MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 374/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 374         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 16 mai 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 138 din 10 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) şi art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României

 

Decizia nr. 174 din 29 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Decizia nr. 176 din 29 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16, art. 21 alin (6), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

351. - Hotărâre privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.”- S.A. a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R. - S.A. - Sucursala Regionala CF Timişoara, în vederea reutilizării şi refolosirii, respectiv scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

181. - Decizie privind stabilirea atribuţiilor domnului Drăghiea Nicolae, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului

 

ACTE ALE CAMEREI CONSULTANŢILOR FISCALI

 

6. - Hotărâre privind aprobarea documentelor prezentate spre dezbatere în Conferinţa anuală ordinară a Camerei Consultanţilor Fiscali din 21 aprilie 2016

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

5. - Regulament pentru modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 10/2015 privind administrarea fondurilor de investiţii alternative

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 138

din 10 martie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) şi art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepţie ridicată din oficiu de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 3.616/243/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.219D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că Ministerul Public, prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, partea Gabriel Untu a depus note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.605D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 270 alin. (3) şi art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepţie ridicată de Stelian Turcu şi Dumitru-Dănuţ Ion în Dosarul nr. 18.128/300/2014 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală.

5. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

7. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.

8. Curtea, având în vedere identitatea parţială de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.605D/2015 la Dosarul nr. 1.219D/2015, care a fost primul înregistrat.

9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată în Dosarul nr. 1.219D/2015 şi ca inadmisibilă în Dosarul nr. 1.605D/2015, deoarece se critică limitele de pedeapsă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

10. Prin încheierile din 29 iunie şi 27 octombrie 2015, pronunţate în dosarele nr. 3.616/243/2014 şi nr. 18.128/300/2014, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 66/2006 privind Codul vamal al României cu referire la sintagma „cunoscând că acestea provin din contrabandă”, iar Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) şi art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

11. Excepţia a fost ridicată din oficiu de către Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de către Stelian Turcu şi Dumitru-Dănuţ Ion, în dosarele de mai sus în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006.

12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece destinatarii legii penale prin care se prevăd faptele care constituie infracţiuni trebuie să înţeleagă în mod clar care este conduita sancţionată de legiuitor. Or, folosirea noţiunii generice de „contrabandă” În sintagma menţionată poate crea confuzii, cu atât mai mult cu cât aceasta nu este definită de legiuitor decât în dispoziţiile art. 270 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 86/2006. Incriminând infracţiunea de contrabandă asimilată, legiuitorul trebuia să fie mai explicit în ceea ce priveşte reprezentarea pe care trebuie să o aibă persoana care colectează, deţine, produce sau desfăşoară una dintre celelalte acţiuni menţionate În dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu privire la provenienţa bunurilor. Aşa fiind, prin raportare la infracţiunea de contrabandă, rezultă clar că este absolut necesar ca prezumtivul autor al infracţiunii de contrabandă asimilată să cunoască modalitatea în care bunurile au intrat în ţară, modalitate care să realizeze conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 86/2006

13 Din conţinutul acestor din urmă prevederi reiese că nu orice introducere în ţară a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal constituie infracţiune, ci este necesară îndeplinirea mai multor condiţii în forma alin. (1), prin alte locuri decât cele stabilite la control vamal, şi în forma alin. (2), prin locurile stabilite pentru control vamal, prin sustragere de la controlul vamal, dacă valoarea în vamă depăşeşte o anumită sumă, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, al bunurilor sau al mărfurilor plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă este mai mică decât suma de referinţă.

14. Dacă raportarea nu se face la infracţiunea de contrabandă, în lipsa definirii de către legiuitor a acestei noţiuni, norma de incriminare este lipsită de previzibilitate şi contravine principului respectării legilor şi al legalităţii incriminării.

15. De asemenea, se mai arată că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece intervalul extrem de mare dintre limita minimă şi cea maximă a pedepsei a dus la soluţii mult diferite în ceea ce priveşte pedepsele concret aplicate pentru fapte asemănătoare ori la pedepse mari pentru infracţiuni cu o periculozitate scăzută, fapt care nu asigură caracterul previzibil al actului de justiţie. Prin modalitatea de incriminare a pedepsei aferente infracţiunii de contrabandă s-a încălcat principiul constituţional potrivit căruia o normă juridică trebuie să fie previzibilă, astfel încât să fie respectat principiul obligativităţii legii. Previzibilitatea trebuie raportată şi la cerinţa justificării în concret a incriminării faptei penale, pe necesităţi obiective şi sociale arătate de autorităţile legiuitoare, astfel încât să susţină principiul respectării legilor de către cetăţeni. Or, principiile ce stau la baza adoptării oricărei legi au fost încălcate în situaţia de faţă, norma adoptată fiind contrară intenţiei rezultate din Expunerea de motive, document ce reprezintă în esenţă justificarea socială şi juridică ce stă la baza noii reglementări.

16. Pe de altă parte, se arată că sunt afectate dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), deoarece nu există criterii obiective şi raţionale de natură a justifica o incriminare excesivă a pedepsei aferente infracţiunii de contrabandă.

17. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate au fost publicate În Monitorul Oficial al României, cetăţenii fiind prezumaţi a cunoaşte obligaţiile ce le incumbă ca urmare a intrării lor în vigoare. Prin urmare, nu poate fi vorba de o lipsă de previzibilitate a normei, ci cel mult de o inadvertenţă în politica penală a statului. Or, controlul asupra unei eventuale inadvertenţe cu privire la pedepsele reglementate cu presupunerea existenţei unui pericol social abstract luat în considerare de legiuitor este atributul exclusiv al legiuitorului, şi nu al instanţelor de judecată sau constituţionale. Împrejurarea că inculpaţii apreciază că limitele de pedeapsă sunt prea mari în actualul context penal şi procesual penal nu înlătură prezumţia asupra pericolului social abstract luat în considerare de legiuitor la momentul incriminării faptelor menţionate.

