MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 388/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 388         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 20 mai 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

7. - Decizie privind delegarea atribuţiilor preşedintelui Camerei Deputaţilor

 

DECRETE

 

521. - Decret privind rechemarea unui ambasador

 

522. - Decret privind rechemarea unui ambasador

 

523. - Decret privind rechemarea unui ambasador

 

524. - Decret privind rechemarea unui ambasador

 

525. - Decret privind rechemarea unui ambasador

 

526. - Decret privind rechemarea unui ambasador

 

527. - Decret privind rechemarea unui ambasador

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 105 din 25 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 153 din 17 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

365. - Hotărâre pentru aprobarea cuantumului şi a plăţii cotizaţiei anuale de participare a României la Conferinţa de la Haga de Drept Internaţional Privat, pentru anul financiar 1 iulie 2015-30 iunie 2016

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII ELECTORALE PERMANENTE

 

26. - Hotărâre privind modificarea şi completarea Ghidului finanţării campaniei electorale la alegerile locale din anul 2016, aprobat prin Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 19/2016

 

27. - Hotărâre privind modificarea anexelor nr. 7 şi 8 la Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 12/2016 pentru aprobarea modelelor proceselor-verbale privind consemnarea rezultatului votării la alegerile locale

 

DECIZII ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

DECIZIE

privind delegarea atribuţiilor preşedintelui Camerei Deputaţilor

 

În temeiul art. 34 şi 35 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat,

 

Preşedintele Camerei Deputaţilor emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - În perioada 23-24 mai 2016, atribuţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor vor fi exercitate de domnul deputat Mihai Alexandru Voicu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

 

Bucureşti, 20 mai 2016.

Nr. 7.

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind rechemarea unui ambasador

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

având În vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Art. 1. - Domnul Daniel Cristian Ciobanu se recheamă din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Azerbaidjan.

Art. 2. - Domnul Daniel Cristian Ciobanu îşi va încheia misiunea în termen de cel mult 90 de zile de la publicarea prezentului decret.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 20 mai 2016.

Nr. 521.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind rechemarea unui ambasador

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Art. 1. - Doamna Anca Elena Opriş se recheamă din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Confederaţia Elveţiană.

Art. 2. - Doamna Anca Elena Opriş îşi va încheia misiunea în termen de cel mult 90 de zile de la publicarea prezentului decret.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 20 mai 2016.

Nr. 522.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind rechemarea unui ambasador

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Art. 1. - Doamna Diana-Anca Radu se recheamă din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Federativă a Braziliei.

Art. 2. - Doamna Diana-Anca Radu îşi va încheia misiunea în termen de cel mult 90 de zile de la publicarea prezentului decret.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 20 mai 2016.

Nr. 523.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind rechemarea unui ambasador

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Art. 1. - Domnul Daniel Banu se recheamă din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Serbia.

Art. 2. - Domnul Daniel Banu îşi va încheia misiunea în termen de cel mult 90 de zile de la publicarea prezentului decret.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 20 mai 2016.

Nr. 524.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind rechemarea unui ambasador

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Art. 1. - Domnul Vasile Sofineti se recheamă din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statul Kuwait,

Art. 2. - Domnul Vasile Sofineti îşi va încheia misiunea în termen de cel mult 90 de zile de la publicarea prezentului decret.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 20 mai 2016.

Nr. 525.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind rechemarea unui ambasador

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Art. 1. - Domnul Emilian Ion se recheamă din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Islamică Pakistan.

Art. 2. - Domnul Emilian Ion îşi va încheia misiunea în termen de cel mult 90 de zile de la publicarea prezentului decret.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 20 mai 2016.

Nr. 526.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind rechemarea unui ambasador

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Art. 1. - Domnul Cristian Teodorescu se recheamă din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Islamică Iran.

Art. 2. - Domnul Cristian Teodorescu îşi va încheia misiunea în termen de cel mult 90 de zile de la publicarea prezentului decret.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 20 mai 2016.

