MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 886/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 886         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 4 noiembrie 2016

 

SUMAR

 

DECRETE

 

910. - Decret privind acreditarea unui ambasador

 

911. - Decret privind înaintarea în gradul de general-maior cu două stele, la trecerea în rezervă, a unui general de brigadă cu o stea din Ministerul Apărării Naţionale

 

917. - Decret pentru numirea unui membru în Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 434 din 21 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa. ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

 

Decizia nr. 593 din 14 septembrie 2016 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 [referitor la art. 2 alin. (11)] din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

346. - Decizie privind încetarea, prin acordul părţilor, a raportului de serviciu al domnului Gabriel Leahu, secretar general al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice

 

347. - Decizie pentru numirea doamnei Niculina Tâlvăr în funcţia de secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

 

348. - Decizie pentru eliberarea domnului Petre-Dragoş Voinescu din funcţia publică de conducere de inspector general antifraudă al Direcţiei generale antifraudă fiscală din structura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

 

349. - Decizie privind numirea, prin detaşare, a domnului Petre-Dragoş Voinescu în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care coordonează Direcţia generală antifraudă fiscală

 

350. - Decizie pentru numirea doamnei Carmen-Elena Tatu în funcţia publică de conducere de inspector general antifraudă al Direcţiei generale antifraudă fiscală din structura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

171. - Ordin al ministrului afacerilor interne pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale juridice, aprobat prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 100/2011

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind acreditarea unui ambasador

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Marius Constantin Botănescu se acreditează în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Africa de Sud.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 2 noiembrie 2016.

Nr. 910.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind înaintarea în gradul de general-maior cu două stele, la trecerea în rezervă, a unui general de brigadă cu o stea din Ministerul Apărării Naţionale

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, cu modificările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale şi Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 155/2016,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul general de brigadă cu o stea Voicescu Simion Marcel se înaintează în gradul de general-maior cu două stele şi trece în rezervă cu noul grad.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 2 noiembrie 2016.

Nr. 911.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru numirea unui membru în Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 286 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Doamna Aura Cristina Mihăilă se numeşte în Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în calitate de membru, pentru un mandat de 4 ani.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANN1S

 

Bucureşti, 3 noiembrie 2016.

Nr. 917.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 434

din 21 iunie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

 

Mona-Maria Pivniceru - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau râmase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Casandra Ouatu în Dosarul nr. 346/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, care formează obiectul Dosarului nr. 1.667D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal lipsesc părţile faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantul Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 14 din 19 ianuarie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin Sentinţa civilă nr. 8150 din 4 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 346/299/2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Casandra Ouatu Intr-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că modificările repetate ale procedurilor de acordare a despăgubirilor au afectat în mod substanţial dreptul beneficiarilor Legii nr. 9/1998, transformându-l într-un drept iluzoriu. Astfel, statul român a încălcat dreptul la respectarea bunurilor beneficiarilor Legii nr. 9/1998, prin faptul că a schimbat în mod repetat procedurile stabilite de această lege şi a omis să adopte cu celeritate regulamente de aplicare. Măsura instituită prin art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014, de suspendare de drept a procedurii executării silite până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6) din actul normativ precizat, nu menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoana îndreptăţită la despăgubiri, ci, dimpotrivă, persoana îndreptăţită suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege, fiindu-i astfel afectat dreptul fundamental la proprietate.

7. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 este neîntemeiată. Invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, instanţa judecătorească apreciază că plata eşalonată a despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, potrivit Legii nr. 164/2014 nu este neconstituţională, în sine, fiind necesar ca, în funcţie de particularităţile fiecărei speţe, judecătorul chemat să analizeze contestaţia la executare să aprecieze dacă se impune aplicarea prioritară a principiilor izvorând din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înlăturând de la aplicare, dispoziţiile Legii nr. 164/2014.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia eşalonării plăţii unor despăgubiri, în plus, precizează că măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata despăgubirilor, modalitatea de executare fiind impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român, în contextul de criză economică naţională şi internaţională. Menţionează că dispoziţiile art. 52 din Constituţie nu sunt incidente în cauză.

10. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 sunt constituţionale, sens în care arată că, în aplicarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a două din Constituţie, legiuitorul poate să instituie noi modalităţi de plată a despăgubirilor, şi anume în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, chiar dacă acestea au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti, atât timp cât dreptul de proprietate stabilit printr-un act al instanţei nu este suprimat. În plus, normele criticate nu neagă beneficiarilor dreptul la plata despăgubirilor, ci doar dispun suspendarea oricărei proceduri de executare silită, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligate prevăzute în titlurile de plată emise în condiţiile Legii nr. 164/2014, care pot fi justificate şi de contextul economico-financiar cu care se confruntă statul, fără a fi încălcate dispoziţiile art. 52 din Constituţie.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, prevederi de lege având următorul cuprins: „Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6).”

14. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 Primul Protocol adiţional la Convenţie, privind dreptul la respectarea bunurilor.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar, prin mai multe decizii, (spre exemplu, Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, Decizia nr. 120 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 20 mai 2016, Decizia nr. 133 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 16 mai 2016, Decizia nr. 173 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 17 mai 2016 şi Decizia nr. 213 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 13 iunie 2016) Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate.

16. Astfel, Curtea a reţinut în esenţă, că. potrivit normelor de lege criticate, legiuitorul nu refuză plata despăgubirilor stabilite conform Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003, ci stabileşte anumite măsuri pentru finalizarea procesului de despăgubire. Analizând critica de neconstituţionalitate a soluţiei legislative de suspendare de drept a oricărei proceduri de executare silită, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată, Curtea, în acord cu jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, şi Decizia nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015) a statuat că această măsură este necesară pentru a se putea realiza scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv finalizarea procesului de despăgubire a tuturor cetăţenilor români siliţi să îşi abandoneze bunurile în teritorii cedate de România prin tratate internaţionale, în contextul în care în prezent sunt declanşate proceduri individuale de executare silită, care, în mod inevitabil, au ca efect blocaje în funcţionarea instituţiilor publice cu atribuţii în materie şi care duc la soluţionarea selectivă a dosarelor pentru un număr mic de beneficiari. Lipsa de intervenţie în acest sens ar avea ca rezultat imposibilitatea plăţii în ordine cronologică a despăgubirilor şi plata de cheltuieli accesorii drepturilor cuvenite, împovărătoare pentru statul român, în condiţiile în care acesta este preocupat de menţinerea echilibrului bugetar.

17. De asemenea, eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a plăţii sumelor reprezentând despăgubiri fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii, urmăreşte principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că, prin această măsură, statul afectează esenţa dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003. Aceasta cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social - valoare constituţională instituită de art. 1 alin, (3) din Legea fundamentală - are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just proporţionat, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. Ca atare, referitor la dispoziţiile art. 44 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, Curtea a constatat că acestea nu sunt încălcate.

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

19. În final, Curtea observă că dispoziţiile art. 52 din Constituţie privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică nu au incidenţă în cauză.

20, Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Casandra Ouatu în Dosarul nr. 346/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constată că prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 iunie 2016.

 

PREŞEDINTE

prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 593

din 14 septembrie 2016

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 [referitor la art. 2 alin. (11)] din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-şef

 

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor, obiecţie formulată de Guvernul României.

2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.511 din 7 iulie 2016 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.260A/2016,

3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că legea contestată încalcă art. 16 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie cu referire la majorarea pe care o prevede în privinţa salariilor de bază ale personalului din cadrul Ministerului Transporturilor cu 23 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută, respectiv o majorare de 57,5%, începând cu data de 1 septembrie 2016.

4. Cu privire la încălcarea art. 16 din Constituţie se arată că, potrivit art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, salariile de bază ale personalului încadrat pe funcţii publice şi contractuale din aparatul propriu al ministerelor, inclusiv Ministerul Transporturilor, se stabilesc, prin asimilare, la nivelul de 70% din nivelul salariilor de bază aferente funcţiilor din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Prin această măsură s-a avut în vedere eliminarea diferenţelor de salarizare pentru muncă egală în unităţi similare, pentru personalul din aparatul propriu al ministerelor Or, acordarea unei majorări salariale suplimentare pentru personalul din cadrul aparatului propriu al Ministerul Transporturilor reprezintă o măsură cu caracter discriminatoriu, care va genera noi inechităţi salariale. Adunând cele două majorări salariale operate pentru personalul antemenţionat se ajunge la o creştere salarială de peste 150% comparativ cu luna decembrie 2015.

