MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 431/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 431         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 8 iunie 2016

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

 

79. - Hotărâre privind vacantarea unui mandat de senator

 

80. - Hotărâre pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională

 

ACTE ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

14. - Hotărâre privind alegerea preşedintelui interimar al Curţii Constituţionale

 

Decizia nr. 158 din 24 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

 

Decizia nr. 159 din 24 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (â) din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 161 din 24 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

 

DECRETE

 

574. - Decret pentru eliberarea din funcţie a unui consilier prezidenţial

 

575. - Decret privind acreditarea unui ambasador

 

576. - Decret privind acreditarea unui ambasador

 

577. - Decret privind acreditarea unui ambasador

 

578. - Decret privind acreditarea unui ambasador

 

579. - Decret pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului privind transferul şi mutualizarea contribuţiilor la Fondul unic de rezoluţie, semnat la Bruxelles la 21 mai 2014

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

404. - Hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă familiilor a două victime ale accidentului aviatic produs în data de 2 iunie 2016 în Republica Moldova

 

405. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 972/2015 privind aplicarea corecţiilor financiare solicitate de Comisia Europeană asupra cheltuielilor finanţate din cadrul axei prioritare 1 a Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice”

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

205. - Decizie privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare, de către doamna Elena-Gabriela Eremia a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri

 

206. - Decizie privind aplicarea mobilităţii domnului Cezar-Manole Armeanu din funcţia publică de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului în funcţia publică de secretar general în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

privind vacantarea unui mandat de senator

 

Având în vedere demisia din calitatea de senator a doamnei Doina-Anca Tudor, aleasă în Circumscripţia electorală nr. 10 Buzău, Colegiul uninominal nr. 2,

în temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, precum şi ale art. 188 şi 190 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Senatul ia act de încetarea prin demisie a mandatului de senator al doamnei Doina-Anca Tudor, începând cu data de 15 mai 2016, şi declară vacant locul de senator ales în Circumscripţia electorală nr. 10 Buzău, Colegiul uninominal nr. 2.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 1 iunie 2016, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IOAN CHELARU

 

Bucureşti, 7 iunie 2016.

Nr. 79.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională

 

În temeiul prevederilor art. 142 şi 143 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 5 şi art. 67 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Domnul Marian Enache se numeşte în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pentru un mandat de 9 ani, ca urmare a încetării mandatului domnului judecător Valentin Zoltán Puskás prin expirarea termenului pentru care a fost numit.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 7 iunie 2016, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE SENATULUI

CÂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 7 iunie 2016.

Nr. 80.

 

ACTE ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

HOTĂRÂRE

privind alegerea preşedintelui interimar al Curţii Constituţionale

 

În temeiul dispoziţiilor art. 6, art. 9 alin. (1) şi ale art. 50-51 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare,

văzând prevederile art. 4 alin. (1) lit. q) şi alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, adoptată prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6 din 7 martie 2012,

ţinând cont de prevederile art. 5 lit. J din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată, cu modificările ulterioare,

luând act de faptul că mandatul de preşedinte al Curţii Constituţionale al domnului Augustin Zegrean încetează la data de 10 iunie 2016, ca urmare a expirării perioadei de 3 ani pentru care a fost ales prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 16 din 10 iunie 2013,

Plenul Curţii Constituţionale adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Începând cu data de 10 iunie 2016, preşedinte interimar al Curţii Constituţionale este ales domnul judecător prof. univ. dr. Valer Dorneanu, până la alegerea noului preşedinte de către Plenul Curţii Constituţionale, în condiţiile legii.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, în şedinţa din data de 7 iunie 2016.

 

PREŞEDINTE

AUGUSTIN ZEGREAN

Contrasemnează:

Secretar general,

Ruxandra Săbăreanu

 

Bucureşti, 7 iunie 2016.