Nr. 527.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 105

din 25 februarie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 2.423/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.509D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Acesta susţine că dispoziţiile criticate reprezintă o materializare a principiilor consacrate în art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală. Instituirea unor reguli diferite de procedură de către legiuitor chiar sub aspectul exercitării căilor de atac este justificată atunci când este determinată de existenţa unor situaţii diferite. Or, în cauză ipoteza în care se pronunţă hotărâri pe fondul cauzei ca urmare a exercitării unor căi ordinare de atac este diferită de ipoteza în care se pronunţă hotărâri pe fondul cauzei ca urmare a admiterii unei căi extraordinare de atac. Prin exceptarea hotărârilor pronunţate după rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii cererii de revizuire de la exercitarea recursului în casaţie, legiuitorul a dorit să limiteze posibilitatea utilizării căilor extraordinare de atac, cu scopul salvgardării autorităţii de lucru judecat.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din data de 7 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.423/1/2015, Înalta Curta de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu ocazia soluţionării unui recurs în casaţie.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prin dispoziţiile de lege criticate se creează în mod superficial şi discriminatoriu o diferenţă între situaţia în care, în urma judecării în apel a cauzei, se poate exercita calea de atac a recursului în casaţie, motivat de greşita dispunere a soluţiei de încetare a procesului penal de către instanţa de apel, şi situaţia în care cauza a fost rejudecată în apel în baza admiterii în principiu a unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 şi următoarele din Codul de procedură penală sau pe dispoziţiile art. 465 din acelaşi cod, situaţie când nu se poate exercita calea de atac a recursului în casaţie. În prima situaţie invocată, Ministerul Public poate exercita recursul în casaţie în vederea corectării în favoarea/defavoarea inculpatului a cuantumului unei pedepse nelegale stabilite de instanţa de apel, pe când în cea de-a două situaţie acest lucru nu mai este posibil. Apreciază că există o egalitate juridică între cele două situaţii, astfel încât şi tratamentul juridic ar trebui să fie identic, restrângerea exercitării căii de atac a recursului în casaţie în cea de-a două ipoteză fiind neconstituţională. Potrivit încheierii de sesizare, reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a susţinut în faţa instanţei de judecată că faţă de unele persoane care sunt judecate în calea de atac a apelului şi faţă de care hotărârea rămâne definitivă, procurorul, ca reprezentant al intereselor generale ale societăţii, poate să procedeze la apărarea ordinii de drept şi poate să solicite îndreptarea nelegalităţii comise de instanţă. Spre deosebire de această situaţie, Ministerul Public nu îşi poate îndeplini rolul constituţional în cazul în care este vorba de persoane faţă de care s-au comis aceleaşi erori judiciare, care au fost judecate tot în apel, dar în urma admiterii unei căi extraordinare de atac, cum este revizuirea.

6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată ca noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de „recurs în casaţie”, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de netegalitate. Limitarea sferei hotărârilor împotriva cărora se poate exercita calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu vine în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale şi cu cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Arată, în continuare, că, faţă de specificul acestei căi extraordinare de atac, legea impune condiţii stricte cu privire la termenul de declarare, la cuprinsul cererii de recurs în casaţie şi la titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori şi discipline procesuale şi al evitării introducerii, în mod abuziv, a unor recursuri care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege. Cazurile în care se poate exercita recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt, acestea putând constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor. Având în vedere cele expuse, în raport şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia criticilor ce au vizat încălcarea accesului la justiţie, a dreptului la un proces echitabil, precum şi a dreptului la un recurs efectiv, instanţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.

7. În continuare, referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 16, instanţa invocă considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 506 din 5 decembrie 2013, apreciind că instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, acesta fiind sensul art. 129 din Constituţie. Susţine că în lumina acestei norme constituţionale trebuie privită şi critica privind presupusa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală, în raport cu prevederile art. 131 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, arată că prin enumerarea limitativă a hotărârilor care nu pot fi supuse căii extraordinare de atac a recursului în casaţie legiuitorul nu a intenţionat să îngrădească nici accesul liber la justiţie ori dreptul la un recurs efectiv şi nici caracterul unic, imparţial şi egal pentru toţi cetăţenii al justiţiei. În final, instanţa face referire la Decizia nr. 525 din 7 iulie 2015 prin care Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală, text care, de asemenea, prevede o categorie de hotărâri care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că noul Cod de procedură penală reconfigurează calea de atac a recursului, transformând-o într-o veritabilă cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai împotriva anumitor hotărâri şi numai pentru motive ce ţin de conformitatea hotărârilor cu regulile de drept aplicabile. În continuare, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, susţine că art. 129 din Legea fundamentală lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, permiţându-i acestuia să excepteze de la exercitarea lor, atunci când consideră că se impune, anumite hotărâri judecătoreşti. În ceea ce priveşte invocarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, arată că acest principiu, transpus în domeniul condiţiilor de exercitare a căilor de atac, presupune ca împotriva unei anumite hotărâri judecătoreşti părţile să aibă deschise aceleaşi căi de atac, în aceleaşi condiţii şi pentru aceleaşi motive, iar nu ca toate hotărârile judecătoreşti - indiferent de domeniul în care sunt pronunţate, de instanţele de la care emană şi de caracterul lor - să fie supuse aceloraşi căi de atac.

10. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată normele supuse controlului de constituţionalitate sunt aplicabile în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, în sensul că nici procurorul, nici părţile nu pot ataca cu recurs în casaţie hotărârile pronunţate după rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii cererii de revizuire. Împrejurarea că, în urma judecării în apel a cauzei, procurorul poate formula recurs în casaţie motivat de greşita dispunere a soluţiei de încetare a procesului penal de către instanţa de apel, nu constituie o situaţie identică cu cea în care cauza a fost rejudecată în apel în baza admiterii în principiu a unei cereri de revizuire. Arată, în continuare, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac exercitată numai împotriva unor hotărâri definitive, după parcurgerea judecăţii în primă instanţă şi în apel, acesta din urmă fiind o cale de atac integral devolutivă, care, împreună cu judecata de fond a cauzei, asigură toate exigenţele constituţionale şi convenţionale în materia gradelor de jurisdicţie. Prevederile criticate reprezintă opţiunea legiuitorului, în acord cu politica penală a statului, fiind concretizarea la nivelul legii a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 129.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu

au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie: a) hotărârile pronunţate după rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii cererii de revizuire

14. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că. potrivit noii reglementări procesual penale, recursul a devenit o cale de atac extraordinară, sub denumirea de recurs în casaţie, ce are ca scop, potrivit art. 433 din Codul de procedură penală, verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Astfel, spre deosebire de reglementarea căii de atac a recursului în Codul de procedură penală din 1968, care era o cale de atac preponderent de reformare, fiind o cale de atac de anulare doar atunci când instanţa de recurs desfiinţa hotărârea atacată fără a dispune rejudecarea cauzei sau dispunea trimiterea spre rejudecare la o altă instanţă, în concepţia noii reglementări, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac exclusiv de anulare. În acelaşi sens, Curtea, prin Decizia nr. 525 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 10 august 2015, a reţinut că, spre deosebire de contestaţia în anulare care vizează îndreptarea erorilor de procedură, finalitatea recursului în casaţie este aceea de a înlătura erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazuri de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

16. Sub aspectul hotărârilor care pot fi supuse acestei căi de atac, Curtea observă că, potrivit art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală, pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor. Sfera hotărârilor definitive care pot face obiectul căii de atac a recursului în casaţie este limitată de alin. (2) al art. 434, la lit. a) al acestui alineat, menţionându-se hotărârile pronunţate după rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii cererii de revizuire.

17. În contextul concret al cauzei de faţă, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul unui recurs în casaţie formulat împotriva unei hotărâri definitive pronunţate ca urmare a rejudecării cauzei după admiterea în principiu a unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 465 din Codul de procedură penală. Potrivit acestuia din urmă, hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

18. Referitor la acest aspect, Curtea observă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând dispoziţiile art. 465 din Codul de procedură penală, a reţinut, prin Decizia nr. 2 din 2 februarie 2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 6 martie 2015, că această cale extraordinară de atac are o natură juridică tipică, aparte, determinată de fundamentul, obiectul, funcţionalitatea şi funcţia sa procesuală, care o deosebeşte de celelalte căi extraordinare de atac, mai ales prin aceea că determină examinarea din nou a cauzei pe fond, prin retractarea de către instanţă a propriei soluţii, soluţie care este înlocuită cu una corespunzătoare noilor fapte şi împrejurări constatate şi de care instanţa nu a avut anterior cunoştinţă de ele.

19. În acest caz, potrivit art. 465 alin. (11) din Codul de procedură penală, atunci când instanţa constată că cererea este fondată fie desfiinţează, în parte, hotărârea atacată sub aspectul dreptului încălcat şi, rejudecând cauza, înlătură consecinţele încălcării dreptului, fie desfiinţează hotărârea şi, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanţa în faţa căreia s-a produs încălcarea dreptului. Totodată, conform alineatului (12) ai aceluiaşi articol, hotărârea pronunţată este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

20. În continuare, Curtea reţine că legiuitorul a exclus dintre hotărârile judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie pe cele pronunţate după rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii cererii de revizuire. În acest context, Curtea apreciază că prevederile de lege criticate reprezintă o aplicaţie în domeniul legii procesual penale a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), conform cărora „ competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, coroborate cu cele ale art. 129, care fac referire la „condiţiile legii” \i\ reglementarea constituţională a căilor de atac.

21. În ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia liberului acces la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, Decizia nr. 590 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 3 iunie 2010, Decizia nr. 1.137 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 5 octombrie 2011, Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012).

22. Plecând de la aceste premise, prin Decizia nr. 525 din 7 iulie 2015, precitată, Curtea, analizând prevederile art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală, referitoare la excluderea unei categorii de hotărâri judecătoreşti definitive de la posibilitatea atacării cu recurs în casaţie, a reţinut că restrângerea cazurilor în care pot fi promovate căile extraordinare de atac, respectiv cea a recursului în casaţie, nu afectează caracterul egal pentru toţi cetăţenii al justiţiei, reglementat prin art. 124 alin. (2) teza a două din Constituţie. Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea fundamentală prevăd interdicţia îngrădirii prin lege a exercitării dreptului de acces liber la justiţie. Această interdicţie nu presupune însă posibilitatea juridică de a avea acces la toate structurile judecătoreşti şi dreptul de a exercita toate căile de atac în toate categoriile de cauze, pentru că atât competenţa instanţelor judecătoreşti, cât şi procedura de judecată sunt stabilite în mod exclusiv de legiuitor, care poate stabili reguli de procedură deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite.

