MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 372/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 372         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 16 mai 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 133 din 10 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1), (3), (4) şi (7), precum şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

350. - Hotărâre privind aprobarea unor modificări şi completări în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale

 

352. - Hotărâre privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Serviciului Român de Informaţii a unui imobil aflat în domeniul public al statului

 

353. - Hotărâre privind modificarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Senatului României

 

354. - Hotărâre pentru aprobarea plăţii cotizaţiilor şi taxelor pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale în domeniul donatorilor voluntari de celule stern hematopoietice, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogerietică şi histocompatibilitate, în anul 2016

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

Hotărârea din 15 septembrie 2015 în Cauza Poede împotriva României

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 133

din 10 martie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1), (3), (4) şi (7), precum şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi (4) şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Elena Beringhi, Gheorghe Cantorianu şi Maria Ureche în Dosarul nr. 67.310/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de Citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.143D/2015 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1), (3), (4) şi (7) din Legea nr. 164/2014, excepţie ridicată de Constantin Dicu, Sorin Dicu, Radian Dicu, Stelică Samoveanu, Maria Doina Siclovan şi Gabriela Şerban (fostă Moflic) în Dosarul nr. 77/42/2013* al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Magi stratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că, la dosare, partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

6. Având în vedere obiectul parţial identic al excepţii or de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

7. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor.

8. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.143D/2015 la Dosarul nr. 1.141D/2015, care a fost primul înregistrat.

9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 14 din 19 ianuarie 2016 şi nr. 865 din 10 decembrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

10. Prin încheierea din 21 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 67.310/299/2014, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi (4) şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Elena Beringhi, Gheorghe Cantorianu şi Maria Ureche intr-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

11. Prin încheierea din 18 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 77/42/2013*, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1), (3), (4) şi (7) din Legea nr. 164/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Constantin Dicu, Sorin Dicu, Radian Dicu, Stelică Samoveanu, Maria Doina Siclovan şi Şerban Gabriela (fostă Moflic) într-o cauză având ca obiect cererea de obligare a Autorităţii Naţionale

pentru Restituirea Proprietăţilor la plata unei sume reprezentând despăgubiri acordate în temeiul Legii nr. 9/1998.

12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014  contravin principiului fundamental al neretroactivităţii legii, precum şi principiului liberului acces la justiţie şi dreptului la un proces echitabil. Astfel, cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată, care includ şi etapa executării silite, trebuie soluţionate conform reglementărilor de drept material şi procedural în vigoare la momentul naşterii raportului juridic. Or, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, ale cărei dispoziţii se aplică retroactiv şi situaţiilor constituite sub imperiul legii vechi, dreptul actual se transformă într-un drept grevat de obligaţia de a se supune unor noi termene şi condiţii.

13. De asemenea consideră că, prin aplicarea retroactivă a dispoziţiilor Legii nr. 164/2014 în cadrul unui proces îh curs, ce include şi etapa executării silite, se creează un impediment de natură să conducă la negarea dreptului de acces liber la justiţie al persoanei interesate, în vederea protejării drepturilor sale. Astfel, având în vedere faptul că, prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (4), art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 se instituie condiţii şi termene noi în vederea realizării dreptului deja recunoscut şi câştigat în baza Legii nr. 290/2003, ce nu puteau fi în mod rezonabil previzibile la datei demarării procedurii executării silite şi care, prin prisma conţinutului lor, astfel cum este reglementat de noua lege, tind la amânarea realizării dreptului, autorii excepţiei susţin încălcarea principiului constituţional al accesului liber Sa justiţie, prin îngrădirea efectivă a exercitării acestui drept şi crearea unei situaţii de incertitudine a securităţii juridice. De asemenea sunt formulate critici din perspectiva termenului rezonabil, care este încălcat prin desele amânări îh ceea ce priveşte plata despăgubirilor, la care au fost supuşi beneficiarii Legii nr. 290/2003.

14. Referitor la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, autorii susţin că noul termen instituit pentru executarea creanţei împotriva statului contravine art. 44 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 6 din Convenţie. Astfel, hotărârile emise în aplicarea Legii nr. 290/2003 au generat un drept de creanţă asupra statutului care beneficiază de protecţie constituţională, dând naştere unui „bun”, în patrimoniul persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii. În aceste condiţii, noul termen de 5 ani instituit prin art. 10 din Legea nr. 164/2014, în vederea eşalonării plăţii unei creanţe asupra statului nu corespunde cerinţei termenului rezonabil ce se circumscrie noţiunii de proces echitabil care include şi faza executării silite, afectând, în acest sens, atât dreptul la un proces echitabil, cât şi dreptul de proprietate. Mai susţin că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, creând situaţii discriminatorii între persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 290/2003, de vreme ce o parte din beneficiarii acestei legi au încasat deja despăgubirile stabilite, iar alte persoane urmează să se supună unor noi termene de eşalonare a plăţii, deşi hotărârile au fost emise în aceeaşi perioadă.

15. Totodată, prevederile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014, care stabilesc o limitare injustă în privinţa actualizării valorii creanţei, în contextul în care se instituie o nouă eşalonare a plăţii pe 5 ani, după mai multe eşalonări, amânări şi suspendări succesive, contravin art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală.

16. Referitor la art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 se susţine că suspendarea de drept a executării silite are natura unui impediment ce tinde la negarea dreptului la acces liber la justiţie şi, totodată, este susceptibilă să afecteze însăşi substanţa dreptului la un proces echitabil prin prisma termenului rezonabil de soluţionare. În lumina principiilor statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se consideră că măsura instituită prin art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 nu este de natură să menţină un just echilibru între interesele

debitorului - statul şi cele ale creditorului - persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii, întrucât titularul dreptului la despăgubiri suportă o sarcină excesivă şi disproporţionată.

17. De asemenea, suspendarea executării silite în temeiul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 echivalează cu intervenţia legislativă asupra unui proces în curs de soluţionare, ce tinde la negarea unor drepturi câştigate, şi reprezintă o imixtiune în exerciţiul puterii judecătoreşti, de natură să determine o limitare a prerogativelor legale.

18. De asemenea se susţine că eşalonarea plăţii de despăgubiri pentru anumită perioadă de timp, în condiţiile în care anterior, din anul 2007 şi până în anul 2013, o asemenea plată nu a fost efectuată, iar în perioada 2013-2014, plata a fost eşalonată şi suspendată, reprezintă o flagrantă încălcare a dreptului de proprietate. Mai mult, indexarea creanţei doar cu indicele de inflaţie, fără a se plăti penalităţi de întârziere sau dobândă fiscală încalcă dreptul de proprietate, de vreme ce, doar prin aplicarea indicelui de inflaţie, valoarea creanţei pe care o vor încasa beneficiarii până în anul 2020 va fi mult mai mică decât cea pe care aceştia erau îndreptăţiţi să o încaseze în anul 2008, dacă s-ar fi aplicat corect legea.

19. Totodată, autorii susţin că se încalcă principiul separaţiei puterilor în stat prin faptul că se lipseşte de eficienţă fondul şi finalitatea actului de justiţie, respectiv fondul procesului şi executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti.

20. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate este invocată Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013, prin care Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, pentru motivul că eşalonarea plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 10 ani încalcă dreptul de proprietate.

21. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi (4), art. 11 alin. (3)din Legea nr. 164/2014este parţial întemeiată, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013, ale cărei soluţie şi considerente se aplică şi în privinţa Legii nr. 164/2014. Instanţa judecătorească reţine că. prin această lege. au fost instituite noi termene de executare a obligaţiilor de plată. Termenul de 5 ani pare a fi rezonabil în raport cu nevoia de stabilitate financiară a bugetului de stat, însă, raportat la întârzierile notorii la plata titlurilor executorii, aceste întârzieri par a fi neconforme cu termenul rezonabil statuat de Curte în decizia mai sus arătată. Mai mult, prin prevederile art. 11 din Legea nr. 164/2014, calitatea procesuală pasivă în orice acţiune intentată în executarea obligaţiilor de compensare instituite de Legea nr. 9/1998 şi Legea nr. 290/2003 o dobândeşte Ministerul Finanţelor Publice. Astfel, orice executare silită începută împotriva Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor ar rămâne fără obiect, deşi aceasta, fie este începută de o perioadă lungă de timp, fie titlul executoriu este emis de o perioadă semnificativă de timp, iar creditorii s-ar vedea în ipoteza în care ar trebui să înceapă un nou dosar de executare. Or, faţă de această situaţie, instanţa judecătorească apreciază că termenul rezonabil a fost deja depăşit. Mai mult, suspendarea de drept a oricărei proceduri de executare silită afectează dreptul contestatorilor de a obţine dreptul urmărit, prin executare. Lipsa punerii în executare a acestei creanţe chiar de către entitatea care ar trebui să o protejeze - statul român - constituie o atingere adusă intereselor legitime ale respectivelor persoane, transformând dreptul de creanţă într-unul iluzoriu şi lipsit de fundament.

22. În ceea ce priveşte invocarea retroactivităţii legii, instanţa judecătorească reţine că prin Legea nr. 164/2014 nu se afectează în mod direct efectele juridice produse de situaţiile juridice născute şi consumate în trecut, ci doar efectele juridice viitoare ale situaţiilor juridice născute în trecut Cu alte cuvinte, neretroactivitatea efectelor legii civile nu exclude intervenţia legiuitorului într-o situaţie juridică ce are efecte pentru viitor, cât timp efectele legii civile nu se răsfrâng şi asupra perioadei dinaintea intrării ei în vigoare.

23. Referitor la invocarea art. 16 din Constituţie, instanţa judecătorească consideră că, prin efectul Legii nr. 164/2014, s-a instituit un regim care este de natură să aducă atingere dreptului cetăţenilor la egalitate 1h faţa legii. Este notoriu aspectul că există un număr ridicat de persoane, titulare ale dreptului de a obţine compensaţii în virtutea legilor arătate mai sus. De asemenea, prin efectul hotărârilor judecătoreşti, un număr semnificativ de persoane şi-au executat creanţa, datorită diligenţelor lor în exercitarea căilor legale de atac. Însă o categorie semnificativă de persoane a aşteptat executarea voluntară a titlului executoriu de către stat, statul prezumându-se a proteja drepturile şi interesele cetăţenilor. Astfel, cât timp o categorie de persoane îndrituite să beneficieze de compensaţii şi-au executat creanţele, o altă categorie de persoane va trebui să aştepte împlinirea termenelor instituite de Legea nr. 164/2014, ceea ce creează prejudicii semnificative şi injuste în raport cu alte categorii de persoane care au beneficiat la timp de drepturile lor băneşti.

24. Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, reţinând că modalitatea de plată a despăgubirilor, astfel cum a fost prevăzuta prin art. 10 alin. (1), (3), (4) şi (7) din Legea nr. 164/2014 nu este de natură a aduce atingere dreptului constituţional ocrotit de art. 44 alin. (1). Instanţa apreciază că măsurile adoptate prin Legea nr. 164/2014 au drept scop crearea unui echilibru între interesele generale ale societăţii şi interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidenţa acesteia. O astfel de măsură nu încalcă prin ea însăşi principiile statuate îh jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu condiţia să se păstreze un just echilibru între interesele statului şi cele ale reclamanţilor. Mai mult, Constituţia prevede că dreptul de proprietate privată poate cunoaşte limite stabilite prin lege. De asemenea, instanţa apreciază că prevederile de lege criticate nu îngrădesc accesul liber la justiţie, care nu este absolut. Acesta poate implica restricţii admise implicit, deoarece se referă, prin chiar natura sa, la o reglementare din partea statului. Elaborând o asemenea reglementare, statul beneficiază de o anumită marjă de apreciere, însă restricţiile, astfel cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu pot afecta însăşi substanţa dreptului cetăţeanului de a se adresa justiţiei. În speţă, însă, modalitatea de eşalonare a plăţii nu aduce atingere substanţei dreptului de proprietate şi, prin urmare, nici dreptului de acces la justiţie. Cu privire la Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013, prin care Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, instanţa judecătorească reţine că, prin decizia anterior menţionată, Curtea a sancţionat ca neconstituţional caracterul nerezonabil al termenului expres prevăzut, de 10 ani de eşalonare a plăţilor, termen ce nu este prevăzut de art. 10 alin. (1), (3), (4) şi (7) din Legea nr. 164/2014.

25. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

26. Guvernul, în Dosarul nr. 1 141D/2015, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care reţine că normele de procedură criticate se aplică numai pentru viitor şi nu retroactiv. Cu privire la pretinsa critică de neconstituţionalitate a art. 10 prin raportare la art. 44 din Constituţie, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, menţionează că problema de drept a plăţii eşalonate a mai fost supusă controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare, iar Curtea a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor legale care prevăd măsuri de eşalonare. De asemenea, relevante în aceasta cauză sunt şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a apreciat că „Plafonarea despăgubirilor şi eşalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al colectivităţii” (Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, paragraful 235). În plus, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata despăgubirilor, modalitate de executare impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de criză economică naţională şi internaţională. În raport cu prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie menţionează că dispoziţiile ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiţie, deoarece legea prevede posibilitatea persoanei îndreptăţite de a se adresa instanţei judecătoreşti atât în cazul în care este nemulţumită de soluţia dată, cât şi în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege, iar suspendarea executării silite reprezintă efectul legal inerent al plăţii eşalonate, stabilite de legiuitor.

27. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care precizează că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate se aplică tuturor celor prevăzuţi de ipoteza normei după intrarea acesteia în vigoare, având domeniul lor propriu de aplicare. Un act normativ nou (în speţă, Legea nr. 164/2014) nu face altceva decât să refuze supravieţuirea anumitor dispoziţii din legea veche, cu privire la modalitatea de despăgubire a persoanelor îndreptăţite, şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Ca atare, intervenţia unui act normativ nou, prin care legiuitorul a înţeles să instituie o serie de măsuri pentru finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003, nu este de natură să creeze discriminări. Referitor la criticile de neconstituţionalitate ce privesc soluţia legislativă de eşalonare a despăgubirilor pentru o perioadă de 5 ani, precum şi suspendarea oricărei proceduri de executare silită invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013 şi arată că normele de lege criticate nu sunt de natură să aducă atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, doar pentru că legiuitorul a ales să reglementeze, diferit, modul de piaţă a despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003. De asemenea, în aplicarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a două din Constituţie, legiuitorul poate să instituie noi modalităţi de plată a despăgubirilor, şi anume în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, chiar dacă acestea au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti, atât timp cât dreptul de proprietate stabilit printr-un act al instanţei nu este suprimat. Consideră că noile dispoziţii care conduc la acordarea despăgubirilor în 5 tranşe, mod diferit faţă de cel stabilit în temeiul vechii legi, sunt justificate şi de contextul economico-financiar cu care se confruntă statul. În plus, normele criticate nu neagă beneficiarilor nici dreptul la plata despăgubirilor şi nici accesul liber la justiţie, ci instituie aplicarea unui nou sistem de eşalonare a plăţilor.

28. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul, în Dosarul nr. 1.143D/2015, nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, până la data întocmirii prezentului raport.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, punctul de vedere al Guvernului în Dosarul nr. 1.141D/2015, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosare de partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

29. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

30. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate H constituie prevederile art. 3 alin (2), art. 10 alin. (1), (3), (4) şi (7), precum şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014. Prevederile de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 3 alin. (2): „Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

- Art. 10: „(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 Ut a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. [...]

(3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

(4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu Indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. [...]

(7) Cuantumul unei tranşe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral. Într-o singură tranşă.”;

- Art. 11 alin. (3): „Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conformări. 10 alin. (6).”

31. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată. De asemenea sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie privind dreptul la respectarea bunurilor.

32. Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, şi Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate. Curtea a reţinut că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate, care instituie reguli privind plata despăgubirilor, nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea 1, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).

33. Curtea a constatat că ipoteza avută în vedere de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014.

34. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014, formulată din perspectiva eşalonării plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, în raport cu art. 44 din Constituţie, Curtea a reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015).

35. Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind o perioadă de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită poate fi considerată, aşadar, de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege.

36. În plus, astfel cum rezultă din Expunerea de motive la Legea nr. 164/2014, Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului se referă la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât şi din acest punct de vedere este justificată instituirea unui termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 9/1998.

37. În ceea ce priveşte constituţionalitatea eşalonării plăţii unor sume datorate de stat, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, şi Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010. Curtea a statuat că eşalonarea, pe o durată de 5 ani, a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar sunt constituţionale. De asemenea, prin Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Curtea a statuat că executarea eşalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura.

38. Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a plăţii sumelor reprezentând despăgubiri, fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii, urmăreşte principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că prin această măsură statul afectează esenţa dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003. Aceasta, cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social, valoare constituţională instituita de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just proporţionat, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale.

39. De asemenea, referitor la invocarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.

40. Distinct de acestea, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a soluţiei legislative de suspendare de drept a oricărei proceduri de executare silită, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată, Curtea, în acord cu jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012, citată mai sus, şi Decizia nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015), a reţinut că această măsură este necesară pentru a se putea realiza scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv finalizarea procesului de despăgubire a tuturor cetăţenilor români siliţi să îşi abandoneze bunurile în teritorii cedate de România prin tratate internaţionale, în contextul în care în prezent sunt declanşate proceduri individuale de executare silită, care, în mod inevitabil, au ca efect blocaje în funcţionarea instituţiilor publice cu atribuţii în materie şi care duc la soluţionarea selectivă a dosarelor pentru un număr mic de beneficiari. Lipsa de intervenţie în acest sens ar avea ca rezultat imposibilitatea plăţii în ordine cronologică a despăgubirilor şi plata de cheltuieli accesorii drepturilor cuvenite, împovărătoare pentru statul român, în condiţiile în care acesta este preocupat de menţinerea echilibrului bugetar.

41. Întrucât nu au intervenit elemente noi. de natură Să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015 şi Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016, mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

42. Referitor la invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Curtea constată că această critică nu poate fi reţinută, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, legiuitorul nu refuză plata despăgubirilor stabilite conform Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003, ci stabileşte anumite măsuri pentru finalizarea procesului de despăgubire.

43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Beringhi, Gheorghe Cantorianu şi Maria Ureche în Dosarul nr. 67,310/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, precum şi de Constantin Dicu, Sorin Dicu, Radian Dicu, Stelică Samoveanu, Maria Doina Siclovan şi Şerban Gabriela (fostă Moflic) în Dosarul nr. 77/42/2013* al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1), (3), (4) şi (7) şi ale ari. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea unor modificări şi completări în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Lege; nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completării; ulterioare, având în vedere prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniu instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completării; ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării acestora conform prevederilor art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/200; privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare şi a constatării unor suprafeţe de teren în minus după finalizarea lucrărilor tehnic» de cadastru şi intabularea în cartea funciară.

Art. 2. - Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, ca urmare a reevaluării acestora conform prevederilor art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2002 aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi; constatării unor suprafeţe de teren în plus după finalizarea lucrărilor tehnice d» cadastru şi intabularea în cartea funciară.

Art. 3. - Se aprobă actualizarea adreselor unde sunt plasate bunurile aflat» în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, ca urmare a adăugării cărţile funciare aferente după intabulare.

Art. 4. - Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 4, la care se modifică valorii» de inventarea urmare a reevaluării acestora conform prevederilor art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003, aprobată prin Legea nr. 493/2003, ci modificările şi completările ulterioare.

Art. 5. - Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice va opera modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare,

Art. 6. - Anexele nr. 1-4*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

p. Ministrul apărării naţionale,

Ştefan-Alexandru Ţinea,

secretar de stat

p. Ministrul finanţelor publice,

Daniela Pescaru,

secretar de stat

 

Bucureşti, 11 mai 2016.

Nr. 350.


*) Anexele nr. 1-4 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Serviciului Român de Informaţii a unui imobil aflat în domeniul public al statului

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 867 alin. (1) şi art. 868 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 9 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Serviciului Român de Informaţii a unui imobil, trecut în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanţa nr. 285 din 27 noiembrie 2015, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) După darea în administrare, imobilul prevăzut la alin. (1) va avea destinaţia de sediu.

Art. 2. - Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 3. - Serviciul Român de Informaţii îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare în cadrul anexei nr. 43 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Directorul Serviciului Român de Informaţii,

Eduard Râul Hellvig

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Vasile Dîncu

p. Ministrul finanţelor publice,

Daniela Pescaru,

secretar de stat

 

Bucureşti, 11 mai 2016.

Nr. 352.

 

ANEXĂ

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi care se dă în administrarea Serviciului Român de Informaţii

 

Locul undo este

situat imobilul

Persoana juridică de la care se transmite imobilul

Persoana juridică la care se transmite imobilul

Temeiul legal în baza căruia se face trecerea bunului în domeniul public al statului

Caracteristicile tehnice ale imobilului

Codul de clasificare

Valoarea de inventar

Nr. carte fundară şi nr. cadastral

Suprafaţa terenului

Suprafaţa construcţiei

Municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 284, lot 4, judeţul Constanţa

Municipiul Constanţa, din

administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanţa

Statul român, în administrarea Serviciului Român de Informaţii (CUI 4204305)

Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanta nr. 285 din 27.11.2015

Cartea funciară nr. 244267 Constanţa,

nr. cadastral 244267

1.900 mp

Corp C4, cu regimul de înălţime P +3E, având Sc = 707 mp şi Sd = 2.828 mp

8.19.01

3.286.632,23 lei

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind modificarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Senatului României

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Valoarea de inventar a unui bun aparţinând domeniului public al statului aflat în administrarea Senatului României, înregistrat la poziţia MF 153629 în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca urmare a efectuării unor lucrări de investiţii date în folosinţă, În condiţiile legii.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

p. Ministrul finanţelor publice,

Daniela Pescaru,

secretar de stat

Secretarul general al Senatului,

Ion Vărgău

 

Bucureşti, 11 mai 2016.

Nr. 353.

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale bunului din domeniul public al statului aflat în administrarea Senatului României, CUI 4284070, la care se actualizează valoarea de inventar

 

ANEXĂ

 

Nr. M.F.P.

