MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 180/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 180         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 10 martie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 848 din 10 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

 

Decizia nr. 849 din 10 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (7) din Legea energiei electrice nr. 13/2007

 

Decizia nr. 864 din 10 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 1/2015 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

 

Decizia nr. 888 din 16 decembrie 2015 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2015 pentru completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi pentru modificarea art. 39 alin. (72) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII ELECTORALE PERMANENTE

 

12. - Hotărâre pentru aprobarea modelelor proceselor-verbale privind consemnarea rezultatului votării la alegerile locale

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 848

din 10 decembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea „Comat - S A. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 1.252/1371/2014/a3 al Tribunalului Specializat Mureş - Falimente şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 865D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că Oraşul Sovata, prin primar, a depus o cerere prin care solicită judecarea în lipsă.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că soluţia legislativă criticată reprezintă voinţa legiuitorului care a înţeles să îl protejeze pe creditorul diligent, care şi-a luat toate măsurile pentru protejarea creanţei sale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 27 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.252/1371/2014/a3, Tribunalul Specializat Mureş - Falimente a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 103 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea „Comat” - S.A. din Târgu Mureş într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unui tabel preliminar de creanţe întocmit în cadrul general al procedurii insolvenţei.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale, întrucât introduc o situaţie discriminatorie, prin raportare la art. 80 din Legea nr. 85/2014, creditorul garantat fiind privilegiat în raport cu ceilalţi creditori participanţi la procedura insolvenţei împotriva debitorului comun. Cu alte cuvinte, posibilităţile creditorilor garantaţi se întind nu numai la realizarea creanţei principale, ci şi la realizarea creanţelor accesorii, până la data valorificării bunului şi în limitele valorii bunului. De cealaltă parte, adică a creditorilor negarantaţi, posibilităţile lor de realizare a creanţelor pe care le au se reduc chiar cu privire la creanţa principală, pe măsura extinderii dreptului creditorilor garantaţi de a urmări bunurile afectate garanţiei până la ultima limită. Or, din moment ce, potrivit art. 80 din Legea nr. 85/2014, regula este aceea a neadăugării niciunui accesoriu după data deschiderii procedurii insolvenţei, această regulă ar trebui să fie universal valabilă, aplicabilă în egală măsură tuturor creditorilor participanţi.

7. Tribunalul Specializat Mureş - Falimente opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. Instanţa arată că dispoziţiile legale criticate nu reprezintă altceva decât voinţa legiuitorului ca, într-o procedură colectivă cum este cea reglementată de Legea nr. 85/2014, acel creditor care şi-a luat măsura de conservare a dreptului său să beneficieze de toate avantajele pe care un astfel de demers i le conferă potrivit dreptului comun. Mai mult, această procedură este concursuală, astfel că şi din această perspectivă valorificarea dispoziţiilor de drept comun în materie de garanţie în Legea nr. 85/2014 este justă.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins: „Creanţele beneficiare ale unei cauze de preferinţă se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea de piaţă a garanţiei stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, efectuată de un evaluator desemnat potrivit prevederilor art. 61. În cazul în care valorificarea activelor asupra cărora poartă cauza de preferinţă se va face la un preţ mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau în tabelul definitiv consolidat, diferenţa favorabilă va reveni tot creditorului garantat, chiar dacă o parte din creanţa sa fusese înscrisă drept creanţă chirografară, până la acoperirea creanţei principale şi a accesoriilor ce se vor calcula conform actelor din care rezulta creanţa, până la data valorificării bunului. Această prevedere se aplică şi în cazul eşuării planului de reorganizare şi vânzării bunului în procedura de faliment. “

12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 privind principiul egalităţii în drepturi.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate consacră regimul juridic al creanţelor beneficiare ale unor cauze de preferinţă, care, având în vedere natura lor, beneficiază de o poziţie privilegiată în ceea ce priveşte satisfacerea din valoarea bunului afectat garanţiei. Creanţa beneficiază de o cauză de preferinţă dacă este însoţită de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului.

14. Critica autoarei excepţiei de neconstituţionalitate se raportează la dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora:

„(1) Nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 103.

(2) în căzui în care se confirmă un plan de reorganizare, dobânzile, majorările ori penalităţile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligaţiile născute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achită în conformitate cu actele din care rezultă şi cu prevederile programului de plăţi. În cazul în care planul eşuează, acestea se datorează până la data deschiderii procedurii falimentului

15. Însă soluţia legislativă înscrisă în art. 103 din Legea nr. 85/2014 reprezintă expresia voinţei legiuitorului care a înţeles să acorde o protecţie deosebită creditorilor care au fost diligenţi şi care şi-au protejat creanţa cu o garanţie reală. Aceşti creditori se află într-o situaţie deosebită faţă de ceilalţi creditori, respectiv chirografari, astfel încât opţiunea legiuitorului apare ca fiind justificată. Criteriul folosit de legiuitor în edictarea dispoziţiilor legale criticate apare, astfel, obiectiv şi rezonabil, el fiind destinat să ocrotească drepturile titularilor de creanţe în funcţie de natura juridică a acestora (a se vedea mutatis mutandis şi Decizia nr. 327 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 7 iulie 2015). Mai mult, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa constantă, a statuat că principiul egalităţii în faţa legii nu exclude instituirea unui tratament diferit pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, sunt diferite (a se vedea şi Decizia nr. 751 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 3 iulie 2009).

16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea „Comat” - S.A. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 1.252/1371/2014/a3 al Tribunalului Specializat Mureş - Falimente şi constată că dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Specializat Mureş - Falimente şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 decembrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 849

din 10 decembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (7) din Legea energiei electrice nr. 13/2007

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (7) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, excepţie ridicată de Societatea „Zacaria Developments” - S.R.L din Sibiu în Dosarul nr. 4.987/85/2013 al Tribunalului Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 876D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus note scrise prin care solicită admiterea acesteia.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că litigiul este de natură fiscală, ei privind o decizie de impunere. Se arată că, în subsidiar, în cazul în care Curtea va trece peste această situaţie, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se mai susţine că reglementarea este una normală, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără justă cauză a beneficiarilor lucrărilor prevăzute în ipoteza normei legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 21 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.937/85/2013, Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a civili, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. (7) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, excepţie ridicată de Societatea „Zacaria Developments” - S.R.L din Sibiu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a unei decizii de impunere.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale, întrucât extinderea reţelei de transport a energiei electrice efectuată de către terţi, disimulată sub titulatura generică modificări ale instalaţiilor de transport al energiei electrice, intră cu titlu gratuit în patrimoniul operatorului de transport, fără ca investitorul să îşi poată recupera investiţia realizată prin mijloace financiare şi materiale proprii, fiind astfel înfrânt justul echilibru ce ar trebui să existe între interesele generale şi cele individuale.

7. Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. Instanţa arată că, chiar şi în condiţiile în care statul, prin norma legală edictată, intervine în formarea acordului de voinţă al părţilor, în sensul cedării cu titlu gratuit către F.D.E.E. Electrica Distribuţie Transilvania Sud, societate regională de distribuţie, a unei reţele de alimentare cu energie electrică, trebuie să se aibă în vedere ca limitarea dreptului de proprietate să fie justificată, iar justificarea să se întemeieze pe o dispoziţie expres prevăzută de Constituţie. De asemenea, trebuie să se stabilească dacă scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată este unul legitim, reglementând în acelaşi timp şi soluţii juridice echitabile.

8. În acest sens, chiar în situaţia în care legiuitorul înţelege să dea expresie imperativului de satisfacere a interesului general, ei are obligaţia şi de apărare a drepturilor fundamentale individuale prin păstrarea unui raport de proporţionalitate ce implică acordarea unei despăgubiri corespunzătoare dreptului de proprietate limitat.

9. Instanţa mai reţine şi faptul că, prin Decizia nr. 430 din 24 octombrie 2013, Curtea Constituţională s-a pronunţat în acelaşi sens raportat la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (2) din Legea gazelor nr. 351/2004, situaţie care se aplică mutatis mutandis în dosarul de faţă.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi; Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 37 alin. (7) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2007, dispoziţii care au următorul cuprins: „Cheltuielile pentru modificarea instalaţiilor de transport al energiei electrice, ca urmare a racordării de noi utilizatori sau a schimbării caracteristicilor energetica iniţiale ale utilizatorilor existenţi, inclusiv pentru eliberarea unor amplasamente, sunt suportate de cel care a generat modificarea, conform reglementărilor în vigoare

14. Curtea observă faptul că dispoziţiile legale criticate au fost abrogate prin Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012. Însă, având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale ale art. 37 alin. (7) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, potrivit principiului tempus regit actum.

15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra unei soluţii legislative aparent similare, printr-o decizie la care face trimitere instanţa judecătorească în opinia exprimată. Astfel, prin Decizia nr. 430 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 21 ianuarie 2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (2) din Legea gazelor nr. 351/2004. Dispoziţiile legale criticate aveau următoare formulare: „În cazul în care realizarea obiectivelor/conductelor precizate la alin. (1) nu este economic justificată pentru operatorul licenţiat, solicitantul va participa în cotă-parte, în colaborare cu acesta, la finanţarea obiectivelor/conductelor, sub condiţia încheierii unui contract prin care consimte preluarea în patrimoniul operatorului licenţiat a obiectivelor/conductelor din momentul punerii în funcţiune a acestora. “

17. Însă Curtea constată că există o diferenţă de reglementare, în ceea ce priveşte dreptul de proprietate, între Legea energiei electrice nr. 13/2007 şi Legea gazelor nr. 351/2004. În cazul legii gazelor solicitantul era obligat să încheie un contract prin care consimţea preluarea în patrimoniul operatorului licenţiat a obiectivelor/conductelor din momentul punerii în funcţiune a acestora. Or, în cazul Legii energiei electrice, solicitantul s-a obligat prin contract să suporte cheltuielile pentru modificarea instalaţiilor de transport al energiei electrice, achitând în mod concret un tarif de racordare pentru executarea unei lucrări tehnice, fără a se realiza vreun transfer al dreptului de proprietate. Conform textelor legale criticate, tariful de racordare la reţeaua de transport este suportat de către cel ce a generat modificarea instalaţiei de transport, respectiv utilizatorul, instalaţia de racordare fiind în proprietatea societăţii de transport a energiei electrice, iar instalaţia de utilizare rămânând în proprietatea utilizatorului. Aşadar, solicitantul plăteşte un tarif pentru această operaţiune de racordare la reţeaua de transport, nefiind în niciun moment proprietarul acesteia. Practic, el plăteşte contravaloarea prestării serviciului de către societatea de transport.

18. Distinct de aspectele menţionate, Curtea reţine că litigiul dedus judecăţii instanţei judecătoreşti are ca obiect stabilirea cuantumului T.V.A. aferent tarifului de racordare menţionat, fiind, aşadar, un litigiu fiscal. Stabilirea şi determinarea cuantumului taxei pe valoare adăugată revine organelor fiscale competente, potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, taxa pe valoare adăugată datorându-se pentru operaţiunile enumerate expres de lege [art. 128 alin. (1) şi următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal], împotriva actului fiscal emis de autoritatea competentă, persoana vizată are posibilitatea de a formula contestaţie în faţa instanţei judecătoreşti operaţiunea astfel realizată.

19. Curtea constată, aşadar, că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate relevă aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa de judecată, respectiv modul de stabilire a T.V.A., problemă ce nu intră în competenţa de soluţionare a instanţei de contencios constituţional, care, potrivit art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea acesteia, asigură controlul de constituţionalitate prin raportare la prevederile Legii fundamentale.

20. Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii de instanţele de judecată, controlul judecătoresc realizându-se, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege” (a se vedea şi Decizia nr. 1.665 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 19 februarie 2010).

21. În consecinţă, prevederile legale criticate nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate, sub aspectele invocate, astfel că excepţia de neconstituţionalitate va fi respinsă ca fiind inadmisibilă.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (7) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, excepţie ridicată de Societatea „Zacaria Developments” - SRL din Sibiu în Dosarul nr. 4.987/85/2013 al Tribunalului Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 decembrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 864

din 10 decembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţa de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 1/2015 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 1/2015 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, excepţie ridicată de Marian Mitran în Dosarul nr. 976/2/CAF/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII l-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.247D/2015.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate Marian Mitran. Lipseşte partea Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autorul excepţiei a depus note scrise, prin care solicită admiterea excepţiei, şi înscrisuri în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. Astfel, susţine, în esenţă, că, prin emiterea ordonanţei de urgenţă, Guvernul nu poate lipsi de efecte juridice o lege adoptată de Parlament, iar sistarea plăţii indemnizaţiei reparatorii, prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, în cazul celor care deţin titlurile de Luptători Remarcaţi prin Fapte Deosebite, reprezintă un abuz şi o discriminare.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, în acest sens arată că situaţia avută în vedere de Guvern poate fi calificată că fiind una extraordinară, astfel încât să existe urgenţă în adoptarea reglementărilor criticate.

De asemenea susţine că măsurile instituite, prin dispoziţiile criticate, se încadrează în marja de apreciere a statului cu privire la acordarea măsurilor de protecţie socială şi se aplică pentru viitor tuturor persoanelor vizate de norma legală.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin încheierea din 21 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 976/2/CAF/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 1/2015 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004. Excepţia a fost ridicată de Marian Mitran, într-0 cauză_ având ca obiect pretenţii.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, respectiv art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2015, suprimă, în mod abuziv, dreptul la indemnizaţia lunară reparatorie, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004. De asemenea apreciază că dispoziţiile de lege criticate „instituie o discriminare în cadrul aceleiaşi categorii de revoluţionari, iar suspendarea efectelor Legii nr. 341/2004 şi persecuţia politică asupra comunităţii Luptătorilor Remarcaţi prin Fapte Deosebite contravin protecţiei conferite în baza art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”.

