MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 733/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 733         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 21 septembrie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) cu referire la art. 426 lit. i) din Codul de procedură penală

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

671. - Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 296/2007 privind aprobarea Mecanismelor de derulare a acţiunilor din Programul de promovare a exportului, administrat de Ministerul Economiei şi Comerţului

 

672. - Hotărâre privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea la Bucureşti, în perioada 19-21 octombrie 2016, a Conferinţei la Nivel înalt a Platformei Uniunii Europene a Oficiilor de Recuperare a Creanţelor Provenite din Infracţiuni

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 20 din 13 iunie 2016 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 501

din 30 iunie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) cu referire la art. 426 lit. i) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin, (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Marian Iancu în Dosarul nr. 3.69572/2015 (2.219/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a I l-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.907D/2015.

2. La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, a fost comunicată de către Penitenciarul Rahova o adresă prin care autorul excepţiei declară că nu doreşte să fie prezent în faţa instanţei de contencios constituţional pentru a susţine excepţia invocată.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, în redactarea cu care a fost sesizată Curtea, respectiv forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, întrucât niciunul dintre cazurile de contestaţie în anulare, prevăzute expres şi limitativ în art. 426 din Codul de procedură penală, nu ar fi devenit incident ca urmare a motivării hotărârii de către instanţa de judecată, acestea existând independent de modul în care ar fi fost motivată hotărârea, întrucât nu decurgeau din aceasta. De altfel, precizează că norma procesual penală criticată a fost modificată, în sensul celor susţinute de autorul excepţiei, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 27 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.695/2/2015 (2.219/2015), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Alexandru Marian Iancu în procedura de examinare a admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţie în anulare. În speţă, au fost invocate motivele de contestaţie în anulare reglementate în art. 426 lit. a), c), e) şi i) din Codul de procedură penală.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că, potrivit art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, contestaţia în anulare, pentru motivele prevăzute la art. 426 din Codul de procedură penală, poate fi introdusă în 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere Susţine că momentul în care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere poate fi cel al pronunţării hotărârii, respectiv al comunicării minutei întocmite potrivit art. 400 din Codul de procedură penală, ori data punerii în executare a mandatului de executare conform dispozitivului hotărârii. În aceste condiţii, susţine autorul excepţiei că, în lipsa motivării hotărârii împotriva căreia a fost formulată contestaţie în anulare, unele dintre cazurile de contestaţie în anulare nu pot fi cunoscute şi, pe cale de consecinţă, persoana interesată nu poate exercita, în mod efectiv, calea de atac ori, dacă contestaţia în anulare a fost formulată pentru un motiv pe care nu îl poate dovedi, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, de către instanţa de judecată.

6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, de vreme ce, prin argumentele invocate, autorul excepţiei tinde la legalizarea unei interpretări a dispoziţiilor legale criticate, respectiv cu privire la posibilitatea suplimentării motivelor contestaţiei în anulare, fără a fi considerate ca fiind tardive, pe tot parcursul judecării contestaţiei în anulare, cât şi cu privire la stabilirea - pe o altă cale decât cea legislativă - a momentului de la care începe să curgă termenul pentru formularea contestaţiei în anulare, aspecte ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prin exercitarea căii de atac a contestaţiei în anulare pot fi remediate anumite erori procedurale (legate de citarea părţilor, contradictorialitatea dezbaterilor, continuitatea completului, compunerea instanţei, participarea procurorului, a inculpatului şi a apărătorului inculpatului, atunci când acestea sunt obligatorii, potrivit legii, publicitatea şedinţei de judecată, audierea obligatorie a inculpatului prezent), ori de soluţionare a fondului cauzei (nerespectarea principiului ne bis în idem, omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unei cauze de încetare a procesului penal), iar preocuparea legiuitorului de a limita cazurile de contestaţie în anulare şi de a reglementa condiţii stricte pentru exercitarea acesteia se explică prin caracterul extraordinar al căii de atac, prin faptul că ea vizează hotărâri judecătoreşti definitive, care - în lipsa unor critici de nelegalitate suficient de importante - trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat. Subliniază că, fiind o cale de atac de retractare, ce urmăreşte remedierea unor erori procedurale, iar nu a unor erori de judecată, de interpretare şi aplicare a legii - care se pot cenzura numai de către instanţele de control judiciar - în dovedirea motivelor (cazurilor) de contestaţie în anulare nu pot fi folosite decât probele deja administrate (aflate la dosarul cauzei ce a fost soluţionat definitiv). Invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 129 potrivit cărora „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”, în virtutea acestor prevederi constituţionale legiuitorul fiind pe deplin competent să instituie un termen procedural pentru formularea contestaţiei în anulare şi să stabilească momentul de la care curge acesta. De asemenea, apreciază că dispoziţiile criticate au natura juridică a unor norme de procedură, stabilirea lor intrând în competenţa exclusivă a legiuitorului, în temeiul art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Apreciază că nu se poate vorbi despre caracterul discriminatoriu al prevederilor art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală câtă vreme acestea se aplică în aceeaşi măsură tuturor persoanelor care se află în ipoteza normei. În ceea ce priveşte determinarea sensului sintagmei „a luat cunoştinţă de hotărâre”, respectiv identificarea momentului de la care începe să curgă termenul de formulare a contestaţiei în anulare, într-o anumită cauză, apreciază că acestea constituie chestiuni de interpretare şi aplicare a legii, de competenţa instanţelor de judecată.

9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Din examinarea normelor procesual penale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, constată că acestea nu cuprind reglementări de natură să afecteze drepturile fundamentale indicate, din perspectiva argumentelor autorului excepţiei. Apreciază că stabilirea unui termen de 10 zile care curge de la data comunicării minutei, în vederea exercitării căii de atac, este menită să răspundă exigenţelor privitoare la celeritatea procesului penal.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 poate fi introdusă în 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere.” Ulterior sesizării Curţii, art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost modificat prin art. II pct. 110 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Având în vedere însă că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dar anterior modificării normei penale criticate, în cauză, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.771/A/18 decembrie 2015 cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare, respingând-o ca inadmisibilă, Curtea reţine ca producând efecte norma de procedură prevăzută de textul art. 428 alin (1) din Codul de procedură penală în redactarea cu care a fost sesizată instanţa de contencios constituţional, astfel încât Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016.

13. Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 - „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi” şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, fiind un remediu procesual prin care se pot repara erori de neînlăturat pe alte căi procesuale. Contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, aşadar motivul contestaţiei în anulare nu îl poate constitui o nulitate care ar privi fondul cauzei (vitio sau errores in iudicando). Fiind o cale de atac de retractare, contestaţia în anulare se adresează instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, pentru a provoca un autocontrol judecătoresc. Instanţa care a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii, ca urmare a admiterii contestaţiei, anulează hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părţilor ori a celor referitoare la instanţa de judecată.

15. Curtea observă că, potrivit normelor procesual penale criticate, contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 din Codul de procedură penală poate fi introdusă în 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere, alin. (2) al art. 428 din Codul de procedură penală stabilind că „contestaţia în anulare pentru cazul prevăzut la art. 426 lit. b) poate fi introdusă oricând.” în aceste condiţii, Curtea constată că doar contestaţia în anulare formulată pentru motivele reglementate în art. 426 lit. a) şi c)-i) din Codul de procedură penală este necesar a fi introdusă de persoana împotriva căreia se face executarea în 10 zile de la data când a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere. De asemenea, Curtea constată că aplicabilitatea normelor procesual penale ale art. 428 alin. (1) este dublu condiţionată, pe de o parte, de introducerea contestaţiei în anulare împotriva unei hotărâri penale definitive ce conţine dispoziţii care să fie puse în executare - executarea pedepsei, a unei măsuri de siguranţă, obligarea la plata despăgubirilor civile sau la plata cheltuielilor judiciare, iar, pe de altă parte, de exercitarea contestaţiei în anulare de către persoana împotriva căreia se face executarea - persoana condamnată, obligată la plata despăgubirilor civile sau a cheltuielilor judiciare.

