MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 350/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 350         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 6 mai 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 110 din 3 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33, art. 34 alin. (1) şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Decizia nr. 139 din 10 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 din Codul de procedură penală

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

167. - Decizie privind numirea doamnei Bucura Ionescu în funcţia de director general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

570. - Ordin al ministrului finanţelor publice pentru aprobarea Procedurii privind solicitarea certificatelor de atestare fiscală de către secretariatul Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate şi de către structurile care asigură secretariatul comisiilor de autorizare a operatorilor de produse supuse accizelor armonizate constituite la nivelul structurilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII ELECTORALE PERMANENTE

 

23. - Hotărâre privind actualizarea numerotării secţiilor de votare organizate pe teritoriul României

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 110

din 3 martie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33, art. 34 alin. (1) şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa,

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 4, art. 16, art. 17, art. 24, art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Nicolae Cocoşi, Valeriu Popescu şi Elena Doina Cosneanu în Dosarul nr. 9.971/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 803D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis la dosar punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, prin care apreciază că aceasta este neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la art. 33 şi art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, ca urmare a pronunţării deciziilor Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014 şi nr. 269 din 7 mai 2014, de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 din aceeaşi lege, textul de lege criticat neavând legătură cu soluţionarea cauzei, şi de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect celelalte dispoziţii din Legea nr. 165/2013 supuse controlului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia civilă nr. 5.786 din 4 iulie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 9.971/2/2011*. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 4, art. 16, art. 17, art. 24, art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Nicolae Cocoşi, Valeriu Popescu şi Elena Doina Cosneanu într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea recursului introdus de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei prin care a fost obligată să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru un imobil care nu mai poate fi restituit în natură, revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 4 teza a două raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul neretroactivităţii legii şi cel al securităţii juridice, întrucât se aplică şi litigiilor deduse judecăţii anterior intrării În vigoare a Legii nr. 165/2013, care au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării iniţiale a instanţei de judecată. Textele de lege criticate contravin şi principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ca urmare a stabilirii prin lege a unor termene diferite de soluţionare, creând inegalităţi între persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege aflate în diverse localităţi ale ţării. Se susţine că textele de lege criticate nesocotesc şi dreptul de acces liber la justiţie, care este permis subiectelor de drept doar după lungi perioade de timp şi în mod discriminatoriu, respectiv după împlinirea termenelor prevăzute de acestea. În ce priveşte prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 sunt criticate de unul dintre autorii excepţiei - intimatul-intervenient Nicolae Cocoşi - în calitate de cesionar al drepturilor consacrate prin Legea nr. 10/2001, arătând, în acest sens, că transmisiunile acestor drepturi, realizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, s-au făcut în considerarea principiului reparării şi despăgubirii în integralitate. Arată că persoanele care au dobândit drepturi prin acte juridice de înstrăinare în temeiul legii vechi sunt tratate diferit de legea nouă, care le împarte în două categorii, şi anume cei care au obţinut măsurile reparatorii pe care autorii lor au dorit şi au avut dreptul să le înstrăineze şi cei care nu au reuşit să obţină măsurile reparatorii cuvenite autorilor lor, doar pentru că dreptul de petiţionare al autorilor lor a fost încălcat de către autorităţile chemate să îl respecte. Dobânditorii drepturilor care au avut neşansa de a fi surprinşi de apariţia noii legi nu mai pot beneficia de aceleaşi măsuri reparatorii bazate pe principiul restituirii în natură de care ar fi trebuit să beneficieze autorii lor în lipsa încheierii actelor de înstrăinare, chiar dacă aceste acte nu aduc atingere vreunui interes general social-economic. Se mai susţine că prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nesocotesc libertatea de a dispune de dreptul de proprietate, limitând această posibilitate la 15% din dreptul de proprietate. Limitarea instituită echivalează cu o expropriere lipsită de o cauză de utilitate publică, Iară o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Apreciază că textul menţionat nesocoteşte prezumţia dobândirii licite a averii, confiscând din patrimoniul dobânditorilor procentul de 85% din drepturile stabilite prin Legea nr. 10/2001, procent care, în lipsa transmisiunilor, ar fi trebuit să intre în patrimoniul persoanelor îndreptăţite, beneficiari ai acestei legi. Dar, pentru că aceştia au înţeles să dispună liber de dreptul lor, Legea nr. 165/2013 a instituit principiul îmbogăţirii fără justă cauză a statului.

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 apare ca inadmisibilă ca urmare a soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014. Referitor la prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 arată că acestea devin aplicabile abia după împlinirea termenelor prevăzute pentru parcurgerea fazei administrative. În privinţa art. 17 invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 686 din 26 noiembrie 2014, iar privitor la criticile de neconstituţionalitate formulate faţă de celelalte texte menţionate din Legea nr. 165/2013 apreciază că apar ca neîntemeiate.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin, (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, prevederile art. 1, art. 4, art. 16, art. 17, art. 24, art. 33. art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Din motivarea scrisă a excepţiei rezultă că sunt vizate doar dispoziţiile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33, art. 34 alin. (1) şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, care au următoarea redactare:

- Art. 1 alin. (3): (3) în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).”;

- Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică [.. ,] cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv; aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.0;

- Art. 16: „Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).°,

- Art. 17 alin. (1) lit. a): (1) în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea imobilelor, denumită în continuare Comisia Naţională, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are, în principal, următoarele atribuţii:

a) validează/in validează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;0;

- Art. 24 alin. (2)-(4): (2) în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).

(4) în cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).”;

- Art. 33: „(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează.

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).

- Art. 34 alin. (1): „(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

- Art. 35: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.”.

13. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia celei penale şi contravenţionale mai favorabile, art. 16 care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, art. 44 care garantează dreptul de proprietate privată. Prin raportare la prevederile art. 20 din Constituţie referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului se invocă, de asemenea, art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 adiţional la convenţia menţionată şi art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că a fost invocată în cursul soluţionării recursului introdus de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei prin care Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a Vili-a contencios administrativ şi fiscal a obligat autoritatea menţionată să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru un teren agricol pentru care Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea a propus acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de teren care nu poate fi restituită în natură. Dosarul conţinând propunerea de despăgubire a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost stabilită o valoare a despăgubirii printr-un raport de evaluare, dar nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire. Ca urmare a refuzului nejustificat de a emite actul menţionat, moştenitorii legali ai persoanei îndreptăţite au sesizat instanţa de judecată, care a admis acţiunea reclamanţilor. Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, succesoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a formulat recurs, invocând prematuritatea cererii, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Acţiunea în faţa instanţei de fond a fost introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

15. Raportat la circumstanţele specifice litigiului se observă, în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)^(4) din Legea nr. 165/2013, că, prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, Curtea a examinat textele de lege menţionate din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză şi a reţinut că acestea sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate şi de autorii excepţiei de faţă.

16. Cu acel prilej, Curtea a observat că singura derogare de la principiul prevalenţei restituirii în natură, consacrat expres prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, este reprezentată de situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietăţii, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiind de un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii.

17. Analizând art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, Curtea a reţinut că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, şi anume titularul dreptului la măsuri reparatorii în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte. Curtea a statuat că această opţiune a legiuitorului nu reprezintă o sancţionare a titularilor originari ai acestui drept care au înstrăinat dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăseşte acest drept. Ca efect al cesiunii de creanţă specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenţi, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislaţia anterioară în domeniul proprietăţilor preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari.

18. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea a reţinut că titularii dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit, în baza unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, dar acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, nu constituie, însă, o discriminare, întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale referitoare la interzicerea discriminării.

19. În acest context, Curtea a reţinut că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil. S-a avut în vedere şi faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă, astfel că legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moştenitorii acestuia. Mai mult, având în vedere că legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea a reţinut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.

20. În ce priveşte dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că, deşi prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate, din analiza circumstanţelor specifice litigiului în soluţionarea căruia a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate rezultă că nu este incidenţă soluţia pronunţată de Curtea Constituţională. Aceasta deoarece în cauză nu există premisa care â stat la baza raţionamentului Curţii în decizia menţionată, constând în existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fie stabilită calitatea de persoană îndreptăţită şi cuantumul despăgubirilor cuvenite. Ca atare, nu se pune problema intervenirii unei cauze de inadmisibilitate ca urmare a deciziei de admitere în interpretarea menţionată, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate va fi analizată sub aspectul temeiniciei.

21. Examinând din această perspectivă excepţia prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, Curtea a respins excepţia, ca neîntemeiată (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 110 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 12 mai 2015, sau Decizia nr. 291 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 7 iulie 2015). Cu acele prilejuri, Curtea a observat că invalidarea deciziilor emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate avea mai multe justificări, iar scopul unei verificări suplimentare faţă de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situaţii generatoare de inechităţi care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001, precum restituirea/atribuirea aceluiaşi imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu şi exclusiv ori recunoaşterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranţei legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă, o garanţie a recunoaşterii acestuia în mod just. Curtea a mai reţinut că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câştigat câtă vreme decizia/dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, conţinând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, chiar confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire. Aceasta, deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de Către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. În plus, Curtea a precizat că deciziile autorităţilor administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanţei de judecată, singura care este competentă să se pronunţe în mod definitiv asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii.

22. Curtea a mai remarcat că verificarea existenţei dreptului echivalează, practic, cu examinarea aceloraşi condiţii ce era necesara fi realizate şi la momentul iniţial, al emiterii deciziei respective, deoarece noua lege nu introduce noi cerinţe în această privinţă. Această atribuţie asigură un filtru suplimentar, prin respectarea aceloraşi condiţii legale ce era necesar a fi întrunite şi la momentul emiterii dispoziţiei, pentru asigurarea legalităţii dreptului. Aşa fiind, nu se poate susţine că această atribuţie afectează, în mod real, dreptul de proprietate, decât în măsura în care acesta nu era, de la bun început, legal stabilit, în sensul că, în realitate, nu îndeplinea toate cerinţele stabilite de legea atunci în vigoare. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 724 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015, sau Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014.

23. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, Curtea a făcut referire la Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, şi a reţinut că aceste măsuri nu echivalează cu o expropriere, încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general a căror adoptare a fost sugerată statului român de instanţa europeană amintită.

24. Cu privire la invocarea încălcării dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a observat, prin Decizia nr. 328 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 21 iulie 2014, că prevederile legale criticate referitoare la plafonarea despăgubirilor acordate cesionarilor nu se aplică celor cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate şi li s-a emis titlul de despăgubire anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Prin urmare, prevederile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acţiune în timpul următor intrării în vigoare a legii, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

25. Totodată, Curtea a mai reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, sau Decizia nr. 1,541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Curtea a constatat că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate.

26. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acest din urmă text de lege instituie în sarcina entităţilor învestite de lege obligaţia de a soluţiona notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora. Or, faţă de împrejurarea că autorii prezentei excepţii s-au îndreptat împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în scopul emiterii de către aceasta a deciziei conţinând titlul de despăgubire rezultă că etapa administrativă desfăşurată în faţa entităţii învestite de lege (în speţă, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea) a fost depăşită prin soluţionarea notificării formulate de aceştia. Ca atare, ari. 33 din Legea nr. 165/2013 nu mai este incident în cauză, etapa în care acesta ar fi fost aplicabil fiind epuizată. În consecinţă, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 va fi respinsă ca inadmisibilă, neavând legătură cu soluţionarea cauzei.

27. În ceea ce priveşte prevederile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a constatat că prevederile art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceasta nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Întrucât autorii excepţiei de faţă critică aceeaşi interpretare care a fost constatată ca neconstituţională prin decizia menţionată şi având în vedere că această decizie a fost publicată ulterior sesizării instanţei constituţionale cu soluţionarea prezentei excepţii, rezultă că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 a devenit inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare.

28. În aceste condiţii, în conformitate cu jurisprudenţa sa anterioară, Curtea subliniază că decizia de constatare a neconstituţionalităţii menţionată reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014).

29. În fine, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 16 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 precizate de unul dintre autorii excepţiei ca obiect al acesteia, Curtea observă că nu sunt formulate niciun fel de critici faţă de acestea, astfel că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căreia sesizările trebuie să fie motivate.

