MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 255/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 255         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 12 aprilie 2017

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

53. - Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2016 privind înfiinţarea Autorităţii de Reformă Feroviară

 

358. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2016 privind înfiinţarea Autorităţii de Reformă Feroviară

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

206. - Hotărâre privind actualizarea anexei nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, precum şi pentru trecerea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Sănătăţii în administrarea Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Galaţi, instituţie din subordinea Ministerului Sănătăţii

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

5. - Normă pentru aplicarea Ghidului MAR - Persoanele cărora le este adresată sondarea de piaţă şi a Ghidului MAR - Amânarea publicării informaţiilor privilegiate

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 4 din 28 februarie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală)

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 62/2016 privind înfiinţarea Autorităţii de Reformă Feroviară

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62 din 28 septembrie 2016 privind înfiinţarea Autorităţii de Reformă Feroviară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 11 octombrie 2016, cu următoarele modificări şi completări:

1. Titlul ordonanţei de urgenţă se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

privind înfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară

2. La articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - (1) în subordinea Ministerului Transporturilor se înfiinţează Autoritatea pentru Reformă Feroviară, denumită în continuare A.R.F., ca instituţie publică, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, cu preluarea activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. d) şi e) şi atribuţiilor corespunzătoare acestora din cadrul aparatului propriu al Ministerului Transporturilor.”

3. La articolul 2 alineatul (1), literele a), c), h) şi i) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„a) stabilirea şi urmărirea procesului de implementare a măsurilor necesare pentru eficientizarea reţelei de transport feroviar public de călători pe o reţea feroviară, astfel cum acestea vor rezulta din strategia de eficientizare în domeniul reţelei feroviare, care va fi elaborată în acest sens;

..........................................................................................................................

c) achiziţionarea, potrivit prevederilor legale în vigoare, de material rulant, destinat predării către operatori, în condiţiile art. 7, pentru prestarea serviciilor publice de transport feroviar public de călători pe bază de proceduri aprobate prin ordin al ministrului transporturilor, care se fundamentează pe criterii de transparenţă şi eficienţă, care să asigure o piaţă competitivă în domeniul transportului feroviar public de călători;

..........................................................................................................................

h) asigurarea alocării subvenţiilor, în limita fondurilor aprobate prin bugetul de stat, prevăzute în contractele de servicii publice, încheiate cu operatorii de transport feroviar public de călători, şi răspunderii privind alocarea acestora;

i) încheierea şi gestionarea contractelor de servicii publice cu operatorii de transport feroviar public de călători;”.

4. La articolul 2 alineatul (1), litera k) se abrogă.

5. La articolul 2 alineatul (1), după litera k) se Introduc două noi litere, literele k1) şi k2), cu următorul cuprins:

„k1) stabilirea criteriilor pentru utilizarea eficientă a capacităţilor disponibile ale infrastructurii feroviare, potrivit necesităţilor socioeconomice existente;

k2) avizarea fundamentării solicitărilor suplimentare de trase ale operatorilor care au încheiate contracte de servicii publice de transport feroviar de călători, potrivit necesităţilor socioeconomice survenite pe perioada de valabilitate a graficului de circulaţie;”.

6. La articolul 2, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(5) Companiile/Instituţiile publice care se află în coordonarea şi/sau sub autoritatea/subordinea Ministerului Transporturilor din domeniul transportului feroviar, precum şi operatorii de transport feroviar public de călători au obligaţia să pună la dispoziţia

A.R.F, datele şi informaţiile necesare fundamentării deciziilor conform obiectului de activitate al A.R.F., în condiţiile legii.”

7. La articolul 3 alineatul (1), literele c) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„c) achiziţionarea de material rulant necesar efectuării transportului feroviar public de călători, în condiţiile legii;

d) alte cheltuieli aferente materialului rulant până la data predării către operatorii de transport feroviar public de călători în condiţiile art. 3 alin. (1) lit. c).”

8. La articolul 4, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

„(4) A.R.F. poate propune Ministerului Transporturilor acte normative specifice domeniului său de activitate.”

9. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 5. - (1) Deciziile de reformă feroviară pentru desfăşurarea categoriilor de activităţi prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b), d), e) şi f) se fundamentează numai pe bază de studii de specialitate, realizate prin structurile de specialitate din cadrul A.R.F., care sunt supuse dezbaterii publice,

(2) Pentru implementarea măsurilor de reformă feroviară care se referă la sectoare de transport feroviar ineficiente, preşedintele A.R.F. emite decizii, cu avizul prealabil al ministrului transporturilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Măsurile de reformă feroviară care se referă la sectoare de transport feroviar propuse spre conservare se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor.

(4) înainte de adoptarea măsurilor de reformă feroviară prevăzute la alin. (3), dacă din studiile de specialitate realizate pentru administrarea eficientă a reţelei de transport feroviar rezultă că există perspectiva unui potenţial de utilizare ulterioară a sectoarelor de cale ferată pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare, administratorul de infrastructură feroviară va aplica măsurile de eficientizare prevăzute la alin. (2), Cheltuielile de conservare se suportă din venituri proprii ale administratorului de infrastructură feroviară şi/sau din fonduri alocate de la bugetul de stat.”

10. La articolul 6, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 6. - (1) Subvenţiile alocate anual din bugetul de stat, în condiţiile legii, operatorilor de transport feroviar public de călători, reprezentând compensaţia aferentă pachetului minim de servicii, precum şi facilităţile de călătorie acordate de la bugetul de stat, potrivit legislaţiei în vigoare, diferitelor categorii sociale care utilizează transportul feroviar public de călători se asigură din bugetul A.R.F., în limita sumelor alocate cu această destinaţie.

(2) în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 8 alin. (1), A.R.F. preia pe bază de protocol de predare-primire de la Ministerul Transporturilor contractele de servicii şi actele adiţionale valabile şi se subrogă în drepturile şi obligaţiile Ministerului Transporturilor ce rezultă din acestea.”

11. La articolul 6, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:

(31) în scopul asigurării continuităţii serviciului de interes public de transport feroviar de călători, în cazul în care actele adiţionale anuale la contractele prevăzute la alin. (2) se aprobă ulterior începerii anului bugetar, operatorii de transport feroviar public de călători primesc lunar compensaţie în limita a 1/12 din prevederile bugetare anuale aprobate cu această destinaţie, pentru efectuarea serviciului public de transport feroviar de călători. După aprobarea actelor adiţionale anuale, regularizarea sumelor acordate se face potrivit prevederilor actelor adiţionale încheiate şi normelor metodologice privind calculul, evidenţierea şi acordarea compensaţiei de serviciu public, aprobate prin ordin al ministrului transporturilor.”

12. La articolul 6, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(5) Mecanismul de stabilire a compensaţiei serviciilor publice pentru transportul feroviar public de călători se realizează pe baza criteriilor de dimensionare a pachetului minim de servicii, rutelor de circulaţie, categoriilor şi numărului de trenuri care compun pachetul minim de servicii, precum şi a standardelor de cost, astfel încât alocările de la bugetul de stat să fie în acord cu regulamentele Uniunii Europene.”

13. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 7. - (1) Materialul rulant destinat transportului public feroviar de călători se achiziţionează conform prevederilor legale în vigoare, în limita creditelor bugetare aprobate anual cu această destinaţie prin bugetul A.R.F.

(2) Materialul rulant se predă, în condiţiile legii, operatorilor de transport feroviar public de călători prin act adiţional la contractele de servicii publice de transport feroviar public de călători, pe baza criteriilor de transparenţă şi a indicatorilor de eficienţă stabiliţi prin decizie a preşedintelui A.R.F., cu avizul Consiliului Concurenţei.

(3) Materialul rulant achiziţionat şi predat de către A.R.F. conform prezentei ordonanţe de urgenţă se utilizează pe trasele Stabilite prin contractele de servicii publice de transport feroviar de călători.

(4) Compensaţia serviciilor publice pentru transportul feroviar public de călători de care beneficiază operatorii feroviari care încheie contracte de servicii publice pentru transportul feroviar public de călători se achită de către A.R.F. numai după ce aceştia fac dovada îndeplinirii obligaţiilor ce decurg din actele adiţionale întocmite în baza alin. (2), după caz.