16. Autorul excepţiei susţine că momentul în care contestatorul poate lua cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere poate fi cel al pronunţării hotărârii, respectiv al comunicării minutei întocmite potrivit art. 400 din Codul de procedura penală, ori data punerii în executare a mandatului de executare conform dispozitivului hotărârii. În aceste condiţii, apreciază autorul excepţiei că, în lipsa motivării hotărârii împotriva căreia a fost formulată contestaţia în anulare, unele dintre cazurile de contestaţie în anulare nu pot fi cunoscute şi, pe cale de consecinţă, persoana interesată nu poate exercita în mod efectiv calea de atac, ori, dacă contestaţia în anulare a fost formulată pentru un motiv pe care nu îi poate dovedi, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, de către instanţa de judecată.

17. Faţă de motivele formulate de autor, Curtea reţine că, potrivit doctrinei, de principiu, folosirea căilor de atac extraordinare nu este supusă unui termen, fiindcă în genere aceste căi presupun descoperiri făcute după rămânerea definitivă a hotărârii ce se atacă şi deci nu se poate prestabili momentul când se vor ivi. Contestaţia în anulare nefiind condiţionată de descoperiri ulterioare, ci de cazuri cunoscute contestatorul ui la data rămânerii definitive a hotărârii, acesta le poate invoca imediat după ce a aflat de existenţa hotărârii definitive. Curtea observă că doctrina precitată a fost dezvoltată cu privire la cazurile de contestaţie în anulare, reglementate în art. 386 lit. a)-c) şi e) din Codul de procedură penală din 1968, referitoare la erori procedurale legate de citarea părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs; la judecarea recursului sau rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, fără ascultarea inculpatului prezent, ascultarea acestuia fiind obligatorie; la situaţia în care instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i), cu privire la care existau probe în dosar. Faţă de motivele de contestaţie în anulare anterior menţionate, art. 388 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 stabilea, ca termen de introducere a contestaţiei de către persoana împotriva căreia se face executarea, „cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării”, iar de către celelalte părţi, „În termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere”. Contestaţia pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) din Codul de procedură penală anterior - când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă - putea fi introdusă oricând.

18. Totodată, Curtea observă că legiuitorul a completat motivele de contestaţie în anulare din noul Cod de procedură penală, adăugând motivelor anterior citate, cazurile de contestaţie în anulare referitoare la continuitatea completului [art. 426 lit. c)], compunerea instanţei [art. 426 lit. d) teza întâi], existenţa unui caz de incompatibilitate [art. 426 lit. d) teza a doua], participarea procurorului, a inculpatului şi a apărătorului inculpatului, atunci când acestea sunt obligatorii, potrivit legii [art. 426 lit. e) şi f)], publicitatea şedinţei de judecată [art. 426 lit. g)]. Curtea reţine că noile cazuri de contestaţie în anulare sunt şi cazuri de nulitate absolută, reglementate în art. 281 din Codul de procedură penală, dobândirea autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti producând efecte şi asupra nulităţilor procesuale care nu au fost invocate, acestea nemaiavând semnificaţie juridică aplicativă, vătămarea prezumată de lege putând fi acoperită prin repunerea în discuţie a acestora în cadrul căilor extraordinare de atac. Curtea reţine, de asemenea, că, indiferent de motivul invocat, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei. Contestaţia în anulare întemeiată pe motivele prevăzute la art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale care au rămas definitive la instanţa de apel, iar contestaţia în anulare întemeiată pe motivele prevăzute la lit. b)-i) ale art. 426 din Codul de procedură penală este admisibilă chiar dacă hotărârea penală a rămas definitivă la instanţa de fond. Termenul de formulare a contestaţiei în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a), c-i) din Codul de procedură penală este de „10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere”.

19. Curtea reţine că persoana împotriva căreia se face executarea are posibilitatea de a lua cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere, aşadar de hotărârea instanţei de fond - rămasă definitivă prin neapelare - la data comunicării minutei, potrivit art. 407 din Codul de procedură penală, de decizia instanţei de apel, prin comunicarea acesteia, potrivit art. 424 alin. (5) din Codul de procedură penală, ori prin înmânarea unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii, emis, potrivit art. 555 alin. (1) din Codul de procedură penală, de judecătorul delegat cu executarea în ziua rămânerii definitive a hotărârii la instanţa de fond sau, după caz, în ziua primirii extrasului prevăzut la art. 553 alin. (3) din cod - când hotărârea rămâne definitivă în faţa instanţei de apel sau în faţa instanţei ierarhic superioare, iar aceasta trimite instanţei de executare un extras din acea hotărâre, cu datele necesare punerii în executare, în ziua pronunţării hotărârii de către instanţa de apel sau, după caz, de către instanţa ierarhic superioară.

20. În aceste codiţii, Curtea reţine că, pentru motivele de contestaţie în anulare reglementate la lit. a), c)-i) ale art. 426 din Codul de procedură penală - exceptând cazul de la lit. b) al art. 426, când contestaţia în anulare poate fi introdusă oricând - legiuitorul a reglementat, în art. 428 alin. (1), un termen relativ scurt de introducere a cererii de contestaţie în anulare de către persoana împotriva căreia se face executarea, de 10 zile de la data luării la cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere. Termenul de 10 zile este un termen maxim, adică intervalul cel mai mare de timp în care poate fi declarată contestaţia în anulare, aşadar nimic nu s-ar opune ca cererea să fie depusă şi înainte de împlinirea termenului, oricând după momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, dar nu mai târziu de termenul-limită de 10 zile de la data luării la cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere.

21. Luând în considerare toate cele menţionate anterior, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate reprezintă o normă de procedură, a cărei stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului.

22. Cât priveşte dispoziţiile art. 21 din Constituţie, referitor la accesul liber la justiţie, Curtea reţine că acest drept constituţional reprezintă fundamentul art. 129 din Constituţie potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Prin urmare, legiuitorul poate să reglementeze, în privinţa căilor de atac, termene, forma şi conţinutul, instanţa la care se depun, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate astfel cum prevede şi art. 126 alin. (2) din Constituţie potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. De asemenea, în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional a reţinut că accesul liber la justiţie nu vizează numai acţiunea introductivă la prima instanţă de judecată, ci şi sesizarea oricăror altor instanţe care, potrivit legii, au competenţa de a soluţiona fazele ulterioare ale procesului, deci inclusiv cu privire la exercitarea căilor de atac, deoarece apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor presupune, în mod logic, şi posibilitatea acţionării împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate (Decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.200 din 15 decembrie 2004).

23. Curtea a reţinut, de asemenea, că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Însă legiuitorul este ţinut să o facă orientându-se după principiul est modus în rebus, respectiv să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004, Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014).

24. Având în vedere cele arătate, Curtea constată că accesul, formularea şi exercitarea căilor de atac, aşadar, în cauza de faţă, a contestaţiei în anulare, pentru motivele reglementate în art. 426 lit. a), c)-i) din Codul de procedură penală, reprezintă un aspect al accesului liber la justiţie, drept fundamental protejat de art. 21 din Constituţie, în condiţiile în care instituirea unei căi de atac, ca modalitate de acces la justiţie, implică în mod necesar şi asigurarea posibilităţii de a o utiliza pentru toţi cei care au un drept, un interes legitim, capacitate şi calitate procesuală.

25. Curtea constată că formularea, în mod condiţionat, a contestaţiei în anulare - cale extraordinară de atac, de retractare -, prin respectarea unui termen de introducere a acesteia, are ca finalitate buna administrare a justiţiei, ocrotirea, pe de o parte, a garanţiilor procesuale ale părţilor, iar, pe de altă parte, a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. Curtea reţine că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite retractarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat doar în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi doar în condiţiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală. Aşadar, Curtea reţine că instituirea unui termen, pentru formularea contestaţiei în anulare, este în abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori şi discipline procesuale, în vederea soluţionării într-un termen rezonabil a procesului penal şi o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părţilor interesate de a înlătura, oricând, efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.

26. Curtea constată însă că opţiunea legiuitorului, de a reglementa un termen pentru introducerea contestaţiei în anulare, când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă [art. 426 lit. i) din Codul de procedură penală], nu apare ca fiind rezonabilă din perspectiva relaţiei existente între interesul general şi cel individual, această condiţionare a formulării contestaţiei în anulare impunând în sarcina individului o condiţie excesivă pentru exercitarea căii de atac extraordinare.