30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 16, art. 24 alin. (2)-(4), art. 33, art. 34 alin. (1) şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 şi cu majoritate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 16, art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Nicolae Cocoşi, Valeriu Popescu şi Elena Doina Cosneanu în Dosarul nr. 9.971/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

III. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile menţionate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 139

din 10 martie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Grupul de Management al Creanţelor Z - S.R.L. (GMCZ) din Bucureşti în Dosarul nr. 40.494/3/2014/a3 (2.662/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.271D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Adrian Rădulescu din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar, şi se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.343D/2015, nr. 1.895D/2015 şi nr. 23D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 493 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală şi respectiv art. 493 din Codul de procedură penală, în ultimul dosar, excepţie ridicată de S.C. Succes Nic Com - S.R.L. Voluntari, S.C. Ambient - S.A. Sibiu şi S.C. Nouvelle Construct - S.R.L. Ploieşti în dosarele nr. 14.220/63/2014/a24, nr. 486/54/2015 şi nr. 2.046/105/2014 ale Tribunalului Dolj-Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curţii de Apel Craiova-Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalului Prahova - Secţia penală.

4. La apelul nominal răspunde în Dosarul nr. 1.895D/2015, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Georgiana Felicia Sabo din cadrul Baroului Cluj, cu delegaţie, la dosar şi lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că în Dosarul nr. 1.343D/2015 autorul excepţiei a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia, iar în dosarele nr. 1.895D/2015 şi nr. 23D/2016, partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei.

6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

7. Reprezentanţii autorilor excepţiei prezenţi sunt de acord cu conexarea dosarelor.

8. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.

9. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.343D/2015, nr. 1.895D/2015 şi nr. 23D/2016 la Dosarul nr. 1.271D/2015, care a fost primul înregistrat.

10. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul domnului avocat Adrian Rădulescu, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, dispoziţiile art. 493 din Codul de procedură penală afectează principiul proporţionalităţii, al justului echilibru între interesele generale şi private, deoarece măsura preventivă a fost dispusă fără a se stabili vreun termen. Se poate ajunge ca măsura preventivă să depăşească o eventuală sancţiune maximă care s-ar dispune faţă de societatea respectivă. Mai arată că prin instituirea măsurilor preventive, la finalizarea procesului penal prin achitare, societatea în cauză nu mai există pentru că nu a putut să desfăşoare anumite activităţi.

11. Totodată, se încalcă dreptul la libera asociere şi corolarul său, dreptul la disociere, deoarece, interzicându-se asocierea, dizolvarea sau fuziunea cu altă societate, atunci sunt afectate drepturile persoanelor fizice care au înfiinţat societatea. Aşa fiind, măsura preventivă dispusă faţă de persoana juridică trebuie privită exact ca măsura preventivă dispusă faţă de persoana fizică şi, în consecinţă, apreciază că sunt valabile argumentele din jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la existenţa unei durate maxime a măsurilor preventive aplicabile persoanelor fizice.

12. Doamna avocat Georgiana Felicia Sabo pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile legale criticate nu prevăd un termen maxim până la care pot fi dispuse măsurile preventive faţă de persoanele juridice. Câtă vreme societatea comercială nu poate desfăşura anumite activităţi, atunci această interdicţie afectează dreptul de proprietate şi libertatea economică. Aşa fiind, dispunerea măsurilor preventive faţă de persoana juridică până la soluţionarea cauzei nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o.

13. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece admiţând posibilitatea dizolvării unei persoane juridice inculpate, se ajunge la situaţia în care aceasta nu mai poate fi trasă la răspundere penală.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

14. Prin Decizia penală nr. 409/CO din 24 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 40.494/3/2014/a3 (2.662/2015), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 493 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (4) din Codul de procedură penală.

15. Prin încheierea nr. 243 din 11 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 14.220/63/2014/a24, Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 493 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală.

16. Prin încheierea din 18 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 486/54/2015, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 493 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală.

17. Prin încheierea din 15 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2,046/105/2014, Tribunalul Prahova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 493 din Codul de procedură penală.

18. Excepţia a fost ridicată de Grupul de Management al Creanţelor Z - S.R.L. (GMCZ) din Bucureşti, S.C. Succes Nic Com - S.R.L. din Voluntari, S.C. Ambient - S.A. din Sibiu şi de S.C. Nouvelle Construct - S.R.L, din Ploieşti în dosarele de mai sus în care s-au dispus măsuri preventive faţă de persoanele juridice inculpate.

19. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece lipsa unei reglementări exprese cu privire la durata totală a măsurilor preventive ce se pot lua faţă de o persoană juridică nu este proporţională cu situaţia care a determinat luarea lor şi afectează pe timp nelimitat libertatea economică şi libera iniţiativă. În acest sens se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014 şi Decizia nr. 361 din 7 mai 2015. A interzice iniţierea procedurii de dizolvare echivalează cu împiedicarea persoanelor fizice sau juridice care alcătuiesc persoana juridică supusă măsurii să renunţe la calitatea lor. Totodată, o astfel de măsură nu este necesară într-o societate democratică pentru că prin dizolvare nu se înlătură răspunderea penală sau patrimonială a persoanei fizice prepus al persoanei juridice (prepus care adesea săvârşeşte fapta penală fără ştiinţa membrilor persoanei juridice).

20. Măsura luată afectează sever drepturile unor persoane care nu au săvârşit fapte penale, precum asociaţii unor societăţi comerciale care au avut încredere în administratorul numit de ei, iar după săvârşirea infracţiunii rămân „legaţi” de societate pentru că nu pot înstrăina participaţiile (nimeni nu este interesat să ie cumpere) şi nu pot dizolva societatea. Legiuitorul a făcut abstracţie de făptui că prin dizolvare nu se opreşte activitatea persoanei juridice, ci doar se continuă realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor deja asumate (procedura lichidării) şi că în procedura lichidării sunt realizate drepturile terţilor în raport cu persoana juridică. De asemenea sunt afectate drepturile terţilor aflaţi în relaţii economice cu persoana juridică în curs de dizolvare, pentru că nu îşi pot realiza drepturile împotriva acesteia cu celeritate, deşi nu au contribuit cu nimic la faptele penale ale persoanei juridice.