5. Cu privire la încălcarea art. 138 alin. (5) din Constituţie se arată, pe de o parte, că legea criticată nu indică sursele de finanţare pentru susţinerea majorării salariale reglementate, ceea ce se constituie într-un viciu de neconstituţionalitate a acesteia, iar, pe de altă parte, că iniţiativa legislativă nu cuprinde informaţii referitoare la efectele financiare asupra bugetului general consolidat, şi anume la modificări ale cheltuielilor bugetare, precum şi la calculele privind fundamentarea acestor modificări. În sensul obligativităţii realizării precizărilor anterior menţionate, Guvernul invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010. Per a contrarie, ori de câte ori o astfel de analiză nu însoţeşte o iniţiativă legislativă are loc o încălcare a prevederilor constituţionale antemenţionate. Or, în cazul de faţă, deşi se majorează cheltuielile bugetare, la adoptarea legii criticate nu s-a ţinut cont de obligaţiile instituite prin Legea nr. 500/2002. Se mai subliniază că deja deficitul ESA pentru anul 2016 este estimat la 2,95% din PIB, pentru anul 2017 la 2,89 din PIB în condiţiile în care nivelul deficitului bugetar prevăzut de Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană este de cel mult de 3% din PIB.

6. În consecinţă, există riscul ca impactul suplimentar generat de aplicarea acestei măsuri să nu poată fi acoperit din bugetul aprobat, ceea ce creează premisele unui dezechilibru bugetar. De asemenea, depăşirea nivelul deficitului bugetar prevăzut de Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană atrage declanşarea procedurii de deficit excesiv.

7. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor. Din analiza motivării obiecţiei de neconstituţionalitate formulate, Curtea constată că sunt criticate numai dispoziţiile articolului unic pct. 2 din legea menţionată, cu referire la art. 2 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015, privitor la majorarea salariilor de bază ale personalului din cadrul aparatului propriu al Ministerului Transporturilor. Prin urmare, obiect al controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile articolului unic pct. 2 [referitor la art. 2 alin. (11)] din legea analizată, care au următorul conţinut normativ:

„(11) Prin excepţie de la prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 29 decembrie 2015, începând cu data de 1 septembrie 2016, personalul din cadrul Ministerului Transporturilor beneficiază de 23 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută”.

11. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 16 alin, (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 138 alin. (5) potrivit cărora „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.” De asemenea sunt invocate şi prevederile art. 15 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, potrivit cărora:

(1) în cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative/măsuri/politici a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, se va întocmi o fişă financiară, care va respecta condiţiile prevăzute de Legea nr. 69/2010. În această fişă se înscriu efectele financiare asupra bugetului general consolidat, care trebuie să aibă în vedere:

a) schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani;

b) estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor;

c) măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influenţa deficitul bugetar. [...]

(3) După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament pot fi aprobate acte normative/măsuri/politici numai în condiţiile prevederilor alin. (1), dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare, aferente exerciţiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul”.

(1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate

12. Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată şi nepromulgată încă, cât şi sub aspectul titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind semnată de prim-ministrul Guvernului.

(2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate

(2.1.) Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor

13. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor a fost adoptată la data de 30 decembrie 2015 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 31 decembrie 2015. Secretarul general al Guvernului, prin Adresa nr. 20/8.360 din 30 decembrie 2015, a comunicat Secretarului general al Senatului proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015, în conformitate cu art. 115 alin. (5) din Constituţie.

14. La 14 martie 2016, Senatul a adoptat legea menţionată, fără modificări sau completări faţă de forma transmisă de Guvern.

15. În Camera Deputaţilor, Comisia pentru transporturi şi infrastructură - comisie sesizată în fond - a depus raportul asupra legii analizate la 14 aprilie 2016, admiţând unele amendamente, astfel: articolul unic pct. 1 din lege aduce anumite modificări de precizie dispoziţiilor art. 1 din ordonanţa de urgenţă; articolul unic pct. 2 din lege vizează majorarea salariilor de bază ale personalului din aparatul propriu al Ministerului Transporturilor. La motivarea amendamentului s-au reţinut următoarele: „Aplicarea prevederilor propuse pentru anul 2016 se va face cu încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Transporturilor pentru anul 2016, prin redistribuirea sumelor în bugetul Ministerului Transporturilor cu ocazia rectificării bugetare şi nu va avea impact financiar asupra bugetului de stat”.

16. La 10 mai 2016, Camera Deputaţilor a adoptat legea cu amendamentele propuse de Comisia pentru transporturi şi infrastructură.

17. La 31 mai 2016, Preşedintele României a formulat cerere de reexaminare a legii privitoare la cele două amendamente adoptate.

18. La 14 iunie 2016, Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială şi Comisia pentru transporturi şi energie din Senat au întocmit un raport comun cu însuşirea anumitor observaţii ale Preşedintelui României [spre exemplu, folosirea unei terminologii unitare în cuprinsul articolului unic pct. 1 din lege şi corectarea normei de trimitere la art. 17, în realitate art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014],

19. La 21 iunie 2016, Senatul a adoptat legea potrivit celor propuse în Raportul comun al celor două comisii (76 voturi pentru, 6 împotrivă, 2 abţineri).

