2)-(7): „(2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 Ut. c) şi d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor emiterii deciziilor de validare.

(3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

(4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 fit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(5) Sumele aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. c) se actualizează prin decizia de validare cu indicele de creştere a preţurilor de consum, pentru perioada de la momentul emiterii hotărârilor până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi.

(6) Pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite.

(7) Cuantumul unei tranşe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranşă.”

15. Autorii excepţiei susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare, Curtea respingând ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate, prin deciziile nr. 855 şi nr. 865 din 10 decembrie 2015, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, şi prin deciziile nr. 14 şi nr. 15 din 19 ianuarie 2016, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016.

17. Prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015, precitată, paragraful 15, Curtea a constatat că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate care instituie reguli privind plata despăgubirilor nu au caracter retroactiv. În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a reţinut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004). La paragraful 16 al aceleiaşi decizii, Curtea a constatat că ipoteza avută în vedere de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014.

18. Prin Decizia nr. 865 din 10 decembrie 2015, precitată, paragraful 24, Curtea a reţinut că normele de lege supuse controlului de constituţionalitate stabilesc domeniul de aplicare a legii sub aspectul modalităţii de plată a despăgubirilor, fără a interfera cu privire la existenţa sau întinderea despăgubirilor deja stabilite prin deciziile de plată şi hotărârile definitive emise în temeiul legilor reparatorii Totodată, la paragrafele 26 şi 27 al aceleiaşi decizii, Curtea a constatat că, distingând între stabilirea despăgubirilor - art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, şi plata acestora - art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, legiuitorul a stabilit că prevederile de lege referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, plata despăgubirilor se efectuează, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 164/2014. Aşadar, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate instituie reguli privind plata despăgubirilor fără a avea un caracter retroactiv.

19. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016, precitată, paragraful 24, Curtea a reţinut că, în acord cu jurisprudenţa sa, aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.

20. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014, formulată, din perspectiva eşalonării plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, în raport cu art. 21 şi art. 44 din Constituţie şi cu art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că aşa cum a stabilit prin Decizia nr. 15 din 19 ianuarie 2016, precitată, paragrafele 21-23, mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015). Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind o perioadă de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită poate fi considerată, aşadar, de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. În plus, astfel cum rezultă din expunerea de motive la Legea nr. 164/2014, Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului se referă la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât şi din acest punct de vedere este justificată instituirea unui termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 9/1998.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţiile pronunţate de Curte prin deciziile sus-menţionate, precum şi considerentele acestora îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Mitroi, Iuliana Tana şi Fănica Radu în Dosarul nr. 39.989/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (2)-(7) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 19 aprilie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 263

din 10 mai 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 425 alin. (1) din Codul civil

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 425 alin. (1) din Codul civil, excepţie ridicată de Bogdan Adrian în Dosarul nr. 5.686/221/2014 al Judecătoriei Deva şi care constituie obiectul Dosarului nr. 906D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că acţiunea în stabilirea paternităţii aparţine copilului şi are caracter personal, textul criticat aplicându-se tuturor celor aflaţi în ipoteza normei. Apreciază că autorul excepţiei urmăreşte completarea prevederilor de lege supuse controlului, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 158/R/2015 din 7 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.686/221/2014/a1, Tribunalul Hunedoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 425 alin. (1) din Codul civil, excepţie ridicată de Bogdan Adrian într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului împotriva încheierii prin care Judecătoria Deva a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, excepţie ridicată în cursul judecării unei acţiuni în stabilirea paternităţii.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt împotriva interesului superior al copilului, care poate fi împiedicat prin atitudinea mamei sale să ştie cine este tatăl său, dar şi împotriva dreptului pe care îl are presupusul tată de a fi decisă paternitatea sa pe baza unor probe concludente. Forma de manifestare pentru presupusul tată biologic al unui copil născut în afara căsătoriei este limitată la recunoaşterea pretinsului său copil, neavând posibilitatea de a se adresa justiţiei şi de a solicita proba cu expertiza medico-legală de stabilire a filiaţiei, pentru a-şi forma convingerea cu privire la paternitatea reală faţă de acel copii. Diferenţierea prin care se are în vedere numai sexul părintelui şi starea civilă a mamei copilului creează o discriminare evidentă între persoane care se află în aceeaşi Situaţie juridică, de presupuşi părinţi, raportat la copilul născut în afara căsătoriei. Autorul excepţiei consideră că ar trebui să existe posibilitatea legală ca şi cel care pretinde că este tatăl copilului născut în afara căsătoriei sau tatăl copilului care nu are stabilită paternitatea, ca urmare a pierderii paternităţii după finalizarea unor acţiuni în justiţie, să aibă la îndemână mijloacele procedurale pentru a introduce în justiţie acţiunea în stabilirea paternităţii pe cale judecătorească, nu numai prin recunoaşterea paternităţii de către presupusul tată în faţa organelor administrative. În scopul stabilirii paternităţii, tatăl biologic al unui copil ar trebui să aibă aceleaşi drepturi ce sunt reglementate pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă, adică filiaţia faţă de tată să se stabilească printr-o acţiune în stabilirea paternităţii în cadrul căreia să poată fi administrate orice mijloace de probă. În interesul superior al copilului este stabilirea filiaţiei faţă de ambii părinţi, indiferent care dintre aceştia porneşte acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei.