18. Cu privire la dispoziţiile privind procesul echitabil, instanţa de judecată apreciază că acestea nu sunt încălcate atât timp Cât există norme cu privire la desfăşurarea procedurilor, eventualele comparaţii între situaţii asemănătoare fiind necesar a fi făcute faţă de inculpaţi care sunt cercetaţi pentru fapte ce se subscriu normei incriminate.

19. Totodată, critica raportată la eventualele discriminări ce se produc între persoanele care au fost cercetate pentru fapte ale căror pedepse s-au redus şi cele cercetate pentru infracţiunile ce fac obiectul sesizării nu poate fi primită, deoarece pentru a fi aplicabil principiul nondiscriminării este necesar ca persoanele să se afle în situaţii asemănătoare.

20. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

21. Guvernul consideră că dispoziţiile legale criticate ridică în Dosarul nr. 1.219D/2015 o problemă de aplicare, în sensul că se impune probarea infracţiunii premisă. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, orice excepţie de neconstituţionalitate care vizează nu o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau o ordonanţă, ci exclusiv interpretarea sau aplicarea lor, va fi respinsă ca fiind inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 126 din Constituţie, această atribuţie intră în sfera de competenţă a instanţelor judecătoreşti.

De asemenea, prevederile art. 20 din Constituţie nu sunt incidente în cauză. În concluzie, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

22. Cât priveşte excepţia ridicată în Dosarul nr. 1.605D/2015, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece infracţiunea criticată prezintă faptele ce sunt asimilate infracţiunii de contrabandă într-un mod foarte dar şi lipsit de echivoc. Totodată, normele de reglementare a competenţei instanţelor judecătoreşti, a gradelor de jurisdicţie, a căilor de atac, precum şi reglementarea pedepselor faptelor stabilite ca fiind infracţiuni, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, nefiind adusă atingere dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.

23. De asemenea, dispoziţiile legale criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii şi fără discriminări, fiind deci conforme cu art. 16 din Legea fundamentală.

24. În ce priveşte pretinsa încălcare a art. 21 alin. (3) din Constituţie, Guvernul face trimitere la jurisprudenţa Curţii

Constituţionale potrivit căreia aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanţial,

25. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Astfel, sintagma „cunoscând că acestea provin din contrabandă” face trimitere la infracţiunea de contrabandă astfel cum este descrisă în alin. (1), şi anume bunurile sau mărfurile introduse în sau scoase din tară, prin orice mijloace, prin alte locuri decât cete stabilite pentru control vamal. Aşa fiind, contrabanda, în varianta-tip, cât şi în cazul infracţiunii asimilate, incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, şi anume prin introducerea sau deţinerea bunurilor care au intrat în ţară cu încălcarea regimului juridic al frontierei. Contrabanda apare ca o infracţiune complexă, ce include în obiectul juridic şi în elementul material al laturii obiective atât omisiunea plăţii taxelor şi impozitelor (ce se regăsesc fie în conţinutul constitutiv al infracţiuni de evaziune fiscală, dacă nu este vorba despre produse accizabile supuse marcării, cărora să le lipsească marcajul corespunzător, fie în conţinutul constitutiv al deţinerii de bunuri în afara antrepozitului fiscal, dacă este vorba despre produse accizabile supuse marcării şi care sunt marcate necorespunzător), cât şi introducerea acestora în ţară în mod fraudulos. Prin urmare, norma de incriminare a infracţiunii asimilate contrabandei corespunde rigorilor constituţionale şi convenţionale privind previzibilitatea, precum şi principiului respectării legilor şi al legalităţii incriminării.

26. Referitor la nemulţumirea autorilor excepţiei faţă de cuantumul excesiv al pedepselor pentru infracţiune de contrabandă, în contextul general al reducerii limitelor de pedeapsă pentru infracţiunile din noul Cod penal, se arată că o eventuală modificare a soluţiei legislative în sensul dorit de autori nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate. În aplicarea art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă cu privire la constituţionalitatea actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa prevederile supuse controlului.

27. În ce priveşte critica raportată la art. 21 alin. (3) din Constituţie, se arată că nici aceasta nu poate fi primită, deoarece aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, nu şi în ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanţial.

28. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

29. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

30. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 270 alin. (3) şi art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, astfel cum au fost introduse prin art. IX pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010, care au următorul conţinut:

- Art. 270 alin. (3): „Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.”

- Art. 274: „Faptele prevăzute la art. 270-273, săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

31. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, precum şi dispoziţiile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

32. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai făcut obiect al controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 824 şi Decizia nr. 828 din 3 decembrie 2015, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 şi, respectiv, nr. 124 din 17 februarie 2016, Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) şi art. 274 teza a două din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României reţinând în esenţă că, potrivit unei definiţii general admise, contrabanda constă în trecerea clandestină peste graniţă a unor mărfuri interzise sau sustrase de la plata taxelor vamale şi reprezintă una dintre principalele forme de fraudă la nivelul Uniunii Europene. Contrabanda generează concurenţă neloială faţă de producătorii Uniunii Europene, dar şi pierderea veniturilor fiscale determinate de importurile frauduloase, şi pune în pericol atât resursele statelor membre, cât şi pe cele proprii ale Uniunii Europene.

