MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 223/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 223         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 25 martie 2016

 

SUMAR

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

500. - Ordin al ministrului afacerilor externe privind documentele care atestă reşedinţa în străinătate în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile parlamentare din anul 2016

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 1 din 18 ianuarie 2016 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

 

ORDIN

privind documentele care atestă reşedinţa în străinătate în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile parlamentare din anul 2016

 

Ţinând cont de prevederile art. 83 alin. (4) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente,

în temeiul art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 8/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul afacerilor externe emite următorul ordin:

Art. 1. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile parlamentare din anul 2016, se stabilesc documentele care atestă reşedinţa în străinătate, prevăzute în lista din anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

 

Ministrul afacerilor externe,

Lazăr Comănescu

 

Bucureşti, 21 martie 2016.

Nr. 500.

 

ANEXĂ

 

LISTA

documentelor care atestă reşedinţa în străinătate în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile parlamentare din anul 2016

 

NOTE:

1. Pentru cetăţenii români care deţin şi cetăţenia statului de reşedinţă, documentele de identitate eliberate de autorităţile locale ale statului de reşedinţă (carte de identitate, paşaport, certificat de naturalizare/cetăţenie etc.) reprezintă dovada de reşedinţă în statul respectiv.

2. Documentele speciale emise cetăţenilor români angajaţi ai misiunilor diplomatice/oficiilor consulare şi ai organizaţiilor internaţionale cu sediul în străinătate, precum şi cele emise membrilor de familie ai acestora reprezintă dovada de reşedinţă în statul respectiv.

3. În vederea exercitării dreptului de vot la alegerile parlamentare din anul 2016 este necesară prezentarea unui singur document din cele enumerate mai jos.

 

Nr. crt.

Ţara

Documentele

1.

Afganistan

1. viză de lungă şedere

2.

Africa de Sud

1. carte de identitate eliberată cetăţenilor străini

2. document care atestă stabilirea domiciliului în ţara de reşedinţă eliberat de Ministerul de Interne local

3. declaraţie pe propria răspundere dată în faţa autorităţilor locale de poliţie prin care se atestă adresa de domiciliu

4. permis de reşedinţă temporară, acordat sub forma unei vize

5. permis de rezidenţă permanentă

3.

Albania

1. document care atestă domiciliul

2. permis de şedere pentru străini

4.

Algeria

1. carte de reşedinţă

2. permis de şedere

5.

Andorra

1. titlu de sejur eliberat străinilor

2. permis de conducere

6.

Angola

1. permis de şedere permanentă

2. permis de şedere temporară

3. viză de muncă aplicată în paşaport

4. carte de rezidenţă pentru cetăţeni străini

7.

Arabia Saudită

1. permis de rezident

2. adeverinţă care să ateste adresa

8.

Argentina

1. document de identitate pentru străini

2. adeverinţă privind rezidenţă temporară

3. adeverinţă privind rezidenţa permanentă

g.

Armenia

1. permis de rezidenţă temporară

2. document de călătorie pentru străini

3. permis de şedere permanentă

10.

Australia

1. viză de rezidenţă temporară

2. viză de rezidenţă permanentă

3. permis de conducere

11.

Austria

1. dovadă de înscriere sau înregistrare

2. adeverinţă de înregistrare pentru cetăţenii SEE şi ai Confederaţiei Elveţiene

3. certificat privind libera circulaţie în UE

4. titlu de şedere sau dovadă de stabilire

5. document de identitate cu fotografie pentru cetăţenii comunitari

6. adeverinţă de lungă şedere

12.

Azerbaidjan

1, permis de rezidenţă temporară

2. permis de rezidenţă permanentă

13.

Bahamas

1. permis de şedere permanentă

14.

Bahrain

1. carte de identitate pentru străini

2. permis de şedere

15.

Bangladesh

Conform pct. 1 şi 2 din notă

16.

Belarus

1. permis de şedere

17.

Belgia

1. permis de şedere temporară, tip E

2. permis de şedere permanentă, tip E+

3. atestat de înregistrare la primărie pentru şedere temporară

4. atestat de înregistrare la primărie pentru şedere permanentă

5. carte de identitate pentru străini

6. certificat de înregistrare în registrul străinilor

7. certificat de înregistrare

18.

Bolivia

Conform pct. 1 şi 2 din notă

19.

Bosnia şi Herţegovina

1. colant privind reşedinţa aplicat în paşaport

2. cârd pentru rezidenţi străini

3. decizie de acordare a rezidenţei

20.

Botswana

1. permis de şedere

2. document privind stabilirea domiciliului

3. act eliberat de organele de poliţie care conţine adresa de domiciliu

21.

Brazilia

1. carte de identitate pentru străini

2. carte de domiciliu

3. document de rezidenţă temporar

22.

Bulgaria

1. permis de şedere pentru cetăţenii UE

2. cârd de rezidenţă permanentă pentru străini

3. certificat de rezidenţă pe termen lung

4. adeverinţă eliberată de autorităţile locale prin care se confirmă şederea

23.

Cambodgia

1. viză aplicată în paşaport

24.

Canada

1. titlu de călătorie

2. titlu de călătorie pentru refugiaţi

3. certificat de identitate

4. cârd de rezident permanent

5. fişă privind dreptul de şedere IMM 1000

6. permis de şedere temporară

7. permis de muncă

8. permis de studii

9. permis pentru refugiaţi

10. permis de conducere

25.

Capul Verde

1. permis de şedere permanentă

26.

Republica Centrafricană

Conform pct. 1 şi 2 din notă

27.

Cehia

1. permis de rezidenţă temporară

2. permis de rezidenţă permanentă

3. colant aplicat în paşaport privind permisiunea de şedere temporară/permanentă

4. adeverinţă privind reşedinţa

28.

Chile

1. carte de identitate pentru străini

2, permis de şedere permanentă

29.

R.P, Chineză

1. permis de şedere

2. dovadă de stabilire a reşedinţei eliberată de secţiile de poliţie:

a) tipizatul model 2008

b) tipizatul model 2009

c) dovadă de stabilire a reşedinţei temporare

d) dovadă de stabilire a reşedinţei temporare pentru vizitatori

3. permis de şedere permanentă eliberat de Hong Kong şi Macao

30.