(5) În termen de 60 de zile de la data finalizării procedurii de achiziţie a materialului rulant prevăzut la alin. (1), A.R.F. detaliază procedura de predare prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.”

14. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 8. - (1) Structura organizatorică şi numărul maxim de posturi ale A.R.F. se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a A.R.F. şi Regulamentul de ordine interioară se aprobă prin decizie a preşedintelui A.R.F.

(3) A.R.F. preia personalul aferent pentru o parte a activităţilor prevăzute la art. 2, iar încadrarea acestuia se va face în termenele şi cu respectarea procedurilor legale aplicabile fiecărei categorii de personal şi se vor modifica în mod corespunzător organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor. În limita numărului maxim de posturi aprobat, personalul necesar va fi încadrat conform legislaţiei în vigoare.

(4) A.R.F. preia, prin protocol de predare-primire încheiat în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1), patrimoniul, stabilit pe baza situaţiilor financiare întocmite potrivit prevederilor art. 28 alin. (11) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi creditele bugetare rămase neutilizate aferente activităţilor corespunzătoare, în condiţiile legii.

(5) Personalul A.R.F. este format din demnitari, funcţionari publici şi personal contractual.

(6) Salarizarea personalului angajat al A.R.F se face potrivit legislaţiei în vigoare.

(7) Personalul A.R.F. implicat în gestionarea fondurilor externe nerambursabile, de care beneficiază A.R.F. În calitate de beneficiar, beneficiază de majorarea salariului de bază în condiţiile art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(8) Salariaţii A.R.F. Încadraţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată beneficiază anual de autorizaţii de călătorie în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, în mod gratuit, în condiţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, republicată, cu modificările ulterioare. Membrii de familie ai salariaţilor A.R.F. beneficiază anual de 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple pe căile ferate române, în mod gratuit.”

15. La articolul 11, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 11. - (1) Până la data asigurării prin bugetul A.R.F. a subvenţiilor alocate anual din bugetul de stat, în condiţiile legii, operatorilor de transport feroviar public de călători, reprezentând compensaţia aferentă pachetului minim de servicii, precum şi a facilităţilor de călătorie acordate de la bugetul de stat, potrivit legislaţiei în vigoare, diferitelor categorii sociale care utilizează transportul feroviar public de călători, plăţile pentru subvenţii şi facilităţi de călătorie se asigură din bugetul ordonatorului principal de credite al Ministerului Transporturilor, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie.”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE-LIVIU DRAGNEA

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 10 aprilie 2017.

Nr. 53.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2016 privind înfiinţarea Autorităţii de Reformă Feroviară

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale ari. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2016 privind înfiinţarea Autorităţii de Reformă Feroviară şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 7 aprilie 2017.

Nr. 358.

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind actualizarea anexei nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, precum şi pentru trecerea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Sănătăţii în administrarea Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Galaţi, instituţie din subordinea Ministerului Sănătăţii

 

Având în vedere prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă modificarea anexei nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, prin modificarea datelor de identificare, denumirii şi actualizarea valorilor de inventar, potrivit anexei nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Sănătăţii în administrarea Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Galaţi, instituţie subordonată Ministerului Sănătăţii, potrivit anexei nr. 2.

Art. 3. - Ministerul Sănătăţii împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi vor opera modificările în anexa nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Ministrul sănătăţii,

Florian-Dorel Bodog

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Bucureşti, 5 aprilie 2017.

Nr. 206.

 

ANEXA Nr. 1

 

Datele de identificare, denumirea şi valoarea de inventar ale bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Sănătăţii prin unităţile sanitare din subordine, care se modifică şi se actualizează

 

Nr. M.F.P.

Cod de clasificare

Denumirea bunului care Iaca obiectul actului normativ

Datele de identificare ale imobilului

Valoarea de inventar

(lei)

Descriere tehnică

Adresa

1

2

3

4

5

6

Administratorul: Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională/ CUI: 4602092

39217

8.25.07

CTS Vaslui CUI: 4226443

C1 = P, Sc = 507 mp

C2 = P, Sc = 182 mp

C3 = P, Sc = 4 mp

S. teren = 1.939 mp

Nr. cad. 76701

Judeţul Vaslui,

localitatea Bârlad,

str. M. Kogălniceanu nr. 11

1.261.000

39193

8.25.07

CTS Bacău CUI: 4187263

C1 = D + P + 2E

Sc = 537 mp

S teren = 970 mp

Baracă metalică = 36 mp

Împrejmuire = 80 ml

CF nr. 80769

Judeţul Bacău,

localitatea Bacău,

str. Mărăşeşti nr. 22

2.567.385

155310

8.25.07

CTS Covasna CUI: 4202045

C1 = P + E, Sc = 377 mp

S teren = 1.445 mp

CF nr. 24814

Judeţul Covasna,

localitatea Sfântu Gheorghe,

str. Banki Donath nr. 15

1.441.924

Administratorul: Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Brăila/CUI: 11472262

62601

8.29.11

Clădirea sediului Directei de Sănătate Publică Brăila - corp A

C1 = P + 1, Sc = 433 mp

C2 = P, Sc = 46 mp

C3 = S + P, Sc = 266 mp

C4 = P, Sc = 36 mp

C5 = P, Sc = 88 mp

C6 = P, Sc = 64 mp

Suprafaţă teren = 2,145 mp

CF nr. 77415

Judeţul Brăila,

municipiul Brăila,

Str. Grădinii Publice nr. 2

2.281.079

Administratorul: Serviciul de Ambulanţă Judeţean Satu Mare/CUI: 8069902

159364

8.25.01

SAJ Satu Mare

S teren = 5.980 mp

CF nr. 173011

Judeţul Satu Mare,

municipiul Satu Mare,

Str. Careiului nr. 26/A

1.399.320

Administratorul: Ministerul Sănătăţii/(CUI 4266456)

161312

8.25.01

Teren SRU Brăila-Galaţi

S teren = 75.000 mp

Tarlaua 14, parcela 47/1/2, 47/1/3,

49/2 lot 2

CF nr. 74379

Judeţul Brăila,

comuna Vădeni,

extravilan

150.623

 

ANEXA Nr. 2

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului aflat în domeniul public al statului care se transmite din administrarea Ministerului Sănătăţii în administrarea Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Galaţi, instituţie subordonată Ministerului Sănătăţii

 

Nr. M.F.P.

Cod de clasificare

Denumirea bunului predat

Administratorul de la care s-a transmis imobilul

Administratorul la care s-a transmis imobilul

Datele de identificare ale imobilului care se predă

Valoarea de inventar

161312

8.25.01

Teren SRU Brăila - Galaţi

Ministerul Sănătăţii CUI 4305873

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Galaţi CU111314530

S teren = 75.000 mp

Tarlaua 14, parcela 47/1/2, 47/1/3, 49/2 lot 2

CF nr. 74379

150.623

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

NORMĂ

pentru aplicarea Ghidului MAR - Persoanele cărora le este adresată sondarea de piaţă şi a Ghidului MAR - Amânarea publicării informaţiilor privilegiate

 

În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (2), precum şi ale art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (3) şi art. 30 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei, potrivit deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din data de 21 martie 2017,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.

Art. 1. - Autoritatea de Supraveghere Financiară aplică Ghidul MAR - Persoanele cărora le este adresată sondarea de piaţă, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. - Autoritatea de Supraveghere Financiară aplică Ghidul MAR - Amânarea publicării informaţiilor privilegiate, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - Persoanele cărora le este adresată sondarea de piaţă au obligaţia respectării prevederilor ghidului menţionat la art. 1, în legătură cu factorii, măsurile şi evidenţele pe care trebuie să le aibă în vedere şi să le aplice în temeiul art. 11 alin. (11) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piaţă (regulamentul privind abuzul de piaţă) şi de abrogare a Directivei 2003/6/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivelor 2003/124/CE, 2003/125/CE şi 2004/72/CE ale Comisiei.

