MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 457/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 457         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 21 iunie 2016

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

414. - Hotărâre privind scoaterea unor imobile din inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului ca urmare a restituirii acestora persoanelor îndreptăţite şi modificarea anexei nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

 

417. - Hotărâre privind modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

 

420. - Hotărâre privind schimbarea titularului dreptului de administrare a unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi actualizarea anexelor nr. 4 şi 40 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

2.414. - Ordin al ministrului culturii privind clasarea în Lista monumentelor istorice, categoria monument, grupa valorică A, a subcomponentelor Hambarul arhimandritului Ioan şi Tumul incintei fortificate în cadrul ansamblului Mănăstirii Hurezi, cod LMI VL-II-a-A-09894, Str. Mănăstirii nr. 164-164 A, 164 B, sat aparţinător Romanii de Jos, oraşul Horezu, judeţul Vâlcea, în LMI, categoria II, monument de arhitectură, grupa valorică A

 

2.486. - Ordin al ministrului culturii pentru aprobarea cerinţelor minime pe care trebuie să le îndeplinească persoanele juridice de drept privat, în vederea sprijinirii colectării fondurilor, în numele, pe seama Ministerului Culturii şi în scopul achiziţionării operei de artă „Cuminţenia Pământului”

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 13 din 18 mai 2016 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală)

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind scoaterea unor imobile din inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului ca urmare a restituirii acestora persoanelor îndreptăţite şi modificarea anexei nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat

al bunurilor din domeniul public al statului

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă scoaterea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile înregistrate la poziţiile cu nr. MFP: 37060, 39535, 102016 - parţial, 96734, cuprinse în anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a restituirii acestora către persoanele îndreptăţite, în condiţiile legii, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea şi completarea corespunzătoare în anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,

Adrian Curaj

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

 

Bucureşti, 8 iunie 2016,

Nr. 414.

 

ANEXĂ

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale unor imobile care se scot din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului ca urmare a retrocedării acestora către persoanele îndreptăţite Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - CUI 13729380

 

Nr. MFP

Cod de clasificare

Denumirea bunului

Persoana juridică de la care se scoate imobilul

Descrierea tehnică

Adresa

Baza legală

Valoarea de inventar

(lei)

37060

8.26.05

Clubul Elevilor şi Copiilor Câmpulung Moldovenesc

Inspectoratul Şcolar Suceava (CUI 4244865) - Centrul de Execuţie Bugetară + Clubul Copiilor şi Elevilor (CU114061474)

P + 2E, zidărie cărămidă, învelitoare tablă

Judeţul Suceava, municipiul Câmpulung Moldovenesc, str. 22 Decembrie nr. 3

Decizia civilă nr. 607/11.03.2004

930.945

39535

8.26.03

Inspectoratul Şcolar Iaşi,

 clădire

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi

(CUI 4701614)

P, zidărie, planşee din lemn,

Steren = 1.330 mp, Sc = 305 mp

Judeţul laşi, municipiul laşi, str. Crişan nr. 14

Sentinţa civilă nr. 1.440/2012 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă

15

102016 - parţial

8.26.05

Clubul Copiilor Roman

Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ

(CUI 2613567), Palatul Copiilor Piatra-Neamţ

(CUI 2613230)

Teren = 2.808,5 mp

Judeţul Neamţ, municipiul Român, str. CuzaVodă nr. 12

Decizia nr. 43/2004 a Comisiei speciale de retrocedare, Sentinţa civilă nr. 3.645/2007 a Judecătoriei Roman, Sentinţa civilă nr. 47/2005 a Curţii de Apel Bacău, Decizia nr. 2.035/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

1

96734

8.26.06

Clubul Sportiv Şcolar „Şoimii” Sibiu sediu

Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu

(CUI 4240707),

Clubul Sportiv Şcolar „Şoimii”

(CUI 4406177)

Clădire P+1E, sala de judo + culturism + dependinţe - Sc = 450 mp

judeţul Sibiu, municipiul Sibiu, str. Gh. Magheru

nr. 18

Decizia nr. 1.908/2008 a Comisiei speciale de retrocedare, Sentinţa civilă nr. 2758/2013 a Judecătoriei Sibiu

188.970

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, având în vedere prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, CU modificările şi completările ulterioare, şi al art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, referitor la imobilul aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - U.M. 0395 Satu Mare, înregistrat la poziţia cu nr. MFP 35.123, ca urmare a modificării valorii de inventar şi schimbării unităţii de administrare pentru o parte din acesta, potrivit datelor prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Ministerul Afacerilor Interne îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor interne,

Petre Tobă

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

 

Bucureşti, 8 iunie 2016.

Nr. 417.

 

ANEXA Nr. 1

 

DATELE DE IDENTIFICARE

a imobilului aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne - U.M. 0395 Satu Mare, a cărui valoare de inventar se actualizează

 

Nr. MFP

Cod de clasificaţie

Denumirea imobilului

Persoana juridică ce administrează imobilul

Adresa imobilului

Valoarea de inventar actualizată

(lei)

35.123

8.19.01

45-43

Ministerul Afacerilor Interne - U.M. 0395 Satu Mare

Cod unic de identificare (CUI) 4481144

Judeţul Satu Mare

12.659.632,88

 

 

ANEXA Nr. 2

 

DATELE DE IDENTIFICARE

a imobilului aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne - U.M. 0395 Satu Mare, a cărui unitate de administrare se schimbă

 

Nr. MFP

Cod de clasificaţie

Denumirea

imobilului

Unitatea de administrare de la care se transmite imobilul

Unitatea de administrare la care se transmite imobilul

Adresa imobilului

Caracteristici tehnice ale părţii care se transferă

Caracteristici tehnice ale părţii care rămâne la vechiul administrator

Nr. MFP pentru partea de imobil care îşi schimbă unitatea de administrare

35.123

(parţial)

8.19.01

45-43

Ministerul Afacerilor Interne -

U.M. 0395 Satu Mare Cod unic de identificare (CUI) 4481144

Ministerul Afacerilor Interne - Spitalul Clinic de Urgenţă „Avram Iancu” Oradea Cod unic de identificare (CUI) 4784130

Judeţul Satu Mare

Teren în suprafaţă de 89.398 mp (cotă-parte de 99,3742%) + 34 construcţii (C2- C34, C38), amenajări Valoare teren = 77.467,35 lei Valoare construcţii şi amenajări = 12.160.750,32 lei Valoare totală = 12.238.217,67 lei Denumire imobil: 50-15

CF nr. 100590/ Tăşnad

Teren în suprafaţă de 563 mp (cotă-parte de 0,6258%) şi o construcţie C1 Valoare teren = 487,86 lei Valoare construcţie = 420.927,35 lei Valoare totală = 421.415,21 lei CF nr. 100590/ Tăşnad

Se va atribui de către MFP.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind schimbarea titularului dreptului de administrare a unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi actualizarea anexelor nr. 4 şi 40 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat

al bunurilor din domeniul public al statului

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 867, 868, 869, 874 şi 875 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi în temeiul art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 598/2010 privind schimbarea titularului dreptului de administrare a unei părţi dintr-un imobil,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Imobilul aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, transmis în administrarea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, în baza Hotărârii Guvernului nr. 598/2010 privind schimbarea titularului dreptului de administrare a unei părţi dintr-un imobil, revine în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.

