MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 437/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 437         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 10 iunie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 145 din 17 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 184 din 29 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 289 alin. (1) din Codul penal

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

826. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru aprobarea modelului cererilor de plată, precum şi a modelului formularelor de accesare a clauzei de revizuire a angajamentelor încheiate în cadrul măsurii 215 - Plăţi în favoarea bunăstării animalelor - pachetul a) porcine şi pachetul b) păsări

 

3.775. - Ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice privind aprobarea Metodologiei de primire la studii şi şcolarizare a cetăţenilor străini pe locuri fără plata taxelor de şcolarizare, dar cu bursă, în instituţiile de învăţământ superior de stat acreditate

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 145

din 17 martie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 2.263/120/2015 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 927D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată, cu privire la admisibilitatea excepţiei, că aceasta a fost invocată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară, care a fost sesizat cu rechizitoriu cu două zile înainte de expirarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor. Judecătorul de cameră preliminară, autor al excepţiei, susţine că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale doar dacă nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de acestea este sancţionată cu decăderea din dreptul de a mai solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive. Reprezentantul Ministerului Public consideră că stabilirea naturii juridice a unui termen este, în general, o problemă de interpretare a legii. Or, instanţele sunt cele care sunt chemate să interpreteze legea. În cazul Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, Curtea Constituţională a. examinat o practică judiciară a instanţelor, în special a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, practică întinsă pe o perioadă de 12 ani, ce stabilea ca termenul de 5 zile prevăzut de art. 159 din vechiul Cod de procedură penală, respectiv de art. 235 din noul cod - de sesizare a instanţei pentru prelungirea arestării preventive - este un termen de recomandare. Curtea a constatat că este pusă în discuţie constituţionalitatea interpretării pe care norma de drept a primit-o în practică şi că este, prin urmare, chemată să dea textului o interpretare constituţională. Curtea a reţinut, în esenţă, că nerespectarea acestui termen aduce atingere, pe de o parte, dreptului inculpatului şi avocatului său de a pregăti apărarea şi, pe de altă parte, dreptului judecătorului de a studia dosarul cauzei. Reprezentantul Ministerului Public arată că trebuie văzut dacă, în prezenta cauză, există o atare interpretare neconstituţională a textului de lege criticat, dată de către instanţele judecătoreşti. Menţionează că nu a găsit jurisprudenţă în sensul că termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este de recomandare Mai mult, chiar dacă ar exista o astfel de jurisprudenţă, ea ar trebui să fie ulterioară Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, pentru că atunci a devenit evident pentru toţi destinatarii legii care e natura juridică a termenului prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală. Dacă, în cazul Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, Curtea a intervenit, pentru că exista o interpretare cvasiunanimă care era neconstituţională, în cauza de faţă nu sunt dovezi că ar exista o Interpretare cvasiunanimă neconstituţională a textului criticat. În practică, acest termen este respectat de către procurorul care sesizează cu rechizitoriu instanţa, în sensul că sesizarea este făcută cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive privative de libertate. Astfel, cu privire la admisibilitatea excepţiei, consideră că, întrucât nu există o interpretare neconstituţională a textului, interpretarea fiind destul de evidentă ca urmare a Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 şi textul fiind respectat de către destinatarii lui, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. De altfel, judecătorul care a ridicat excepţia nu a avut pe rol o sesizare ulterioară Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, ci o sesizare anterioară, rechizitoriul fiind emis între data pronunţării deciziei Curţii şi data publicării acesteia, astfel încât nu există vreo dovadă că aceasta ar fi jurisprudenţă contrară Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, având în vedere că ea este anterioară publicării respectivei decizii. Prin urmare, excepţia este inadmisibilă, pentru că ea pune în discuţie o problemă de interpretare a legii, care trebuie să aparţină instanţelor judecătoreşti.