21. În plus, legiuitorul nu a făcut nicio distincţie între dizolvarea şi lichidarea de drept comun şi dizolvarea şi lichidarea în procedura insolvenţei. Această lipsă de preciziune, care încalcă art. 53 alin. (2) din Constituţie, permite ca judecătorul sau procurorul să ia măsuri preventive de suspendare a dizolvării sau lichidării, ori chiar de iniţiere a procedurii insolvenţei (specie a dizolvării şi lichidării), chiar şi atunci când aceste proceduri sunt reglementate a se desfăşura sub supravegherea şi controlul judecătorului-sindic.

22. De asemenea se mai susţine că dispoziţiile legale criticate afectează dreptul fundamental la asociere, inclusiv al persoanei juridice, cât şi corolarul său, dreptul de a renunţa la asociere. Interdicţia dizolvării aplicată unei persoane juridice constă în interdicţia exercitării dreptului de a renunţa la asociere.

23. Exigenţele de claritate şi previzibilitate a legii au fost afirmate în mod repetat de Curtea Constituţională prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Aceste exigenţe sunt afectate câtă vreme expresia „susceptibile de a antrena” poate fi înţeleasă deopotrivă atât ca o predispoziţie, cât şi ca o capacitate. În prima ipoteză, legea poate fi considerată ca previzibilă, iar dacă o persoană se raportează la al doilea sens, simpla capacitate de a produce o diminuare de patrimoniu este specifică oricărei operaţiuni patrimoniale, pentru că în cursul derulării ei în mod obiectiv pot să apară disfuncţionalităţi.

24. Totodată, ingerinţele în dreptul de proprietate privată ale persoanelor juridice nu sunt proporţionale cu cauzele care le-au determinat, întrucât dispunerea, prelungirea ori menţinerea măsurilor fără a fi reglementat un termen maxim pentru care acestea se pot afla în fiinţă în niciuna din fazele procesuale şi nici în ansamblul procesului nu asigură un just echilibru între interesul public şi cel individual. De aceea, principiul proporţionalităţii care trebuie să guverneze restrângerile drepturilor şi libertăţilor fundamentale impune caracterul excepţional al acestora, iar caracterul excepţional, la rândul lui, implică caracterul temporar al ingerinţelor. În plus, atât timp cât ingerinţele în drepturile fundamentale nu au caracter temporar, ele sunt în măsură să afecteze chiar substanţa dreptului fundamental, în speţa de faţă a dreptului de proprietate privată şi a dreptului la libertate economică.

25. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, câtă vreme măsurile preventive ajută la identificarea şi indisponibilizarea produsului infracţiunii, inclusiv în vederea garantării unul ordin de confiscare în echivalent a produsului infracţiunii, atunci este necesar ca acestea să fie menţinute până la deliberare, deoarece doar atunci dispare exigenţa proporţionalităţii măsurii cu situaţia care a generat-o.

26. Totodată, având o natură şi finalitate juridică proprie, luarea măsurilor preventive ce pot fi dispuse faţă de persoana juridică, chiar dacă serveşte bunei desfăşurări a procesului penal, nu atrage per se o încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, fiind evident că luarea unor măsuri preventive faţă de persoana fizică presupune analizarea proporţionalităţii ingerinţei în raport cu alte valori, precum libertatea fizică, siguranţa individuală, libertatea de circulaţie etc. Or, ubi cessat ratio legis, ibi cessat lex.

27. Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece nu este reglementată durata maximă a măsurilor preventive care pot fi dispuse de judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară ori instanţa de judecată. O asemenea situaţie afectează dreptul fundamental al persoanei juridice la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, dreptul la o activitate economică şi la liberă iniţiativă şi nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o.

28. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece ingerinţele în drepturile fundamentale ale persoanelor juridice instituite prin măsurile preventive nu sunt proporţionale cu cauzele care le-au determinat, întrucât dispunerea, prelungirea ori menţinerea măsurilor fără a fi reglementat un termen maxim pentru care acestea se pot dispune nu asigură un just echilibru între interesul public şi cel individual.

29. Tribunalul Prahova - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece ingerinţa analizată nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o, respectiv asigurarea instrucţiei penale, şi nu asigură un just echilibru între interesul public şi cel privat, atât timp cât nu este precizată o durată maximă pentru care se pot dispune măsuri preventive faţă de persoane juridice.

30. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

31. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, scopul măsurilor preventive constă în aceea că previn finalizarea procedurii insolvenţei, având drept consecinţă nu doar dizolvarea persoanei juridice, ci şi imposibilitatea tragerii la răspundere penală.

32. Spre deosebire de măsurile preventive care se dispun faţă de o persoană fizică dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni, în cazul persoanelor juridice măsurile preventive se dispun numai pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal. Aşa fiind, nu poate fi primită nici critica raportată la încălcarea art. 16 din Constituţie, deoarece principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.

33. Câtă vreme art. 53 din Constituţie permite restrângerea atât a dreptului de proprietate, cât şi a libertăţii economice, dacă acest lucru este necesar în interesul desfăşurării instrucţiei penale, Guvernul apreciază că prevederile legale criticata sunt conforme cu dispoziţiile art. 44 şi art. 45 din Constituţie.

34. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

35. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

36. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie dispoziţiile art. 493 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Măsurile preventive, care au următorul conţinut:

„(1) Judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, la propunerea procurorului, sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară ori instanţa poate dispune, dacă există motive temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că persoana juridică a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi numai pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, una sau mai multe dintre următoarele măsuri:

a) interdicţia iniţierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice;

b) interdicţia iniţierii ori, după caz, suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice, începută anterior sau în cursul urmăririi penale;

c) interzicerea unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţa persoanei juridice;

d) interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar;

e) interzicerea desfăşurării activităţilor de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracţiunea.

(2) Pentru a asigura respectarea măsurilor prevăzute la alin. (1), persoana juridică poate fi obligată la depunerea unei cauţiuni constând într-o sumă de bani care nu poate fi mai mică de 10.000 lei. Cauţiunea se restituie la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de încetare a procesului penal, pronunţate în cauză, dacă persoana juridică a respectat măsura sau măsurile preventive, precum şi în cazul în care, prin hotărâre definitivă, s-a dispus achitarea persoanei juridice.