6. Tribunalul Hunedoara - Secţia I civilă apreciază că prin limitarea dreptului de a promova acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei nu se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, fiind în acord şi cu dispoziţiile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la respectarea vieţii private şi de familie.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că, în opinia sa, sunt aplicabile cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 983 din 30 septembrie 2008 referitoare la prevederile similare cuprinse în art. 59 din Codul familiei.

9. Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este în concordanţă cu dispoziţiile art. 16 şi art. 26 din Constituţie. În plus, apreciază că autorul excepţiei urmăreşte completarea acestuia în sensul reglementării dreptului tatălui biologic de a formula acţiune în stabilirea paternităţii, ceea ce, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, apare ca inadmisibil, întrucât Curtea se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu care a fost sesizată, neputându-le modifica sau completa.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 425 alin. (1) din Codul civil, care au următoarea redactare: „Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele lui de către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal”.

13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 1 alin. (5) care instituie obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) şi (2) care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 care garantează accesul liber la justiţie, art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, art. 48 privind familia, art. 124 alin. (1) şi (2) privitor la înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1) şi (2) referitor la instanţele judecătoreşti. Se invocă, de asemenea, şi prevederile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi în art. 13 care consacră dreptul la un recurs efectiv.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 983 din 30 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 21 octombrie 2008, s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 59 din Codul familiei, care aveau acelaşi conţinut normativ cu actualele dispoziţii din Codul civil ce formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, constatând că nu încalcă principiul egalităţii în drepturi şi nu nesocotesc dreptul la viaţă intimă, familială şi privată.

15. Astfel, Curtea a reţinut că art. 59 din Codul familiei reglementează acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei. Aceasta este o acţiune în reclamaţie de stare civilă ce are ca obiect determinarea legăturii de filiaţie dintre copilul din afara căsătoriei şi tatăl său. Potrivit textului de lege criticat în cauza soluţionată prin decizia menţionată, acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se poate porni în numele său de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul său legal. Acţiunea aparţine copilului, indiferent dacă este minor sau major, şi are caracter personal. Astfel, mama poate introduce în numele copilului acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, acţiunea introdusă de mamă în nume propriu fiind lipsită de legitimare procesuală. Copilul cu capacitate de exerciţiu restrânsă şi copilul care are capacitate de exerciţiu deplină pot introduce singuri acţiunea, deoarece aceasta are caracter personal. Având în vedere toate acestea, Curtea a constatat că prevederile criticate nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, fiind totodată în acord şi cu dispoziţiile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la respectarea vieţii private şi de familie.

16. Întrucât textul de lege ce formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate are un conţinut identic cu cel cu privire la care s-a pronunţat Curtea Constituţională prin decizia menţionată, cele reţinute în considerentele acesteia îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

17. În plus, distinct de cele deja arătate, Curtea observă că problema ridicată de autorul prezentei excepţii vizează persoanele care pot avea calitate procesuală activă În cazul acţiunii în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei. Acesta este nemulţumit de faptul că doar mama, în numele copilului, are posibilitatea de a promova această acţiune, nu şi cel care se presupune că ar fi tatăl copilului. Sub acest aspect, Curtea reţine, în primul rând, că, potrivit reglementării actuale, stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este o acţiune esenţialmente personală, care aparţine exclusiv copilului. Niciun alt subiect de drept nu poate introduce în nume propriu o asemenea acţiune. Atunci când copilul este minor şi nu a împlinit vârsta de 14 ani, această acţiune va fi pornită în numele său de mama sa ori de reprezentantul lui legal, care vor acţiona însă numai în numele şi în interesul copilului. După împlinirea acestei vârste şi până la majorat, copilul va putea introduce personal acţiunea, urmând să fie asistat de reprezentantul său legal, conform regulilor privind capacitatea persoanei. Dacă este major, acesta are deplina libertate să formuleze şi să susţină acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei.

18. Este firesc ca unicul titular al acestei acţiuni să fie însuşi copilul, nicio altă persoană neputând justifica un interes în promovarea unei acţiuni în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei. Copilul este cel care este interesat să ştie cu certitudine care îi sunt părinţii fireşti, în funcţie de această împrejurare având apoi posibilitatea să solicite şi să obţină de la aceştia îndeplinirea obligaţiilor pe care legea le impune În sarcina lor în ceea ce priveşte ocrotirea, creşterea şi educarea sa, fiind ţinut, totodată, de reciprocitatea obligaţiei de întreţinere, potrivit art. 516 din Codul civil, precum şi să culeagă, după moartea acestora, cota din masa succesorală cuvenită potrivit regulilor devoluţiunii succesorale.