Art. 4. - În aplicarea prezentei norme, expresiile şi termenii „persoanele cărora le este adresată sondarea de piaţă”, „factori”, „măsuri” şi „evidenţe” utilizaţi la art. 3 au înţelesul prevăzut în ghidul menţionat la art. 1.

Art. 5. - Nerespectarea prevederilor art. 3 se sancţionează potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă.

Art. 6. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta normă.

Art. 7. - Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării acesteia.

 

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Mişu Negriţoiu

 

Bucureşti, 29 martie 2017.

Nr. 5.

 

ANEXA Nr.1

 

GHID MAR

Persoanele cărora le este adresată sondarea de piaţă

 

Cuprins

1. Domeniu de aplicare

2. Referinţe, abrevieri şi definiţii

3. Scop

4. Conformitate şi obligaţii de raportare

4.1. Statutul ghidului

4.2 Cerinţe de raportare

5. Ghid pentru persoanele cărora le este adresată sondarea de piaţă

 

1. Domeniu de aplicare

Cui i se aplică?

1. Prezentul ghid se aplică autorităţilor competente şi persoanelor cărora le este adresată sondarea de piaţă.

Ce se aplică?

2. Prezentul ghid se aplică în legătură cu factorii, măsurile şi evidenţele pe care trebuie să le aibă în vedere şi să le aplice persoanele cărora le este adresată sondarea de piaţă în temeiul art. 11 alin. (11) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului.

Când se aplică?

3. Prezentul ghid se aplică de la 10 ianuarie 2017.

 

2. Referinţe, abrevieri şi definiţii

Regulamentul ESMA

- Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei

MSR

- persoana căreia îi este adresată sondarea de piaţă

DMP

- participantul la piaţă care divulgă informaţii

MAR

- Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piaţă (Regulamentul privind abuzul de piaţă) şi de abrogare a Directivei 2003/6/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivelor 2003/124/CE, 2003/125/CE şi 2004/72/CE ale Comisiei

STR privind activităţile de sondare a pieţei

- Regulamentul delegat (UE) 2016/960 al Comisiei din 17 mai 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului cu privire la standardele tehnice de reglementare pentru modalităţi, sisteme şi proceduri adecvate destinate participanţilor la piaţă care divulgă informaţii atunci când desfăşoară activităţi de sondare a pieţei

 

3. Scop

4. Art. 11 alin. (11) din MAR prevede faptul că ESMA publică orientări care vizează persoanele cărora Se este adresată sondarea de piaţă (MSR), cu privire la:

a) factorii de care trebuie să ţină seama astfel de persoane atunci când li se divulgă informaţii la momentul sondării de piaţă, care să le permită să evalueze dacă informaţiile au statut de informaţii privilegiate:

b) măsurile pe care trebuie să le ia astfel de persoane dacă li s-au divulgat informaţii privilegiate pentru a se conforma art. 8 şi 10 din MAR; şi

c) evidenţele pe care trebuie să le ţină astfel de persoane pentru a demonstra că au respectat art. 8 şi 10 din MAR.

5. Scopul prezentului ghid este de a asigura o abordare comună, uniformă şi consecventă în legătură cu cerinţele care vizează MSR. Prezentul ghid vizează reducerea riscului general de răspândire a informaţiilor privilegiate comunicate pe parcursul activităţilor de sondare a pieţei şi punerea la dispoziţia autorităţilor competente a unor instrumente pentru desfăşurarea eficace a investigaţiilor cu privire la cazuri de suspectare a abuzului de piaţă.

 

4. Conformitate şi obligaţii de raportare

4.1. Statutul ghidului

6. Prezentul document conţine orientări publicate în temeiul art. 11 alin. (11) din MAR. Autorităţile competente şi participanţii la pieţele financiare trebuie să depună toate eforturile necesare pentru a respecta ghidul şi recomandările

4.2 Cerinţe de raportare

7. În termen de două luni de la data publicării de către ESMA, autorităţile competente cărora le este adresat prezentul ghid trebuie să notifice ESMA dacă respectă sau intenţionează să respecte ghidul, precizând motivele în cazul nerespectării, la adresa [MARguidelînesGL2@esma.europa.eu]. În absenţa unui răspuns până la acest termen, se va considera că autorităţile competente nu se conformează. Un model de notificare este disponibil pe site-ul ESMA.

8. Persoanele cărora le este adresată sondarea de piaţă nu au obligaţia să raporteze dacă respectă sau nu prezentele orientări.

 

5. Ghid pentru persoanele cărora le este adresată sondarea de piaţă

5,. Proceduri interne şi instruirea personalului

9. MSR ar trebui să stabilească, să pună în aplicare şi să menţină proceduri interne adecvate şi proporţionale cu amploarea, dimensiunea şi natura activităţii sale economice pentru:

a) a asigura, în cazul în care MSR desemnează o anumită persoană sau un punct de contact pentru a primi sondarea de piaţă, punerea la dispoziţia DMP a informaţiilor respective;

b) a asigura că informaţiile primite pe parcursul activităţii de sondare a pieţei sunt comunicate la nivel intern doar prin intermediul unor canale de raportare prestabilite şi pe baza principiului necesităţii de a cunoaşte;

c) a asigura identificarea clară şi instruirea adecvată, în acest sens, a persoanei (persoanelor), a funcţiei sau a organismului căruia i se încredinţează evaluarea dacă MSR se află în posesia unor informaţii privilegiate ca urmare a activităţii de sondare a pieţei;

d) a gestiona şi a controla fluxul de informaţii privilegiate provenite din activitatea de sondare a pieţei în cadrul MSR şi de la personalul acesteia pentru asigurarea conformităţii MSR şi a personalului acesteia cu art. 8 şi 10 din MAR.

10. MSR ar trebui să se asigure că personajul care primeşte şi prelucrează informaţiile obţinute pe parcursul activităţii de sondare a pieţei este instruit în mod adecvat cu privire la procedurile interne relevante şi la interdicţii, astfel cum sunt prevăzute la art. 8 şi 10 din MAR, care apar în contextul intrării în posesia informaţiilor privilegiate. Instruirea ar trebui să fie adecvată şi proporţională cu amploarea, dimensiunea şi natura activităţii economice a MSR.

5.2. Comunicarea cerinţei de a nu i se adresa sondarea pieţei

11. După ce a fost abordată de un DMP, MSR ar trebui să anunţe persoana în cauză dacă doreşte să nu îi fie adresate activităţile viitoare de sondare a pieţei în legătură cu toate tranzacţiile eventuale sau cu anumite tipuri de tranzacţii eventuale.

5.3. Evaluarea de către MSR a situaţiei dacă sa află în posesia unor informaţii privilegiate ca urmare a activităţii de sondare a pieţei şi aprecierea momentului în care aceasta nu se mai află în posesia informaţiilor privilegiate

12. MSR ar trebui să evalueze în mod independent dacă se află în posesia unor informaţii privilegiate ca urmare a activităţii de sondare a pieţei, luând în considerare ca factori relevanţi evaluarea DMP şi toate informaţiile care se află la dispoziţia persoanei

(persoanelor), funcţiei sau organismului din cadrul MSR, căruia i se încredinţează activitatea de evaluare, inclusiv informaţii obţinute din alte surse decât DMP. În efectuarea evaluării, persoanei (persoanelor), funcţiei sau organismului în cauză nu ar trebui să i se solicite să acceseze în niciun mod informaţii restricţionate din cadrul MSR.

13. În urma notificării din partea DMP, conform căreia informaţiile divulgate pe parcursul activităţii de sondare a pieţei nu mai reprezintă informaţii privilegiate, MSR ar trebui să evalueze în mod independent dacă se mai află încă în posesia unor informaţii privilegiate ţinând cont de evaluarea DMP şi de toate informaţiile disponibile persoanei (persoanelor), funcţiei sau organismului căruia i se încredinţează, în cadrul MSR, să efectueze o evaluare, inclusiv informaţiile obţinute din alte surse decât DMP. În efectuarea evaluării, persoanei (persoanelor), funcţiei sau organismului în cauză nu ar trebui să i se solicite să acceseze în niciun mod informaţii restricţionate din cadrul MSR.