Nr. 14.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 158

din 24 martie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 1.005/310/2014* al Judecătoriei Sinaia şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 964D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, de exemplu, deciziile nr. 461 din 16 iunie 2015 şi nr. 9 din 14 ianuarie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin Sentinţa penală nr. 46 din 31 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.005/310/2014*, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Excepţia a fost ridicată de reprezentantul Ministerului Public cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul Ministerului Public, autor al excepţiei, susţine, În esenţă, că dispoziţiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât procedura specială a acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu mai permite ca inculpatul ce recunoaşte fapta în faza de urmărire penală să beneficieze de acelaşi tratament juridic cu inculpatul ce recunoaşte fapta în faza de judecată, având în vedere că nu se mai reduc de drept limitele speciale de pedeapsă cu tranşele indicate în art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Această soluţie legislativă, la care s-a ajuns prin efectul Legii nr. 255/2013, a fost consfinţită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 22 decembrie 2014. Arată că acordul de recunoaştere a vinovăţiei este menit să asigure un just echilibru între echitabilitatea procesului penal şi celeritatea acestuia, cu consecinţe benefice atât pentru participantul în proces, cât şi pentru administratorul serviciului public al justiţiei, care este statul, motiv pentru care proiectul de lege privind Codul de procedură penală a dat respectivei instituţii o reglementare care să o facă atractivă atât pentru organul judiciar, cât şi pentru inculpat, în aşa fel încât să încurajeze, în limitele legii, încheierea unor asemenea acorduri. Dispoziţiile alineatului (3) al art. 480 din Codul de procedură penală erau simetrice cu cele ale art. 396 alin. (10) din Cod, în scopul asigurării egalităţii de tratament juridic între persoane aflate în situaţii egale, pornind de la realitatea că ambele instituţii reprezintă proceduri de judecată abreviată, declanşate de atitudinea de recunoaştere a inculpatului, unica diferenţă fiind dată de momentul procesual în care intervine recunoaşterea, fie în faza de urmărire penală, fie în faţa instanţei de judecată, înainte de începerea cercetării judecătoreşti. Arată că noua soluţie legislativă nu este motivată deloc, pe considerente de oportunitate sau legalitate, ceea ce contravine în mod flagrant prevederilor art. 6, art. 22, art. 29 şi art. 30 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Soluţia instituită de dispoziţiile de lege criticate este discriminatorie, deoarece creează, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, o diferenţă de tratament juridic pentru persoane aflate în situaţii identice. Atât inculpatul care recunoaşte în faţa instanţei de judecată, cât şi inculpatul care recunoaşte în faţa procurorului şi finalmente în faţa judecătorului, se află în aceeaşi situaţie, despărţindu-i numai momentul procesual în care recunoaşterea intervine. Nu există nicio raţiune pentru care un inculpat care recunoaşte în faţa judecătorului, după sesizarea instanţei cu rechizitoriu, să beneficieze de un anumit tratament juridic, iar un inculpat, care recunoaşte în faţa procurorului şi, ulterior, în faţa judecătorului, după sesizarea instanţei cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei, să beneficieze de un alt tratament juridic. Apreciază că în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit cu valoare de principiu că o diferenţă este discriminatorie dacă nu prezintă o justificare obiectivă şi rezonabilă, respectiv dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat. De asemenea, arată că o procedură este echitabilă în măsura în care ea satisface drepturile şi garanţiile procesuale elementare şi fundamentale ale părţilor implicate şi, în acelaşi timp, se desfăşoară într-un termen rezonabil. Or, a adopta variante care să descurajeze încheierea unor acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, prin eliminarea unui factor important, stimulativ, cum este beneficiul reducerii pedepsei, înseamnă a încuraja proceduri mai lungi şi costisitoare, cu impact negativ asupra duratei de rezolvare a cauzelor. În fine, consideră că negarea dreptului la reducerea pedepsei cu privire la inculpatul care recunoaşte fapta în cadrul procedurii acordului de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă o restrângere a dreptului la nediscriminare şi a dreptului de liber acces la justiţie, restrângere care nu satisface condiţiile şi limitele impuse de art. 53 din Constituţie.