Cod de clasificaţie

Denumirea bunului care face obiectul actului normativ

Elementele-cadru de descriere tehnica a bunului, conform Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.718/2011 *)

Adresa

Valoare actualizată

- lei -

1

2

3

4

5

6

153629

8.29.04

Clădire administrativă

Suprafaţă desfăşurată = 67.798 mp

Str. Izvor nr. 2-4, sectorul 5, Bucureşti

681.807.077


*) Ordinul ministrului finanţelor publica nr. 1.718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea plăţii cotizaţiilor şi taxelor pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale în domeniul donatorilor voluntari de celule stern hematopoietice, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, în anul 2016

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 143 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Se aprobă plata cotizaţiilor şi taxelor pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale în domeniul donatorilor voluntari de celule stern hematopoietice, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, aferente anului 2016, în sumă de 7.547 euro.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se asigură de la bugetul de stat, din bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii, şi se plătesc de către Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stern Hematopoietice.

Art. 2. - (1) Cotizaţiile şi taxele pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale sunt următoarele:

a) cotizaţia de membru al Asociaţiei Mondiale a Donatorilor de Măduvă, în sumă de 1.500 euro;

b) cotizaţia de membru al organizaţiei „Donatorii de Măduvă Osoasă de Pretutindeni”, denumită în continuare DMOP, în sumă de 2 897 euro;

c) cotizaţia de membru al Grupului European pentru Sânge şi Transplant de Măduvă, denumit în continuare GESTM, în sumă de 900 euro;

d) taxa pentru acreditarea de către Federaţia Europeană de Imunogenetică a laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, în sumă de 750 euro, care se plăteşte pentru fiecare laborator acreditat,

(2) Taxa prevăzută la alin. (1) lit. d) se plăteşte în anul 2016 pentru următoarele laboratoare:

a) Laboratorul de imunogenetică şi histocompatibilitate HLA al Institutului Clinic Fundeni;

b) Laboratorul de imunogenetică şi histocompatibilitate HLA al Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională „Prof. C.T. Nicolau”;

c) Laboratorul clinic de analize medicale al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.

(3) Cotizaţiile şi taxele prevăzute la alin. (1) se calculează pe baza cursului de schimb leu/euro stabilit de Banca Naţională a României la data efectuării plăţii.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

p. Ministrul sănătăţii, interimar,

Victor Dan Eugen Strâmbu,

secretar de stat

p. Ministrul finanţelor publice,

Daniela Pescaru,

secretar de stat

 

Bucureşti, 11 mai 2016.

Nr. 354.

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIA A TREIA

 

HOTĂRÂREA

din 15 septembrie 2015

în Cauza Poede împotriva României

 

(Cererea nr. 40.549/11)

Strasbourg

 

Definitivă la 15 decembrie 2015

 

Hotărârea a rămas definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă, în Cauza Poede împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Luis López Guerra, Ján Šikuta, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 25 august 2015, pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află Cererea nr. 40.549/11 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Puiu Cristinel Poede (reclamantul), a sesizat Curtea la 21 iunie 2011, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

2. Reclamantul, care a beneficiat de asistenţă judiciară, a fost reprezentat de I, Mancaş-Ioniţă, avocat în Vaslui. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantul a susţinut că a fost supus la rele tratamente de către forţele de ordine şi a denunţat lipsa unei anchete efective în această privinţă.

4. La 13 septembrie 2012, cererea a fost comunicată Guvernului,

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

5. Reclamantul s-a născut în anul 1975 şi locuieşte în Vaslui.

A. Interpelarea reclamantului din 18 august 2009

6. Incidentele denunţate de reclamant au survenit, potrivit acestuia, în următorul context:

- La 18 august 2009, în jurul orei 22, acesta îl însoţea pe fratele său, care conducea un autoturism în oraşul Vaslui. Din cauza unei pene, fratele său a oprit autoturismul, l-a parcat şi a plecat să caute o cheie pentru a desface prezoanele antifurt ale roţii. Acesta a rămas lângă maşină, aşteptându-l pe fratele său.

7. În ceea ce priveşte pretinsele incidente, reclamantul le descrie în esenţă astfel:

- La scurt timp, au sosit doi agenţi de poliţie. Aceştia i-au indicat că parcase autoturismul într-o zonă în care parcarea era interzisă şi i-au solicitat prezentarea unui act de identitate. Acesta le-a explicat poliţiştilor că autoturismul a rămas în pană şi că nu putea să prezinte cartea sa de identitate, deoarece o lăsase la autoritatea locală pentru reînnoire. Totuşi, le-a precizat numele şi adresa domiciliului său. Refuzând să creadă afirmaţiile reclamantului, unul din poliţişti l-a sunat pe superiorul său ierarhic şi doi jandarmi au ajuns imediat la faţa locului. După sosirea lor, poliţistul C.D. a scos pistolul şi l-a îndreptat spre capul acestuia, spunându-i „îţi vin de hac!”. Poliţistul şi cei doi jandarmii l-au lovit cu pumnii şi picioarele în faţă, în zona toracică şi în picioare. Din ordinul superiorului ierarhic, care a strigat „Luaţi-l pe Poede la Poliţie”, cei doi jandarmi l-au trântit la pământ şi l-au încătuşat. Apoi, acesta a fost urcat în maşina poliţiei şi condus la sediul poliţiei. Odată ajunşi, în timp ce a fost ţinut de braţe de un jandarm, poliţistul C.D. l-a lovit cu capul de perete şi a continuat să îl lovească cu pumnii şi picioarele în faţă şi la nivelul toracelui.

8. La 19 august 2009, a fost întocmit un certificat medico-legal, în care se preciza:

- că reclamantul prezenta o entorsă şi o tumefacţie la genunchiul stâng, o echimoză în zona parieto-temporală, o tumefacţie la nivelul sprâncenei drepte, precum şi multiple echimoze şi excoriaţii la nivelul sprâncenei stângi, în regiunea cervicală şi deltoidiană, pe mâini, braţe şi picioare;

- că aceste leziuni necesitau între 16 şi 18 zile de îngrijiri medicale:

- că acestea fuseseră cauzate prin aplicarea unor lovituri cu obiecte contondente sau prin lovirea de obiecte similare.

B. Amenzile contravenţionale impuse reclamantului

9. Printr-un proces-verbal întocmit la 18 august 2009, reclamantului i s-a aplicat o amendă contravenţională pentru staţionarea vehiculului într-o zonă interzisă şi pentru refuzul de a se legitima.

Printr-un al doilea proces-verbal, reclamantului i s-a aplicat o a două amendă, pentru provocarea unui scandal pe drumul public şi pentru refuzul de a se legitima.

10. Prin Hotărârea din 24 noiembrie 2009 - rămasă definitivă - Judecătoria Vaslui a anulat cel de-al doilea proces-verbal, pe care l-a considerat ilegal, pe motiv că prevedea o singură sancţiune pentru două contravenţii diferite.

Prin Hotărârea din 16 februarie 2010 - rămasă definitivă - aceeaşi instanţă a anulat primul proces-verbal, după ce, pe baza unor declaraţii ale martorilor şi a documentelor prezentate, a concluzionat:

- că reclamantul nu a condus vehiculul staţionat într-o zonă interzisă;

- că acesta nu se afla în posesia cărţii sale de identitate pentru că aceasta a fost reînnoită de autoritatea competentă abia la 21 august 2009.

C. Prima procedură penală iniţiată de reclamant

11. În aprilie 2010, reclamantul a depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean două plângeri diferite pentru purtare abuzivă [În temeiul art. 250 alin. (3) din Codul penal] împotriva celor doi jandarmi şi a agentului de poliţie C.D., implicaţi în evenimentele din 18 august 2009. Acesta s-a constituit parte civilă şi a solicitat ascultarea a doi martori oculari.