8. Consideră că Guvernul nu avea abilitarea de a modifica Legea nr. 341/2004, întrucât acesta reprezintă administraţia publică şi nu puterea legislativă. Susţine că Legea nr. 341/2004 este o lege de preschimbare a documentelor izvorâte din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroi lor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 23 august 1996, deoarece stabileşte indemnizaţii ce definesc şi consfinţesc contribuţia fiecărui posesor de certificat la victoria Revoluţiei din Decembrie 1989.

9. Susţine că, având în vedere condiţiile care au dus la atribuirea titlurilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, nu se poate interveni pentru anularea acestora, întrucât acţiunea ar căpăta un caracter retroactiv.

10. Apreciază că, din examinarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, nu reiese existenţa situaţiei extraordinare, care să justifice urgenţa cerută de prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (4).

11. De asemenea consideră că eliminarea din Legea nr. 341/2004 a indemnizaţiei reparatorii pentru Luptătorii Remarcaţi prin Fapte Deosebite, printr-o ordonanţă de urgenţă, reprezintă o trecere silită a bunului din proprietatea privată în proprietatea publică şi „determină o restrângere a acordării recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”. _

12. În final, autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 1/2015, din punctul de vedere al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, au caracterul inaccesibil şi imprevizibil.

13. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că punctul său de vedere este obligatoriu faţă de dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, doar în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate ar fi fost invocată din oficiu, pentru motivarea încheierii de învestire, iar în celelalte ipoteze, anume atunci când titularul excepţiei este una din părţile litigante, instanţa de judecată are facultatea de a prezenta o opinie. Prin urmare, în prezenta cauză, Curtea s-a limitat la justificarea admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

14. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 1/2015 este neîntemeiată. Astfel, cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, arată că, aşa cum rezultă din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, urgenţa este justificată de reluarea plăţilor privind indemnizaţiile reparatorii, pentru toate categoriile de beneficiari, conform Legii nr. 341/2004, începând cu luna ianuarie 2015. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinseca consideră că nu este încălcat principiul neretroactivităţii legii, dispoziţiile legale criticate aplicându-se pentru viitor, începând cu data intrării lor în vigoare.

16. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, în acest sens arată că, din urmărirea procesului legislativ, reiese că a fost îndeplinită procedura intermediară care impune dezbaterea accelerată a ordonanţei de urgenţă şi, tocmai pentru caracteristica [or privind urgenţa reglementării, aceste acte normative nu se supun dezbaterii publice. De asemenea apreciază că situaţia avută în vedere de Guvern poate fi calificată ca fiind una extraordinară, astfel încât pe cale de consecinţă, se poate susţine existenţa unei urgenţe în adoptarea reglementării criticate. În continuare susţine că nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1), întrucât măsurile instituite prin dispoziţiile legale criticate se încadrează în marja de apreciere a statului în determinarea oportunităţii şi a intensităţii politicilor privind acordarea măsurilor de protecţie socială. Cât priveşte invocarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie arată că dispoziţiile legale, prin care se acordă titlul de luptător cu rol determinant, titlu care stă la baza condiţiilor de acordare a indemnizaţiilor, se aplică pentru viitor, de la data intrării în vigoare a legii. Totodată, prin noul titlu acordat de actul normativ - luptător cu rol determinant -, legiuitorul a ţinut cont de specificul fiecărei situaţii, adoptând soluţii diferite pentru situaţii diferite.

17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei şi notele scrise depuse de acesta, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 30 decembrie 2014, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 1/2015 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015.

20. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin, (5), în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (4) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 108 alin. (3) privind emiterea ordonanţelor Guvernului şi ale art. 115 alin. (1),

(4) şi (6) privind delegarea legislativă. De asemenea sunt invocate art. 3 şi 14 privind interzicerea torturii şi a discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, privind protecţia proprietăţii.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională reţine că, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu Guvernul României, autorul excepţiei, deţinător al titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite1, a solicitat plata unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 şi ale art. I şi II din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2015, respectiv prin suprimarea drepturilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, referitoare la plata indemnizaţiei lunare reparatorie.

22. Analizând cadrul legislativ în materie, Curtea reţine că, în memoria celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de recunoaştere a meritelor celor care s-au remarcat în mod deosebit în lupta pentru răsturnarea regimului totalitar, ca recompensă a societăţii pentru contribuţia adusă la înfăptuirea Revoluţiei din 1989, a fost adoptată Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 23 august 1996, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit acestei legi, titlurile ce puteau fi acordate luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 erau: „Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989” şi „Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, precum şi drepturile ce se cuveneau beneficiarilor acestor titluri.

23. Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, prin art. 17, a abrogat Legea nr. 42/1990, însă a menţinut unele dintre soluţiile legislative ale reglementării abrogate. Astfel, este păstrată denumirea titlurilor „Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989” şi „Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, iar titlul „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989” se referă, în noua reglementare, la trei categorii, şi anume „Luptător Rănit”, „Luptător Reţinut” şi „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite”.

24. Curtea reţine că Legea nr. 341/2004 stabilea acordarea unor drepturi persoanelor care au obţinut titlurile prevăzute de aceasta, printre care, potrivit art. 4, şi dreptul la o indemnizaţie lunară reparatorie, în condiţiile legii. Acordarea titlurilor se făcea prin preschimbarea certificatelor eliberate în perioada 1990- 1997, privind calităţile şi titlurile atestate potrivit Legii nr. 42/1990.

25. Curtea observă că acordarea indemnizaţiei prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, potrivit căruia „De o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază şi persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 [„Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite”], numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor”, a fost suspendată, după cum urmează:

- în anul 2012, potrivit art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, introdus prin Legea nr. 283/2011 de aprobare a acesteia, lege publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011;

- în anul 2013, potrivit art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012;

- în anul 2014, potrivit art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 550 din 30 august 2013

26. Curtea reţine că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 şi Ordonanţa Guvernului nr. 1/2015, au fost modificate şi completate dispoziţii din Legea nr. 341/2004, care stabileau categoriile de titluri ce se pot acorda luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 şi drepturile corespondente deţinerii acestor titluri. Astfel, sunt păstrate denumirile titlurilor de „Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989” şi „Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, iar titlul „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989”, în noua formă a legii, se referă la patru categorii, şi anume „Luptător Rănit”, „Luptător Reţinut”, „Luptător cu Rol Determinant” şi „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite”. În acest sens, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, titlurile instituite se vor acorda în condiţiile legi, avându-se în vedere calităţile şi titlurile atestate, potrivit Legii nr. 42/1990, doar pentru cazurile în care solicitantul este posesor al certificatului şi titular al brevetului de atestare a titlului acordat de către Preşedintele României, prin decret prezidenţial, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Totodată, noul conţinut normativ al art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 prevede acordarea unei indemnizaţii de gratitudine lunară, persoanelor care au obţinut titlurile de „Luptător cu Rol Determinant”, cărora li s-au eliberat noile certificate potrivit noii reglementări.

27. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă, raportată la prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (4), Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale (spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005), Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei.

28. Analizând dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, prin prisma celor reţinute în jurisprudenţa sa, Curtea reţine că Guvernul a invocat următoarele aspecte pentru a justifica existenţa unei situaţii extraordinare şi a urgenţei reglementării:

- necesitatea promovării unor măsuri, pentru respectarea adevărului istoric, care să coincidă realităţii, în raport cu faptele şi evenimentele din decembrie 1989, în vederea acordării recunoştinţei statului român numai faţă de persoanele care au avut un rol determinant la victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, implicând reluarea plăţilor cu un efort bugetar redus faţă de cel existent, descurajarea abuzurilor, a încălcării prevederilor legale, ceea ce aduce în rândul revoluţionarilor autentici răsplata binemeritată a unui stat care nu-şi uită eroii;

- reluarea plaţilor privind indemnizaţiile reparatorii pentru toate categoriile de beneficiari, conform prevederilor Legii nr. 341/2004, începând cu luna ianuarie 2015;

- Legea nr. 341/2004 nu mai corespundea realităţilor social-politice şi economice; aplicarea greşită sau abuzivă a generat inechităţi şi multiplicarea numărului beneficiarilor, a generat conflicte sociale, manifestaţii de stradă, perturbarea activităţii Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, zvonuri cu impact negativ răspândite pe diferite paliere, aducând atingere şi autorităţii de stat. Actul normativ nu prevedea sau evidenţia criterii şi aspecte importante pentru persoanele care au avut un rol determinant şi pentru care se justifică existenţa unui astfel de act normativ; multiplicarea numărului certificatelor a generat stoparea plăţilor, începând cu anul 2012, către persoanele prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004. Plata indemnizaţiilor, având în vedere multiplicarea numărului certificatelor, a îngreunat bugetul de stat şi nu s-a justificat. Astfel, a fost luată măsura sistării plăţii indemnizaţiilor, care s-a produs în temeiul mai multor acte normative şi care, în aceste condiţii, a fost inechitabilă faţă de persoanele îndreptăţite, care au obţinut certificate de revoluţionar în baza autenticităţii şi veridicităţii actelor depuse la dosar, ceea ce a condus la probleme sociale grave (credite neachitate care au generat executări silite, abandonuri şcolare, boli, decese).

29. Ca atare, având în vedere că în Nota de fundamentare Guvernul arată că în anul 1996, în evidenţa Secretariatului de Stat Pentru Problemele Revoluţionarilor, un număr de 9.741 de persoane aveau Certificate de revoluţionar, iar la nivelul anului 2010 numărul a crescut considerabil, ajungând la 21.245 de persoane, precum şi faptul că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia (a se vedea, în acest sens, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragraful 49), Curtea constată ca neîntemeiată critica de neconstituţionalitate raportată la art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală.

30. Prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Curtea a reliefat necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societăţii şi interesele particulare ale persoanelor, sens în care este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui „just echilibru” între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50).

31. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia Guvernul nu avea abilitarea de a modifica Legea nr. 341/2004 printr-o ordonanţă, Curtea constată că, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (1),Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice”. Ordonanţa Guvernului nr. 1/2015 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 a fost adoptată în baza art. 1 pct. 1.1 şi pct. X din Legea nr. 184/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 956 din 29 decembrie 2014, lege care a permis Guvernului să adopte ordonanţe pentru modificarea şi completarea Legii nr. 341/2004. Ca atare, Curtea reţine caracterul neîntemeiat al acestei critici de neconstituţionalitate.

32. Referitor la critica de neconstituţionalitate intrinsecă, raportată la art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că dispoziţiile de lege deduse controlului de constituţionalitate nu oferă temei unei atare critici, întrucât nu conţin, în sine, nicio dispoziţie cu caracter retroactiv, textele urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare. Astfel, susţinerile autorului excepţiei, în sensul că se anulează vechile titluri, nu pot fi primite, deoarece prin noua reglementare nu se anulează vechile titluri, ci doar se stabilesc categoriile de persoane care vor beneficia, în condiţiile noii reglementări, de recunoştinţă şi gratitudine.

33. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate instituie o discriminare în cadrul aceleiaşi categorii de revoluţionari - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite -, prin sistarea plăţii indemnizaţiei lunare reparatorii, Curtea constată că normele supuse controlului de constituţionalitate se aplică tuturor destinatarilor săi, fără ca între aceştia să existe privilegii sau discriminări, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. A nega posibilitatea legiuitorului de a modifica sau de a abroga o normă ar însemna negarea competenţei sale legislative, ceea ce este inadmisibil. Din contră, legiuitorul, fie el originar, fie delegat, trebuie să vegheze la asigurarea stabilităţii economice a ţării şi să ia măsuri în consecinţă. În acest sens a se vedea Decizia nr. 90 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 5 aprilie 2012. Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că nu constituie o discriminare faptul că, prin aplicarea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate ca atare prin prisma propriilor lor interese subiective.

34. Cât priveşte critica potrivit căreia sistarea plăţii indemnizaţiei reparatorii contravine prevederilor constituţionale ale art. 44, Curtea constată netemeinicia acestor susţineri, întrucât, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, Decizia nr. 922 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, ori Decizia nr. 419 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 18 august 2014, a statuat că dreptul la indemnizaţie reparatorie nu reprezintă un drept fundamental, astfel că „legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum şi a stabilirii condiţiilor şi criteriilor de acordare”. Ca atare, indemnizaţia se acordă în condiţiile Legii nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 şi Ordonanţa Guvernului nr. 1/2015.

35. Faţă de cele menţionate anterior, şi critica raportată la prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie este neîntemeiată.

36. Întrucât normele legale criticate nu încalcă drepturile fundamentale invocate de autorul excepţiei, nu poate fi reţinută incidenţa în cauză a prevederilor art. 53 din Constituţie.

37. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Mitran în Dosarul nr. 976/2/CAF/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 1/2015 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 decembrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 888

din 16 decembrie 2015

asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2015 pentru completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi pentru modificarea art. 39 alin. (72) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

 

1. Cu Adresa nr. CP1/3.281 din 25 noiembrie 2015, Preşedintele României a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2015 pentru completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi pentru modificarea art. 39 alin. (72) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.

2. Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.501 din 25 noiembrie 2015, formând obiectul Dosarului nr. 1.724 A/2015.