20. La 23 iunie 2016, Comisia pentru transporturi şi infrastructură din cadrul Camerei Deputaţilor a întocmit raportul asupra cererii de reexaminare formulate. Sunt însuşite modificările propuse de Senat, dar sunt realizate noi modificări în sensul clarificării conţinutului normativ al articolului unic pct. 1 al legii, prorogării intrării în vigoare a creşterii salariale reglementate de articolul unic pct. 2 de la 1 iulie 2016 la 1 septembrie 2016, fiind, de asemenea, operate unele modificări ce ţin de tehnica legislativă.

21. La 28 iunie 2016, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor (214 voturi pentru, 0 împotrivă).

22. La 6 iulie 2016, Guvernul a sesizat, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, Curtea Constituţională.

(2.2.) Modificări legislative preconizate

23. În esenţă, faţă de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015, în vigoare, legea adoptată, la articolul unic pct. 1, detaliază atribuţiile Ministerului Transporturilor ca organism intermediar pentru transport în cadrul Programului operaţional Infrastructura mare 2014-2020.

24. Articolul unic pct. 2 din lege [referitor la art. 2 alin. (11)] stabileşte o majorare salariată aplicabilă numai personalului din cadrul Ministerului Transporturilor cu 23 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută, cu excepţiile menţionate la articolul unic pct. 2 din lege [referitor la art. 2 alin. (12)].

25. Articolul unic pct. 3 din lege reglementează modalitatea normativă de punere în aplicare a legii analizate.

(2.3.) Criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 138 alin. (5) din Constituţie

26. Pentru a analiza în mod complet critica raportată la art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea va avea în vedere şi dispoziţiile art. 111 alin. (1) teza finală din Constituţie. Prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, paragraful 53, Curtea a reţinut că, în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificări bugetare, solicitarea informării din partea Guvernului este obligatorie. Din aceste dispoziţii rezultă că legiuitorul constituant a dorit să consacre garanţia constituţională a colaborării dintre Parlament şi Guvern în procesul de legiferare, instituind obligaţii reciproce în sarcina celor două autorităţi publice (a se vedea Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004). Curtea a mai reţinut că în cadrul raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern este obligatorie solicitarea unei informări atunci când iniţiativa legislativă afectează prevederile bugetului de stat. Această obligaţie a Parlamentului este în consonanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 138 alin. (2) care prevăd că Guvernul are competenţa exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat şi de a-l supune spre aprobare Parlamentului. În temeiul acestei competenţe, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fără să ceară Guvernului o informare în acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligaţiei de a cere informarea menţionată, rezultă că nerespectarea acesteia are drept consecinţă neconstituţionalitatea legii adoptate (Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 23 noiembrie 2007); totuşi, participarea reprezentantului Guvernului la dezbaterile parlamentare şi acordul exprimat, fără echivoc, faţă de amendamentele adoptate sunt de natură să angajeze Guvernul şi să acopere cerinţa prevăzută de art. 111 alin. (1) teza finală din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, precitată).

27. În prezenta cauză se constată că reprezentantul Guvernului - Marcel Ioan Boloş, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor - a afirmat în şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 iunie 2016 că „Ministerul Transporturilor a participat la dezbaterile din Comisia de transporturi [din 23 iunie 2016 - s.n.] şi şi-a însuşit modificările ... amendamentele pe care Comisia de transport le-a formulat” - a se vedea Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 116 din 6 iulie 2016, p. 13. De asemenea, în şedinţa Senatului din 21 iunie 2016, acelaşi reprezentant al Guvernului a declarat că „Ministerul Transporturilor susţine raportul Comisiei pentru transporturi, astfel cum a fost întocmit” - a se vedea Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 109 din 28 iunie 2016, p. 5. Prin urmare, este evident că reprezentanţii Guvernului aveau cunoştinţă de modificările legislative preconizate şi erau de acord cu acestea, aşadar, inclusiv cu majorarea salarială în discuţie.