4. În ceea ce priveşte fondul excepţiei, reprezentantul Ministerului Public arată că, pentru identitate de raţiune, soluţia nu poate fi alta decât cea din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, dar numai cu privire la măsura arestării preventive şi a arestului la domiciliu. Această concluzie se desprinde din dispozitivul deciziei menţionate şi din jurisprudenţă Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căreia măsurile preventive privative de libertate trebuie să respecte condiţiile de fond şi de procedură prevăzute în dreptul intern (de exemplu, Hotărârea din 2 octombrie 2008, pronunţată îh Cauza Rusu împotriva Austriei, paragraful 55). Este adevărat că termenul era prevăzut în dreptul intern şi anterior Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, dar termenul era considerat de recomandare. În momentul de faţă, însă, Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 face parte din dreptul intern, ea se referă la o situaţie similară şi a constatat că termenul de 5 zile este unul peremptoriu, prin urmare soluţia cu privire la termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală - în ceea ce priveşte arestarea preventivă şi arestul la domiciliu - trebuie să fie identică. Referitor, însă, la măsura controlului judiciar şi a controlului judiciar pe cauţiune, acestea neintrând în sfera de incidenţă a art. 5 din Convenţie, şi întrucât, oricum, nu există o soluţie similară în dreptul intern, luând în considerare şi criticile ce pot fi aduse motivării Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, rezultă că revine judecătorului să stabilească dacă, în diversele cazuri concrete, nerespectarea termenului de 5 zile aduce atingere asigurării dreptului la apărare şi posibilităţii judecătorului de a studia dosarul cauzei. În acest sens, arată că, în motivarea Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, se reţine, la paragraful 39, că sancţiunea încălcării dreptului la apărare este nulitatea relativă, excepţie făcând situaţiile de la art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul de procedură penală, fără a se menţiona, însă] că, în cauză, ar exista vreuna din situaţiile în care încălcarea regulilor de desfăşurare a procesului este sancţionată cu nulitatea absolută. Este redată apoi jurisprudenţă Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la dreptul acuzatului de a beneficia de „timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării”, pentru a se conchide, la paragraful 49, că: «nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi şi libertăţi „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat, aşa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen», în realitate, prin decizie se creează un nou caz de nulitate absolută, pentru că vătămarea este presupusă în toate cazurile în care nu s-a respectat termenul de 5 zile. În sprijinul acestei soluţii, se invocă jurisprudenţă Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia art. 6 din Convenţie, jurisprudenţă care nu este, însă, de natură să susţină concluzia la care ajunge Curtea Constituţională în Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, de vreme ce Curtea de la Strasbourg, pentru a aprecia dacă a existat un termen adecvat pentru pregătirea apărării, stabileşte criterii extrem de flexibile - cum ar fi natura procesului, complexitatea cauzei şi stadiul procedurii - de exemplu, prin Hotărârea din 10 iulie 2012, pronunţată în Cauza Gregacevic împotriva Croaţiei, paragraful 51, hotărâre invocată şi de Curtea Constituţională. Prin urmare, ceea ce justifică jurisprudenţă Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată este posibilitatea pentru judecător ca, în acele cazuri în care a fost nesocotit termenul de 5 zile, ţinând seama de natura şi complexitatea cauzei, să constate Că timpul rămas este insuficient pentru asigurarea apărării efective şi pentru ca judecătorul să studieze cauza. Tot potrivit aceloraşi criterii, judecătorul ar fi putut constata că, deşi a fost nesocotit termenul de 5 zile, având în vedere, însă, natura şi complexitatea cauzei, timpul pentru pregătirea apărării şi studierea dosarului este suficient, ceea ce a constatat, de altfel, şi judecătorul de drepturi şi libertăţi autor al prezentei excepţii de neconstituţionalitate, care a reţinut că, având în vedere gradul de complexitate a dosarului, timpul alocat studierii rechizitoriului şi faptul că aceiaşi apărători au acordat asistenţă juridică cu ocazia prelungirii măsurii arestării preventive, precum şi concluziile concrete puse în cauză de apărători, dreptul la apărare al inculpaţilor a fost asigurat cu prisosinţă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 7 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.263/120/2015, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară, cu ocazia verificării, în procedura de cameră preliminară, potrivit art. 207 din Codul de procedură penală, a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale faţă de inculpaţii trimişi în judecată prin rechizitoriu înaintat instanţei competente cu mai puţin de 5 zile înainte de expirarea măsurii arestării preventive.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate judecătorul de cameră preliminară, autor al excepţiei, susţine că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederile art. 6 paragraful 3 lit. b) referitor la dreptul la apărare din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului de minimum 5 zile de dinainte de expirarea duratei măsurii preventive este sancţionată cu decăderea din dreptul de a mai solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive, cu consecinţa imposibilităţii menţinerii acesteia pe durata desfăşurării procedurii în camera preliminară. În acest sens, face trimitere la Comunicatul Curţii Constituţionale din 30 aprilie 2015 referitor la decizia prin care Curtea a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Apreciază că aceleaşi considerente care au stat la baza deciziei mai sus menţionate sunt aplicabile şi dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, în considerarea finalităţii acestui text, şi anume menţinerea sau nu a unei măsuri preventive. Scopul principal al verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive, fie în cursul procedurii de cameră preliminară, potrivit art. 207 din Codul de procedură penală, fie în cursul judecăţii, conform art. 208 din cod, este acela al aprecierii oportunităţii menţinerii, revocării sau înlocuirii măsurilor preventive dispuse anterior. Consideră că o propunere a procurorului de menţinere a măsurii arestării preventive produce din perspectiva inculpatului aceleaşi efecte ca şi o propunere de prelungire a arestării preventive. Chiar dacă în al doilea caz se pronunţă judecătorul de drepturi şi libertăţi, iar în primul judecătorul de cameră preliminară, fondul problemei este acelaşi - analiza oportunităţii continuării pe un termen maximum de 30 de zile a măsurii arestării preventive. Astfel, aceleaşi considerente care impun procurorului să formuleze propunerea de prelungire a arestării preventive cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai putea propune prelungirea măsurii preventive se regăsesc şi în cazul obligaţiei procurorului de înaintare a rechizitoriului, împreună cu dosarul de urmărire penală, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, pentru a se verifica legalitatea şi temeinicia acesteia, potrivit art. 207 din Codul de procedură penală. De altfel, procedura de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive de către judecătorul de cameră preliminară este similară cu cea reglementată de art. 235 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală la care art. 207 alin. (3) face trimitere în mod expres. Astfel, aceleaşi considerente referitoare la exercitarea dreptului la apărare al inculpatului impun ca rechizitoriul să fie înaintat de procuror instanţei competente cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive în cauzele în care inculpatul este supus unei măsuri preventive. Dispoziţiile alin. (1) al art. 207 din Codul de procedură penală trebuie coroborate cu cele ale alin. (2) al aceluiaşi articol, care arată că judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului şi se pronunţă întotdeauna înainte de expirarea duratei măsurii preventive. Aceste termene prevăzute de legiuitor sunt expresia realizării unui echilibru între asigurarea unui răstimp suficient pentru organizarea apărării şi necesitatea ca şi o eventuală cale de atac împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară să poată fi soluţionată înainte de expirarea duratei măsurii preventive. Potrivit art. 205 alin. (5) din Codul de procedură penală, o contestaţie formulată de procuror împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea acesteia cu una mai blândă se soluţionează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Legiuitorul încearcă să prevină, astfel, situaţiile în care, deşi mai există cale de atac, judecarea acesteia după expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior poate duce la îngreunarea procesului penal prin punerea în libertate a unor persoane, deşi contestaţia procurorului este admisă în calea de atac. Necesitatea reîncarcerării unor persoane puse în libertate poate să se lovească de anumite dificultăţi în regăsirea acestor persoane, ce ar putea fi tentate să se sustragă procesului penal, cunoscând faptul că asupra lor planează posibilitatea reîncarcerării. Dacă însă calea de atac se judecă înainte de expirarea duratei anterior stabilite a măsurii preventive, cum contestaţia procurorului este suspensivă de executare, aşa cum reiese din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 205 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci aceste situaţii pot fi prevenite. Astfel, verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive de către judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile respectării art. 207 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, va face ca aceasta să se petreacă cu cel puţin două zile înainte de expirarea măsurii, fiind timp suficient pentru soluţionarea unei eventuale căi de atac a procurorului înainte de expirarea duratei măsurii arestării preventive.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul apreciază că, întrucât dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt similare în conţinutul lor prevederilor declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015), cele reţinute de Curte prin decizia menţionată pot fi aplicate tale quale şi în prezenta cauză.

9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia” atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. În acest sens, arată că, aşa cum a reţinut Curtea, prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, în această materie, dreptul la apărare, prin importanţa pe care o are, excedează sferei intereselor inculpatului, interesând întreg procesul penal şi activitatea judiciară în general. Astfel, ţinând cont de faptul că raţiunea termenului de depunere a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, la judecătorul de cameră preliminară - în cazul în care procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a luat O măsură preventivă - este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat şi de a verifica din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, consideră că şi acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu. Arată că aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu prevederile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare şi cu dispoziţiile constituţionale privind înfăptuirea justiţiei.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia*.

13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 24 referitor la dreptul la apărare şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportat la prevederile art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care consacră dreptul acuzatului de a dispune de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că trimiterea la instanţa competentă, de către procuror, a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, declanşează procedura de cameră preliminară, în cazul în care inculpatul trimis în judecată se află, la momentul sesizării instanţei, sub puterea unei măsuri preventive dispuse în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, primind dosarul, are obligaţia ca, din oficiu, fără a exista vreo cerere din partea procurorului sau a inculpatului, să procedeze la verificarea - cu respectarea procedurii reglementate de art. 207 din Codul de procedură penală -, a legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive căreia îi este supus inculpatul, indiferent de felul acesteia (control judiciar, control judiciar pe cauţiune, arest la domiciliu sau arestare preventivă), şi să decidă dacă se impune sau nu ca măsura preventivă să fie menţinută, în acest scop, rechizitoriul cuprinde, în mod obligatoriu, date referitoare la măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 328 alin. (1) raportate la art. 286 alin. (2) lit. e) teza finală din Codul de procedură penală. Rechizitoriul poate să cuprindă, potrivit art. 330 din Codul de procedură penală, şi propunerea de luare, menţinere, revocare sau de înlocuire a unei măsuri preventive. Acest text se referă la dreptul procurorului de a formula cereri în legătură cu măsurile preventive, cereri pe care le poate face fie prin rechizitoriu, odată cu sesizarea instanţei, fie ulterior, în cursul procedurii de cameră preliminară. Dreptul procurorului de a formula astfel de cereri nu trebuie însă confundat cu sesizarea din oficiu în baza căreia judecătorul de cameră preliminară verifică, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive.

15. Curtea reţine că, atunci când inculpatul trimis în judecată este supus unei măsuri preventive, sesizarea instanţei competente trebuie făcută de procuror, conform art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, iar judecătorul de cameră preliminară trebuie să verifice, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului şi înainte de expirarea duratei acesteia, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală. Aşadar, dispoziţiile de lege menţionate stabilesc termene atât pentru procuror - un termen în interiorul căruia să înainteze rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, către judecătorul de cameră preliminară, astfel încât acesta să aibă timpul necesar şi suficient pentru a face aceste verificări anterior expirării duratei măsurii preventive -, cât şi pentru judecătorul de cameră preliminară.

16. Cu privire la un termen regresiv similar celui prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive* atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin această decizie, Curtea a reţinut că, potrivit art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiaşi articol, în prima şi ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează termen pentru soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoştinţat şi i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei (paragraful 19). În ceea ce priveşte natura juridică a termenului regresiv reglementat de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală (art. 159 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968), Curtea a observat c㠄practica judiciară cvasiunanimă a calificat termenul de minimum 5 zile de sesizare a instanţei pentru prelungirea arestării preventive ca fiind un termen de recomandare” (paragraful 21). Ţinând cont de faptul că raţiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat şi de a elimina arbitrariul cât priveşte dispunerea prelungirii măsurii privative de libertate, Curtea a constatat c㠄acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu”, aceasta fiind „singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare şi cu dispoziţiile constituţionale privind înfăptuirea justiţiei” (paragraful 48). Curtea a concluzionat că «nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi şi libertăţi „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamentai la apărare al inculpatului arestat, aşa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen» (paragraful 49).

