MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 336/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 336         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 3 mai 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 43 din 9 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Decizia nr. 50 din 16 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 raportat la art. 243 din Codul de procedură penală

 

Opinie concurentă

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

648. - Ordin al ministrului afacerilor externe pentru publicarea Programului de cooperare în domeniile educaţiei, culturii şi în alte domenii conexe între Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Egipt, semnat la Bucureşti la 25 martie 2016

 

Program de cooperare în domeniile educaţiei, culturii şi în alte domenii conexe între Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Egipt

 

776. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 848/2004 pentru aprobarea Listei cu clasificatorii autorizaţi

 

1.437. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.744/2015 privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită, precum şi a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 43

din 9 februarie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (t) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 18.128/3/2015. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.786D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, prin care aceasta solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.787D/2015, nr. 1.797D/2015, nr. 1.798D/2Q15 şi nr. 2D/2016, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată din oficiu de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în dosarele nr. 24.219/3/2015, nr. 5.208/3/2015, nr. 17.586/3/2015 şi nr. 17.745/3/2015. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor prin care aceasta solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei, precum şi asupra cererii formulate de partea Gheorghiţa Nicola prin care aceasta solicită judecarea în lipsă.

4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.787D/2015, nr. 1.797D/2015, nr. 1.798D/2015 şi nr. 2D/2016 la Dosarul nr. 1.786D/2015, care a fost primul înregistrat.

5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale reflectată în Decizia nr. 833/2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

6. Prin încheierile din data de 25 noiembrie 2015, pronunţate în dosarele nr. 18.128/3/2015 şi nr. 24.219/3/2015, încheierile din data de 24 noiembrie 2015, pronunţate în dosarele nr. 5.208/3/2015 şi nr. 17.586/3/2015, şi încheierea din data de 27 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 17.745/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată din oficiu de instanţă cu ocazia soluţionării unor cauze civile având ca obiect anularea unor acte emise în temeiul Legii nr. 165/2013.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă susţine că textul criticat instituie, în principiu, o cale de atac împotriva deciziilor emise de entităţile implicate în procedura restituirii, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi, implicit, împotriva deciziilor emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, atât cu privire la invalidarea măsurilor, cât şi cu privire la acordarea de puncte în compensare. Ca urmare a modalităţii în care a fost stabilită instanţa competentă din punct de vedere teritorial, prin raportare la sediul entităţii emitente, s-a creat situaţia în care toate deciziile de invalidare şi de compensare prin puncte pentru toate legile reparatorii în materia proprietăţii şi pentru toată ţara vor fi contestate numai la Tribunalul Municipiului Bucureşti, deoarece Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor are sediul în municipiul Bucureşti. Autorul excepţiei arată că, pe de o parte, dosarele în această materie necesită, pentru soluţionare, un probatoriu relativ complex, eventualele expertize trebuind să se realizeze prin comisie rogatorie, imobilele în cauză aflându-se pe tot teritoriul ţării, iar, pe de altă parte, părţile vor fi nevoite să se deplaseze în Bucureşti sau să angajeze apărători, ceea ce va presupune costuri suplimentare faţă de situaţia alternativă şi firească în care competenţa ar fi fost atribuită tribunalelor în raza cărora se află imobilele în cauză.

8. În continuare, apreciază că scopul vizat de normele constituţionale ale art. 124 alin. (2) şi art. 126 alin. (1) şi (2) este acela de a asigura un sistem judiciar omogen şi elaborat ca o structură articulată, atât pe verticală (prin prisma exercitării căilor de atac), cât şi pe orizontală (printr-o acoperire uniformă a teritoriului ţării). De asemenea, prevederile constituţionale ale art. 124 şi 126 trebuie citite în lumina garanţiilor generale asigurate prin art. 16 şi 21 din Constituţie şi prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

9. Plecând de la aceste premise, instanţa susţine că trebuie verificat dacă normele procedurale edictate de către legiuitor sunt disproporţionate cu obiectivul urmărit, transformând dreptul Într-unul iluzoriu/teoretic. În acest sens, prin deciziile nr. 266 din 7 mai 2014 şi nr. 462 din 17 septembrie 2014, instanţa de contencios constituţional a dezvoltat un test de proporţionalitate, potrivit căruia orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională - justul echilibru între interesele concrete pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. Aplicând cele reţinute la cauza de faţă, instanţa apreciază că, deşi în abstracto măsura legislativă este adecvată scopului urmărit, prin efectele pe care le creează aceasta nu reprezintă o măsură adecvată şi necesară. În acest sens, tribunalul reţine că, potrivit art. 111 din Codul de procedură civilă (dreptul comun în materia competenţei teritoriale a instanţei care soluţionează cereri privind persoane juridice de drept public, acestea din urmă aflate în postura de pârât), se stabileşte drept instanţă competentă, alternativ, fie cea de la domiciliul/sediul reclamantului, fie cea de la sediul pârâtului. De aceea, tribunalul apreciază că opţiunea legiuitorului pentru această măsură, prin prisma finalităţii sale. nu era necesară pentru atingerea scopului urmărit. Având în vedere cele expuse, instanţa apreciază că dispoziţiile art. 35 alin. (1) d în Legea nr. 165/2013, în măsura în care stabilesc o competenţă teritorială exclusivă în sarcina Tribunalului Bucureşti, nu satisfac cerinţele de constituţionalitate şi convenţionalitate cu privire la egalitatea în drepturi şi liberul acces la instanţă, soluţia legislativă aleasă nerespectând condiţia necesităţii şi proporţionalităţii.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

11. Guvernul apreciază că, în realitate, se solicită modificarea şi completarea dispoziţiilor de lege criticate. Or, instanţa de contencios constituţional a statuat constant în jurisprudenţa sa că nu poate analiza critici de neconstituţionalitate ce urmăresc, în realitate, modificări legislative ale textelor de lege, deoarece controlul de constituţionalitate semnifică verificarea conformităţii dispoziţiilor legale criticate cu normele şi principiile fundamentale invocate, în limita unor critici ce vizează evidenţierea unui raport de contrarietate dintre acestea. De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a instanţei de contencios constituţional, interpretarea şi aplicarea normelor legale sunt apanajul exclusiv al instanţelor de judecată, precum şi al instituţiilor chemate să aplice legea, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

12. Avocatul Poporului apreciază că, analizate dintr-o perspectivă mai largă, problemele expuse de Tribunalul Bucureşti în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate relevă, mai degrabă, aspecte ce ţin de aplicarea normelor criticate raportate la o eventuală situaţie de fapt, dar şi de administrarea justiţiei, şi anume încărcarea excesivă a completurilor de judecată în urma activităţii desfăşurate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin emiterea unor decizii. Un astfel de context nu poate constitui temei pentru ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate şi excedează competenţei Curţii Constituţionale, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.

13. Prevederile de lege criticate sunt menite să contureze cu claritate cadrul legal al exercitării accesului liber la justiţie al beneficiarilor Legii nr. 165/2013. În plus, dispoziţiile legale criticate stabilesc un criteriu obiectiv în stabilirea competenţei instanţei de judecată care soluţionează contestaţiile împotriva acestor decizii, şi anume sediul entităţii emitente a deciziei, în acord cu prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. De asemenea, apreciază că nu este nesocotit nici principiul egalităţii în faţa legii, întrucât normele criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, fără a institui discriminări.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu următorul conţinut: „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.”

17. Instanţa de judecată susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici identice. Astfel, prin Decizia nr. 833 din 3 decembrie 2015*), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, reţinând că acestea reprezintă norme de procedură prin care este reglementată competenţa secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii de a soluţiona contestaţia împotriva deciziilor emise de entităţile învestite de lege. În continuare, Curtea reţine că, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor este entitatea învestită de lege cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, iar potrivit art. 17 din lege are, în principal, următoarele competenţe: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor; asigură coordonarea procesului de licitare/atribuire a imobilelor din Fondul naţional al terenurilor agricole şi al altor imobile; ia alte măsuri legale necesare aplicării prezentei legi. În exercitarea atribuţiilor sale, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit art. 21 alin. (9) şi art. 25 din lege, emite decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv sau decizie de invalidare.