19. În aceste condiţii, nu poate fi reţinută critica referitoare la imposibilitatea persoanei faţă de care ar urma să se stabilească paternitatea de a introduce o astfel de acţiune. Presupunând prin absurd că o asemenea posibilitate ar fi permisă de lege, s-ar ajunge la situaţia în care orice bărbat ar putea să pretindă pe cale judecătorească, la un moment dat, că este tatăl biologic al unui copil care nu are stabilită filiaţia faţă de un alt bărbat, fie din cauză că este provenit din afara căsătoriei, fie ca urmare a faptului că a fost admisă acţiunea în tăgada paternităţii, fie în cazul în care copilul este adoptat fără ca tatăl biologic al acestuia să fie cunoscut. O asemenea situaţie ar genera o perpetuă instabilitate în ceea ce priveşte statutul civil al copilului, de natură să pericliteze interesul superior al acestuia, valoare ce trebuie avută permanent în vedere. În acest sens, Curtea observă că, potrivit art. 3 alin. 1 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 314 din 13 iunie 2001, „În toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala”.

20. Prin urmare, nu se poate reţine vreo discriminare între pretinsul tată şi mama copilului sau reprezentantul legal al acestuia din urmă în ce priveşte dreptul de a iniţia o acţiune în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei. Este adevărat că cel care afirmă că este tatăl biologic al copilului trebuie să aştepte ca acesta din urmă să declanşeze acţiunea, dar este evident că, faţă de cele mai sus arătate, o asemenea cronologie este necesară pentru asigurarea interesului superior al copilului. În plus, Curtea observă că, dacă este animat de bună-credinţă, iar intenţia sa de afirmare a calităţii de tată biologic este serioasă, acesta poate uza de instituţia recunoaşterii paternităţii, consacrată de art. 415 alin. (2) din Codul civil.

21. Autorul excepţiei susţine, totodată, că textul de lege este neconstituţional ca urmare a faptului că nu se poate adresa justiţiei în vederea stabilirii paternităţii, astfel că nu are posibilitatea de a solicita proba cu expertiza medico-legală de stabilire a filiaţiei, pentru a-şi forma convingerea cu privire la paternitatea faţă de acel copil. În realitate, în cadrul procesului prin care se soluţionează acţiunea în stabilirea paternităţii nimic nu împiedică părţile să utilizeze orice mijloace de probă în vederea stabilirii prin hotărâre judecătorească a filiaţiei faţă de tată, inclusiv expertize ştiinţifice prin care să se dovedească în mod indubitabil că respectivul bărbat este tatăl copilului.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bogdan Adrian în Dosarul nr. 5.686/221/2014 al Judecătoriei Deva şi constată că dispoziţiile art. 425 alin. (1) din Codul civil sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Hunedoara şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 mai 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 292

din 11 mai 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Avram Adrian Liviu în Dosarul nr. 1.754/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 686 D/2016.

2. La apelul nominal este prezent autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Domnul Avram Adrian Liviu arată mai întâi că a luat act de Decizia Curţii Constituţionale nr. 246/2016, astfel că se va referi în concluziile orale numai la dispoziţiile art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015. Precizează că nu a contestat alegerile într-un singur tur, ci faptul că al doilea tur se referă numai la balotaj. Ceea ce contestă este majoritatea cu care se alege primarul în primul tur şi dacă, în aceste condiţii, el este reprezentativ în sensul art. 2 din Constituţie. Astfel, dacă nu obţine majoritatea, adică 50% plus unu, rezultă că majoritatea este la cei care nu l-au votat. Nimeni nu a contestat dreptul Parlamentului de a reglementa modul de alegere a primarilor, însă acest drept trebuie să se realizeze într-un cadru constituţional. Legea a fost modificată în 2011 în sensul reglementării alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin, iar neconstituţionalitatea s-a perpetuat până astăzi, pentru că nimeni nu a sesizat Curtea. Instanţa constituţională nu face o lege, ci este chemată să constate o stare de neconstituţionalitate. Nu s-ar bulversa în acest mod procesul electoral, câtă vreme Parlamentul ar trebui doar să emită un act şi să repună totul în cadrul constituţional. Restabilirea acestei stări de constituţionalitate nu ar fi nici inoportună, nici bulversantă. Solicită admiterea excepţiei şi depune concluzii scrise la dosar.

4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal ca inadmisibilă, arătând că nu are legătură cu obiectul cauzei, respectiv anularea Hotărârii Guvernului nr. 52 din 10 februarie 2016 pentru aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale din anul 2016.

În subsidiar, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 27 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.754/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Excepţia a fost ridicată de contestatorul Avram Adrian Liviu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a Hotărârii Guvernului nr. 52 din 10 februarie 2016 pentru aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale din anul 2016.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se critică, în esenţă, mecanismul instituit de legiuitor în ceea ce priveşte criteriile de reprezentativitate pe care trebuie să le îndeplinească un candidat independent faţă de ceilalţi competitori, dar mai ales faţă de candidaţii care sunt acum primari în exercitarea mandatului, şi care este format din doi piloni: obligaţia prezentării unei liste cu un număr excesiv de semnături de susţinere la depunerea candidaturii [art. 50 alin. (2) din lege] şi suprimarea unui al doilea tur de scrutin în caz că niciun competitor nu obţine majoritatea simplă de 50% + 1 din voturile valabil exprimate şi organizarea unui tur secund doar în caz de balotaj [art. 101 alin. (2) şi (3) din lege].