27. Curtea reţine că acest din urmă caz de contestaţie în anulare corespunde celui reglementat în art. 386 lit. d) din Codul de procedură penală din 1968, când contestaţia în anulare putea fi introdusă oricând în situaţia în care împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă. Curtea reţine, totodată, că, potrivit art. 428 alin. (2) din actualul Cod de procedură penală, contestaţia în anulare pentru cazul prevăzut la art. 426 lit. b) - când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal - poate fi introdusă oricând. În ceea ce priveşte cazul reglementat la lit. i) a art. 426 din cod - când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, legiuitorul a optat, la redactarea noului Cod de procedură penală, pentru alăturarea acestuia motivelor reglementate la lit. a), c)-h) ale art. 426 din cod şi stabilirea, în alin. (1) al art. 428, a termenului de introducere a contestaţiei în anulare de 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere, aceasta în condiţiile în care, în noul Cod de procedură penală, unui dintre principiile legii procesual penale este principiul ne bis în idem.

28. Potrivit art. 6 din Codul de procedură penală, nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică, acest principiu fiind reglementat şi în art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cazul de contestaţie în anulare reglementat în art. 426 lit. i) din Codul de procedură penală presupune existenţa

unei duble identităţi, respectiv o identitate de persoană - hotărârile penale definitive să fi fost pronunţate împotriva aceleiaşi persoane - şi o identitate de faptă (de obiect), în sensul că hotărârile au fost pronunţate pentru aceeaşi faptă.

29. În aceste condiţii, având în vedere importanţa principiului precitat, faptul că, în materie, contestaţia în anulare - întemeiată pe dispoziţiile lit. i) a art. 426 din Codul de procedură penală - este un remediu procesual prin care partea interesată poate obţine restabilirea legalităţii încălcate prin nesocotirea principiului ne bis în idem, Curtea constată că reglementarea unui termen în interiorul căruia persoana împotriva căreia se face executarea poate introduce contestaţia în anulare aduce atingere dispoziţiilor constituţionale privind liberul acces la justiţie.

30. Curtea reaminteşte că persoana împotriva căreia se face executarea poate lua cunoştinţă de ultima hotărâre penală definitivă (pronunţată pentru aceeaşi faptă) prin înmânarea mandatului de executare a pedepsei închisorii. Or, faţă de cuprinsul mandatului de executare, astfel cum este stabilit în art. 555 din Codul de procedură penală (denumirea instanţei de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului, numărul şi data hotărârii care se execută şi denumirea instanţei care a pronunţat-o, pedeapsa pronunţată şi textul de lege aplicat, pedeapsa accesorie aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive ori al arestului la domiciliu sau al internării medicale, care s-a dedus din durata pedepsei, menţiunea dacă cel condamnat este recidivist, precum şi, după caz, menţiunea prevăzută la art. 404 alin. (7), ordinul de arestare şi de deţinere, semnătura judecătorului delegat, precum şi ştampila instanţei de executare), persoana împotriva căreia se face executarea nu are posibilitatea să stabilească dacă ultima hotărâre definitivă a fost pronunţată pentru aceeaşi faptă - identitate de faptă (de obiect), pentru a putea introduce contestaţia în anulare, pentru motivul reglementat în art. 426 lit. i) din Codul de procedură penală, anterior împlinirii termenului reglementat în alin. (1) al art. 428 din Codul de procedură penală.

31. Totodată, Curtea reţine că la formularea contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. i) din Codul de procedură penală, trebuie să se facă dovada existenţei celor două sau mai multor hotărâri penale definitive din care rezultă identitatea de persoană şi obiect, incluzând situaţia în care pentru aceeaşi faptă sunt încadrări juridice diferite, astfel încât, şi din această perspectivă, reglementarea unui termen în care este necesar a fi formulată contestaţia în anulare - când împotriva unei persoane s-au pronunţat două/mai multe hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă - ar fi de natură a afecta interesul individual al contestatorului în restabilirea legalităţii încălcate prin nesocotirea principiului ne bis în idem.

32. În concluzie, condiţionarea introducerii contestaţiei în anulare, pentru motivul reglementat în art. 426 lit. i) din Codul de procedură penală, de respectarea unui termen în acest sens nu este rezonabilă, depăşind cadrul constituţional referitor la exercitarea căilor de atac, în condiţiile în care instituirea unei căi de atac, ca modalitate de acces la justiţie, implică, de principiu, asigurarea posibilităţii de a o utiliza pentru toţi cei care au un drept, un interes legitim, capacitate şi calitate procesuală. Or, prin efectul dispoziţiilor criticate se produce un dezechilibru în defavoarea justiţiabilului, în sensul că acesta trebuie să suporte sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii în ipoteza formulării contestaţiei în anulare, pentru motivul reglementat la lit. i) a art. 426, cu nerespectarea termenului stabilit de legiuitor în art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală.

33. De altfel, Curtea constată că legiuitorul a remediat viciul de neconstituţionalitate constatat în prezenta decizie, art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală fiind modificat prin art. II pct. 110 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, în sensul că: „(1) Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) şic)-h) poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apei. (2) Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) şi i) poate fi introdusă oricând. “

34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Marian Iancu în Dosarul nr. 3.695/2/2015 (2.219/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 428 alin. (1) cu referire la art. 426 lit. I) din Codul de procedura penală sunt neconstituţionale,

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2016.

 

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 296/2007 privind aprobarea Mecanismelor de derulare a acţiunilor din Programul de promovare a exportului, administrat de Ministerul Economiei şi Comerţului

 

Având în vedere prevederile pct. 1 lit. b3) din cap. II din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 296/2007 privind aprobarea Mecanismelor de derulare a acţiunilor din Programul de promovare a exportului, administrat de Ministerul Economiei şi Comerţului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 6 aprilie 2007, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 2, alineatul (3) se abrogă.

2. La articolul 3, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 3. - (1) Repartizarea pe acţiunile de promovare a exportului prevăzute la art. 2 alin, (1) a sumei alocate anual de la bugetul de stat pentru aplicarea Programului de promovare a exportului se face conform propunerilor ordonatorului principal de credite, cu consultarea prealabilă a Consiliului de export.”

3. În anexă, la articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 1 - - (1) Participarea operatorilor economici la târguri şi expoziţii internaţionale se realizează pe pieţe de interes, prin organizarea de pavilioane naţionale, standuri specializate pe produse sau miniexpoziţii, pe bază de programe anuale elaborate de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, cu consultarea prealabilă a patronatelor de ramură şi a Consiliului de export.”

4. În anexă, articolul 2 va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - (1) Administrarea programului de participare la târguri şi expoziţii internaţionale se face de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

(2) Contractele de prestări de servicii pentru organizarea participării la târguri şi expoziţii internaţionale se încheie de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri astfel:

a) cu organizatorul extern pentru închirierea spaţiului expoziţional şi plata taxelor obligatorii; în cazul în care organizatorul extern impune preluarea de standuri preamenajate, conform legislaţiei specifice ţării unde se organizează expoziţia, decontarea se va realiza direct de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri din bugetul alocat Programului de promovare a exportului;

b) cu operatori economici specializaţi, denumiţi în continuare societate organizatoare, selectaţi în conformitate cu legislaţia privind achiziţiile publice, pe baza caietelor de sarcini elaborate pentru serviciile necesar a fi achiziţionate, cu excepţia cazurilor prevăzute la lit. a).

(3) Detaliile de arhitectură şi/sau de execuţie ale standului se definesc la propunerea patronatelor de ramură sau a asociaţiilor profesionale şi constituie anexă la caietul de sarcini.”