3. În motivarea sesizării se susţine că legea criticată încalcă prevederile art. 120-122 din Constituţie „prin faptul că decizia cu privire la selectarea funcţionarilor publici şi a personalului contractual ce urmează a fi angajaţi de autorităţile publice locale (consilii locale şi primari, respectiv consilii judeţene şi preşedinţi de consilii judeţene) trebuie să revină acestora şi nu reprezentantului autorităţii executive centrale a statului (prefectului)”. De asemenea, „prin faptul că atribuţiile se realizează prin numire şi nu prin concurs, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2015 derogă de la principiile transparenţei ocupării funcţiei publice şi integrităţii exercitării acesteia”. Potrivit art. 121 alin. (2) din Constituţie, consiliile locale şi primarii rezolvă treburile publice din oraşe şi comune în exercitarea autonomiei locale. Din această perspectivă, problemele curente ale comunei sau oraşului nu pot fi realizate de un funcţionar public, numit de reprezentantul Guvernului în teritoriu.

4. Se mai susţine că legea criticată încalcă prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece reglementează în domeniul unor instituţii fundamentale ale statului, iar normele respective afectează, în sens negativ, regimul juridic ai acestora. Astfel, autorităţile administraţiei publice locale (consiliile locale, primarii şi consiliile judeţene) sunt instituţii fundamentale ale statului, în acest sens fiind Decizia nr. 1.105/2010 a Curţii Constituţionale, această natură fiind deopotrivă subliniată de statutul constituţional al acestora, consacrat de art. 120-122 - Administraţia publică locală, şi de faptul că organizarea şi funcţionarea lor se reglementează prin lege organică. Or, modificările operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2015 afectează regimul acestor instituţii în sens negativ, aducând atingere principiului autonomiei locale, respectiv acelor componente care vizează resursele materiale şi financiare, prin detaşarea de către prefect a unui funcţionar public.

5. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.

6. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 2/7.198 din 7 decembrie 2015, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.724 din 8 decembrie 2015, prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, potrivit expunerii de motive la ordonanţa de urgenţă criticată, aceasta modifică şi completează Legea nr. 215/2001, instituind un mecanism temporar care să asigure gestionarea intereselor comunităţilor locale în situaţiile de vid de putere apărute ca urmare a dizolvării autorităţilor deliberative şi imposibilităţii concomitente de exercitare a atribuţiilor de către autoritatea executivă, precum şi a vacantării funcţiei publice de conducere de secretar al unităţii administrativ-teritoriale. Actul criticat a fost emis în condiţiile art. 102 alin. (1) din Constituţie, pornind de la interesul naţional privind buna gestiune a treburilor publice la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi de la faptul că administraţia publică locală nu poate desfăşura, în lipsa reprezentanţilor aleşi/numiţi, gestionarea curentă a problemelor colectivităţilor locale. Nu se poate vorbi de o intervenţie abuzivă a Instituţiei Prefectului în atribuţiile primarilor ori consiliilor locale/judeţene, întrucât autorităţile alese ale administraţiei publice îşi păstrează atribuţiile prin exercitarea cărora se realizează autonomia locală. De asemenea nu sunt afectate principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice, „din moment ce acestea presupun şi raporturile cu prefectul şi Guvernul, iar în cadrul acestora secretarul numit, în condiţiile excepţionale vizate de prevederile criticate şi cu îndeplinirea condiţiilor de studii şi vechime, are capacitatea de a gestiona o parte din treburile publice - cele curente - atunci când primarul ori consiliul local/judeţean nu îşi poate exercita atribuţiile. Scopul legitim al prevederilor criticate este acela de a asigura „continuitatea efectivităţii gestionării curente a interesului local al colectivităţii locale”. Ca urmare, nu pot fi primite nici criticile referitoare la încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât nu este suprimat/vătămat/lezat niciun aspect al regimului juridic al acestor instituţii. Dimpotrivă, consecinţele măsurilor instituite sunt exclusiv pozitive şi urmăresc un scop legitim, în concordanţă cu principiile autonomiei locale, descentralizării şi deconcentrării serviciilor publice. Se subliniază că autonomia financiară a colectivităţii locale din unitatea administrativ-teritorială în care funcţionarul public detaşat temporar de către prefect va fi ordonator principal de credite pentru activităţile curente nu este prejudiciată, tocmai pentru că stabilirea, constituirea resurselor financiare ale respectivei unităţi administrativ-teritoriale pe care o presupune autonomia financiară ca aspect al autonomiei locale rămân în afara atribuţiilor secretarului, competenţele acestuia vizând strict şi limitativ gestionarea treburilor curente, esenţială pentru menţinerea efectivităţii liberei administrări şi neavând natură constitutivă.

7. Guvernul a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. 5/6.770/2015, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.940 din 16 decembrie 2015, prin care arată că „argumentele expuse de autorii criticii de neconstituţionalitate nu sunt întemeiate.” Astfel, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la sintagma constituţională de „instituţii fundamentale ale statului”, conchizându-se că autorităţile administraţiei publice locale reprezintă instituţii fundamentale ale statului. Cât priveşte „soluţia de numire a unei persoane care să exercite atribuţiile secretarului unităţii administrativ-teritoriale” se prezintă mai întâi o serie de consideraţii referitoare la principiul autonomiei locale, respectiv statutul secretarului unităţii administrativ-teritoriale. Se conchide că „desemnarea de către prefect prin ordin a unei persoane din cadrul compartimentului juridic al instituţiei prefectului care să exercite atribuţiile de secretar al unităţii administrativ-teritoriale, chiar şi o perioadă determinată de timp, [...] vine în contradicţie cu principiul autonomiei locale consacrat de art. 120 din Constituţie”. În continuare se arată că „ar putea fi afectată în sens negativ funcţia publică de conducere (secretar al unităţii administrativ-teritoriale), prin reglementarea la nivel de ordonanţă de urgenţă a posibilităţii de exercitare a acesteia de către o persoană reprezentantă a autorităţii administraţiei publice centrale. În plus, în situaţia împuternicirii unei astfel de persoane din cadrul prefecturii de a exercita funcţia publică de secretar al unităţii administrativ-teritoriale, nu rezultă în ce raporturi se află acesta cu autoritatea care a împuternicit-o.” în final, se apreciază că „revine instanţei de contencios constituţional atributul exclusiv de a hotărî asupra pertinenţei argumentelor invocate de autorii sesizării.”

8. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, raportul judecătorului-raportor, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, dispoziţiile legale criticate, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

9. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2015 pentru completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi pentru modificarea art. 39 alin. (72) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. Legea criticată cuprinde un articol unic, potrivit căruia se aprobă ordonanţa de urgenţă a Guvernului menţionată. Din examinarea criticilor de neconstituţionalitate formulate rezultă că pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate se critică însăşi ordonanţa de urgenţă aprobată prin lege.

10. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2015 pentru completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi pentru modificarea art. 39 alin. (72) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 28 mai 2015, şi are următorul cuprins:

„Art. I. - Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La articolul 55, după alineatul (8) se introduc patru noi alineate, alineatele (81)-(84), cu următorul cuprins:

«(81) în situaţia excepţională în care primarul se află în imposibilitatea exercitării mandatului în conformitate cu prevederile art. 60 sau art. 69-71, consiliul local este dizolvat în condiţiile alin. (1)-(6), iar funcţia de secretar al unităţii administrativ-teritoriale este vacantă, prefectul numeşte prin ordin o persoană prin detaşare în condiţiile art. 89 alin. (1) şi (2) şi, după caz, art. 92 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care să exercite atribuţiile de secretar al unităţii administrativ-teritoriale pentru a rezolva problemele curente ale comunei, oraşului sau municipiului, până la ocuparea funcţiei publice de conducere de secretar în conformitate cu prevederile legislaţiei privind funcţia publică şi funcţionarii publici.

(82) Persoana desemnată potrivit prevederilor alin. (81) trebuie să îndeplinească condiţiile de studii şi vechime în specialitatea studiilor în condiţiile prezentei legi şi ale legislaţiei privind funcţia publică şi funcţionarii publici.

(83) în situaţia prevăzută la alin. (81), prefectul trebuie să solicite cu celeritate Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de conducere de secretar al comunei, oraşului sau municipiului, după caz, în condiţiile legii.

(84) Numirea în funcţia de secretar al comunei, oraşului sau municipiului, după caz, se face, în situaţia prevăzută la alin. (83), de către prefect, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.»

2. La articolul 99, după alineatul (8) se introduc patru noi alineate, alineatele (9)-(12), cu următorul cuprins:

«(9) în situaţia excepţională în care preşedintele consiliului judeţean se află în imposibilitatea exercitării mandatului, consiliul judeţean este dizolvat în condiţiile alin. (1)-(7), iar funcţia de secretar al judeţului este vacantă, prefectul numeşte prin ordin o persoană prin detaşare, în condiţiile art. 89 alin. (1) şi (2) şi, după caz, art. 92 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care să exercite atribuţiile de secretar al judeţului pentru a rezolva problemele curente ale judeţului, până la ocuparea funcţiei publice de conducere de secretar în conformitate cu prevederile legislaţiei privind funcţia publică şi funcţionarii publici.

(10) Persoana desemnată potrivit prevederilor alin. (9) trebuie să îndeplinească condiţiile de studii şi vechime în specialitatea studiilor în condiţiile prezentei legi şi ale legislaţiei privind funcţia publică şi funcţionarii publici.

(11) în situaţia prevăzută la alin. (9), prefectul trebuie să solicite cu celeritate Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de conducere de secretar al judeţului în condiţiile legii.

(12) Numirea în funcţia de secretar al judeţului se face, în situaţia prevăzută la alin. (11), de către prefectul judeţului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.»

3. La articolul 117, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

«(2) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţiile prevăzute la art. 55 alin. (81) sau, după caz, la art. 99 alin. (9), secretarul unităţii administrativ-teritoriale îndeplineşte funcţia de ordonator principal de credite pentru activităţile curente.»

Art. II. - Alineatul (72) al articolului 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

«(72) Primarii, preşedinţii consiliilor judeţene, respectiv primarul general al municipiului Bucureşti, aflaţi în situaţia prevăzută la alin. (71), aplică în anul financiar în curs ultimul buget aprobat, actualizat cu sumele repartizate, în anul curent, de la bugetul de stat sau de la alte bugete, cu încadrarea cheltuielilor în limita lunară de 1/12 din totalul acestui buget.»0

11. Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 115 alin. (6) referitoare la domeniile în care nu pot fi adoptate ordonanţe de urgenţă şi art. 120-122 privitoare la administraţia publică locală.

12. Procedând mai întâi la examinarea admisibilităţii sesizării din perspectiva competenţei Curţii Constituţionale, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, sau Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009). Curtea este competentă să analizeze în cadrul controlului a priori de constituţionalitate care priveşte legea de aprobare însăşi îndeplinirea de către ordonanţa de urgenţă aprobată a condiţiilor prevăzute de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie (în acest sens, cu titlu exemplificativ, sunt Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 584 din 13 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 6 iulie 2007, şi Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011), Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că viciul de neconstituţionalitate a unei ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanţei respective. Legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, Decizia nr. 584 din 13 iunie 2007, precitate, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, sau Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012).

13. Astfel fiind, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

14. Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea sunt formulate, mai întâi, în raport cu prevederile art. 120-122 din Constituţie, respectiv faţă de principiul autonomiei locale pe care acestea îl consacră, susţinându-se, în esenţă, că legea este neconstituţională deoarece stabileşte, în sarcina prefectului, numirea de funcţionari publici în cadrul autorităţilor publice locale. Pe baza concluziei referitoare la afectarea principiului menţionat se susţine şi încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, ce consacră limite ale legiferării pe calea ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului.

15. Analizând aceste critici, Curtea reţine mai întâi că dispoziţiile art. 120 din Constituţie consacră principiile de bază ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale: al descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice, cele ale art. 121 stabilesc care sunt autorităţile prin care se realizează autonomia locală, şi anume consiliile locale şi primarii aleşi, iar art. 122 priveşte consiliul judeţean. Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea a administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, „prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii”, potrivit art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege,

„A cest drept se exercită de consiliile locale şi primari, precum şi de consiliile judeţene, autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat”, iar, potrivit art. 4 alin. (1) şi (2), „(1) Autonomia locală este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele prevăzute de lege. (2) Autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului, municipiului sau judeţului, după caz.”

16. Faţă de dispoziţiile citate rezultă că autonomia locală se exercită prin autorităţile locale ce constituie voinţa colectivităţilor locale, exprimată prin vot universal, egal, direct, secret, liber exprimat, şi reprezintă aptitudinea legală a autorităţilor menţionate de a decide, în mod independent, pe baza şi în limitele legii, asupra colectivităţilor locale pe care le reprezintă. Regimul juridic al autonomiei locale priveşte: caracterul administrativ (în sensul de mod de organizare şi funcţionare a autorităţilor administraţiei publice locale); caracterul financiar (autorităţile autonome locale dispun de resurse financiare, materiale, umane necesare realizării competenţei lor legale); excluderea raporturilor de subordonare faţă de alte autorităţi publice de nivel local, judeţean sau central sau a autorităţilor autonome unele faţă de altele; organizarea, funcţionarea, competenţa, atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale şi modul în care acestea gestionează resursele menţionate, precum şi bunurile care constituie domeniul public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale.