Art. 2. - Se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, înregistrat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului la poziţia cu nr. MFP 152.091, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării conform Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3. - (1) Se aprobă trecerea imobilului proprietate publică a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte.

(2) Se aprobă darea în folosinţă gratuită a imobilului de la alin. (1) Patriarhiei Române prin Arhiepiscopia Bucureştilor, pe termen limitat, de 50 de ani, în vederea organizării unui Centru de activităţi cu tineretul.

Art. 4. - (1) Obiectivul menţionat la art. 3, respectiv Centrul de activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, se va realiza în termen de 10 ani de la predarea efectivă a imobilului.

(2) în cazul în care nu se respectă destinaţia imobilului şi/sau termenul de realizare a obiectivului menţionat la art. 3, imobilul revine de drept în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.

Art. 5. - Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit prevederilor art. 3 se face pe bază de protocol încheiat între părţi, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 6. - Ministerul Apărării Naţionale şi Secretariatul de Stat pentru Culte îşi vor actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi vor opera modificările intervenite în anexele nr. 4 şi 40 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 7. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul apărării naţionale,

Mihnea Ioan Motoc

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

p. Secretarul de stat pentru culte,

Cezar Păvălaşcu

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

 

Bucureşti, 8 iunie 2016.

Nr. 420.

 

ANEXA Nr. 1

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului situat în oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, aflat în domeniul public al statului, care revine de drept în administrarea Ministerului Apărării Naţionale

 

Nr. crt.

Nr. MFP

Codul de clasificaţie

Denumirea bunului imobil

Adresa/Carte funciară/Nr. cadastral

Elementele-cadru de descriere tehnică

Valoarea de inventară bunului imobil (în lei)

Persoana juridică ce deţine imobilul în administrare

1

152.091

8.19.01

Imobil 961 (parţial)

Oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, Str. Răscoalei nr. 3-5, CF102312, nr. cad. 102312

Construcţii şi teren *

16.412.130 lei

Statul român, în administrarea Ministerului Apărării Naţionale CUI - 4183229


* Conform prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, instituţiile a căror activitate este organizată în baza unor legi speciale şi care au bunuri cu date de identificare clasificate completează anexele la hotărârile Guvernului numai cu acele date care nu sunt clasificate.

 

ANEXA Nr. 2

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului situat în oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, aflat în domeniul public al statului, care se transmite din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte şi în folosinţa gratuită a Arhiepiscopiei Bucureştilor

 

Nr. crt.

Nr. MFP

Codul de

clasificaţie

Denumirea bunului imobil

Adresa/Carte funciară/ Nr. cadastral

Elementele-cadra de descriere tehnică

Valoarea de inventar a bunului imobil (în lei)

Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUI

Persoana juridică la care se transmite imobilul/CUI

1

152.091

8.19.01

Imobil 961 (parţial)

Oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, Str.

Răscoalei nr. 3-5,

CF102312,

nr. cad. 102312

1. Teren

Suprafaţa terenului - 104.663 mp

Valoare contabilă -13.689.576 lei

2. Construcţii

C1 - Suprafaţă construită - 520 mp

C2 - Suprafaţă construită - 588 mp

C3 - Suprafaţă construită - 549 mp

C4 - Suprafaţă construită - 519 mp

C5 - Suprafaţă construită - 140 mp

C6 - Suprafaţă construită - 49 mp

C7 - Suprafaţă construită - 332 mp

C8 - Suprafaţă construită - 234 mp

C9 - Suprafaţă construită - 231 mp

C10 -- Suprafaţă construită -142 mp

C11 - Suprafaţă construită - 120 mp

C12 - Suprafaţă construită - 298 mp

C13 - Suprafaţă construită - 196 mp

C14 - Suprafaţă construită - 184 mp

C15 - Suprafaţă construită -164 mp

C16 - Suprafaţă construită - 210 mp

C17 - Suprafaţă construită - 91 mp

C18 - Suprafaţă construită - 221 mp

Valoarea contabilă - 2.645.964,97 lei

3. Amenajări

3.1. Împrejmuire sârmă ghimpată pe un rând de stâlpi cu o lungime de 254 ml

împrejmuire sârmă ghimpată pe două rânduri de stâlpi cu o lungime de 160 ml

împrejmuire beton prefabricat cu o lungime de 594 ml

împrejmuire metalică cu o lungime de 768 ml

3.2. Reţele

Reţea de alimentare cu apă cu o lungime de 860 ml

Reţea de canalizare cu o lungime de 820 ml Reţea de energie electrică subterană cu o lungime de 440 ml

Reţea de energie electrică aeriană cu o lungime de 2.700 ml

3.3. Drumuri, alei, platouri

Drumuri şi alei interioare asfaltate cu o suprafaţă de 1.250 mp

Drumuri şi alei interioare betonate cu o suprafaţă de 1.500 mp

Drumuri şi alei interioare pavate cu o suprafaţă de 3.010 mp

Platouri betonate cu o suprafaţă de 1.620 mp

Valoarea contabilă - 76.589,03 lei

16.412.130 lei

Statul român, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale

CUI - 4183229

Secretariatul de Stat pentru Culte

CUI - 26429279

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL CULTURII

 

ORDIN

privind clasarea în Lista monumentelor istorice, categoria monument, grupa valorică A, a subcomponentelor Hambarul arhimandritului Ioan şi Turnul incintei fortificate în cadrul ansamblului Mănăstirii Hurezi, cod LMI VL-II-a-A-09894, Str. Mănăstirii nr. 164-164 A, 164 B, sat aparţinător Romanii de Jos, oraşul Horezu, judeţul Vâlcea, în LMI, categoria II, monument de arhitectură, grupa valorică A

 

Având în vedere Referatul nr. 5.871 din 9 mai 2016 de aprobare a proiectului de ordin al ministrului culturii de clasare în Lista monumentelor istorice, a subcomponentelor la categoria monument, grupa valorică A, a Hambarului arhimandritului Ioan şi a Turnului incintei fortificate în cadrul ansamblului Mănăstirii Hurezi, cod LMI VL-II-a-A-09894, Str. Mănăstirii nr. 164-164 A, 164 B, sat aparţinător Romanii de Jos, oraşul Horezu, judeţul Vâlcea,

în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) pct. 2. lit. d) şi ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) şi (3) din Normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 11 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul culturii emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se clasează ca monumente istorice subcomponente ale ansamblului Mănăstirii Hurezi, cod Lista monumentelor istorice VL-II-a-A-09894, în categoria monument, grupa valorică A, Hambarul arhimandritului Ioan cu codul în Lista monumentelor istorice VL-II-m-A-09894.10 şi Turnul incintei fortificate, cu codul în Lista monumentelor istorice VL-II-m-A-09894.11.

(2) Zona de protecţie a monumentului istoric este cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul culturii,

Corina Şuteu

 

Bucureşti, 25 mai 2016.

Nr. 2.414.