5. În anexă, la articolul 3, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 3. - (1) Beneficiarii programului de participare la târguri şi expoziţii internaţionale sunt operatorii economici, persoane juridice române, care îndeplinesc următoarele condiţii de eligibilitate:

a) sunt înregistraţi potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, şi îşi desfăşoară activitatea în România;

b) au în obiectul de activitate operaţiuni de export şi nomenclatorul de export corespunde cu profilul târgului la care se solicită participarea;

c) produsele sunt de concepţie şi/sau marcă proprie, de calitate şi cu valoare adăugată ridicată;

d) nu beneficiază de finanţare de la alţi furnizori de minimis, pentru acoperirea aceloraşi categorii de cheltuieli eligibile pentru târgul sau expoziţia internaţională organizată în străinătate la care aplică;

e) nu sunt firme împotriva cărora a fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată;

f) nu înregistrează debite la bugetul de stat, respectiv la bugetele locale, la data depunerii cererii de înscriere - declaraţiei pe propria răspundere pentru participare la târguri şi expoziţii internaţionale organizate în străinătate;

g) nu se află în procedura de executare silită, închidere operaţională, dizolvare, lichidare, insolvenţă colectivă şi nu îndeplinesc criteriile prevăzute de lege pentru a fi supuşi unei proceduri de insolvenţă colectivă la cererea creditorilor lor;

h) nu sunt consideraţi în dificultate În conformitate cu Orientările privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate 2014/C248/01;

i) pot face dovada că au depus garanţia de participare în valoare de 2.000 lei;

j) au obţinut rezultate pozitive privind eficienţa participării la târguri şi expoziţii, cu sprijin de la bugetul de stat, în cazul prezenţei la astfel de acţiuni anterioare;

k) sunt respectate ele către solicitanţi prevederile normelor privind principalele activităţi/acţiuni care vor fi realizate de operatorii economici participanţi la târguri şi expoziţii internaţionale finanţate parţial de la bugetul de stat, elaborate de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, în cazul prezenţei acestora la astfel de acţiuni anterioare;

l) numărul de participări ale unui operator economic la târguri internaţionale, cu sprijin de la bugetul de stat, este de maximum 4 pe an;

m) nu folosesc ajutorul pentru achiziţionarea de vehicule de transport rutier de mărfuri;

n) nu au beneficiat în ultimii 2 ani fiscali şi în anul fiscal în curs, fie din surse ale statului sau ale autorităţilor locale, fie din surse comunitare, de ajutor de minimis care, cumulat, să depăşească echivalentul în lei a 200.000 euro.”

6. În anexă, la articolul 4, partea introductivă va avea următorul cuprins:

„Art. 4. - Fondurile bugetare repartizate anual pentru realizarea programului de participare la târguri şi expoziţii internaţionale se utilizează pentru acoperirea parţială sau totală a unor categorii de cheltuieli, după cum urmează:”.

7. În anexă, la articolul 5, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) Decontarea cheltuielilor în valută efectuate pentru derularea acţiunilor din cadrul Programului de promovare a exportului se face de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediului de Afaceri în lei, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data efectuării plăţilor, conform documentelor financiar-contabile. Pentru ţările a căror monedă oficială nu este comunicată de Banca Naţională a României, decontarea cheltuielilor în valută se va efectua în baza chitanţei de schimb valutar, valabilă la data efectuării plăţilor.”

8. În anexă, articolul 7 va avea următorul cuprins:

„Art. 7. - Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri poate modifica sau completa programul anual de participare la târguri şi expoziţii cu alte acţiuni de interes pentru promovarea exporturilor româneşti, în baza consultării prealabile cu patronatele de ramură şi Consiliul de export, în limita plafonului de cheltuieli alocat cu această destinaţie “

9. În anexă, la articolul 8, alineatele (3) şi (4) vor avea următorul cuprins:

„(3) Misiunile economice şi acţiunile de promovare a exportului se organizează în ţări de interes pentru exportatorii români şi se stabilesc de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri în baza consultării prealabile cu patronatele de ramură sau cu asociaţiile profesionale, având în vedere următoarele criterii:

a) expansiunea şi diversificarea geografică a exportului românesc pe pieţe cu potenţial de import ridicat;

b) promovarea produselor şi serviciilor cu valoare adăugată ridicată.

(4) Misiunile economice şi acţiunile de promovare a exportului se administrează şi se coordonează de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.”

10. În anexă, la articolul 8, alineatul (6) se abrogă.

11. În anexă, articolul 9 va avea următorul cuprins:

„Art. 9. - Participarea operatorilor economici la aceste manifestări promoţionale se face pe baza următoarelor criterii de eligibilitate:

a) operatorii economici sunt înregistraţi potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 1/2005, republicată, şi îşi desfăşoară activitatea în România;

b) nu se află în procedura de executare silită, închidere operaţională, dizolvare, lichidare, insolvenţă colectivă şi nu îndeplinesc criteriile prevăzute de lege pentru a fi supuşi unei proceduri de insolvenţă colectivă la cererea creditorilor lor;

c) nu beneficiază pentru misiunea economică organizată în străinătate la care aplică de finanţare de la alţi furnizori de minimis pentru acoperirea aceloraşi categorii de cheltuieli eligibile;

d) nu înregistrează debite la bugetul de stat, respectiv la bugetele locale, la data depunerii cererii de înscriere - declaraţiei pe propria răspundere pentru participare la misiunile economice organizate în străinătate;

e) nu sunt consideraţi în dificultate în conformitate cu Orientările privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate 2014/C248/01;

f) nu sunt firme împotriva cărora a fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată;

g) au în obiectul de activitate operaţiuni de export;

h) nomenclatorul de export corespunde domeniilor prevăzute în tematica misiunii economice;

i) produsele sunt de concepţie şi/sau marcă proprie, de calitate şi cu valoare adăugată ridicată;

j) au înregistrat rezultate concrete ca urmare a participării la astfel de acţiuni anterioare;

k) nu folosesc ajutorul pentru achiziţionarea de vehicule de transport rutier de mărfuri;

l) nu au beneficiat în ultimii 2 ani fiscali şi în anul fiscal în curs, fie din surse ale statului sau ale autorităţilor locale, fie din surse comunitare, de ajutor de minimis care, cumulat, să depăşească echivalentul în lei a 200.000 euro.”

12. În anexă, la articolul 10, partea Introductivă va avea următorul cuprins:

„Art. 10. - Fondurile bugetare repartizate anual pentru realizarea misiunilor economice şi a acţiunilor de promovare a exportului se asigură din bugetul Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri. Sumele astfel repartizate se utilizează pentru acoperirea parţială sau totală a unor categorii de cheltuieli, după cum urmează:”.

13. În anexă, la articolul 11, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Decontarea cheltuielilor în valută efectuate de operatorul economic şi societatea organizatoare se face de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, în lei, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data efectuării plăţilor de către aceştia, conform documentelor financiar-contabile prezentate. Pentru ţările a căror monedă oficială nu este comunicată de Banca Naţională a României, decontarea cheltuielilor în valută se va efectua în baza chitanţei de schimb valutar prezentate, valabilă la data efectuării plăţilor de către operatorul economic sau de către societatea organizatoare.”

14. În anexă, la articolul 22, alineatul (5) se abrogă.

15. În anexă, articolul 23 va avea următorul cuprins:

„Art. 23. - Fondurile bugetare repartizate anual pentru finanţarea cheltuielilor prevăzute la art. 22 alin. (4) se asigură de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.”

16. În tot cuprinsul hotărârii, sintagmele „Ministerul Economiei şi Comerţului” şi „Centrul Român pentru Promovarea Comerţului” se înlocuiesc cu sintagma „Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri”.

Art. II. - Hotărârea Guvernului nr. 296/2007 privind aprobarea Mecanismelor de derulare a acţiunilor din Programul de promovare a exportului, administrat de Ministerul Economiei şi Comerţului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 6 aprilie 2007, cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri,

Costin Grigore Borc

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

 

Bucureşti, 19 septembrie 2016.

Nr. 671.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea la Bucureşti, în perioada 19-21 octombrie 2016, a Conferinţei la Nivel înalt a Platformei Uniunii Europene a Oficiilor de Recuperare a Creanţelor Provenite din Infracţiuni

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă normativele de cheltuieli pentru organizarea la Bucureşti, în perioada 19-21 octombrie 2016, a Conferinţei la Nivel înalt a Platformei Uniunii Europene a Oficiilor de Recuperare a Creanţelor Provenite din Infracţiuni, prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2. - (1) Finanţarea cheltuielilor necesare pentru organizarea şi desfăşurarea acţiunilor prevăzute la art. 1, în sumă totală de 33.300 lei, se suportă din prevederile bugetare aprobate Ministerului Justiţiei pe anul 2016, la capitolul 61.01 „Ordine publică şi siguranţă naţională”, titlul II „Bunuri şi servicii”.

(2) Devizul estimativ al acţiunilor prevăzute la art. 1 este prevăzut în anexa nr. 2.

(3) Ministerul Justiţiei răspunde de utilizarea fondurilor aferente organizării evenimentului, potrivit prevederilor legale.