Cipru

1. certificat de înregistrare

2. permis de şedere temporară

3. carte de identitate pentru străini

4. permis de şedere „RTCNH sub forma unei vize/ştampile aplicate în paşaport

31.

Coasta de Fildeş

1. certificat de rezidenta

2. permis de şedere temporară

32.

Como re

1. document privind stabilirea domiciliului

2, act eliberat de organele de poliţie care conţine adresa de domiciliu

33.

Congo

1. viză de şedere

2. atestat de rezidenţă

34.

Costa Rica

Conform pct. 1 şi 2 din notă

35.

Columbia

1. carte de identitate pentru străini

2. permis de şedere temporară

36.

Croaţia

1. permis de rezidenţă

2. cârd de rezidenţă

3. carte de identitate pentru străini

4. adeverinţă eliberată de unităţile de poliţie

5. viză aplicată în paşaport

37.

Cuba

1. carte de identitate pentru străini (completată olograf)

38.

Danemarca

1. permis de şedere/rezidenţă

2. dovadă a dreptului de şedere având forma unei adeverinţe

3. certificat de înregistrare

4. permis de conducere

5. cârd de sănătate

39.

Republica Dominicană

1. carte de identitate pentru străini

40.

Egipt

1. permis de şedere temporară sub forma unui colant aplicat în paşaport

2. viză de şedere

41.

El Salvador

Conform pct. 1 şi 2 din notă

42.

Elveţia

1. permis de şedere de tip cârd

2. permis de şedere electronic de tip cârd

3. permis de şedere permanentă

4. permis de şedere de scurtă durată

43.

Emiratele Arabe Unite

1. viză de reşedinţă

2. permis de rezidenţă

44.

Estonia

1. permis de rezidenţă temporară

2. cârd de identitate pentru cetăţeni UE

3. permis de reşedinţă sub formă de colant aplicat în paşaport

4. permis de reşedinţă pe termen lung sub formă de viză aplicată în paşaport

5. extras de reşedinţă eliberat de Registrul Populaţiei

45.

Etiopia

1. permis de şedere temporară

46.

Filipine

1. certificat de înregistrare pentru străini

2. permis de muncă pentru străini

3. viză de reşedinţă

47.

Finlanda

1. permis de rezidenţă

2. cârd de rezidenţă

3. permis de reşedinţă sub formă de colant aplicat în paşaport

4. atestat de reşedinţă eliberat de evidenţa populaţiei

5. atestat de reşedinţă eliberat de poliţie

6. permis de conducere

48.

Franţa

1. titlu de sejur (modelul electronic şi carte de rezident)

2. recipisă temporară care înlocuieşte titlul de sejur expirat sau pierdut

3. adeverinţă, certificat şi atestat prin care primarul/funcţionarul primăriei certifică şi semnează faptul că solicitantul domiciliază în Franţa

4. certificat sau adeverinţă de şcolarizare

5. atestat care conţine numărul naţional de asigurare medicală

6. ultimul aviz de impozitare

7. dovadă a calităţii de şomer (cu valabilitate de un an)

8. permis de conducere

9. cârd de asigurare medicală

10. atestat de domiciliu eliberat de Ministerul de Interne francez

49.

Ga bon

1. permis de şedere

50.

Gambia

Conform pct. 1 şi 2 din notă

51.

Germania

1. adeverinţă privind domiciliul permanent/reşedinţa

2. adeverinţă privind dreptul la liberă circulaţie şi la alegerea domiciliului în UE

3. permis de muncă (numai pentru persoanele care deţin şi cetăţenia germană)

4. permis de şedere pe durată determinată

5. permis de şedere

6. permisiune de stabilire permanentă

7. permisiune de şedere permanentă EU

52.

Georgia

1. permis electronic de şedere temporară

2. permis de şedere permanentă

53.

Grecia

1. adeverinţă de înregistrare

2. permis de şedere pe suport letric

3. adeverinţă privind domiciliul

4. adeverinţă de înregistrare ca membru de familie al unui cetăţean european

5. carte de rezidenţă pentru membrul de familie al unui cetăţean european

54.

Ghana

Conform pct. 1 şt 2 din notă

55.

Guatemala

1. viză aplicată în paşaport

2. permis de şedere

56.

Guineea Bissau

1. permis de şedere

57.

Guineea Conakry

Conform punctelor 1 şi 2 din notă

58.

Guyana

Conform pct. 1 şi 2 din notă

59.

India

1. PIO Cârd

2. certificat de înregistrare

3. viză aplicată în paşaport

60.

Indonezia

1. permis de şedere temporară

2. permis de şedere permanentă

61.

Iordania

1. permis de şedere

2. permis de muncă

3. viză de şedere aplicată în paşaport

62.

Irak

1. document care atestă dreptul de şedere

2. document care atestă domiciliul

63.

Iran

1. viza de muncă

2. viza de rezidenţă

64.

Irlanda

1. adeverinţa privind adresa de domiciliu emisă de poliţie sau de serviciile sociale

2. certificat de înregistrare

3. atestat privind încadrarea în muncă şi plata taxelor şi impozitelor (formularele P45 şi P60)

4. document care conţine numărul de înregistrare socială (cârd social şi scrisoare de atribuire a numărului de înregistrare socială)

5. contract de închiriere a locuinţei înregistrat la autorităţi

6. contract de proprietate a unui imobil rezidenţial

7. permis de conducere

65.

Islanda

1. permis de şedere

2. certificat de rezidenţă

66.

Israel

1. carte de identitate emisă pentru persoanele care urmează să primească cetăţenia

2. carte de identitate emisă pentru cetăţenii străini rezidenţi

3. viză de reşedinţă sau de muncă

67.

Italia

1. carte de identitate pentru cetăţenii străini

2. atestat de şedere/de înscriere în registrul populaţiei

3. certificat de rezidenţă emis de primăria locală

4. certificat privind componenţa familiei - dacă pe acesta este înscrisă reşedinţa titularilor

5. certificat cumulativ privind reşedinţa şi alte drepturi

6. permis de şedere

68.

Japonia

1. cârd de rezidenţă

2. certificat de rezidenţă

3. certificat de atestare a rezidenţei

4. viză aplicată în paşaport

69.