 

ANEXĂ

 

Zona de protecţie a ansamblului Mănăstirii Hurezi, Str. Mănăstirii nr. 164-164 A, 164 B, sat aparţinător Romanii de Jos, oraşul Horezu, judeţul Vâlcea

Coordonatele punctelor de contur:

 

Coordonate stereo 70

X

Y

421920.051

408246.673

421915.160

408298.667

421914.383

408313.881

421919.997

408362.526

421947.836

408384.913

421975.028

408406.779

421990.271

408443.776

422002.418

408471.053

422016.744

408503.219

422034.604

408525.081

422054.957

408549.993

422068.886

408567.043

422078.684

408608.576

422085.653

408634.805

422095.390

408658.383

422106.143

408684.419

422127.567

408683.821

422156.956

408683.001

422182.506

408684.370

422212.471

408685.976

422225.760

408650.541

422236.503

408621.893

422249.138

408586.393

422258.061

408549.733

422272.118

408511.778

422293.568

408453.863

422295.074

408400.548

422295.541

408384.738

422297.162

408329.946

422299 527

408257.191

422301.606

408193.222

422283.222

408155.661

422258.673

408105.505

422230.391

408045.269

422208 019

407997.620

422186.184

407952.364

422163.781

407905.929

422122.265

407916.636

422077.166

407928.267

422034.170

407939.356

421987.877

407951.295

421946.622

407966.382

421721.426

407771.407

421788.772

407773.209

421845.103

407774.717

421888.707

407775.884

421944.145

407766.579

421993.109

407758.360

422004.530

407758.989

422043.897

407780.075

422130.034

407827.206

422220.653

407876.789

422253.478

407894.750

422261.244

407917.122

422271.728

407941.640

422295.905

407973.082

422309.832

407984.515

422358.407

408010.321

422414.140

408026.946

422462.864

408047.110

422524.234

408073.678

422550.977

408108.315

422595.430

408165.889

422605.235

408175.835

422616.672

408212.991

422627.893

408254.719

422627.671

408263.724

422630.048

408279.724

 

Coordonate stereo 70

X

Y

422636.287

408349.885

422630.918

408401.590

422625.649

408443.888

422621.749

408489.539

422601.947

408519.548

422591.009

408541.458

422585.920

408551.036

422551.477

408584.496

422540.770

408597.054

422495.334

408624.313

422446.382

408649.568

422396.139

408671.807

422317.333

408691.348

422275.505

408692.774

422246.574

408693.760

422227.153

408694.320

422188.857

408701.345

422163.868

408702.808

422135.822

408701.769

422120.565

408702.085

422099.506

408698.793

422032.041

408697.890

421953.995

408696.933

421928.424

408693.875

421894.914

408689.582

421857.212

408686.572

421815.812

408678.965

421786.406

408676.853

421768.482

408672.945

421741.316

408664.303

421724.101

408659.719

421694.011

408657.243

421664.960

408654.793

421637.145

408644.403

421603.049

408621.727

421584.867

408600.138

421580.865

408593.801

421579.565

408562.231

421573.951

408522.931

421559.600

408486.534

421544.325

408468.987

421530.618

408453.241

421530.618

408453.241

421524.003

408426.393

421510.790

408400.074

421519.244

408380.529

421521.578

408370.189

421519.945

408352.128

421530.763

408335.066

421550.132

408303.142

421569.687

408275.229

421592.249

408248.451

421603.587

408234.974

421625.937

408214.039

421634.878

408202.823

421647.565

408180.263

421649.416

408147.385

421653.538

408120.802

421658.395

408064.431

421661.379

408023.920

421666.216

407958.229

421669.059

407913.246

421681.326

407879.782

421702.529

407822.299

 

MINISTERUL CULTURII

 

ORDIN

pentru aprobarea cerinţelor minime pe care trebuie să le îndeplinească persoanele juridice de drept privat, în vederea sprijinirii colectării fondurilor, în numele, pe seama Ministerului Culturii şi în scopul achiziţionării operei de artă „Cuminţenia Pământului”

În considerarea prevederilor art. 3 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziţionarea unui bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil clasat în categoria tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil, cu completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 11 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul culturii emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă cerinţele minime privind capacitatea administrativă de a sprijini colectarea fondurilor şi/sau experienţa În colectarea fondurilor, pe care trebuie să le îndeplinească persoanele juridice de drept privat cu sau fără scop lucrativ, care pot fi selectate în vederea sprijinirii colectării fondurilor, în numele, pe seama Ministerului Culturii şi în scopul achiziţionării bunului prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziţionarea unui bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil clasat în categoria tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil, cu completările ulterioare.

Art. 2. - Pentru a putea fi selectate de către Ministerul Culturii în vederea sprijinirii colectării fondurilor, persoanele juridice de drept privat cu scop lucrativ trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe minime:

a) sunt persoane juridice înfiinţate în conformitate cu prevederile legii;

b) funcţionează de cel puţin 3 ani;

c) nu au datorii la bugetul de stat sau la bugetul local;

d) nu se află în procedură de reorganizare, insolvenţă sau faliment;

e) deţin disponibilităţi băneşti în cuantum de minimum 10.000 lei;

f) au un număr de minimum 10 persoane angajate cu contract individual de muncă;

g) au experienţă în colectarea de fonduri pentru minimum două proiecte/campanii şi/sau deţin instrumente de colectare a fondurilor (platforme online de plată etc.).

Art. 3. - Pentru a putea fi selectate de către Ministerul Culturii în vederea sprijinirii colectării fondurilor, persoanele juridice de drept privat fără scop lucrativ trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe minime:

a) sunt persoane juridice înfiinţate în conformitate cu prevederile legii;

b) funcţionează de cel puţin 2 ani;

c) nu au datorii la bugetul de stat sau la bugetul local;

d) deţin disponibilităţi băneşti în cuantum de minimum 10.000 lei;

e) au un număr de minimum 2 persoane angajate cu contract individual de muncă şi/sau contract de voluntariat;

f) au experienţă în colectarea de fonduri pentru minimum două proiecte/campanii.

Art. 4. - Ministerul Culturii va anunţa, pe pagina proprie de internet şi/sau pe alte căi mediatice, demararea selecţiei persoanelor juridice de drept privat, precum şi documentele necesare dovedirii îndeplinirii cerinţelor minime prevăzute la art. 2 şi 3.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul culturii,

Corina Şuteu

 

Bucureşti, 13 iunie 2016.

Nr. 2.486.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

DECIZIA Nr. 13

din 18 mal 2016

 

Dosar nr. 1.185/1/2016

 

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Ana Maria Dascălu - judecător la Secţia penală

Leontina Şerban - judecător la Secţia penală

Anca Mădălina Alexandrescu - judecător la Secţia penală

Florentina Dragomir - judecător la Secţia penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală

Mariana Ghena - judecător la Secţia penală

Lavinia Valeria Lefterache - judecător la Secţia penală

Lucia Tatiana Rog - judecător la Secţia penală

 

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin încheierea din 23 februarie 2016, în Dosarul nr. 4.079/121/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „dacă, în aplicarea prevederilor art. 6 din Codul penal, în cazul unei infracţiuni în formă continuată care, potrivit legii penale noi, nu mai îndeplineşte condiţiile de reţinere a unităţii infracţionale continuate, ci pe cele ale unui concurs de infracţiuni, se are în vedere maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită sau pedeapsa maximă ce ar rezulta în urma aplicării dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni”.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 274 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

Conform art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la şedinţa de judecată a participat doamna Roşu Cristina, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Irina Kuglay, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei cu privire la obiectul Dosarului nr. 1.185/1/2016 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, arătând că, potrivit art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din acelaşi cod, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti.