17. În motivarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, judecătorul de cameră preliminară, autor al excepţiei, susţine că aceleaşi considerente care au stat la baza deciziei mai sus menţionate sunt aplicabile şi cu privire la dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe motiv că scopul verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive în procedura de cameră preliminară constă în aprecierea oportunităţii menţinerii măsurii preventive dispuse în cursul urmăririi penale, menţinere care produce faţă de inculpat aceleaşi efecte ca şi prelungirea măsurii [art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală are, de fapt, în vedere doar arestarea preventivă] Astfel, autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile art. 207 aţin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului de minimum 5 zile de dinainte de expirarea duratei măsurii preventive - prevăzut pentru sesizarea instanţei cu rechizitoriu - este sancţionată cu decăderea procurorului din dreptul de a mai solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive, de unde decurge consecinţă imposibilităţii menţinerii acesteia pe durata desfăşurării procedurii în cameră preliminară.

18. Referitor la natura juridică a termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive şi la consecinţele nerespectării acestuia, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, Curtea a observat că practica judiciară cvasiunanimă, în special cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a calificat termenul de minimum 5 zile de sesizare a instanţei, prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală (art. 159 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968), ca fiind un termen de recomandare (paragraful 21). Prin această decizie, Curtea a constatat că, în cauză, „este pusă în discuţie însăşi constituţionalitatea interpretării pe care acest text de lege a primit-o în practică, în concret, natura juridică a termenului reglementat de normele procesual penale precitate” (paragraful 29). De vreme ce „deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări”, Curtea are „competenţa de a elimina viciul de neconstituţionalitate astfel creat, esenţială în asemenea situaţii fiind asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi a supremaţiei Constituţiei” (paragraful 30). Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut, în esenţă, că interpretarea dată dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală în sensul că termenul prevăzut pentru depunerea de către procuror a propunerii de prelungire a arestării preventive ar fi un termen de recomandare aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 24 referitor la dreptul la apărare şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportat la prevederile art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care consacră dreptul acuzatului de a dispune de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, întrucât „intervalul de timp rămas până la soluţionarea propunerii este insuficient pentru pregătirea unei apărări efective” (paragraful 42) şi „pentru studierea de către judecător a cauzei, pentru derularea şedinţei şi pentru soluţionarea propunerii” (paragraful 46).

19. Curtea constată că termenul prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeaşi natură juridică cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situaţia avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, când instanţa de contencios constituţional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime şi de durată - aparţinând inclusiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -, care a dat textului valenţe neconstituţionale, în cauza de faţă nu se poate vorbi de o atare interpretare a dispoziţiilor de lege criticate, interpretare care să fie, în acelaşi timp, ulterioară publicării deciziei mai sus menţionate. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pune în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, ce trebuie să aparţină instanţelor judecătoreşti, este inadmisibilă.

20, Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin, (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 2.2637120/2015 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 martie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 184

din 29 martie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 289 alin, (1) din Codul penal

 

Daniel Marius Morar - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 289 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Dan Scăunaş, în Dosarul nr. 4.644/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.530D/2015.

2. La apelul nominal este prezent autorul excepţiei personal şi asistat de avocat Romeo Daniel Cosma, cu delegaţie depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. Reglementarea actuală a infracţiunii de luare de mită are caracter de generalitate ce priveşte toţi funcţionarii, sfera persoanelor care pot fi autori ai acestei infracţiuni fiind determinată similar reglementării din cuprinsul vechiului Cod penal. Apreciază că, în cazul medicilor se poate identifica o situaţie specială, şi anume existenţa, pe lângă dispoziţiile art. 289 alin. (1) din Codul penal, a unei legi ce reglementează drepturi şi obligaţii ale medicilor şi pacienţilor - Legea nr. 46/2003. În această lege, la art. 34 alin. (2) se precizează expres că pacienţii au dreptul să recompenseze personalul medical prin acordarea de donaţii sau diverse stimulente. Prin reglementarea unui drept al pacientului de a oferi, legiuitorul a lăsat să se subînţeleagă un drept al medicului de a primi donaţiile sau stimulentele oferite de pacient. Cu toate acestea, în cadrul dispoziţiilor art. 289 alin. (1) din Codul penal este incriminat exact comportamentul prevăzut de dispoziţiile din Legea nr. 46/2003. Arată că existenţa coroborată a dispoziţiilor art. 289 alin. (1) din Codul penal şi a celor ale art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 îl pun pe medic în situaţia în care nu ştie dacă îşi exercită un drept sau comite o infracţiune. Arată că această problemă a fost sesizată şi în practică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală pronunţându-se prin Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reprezintă un argument în plus în sensul neclarităţii dispoziţiilor criticate, fiind necesară pronunţarea de către Curtea Constituţională a unei decizii de admitere care să constate acest lucru. Depune concluzii scrise în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Preşedintele instanţei adresează avocatului autorului excepţiei întrebarea dacă textul art. 289 alin. (1) din Codul penal este criticat exclusiv din perspectiva subiectului activ al infracţiunii. Domnul avocat răspunde că, într-adevăr, aceasta este perspectiva din care este criticat textul art. 289 alin. (1) din Codul penal. Arată că ne aflăm în faţa unui caz special, dispoziţia criticată fiind constituţională în măsura în care sancţionează doar conduita celorlalţi funcţionari publici, iar nu şi a medicilor. Preşedintele instanţei indică faptul că definiţia funcţionarului public este cuprinsă în textul art. 175 din Codul penal. Avocatul arată că este de acord cu dispoziţiile art. 175 din Codul penal, care prevăd definiţia funcţionarului public, necontestând faptul că medicii sunt funcţionari publici. Susţine că ceea ce se contestă este elementul material, latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită, în art. 289 din Codul penal regăsindu-se elemente de comportament similare cu cele reglementate de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003.

5. Reprezentantul Ministerului Public arată că infracţiunea de luare de mită este criticată pentru neconstituţionalitate din perspectiva tipicităţii obiective a elementului material, în situaţia unei categorii speciale de funcţionari publici - medici, în condiţiile existenţei în legislaţie a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003. Arată că aceste dispoziţii au generat o interpretare/jurisprudenţă neunitară, motiv pentru care a fost nevoie de intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a două din Codul penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) teza întâi din Codul penal. Apreciază că în evoluţia cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, s-au succedat cele două Situaţii, şi anume, înainte de apariţia Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, când art. 34 alin. (2) era interpretat şi în sensul că reprezintă exercitarea unui drept, deci cauză justificativă, care înlătură caracterul ilicit al faptei, şi perioada ulterioară acestei decizii, când s-a statuat că nu există un astfel de drept. Apreciază că o astfel de situaţie poate interveni în evoluţia unei legi penale/a jurisprudenţei, dar aceasta nu reprezintă o problemă de constituţionalitate. Aceste situaţii se rezolvă prin mecanismele existente în cadrul procedurii penale.

6. Având cuvântul în replică, avocatul prezent arată că a sesizat Curtea Constituţională cu situaţia contradictorie/neclară care există în legislaţie cu privire la situaţia medicului, această neclaritate fiind de competenţa instanţei de contencios constituţional.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

7. Prin încheierea din data de 1 octombrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 4.644/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 289 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Scăunaş Dan, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că puterea executivă, în activitatea de legiferare, trebuie să respecte Constituţia şi să asigure calitatea legislaţiei, astfel că un act normativ trebuie să fie precis, previzibil şi totodată să asigure securitatea juridică a destinatarilor săi. Se arată că principiul securităţii juridice are o structură complexă, ce cuprinde următoarele exigenţe: neretroactivitatea, accesibilitatea şi previzibilitatea legii şi asigurarea interpretării unitare a acesteia. Acest principiu a fost consacrat şi a cunoscut o continuă îmbogăţire în dreptul european, în materia protecţiei drepturilor omului, respectiv dreptul la un proces echitabil, fiind aplicat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, inclusiv în cauze împotriva României, un exemplu în acest sens fiind Cauza Brumărescu împotriva României.