23. Totodată, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 noiembrie 2015, a statuat că, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin, (2) din Constituţie.

24. În continuare, Curtea observă că, potrivit expunerii de motive, primul dintre obiectivele urmărite de noua reglementare este acela al creării unui cadru legislativ în care procesul penal să fie mai rapid şi mai eficient. Astfel, Curtea apreciază că exceptarea anumitor hotărâri definitive de la calea de atac a recursului în casaţie are ca scop şi asigurarea celerităţii procesului penai prin reducerea duratei de soluţionare a cauzelor. Sub acest aspect, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 644 din 29 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 2 februarie 2006, a statuat că atât în sistemul nostru procedural, cât şi în alte ţări, legea exclude folosirea unor căi de atac, fie pentru a reduce cheltuielile ocazionate de proces datorită modicităţii obiectului în litigiu, fie din motive de celeritate sau de protecţie a unor interese sociale, fie pentru că natura cauzei impune o rezolvare promptă şi definitivă.

25. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia textul de lege criticat obstrucţionează Ministerul Public în îndeplinirea rolului său constituţional, Curtea observă că, prin Decizia nr. 76 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 13 martie 2015, a reţinut că art. 131 din Legea fundamentală consacră procurorului un rol esenţial în activitatea judiciară, şi anume acela de reprezentant al intereselor generale ale societăţii, de apărător al ordinii de drept, precum şi al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Dispoziţiile constituţionale instituie atribuţii cu caracter de generalitate care sunt concretizate detaliat, după caz, prin legi organice sau prin legi ordinare. De aceea, formele concrete prin care Ministerul Public îşi poate îndeplini rolul de reprezentant al interesului social, general şi public constau, printre altele, şi în exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege. Pentru aceste motive, Curtea apreciază că dispoziţiile criticate nu contravin rolului Ministerului Public.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 2.423/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României,

Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 153

din 17 martie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Mihai Valentin Toderiuc în Dosarul nr. 11.645/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.772D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin avocat Adrian Rusu, şi partea Societatea „Studiourile Media Pro” - S.A., prin avocat Marius Ezer.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece nu permite reangajarea şi despăgubirea salariatului în situaţia în care se constată printr-o hotărâre judecătorească că nu a săvârşit faptele pentru care a fost arestat mai mult de 30 de zile. Consideră că astfel sunt încălcate dispoziţiile art. 23 alin. (11), art. 41 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie, precum şi ale art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale, art. 23 pct. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 15 alin. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. De asemenea, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin deciziile nr. 279/2015, 383/2005, 462/2014, 266/2013, 775/2014, 13/2015. Arată, în continuare, că textul de lege încalcă prezumţia de nevinovăţie, precum şi dreptul salariaţilor la protecţia socială, şi restrânge dreptul la muncă fără respectarea condiţiilor impuse de art. 53 din Constituţie. Totodată, dispoziţiile art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003 nu respectă garanţia de obiectivitate a concedierii, angajatorul putând acţiona abuziv. Consideră că se poate face o paralelă cu cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 279/2015.

4. Reprezentantul Societăţii „Studiourile Media Pro” - S.A. precizează că societatea şi-a schimbat denumirea în „Bucharest Film Studios” - S.A. În continuare, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că art. 61 din Legea nr. 53/2003 nu se referă la motive de desfacere a contractului de muncă imputabile salariatului şi nu are legătură cu vinovăţia salariatului, ci cu lipsa acestuia de la locul de muncă pe o perioadă mai mare de 30 de zile. De altfel, aminteşte că există jurisprudenţă în materie a Curţii Constituţionale. Referitor la Decizia nr. 279/2015, arată că salariatul aflat în ipoteza art. 61 lit. b) din Codul muncii se află într-o situaţie diferită faţă de cea a salariatului care putea fi suspendat în cazul formulării plângerii prealabile de către angajator, întrucât arestarea nu ţine de decizia angajatorului şi nu e determinată de el. Decizia angajatorului de desfacere a contractului de muncă în cazul concedierii pe o perioadă mai mare de 30 de zile este motivată, sub sancţiunea anulării, de chiar această împrejurare. Dacă se constată la sfârşitul procesului penal că salariatului nu-i sunt imputabile faptele pentru care a fost arestat, acesta are posibilitatea de a recurge la remediile prevăzute de art. 538-542 din Codul de procedură penală, dar aceste remedii nu pot fi puse în sarcina angajatorului, întrucât nu acesta a dispus arestarea. Chiar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat această situaţie în cauzele Teodor Octavian Tripon contra României, şi Ţehanciuc contra României.

5. În susţinerea celor arătate, depune note scrise la dosar.