33. Din examinarea conţinutului infracţiunii de contrabandă prevăzute în art. 270 alin. (2) din Codul vamal al României, Curtea a reţinut că legiuitorul a prevăzut o limită valorică de la care fapta săvârşită pentru prima dată în decursul unui an este infracţiune. Ceea ce se situează sub nivelul valoric prevăzut de alin. (2) lit. a) al art. 270 din Codul vamal al României corespunde reglementării prevăzute în art. 653 alin. (1) lit. a) cu referire la alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006. În cazul în care fapta de sustragere de la controlul vamal se săvârşeşte de două ori în decursul unui an, corespunzător incriminării din alin. (2) lit. b) al art. 270 din Codul vamal al României, făptuitorul nu mai beneficiază de un prag valoric de la care fapta să fie infracţiune, astfel că, prin voinţa legiuitorului, fapta este infracţiune indiferent de valoarea în vamă a bunurilor sau mărfurilor, această incriminare neavând corespondent în reglementarea contravenţională. În acelaşi mod, fapta de „înstrăinare sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal”, reglementată în alin. (2) lit. c) al art. 270 din Codul vamal, este infracţiune indiferent de valoarea bunurilor sau a mărfurilor înstrăinate, întrucât nici această incriminare nu are corespondent în reglementarea contravenţională.

34. Curtea a mai arătat că, potrivit art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României, se asimilează infracţiunii de contrabandă o serie de acţiuni/operaţiuni, enumerate în mod limitativ, ce au ca obiect material bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, condiţionat de cunoaşterea de către autor a faptului că respectivele bunuri/mărfuri provin din contrabandă ori sunt destinate săvârşirii contrabandei. Aşadar, din conţinutul incriminării rezultă că această infracţiune, prin voinţa legiuitorului, este „asimilată” infracţiunii de contrabandă, legiuitorul folosind procedura normei incomplete pentru a-i întregi conţinutul, făcând, în acest sens, trimitere la pedeapsa prevăzută la alin. (1) al art. 270 din Codul vamal în acest context, Curtea a observat că, stabilind o pedeapsă corespunzătoare incriminării din alin. (1) al art. 270 din Codul vamal al României, legiuitorul a atribuit faptei reglementate de alin. (3) al aceluiaşi articol acelaşi pericol social generic, deşi această din urmă infracţiune este doar „asimilată”, derivată, corelativă.

35. În legătură cu acest din urmă aspect, Curtea a reţinut că stabilirea limitelor de pedeapsă intră în atribuţiile puterii legiuitoare. Astfel, menţinerea limitelor de pedeapsă în cazul infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal, reprezintă opţiunea legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care apreciază, în concret, în funcţie de o serie de criterii printre care şi frecvenţa fenomenului infracţional Aşa fiind, în ipoteza infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, legiuitorul a apreciat că este necesară o sancţionare fermă a acesteia, având în vedere actualitatea aspectelor reţinute în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, respectiv asigurarea unei mai bune monitorizări a operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool şi băuturi alcoolice şi tutun prelucrat, accelerarea încasării accizelor la bugetul de stat şi a diminuării evaziunii fiscale în domeniu, întărirea supravegherii şi controlului vamal al activităţii de introducere şi comercializare a mărfurilor în regim duty-free şi instituirea unor pârghii care să conducă la creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare. Aşa încât, prin adoptarea şi menţinerea în fondul activ al acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, prevederile de lege criticate având natura unei norme de incriminare speciale care creează un regim sancţionator specific, astfel că şi sub acest aspect critica apare ca inadmisibilă.

36. De altfel, cât priveşte invocarea dreptului la un proces echitabil, cu referire la critica de neconstituţionalitate privind limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea asimilată contrabandei, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale constante, aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanţial, reţinând că nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial.

37. Cât priveşte latura subiectivă, Curtea a reţinut că infracţiunea de contrabandă, în forma asimilată, este săvârşită cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, făptuitorul cunoscând faptul că bunurile provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, iar răspunderea penală îi poate fi angajată în condiţiile normelor generale de drept penal, acesta fiind supus condiţiei de a cunoaşte provenienţa/destinaţia ilicită a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoaşterea provenienţei/destinaţiei acestora urmând a fi probată din circumstanţele faptice obiective ale cauzei. Aşadar, legiuitorul a stabilit că este suficientă reprezentarea autorului că bunurile provin din/sunt destinate contrabandei, fără a fi necesar ca acesta să cunoască, în mod exact, încadrarea juridică ce ar putea fi atribuită faptei din care provine bunul sau căreia îi este destinat şi nici cine este autorul acesteia din urmă ori dacă răspunde penal. În general, această din urmă precizare nu este necesară, dat fiind şi faptul că în doctrină sau practica judiciară nu s-a pledat niciodată pentru o asemenea condiţie, respectiv cunoaşterea exactă a naturii faptei din care provine bunul sau valenţa ce i-ar putea fi atribuită din punct de vedere penai.

38. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate sunt suficient de clare şi previzibile, destinatarii lor având posibilitatea să cunoască comportamentul prohibit de acestea, iar incriminarea astfel statuată este rezultatul legiferării.

39. Acelaşi raţiuni sunt valabile mutatis mutandis şi cu privire la critica raportată din perspectiva limitelor de pedeapsă stabilite de legiuitor pentru infracţiunea prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006.

40. Referitor la raportarea criticii din perspectiva încălcării art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, deoarece dispoziţiile legale criticate se aplică fără privilegii şi fără discriminări tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.