9. În ceea ce priveşte principiul accesibilităţii şi previzibilităţii legii, autorul arată că, pe lângă obligativitatea aducerii la cunoştinţa publică a normei, acesta are şi o altă semnificaţie, şi anume aceea care priveşte modul de receptare a conţinutului actului normativ de către corpul social, în sensul de înţelegere a acestuia. Astfel, norma juridică trebuie să fie clară, inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informaţi în avans asupra consecinţelor actelor şi faptelor lor, ci să şi înţeleagă consecinţele legale ale acestora. În caz contrar, principiul nemo censetur ignorare legem nu ar mai putea fi aplicat, ceea ce ar avea grave consecinţe asupra securităţii raporturilor sociale, a existenţei societăţii în general. În continuare, se susţine că principiul securităţii juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul european, şi anume principiul încrederii legitime, ce impune ca legislaţia să fie clară şi predictibilă, unitară şi coerentă prin limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice.

10. În acest context, autorul arată că, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003, medicul, funcţionar public, are dreptul de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi. Situaţia actuală s-a datorat, în esenţă, lipsei normelor metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 46/2003, astfel încât medicii, aflaţi în situaţia autorului excepţiei, în lipsa unor prevederi legale clare, coerente, neechivoce au înţeles să primească atenţiile oferite de pacienţi cu titlu de recompense pentru serviciile medicale prestate, interpretând voinţa legiuitorului în sensul existenţei unui drept al pacientului de a remite daruri manuale medicului curant în semn de recunoştinţă pentru îngrijirea acordată şi, corelativ, al unui drept al medicului de a primi darurile oferite de aceştia. Având în vedere cele expuse, apreciază că textul incriminator al infracţiunii de luare de mită cuprins în dispoziţiile art. 289 alin. (1) din Codul penal încalcă prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate, raportat la o anumită categorie profesională, şi anume medicii.

11. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală arată că susţinerile autorului excepţiei sunt neîntemeiate. Prin Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedura hotărârilor prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor probleme de drept, aceasta a statuat că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a două din Codul penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) teza întâi din Codul penal. Apreciază, astfel, că în urma pronunţării deciziei menţionate, nu se poate vorbi despre lipsa de previzibilitate şi accesibilitate în ceea ce priveşte dispoziţiile criticate, interpretarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003 fiind clară la acest moment. Faptul că nu au fost adoptate norme de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003 care să stabilească, în concret, modalitatea în care se primesc aceste plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi nu poate fi considerată o lipsă de previzibilitate ş[ accesibilitate cu privire la dispoziţiile art. 289 din Codul penal în concordanţă cu criteriile impuse de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa apreciază că dispoziţiile art. 289 din Codul penal sunt enunţate cu suficientă precizie pentru a permite individului să-şi regleze conduita şi să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Guvernul arată că fapta de luare de mită se regăseşte în noul Cod penal într-o formă mai largă, acoperind toate situaţiile în care o persoană ia mită în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Modificarea s-a realizat pentru a permite renunţarea la distincţia anterioară între luarea de mită şi primirea de foloase necuvenite, distincţie care nu făcea decât să creeze dificultăţi în plan probator atunci când înţelegerea a avut loc înainte de efectuarea actului, dar bunurile s-au remis ulterior, art. 289 din noul Cod penal conţinând, deci, reglementarea prevăzuta în art. 254 (luarea de mită) şi cea regăsită în art. 256 (primirea de foloase necuvenite) din Codul penal anterior. În continuare, face referire la deciziile nr. 26/2014 şi nr. 19/2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedura hotărârilor prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor probleme de drept, apreciind că nu poate fi reţinută lipsa de previzibilitate a normei penale. De asemenea, faţă de susţinerile autorului privind lipsa unor norme metodologice, arată că acestea nu prezintă relevanţă în speţă deoarece în niciun caz prevederile acestora nu ar fi putut contrazice dispoziţiile imperative cuprinse într-un act normativ cu o forţă juridică superioară, respectiv o lege organică (Codul penal).

14. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, fără a afecta garanţiile constituţionale privind dreptul la un proces echitabil. Textele criticate suni redactate cu suficientă precizie astfel încât destinatarii normei penale de incriminare să aibă posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia. Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie arată că normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte, astfel că dispoziţiile art. 289 din Codul penal trebuie corelate cu prevederile art. 175 din Codul penal care definesc funcţionarul public. În acest context, apreciază că interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă a procesului de aplicare a legii.

15. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, arată că aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în materia dreptului substanţial. Nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial. În continuare face referire la Decizia nr. 26/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedura hotărârilor prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor probleme de drept.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu următorul conţinut: „Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foioase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta/

19. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 din Codul penal, are corespondent în incriminarea cu aceeaşi denumire marginală prevăzută la art. 254 din Codul penal din 1969. Forma propusă în noua reglementare este mai largă, acoperind toate situaţiile în care o persoană ia mită în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Curtea constată că, în doctrină, s-a reţinut că modificarea s-a realizat pentru a permite renunţarea la distincţia anterioară între luarea de mită şi primirea de foloase necuvenite, distincţie care nu făcea decât să creeze dificultăţi în plan probator atunci când înţelegerea a avut loc înainte de efectuarea actului, dar bunurile s-au remis ulterior, art. 289 din Codul penai conţinând, deci, reglementarea prevăzută în art. 254 (luarea de mită) şi cea regăsită în art. 256 (primirea de foloase necuvenite) din Codul penal anterior.

21. În continuare, Curtea constată că subiectul activ al infracţiunii este clar definit de norma legală, şi anume „funcţionarul public”. În legătură cu această noţiune, Curtea observă că în jurisprudenţa a reţinut că semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ. Aşa cum s-a arătat şi în literatura juridică, potrivit legii penale, noţiunile de „funcţionar public” şi „funcţionar” au un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. În doctrină s-a mai arătat că, în legea penală, funcţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine sau, cu alte cuvinte, dacă îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală, supus unui anumit statut şi regim juridic (a se vedea Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014). Referitor la subiectul pasiv al infracţiunii, Curtea reţine că acesta este reprezentat de o autoritate publică, instituţia publică, instituţia sau persoana juridică de interes public ori privat în cadrul căreia funcţionarul public se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

22. Totodată, în ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii, Curtea observă că fapta de luare de mită se realizează printr-una dintre următoarele activităţi: pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii unor bani sau foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Referitor la aceste activităţi, Curtea reţine că, în doctrină, s-a arătat că pretinderea presupune solicitarea direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, a unor bani sau foloase necuvenite. Aceasta trebuie să fie neechivocă, fiind suficient şi necesar ca, în raport de împrejurările şi mijloacele folosite, să fie înţeleasă de cel căruia i se adresează. Primirea de bani sau foloase reprezintă intrarea în posesia bunului oferit drept mită, iar acceptarea promisiunii de bani sau foloase reprezintă a consimţi, a fi de acord cu această promisiune. Indiferent de modalitatea alternativă de realizare, pentru ca elementul material al laturii obiective să fie întrunit, trebuie îndeplinite anumite condiţii esenţiale, astfel: să se raporteze la un obiect constând în bani sau alte foloase, să se situeze anterior, în timpul sau ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act, iar actul să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, să fie de competenţa sa.

23. De asemenea, în ceea ce priveşte vinovăţia cerută de lege pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, Curtea reţine că aceasta este intenţia calificată prin scop.

24. În continuare, plecând de la aceste premise, Curtea observă că, în ceea ce priveşte principiul accesibilităţii şi previzibilităţii legii, prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l,nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30-31, a reţinut că art. 7 paragraful 1 din Convenţie, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevede şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Rezultă, astfel, că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de Către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a statuat că noţiunea de „drept” folosita la art. 7 corespunde celei de „lege”care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. Împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78,79 şi 91). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Dragotoniu şi Militaru-Pidhomi împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dublilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (cauzele S. W. Împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93).