6. Judecătoria Sinaia apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 480 alin. (3) din forma iniţială a Codului de procedură penală, care au fost abrogate prin art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013, erau simetrice cu dispoziţiile art. 396 alin. (9) din forma iniţială a aceluiaşi Cod - în prezent, art. 396 alin. (10) - în ambele cazuri procedura de judecată fiind simplificată, declanşată de atitudinea de recunoaştere a inculpatului, diferenţa provenind din momentul procesual în care intervine această recunoaştere, fie în faza de urmărire penală - în cazul acordului de recunoaştere a vinovăţiei -, fie în faza de judecată, înainte de începerea cercetării judecătoreşti - în cazul recunoaşterii învinuirii. Prin abrogarea alin. (3) al art. 480 din Codul de procedură penală, s-a ajuns în situaţia în care procedura specială a acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu mai permite inculpatului să beneficieze de acelaşi tratament juridic cu inculpatul care recunoaşte fapta în faza de judecată, având în vedere că nu se mai reduc de drept limitele speciale de pedeapsă. Apreciază că soluţia legislativă, consfinţită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014, este discriminatorie, inechitabilă şi restrictivă de drepturi, în mod nejustificat, deoarece creează o diferenţă de tratament juridic pentru persoane aflate în situaţii identice, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 138 din 10 martie 2005, nr. 148 din 21 februarie 2008 şi nr. 18 din 8 ianuarie 2009.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, având următorul cuprins: „La articolul 480, alineatul (3) se abrogă”. Art. 480 din Codul de procedură penală, care reglementează condiţiile încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, prevedea la alin. (3) că: „Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii”,

12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 53 referitor la condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 787 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 15 februarie 2016, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că acordul de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă o procedură specială, ce are ca obiect, conform art. 479 din Codul de procedură penală, recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia (paragraful 13). Potrivit art. 478 din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, după punerea în mişcare a acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat atât de către procuror, cât şi de către inculpat. Limitele încheierii lui sunt stabilite prin avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior, iar efectele sunt supuse aceluiaşi aviz. Conform art. 480 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului (paragraful 14). Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a reţinut că, spre deosebire de acordul de recunoaştere a vinovăţiei, recunoaşterea învinuirii are loc în faza judecăţii în primă instanţă. Aceasta constituie o procedură simplificată de judecare şi soluţionare a cauzei, în cadrul căreia inculpatul recunoaşte situaţia de fapt reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu şi solicită să fie judecat pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale şi a înscrisurilor noi prezentate de părţi şi de persoana vătămată. Conform art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele completului pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i, totodată, la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Potrivit acestora din urmă, recunoaşterea de către inculpat a învinuirii are ca efect reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi reducerea cu o pătrime a acestor limite în cazul pedepsei amenzii (paragraful 15).

14. Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că regimul sancţionator prevăzut la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală în cazul recunoaşterii învinuirii a fost reglementat prin art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală şi pentru cazul încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală a fost însă abrogat prin dispoziţiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013, nefiind astfel niciodată în vigoare. Prin urmare, Curtea a constatat că în susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 sunt comparate două texte de lege, dintre care unul este în vigoare şi este aplicabil în faza de judecată, iar cel de-al doilea nu a fost niciodată în vigoare şi, aşadar, nici aplicat în cursul urmăririi penale, întrucât a fost abrogat prin legea de punere în aplicare a actului normativ din cuprinsul căruia a făcut parte (paragraful 16). Curtea a reţinut că, în aceste condiţii, neconstituţionalitatea textului criticat este dedusă prin compararea celor două instituţii sub aspectul regimului sancţionator aplicabil, argumentele expuse în susţinerea pretinsei neconstituţionalităţi referindu-se la posibilitatea aplicării regimului sancţionator prevăzut în cazul procedurii recunoaşterii învinuirii şi cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei, Or, având în vedere prevederile art. 2 alin, (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora ,.Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 este inadmisibilă (paragraful 17).

15. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 9 din 14 ianuarie 2016*), nepublicată încă, la data pronunţării prezentei decizii, în Monitorul Oficial al României, Partea I. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

16. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 1.005/310/2014* al Judecătoriei Sinaia.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sinaia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 martie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică


*) Decizia nr. 9 din 14 ianuarie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 30 martie 2016.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 159

din 24 martie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandru Ditu în Dosarul nr. 3.859/114/2014 al Tribunalului Buzău - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 970D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, se arată că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi nici la toate căile de atac reglementate prin lege, putând fi instituite reguli deosebite în considerarea unor situaţii deosebite. O cale de atac ce are caracter de excepţie poate fi valorificată numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, în caz contrar existând riscul unor perturbări majore ale stabilităţii şi securităţii juridice.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 11 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.859/114/2014, Tribunalul Buzău - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandru Ditu într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei în anulare formulată împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Buzău în faza procesuală a apelului.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul legal criticat limitează folosirea contestaţiei în anulare împotriva unei hotărâri pronunţate în calea de atac a apelului pentru motivul cuprins la art. 503 alin. (2) pct. 3 din cod. Se arată că prin imposibilitatea invocării acestui temei în contestaţia în anulare în condiţiile în care instanţa de apel a omis analiza unuia dintre motivele de apel, apelantului i se creează un prejudiciu similar ipotezei în care instanţa de recurs a omis să analizeze vreunui dintre motive de recurs invocate, caz în care recurentul are, însă, posibilitatea de a formula contestaţie în anulare.

6. Se mai subliniază faptul că prin neanalizarea unui/unor motiv/motive de apel, în limitele devoluţiunii, nu mai poate beneficia de nicio cale de atac pentru remedierea acestei situaţii.

7. Tribunalul Buzău - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.

8. În esenţă, se arată că textul de lege criticat reglementează obiectul şi motivele contestaţiei în anulare specială, cale extraordinară de atac. Această cale de atac are caracter de excepţie şi poate fi valorificată numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, în caz contrar existând riscul unor perturbări majore ale stabilităţii şi securităţii juridice. Legiuitorul este suveran în a reglementa diferit în situaţii diferite accesul la o cale ordinară de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat accesul liber la justiţie, o atare concluzie impunându-se şi atunci când în discuţie este accesul la o cale extraordinară de atac.

9. Se subliniază faptul că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi nici la toate căile de atac reglementate prin lege, deoarece, prin lege, pot fi instituite reguli deosebite în considerarea unor situaţii deosebite. Se invocă în acest sens Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

12. Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. Soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei trebuie analizată şi în contextul regândirii regimului căilor de atac prin noua reglementare procesual civilă de drept comun, care a adus o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte sistemul căilor de atac şi rolul recursului

13. Se fac trimiteri la doctrina procesual civilă, evidenţiindu-se faptul că extinderea obiectului contestaţiei în anulare şi la hotărârile date în apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs este corectă, iar exceptarea reglementată prin textul de lege criticat se datorează împrejurării că numai recursul poate fi exercitat pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege şi că motivele de apel nu au aceeaşi semnificaţie cu cele de recurs.

14. Se subliniază faptul că accesul liber la justiţie presupune, în toate cauzele, să fie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, acesta putând stabili reguli deosebite; în acest sens, este invocată Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994. De asemenea, sunt invocate considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 387 din 30 septembrie 2004 prin care Curtea a constatat constituţionalitatea art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 privind contestaţia în anulare.

15. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale,

16. Se arată că în condiţiile în care legiuitorul este suveran în a reglementa diferit în situaţii diferite accesul la o cale ordinară de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat accesul liber la justiţie, a fortiori o atare concluzie se impune atunci când în discuţie este accesul la o cale extraordinară de atac, care, prin definiţie, are caracter de excepţie şi, deci, poate fi valorificată numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege. În caz contrar, există riscul producerii unor perturbări majore ale stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice. În sensul celor de mai sus, sunt invocate şi considerentele care au stat la baza pronunţării Deciziei nr. 1 din 8 februarie 1994 şi Deciziei nr. 288 din 3 iulie 2003.

17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs*

20. Art. 503 alin. (2), la care textul criticat face trimitere, are următorul cuprins: „(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză”.

21. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.