(3) Cauţiunea nu se restituie în cazul nerespectării de către persoana juridică a măsurii sau a măsurilor preventive luate, făcându-se venit la bugetul de stat la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în cauză, precum şi dacă s-a dispus plata din cauţiune, în ordinea următoare, a despăgubirilor băneşti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracţiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.

(4) Măsurile preventive prevăzute la alin. (1) pot fi dispuse pe o perioadă de cel mult 60 de zile. cu posibilitatea prelungirii în cursul urmăririi penale şi a menţinerii în cursul procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depăşi 60 de zile.

(5) în cursul urmăririi penale, măsurile preventive se dispun de judecătorul de drepturi şi libertăţi prin încheiere motivată dată în camera de consiliu, cu citarea persoanei juridice.

(6) Participarea procurorului este obligatorie.

(7) împotriva încheierii se poate face contestaţie la judecătorul de drepturi şi libertăţi sau, după caz, la judecătorul de cameră preliminară ori instanţa ierarhic superioară, de către persoana juridică şi procuror, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru persoana juridică lipsă.

(8) Măsurile preventive se revocă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi la cererea procurorului sau a persoanei juridice, iar de către judecătorul de cameră preliminară şi de către instanţă şi din oficiu, numai când se constată că nu mai există temeiurile care au justificat luarea sau menţinerea acestora. Dispoziţiile alin. (5)-(7) se aplică în mod corespunzător.

(9) împotriva reprezentantului persoanei juridice sau a mandatarului acesteia pot fi luate măsurile prevăzute la art. 265 şi art. 283 alin. (2), iar faţă de practicianul în insolvenţă, măsura prevăzută la art. 283 alin. (2).

(10) Luarea măsurilor preventive nu împiedică luarea măsurilor asigurătorii conform art. 249-256.

37. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 40 alin. (1) referitor la dreptul cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere, art. 44 referitor la Dreptul de proprietate privată, art. 45 referitor la Libertatea economică şi art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

38. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că măsurile preventive aplicabile persoanei juridice sunt măsuri procesuale ce vizează în mod direct fie libertatea economică, fie dreptul de proprietate privată al acesteia. Măsurile preventive pot li luate în cursul urmăririi penale de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, la propunerea procurorului sau de către judecătorul de cameră preliminară ori instanţa de judecată, după caz, dacă există motive temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că persoana juridică a săvârşit o infracţiune şi numai pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal. Cu toate acestea, deşi, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din Codul de procedură penală, aceste măsuri pot fi dispuse pe o perioadă de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii în cursul urmăririi penale şi a menţinerii în cursul procedurii de camera preliminară, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea lor, fiecare prelungire neputând depăşi 60 de zile, legiuitorul nu a reglementat şi cu privire la durata maximă pentru care acestea pot fi dispuse.

39. Astfel, scopul acestor restrângeri constă atât în prevenirea producerii unor noi pierderi, cât şi în atingerea finalităţii proprii a procesului penal, şi anume tragerea la răspundere penală a persoanei juridice. Prin urmare, ţinând seama de faptul că, în acord cu art. 136 din Codul penal, pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale (amenda) şi complementare (dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani, închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani, interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani, plasarea sub supraveghere judiciară şi afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare), atunci măsurile preventive care pot fi luate faţă de un inculpat persoană juridică îşi găsesc deplina justificare în asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal. În măsura în care s-ar institui un termen maxim până la care pot fi prelungite/menţinuto măsurile preventive faţă de persoana juridică, atunci s-ar nega însuşi scopul acţiunii penale, şi anume acela de a trage la răspundere penală persoana juridică, întrucât, prin permiterea dizolvării, lichidării, fuziunii sau divizării sale, obiectul acţiunii penale, astfel consacrat de art. 14 din Codul de procedură penală, ar rămâne fără finalitate. Or, tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni este un deziderat al ordinii publice, care legitimează, pe cale de consecinţă, instituirea măsurilor reclamate. Astfel, deşi în urma finalizării procesului penal instanţa de judecată ar dispune condamnarea persoanei juridice inculpate, aceasta nu mai poate fi trasă la răspundere penală, deoarece şi-a pierdut identitatea prin dispariţia sa juridică şi radierea din Registrul comerţului. Aşa cum însuşi textul legal criticat dispune, luarea măsurilor preventive are ca scop buna desfăşurare a procesului penal, care presupune implicit garantarea, în eventualitatea unei hotărâri definitive de condamnare, a executării pedepsei aplicate în plus, prin natura lor, măsurile preventive nu împiedică persoana juridică suspectă/inculpată să desfăşoare activităţi comerciale, aceasta fiind limitată să efectueze acte de comerţ şi să intre în relaţii contractuale cu terţe persoane (a se vedea Decizia nr. 451 din 7 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 6 decembrie 2013).

40. Totodată, Curtea mai constată că situaţia unei persoane juridice inculpate faţă de care se dispune o măsură preventivă nu este identică cu cea a persoanei fizice inculpate faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, de exemplu luarea controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune. În aceste din urmă cazuri, Curtea a cenzurat inexistenţa unor termene şi a unei durate maxime pentru care pot fi luate măsurile preventive, deoarece intruziunea în dreptul fundamental al libertăţii individuale nu asigura un just echilibru între interesul public şi cel privat. De altfel, în cazul controlului judiciar încetarea măsurii preventive nu împiedica, asemeni situaţiei de faţă, tragerea la răspundere penală a inculpatului.

41. În ce priveşte critica formulată din perspectiva lipsei de claritate a normei, Curtea constată că sintagma „susceptibile de a antrena* are în vedere atât predispoziţia, cât şi capacitatea unor operaţiuni patrimoniale de a duce la diminuarea activului patrimonial sau la insolvenţa persoanei juridice. Prin urmare, legea circumstanţiază în termeni lipsiţi de echivoc care anume operaţiuni pot fi interzise, întrucât nu toate operaţiunile patrimoniale duc în mod obiectiv la diminuare, unele dintre acestea având drept consecinţă, dimpotrivă, majorarea activului patrimonial al persoanei juridice. Aşa fiind, în funcţie de circumstanţele de fapt ale fiecărei speţe, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată poate institui măsura preventivă cea mai adecvată în aşa fel încât să fie asigurată buna desfăşurare a procesului penal. Prin urmare, critica raportată la exigenţele constituţionale consacrate de art. 1 alin. (5) este neîntemeiată.

