MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 912/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 912         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 14 noiembrie 2016

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

 

158. - Hotărâre privind Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.316/2013 şi (UE) 2015/1017 în ceea ce priveşte prelungirea duratei Fondului european pentru investiţii strategice şi introducerea unor îmbunătăţiri tehnice ale fondului şi ale Platformei europene de consiliere în materie de investiţii - COM (2016) 597 final

 

159. - Hotărâre privind Propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite utilizări permise ale operelor şi altor obiecte protejate prin drepturi de autor şi drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficienţe de vedere sau cu dificultăţi de citire a materialelor imprimate şi de modificare a Directivei 2001/29/CE privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională COM (2016) 596 final

 

160. - Hotărâre privind Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind schimbul transfrontalier între Uniune şi ţările terţe de exemplare în format accesibil ale anumitor opere şi altor obiecte ale protecţiei prin drepturi de autor şi drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficienţe de vedere sau cu dificultăţi de citire a materialelor imprimate COM (2016) 595 final

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 441 din 21 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (5) din Codul de procedură penală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

704. - Decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor privind profilarea locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 25 din 10 octombrie 2016 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

privind Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.316/2013 şi (UE) 2015/1017 în ceea ce priveşte prelungirea duratei Fondului european pentru investiţii strategice şi introducerea unor îmbunătăţiri tehnice ale fondului şi ale Platformei europene de consiliere în materie de investiţii - COM (2016) 597 final

 

Având în vedere Raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/736 din 4 noiembrie 2016,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Senatul constată următoarele aspecte:

a) Temeiurile juridice pentru prezenta propunere de regulament îl constituie art. 172 şi 173, art. 175 (3) şi art. 182 (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Prezenta propunere de regulament stabileşte cadrul legislativ necesar pentru prelungirea Fondului european pentru investiţii strategice (FEIS) până la sfârşitul actualului cadru financiar multianual.

b) Prelungirea duratei Fondului european pentru investiţii strategice şi introducerea unor îmbunătăţiri tehnice ale fondului şi ale Platformei europene de consiliere în materie de investiţii reprezintă o prioritate pentru Comisia Europeană. FEIS a fost instituit pentru o perioadă iniţială de 3 ani, cu scopul mobilizării unor investiţii de minimum 315 miliarde EURO. Având în vedere succesul FEIS, Comisia s-a angajat să dubleze FEIS, atât în ceea ce priveşte durata, cât şi capacitatea financiară. În perioada actualului cadru financiar multianual. prelungirea legală a FEIS ar trebui să atragă investiţii în valoare totală de cel puţin 500 de miliarde de euro până în anul 2020.

c) în ceea ce priveşte guvernanţa şi selectarea proiectelor, Comisia Europeană îşi propune mai multă concentrare asupra proiectelor, care contribuie la îndeplinirea obiectivelor ambiţioase ale Uniunii stabilite în cadrul Conferinţei de la Paris

(COP 21), precum şi susţinerea ideii unei acoperiri geografice şi sectoriale a FEIS, urmând a se acorda atenţie deosebită proiectelor de interconectare energetică şi din domeniul eficienţei energetice. În plus, propunerea prevede că ar trebui să se evite acordarea de sprijin din FEIS pentru autostrăzi, cu excepţia cazului în care este necesar pentru sprijinirea investiţiilor private în transporturi în ţări beneficiare ale fondurilor de coeziune sau în proiecte de transport transfrontaliere care implică cel puţin o ţară beneficiară a fondurilor de coeziune.

d) în urma examinării, Comisia pentru afaceri europene a constatat că prezenta propunere de Regulament respectă principiile subsidiarităţii şi ale proporţionalităţii.

e) Comisia pentru afaceri europene supune Plenului Senatului, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de hotărâre privind documentul examinat, în conformitate cu art. 34 din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2015, republicat.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat, în şedinţa din 7 noiembrie 2016, în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Senatului şi ale art. 5 lit. f) art. 30 lit. b) din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2006, republicat.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IOAN CHELARU

 

Bucureşti, 7 noiembrie 2016.

Nr. 158.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

privind Propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite utilizări permise ale operelor şi altor obiecte protejate prin drepturi de autor şi drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficienţe de vedere sau cu dificultăţi de citire a materialelor imprimate şi de modificare a Directivei 2001/29/CE privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională COM (2016) 596 final

 

În temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi alin. (3) din Constituţia României, republicată, şi Protocolului (nr. 2) anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

având în vedere Raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/740 din 4 noiembrie 2016,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Se constată că prezenta propunere de directivă respectă principiul subsidiarităţii şi al proporţionalităţii,

(2) Se consideră că:

a) prevederile propunerii de directivă au un profund caracter umanitar, vizând facilitarea accesului persoanelor cu dificultăţi de vedere şi al persoanelor cu dizabilităţi de citire la operele protejate prin drept de autor;

b) trebuie avută în vedere necesitatea protecţiei drepturilor titularilor de drepturi de autor şi conexe prin garantarea faptului că operele sunt utilizate doar de către beneficiari, respectiv persoanele cu dizabilităţi de vedere/citire.

(3) Se apreciază că:

a) actul legislativ vizează creşterea disponibilităţii operelor şi a altor lucrări protejate prin drepturi de autor (de exemplu, cărţi, jurnale, ziare, reviste şi alte scrieri, partituri şi alte materiale tipărite, inclusiv în formă audio) în formate care sunt accesibile persoanelor beneficiare prevăzute în titlu;

b) prin prezenta propunere, toate persoanele speciale menţionate în directivă, precum şi organizaţiile ce le servesc interesele pe o bază nonprofit pot beneficia de excepţii obligatorii şi armonizate în UE în ceea ce priveşte legislaţia referitoare la drepturile de autor şi conexe.

(4) Se recomandă:

a) extinderea referirii, în Expunerea de motive a actului, la Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, prin adăugarea art. 9 Accesibilitate, art. 21 Libertatea de expresie şi opinie şi accesul la informaţie şi art. 24 Educaţia;

b) la art. 2 alin. (3) propunem clarificarea sintagmei „mod sau formă alternativă”: easy to read, afişare de text corp literă mare, audio, scrierea Braille;

c) la art. 3 propunem clarificarea conceptuală: un exemplar/exemplare (câte un exemplar din fiecare: audio, braille, video etc.).

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în această hotărâre se transmite către instituţiile europene.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 7 noiembrie 2016, în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Senatului şi ale art. 5 lit. f), art. 30 lit. b) din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005. republicat.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IOAN CHELARU

 

Bucureşti, 7 noiembrie 2016.

Nr. 159.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

privind Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind schimbul transfrontalier între Uniune şi ţările terţe de exemplare în format accesibil ale anumitor opere şi altor obiecte ale protecţiei prin drepturi de autor şi drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficiente de vedere sau cu dificultăţi de citire a materialelor imprimate COM (2016) 595 final

 

În temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicata, şi Protocolului (nr. 2) anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

având în vedere Raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/745 din 4 noiembrie 2016,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Se constată că prezenta propunere de regulament respectă principiul subsidiarităţii şi al proporţionalităţii.