41. Distinct de argumentele mai sus menţionate, soluţia inadmisibilităţii este susţinută şi de împrejurarea că prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 28 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţându-se asupra unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a stabilit că „noţiunea de «contrabandă» utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României nu echivalează cu infracţiunea de contrabandă prevăzută în art. 270 alin. (1) şi art. 270 alin. (2) din aceeaşi lege, cu toate elementele constitutive ale acesteia”. Drept urmare, instanţa supremă a statuat că noţiunea de „contrabandă” utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma „cunoscând că acestea provin din contrabandă”, priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi ai art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) şi art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepţie ridicată din oficiu de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 3.616/243/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Stelian Turcu şi Dumitru-Dănuţ Ion în Dosarul nr. 18.128/300/2014 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 174

din 29 martie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Daniel Marius Morar - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Lidia Creţu în Dosarul nr. 3.668/40/2013* al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 949D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent învederează Curţii că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, prin care consideră că aceasta este neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că îşi menţin valabilitatea cele statuate în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, menţionând în acest sens Decizia nr. 329 din 30 aprilie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 14 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.668/40/2013*, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin, (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Lidia Creţu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei prin care Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă a respins ca prematur introdusă cererea de obligare a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, conform dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, pentru un imobil revendicat în condiţiile Legii nr. 10/2001, dar a cărui restituire în natură nu mai este posibilă şi pentru care primarul municipiului Botoşani a propus acordarea de despăgubiri în echivalent.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prin prevederile de lege criticate se nesocoteşte exigenţa termenului rezonabil de soluţionare a unei cereri, în condiţiile în care notificarea de revendicare depusă în iunie 2001 a fost soluţionată de primarul municipiului Botoşani după 5 ani, în ianuarie 2006, iar dosarul conţinând propunerea de despăgubire, transmis în aceeaşi lună către Secretariatul Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, nu a fost soluţionat nici după scurgerea a 7 ani, până la data introducerii în instanţă a acţiunii, în iulie 2013. Se susţine că durata procedurii instituite de Legea nr. 165/2013 este în continuare caracterizată de o vădită lipsă de celeritate. Din această perspectivă, apreciază că noua reglementare contravine celor dispuse în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Mana Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a atras atenţia asupra lipsei de celeritate a măsurilor în vigoare la acea vreme. Mai arată că soluţionarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanţie instituită de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, garanţie ce priveşte, în cauzele de natură civilă, nu doar desfăşurarea procedurii în faţa instanţei, ci şi procedura preliminară de natură administrativă, atunci când sesizarea instanţei este condiţionată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri. Mai susţine că Legea nr. 165/2013 lipseşte persoanele îndreptăţite şi de posibilitatea de a-şi soluţiona dosarele de despăgubire prin intervenţia instanţei de judecată, drept legitim garantat de legislaţia anterioară.

7. Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă apreciază Că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textul de lege ce formează obiectul acesteia nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate în motivarea criticii. Arată că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, iar dreptul de proprietate nu este încălcat, precizând că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele semnatare sunt îndrituite să controleze folosinţa proprietăţii în concordanţă cu interesul general, adoptând în acest sens legile necesare.

10. Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat nu aduce atingere dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, de vreme ce condiţiile, termenele şi modalităţile concrete de acordare a beneficiilor constând în despăgubirile prevăzute de legile speciale de reparaţie intră în sfera de apreciere pe care statele membre ale Convenţiei o au la dispoziţie. Totodată, nu se încalcă nici dreptul de proprietate privată în substanţa sa, atât timp cât acesta nu este suprimat printr-un act administrativ sau al instanţei de judecată. Arată că stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care este competent să fixeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost lega) sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate,

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 34 alin, (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, care au următoarea redactare: „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni. “

14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 alin. (1) şi (3) care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil soluţionat într-un termen rezonabil şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată. Se invocă, de asemenea, prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la procesul echitabil şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la aceeaşi Convenţie, referitor la dreptul de proprietate privată.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate. Curtea observă că a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei prin care Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă a respins cererea de Obligare a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, conform dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, pentru un imobil revendicat în condiţiile Legii nr. 10/2001, dar a cărui restituire în natură nu mai este posibilă şi pentru care primarul municipiului Botoşani a propus acordarea de despăgubiri. Acţiunea a fost înregistrată iniţial la Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal la data de 11 iulie 2013, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 (20 mai 2013). Această instanţă şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă, care a soluţionat cauza în primă instanţă, respingând acţiunea în considerarea termenelor prevăzute de textul de lege criticat în cauza de faţă. Aşadar, având în vedere că acţiunea introductivă de instanţă a fost promovată după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu sunt incidente în cauză cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 şi a constatat că aceste prevederi legale sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Cu alte cuvinte, în speţa în cauză sunt aplicabile prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, neexistând aşadar o cauză de inadmisibilitate a prezentei excepţii de neconstituţionalitate, aceasta urmând să fie examinată pe fond.

16. În continuare, Curtea observă că textul de lege criticat impune în sarcina Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor obligaţia de a soluţiona, în termen de 60 de luni, respectiv 36 de luni în cazul dosarelor de fond funciar, începând de la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dosarele care, la acel moment, se găseau înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Autoarea excepţiei susţine, în esenţă, că este nesocotită exigenţa soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, având în vedere că la intervalul de timp scurs de la depunerea notificărilor de revendicare se adaugă aceste noi termene pe care legiuitorul i le-a acordat Comisiei Naţionale pentru Compensarea imobilelor - succesoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - în vederea soluţionării dosarelor de despăgubire.

17. O astfel de critică nu poate fi reţinută, având în vedere faptul că instanţa de contencios constituţional examinează constituţionalitatea unei prevederi de lege prin verificarea conformităţii conţinutului său juridic cu texte şi principii constituţionale, iar nu semnificaţia acelei prevederi legale în contextul normativ generat de efectele produse prin aplicarea unor acte normative succesive. Or, autoarea excepţiei îşi formulează criticile din perspectiva consecinţelor unor prevederi de lege anterioare intrării în vigoare a textului de lege supus controlului de constituţionalitate.