28. Cu referire la art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea a reţinut că acesta face diferenţa între stabilirea sursei de finanţare şi caracterul suficient al resurselor financiare din sursa astfel stabilită. Primul aspect este legat de imperativele ari. 138 alin. (5) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993, sau Decizia nr. 64 din 16 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 28 decembrie 1993). Art. 138 alin. (5) din Constituţie impune stabilirea concomitentă atât a alocaţiei bugetare, ce are semnificaţia unei cheltuieli, cât şi a sursei de finanţare, ce are semnificaţia venitului necesar pentru suportarea ei, spre a evita consecinţele negative, pe plan economic şi social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire (a se vedea Decizia nr. 36 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996). Majorarea cheltuielilor din sursa indicată poate fi realizată în cursul anului bugetar condiţionat de menţinerea în alocaţia aferentă sursei (Decizia nr. 6 din 24 ianuarie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996, sau Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, precitată). În textul Constituţiei se vorbeşte numai despre stabilirea sursei de finanţare înainte de aprobarea cheltuielii, iar nu despre obligativitatea indicării în lege a sursei respective (Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002, Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 8 iulie 2013, sau Decizia nr. 105 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 20 mai 2014). Lipsa precizării exprese a sursei de finanţare nu presupune implicit inexistenţa sursei de finanţare (Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, precitată, Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013, precitată, Decizia nr. 1.092 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 octombrie 2008, sau Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008).

29. În schimb, aprecierea caracterului suficient al resurselor financiare nu îşi are temeiul în art. 138 alin. (5) din Constituţie, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern. Dacă Guvernul nu are resurse financiare suficiente, poate să propună modificările necesare pentru asigurarea lor, în virtutea dreptului său de iniţiativă legislativă (a se vedea Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, precitată, sau Decizia nr. 64 din 16 noiembrie 1993, precitată). Curtea, prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, paragraful 58, a mai adăugat că „sursa de finanţare indicată [trebuie - s.n.] să fie în mod real aptă să acopere cheltuiala în condiţiile legii bugetare anuale. Prin urmare, textul constituţional [art. 138 alin. (5) din Constituţie - sn.] se referă la caracterul obiectiv şi efectiv al sursei de finanţare şi operează cu elemente de certitudine şi previzibilitate bugetară, [...] art. 138 alin. (5) din Constituţie nu se referă la existenţa în concreto a unor resurse financiare suficiente la momentul adoptării legii, ci la faptul ca acea cheltuială să fie previzionată în deplină cunoştinţă de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar”.

30. Curtea a mai reţinut, prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, paragraful 59, că „în lipsa unei fişe financiare reactualizate la momentul adoptării legii conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, având în vedere că punctul de vedere al Guvernului a fost exprimat anterior depunerii la Parlament a legii bugetului pe anul 2016 (9 decembrie 2015), că legea bugetului fusese adoptată cu câteva zile anterior legii analizate, fără a cuprinde, în mod evident, noua cheltuială bugetară votată, şi în lipsa unui dialog real între Guvern şi Parlament (în cazul de faţă reprezentat de Senat), nu se poate trage decât concluzia că la adoptarea legii s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi efectiv, nefiind aşadar reală”.

31. Raportat la art. 138 alin. (5) din Constituţie, în situaţia de faţă, Curtea constată că legea a fost adoptată la data de 28 iunie 2016 şi ar urma să intre în vigoare, în privinţa majorării salariale, la data de 1 septembrie 2016. Guvernul nu a prezentat nicio fişă financiară care să demonstreze că printr-o atare majorare salariată s-ar depăşi deficitul bugetar de 3% din valoarea PIB, prezentând - în sesizarea depusă la Curtea Constituţională - doar estimările sale cu privire la nivelul deficitului bugetar, fără a lua, în mod concret, în calcul influenţa financiară de 3,4 milioane lei pentru anul 2016 şi 13,6 milioane lei pentru anul 2017 pe care ar produce-o măsura analizată asupra nivelului deficitului bugetar.

32. Cu privire la caracterul obiectiv şi efectiv al sursei de finanţare, Curtea constată că, la momentul introducerii reglementării legale criticate de către Comisia pentru transport şi infrastructură din Camera Deputaţilor, s-a arătat că „aplicarea prevederilor propuse pentru anul 2016 se va face cu încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Transporturilor pentru anul 2016, prin redistribuirea sumelor în bugetul Ministerului Transporturilor cu ocazia rectificării bugetare şi nu va avea impact financiar asupra bugetului de stat”. Prin urmare, a fost indicată sursa finanţării, ea este una reală, aptă să acopere cheltuiala bugetară angajată; mai mult, atunci când a fost adoptat amendamentul respectiv s-a indicat faptul că, în cazul în care nu există fonduri suficiente, bugetul menţionat va fi suplimentat prin rectificare bugetară. Situaţia de faţă diferă de cea avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 22 din 20 ianuarie 2016, întrucât, în cauza de faţă, spre deosebire de situaţia din decizia anterior menţionată, alocaţia bugetară nu trebuie creată, ea deja există. Curtea, prin decizia menţionată, paragraful 60, a subliniat expres că „nu poate stabili dacă se depăşeşte sau nu alocarea bugetară pentru că acest aspect nu este de competenţa sa”.