7. Autorul excepţiei arată că în acest sens că „pentru un candidat independent la Primăria Capitalei, lipsit de logistica tehnică şi umană a partidelor, baremul de 1% de semnături din numărul alegătorilor rămâne oricum o constrângere insurmontabilă”. Astfel, „pentru ca ideea de candidatură independentă să nu fie golită complet de conţinut, iar candidaţii independenţi care chiar ţin la acest statut al lor să nu fie siliţi să apeleze la trucuri de imagine şi la negocieri netransparente cu partidele politice, un legiuitor de bună credinţă ar fi trebuit să impună condiţii rezonabile de participare la alegeri şi pentru candidaţii care sunt şi vor să rămână cu adevărat independenţi”, în susţinerea competenţei Curţii Constituţionale de a aprecia asupra acestor condiţii, se invocă Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 265 din 21 aprilie 2015 prin care Curtea Constituţională a examinat, printre altele, excepţia de neconstituţionalitate a art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, care prevedea obligativitatea prezentării unei liste cu 25.000 de semnături pentru înregistrarea unui partid politic prin prisma unui „test de proporţionalitate” între ingerinţa impusă de stat şi interesul public pe care acelaşi stat îl voia protejat. În urma aplicării testului de proporţionalitate, Curtea Constituţională a decis că, în actualele condiţii social-politice româneşti, articolul care impunea obligaţia legală de a prezenta 25.000 de semnături pentru înfiinţarea unui partid politic este neconstituţional, reprezentând o condiţie care nu mai este necesară într-o societate democratică şi nici proporţională în raport cu obiectivul urmărit. Ca urmare a deciziei menţionate, s-a adoptat Legea nr. 114/2015 privind modificarea şi completarea Legii partidelor politice nr. 14/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 20 mai 2015, potrivit căreia partidele politice se pot înfiinţa cu doar 3 (trei) semnături de susţinere. Conchide că „în aceeaşi perioadă în care [...] legiuitorul punea legea partidelor politice în acord cu rigorile Constituţiei şi elimina o ingerinţă excesivă a statului, acelaşi legiuitor, elaborând o nouă lege a alegerilor locale, a păstrat aceleaşi restricţii în privinţa candidaţilor independenţi care păreau justificate la începutul anilor 90, fără să arate însă dacă mai au o justificare în România anului 2015”. Or, „faţă de populaţia votantă din România, de aproximativ 18 milioane de persoane, cifra de 25.000 de semnături reprezintă 0,13%. Dacă acest procent a fost găsit ca excesiv de către Curtea Constituţională a României, atunci procentul de 1% de semnături cerut pentru depunerea unei candidaturi apare cu atât mai excesiv”. În plus, „cele 18.000 de semnături cerute pentru depunerea unei candidaturi independente la funcţia de primar general al Capitalei sunt de acelaşi ordin de mărime cu cele 25.000 cerute înainte pentru înregistrarea unui partid politic, deci cer un efort logistic de anvergură similară”. În consecinţă, art. 50 alin. (2) a căpătat un pronunţat caracter de neconstituţionalitate odată cu publicarea Deciziei nr. 75 din 26 februarie 2015 a Curţii Constituţionale.

8. Cât priveşte art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015, susţine că afectează „sever reprezentativitatea celui desemnat câştigător al scrutinului”. Apreciază în acest sens că „este de notorietate - sau în orice caz e rezonabil de estimat - că într-o confruntare electorală, primarul aflat în funcţie are prima şansă într-un sistem cu un singur tur de scrutin, apare de domeniul evidenţei că această reglementare reprezintă o discriminare între primarul aflat în funcţie şi ceilalţi competitori şi o obstrucţie în plus în calea candidaţilor independenţi, care se adaugă celei referitoare la listele de semnături”.

9. Realizând, în continuare, un examen comparativ cât priveşte alegerile, modul de luare a deciziilor de către autorităţile reprezentative, respectiv exprimarea voinţei populare prin referendum, statuările Curţii Constituţionale cât priveşte cvorumul de participare la referendum (Decizia nr. 471 din 14 noiembrie 2013), autorul excepţiei susţine că „din proprie iniţiativă şi fără să i-o ceară expres Constituţia, Parlamentul a ştiut întotdeauna să elaboreze mecanisme de vot care să asigure reprezentativitatea deciziilor - şi absolut niciodată nu a găsit de cuviinţă că majoritatea relativă ar reprezenta un asemenea mecanism. În schimb, atunci când a reglementat alegerea primarului, deşi Constituţia cere expres ca acesta să fie reprezentativ, Parlamentul nu a respectat niciunul dintre cele trei criterii [...]: nu există cvorum de participare, nu există principiul majorităţii simple în primul tur, nu există un al doilea tur de scrutin. Parlamentul nu a făcut decât să contrazică nu doar principiile Constituţiei, ci şi propria-i jurisprudenţă de reglementare.” Astfel, „instituţia primarului rămâne singura din ţară pentru alegerea căreia este suficientă doar majoritatea relativă, şi nu cel puţin majoritatea simplă, deşi Constituţia cere explicit ca aceasta să fie «organ reprezentativ». Prin soluţia aleasă, Parlamentul a lăsat ca reprezentativitatea primarilor să fie stabilită exclusiv de către hazard: un candidat poate deveni primar indiferent câţi cetăţeni participă la scrutin şi indiferent de câte voturi primeşte, singura condiţie pentru adjudecarea mandatului fiind aceea de a primi măcar un vot în plus faţă de fiecare dintre contracandidaţii săi. Se ajunge astfel în situaţia absurdă ca un candidat care nu obţine măcar 50% + 1 din voturi în primul tur să înfrângă voinţa majorităţii, pentru că de fapt majoritatea NU l-a votat.” Astfel fiind, articolul 101 alin. (2) şi (3) constituie o ingerinţă excesivă a statului asupra dreptului de a fi ales, întrucât, favorizând primarii în funcţie, limitează fără niciun fel de justificare şansele celorlalţi competitori, cu precădere ale candidaţilor independenţi. De asemenea, constituie o ingerinţă excesivă asupra dreptului de vot, „întrucât, curmându-se un proces electoral doar la momentul primului tur, alegătorilor li se refuză dreptul constituţional de a-şi alege un primar reprezentativ”. Totodată, încalcă art. 2 din Constituţie privind Suveranitatea, întrucât primarii rezultaţi dintr-un scrutin într-un singur tur, dacă nu obţin peste 50% + 1 din numărul voturilor valabil exprimate, nu sunt reprezentativi.