5.4. Evaluarea instrumentelor financiare conexe

14. În cazul în care, în urma evaluării, MSR a constatat că se află în posesia unor informaţii privilegiate ca urmare a sondării de piaţă, MSR ar trebui ca, în vederea asigurării conformităţii cu art. 8 din MAR, să identifice toţi emitenţii şi instrumentele financiare la care aceasta consideră că se referă informaţiile privilegiate.

5.5. Procesul-verbal sau notele scrise

15. În cazul în care, în conformitate cu pct. (d) din art. 6 alin. (2) din STR cu privire la sondarea pieţei, DMP a redactat procesul-verbal sau notele întrevederilor sau convorbirilor telefonice neînregistrate, în termen de 5 zile lucrătoare de la primire, MSR ar trebui:

a) să semneze procesul-verbal sau notele respective în cazul în care aprobă conţinutul acestora; sau

b) să prezinte DMP propria versiune a procesului-verbal sau a notelor respective, semnate corespunzător, în cazul în care nu aprobă conţinutul acestora.

5.6. Păstrarea evidenţelor

16. MSR ar trebui să păstreze evidenţe ale elementelor de mai jos pe un suport durabil care să asigure accesibilitatea şi lizibilitatea lor pentru o perioadă de cel puţin 5 ani:

a) procedurile interne menţionate la alin. (1);

b) notificările menţionate la alin. (2);

c) evaluările menţionate la alin. (3) şi justificarea acestora;

d) evaluarea instrumentelor conexe menţionate la alin. (4);

e) persoanele care lucrează pentru MSR în temeiul unui contract de muncă sau al altei forme de colaborare, care îndeplinesc sarcini prin intermediul cărora acestea au acces la informaţiile comunicate pe parcursul activităţii de sondare a pieţei, enumerate în ordinea cronologică a activităţilor de sondare a pieţei.

 

ANEXA Nr. 2

 

GHID MAR

Amânarea publicării informaţiilor privilegiate

 

Cuprins

1. Domeniu de aplicare

2. Referinţe, abrevieri şi definiţii

3. Scop

4. Conformitate şi obligaţii de raportare

4.1. Statutul ghidului

4.2. Cerinţe de raportare

5. Ghid privind interesele legitime ale emitenţilor pentru amânarea publicării informaţiilor privilegiate şi situaţiile în care amânarea publicării este de natură să inducă publicul în eroare

 

1. Domeniu de aplicare

Cui i se aplică?

1. Prezentul ghid se aplică autorităţilor competente şi emitenţilor.

Ce se aplică?

2. Prezentul ghid prezintă o listă neexhaustivă şi orientativă a intereselor legitime ale emitenţilor care sunt susceptibili de a fi prejudiciaţi de publicarea imediată a informaţiilor privilegiate, precum şi a situaţiilor în care amânarea publicării informaţiilor privilegiate este de natură să inducă publicul în eroare, astfel cum este menţionat la art. 17 alin. (11) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului.

Când se aplică?

3. Prezentul ghid se aplică de la 20 decembrie 2016.

 

2. Referinţe, abrevieri şi definiţii

MAR

- Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piaţă (Regulamentul privind abuzul de piaţă) şi de abrogare a Directivei 2003/6/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivelor 2003/124/CE, 2003/125/CE şi 2004/72/CE ale Comisiei

Regulamentul ESMA

- Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei

 

3. Scop

4. Scopul prezentului ghid este de a oferi îndrumări prin furnizarea de exemple pentru a ajuta emitenţii în luarea deciziei cu privire la amânarea publicării informaţiilor privilegiate în temeiul art. 17 alin. (4) din MAR.

 

4. Conformitate şi obligaţii de raportare

4.1. Statutul ghidului

5. Prezentul document conţine orientări publicate în temeiul art. 17 alin. (11) din MAR. Autorităţile competente şi participanţii la pieţele financiare trebuie să depună toate eforturile necesare pentru a respecta ghidul şi recomandările.

4.2 Cerinţe de raportare

6. În termen de două luni de la data publicării de către ESMA, autorităţile competente cărora le este adresat prezentul ghid trebuie sa notifice ESMA dacă respectă sau intenţionează să respecte ghidul, precizând motivele în cazul nerespectării, la adresa MARguidelinesGL3@esma.europa.eu în absenţa unui răspuns până la acest termen, se va considera că autorităţile competente nu se conformează. Un model de notificare este disponibil pe site-ul ESMA.

7. Emitenţii nu sunt obligaţi să raporteze dacă respectă sau nu prezentul ghid

 

5. Ghid privind interesele legitime ale emitenţilor pentru amânarea publicării informaţiilor privilegiate şi situaţiile în care amânarea publicării este de natură să inducă publicul în eroare

5.1 Interesele legitime ale emitentului pentru amânarea publicării informaţiilor privilegiate

8. În sensul lit. (a) de la art. 17 alin. (4) din MAR, cazurile în care publicarea imediată a informaţiilor privilegiate ar putea prejudicia interesele legitime ale emitenţilor ar putea include, printre altele, următoarele circumstanţe:

a) emitentul poartă negocieri, în situaţia în care rezultatul unor astfel de negocieri ar putea fi periclitat de publicarea imediată. Pot constitui exemple negocierile referitoare la fuziuni, achiziţii, sciziuni şi întreprinderi de tip spin-off, achiziţia sau cedarea de active majore sau filiale ale activităţii întreprinderilor, restructurări şi reorganizări;

b) în caz de pericol grav şi iminent care ameninţă viabilitatea financiară a emitentului, dar care nu intră sub incidenţa dispoziţiilor aplicabile din dreptul insolvenţei, iar publicarea imediată a informaţiilor privilegiate ar prejudicia grav interesele acţionarilor existenţi şi potenţiali, punând în pericol încheierea negocierilor care au drept scop asigurarea redresării financiare a emitentului;

c) informaţiile privilegiate se referă la decizii luate sau contracte încheiate de organul cu funcţie de conducere al unui emitent, care necesită, pentru a intra în vigoare conform legii naţionale sau statutului emitentului, aprobarea unui alt organ al emitentului, altul decât adunarea generală a acţionarilor, cu condiţia ca:

(i) publicarea imediată a informaţiilor respective înaintea unei astfel de decizii definitive să pericliteze evaluarea corectă a informaţiilor de către public; şi

(ii) emitentul să fi luat măsuri pentru luarea deciziei definitive cât mai curând posibil;

d) emitentul să fi realizat un produs sau o invenţie, iar publicarea imediată a informaţiilor respective să fie de natură să pericliteze drepturile de proprietate intelectuală ale emitentului;

e) emitentul să intenţioneze să cumpere sau să vândă o participaţie majoră într-o altă entitate, iar publicarea unor astfel de informaţii să fie de natură să pericliteze punerea în aplicare a acestui plan;

f) o tranzacţie anunţată anterior să fie supusă aprobării autorităţii publice, iar o astfel de aprobare să fie condiţionată de cerinţe suplimentare, în situaţia în care publicarea imediată a acestor cerinţe va fi de natură să afecteze posibilitatea emitentului de a le îndeplini şi, prin urmare, să împiedice, în cele din urmă, reuşita acordului sau a tranzacţiei.