42. În ce priveşte raportarea criticilor de neconstituţionalitate la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, Curtea constată că nu s-a arătat în concret în ce constă contrarietatea reclamată. În plus, din perspectiva dreptului constituţional al accesului liber la justiţie, dispoziţiile legale criticate sunt conforme cu acesta, întrucât măsurile preventive sunt dispuse de către judecător, cu citarea persoanei juridice şi participarea obligatorie a procurorului, asigurându-se astfel contradictorialitatea specifică unui proces echitabil, iar împotriva luării unei astfel de măsuri se poate face contestaţie în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru persoana juridică lipsă, asigurându-se, în acest fel, un dublu grad de jurisdicţie. Totodată, în măsura în care nu mai există temeiurile care au justificat luarea sau menţinerea măsurilor preventive, acestea pot fi revocate din oficiu sau la cerere,

43. Totodată, referitor la critica raportată din perspectiva art. 40 din Constituţie, Curtea constată că acesta reglementează cu privire la dreptul fundamentai al cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi alte forme de asociere. Aşa fiind, câta vreme critica este fundamentată din perspectiva interesului unor persoane juridice, atunci art. 40 din Legea fundamentală nu are incidenţă în cauză, întrucât, aşa cum s-a arătat, are în vedere un drept fundamental al cetăţeanului, şi nu un drept al unei entităţi juridice/colectivităţi.

44. Examinând celelalte critici, Curtea constată că, aşa cum însuşi textul criticat dispune, măsurile preventive se pot dispune dacă există motive temeinice care justifică suspiciunea că persoana juridică a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi numai pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal. Acestea pot viza interdicţia iniţierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare, lichidare, de fuziune, de divizare sau de reducere a capitalului social al persoanei juridice, interzicerea oricăror operaţiuni patrimoniale susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţa persoanei juridice sau interzicerea anumitor acte juridice stabilite de organul judiciar ori interzicerea desfăşurării activităţilor de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracţiunea. Prin urmare, ţinând seama de consecinţele măsurilor preventive dispuse, se poate constata că acestea urmăresc conservarea entităţii juridice şi a capitalului social în aşa fel încât, pentru buna desfăşurare a procesului penal, să se împiedice orice acţiune de încetare a existenţei unei societăţii comerciale (deci dispariţia Juridică a societăţii comerciale şl, Hi final, radierea din Registrul comerţului), de transformare a activului în bani, de partajare a activului net între asociaţi ori restructurarea societăţii comerciale.

45. Libertatea economică presupune, pe lângă dreptul de a începe o activitate economică, exercitarea activităţilor într-un mediu concurenţial, fiind deci o cerinţă fundamentală a economiei de piaţă, care se concretizează în participarea neîngrădită a comercianţilor la schimburile de mărfuri şi servicii. Dreptul la libertatea economică este în corelaţie cu alte drepturi şi libertăţi fundamentale, precum dreptul de proprietate privată, sens în care, în considerarea specificului economiei de piaţă, statul, nefiind deţinătorul exclusiv al tuturor pârghiilor economice, are drept rol crearea cadrului general economic, social şi politic necesar pentru derularea activităţilor economice, fapt care poate implica şi adoptarea unor reglementări restrictive, cu condiţia ca acestea să se situeze în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor în acest sens, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 15 din 22 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 10 februarie 2004, că, de vreme ce finalitatea urmărită de o anumită reglementare nu poate fi atinsă, atunci este firesc să i se recunoască statului posibilitatea de a interveni prin măsuri adecvate. Temeiul constituţional al unei asemenea intervenţii se regăseşte şi în dispoziţiile art. 135 alin ţ2) lit. a) şi f) din Constituţie, referitoare la obligaţia statului de a asigura „[... ] protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie” şi, respectiv, de a asigura „crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii”. Totuşi, libertatea economică nu poate fi absolutizată, întrucât ar crea grave disfuncţionalităţi la nivelul economiei statului şi ar putea în final afecta stabilitatea economică a acestuia. Pentru a evita o asemenea finalitate şi pentru a crea un climat de ordine şi încredere la nivel economic, din punct de vedere constituţional, statul este îndrituit să adopte măsuri legislative eficiente şi energice. Desigur, aceste măsuri nu trebuie să aibă ca rezultat tocmai negarea libertăţii comerţului, ci să se constituie într-un adevărat corolar al acestuia. În aceste categorii de măsuri se încadrează şi dispoziţiile legale ce vizează măsurile preventive care pot fi luate faţă de persoane juridice. Statul, reglementând asemenea măsuri, veghează la securitatea circuitului comercial şi, pentru a asigura acel climat de ordine şi încredere la nivel economic, a prevăzut instituirea unor măsuri preventive faţă operatorii economici care înregistrează disfuncţionalităţi (a se vedea în acest sens Decizia nr. 896 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 29 iulie 2010),

46. Prin urmare, nefiind un drept absolut, libertatea economică se poate exercita în aşa fel încât să nu afecteze raţiuni de interes generai.

47. Totodată, dreptul de proprietate privată al persoanelor juridice consacrat de art. 44 din Constituţie este garantat şi ocrotit în mod egal de către stat, iar conţinutul şi limitele sale se stabilesc prin lege. Prin urmare, exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate privată poate fi supusă unor limitări în măsura în care anumite operaţiuni patrimoniale sunt susceptibile de a antrena diminuarea patrimoniului sau insolvenţa persoanei juridice ce are calitatea de inculpat într-o cauză penală. În acest fel se urmăreşte protejarea patrimoniului persoanei juridice prin diminuarea sa frauduloasă, cât şi valorificarea cu eficienţă a activelor. Deşi indisponibilizarea bunurilor şi a acţiunilor persoanei juridice, precum şi vânzarea unor active constituie limitări ale exerciţiului dreptului de proprietate, acestea sunt în concordanţă cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a două Constituţie, întrucât limitarea atributelor dreptului în privinţa patrimoniului persoanei juridice este determinată de săvârşirea unei fapte penale.