Kazahstan

1. permis de şedere

2. certificat de rezidenţă eliberat de primăria locală

3. carte de migraţiune

4. atestat de înscriere în registrul de populaţie

5. permis de muncă

70.

Kenya

1. carte de identitate pentru străini

2. viză de reşedinţă aplicată în paşaport

71.

Kuweit

1. carte de identitate pentru străini

2. viză de reşedinţă aplicată în paşaport

72.

Lesotho

1. act eliberat de organele de poliţie care conţine adresa de domiciliu

73.

Letonia

1. permis de şedere temporară

2, permis de şedere permanentă

74.

Liban

1. permis de şedere

2. extras individual de stare civilă cu datele personale

75.

Libia

1. carte de familie pentru persoanele căsătorite cu cetăţeni libieni

2. viză de reşedinţă

3. adeverinţă de reşedinţă

76.

Liechtenstein

1. permis de şedere de tip cârd

2. permis de şedere electronic de tip cârd

3. permis de şedere permanentă

4. permis de şedere de scurtă durată

77.

Lituania

1. permis de şedere

2. adeverinţă care atestă domiciliul

78.

Luxemburg

1. legitimaţia de înregistrare şi sejur permanent pentru cetăţenii UE

2. certificat de reşedinţă familial

3. certificat de reşedinţă nominal

79.

Macedonia

1. carte de identitate pentru străini

2. permis de şedere temporară sub forma unui cârd

3. permis de şedere temporară sub forma unei vize aplicată în paşaport

4. permis de şedere permanentă sub forma unui cârd

80.

Madagascar

1. document privind stabilirea domiciliului în ţara de reşedinţă

2. act eliberat de organele de poliţie care conţine adresa exactă de domiciliu

81.

Malaezia

1. carte de identitate pentru străini

2. permis de şedere

3. viză de lungă şedere

4. viză de reşedinţă

5. colant aplicat în paşaport care atestă reşedinţa temporară

82.

Mali

1. certificat de rezidenţă

83.

Malta

1. permis de şedere

2. carte de reşedinţă pentru cetăţenii UE

3. certificat de înregistrare

84.

Marea Britanie

1. colant/ştampilă aplicat(ă) în paşaport care atestă reşedinţa

2. colant/vinietă aplicat(ă) în paşaport privind dreptul de şedere

3. certificat de înregistrare

4. autorizaţie de muncă

5. document care atestă reşedinţa permanentă

6. document care atestă înregistrarea la autorităţile locale privind confirmarea şi stabilirea taxelor locale, respectiv adeverinţa de plată a impozitelor la autorităţile centrale sau locale

7. permis de conducere

8. document care conţine numărul naţional de asigurare

9. document care conţine numărul de asigurare medicală

10. contract de închiriere a locuinţei înregistrat la autorităţile locale

11. extras de cont bancar curent de la o bancă din Marea Britanie

12. facturi de plată utilităţi în Marea Britanie

85.

Maroc

1. permis de şedere/carte de rezidenţă

2. carte de sejur

3. certificat de înregistrare

4. recipisă (echivalentul certificatului de înregistrare)

86.

Mauritania

1. permis de şedere

87.

Mauritius

1. certificat de înregistrare

2. act eliberat de organele de poliţie care conţine adresa de domiciliu

88.

Mexic

1. atestat de reşedinţă temporară

2. atestat de reşedinţă permanentă

3. document unic de migrare

89.

Mongolia

1. permis de şedere

2. autorizaţie de muncă

3. viză de muncă

90.

Republica Moldova

1. permis de şedere temporară

91.

Monaco

1. titlu de sejur

2, permis de conducere

92.

Mozambic

1. adeverinţă de reşedinţă

2, act eliberat de organele de poliţie care conţine adresa de domiciliu

93.

Muntenegru

1. adeverinţă privind dreptul de şedere temporară sau permanentă

2. permis de şedere temporară

3. permis de şedere permanentă

4. permis de muncă

5. viză aplicată în paşaport

94.

Namibia

1. document privind stabilirea domiciliului în ţara de reşedinţă

2. act eliberat de organele de poliţie care conţine adresa exactă de domiciliu

3. permis de muncă

4. permis de şedere permanentă

5. viză aplicată în paşaport

95.

Nicaragua

Conform pct. 1 şi 2 din notă

96.

Nigeria

1. permis de şedere

97.

Norvegia

1. dovadă de domiciliu/certificat de înregistrare

2. drept de şedere/viza de reşedinţă

3. permis de conducere

98.

Noua Zeelandă

1. viză de rezidenţă sub forma unui colant aplicat în paşaport

2. permis de conducere

3. cârd de asigurare socială şi medicală şi de protecţie socială, care include adresa de reşedinţă a posesorului şi numărul de referinţă al persoanei

4. notificare a autorităţilor/administraţiei pentru taxe/impozite

5. contract de închiriere a locuinţei

6. factură de plată a utilităţilor

7. extract bancar care să includă şi adresa persoanei

99.

Olanda

1. permis de şedere

2. adeverinţă (extras) din evidenţele primăriei care atestă reşedinţa

3. extras internaţional al înregistrării persoanelor în registrul populaţiei

100.

Sultanatul Oman

1. cârd de rezidenţă

2. viză aplicată în paşaport

101.

Palestina

1. viză de lungă şedere acordată cetăţenilor străini căsătoriţi cu cetăţeni palestinieni

102.

Pakistan

1. cârd pentru persoane de origine pakistaneză

103.

Papua Noua Guinee

1. permis de rezidenţă permanentă

2. viză de lucru cu multiple intrări

104.

Panama

1. carte de identitate pentru străini

105.

Paraguay

1. document de identitate pentru străini

2. adeverinţă privind rezidenţa temporară

3. adeverinţă privind rezidenţa permanentă

106.

Peru

1. carte de identitate pentru străini

2. carnet de străin

3. permis de şedere

107.

Polonia

1. adeverinţă privind înregistrarea şederii cetăţeanului UE

2. document care confirmă dreptul de şedere definitivă

108.

Portugalia

1. permis de reşedinţă permanentă

2. titlu de reşedinţă

3. certificat de cetăţean european

109.

Qatar

1. carte de identitate pentru străini

2. colant privind reşedinţa

110.

R.P.D. Coreea

1. permis de reşedinţă

111.