10. În finalul motivării excepţiei, autorul acesteia prezintă şi o serie de consideraţii referitoare la contextul socio-politic, arătând că soluţia alegerii primarilor într-un singur tur nu a fost niciodată subiect de analiză din partea Curţii Constituţionale, „sistemul a fost folosit pentru prima dată la scară naţională la alegerile locale din iunie 2012”, dar într-un context politic diferit de cel actual. Aceasta, „în considerarea ideii că Curtea Constituţională este o instituţie politico-jurisdicţională, care îşi fundamentează deciziile nu doar pe litera şi spiritul Legii fundamentale, ci şi pe realităţile social-politice din ţară şi pe dinamica acestora, asumându-şi astfel un rol activ în corijarea la timp a abaterilor de la Constituţie.”

11. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate sunt în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale invocate de reclamant. Instanţa apreciază că impunerea numărului de semnături pentru depunerea unei candidaturi la funcţia de primar, şi anume depunerea unei liste de susţinători care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor ar putea avea ca efect cel puţin o restrângere a dreptului de a fi ales. Pe de altă parte, declararea ca primar ales a candidatului care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate ar putea avea ca efect încălcarea principiului reprezentativităţii. În acest sens, instanţa arată că îşi însuşeşte considerentele Curţii Constituţionale de la punctul 33 din Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015; chiar dacă a fost dată într-un alt control de legalitate, principiile încălcate rămân.

12. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Avocatul Poporului a transmis, cu Adresa nr. 9.057 din 10 mai 2016, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.019 din 10 mai 2016, punctul său de vedere prin care apreciază că dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 instituie un prag de reprezentativitate rezonabil de minimum 1%, uşor de atins în practică, şi care nu este de natură să lipsească de conţinut dreptul de vot şi de a fi ales. Invocă în acest sens jurisprudenţă Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi recomandările Comisiei de la Veneţia, cuprinse în Codul bunelor practici în materie electorală. Cât priveşte art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015, apreciază mai întâi că „în fapt, susţinerile formulate în sensul demonstrării neconstituţionalităţii acestor norme legale converg, în realitate, spre modificarea lor, competenţă ce aparţine în exclusivitate Parlamentului, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării.” în continuare, arată că sistemul electoral reglementat prin Legea nr. 115/2015 „prevede modalităţi specifice şi concrete de natură să asigure reprezentativitatea organelor constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, şi anume principiul reprezentării proporţionale şi regula pragului electoral”. Dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie „au lăsat în seama legiuitorului ordinar libertatea de a alege şi reglementa un anumit tip de scrutin şi de a stabili regulile de organizare şi de desfăşurare a procesului electoral, cu respectarea condiţiilor impuse de Constituţie.u Astfel, „opţiunea pentru un anume tip de scrutin pentru alegerile locale, precum şi modalităţile concrete de organizare şi desfăşurare a scrutinului aparţin legiuitorului”, soluţie care rezultă şi din prevederile art. 121 alin. (1) şi art. 122 alin. (2) din Constituţie, în acelaşi sens fiind şi prevederile art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Arată totodată că, în măsura în care Curtea Constituţională va constata că sistemul de vot organizat într-un singur tur de scrutin nu corespunde principiilor constituţionale şi realităţilor socio- politice ale statului român, în virtutea rolului său consacrat de art. 142—147 din Legea fundamentală, aceasta are posibilitatea ca, în urma exercitării controlului de constituţionalitate, să atragă atenţia asupra necesităţii elaborării unei noi concepţii cu privire la întregul sau o parte a sistemului electoral, aşa cum a mai făcut-o anterior în activitatea de soluţionare a unor cauze privind constituţionalitatea unor dispoziţii în materie electorală. în acest sens, aminteşte considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 75 din 26 februarie 2015, potrivit cărora legiferarea rămâne atribuţia exclusiva a Parlamentului, care, însă, în procesul de elaborare a actelor normative, are obligaţia de a respecta principiile constituţionale şi să gândească, în consecinţă, un sistem legislativ coerent, armonios, coordonat şi eficient, care să protejeze valorile statului de drept şi să asigure un echilibru just între interesele colective, pe de o parte, şi cele individuale, pe de altă parte.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul- raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, susţinerile autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 50 alin. (2) şi art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din data de 20 mai 2015, având următorul cuprins:

- Art. 50 alin. (2): „Pentru funcţia de primar; candidaţii independenţi trebuie să prezinte o listă de susţinători, care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul oraşelor şi de 1.000 în cazul municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi în cazul municipiului Bucureşti

- art. 101 alin. (2) şi (3): „(2) Este declarat ales primar candidatul care a întrunii cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

(3) În caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa doar candidaţii care se află în această situaţie.”