19. De asemenea, Curtea a observat, pe de o parte, că dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 165/2013 prevăd anumite termene de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor înaintea intrării în vigoare a legii - 20 mai 2013 - şi a celor transmise Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor ulterior datei intrării în vigoare a legii, iar, pe de altă parte, că decizia emisă cu respectarea prevederilor art. 34, precum şi refuzul autorităţii de a soluţiona cererea pot fi atacate, potrivit art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.

20. Curtea a reţinut că din coroborarea dispoziţiilor din Legea nr. 165/2013 mai sus menţionate rezultă că toate deciziile de invalidare sau de compensare prin puncte emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, precum şi refuzul acesteia de a soluţiona cererile adresate în temeiul legilor reparatorii în materia proprietăţii vor putea fi contestate numai la secţia civilă a Tribunalului Municipiului Bucureşti. Curtea constată că astfel se reglementează competenţa exclusivă a unei singure instanţe cu privire la soluţionarea acestor cauze.

21. Cu privire la modul de stabilire a competenţei instanţelor de judecată, Curtea a observat că aceasta nu este singura situaţie în care legiuitorul a reglementat o competenţă exclusivă a unei instanţe. Astfel, spre exemplu, potrivit art. 4 alin. (4), art. 10 alin. (2) şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia ori contestaţia împotriva adeverinţei prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă se introduce la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. De asemenea, potrivit art. 283 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor privind procedurile de atribuire de servicii şi/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes naţional, aşa cum este definită de legislaţia în vigoare, este Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

22. O atare soluţie legislativă vizând competenţa exclusivă a unei singure instanţe de soluţionare a anumitor cauze a făcut obiectul criticilor de neconstituţionalitate, Curtea constatând, de exemplu prin Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009, şi Decizia nr. 1.420 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 6 decembrie 2011, că o astfel de reglementare este în consonanţă cu Legea

fundamentală, deoarece art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie statuează că justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege. În înţelesul acestei norme constituţionale, legiuitorul este singurul abilitat să reglementeze, prin lege, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, fără alte restricţii decât cele rezultate din celelalte prevederi ale Constituţiei sau din actele normative internaţionale prevăzute în art. 20 din Legea fundamentală.

23. Totodată, Curtea a stabilit, de exemplu prin Decizia nr. 731 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 22 decembrie 2015, că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau vreun grup social.

24. În continuare, Curtea a reţinut că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la data de 12 octombrie 2010, a Hotărârii în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Cu acel prilej, instanţa europeană a constatat că prevederile legislative complexe şi modificările ce le-au fost aduse de-a lungul timpului s-au tradus printr-o practică judiciară neconstantă şi au generat o incertitudine juridică generală în ceea ce priveşte interpretarea noţiunilor esenţiale referitoare la drepturile foştilor proprietari, ale statului şi ale terţilor dobânditori ai bunurilor imobile naţionalizate (paragraful 221). De asemenea, instanţa europeană a apreciat că obiectivele impuse prin hotărârea pe care a pronunţat-o ar putea fi atinse, de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire existent, cu privire la care s-au constatat anumite lipsuri, şi prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, care să poată menţine un just echilibru între diferitele interese în cauză (paragraful 232).

25. Astfel, Curtea Constituţională a apreciat că, pe lângă dezideratul unei mai bune administrări a justiţiei, prin reglementarea criticată legiuitorul român a avut ca scop şi realizarea obiectivului de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii în materia restituirii, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, creând premisele unor practici judiciare constante prin reglementarea unui cadru normativ corespunzător.

26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, Curtea apreciază că soluţiile şi considerentele mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în dosarele nr. 18.128/3/2015, nr. 24.219/3/2015, nr. 5.208/3/2015, nr. 17.586/3/2015 şi nr. 17.745/3/2015 şi constată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 februarie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 


*) Decizia nr. 833 din 3 decembrie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 15 martie 2016.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 50

din 16 februarie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 raportat la art. 243 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 raportat la art. 243 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Amar-Fulger Pândele în Dosarul nr. 4.766/740/2014 al Judecătoriei Alexandria, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.075 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă. Se apreciază că, pe de o parte, autorul excepţiei solicită modificarea textelor de lege invocate, iar, pe de altă parte, că textul invocat nu are legătură cu cauza. Se arată că limita maximă a pedepsei prevăzute de lege pentru fapta reţinută în sarcina autorului excepţiei este mai mare de 7 ani, motiv pentru care acesta nu se regăseşte în ipoteza textului criticat.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 17 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.766/740/2014, Judecătoria Alexandria a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 raportat la art. 243 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Amar-Fulger Pândele într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de complicitate la tâlhărie calificată şi a infracţiunii de tâlhărie calificată.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se solicită modificarea textelor criticate, în sensul precizării în cuprinsul lor a faptului că reţinerea şi arestarea preventivă nu pot fi dispuse faţă de inculpatul minor cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani. Se arată că, potrivit art. 114 din Codul penal, faţă de inculpaţii minori pot fi dispuse numai măsuri educative, a căror punere în executare are loc după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

6. Judecătoria Alexandria opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată doar din punctul de vedere al aplicării prevederilor art. 114 alin. (2) lit. b) din Codul penal, în sensul că nu se poate dispune reţinerea sau arestarea preventivă faţă de inculpatul minor care a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub 7 ani. Se observă că regimul răspunderii penale a minorului are un caracter specific, regula fiind dispunerea unei măsuri educative neprivative de libertate, iar excepţia, dispunerea unei măsuri educative privative de libertate. Aceasta din urmă poate fi dispusă doar în situaţia în care minorul a mai săvârşit o infracţiune pentru care i-a fost aplicată o măsură educativă care a fost executată sau este în curs de executare, iar legea prevede, pentru fapta săvârşită, pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare sau detenţiunea pe viaţă. Se observă că, aşa fiind, per a contrario, măsura arestării preventive nu poate fi luată faţă de infractorul minor în cursul urmăririi penale, al camerei preliminare sau al judecăţii. Se propune completarea prevederilor art. 243 din Codul de procedură penală cu un nou alineat, care să prevadă că reţinerea şi arestarea preventivă nu pot fi dispuse faţă de inculpatul minor cercetat pentru o infracţiune pedepsită de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani.

7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Se arată, în acest sens, că argumentele aduse în susţinerea excepţiei constau în compararea mai multor dispoziţii penale şi procesual penale între ele, fără indicarea normelor constituţionale pretins încălcate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 504 şi art. 243 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 243: „(1) Faţă de suspectul şi inculpatul minor se pot dispune măsuri preventive potrivit dispoziţiilor prevăzute în secţiunile 1-7 din prezentul capitol, cu derogările şi completările prevăzute în prezentul articol.

(2) Reţinerea şi arestarea preventivă pot fi dispuse şi faţă de un inculpat minor, în mod excepţional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalităţii şi dezvoltării acestuia nu sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit prin luarea măsurii.

(3) La stabilirea duratei pentru care se ia măsura arestării preventive se are în vedere vârsta inculpatului de la data când se dispune asupra luării, prelungirii sau menţinerii acestei măsuri.

(4) Când s-a dispus reţinerea sau arestarea preventivă a unui minor, încunoştinţarea prevăzută la art. 210 şi 228 se face, în mod obligatoriu, şi către reprezentantul legal al acestuia sau, după caz, către persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul.”;

- Art. 504: „Urmărirea şi judecarea infracţiunilor săvârşite de minori, precum şi punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceştia se fac potrivit procedurii obişnuite, cu completările şi derogările prevăzute în prezentul capitol şi în secţiunea a 8-a a cap. I din titlul V al părţii generale. “

12. Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu invocă în mod formal în susţinerea acesteia un text constituţional pretins încălcat. Cu privire la acest aspect, Curtea constată că, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a reţinut că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate poate fi făcută nu numai prin indicarea expresă a normei constituţionale, ci şi prin indicarea principiului constituţional pretins încălcat. În consecinţă, Curtea reţine că autorul excepţiei, astfel cum rezultă din motivarea acesteia, a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale citate în raport cu prevederile art. 23 şi art. 53 din Constituţie, referitoare la libertatea individuală şi, respectiv, la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte arestarea preventivă, reglementată la art. 223-240 din Codul de procedură penală, Curtea constată că aceasta, fiind o măsură preventivă, poate fi dispusă înaintea judecării definitive a cauzelor penale, în scopul realizării instrucţiei penale. Astfel, potrivit art. 223 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii.