18. Este de reţinut în acest context că dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, criticate în cauza de faţă, stabilesc termene clare de soluţionare a dosarelor de despăgubire, a căror nerespectare este sancţionată prin intermediul instanţelor judecătoreşti, care, în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege, pot fi sesizate de persoana care se consideră îndreptăţită în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele menţionate. Într-o asemenea situaţie, instanţa de judecată este pe deplin competentă să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi să dispună restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii corespunzătoare.

19. Faţă de acest nou cadru normativ, Curtea observă că textul de lege criticat face parte din ansamblul de reguli procedurale instituite de legiuitorul român în scopul eficientizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv îh perioada regimului comunist. Prin stabilirea unui interval maxim de timp în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor este obligată să soluţioneze dosarele de despăgubire se realizează o limitare în timp a acestei etape administrative, ceea ce reprezintă o remediere a deficienţei legislaţiei anterioare, care nu prevedea vreun termen în acest sens. În virtutea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, persoanele care se considerau îndreptăţite în temeiul legilor reparatorii se adresau instanţei de contencios administrativ ca urmare a refuzului nejustificat de emitere de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei conţinând titlul de despăgubire, în condiţiile în care era asimilată unui refuz nejustificat de soluţionare trecerea unui interval de timp apreciat în mod subiectiv de acestea ca nerezonabil, de natură a justifica un demers jurisdicţional. Aşadar, omisiunea reglementării unui termen legal de soluţionare a dosarelor de despăgubire crea premisele unui comportament arbitrar al autorităţii administrative competente şi punea persoanele care se considerau îndreptăţite în situaţia de a acţiona în mod aleatoriu, valorificând o cale nespecifică de acţiune, la care recurgeau ca urmare a lipsei de certitudine în ce priveşte soluţionarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dosarelor de despăgubire. Ca atare, instituirea, prin textul de lege criticat în cauza de faţă, a unui interval maxim de timp în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să îşi îndeplinească această atribuţie reprezintă o concretizare a intenţiei legiuitorului român de clarificare a procedurii de restituire, prin conferirea unui grad de previzibilitate apt să dea expresie exigenţelor dreptului la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil.

20. Autoarea excepţiei mai susţine că este îngrădit accesul liber la justiţie, întrucât pe parcursul termenelor menţionate în art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu se poate adresa instanţelor judecătoreşti în vederea obligării Comisiei la soluţionarea dosarului de despăgubire. Faţă de această critică, Curtea reţine că dreptul de acces liber la justiţie, consacrat de art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală, nu este un drept absolut, ci poate fi condiţionat de necesitatea respectării anumitor reguli procedurale stabilite prin lege. Atât timp cât aceste condiţii nu se constituie în obstacole insurmontabile, de natură să transforme exercitarea acestui drept într-un demers iluzoriu, pur teoretic, dreptul de acces la justiţie poate fi supus anumitor cerinţe, printre care se numără şi împlinirea anumitor termene procedurale. În cazul de faţă, termenele prevăzute de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu pot fi considerate ca îngrădiri neconstituţionale ale dreptului de acces liber la justiţie, având în vedere că, după scurgerea termenelor menţionate, persoana care se consideră îndreptăţită poate exercita pe deplin dreptul de sesizare a instanţei de judecată competente, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege.

21. În ce priveşte critica prin raportare la dispoziţiile art. 44 din Constituţie, prin mai multe decizii, de exemplu, Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, paragraful 34, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu nesocotesc garanţiile dreptului de proprietate privată conferite prin Legea fundamentală şi prin art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Astfel, Curtea a reţinut că legea menţionată a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care a fost reţinută în sarcina statului român obligaţia implementării unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi obligaţia adoptării unor reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. În plus, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat - având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile instituite prin Legea nr. 165/2013, şi anume regulile de procedură clare şi previzibile, însoţite de termene constrângătoare şi de un control judecătoresc efectiv - că legea menţionată oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru remedierea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). În aceeaşi cauză, instanţa de contencios al drepturilor omului a statuat (paragraful 128), de asemenea, că măsurile de amenajare a plăţii creanţelor datorate de stat în virtutea deciziilor judecătoreşti definitive, cum ar fi eşalonarea plăţii acestora, măsuri luate pentru apărarea echilibrului bugetar între cheltuielile şi încasările publice, urmăreau un scop de utilitate publică şi realizarea unui just echilibru între diferitele interese aflate în joc, prin respectarea mecanismului existent şi prin grija pe care autorităţile au demonstrat-o în executarea acestuia.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lidia Creţu în Dosarul nr. 3.668/40/2013* al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 martie 2016.

 

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 176

din 29 martie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16, art. 21 alin. (6), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv

în perioada regimului comunist în România

 

Daniel Marius Morar - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, art. 21 alin. (6), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate În mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Bogdan Petre Ilie, Roberto-Marian Andrei şi Dumitru Colios în Dosarul nr. 39.525/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.042D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.053D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de Vasile Cherecheş şi Ioan Cherecheş în Dosarul nr. 1.892/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Magistratul-asistent învederează Curţii că, în ambele dosare, partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării celor două dosare

7. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare.

8. Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 1.053D/2015 la Dosarul nr. 1.042D/2015, care a fost primul înregistrat.