La dosar au transmis puncte de vedere Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Suceava şi unele tribunale şi judecătorii, anexându-se hotărâri judecătoreşti considerate relevante pentru chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită. Unele curţi de apel s-au rezumat să comunice că la nivelul lor de competenţă şi al instanţelor judecătoreşti arondate nu a fost identificată jurisprudenţă în materia chestiunii de drept analizate şi nu au transmis niciun punct de vedere (Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curta de Apel Suceava). Curtea de Apel Ploieşti a comunicat că problema de drept supusă dezlegării a fost atinsă tangenţial prin două hotărâri judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Prahova (sentinţele penale nr. 57 din 1 februarie 2014 şi nr. 210 din 14 martie 2014).

Examinând punctele de vedere s-au conturat două opinii:

În opinia majoritară s-a susţinut că la stabilirea pedepsei aplicate condamnatului printr-o hotărâre penală definitivă pentru o infracţiune continuată, care potrivit legii penale noi nu mai îndeplineşte condiţiile de reţinere a unităţii infracţionale continuate, ci pe cele ale unui concurs de infracţiuni, se va avea în vedere pedeapsa maximă ce ar rezulta în urma aplicării dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni conform legii penale noi. În opinia minoritară s-a susţinut că ar trebui avut în vedere maximul special prevăzut de legea penală nouă pentru infracţiunea săvârşită.

Totodată, a învederat că a fost depus punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii documentare şi informatică juridică în sensul că în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, în cazul unei infracţiuni în formă continuată care potrivit legii penale noi nu mai îndeplineşte condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, ci condiţiile concursului de infracţiuni, instanţa se raportează la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, potrivit Deciziei nr. 7/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 25 aprilie 2016 şi apărătorului ales al contestatorului, la data de 5 mai 2016, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

A mai învederat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 19,152 din 13 mai 2016, a adus la cunoştinţă că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanţa şi că s-au depus concluzii scrise, în sensul că în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, în cazul unei infracţiuni în formă continuată care potrivit legii penale noi nu mâi îndeplineşte condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, ci condiţiile concursului de infracţiuni, raportarea se face la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, iar nu la pedeapsa maximă ce ar rezulta în urma concursului de infracţiuni, conform legii penale noi.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a solicitat doamnei procuror Irina Kuglay să susţină punctul de vedere cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 1.185/1/2016.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după expunerea argumentelor juridice, a apreciat că problema de drept supusă dezlegării poate primi următoarea rezolvare „în aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, în ipoteza unei infracţiuni în formă continuată care potrivit legii penale noi nu mai îndeplineşte condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, ci condiţiile concursului de infracţiuni, raportarea se face la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, iar nu la pedeapsa maximă ce ar rezulta în urma concursului de infracţiuni, conform legii penale noi”.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin încheierea din 23 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.079/121/2015, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat, în temeiul art. 475 şi art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în aplicarea prevederilor art. 6 din Codul penal, în cazul unei infracţiuni în formă continuată care, potrivit legii penale noi nu mai îndeplineşte condiţiile de reţinere a unităţii infracţiunii continuate, ci pe cele ale unui concurs de infracţiuni, se are în vedere maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită sau pedeapsa maximă ce ar rezulta în urma aplicării dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni conform legii penale noi”.

II. Expunerea succintă a cauzei şi soluţia propusă de instanţa care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost sesizată cu contestaţia formulată de condamnatul TVL, aflat în stare de libertate, împotriva Sentinţei penale nr. 477 din 13 noiembrie 2015 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 4.079/121/2015.

La data de 23 februarie 2016, cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea oportunităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea chestiunii de drept anterior menţionate în Dosarul nr. 4.079/121/2015, condamnatul petent TVL a cerut aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 116/2009 a Tribunalului Galaţi.

Tribunalul Galaţi, prin Sentinţa penală nr. 477 din 13 noiembrie 2015, a respins cererea, reţinând următoarele: inculpatul TVL, prin Sentinţa penală nr. 116 din 2 martie 2009 a Tribunalului Galaţi, hotărâre rămasă definitivă prin neapelare la 20 martie 2009, a fost condamnat la 10 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) din Codul penal din 1969, pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. 1, 3, 4 şi 5 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 (8 acte materiale săvârşite în perioada ianuarie-martie 2006).

În cauză, curtea de apel a reţinut că infracţiunea de înşelăciune în formă agravată şi continuată prevăzută de art. 215 alin. 1, 3, 4 şi 5 din Codul penal 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 (8 acte materiale) are corespondent în norma de incriminare din art. 244 alin. (1) din noul Cod penai, text care prevede ca sancţiune închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Din considerentele Sentinţei penale nr. 116 din 2 martie 2009 a Tribunalului Galaţi rezultă că, în conţinutul infracţiunii de înşelăciune pentru care a fost condamnat inculpatul, au fost incluse un număr de 8 acte materiale care prezentau, fiecare în parte, conţinutul infracţiunii de înşelăciune, constatându-se, totodată, că cele 8 acte materiale care au compus infracţiunea continuată de înşelăciune au fost comise în dauna a 8 persoane vătămate diferite, ceea ce echivalează cu o lipsă de identitate a subiecţilor pasivi.

Referitor la mecanismul de determinare a caracterului mai favorabil al legii penale (pe instituţii autonome sau global), în lumina Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, în aplicarea art. 6 din noul Cod penal, fiind vorba de existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, s-a reţinut că determinarea legii mai blânde se face prin aplicarea legii penale în ansamblul ei şi nu pe instituţii autonome.

S-a mai reţinut că operaţiunea de determinare a legii penale mai favorabile în cazul condamnatului contestator, prin utilizarea mecanismului aplicării globale a legii, în condiţiile în care există o hotărâre judecătorească definitivă prin care a fost aplicată legea penală anterioară, presupune aplicarea globală a legii penale noi, compararea a ceea ce rezultă din aplicarea fiecăreia dintre legile penale succesive şi reţinerea uneia dintre cele două legi penale ca fiind legea penală mai favorabilă.

Potrivit legii penale noi, respectiv art. 35 alin. (1) din noul Cod penal, forma continuată a infracţiunii presupune condiţia identităţii de subiect pasiv. Or, în cazul condamnatului contestator, condiţia nu este îndeplinită, cele 8 acte materiale de înşelăciune comise au fost realizate faţă de subiecţi pasivi diferiţi, respectiv faţă de un număr de 8 subiecţi pasivi. Ca atare, cele 8 acte materiale de înşelăciune formează, potrivit noului Cod penal, o pluralitate de 8 infracţiuni de înşelăciune sub forma concursului real de infracţiuni.

Incriminarea prevăzută de art. 215 alin. 1,3, 4 şi 5 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, are corespondent în art. 244 alin. (1) din noul Cod penal.

În condiţiile în care, potrivit legii penale noi, activitatea infracţională realizată de inculpat sub legea penală anterioară constituie conţinutul constitutiv al unui număr de 8 infracţiuni în forma prevăzută de art. 244 alin. (1) din Codul penal, s-a constatat că, pentru fiecare din cele 8 infracţiuni, maximul special al pedepsei este 3 ani închisoare. Aplicând dispoziţiile care reglementează sancţionarea concursului de infracţiuni, respectiv art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, se obţine pedeapsa cea mai grea, 3 ani închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte 7 pedepse de câte 3 ani închisoare (21 ani), adică un spor de 7 ani închisoare, pedeapsa rezultantă în baza noii legi penale fiind de 10 ani închisoare.