14. Conform art. 223 alin. (1) teza a două din Codul de procedura penală, arestarea preventivă poate fi dispusă atunci când inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte; când inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament; când inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu aceasta; precum şi atunci când există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni. De asemenea, potrivit art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

15. Astfel, scopul arestului preventiv este acela al realizării instrucţiei penale, prin prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către suspect sau inculpat, prevenirea sustragerii acestuia de la urmărirea penală sau de la judecată, prevenirea distrugerii sau a ascunderii probelor, a influenţării martorilor etc.

16. Aşa fiind, art. 243 din Codul de procedură penală nu prevede, cu privire la aplicarea măsurii arestului preventiv faţă de minori, condiţii speciale referitoare la infracţiunile săvârşite, cum ar fi cele cu privire la limitele maxime ale pedepselor, arătând doar că reţinerea şi arestarea preventivă pot fi dispuse şi faţă de un inculpat minor, în mod excepţional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalităţii şi dezvoltării acestuia nu sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit prin luarea măsurii.

17. Prin urmare, în condiţiile asigurării proporţionalităţii între efectele pe care această măsură le poate avea asupra personalităţii şi dezvoltării minorului şi scopul urmărit, arestarea preventivă poate fi dispusă faţă de infractorul minor ori de câte ori organele de urmărire penală sau instanţa de judecată consideră că este nevoie.

18. Acest aspect, al necondiţionării dispunerii arestului preventiv în cazul minorilor de îndeplinirea altor condiţii decât cea prevăzută la art. 243 din Codul de procedură penala, apare ca fiind justificat în raport cu finalitatea urmărită prin aplicarea arestării preventive, aceea a realizării instrucţiei penale.

19. Cu privire la măsurile educative ce pot fi dispuse în cazul infractorilor minori, Curtea reţine că dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Codul penal instituie regula conform căreia faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. De la această regulă, dispoziţiile alin. (2) ale aceluiaşi art. 114 din Codul penal reglementează două excepţii, prevăzând că faţă de infractorul minor pot fi luate măsuri educative privative de libertate în următoarele cazuri: dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat; şi atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.

20. Măsurile educative neprivative de libertate ce pot fi luate faţă de infractori minori sunt, conform art. 115 alin. (1) pct.1 din Codul penal, stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârşit de săptămână şi asistarea zilnică. Măsurile educative privative de libertate care pot fi luate faţă de minori sunt, potrivit art. 115 alin, (1) pct. 1 din Codul penal, internarea într-un centru educativ şi internarea într-un centru de detenţie.

21. Măsurile educative, privative sau neprivative de libertate, anterior arătate, sunt dispuse de către instanţa de judecată în scopul tragerii la răspundere penală a minorului care a săvârşit infracţiuni.

22. Din analiza regimului juridic al răspunderii penale a minorilor, Curtea constată că, în privinţa infractorilor minori care nu au mai săvârşit infracţiuni pot fi dispuse măsuri educative privative de libertate doar în cazul săvârşirii de către aceştia a unor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă. Acest ultim aspect nu implică, însă, în mod obligatoriu, condiţionarea aplicării măsurii arestului preventiv în cazul minorilor de îndeplinirea aceleiaşi condiţii a săvârşirii unei infracţiuni pedepsite de legea penală cu închisoarea de cel puţin 7 ani sau cu detenţiunea pe viaţă. Aceasta, întrucât măsura arestului preventiv are un rol specific, diferit de cel al măsurilor educative.

23. Prin urmare, în timp ce măsura arestului preventiv poate fi luată în timpul urmăririi penale, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul procedurii camerei preliminare ori a judecăţii, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată, măsurile educative sunt dispuse de instanţa de judecată în urma constatării săvârşirii de către minor a unei infracţiuni. Astfel, măsura arestului preventiv are ca scop realizarea instrucţiei penale, în timp ce măsurile educative sunt dispuse în scopul tragerii la răspundere penală a minorilor care săvârşesc infracţiuni.

24. Aşa fiind, Curtea constată că măsurile analizate fac parte din categorii diferite şi au finalităţi diferite, neexistând raţiuni pentru care condiţiile în care acestea pot fi dispuse să fie identice.

25. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că textele criticate sunt de natură a restrânge exerciţiul libertăţii individuale, drept fundamental prevăzut la art. 23 din Constituţie, în cazul minorilor care săvârşesc fapte prevăzute în legea penală, însă această restrângere a exerciţiului dreptului anterior referit respectă exigenţele dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. Astfel, restrângerea este prevăzută prin lege, respectiv prin dispoziţiile art. 504 din Codul de procedură penală, şi are ca scop realizarea instrucţiei penale. Totodată, restrângerea exerciţiului libertăţii individuale prin textul criticat este necesară într-o societate democratică, se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor minorilor care săvârşesc fapte prevăzute de legea penală, în cazul îndeplinirii condiţiilor legale prevăzute la art. 223 şi art. 243 din Codul de procedură penală, şi nu aduce atingere esenţei dreptului fundamental analizat.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi*,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Amar-Fulger Pândele în Dosarul nr. 4.766/740/2014 al Judecătoriei Alexandria şi constată că dispoziţiile art. 504 raportat la art. 243 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Judecătoriei Alexandria şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi generai obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 februarie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 


* Cu opinia concurentă a doamnei judecător Mona-Maria Pivniceru.

 

OPINIE CONCURENTĂ

 

În acord cu soluţia adoptată - cu unanimitate de voturi - prin Decizia nr. 50 din 16 februarie 2016, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată, însă apreciem că dispoziţiile art. 53 din Constituţie invocate în susţinerea acesteia nu erau incidente ratione materiae în cauză.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale face diferenţa între drepturi absolute (de exemplu, dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică) şi relative, care pot fi limitate cu respectarea unor anumite condiţii (Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014 1). Prin natura sa, un astfel de drept relativ poate fi configurat normativ de legiuitorul infraconstituţional, iar dacă prin însuşi textul Constituţiei se reglementează în mod exhaustiv limitele dreptului, nu se pot accepta alte limite/condiţionări de natură legală. Aşadar, în funcţie de criteriul reglementării în Constituţie, distingem între două ipoteze, respectiv între drepturi relative cu privire la care textul Constituţiei nu prevede limitări/condiţionări şi drepturi relative cu privire la care Constituţia prevede expres care sunt limitele lor. Această clasificare are consecinţe în ceea ce priveşte marja de apreciere a legiuitorului în stabilirea/reglementarea limitelor/ condiţionărilor ce definesc dreptul/libertatea fundamentală.

Libertatea individuală, astfel cum s-a arătat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu este un drept absolut, ci unul relativ. Limitele libertăţii individuale sunt menţionate expres chiar prin textul Constituţiei, respectiv prin dispoziţiile art. 23 alin. (2)-(12) din Constituţie. Astfel, sub aspectul măsurilor preventive care afectează libertatea persoanei, mai exact a celor privative de libertate, textul art. 23 alin. (2) din Constituţie menţionează reţinerea şi arestarea unei persoane; este de observat că, în ceea ce priveşte arestarea, textul constituţional nu o limitează numai la arestul efectuat într-un loc de deţinere (arest preventiv), ci se referă la aceasta într-un sens larg, astfel încât legiuitorul poate adapta şi dimensiona această instituţie după nevoile societăţii (arestul la domiciliu). Reguli constituţionale restrictive sunt numai cu privire la reţinere şi arestul preventiv, iar în privinţa altor forme de arest revine legiuitorului competenţa de a structura configuraţia lor normativă având ca standard maximal, din punct de vedere al ingerinţei, reglementările constituţionale referitoare la arestul preventiv. În continuare, se observă că libertatea individuală poate f limitată în ipoteza rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare, caz în care se aplică o sancţiune privativă de libertate de natură penală [a se vedea art. 23 alin. (11)-(13) din Constituţie], în consecinţă, se constată că textul art. 23 alin. (2) şi (11)-(13) din Constituţie menţionează expres cazurile şi condiţiile în care poate fi limitată libertatea individuală, fără a fi necesar să se apeleze la alte text constituţionale care să justifice limitarea dreptului.