9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că sunt incidente cele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 715 din 9 decembrie 2014 şi nr. 328 din 30 aprilie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

10. Prin încheierile din 19 mai 2015 şi 9 aprilie 2015, pronunţate în dosarele nr. 39.525/3/2014 şi, respectiv, nr. 1.892/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16, art. 21 alin. (6), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Bogdan Petre Ilie, Roberto-Marian Andrei şi Dumitru Colios, respectiv de Vasile Cherecheş şi Ioan Cherecheş în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor introduse de aceştia împotriva unor decizii de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi obligarea acestei autorităţi să soluţioneze dosarele privind acordarea de despăgubiri pentru imobilele ce nu mai pot fi restituite în natură, în conformitate cu dispoziţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că Legea nr. 165/2013 trebuie să recunoască efectele produse în temeiul legii vechi, în caz contrar fiind nesocotit principiul neretroactivităţii legii civile. Printr-o altă soluţie s-ar aduce atingere gravă principiului securităţii juridice, înlocuirea evaluării potrivit standardelor internaţionale cu cea efectuată potrivit grilelor notariale afectează însăşi întinderea dreptului substanţial dedus judecăţii şi prevederile de lege criticate nu pot intra sub incidenţa regulii aplicării imediate a normelor de procedură. Se mai susţine că se încalcă principiul egalităţii în faţa legii, întrucât se creează un tratament discriminatoriu nu doar în funcţie de data rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătoreşti, ci şi de momentul la care autorităţile debitoare au procedat la executarea acestora, diferenţa de moment fiind cauzată de elemente neprevăzute şi neimputabile persoanelor aflate în situaţii similare. Mai arată că hotărârile instanţelor de judecată au aceeaşi valoare, indiferent dacă prin unele se stabileşte o obligaţie de „a da” sau de „a face”, deşi prin dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 se atribuie valori diferite acestor hotărâri, respectiv o diferenţă de tratament juridic, născându-se astfel o inegalitate neconstituţională. Cu alte cuvinte, se creează o discriminare între cele două categorii de persoane care beneficiază de hotărâri judecătoreşti emise în baza aceleiaşi legi, Legea nr. 247/2005, titlul VII. Cu privire la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, mai invocă şi cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, în sensul că ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

12. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă arată, în Dosarul nr. 1.042D/2015, că îşi însuşeşte punctul de vedere exprimat de autorii excepţiei sub aspectul neconstituţionalităţii prevederilor de lege deduse controlului de constituţionalitate, iar în Dosarul nr. 1.053D/2015 apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Guvernul precizează că textele de lege criticate nu contravin principiului neretroactivităţii legii civile, nu instituie discriminări şi nici nu încalcă dreptul de acces liber la justiţie, apreciind că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, prevederile art. 16, art. 21 alin. (6), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul conţinut:

- Art. 16: „Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).”;

- Art. 21 alin. (6): ..(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.”i

- Art. 24 alin. (2): (2) în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform ari. 21 alin. (6).”\

- Art. 41 alin. (5): „(5) Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.”

18. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 4 alin. (2) în care sunt precizate criteriile de nediscriminare, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii în drepturi şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Se invocă, de asemenea, dispoziţiile art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la aceeaşi convenţie.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că din actele existente la dosarele celor două cauze conexate rezultă că în favoarea autorilor excepţiei acesteia au fost pronunţate, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, decizii definitive şi irevocabile prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să emită titluri de despăgubire în temeiul prevederilor legale cuprinse în titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobile expropriate care nu mai pot fi restituite în natură şi pentru care primarul municipiului Focşani, respectiv Botoşani au propus acordarea de despăgubiri. Întrucât obligaţia stabilită în sarcina autorităţii pârâte nu a fost executată în termenul stabilit de instanţă, îndeplinirea acesteia fiind amânată după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, soluţionarea dosarelor de despăgubire s-a realizat de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - care a preluat atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - prin aplicarea dispoziţiilor legale incidente instituite prin art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013. În acest context, autorii excepţiei de neconstituţionalitate au susţinut, în esenţă, că aplicarea noilor reguli referitoare la modalitatea de stabilire a despăgubirilor, constând în evaluarea imobilului imposibil de restituit în natură conform grilei notariale şi compensarea sub formă de puncte, are caracter retroactiv şi creează un regim discriminatoriu faţă de persoanele care au beneficiat de prevederile Legii nr. 247/2005 pentru executarea aceluiaşi tip de hotărâre judecătorească.

20. Curtea observă că, prin Decizia nr. 715 din 7 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015, s-a mai pronunţat cu privire la prevederile art. 21 alin. (6) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză şi prin prisma unei motivări similare a excepţiei de neconstituţionalitate, respingând, ca neîntemeiate, criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 15 alin. (2), art. 16 şi art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală. Astfel, în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, în jurisprudenţa sa, Curtea a observat, în esenţă, că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a două din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea J, nr. 365 din 19 iunie 2013). Aşa fiind, cu privire la modalitatea de evaluare a imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, astfel cum prevede art. 21 alin. (6) din legea menţionată, Curtea a observat că scopul legiuitorului a constat în introducerea, prin noul act normativ, a unui sistem unitar şi previzibil de evaluare a imobilelor, transpunând în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Prin decizia menţionată, Curtea a admis că, prin intermediul acestui nou sistem de calcul, este posibil ca valoarea despăgubirilor acordate, sub formă de puncte, să fie inferioară celei rezultate prin aplicarea legislaţiei anterioare în materie referitoare la stabilirea valorii de piaţă a imobilului de la data notificării, prin aplicarea standardelor internaţionale de evaluare. Însă, aşa cum s-a arătat prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalităţi prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligaţia ca măsurile adoptate să respecte principiul proporţionalităţii, aşadar, să fie adecvate, rezonabile şi să asigure un just echilibru între interesul individual şi cel general, al societăţii.

21. De asemenea, Curtea a apreciat că este firesc ca obligaţia emiterii titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 să fie executată în condiţiile noii legi, aceasta fiind tocmai expresia concretă a principiului tempus regit actum şi a principiului aplicării imediate a legii noi. Situaţia autorilor prezentei excepţii, care au calitatea de beneficiari ai unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care se stabileşte în sarcina autorităţii publice pârâte o obligaţie de a face, respectiv de a emite o decizie ce intră în competenţa sa legală, diferă de cea a persoanelor faţă de care, printr-o hotărâre judecătorească, a fost stabilită suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma evaluării efectuate în condiţiile Legii nr. 247/2005, ipoteză reglementată de art. 41 alin. (1) teza a două din Legea nr. 165/2013. Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea a arătat că respectarea principiului egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare (a se vedea în acest sens, de exemplu, deciziile nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, sau nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată 1h Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011).