(2) Se consideră că:

a) Propunerea de regulament are ca scop alinierea legislaţiei Uniunii la angajamentele pe care UE şi le-a asumat în cadrul Tratatului Marrakesh.

(3) Se apreciază că:

a) procesul de reformă din domeniul drepturilor de autor este lansat de CE ca să balanseze într-un mod cât mai echitabil interesele tuturor „actorilor” implicaţi (titularii de drepturi de autor şi conexe, societăţile de management colectiv, furnizorii de internet, utilizatorii de opere, publicul - consumatorul final etc.);

b) proiectul stabileşte reguli privind schimburile transfrontaliere de copii a anumitor opere sau alte lucrări ce fac subiectul drepturilor de autor, între UE şi ţările terţe care sunt părţi ale Tratatului Marrakesh, fără autorizaţia deţinătorilor de drepturi, în format accesibil, în beneficiul persoanelor oarbe, cu dificultăţi de vedere sau dizabilităţi de citire.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 7 noiembrie 2016, în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Senatului şi ale art. 5 lit. f), art. 30 lit. b) din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IOAN CHELARU

 

Bucureşti, 7 noiembrie 2016.

Nr. 160.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 441

din 21 iunie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (5) din Codul de procedură penală

 

Mona-Maria Pivniceru - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Costel Căşuneanu în Dosarul nr. 630/110/2015 al Tribunalului Bacău - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.774D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. Arată că recuzarea reprezintă un incident procedural a cărui soluţionare a fost reglementată de către legiuitor într-o modalitate care să se realizeze cu celeritate. Apreciază că dispoziţiile care reglementează procedura de soluţionare a recuzării nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, acesta putând depune înscrisuri în vederea susţinerii cererii sale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din data de 20 noiembrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 630/110/2015, Tribunalul Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Costel Căşuneanu cu ocazia soluţionării unei cereri de recuzare.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază că dispoziţiile art. 68 alin. (5) din Codul de procedură penală încalcă în mod flagrant dreptul la un proces echitabil în componenta sa referitoare atât la garanţia contradictorialităţii şi a publicităţii şedinţei de judecată, cât şi în privinţa dreptului la apărare în condiţiile în care cererea de recuzare formulată de către inculpat este soluţionată de către judecător sau completul de judecată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Faptul că inculpatul se află în imposibilitate de a pune concluzii cu privire la cererea pe care a formulat-o contravine prevederilor art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care reglementează dreptul inculpatului de a se apăra el însuşi sau de a fi asistat de un avocat. În continuare, face referire la un număr de Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu Hotărârea din 12 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Lagardere împotriva Franţei, Hotărârea din 23 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Dombo Beheer BV împotriva Olandei, Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunţată în Cauza Niderost-Huber împotriva Elveţiei, Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunţată în Cauza Goktepe împotriva Belgiei, Hotărârea din 31 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Janyer împotriva Republicii Cehe. Având în vedere această jurisprudenţă, apreciază că orice parte trebuie să aibă oportunitatea de a-şi exprima opinia în cursul procesului, contradictorialitatea implicând dreptul părţilor de a face cunoscute elementele care au vocaţia să susţină pretenţiile lor.

6. De asemenea sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, şi nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial ăl României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014. Apreciază că, în condiţiile în care textul de lege nu prevede obligativitatea citării părţilor şi posibilitatea participării acestora la soluţionarea procedurii în condiţii de contradictorialitate, se produce o perturbare serioasă la nivelul tuturor garanţiilor dreptului la un proces echitabil, atât de necesare unui proces penal în lumina exigenţelor europene şi constituţionale,

7. Tribunalul Bacău - Secţia penală apreciază că încheierea prin care se soluţionează cererea de recuzare nu soluţionează fondul cauzei şi de aceea o procedură de soluţionare nepublică şi necontradictorie este constituţională. În continuare, arată că în jurisprudenţă Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a reţinut că principiul publicităţii poate fi atenuat în circumstanţe excepţionale, cum ar fi absenţa unei probleme de drept care necesită o audiere, prin natura sa limitată la chestiuni de soluţionat în absenţa unui interes public. Procedurile consacrate exclusiv unor motive de drept sau cu un nivel ridicat tehnic pot îndeplini condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar şi în absenţa unor dezbateri publice şi contradictorii. Or, tocmai în virtutea acestor raţiuni de principiu, legiuitorul, atât în materie penală, cât şi civilă, a prevăzut o procedură de soluţionare nepublică şi necontradictorie. Reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri, astfel că dispoziţiile criticate nu aduc atingere nici liberului acces la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţie, în continuare, apreciază că dreptul la un proces echitabil contradictoriu presupune, în principiu, pentru o parte, posibilitatea de a lua cunoştinţă de observaţiile sau documentele prezentate, precum şi de a le pune în discuţie. Deşi procedura soluţionării recuzării este de principiu nepublică, nimic nu împiedică partea care a formulat cerere de recuzare să se prezinte la termenul stabilit şi să depună concluzii scrise la dosarul cauzei sau chiar să-şi susţină prin avocat cererea, cum s-a întâmplat şi în cauza de faţă.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul apreciază că reglementarea actuală a procedurii de soluţionare a cererii de recuzare este similară celei prevăzute în art. 52 alin. (2) din Codul de procedură penală anterior. Aceste din urmă dispoziţii au fost supuse controlului de constituţionalitate în raport de critici similare celor formulate în prezenta cauză, constatându-se de fiecare dată conformitatea acestora cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate. Astfel, prin Decizia nr. 1.016 din 29 noiembrie 2012, Curtea Constituţională a statuat că reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri, corespunzător cerinţelor impuse de art. 21 din Constituţie, iar faptul că părţile sunt ascultate numai „dacă se găseşte necesar” vizează tocmai „împiedicarea tergiversării soluţionării cererii de recuzare şi, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulată”, în ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la apărare, arată că, prin Decizia nr. 992 din 8 iulie 2010, instanţa de contencios constituţional a reţinut c㠄normele criticate nu aduc atingere dreptului persoanei ca, în tot cursul procesului, să fie asistată de un avocat, ales sau numit din oficiu, şi de a se prevala, neîngrădit, de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil, astfel încât nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 24 din Constituţie”.

10. De asemenea arată că autorul excepţiei nu motivează criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 124 alin. (2) şi art. 142 alin. (1), astfel încât, în considerarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora sesizările adresate Curţii Constituţionale „trebuie să fie motivate”, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată în raport de aceste prevederi este inadmisibilă.