6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin încheierea din 19 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 11.645/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Mihai Valentin Toderiuc cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de concediere

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, care reglementează posibilitatea angajatorului de a concedia salariatul în cazul în care acesta din urmă este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în condiţiile Codului de procedură penală, încalcă prevederile art. 23 alin. (11), art. 41 şi art. 53 din Constituţie, întrucât nu prevăd că fapta pentru care a fost arestat angajatul trebuie să aibă legătură cu angajatorul şi nici nu reglementează posibilitatea reintegrării şi despăgubirii salariatului în cazul constatării nevinovăţiei sale. Astfel, a accepta ipoteza menţinerii deciziei de concediere a salariatului, chiar şi în situaţia când s-a constatat nevinovăţia acestuia sub aspect penal, aduce atingere dreptului la muncă, drept care presupune nu doar libertatea alegerii unui loc de muncă, dar şi garantarea păstrării acestuia, cu respectarea condiţiilor şi limitelor constituţionale.

9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale prin prisma faptului că încalcă prezumţia de nevinovăţie a salariatului arestat preventiv, întrucât acesta nu mai are posibilitatea de a se reintegra pe acelaşi post în caz de achitare sau de pronunţare a oricărei soluţii care nu presupune privarea de libertate. Măsura concedierii nu este justificată nici de faptul că angajatorul ar putea fi afectat de lipsa de la locul de muncă a salariatului pe durata arestării, întrucât există şi alte situaţii când în mod obiectiv salariatul nu poate fi prezent la serviciu, aşa cum este concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, iar angajatorul nu poate dispune concedierea.

10. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 5 din 14 ianuarie 2003, potrivit căreia concedierea ca urmare a arestării salariatului nu are, ca ipoteză, vinovăţia angajatului pentru săvârşirea unei infracţiuni, ci exclusiv „necesitatea de a preveni efectele prejudiciabile pe care le poate avea pentru angajator absenţa prelungită a angajatului care, drept urmare, nu îşi îndeplineşte obligaţia contractuală de prestare a muncii.

12. Dreptul angajatorului de a desface contractul de muncă se întemeiază în acest caz, exclusiv, pe o situaţie obiectivă, starea de arest a angajatului, care reprezintă o condiţie necesară şi suficientă pentru luarea măsurii, acest drept fiind independent de existenţa sau inexistenţa vinovăţiei angajatului, pe care unitatea nu are calitatea de a o stabili. Sunt deci lipsite de relevanţă natura juridică a măsurii arestării, precum şi examinarea vinovăţiei salariatului în săvârşirea faptei pentru care este arestat.”

13. De asemenea, Guvernul arată că, în Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 din Cauza Teodor Octavian Tripon contra României (cererea nr. 27.062/04), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în esenţă, că decizia de concediere dispusă ca urmare â arestării salariatului nu poate fi considerată drept o declaraţie sau un act care reflectă presupunerea că cel interesat ar fi culpabil sau ar prejudicia aprecierea asupra faptelor de către judecătorul competent.

14. În sfârşit, în ceea ce priveşte prevederile art. 41 şi cele ale art. 53 din Constituţie, Guvernul arată că acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece imposibilitatea exercitării dreptului la muncă este cauzată de măsura privativă de libertate dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi, astfel că reglementarea criticată vizează o situaţie de fapt aflată în relaţie de accesorialitate în raport cu măsura arestării preventive.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora: „Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:

[...]

b) în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în condiţiile Codului de procedură penală;”.

18. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. De asemenea, autorul invocă dispoziţiile art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la prezumţia de nevinovăţie, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, art. 23 paragraful 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, şi ale art. 15 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prevederi referitoare la dreptul la muncă.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003 reglementează condiţiile încetării contractului individual de muncă în situaţia în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile. Raţiunile instituirii acestei reglementări au în vedere protejarea angajatorului ale cărui interese ar putea fi afectate ca urmare a menţinerii neocupate a unui post pentru o perioadă mai lungă şi de aceea, în această situaţie, nu este relevant dacă fapta săvârşită de salariat a avut sau nu legătură cu locul de muncă ori cu sarcinile de serviciu. În acelaşi timp, textul de lege analizat reprezintă o garanţie a dreptului la muncă, întrucât angajatorul nu va putea dispune desfacerea contractului de muncă în urma arestării preventive ori a arestării la domiciliu a salariatului înainte de termenul de 30 de zile. În cazul în care angajatorul nu a dispus desfacerea contractului individual de muncă după trecerea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003, iar salariatul a fost eliberat, această măsură îşi pierde justificarea, astfel că nu mai poate fi adoptată. Cu toate acestea, în cazul în care contractul individual de muncă a fost desfăcut în temeiul art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003, efectele acestei măsuri rămân ireversibile, chiar dacă ulterior se demonstrează că arestarea persoanei a fost nelegală sau/şi neîntemeiată.