33. Curtea nu are competenţa de a aprecia asupra caracterului suficient al resurselor financiare, pentru că o asemenea operaţiune nu îşi are temeiul în art. 138 alin. (5) din Constituţie, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern. Or, practic, tocmai acest lucru este criticat: lipsa resurselor financiare pentru susţinerea creşterii salariale reglementate în condicile necesităţii încadrării în plafonul de deficit bugetar de maximum 3% din PIB, aspect care excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională.

34. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 138 alin. (5) din Constituţie.

(2,4.) Criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 16 alin. (1) din Constituţie

35. Curtea reţine că autorii amendamentului care a prevăzut creşterea salarială analizată nu au motivat în niciun fel această măsură legislativă. În aceste condiţii, Curtea urmează să analizeze dacă diferenţa de tratament juridic sub aspectul salarizării este una justificată sau nu, având în vedere că, în principiu, salarizarea este guvernată - cel puţin la nivel teoretic - de o lege unică şi unitară, respectiv Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010.

36. Dacă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, este lato sensu o lege care se aplică în mod general categoriilor de personal şi care a operat o majorare generală de salariu, inclusiv la nivelul Ministerului Transporturilor, legea analizată aduce în discuţie o salarizare diferită a personalului din Ministerul Transporturilor faţă de restul personalului care face parte din aceeaşi categorie. Astfel, personalul din Ministerul Transporturilor va fi salarizat în mod diferit faţă de personalul ce face parte din aceeaşi categorie, dar îşi desfăşoară activitatea în alte ministere.

37. Trebuie observat că această majorare a salariului nu are în vedere personalul din Ministerul Transporturilor care gestionează fonduri europene [Programul operaţional infrastructură mare 2014-2020], personal care, prin ipoteză, are un nivel de salarizare mai mare decât personalul din aceeaşi categorie (încadrat pe funcţii publice şi cel contractual), dar care nu gestionează asemenea fonduri. În acest sens, Curtea constată că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015, personalul din Ministerul Transporturilor care gestionează fonduri europene [Programul operaţional infrastructură mare 2014-2020] a fost deja egalizat sub aspectul salariului cu cel din Ministerul Fondurilor Europene [a se vedea art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă în vigoare]. Cu privire la acest aspect, articolul unic pct. 2 [referitor la art. 2 alin. (12)] din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015 exclude de la acordarea a 23 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută de personalul din Ministerul Transporturilor care gestionează fonduri europene [Programul operaţional infrastructură mare 2014-2020], personalul prevăzut la art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2014 pentru aprobarea unor măsuri de eficientizare a sistemului de gestionare a instrumentelor structurale, aprobată prin Legea nr. 263/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 9 noiembrie 2015, şi la art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 174/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 30 iunie 2015.

38. Prin urmare, creşterea salarială vizează personalul care nu gestionează fonduri europene în cadrul programului operaţional pentru care Ministerul Transporturilor a fost desemnat organism intermediar. Aplicându-se o asemenea majorare de 23 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută în privinţa acestui personal din cadrul Ministerului Transporturilor, se ajunge la o creştere salarială suplimentară faţă de cea operată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2015.

39. În consecinţă, Curtea urmează să analizeze dacă tratamentul juridic diferit aplicat faţă de personalul din cadrul altor ministere este justificat în mod obiectiv şi rezonabil, având în vedere jurisprudenţa Curţii referitoare la principiul egalităţii în drepturi astfel cum aceasta a fost conturată prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23. În esenţă, Curtea, cu privire la incidenţa art. 16 alin. (1) din Constituţie, a reţinut că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aşadar, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. Potrivit jurisprudenţei sale, Curtea a stabilit că discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). În schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat. Aşadar, sintagma „fără privilegii şi fără discriminări” din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite, astfel cum s-a arătat mai sus.