Art. 3.- În scopul participării la activităţile prevăzute la art. 1 se aprobă invitarea unui număr de aproximativ 100 de participanţi străini şi 20 de participanţi români, prin derogare de la prevederile cap. I pct. 1,3 şi 4 din Normele privind organizarea în ţară a acţiunilor de protocol şi a unor manifestări cu caracter cultural-ştiinţific, precum şi cheltuielile ce se pot efectua în acest scop de către instituţiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 552/1991 privind normele de organizare în ţară a acţiunilor de protocol, cu modificările ulterioare.

Art. 4. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează;

p. Ministrul justiţiei,

Gabriela Scutea,

secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

p. Ministrul afacerilor externe,

Alexandru Victor Micula,

secretar de stat

 

Bucureşti, 19 septembrie 2016.

Nr. 672.

 

ANEXA Nr. 1

 

NORMATIVELE DE CHELTUIELI

pentru organizarea la Bucureşti, în perioada 19-21 octombrie 2016, a Conferinţei la Nivel înalt a Platformei Uniunii Europene a Oficiilor de Recuperare a Creanţelor Provenite din Infracţiuni

 

Nr. crt.

Tip cheltuială

Limita maximă

1.

Masă oficială - dineu oficial (19 octombrie 2016)

150 lei/persoană

2.

Transport de la aeroport la hotel şi retur

7.200 lei

3.

Transport de la locaţia de cazare la reuniune pe întreaga durată a evenimentului

8.100 lei

 

ANEXA Nr. 2

 

DEVIZ ESTIMATIV

privind cheltuielile ocazionate de organizarea Conferinţei la Nivel înalt a Platformei Uniunii Europene a Oficiilor de Recuperare a Creanţelor Provenite din Infracţiuni, în perioada 19-21 octombrie 2016 la Bucureşti

 

Nr. crt.

Activitate

Suma

(lei)

1.

Cheltuieli dineu oficial oferit în cadrul Reuniunii ARO, pentru aproximativ 120 de persoane (străini şi români): - dineu oficial oferit în seara zilei de 19 octombrie 2016, pentru aproximativ 120 de participanţi x 150 lei/pers. = 18.000 lei

18.000 lei

2.

Transport de la aeroport la hotel şi retur pentru aproximativ 100 de participanţi

7.200 lei

3.

Transport de la hotel la reuniune pe întreaga durată a evenimentului oferit de ţara gazdă pentru aproximativ 100 de participanţi (3 autocare x 2.700 lei/autocar) = 8.100 lei

8.100 lei

 

TOTAL: 33.300 lei

 

 

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

DECIZIA Nr. 20

din 13 Iunie 2016

 

Dosar nr. 1.499/1/2016

 

Judecător Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Judecător Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile

Judecător Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a H-a civile

Judecător Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Viorica Cosma - judecător la Secţia I civilă

Rodica Susanu - judecător la Secţia I civilă

Laura Mihaela Ivanovici - judecător la Secţia I civilă

Beatrice Ioana Nestor - judecător la Secţia I civilă

Simona Lala Cristescu - judecător la Secţia I civilă

Tatiana Gabriela Năstase - judecătoria Secţia a II-a civilă

Nela Petrişor - judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Trănica Teau - judecător la Secţia a II-a civilă

Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă

Rodica Dorin - judecătoria Secţia a II-a civilă

Eugenia Marin - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Cristian Daniel Oana - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Adriana Elena Gherasim - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Rodica Florica Voicu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Angelica Denisa Stănişor - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.499/1/2016 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 18.248/233/2013 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, respectiv dacă în sintagma „fără încheierea unui contract individual de muncă” prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii se include şi situaţia contractului individual de muncă suspendat.

După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizărilor privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 14 martie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 18.248/233/2013, a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, respectiv dacă în sintagma „fără încheierea unui contract individual de muncă” prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include şi situaţia contractului individual de muncă suspendat.

2. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 7 aprilie 2016.

II. Temeiul juridic al sesizării

3. Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:

„Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”,

III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

4. Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii, republicat

Art. 16. - (1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română. Obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.

(2) Anterior începerii activităţii, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidenţă a salariaţilor, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.

(3) Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activităţii, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.

(4) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă.

(5) Absenţele nemotivate şi concediile fără plată se scad din vechimea în muncă.

(6) Fac excepţie de la prevederile alin. (5) concediile pentru formare profesională fără plată, acordate în condiţiile art. 155 şi 156.

Art. 49. - (1) Suspendarea contractului individual de muncă poate interveni de drept, prin acordul părţilor sau prin actul unilateral al uneia dintre părţi.

(2) Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către angajator.

(3) Pe durata suspendării pot continua să existe alte drepturi şi obligaţii ale părţilor decât cele prevăzute la alin. (2), dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă sau prin regulamente interne.

(4) în cazul suspendării contractului individual de muncă din cauza unei fapte imputabile salariatului, pe durata suspendării acesta nu va beneficia de niciun drept care rezultă din calitatea sa de salariat.

(5) De fiecare dată când în timpul perioadei de suspendare a contractului intervine o cauză de încetare de drept a contractului individual de muncă, cauza de încetare de drept prevalează.

(6) în cazul suspendării contractului individual de muncă se suspendă toate termenele care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă, cu excepţia situaţiilor în care contractul individual de muncă încetează de drept.

Art. 50. - Contractul individual de muncă se suspendă de drept în următoarele situaţii:

a) concediu de maternitate;

b) concediu pentru incapacitate temporară de muncă;

c) carantină;

d) exercitarea unei funcţii în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti, pe toată durata mandatului, dacă legea nu prevede altfel;

e) îndeplinirea unei funcţii de conducere salarizate în sindicat;

f) forţă majoră;

g) în cazul în care salariatul este arestat preventiv, în condicile Codului de procedură penală;

h) de la data expirării perioadei pentru care au fost emise avizele, autorizaţiile ori atestările necesare pentru exercitarea profesiei. Dacă în termen de 6 luni salariatul nu şi-a reînnoit avizele, autorizaţiile ori atestările necesare pentru exercitarea profesiei, contractul individual de muncă încetează de drept;

i) în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Art. 51. - (1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa salariatului, în următoarele situaţii;

a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;

b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;

c) concediu paternal;

d) concediu pentru formare profesională;

e) exercitarea unor funcţii elective în cadrul organismelor profesionale constituite la nivel central sau local, pe toată durata mandatului;

f) participarea la grevă.

(2) Contractul individual de muncă poate fi suspendat în situaţia absenţelor nemotivate ale salariatului, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă, precum şi prin regulamentul intern.

Art. 52. - (1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii:

a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile legii;

b) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;

c) în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare;

c1) în cazul în care împotriva salariatului s-a luat, în condiţiile Codului de procedură penală, măsura controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligaţii care împiedică executarea contractului de muncă, precum şi în cazul în care salariatul este arestat la domiciliu, iar conţinutul măsurii împiedică executarea contractului de muncă;

d) pe durata detaşării;

e) pe durata suspendării de către autorităţile competente a avizelor, autorizaţiilor sau atestărilor necesare pentru exercitarea profesiilor.

(2) în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară şi i se plăteşte, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

(3) în cazul reducerii temporare a activităţii, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, pe perioade care depăşesc 30 de zile lucrătoare, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situaţiei care a cauzat reducerea programului, după consultarea prealabilă a sindicatului reprezentativ de la nivelul unităţii sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz.

Art. 53. - (1) Pe durata reducerii şi/sau a întreruperii temporare a activităţii, salariaţii implicaţi în activitatea redusă sau întreruptă, care nu mai desfăşoară activitate, beneficiază de 0 indemnizaţie, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 52 alin. (3).

(2) Pe durata reducerii şi/sau a întreruperii temporare prevăzute la alin. (1), salariaţii se vor afla la dispoziţia angajatorului, acesta având oricând posibilitatea să dispună reînceperea activităţii.

Art. 54. - Contractul individual de muncă poate fi suspendat, prin acordul părţilor, în cazul concediilor fără plată pentru studii sau pentru interese personale.

Art. 260. - (1) Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte:

e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

IV. Expunerea succintă a procesului

5. Prin Procesul-verbal seria GL nr. 0.030.628 din 13 septembrie 2013 încheiat de Inspectoratul Teritorial al Muncii Galaţi, Societatea Comercială PRO BOATS - S.R.L Galaţi a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 30.000 lei, în baza art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, coroborat cu art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ, reţinându-se, în fapt, că aceasta i-a primit la muncă pe Rotaru Vasile, Huţanu Mircea şi Diaconu Măricel, fără a încheia în formă scrisă contract individual de muncă.