20. De altfel, Curtea observă că, deşi dispoziţiile art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003 nu au mai fost supuse analizei de constituţionalitate, o soluţie legislativă asemănătoare, cuprinsă în art. 130 alin (1) lit. j) din Legea nr. 10/1972 - Codul muncii, publicată în Buletinul Oficial al României, nr. 140 din 1 decembrie 1972, a constituit de mai multe ori obiectul unor excepţii de neconstituţionalitate prin prisma unor critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 5 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003, Curtea Constituţională a reţinut că „dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. ]) din Codul muncii nu au, ca ipoteză, vinovăţia angajatului pentru săvârşirea unei infracţiuni, raţiunea desfacerii contractului de muncă constând, exclusiv, în necesitatea de a preveni efectele prejudiciabile pe care le poate avea pentru angajator absenţa prelungită a angajatului care, drept urmare, nu îşi îndeplineşte obligaţia contractuală de prestare a muncii. Dreptul angajatorului de a desface contractul de muncă se întemeiază în acest caz, exclusiv, pe o situaţie obiectivă, starea de arest a angajatului, care reprezintă o condiţie necesară şi suficientă pentru luarea măsurii, acest drept fiind independent de existenţa sau inexistenţa vinovăţiei angajatului, pe care unitatea nu are calitatea de a o stabili. Sunt deci lipsite de relevanţă natura juridică a măsurii arestării, precum şi examinarea vinovăţiei salariatului în săvârşirea faptei pentru care este arestat. Prin urmare, este evident că nu prezumţia de vinovăţie stă la baza acestui motiv de desfacere a contractului de muncă.”

21. Tot în legătură cu dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 în Cauza Teodor Octavian Tripon contra României (cererea nr. 27.062/04), în care a reţinut că prezumţia de nevinovăţie prevăzută de art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este aplicabilă nu numai în proceduri penale, dar şi în alte cauze în care instanţele naţionale nu au avut de hotărât asupra vinovăţiei, scopul esenţial al prezumţiei fiind acela de a împiedica orice autoritate naţională în emiterea unor opinii conform cărora reclamantul ar fi vinovat înainte ca acesta să fie condamnat potrivit legii.

22. Curtea de la Strasbourg a observat că dreptul unui angajator de a concedia un angajat care făcea obiectul unei măsuri de arest preventiv mai mari de 60 de zile, în conformitate cu art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, a avut ca temei un element obiectiv, respectiv absenţa prelungită a angajatului de la locul de muncă, iar nu alte considerente legate de vinovăţia sa pentru faptele pentru care a fost pus în arest preventiv (mutatis mutandis, decizia de inadmisibilitate din Cauza Ţehanciuc c, României, paragraful 19). Prin această dispoziţie din Codul muncii, legiuitorul naţional a încercat, aşa cum a remarcat cu justeţe şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 5 din 14 ianuarie 2003, să protejeze angajatorii împotriva prejudiciilor pe care le-ar putea provoca absenţa prelungită a unui angajat, care, astfel, nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale.

23. Curtea Constituţională apreciază că cele constatate în Decizia nr. 5 din 14 ianuarie 2003, precum şi cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 în Cauza Teodor Octavian Tripon contra României sunt valabile şi în ceea ce priveşte obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

24. În plus faţă de cele mai sus reţinute, Curtea aminteşte că, în măsura în care salariatul a fost supus unei erori judiciare, ori a fost privat nelegal de libertate, acesta are posibilitatea de a solicita repararea pagubei în condiţiile art. 538-542 din Codul de procedură penală. Această reparaţie nu ar putea fi solicitată angajatorului, întrucât ar fi lipsită de temei obligarea acestuia la suportarea consecinţelor unei măsuri pe care a iniţiat-o în temeiul legii, în vederea protejării intereselor sale, dar care ţine de situaţia obiectivă În care se găseşte salariatul, fiind determinată imposibilitatea prezentării acestuia la locul de muncă pe o perioadă mai mare de 30 de zile.

25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Valentin Toderiuc în Dosarul nr. 11.645/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII l-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 martie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea cuantumului şi a plăţii cotizaţiei anuale de participare a României la Conferinţa de la Haga de Drept Internaţional Privat, pentru anul financiar 1 iulie 2015-30 iunie 2016

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. I alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2015 privind aprobarea plăţii contribuţiilor Ministerului Justiţiei la organisme internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, aprobată prin Legea nr. 332/2015,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre,

 

Art. 1. - Se aprobă cuantumul şi plata cotizaţiei anuale de participare a României la Conferinţa de la Haga de Drept Internaţional Privat, pentru anul financiar 1 iulie 2015-30 iunie 2016, în limita echivalentului în lei al sumei de 19.624,53 euro.

Art. 2. - Echivalentul în lei al sumei prevăzute la art. 1 se va calcula pe baza cursului de schimb leu/euro în vigoare la data efectuării plăţii.