22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul de lege criticat a mai format obiectul controlului de constituţionalitate în raport cu critici de neconstituţionalitate identice. Astfel, prin Decizia nr. 483 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 633 din 20 august 2015, paragrafele 13-17 şi paragraful 20, Curtea, referitor la contestaţia în anulare specială, a reţinut că aceasta este o cale extraordinară de atac, de retractare şi nesuspensivă de executare, prin care se cere însăşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată. Contestaţia în anulare specială este reglementată la art. 503 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, care prevede că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru următoarele motive expres şi limitativ reglementate, şi anume atunci când: hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen şi instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

23. Curtea a reţinut că textul de lege criticat, respectiv art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă, extinde obiectul contestaţiei în anulare speciale şi la hotărârile instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs şi prevede, astfel, că dispoziţiile alin. (2) pct. 1,2 şi 4 din acest articol se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs. Exceptarea de la aplicarea alin. (2) pct. 3 în ipoteza hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs a avut în vedere faptul că motivul contestaţiei în anulare specială - omisiunea cercetării unui motiv de casare - priveşte exclusiv hotărârile instanţelor de recurs, cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai pentru motivele de casare expres şi limitativ prevăzute la art. 488 din Cod. Or, apelul este o cale de atac ordinară şi devolutivă - prin care se rejudecă în fond cauza - spre deosebire de recurs, care are caracter nedevolutiv în configuraţia actualului Cod de procedură civilă. Totodată, apelul poate fi formulat pentru orice motiv de fapt şi de drept. Fiind o cale de atac ordinară, legea nu stabileşte în mod expres motivele pentru exercitarea apelului şi, prin urmare, acesta poate fi formulat pentru orice motiv de netemeinicie sau de nelegalitate a hotărârii atacate, precum şi pentru oricare din motivele pe care legea le prevede pentru exercitarea căilor extraordinare de atac. În concluzie, Curtea a reţinut că lipsa posibilităţii de a exercita contestaţia în anulare pentru omisiunea instanţei de apel de a cerceta „un motiv de casare” este o consecinţă firească a caracterului ordinar şi devolutiv al apelului, fără a aduce atingere principiului egalităţii în faţa legii şi accesului liber la justiţie.

24. De asemenea, Curtea a constatat că o eventuală admitere a excepţiei de neconstituţionalitate ar transforma calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare speciale într-o cale de atac ordinară, din moment ce instanţa care va soluţiona contestaţia în anulare ar trebui să reanalizeze motivele de apel, acestea nefiind structurate de lege ca atare, ci putând fi orice critici formulate de apelant cu privire la hotărârea instanţei care a judecat fondul.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Ditu în Dosarul nr. 3.859/114/2014 al Tribunalului Buzău - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generat obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 martie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Károly

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 161

din 24 martie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar “judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Robert Stănescu (fost Ciurar) în Dosarul nr. 185/1.372/2015 al Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1114D/2015.

2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 18 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 185/1.372/2015, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Robert Stănescu (fost Ciurar) cu ocazia soluţionării unei cereri privind aplicarea legii penale mai favorabile.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi prevederile art. 7 referitor la legalitatea pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu permit reducerea pedepsei aplicate printr-o hotărâre rămasă definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, dacă respectiva pedeapsă nu depăşeşte maximul special prevăzut de noul Cod penal pentru infracţiunea săvârşită. Arată că textul de lege criticat creează discriminare prin aceea că exclude aplicarea art. 15 din Codul penal din 1969 referitor la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. De asemenea, consideră că art. 4 din Legea nr. 187/2012 aduce atingere şi dispoziţiilor art. 458 din Codul de procedură penală.

6. Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov apreciază Că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 este neîntemeiată.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 365 din 25 iunie 2014, nr. 385 din 26 iunie 2014 şi nr. 437 din 8 iulie 2014.

9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, făcând trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 365 din 25 iunie 2014, nr. 385 din 26 iunie 2014 şi nr. 437 din 8 iulie 2014.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, având următorul cuprins: „Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.