Totuşi, Curtea, în analiza sa, s-a oprit asupra art. 53 din Constituţie, justificând prin prisma acestui text „restrângerea exerciţiului” dreptului la libertate individuală. Apreciem că acest text constituţional nu era incident în cauză.

Art. 53 din Constituţie reglementează, într-adevăr, posibilitatea restrângerii exerciţiului unui drept/libertăţi fundamentale, dar pentru ca legiuitorul să apeleze la o asemenea restrângere, nu va avea în vedere configurarea normativă a acelui drept sau libertăţi fundamentale, ci diminuarea plenitudinii exerciţiului dreptului/libertăţii fundamentale astfel cum acesta este configurat din punct de vedere constituţional şi, implicit, legislativ, ca răspuns la o situaţie care se abate de la exerciţiul firesc al dreptului.

Cu alte cuvinte, configurarea dreptului vizează stabilirea conţinutului său normativ atât prin reglementarea pozitivă a dreptului - prin indicarea a ceea ce este circumscris conţinutului său, cât şi prin reglementarea negativă a dreptului - prin indicarea limitelor/condiţionărilor care se impun. Pentru a stabili dacă limitele/condiţionările impuse în reglementarea dreptului lezează substanţa acestuia, Curtea trebuie să efectueze un test de proporţionalitate distinct de art. 53 din Constituţie pentru a verifica dacă limitele astfel stabilite ale dreptului sunt sau nu structurate în mod constituţional, respectiv în acord cu natura şi substanţa dreptului.

Restrângerea exerciţiului dreptului la care face referire art. 53 din Constituţie nu vizează definirea conţinutului normativ al dreptului, ci faptul că persoana nu se poate folosi/este privată de beneficiul deplin al dreptului/libertăţii fundamentale în situaţiile prevăzute prin art. 53 alin. (1) din Constituţie. Aceste situaţii sunt strict determinate prin norma constituţională şi reflectă, în mod evident, abateri de la cursul firesc al exerciţiului drepturilor/libertăţilor fundamentale. Or. se poate lesne observa că. În ipoteza îmbrăţişată prin decizia Curţii Constituţionale, orice măsură preventivă se constituie într-o restrângere a exerciţiului dreptului la libertate individuală, acestea fiind eo ipso necesare realizării instrucţiei penale, mai precis activităţii de cercetare a cauzelor penale; în schimb, condamnarea, care reprezintă finalul instrucţiei penale, şi privarea de libertate astfel realizată nu se mai încadrează în noţiunea de instrucţie penală. Într-o atare situaţie măsurile preventive intră în sfera de reglementare a art. 53 din Constituţie, iar privarea de libertate realizată prin condamnare ar intra în sfera de reglementare a art. 23 alin. (11)-(13) din Constituţie Este cumva aplicată, din punct de vedere normativ, o dublă măsură în evaluarea privării de libertate ca efect al unei măsuri preventive sau al condamnării în acest context, se constată că temeiul constituţional al limitării dreptului fundamental la libertate individuală trebuie să fie unul identic, circumscris unei situaţii comune/obişnuite în viaţa statului, astfel încât raportat la măsurile preventive acest temei nu poate fi reprezentat decât de art. 23 din Constituţie, şi nu art. 53.

În mod evident, privarea de libertate este măsura şi limita libertăţii individuale, reglementarea sa fiind inerentă exercitării prerogativelor statului în materie legislativă, în sensul că un stat de drept trebuie să dispună de un mecanism normativ apt care să definească, astfel cum am arătat, atât aspectul pozitiv, cât şi cel negativ al dreptului. Astfel, art. 53 din Constituţie vizează numai ipoteza în care legiuitorul trebuie să răspundă prompt şi energic din punct de vedere normativ la o situaţie care prin natura sa impune o îndepărtare de la exerciţiul firesc al dreptului. Caracterul temporar al restrângerii nu este dat de faptul că legiuitorul stabileşte un element temporal ce se subsumează conţinutului dreptului (stabilirea unui termen de prescripţie, a unui termen de decădere, a duratei măsurii preventive a unei norme de incriminare), ci are în vedere faptul că restrângerea dreptului/libertăţii fundamentale subzistă din punct de vedere normativ atât timp cât situaţia de fapt/drept care a generat-o se menţine. Aşadar, restrângerea exerciţiului unui drept/libertăţi fundamentale apare ca o reacţie la o situaţie de fapt/ drept care, în sine, impune o măsură normativă cu caracter excepţional pe toată durata sa.

Folosirea noţiunii de „proporţional㔠în chiar cuprinsul art. 53 alin. (2) din Constituţie nu înseamnă că ori de câte ori o reglementare legală cuprinde limite/condiţionări ale unui drept/libertăţi fundamentale în mod automat trebuie reţinută aplicabilitatea art. 53 din Constituţie pentru a efectua testul de proporţionalitate. Aşa cum am arătat, proporţionalitatea este inerentă oricărei intervenţii etatice ce vizează reglementarea unui aspect unui drept/libertăţi fundamentale, astfel încât evaluarea acesteia trebuie realizată independent de art. 53 din Constituţie, text care vizează situaţii excepţionale. Doar în cazul în care ne aflăm în faţa unei situaţii excepţionale care a impus restrângerea exerciţiului dreptului/libertăţii fundamentale urmează a se evalua proporţionalitatea restrângerii prin prisma art. 53 din Constituţie.

Apreciem că în speţă trebuia analizat dacă limitările aduse în privinţa libertăţii individuale a minorului prin aplicarea art. 49 alin. (1) coroborat cu art. 23 alin. (1) şi (2) din Constituţie sunt proporţionale cu conţinutul normativ pozitiv al dreptului, cu alte cuvinte dacă regimul special de protecţie de care se bucură minorul se referă şi la libertatea individuală a acestuia şi, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă reglementarea în privinţa minorului a măsurii arestului preventiv (aspectul negativ al dreptului) este proporţională cu conţinutul substanţial al libertăţii individuale (aspectul pozitiv al dreptului). În consecinţă, Curtea trebuia să stabilească dacă măsura criticată se referă la un drept/libertate fundamentală, dacă reprezintă o ingerinţă în privinţa acesteia, dacă urmăreşte un scop legitim şi dacă este adecvată, necesară şi respectă un just echilibru între interesul public şi cel privat. Astfel, se constată că măsura legislativă criticată vizează libertatea individuală a minorului [art. 49 alin. (1) coroborat CU art. 23 alin. (1)], reprezintă o ingerinţă în privinţa libertăţii individuale a minorului [art. 49 alin. (1) coroborat cu art. 23 alin. (2)], urmăreşte un scop legitim, şi anume buna desfăşurare a procesului penal, este o măsură adecvată [capabilă în sine să ducă la îndeplinirea scopului urmărit], necesară [condiţiile care trebuie întrunite pentru luarea acesteia demonstrează faptul că se ia în ultimă instanţă - art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală] şi păstrează un just echilibru între interesul public referitor la prevenirea săvârşirii de noi fapte de natură penală şi cel privat referitor la păstrarea, conservarea şi valorizarea ascendentă a libertăţii individuale.