25. Astfel, având în vedere elementele care compun infracţiunea de luare de mită raportate la jurisprudenţa anterior menţionată, referitoare la principiul accesibilităţii şi previzibilităţii legii, Curtea apreciază că dispoziţiile art. 289 alin. (1) din Codul penal întrunesc exigenţele constituţionale în această materie.

26. În continuare, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate îşi fundamentează o parte a criticilor pe faptul că în activul legislaţiei coexista atât dispoziţiile art. 289 alin. (1) din Codul penal, cât şi cele ale art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, Curtea observă că, prin Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) UI. b) teza a două din Codul penai, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003] nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) teza întâi din Codul penal.

27. În acest context, Curtea constată că instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională doar cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 289 alin. (1) din Codul penal. Or, având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti şi alin. (4) al aceluiaşi articol, potrivit căruia „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi apreciem că instanţa de control constituţional nu se poate pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 având în vedere că nu a fost sesizată prin încheiere cu neconstituţionalitatea acestui text de lege. Cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate este cel fixat în faţa instanţei judecătoreşti în cauza în care a fost ridicată excepţia, astfel că, în faţa Curţii Constituţionale, obiectul acesteia nu poate fi altul decât cel stabilit prin actul de sesizare.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dan Scăunaş în Dosarul nr. 4.644/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 289 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 martie 2016.

 

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru aprobarea modelului cererilor de plată, precum şi a modelului formularelor de accesare a clauzei de revizuire a angajamentelor încheiate în cadrul măsurii 215 - Plăţi în favoarea bunăstării animalelor - pachetul a) porcine şi pachetul b) păsări

 

Având în vedere Referatul comun de aprobare nr. 15,743 din 7 iunie 2016 al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, respectiv nr. 24.376 din 8 iunie 2016 al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură,

în baza prevederilor:

- art. 18 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015;

- Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR 2007-2013), aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2008) 3.831 din 16 iulie 2008, notificată României prin Adresa nr. 204.671 din 17 iulie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;

- Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control şi condiţiile pentru refuzarea sau retragerea plăţilor şi pentru sancţiunile administrative aplicabile în cazul plăţilor directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală şi al ecocondiţionalităţii;

- Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare şi control, măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea, cu modificările şi completările ulterioare;

- Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 761/2016 al Comisiei din 13 mai 2016 de derogare de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 în ceea ce priveşte data finală pentru depunerea cererii unice, a cererilor de ajutor sau a cererilor de piaţă, data finală pentru notificarea modificărilor aduse cererii unice sau cererii de plată şi data finală pentru cererile de alocare a drepturilor la plată sau de creştere a valorii drepturilor la plată în cadrul schemei de plată de bază pentru anul 2016;

- Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2014-2020), aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(2015)3.508 din 26 mai 2015, cu modificările ulterioare;

- Acordului de delegare nr. P86(APDRP)/A35(APIA)/26.431(ANSVSA)59.285(AMPNDR) din 12 iulie 2012 pentru implementarea măsurii 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor, prin care s-a stabilit cadrul juridic, administrativ şi operaţional în temeiul căruia APDRP deleagă către APIA implementarea şi atribuţiile specifice funcţiei de autorizare, plată, contabilizare, recuperare datorii, iar către ANSVSA, în calitate de autoritate competentă, realizarea controlului pe teren a cerinţelor specifice în cadrul angajamentelor încheiate de beneficiari pentru măsura 215 - Plăţi pentru bunăstarea animalelor;

- art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, precum şi

pentru noile angajamente juridice încheiate în perioada tranzitorie până la aprobarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 31 din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (5) şi (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă modelul Cererii de plată privind măsura 215 - pachetul a) - Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă modelul Cererii de plată privind măsura 215 - pachetul b) - Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - Se aprobă modelul formularului de accesare a clauzei de revizuire a angajamentelor cu scopul adaptării acestora la noul cadru juridic aplicabil măsurii 215 - pachetul a) Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor, prevăzut în anexa nr. 3.

Art. 4. - Se aprobă modelul formularului de accesare a clauzei de revizuire a angajamentelor cu scopul adaptării acestora la noul cadru juridic aplicabil măsurii 215 - pachetul b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, prevăzut în anexa nr. 4.

Art. 5. - Pot depune cereri de plată, conform modelului prevăzut la art. 1, beneficiarii măsurii 215 - pachetul a) - Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor care au depus cereri de ajutor în conformitate cu prevederile:

a) Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 149/2012 pentru aprobarea modelului cererii de ajutor privind măsura 2.1.5 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - porcine (sesiunea 1), public al în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 17 iulie 2012;

b) Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 6/2013 pentru aprobarea modelului cererii de ajutor privind măsura 215 - Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 14 ianuarie 2013;

c) Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 704/2014 pentru aprobarea modelului cererii de ajutor privind măsura 215 Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet a) - Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor şi pachet b) - Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 16 mai 2014.

Art. 6. - Pot depune cereri de plată, conform modelului prevăzut la art. 2, beneficiarii măsurii 215 - pachetul b) - Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor care au depus cereri de ajutor în conformitate cu prevederile:

a) Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 239/2012 pentru aprobarea modelului Cererii de ajutor privind măsura 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachetul b) - păsări, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 15 noiembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare;

b) Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 704/2014 pentru aprobarea modelului cererii de ajutor privind măsura 215 Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet a) - Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor şi pachet b) - Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 16 mai 2014.

Art. 7. - Pentru anul 2016, beneficiarii prevăzuţi la art. 5 şi 6 ale prezentului ordin pot depune cereri de plată până la data

de 15 iunie, conform prevederilor art. 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) al Comisiei nr. 761/2016 de derogare de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare şi control, măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea.

Art. 8. - Pentru anul 2016, beneficiarii prevăzuţi la art. 5 şi 6 ale prezentului ordin pot notifica în scris modificările aduse cererilor de plată până la data de 15 iunie, conform prevederilor art. 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) al Comisiei nr. 761/2016 de derogare de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare şi control, măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea.

Art. 9. - Cererile de plată prevăzute la art. 1 şi 2 pot fi depuse şi modificările prevăzute la art. 8 pot fi notificate şi cu întârziere, dar care nu depăşeşte 25 de zile calendaristice, întârzierea determinând o reducere cu 1% pe zi lucrătoare a sumelor la care ar fi avut dreptul beneficiarul respectiv.

Art. 10. - Cererile de plată depuse în anul 2016 vor acoperi efectivul estimat a fi realizat în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2016.

Art. 11. - (1) Cererile de plată depuse în anul 2015, pentru ambele pachete, sunt amendate prin clauza de revizuire prevăzută la art. 3 şi 4, prin limitarea perioadei la care acestea fac referire până la data de 31 decembrie 2015.

(2) Cererile de plată depuse în anul 2016 pentru sesiunea a 2-a pachetul b) - Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor se înlocuiesc de cererile prevăzute la art. 2, care vor fi depuse în anul 2016.

(3) Depunerea formularelor prevăzute la art. 3 şi 4 se face cel târziu în ziua depunerii cererilor prevăzute la art. 1, respectiv art. 2, neputând depăşi termenul-limită prevăzut la art. 9.

Art. 12. - Anexele nr. 1-4*) fac parte integrantă din prezentul ordin..

Art. 13. - Începând cu data prezentului ordin se abrogă următoarele acte normative:

a) Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.125/2013 pentru aprobarea modelului Cererii de plată privind măsura 215 - pachet b) - Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 17 octombrie 2013, cu modificările ulterioare;

b) Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 43/2015 pentru aprobarea modelului cererii de plată privind măsura 215 - pachet a) porcine - Plăţi în favoarea bunăstării animalelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2015.

Art. 14. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu

 

Bucureşti, 9 iunie 2016.

Nr. 826.