11. Avocatul Poporului, făcând referire la jurisprudenţă Curţii Constituţionale, arată că dispoziţiile legale criticate, referitoare la procedura soluţionării cererii de recuzare, au fost instituite de legiuitor în temeiul competenţei sale constituţionale, astfel cum este aceasta stabilită de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, reflectând preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri. Astfel, în scopul împiedicării tergiversării soluţionării cererii de recuzare şi, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulată, legea prevede că examinarea cererii de recuzare se face în cel mult 24 de ore, iar procurorul, subiecţii procesuali principali şi părţile sunt ascultaţi numai dacă judecătorul apreciază că este necesar. Nefiind pus în discuţie fondul pricinii, nu se poate susţine că procedura instituită încalcă principiul contradictorialităţii. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate respectă exigenţele dreptului oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, consacrate de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Având în vedere cele expuse, apreciază că se impune respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitateîl constituie dispoziţiile art. 68 alin.(5) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Soluţionarea abţinerii sau recuzării se face, în cel mult 24 de ore, în  camera de consiliu. Dacă apreciază necesar pentru soluţionarea cererii, judecătorul sau completul de judecată, după caz, poate efectua orice verificări şi poate asculta procurorul, subiecţii procesuali principali, părţile şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se solicită.*

15. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi art. 142 alin. (1) potrivit căruia Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 par. 1 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, soluţionarea recuzării se face, în cel mult 24 de ore, în camera de consiliu, de regulă, fără participarea procurorului sau a părţilor şi subiecţilor procesuali principali ori a persoanei a cărei recuzare se solicită. Intr-o analiză comparativă a cadrului legislativ actual cu cel din Codul de procedură penală din 1968, Curtea reţine că în ambele reglementări soluţionarea recuzării se realizează fără citarea părţilor şi a procurorului.

17. Curtea observă că, fiind sesizată cu dispoziţiile din Codul de procedură penală din 1968 referitoare la soluţionarea recuzării, a reţinut că, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, iar, potrivit dispoziţiilor art. 127 din Constituţie, „Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege”. De asemenea, Curtea a luat în considerare şi prevederile cuprinse în art. 129 din Constituţie, potrivit cărora „împotriva hotărârilor judecătoreşti. părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita Căile de atac, în condiţiile legii”. Având în vedere aceste prevederi constituţionale, Curtea a statuat că, potrivit Constituţiei, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, cazurile în care şedinţele de judecată nu sunt publice, precum şi căile de atac şi condiţiile exercitării acestora. Aşa fiind, Curtea a reţinut că reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare este în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale, având în vedere că aceasta face parte integrantă din procedura de judecată (a se vedea Decizia nr. 290 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 7 iulie 2005).

18. De asemenea, Curtea a reţinut că reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri. Astfel, referitor la vechea reglementare instanţa de contencios constituţional a statuat că, potrivit art. 52 alin. (2) din Codul de procedură penală, examinarea cererii de recuzare se face „de îndată”, iar părţile sunt ascultate numai „dacă se găseşte necesar”, în vederea împiedicării tergiversării soluţionării cererii de recuzare şi, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulată (a se vedea Decizia nr. 1.016 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 22 decembrie 2012).

19. Curtea apreciază că soluţionarea cererilor de recuzare potrivit noii reglementări trebuie însoţită, de asemenea, de dezideratul asigurării celerităţii acestei proceduri, tocmai pentru a nu se impieta asupra soluţionării în ansamblu a cauzei. De altfel, dacă apreciază necesar pentru soluţionarea cererii, judecătorul sau completul de judecată, după caz, poate efectua orice verificări şi poate asculta procurorul, subiecţii procesuali principali, părţile şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se solicită.

20. De asemenea, Curtea a reţinut că normele privind soluţionarea cererii de recuzare nu aduc atingere dreptului persoanei ca în tot cursul procesului să fie asistată de un avocat, ales sau numit din oficiu, şi de a se prevala, neîngrădit, de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil, astfel încât nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a prevederilor art. 24 din Constituţie privind dreptul la apărare (a se vedea Decizia nr. 160 din 8 februarie 2011, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 17 martie 2011).

21. Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi ale art. 142 alin. (1) potrivit căruia instanţa de contencios constituţional este garantul supremaţiei Constituţiei, Curtea observă că autorul excepţiei invocă aceste prevederi în mod formal fără a preciza în ce constă, în opinia sa, neconcordanţa dintre dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate şi prevederile din Legea fundamentală invocate.

22. Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (5) din Codul de procedură penală.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Costel Căşuneanu în Dosarul nr. 630/110/2015 al Tribunalului Bacău - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 68 aţin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 iunie 2016.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL JUSTIŢIEI

ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR

 

DECIZIE

privind profilarea locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

 

În temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (4), art. 13, art. 14, art. 45 alin. (1), art. 73 alin. (5) şi (6) şi art. 139 alin. (3)-(5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare,

luând în considerare dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu modificările ulterioare,

directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor emite prezenta decizie.

Art. 1. - Se aprobă profilarea locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu următorul cuprins:

a) profilarea penitenciarelor, centrelor de detenţie şi centrelor educative în funcţie de categoriile de persoane private de libertate Şi persoane internate aflate în custodia acestora, precum şi organele judiciare deservite de acestea, prevăzută în anexa nr. 1;

b) înfiinţarea secţiilor interioare şi exterioare în cadrul locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, conform anexei nr. 2;

c) arondarea locurilor de deţinere cu privire la primirea persoanelor condamnate, internate şi arestate preventiv de la organele de poliţie, prevăzută în anexa nr. 3;

d) stabilirea locurilor de deţinere în care se transferă persoanele condamnate cărora li s-a stabilit regim provizoriu, conform anexei nr. 4;

e) stabilirea locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în care se execută măsurile educative privative de libertate, conform anexei nr. 5;

f) stabilirea locurilor de deţinere în care se efectuează tranzitul persoanelor private de libertate transferate între unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, conform anexei nr. 6;

g) arondarea centrelor în care se fac expertize medico-legale pentru amânarea/întreruperea executării pedepsei pe motiv de boală pentru persoanele private de libertate aflate în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, conform anexei nr. 7.

Art. 2. - (1) Persoanele condamnate, internate şi arestate preventiv sunt primite de la organele de poliţie conform arondării, prevăzute în anexa nr. 3.

(2) în locurile de deţinere care primesc persoane private de libertate se înfiinţează camere de carantină şi observare. După primire, persoanele private de libertate care nu corespund profilării penitenciarului sunt transferate, de îndată, conform anexei nr. 3, iar celelalte se repartizează în camerele de carantină şi observare.

(3) în locurile de deţinere se înfiinţează camere de tranzit pentru custodierea temporară a persoanelor private de libertate transferate, conform anexei nr. 1.

Art. 3. - (1) Administraţia Naţională a Penitenciarelor stabileşte, conform legii, penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate.

(2) Persoanele condamnate definitiv la o pedeapsă privativă de libertate, care sunt cercetate în stare de arest preventiv, în altă cauză, sunt repartizate pe secţiile de arestare preventivă, prin decizia directorului unităţii.

(3) Persoanele de sex masculin faţă de care s-a dispus măsura educativă a internării într-un centru educativ execută măsura în Centrul Educativ Buziaş sau în Centrul Educativ Târgu Ocna, conform arondării prevăzute în anexa nr. 1.

(4) Persoanele de sex feminin faţă de care s-a dispus măsura educativă a internării într-un centru educativ execută măsura în Centrul Educativ Buziaş, conform arondării prevăzute în anexa nr. 1.