De asemenea, prin acelaşi proces-verbal petenta a fost sancţionată contravenţional cu avertisment, în baza art. 4 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011 raportat la art. 9 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ, reţinându-se, în fapt, că aceasta i-a primit la muncă pe Andronic Costică, Călin Iulian, Chelaru Cristin, Novac Sandu, Roşu Nelu Gică, fără a transmite în REGES elementele contractelor individuale de muncă, anterior începerii activităţii.

6. Societatea Comercială PRO BOATS - S.R.L. a contestat la Judecătoria Galaţi procesul-verbal anterior menţionat, iar prin Sentinţa civilă nr. 4.434 din 17 aprilie 2015, pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. 18.248/233/2013, s-a respins plângerea contravenţională formulată de petentă în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial al Muncii Galaţi, ca neîntemeiată, menţinându-se Procesul-verbal seria GL nr. 0030628 din 13 septembrie 2013 ca temeinic şi legal întocmit.

7. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că petenta a adus critici numai cu privire la sancţionarea sa contravenţională pentru prima faptă, astfel că instanţa a analizat legalitatea şi temeinicia procesului-verbal numai cu privire la această faptă, constatând că procesul-verbal a fost legal şi temeinic întocmit, deoarece, din declaraţiile martorului Roşea Stelian reiese că lucrătorii găsiţi la punctul de lucru fuseseră angajaţi cu o zi înainte de data controlului. Totodată, a mai menţionat martorul că, anterior datei efectuării controlului, lucrătorilor li s-au verificat aptitudinile de lucru, dar nu au fost supuşi unei probe.

Instanţa a constatat că, potrivit art. 29 din Codul muncii, republicat: „Contractul individual de muncă se încheie după verificarea prealabilă a aptitudinilor profesionale şi personale ale persoanei care solicită angajarea.”

Prin excepţie de la art. 29 din actul normativ anterior menţionat, în cazul în care, pentru verificarea aptitudinilor profesionale, angajatorul doreşte ca lucrătorul să presteze activitate de muncă, aceasta se poate face numai în cadrul unui contract individual de muncă, astfel cum prevede art. 31 alin. (1) şi (3) din Codul muncii, republicat, care stabileşte că: „Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere (...) Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia.”

Prin urmare, pentru perioada cât lucrătorii găsiţi fără contract de muncă au prestat efectiv activitate, chiar dacă au lucrat pentru a li se verifica aptitudinile, angajatorul avea obligaţia să încheie cu aceştia contracte individuale de muncă.

8. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petenta Societatea Comercială PRO BOATS - S.R.L. Galaţi, iar, în cadrul soluţionării apelului, Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, respectiv dacă în sintagma „fără încheierea unui contract individual de muncă” prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include şi situaţia contractului individual de muncă suspendat.

V. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

9. Prin încheierea de sesizare, instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă.

VI. Punctul de vedere al completului de Judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

10. Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a apreciat că, la data controlului, existau încheiate contracte individuale de muncă, astfel încât nu se poate vorbi de existenţa unei contravenţii.

Totodată, s-a învederat că materia contravenţională reprezintă „micul penal”, astfel că o faptă nu poate fi considerată contravenţie în lipsa unui text legal care să o incrimineze ca atare. În speţă, petenta avea încheiate contracte individuale de muncă anterior controlului, executarea acestora nu era suspendată la data controlului, însă fusese suspendată pe o perioadă anterioară controlului, respectiv de la 26 august 2013 până la 10 septembrie 2013 pentru concedii fără plată. În lipsa unui text legal care să incrimineze situaţia de fapt dedusă judecăţii, respectiv existenţa unui contract individual de muncă suspendat, ca şi contravenţie, se apreciază că aplicarea art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, nu poate fi extinsă la prezenta cauză. În plus, potrivit art. 49 alin. (3) din actul normativ anterior menţionat, un contract de muncă suspendat continuă să producă anumite efecte.

VII. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

11. Punctul de vedere al petentei Societatea Comercială PRO BOATS - S.R.L. este cel potrivit căruia nu se face vinovată de săvârşirea acestei contravenţii deoarece la data controlului, 13 septembrie 2013, avea încheiate contracte individuale de muncă pentru lucrătorii Rotaru Vasile, Huţanu Mircea şi Diaconu Măricel.

12. Punctul de vedere al agentului constatator Inspectoratul Teritorial al Muncii Galaţi este cei conform căruia Societatea Comercială PRO BOATS - S.R.L. se face vinovată de săvârşirea contravenţiei, deoarece din aplicaţia REGES a reieşit că contractele individuale de muncă ale numiţilor Rotaru Vasile, Huţanu Mircea şi Diaconu Măricel erau suspendate în perioada 26 august 2013-10 septembrie 2013 (anterior controlului efectuat la data de 13 septembrie 2013) pentru concedii fără plată, ceea ce înseamnă că cei trei angajaţi au prestat activitate în folosul Societăţii Comerciale PRO BOATS - S.R.L. fără forme legale de angajare.

VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie şi punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

13. La nivelul curţilor de apel Alba Iulia, Bacău, Craiova, laşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Timişoara şi Târgu Mureş nu a fost identificată jurisprudenţă cu privire la chestiunea de drept invocată şi nu au comunicat niciun punct de vedere cu privire la problema de drept dedusă judecăţii.

14. Curtea de Apel Braşov, în exprimarea unui punct de vedere teoretic, a apreciat că textul este clar şi lipsit de orice echivoc, în sensul că, prin menţiunea „fără contract de muncă încheiat în condiţiile art. 16 alin. (1) din Codul muncii, republicat”, s-a stabilit că, pentru munca prestată, nu a existat o convenţie bazată pe consimţământul părţilor, care să fi fost materializată într-un înscris.

15. Curtea de Apel Bucureşti, într-o opinie majoritară, a apreciat că sintagma „fără încheierea unui contract individual de muncă” vizează situaţia lipsei unui contract de muncă încheiat în condiţiile prevăzute de lege, iar nu şi situaţia în care un asemenea contract există, dar a fost suspendat.

S-a argumentat că un contract individual de muncă suspendat înseamnă să existe deja un contract individual de muncă încheiat, iar contravenţia prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, presupune primirea la muncă a unui număr de până la cinci persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, nu şi cu contract de muncă suspendat.

S-a exprimat şi opinia minoritară potrivit căreia sintagma „fără încheierea unui contract individual de muncă” include şi situaţia contractului de muncă suspendat, dacă se referă la situaţia în care un angajat are contractul de muncă suspendat, dar el prestează activitate pentru angajatorul care i-a suspendat contractul de muncă, pentru că suspendarea are ca efect suspendarea prestării muncii, or, deşi contractul există, dar este suspendat, se eludează interdicţia din art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, de a nu folosi angajaţi fără contract de muncă prin folosirea propriilor angajaţi care au contracte de muncă suspendate.

În această situaţie, angajaţii cu contractul de muncă suspendat, dar care prestează activitate în interesul angajatorului, au aceeaşi situaţie juridică ca şi cei care nu au contract de muncă pentru că nu pot presta activitate.

16. Curtea de Apel Cluj a învederat că opinia judecătorilor din cadrul Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale este în sensul că primirea la muncă a unei persoane în perioada în care contractul individual de muncă încheiat cu acesta este suspendat nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat.

Suspendarea contractului individual de muncă este perioada în care munca prevăzută în contract nu se prestează şir în consecinţă, de regulă nu se plăteşte nici salariul de către angajator, operând, aşadar, o suspendare a efectelor principale ale contractului individual de muncă. În reglementarea dreptului muncii în România, suspendarea contractului individual de muncă poate interveni de drept sau prin acordul părţilor ori prin actul unilateral al uneia dintre părţi. Efectul principal al suspendării, indiferent de motivul pentru care a intervenit, îl constituie oprirea temporară a prestării muncii şi a plăţii salariului, cu menţinerea, însă, a contractului individual de muncă.