R. Coreea

1. cârd de înregistrare pentru străini

2. certificat de înregistrare pentru străini

3. viză care atestă şederea legală

112.

Federaţia Rusă

1. permis de şedere pentru cetăţenii străini

2. permis de reşedinţă temporară pentru cetăţenii străini

3. ştampilă aplicată în paşaport cu menţionarea adresei de domiciliu/termenului de şedere

4. viză de lungă şedere de muncă şi studii

5. talon separat de viză de lungă şedere

6. adeverinţă eliberată de Direcţia Serviciului Federal pentru Migraţiune - complementară eliberării buletinului de identitate/paşaportului intern

113.

Rwanda

1. viză aplicată în paşaport

114.

San Marino

1. carte de identitate pentru străini

2. permis de reşedinţă

3. permis de şedere

4. permis de şedere special

5. carte verde

6. permis de muncă

7. certificat de înscriere sau de rezidenţă

115.

Seychelles

1. document privind stabilirea domiciliului în ţara de reşedinţă

2. act eliberat de organele de poliţie care conţine adresa de domiciliu

116.

Serbia

1. carte de identitate pentru străini

2. permis de şedere permanentă aplicat în paşaport sub forma unui colant de viză

3. viză de şedere temporară aplicată în paşaport

4. adeverinţă care atestă adresa de domiciliu

5. permis de şedere kosovar

117.

Senegal

1. permis de şedere

2. viză de lungă şedere

3. autorizaţie de şedere

118.

Singapore

1. cârd de identitate pentru rezidenţi permanenţi

2. cârd de identitate pentru cetăţeni străini

3. permis de angajat

4. permis de muncă

5. permis de aparţinător

6. permis de student

7. permis de vizită

8. permis de întreprinzător

119.

Siria

1. document de reşedinţă

2. permis de şedere

3. viză de reşedinţă aplicată în paşaport

4. permis de muncă

120.

Slovacia

1. carte de identitate pentru străini

2. permis de reşedinţă permanentă

3. adeverinţă de domiciliu

121.

Slovenia

1. permis de şedere sub formă de carnet

2. permis de şedere permanentă sub formă de cârd

3. permis de şedere temporară sub formă de cârd

4. permis de şedere sub formă de viză

5. certificat de înregistrare a cetăţeanului UE

6. adeverinţă de domiciliu

122.

Spania

1. certificat de înregistrare ca cetăţean comunitar

2. adeverinţă de înregistrare în Registrul municipal

3. permis de conducere

4. cârd de sănătate

5. carnet de elev/student

6. documente care conţin NIE/numărul de identificare al străinului, respectiv:

a) carte de muncă

b) certificat de persoană în căutarea unui loc de muncă

c) certificat de înscriere la asigurările sociale

123.

Sri Lanka

1. viză de lungă şedere aplicată în paşaport

124.

SUA

1. permis de reşedinţă permanentă

2. permis de muncă

3. viză aplicată în paşaport

4. formular I-797 saul-797A

5. permis de conducere

6. ID-card

125.

Sudan

1. permis de şedere

2. permis pentru străinii de origine sudaneză

3. viză care atestă dreptul de şedere aplicată în paşaport

126.

Suedia

1. orice act emis de Agenţia de Taxe, indiferent de forma şi titlul acestuia, prin care se demonstrează că titularul posedă număr personal suedez

2. permis de conducere

3. adeverinţă de înregistrare la Agenţia pentru Ocuparea în Muncă, împreună cu adeverinţă de deţinere a unui număr de coordonare suedez eliberat de Agenţia de Taxe.

4. document emis de universitatea la care studiază - pentru studenţii care se află la studii pentru mai mult de 3 luni şi mai puţin de sau egal cu 12 luni

127.

Swaziland

1. document privind stabilirea domiciliului în ţara de reşedinţă

2. act eliberat de organele de poliţie care conţine adresa de domiciliu

128.

Thailanda

1. paşaport special eliberat cetăţenilor străini

2. permis de şedere având formă unei vize aplicate în paşaport

3. permis de muncă

4. permis de conducere

129.

Umorul de Est

1. permis de şedere permanent

2. viză de lucru

130.

Togo

1. permis de rezidenţă

131.

Trinidad & Tobago

1. certificat de înregistrare a şederii

132.

Tunisia

1. permis de şedere

2. viză aplicată în paşaport

133.

Turcia

1. permis de şedere

2. permis de muncă

134.

Turkmenistan

1. adeverinţă eliberată de Serviciul pentru Migraţie care confirmă dreptul de şedere

2. permis de şedere

3. viză de lungă şedere aplicată în paşaport

135.

Ucraina

1. permis de şedere temporară

2. permis de şedere permanentă

3. viză de lungă şedere

4. adeverinţă de înregistrare eliberată fiecărui cetăţean de peste 16 ani la eliberarea buletinului de identitate

136.

Ungaria

1. cârd de domiciliu

2. cârd de înregistrare pentru cetăţenii SEE

3. permis de şedere permanentă

4. permis de şedere

5. adeverinţă de stabilire a domiciliului

137.

Uruguay

1. carte de identitate pentru străini

2. carte de identitate provizorie

138.

Uzbekistan

1. drept de şedere permanentă sub formă de viză aplicată în paşaport

2, drept de şedere temporară sub formă de viză aplicată în paşaport însoţit de un document care atestă adresa la care este înregistrată persoana

139.

Venezuela

1, dovadă de domiciliu

140.

Vietnam

1. permis de şedere temporară

2. permis de şedere permanentă

3. viză aplicată în paşaport

141.

Yemen

1. viză aplicată în paşaport

142.

Zambia

1. document privind stabilirea domiciliului în ţara de reşedinţă

2. act eliberat de organele de poliţie care conţine adresa de domiciliu

143.