*) Anexele nr. 1-4 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 

ORDIN

privind aprobarea Metodologiei de primire la studii şi şcolarizare a cetăţenilor străini pe locuri fără plata taxelor de şcolarizare, dar cu bursă, în instituţiile de învăţământ superior de stat acreditate

 

În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în baza Hotărârii Guvernului nr. 288/1993 privind şcolarizarea în România a cetăţenilor din alte ţări, republicată, cu modificările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 2.309/2004 privind suplimentarea cu 5 burse a numărului de burse acordate cetăţenilor străini de către statul român prin Ministerul Afacerilor Externe,

având în vedere Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţa Guvernului nr. 22/2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de şcolarizare, în valută, a cetăţenilor care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum şi din cele care nu fac parte din Spaţiul Economic European şi din Confederaţia Elveţiană, aprobată cu modificări prin Legea nr. 1/2010,

luând în considerare Hotărârea Guvernului nr. 844/2008 privind stabilirea cuantumului burselor pentru elevii, studenţii, masteranzii, doctoranzii, medicii aflaţi la specializare şi cursanţii aflaţi la stagii de specializare/perfecţionare postuniversitară din Republica Moldova, Ucraina, pentru cei de origine etnică română din afara graniţelor ţării, pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, precum şi pentru cetăţenii străini, bursieri ai statului român, care studiază în instituţii şi unităţi de învăţământ de stat din România,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 44/2016 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice,

ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Metodologia de primire la studii şi şcolarizare a cetăţenilor străini pe locuri fără plata taxelor de şcolarizare, dar cu bursă, în instituţiile de învăţământ superior de stat acreditate, cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Direcţia generală relaţii internaţionale şi afaceri europene, Direcţia generală învăţământ superior şi Direcţia generală buget-finanţe vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,

Adrian Curaj

 

Bucureşti, 16 mai 2016.

Nr. 3.775.

 

ANEXĂ

 

METODOLOGIE

de primire la studii şi şcolarizare a cetăţenilor străini pe locuri fără plata taxelor de şcolarizare, dar cu bursă, în instituţiile de învăţământ superior de stat acreditate

 

CAPITOLUL I

Condiţii generale de atribuire a burselor

 

Art. 1. - Locurile de studii fără plata taxelor de şcolarizare, dar cu bursă, se acordă:

a) pe bază de reciprocitate, cetăţenilor străini sau ai unor state membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European, după caz, în conformitate cu prevederile documentelor de cooperare bilaterala în domeniul educaţiei. Aceste locuri pot fi alocate şi sub forma lunilor-bursă;

b) în baza unor oferte unilaterale ale statului român, reglementate prin acte normative specifice;

c) în baza ofertei statului român, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, în funcţie de interesele externe ale României;

d) în baza ofertei statului român, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la propunerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, pentru promovarea unor acţiuni de colaborare economică sau comercială;

e) în baza ofertei statului român, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, prin Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, pentru cetăţenii străini cu rezultate bune la învăţătură.

Art. 2. - (1) Locurile de studii prevăzute la art. 1 se alocă exclusiv pentru programele de studii acreditate, în limba română.

(2) Lunile-bursă se pot aloca şi pentru programe de studii cu predare într-o limbă de circulaţie internaţională.

Art. 3. - (1) Cetăţenii străini pot fi înscrişi pe locurile prevăzute la art. 1 lit. a)-d) după absolvirea anului pregătitor, în cadrul căruia îşi însuşesc cunoştinţele necesare de limba română.

(2) Durata anului pregătitor pentru studii universitare de licenţă este de 1 an academic, iar pentru studii universitare de masterat, doctorat şi învăţământ postuniversitar, inclusiv în domeniul sănătate, este de cel puţin 6 luni calendaristice.

(3) Sunt exceptate de la obligaţia de a prezenta atestatul de absolvire a anului pregătitor, la înscrierea la programe de studii cu predare în limba română, următoarele categorii de persoane:

a) persoanele care prezintă acte de studii româneşti (diplome şi certificate) sau acte de studii, situaţii şcolare atestând cel puţin 4 ani de studii consecutivi urmaţi în limba română, într-o unitate şcolară din sistemul naţional din România;

b) persoanele care, în vederea înscrierii în învăţământul universitar, promovează testul de limba română, în urma examinării de către o comisie de specialitate formată din cadre didactice având cel puţin funcţia didactică de lector. Examinarea poate fi făcută în instituţia de învăţământ superior la care candidatul doreşte să studieze, dacă această instituţie de învăţământ superior desfăşoară o specializare/program de studii de limba şi literatura română acreditat, sau în cadrul altei instituţii de învăţământ superior acreditate care desfăşoară o astfel de specializare/program de studii. În urma acestei examinări se va elibera un certificat de competenţă lingvistică;

c) persoanele care, în vederea înscrierii în învăţământul universitar, prezintă certificate sau, după caz, atestate de competenţă lingvistică, nivel minim B 2, eliberate de Institutul Limbii Române.

Art. 4. - Locurile de studii fără plata taxelor de şcolarizare, dar cu bursă, prevăzute la art. 1 lit. a), b) şi e) se acordă potrivit prevederilor prezentei metodologii.

Art. 5. - Locurile de studii fără plata taxelor de şcolarizare, dar cu bursă, prevăzute la art. 1 lit. c) şi d) se acordă prin concurs de dosare, organizat de către instituţiile implicate, conform metodologiilor proprii.

 

CAPITOLUL II

Organizarea şi desfăşurarea concursului

 

SECŢIUNEA 1

Procedura de acordare a locurilor prevăzute la art. 1 lit. a) şi b)

 

Art. 6. - (1) Locurile de studii fără plata taxelor de şcolarizare, dar cu bursă, prevăzute la art. 1 lit. a) şi b), se acordă cetăţenilor străini care doresc să îşi continue studiile în învăţământul superior de stat în România.

(2) Aceste locuri se acordă, anual, după cum urmează:

a) la propunerea partenerilor abilitaţi, în baza prevederilor specifice prevăzute în documentele bilaterale de cooperare în domeniul educaţiei;

b) la propunerea partenerilor abilitaţi, conform actelor normative specifice care reglementează oferta unilaterală a statului român.

Art. 7. - Dosarul de candidatură conţine următoarele:

a) certificatul de naştere - copie şi traducere legalizată;

b) copie de pe actul care atestă domiciliul stabil în străinătate;

c) copie de pe paşaport;

d) cererea de eliberare a Scrisorii de acceptare la studii, prevăzută în anexa la prezenta metodologie, completată la toate rubricile, în două exemplare;

e) copie şi traducere legalizată a diplomei de bacalaureat, licenţă, maşter sau de doctorat, după caz, ori echivalentul acesteia, autentificată de către autorităţile de resort din ţara emitentă;

f) copie şi traducere legalizată a adeverinţei care atestă promovarea examenului de bacalaureat, licenţă, maşter sau doctorat, după caz, pentru absolvenţii anului curent;

g) foile matricole - copii şi traduceri legalizate, aferente studiilor efectuate;

h) atestatul de absolvire a anului de limba română sau certificatul de competenţă lingvistică, după caz;

i) certificatul medical (într-o limbă de circulaţie internaţională) care să ateste faptul că persoana care urmează să se înscrie la studii nu suferă de boli contagioase ori de alte afecţiuni incompatibile cu viitoarea profesie.

Art. 8. - Procedura de admitere, aplicată candidaţilor de la art. 1 lit. a) şi b), se desfăşoară astfel:

a) Lista cu persoanele propuse pentru ocuparea unui loc de studii fără plata taxelor de şcolarizare, dar cu bursă, alături de dosarele acestora se transmit, de către partenerii abilitaţi, la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS)- Direcţia generală relaţii internaţionale şi afaceri europene (DGRIAE), în conformitate cu prevederile documentelor bilaterale, respectiv unilaterale, în vigoare.

b) După analiza dosarului şi primirea avizului instituţiei de învăţământ superior primitoare, MENCS emite scrisoarea de acceptare la studii.

c) MENCS transmite scrisorile de acceptare la studii partenerilor abilitaţi, care în termen de 30 de zile vor comunica oficial MENCS confirmarea locului acordat.

d) La sosirea în România, candidaţii declaraţi admişi se prezintă la MENCS, pentru ridicarea documentelor necesare înmatriculării.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Procedura de acordare a locurilor prevăzute la art. 1 lit. e)

 

Art. 9. - Fiecare instituţie de învăţământ superior de stat acreditată care şcolarizează studenţi străini (cu excepţia românilor de pretutindeni şi a cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate), înmatriculaţi pe locuri cu taxă în valută (în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 22/2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de şcolarizare, în valută, a cetăţenilor care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum şi din cele care nu fac parte din Spaţiul Economic European şi din Confederaţia Elveţiană, aprobată cu modificări prin Legea nr. 1/2010), cu rezultate academice şi ştiinţifice deosebite va înainta MENCS -DGRIAE:

a) adresa oficială, semnată de rectorul instituţiei de învăţământ, prin care se face nominalizarea persoanelor propuse pentru primirea unui loc de studii fără plata taxelor de şcolarizare, dar cu bursă;

b) maximum 5 dosare de candidatură;

c) centralizatorul care conţine clasamentul candidaţilor, în ordinea descrescătoare a rezultatelor academice.