Codul muncii nu prevede expres obligaţia angajatorului de a emite o decizie de încetare a suspendării contractului individual de muncă, astfel că atâta timp cât angajatul se găseşte la muncă, având acordul angajatorului, se prezumă că efectele suspendării au încetat, cu consecinţa reactivării contractului individual de muncă încheiat între părţi, contract care produce toate efectele prevăzute de lege

De asemenea, Tribunalul Sălaj a arătat că judecătorii din cadrul Secţiei civile, care compun completele în materia conflictelor de muncă şi asigurări sociale, au opinat în sensul că în sintagma „fără încheierea unui contract individual de muncă” prevăzută de dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include şi situaţia contractului individual de muncă suspendat

Prin suspendarea contractului individual de muncă se suspendă principalele sale efecte: prestarea muncii şi plata acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 35 din Codul muncii, republicat, orice salariat are dreptul de a munci Sa angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea.

Deci, legiuitorul a oferit remediu juridic pentru reglementarea cumulului de funcţii sau locuri de muncă la acelaşi angajator sau la angajatori diferiţi.

17. Curtea de Apel Constanţa a menţionat că opinia majoritară a membrilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa este în sensul că, de principiu, în sintagma „fără încheierea unui contract individual de muncă” prevăzută de dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include şi situaţia contractului de muncă suspendat.

Tribunalul Tulcea a arătat că interpretarea strict gramaticală, în litera legii, are ca efect plasarea în afara sferei contravenţionalului a unor fapte la fel de grave ca şi cele descrise în mod explicit de norma menţionată la art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat. Totodată, norma sancţionatoare impune şi o interpretare teleologică, fiind necesar a fi urmărit şi scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv spiritul legii, iar metodele de interpretare a normelor juridice trebuie aplicate complementar, interferent.

Astfel, în sintagma „fără încheierea unui contract individual de muncă” prevăzută de dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include şi situaţia contractului individual de muncă suspendat.

18. Punctul de vedere exprimat de judecătorii Tribunalului Vrancea din cadrul Curţii de Apel Galaţi este în sensul că suspendarea contractului individual de muncă în condiţiile art. 49 şi următoarele din Codul muncii, republicat, din iniţiativa angajatului, nu echivalează cu lipsa contractului de muncă, situaţie care se circumscrie contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. e) din actul normativ anterior menţionat, iar, pe durata suspendării, raportul de muncă se menţine.

19. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 778/C2/1.397/111-5/2016 din 23 mai 2016, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nu se verifică practică judiciară în problema de drept care formează obiectul sesizării Tribunalului Galaţi.

IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

20. La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost identificată jurisprudenţa cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

21. Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, aşa cum rezultă din deciziile nr. 191 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 17 iunie 2013, nr. 224 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 21 iunie 2013, nr. 352 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 26 noiembrie 2013, nr. 548 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 13 februarie 2014, nr. 166 din 20 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 mai 2014, şi nr. 539 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 28 septembrie 2015.

X. Opinia doctrinei

22. Doamna prof. univ. dr. Raluca Dimitriu, prin punctul de vedere exprimat, a învederat că, din perspectiva caracterului declarat sau nedeclarat al muncii, persoana care prestează activitate pe parcursul concediului fără plată se află exact în aceeaşi poziţie cu cea a unei persoane care prestează activitate fără să fi avut deloc contract încheiat cu beneficiarul muncii.

Dacă s-ar admite că munca desfăşurată pe parcursul perioadei în care contractul de muncă este suspendat nu este „muncă la negru”, ar însemna să se lipsească de conţinut întregul sistem de protecţie împotriva muncii nedeclarate, fiind aplicabile şi dispoziţiile art. 260 lit. f) din Codul muncii, republicat, respectiv sancţionarea contravenţională a persoanei care prestează munca în aceste circumstanţe.

23. Domnul prof. univ. dr. Alexandru Athanasiu şi doamna asis. univ. dr. Ana-Maria Vlăsceanu din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, după analizarea naturii juridice a contractului de muncă, â efectelor nulităţii pentru absenţa formei scrise, a principiilor care definesc contravenţia şi a situaţiei de fapt ce face obiectul dosarului în care s-a formulat prezenta sesizare, au arătat că munca desfăşurată fără încheierea unui contract de muncă în formă scrisă generează o răspundere contravenţională, fără a se ignora realitatea unor situaţii când la „adăpostul” respectării formale a legii este posibilă, prin utilizarea frauduloasă a unor instituţii juridice, cum ar fi suspendarea contractului de muncă, să fie sustrase de la plata obligaţiilor fiscale activităţile desfăşurate în baza unui contract de muncă pe timpul suspendării acestuia.

Totodată, utilizând raţionamentul după care suspendarea contractului de muncă poate fi asimilată cu neîncheierea sa, chiar şi lucrătorii pentru care s-a considerat că au lucrat în condiţii de nelegalitate sunt pasibili de sancţionare contravenţională.

XI. Raportul asupra chestiunii de drept

24. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat, referitor la admisibilitatea sesizării, că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, iar, pe fondul cauzei, s-a concluzionat că, în sintagma „fără încheierea unui contract individual de muncă” prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include şi situaţia contractului individual de muncă suspendat, cu condiţia ca, pe perioada suspendării, salariatul/angajatul să fi continuat să presteze munca în favoarea angajatorului, iar angajatorul să-i fi plătit salariul, deşi contractul de muncă era suspendat.

XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

25. Analiza condiţiilor de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile

Potrivit prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

26. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ; în doctrină, ele au fost identificate după cum urmează:

1. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

2. instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

3. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

4. soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

5. chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

6. chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

27. Procedând la analiza asupra admisibilităţii sesizării, se constată că primele trei condiţii sunt îndeplinite, întrucât Tribunalul Galaţi este legal învestit cu soluţionarea, în ultimă instanţă, a unui apel într-o cauză ce are ca obiect anulare proces-verbal de contravenţie.

28. Condiţia de admisibilitate referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei pendinte în care se ridică este îndeplinită, deoarece întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile vizează o problemă de drept punctuală, respectiv dacă, în sintagma „fără încheierea unui contract individual de muncă” prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include şi situaţia contractului individual de muncă suspendat, iar nu întreaga problematică a unui act normativ.

29. De asemenea, este îndeplinită şi cerinţa noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării, care, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, reprezintă o condiţie distinctă de admisibilitate.

Astfel, în doctrină, s-a exprimat opinia potrivit căreia sesizarea instanţei supreme ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost analizată - în interpretarea unui act normativ mai vechi - ori decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare recent sau relativ recent prin raportare la momentul sesizării. De asemenea, problema de drept poate fi considerată nouă prin faptul că nu a mai fost dedusă judecăţii anterior.

Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată.

Examenul jurisprudenţial efectuat a relevat că nu s-a cristalizat o jurisprudenţă unitară şi constantă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, situaţie care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii apariţiei unei practici neunitare, iar analiza deciziilor pronunţate oferă indicii referitoare la posibilitatea apariţiei unei practici neunitare din această perspectivă.

Aşa fiind, condiţia noutăţii se verifică, devenind actuală cerinţa interpretării şi aplicării normei de drept respective.

30. De asemenea, s-a constatat că asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat, litigiile având acest obiect nefiind cuprinse în sfera de competenţă materială a instanţei supreme şi că nu se află în curs de soluţionare un recurs în interesul legii cu un obiect similar.

31. Prin urmare, se constată că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate privind declanşarea procedurii hotărârii prealabile.

32. Pe fondul sesizării, pentru a stabili dacă în sintagma „fără încheierea unui contract individual de muncă”, în sensul art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include şi situaţia contractului de muncă suspendat, se impun a fi analizate dispoziţiile Codului muncii referitoare la obligativitatea încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă, dar şi cauzele de suspendare ale acestuia şi efectele suspendării.

33. Totodată, prezintă relevanţă şi raţiunea pentru care a fost instituită contravenţia prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat.

34. Indiferent de tipul contractului individual de muncă (pe durată nedeterminată/determinată, cu timp de lucru integral sau parţial cu de muncă la domiciliu, de ucenicie la locul muncii) reglementat de Codul muncii, republicat, forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a acestuia, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 82 alin. (1), art. 104 alin. (2), art. 109 şi art. 57 alin. (1) din Codul muncii, republicat, fiind deci o condiţie ad validitatem.

35. Suspendarea contractului individual de muncă este reglementată în art. 49-54 din Codul muncii, republicat, iar aceasta poate fi de drept, din iniţiativa salariatului, din iniţiativa angajatorului, precum şi prin acordul părţilor.