5.2. Situaţii în care amânarea publicării informaţiilor privilegiate este de natură să inducă publicul în eroare

9. În sensul art. 17 alin. (4) lit. (b) din MAR, situaţiile în care amânarea publicării informaţiilor privilegiate este de natură să inducă în eroare publicul include cel puţin următoarele circumstanţe:

a) informaţiile privilegiate a căror publicare emitentul intenţionează să o amâne sunt semnificativ diferite de cele cuprinse în anunţul public anterior al emitentului, cu privire la aspectele la care se referă informaţiile privilegiate; sau

b) informaţiile privilegiate a căror publicare emitentul intenţionează să o amâne se referă la faptul că obiectivele financiare ale emitentului nu sunt susceptibile de a fi realizate, în situaţia în care astfel de obiective au fost anunţate public anterior; sau

c) informaţiile privilegiate a căror publicare emitentul intenţionează să o amâne sunt diferite de aşteptările pieţei, în situaţia în care astfel de aşteptări se bazează pe semnale pe care emitentul le-a transmis anterior pe piaţă, cum ar fi interviuri, expoziţii itinerante sau orice alt tip de comunicare organizată de către emitent sau cu aprobarea acestuia.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

 

DECIZIA Nr. 4

din 28 februarie 2017

 

Dosar nr. 4.020/1/2016

 

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Ionuţ Matei - judecător la Secţia penală

Ioana Alina Ilie - judecător la Secţia penală

Marius Dan Foitoş - judecător la Secţia penală

Silvia Cerbu  - judecător la Secţia penală

Ioana Bogdan - judecător la Secţia penală

Aurel Gheorghe Ilie - judecător la Secţia penală

Daniel Grădinaru - judecător la Secţia penală

Leontina Şerban - judecător la Secţia penală

 

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin încheierea din data de 29 noiembrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 685/36/2015, prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă în interpretarea şi aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397 din 15 iunie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016). privind încheierea unui acord de mediere referitor la infracţiunile pentru care poate interveni împăcarea, intră sub incidenţa legii penale mai favorabile dispoziţiile art. 5 din Codul penal”.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 274 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu

La şedinţa de judecată a participat doamna Oana-Valentina Temerel, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul judecător Ionuţ Mihai Matei, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava şi Timişoara, instanţele arondate acestora, precum şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti.

De asemenea, a învederat că la data de 13 ianuarie 2017 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus concluzii scrise.

În continuare, a arătat că a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor la data de 31 ianuarie 2017, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin.(9) din Codul de procedură penală.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 4.020/1/2016.

Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa este inadmisibilă.

Astfel, a precizat că, deşi curtea de apel are legitimare procesuală activă în ceea ce priveşte sesizarea, fiind învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, iar chestiunea de drept invocată nu a mai făcut obiectul unei hotărâri prealabile şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii, din maniera în care este formulată întrebarea, fiind ignorate regulile de sintaxă, nu se poate deduce, cu exactitate, care este problema de drept a cărei dezlegare se solicită. În acest sens a menţionat, cu titlu de exemplu, că problema de drept ar putea fi aceea dacă Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 15 iunie 2016 poate fi asimilată cu o lege penală mai favorabilă, în raport cu consecinţele juridice pe care le produce şi cu momentul aplicării sale în timp, sau ar putea viza aplicarea în timp a unei dispoziţii legale al cărei conţinut a fost interpretat printr-o hotărâre prealabilă, pentru ca, ulterior, această interpretare să fie declarată neconstituţională, restrângându-i-se incidenţa în raport cu momentul procesual până la care poate interveni.

Or, faţă de cele anterior expuse, a considerat că nu sunt circumscrise cu exactitate limitele sesizării, aspect care pune în dificultate instanţa competentă să pronunţe o hotărâre prealabilă, cu atât mai mult cu cât aceasta nu poate modifica sau completa obiectul sesizării.

Pe de altă parte, în opinia reprezentantului Ministerului Public, dificultatea de a intui care este, în realitate, întrebarea adresată rezultă şi din împrejurarea că, în încheiere, sunt cuprinse aspecte străine de obiectul cauzei, făcându-se referire la încadrarea infracţiunii de luare de mită şi limitele de pedeapsă care ar fi aplicabile, în condiţiile în care în sarcina inculpatului s-au reţinut doar infracţiuni de furt calificat şi o infracţiune prevăzută de art. 2 pct. Î) din Legea nr. 61/1991, republicată. Prin urmare, a apreciat că inclusiv maniera de expunere a situaţiei de fapt este de natură să creeze ambiguitate cu privire la adevărata problemă de drept supusă dezlegării.

Mai mult, procurorul a subliniat că opinia completului de judecată nu este unitară, ceea ce conduce la concluzia că se solicită, în mod indirect, rezolvarea unei divergenţe apărute între membrii completului şi nu dezlegarea unei veritabile chestiuni de drept.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin încheierea de şedinţă din data de 29 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 685/36/2015, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: „Dacă în interpretarea şi aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397 din 15 iunie 2016, privind încheierea unui acord de mediere referitor la infracţiunile pentru care poate

interveni împăcarea, intră sub incidenţa legii penale mai favorabile dispoziţiile art. 5 din Codul penal”.

II. Expunerea succintă a cauzei

Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost sesizată cu apelul formulat de inculpatul O.B. Împotriva Sentinţei penale nr. 482 din 8 aprilie 2015 a Judecătoriei Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. 7.549/212/2013/a6*.

Prin Sentinţa penală nr. 482 din 8 aprilie 2015 a Judecătoriei Constanţa, pronunţată în Dosarul penal nr. 7.549/212/2013/a6*t s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală şi art. 5 din Codul penal, schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului O.B., din infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a) şi e) din Codul penal de la 1968 în infracţiunea de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal în vigoare (fapta din 24.04.2012, persoană vătămată SC T. F. I. SRL).

În baza art. 228 alin. (1) din Codul penal a fost condamnat inculpatul O.B. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt (fapta din 24.04.2012, persoană vătămată SC T. F. I. SRL).

În temeiul art. 38 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului O.B. (9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt - fapta din 31.01.2013, persoană vătămată SC K. SRL; 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt - fapta din 10.02.2013, persoană vătămată SC F. R. SA; 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt - fapta din 24.04.2012, persoană vătămată SC T. F. I. SRL) în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 9 luni închisoare, dispunându-se ca inculpatul să execute în final 2 ani şi 3 luni închisoare.

Prin Decizia penală nr. 909/P din 15 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apei Constanţa în Dosarul nr. 7.549/212/2013/a6* au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi de inculpatul O.B., a fost desfiinţată, în parte, Sentinţa penală nr. 482 din 8 aprilie 2015 pronunţată de Judecătoria Constanţa şi, rejudecând, s-au dispus, printre altele, următoarele:

În baza art. 386 din Codul de procedură penală, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului O.B. din infracţiunea prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art. 48 din Codul penal raportat la art. 228 alin. (1) şi art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal.

În baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 17 alin, (2) din Codul de procedură penală şi art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul O.B. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal ca urmare a împăcării intervenite cu persoana vătămată SC F. R. SA (fapta din 10.02.2013).

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 17 alin. (2) din Codul de procedură penală şi art. 16 lit. c) din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul O.B. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 48 raportat la art. 228 alin. (1) şi art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal (fapta din 24.11.2012, persoană vătămată S. G.).

În baza art. 38 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, au fost contopite pedepsele de 9 luni închisoare aplicată inculpatului O.B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 48 din Codul penal raportat la art. 228 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal (persoană vătămată SC K. SRL) şi de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului O.B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal (persoană vătămată SC T. F. I. SRL) şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 luni închisoare, în final dispunându-se ca inculpatul O.B. să execute pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare.

Prin Decizia nr. 459/P din 19 aprilie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 685/36/2015, Curtea de Apel Constanţa, în baza art. 432 alin. (1) din Codul de procedură penală, a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat

O.B. Împotriva Deciziei penale nr. 909/P din 15 octombrie 2015 pronunţate în Dosarul nr. 7.549/212/2013/a6*, a desfiinţat, în parte, hotărârea atacată şi a dispus rejudecarea apelului pentru fapta din 24.04.2012 (persoană vătămată SC T. F. I. SRL).

În esenţă, instanţa a reţinut că, la data soluţionării apelului (15 octombrie 2015), exista o cauză de încetare a procesului penal, respectiv un acord de mediere încheiat la data de 20 august 2015 între inculpatul O.B. şi persoana vătămată SC T.F.I. SRL, pentru fapta de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal, comisă la data de 24.04.2012.

III. Punctul de vedere al instanţei care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât:

- este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, în calea de atac a apelului;

- de lămurirea modului de rezolvare a problemei de drept în discuţie depinde soluţionarea în fond a cauzei privind corecta încadrare juridică a infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi, implicit, limitele legale ale pedepsei pentru fapta dedusă judecăţii;

- problema de drept pusă în discuţie nu face obiectul unui recurs în interesul legii, iar asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat deja printr-o decizie întemeiată pe dispoziţiile art. 471 alin. (I) din Codul de procedură penală sau printr-o hotărâre întemeiată pe dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei nu a avut un punct de vedere comun asupra problemei de drept invocate.