12. Parchetul a efectuat acte premergătoare.

13. La 3 mai 2010, parchetul l-a audiat pe reclamant, care a prezentat versiunea sa asupra faptelor.

14. În aprilie şi mai 2010, parchetul a audiat şi poliţiştii şi jandarmii care participaseră la interpelarea reclamantului.

Agentul de poliţie C.D. a afirmat că reclamantul se afla la volanul autoturismului, care era parcat într-o zonă interzisă, şi că acesta declarase că era proprietarul autoturismului.

Ceilalţi agenţi ai statului au afirmat că C.D. nu îl ameninţase sau agresase pe reclamant în niciun fel. Acesta a solicitat efectiv ajutorul jandarmilor şi al superiorului său ierarhic, deoarece reclamantul refuzase să se legitimeze sau să îşi menţioneze datele de identificare şi începuse să îl insulte şi să îl ameninţe. Mai multe persoane se adunaseră în jurul lor, reclamantul a fost invitat să îi însoţească la sediul poliţiei în scopul identificării sale, dar acesta a refuzat. În consecinţă, jandarmii au încercat să îi pună cătuşele, dar reclamantul a început să vocifereze împotriva lor şi să gesticuleze violent. Pentru a-l imobiliza, jandarmii l-au trântit la pământ pe burtă, împingându-l în ceafa, şi l-au încătuşat cu mâinile la spate. În timpul imobilizării, reclamantul s-a rănit la genunchi. Odată imobilizat, acesta şi-a zgâriat faţa atunci cârd a încercat să se ridice. Ulterior, reclamantul a fost transportat la sediul poliţiei locale. Declaraţia unuia din jandarmi a fost scrisă pe formularul specific, utilizat pentru declaraţiile martorilor.

15. La 11 mai 2010, parchetul a audiat un martor propus de reclamant, care a confirmat versiunea asupra faptelor prezentată de agenţii de poliţie şi de jandarmi.

Al doilea martor propus de reclamant a fost citat să se înfăţişeze o singură dată, prin afişarea pe uşa apartamentului său, dar acesta nu s-a prezentat.

16. Prin Rezoluţia din 18 mai 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a dispus neînceperea urmăririi penale.

În ceea ce îi priveşte pe jandarmi, parchetul a considerat că aceştia au avut un comportament conform cu dispoziţiile legale de reglementare a activităţii forţelor de ordine [art. 31 alin. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române], în sprijinul acestei concluzii, parchetul a reţinut:

- că folosirea forţei şi utilizarea cătuşelor pentru a-l mobiliza pe reclamant au avut loc ulterior refuzului acestuia de a se legitima sau de a-şi menţiona datele de identificare, deşi i s-a precizat că autoturismul său era oprit într-o zonă interzisă;

- că reclamantul a provocat un scandal, tulburând astfel ordinea publică;

- că leziunile suferite de reclamant fuseseră provocate în timpul imobilizării, având în vedere tipologia şi localizarea acestora;

- că circumstanţele speţei corespundeau astfel condiţiilor în care folosirea forţei este autorizată de lege;

- că folosirea forţei în speţă respectase condiţiile impuse de lege;

- Că, prin urmare, jandarmii îşi îndepliniseră obligaţiile profesionale în mod corespunzător.

În ceea ce îl priveşte pe agentul de poliţie C.D., potrivit parchetului, niciun document de la dosar nu confirma actele imputate acestuia.

17. Reclamantul a contestat această decizie. Acesta a reproşat parchetului faptul că nu a identificat şi audiat martorii oculari ai evenimentelor şi a solicitat o anchetă suplimentară pentru a remedia această deficienţă. Acesta a solicitat ascultarea mai multor martori oculari, care dăduseră deja declaraţii în faţa parchetului militar, în cadrul unei proceduri paralele, iniţiată de reclamant (infra, pct. 24), şi care confirmaseră acuzaţiile sale. Acesta a evidenţiat, de asemenea, faptul că jandarmii fuseseră audiaţi în calitate de simpli „martori” la evenimente.

18. Prin Rezoluţia din 8 iulie 2010, procurorul-şef al parchetului a respins probele propuse, apreciind că erau suficiente probele instrumentate, şi a confirmat Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 18 mai 2010.

Această decizie a fost confirmată ulterior de Tribunalul Vaslui şi de Curtea de Apel laşi prin hotărârile din 6 octombrie 2010 şi, respectiv, 1 februarie 2011.

19. În faţa instanţelor, reclamantul a solicitat suspendarea procedurilor până la încheierea procedurii iniţiate în faţa parchetului militar (infra, pct. 20), dar s-a lovit de un refuz.

D. A două procedură penală iniţiată de reclamant

20. În lunile iunie şi iulie 2010, reclamantul a depus în faţa parchetului militar noi plângeri penale pentru abuz în serviciu (art. 246 din Codul penal) şi pentru purtare abuzivă [în temeiul art. 250 alin. (3) din Codul penal] împotriva agenţilor de poliţie şi a jandarmilor implicaţi în incidentele din 18 august 2009. Acesta s-a constituit parte civilă.

În cursul procedurii, acesta şi-a completat plângerile, adăugând acuzaţia de fals intelectual şi uz de fals (art. 289 şi art. 291 din Codul penal), precum şi de mărturie mincinoasă

(art. 260 din Codul penal). În afara agresării sale, reclamantul le-a imputat poliţiştilor şi jandarmilor şi înscrierea unor menţiuni false în procesele-verbale de contravenţie întocmite în ziua faptelor şi, ulterior, de declaraţii false făcute în cadrul anchetei preliminare declanşate ca urmare a primei plângeri penale a acestuia. Acesta l-a inclus în plângere şi pe superiorul ierarhic al poliţiştilor, pentru instigare la abuz în serviciu şi la purtare abuzivă. Acesta s-a constituit ca parte civilă.

21. Parchetul a efectuat acte premergătoare.

22. La 16 iulie şi 2 septembrie 2010, parchetul l-a audiat pe reclamant. Acesta din urmă a solicitat ascultarea a şase martori.

23. Reclamantul a prezentat un nou certificat medico-legal, întocmit la 14 septembrie 2010 şi care atesta că acesta suferea de hidartroză la unul din genunchi şi de leziuni ale ligamentului încrucişat. Erau necesare între 24 şi 26 de zile de îngrijiri medicale.

24. În cursul anchetei, parchetul militar a audiat mai mulţi martori oculari ai incidentului din 18 august 2009. Patru dintre ei, printre care fratele şi cumnata reclamantului, au confirmat faptul că, într-adevăr, poliţistul C.D. Îl ameninţase pe reclamant cu pistolul şi că acesta din urmă a fost lovit cu pumnii şi cu picioarele de către poliţişti şi jandarmi.

Martorul I.O., care fusese audiat şi în cadrul primei proceduri, a declarat că era aşezat la o masă pe o terasă atunci când autoturismul fratelui reclamantului a oprit. Îl văzuse pe reclamant aplecându-se pentru a le arăta membrilor forţelor de ordine roata maşinii, dar, având în vedere că se afla de cealaltă parte a maşinii, nu a văzut circumstanţele în care acesta fusese încătuşat şi nici dacă a fost lovit.

25. La 18 octombrie 2010, cauza a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi. Aceasta a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui să îi comunice deciziile adoptate de acesta în cadrul primei proceduri introduse de reclamant.