40. Având în vedere cele anterior arătate, Curtea constată că majorarea salarială acordată personalului Ministerului Transporturilor nu poate fi calificată decât ca un privilegiu în raport cu celelalte categorii de personal din administraţia publică centrală de specialitate. Asemenea majorări salariale individualizate, la nivelul unui minister, trebuie realizate în considerarea unui anumit scop şi a unor sarcini/atribuţii de serviciu suplimentare, şi nicidecum prin reglementarea unui sistem paralel de salarizare. Or, în cauză, această creştere salariată distinctă de cea generală operată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 nu apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, ea eludând, practic, sistemul de salarizare pe clase consacrat de reglementarea generală în materie, Un atare procedeu legislativ duce la imposibilitatea aplicării reale a unui sistem unic de salarizare şi se ajunge la situaţia ca una şi aceeaşi grilă de salarizare să fie aplicată diferenţiat de la minister la minister. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea reţine că textul criticat consacră un privilegiu salarial, contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie, iar neconstituţionalitatea astfel constatată are drept consecinţă eliminarea privilegiului acordat.

41. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că dispoziţiile articolului unic pct. 2 [referitor la art. 2 alin. (11)] din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie,

Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 14 septembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Benke Károly

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind încetarea, prin acordul părţilor, a raportului de serviciu al domnului Gabriel Leahu, secretar general al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice

 

Având în vedere Cererea domnului Gabriel Leahu, înregistrată la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice cu nr. 10.849 din 13 octombrie 2016, în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 97 lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, raportul de serviciu al domnului Gabriel Leahu, secretar general al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, încetează prin acordul părţilor.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Florin Marius Tăcu

 

Bucureşti, 4 noiembrie 2016.

Nr. 346.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru numirea doamnei Niculina Tâlvăr în funcţia de secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

 

Având în vedere Adresa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 4.938 din 21 octombrie 2016, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/6.701 din 21 octombrie 2016,

în temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Niculina Tâlvăr se numeşte în funcţia de secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Florin Marius Tăcu

 

Bucureşti, 4 noiembrie 2016.

Nr. 347.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru eliberarea domnului Petre-Dragoş Voinescu din funcţia publică de conducere de inspector general antifraudă al Direcţiei generale antifraudă fiscală din structura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

 

Având în vedere Adresa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. A PRS 3.320 din 2 noiembrie 2016, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/7.067 din 2 noiembrie 2016,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare, şi al art. 16 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Petre-Dragoş Voinescu se eliberează din funcţia publică de conducere de inspector general antifraudă al Direcţiei generale antifraudă fiscală din structura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Florin Marius Tăcu

 

Bucureşti. 4 noiembrie 2016.

Nr. 348.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea, prin detaşare, a domnului Petre-Dragoş Voinescu în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care coordonează Direcţia generală antifraudă fiscală

 

Având în vedere prevederile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea nr. 426 din 28 iunie 2016 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori, precum şi Adresa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. A PRS 3.320 din 2 noiembrie 2016, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/7.067 din 2 noiembrie 2016,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 3 alin. (2) din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare, şi al art. 16 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Petre-Dragoş Voinescu se numeşte, prin detaşare, în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care coordonează Direcţia generală antifiraudă fiscală.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Florin Marius Tăcu

 

Bucureşti, 4 noiembrie 2016.

Nr. 349.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru numirea doamnei Carmen-Elena Tatu în funcţia publică de conducere de inspector general antifraudă al Direcţiei generale antifraudă fiscală din structura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

 

Având în vedere Adresa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. A PRS 3.320 din 2 noiembrie 2016, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/7.067 din 2 noiembrie 2016,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şt completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 16 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Carmen-Elena Tatu se numeşte în funcţia publică de conducere de inspector general antifraudă al Direcţiei generale antifraudă fiscală din structura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Florin Marius Tăcu

 

Bucureşti, 4 noiembrie 2016.

Nr. 350.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale juridice, aprobat prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 100/2011

 

În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:

Art. I. - Regulamentul de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale juridice, aprobat prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 100/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 8 iunie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„f) Serviciul 5 - Drept internaţional;”.

2. La articolul 8 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„c) întocmeşte, pe baza contribuţiei celorlalte structuri ale ministerului, sau contribuie la întocmirea documentelor programatice care privesc planificarea promovării proiectelor de acte normative la nivelul ministerului sau al Guvernului;”.

3. La articolul 8 alineatul (3), litera m) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„m) constituie şi actualizează evidenţa consilierilor juridici în activitate din unităţile aparatului central al ministerului, instituţiile şi structurile din subordinea ministerului şi din unităţile subordonate acestora;”.