Astfel, unul dintre membrii completului a considerat că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, faţă de momentul comiterii infracţiunii (24.04.2012) şi raportat la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9 din 17 aprilie 2015 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficiat al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2015 (acesta fiind, de altfel, unul dintre motivele de apel).

Celălalt membru al completului de judecată a considerat că nu sunt incidente prevederile art. 5 din Codul penal faţă de dispoziţiile cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 15 iunie 2016, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituţionale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracţiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.

IV. Punctele de vedere ale procurorului şi părţilor cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că nu este necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât nu există o chestiune de drept care să necesite pronunţarea unui hotărâri prealabile, din datele speţei putându-se stabili eventuala incidenţă a art. 5 din Codul penal privind aplicabilitatea legii penale mai favorabile.

Inculpatul a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, apreciind că sunt îndeplinite, în mod formal, condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Pe fondul cauzei a susţinut că prevederile art. 5 din Codul penal sunt aplicabile în cauză şi, pentru egalitate de tratament, se impune încetarea procesului penal.

V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că la nivelul curţilor de apel şi al instanţelor de judecată arondate s-au conturat următoarele opinii:

Cu privire la admisibilitatea sesizării, Tribunalul Bucureşti a apreciat că problema de drept nu are legătură cu cauza, deoarece la momentul la care a intervenit acordul de mediere (în timpul judecării apelului) trebuia să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, astfel cum au fost acestea interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2015), Totodată, s-a menţionat că dispoziţiile art. 5 alin. (2) teza I din Codul penal nu sunt incidente ca efect al pronunţării acestei decizii, pe de o parte pentru că sunt evident defavorabile inculpaţilor, iar pe de altă parte, pentru că, în acest caz, Curtea nu a declarat neconstituţională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecinţe asupra existenţei normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabileşte doar, pe cale de interpretare, un unic înţeles constituţional al art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării s-au conturat mai multe opinii, respectiv:

5.1. Instanţa nu mai poate lua act de încheierea acordului de mediere după publicarea Deciziei nr. 397 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, având în vedere caracterul obligatoriu al celor stabilite de instanţa constituţională.

S-a argumentat că aceasta este şi opinia Institutului Naţional al Magistraturii, exprimată cu ocazia întâlnirii preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei şi ale curţilor de apel cu procurorii şefi secţie judiciară de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie şi parchetelor de pe lângă curţile de apel, din perioada 21-22.11.2016. S-a considerat că este vorba despre o normă de procedură penală, astfel încât nu se mai poate discuta despre aplicarea legii penale mai favorabile. Ca urmare, decizia Curţii Constituţionale va produce efecte începând cu data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, fără nicio distincţie în ceea ce priveşte data comiterii faptei ori a încheierii acordului de mediere.

5.2. Împăcarea reprezintă o noţiune de drept penal, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 din Codul penal, în sensul în care instanţa poate lua act de încheierea acordului de mediere pentru faptele comise până la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397 din 15 iunie 2016, indiferent de data judecării acestora.

În susţinerea acestei opinii s-a arătat că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Codul penal statuează că principiul aplicării legii penale mai favorabile este aplicabil şi în cazul prevederilor din actele normative declarate neconstituţionale, dacă în timpul cât acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.

5.3. Instanţa poate lua act de încheierea acordului de mediere până la primul termen de judecată acordat în cauză după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 397 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale. În susţinerea acestei opinii s-a arătat că încheierea unui acord de mediere până la data publicării deciziei Curţii Constituţionale are ca efect naşterea unui drept al inculpatului, instanţa fiind obligată să ia act de manifestarea de voinţă intervenită până la momentul menţionat.

5.4. Acordul de mediere încheiat înainte de publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397 din 15 iunie 2016 urmează să fie avut în vedere şi după această dată, având în vedere natura procedurală a termenului în care poate fi încheiat acordul de mediere, precum şi aplicarea principiului tempus regit actum în materie procesual penală, potrivit art. 13 alin. (1) din Codul de procedură penală. Totodată, s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 din Codul penal referitoare la incidenţa legii penale mai favorabile.

VI. Jurisprudenţa naţională în materie

Au fost identificate hotărâri judecătoreşti în această materie la curţile de apel Bacău, Braşov (Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov), Bucureşti, Constanţa, Craiova, Galaţi (Judecătoria Calaţi), laşi (Judecătoria laşi), Oradea şi Ploieşti.

Astfel, prin deciziile penale nr. 1.137 din 26 octombrie 2dl6 (pronunţată în Dosarul nr. 6.315/291/2015) şi nr. 975 din 26 septembrie 2016 (pronunţată în Dosarul nr. 3.132/270/2015) Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus încetarea procesului penal ca urmare a încheierii unui acord de mediere în condiţiile legii.

Instanţa a reţinut că, în situaţia în care s-ar considera că Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 15 iunie 2016 se aplică şi acordurilor de mediere încheiate anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a acestei decizii, s-ar aduce atingere principiului caracterului echitabil al procesului penal consacrat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de Constituţia României, precum şi securităţii raporturilor juridice şi previzibilităţii normei penale. Echitabilitatea procedurii penale nu trebuie să permită lezarea dreptului procesual al părţii la încheierea unui acord de mediere, ce are ca efect împiedicarea exercitării acţiunii penale împotriva sa, ca urmare a unor interpretări contrare date în mod succesiv unei instituţii de drept penal de către instanţa supremă, respectiv instanţa de contencios constituţional.

Dată fiind importanţa deosebită pentru părţi a necesităţii instituirii unor norme clare, precise şi previzibile în materie penală, ţinând seama de consecinţele juridice pe care acestea le produc cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, o interpretare a unei norme juridice în defavoarea inculpatului ulterioară exercitării de către acesta a unui drept prevăzut de lege în vigoare la data exercitării dreptului nu poate fi folosită împotriva sa.

Un argument în sensul celor susţinute anterior îl reprezintă şi prevederile art. 5 alin. (2) din Codul penal, care consfinţeşte incidenţa principiului legii penale mai favorabile şi în cazul actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale (...), dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile. Deşi Decizia Curţii Constituţionale nr. 397/2016 nu a constatat neconstituţionalitatea art. 67 din Legea nr. 192/2006, ci doar a stabilit interpretarea acestuia conformă Constituţiei, argumentele juridice care au stat la baza reglementării conţinute de art. 5 alin. (2) din Codul penal rămân valabile.

În consecinţă, încheind cu bună-credinţă un acord de mediere şi bazându-se pe cadrul normativ şi jurisprudenţial în vigoare la data încheierii acestuia, în vederea garantării dreptului inculpaţilor la un proces echitabil, aceştia trebuie Să beneficieze de cauza de înlăturare a răspunderii penale constând în încheierea acordului de mediere cu partea civilă.

Prin Decizia penală nr. 1.324/A din 23 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apei Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 16.058/303/2015 s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a încheierii unor acorduri de mediere.

Instanţa a constatat că acordurile de mediere au fost încheiate până la primul termen de judecată acordat după publicarea Deciziei nr. 397 din 15 iunie 2016 pronunţate de Curtea Constituţională. Ca atare, având în vedere paragraful 33 din decizie, în cuprinsul căruia Curtea Constituţională, statuând asupra situaţiilor tranzitorii, a făcut trimitere la Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014) prin care s-a stabilit, referitor la situaţiile tranzitorii generate de intrarea în vigoare a noului Cod penal, că împăcarea poate interveni până la primul termen stabilit ulterior publicării deciziei, instanţa de apel a apreciat că, în cauza dedusă judecăţii, acordurile de mediere au aptitudinea de a produce efecte juridice.