(5) Persoanele de sex masculin faţă de care s-a dispus măsura educativă a internării într-un centru de detenţie execută măsura în Centrul de Detenţie Craiova sau în Centrul de Detenţie Tichileşti, conform arondării prevăzute în anexa nr. 1.

(6) Persoanele de sex feminin faţă de care s-a dispus măsura educativă a internării într-un centru de detenţie execută măsura în Centrul de Detenţie Craiova, conform arondării prevăzute în anexa nr. 1.

(7) Arestaţii preventiv minori şi tinerii arestaţi preventiv care au comis fapta în minorat sunt cazaţi în secţiile de arestare preventivă din centrele de detenţie, conform arondării prevăzute în anexa nr. 1.

(8) Arestaţii preventiv pentru infracţiuni comise în minorat, aflaţi în centrele de detenţie, nu se transferă pe secţiile de arestare preventivă din penitenciare după împlinirea vârstei de 18 ani.

(9) Dacă prin hotărârea instanţei de judecată s-a dispus executarea sau continuarea executării măsurii educative privative de libertate într-un penitenciar, deţinerea se realizează în spaţii special destinate din penitenciarele prevăzute în anexa nr. 5, cu respectarea criteriilor de separaţiune.

(10) Penitenciarele-spital în care funcţionează secţii speciale destinate deţinuţilor cu tulburări psihice grave, inclusiv cele provocate de alcool sau alte substanţe psihoactive, sunt prevăzute în anexa nr. 2. În toate locurile de deţinere se înfiinţează infirmerii cu camere de staţionare şi secţiuni structurale în cadrul cărora funcţionează camere destinate cazării şi tratării deţinuţilor cu tulburări psihice grave, inclusiv cele provocate de alcool sau alte substanţe psihoactive.

(11) Penitenciarele, centrele educative şi centrele de detenţie care asigură condiţiile necesare pentru ca mama privată de libertate, la solicitarea acesteia, să îşi poată îngriji copilul până la împlinirea vârstei de un an, în condiţiile prevăzute de art. 73 alin. (1)-(5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt prevăzute în anexa nr. 1.

(12) Pentru motive întemeiate, din dispoziţia conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, locurile de deţinere pot custodia şi persoane private de libertate cu domiciliile în alte judeţe decât cele arondate prin anexa nr. 1.

Art. 4. - Pentru transferarea persoanelor private de libertate în unităţi, conform profilării stabilite prin prezenta decizie, precum şi pentru eficientizarea prezentării acestora la organele judiciare din raza de competenţă se stabilesc următoarele grupuri de unităţi:

a) penitenciarele Gherla, Baia Mare, Bistriţa şi Penitenciarul - Spital Dej;

b) penitenciarele Oradea şi Satu Mare;

c) penitenciarele Oradea şi Arad;

d) penitenciarele Bucureşti Jilava, Bucureşti Rahova, Giurgiu, Târgşor, Penitenciarul - Spital Bucureşti - Jilava şi Penitenciarul - Spital Bucureşti - Rahova;

e) penitenciarele Aiud şi Deva;

f) penitenciarele Aiud şi Gherla;

g) penitenciarele Bistriţa şi Târgu Mureş;

h) penitenciarele Arad şi Timişoara;

i) penitenciarele laşi. Botoşani, Vaslui şi Bacău;

j) penitenciarele Poarta Albă, Slobozia, Tulcea şi Penitenciarul - Spital Poarta Albă;

k) penitenciarele Mărgineni, Ploieşti, Găeşti şi Târgşor;

l) penitenciarele Mărgineni, Târgşor, Codlea şi Miercurea-Ciuc;

m) penitenciarele Brăila, Galaţi, Centrul de detenţie Tichileşti;

n) penitenciarele Craiova, Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Pelendava şi Centrul de Detenţie Craiova;

o) penitenciarele Miercurea-Ciuc şi Codlea;

p) penitenciarele Colibaşi, Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu şi Penitenciarul - Spital Colibaşi.

Art. 5. - (1) Persoanele private de libertate cărora li se efectuează expertize medico-legale, pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei pe motiv de boală, la centrele medicale din Constanţa, Giurgiu, Argeş, Bucureşti, laşi, Târgu Mureş, Timişoara, Cluj-Napoca, Craiova, sunt transferate în locurile de deţinere din aria de competenţă teritorială, conform arondării din anexa nr. 7.

(2) Prezentările la comisia de nouă expertiză medico-legală de la Institutul Naţional de Medicină Legală se fac de către Spitalul Penitenciar Bucureşti - Jilava. Persoanele private de libertate care, la momentul solicitării prezentării la Institutul Naţional de Medicină Legală, se află internate în Penitenciarul - Spital Bucureşti - Rahova se prezintă de către această unitate.

(3) în situaţia în care se dispune efectuarea expertizei medico-legale pentru persoanele care execută măsura educativă a internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie, se vor dispune măsuri astfel încât acestea să nu fie custodiate în penitenciare pentru o perioadă mai mare de

10 zile, în conformitate cu dispoziţiile art. 45 alin. (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 6. - Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii provizorii a regimului de executare, se dispune de către directorul locului de deţinere, conform arondării prevăzute în anexa nr. 4.

Art. 7. - (1) Persoanele private de libertate transferate temporar, potrivit dispoziţiilor art. 109 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, cu modificările şi completările ulterioare, într-o altă unitate penitenciară sau aflate în tranzit într-o unitate penitenciară din cadrul aceluiaşi grup de unităţi, nu sunt însoţite de bagajul personal. După prezentarea la termenele de judecată, acestea se retransferă la locul de deţinere din care au fost transferate.

(2) Persoanele private de libertate transferate într-un alt loc de deţinere în vederea punerii la dispoziţia organelor judiciare sunt însoţite de bagajul personal. În această situaţie locul de deţinere în care se transferă persoanele private de libertate trebuie să fie profilat pe deţinerea categoriei din care fac parte.

(3) Persoanele private de libertate internate temporar în penitenciarele-spital se externează la unitatea din care au fost transferaţi.

(4) Persoanele private de libertate transferate temporar între locurile de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi cele care se internează în penitenciarele-spital, pe perioade determinate, sunt însoţite de documentarul penal, fişa de evidenţă a sancţiunilor disciplinare, recompenselor şi drepturilor, fişa de evidenţă a zilelor muncite, fişa de cazare individuală, fişa privind istoricul escortării şi fişa medicală.

Art. 8. - (1) în cuprinsul prezentei decizii minor reprezintă persoană cu vârsta între 14 şi 18 ani, tânăr reprezintă persoană cu vârsta între 18 şi 21 de ani şi major reprezintă persoană cu vârsta peste 21 de ani.

(2) Persoanele private de libertate transferate temporar sunt acele persoane private de libertate ce sunt cazate temporar în alt loc de deţinere din afara grupului de unităţi în vederea prezentării eficiente la termenele de judecată.