Având în vedere cele expuse, apreciem că, în speţă, nu era incident art. 53 din Constituţie şi că testul de proporţionalitate trebuia efectuat în interiorul dreptului pentru a evalua dacă limita stabilită dreptului la libertate individuală a minorului este proporţională cu conţinutul constituţional al art. 49 alin. (1) coroborat cu art. 23 alin. (1). Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate trebuia respinsă ca neîntemeiată prin raportare numai la dispoziţiile art. 49 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 23 alin. (1) şi (2) din Constituţie, iar cu privire la art. 53 din Constituţie trebuia constatată lipsa sa de incidenţă în cauză.

 

Judecător,

prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru

 


1) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, paragraful 33.

 

 

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

 

ORDIN

pentru publicarea Programului de cooperare în domeniile educaţiei, culturii şi în alte domenii conexe între Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Egipt, semnat la Bucureşti la 25 martie 2016

 

În baza art. 28 alin. (2) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

în temeiul cu art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 8/ 2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere că tratatul de mai jos a intrat în vigoare la data semnării, în conformitate cu prevederile sale,

ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.

Articol unic. - Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Programul de cooperare în domeniile educaţiei, culturii şi în alte domenii conexe între Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Egipt, semnat la Bucureşti la 25 martie 2016.

 

p. Ministrul afacerilor externe,

Daniela Anda Grigore Gîtman,

secretar de stat

 

Bucureşti, 18 aprilie 2016.

Nr. 648.

 

PROGRAM DE COOPERARE

în domeniile educaţiei, culturii şi în alte domenii conexe între Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Egipt

 

Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Egipt, denumite în continuare „părţi,

dorind să promoveze relaţiile de prietenie şi să dezvolte cooperarea dintre cele două state şi în conformitate cu articolul 9 al Acordului de cooperare în domeniile învăţământului, ştiinţei şi culturii între Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicii Arabe Egipt, semnat la Cairo la 25 ianuarie 1978, au convenit să adopte următorul program:

 

CAPITOLUL I

Educaţie

 

ARTICOLUL (1)

 

Părţile fac schimb de informaţii şi materiale educaţionale referitoare la structura, conţinutul şi organizarea sistemului educaţional din statele lor, precum şi de planuri de învăţământ şi programe analitice, manuale şcolare, material documentar şi publicaţii având ca tematică procesul educaţional.

 

ARTICOLUL (2)

 

Părţile fac schimb de opere de artă şi desene ale elevilor în scopul cunoaşterii talentelor artistice ale copiilor.

 

CAPITOLUL II

Învăţământul superior

 

ARTICOLUL (3)

 

Părţile fac schimb de informaţii privind manifestările ştiinţifice internaţionale din domeniile educaţiei, ştiinţei şi cercetării, organizate în statele lor, sprijinind, în acelaşi timp, participarea propriilor specialişti la manifestările organizate în celălalt stat.

 

ARTICOLUL (4)

 

Pe perioada valabilităţii prezentului program, părţile vor încuraja schimbul de membri ai corpului profesoral al universităţilor şi al altor instituţii de învăţământ superior, în

scopul susţinerii de prelegeri şi participării la conferinţe şi seminare ştiinţifice organizate în România şi în Republica Arabă Egipt, cu informarea prealabilă a ministerelor cu atribuţii în domeniul învăţământului superior din cele două state, pe canale diplomatice.

 

ARTICOLUL (5)

 

Părţile sprijină contactele directe şi înţelegerile dintre universităţile şi instituţiile de învăţământ superior din statele lor, în vederea dezvoltării legăturilor şi a schimbului de informaţii, şi încurajează aplicarea acordurilor de cooperare directă existente între universităţi.

 

ARTICOLUL (6)

 

(1) Părţile încurajează schimburile de lectori pentru a preda cultura română la Universitatea din Cairo sau altă universitate egipteană şi cursuri de limba şi cultura arabă la Universitatea din Bucureşti sau altă universitate din România.

(2) Lectorii vor fi încadraţi în muncă la universitatea părţii primitoare şi vor beneficia de asistenţă medicală şi alocaţie lunară asigurate de partea primitoare, în conformitate cu gradele academice şi reglementările interne în vigoare.

(3) Această prevedere va fi pusă în aplicare prin contacte directe şi în conformitate cu procedurile interne din cele două state, cu informarea reciprocă a părţilor, pe canale diplomatice.

 

ARTICOLUL (7)

 

(1) Părţile oferă, anual, 10 (zece) burse (licenţă/masterat/ doctorat), în regim de reciprocitate, cu excepţia specializărilor reglementate de partea primitoare, în funcţie de locurile disponibile în instituţiile de învăţământ superior din statul primitor şi în conformitate cu legislaţia în vigoare a celui din urmă.

(2) Studiile se vor efectua în limba arabă sau în limba engleză pentru bursierii români şi în limba română pentru bursierii egipteni. Partea egipteană asigură bursierilor care doresc să studieze în limba engleză posibilitatea de a studia limba arabă, pe durata unui an, fără plata taxelor, în paralel cu studiile lor academice. Dacă este necesar, partea română va asigura, fără taxă, un an pregătitor pentru învăţarea limbii române înainte de începerea studiilor academice.

 

ARTICOLUL (8)

 

(1) Părţile asigură accesul la toate nivelurile de studiu, pe bază de reciprocitate, în instituţiile de învăţământ publice, acreditate în statul primitor, pentru personalul reprezentanţelor oficiale ale celor două state - ambasade, oficii consulare, agenţii economice, organizaţii şi organisme internaţionale -, precum şi pentru membrii de familie ai acestuia.

(2) Calitatea oficială a candidaţilor din această categorie, cât şi îndeplinirea clauzei de reciprocitate se confirmă de către Ministerul Afacerilor Externe de pe teritoriul părţii primitoare.

 

CAPITOLUL III

Cercetare ştiinţifică

 

ARTICOLUL (9)

 

Părţile promovează formele de cooperare directă între organizaţiile de cercetare - dezvoltare din cele două state prin realizarea de proiecte de cercetare în domenii de interes comun, precum şi alte manifestări ştiinţifice complementare (organizarea în comun de seminare şi întâlniri ştiinţifice) pe baza avantajului reciproc şi a legislaţiei în vigoare în cele două state.

 

CAPITOLUL IV

Cultură şi artă

 

SECŢIUNEA 1

Cultură

 

ARTICOLUL (10)

 

Părţile încurajează cooperarea directă între bibliotecile lor, prin schimburi de informaţii, cărţi, reviste, microfilme şi periodice, în conformitate cu regulile şi reglementările în vigoare în fiecare stat.

 

ARTICOLUL (11)

 

(1) Părţile sprijină dezvoltarea cooperării între edituri, inclusiv prin schimb de specialişti şi traducători.

(2) Partea română invită traducători egipteni la Colocviul traducătorilor de literatură română, organizat la Bucureşti.

 

ARTICOLUL (12)

 

Părţile încurajează participarea la diferite evenimente internaţionale din domeniul cărţii organizate în fiecare stat. Partea română va participa la Târgul Internaţional de Carte de la Cairo, iar partea egipteană va participa la Târgul Internaţional de Carte de la Bucureşti.

 

ARTICOLUL (13)

 

Părţile fac schimb de material documentar şi informaţii necesare pregătirii enciclopediilor şi a altor lucrări similare, în vederea asigurării unei prezentări corecte a istoriei, culturii şi vieţii sociale a fiecărui stat.

 

ARTICOLUL (14)

 

(1) Părţile încurajează schimbul de artişti şi grupuri artistice, inclusiv amatori.

(2) Detaliile acestor schimburi vor fi stabilite la nivelul instituţiilor competente din cele două state, pe cale diplomatică.

 

ARTICOLUL (15)

 

Părţile încurajează organizarea de activităţi culturale şi artistice şi participarea de persoane şi grupuri la manifestările culturale şi festivalurile internaţionale organizate în cele două state.

 

ARTICOLUL (16)

 

Părţile sprijină cooperarea în domeniul cinematografiei prin derularea de programe, festivaluri de film, coproducţii, cât şi prin schimburi de experienţă, de schimburi de film între arhivele naţionale de film, precum şi prin organizarea şi participarea anuală, pe bază de reciprocitate, la gale de film.