17. În cauză, potrivit preambulului ordonanţei de urgenţă criticate, măsurile pe care aceasta le reglementează privesc exclusiv instituţia secretarului unităţii administrativ-teritoriale, iar nu şi autorităţile administraţiei publice locale alese prin vot, şi sunt aplicabile numai în „situaţia excepţională de la nivelul unor unităţi administrativ-teritoriale aflate în situaţia de a nu realiza gestionarea şi soluţionarea treburilor publice în situaţia în care consiliul local este dizolvat în conformitate cu prevederile art. 55 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv consiliul judeţean este dizolvat în conformitate cu prevederile art. 99 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborată cu situaţia în care primarul nu îşi poate exercita mandatul în conformitate cu prevederile art. 60 sau art. 69 şi 70 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv preşedintele consiliului judeţean nu îşi poate exercita mandatul, dublate fiind de existenţa funcţiei publice vacante de secretar la unitatea administrativ-teritorială”. Numai într-un astfel de context, cu caracter de excepţie, prefectul numeşte prin ordin o persoană prin detaşare în condiţiile art. 89 alin. (1) şi (2) şi, după caz, art. 92 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care să exercite atribuţiile de secretar al unităţii administrativ-teritoriale. Este de asemenea consacrată obligaţia prefectului de a solicita cu celeritate Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de conducere de secretar ai judeţului, în condiţiile legii.

18. Cât priveşte secretarul unităţii administrativ-teritoriale, instituţie la care normele criticate se referă, Curtea constată Că acesta nu face parte din autorităţile alese/numite, ci din categoria funcţionarilor de carieră. Potrivit art. 116 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, „fiecare unitate administrativ-teritorială şi subdiviziune administrativ-teritorială a municipiilor are un secretar salarizat din bugetul local. Secretarul comunei, oraşului, municipiului, judeţului şi al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiilor este funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice sau administrative. Secretarul se bucură de stabilitate în funcţie. Rezultă că, spre deosebire de autorităţile alese locale care au o natură politică, secretarul unităţii administrativ-teritoriale are statutul de tehnician apolitic, în scopul de a asigura cu obiectivitate şi imparţialitate politică continuitatea legală a activităţii în administraţia politică locală.

19. Astfel, potrivit art. 117 din Legea nr. 215/2001, „Secretarul unităţii administrativ-teritoriale îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii: a) avizează, pentru legalitate, dispoziţiile primarului şi ale preşedintelui consiliului judeţean, hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean; b) participă la şedinţele consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean;

c) asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local şi primar, respectiv consiliul judeţean şi preşedintele acestuia, precum şi între aceştia şi prefect;

d) organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local şi a dispoziţiilor primarului, respectiv a hotărârilor consiliului judeţean şi a dispoziţiilor preşedintelui consiliului judeţean; e) asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile, instituţiile publice şi persoanele interesate a actelor prevăzute la lit. a), în condiţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare; f) asigură procedurile de convocare a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean, şi efectuarea lucrărilor de secretariat, comunică ordinea de zi, întocmeşte procesul-verbal al şedinţelor consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean, şi redactează hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean; g) pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local, respectiv a consiliului judeţean, şi comisiilor de specialitate ale acestuia; h) alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliul local, de primar, de consiliul judeţean sau de preşedintele consiliului judeţean, după caz.” De asemenea, potrivit alin. (2) al art. 117, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2015, „Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţiile prevăzute la art. 55 alin. (81) sau, după caz, la art. 99 alin. (9), secretarul unităţii administrativ-teritoriale îndeplineşte funcţia de ordonator principal de credite pentru activităţile curente.”

20. Aşadar, normele legale criticate nu interferează în privinţa alegerii, statutului sau atribuţiilor autorităţilor alese prin care se realizează autonomia locală. Exclusiv în situaţia imposibilităţii concomitente de exercitare a atribuţiilor de către aceste autorităţi, precum şi a vacantării funcţiei publice de conducere de secretar al unităţii administrativ-teritoriale, legiuitorul a atribuit prefectului competenţa de numire a persoanei care să exercite atribuţiile de secretar al unităţii administrativ-teritoriale, funcţionar în a cărui sarcină stă, aşa cum am arătat mai sus, asigurarea continuităţii normale şi legale a activităţii în administraţia politică locală.

21. Nu se poate reţine că prin numirea secretarului unităţii administrativ-teritoriale de către prefect, în situaţii cu caracter excepţional, ar fi afectate în vreun fel dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice focale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice. Dimpotrivă, măsura reglementată răspunde necesităţii de a asigura buna desfăşurare a treburilor publice la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, în condiţiile în care administraţia publică locală nu poate realiza, în lipsa reprezentanţilor aleşi/numiţi, gestionarea curentă a problemelor colectivităţilor locale.

22. Cât priveşte secretarul unităţii administrativ-teritoriale numit în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2015, acesta beneficiază de acelaşi statut, în sensul de garanţii care stau la baza exercitării funcţiei publice (legalitate, imparţialitate şi obiectivitate), prevăzute deopotrivă de Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Numirea sa de către prefect fie prin detaşare, fie ca urmare a concursului promovat în condiţiile legii, se realizează pentru asigurarea continuităţii activităţii la nivelul administraţiei unităţii administrativ-teritoriale şi nu are semnificaţia subordonării sale faţă de prefect sau a substituirii de către prefect a reprezentanţilor aleşi ai autorităţilor publice locale în raporturile juridice cu secretarul unităţii administrativ-teritoriale.

23. Faptul că, în situaţia numirii prin detaşare, secretarul unităţii administrativ-teritoriale capătă o atribuţie în plus, adică aceea de ordonator principal de credite pentru activităţile curente, în condiţiile în care atribuţia de ordonator principal de credite aparţine în mod obişnuit primarului şi, respectiv, preşedintelui de consiliu judeţean [art. 63 alin. (4) lit. a) şi art. 104 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 21 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006], nu este de natură să determine o afectare a principiului autonomiei locale, având în vedere garanţiile mai sus arătate. De altfel, Legea nr. 273/2006 permite delegarea calităţii de ordonatori principali de credite de către aceştia [art. 21 alin. (3) din lege], iar ordonanţa de urgenţă a Guvernului criticată răspunde situaţiilor de imposibilitate atât de exercitare, cât şi de delegare a acestei atribuţii şi vizează, astfel cum se menţionează în mod expres, doar activităţile curente. Intervenţia prefectului în cazurile menţionate se referă doar la numirea secretarului unităţii administrativ-teritoriale, iar nu şi la modificarea atribuţiilor sale (care sunt prevăzute prin lege) ori a stabilirii de însărcinări pe care acesta le poate primi, în condiţiile legii, numai de la consiliul local, primar, consiliul judeţean sau preşedintele consiliului judeţean. Astfel fiind, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile formulate în raport de prevederile art. 120-122 din Constituţie.