48. Aşa fiind, Curtea constată că, de vreme ce măsurile preventive dispuse faţă de persoanele juridice se află în interiorul limitelor proprii ale dreptului de proprietate privată şi libertăţii economice, atunci dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.

49. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Grupul de Management al Creanţelor Z - S.R.L. (GMCZ) din Bucureşti, S.C. Succes Nic Corn - S.R.L. din Voluntari, S.C. Ambient-S.A. din Sibiu şi de S.C. Nouvelle Construct - S.R.L. din Ploieşti în dosarele nr. 40.494/3/2014/a3 (2.662/2015), nr. 14.220/63/2014/a24, nr. 486/54/2015 şi nr. 2.046/105/2014 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalului Prahova - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 493 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalului Prahova - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea doamnei Bucura Ionescu în funcţia de director general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci

 

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 573/1998 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu modificările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Bucura Ionescu se numeşte în funcţia de director general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 6 mai 2016.

Nr. 167.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

pentru aprobarea Procedurii privind solicitarea certificatelor de atestare fiscală de către secretariatul Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate şi de către structurile care asigură secretariatul comisiilor de autorizare a operatorilor de produse supuse accizelor armonizate constituite la nivelul structurilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

 

Având în vedere dispoziţiile art. 360 şi 361 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 69 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale pct. 19 alin. (2) şi pct. 20 alin. (2) de la titlul VIII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aproba Procedura privind solicitarea certificatelor de atestare fiscală de către secretariatul Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate şi de către structurile care asigură secretariatul comisiilor de autorizare a operatorilor de produse supuse accizelor armonizate constituite la nivelul structurilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul finanţelor publice,

Daniela Pescaru,

secretar de stat

 

Bucureşti, 21 aprilie 2016.

Nr. 570.

 

ANEXĂ

 

PROCEDURĂ

privind solicitarea certificatelor de atestare fiscală de către secretariatul Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate şi de către structurile care asigură secretariatul comisiilor de autorizare a operatorilor de produse supuse accizelor armonizate constituite Ea nivelul structurilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

 

ARTICOLUL 1

Scop

 

Procedura stabileşte etapele şi regulile pentru solicitarea şi primirea de către direcţia de specialitate care asigură secretariatul Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) şi de structurile de specialitate care asigură secretariatul comisiilor de autorizare a operatorilor de produse supuse accizelor armonizate constituite la nivelul structurilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) a certificatului de atestare fiscală în format electronic, denumit în continuare CAF, emis de organele fiscale competente din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

 

ARTICOLUL 2

Domeniu de aplicare

 

(1) Procedura se aplică pentru solicitările privind autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate.

(2) Procedura se aplică de către direcţia de specialitate care asigură secretariatul Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, respectiv Direcţia generală management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, denumită în continuare direcţie de specialitate, de către structurile de specialitate care asigură secretariatul comisiilor de autorizare a operatorilor de produse supuse accizelor armonizate constituite la nivelul structurilor teritoriale ale A.N.A.F., denumite în continuare autorităţi teritoriale, şi de către organele fiscale competente în eliberarea CAF-ului, din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, denumite în continuare organe fiscale.

 

ARTICOLUL 3

Solicitarea eliberării CAF

 

(1) După analiza documentaţiei de autorizare, în cazul în care se constată că aceasta este completă, titularul lucrării solicită persoanei desemnate din cadrul direcţiei de specialitate/autorităţii teritoriale sau înlocuitorului acesteia să se adreseze organului fiscal în vederea obţinerii CAF-ului pentru contribuabilul care a depus cererea de autorizare.

(2) Pentru solicitarea CAF-ului, persoana desemnată în acest scop, denumită în continuare expeditor, accesează portalul Intranet MFP, macheta „Cerere de eliberare CAF”, completând-o cu următoarele informaţii:

a) denumirea direcţiei de specialitate sau a autorităţii teritoriale;

b) motivul solicitării (de exemplu, autorizare destinatar înregistrat);

c) codul unic de înregistrare (CUI) şi denumirea contribuabilului pentru care se solicită CAF-ul;

d) numărul şi data de înregistrare la MFP a cererii de autorizare a contribuabilului;

e) temeiul legal în baza căruia se solicită CAF-ul;

f) adresa de poştă electronică a contribuabilului, pentru care se solicită CAF-ul, pentru expedierea CAF-ului;

g) adresa de poştă electronică a expeditorului, pentru primirea CAF-ului de la organul fiscal;

h) numele şi prenumele expeditorului, funcţia şi denumirea postului.

(3) Informaţiile completate în machetă sunt direcţionate automat de către sistemul informatic prin poşta electronică internă către organul fiscal, ca mesaj cu subiectul „Cerere de eliberare a CAF pentru (CUI)”, conform anexei A.

(4) Mesajul este direcţionat conform datelor de arondare fiscală a contribuabililor existente în baza de date CUI.

 

ARTICOLUL 4

Emiterea

 

În baza cererii primite pe această cale, organul fiscal procedează astfel:

a) tipăreşte mesajul care constituie cerere de eliberare a CAF-ului transmis de expeditor şi îl înregistrează;

b) verifică respectarea tuturor condiţiilor de eliberare a CAF-ului;

c) emite CAF-ul în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare privind aprobarea procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscală, a certificatului de obligaţii bugetare, precum şi a modelului şi conţinutului acestora;

d) asigură semnarea CAF-ului de către conducătorul organului fiscal;

e) aplică ştampila pe CAF;

f) transpune CAF-ul, fără semnătură şi ştampilă, într-un fişier electronic de tip pdf.

 

ARTICOLUL 5

Transmiterea

 

(1) CAF-ul în fişier de tip pdf se transmite de persoana desemnată de către organul fiscal, prin intermediul sistemului informatic, la adresa de poştă electronică a expeditorului şi la adresa de poştă electronică a contribuabilului şi se ataşează la dosarul fiscal al contribuabilului.