26. La 27 ianuarie 2011, parchetul i-a audiat pe poliţiştii implicaţi în incidentul din 18 august 2009, precum şi pe superiorul lor ierarhic,

27. Patru martori oculari au refuzat să se înfăţişeze în faţa parchetului în vederea confruntării lor cu membrii forţelor de ordine. Aceşti patru martori au declarat că agenţii statului erau persoane violente, care ţineau prima pagină a presei locale şi care îi aplicaseră reclamantului amenzi contravenţionale în mod abuziv. În schimb, au declarat că sunt pregătiţi să răspundă eventualelor întrebări adresate de o instanţă.

28. La 17 februarie 2011, a avut loc singura confruntare, între fratele reclamantului, pe de o parte, şi superiorul ierarhic al poliţiştilor, pe de altă parte. Fiecare şi-a menţinut propria versiune asupra faptelor.

29. La 23 februarie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi a pronunţat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale împotriva superiorului ierarhic al poliţiştilor şi a trimis restul dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui. Acesta a apreciat că documentele de la dosar nu permiteau să se afirme că superiorul ierarhic şi-ar fi instigat subordonaţii să îl insulte pe reclamant sau să săvârşească acte de violenţă împotriva acestuia.

30. Hotărârea din 6 octombrie 2010 a Tribunalului Vasului şi hotărârea din 1 februarie 2011 a Curţii de Apel laşi au fost depuse la dosar, la solicitarea procurorului însărcinat cu examinarea cauzei.

31. Prin Rezoluţia din 11 aprilie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a dispus neînceperea urmăririi penale. În lumina deciziilor adoptate în cadrul primei proceduri iniţiate de reclamant şi având în vedere că, în opinia sa, de atunci nu au existat fapte sau împrejurări noi, acesta a apreciat că nu erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu şi purtare abuzivă. În plus, acesta a concluzionat că acuzaţiile de fals intelectual, uz de fals şi mărturie mincinoasă nu erau susţinute de nicio probă de la dosar.

32. Această decizie a fost confirmată de prim-procurorul parchetului, la 16 mai 2011

33. Reclamantul a făcut plângere împotriva rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale. În ceea ce priveşte evenimentele din 18 august 2009, acesta susţine că procurorul care a pronunţat Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 11 aprilie 2011 nici nu audiase personal martorii propuşi de el şi nici nu luase în considerare declaraţiile făcute de aceştia în faţa parchetului militar (supra, pct. 24),

34. Prin Hotărârea din 23 noiembrie 2011, Tribunalul Vaslui a respins plângerea reclamantului, din următoarele motive:

- în afară de declaraţiile unor martori, reclamantul nu prezentase fapte sau împrejurări noi faţă de cele care fuseseră luate în considerare în cadrul primei proceduri iniţiate împotriva agenţilor statului;

- neascultarea martorilor propuşi nu constituia un argument relevant, având în vedere că parchetul militar audiase deja martorii în cauză înainte de retrimiterea cauzei în faţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Vaslui, ceea ce era suficient pentru scopurile anchetei;

- prin urmare, rezoluţia parchetului de neîncepere a urmăririi penale, bazată pe probele aflate la dosar, era legală şi întemeiată.

II. Dreptul şi practica interne relevante

35. Dispoziţiile relevante ale Codului penal, astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor, se citesc după cum urmează:

Art. 246: Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

„Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”

Art. 250: Purtarea abuzivă

(1) întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

(2) Ameninţarea săvârşită de către un funcţionar public, în condiţiile alin. 1, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite de către un funcţionar public, în condiţiile alin. 1, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(...)”

36. Art. 2781 din Codul de procedură penală, în vigoare la momentul faptelor, permite oricărei persoane în cauză, care este nemulţumită de o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale pronunţată de procuror, să se plângă în instanţă. În situaţia prevăzută la alin. (8), în care instanţa respinge o astfel de plângere, atunci alin. (11) îi garantează persoanei în privinţa căreia instanţa a decis că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală că aceasta nu mai poate fi urmărită pentru aceleaşi fapte decât în cazul în care s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală în momentul pronunţării rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.

37. Dispoziţiile legale şi jurisprudenţa internă referitoare la admisibilitatea probelor 1h faza actelor premergătoare, din cadrul Codului de procedură penală în vigoare la momentul faptelor, sunt menţionate în hotărârile Creangă împotriva României (MC), nr. 29.226/03, pct. 58 şi 60, 23 februarie 2012, Niculescu împotriva României, nr. 25.333/03, pct. 61-62, 25 iunie 2013, şi Blaj împotriva României, nr. 36.259/04, pct. 65,6 aprilie 2014.

În special Curtea Constituţională s-a exprimat astfel în Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009 referitoare la constituţionalitatea art. 911 din Codul de procedură penală privind interceptările convorbirilor telefonice:

„Actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise şi bine determinate a altor instituţii şi care au ca scop verificarea şi completarea informaţiilor deţinute de organele de urmărire penală în vederea fundamentării convingerii cu privire la oportunitatea urmăririi penale. Având un caracter sui-generis sustras hegemoniei garanţiilor impuse defaza propriu-zisă de urmărire penală, este unanim acceptat faptul că în cadrul investigaţiilor prealabile nu pot fi luate măsuri procesuale ori administrate probe care presupun existenţa certă a unei urmăriri penale începute.”

38. Art. 31 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române este redactat astfel:

(1) în realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are următoarele drepturi şi obligaţii principale:

a) [acesta poate] să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală;

b) [acesta poate] să conducă la sediul poliţiei pe cei care, prin acţiunile lor, periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii; în cazurile nerespectării dispoziţiilor date de poliţist, acesta este îndreptăţit să folosească forţa; verificarea situaţiei acestor categorii de persoane şi luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă”.

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie

39. Reclamantul susţine că a fost victima unor rele tratamente din partea unor agenţi ai statului, cu ocazia interpelării sale din data de 18 august 2009. În plus, acesta apreciază că autorităţile naţionale nu au desfăşurat o anchetă efectivă cu privire la acuzaţiile sale de rele tratamente. Acesta invocă art. 6 şi art. 7 din Convenţie.

Curtea consideră că este necesar ca aceste capete de cerere să fie examinate din perspectiva art. 3 din Convenţie, redactat astfel:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A. Cu privire la admisibilitate

40. Curtea constată că această cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. Curtea subliniază, de asemenea, că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.

B. Cu privire la fond

1. Cu privire la pretinsele rele tratamente

a) Argumentele părţilor

41. Reclamantul susţine că a fost victima unor rele tratamente din partea unor agenţi ai statului, cu ocazia interpelării sale din data de 18 august 2009. În observaţiile sale scrise, acesta precizează că a fost lovit în timpul imobilizării sale, când se afla în maşina poliţiei, atunci când era condus către sediul poliţiei, precum şi ulterior, la sediul poliţiei.

42. Guvernul face referire la constatarea autorităţilor judiciare naţionale, potrivit căreia reclamantul ar fi suferit leziunile descrise în certificatul medical în momentul reţinerii sale, atunci când agenţii statului ar fi recurs la forţă pentru a-l imobiliza. Conform autorităţilor naţionale, aceste leziuni erau inerente imobilizării unei persoane care opune rezistenţă. În plus, potrivit Guvernului, imobilizarea reclamantului s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române; aceasta era justificată de interesul general care vizează protejarea ordinii publice şi de necesitatea identificării reclamantului şi aceasta nu a încălcat principiul proporţionalităţii, având în vedere că nu i-a fost cauzat niciun prejudiciu grav reclamantului.