Prin Sentinţa nr. 3.038 din 16 octombrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 12.791/245/2015, Judecătoria Iaşi - Secţia penală a dispus încetarea procesului penal ca urmare a încheierii unui acord de mediere, reţinând, în esenţă, că, deşi acordul de mediere a fost încheiat după citirea actului de sesizare a instanţei, se poate lua act de acesta întrucât neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost stabilită după data săvârşirii faptei de către inculpat şi după ce a fost încheiat acordul de mediere dintre inculpat şi partea civilă. Aşadar, instanţa a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile legii penale mai favorabile.

Prin deciziile penale nr. 1.241/P din 7 decembrie 2016 (pronunţată în Dosarul nr. 14.691/212/2015 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie), nr. 1.636 din 10 noiembrie 2016 (pronunţata în Dosarul nr. 16.625/318/2014* al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori) şi nr. 1.351 din 29 septembrie 2016 (pronunţată în Dosarul nr. 17.268/63/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori) s-au respins solicitările de încetare a procesului penal. S-a reţinut că acordurile de mediere au fost încheiate pe parcursul soluţionării cauzei în apel, după publicarea deciziei Curţii Constituţionale, astfel încât nu mai pot fi avute în vedere ca o cauză de încetare a procesului penal, efectele deciziilor de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate fiind obligatorii şi opozabile erga omnes.

Totodată, s-a precizat că dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 nu reprezintă norme de drept penal, ci de procedură penală, astfel încât nu se poate discuta despre aplicarea legii penale mai favorabile. Ca urmare, s-a apreciat că decizia Curţii Constituţionale îşi produce efectele începând cu data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, fără nicio distincţie în ceea ce priveşte data comiterii faptei ori a încheierii acordului de mediere.

Prin Decizia nr. 867/A din 8 decembrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 3.802/296/2015, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a constatat că, pentru a se putea reţine existenţa unui impediment la exercitarea acţiunii penale în apel, era necesar ca modalitatea de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă să se fi obiectivat într-un acord de mediere anterior datei de 15 iulie 2016, când Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 15 iunie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. S-a constatat că, în cauză, este incident principiul activităţii legii procesuale stipulat de art. 13 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar nu aplicarea legii penale substanţial mai favorabilă, conform art. 5 din Codul penal.

VII. Jurisprudenţă relevantă a Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat Că dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, În interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituţionale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracţiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.

Prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 159 alin. (3)din Codul penal surit constituţionale în măsura în care se aplică tuturor inculpaţilor trimişi în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi pentru care, la acea dată, momentul citirii actului de sesizare a instanţei fusese depăşit.

În esenţă, Curtea a statuat că, pentru a răspunde exigenţelor principiului constituţional al aplicării legii penale mai favorabile, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituţie, aşa cum acesta a fost detaliat în jurisprudenţa sa, până la încetarea situaţiilor tranzitorii generate de intrarea în vigoare a noului Cod penal, împăcarea poate interveni până la primul termen de judecată stabilit ulterior datei publicării Deciziei nr. 508 din 7 octombrie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I. Totodată, a reţinut că reglementarea de către legiuitor a termenului citirii actului de sesizare a instanţei, ca ultim moment până la care poate interveni împăcarea, este pe deplin justificată prin finalitatea urmărită, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţii de exercitare abuzivă a acestui drept.

VIII. Jurisprudenţă relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

Prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 406 din 9 iunie 2015, s-a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare, iar încheierea unui acord de mediere în condiţiile Legii nr. 192/2006 poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.

IX. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 2.477/C/2904/III-5/2016 din 13 ianuarie 2017 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară a înaintat concluziile formulate de procuror asupra chestiunii de drept a cărei dezlegare s-a solicitat, comunicând, totodată, că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În concluziile formulate, procurorul a apreciat că sesizarea ce face obiectul cauzei de faţă este inadmisibilă, nefiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, a arătat că, în cauză, este îndeplinită condiţia legitimării procesuale active (sesizarea aparţine unei instanţe învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă - rejudecarea apelului ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare împotriva hotărârii definitive pronunţate în apel).

Cu privire la condiţia potrivit căreia sesizarea trebuie să aibă ca obiect o problemă de drept şi de această chestiune să depindă soluţionarea pe fond a cauzei respective, a precizat că, în jurisprudenţa completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, atât în materie penală, cât şi civilă, s-au stabilit anumite cerinţe de ordin formal, referitoare la încheierea de sesizare.

În acest sens s-a statuat că tehnica de redactare a întrebărilor trebuie să fie adecvată şi să permită înţelegerea/identificarea problemei de drept, existenţa legăturii de dependenţă între lămurirea problemei de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei trebuie motivată; neprocedând astfel se neagă posibilitatea formulării unui răspuns circumscris interesului vizat (Decizia nr. 31 din 19 noiembrie 2015 a haltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 11 ianuarie 2016). De asemenea, s-a arătat că, din conţinutul încheierii de sesizare trebuie să rezulte caracterul determinant al rezolvării chestiunii de drept care formează obiectul sesizării, respectiv că încheierea trebuie să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, inclusiv pe cele care demonstrează că de problema de drept a cărei lămurire se solicită depinde soluţionarea cauzei pe fond (Decizia nr. 26 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 2 februarie 2016). Respectarea acestor exigenţe este obligatorie, întrucât limitele în care trebuie să răspundă Înalta Curte sunt stabilite de întrebarea instanţei de trimitere, neexistând posibilitatea legală ca obiectul sesizării să fie modificat de instanţa sesizată, care judecă/dă dezlegări exclusiv în limitele sesizării (Decizia nr. 23 din 16 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 4 noiembrie 2015).

Sub raportul exigenţelor de ordin formal ale încheierii de sesizare (regularitatea sesizării), procurorul a apreciat că este relevantă şi jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, dată fiind identitatea de conţinut a art. 476 alin. (1) teza I din Codul de procedură penală şi art. 520 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă. Astfel, absenţa din încheierea de sesizare a elementelor esenţiale pentru soluţionarea chestiunii prealabile, de pildă, punctul de vedere al completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, a fost sancţionată cu inadmisibilitatea sesizării (Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015; Decizia nr. 31 din 19 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015), Totodată, s-a statuat că, pentru a se evita abuzul procesual, exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere trebuie să se facă printr-o motivare temeinică, nu superficială, precum şi că incumbă instanţei care sesizează obligaţia de a explicita, în concret, legătura dintre maniera de dezlegare a chestiunii de drept noi, în raport cu interpretările posibile prefigurate şi soluţionarea cauzei pe fond, iar în cazul în care nu se demonstrează în concret pertinenţa chestiunii de drept în cauza care a ocazionat sesizarea, problemele de fapt şi de drept care se ridică în speţă părând a fi altele decât chestiunea de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte, sesizarea este inadmisibilă (Decizia nr. 21 din 13 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 4 octombrie 2016). De asemenea, în Decizia nr. 16 din 23 mai 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016) s-a reţinut că încheierea care nu cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării şi punctul de vedere al completului asupra chestiunii de drept nu îndeplineşte condiţiile unui act de sesizare legal întocmit şi, deci, nu ar putea declanşa o examinare pe fond a problemei de drept supuse dezbaterii în cadrul mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.

Aşadar, în raport cu jurisprudenţa anterior menţionată, procurorul a apreciat că redactarea întrebării ce face obiectul cauzei de faţă (într-o manieră care ignoră regulile sintaxei) nu permite identificarea certă a problemei de drept. În acest sens a menţionat, cu titlu de exemplu, că problema de drept poate fi aceea dacă Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 15 iunie 2016 poate fi asimilată cu o lege penală mai favorabilă sub aspectul consecinţelor juridice şi al momentului aplicării sale, după cum ar putea fi şi aceea privind aplicarea în timp a unei dispoziţii legale al cărei conţinut a fost interpretat printr-o hotărâre prealabilă, pentru ca, ulterior, această interpretare să fie declarată neconstituţională, restrângându-i-se incidenţa în raport cu momentul procesual până la care poate interveni. Din această perspectivă, a apreciat că nu sunt circumscrise cu exactitate limitele sesizării, aspect care pune în dificultate instanţa Competentă să pronunţe o dezlegare. Aceasta cu atât mai mult cu cât instanţa competentă se pronunţă în limitele învestirii, neavând posibilitatea legală de a stabili/modifica obiectul sesizării.