 

ARTICOLUL (17)

 

Părţile încurajează schimbul de expoziţii de arte frumoase, artizanat şi fotografie. Expoziţiile pot fi însoţite de 1 (un) curator, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 10 (zece) zile.

 

 

ARTICOLUL (18)

 

(1) Părţile vor face schimburi de vizite la nivelul ministerelor pentru a promova dialogul şi implementarea programelor de schimburi între acestea.

(2) Părţile vor încuraja vizitele reciproce ale celor care realizează politici în domeniul cultural şi artistic, ale managerilor şi reprezentanţilor instituţiilor guvernamentale culturale reprezentative şi ale altor organizaţii pentru a realiza schimburi de experienţă.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Patrimoniu cultural

 

ARTICOLUL (19)

 

(1) Părţile încurajează cooperarea directă dintre instituţiile specializate în realizarea unor programe comune de cercetare a monumentelor rupestre paleocreştine, originilor monahismului şi artei copte.

(2) Părţile încurajează organizarea, în colaborare cu marile muzee din Republica Arabă Egipt, de expoziţii pe diverse tematici, ca, de exemplu, „Vestigii antice din Egipt” sau „Arta coptă”.

(3) Detaliile vor fi stabilite pe canale diplomatice, în conformitate cu legile şi reglementările aplicabile în acest domeniu în cele două state.

 

ARTICOLUL (20)

 

Părţile sprijină cooperarea directă dintre muzeele şi galeriile de artă din cele două state, prin schimbul de material bibliografic, reviste, cataloage şi expoziţii ale colecţiilor lor, cu scopul îmbunătăţirii cunoştinţelor de arheologie şi al creşterii interesului faţă de acest domeniu.

 

ARTICOLUL (21)

 

Părţile facilitează schimbul de specialişti din domeniul istoriei artei, arheologiei, restaurării şi conservării monumentelor, siturilor arheologice şi bunurilor culturale, precum şi de specialişti în domeniul muzeelor. Părţile fac schimb anual de 1 (un) specialist în aceste domenii, pentru o vizită ce nu va depăşi 14 (paisprezece) zile. Partea care solicită vizita îşi asumă toate cheltuielile legate de aceasta.

 

ARTICOLUL (22)

 

Părţile convin să realizeze expoziţii de bunuri culturale selectate, pentru perioade stabilite în conformitate cu înţelegerile speciale cu sectorul muzeelor din cadrul Ministerului Antichităţilor.

 

ARTICOLUL (23)

 

Părţile încurajează participarea la simpozioane, conferinţe şi cursuri de pregătire, prin schimbul de delegaţii culturale compuse din experţi în săpături arheologice şi restaurare.

 

ARTICOLUL (24)

 

Părţile fac schimb de regulamente şi legi aplicabile în ambele state în domeniile arheologiei, restaurării, conservării şi protecţiei.

 

ARTICOLUL (25)

 

Părţile încurajează cooperarea directă, pe canale adecvate, pentru pregătirea de programe comune de cercetare a patrimoniului cultural din Republica Arabă Egipt.

 

ARTICOLUL (26)

 

(1) Părţile încurajează organizarea de expoziţii care să ilustreze cultura şi civilizaţia egipteană,

(2) Detaliile se stabilesc pe cale diplomatică în conformitate cu legile şi regulamentele aplicabile în ambele state.

 

ARTICOLUL (27)

 

Părţile vor coopera pe baza convenţiilor internaţionale pentru prevenirea importului, exportului şi transferului de bunuri culturale care au fost scoase în mod ilicit de pe teritoriul unui stat şi aduse pe teritoriul celuilalt, precum şi pentru recuperarea şi protejarea corespunzătoare a bunurilor culturale până la returnarea lor în ţara de origine.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Cooperarea între biblioteci

 

A. În domeniul bibliotecilor

 

ARTICOLUL (28)

 

(1) Părţile convin ca Biblioteca Naţională a României şi Biblioteca şi Arhivele Naţionale din Egipt să coopereze prin schimbul de publicaţii şi experienţă în domeniile conservării, restaurării şi digitalizării moştenirii culturale naţionale şi să colaboreze în organizarea de cursuri profesionale, ateliere de lucru, seminare şi conferinţe internaţionale specializate în cercetare comună, în domeniile ştiinţific şi cultural.

(2) Părţile încurajează semnarea unui Acord-cadru de cooperare şi Biblioteca Naţională a României între Biblioteca şi Arhivele Naţionale din Egipt.

 

ARTICOLUL (29)

 

Părţile încurajează cooperarea dintre Biblioteca Naţională a României şi Biblioteca Alexandrină din Republica Arabă Egipt în domeniul biblioteconomiei şi informării.

 

B. În domeniul arhivelor

 

ARTICOLUL (30)

 

(1) Părţile convin ca Arhivele Naţionale ale României şi Biblioteca şi Arhivele Naţionale din Egipt să coopereze la realizarea schimbului de publicaţii şi experienţă în domeniile conservării, restaurării şi digitalizării patrimoniului lor naţional, precum şi să colaboreze la organizarea de cursuri de pregătire, ateliere de lucru, seminare şi conferinţe internaţionale specializate în cercetare comună, în domeniile ştiinţific şi cultural.

(2) Părţile convin ca Ministerul Afacerilor Interne, prin Arhivele Naţionale ale României, şi Biblioteca şi Arhivele Naţionale din Egipt să semneze un Memorandum de cooperare.

 

CAPITOLUL V

Informaţie şi mass-media

 

ARTICOLUL (31)

 

Părţile încurajează schimbul de programe de radio, televiziune şi ştiri, care să reflecte diferite aspecte ale vieţii din cele două state.

 

ARTICOLUL (32)

 

Părţile încurajează schimbul de materiale mass-media şi de televiziune pe bază comercială şi necomercială, în conformitate cu înţelegerile anterioare dintre părţi.

 

ARTICOLUL (33)

 

(1) Programele care sunt supuse schimburilor comerciale sau necomerciale sunt cuprinse în una din categoriile următoare:

a) programe libere de drepturi pentru partea primitoare de programe de ştiri;

b) programe ale căror drepturi vor fi clarificate: documentare, programe muzicale şi de divertisment, filme, seriale şi programe pentru copii;

c) programe ale căror drepturi vor fi cumpărate: evenimente sportive speciale, cu posibile costuri suplimentare pentru drepturi exclusive, care vor fi negociate cu partea trimiţătoare.

(2) Părţile iau în considerare posibilitatea de a face programe în coproducţie, pe teme de interes comun.

(3) Condiţiile specifice de coproducţie ale programelor vor fi stabilite prin contracte separate.

 

ARTICOLUL (34)

 

Părţile încurajează schimbul de experţi, informaţii şi cercetători din domeniul radioului şi televiziunii.

 

ARTICOLUL (35)

 

La cererea sau iniţiativa oricăreia dintre părţi se efectuează schimburi pe bază necomercială de cataloage cuprinzând informaţii şi date despre programele de televiziune care pot fi schimbate pe bază comercială sau necomercială.

 

ARTICOLUL (36)

 

Părţile vor încuraja folosirea oportunităţilor oferite de aria de acoperire a satelitului egiptean „NileSaf.

 

ARTICOLUL (37)

 

Părţile vor încuraja folosirea oportunităţilor oferite de programele de instruire profesională din cele două state în conformitate cu legislaţia şi reglementările aplicabile din cele două state.

 

ARTICOLUL (38)

 

Părţile vor încuraja schimbul de vizite ale experţilor şi ale personalului din domeniul ingineriei radio-tv şi de emisie.

 

ARTICOLUL (39)

 

Părţile încurajează schimbul de materiale de presă între Agenţia Naţională de Presă AGERPRES şi Agenţia de Ştiri a Orientului Mijlociu (MENA), pentru a stimula cooperarea şi înţelegerea în acest domeniu.

 

CAPITOLUL VI

Tineret

 

ARTICOLUL (40)

 

(1) Părţile încurajează schimburile de tineri în cadrul taberelor internaţionale pentru tineret.