În concluzie, comparând pedeapsa de 10 ani închisoare stabilită în baza legii penale anterioare cu pedeapsa de 10 ani închisoare care s-ar aplica potrivit noii legi penale, s-a constatat că pentru condamnat noua lege penală nu este mai favorabilă din moment ce şi potrivit noului Cod penal i s-ar aplica aceeaşi pedeapsă (10 ani închisoare).

Pentru considerentele evidenţiate, avându-se în vedere prevederile art. 6 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, întrucât pedeapsa de 10 ani închisoare care i-a fost aplicată condamnatului contestator, potrivit Codului penal din 1969, nu depăşeşte maximul de pedeapsă la care se poate ajunge prin aplicarea dispoziţiilor din noul Cod penal, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de aplicare a legii penale mai favorabile formulate de condamnatul petent TVL, cu privire la pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 116 din 2 martie 2009 a Tribunalului Galaţi.

Împotriva Sentinţei penale nr. 477 din 13 noiembrie 2015 a Tribunalului Galaţi a formulat contestaţie condamnatul TVL, susţinând că se impune reducerea pedepsei de 10 ani închisoare ce i-a fost aplicată la 3 ani închisoare, pedeapsă ce reprezintă maximul special prevăzut de art. 244 alin. (1) din Codul penal, text care sancţionează, conform noii legislaţii, infracţiunea săvârşită.

Anterior repunerii cauzei pe rol, procurorul a solicitat respingerea contestaţiei formulate (în încheiere susţinându-se fie că este calea de atac a apelului, fie a contestaţiei), apreciind că fapta pentru care condamnatul a fost sancţionat penal nu constituie, conform noului Cod penal, o infracţiune continuată, ci un concurs de infracţiuni, pedeapsa aplicabilă acestei pluralităţi infracţionale, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, nefiind mai redusă decât cea aplicată prin hotărârea de condamnare, aşa încât aceasta să fie redusă.

La termenul 23 februarie 2016, apărătorul condamnatului a fost de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acesta cerând ca în formularea chestiunii de drept să fie inclusă sintagma „sub imperiul legii vechi” pentru a se înţelege, în mod evident, că infracţiunea a fost săvârşită în formă continuată sub imperiul legii vechi.

În motivarea scrisă a căii de atac, condamnatul a susţinut că, deşi potrivit legii noi, faptele reţinute nu mai pot constitui o infracţiune continuată, trebuie avut în vedere tratamentul sancţionator aplicabil potrivit legii noi acestei forme de unitate infracţională, pentru aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, prezentând relevanţă doar modificările limitelor de pedeapsă, nu şi modificarea altor condiţii de care depinde sancţionarea infractorului. Referirea la tratamentul sancţionator aplicabil concursului de infracţiuni nu ar fi posibilă, dat fiind că nu există pedepse stabilite pentru fiecare acţiune sau inacţiune care intră în conţinutul infracţiunii continuate, pedepse care apoi să fie contopite.

Punctul de vedere motivat al completului de judecată asupra chestiunii de drept sesizate este în sensul că în cazul unei infracţiuni în formă continuată care, potrivit legii penale noi, nu mai îndeplineşte condiţiile de reţinere a unităţii infracţiunii continuate, ci pe cele ale unui concurs de infracţiuni, trebuie avută în vedere pedeapsa maximă ce ar rezulta în urma aplicării dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni conform legii penale noi.

S-a susţinut că art. 6 din Codul penal realizează un echilibru între principiul autorităţii de lucru judecat şi aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, dispoziţia menţionată justificând limitarea autorităţii de lucru judecat, exclusiv, prin necesitatea asigurării efectivităţii principiului legalităţii pedepsei, aceasta trebuind să aibă un suport legai, atât la momentul pronunţării sale, cât şi la momentul executării. Pornind de la cerinţa că pedeapsa ce se execută trebuie să aibă suport legal şi la momentul executării, rezultă că în cazul în discuţie nu se poate reţine forma continuată a infracţiunii, conform prevederilor din Codul penal din 1969, şi aplicarea, în acelaşi timp, a pedepsei stabilite de noul Cod penal pentru infracţiunea în forma de bază, întrucât într-o astfel de ipoteză s-ar ajunge la crearea unei lex tertia, contrar principiului aplicării unei legi penale unice în cazul succesiunii în timp a unor legi penale diferite.

Acelaşi principiu, al legalităţii pedepsei, implică concordanţa sancţiunii cu încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina infractorului, aspect care nu s-ar putea realiza în cauză decât prin încadrarea juridică a faptei ca un concurs de infracţiuni şi stabilirea pedepsei conform dispoziţiilor din noul Cod penal referitoare la concursul de infracţiuni.

În situaţia în care opinia susţinută de condamnat ar fi primită, fapta ar trebui încadrată juridic conform prevederilor referitoare la forma de bază a infracţiunii [art. 244 alin. (1) din noul Cod penal], reţinerea prevederilor art. 35 alin. (1) din noul Cod penal nefiind posibilă, întrucât fapta nu este în forma continuată potrivit acestui text, ajungându-se la stabilirea unei pedepse pentru o faptă pe care infractorul nu a comis-o, acesta nefiind condamnat pentru un singur act material al infracţiunii, ci pentru mai multe acte materiale, apreciate ca unitate infracţională conform legii penale vechi şi ca o pluralitate de infracţiuni conform legii penale noi.

Faptul că nu există pedepse stabilite pentru fiecare acţiune sau inacţiune care intră în conţinutul infracţiunii continuate nu constituie un impediment în stabilirea unei pedepse care să corespundă încadrării juridice reţinute conform legii penale noi.

În continuare, completul de judecată a motivat că problema aplicării prevederilor art. 6 din Codul penal presupune în mod obligatoriu încadrarea juridică a faptei pentru care infractorul a fost condamnat, conform dispoziţiilor din noul Cod penal, pentru a se avea în vedere maximul special prevăzut conform noii încadrări juridice în vederea comparării cu pedeapsa aplicată potrivit legii penale anterioare, operaţiune care în unele cazuri este favorabilă condamnatului, prin înlăturarea unor forme agravante ale infracţiunii şi stabilirea unor pedepse mai reduse (în cazul infracţiunii de omor, furt s.a.), dar care în unele cazuri nu este favorabilă condamnatului, cum este şi situaţia în discuţie, ce presupune reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni şi stabilirea unei pedepse rezultante conform dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni.

III. Opinia Instanţelor Judecătoreşti

În conformitate cu dispoziţiile art. 4/6 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie: Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Suceava şi unele tribunale şi judecătorii, anexându-se hotărâri judecătoreşti considerate relevante pentru chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită. Unele curţi de apel s-au rezumat să comunice că la nivelul lor de competenţă şi al instanţelor judecătoreşti arondate nu a fost identificată jurisprudenţă în materia chestiunii de drept analizate şi nu au transmis niciun punct de vedere (Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Suceava). Curtea de Apel Ploieşti a comunicat că problema de drept supusă dezlegării a fost atinsă tangenţial prin două hotărâri judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Prahova (sentinţele penale nr. 57 din 1 februarie 2014 şi nr. 210 din 14 martie 2014).

Examinând punctele de vedere s-au conturat două opinii:

1. Opinia majoritară este în sensul că, în ipoteza pusă în discuţie, se va avea în vedere pedeapsa maximă ce ar rezulta în urma aplicării dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni conform legii penale noi.