Zimbabwe

1. permis de rezidenţă

2. viză aplicată în paşaport

3. permis de şedere temporară

4. permis de şedere permanentă

5. permis de muncă temporar

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

DECIZIA Nr. 1

din 18 ianuarie 2016

 

Dosar nr. 3.899/1/2015

 

Iulia Cristina Tarcea vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Lavinia Curelea preşedintele Secţiei I civile

Roxana Pop preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Cristina Petronela Văleanu judecător la Secţia I civilă

Elena Floarea judecător la Secţia I civilă

Eugenia Puşcaşiu judecător la Secţia I civilă

Carmen Elena Popoiag judecător la Secţia I civilă

Simona Lala Cristescu judecător la Secţia I civilă

Eugenia Voicheci judecător la Secţia a II-a civilă

Minodora Condoiu judecător la Secţia a II-a civilă

Mirela Poliţeanu judecător la Secţia a II-a civilă

Marian Budă judecător la Secţia a II-a civilă

Rodica Zaharia judecător la Secţia a II-a civilă

Dana Iarina Vartires judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Adriana Elena Gherasim judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Viorica Trestianu judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Emilia Claudia Vişoiu judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Cezar Hîncu judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin, (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (denumit în continuare Regulamentul I.C.C.J.), Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

La şedinţa de judecată participă Aurel Segărceanu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276din Regulamentul Î.C.C.J.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Braşov - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 8.276/197/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarea chestiune de drept:

„Dacă diferenţa de tratament din partea unui angajator, manifestată cu ocazia punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti, ce constituie titluri executorii de care beneficiază mai mulţi angajaţi, în sensul că pentru unii angajaţi, beneficiari ai titlurilor executorii menţionate, acestea au fost puse în executare voluntar, iar pentru alţii, aflaţi în aceeaşi situaţie, s-a refuzat executarea, deşi toate hotărârile judecătoreşti ce constituie titluri executorii vizează aceleaşi drepturi salariale, respectiv sporuri acordate pe baza aceloraşi temeiuri de drept, în toate cazurile necuantificate, această diferenţă de tratament poate fi interpretată ca fiind o discriminare în sensul art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată”.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor la data de 17 decembrie 2015, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar acestea, cu excepţia Ministerului Finanţelor Publice, nu şi-au exprimat punctul de vedere.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul sesizării

1. Titularul sesizării este Tribunalul Braşov - Secţia i civilă, învestit cu soluţionarea apelului declarat de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov împotriva Sentinţei civile nr. 12.235 din 7 noiembrie 2014 şi a încheierii din 19 septembrie 2014, pronunţate de Judecătoria Braşov, apel care formează obiectul Dosarului nr. 8.276/197/2014.

2. Titularul sesizării este legitimat procesual activ, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât judecă în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată (denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000), raportat la art. 95 pct. 2 şi la art. 483 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, nefăcându-se dovada că nivelul pretenţiilor deduse judecăţii de către fiecare reclamant depăşeşte valoarea-prag de 200.000 lei, stabilită de art. 94 alin. (1) lit. j) din acelaşi cod şi nici dovada că s-a contestat competenţa ratione materiae a primei instanţe.

II. Obiectul şi temeiul juridic al sesizării

3. Prin încheierea din 1 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 8.276/197/2014, Tribunalul Braşov - Secţia I civilă a sesizat, în temeiul dispoziţiilor art. 519-520 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri pentru dezlegarea chestiunii de drept sus-menţionate.

III. Expunerea succintă a procesului

4. Prin cererea înregistrată cu nr. 8,276/197/2014 pe rolul Judecătoriei Braşov, reclamanţii Manea Marieta, Tănase Anca, Haldan Daniela, Şerban Simona Victoria, Natea Ilie, Păzitor Traian, Szollosi Ionelia şi Szollosi Adrian, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov, au solicitat următoarele:

- să se constate, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, că reclamanţii sunt supuşi unui tratament discriminatoriu determinat de refuzul pârâtului nr. 1 de a le achita sumele aferente suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 188/1999), pentru perioada 1 ianuarie 2005 şi până la apariţia Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 330/2009);

- să fie obligaţi pârâţii să le plătească reclamanţilor, cu titlu de despăgubiri, sume echivalente celor două suplimente, calculate prin aplicarea unui procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 1 ianuarie 2005 şi cel târziu până la apariţia Legii nr. 330/2009;

- să fie obligat pârâtul nr. 1 să aloce fondurile necesare achitării despăgubirilor solicitate.

5. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.

6. În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, în calitate de foşti sau actuali funcţionari publici în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov, au beneficiat din punct de vedere salarial, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, de dreptul de a li se calcula şi achita suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare reglementate de art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999.

7. Acest drept a fost stabilit în favoarea reclamanţilor, în mod irevocabil, prin Sentinţa civilă nr. 789/CA din 3 decembrie 2008 a Tribunalului Braşov, prin care Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a fost obligată să ie plătească reclamanţilor sumele aferente suplimentelor salariale sus-menţionate, hotărâre pe care însă pârâta refuză să o pună în executare, deşi alţi colegi ai reclamanţilor, aflaţi în aceeaşi situaţie, au obţinut executarea benevolă a hotărârilor judecătoreşti.

8. În aceste condiţii, reclamanţii apreciază că sunt grav discriminaţi, fiind încălcat principiul egalităţii dintre cetăţeni şi cel al excluderii privilegiilor şi discriminării, discriminarea produsă constând în comportamentul activ al pârâtelor, care refuză achitarea unor sume pe care le-au plătit în cuantum de 25% altor persoane, aflate într-o situaţie identică.

9. Prin Sentinţa civilă nr. 12.235 din 7 noiembrie 2014, pronunţată în contradictoriu şi cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Judecătoria Braşov a admis acţiunea şi a constatat, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, că reclamanţii au fost supuşi unui tratament discriminatoriu determinat de refuzul pârâţilor de a le achita sumele, actualizate cu rata inflaţiei plus dobânda legală, aferente suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, începând cu data de 1 ianuarie 2005 şi până la încetarea raporturilor lor de serviciu sau până la noi dispoziţii legale. Au fost obligaţi pârâţii, conform art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, să plătească reclamanţilor cu titlu de despăgubiri sume echivalente celor două suplimente, calculate prin aplicarea unui procent de 25% din salariul de bază, în considerarea fiecăruia dintre cele două suplimente neacordate, începând cu data de 1 ianuarie 2005 şi până la data modificării situaţiei de fapt şi/sau de drept, dar nu mai târziu de momentul intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, respectiv 31 decembrie 2009. A fost obligat pârâtul nr. 1 să aloce fondurile necesare achitării despăgubirilor solicitate, conform capătului 2 al cererii de chemare în judecată.

10. Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

11. Prin Sentinţa civilă nr. 789/CA din 3 decembrie 2008 a Tribunalului Braşov, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 129/R din 17 februarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 6.915/62/2008 şi, ulterior, lămurită, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a fost obligată să le plătească reclamanţilor Manea Marieta, Tănase Anca, Haldan Daniela, Şerban Simona Victoria, Natea Ilie, Păzitor Traian şi defunctului Szollosi Iuliu, în funcţie de data angajării, sumele de bani reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 1 ianuarie 2005-3 decembrie 2008, actualizate cu indicele de inflaţie din momentul naşterii dreptului şi până la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă şi, în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu ale reclamanţilor sau până la noi dispoziţii legale. În privinţa cuantumului celor două suplimente, se reţine că în considerentele celor două hotărâri acesta nu a fost menţionat, iar prin încheierea din data de 17 martie 2010 Tribunalul Braşov a respins cererea de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 789/CA din 3 decembrie 2008, în sensul indicării cuantumului celor două sporuri la procentul de 25% pentru fiecare spor, pe motiv că acest cuantum nu este prevăzut de niciun act normativ.

12. Reclamanţii au solicitat D.G.F.P. Braşov executarea sentinţei menţionate, iar prin Adresa nr. 20.288 pârâta le-a comunicat că, întrucât instanţele de judecată au respins solicitarea reclamanţilor de acordare a celor două sporuri în procent de 25 % din salariul de bază, cererea de acordare a acestor suplimente într-un anumit cuantum este lipsită de temei legal.

13. Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanţii au solicitat angajarea răspunderii pârâţilor pentru tratamentul discriminatoriu care le-a fost aplicat, generat de refuzul de executare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, în condiţiile în care în aceeaşi situaţie s-au aflat şi alţi colegi ai lor, care au obţinut sentinţele civile nr. 757/CA din 17 noiembrie 2008, nr. 805/CA din 9 decembrie 2008 şi nr. 655/CA din 1 octombrie 2008, dar care, spre deosebire de reclamanţi, au obţinut executarea sentinţelor prin acordarea suplimentelor în cuantum de câte 25%, deşi nici în cazul acestora cuantumul suplimentelor nu fusese indicat prin hotărârile judecătoreşti.

14. S-a apreciat că, pentru angajarea răspunderii pentru tratamentul discriminatoriu, condiţiile ce trebuie dovedite de reclamanţi constau în; 1. existenţa unui tratament diferenţiat, manifestat prin deosebire de tratament, excludere, restricţie sau preferinţă; 2. existenţa unui criteriu de discriminare; 3. tratamentul diferenţiat să aibă drept scop ori efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei ori exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; 4. aceste prevederi, criterii sau practici să nu fie justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare.

15. S-a constatat că, în cauză, reclamanţii au dovedit că se află într-o situaţie identică cu alte persoane - reclamante în Dosarul nr. 6.778/62/2008 al Tribunalului Braşov, beneficiare ale Sentinţei civile nr. 757/CA din 17 noiembrie 2008 - care au primit sume de bani calculate la un procent de 25% reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, iar prin refuzul pârâtelor de a le achita reclamanţilor drepturile obţinute în aceleaşi condiţii ca reclamanţii din Dosarul nr. 6.778/62/2008 s-a făcut şi dovada tratamentului diferenţiat, pe care pârâtele nu l-au justificat.

16. Împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, pârâţii au declarat apel, înregistrat pe rolul Tribunalului Braşov - Secţia I civilă.

17. În motivele de apel, după invocarea unor excepţii procesuale, pe fondul litigiului apelanţii au susţinut că, în cauză, nu poate fi identificat un criteriu de discriminare din cele reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000. Astfel, s-a arătat că hotărârile judecătoreşti pronunţate în cazuri similare au fost puse în executare în măsura în care, în dispozitivul lor, au fost identificate sumele ori modalitatea de determinare a cuantumului lor; or, atunci când, prin raportare la considerente, cuantumul pretenţiilor încuviinţate a dobândit un caracter determinabil. Au mai arătat apelanţii-pârâţi că reclamanţii au demarat procedura de executare silită a titlului lor, litigiu în care, în cadrul unei contestaţii la executare iniţiate de debitor, prin Decizia nr. 382/R/2010, Tribunalul Braşov a reţinut imposibilitatea ducerii la îndeplinire a dispozitivului.

18. Prin încheierea de la 1 octombrie 2015, la solicitarea autorităţii apelante, instanţa de apel a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept menţionate în cele ce precedă.

19. În temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanţa a suspendat judecata apelului până la pronunţarea hotărârii prealabile.

IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă

20. Instanţa de apel a apreciat, cu titlu generic, fără a aduce niciun argument în sprijinul opiniei sale, că sesizarea este admisibilă, întrucât „vizează o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei. Această chestiune prezintă un caracter de noutate, cu toate că s-au mai pronunţat hotărâri judecătoreşti în materie şi cu privire la problematica pusă în discuţie în speţă, deoarece nu a fost tranşată de I.C.C.J. şi nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar, pe de altă parte, pe rolul instanţelor judecătoreşti mai există litigii similare, nesoluţionate irevocabil.

V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

21. Din încheierea de sesizare nu rezultă care este punctul de vedere al părţilor. Ministerul Finanţelor a formulat în dosarul de trimitere o cerere de lămurire a problemelor de drept, susţinând lipsa culpei cu privire la remunerarea funcţionarilor publici, a învederat existenţa unei practici neunitare şi a ataşat hotărâri judecătoreşti contrare,

VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a sesizat instanţa supremă cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

22. Completul de judecată nu a exprimat un punct de vedere propriu, limitându-se la a reţine, în mod laconic, fără a motiva în vreun fel, că „diferenţa de tratament, adoptată de angajator cu ocazia punerii în executare a unor titluri executorii similare, faţă de unii angajaţi raportat la alţi angajaţi aflaţi în situaţii identice, creează o discriminare, în sensul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, dacă nu există un motiv obiectiv pentru aplicarea acestui tratament diferenţiat faţă de propriii salariaţi”.

VII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

23. Prin Adresa nr. 2.843/C/5.121/111-5/2015r Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu referire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale În materie

24. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra problemei de drept a cărei dezlegare se solicită.