17. În susţinerea excepţiei se invocă prevederile constituţionale ale art. 2 alin. (1) - Suveranitatea, art. 36 alin. (1) - Dreptul de vot, art. 37 alin. (1) - Dreptul de a fi ales.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a Hotărârii Guvernului nr. 52 din 10 februarie 2016 pentru aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale din anul 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 11 februarie 2016. Contestatorul nu invocă însă nicio vătămare produsă prin actul contestat, ci doar pretinsa vătămare prin dispoziţii ale legii în temeiul căruia acesta a fost emis, şi anume dispoziţiile art. 50 alin. (2) şi art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015, referitoare la obligaţia candidaţilor independenţi la funcţia de primar de a prezenta liste de susţinători, respectiv la tururile de scrutin pentru alegerea primarilor, despre care afirmă că îi afectează dreptul de a fi ales.

19. Astfel fiind, Curtea reţine că unica raţiune a formulării acţiunii în contencios administrativ în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate este aceea a „construirii” unui cadru procesual pentru ridicarea acestei excepţii. În aceste condiţii, demersul contestatorului constituie o veritabilă acţiune directă de constatare a neconstituţionalităţii unor prevederi legale, contrară dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.[...] (5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

20. În acest sens, într-o jurisprudenţa constantă, Curtea a reţinut că „în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care partea care le ridică, instanţa de judecată din oficiu sau procurorul urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. În aceeaşi ordine conceptuală, excepţia de neconstituţionalitate reprezintă o chestiune prejudicială, adică o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea litigiului cu care este conexă. [...] Excepţia de neconstituţionalitate nu poate forma obiectul unei acţiuni principale nici în faţa instanţei de judecată sau de arbitraj, unde constituie întotdeauna un mijloc de apărare într-un litigiu în curs de soluţionare, şi nici în faţa Curţii Constituţionale” (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007). Posibilitatea ridicării excepţiei de neconstituţionalitate presupune existenţa unui litigiu pe rolul instanţei, iar soluţionarea acestuia depinde de rezolvarea de către Curtea Constituţională a unei excepţii care are legătură cu cauza. Or, în cauza de faţă, obiectul acţiunii principale introduse la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal îl constituie, în realitate, însăşi constatarea constituţionalităţii dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015, astfel încât sunt aplicabile mutandis mutandis considerentele mai sus citate.

21. În acelaşi sens, Curtea reţine că, indiferent de soluţia pe care ar pronunţă-o în privinţa reglementării privitoare la obligaţia candidaţilor independenţi de a prezenta liste de susţinători, aceasta nu ar avea înrâurire asupra calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale din anul 2016 astfel cum sunt acestea reţinute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 52/2016. Astfel, termenul de depunere a candidaturilor este stabilit la pct. 43 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 52/2016, fără nicio distincţie în raport cu condiţiile pe care acestea trebuie să le îndeplinească: „cel mai târziu cu 40 de zile înainte de data alegerilor”. În reglementarea acestui termen, actul administrativ contestat trimite la dispoziţiile art. 46 şi art. 47 din Legea nr. 115/2016, iar nu la cele ale art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, criticate în prezenta cauză. Cât priveşte prevederile art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2016, referirea la acestea este realizată într-o notă în finalul Hotărârii Guvernului nr. 52/2016, după cum urmează: „în cazul unui nou tur de scrutin, potrivit art. 39 alin. (1) lit. h) şi art. 101 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, acesta are loc la două săptămâni de la primul tur, respectiv în data de 19 iunie 2016”.

22. În aceste condiţii, o eventuală soluţie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicată în cauză nu ar avea efect asupra calendarului deja stabilit prin actul administrativ contestat în privinţa alegerilor în primul tur de scrutin. În realitate, prin excepţia de neconstituţionalitate formulată, autorul excepţiei vizează adoptarea unei noi soluţii legislative în privinţa modului de alegere a primarilor, cu completarea, în consecinţă, a calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, în sensul stabilirii datei unui al doilea tur de scrutin pentru situaţia în care în primul tur niciunul dintre candidaţii la funcţia de primar nu a obţinut majoritatea absolută a voturilor exprimate.

23. În concluzie, o astfel de solicitare care, în cadrul contestării unui calendar electoral, ia forma unei acţiuni directe de modificare a normelor legale care guvernează obligaţiile candidaţilor la funcţiile elective, respectiv modul de alegere a acestora, excedează cadrului excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum acesta este configurat de prevederile art. 146 lit. d) din Constituţie şi art. 29 din Legea nr. 47/1992. În acord cu jurisprudenţa sa, potrivit căreia „este inadmisibil să fie învestită cu examinarea neconstituţionalităţii unui act normativ într-un cadru procesual creat special cu acest scop” (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 460 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 738 din 9 octombrie 2014), Curtea urmează să respingă prezenta excepţie de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.