Guvernul susţine că reclamantul, care, de altfel, nu a furnizat descrierea detaliată a faptelor, nu a adus nicio dovadă relevantă care să îi permită Curţii să ajungă la o concluzie diferită de cea a autorităţilor naţionale. În concluzie, în lumina principiului subsidiarităţii, acesta apreciază că acuzaţiile reclamantului pot fi asimilate unui capăt de cerere de tipul celor examinate de o instanţă de gradul patru de jurisdicţie.

b) Motivarea Curţii

43. Curtea reaminteşte că relele tratamente trebuie să atingă un prag minim de gravitate pentru a intra sub incidenţa art. 3. Aprecierea acestui prag minim este relativă în esenţă; ea depinde de ansamblul datelor cauzei şi, în special, de durata tratamentelor, de efectele fizice şi/sau psihice ale acestora, precum şi, uneori, de sexul, vârsta şi starea de sănătate a victimei [Jalloh împotriva Germaniei (MC), nr. 54.810/00, pct. 67, CEDO 2006-IX]

în speţă, Curtea subliniază, cu titlu introductiv, că nu este contestat faptul că leziunile reclamantului sunt suficient de grave pentru a intra în domeniul de aplicare a art. 3 din Convenţie.

44. În plus, deşi circumstanţele în care a fost rănit reclamantul fac obiectul unor dezbateri aprinse între părţi, Guvernul recunoaşte că leziunile persoanei respective au fost cauzate de agenţii statului. Curtea consideră stabilit faptul că leziunile identificate au apărut pe corpul persoanei în cauză în cursul interpelării din 18 august 2009.

45. În continuare, Curtea reaminteşte că, în ceea ce priveşte folosirea forţei în timpul unei interpelări, aceasta trebuie să cerceteze dacă forţa folosită era strict necesară şi proporţională şi dacă statul trebuie să fie considerat responsabil pentru leziunile suferite (Berlinski împotriva Poloniei, nr. 27.715/95 şi 30.209/96, pct. 64, 20 iunie 2002). Pentru a soluţiona această chestiune, Curtea trebuie să ţină seama de rănile cauzate şi de circumstanţele în care au fost cauzate (R.L. şi M.-J.D. Împotriva Franţei, nr. 44.568/98, pct. 68,19 mai 2004). În plus, de regulă, este obligaţia Guvernului să aducă dovezi relevante care să demonstreze că folosirea forţei a fost proporţională şi totodată necesară (Rehbock împotriva Sloveniei, nr. 29.462/95, pct. 72-76, CEDO 2000-XII; Ribitsch. împotriva Austriei, 4 decembrie 1995, pct. 34, seria A nr. 336; Altay împotriva Turciei, nr. 22.279/93, pct. 54, 22 mai 2001, şi Ivan Vassilev împotriva Bulgariei, nr. 48.130/99, pct. 79,12 aprilie 2007).

46. Curtea subliniază, de asemenea, că, în cazul acuzaţiilor întemeiate pe art. 3 din Convenţie, aceasta trebuie să efectueze o examinare deosebit de aprofundată (Vladimir Romano împotriva Rusiei, nr. 41.461/02, pct. 59, 24 iulie 2008). În cazul în care a existat o procedură internă, nu intră în definitiv în atribuţiile Curţii să substituie propria viziune asupra lucrurilor celei a instanţelor interne, cărora le revine, în principiu, obligaţia aprecierii informaţiilor obţinute de acestea (Jasar împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, nr. 69.908/01, pct. 49, 15 februarie 2007). Deşi constatările instanţelor interne nu obligă Curtea, aceasta are nevoie totuşi de elemente convingătoare pentru a putea să se abată de la constatările la care au ajuns acestea.

47. Pentru aprecierea elementelor care îi permit să afirme dacă a existat o încălcare a art. 3, Curtea se bazează pe principiul probei „dincolo de orice îndoială rezonabilă”, dar adaugă că o astfel de probă poate rezulta dintr-o serie de indicii sau de prezumţii irefragabile, suficient de puternice, clare şi concordante [Jalloh, citată anterior, pct. 67, Ramirez Sanchez împotriva Franţei (MC), nr. 59.450/00, pct. 117, CEDO 2006-IX].

48. În speţă, Guvernul susţine că acţiunea agenţilor statului se înscria în încercarea lor de a-l conduce pe reclamant la secţia de poliţie, cu scopul verificării identităţii acestuia, la care refuzase să se supună în aceste condiţii, ei au recurs la forţă pentru a imobiliza persoana în cauză, care refuza să se conformeze ordinelor şi devenise violentă. Reclamantul contestă acest argument. Având în vedere probele contradictorii prezentate în faţa sa, în special declaraţiile martorilor (supra, pct. 14 şi 24), Curtea apreciază că nu este în măsură să se pronunţe cu privire la problema de a stabili circumstanţele în care au fost provocate leziunile, în plus, în absenţa unei expertize medico-legale privind posibilele cauze ale leziunilor constatate, Curtea consideră că este imposibil să stabilească, pe baza probelor prezentate în faţa sa, dacă leziunile suferite de reclamant corespund sau nu unei recurgeri la forţă necesară şi totodată proporţională.

49. Prin urmare, Curtea apreciază că nu poate să constate încălcarea art. 3 sub aspect material, în ceea ce priveşte pretinsele rele tratamente suferite de persoana în cauză.

2. Cu privire la caracterul efectiv al anchetei

a) Argumentele părţilor

50. Reclamantul consideră că autorităţile naţionale nu au desfăşurat o anchetă efectivă cu privire la pretinsele rele tratamente Astfel, acesta impută autorităţilor judiciare în primul rând faptul că au refuzat să audieze martorii oculari propuşi de el. În plus, acesta susţine că, în cadrul celei de-a două proceduri, acestea nu au luat în considerare declaraţiile făcute de martori în faţa parchetului militar, care confirmau versiunea sa asupra faptelor. În cele din urmă, acesta subliniază că poliţistul C,D. a fost ascultat în calitate de simplu martor, în ceea ce priveşte faptele imputate celor doi jandarmi, şi că aceştia din urmă au fost ascultaţi, la rândul lor, în calitate de simpli martori în legătură cu acţiunile agentului C.D.

51. Guvernul susţine că autorităţile naţionale au desfăşurat o anchetă promptă şi efectivă în ceea ce priveşte acuzaţiile reclamantului. Acestea au ascultat toate persoanele implicate îh evenimentele din 18 august 2009 şi au adoptat toate măsurile necesare pentru stabilirea faptelor şi pentru identificarea autorilor acestora. Reclamantul a avut acces la documentele de la dosar şi a fost notificat cu privire la deciziile adoptate în speţă, pe care a avut posibilitatea să le conteste în faţa instanţelor interne.

b) Motivarea Curţii

52. Curtea reaminteşte că, atunci când o persoană afirmă în mod credibil că a suferit, din partea poliţiei sau a altor autorităţi similare, tratamente contrare art. 3 din Convenţie, această dispoziţie, coroborată cu obligaţia generală impusă statului de art. 1 din Convenţie, de a recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile definite în Convenţie, impune, implicit, să fie desfăşurată o anchetă oficială şi efectivă. Este necesar ca această anchetă să poată conduce la identificarea şi pedepsirea persoanelor responsabile [Assenov şi alţii împotriva Bulgariei, 28 octombrie 1998, pct. 102, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-VIII, şi Labita împotriva Italiei (MC), nr. 26.772/95, pct. 131, CEDO 2000-IV] şi să fie iniţiată din oficiu de către autorităţi.