25. Curţile de apel, cu excepţia Curţii de Apel Braşov, au comunicat că nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării şi nici cauze similare, aflate pe rolul instanţelor şi suspendate potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

26. Singurele instanţe care au transmis jurisprudenţă cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării sunt cele arondate Curţii de Apel Braşov, din analiza hotărârilor judecătoreşti pronunţate rezultând următoarele orientări jurisprudenţiale:

27. Într-o primă opinie s-a apreciat că reclamanţii au fost supuşi unui tratament discriminatoriu, întrucât dreptul de a beneficia de suplimentul postului şi de suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pe care aceştia îl invocă, a fost încălcat prin neexecutarea hotărârilor judecătoreşti în raport cu alţi funcţionari publici, colegi ai reclamanţilor, în condiţiile în care, în situaţie similară de necuantificare a celor două suplimente, aceştia au beneficiat de executarea hotărârilor lor judecătoreşti (Decizia civilă nr. 455 din 5 decembrie 2013 a Tribunalului Braşov).

28. S-a reţinut că în niciuna dintre hotărârile judecătoreşti care au fost puse în executare, la fel ca în cele neexecutate, nu s-au cuantificat drepturile acordate, acţiunile fiind admise în parte, şi nu în totalitate, iar în considerente reţinându-se că

stabilirea cuantumului sumelor nu are suport legal, deci situaţia în care se află reclamanţii şi situaţia colegilor [or, cărora ii s-au achitat drepturile, sunt identice. Diferenţa de tratament dintre reclamanţi şi colegii acestora constituie discriminare, fiind lipsită de o justificare obiectivă şi rezonabilă (Decizia civilă nr. 762/r din 25 iunie 2014 a Curţii de Apel Braşov),

29. S-a arătat, de asemenea, că discriminarea reclamanţilor este una indirectă şi constă în comportamentul activ al pârâţilor, care le refuză achitarea unor sume pe care le-au plătit altor persoane, aflate într-o situaţie identică. Acest comportament, prin efectele lui, defavorizează nejustificat reclamanţii faţă de colegii lor, cărora li s-au achitat aceleaşi drepturi. Efectul acestui refuz, care nu a fost justificat obiectiv de pârâtă, constă în îngrădirea dreptului la executare al reclamanţilor. Legalitatea ori nelegalitatea punerii în executare nu interesează în cauza de faţă, discriminarea reclamanţilor menţinându-se atât timp cât, faţă de celelalte persoane, aflate într-o situaţie identică, este continuată executarea, iar acestora le este refuzată (Decizia civilă nr. 145 din 5 februarie 2013 a Tribunalului Braşov - Secţia I civilă; în acelaşi sens, Decizia civilă nr. 488/R din 15 octombrie 2013 a Tribunalului Covasna - Secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 3.108 din 19 decembrie 2013 şi Sentinţa civilă nr. 922 din 21 mai 2015 ale Judecătoriei Sfântu Gheorghe),

30. Într-o altă opinie s-a apreciat, dimpotrivă, că refuzul intimaţilor-pârâţi de a executa în continuare asemenea hotărâri, în care nu se prevede în mod expres cuantumul suplimentelor, cuantum neprevăzut nici în lege, este justificat de un scop legitim, şi anume acela de intrare în legalitate. S-a reţinut că acel criteriu ce a stat la baza diferenţei de tratament a fost unul obiectiv, nu subiectiv, intimaţii-pârâţi realizând că nu au un temei legal pentru cuantificarea unor drepturi recunoscute în mod generic; faptul că la un moment dat s-a stopat plata unor sume de bani care nu erau prevăzute în titlul executoriu, neavând caracter cert, a fost justificat obiectiv de un scop legitim, iar metoda de atingere a acestui scop a fost adecvată şi necesară. Nu apartenenţa la o categorie socioprofesională ori alte criterii determinabile au constituit motivul refuzului intimaţilor-pârâţi de a acorda acele sporuri salariale, ci exclusiv necuantificarea explicită şi expresă a sporurilor în cauză prin dispozitivul hotărârilor judecătoreşti, fiind vorba în esenţă de problematica executării unei hotărâri judecătoreşti care naşte o creanţă imprecisă, văduvită de câtimea indispensabilă. Această opinie corespunde şi punctului de vedere al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (Decizia civilă nr. 591 din 18 iunie 2014 a Tribunalului Braşov - Secţia I civilă).

IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

31. Curtea Constituţională nu a statuat asupra problemei de drept a cărei dezlegare se solicită.

X. Jurisprudenţa C.E.D.O. şi a C.J.U.E.

32. În jurisprudenţa instanţelor comunitare s-a reţinut, în mod constant, că discriminarea este acţiunea prin care unele persoane sunt tratate diferit sau lipsite de anumite drepturi în mod nejustificat, după anumite criterii, expres prevăzute de lege, şi că nu orice diferenţiere constituie discriminare.

33. Nu au fost identificate hotărâri relevante cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită.

XI. Raportul asupra chestiunii de drept

34. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din acelaşi cod, pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

35. S-a apreciat de către judecătorii-raportori că nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei şi noutăţii unei chestiuni de drept disputate într-un litigiu pendinte, de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. S-a arătat, în acest sens, că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se stabilească dacă un anumit comportament, manifestat de către un angajator în raporturile cu angajaţii săi, poate fi considerat ca fiind o discriminare, în sensul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, este inadmisibilă, fiind o problemă de aplicare, şi nu de interpretare a unei norme legale, pe de o parte, iar problema de drept enunţată nu este nouă, de vreme ce a primit o dezlegare, prin hotărâri judecătoreşti care reflectă o jurisprudenţă neunitară, constantă în timp, de natură a lipsi de interes formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, pe de altă parte.

XII. Înalta Curte,

36. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

37. Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

38. Potrivit acestor dispoziţii legale, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată1.

39. Prin această reglementare au fost instituite o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

- instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

- soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

- chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

40. Verificând condiţiile de admisibilitate a sesizării formulate de Tribunalul Braşov, se constată că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ, nefiind întrunită condiţia existenţei unei chestiuni de drept reale, de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

41. Art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept. În doctrină s-a arătat însă că pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, atunci când aceasta vizează o normă de drept, trebuie ca textul legal să fie îndoielnic, imperfect (lacunar) sau neclar. Prin urmare, sintagma „probleme de drept” trebuie reportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă”. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

42. Referitor la acest aspect, în doctrină s-a arătat, de asemenea, că, în înţelesul legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înţelesurile sau aplicaţiile; întrebarea instanţei trebuie să fie una calificată, iar nu generică şi pur ipotetică. În acelaşi timp, chestiunea de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile.