În motivarea acestui punct de vedere s-a susţinut că o eventuală reţinere a formei continuate a infracţiunii, potrivit Codului penal din 1969, şi o aplicare a pedepsei pentru forma de bază a infracţiunii stabilite de Codul penal în vigoare ar conduce la crearea unei a treia legi, ceea ce contravine principiului legalităţii pedepsei, iar singurul mod în care se poate proceda la stabilirea maximului special cerut de art. 6 din Codul penal este prin raportare la dispoziţiile prevăzute pentru concursul de infracţiuni. Opinia exprimată a fost motivată şi pe considerentul că în raport cu art. 6 din Codul penal, operaţiunea de comparare a pedepselor are un caracter strict teoretic într-o primă etapă, hotărârea de condamnare se bucură de autoritate de lucru judecat sub aspectul stabilirii vinovăţiei pentru toate actele materiale care însă, fiecare în parte, prezintă conţinutul constitutiv al unei infracţiuni şi este exclusă compararea pedepsei aplicate pentru o infracţiune continuată, cu pedeapsa ce s-ar aplica pentru o infracţiune simplă. Chiar dacă nu operează o schimbare a încadrării juridice, trebuie aplicat tratamentul sancţionator potrivit legii penale mai favorabile, în mod global (Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Timişoara).

2. Opinia minoritară este în sensul că ar trebui avut în vedere, pentru comparaţie, maximul special prevăzut de legea penală nouă pentru infracţiunea unică de înşelăciune, prevăzută de art. 244 din Codul penal întrucât, pe de o parte, art. 6 alin. (1) din Codul penal face referire la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiune - deci pentru o singură infracţiune, nu pentru un concurs de infracţiuni, iar, pe de altă parte, pentru a se aplica regulile de la regimul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni ar trebui să opereze întâi o schimbare de încadrare juridică dintr-o infracţiune continuată de înşelăciune cu 8 acte materiale în 8 infracţiuni distincte de înşelăciune, operaţiune care nu se poate realiza într-o procedură cum este contestaţia la executare, în care instanţa este ţinută de autoritatea de lucru judecat pe care o are hotărârea judecătorească de condamnare, raţiunea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal fiind aceea de a asigura respectarea principiului legalităţii pedepsei şi pe durata executării ei, fiind exclusă posibilitatea reindividualizării judiciare a pedepsei sau schimbarea încadrării juridice.

Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Covasna, Tribunalul Bihor, Tribunalul Prahova, Judecătoria Topliţa şi Judecătoria Odorheiu Secuiesc au comunicat că în aplicarea art. 6 din Codul penal, în cazul unei infracţiuni în formă continuată care potrivit legii penale noi nu mai îndeplineşte condiţiile de reţinere a unităţii infracţionale continuate, ci pe cele ale unui concurs de infracţiuni, se are în vedere maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită.

Judecătoria Cluj-Napoca şi Judecătoria Constanţa au comunicat că într-o situaţie precum cea din cauză trebuie să se aibă în vedere maximul special al pedepsei prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, dar cu reţinerea formei continuate, chiar dacă potrivit legii noi ar fi incidente dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni, neputându-se ajunge în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei la o schimbare de încadrare juridică în cursul executării pedepsei şi implicit la o reanalizare a cauzei.

Tribunalul Tulcea a comunicat că nu are practică judiciară şi că, în opinia sa, întrebarea formulată nu vizează o reală chestiune de drept, o chestiune de drept esenţială de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi care să reclame o rezolvare de principiu, motiv pentru care a apreciat că sesizarea este inadmisibilă.

IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Relevante pentru chestiunea de drept supusă dezlegării sunt Decizia nr. 206/2015 şi parţial considerentele deciziilor nr. 379 din 26 iunie 2014, nr. 489 din 25 septembrie 2014, nr. 505 din 7 octombrie 2014, nr. 626 din 4 noiembrie 2014, prin care instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate invocate, constatând constituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, în raport cu criticile aduse.

În considerentele acestor decizii, Curtea Constituţională a subliniat că, în cazul pedepselor definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, „numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite”.

V. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

Art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede că nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional şi internaţional (paragraful 1). De asemenea nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii. Totodată, instanţa de contencios european a reiterat că, potrivit jurisprudenţei sale, art. 7 consacră, între altele, principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, cu referire la „pedeapsă”, stabilind că aceasta trebuie să asigure o protecţie efectivă împotriva urmăririi, condamnării şi sancţionării arbitrare (Cauza S,W. c Regatului Unit, hotărârea din 22 noiembrie 1995).

În Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu contra României, instanţa europeană a statuat că unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care, printre altele, prevede ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării.

VI. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. VIII din 5 februarie 2007, au statuat că instanţa învestită în baza art. 461 alin. 1 lit. d) teza penultimă din Codul de procedură penală anterior, în cadrul contestaţiei la executare în care se invocă modificarea înţelesului noţiunii de „consecinţe deosebit de grave”, potrivit art. 146 din Codul penal din 1969, nu poate schimba încadrarea juridică dată faptei prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi apoi, reduce pedeapsa aplicată în cauză.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin deciziile nr. 7 din 26 mai 2014, nr. 8 din 26 mai 2014, nr. 14 din 16 iunie 2014 şi nr. 12 din 6 mai 2015, din perspectiva incidenţei legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei a statuat privitor la pedepsele definitive că prin aplicarea legii penale mai favorabile legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excede maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă, prin reglementarea art. 6 din Codul penal, urmărindu-se realizarea unui echilibru între principiul autorităţii de lucru judecat şi cel al legalităţii pedepsei.

În jurisprudenţa Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este relevantă Decizia penală nr. 527 din 13 februarie 2014, prin care, referitor la aplicarea art. 6 din Codul penal, s-a arătat că în privinţa reţinerii, în contextul legii mai favorabile a concursului de infracţiuni faţă de infracţiunea continuată, datorită modificării condiţiilor de existenţă a unităţii legale, cu accent pe aspectul unităţii de subiect pasiv, o atare evaluare ar presupune schimbarea încadrării juridice şi o nouă individualizare judiciară a pedepsei, ce sunt intrate în puterea lucrului judecat şi, ca urmare, există un impediment obiectiv ce exclude reluarea problematicii ce ţine de soluţionarea laturii penale în faza de executare.

VII. Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică asupra chestiunii de drept ce se cere a fi dezlegată este în sensul că în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, în cazul unei infracţiuni în formă continuată care potrivit legii penale noi nu mai îndeplineşte condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate prevăzute În art. 35 alin. (1) din Codul penal, ci condiţiile concursului de infracţiuni, instanţa se raportează la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, iar nu la pedeapsa maximă ce ar rezulta prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni conform legii penale noi.

VIII.. Punctul de vedere ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară, comunicat prin Adresa nr. 518/C2/692/III-5/2016 din 13 mai 2016. este în sensul că „în aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, în ipoteza unei infracţiuni în formă continuată care potrivit legii penale noi nu mai îndeplineşte condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, ci condiţiile concursului de infracţiuni, raportarea se face la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, iar nu la pedeapsa maximă ce ar rezulta în urma concursului de infracţiuni, conform legii penale noi”.

IX. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor din domeniul juridic cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, însă nu a fost comunicat niciun punct de vedere.