4. La articolul 8 alineatul (4), literele a)-d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„a) ţine evidenţa actelor normative nepublicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, comunicate ministerului, a ordinelor şi instrucţiunilor ministrului afacerilor interne, cu excepţia celor de personal sau din domeniul organizatoric, a acordurilor colective şi a contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ministerului, precum şi a proiectelor de acte normative elaborate sau avizate de minister;

b) asigură depozitarea originalelor ordinelor şi instrucţiunilor ministrului afacerilor interne, cu excepţia celor de personal sau din domeniul organizatoric, precum şi a convenţiilor sau documentelor încheiate de minister cu alte ministere sau instituţii din România şi a rezervei acestora, a câte unui exemplar al protocoalelor de colaborare încheiate cu alte ministere din România, precum şi a actelor normative nepublicate în Monitorul Oficial al României comunicate ministerului;

c) asigură înregistrarea, evidenţa, multiplicarea, prin tipografia ministerului, şi difuzarea ordinelor şi instrucţiunilor ministrului afacerilor interne care nu se publică în Monitorul Oficial al României la celelalte structuri ale ministerului, păstrează evidenţa difuzărilor şi după abrogarea/ieşirea din vigoare a acestora şi sesizează conducerea ministerului, unităţile din aparatul central al ministerului, precum şi instituţiile şi structurile aflate în subordinea ministerului cu privire la sarcinile ce le revin din aceste acte normative;

d) asigură transmiterea ordinelor şi instrucţiunilor ministrului afacerilor interne, pentru publicare, Monitorului Oficial al României, potrivit reglementărilor legale în vigoare.”

5. La articolul 14, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) întocmeşte sau contribuie la întocmirea documentelor programatice care privesc planificarea promovării proiectelor de acte normative la nivelul ministerului sau al Guvernului;”.

6. La articolul 19, litera p) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,p) organizează şi păstrează evidenţa consilierilor juridici în activitate din unităţile aparatului central ăl ministerului, instituţiile şi structurile din subordinea ministerului şi din unităţile subordonate acestora;”.

7. La articolul 20, literele g) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

,,g) ţine evidenţa şi asigură depozitarea originalelor ordinelor şi instrucţiunilor ministrului afacerilor interne, cu excepţia celor de personal sau din domeniul organizatoric, convenţiilor sau altor documente încheiate de minister cu alte ministere sau instituţii şi a rezervei acestora, a unui exemplar al protocoalelor de colaborare interministerială la care ministerul este parte, precum şi a actelor normative nepublicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, comunicate ministerului;

h) asigură transmiterea ordinelor şi instrucţiunilor ministrului afacerilor interne, spre publicare, la Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit reglementărilor legale în vigoare; asigură înregistrarea, evidenţa, multiplicarea, prin tipografia ministerului, şi difuzarea ordinelor şi instrucţiunilor ministrului afacerilor interne care nu se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, la celelalte structuri ale ministerului, păstrează evidenţa difuzărilor şi după abrogarea/ieşirea din vigoare a acestora;”.

8. La articolul 20, după litera ş) se introduce o nouă literă, litera t) cu următorul cuprins:

,,t) redactează, din dispoziţia conducerii direcţiei generale, proiecte de adrese către celelalte structuri din cadrul ministerului.”

9. Anexa nr. 1 se înlocuieşte cu anexa la prezentul ordin.

10. Anexele nr. 3-6 se abrogă.

11. În titlul secţiunii a 3-a din cap. V şi în cuprinsul articolului 16 denumirea „Biroul drept european, internaţional, umanitar şi drepturile omului” se înlocuieşte cu denumirea „Serviciul5 - Drept internaţional”,

Art. II. - Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 100/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale juridice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 8 iunie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezentul ordin, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul afacerilor interne,

Ioan-Dragoş Tudorache

 

Bucureşti, 3 noiembrie 2016.

Nr. 171.

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 1 la regulament)

 

ORGANIGRAMA

Direcţiei Generale Juridice

 

 

 

 

 

 

DIRECTOR GENERAL

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DIRECTOR GENERAL ADJUNCT/LOCŢIITOR ŞEF DIRECŢIE GENERALA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DIRECTOR GENERAL ADJUNCT

 

 

 

 

 

DIRECTOR GENERAL ADJUNCT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul 1

Reglementări pentru ordine publică şi securitate naţională

 

Serviciul 2

Relaţia cu Guvernul şi Parlamentul

 

Serviciul 5

Drept internaţional

 

 

Serviciul 3

Contencios

 

Serviciul 4

Contracte, coordonare, asistenţă juridică şi jurisdicţia imputaţiilor

 

Biroul

Secretariat şi evidenţă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Structura de securitate/ CSTIC

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.