43. În cazul prezentei sesizări, întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu vizează o asemenea chestiune de drept punctuală, concretă, ci pretinde o interpretare abstractă, cu un ridicat grad de generalitate a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, şi anume „dacă diferenţa de tratament din partea unui angajator, manifestată cu ocazia punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti, ce constituie titluri executorii de care beneficiază mai mulţi angajaţi, în sensul că pentru unii angajaţi, beneficiari ai titlurilor executorii menţionate, acestea au fost puse în executare voluntar, iar pentru alţii, aflaţi în aceeaşi situaţie, s-a refuzat executarea, deşi toate hotărârile judecătoreşti ce constituie titluri executorii vizează aceleaşi drepturi salariale, respectiv sporuri acordate pe baza aceloraşi temeiuri de drept, în toate cazurile necuantificate, această diferenţă de tratament poate fi interpretată ca fiind o discriminare în sensul art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000”.

44. Or, conform prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, prin discriminare „se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”.

45. În doctrina şi jurisprudenţa românească şi europeană, s-a arătat că există o faptă de discriminare atunci când: o persoană este tratată în mod nefavorabil, prin comparaţie cu modul în care au fost sau ar fi tratate alte persoane, aflate într-o situaţie similară, motivul acestui tratament constituindu-l o caracteristică concretă a persoanelor, caracteristică ce se încadrează în categoria „criteriului protejat”.

46. Pentru existenţa discriminării trebuie, aşadar, îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin: orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă; b) existenţa unui criteriu de discriminare, de felul celor enumerate exemplificativ în definiţia legală a discriminării;

c) existenţa unui raport de cauzalitate între criteriul de discriminare şi tratamentul diferenţiat; d) scopul sau efectul tratamentului diferenţiat să fie restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a unui drept recunoscut de lege; e) persoanele sau situaţiile în care acestea se găsesc să se afle în poziţii comparabile; f) tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, a cărui atingere se face prin metode adecvate şi necesare.

47. Raportul de cauzalitate între tratamentul diferenţiat şi criteriul de discriminare presupune să se demonstreze că pretinsa victimă a fost tratată mai puţin favorabil decât alte persoane, aflate într-o situaţie similară, din cauză că deţine o caracteristică ce se încadrează în noţiunea de „criteriu protejat”: rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex ş.a.m.d., sau orice alt criteriu al cărui scop sau efect este cel prevăzut de dispoziţiile legale (restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice),

48. Pentru a se putea analiza dacă diferenţa de tratament invocată de autorul sesizării poate fi interpretată ca fiind o discriminare în sensul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, este necesară identificarea şi prezentarea unuia din criteriile prevăzute de alin. (1) al acestui articol sau a oricărui alt criteriu a cărui finalitate este cea prevăzuta de aceleaşi dispoziţii legale, citate mai sus, criteriu ce reprezintă temeiul aplicării de către angajator a tratamentului diferenţiat.

49. În acest sens, în sesizarea instanţei de trimitere nu se regăseşte nicio referire la identificarea punctuală a acelor texte de lege lacunare ori controversate, care ar necesita preventiv o rezolvare de principiu. Instanţa de trimitere trebuia să indice, în baza legii aplicabile în cauză, care ar fi, în accepţiunea sa, criteriul protejat, presupus a fi fost încălcat prin fapta angajatorului, justificând astfel demersul său procesual în vederea interpretării adecvate a textului de lege şi legătura sesizării formulate cu soluţionarea pe fond a cauzei. Or, în condiţiile în care nu s-a arătat în ce fel norma legală este neclară sau primitoare de mai multe înţelesuri, care, de altfel, se impuneau a fi arătate în sesizare, orice demers, din partea completului învestit cu soluţionarea sesizării, de identificare a unui criteriu de discriminare şi de aplicare a acestuia la situaţia dedusă judecăţii, presupune o depăşire a limitelor învestirii prin efectuarea de verificări suplimentare ale situaţiei de fapt, adăugând valenţe noi în analiza sesizării, ceea ce legea nu permite, întrucât ar determina o judecată efectivă a cauzei, şi nu un proces de interpretare a unui act normativ.

50. Rezultă că, faţă de modul în care este definită noţiunea de discriminare prin raportare la noţiunea de „criteriu protejat”, atât în dreptul Uniunii Europene, cât şi în dreptul intern, sesizarea este inadmisibilă, întrucât în speţa în care a fost formulată nu a fost invocat, identificat şi prezentat acel criteriu protejat care ar fi determinat tratamentul mai puţin favorabil, considerat discriminatoriu, iar acest criteriu nu poate fi dedus nici din actul de sesizare al instanţei de trimitere.

51. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are, prin urmare, în lipsa indicării de către instanţa de trimitere a criteriului protejat, toate elementele necesare în vederea pronunţării unei hotărâri cu privire la chestiunea de drept cu care a fost sesizată, neputând stabili, în mod generic, ipotetic, dacă un anumit comportament, manifestat de către un angajator în raporturile cu angajaţii săi, poate fi considerat discriminare, în sensul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.

52. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din acelaşi cod,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 8.276/197/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Dacă diferenţa de tratament din partea unui angajator, manifestată cu ocazia punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti, ce constituie titluri executorii de care beneficiază mai mulţi angajaţi, în sensul că pentru unii angajaţi, beneficiari ai titlurilor executorii menţionate, acestea au fost puse în executare voluntar, iar pentru alţii, aflaţi în aceeaşi situaţie, s-a refuzat executarea, deşi toate hotărârile judecătoreşti ce constituie titluri executorii vizează aceleaşi drepturi salariale, respectiv sporuri acordate pe baza aceloraşi temeiuri de drept, în toate cazurile necuantificate, această diferenţă de tratament poate fi interpretată ca fiind O discriminare în sensul art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2016.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Aurel Segărceanu

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.