22. Întrucât situaţia de fapt din prezenta cauză este identică cu cea care a fost reţinută în Decizia nr. 715 din 9 decembrie 2014 şi ţinând cont de împrejurarea că nu au fost evidenţiate elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, precum şi în considerarea similitudinii în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate, cele statuate în decizia amintită îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

23. În ce priveşte dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa anterioară, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficiai al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014 (paragrafele 23-27), sau Decizia nr. 564 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 19 august2015 (paragrafele 18- 20), Curtea a reţinut că, de vreme ce legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bogdan Petre Ilie, Roberto-Marian Andrei şi Dumitru Colios, respectiv de Vasile Cherecheş şi Ioan Cherecheş în dosarele nr. 39.525/3/2014 şi nr. 1.892/3/2015 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 16, art. 21 alin. (6), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 martie 2016,

 

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.”- S.A. a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A. - Sucursala Regionala CF Timişoara, în vederea reutilizării şi refolosirii, respectiv scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în conformitate cu prevederile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 32/2007 privind reglementarea unor aspecte legate de modernizarea şi reabilitarea unor părţi din infrastructura feroviară publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 178/2008, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - La numărul M.F.P. 147798, descrierea tehnică a imobilului se actualizează conform anexei nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A. a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A. - Sucursala Regionala CF Timişoara, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 3. - Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea reutilizării şi refolosirii, respectiv scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz, a mijloacelor fixe prevăzute la art. 2, respectiv a elementelor constitutive, în condiţiile legii. Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A. Îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa contabilă.

Art. 4. - (1) Anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1,705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.

(2) Contractul de concesiune încheiat între Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate concedentă competentă, şi Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A., în calitate de concesionar, se modifică/actualizează în mod corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare.

Art. 5. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

p. Ministrul transporturilor,

Alexandru Răzvan Cuc,

secretar de stat

p. Ministrul finanţelor publice,

Daniela Pescaru,

secretar de stat

 

Bucureşti, 11 mai 2016.

Nr. 351.

 

ANEXA Nr. 1

 

Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A. - Sucursala Regionala CF Timişoara

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale mijlocului fix clădire aferent nr. M.F.P. 147798 pentru care se modifică descrierea tehnică

 

CS Ministerul Transporturilor: 13633330

CUI Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A.: R 11054529

 

Grupa 8 (Bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului)

Nr. crt.

Nr. M.F.

Codul de

clasificare

Denumirea

Datele de identificare

Anul

dobândirii/ dării în folosinţă

Valoarea de inventar

(în lei)

Situaţia Juridică

Situaţia juridică actuală

Tip bun

Descrierea tehnică

(pe scurt)

Vecină lăţi

(după caz, pe scurt)

Adresa

Baza legală

În administrare/ concesiune

Concesiune/

închiriat/

Dat cu titlu gratuit

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

1

Total 147798 parţial Carte funciară nr. 316789

8.10.07

Cabină manevră construită din prefabricate, acoperiş terasă

Clădire = 1 buc.

Suprafaţă desfăşurată = 3,54 m x 3,54 m = 12,53 mp înălţime = 2.5 m

Sucursalele regionale CF Cluj, Braşov, Craiova

Sucursala Regionala CF Timişoara

1998

217, exclusiv

terenuri

Legea nr. 219/1998 Hotărârea Guvernului nr. 581/1998 Hotărârea Guvernului nr. 618/2008 Hotărârea Guvernului nr. 140/2010

concesiune

concesionat

imobil

 

ANEXA Nr. 2

 

Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A. - Sucursala Regionala CF Timişoara

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale mijloacelor fixe - exclusiv terenuri - aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A. - Sucursala Regionala CF Timişoara, care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” - S.A., în vederea reutilizării şi refolosirii, respectiv scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz, fiind afectate de lucrările de reabilitare a liniei CF Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV paneuropean - tronsonul 1 - Frontieră-Curtici-km 614+000

 

CS Ministerul Transporturilor: 13633330

CUI Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A.: R 11054529

 

Grupa 8 (Bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului)

Nr. crt.

Nr. M.F.

Codul de clasificare

Denumirea

Datele de identificare

Anul

dobândirii/ dării în folosinţă

Valoarea de inventar

(în lei)

Situaţia Juridică

Situaţia juridică actuală

Tip bun

Descrierea tehnică

(pe scurt)

Vecinătăţi

(după caz, pe scurt)

Adresa

Baza legală

În administrare/ concesiune

Concesiune/

închiriat/

Dat cu titlu gratuit

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

1

Total 147792 parţial Carte funciară nr. 300667, 318789,340839, 313873

8.10.01

Linii ferate de circulaţie, inclusiv zona de siguranţă a infrastructurii feroviare interoperabile

Lungimea totală a liniilor c.f. = 7,509 km Nr. aparate de cale = 42 buc.; linii c.f. simple = 2,127 km; linii c.f. duble = 5,382 km; linii c.f. electrificate = 7,106 km

Sucursalele regionale CF Cluj, Braşov, Craiova

Sucursala Regionala CF Timişoara

1998

726.144, exclusiv terenuri

Legea nr. 219/1998 Hotărârea Guvernului nr. 581/1998 Hotărârea Guvernului nr. 140/2010

concesiune

concesionat

imobil

2

Total 147798 parţial Carte funciară nr. 316789

8.10.07

Instalaţii fixe de siguranţă şi de conducere operativă a circulaţiei feroviare, interoperabile

Clădire = 1 buc.