13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile, ale art. 16 privind

egalitatea în drepturi şi ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi a prevederilor art. 7 referitor la legalitatea pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 şi a constatat că, având în vedere importanţa principiilor autorităţii de lucru judecat, al securităţii juridice şi al separaţiei puterilor în stat, legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie (paragraful 41), Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, prin decizia mai sus menţionată, Curtea a observat că autorii excepţiei deduc neconstituţionalitatea textului de lege criticat dintr-un pretins tratament discriminatoriu aplicat persoanelor condamnate definitiv, determinat de renunţarea la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive. Analiza în cauză porneşte de la ipoteza că ambele categorii de persoane între care se realizează comparaţia de către autorii excepţiei sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situaţiei acestora ca fiind identică. Curtea a constatat însă că diferenţa rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancţiunile aplicate depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, situându-ne, astfel, în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât şi de art. 6 din Codul penal actual, pe când în cazul celei de-a două categorii, în care se găsesc şi autorii excepţiei, sancţiunile aplicate acestora nu depăşesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată, însă, în Codul penal actual. Curtea a observat că analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror pedeapsă definitivă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalităţii (paragrafele 45, 51 şi 52).

15. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare între persoanele care au săvârşit faptele sub imperiul legii vechi şi au fost condamnate sub imperiul acestei legi, şi cele care, săvârşind faptele în aceleaşi condiţii, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica noile dispoziţii, prin Decizia nr. 385 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 31 iulie 2014, paragraful 36, Curtea a constatat că aceste persoane nu se regăsesc în situaţii identice (unele persoane au fost condamnate definitiv, altele nu au fost condamnate definitiv), astfel că tratamentul juridic diferenţiat este justificat şi nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări.

16. Tot prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, citată anterior, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu contravin nici prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, din perspectiva principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, principiu încorporat în regula potrivit căreia, în cazul în care există diferenţe între legea penală în vigoare la momentul comiterii infracţiunii şi legile penale ulterioare adoptate înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, instanţele trebuie să aplice legea ale cărei prevederi sunt cele mai favorabile inculpatului, în acest sens pronunţându-se Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 17 septembrie 2009, în Cauza Scoppola împotriva Italiei nr. 2, paragraful 109 (paragrafele 43 şi 44 din Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, citată anterior).

17. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 735 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 17 februarie 2015, şi Decizia nr. 382 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 22 iulie 2015. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

18. Cu privire la invocarea prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, autorul excepţiei se rezumă la a reda textul din Constituţie, fără a arăta, în mod concret, în ce constă contrarietatea dintre aceste prevederi constituţionale şi textul de lege criticat, astfel încât critica de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută. Curtea Constituţională nu se poate substitui autorilor excepţiei în formularea unor critici de neconstituţionalitate, cu atât mai mult cu cât prevederile constituţionale invocate nu susţin prin ele însele neconstituţionalitatea textului de lege criticat.

19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Robert Stănescu (fost Ciurar) în Dosarul nr. 185/1.372/2015 al Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov şi constată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 martie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru eliberarea din funcţie a unui consilier prezidenţial

 

În temeiul art. 94 lit. c) şi al art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Sorin Dan Mihalache se eliberează din funcţia de consilier prezidenţial.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 8 iunie 2016.

Nr. 574.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind acreditarea unui ambasador

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Sorin-Dan Mihalache se acreditează în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 8 iunie 2016.

Nr. 575.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind acreditarea unui ambasador

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Doamna Brânduşa Ioana Predescu se acreditează în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Ţărilor de Jos (Olanda).

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 8 iunie 2016.

Nr. 576.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind acreditarea unui ambasador

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Ion Vîlcu se acreditează în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statele Unite Mexicane.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 8 iunie 2016.

Nr. 577.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind acreditarea unui ambasador

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul George Gabriel Bologan se acreditează în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica San Marino.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 8 iunie 2016.

Nr. 578.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului privind transferul şi mutualizarea contribuţiilor la Fondul unic de rezoluţie, semnat la Bruxelles la 21 mai 2014

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

la propunerea Guvernului, potrivit Hotărârii nr. E 57 din 11 mai 2016,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se supune spre ratificare Parlamentului Acordul privind transferul şi mutualizarea contribuţiilor la Fondul unic de rezoluţie, semnat la Bruxelles la 21 mai 2014, şi se dispune publicarea prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 8 iunie 2016.