(2) Mesajul transmis la adresa de poştă electronică a expeditorului, al cărui conţinut este prezentat în anexa B, are ca subiect „Certificat de atestare fiscală pentru (CUI)” şi are ataşat CAF-ul.

(3) Mesajul transmis la adresa de poştă electronică a contribuabilului, al cărui conţinut este prezentat în anexa C, are ca subiect „Certificat de atestare fiscală pentru (CUI)” şi are ataşat CAF-ul.

 

ARTICOLUL 6

Responsabilităţi

 

(1) în cadrul direcţiei de specialitate/autorităţii teritoriale, persoana desemnată cu aplicarea prezentei proceduri monitorizează jurnalul electronic ce conţine toate perechile de mesaje ce însoţesc solicitările/emiterile de CAF-uri, jurnalul fiind disponibil în sistem informatic.

(2) Persoana desemnată de către organul fiscal are răspunderea verificării conformităţii şi autenticităţii datelor din mesajele electronice adresate expeditorului şi contribuabilului cu cele înscrise în CAF-ul tipărit, semnat de conducătorul organului fiscal şi arhivat la dosarul fiscal al contribuabilului.

(3) Direcţia generală de tehnologia informaţiei, prin intermediul sistemului informatic, asigură arhivarea tuturor mesajelor care însoţesc solicitările/emiterile de CAF.

(4) în situaţia în care apar defecţiuni în funcţionarea sistemului informatic, acestea se anunţă de către persoana care Ie-a sesizat, imediat, serviciului de suport tehnic din cadrul Direcţiei generale de tehnologia informaţiei, conform procedurii în vigoare.

(5) Incidente de altă natură se raportează, după caz, direcţiei de specialitate/autorităţii teritoriale sau organului fiscal.

 

ARTICOLUL 7

Anexe

 

Anexele A-C fac parte integrantă din prezenta procedură.

 

ANEXA A

la procedură

 

CONŢINUTUL MESAJULUI

care constituie cererea expeditorului de eliberare a certificatului de atestare fiscală

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

Direcţia generală management al domeniilor reglementate specific/Autoritatea Teritorială ..............

 

Cerere de eliberare a certificatului de atestare fiscală

 

Ca urmare a cererii de autorizare ca ............ (de exemplu, destinatar înregistrat), înregistrată la ...................................... (autoritatea teritorială/ Ministerul Finanţelor Publice) cu nr. ........... din data de .......................... a contribuabilului cu denumirea ........................., CUI.............., având adresa de poştă

Electronică ........., în temeiul ari 158 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, vă rugăm să ne transmiteţi certificatul de atestare fiscală al acestuia.

 

Numele şi prenumele expeditorului..............................

Funcţia expeditorului.....................................................

Denumirea postului expeditorului................................

 

ANEXA B

la procedură

 

Conţinutul mesajului care însoţeşte certificatul de atestare fiscală transmis de organul fiscal către direcţia de specialitate/autoritatea teritorială

            MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Denumirea organului fiscal......................

 

Către

Direcţia generală management al domeniilor reglementate specific/Autoritatea Teritorială ................................................

Referitor la solicitarea dumneavoastră întocmită ca urmare a cererii de autorizare ca ...... (de exemplu, destinatar înregistrat), înregistrată cu nr. ..... din data de ................... formulată de ................................................................................................. (contribuabilul cu denumirea/adresa de corespondenţă),

CUI ......................, înregistrată la organul fiscal sub numărul ................ din data d e............., vă transmitem ataşat certificatul de atestare fiscală.

Atest că datele înscrise în fişierul ataşat sunt autentice şi identice cu cele înscrise în certificatul de atestare fiscală tipărit, semnat de conducătorul organului fiscal şi arhivat la dosarul fiscal al contribuabilului.

 

Numele şi prenumele persoanei desemnate de organul fiscal ...........................

Funcţia persoanei desemnate de organul fiscal ..................................................

Denumirea postului persoanei desemnate de organul fiscal ............................

.

ANEXA C

la procedură

 

Conţinutul mesajului/documentului care însoţeşte certificatul de atestare fiscală transmis de organul fiscal către contribuabilul care a solicitat autorizarea ca .........

(de exemplu, destinatar înregistrat)

            MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Denumirea organului fiscal......................

 

Către

Denumirea contribuabilului .............................

CUI .........................

Ca urmare a solicitării Direcţiei generale management al domeniilor reglementate specific/Autorităţii Teritoriale ..................... înregistrată la organul fiscal cu nr. ............ din data de ............. de eliberare a certificatului de atestare fiscală, în vederea autorizării dumneavoastră ca ....................... (de exemplu, destinatar înregistrat), cerere înregistrată cu numărul ........ din data de ....................., vă transmitem, pentru informare, certificatul de atestare fiscală, astfel cum a fost transmis şi direcţiei/autorităţii teritoriale solicitante.

Certificatul de atestare fiscală ataşat poate fi folosit numai în cadrul procedurii de autorizare ca ....................................

Atest că datele înscrise în fişierul ataşat sunt autentice şi identice cu cele înscrise în certificatul de atestare fiscală tipărit, semnat de conducătorul organului fiscal şi arhivat la dosarul fiscal al contribuabilului.

 

Numele şi prenumele persoanei desemnate de organul fiscal ...........................

Funcţia persoanei desemnate de organul fiscal ..................................................

Denumirea postului persoanei desemnate de organul fiscal .............................

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII ELECTORALE PERMANENTE

 

AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTĂ

 

HOTĂRÂRE

privind actualizarea numerotării secţiilor de votare organizate pe teritoriul României

 

Având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (4), precum şi ale art. 120 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare,

văzând Registrul secţiilor de votare publicat pe pagina de internet a Autorităţii Electorale Permanente,

în temeiul art. 104 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare,

Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se actualizează numerotarea secţiilor de votare organizate pe teritoriul României, potrivit listei prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 18/2014 privind actualizarea numerotării secţiilor de votare organizate pe teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 şi 709 bis din 29 septembrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.

Art. 3. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente,

Ana Maria Patru

Contrasemnează:

Vicepreşedinte,

Constantin-Florin Mituleţu-Buică

Vicepreşedinte,

Marian Muhuleţ

 

Bucureşti, 4 mai 2016.

Nr. 23.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, sos. Panduri nr. 1.

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.