(3) Persoanele private de libertate aflate în tranzit sunt acele persoane private de libertate ce sunt cazate temporar în alt loc de deţinere din cadrul aceluiaşi grup de unităţi în vederea prezentării eficiente la termenele de judecată,

Art. 9. - Anexele nr. 1-7*) fac parte integrantă din prezenta decizie.

Art. 10. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, orice alte dispoziţii contrare se abrogă.

Art. 11. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea J.

 

Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,

Marius Vulpe

 

Bucureşti, 11 octombrie 2016.

Nr. 704.


*) Anexele nr. 1-7 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

DECIZIA Nr. 25

din 10 octombrie 2016

 

Dosar nr. 1.931/1/2016

 

Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile-preşedintele completului

Andreia Liana Constanda - judecător la Secţia I civilă

Alina Iuliana Ţuca - judecător la Secţia I civilă

Mihaela Tăbârcă - judecător la Secţia I civilă

Bianca Elena Ţăndărescu - judecător la Secţia I civilă

Adina Georgeta Nicolae - judecător la Secţia I civilă

Lavinia Dascălu - judecător la Secţia I civilă

Simona Gina Pietreanu - judecător la Secţia I civilă

Carmen Georgeta Negrilă - judecător la Secţia I civilă

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 1.931/1/2016 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă, raportat la art. XIX din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 274 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Lavinia Curelea, preşedintele delegat al Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi,  magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 274 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.078/104/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, prin raportare la dispoziţiile art. 6 şi 12 din acelaşi act normativ şi la art. 221 alin. (2) din capitolul III1 „Mecanismul şi condiţiile privind compensarea cu bunuri oferite în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist”, capitol introdus prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014 pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse practica judiciară identificată şi punctele de vedere teoretice ale instanţelor naţionale, precum şi raportul întocmit de judecătorul raportor. Se mai referă că raportul a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depus de către intimatul-pârât, prin avocatul ales, un punct de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

Doamna judecător Lavinia Curelea, preşedintele completului de judecată, constată că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a dispus, prin încheierea din data de 30 martie 2016, în Dosarul nr. 2.078/104/2015, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept sus-menţionată.

II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

2. Prin Cererea înregistrată pe roiul Tribunalului Olt - Secţia I civilă cu nr. 2.078/104/2015, reclamanta M.C.R. a solicitat instanţei ca prin sentinţa pe care o va pronunţa să dispună compensarea imobilului casă şi anexe gospodăreşti, astfel cum a fost notificat, cu suprafeţe de teren corespunzătoare ipotezelor legale prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

3. Prin Sentinţa civilă nr. 991 din 8 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Olt - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.078/104/2015, s-a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

4. Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, prin Notificarea înregistrată cu nr. 19/N/2001 la Primăria Pârşcoveni, reclamanta a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 39 ha de teren arabil situat în comuna Pârşcoveni, satul Şopârliţa, expropriat prin Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispoziţiuni din Legea nr. 187 din 1945, precum şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru casă, anexele gospodăreşti şi celelalte bunuri expropriate prin acelaşi decret.

5. Prin dispoziţia Primăriei Comunei Şopârliţa i-au fost acordate reclamantei măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubire, conform titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de moştenitoare a bunicii sale, pentru bunurile imobile expropriate conform Decretului nr. 83/1949, situate în comuna Şopârliţa, judeţul Olt, respectiv casa şi anexele gospodăreşti.

6. Această dispoziţie a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a stabili valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei.

7. La data de 11 iulie 2014, reclamanta a solicitat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor restituirea dosarului la comisia locală pentru a fi emisă o decizie de compensare a bunului imobil notificat şi imposibil de restituit în natură cu alte bunuri, respectiv cu suprafeţe de teren, conform art. 12 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

8. La data de 18 mai 2015 a fost încheiat un proces-verbal prin care Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 şi-a manifestat disponibilitatea să îi soluţioneze notificarea prin compensarea cu suprafeţe de teren, conform Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, prezentându-i în acest sens o listă cu suprafeţele de teren inventariate ca rezervă la dispoziţia comisiei locale.

9. Ulterior, la data de 12 iunie 2015, a fost încheiat procesul-verbal prin care s-a menţionat că imobilele solicitate conform Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu mai există, fiind imposibilă restituirea lor în natură. De aceea, i s-a propus reclamantei compensarea cu alte bunuri, şi anume cu suprafeţe de teren inventariate conform Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

10. Reclamanta a refuzat suprafeţele de teren oferite de comisie, motivând că sunt suprafeţe mici, neagricole, şi a solicitat atribuirea în compensare a unor suprafeţe de teren prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

11. I s-a adus la cunoştinţă reclamantei că prevederile art. 12 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, se referă la situaţia în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibilă, reclamanta neregăsindu-se în această situaţie, deoarece solicită acordarea unor suprafeţe de teren în compensare pentru construcţii care nu mai există.

12. Prin Dispoziţia nr. 79 din 26 iunie 2015, emisă de primarul comunei Şopârliţa, s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură a imobilelor casă şi anexe gospodăreşti, expropriate conform Decretului nr. 83/1949, solicitate de reclamantă; s-a constatat lipsa acordului reclamantei pentru compensarea cu alte bunuri; s-a propus acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte în condiţiile Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

13. Având în vedere prevederile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 12 alin. (1) şi art. 16 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa a constatat că reclamanta nu era îndreptăţită să primească în compensare pentru imobilele casă şi anexe gospodăreşti, expropriate conform Decretului nr. 83/1949, terenuri pe un alt amplasament, în ordinea stabilită de dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

14. S-a reţinut că art. 12 se referă strict la situaţia terenurilor agricole ce nu mai pot fi restituite pe vechile amplasamente, or, reclamantei i-au fost expropriate o casă şi anexe gospodăreşti, care nu mai există la momentul actual, astfel că dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot fi aplicate prin analogie situaţiei reclamantei.

15. Instanţa a apreciat că, deşi Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 i-a propus în mod greşit reclamantei, prin Procesul-verbal din 18 mai 2015, spre compensare, suprafeţele de teren inventariate conform Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate fi dispusă anularea dispoziţiei contestate pentru acest motiv de nelegalitate, care a fost invocat chiar de pârât, emitentul dispoziţiei.

16. Constatând că reclamanta a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 79 din 26 iunie 2015, emisă de primarul comunei Şopârliţa, pentru faptul că nu i-a pus la dispoziţie terenurile prevăzute de dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi că acest motiv de nulitate nu este întemeiat, instanţa a respins capătul principal al cererii de chemare în judecată, precum şi capătul de cerere accesoriu prin care reclamanta a solicitat ca prin hotărârea instanţei să se dispună compensarea imobilelor expropriate cu suprafeţe de teren corespunzătoare.

17. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, prin care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea hotărârii, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată, considerând că soluţia adoptată de tribunal este greşită.