(2) Părţile încurajează trimiterea de invitaţii la seminare şi conferinţe internaţionale pe probleme de tineret care au loc îh celălalt stat.

(3) Părţile fac schimb de materiale tipărite, cercetări şi studii în domeniul tineretului.

 

CAPITOLUL VII

Sport

 

ARTICOLUL (41)

 

Părţile sprijină şi stimulează schimburile sportive bilaterale. Detaliile acţiunilor comune vor fi stabilite direct de către instituţiile competente.

 

ARTICOLUL (42)

 

Părţile fac schimb de informaţii, publicaţii şi cercetări în domeniul sportului. Detaliile vor fi convenite între autorităţile competente din cele două state,

 

CAPITOLUL VIII

Turism

 

ARTICOLUL (43)

 

Părţile încurajează schimbul de materiale turistice de prezentare, informaţii şi statistici.

 

ARTICOLUL (44)

 

Părţile încurajează participarea la evenimente turistice şi culturale din cele două state.

 

ARTICOLUL (45)

 

Părţile încurajează cooperarea în domeniul turismului în scopuri terapeutice şi balneoclimaterice.

 

CAPITOLUL IX

Sănătate

 

ARTICOLUL (46)

 

Părţile vor încuraja cooperarea în domeniul sănătăţii şi al ştiinţelor medicale prin iniţierea de negocieri pentru un nou memorandum de înţelegere între ministerele de resort din cele două state.

 

CAPITOLUL X

Prevederi generale

 

ARTICOLUL (47)

 

Prevederile prezentului program nu sunt restrictive şi nu împiedică realizarea altor activităţi şi schimburi solicitate de către partea interesată, fie pe cheltuiala sa, fie în conformitate cu prevederile prezentului program şi cu respectarea legislaţiei în vigoare. Detaliile vor fi convenite pe canale diplomatice, cu informarea prealabilă a ministerelor de resort de pe teritoriul celor două state.

 

ARTICOLUL (48)

 

(1) în vederea aplicării în cele mai bune condiţii a prevederilor prezentului program, invitaţiile la diferitele activităţi vor fi trimise de către organizatori direct celor interesaţi, cu cel puţin 2 (două) luni anterior demarării acţiunilor, împreună cu termenii şi condiţiile de participare.

(2) Data sosirii participanţilor, precum şi mijloacele de transport vor fi comunicate atât organizatorilor, cât şi autorităţilor de resort din cele două state, cu cel puţin 2 (două) săptămâni înainte de începerea activităţilor.

(3) Părţile se vor informa reciproc în legătură cu sosirea participanţilor prin ambasada statului părţii trimiţătoare.

 

ARTICOLUL (49)

 

(1) Dosarele complete ale candidaţilor la burse vor fi trimise celeilalte părţi până la sfârşitul lunii aprilie a fiecărui an.

(2) Numele candidaţilor admişi la studii vor fi comunicate anual celeilalte părţi până la 15 iulie.

 

ARTICOLUL (50)

 

Partea primitoare va lua în considerare domeniile de studiu stabilite de către partea trimiţătoare, în ceea ce priveşte candidaţii la bursă, cu excepţia specializărilor reglementate în statul primitor. Schimbarea domeniului de studiu se va face cu prealabila consultare dintre părţi.

 

ARTICOLUL (51)

 

(1) Partea care trimite o delegaţie va comunica părţii primitoare, cu cei puţin 2 (două) luni înainte de plecare, curriculum vitae, programul vizitei, subiectele conferinţelor propuse a fi susţinute, limbile de circulaţie internaţională vorbite de delegaţi, precum şi orice alte informaţii utile.

(2) După acceptarea de către partea primitoare, partea trimiţătoare va confirma data şi ora sosirii delegaţiei cu cel puţin 2 (două) săptămâni înainte de începerea programului,

 

ARTICOLUL (52)

 

Părţile îşi vor transmite reciproc, cu cel puţin 3 (trei) luni înaintea deschiderii expoziţiilor sau organizării spectacolelor, materialul documentar, informaţiile, datele tehnice ale expoziţiilor şi datele referitoare la grupurile artistice. Expoziţiile se vor trimite cu cel puţin 2 (două) săptămâni înaintea vernisajului.

 

ARTICOLUL (53)

 

Materialele documentare, publicaţiile şi filmele ce fac obiectul schimburilor vor fi tipărite, traduse sau însoţite de o listă de titluri, fiecare în limba statului primitor sau în limbile engleză sau franceză, la alegerea părţii trimiţătoare.

 

ARTICOLUL (54)

 

Cu respectarea reglementărilor în vigoare în statul primitor, părţile vor permite accesul în arhive şi biblioteci, muzee şi instituţii de educaţie, culturale sau ştiinţifice, în vederea realizării programului convenit.

 

ARTICOLUL (55)

 

Părţile se vor informa reciproc, anual, asupra manifestărilor cu participare internaţională din domeniile culturii, educaţiei şi ştiinţei, cum ar fi conferinţe, simpozioane, seminare, expoziţii şi festivaluri, în vederea participării reciproce.

Notificarea va fi transmisă în timp util înainte de începerea evenimentului avut în vedere.

 

ARTICOLUL (56)

 

Părţile vor lua măsurile necesare pentru a facilita procesarea cât mai rapidă a solicitărilor de vize şi pentru a asigura emiterea de vize în acord cu legislaţia în vigoare în statele părţi, pentru artişti, grupuri artistice şi amatori care participă la activităţi culturale în cele două state, în cadrul prezentului program de cooperare.

 

CAPITOLUL XI

Prevederi financiare

 

ARTICOLUL (57)

 

Detaliile privind schimburile de vizite pe termen scurt vor fi convenite de comun acord între instituţiile competente din cele două state, de la caz la caz, în conformitate cu legislaţia în vigoare în statul primitor.

 

ARTICOLUL (58)

 

În domeniul televiziunii şi radioului, vizitele sau schimburile de specialişti vor fi convenite de fiecare parte, potrivit posibilităţilor şi resurselor umane şi financiare disponibile. Serviciile vor fi negociate separat, de la caz la caz.

 

ARTICOLUL (59)

 

Pentru vizitele ce implică perioade mai lungi de 1 (una) lună, părţile vor conveni asupra condiţiilor financiare pentru fiecare caz în parte.

 

ARTICOLUL (60)

 

Cheltuielile privind bursele se acoperă după cum urmează:

(1) Partea trimiţătoare va suporta cheltuielile de transport până la locul de studiu şi retur.

(2) Partea primitoare asigură:

a) plata lunară a burselor de la art. 7, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Partea primitoare va informa partea trimiţătoare, pe canale diplomatice, până la începutul lunii ianuarie a fiecărui an, despre cuantumul bursei lunare oferite beneficiarilor;

b) proces de învăţământ gratuit şi scutirea de la plata taxei de înscriere în universităţile de stat, conform legislaţiei în vigoare;

C) cazare adecvată gratuită în cămine studenţeşti, conform legislaţiei naţionale în vigoare.

d) acces la cantinele studenţeşti şi transport local subvenţionat, conform legislaţiei naţionale în vigoare,

 

ARTICOLUL (61)

 

Cheltuielile legate de schimbul de expoziţii vor fi acoperite după cum urmează:

a) Partea trimiţătoare acoperă costul transportului internaţional tur-retur între capitalele sau porturile celor două state, după caz, şi costurile de asigurare;

b) Partea primitoare suportă cheltuielile implicând instalarea, montarea şi organizarea, publicitatea, tipărirea afişelor, cataloagelor şi invitaţiilor, închirierea sălilor de expoziţie, vămuirea exponatelor;

c) Partea primitoare suportă cheltuielile de transport intern şi de depozitare;

d) Partea primitoare asigură securitatea expoziţiilor pe propriul teritoriu. În cazul în care se impune, partea primitoare va procura şi furniza părţii trimiţătoare documentele privitoare la

pagubele cauzate exponatelor, spre a permite părţii trimiţătoare solicitarea şi încasarea despăgubirilor la care este îndreptăţită, de la compania asigurătoare. Cheltuielile pentru pregătirea acestor documente vor fi acoperite de către partea primitoare. Orice operaţiune de restaurare a exponatelor deteriorate va fi efectuată numai cu consimţământul scris al părţii trimiţătoare;

e) Cheltuielile implicate de prezenţa unui responsabil sau expert vor fi suportate după cum urmează:

- Partea trimiţătoare asigură transportul internaţional dus-întors, până în capitala părţii primitoare;

- Partea primitoare va suporta cheltuielile de cazare, cheltuielile zilnice de masă şi transport intern.