36. Conform art. 49 alin. (2) din Codul muncii, republicat: „Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către angajator”, acestea fiind principalele efecte ale suspendării.

37. Deşi există reglementare expresă cu privire la efectele suspendării, situaţiile în care se dispune suspendarea contractului individual de muncă, Codul muncii nu conţine reglementări procedurale cu privire la suspendarea contractului individual de muncă.

38. Dacă în cazul încheierii, modificării şi încetării contractului individual de muncă Codul muncii cere forma scrisă, în situaţia suspendării legea nu conţine o prevedere expresă.

39. Dar, din raţiuni practice, ar fi necesar să se întocmească o decizie de către angajator prin care să se dispună suspendarea sau să se constate starea de suspendare a contractului de muncă, să se precizeze temeiul de drept şi să se consemneze efectele (legale sau convenţionale) ale suspendării respective, iar în baza deciziei se pot face menţiunile în evidenţe/registrul de evidenţă al salariaţilor şi în dosarele personale.

40. Toate aceste reglementări au menirea de a asigura o deplină transparenţă a celor care sunt încadraţi cu contract individual de muncă, iar Codul muncii sancţionează pe cei care primesc la muncă persoane fără încheierea unui contract individual de muncă în formă scrisă, astfel cum prevede art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat (constituie contravenţie primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă) şi art. 264 alin. (4) din Codul muncii, republicat (primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, independent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă constituie infracţiune), dar şi pe cei care prestează activităţi fără încheierea unui contract individual de muncă astfel cum prevede art. 260 alin. (1) lit. f) din Codul muncii, republicat (constituie contravenţie prestarea muncii de către o persoană fără încheierea unui contract individual de muncă),

41. Scopul acestor reglementări a fost tocmai acela de a combate „munca la negru”, adică pe cea prestată fără forme legale şi care poate fi definită ca orice activitate plătită, legală în ceea ce priveşte natura ei, dar care nu este declarată autorităţilor publice.

42. În privinţa problemei de drept ce se impune a fi dezlegată, respectiv dacă în sintagma „fără încheierea unui contract individual de muncă” prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include şi situaţia contractului individual de muncă suspendat, se impune a fi avută în vedere şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 16 şi 52 din Codul muncii, republicat, respectiv considerentele Deciziei nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011, reluate, ulterior, şi prin Decizia nr. 191 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 17 iunie 2013.

43. Astfel, prin Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011, s-a precizat că: „schimbarea opticii legiuitorului în sensul ca forma scrisă să fie o cerinţă ad validitatem a contractului individual de muncă nu poate duce în niciun caz la concluzia potrivit Căreia statul a creat un dezechilibru între părţile cocontractante. Este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili condiţiile cerute în vederea încheierii unui contract indiferent de natura acestuia. Această competenţă a legiuitorului trebuie corelată cu faptul că stabilirea în materie de contracte a unor excepţii de la principiul consensualismului prevăzut de art. 942 din Codul civil trebuie să fie justificată în mod obiectiv şi rezonabil. Raportat la acest aspect, Curtea apreciază că încheierea în formă scrisă a contractului de muncă este justificată de combaterea unor practici ale angajatorilor prin care, profitând de faptul că forma scrisă a contractului de muncă era doar un instrumentum probationis, se sustrăgeau de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat sau bugetului asigurărilor sociale de stat datorate prin efectul încheierii contractului de muncă. O atare conduită se reflecta negativ şi în planul protecţiei sociale a angajatului care nu beneficia de stagiu de cotizare pentru perioadele lucrate neînregistrate de către angajator la autorităţile competente şi nici de asigurare de sănătate sau socială.”

44. S-a arătat şi că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională „a subliniat importanţa prevederilor referitoare la încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă. În acest sens, prin Decizia nr. 418 din 3 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, a statuat că «existenţa contractului previne comportamentul abuziv al angajatorului, dar şi atitudinea incorectă a salariatului în îndeplinirea sarcinilor pentru care s-a angajat. Încadrarea în muncă doar cu forme legale, pe baza unor contracte individuale de muncă, asigură atât cunoaşterea, cât şi exercitarea obligaţiilor legale ce le revin celor care folosesc forţă de muncă salariată». Practic, şi din decizia enunţată transpare necesitatea unei schimbări de optică în privinţa modului de încheiere a contractului individual de muncă, întrucât sintagma «încadrarea în muncă doar cu forme legale» se distinge de situaţia în care raporturile de muncă se desfăşoară în contra sau cu încălcarea legii. Or, ceea ce se desfăşoară împotriva legii nu poate fi acceptat nici în domeniul raporturilor de muncă, unde, pe lângă angajat şi angajator, un rol precumpănitor, dar conex, îl are statul prin prisma acordării în viitor a pensiei sau a altor forme de ajutor social, precum şi a asistenţei medicale”.

45. În Decizia nr. 352 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 26 noiembrie 2013, s-a statuat că dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, trebuie corelate cu cele ale art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ, care prevăd forma scrisă ca o condiţie ad validitatem a contractului individual de muncă, dar şi că „soluţia legislativă criticată îşi are ca temei atât nevoia de protejare a dreptului şi a obligaţiilor izvorând din raporturile de muncă, dar şi aceea de a asigura justa implicare a statului, prin sarcina ce revine acestuia de a acorda unele drepturi ce decurg din exercitarea acestor raporturi juridice”.

46. Prin raportare la prevederile legale, luând în considerare cele reţinute de Curtea Constituţională şi având în vedere scopul pentru care a fost instituită obligaţia de a primi la muncă numai persoane cu care angajatorul a încheiat un contract individual de muncă în formă scrisă, în stabilirea înţelesului textului legal prezintă importanţă faptul că, deşi era încheiat un contract individual de muncă, acesta era suspendat, dar angajatul/ salariatul a fost descoperit prestând activitate în favoarea angajatorului. Acesta reprezintă tot o formă de „muncă la negru” pentru că este prestată o activitate plătită, dar care nu este declarată autorităţii publice.

47. În condiţiile în care contractul de muncă este suspendat, dar se prestează o activitate de către salariat/angajat, se constată că nu sunt respectate efectele legale ale suspendării contractului de muncă, efecte care vizează, în principal, tocmai suspendarea prestării unei munci de către salariat şi plăţii drepturilor de către angajator, astfel că se poate susţine că, în sintagma „fără încheierea unui contract individual de muncă” prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include şi situaţia contractului individual de muncă suspendat.

48. Într-o asemenea ipoteză se poate vorbi de o încercare de a nu eluda dispoziţiile legale ce impun forma scrisă a contractului individual de muncă, dar se dovedeşte că prin aceasta se ajunge la neplata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat sau bugetelor asigurărilor sociale, fiind, în acelaşi timp, o situaţie nefavorabilă salariatului care nu poate beneficia, pentru această perioadă, deşi a prestat activitate, de stagiu de cotizare, de asigurări de sănătate, pentru că, formal, contractul individual de muncă este suspendat.

49. Dacă s-ar interpreta textul art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, numai în litera lui şi nu s-ar considera că în sintagma „fără încheierea unui contract individual de muncă” se include şi situaţia contractului individual de muncă suspendat, atunci ar putea rămâne fără conţinut tot sistemul de protecţie împotriva muncii la negru, sistem care a stat la baza Introducerii acestei reglementări în legislaţia muncii, deoarece angajatorul va putea să încheie contracte individuale de muncă, pe care apoi să le suspende, eventual şi fără încheierea unui act scris, dar angajaţii/salariaţii să continue să presteze munca, deşi tocmai aceste efecte ale contractului individual de muncă sunt suspendate, conform art. 49 alin. (2) din Codul muncii, republicat.

50. Prestarea de activităţi de către angajat/salariat, deşi perioada de suspendare a contractului individual de muncă nu a expirat, nu poate fi prezentată ca o situaţie de încetare a efectelor suspendării pentru că trebuia să fie făcută menţiunea în registrul de evidenţă al salariaţilor şi în dosarul persoanei respective, ca şi în cazul suspendării contractului Individual de muncă, chiar şi în lipsa unui act scris întocmit în acest sens.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 18.248/233/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

în sintagma „fără încheierea unui contract individual de muncă” prevăzută de dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include şi situaţia contractului individual de muncă suspendat.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2016.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA

CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Ileana Peligrad

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.