Sucursalele regionale CF Cluj, Braşov, Craiova

Sucursala Regionala CF Timişoara

1998

217, exclusiv terenuri

Legea nr. 219/1998 Hotărârea Guvernului nr. 561/1998 Hotărârea Guvernului nr. 618/2008 Hotărârea Guvernului nr. 140/2010

concesiune

concesionat

imobil

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind stabilirea atribuţiilor domnului Drăghiea Nicolae, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului

 

Având în vedere propunerea formulată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Drăghiea Nicolae, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, este desemnat să îndeplinească atribuţii ce intră în sfera de competenţă a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Fişa de descriere a atribuţiilor şi responsabilităţilor şi a modului de raportare a activităţii desfăşurate se stabileşte prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice. Plata drepturilor salariate ale inspectorului guvernamental şi a celorlalte drepturi aferente se realizează de către Secretariatul General al Guvernului, în condiţiile legii, pe bază de pontaj şi raport lunar de urmărire a indicatorilor punctuali ai activităţii pe care o desfăşoară, aprobat de ordonatorul de credite şi/sau reprezentantul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Evaluarea anuală se realizează, în condiţiile legii, pe baza raportărilor realizate în urma activităţii desfăşurate.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 16 mai 2016.

Nr. 181.

 

ACTE ALE CAMEREI CONSULTANŢILOR FISCALI

 

CAMERA CONSULTANŢILOR FISCALI

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea documentelor prezentate spre dezbatere în Conferinţa anuală ordinară a Camerei Consultanţilor Fiscali din 21 aprilie 2016

 

În temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) şi ale art. 36 alin. (1) lit. c) şi d) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor Fiscali, aprobat prin Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanţilor Fiscali nr. 6/2012, cu modificările ulterioare, şi în baza materialelor supuse dezbaterilor,

Conferinţa anuală ordinară a Camerei Consultanţilor Fiscali, întrunită în şedinţa din 21 aprilie 2016, hotărăşte:

Art. 1. - Se aprobă Raportul anual de activitate al Consiliului Superior al Camerei Consultanţilor Fiscali pe anul 2015, situaţiile financiare anuale ale Camerei Consultanţilor Fiscali pe anul 2015 şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli a Camerei Consultanţilor Fiscali pe anul 2015.

Art. 2. - Se aprobă - pe baza propunerilor făcute în cadrul Conferinţei - limitele maxime ale cotizaţiilor fixe şi variabile aplicabile începând cu cotizaţiile aferente anului 2017, precum şi reguli de bonificare sau sancţionare în situaţia respectării sau nerespectării termenelor de plată ale cotizaţiilor stabilite prin hotărâri ale Consiliului superior al Camerei Consultanţilor Fiscali.

Art. 3. - Se aprobă - pe baza propunerilor făcute în cadrul Conferinţei - reguli de comunicare publică în promovarea profesiei de consultant fiscal.

Art. 4. - Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2016, precum şi programul de activitate al Consiliului superior al Camerei Consultanţilor Fiscali pentru anul 2016.

Art. 5. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali,

Ion-Toni Teau

 

Bucureşti, 5 mai 2016.

Nr. 6.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

REGULAMENT

pentru modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 10/2015 privind administrarea fondurilor de investiţii alternative

 

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (2) şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (6) şi art. 17 alin. (1) din Legea nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative,

în urma deliberărilor din şedinţa Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din data de 11 mai 2016,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezentul regulament.

Art. I. - Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 10/2015 privind administrarea fondurilor de investiţii alternative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 28 iulie 2015, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 7, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(6) Dispoziţiile alin. (5) sunt aplicabile şi A.F.I.A. care până la intrarea în vigoare a Legii nr. 74/2015 deţineau calitatea de societate de investiţii financiare (S.I.F.) autoadministrată.”

2. La articolul 19, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 19. - (1) în aplicarea prevederilor art. 45 alin. (3) lit. b) şi ale art. 68 din Regulamentul (UE) nr. 231/2013, procesul de validare a metodelor de măsurare a riscurilor care includ prognoze şi estimări bazate pe modele, precum şi de validare a modelelor utilizate pentru evaluarea activelor unui F.I.A., prin metoda marcării la model, este asigurat de către o persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (5), cursul de specializare fiind în acest caz unul organizat de către: CFA Institute, Professional Risk Managers International Association, Global Association of Risk Professionals sau, cu aprobarea A.S.F., de către o altă instituţie care organizează cursuri/ programe de pregătire profesională similare.”

3. La articolul 19, alineatul (2) se abrogă.

4. La articolul 44, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

„(11) Dovada obţinerii certificării prevăzute la art. 13 alin. (10) lit. f) se depune la A.S.F. în termen de maximum 12 luni de la termenul prevăzut la art. 63 alin. (1) din Legea 74/2015 definită la art. 2. În cazul în care dovada obţinerii certificării nu se depune la data depunerii documentaţiei complete pentru autorizarea în calitate de A.F.I.A., S.Â.I./A.O.P.C. administrate intern depun la A.S.F. un document eliberat de instituţia care organizează cursul/programul de pregătire profesională prevăzut la art. 19 alin. (1), care atestă că persoana pentru care se solicită autorizarea pentru funcţia-cheie de administrare a riscurilor este înscrisă la un asemenea curs/program.”

5. La anexa nr. 1 punctul 5, liniuţa a patra se abrogă.

Art. II. - Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în Buletinul Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi pe site-ul acesteia şi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României.

 

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Mişu Negriţoiu

 

Bucureşti, 12 mai 2016.

Nr. 5.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.