Art. 10. - Dosarul de candidatură va conţine:

a) situaţia şcolară pe fiecare an de studiu (exceptând anul pregătitor), pentru candidaţii care solicită continuarea studiilor universitare de licenţă;

b) copie de pe diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă (foaia matricolă) sau adeverinţă din care să reiasă situaţia şcolară pe toţi anii de studiu, precum şi rezultatele obţinute la examenul de licenţă (pentru absolvenţii anului în curs), pentru candidaţii care solicită continuarea studiilor universitare de maşter, doctorat sau învăţământ postuniversitar în domeniul sănătate, după caz;

c) curriculum vitae, lista lucrărilor ştiinţifice, publicaţii de specialitate, referate, recomandări de la cel puţin două cadre didactice universitare sau specialişti ai domeniului - pentru candidaţii la studii universitare de doctorat;

d) copie legalizată de pe actul de naştere;

e) copie de pe paşaport;

f) copie de pe permisul de şedere în România.

Art. 11. - Procedura de aplicaţie se desfăşoară astfel:

a) Senatele instituţiilor de învăţământ superior acreditate vor stabili criteriile pe baza cărora se formulează propunerile de candidaturi şi le vor aduce la cunoştinţa potenţialilor candidaţi prin afişarea acestora pe site-ul oficial al fiecărei instituţii de învăţământ superior.

b) Lista nominală a propunerilor de candidaturi va fi aprobată de Senatul instituţiei de învăţământ superior acreditate şi va fi afişată pe site-ul oficial.

c) Lista nominală şi dosarele candidaţilor vor fi înaintate MENCS - DGRIAE, până la data de 30 noiembrie a fiecărui an.

Art. 12. - Pentru obţinerea acestor burse, pot candida următoarele categorii de studenţi:

a) cetăţenii străini, cu excepţia celor care se află într-un an terminal, care au absolvit cel puţin un an de studii, în afara anului pregătitor, într-o instituţie de învăţământ superior de stat acreditată şi au obţinut minimum media 8,00; şi

b) cetăţenii străini, absolvenţi ai unui program de studii universitare în România, care au obţinut o medie generală de cel puţin 8,00 şi care îşi continuă studiile într-o instituţie de învăţământ superior de stat acreditată.

Art. 13. - Bursele se acordă în ordinea descrescătoare a mediilor, selectându-se primele candidaturi de la fiecare universitate, în limita numărului de granturi disponibile şi avându-se în vedere o repartizare echilibrată pe universităţi şi, în cadrul acestora, pe domenii de studii,

Art. 14. - În cazul în care doi candidaţi au aceeaşi medie, departajarea se va face în funcţie de ciclul de studii, întâietate având, în ordine, candidaţii de la ciclul de studii universitare de doctorat, masterat şi, în cele din urmă, de licenţă.

Art. 15. - Candidaţii astfel selecţionaţi devin beneficiari ai granturilor prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice. Rezultatele finale ale selecţiei vor fi comunicate instituţiilor de învăţământ superior şi publicate pe site-ul oficial al ministerului.

 

CAPITOLUL III

Drepturi şi obligaţii

 

Art. 16. - Beneficiarilor locurilor de studii prevăzute la art. 1 li se asigură următoarele facilităţi:

a) finanţarea cheltuielilor de şcolarizare pentru anul pregătitor de limba română:

b) finanţarea cheltuielilor de şcolarizare pentru studiile propriu-zise, dar nu mai mult de durata unui ciclu şcolar/academic;

c) acordarea unei burse lunare, pentru studenţii înmatriculaţi în anul pregătitor de limba română;

d) acordarea unei burse lunare, pentru studenţii înmatriculaţi la studii de licenţă, maşter, doctorat, respectiv, în învăţământul postuniversitar din domeniul sănătate, dar nu mai mult de durata unui ciclu şcolar/academic;

e) finanţarea cheltuielilor de cazare în căminele studenţeşti, prin bugetul MENCS, în limita subvenţiei alocate;

f) asistenţă medicală gratuită în caz de urgenţe medico-chirurgicale şi boli cu potenţial endemo-epidemic, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare;

g) tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic, conform prevederilor legale.

Art. 17. - Facilităţile prevăzute la art. 16 se acordă după cum urmează:

a) pentru studenţii înmatriculaţi în anul pregătitor de limba română, pe parcursul anului academic şi în vacanţele legale, inclusiv, pe perioada vacanţei de vară;

b) pentru studenţii înmatriculaţi la studii de licenţă şi maşter, pe parcursul anului academic şi în vacanţele legale, dar nu se

acordă pe perioada vacanţei de vară. În cazul în care studenţii sunt reţinuţi la facultate pe timpul vacanţei de vară pentru activităţi curriculare sau în cazul în care există prevederi legale specifice, drepturile prevăzute la art. 16 se menţin;

c) pentru doctoranzii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă şi pentru medicii rezidenţi, pe toată durata anului calendaristic;

d) pentru cursanţii aflaţi la stagii de specializare, perfecţionare postuniversitară, învăţământ postuniversitar în domeniul sănătate, pe perioada efectuării stagiului/perioada lunilor-bursă;

e) încă 30 de zile după finalizarea studiilor preuniversitare, universitare sau a învăţământului postuniversitar cu durata de cel puţin 1 an.

Art. 18. - Beneficiarii locurilor de studii prevăzute la art. 1 pot beneficia de finanţare de la buget pentru un singur ciclu de studii, un al doilea program de studii putând fi urmat doar în regim cu taxă în valută.

Art. 19. - (1) Cuantumul burselor se stabileşte astfel:

a) pentru elevi şi studenţi - echivalentul în lei al sumei de 65 de euro/lună;

b) pentru masteranzi, medici înscrişi în învăţământul postuniversitar din domeniul sănătate şi cursanţi aflaţi la stagii de specializare/perfecţionare postuniversitară - echivalentul în lei al sumei de 75 de euro/lună;

c) pentru doctoranzi, forma de învăţământ cu frecvenţă - echivalentul în lei al sumei de 85 de euro/lună.

(2) Cuantumul burselor pentru anul pregătitor de limba română este echivalentul în lei al sumei de 65 de euro/lună.

(3) Echivalentul în lei al bursei se actualizează în fiecare an, trimestrial, la cursul de schimb al monedei euro comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente.

Art. 20. - (1) Studenţii de la programul de an pregătitor de limba română, precum şi cei din programele universitare de licenţă şi maşter, care nu au obţinut la finalizarea anului universitar un număr de 60 de credite transferabile, nu mai beneficiază de drepturile prevăzute la art. 16 lit. a), b), d) şi e). Aceste drepturi pot fi redobândite în anul de învăţământ următor, după obţinerea celor 60 de credite transferabile, cu condiţia ca numărul anilor de bursă să nu depăşească durata ciclului academic.

(2) Pe perioada suspendării bursei şi a finanţării cheltuielilor de şcolarizare, cetăţenii străini vor studia cu taxă în valută, în cuantumul stabilit în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(3) Finanţarea cheltuielilor de şcolarizare şi bursa se retrag în cazul încălcării legislaţiei naţionale sau a normelor de conduită universitară.