Nr. 579.

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind acordarea unor ajutoare de urgenţă familiilor a două victime ale accidentului aviatic produs în data de 2 iunie 2016 în Republica Moldova

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicata, şi al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă totală de 170.000 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice pe anul 2016, în vederea sprijinirii familiilor a două victime ale accidentului aviatic produs în data de 2 iunie 2016 în Republica Moldova, membre ale echipajului elicopterului aparţinând Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), după cum urmează:

a) 85.000 lei pentru familia medicului Dumea Mihaela, titularul ajutorului de urgenţă fiind soţul acesteia, domnul Dumea Corneliu, cu domiciliul în municipiul Iaşi, str. Roman Vodă nr. 11, bl. N2, sc. A, et. 4, ap. 17, judeţul Iaşi;

b) 85.000 lei pentru familia asistentului medical Sandu Gabriel, titularul ajutorului de urgenţă fiind soţia acestuia, doamna Sandu Clara-Gabriela, cu domiciliul în municipiul Iaşi, bd. Alexandru cel Bun nr. 70, bl. 250, sc. A, et. 7, ap. 29, judeţul Iaşi.

Art. 2. - Prin derogare de la prevederile art. 37 şi 38 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acordarea ajutoarelor prevăzute la art. 1 nu se impune efectuarea anchetelor sociale.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Dragoş-Nicolae Pîslaru

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

 

Bucureşti, 8 iunie 2016.

Nr. 404.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 972/2015 privind aplicarea corecţiilor financiare solicitate de Comisia Europeană asupra cheltuielilor finanţate din cadrul axei prioritare 1 a Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice”

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr. 972/2015 privind aplicarea corecţiilor financiare solicitate de Comisia Europeană asupra cheltuielilor finanţate din cadrul axei prioritare 1 a Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 17 decembrie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 4. - Valoarea sumelor pentru care se aplică deducerea procentuală definitivă se calculează prin aplicarea procentului de 2% asupra cheltuielilor prevăzute la art. 1 r care se certifică prin declaraţiile de cheltuieli şi aplicaţiile de plată care se transmit Comisiei Europene până la închiderea programului.11

2. După articolul 6 se introduc două noi articole, articolele 7 şi 8, cu următorul cuprins:

„Art. 7. - Se autorizează Autoritatea de certificare şi plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice să efectueze operaţiunile de regularizare financiară a sumelor prevăzute la art. 1, declarate la Comisia Europeană şi pentru care s-a aplicat măsura reducerii procentuale temporare.

Art. 8. - Aplicarea prevederilor art. 571 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, include şi obligaţia Autorităţii de management pentru Programul operaţional sectorial «Creşterea competitivităţii economice» de a aplica prevederile legale în vigoare privind constatarea, recuperarea creanţelor bugetare şi stabilirea debitorilor.”

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul fondurilor europene,

Cristian Ghinea

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

Ministrul afacerilor externe,

Lazăr Comănescu

 

Bucureşti, 8 iunie 2016.

Nr. 405.

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare, de către doamna Elena-Gabriela Eremia a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri

 

Având în vedere propunerea viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, formulată prin Adresa nr. 2.353/CGB din 3 iunie 2016,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art.19 alin. (1) lit. b), al art. 89 alin. (21) şi al art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către doamna Elena-Gabriela Eremia a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 8 iunie 2016.

Nr. 205.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind aplicarea mobilităţii domnului Cezar-Manole Armeanu din funcţia publică de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului în funcţia publică de secretar general în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri

 

Având în vedere prevederile art. 27 alin. (1) lit. a), art. 30 lit. a) şi ale art. 33 alin. (1) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi propunerea viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, formulată prin Adresa nr. 2.354/CGB din 3 iunie 2016,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnului Cezar-Manole Armeanu i se aplică mobilitatea din funcţia publică de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului în funcţia publică de secretar general în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 8 iunie 2016.

Nr. 206.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.