24. În motivarea sesizării se mai susţine neconstituţionalitatea actului criticat în raport cu prevederile art. 115 alin. (8) din Constituţie, care prevăd că „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”. Autorul sesizării apreciază că, încălcându-se autonomia locală în sensul celor susţinute, este afectat regimul unor instituţii fundamentale, în interpretarea dată acestui concept în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

25. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale „sunt instituţii fundamentale ale statului acelea reglementate expres de Constituţie, în mod detaliat ori măcar sub aspectul existenţei lor, în mod explicit sau doar generic (instituţiile cuprinse în titlul III din Constituţie, precum şi autorităţile publice prevăzute în alte titluri ale Legii fundamentale)” (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009). Aşadar, instituţiile fundamentale ale statului au „statut constituţional” (Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009). Astfel, Curtea a considerat ca sunt instituţii fundamentale ale statului, spre exemplu, Curtea de Conturi (Decizia nr. 544 din 28 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 30 iunie 2006, sau Decizia nr. 1.555 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 28 decembrie 2009), Preşedintele României (Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 12 decembrie 2007), Consiliul Superior al Magistraturii (Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007 sau Decizia nr. 230 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 12 iunie 2013), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009), Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009), ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice (Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009), Ministerul Public (Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010), consiliile locale, primarii şi consiliile judeţene (Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2010) sau Curtea Constituţională (Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012).

Ca urmare, în acord cu susţinerile autorului excepţiei, autorităţile administraţiei publice locale prevăzute de art. 120-122 din Constituţie sunt circumscrise sintagmei de „instituţii fundamentale ale statului”.

26. Curtea, în jurisprudenţa sa, mai stabilit că „se poate deduce că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi necondiţionată atunci când menţionează că «nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale» şi că «nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică». În celelalte domenii prevăzute de text, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin”. În continuare, Curtea a arătat că „verbul «a afecta» este susceptibil de interpretări diferite, aşa cum rezultă din unele dicţionare. Din punctul de vedere al Curţii, aceasta urmează să reţină numai sensul juridic al noţiunii, sub diferite nuanţe, cum ar fi: «a suprima», «a aduce atingere», «a prejudicia», «a vătăma», «a leza», «a antrena consecinţe negative»“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008). Cât priveşte înţelesul sintagmei „afectare a regimului instituţiilor fundamentale ale statului”, Curtea, prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 sau Decizia nr. 230 din 9 mai 2013, a statuat că aceasta vizează „toate componentele care definesc regimul juridic al acestora - structura organizatorică, funcţionarea, competenţele, resursele materiale şi financiare, numărul şi statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adoptă etc.”. De asemenea, toate aceste componente se subsumează organizării şi funcţionării instituţiilor fundamentale ale statului (Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010). _

27. În prezenta cauză, normele criticate reglementează în domeniul unor instituţii fundamentale, însă, pentru motivele arătate, acestea nu aduc atingere/prejudiciază/vatămă/lezează instituţiile menţionate, ci, dimpotrivă, asigură buna gestionare şi continuitatea activităţii în administraţia politică locală, în situaţii cu caracter excepţional. În preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2015 se arată că în astfel de situaţii nu se pot plăti salariile personalului din învăţământ, sănătate şi administraţie, bugetul local şi, implicit, bugetul de stat fiind afectate în mod negativ, întrucât nu pot fi onorate angajamentele deja asumate, generându-se penalităţi în sarcina autorităţii publice locale Măsurile adoptate constituie deci soluţia identificată de Guvern în vederea evitării unei grave atingeri a interesului public (administraţie, sănătate, învăţământ), în realizarea deopotrivă a rolului Guvernului prevăzut de art. 102 alin. (1) din Constituţie, de a exercita conducerea generală a administraţiei publice, şi a rolului prefectului de garant al respectării legii şi ordinii publice la nivel local şi nu aduc atingere principiului autonomiei locale. Ca urmare, sunt neîntemeiate şi criticile formulate în raport cu prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie.

28. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) şi ai art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2015 pentru completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi pentru modificarea art. 39 alin. (72) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi generai obligatorie

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII ELECTORALE PERMANENTE

 

AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea modelelor proceselor-verbale privind consemnarea rezultatului votării la alegerile locale

 

Având în vedere prevederile art. 94 alin. (3), art. 103 alin. (2) şi art. 104 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,

în temeiul art. 104 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 126 alin. (2) din Legea nr. 115/2015,

Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Se aprobă modelele proceselor-verbale privind consemnarea rezultatelor votării pentru consiliile locale, primarii comunelor, ai oraşelor şi ai municipiilor, precum şi pentru consiliile judeţene, care vor fi utilizate de birourile electorale ale secţiilor de votare la alegerile locale, prevăzute în anexele nr. 1-3.

(2) Se aprobă modelele proceselor-verbale privind consemnarea rezultatelor votării pentru consiliile locale şi primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti, care vor fi utilizate de birourile electorale ale secţiilor de votare la alegerile locale, prevăzute în anexele nr. 4-7.

Art. 2. - (1) Se aprobă modelele proceselor-verbale privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatelor pentru consiliile locale şi primarii comunelor, ai oraşelor şi ai municipiilor, care vor fi utilizate de birourile electorale de circumscripţie comunală, orăşenească şi municipală la alegerile locale, prevăzute în anexele nr. 8 şi 9.

(2) Se aprobă modelele proceselor-verbale privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatelor pentru consiliile locale şi primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, care vor fi utilizate de birourile electorale de circumscripţie ale sectoarelor municipiului Bucureşti la alegerile locale, prevăzute în anexele nr. 10 şi 11.

Art. 3. - (1) Se aprobă modelele proceselor-verbale privind centralizarea pe judeţ a voturilor şi a rezultatului alegerilor pentru consiliile locale şi primarii comunelor, ai oraşelor şi ai municipiilor, care vor fi utilizate de birourile electorale de circumscripţie judeţeană la alegerile locale, prevăzute în anexele nr. 12 şi 13.

(2) Se aprobă modelul procesului-verbal privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatelor pentru consiliile judeţene, care va fi utilizat de birourile electorale de circumscripţie judeţeană la alegerile locale, prevăzut în anexa nr. 14.

(3) Se aprobă modelele proceselor-verbale privind centralizarea voturilor şi constatarea rezultatului alegerilor pentru consiliile locale şi primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, care vor fi utilizate de biroul electoral de circumscripţie al municipiului Bucureşti la alegerile locale, prevăzute în anexele nr. 15 şi 16.

(4) Se aprobă modelele proceselor-verbale privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatelor pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general ai municipiului Bucureşti, care vor fi utilizate de către biroul electoral de circumscripţie al municipiului Bucureşti la alegerile locale, prevăzute în anexele nr. 17 şi 18.

Art. 4. - Se aprobă modelele proceselor-verbale privind centralizarea pe ţară a voturilor şi constatarea rezultatului pentru alegerea consiliilor locale, a primarilor, a consiliilor judeţene, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi a primarului general al municipiului Bucureşti, care vor fi utilizate de către Biroul Electoral Central la alegerile locale, prevăzute în anexele nr. 19-23.

Art. 5. - Anexele nr. 1-23*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente,

Ana Maria Patru

Contrasemnează:

Vicepreşedinte,

Constantin-Florin Mituleţu-Buică

Vicepreşedinte,

Dan Vlaicu

 

Bucureşti, 2 martie 2016.

Nr. 12.


*) Anexele nr. 1-23 sunt reproduse în facsimil.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.