18. Învestită fiind cu soluţionarea apelului, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

III. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii

19. Prin încheierea de sesizare din data de 30 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.078/104/2015, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele aspecte:

20. De lămurirea modului de interpretare/aplicare a prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 368/2013, prin raportare la dispoziţiile art. 6 şi 12 din acelaşi act normativ şi la art. 221 alin. (2) din capitolul III1 „Mecanismul şi condiţiile privind compensarea cu bunuri oferite în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist”, capitol introdus prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014 pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, depinde soluţionarea litigiului dedus judecăţii.

21. Prin acţiunea ce face obiectul dosarului de faţă s-a solicitat compensarea imobilului, casă şi anexe gospodăreşti, pentru care s-au stabilit măsuri reparatorii sub forma titlurilor de despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare - cu suprafeţe de teren corespunzătoare ipotezelor legale prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

22. Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

IV. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

23. Completul de judecată al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă a apreciat că, deşi în art. 1 alin, (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul instituie, ca regulă generală, restituirea în natură a tuturor imobilelor, distincţiile operate începând chiar în cuprinsul alin. (2) al primului articol din lege - astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 368/2013 - conduc la concluzia că atât compensarea pentru fiecare categorie de imobile preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură, precum şi măsurile reparatorii prin echivalent sunt distincte, singurul element comun pentru acestea fiind măsura compensării prin puncte, prevăzută în capitolul III din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare - în situaţia în care restituirea în natură nu mai este posibilă.

24. Prin Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nu se deschide calea compensării imobilelor - construcţii preluate abuziv care au făcut obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu imobile - terenuri, procedurile distincte prevăzute de lege fiind instituite inclusiv pentru a nu crea situaţii discriminatorii între beneficiarii aceluiaşi act normativ, în condiţiile în care restituirea în natură a unor imobile nu a fost posibilă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

25. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a constatat că, în cadrul alin. (2) al art. 1 din lege, este identificată entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acesteia revenindu-i atribuţia compensării cu bunuri oferite în echivalent - însă trimiterile din corpul legii sunt numai la terenurile solicitate în temeiul acestei legi, iar pentru terenurile solicitate conform legilor fondului funciar urmează a fi avute în vedere măsurile prevăzute de aceste acte normative.

26. În acest sens, în capitolul II „Restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist” al Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în art. 12 se face trimitere expresă numai la entităţile prevăzute şi procedura de restituire a terenurilor agricole care au făcut obiectul cererilor formulate în temeiul legilor fondului funciar, pentru ca în art. 151 să se facă trimitere doar la terenurile solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

27. Prin urmare, măsura compensării cu bunuri oferite în echivalent se referă la terenuri şi la construcţii dacă acestea există, în situaţia în care acestea nu mai există fiind prevăzută calea reglementată în capitolul III al legii - acordarea de măsuri compensatorii, respectiv compensarea prin puncte, numai în procedura de valorificare a acestora prin participarea la licitaţia publică putând fi achiziţionate şi terenuri în compensarea unor construcţii preluate abuziv în perioada regimului comunist şi care nu mai există.

28. Punctul de vedere al instanţei de trimitere - având în vedere şi dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 89/2014 pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, care precizează expres că bunurile care pot face obiectul compensării, în condiţiile legii, sunt terenurile, cu sau fără construcţii, şi construcţiile finalizate sau nefinalizate - este că dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că obligaţia generală de compensare se va realiza pe categorii de imobile, în măsura în care acestea există, adică se vor compensa terenuri cu terenuri, respectiv construcţii cu construcţii, conform precizărilor din Hotărârea Guvernului nr. 89/2014, neputându-se compensa cu terenuri şi construcţiile preluate în mod abuziv şi a căror restituire nu mai este posibilă, întrucât acestea nu mai există, în această din urmă situaţie urmând a fi aplicate dispoziţiile prevăzute în capitolul III din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

29. După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat în scris punct de vedere de către intimatul-pârât primarul comunei Şopârliţa, prin avocatul ales, prin care s-a apreciat că imobilele - construcţii, imposibil de restituit în natură, pot fi compensate cu imobile - terenuri, în condiţiile şi procedura prevăzute de capitolul III „Acordarea de măsuri compensatorii” din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, instanţele judecătoreşti fiind competente să soluţioneze doar contestaţiile formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

30. Opinia majoritară conturată prin soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti a fost în sensul că, în soluţionarea acţiunilor cu un atare obiect, este posibilă compensarea construcţiilor cu teren, legea nefăcând nicio distincţie în acest sens.

31. Într-o opinie minoritară s-a apreciat că nu există posibilitatea compensării construcţiilor cu teren prin procedura instituită de Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

32. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar civil, prin Adresa nr. 493/C/1963/111-5/2016 din 24 iunie 2016, a comunicat că nu s-a verificat şi nu se verifică practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

33. Prin Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 5 iunie 2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013, sunt neconstituţionale.

34. S-a reţinut, în esenţă, c㠄Succesiunea în timp a dispoziţiilor legale este de natură să genereze instabilitatea raporturilor juridice reglementate de Legea nr. 165/2013, lipsa de coerenţă şi de previzibilitate a normelor adoptate în materia măsurilor reparatorii prin echivalent afectând în mod grav principiul securităţii raporturilor juridice, expresie a principiilor constituţionale privind statul de drept şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, consacrate de art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală”. S-a mai reţinut c㠄modificările legislative survenite generează discriminări sub aspectul tratamentului juridic aplicabil unor persoane aflate în situaţii juridice identice.”

35. Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013, Curtea Constituţională s-a pronunţat în repetate rânduri. De exemplu, prin Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015, şi Decizia nr. 329 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 8 iulie 2015, Curtea Constituţională a reţinut c㠄o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. “Curtea a mai constatat c㠄nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situaţia juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. În concordanţă cu principiul tempus regit actum şi al aplicării imediate a legii noi este firesc ca modalitatea de calcul să fie cea prevăzută de actul normativ în vigoare la momentul efectuării acestei operaţiuni, iar nu prin raportare la dispoziţii legale abrogate, aşa cum sunt cele din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, guvernau modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite.” \n jurisprudenţa sa, Curtea a arătat c㠄aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia: «Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv; prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective» (Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane ale căror dosare de despăgubire au fost deja soluţionate sub imperiul Legii nr. 247/2005, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu reprezintă un viciu de constituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea aceluiaşi principiu mai sus amintit tempus regit actum.”

36. Prin Decizia nr. 744 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 11 februarie 2015, paragraful 24, şi prin Decizia nr. 428 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 7 august 2015, paragraful 17, Curtea Constituţională a reţinut c㠄ari. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele Impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. În plus, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, instanţa de la Strasbourg a considerat, având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile instituite prin Legea nr. 165/2013 - respectiv; regulile de procedură clare şi previzibile, însoţite de termene constrângătoare şi de un control judecătoresc efectiv -, că legea menţionată oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru redresarea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129).”

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

37. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

38. Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 12 din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 368/2013, şi art. 221-223 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, astfel cum au fost completate prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014, bunurile care pot fi oferite în compensare sunt terenurile, cu sau fără construcţii, şi construcţiile finalizate sau nefinalizate, indiferent de categoria în care se încadrează imobilele pentru care s-a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 12 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind aplicabile.

IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

39. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere formulate de părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

40. Prin dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ.

41. Aceste condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este îh curs de judecată, Curtea de Apel Craiova, învestită cu soluţionarea apelului, urmând să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestită să soluţioneze cauza.

42. Potrivit doctrinei în materie, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi îh vigoare.

43. Examinând sesizarea pendinte, punctele de vedere şi argumentele exprimate de instanţele naţionale care prefigurează existenţa unei practici neunitare cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării, chestiunea de drept supusă dezbaterii apare ca fiind una veritabilă, existând o dificultate reală de interpretare care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 şi art. 520 din Codul de procedură civilă.

44. De lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, iar problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă, asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

45. Problema de drept asupra căreia instanţa de trimitere a solicitat o rezolvare de principiu pe calea hotărârii prealabile pronunţate în procedura prevăzută de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă presupune a se lămuri, În ordine, următoarele:

- dacă, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, pentru imobilele notificate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, mai este posibilă măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea notificării;

- dacă bunurile oferite în compensare trebuie să fie din aceeaşi categorie cu imobilul preluat de stat în mod abuziv;

- dacă, în privinţa compensării cu teren a construcţiilor solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care nu pot fi restituite în natură, sunt aplicabile prevederile art. 12 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

46. Pentru a lămuri aceste aspecte este necesară în prealabil expunerea succintă a evoluţiei cadrului legal cu privire la posibilitatea acordării măsurii reparatorii în echivalent sub forma compensării cu alte bunuri.

47. Până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, pentru bunurile solicitate prin notificare conform Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care restituirea în natură nu era posibilă, persoana îndreptăţită putea beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent care constau în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent şi despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

48. Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare: „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.”

49. De asemenea, potrivit art. 26 alin. (1) din aceeaşi lege: „Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.”

50. Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 1.7 au prevăzut că: „Măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) şi (3) din lege, permite entităţii obligate la restituire să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deţine şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită. În acest sens, entitatea învestită cu soluţionarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptăţite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri: terenuri, construcţii aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul civil, care sunt deţinute de aceasta. În cazul instituţiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale, şi se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta şi trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptăţite la restituire. În aceste cazuri decizia/dispoziţia motivată de restituire prin compensare cu alt imobil în echivalent va urma regimul prevăzut la art. 25 alin. (4) şi la art. 26 alin. (5) din lege.”

51. De la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi până la modificările survenite prin Legea nr. 368/2013, în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai era posibilă, persoana îndreptăţită beneficia de o singură măsură reparatorie în echivalent - compensarea prin puncte.

52. Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în forma iniţială: „în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzuta în cap. III. “

53. De asemenea, prin art. 50 lit. b) s-a abrogat orice dispoziţie referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaţionale de evaluare şi la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

54. Împrejurarea că, în viziunea iniţială a legii, pentru imobilele solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu era posibilă decât compensarea prin puncte rezultă şi din faptul că în art. 42 s-a prevăzut dreptul persoanelor îndreptăţite de a opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea reanalizării posibilităţii de restituire în natură, exclusiv pentru terenurile solicitate potrivit legilor fondului funciar: „Art. 42. - (1) Persoanele îndreptăţite pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către comisiile locale de fond funciar în vederea restituirii în natură a terenurilor, în termen de 60 de zile de la data Intrării în vigoarea prezentei legi.

(2) în termenul prevăzut la alin. (1), pot opta pentru returnarea dosarelor la comisiile locale de fond funciar şi persoanele care nu au valorificai titlurile de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(3) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru care nu se exercită opţiunea de returnare către comisiile locale de fond funciar se transmit Secretariatului Comisiei Naţionale, în vederea soluţionării potrivit prevederilor prezentei legi.”

55. După 24 decembrie 2013, când a intrat în vigoare Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, pentru imobilele preluate în mod abuziv, care fac obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a căror restituire în natură nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent şi compensarea prin puncte.

56. Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 368/2013, prevede că: „în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. UI.”

57. Prin art. II din Legea nr. 368/2013 s-a prevăzut că: „(1) Persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării. În vederea restituirii. În natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor; în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) De prevederile alin. (1) beneficiază şi persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul legilor funciare, inclusiv cele care au optat potrivit art. 42 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, după expirarea termenului legal. “

58. În mod corespunzător, prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 17 februarie 2014, au fost completate şi Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013.

59. Prin articolul unic al Hotărârii Guvernului nr. 89/2014 a fost introdus capitolul III1 intitulat „Mecanismul şi condiţiile privind compensarea cu bunuri oferite în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist”, capitol cuprinzând 3 articole, după cum urmează:

„Art. 221. - (1) Măsura reparatorie a compensării cu bunuri oferite în echivalent, prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică de către entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi constă în acordarea de bunuri, libere de orice sarcini, în echivalent valoric.

(2) Bunurile care pot face obiectul compensării, în condiţiile legii, sunt terenurile, cu sau fără construcţii, şi construcţiile finalizate sau nefinalizate.

(3) Echivalenţa valorică între bunurile care au făcut obiectul cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi bunurile care se acordă în compensare se stabileşte prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) în cazul construcţiilor ne finalizate, valoarea se stabileşte proporţional cu stadiul de execuţie, stabilit prin raport de expertiză tehnică, întocmit de un expert autorizat, în condiţiile legii.

(5) Situaţia bunurilor care pot fi acordate în compensare se afişează la sfârşitul fiecărei luni atât pe site-ul entităţii învestite cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi la sediul acesteia

Art. 222. - Măsura compensării se aplică numai cu acordul persoanei îndreptăţite.

Art. 223. - Măsura compensării se dispune prin dispoziţia, decizia sau, după caz, ordinul conducătorului entităţii învestite cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. “

60. Se observă că legiuitorul a revenit asupra soluţiei legislative consacrate iniţiai prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, reinstaurând, pe lângă compensarea prin puncte, dreptul persoanelor îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii prin compensarea cu bunuri oferite în echivalent. Din expunerea de motive a Legii nr. 368/2013 rezultă că intervenţia legislativa a fost necesară deoarece prin Legea nr. 165/2013 s-a prevăzut că restituirea în natură poate avea loc doar în situaţia terenurilor solicitate potrivit legilor fondului funciar, iar în practică se solicita şi restituirea în natură, prin compensare, a bunurilor solicitate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce a impus modificarea şi completarea prevederilor alin. (2) al art. 1 şi alin. (1) al art. 42 din Legea nr. 165/2013. Iniţiatorul măsurii legislative a explicat necesitatea acestor modificări prin aceea că trebuie evitată apariţia unor divergenţe de interpretare a textelor legale şi întârzierea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate. S-a preconizat, totodată, că aceste modificări vor avea ca finalitate scăderea presiunii asupra bugetului de stat, prin diminuarea sumei despăgubirilor acordate în numerar persoanelor îndreptăţite.

61. Prevederile art. i alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 368/2013, au format Obiectul controlului de constituţionalitate a posteriori, iar prin Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 5 iunie 2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013, sunt neconstituţionale.

62. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că modificările legislative care s-au succedat au generat mai mult decât „divergenţe de interpretare a textelor legale”, chiar regimuri juridice diferite aplicabile unor situaţii identice. Abrogarea dispoziţiilor legale care constituiau temeiul juridic al stabilirii dreptului persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii prin compensarea bunului preluat abuziv cu alte bunuri oferite în echivalent pentru un interval de 7 luni, perioadă în care titularii dreptului au fost obligaţi să accepte măsura reparatorie a compensării prin puncte ca unica posibilitate de valorificare a dreptului lor, urmată de reinstaurarea acestui drept în forma prevăzută de legea anterioară, demonstrează caracterul arbitrar şi imprevizibil al normelor adoptate de legiuitor. Succesiunea în timp a dispoziţiilor legale este de natură să genereze instabilitatea raporturilor juridice reglementate de Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, lipsa de coerenţă şi de previzibilitate a normelor adoptate în materia măsurilor reparatorii prin echivalent afectând în mod grav principiul securităţii raporturilor juridice.

63. S-a mai reţinut că modificările legislative survenite generează discriminări sub aspectul tratamentului juridic aplicabil unor persoane aflate în situaţii juridice identice. Astfel, simpla împrejurare de fapt - soluţionarea cu întârziere a notificărilor de către entităţile învestite de lege sau soluţionarea definitivă a cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în intervalul de activitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în forma iniţială - nu se poate constitui în argument care să justifice în mod obiectiv şi rezonabil aplicarea unui tratament juridic diferit persoanelor îndreptăţite la măsura reparatorie prin compensarea cu un alt bun oferit în echivalent, generând încălcarea prevederilor art. 16 alin, (1) din Constituţia României.

64. Analizând problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări, în lumina dispoziţiilor legale şi a considerentelor Curţii Constituţionale, anterior enunţate, se constată următoarele:

65. Măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea notificării, pentru imobilele solicitate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care nu mai pot fi restituite în natură, este posibilă şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, deoarece această formă de reparaţie este prevăzută în mod expres de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 368/2013, iar forma iniţială a legii, care excludea această măsură, a fost declarată neconstituţională.

66. Această măsură este aplicabilă atât în privinţa dosarelor încă nesoluţionate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi în privinţa celor soluţionate de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor şi aflate în procedura de evaluare prevăzută de titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în situaţia în care persoana îndreptăţită a optat, în temeiul art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013, pentru returnarea dosarului la entitatea învestită cu soluţionarea notificării.

67. În litigiul aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova, în cadrul căruia s-a formulat prezenta sesizare, este incidenţă cea de-a două ipoteză, întrucât, din încheierea de sesizare din 30 martie 2016 a Curţii de Apel Craiova, prin care a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea chestiunii de drept, rezultă că pentru construcţiile în litigiu - casă şi anexe gospodăreşti - s-a emis de către Primăria Comunei Şopârliţa, în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţie prin care i-au fost acordate reclamantei măsuri reparatorii sub forma titlurilor de despăgubire, conform titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Această dispoziţie a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi a modificării şi completării acestei legi prin Legea nr. 368/2013, dosarul a fost returnat entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în aplicarea art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013, în vederea restituirii prin compensare cu alte bunuri a construcţiilor care nu mai pot fi restituite în natură.

68. Categoriile de bunuri care pot fi oferite în compensare sunt prevăzute în Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013 şi completate prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014.

69. Art. 221 alin. (2) din capitolul IIM „Mecanismul şi condiţiile privind compensarea cu bunuri oferite în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist” prevede că: „Bunurile care pot face obiectul compensării, în condiţiile legii, sunt terenurile, cu sau fără construcţii, şi construcţiile Analizate sau nefinalizate.”

70. În absenţa unei limitări care să impună compensarea bunurilor în cadrul aceleiaşi categorii, rezultă că este posibilă compensarea construcţiilor cu teren sau a terenului cu construcţii, decisivă în intenţia legiuitorului fiind asigurarea echivalenţei valorice între bunul care nu mai poate fi restituit în natură şi cel oferit în compensare, nefiind obligatoriu ca operaţiunea de compensare să se realizeze numai între imobile din aceeaşi categorie.

71. În contextul Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, măsura reparatorie a compensării cu bunuri oferite în echivalent beneficiază de o reglementare distinctă de celelalte măsuri reparatorii în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 221-223 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, astfel cum au fost completate prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014, fiind aplicabilă exclusiv pentru imobilele solicitate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care nu se pot restitui în natură.

72. Asemănător procedurii care era prevăzută anterior în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsura se aplică de către entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se dispune prin dispoziţia, decizia sau, după caz, ordinul conducătorului entităţii învestite cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi constă în acordarea de bunuri, libere de orice sarcini, în echivalent valoric.

73. Entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 are obligaţia de a afişa la sfârşitul fiecărei luni, atât pe site-ul, cât şi la sediul acesteia, situaţia bunurilor care pot fi acordate în compensare.

74. În lipsa unei prevederi exprese a legii, bunurile din această listă nu se confundă cu terenurile agricole şi forestiere care fac obiectul de reglementare al capitolului II al Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi care sunt destinate restituirii în natură, ca formă distinctă şi prioritară de reparaţie, cu semnificaţia prevăzută de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Conform acestui text legal, prin „restituire în natur㔠se înţelege fie restituirea imobilului preluat în mod abuziv, în cazul în care acesta există şi poate fi restituit, fie, în ceea ce priveşte terenurile, reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament.

75. În privinţa măsurii compensării cu bunuri oferite în echivalent, reglementată de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 221-223 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013 şi completate prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014, nu sunt aplicabile prevederile cuprinse în art. 12 al Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Textul se referă în mod expres la terenurile agricole a căror restituire nu mai este posibilă pe vechiul amplasament, stabilindu-se posibilitatea atribuirii de teren pe alt amplasament, conform ordinii prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

76. Atribuirea de teren pe alt amplasament intră în conţinutul noţiunii de „restituire în natură”, cu semnificaţia prevăzută de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Or, aşa cum s-a arătat, „restituire în natură”, în sensul acestei legi, semnifică fie restituirea imobilului preluat în mod abuziv (ceea ce, în cazul dat, nu mai este posibil, deoarece construcţiile nu mai există în materialitatea lor), fie, în ceea ce priveşte terenurile, reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament, această modalitate de reparaţie fiind aplicabilă exclusiv în cazul în care imobilul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii sunt terenuri agricole.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.078/104/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) raportat la art. 12 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi la art. 221-223 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013 şi completate prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014, stabileşte că:

Bunurile care pot fi oferite în compensare sunt terenurile, cu sau fără construcţii, şi construcţiile finalizate sau nefinalizate, indiferent de categoria în care se încadrează imobilele pentru care s-a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 12 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind aplicabile.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2016.

 

PREŞEDINTELE DELEGAT AL SECŢIEI I CIVILE

LAVINIA CURELEA

Magistrat-asistent,

Mihaela Lorena Mitroi

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.