 

ARTICOLUL (62)

 

Cheltuielile pentru organizarea zilelor sau galelor de film vor fi acoperite astfel:

a) Partea trimiţătoare va suporta costul transportului filmelor

dus-întors între capitalele celor două state, precum şi cheltuielile de asigurare, iar partea primitoare pe cele privind transportul intern;

b) Partea primitoare va suporta cheltuielile legate de vămuire, publicitate, tipărirea invitaţiilor, posterelor şi programelor, chiria sălilor şi costul distribuirii invitaţiilor.

 

ARTICOLUL (63)

 

Condiţiile financiare ce privesc schimbul de solişti, grupuri şi ansambluri artistice, sportivi şi echipe sportive vor fi convenite direct între instituţiile interesate din statele celor două părţi.

 

ARTICOLUL (64)

 

Cheltuielile de transport internaţional pentru toate materialele informative, cărţi, publicaţii, benzi, înregistrări şi filme vor fi acoperite de partea interesată,

 

CAPITOLUL XII

Prevederi finale

 

ARTICOLUL (65)

 

(1) Prezentul program va intra în vigoare Sa data semnării şi va fi valabil o perioadă de maximum 5 (cinci) ani.

(2) Programul poate fi modificat prin acordul părţilor. Modificările vor intra în vigoare în conformitate cu procedura prevăzută la alin. (1).

(3) Părţile pot notifica în scris, pe canale diplomatice, despre intenţia de a denunţa programul, cu cel puţin 6 (şase) luni înainte de data expirării valabilităţii sale. În acest caz, denunţarea îşi produce efectele în 6 (şase) luni de la primirea notificării,

(4) încetarea valabilităţii prezentului program nu va afecta implementarea proiectelor sau programelor din cadrul prezentului program şi care nu sunt pe deplin îndeplinite la momentul denunţării sale.

Semnat la Bucureşti la 25 martie 2016 în două exemplare originale, fiecare în limbile română, arabă şi engleză, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergenţă de interpretare, textul în limba engleză va prevala.

 

PENTRU GUVERNUL ROMÂNIEI

PENTRU GUVERNUL REPUBLICII ARABE EGIPT

Daniela Gîtman,

E.S. domnul Alaa Elhadidi,

secretar de stat

ambasador

 

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

privind completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 848/2004 pentru aprobarea Listei cu clasificatorii autorizaţi

 

Având în vedere prevederile art. 8 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 267/2004 privind instituirea Sistemului de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine, cu modificările şi completările ulterioare,

văzând Procesul-verbal nr. 10 din 29 februarie 2016 şi Procesul-verbal nr. 14 din 15 martie 2016, cu clasificatorii autorizaţi pentru specia porcine transmise de Comisia de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine, precum şi Referatul Direcţiei generale control antifraudă şi inspecţii nr. 307.033 din 19 aprilie 2016,

în temeiul art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 848/2004 pentru aprobarea Listei cu clasificatorii autorizaţi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.090 din 23 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

- După poziţia 554 se introduc 20 noi poziţii, poziţiile 555-574, cu următorul cuprins:

 

Nr. crt.

Numele şi prenumele

Clasificator autorizat pentru specia

Domiciliul

Cod numeric personal

„555

Călianu Paula-Veronica

porcine

Municipiul Bucureşti, aleea Constantin Sandu-Aldea nr. 8, bl, 4, sc. A, et. 1, ap. 6, sectorul 1

2720619411514

556

Ciolac Sebastian

porcine

Municipiul Timişoara, str. Eugen Cuteanu, bl. D9, sc. A, ap. 4, judeţul Timiş

1930810350025

557

Ionescu Adriana

porcine

Oraşul Voluntari, Drumul Potcoavei nr. 102D, sc. B, ap. 7, judeţul Ilfov

2790629400016

558

Matei Oana

porcine

Oraşul Scorniceşti, aleea Suica nr. 6, bl. 66, sc. B, et. 1, ap. 6, judeţul Olt

2881227286041

559

Mihu Dorina

porcine

Satul Ungureni (comuna Corneşti), judeţul Dâmboviţa

2860420152514

560

Nistor Vasilica

porcine

Oraşul Brezoi, Str. Unirii, bl. 12/1, sc. E, et. 2, ap. 10, judeţul Vâlcea

2690101380880

561

Sandor Veronica-Paula

porcine

Municipiul Timişoara, Str. Păcii nr. 40, judeţul Timişoara

2890822350047

562

Velicu Laura

porcine

Municipiul Olteniţa, Bd. Republicii nr. 64, bl. G, sc. B, et. 1, ap. 5, judeţul Călăraşi

2740526511674

563

Vlase Maria-Elena

porcine

Municipiul Slobozia, bd. Matei Basarab, bl. 160, sc. B, ap. 9, judeţul Ialomiţa

2610604212961

564

Zărnescu Florian

porcine

Satul Bueşti (comuna Bueşti), Str. Castanilor nr. 13, judeţul Ialomiţa

1881201211181

565

Amărioarei Alin

porcine

Municipiul Constanţa, str. Baba Novac nr. 187, bl. BN2, et. 2, ap. 12, judeţul Constanţa

1900615350078

566

Coiculescu Amelia-Ionela

porcine

Satul Rasova (comuna Băleşti), judeţul Gorj

2911008180048

567

Farcaş Mădălin-Ionuţ

porcine

Satul Nicolae Bălcescu (comuna Nicolae Bălcescu), judeţul Bacău

1920712046256

568

Ifrim Mihail-Florin

porcine

Municipiul Brăila, Calea Călăraşilor nr. 329, bl. 11, sc. 1, et. 2, ap. 10, judeţul Brăila

1780729090033

569

Moldoveanu Marian

porcine

Municipiul Codlea, Str. Freziei, bl. 36. sc. A, ap. 18, judeţul Braşov

1920815080037

570

Roca Mihaela

porcine

Satul Valea Seacă (comuna Nicolae Bălcescu), judeţul Bacău

2850213046201

571

Şandru-Dovleac Mihai

porcine

Oraşul Victoria, str. George Coşbuc, bl. 2, sc. B, ap. 23, judeţul Braşov

1890827081815

572

Săvoaia Constantin

porcine

Satul Belceşti (comuna Belceşti), judeţul laşi

1771119220010

573

Şpan Ana-Maria

porcine

Satul Ardusat (comuna Ardusat), nr. 506, judeţul Maramureş

2920622245078

574

Tănase Costel

porcine

Oraşul Scorniceşti, Bd. Muncii nr. 62, bl. 54, sc. B, et. 1, ap. 8, judeţul Olt

1591001287140”

 

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu

 

Bucureşti, 20 aprilie 2016.

Nr. 776.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

 

ORDIN

pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.744/2015 privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită, precum şi a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită

 

Având în vedere prevederile art. 220 alin. (21) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.744/2015 privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită, precum şi a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 981 din 30 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 1, punctul 1 va avea următorul cuprins:

„1. hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, prin care s-a dispus recuperarea unor creanţe bugetare de la debitori persoane fizice, juridice sau de la orice alte entităţi, cu excepţia hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală prin care s-a dispus doar recuperarea unor cheltuieli judiciare care se pun în executare de către organele fiscale centrale competente cu atribuţii în administrarea creanţelor bugetare;”.

2. La articolul 1, punctul 3 se abrogă.

Art. II. - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi structurile subordonate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Eugen-Dragoş Doroş

 

Bucureşti, 21 aprilie 2016.

Nr. 1.437.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.