X. Dispoziţiile legale supuse interpretării:

Constituţia României - Art. 15 - Universalitatea - alin. (2):

„Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.”

Art. 2 alin. (3) din Codul penal în vigoare: „(3) Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi aplicată în afara limitelor generale ale acesteia.”

Art. 6 alin. (1) din Codul penal în vigoare: „Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei: Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim”.

Art. 33 din Codul penal din 1969: „Concurs de infracţiuni există: a) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele.”

Art. 38 alin. (1) din Codul penal în vigoare: „Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele.”

Art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal: „Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiuni din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.”

Art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1969: „Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.”

Art. 42 din Codul penal din 1969: „Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor, potrivit dispoziţiilor art. 34.”

Art. 35 alin, (1) din Codul penal în vigoare: „Infracţiunea este continuată când o persoană a săvârşit la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.”

Art. 36 alin. (1) din Codul penal în vigoare: „Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii.”

Art. 39 alin. (1) din Codul penal în vigoare: „în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează:(...) b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.”

Art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969: „în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa: ...b) când s-au stabilit numai pedeapsa cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani,”

Art. 187 din Codul penal în vigoare: „Prin pedeapsa prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută de textul de lege care incriminează fapta săvârşită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.”

Codul de procedură penală din 1968 Art. 458: Intervenirea unei legi penale noi - alin. (1): „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine (...) o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 12,14 şi 15 din Codul penal,”

Art. 461 - Contestaţia la executare. „(1) Contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: (...) d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.”

Codul de procedură penală În vigoare:

Art. 595 - Intervenirea unei legi penale noi - alin. (1): „(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori legea care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal.”

Art. 598 - Contestaţia la executare:

„(1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

(...) d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare â pedepsei.”

Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

Art. 23 alin. (1): „(1) Cererile, contestaţiile şi sesizările introduse în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, având ca obiect aplicarea art. 4 şi 6 din această lege în cazul hotărârii rămase definitive anterior intrării ei în vigoare, se soluţionează după procedura prevăzută în prezentul articol, care se completează cu dispoziţiile Codului de procedură penală.”

XI. Raportul asupra chestiunii de drept

Opinia judecătorului-raportor este în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, în cazul unei infracţiuni în formă continuată care, potrivit legii penale noi, nu mai îndeplineşte condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, ci condiţiile concursului de infracţiuni, instanţa se raportează la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, iar nu la pedeapsa maximă care ar rezulta prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, conform legii penale noi.

XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Sesizarea ce face obiectul cauzei de faţă este admisibilă, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul existenţei unei cauze pendinte, aflată în ultimul grad de jurisdicţie, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori fiind învestită în Dosarul nr. 4.079/121/2015 cu soluţionarea contestaţiei formulate de condamnatul TVL, împotriva Sentinţei penale nr. 477 din 13 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 4.079/121/2015.

Totodată, sunt realizate şi cerinţa referitoare la legătura dintre chestiunea de drept sesizată şi soluţionarea pe fond a contestaţiei, hotărârea prealabilă având influenţă directă asupra deciziei ce va fi dată de curtea de apel cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal şi la stabilirea pedepsei ce urmează să se execute de către condamnatul TVL, la fel, cerinţa ca problema de drept cu care instanţa supremă a fost sesizată să nu fi primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii. Cu referire la acest ultim aspect, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat, prin Adresa nr. 518/C2/692/111-5/2016 din 13 mai 2016, că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind această chestiune de drept.

La fel, prin Decizia nr. VIII din 5 februarie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în recurs în interesul legii, nu s-a stabilit cu valoare de principiu care este mecanismul aplicabil pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în funcţie de maximul special al pedepsei prevăzut pentru infracţiunea definitiv judecată, deci nu s-au realizat o analiză comparativă şi o identificare a criteriilor ce pot fi avute în vedere în faza executării hotărârilor penale, în scopul asigurării echilibrului între principiul securităţii raporturilor juridice şi cel al legalităţii pedepsei.

B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, pentru realizarea scopului respectării principiului legalităţii pedepselor, legiuitorul a consacrat în art. 6 alin. (1) din Codul penal o excepţie de la efectul autorităţii de lucru judecat al hotărârilor de condamnare definitive, limitată însă la situaţia în care, până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, respectiv maximul special al acesteia este inferior sancţiunii deja intrate în puterea lucrului judecat, caz în care pedeapsa se reduce la acest maxim.

Ca atare, fiind o excepţie de la principiul securităţii raporturilor juridice care, printre altele, presupune ca dezlegarea dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţă să nu mai poată fi supusă rejudecării, prin aplicarea legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive nu se poate ajunge la o reanalizare a cauzei, inclusiv sub aspectul situaţiei de fapt reţinute, al încadrării juridice date acesteia şi al criteriilor de stabilire şi individualizare judiciară a sancţiunii, legiuitorul penal înlăturând de la executare numai acea parte din pedeapsă care depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă.

Cu alte cuvinte, în aplicarea art. 6 din Codul penal este interzisă realizarea unei noi judecăţi a cauzei sub toate aspectele sale pentru identificarea legii penale mai favorabile, operaţiune care este îngăduită în procedura judiciară în curs de derulare, când stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile se fac prin evaluarea şi compararea tuturor instituţiilor de drept penal substanţial incidente.

În spiritul celor de mai sus s-a decis şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, jurisprudenţa care a statuat că, spre deosebire de situaţiile tranzitorii reglementate de art. 5 din Codul penal, în cazul incidenţei aplicării art. 6 din Codul penal, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi se reduce la limitele de pedeapsă şi cauzele legale de modificare a acestora.

Rezultă că, în aplicarea art. 6 din Codul penal, comparaţia între pedepse şi cauzele legale de modificare a acestora nu se poate raporta decât la aceeaşi încadrare juridică dată faptei prin hotărârea de condamnare definitivă, fiind inadmisibilă o schimbare a respectivei încadrări juridice în cursul executării pedepsei. O interpretare contrară ar duce la încălcarea autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârea definitivă, schimbarea încadrării juridice operând numai în cursul judecăţii (art. 386 din Codul procedură penală), şi ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, ce reglementează doar modificarea pedepsei definitive.

Excluderea schimbării încadrării juridice în faza executării pedepsei definitive a fost stabilită cu efect obligatoriu de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. VIII din 5 februarie 2007 care şi în prezent îşi păstrează, sub aspectul menţionat, deplina valabilitate în materia contestaţiei la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 6 din Codul penai.

Cele dezvoltate anterior se aplică şi în cazul determinării legii penale mai favorabile pentru chestiunea de drept care formează obiectul sesizării, art. 6 din Codul penal, neconstituind un temei legal pentru rejudecarea cauzei soluţionate prin hotărâre definitivă de condamnare, pentru reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă sau pentru modificarea acuzaţiei penale, astfel cum a fost stabilită în hotărârea definitivă de condamnare.

Art. 6 din Codul penal constituie o singură variantă de aplicare a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, cunoscută sub imperiul Codului penal din 1969, ca aplicare obligatorie a legii penale mai favorabile în cauze soluţionate definitiv.

În determinarea maximului special al legii noi instanţa va avea în vedere pedeapsa prevăzută de legea nouă (art. 187 din Codul penal), fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Din punctul de vedere al aplicării legii penale în timp. Legea nr. 187/2012 instituie, în art. 10 din cap. III intitulat „Dispoziţii privind aplicarea şi executarea sancţiunilor penale” al titlului I „Dispoziţii privind aplicarea în timp a legii penale”, că prevederile noului Cod penal referitoare la tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni se aplică, în mod obligatoriu, dacă una dintre infracţiunile din structura concursului a fost săvârşită după intrarea în vigoare a noului Cod penal.