24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (2) şi art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Avram Adrian Liviu în Dosarul nr. 1.754/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 327

din 19 mai 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Claudia-Maigareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Partidul Mişcarea Populară Dolj, prin reprezentant legal Gelu Vişan, în Dosarul nr. 4.133/63/2016 al Tribunalului Dolj - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 722D/2016 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocat Dorel Cosmin Marinescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii dă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei pentru susţinerea acesteia. Acesta arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate, ce prevăd inexistenţa vreunei căi de atac împotriva hotărârilor definitive pronunţate în materie electorală, îngrădesc dreptul de acces liber la justiţie. În argumentarea celor menţionate, arată că în cursul judecării apelului a sesizat o stare de incompatibilitate a unuia dintre judecători, situaţie pe care nu o poate remedia, în lipsa posibilităţii legale de a promova o cale extraordinară de atac.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, argumentând că suprimarea căilor de atac în materie electorală este determinată de caracterul urgent şi special al acestui domeniu.

5. Având cuvântul în replică, reprezentantul autorului

excepţiei precizează că aceste caracteristici ale domeniului electoral nu justifică îngrădirea accesului liber la justiţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Decizia civilă nr. 1.023 din 3 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.133/63/2016, Tribunalul Dolj - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Partidul Mişcarea Populară Dolj, prin reprezentant legal Gelu Vişan, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare împotriva unei decizii civile pronunţată în materie electorală de Tribunalul Dolj. În cauză s-a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, situaţie în care contestatorul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015,

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost consemnată în cuprinsul deciziei civile pronunţate în cauză, autorul acesteia susţine încălcarea dreptului la un proces echitabil şi la ridicarea excepţiei de faţă, invocând, în acest sens, dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

8. Tribunalul Dolj - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Suprimarea căilor de atac împotriva hotărârilor definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti, la care se referă art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, este în concordanţă cu caracterul de celeritate şi natura Specială a procedurii de judecată în materie electorală, ce se desfăşoară potrivit regulilor stabilite de Codul de procedură civilă pentru ordonanţa preşedinţială. Astfel, valorificarea drepturilor electorale este condiţionată de respectarea unei proceduri de judecată speciale, urmărindu-se evitarea prelungirii procesului ca urmare a contestării hotărârilor definitive şi irevocabile prin intermediul căilor extraordinare de atac. Aplicarea regulilor de drept comun în materie electorală ar fi de natură să împiedice desfăşurarea procedurilor electorale aflate în curs şi ar genera o stare de incertitudine în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând pentru un timp îndelungat rezultatul alegerilor. În atare condiţii, suprimarea căii de atac extraordinare nu poate echivala cu limitarea accesului liber la justiţie, ci reprezintă o modalitate eficientă de a preveni exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie conferă legiuitorului prerogativa exclusivă de a stabili competenţa şi procedura de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. În plus, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale este în acelaşi sens, fiind enumerate cu titlu exemplificativ Decizia nr. 1.128 din 16 octombrie 2008, Decizia nr. 1.542 din 25 noiembrie 2010, Decizia nr. 102 din 28 februarie 2013 sau Decizia nr. 159 din 20 martie 2014.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în materie electorală, legiuitorul a stabilit o procedură specială de soluţionare a întâmpinărilor, contestaţiilor şi a oricăror altor cereri prevăzute de lege, desfăşurată potrivit regulilor stabilite de Codul de procedură civilă pentru ordonanţa preşedinţială. Obiectul reglementării - valorificarea drepturilor electorale - a impus adoptarea unei proceduri de judecată prin care să fie soluţionate cu celeritate toate cererile adresate justiţiei, fără ca aceasta să reprezinte o restrângere a exerciţiului dreptului subiectiv sau procesual, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă „în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite”. Prin limitarea căilor de atac doar la cele ordinare, legiuitorul a urmărit evitarea prelungirii procesului, ca urmare a contestării hotărârilor definitive şi irevocabile prin intermediul căilor extraordinare de atac. Intenţia acestuia, aşadar, vizează exclusiv instaurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. Mai mult, art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie dispoziţiile art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 20 mai 2015, având următorul cuprins: (2) împotriva hotărârilor definitive, pronunţate de instanţele judecătoreşti potrivit prezentei legi, nu există cale de atac.”

14. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate normele art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională reţine că soluţia legislativă cuprinsă în prezent la art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 a mai format obiectul controlului de constituţionalitate prin prisma unor critici de neconstituţionalitate identice, formulate cu privire la dispoziţiile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007, act normativ abrogat de art. 136 din Legea nr. 115/2015.