Art. 3. - Echivalentul în lei al sumei prevăzute la art. 1 se suportă din bugetul Ministerului Justiţiei aprobat pentru anul 2016.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul justiţiei,

Raluca Alexandra Prună

p. Ministrul afacerilor externe, Alexandru Victor Micula,

secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

 

Bucureşti, 18 mai 2016.

Nr. 365.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII ELECTORALE PERMANENTE

 

AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ

 

HOTĂRÂRE

privind modificarea şi completarea Ghidului finanţării campaniei electorale la alegerile locale din anul 2016, aprobat prin Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 19/2016

 

Având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 78/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale,

ţinând cont de prevederile art. 64-80 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,

văzând dispoziţiile Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale,

luând în considerare prevederile art. 103 alin. (1) lit. x) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora Autoritatea Electorală Permanentă asigură aplicarea legislaţiei privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale,

văzând că noţiunile de proprietar al site-ului şi de adresă de internet, utilizate de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, nu sunt explicitate suficient de legislaţia în vigoare,

în temeiul art. 104 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare,

Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre.

Art. I. - Ghidul finanţării campaniei electorale la alegerile locale din anul 2016, aprobat prin Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 19/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 22 aprilie 2016, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:

„(6) Atribuţiile mandatarilor financiari pot fi realizate în baza unui contract cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, după caz.”

2. La articolul 5, alineatele (3), (4) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(3) Mandatarii financiari înregistraţi la Autoritatea Electorală Permanentă pot fi înlocuiţi oricând de către partidele politice, alianţele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi care i-au desemnat, cu aplicarea corespunzătoare a procedurii stabilite de art. 42 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016,

(4) Cererile de înregistrare a mandatarilor financiari coordonatori şi a mandatarilor financiari, depuse după data de 6 mai 2016, nu sunt luate în considerare.

..............................................................................................

(6) înregistrarea mandatarilor financiari coordonatori şi a mandatarilor financiari se face publică în presă sau pe pagina de internet a competitorilor electorali.”

3. La articolul 6, după litera d) se introduce o nouă literă, litera d1), cu următorul cuprins:

d1) transmite Autorităţii Electorale Permanente raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, pentru toate circumscripţiile electorale în care formaţiunea politică participă în alegeri individual sau într-o alianţă electorală, după caz, în scris şi în format electronic;”.

4. La articolul 8, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„d) candidaţilor declaraţi aleşi nu li se pot valida mandatele dacă raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale nu a fost depus de către mandatarul financiar coordonator în condiţiile legii.”

5. La articolul 11, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Alimentarea contului bancar pentru campania electorală la nivel judeţean, la nivelul sectorului municipiului Bucureşti sau la nivelul municipiului Bucureşti se poate face începând cu data depunerii propunerilor de candidaturi.”

6. La articolul 15, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(4) Contribuţiile pentru campania electorală se depun sau se virează în conturile bancare deschise pentru campania electorală numai de către candidaţi sau de către mandatarul financiar, la împuternicirea acestora. Începând cu data depunerii propunerilor de candidaturi.”

7. La articolul 20, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Finanţarea în orice mod a campaniei electorale de către sindicate, culte religioase, asociaţii ori fundaţii de naţionalitate română sau de altă naţionalitate decât cea română este interzisă conform legii.”

8. După articolul 25 se introduce un nou articol, articolul 251, cu următorul cuprins:

„Art. 251. - În cazul organizării unui nou tur de scrutin potrivit art. 39 alin. (1) lit. h) sau art. 101 alin, (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, limitele contribuţiilor electorale şi ale cheltuielilor electorale se reduc la jumătate.”

9. La articolul 28, alineatul (1) litera a) şi alineatul (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„a) raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4. (Se întocmeşte un singur raport detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, la nivelul întregii formaţiuni politice, în care se vor înscrie informaţii despre veniturile şi cheltuielile electorale pentru fiecare circumscripţie electorală în parte, inclusiv sediul central; se semnează şi se datează de către mandatarul financiar coordonator.)

..............................................................................................

 (2) Raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale întocmit pentru o alianţă electorală va fi semnat şi datat de către mandatarul financiar coordonator/mandatării financiari coordonatori al/ai formaţiunilor politice din cadrul alianţei electorale şi va fi întocmit pe baza declaraţiilor şi rapoartelor detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor electorale ale fiecărei formaţiuni politice care face parte din alianţă.”

10. După articolul 30 se introduce un nou articol, articolul 301, cu următorul cuprins:

„Art. 301. - Rambursarea sumelor aferente cheltuielilor efectuate în circumscripţiile electorale, precum şi celor efectuate la nivel central, prevăzută la art. 48 alin. (1)-(9) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează pentru sumele validate de către Autoritatea Electorală Permanentă, în limita plafoanelor prevăzute la art. 37 şi a prevederilor art. 48 alin. (11) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

11. La articolul 31, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(3) în cererea de rambursare vor fi incluse numai cheltuielile efectuate sau angajate până la data încheierii campaniei electorale şi plătite până cel mai târziu la data depunerii cererii.