Printre cauzele de majorare a pedepsei figurează concursul de infracţiuni.

Art. 6 alin. (1) din Codul penal limitează aplicarea legii penale mai favorabile faptelor definitiv judecate la limitele de pedeapsă, determinarea acesteia făcându-se într-o singură etapă, aspect pentru care ar trebui ca faptele să fi fost săvârşite în concurs, din perspectiva ambelor legi penale.

Rejudecarea cauzei, reindividualizarea pedepsei închisorii ori modificarea acuzaţiei în materie penală sunt încălcări ale autorităţii de lucru judecat, nepermise în contestaţie la executare, autoritatea de lucru judecat referindu-se la existenta faptei, aşa cum apare aceasta din situaţia şi împrejurările stabilite, la identificarea persoanei şi vinovăţia acesteia.

În ipoteza infracţiunii continuate,pentru care s-a pronunţat o soluţie de condamnare printr-o hotărâre judecătorească definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, examinarea, în contestaţia la executare, a îndeplinirii noilor condiţii de existenţă ale infracţiunii continuate stabilite de legiuitorul penal în art. 35 alin. (1) din noul Cod penal şi constatarea existenţei unui concurs de infracţiuni sunt operaţiuni care vizează rejudecarea cauzei, acestea aducând atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive de condamnare.

La fel, în aceeaşi ipoteză, constatarea neîndeplinirii noilor condiţii de existenţa ale infracţiunii continuate prevăzute de art. 35 alin. (1) din noul Cod penal şi constatarea existenţei unui concurs de infracţiuni înseamnă modificarea acuzaţiei în materie penală, aceasta având autoritate de lucru judecat în hotărârea definitivă de condamnare.

Analizând conţinutul textului art. 6 alin. (1) din Codul penal reiese că acesta se referă la maximul special ai pedepsei din legea nouă în ceea ce priveşte pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită, iar nu pedeapsa rezultantă. Dacă legiuitorul penal ar fi avut îh vedere maximul pedepselor, nu ar fi utilizat expresia „maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită”.

Aşa fiind, respectarea principiului autorităţii de lucru judecat obligă instanţa ca, în ipoteza infracţiunii continuate pentru care s-a pronunţat o hotărâre de condamnare definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, să se raporteze la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită (în acelaşi sens. Decizia nr. 7/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală) şi împiedică instanţa să se raporteze la pedeapsa maximă ce ar rezulta prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, pedeapsă maximă ce ar putea fi determinată ca efect al rejudecării cauzei.

În doctrină (Florin Streteanu, „Aspecte privind aplicarea în timp a legii penale în condiţiile intrării în vigoare a noului Cod penal”, Caiete de Drept Penal nr. 3/2013, pag. 41) s-a arătat că referirea la tratamentul sancţionator aplicabil concursului de infracţiuni nu ar fi posibilă, pentru că în hotărârea definitivă de condamnare nu s-au stabilit pedepse pentru fiecare acţiune sau inacţiune din conţinutul infracţiunii continuate, pedepse care să intre în operaţiunea judiciară de contopire.

În cauză, stabilirea a câte unei pedepse pentru fiecare din acţiunile sau inacţiunile din conţinutul infracţiunii continuate ar presupune, în contestaţia la executare, o reindividualizare judiciară a pedepsei care nu se regăseşte în hotărârea definitivă de condamnare, reindividualizare ce încalcă autoritatea de lucru judecat.

Considerentele de mai sus sunt subliniate şi în Decizia nr. 12/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2015). În esenţă, în decizia anterior menţionată se arată că aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal nu poate conduce la o reanalizare a cauzei. Or, examinarea îndeplinirii noilor condiţii de existenţă ale infracţiunii continuate prevăzute în art. 35 alin. (1) din Codul penal, constatarea existenţei concursului de infracţiuni şi raportarea la tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni implică o reanalizare a cauzei.

Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Decizia penală nr. 527 din 13 februarie 2014, pronunţata în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, a arătat că în ce priveşte reţinerea, în contextul legii mai favorabile, a concursului de infracţiuni faţă de infracţiunea continuată, datorită modificării condiţiilor de existenţă a unităţii legale, cu accent pe aspectul unităţii de subiect pasiv, această evaluare ar presupune schimbarea încadrării juridice şi o nouă individualizare judiciară a pedepsei, ce sunt intrate în puterea lucrului judecat, şi, ca urmare, există un impediment obiectiv ce exclude reluarea acestei problematici ce ţine de soluţionarea laturii penale în faza de executare.

Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 206/2015, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 29 mai 2015), a reţinut că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal operează cu două noţiuni, respectiv pedeapsa prevăzută de lege şi sancţiunea aplicată, care impun aplicarea dispoziţiilor referitoare la legea penală mai favorabilă după condamnarea definitivă numai dacă sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special al pedepsei prevăzute de lege fără a se lua în considerare alte cauze de reducere sau de majorare a pedepsei care apar valorificate în sancţiunea deja aplicată. (Considerentul nr. 14 al acestei decizii a instanţei de contencios constituţional subliniază că, după condamnare, nu se pot repune în discuţie aspecte legate de individualizarea pedepsei.)

Prin urmare, încadrarea faptei într-un concurs de infracţiuni poate opera doar în cursul judecăţii, deci până la momentul dobândirii autorităţii de lucru judecat, aceasta neîncălcând principiul egalităţii în faţa legii între persoane definitiv judecate la data intrării în vigoare a legii noi şi cele aflate în curs de judecată la acel moment, pentru că determinarea legii penale mai favorabile în cazul art. 6 din Codul penal, respectiv art. 5 din Codul penal implică operaţiuni diferite, cele două categorii de subiecţi neaflându-se în situaţii juridice identice, astfel justificându-se aplicarea unui tratament juridic diferit.

Pentru considerentele dezvoltate se va admite sesizarea Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin încheierea din 23 februarie 2016, dată în Dosarul nr. 4.079/121/2015, şi se va stabili că, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, în cazul unei infracţiuni în formă continuată care, potrivit legii penale noi, nu mai îndeplineşte condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, ci condiţiile concursului de infracţiuni, instanţa se raportează la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, iar nu la pedeapsa maximă ce ar rezulta prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni conform legii penale noi.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin încheierea din 23 februarie 2016, dată în Dosarul nr. 4.079/121/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „dacă, în aplicarea prevederilor art. 6 din Codul penal, în cazul unei infracţiuni în formă continuată care, potrivit legii penale noi, nu mai îndeplineşte condiţiile de reţinere a unităţii infracţionale continuate, ci pe cele ale unui concurs de infracţiuni, se are în vedere maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită sau pedeapsa maximă ce ar rezulta în urma aplicării dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni”.

Stabileşte că, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, în cazul unei infracţiuni în formă continuată care, potrivit legii penale noi, nu mai îndeplineşte condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, ci condiţiile concursului de infracţiuni, instanţa se raportează la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, iar nu la pedeapsa maximă ce ar rezulta prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni conform legii penale noi.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2016.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

judecător MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,

Cristina Roşu

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.