Art. 21. - (1) Mobilitatea academică internă definitivă se realizează cu acceptul instituţiilor de învăţământ superior de stat acreditate, de provenienţă, respectiv primitoare şi cu acordul MENCS;

(2) Mobilitatea academică internă definitivă se poate realiza după primul an şi până la sfârşitul penultimului an de studii, la aceeaşi specializare.

(3) Mobilitatea academică internă definitivă se realizează numai după sfârşitul unui an de studii, după satisfacerea cerinţelor prevăzute în art. 20 alin. (1), iar înmatricularea se realizează odată cu începerea noului an universitar.

Art. 22. - Cetăţenii străini au următoarele obligaţii:

a) să respecte Constituţia României şi legile statului român;

b) să respecte regulamentul intern al instituţiei de învăţământ în care îşi desfăşoară activitatea;

c) să respecte prevederile prezentei metodologii.

 

ANEXĂ*)

la metodologie

 

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

MINISTRY OF NATIONAL EDUCATION AND SCIENTIFIC RESEARCH

MINISTERE DE L’EDUCATION NATIONALE ET DE LA RECHERCHE SCIENTIFIQUE

 

 

Nr. Ref. ..................

 

DIRECŢIA GENERALĂ RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI AFACERI EUROPENE

general direction for international relations and european affairs

DIRECTION GENERALE DES RELATIONS INTERNATIONALES ET DES AFFAIRES EUROPEENNES

 

 

28-30 G-ral Berthelot Street/12 Spiru Haret Street,010168 Bucharest

Tel. (44021) 4056200; 4056300

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CERERE PENTRU ELIBERAREA SCRISORII DE ACCEPTARE LA STUDII

APPLICATION FOR THE ISSUANCE OF LETTER OF ACCEPTANCE TO STUDIES

DEMANDE D’APPLICATION POUR LA LETTRE D’ACCEPTATION AUX ETUDES

(Se completează cu majuscule/ to be filled in with capital letters/ à completer en majuscules)

 

1. NUMELE .................................................................................................

PRENUMELE .................................................................................................

( SURNAME/ NOMS)

(GIVEN NAMES/PRENOMS)

 

 

2. NUMELE PURTATE ANTERIOR .............................................................................................................................................

 

(PREVIOUS SURNAMES/ NOMS PORTES ANTERIEUREMENT)

 

 

 

3. LOCUL ŞI DATA NAŞTERII

Ţara ....................................

Localitatea ....................................

Data

 

 

 

 

 

 

 

 

(DATE AND PLACE OF BIRTH/ DATE ET LIEU DE NAISSANCE)

(COUNTRY/PAYS)

(PLACE/ LOCALITE)

(DATE/DATE)

Z

Z

L

L

A

A

A

A

 

 

 

 

(D

D

M

M

Y

Y

Y

Y)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4. PRENUMELE PĂRINŢILOR

(PARENTS GIVEN NAMES/ PRENOMS DES PARENTS)

 

5. SEXUL  (SEX/ SEXE)

 M

 F

 

 

6. STAREA CIVILĂ

  CASATORIT(Ă)

  NECĂSĂTORIT(Ă)

  DIVORŢAT(Ă)

 VĂDUV(Ă)

(ETAT CIVIL)

(MARRIED /MARIE)

(SINGLE/ CELIBATAIRE)

(DIVORCED/ DIVORCE)

[WIDOW(ER)/ VEUF(VEUVE)]

 

7. CETĂŢENIA (CETĂŢENIILE) ACTUALE .................................................................................................

CETĂŢENII ANTERIOARE .................................................................................................

[ACTUAL CITIZENSHIPS / NATIONALITE(S) ACTUELLE(S)]

(PREVIOUS CITIZENSHIPS/ NATIONALITES ANTERIEURES)

 

8. DOCUMFNT DE CĂLĂTORIE :

TIPUL .................................................................................................

SERIE .................................................................................................

NR. .................................................................................................

(TAVEL DOCUMENT/ DOCUMENT DE VOYAGE)

(TYPE/TYPE)

(SERIE/SERIE)

(NO/NO)

 

ELIBERAT DE ŢARA: .................................................................................................

LA DATA

 

 

 

 

 

 

 

 

   VALABILITATE .................................................................................................

(COUNTRY ISSUED BY/ EMIS PAR PAYS)

(DATE OF ISSUE/A)

Z

Z

L

L

A

A

A

A

   (VALIDITY/ EXPIRANT LE)

 

9. DOMICILIUL PERMANENT ACTUAL: .....................................................................................

ŢARA .................................................................................................

LOCALITATEA .................................................................................................

(PERMANENT RESIDENCE/ DOMICILE PERMANENT ACTUEL)

(COUNTRY/PAYS)

(PLACE/LOCALITE)

 

10. PROFESIA .....................................................................................

LOCUL DE MUNCĂ .....................................................................................

(PROFESSION/ PROFESSION)

(WORK PLACE/ LIEU DE TRAVAIL)

 

11. The complete address where the Letter of Acceptance can be sent to you

L’adresse complète ou on peut envoyer la Lettre d’acceptation

 

 

12. MOTIVAŢIA DEPLASĂRII ÎN ROMÂNIA (PURPOSE OF VISIT/BUT DE SEJOUR)

 STUDII (STUDIES/ ETUDES)

 

NOTE; All the fields are mandatory, must be completed in 2 copies and have to be accompanied by the documents mentioned in Section V, or else your request will not be processed.

Tous les champs sont obligatoires, doivent être complétées en 2 exemplaires et doivent etre accompagné par les documents mentionnés à la Section V, sinon votre sollicitation ne sera pas analysée.

 

 

I. Education background / Études

 

Name and Location of the Secondary School / University

Date of Admission / Date of Completion

Type of Certificate issued

Nom et adresse du Lycée / Université

Date d’Admission / Date de Finalisation

Type de Certificat reçu

 

 

 

 

 

 

 

II. Studies applied in Romania / Option d’études en Roumanie

 

Studies applied in Romania

Branch. /Speciality

High School/ University

Language of instruction

I apply for the Romanian language course (For YES yon have to mention the University)

Option d’études en Roumanie

Domaine / Sp6cialitwe

Lycée/ Université

Langue d’enseignement

Je désire suivre le cours préparatoire de langue Roumaine (Pour OUI il faut mentionner l’Université)

YES/OUI

NO/NON

Secondary, in the grade

Pré-universitaire, classe

 

 

 

 

 

Undergraduate

Universitaire

 

 

 

 

 

Master

 

 

 

 

 

Specialization

Spécialisation

 

 

 

 

 

Ph.D.

Doctorat

 

 

 

 

 

 

III. Proficiency in other languages (please. fill in as appropriate: excellent, good. poor)

Langues connues (rempli: excellent, bonne, faible)

 

Language

Writing

Speaking

Institution that issued the certificate

Langue

Ecrit

Parlée

Institution qui a émis le certificat

Romanian

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

IV. Statement of the applicant / Declaration du solicitor

I oblige myself to observe the laws in force in Romania, the school and university rules, regulations and norms, as well as those for social life. /

Je suis oblige de respecter les lois en vigueur en Roumanie, les normes et les réglementations des écoles et des universités, ainsi que les règles de cohabitation sociale.

I am aware that any untrue information will lead to my disqualification. /

Je comprends et j’accepte que toute information incorrecte ou fausse, toute omission vont entraîner ma disqualification.

 

V. Annex (authenticated copies and translations of the documents, in an internationally wide-spread language)

Annexés (photocopies et traductions légalisées des documents, dans mie langue de circulation internationale)

1. The certificate of studies / Les certificats des études.

2. The birth certificate / L’acte de naissance.

3. Passport / Passeport

4. Medical certificate / Certificat médical.

5. The list of results of the completed study years (Academic Transcripts) for postgraduate studies applicants and for those wishing to continue studies begun in other countries /

La liste complète des résultats des études pour chaque année, pour les solliciteurs des études postuniversitaires ct pour les étudiants qui désirent se transférer d’un autre pays.

On my arrival in Romania I should submit the original documents.

 mon arrivée en Roumanie je vais présenter tous les documents en original.

 

Date .................................

Signature  .................................

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.