(4) Cererea de rambursare a cheltuielilor electorale se semnează, se datează şi se ştampilează de către reprezentantul legal al partidului politic, alianţei politice ori al organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale ori de către persoana împuternicită conform statutului, după caz, sau se semnează şi se datează de către candidatul independent.7

12. La articolul 31, după alineatul (7) se introduc două noi alineate, alineatele (71) şi (72), cu următorul cuprins:

„(71) Depunerea după data-limită a cererii de rambursare a cheltuielilor electorale, încălcarea obligaţiei de a depune documentele prevăzute de art. 54 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, lipsa documentelor justificative sau caracterul incomplet al acestora, precum şi nedepunerea eventualelor declaraţii şi documente suplimentare solicitate de către Autoritatea Electorală Permanentă atrag nerambursarea totală sau parţială, după caz, a sumelor aferente cheltuielilor electorale.

(72) Autoritatea Electorală Permanentă validează sumele aferente cheltuielilor electorale pentru care au fost prezentate documentele justificative, conform legii, şi invalidează sumele aferente cheltuielilor electorale pentru care nu au fost prezentate documentele justificative, conform legii.”

13. La articolul 35, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(5) în cazul contribuţiilor încasate şi cheltuielilor efectuate din conturile de campanie deschise la nivel judeţean, la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti sau la nivelul municipiului Bucureşti, documentele privind contribuţiile electorale şi documentele justificative ale cheltuielilor electorale prevăzute la art. 34 pot fi predate, în câte un exemplar original şi o copie, în mod deconcentrat, la sediile filialelor şi birourilor judeţene ale Autorităţii Electorale Permanente de către mandatarii financiari judeţeni, ai sectoarelor municipiului Bucureşti şi ai municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data alegerilor, pe baza unui centralizator în format xls (tipărit pe hârtie şi în format electronic).”

14. La articolul 37, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 37. - (1) Mandatarii financiari coordonatori ai partidelor membre ale alianţelor electorale, în raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, îşi vor evidenţia separat contribuţiile şi cheltuielile electorale efectuate.”

15. La articolul 38 tabelul nr. 5, după poziţia 30 se introduc patru noi numere curente, numerele curente 31-34, cu următorul cuprins:

 

„31.

Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către mandatarul financiar coordonator a atribuţiilor care îi revin potrivit legii

Amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei

32.

Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către mandatarul financiar desemnat la nivel judeţean, la nivelul municipiului Bucureşti sau la nivelul sectorului municipiului Bucureşti a atribuţiilor care îi revin potrivit legii

Amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei

33.

încălcarea obligaţiei de a raporta trimestrial Autorităţii Electorale Permanente stadiul achitării datoriilor înregistrate în campania electorală până la data achitării integrale a acestora

Amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei

34.

încălcarea obligaţiei de a furniza în format electronic datele prevăzute la art. 47 alin. (3), precum şi declaraţiile prevăzute la art. 28 din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei”

 

16. La anexa nr. 12 se introduce o notă cu următorul cuprins:

.NOTĂ:

Prin proprietar al site-ului se înţelege, cu titlu de exemplu, persoana care deţine sau administrează cu orice titlu o pagină de internet, precum şi persoana care asigură prestarea serviciilor de postare pe site sau de distribuire în mediul on-line a materialului de propagandă electorală.

Prin adresă de internet a site-ului se înţelege, cu titlu de exemplu, adresa de tip URL a paginii de internet pe care a fost postat materialul de propagandă electorală sau a platformei on-line utilizate pentru distribuirea în mediul on-line a materialului de propagandă electorală.”

Art. II. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente,

Ana Maria Pitru

Contrasemnează:

Vicepreşedinte,

Constantln-Florin Mituleţu-Buică

Vicepreşedinte,

Marian Muhuleţ

 

Bucureşti, 19 mai 2016.

Nr. 26.

 

AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA

 

HOTĂRÂRE

privind modificarea anexelor nr. 7 şi 8 la Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 12/2016 pentru aprobarea modelelor proceselor-verbale privind consemnarea rezultatului votării la alegerile locale

 

În temeiul art. 126 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, precum şi al art. 104 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare,

Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 12/2016 pentru aprobarea modelelor proceselor-verbale privind consemnarea rezultatului votării la alegerile locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 10 martie 2016, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La anexa nr. 7, indicativul „P/Sector” din subsolul paginilor se înlocuieşte cu indicativul „PG/Sector”.

2. La anexa nr. 8, la punctul g9, trimiterea la art. 100 alin. (13) se înlocuieşte cu trimiterea la art. 100 alin. (29).

Art. II. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente,

Ana Maria Pătru

Contrasemnează:

Vicepreşedinte,

Constantin-Florin Mituleţu-Buică

Vicepreşedinte,

Marian Muhuleţ

 

Bucureşti, 20 mai 2016.

Nr. 27.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.