16. Astfel, prin Decizia nr. 159 din 20 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 14 mai 2014, Curtea a statuat, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate, care nu permit exercitarea căilor extraordinare de atac în materie electorală, nu încalcă liberul acces la justiţie şi nici dreptul la un proces echitabil, reţinând în acest sens că procedura instituită prin textul de lege criticat are în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, întrucât, în absenţa ei, aplicarea regulilor de drept comun ar fi de natură să împiedice desfăşurarea procedurilor electorale aflate în curs şi ar genera o stare de incertitudine cât priveşte raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând pentru un timp îndelungat rezultatul alegerilor. Curtea a mai stabilit că, în materie electorală, revizuirea [n.a. - sau orice cale extraordinară de atac, cum este, în cazul de faţă, contestaţia în anulare] nu îşi găseşte raţiunea, întrucât este vorba despre evenimente temporare şi ireversibile, aşa cum sunt alegerile locale, astfel că prin introducerea căii revizuirii nu s-ar mai atinge nicio finalitate, nu s-ar mai putea oferi nicio satisfacţie revizuentului, chiar în ipoteza revizuirii hotărârii contestate. Aşadar, din cauza imposibilităţii fizice de restabilire a situaţiei anterioare, legiuitorul a apreciat că nu este necesar să mai reglementeze posibilitatea introducerii de căi de atac în cazul contenciosului electoral.

17. În acelaşi sens, Curtea a pronunţat Decizia nr. 1.128 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, Decizia nr. 1.542 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 7 ianuarie 2011 şi Decizia nr. 102 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 12 aprilie 2013.

18. Curtea constată, pentru identitate de raţiune, că argumentele reţinute în deciziile la care s-a făcut mai sus referire îşi menţin mutatis mutandis valabilitatea şi în prezenta cauză şi că, în consecinţă, dispoziţiile art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 nu afectează exercitarea liberului acces la justiţie şi nici a dreptului la un proces echitabil.

19. Faţă de susţinerile autorului excepţiei din şedinţa publică de judecată, potrivit cărora cererea sa de apel a fost judecată de un complet în compunerea căruia s-ar fi aflat un judecător în stare de incompatibilitate, Curtea reţine că acesta nu este un argument de natură a determina neconstituţionalitatea textului de lege examinat, ci reprezintă un element de fapt, conjunctural, iar pentru rezolvarea situaţiei reclamate există alte remedii prevăzute de lege, cum ar fi, de pildă, recuzarea - în timpul procesului, în condiţiile Codului de procedură civilă, sau ulterior, sesizarea inspecţiei judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi ai art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Partidul Mişcarea Populară Dolj, prin reprezentant legal Gelu Vişan, în Dosarul nr. 4.133/63/2016 al Tribunalului Dolj - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 19 mai 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

ACTE ALE CONSILIULUI CONCURENTEI

 

CONSILIUL CONCURENŢEI

 

ORDIN

privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind procedura de constatare şi sancţionare a practicilor de concurenţa neloială, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 561/2014

 

În temeiul prevederilor art. 19 alin. (4) lit. d), ale art. 26 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată,

preşedintele Consiliului Concurenţei emite următorul ordin:

Art. 1. - În urma adoptării în plenul Consiliului Concurenţei, se pune în aplicare Regulamentul pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind procedura de constatare şi sancţionare a practicilor de concurenţă neloială, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 561/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 17 decembrie 2014, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Compartimentele de specialitate din cadrul Consiliului Concurenţei vor urmări punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Consiliului Concurenţei,

Bogdan Marius Chiriţoiu

 

Bucureşti, 21 iunie 2016.

Nr. 440.

 

ANEXĂ

 

REGULAMENT

pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind procedura de constatare şi sancţionare a practicilor de concurenţă neloială, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 561/2014

 

În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată,

Consiliul Concurentei adoptă prezentul regulament.

Articol unic. - Regulamentul privind procedura de constatare şi sancţionare a practicilor de concurenţă neloială, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 561/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 17 decembrie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 14, alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(2) Rezultatul cercetării aprofundate va fi consemnat într-o notă de concluzii, aprobată de către comisia desemnată în domeniul concurenţei neloiale, care va cuprinde analiza tuturor aspectelor cercetate, evidenţierea probelor, concluziile, precum şi propunerile echipei de cercetare referitoare la constatarea încălcării, aplicarea amenzii contravenţionale, a măsurii de interzicere a practicilor de concurenţă neloială sau, după caz, a faptului că nu se poate reţine încălcarea pentru motivul prevăzut la alin. (1).

.....................................................................................................................

(4) în cazul în care rezultatul cercetării nu a evidenţiat existenţa unei încălcări a legii, preşedintele Consiliului Concurenţei va emite un ordin de închidere a cercetării aprofundate, ce va fi comunicat autorului sesizării şi părţilor implicate”.

2. La articolul 14, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

„(5) Ordinul de închidere a cercetării aprofundate va indica în cuprinsul său datele de identificare ale autorului sesizării şi a părţilor implicate, data de la care dosarul cauzei a fost considerat complet, motivarea pe scurt a aspectelor referitoare la practicile de concurenţă neloială ce au făcut obiectul cercetării aprofundate şi care au condus la concluzia că nu există o încălcare a legii, temeiul legal avut în vedere, precum şi dreptul de a ataca ordinul la Curtea de Apel Bucureşti.”

3. La articolul 17, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(2) Cercetarea aprofundată din oficiu se dispune prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei, pe baza unei note privind propunerea de declanşare elaborată de direcţia de specialitate, aprobată de către comisia în domeniul concurenţei neloiale.

(3) în cazul în care rezultatul cercetării nu a evidenţiat existenţa unei încălcări a legii, preşedintele Consiliului Concurenţei va emite un ordin de închidere a cercetării aprofundate, părţile implicate urmând a fi informate în acest sens.”

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.