53. Ancheta care se impune în cazul unor acuzaţii grave de rele tratamente trebuie să fie în acelaşi timp rapidă şi temeinică, ceea ce înseamnă că autorităţile trebuie să depună întotdeauna eforturi reale pentru a descoperi ce s-a întâmplat şi că acestea nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate pentru a încheia ancheta sau pentru a-şi întemeia decizia (Assenovsi alţii, citată anterior, pct. 103, şi Baty şi alţii împotriva Turciei, nr. 33,097/96 şi 57,834/00, pct. 136, CEDO 2004-iV). Autorităţile trebuie să ia toate măsurile rezonabile de care dispun pentru a obţine probe cu privire la incidentul în cauză, inclusiv, printre altele, declaraţiile martorilor oculari şi expertizele criminalistice [Tanrikulu împotriva Turciei (MC), nr. 23,763/94, pct. 104, CEDO-1999 IV, şi Gul împotriva Turciei, nr. 22.676/93, pct. 89,14 decembrie 2000], Orice deficienţă a anchetei, care îi slăbeşte capacitatea de stabilire a cauzelor prejudiciului sau de identificare a persoanelor responsabile, riscă să conducă la concluzia că aceasta nu respectă standardul de eficienţă necesar (Boicenco împotriva Moldovei, nr. 41.088/05, pct. 123, 11 iulie 2006).

54. În speţă, având în vedere elementele prezentate în faţa sa şi în special certificatul medical al reclamantului, Curtea consideră că acuzaţiile de rele tratamente erau „credibile” în sensul jurisprudenţei citate anterior, cel puţin începând din momentul în care autorităţile competente au luat cunoştinţă de documentul medical în cauză.

55. În continuare, Curtea constată că au avut loc, într-adevăr, două anchete preliminare în prezenta cauză. Rămâne de apreciat diligenta cu care acestea au fost efectuate şi caracterul lor .efectiv”.

56. Curtea observă, de asemenea, că, în cadrul primei proceduri iniţiate de reclamant, parchetul s-a limitat la ascultarea acestuia, a celor patru poliţişti şi jandarmi implicaţi în evenimente, precum şi a unui singur martor dintre cei propuşi de reclamant. Acesta nu a făcut demersuri serioase pentru a-l audia pe cel de-al doilea martor propus de reclamant. În plus, instanţa nu a considerat util să dispună parchetului ascultarea celorlalţi martori oculari care au dat declaraţii care confirmau versiunea reclamantului asupra faptelor, în cadrul unei proceduri paralele (a se vedea, a contrario, Stanchev împotriva Bulgariei, nr. 8.682/02, pct. 70, 1 octombrie 2009).

57. În continuare, Curtea observă că, în cadrul celei de-a două proceduri, parchetul militar i-a ascultat iniţial pe martorii respectivi, precum şi pe şeful agenţilor de poliţie care asistaseră la evenimente.

În schimb, se pare că celelalte parchete în faţa cărora a fost trimisă procedura ulterior nu au efectuat o examinare veritabilă a declaraţiilor acestora - chiar şi cu riscul eliminării acestora, dacă era cazul.

În fapt, s-a dovedit că Pachetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a pronunţat rezoluţia sa de neîncepere a urmăririi penale în data de 11 aprilie 2011 pe baza deciziilor adoptate în cadrul primei proceduri iniţiate de reclamant, apreciind că de atunci nu au fost descoperite fapte sau împrejurări noi (supra, pct. 31).

Or, astfel cum a admis chiar Tribunalul Vaslui, tocmai declaraţiile în cauză constituiau, în sine, dacă nu fapte şi împrejurări noi, cel puţin elemente noi în raport cu prima procedură.

Se pare că nici tribunalul nu a analizat temeinic aceste mărturii.

58. Prin urmare, trebuie să se constate că autorităţile au ales să îşi întemeieze deciziile exclusiv pe declaraţiile agenţilor statului şi pe cea a martorului care a confirmat versiunea lor asupra faptelor. În absenţa unei explicaţii plauzibile în această privinţă, Curtea consideră că nu există niciun motiv pentru a acorda prioritate versiunii agenţilor statului asupra celei a reclamantului, susţinută de declaraţiile menţionate anterior (a se vedea mutatis mutandis, Archip împotriva României, nr. 49.608/08, pct. 70, 27 septembrie 2011, şi Andreşan împotriva României, nr. 25.783/03, pct. 45,30 octombrie 2012).

59. În plus, Curtea constată că autorităţile naţionale nu au dispus efectuarea unei expertize medicale în niciuna dintre cele două proceduri, deşi o astfel de măsură de cercetare ar fi putut permite elucidarea posibilelor cauze ale leziunilor suferite de reclamant şi ar fi dat mai multă greutate concluziilor acestora (a se vedea, mutatis mutandis, Petru Roşea împotriva Moldovei, nr. 2.638/05, pct. 47, 6 octombrie 2009).

60. În orice caz, trebuie subliniat faptul că, în niciun moment, nu a fost iniţiată urmărirea penală în speţă. Or, Curtea a subliniat deja că neînceperea urmăririi penale în cauze care privesc acuzaţii de rele tratamente, aplicate unor persoane care se află „în custodia poliţiei”, este susceptibilă să compromită validitatea oricărei probe reţinute în cursul cercetării (a se vedea, mutatis mutandis, Maslova şi Nalbandov împotriva Rusiei, nr. 839/02, pct. 94-96, 24 ianuarie 2008; Buntov împotriva Rusiei, nr. 27.026/10, pct. 132, 5 iunie 2012, şi Beresnev împotriva Rusiei, nr. 37.975/02, pct. 98,18 aprilie 2013). În speţă, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale s-a bazat pe simple declaraţii, care nu aveau calitatea de probe, în sensul normelor de procedură penală din legislaţia românească (supra, pct. 37). Acest lucru este cu atât mai grav într-un caz precum cel în speţă, în care leziunile au fost atestate printr-un certificat medical. În aceste condiţii, Curtea consideră că nu este necesar să continue examinarea argumentului reclamantului care se referă la problema calităţii deţinute de agenţii statului audiaţi de parchet.

61. În concluzie, Curtea apreciază că autorităţile naţionale nu au desfăşurat o anchetă adecvată, care să poată permite clarificarea problemei dacă folosirea forţei de către agenţii statului împotriva reclamantului a fost proporţională.

62. Aceste elemente sunt suficiente Curţii pentru a concluziona că a fost încălcat art. 3 din Convenţie sub aspect procedural.

II Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

63. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,

„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

A. Prejudiciu

64. Reclamantul solicită suma de 10.000 euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit.

65. Guvernul susţine că reclamantul nu a prezentat argumente relevante pentru a-şi susţine cererea. În plus, acesta consideră că, în speţă, prejudiciul moral ar fi compensat suficient prin constatarea încălcării şi că, în orice caz, având în vedere jurisprudenţa Curţii în materie, suma solicitată este excesivă.

66. Curtea consideră adecvat să i se acorde reclamantului suma de 7.500 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecată

67. De asemenea, reclamantul solicită rambursarea cheltuielilor de judecată, fără alte precizări.

68. Guvernul subliniază că reclamantul a omis să exprime în cifre suma solicitată şi că nu a prezentat niciun document justificativ în sprijinul cererii sale.

69. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. În speţă, ţinând seama de jurisprudenţa sa, Curtea respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

C. Dobânzi moratorii

70. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

în unanimitate,

CURTEA:

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăşte că nu a fost încălcat art. 3 din Convenţie sub aspect material;

3. hotărăşte că a fost încălcat art. 3 din Convenţie sub aspect procedural;

4. hotărăşte:

a) ca statul pârât să îi plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 7.500 EUR (şapte mii cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de prejudiciu moral, care trebuie convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;

b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale.

5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 15 septembrie 2015, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulament.

 

PREŞEDINTE

Grefier adjunct,

JOSEP CASADEVALL

Marialena Tsirli

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.