Totodată, a susţinut că încheierea de sesizare, din punctul de vedere al motivării caracterului determinant al rezolvării chestiunii de drept, menţionează aspecte străine chestiunii de drept, ceea ce echivalează cu lipsa motivării.

Intr-un asemenea context i-ar reveni, în opinia procurorului, instanţei supreme sarcina de a identifica obiectul sesizării, precum şi aceea de a justifica caracterul determinant al rezolvării chestiunii de drept pentru soluţionarea fondului cauzei, iar o asemenea ipoteză ar conduce la subrogarea Înaltei Curţi în atribuţiile instanţei de trimitere şi, implicit, la nerespectarea dispoziţiilor art. 475 şi art. 476 din Codul de procedură penală privind obiectul sesizării şi procedura de judecată.

X. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

Singurul punct de vedere transmis a fost cel al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti, care a precizat că încheierea unui acord de mediere cu privire la infracţiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are ioc până la citirea actului de sesizare a instanţei.

S-a apreciat că problema a cărei dezlegare se solicită este aceea de a şti dacă, faţă de succesiunea în timp a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 9 din 17 aprilie 2015 şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397 din 15 iunie 2016, este incident principiul legii penale mai favorabile în cauzele în care se încheie un acord de mediere. În opinia exprimată s-a apreciat că aceasta nu este o situaţie de aplicare a principiului mitior lex, principiu care are ca premisă de aplicare ipoteza unei succesiuni de legi penale şi intervine inclusiv în cazul în care vreuna dintre acestea ar fi declarată neconstituţională. Or, Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 prin care Înalta Curte de Casaţie Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a dat o interpretare obligatorie dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 nu echivalează cu o lege penală, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 15 iunie 2016 nu s-a declarat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006.

Deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia hotărârilor prealabile şi a recursurilor în interesul legii nu sunt legi organice şi nici ordonanţe de urgenţă. Acestea nu reprezintă nici „alte acte normative care la data adoptării aveau putere de lege”, întrucât nu sunt adoptate după principiile generale ale procesului de legiferare în România. De altfel, competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a sesizărilor din partea instanţelor de judecată în vederea pronunţării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost instituită de legiuitor pentru realizarea obiectivului de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii în condiţiile art. 126 alin, (3) din Constituţie, obiectiv urmărit, de altfel, şi prin intermediul recursului în interesul legii. În acest sens este şi practica constantă a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016; Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014; Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013; Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007).

În ceea ce priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 15 iunie 2016, aceasta este una interpretativă, fiind guvernată din acest punct de vedere de cele statuate printr-o altă Decizie a Curţii Constituţionale, nr. 536 din 28 aprilie 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011), unde se arată că „indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare”.

Aşadar, în urma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397 din 15 iunie 2016, dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 au fost constatate constituţionale într-o anumită interpretare, ceea ce exclude aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal.

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi produc efecte numai pentru viitor, de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Aceasta înseamnă că deciziile pronunţate de instanţa de contencios constituţional se aplică tuturor situaţiilor juridice în desfăşurare, care nu au fost definitiv judecate până la data publicării.

În opinia exprimată, această interpretare a problemei de drept supuse dezlegării nu contravine Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia art. 7 din convenţie. În acest sens, a invocat Decizia de inadmisibilitate din 22 septembrie 2015 pronunţată în Cauza Cristian Borcea c. României, în care Curtea Europeană a reamintit că regulile cu privire la retroactivitate prevăzute de art. 7 din Convenţie nu se aplică decât dispoziţiilor care definesc infracţiunile şi pedepsele prevăzute pentru sancţionarea acestora. Per a contrario, Curtea Europeană nu consideră că problema cauzelor care înlătură răspunderea penală este una susceptibilă a intra sub incidenţa acestui articol (aşadar, nici sub incidenţa mitior lex).

XI. Dispoziţii legale incidente

Art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

„(1) Dispoziţiile din prezenta lege se aplică şi în cauzele penale, atât în latura penală, cât şi în latura civilă, după distincţiile arătate în prezenta secţiune.

(2) în latura penală a procesului, dispoziţiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală

(3) Părţile şi subiecţii procesuali nu pot fi constrânşi să accepte procedura medierii.”

Art. 5 din Codul penal

(1) în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.”

Art. 16 din Codul de procedură penală „(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:

(...)

g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;

(...)”

Art. 396 din Codul de procedură penală „(1) Instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

(...).

(6) încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j).”

XII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Opinia judecătorului-raportor este în sensul că sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa este inadmisibilă.

XIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

a. În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casape şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei

lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta 6urte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată*.

Astfel, în raport cu textul legal mai sus enunţat, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei cerinţe:

- instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;

- chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare;

- soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

b. Raportând aceste condiţii de admisibilitate la situaţia din speţa, se aprecieze că nu este îndeplinită cea din urmă cerinţă impusă de legiuitor pentru sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării hotărârii prin care să se dea o rezolvare de principiu unei chestiuni de drept, întrucât:

b. 1. Modul de formulare a întrebării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este unul deficitar, neputându-se stabili cu certitudine care este obiectul sesizării.

Astfel, în încheierea prin care Curtea de Apel Constanţa a învestit instanţa supremă, problema de drept este formulată ambiguu, imprecis, putându-se aprecia că aceasta ar putea fi aceea a asimilării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397 din 15 iunie 2016 cu o lege penală mai favorabilă ori aceea a aplicării în timp a unei dispoziţii legale interpretate prin decizii succesive de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015), respectiv de către Curtea Constituţională (prin Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016).

Or, caracterul determinant al rezolvării chestiunii de drept pentru soluţionarea fondului cauzei nu poate fi apreciat decât dacă obiectul sesizării este clar stabilit, iar această din urmă obligaţie revine exclusiv instanţei de trimitere, iar nu instanţei supreme.

b. 2. Încheierea prin care s-a dispus sesizarea nu cuprinde decât formal motivele care susţin admisibilitatea sesizării, iar punctul de vedere al completului de judecată nu este unitar.

Aşa cum se poate constata din analiza încheierii instanţei de trimitere, motivarea celei mai importante condiţii de admisibilitate (aceea a caracterului determinant al rezolvării chestiunii de drept) nu este doar expusă lapidar, ci se raportează la chestiuni străine pricinii deduse judecăţii, făcând referire la „corecta încadrare a infracţiunii de luare de mită în formă continuată, implicit limitele legale ale pedepsei pentru fapta dedusă judecăţii” (fila 8 din încheiere), deşi inculpatul este cercetat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat, precum şi a infracţiunii prevăzute de art. 2 pct.1) din Legea nr. 61/1991, republicată.

În privinţa punctului de vedere al completului de judecată asupra chestiunii de drept, acesta nu este unitar, ceea ce conduce la concluzia că, în realitate, nu suntem în prezenţa unei veritabile sesizări privind dezlegarea unei chestiuni de drept, ci a unei divergenţe apărute între membrii completului instanţei de apel, pentru a cărei rezolvare trebuia să se facă aplicarea art. 394 alin. (5) din Codul de procedură penală privind reluarea judecării cauzei în complet de divergenţă, iar nu să se apeleze la dispoziţiile legale privind asigurarea unei practici judiciare unitare, cum sunt cele prevăzute de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală.

Astfel, din actele dosarului ce pot fi accesate prin sistemul ECRIS rezultă că instanţa de apel a rămas în pronunţare asupra căii de atac formulate de inculpat în data de 8.09.2016, iar în data de 19.09.2016 cauza a fost repusă pe rol în baza art. 395 alin. (1) din Codul de procedură penală, pentru ca la termenul de judecată fixat, în data de 10.11.2016, să pună în discuţie din oficiu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu problema de drept ce face obiectul judecăţii în prezenta cauză.

În acest context este de reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit, cu referire la înţelesul ce trebuie atribuit sintagmei „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei”, că este necesar ca sesizarea instanţei de trimitere să tindă la interpretarea în abstracta a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei (Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1.057 din 28 decembrie 2016).

Or, în prezenta cauză, prin sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se tinde, pe de o parte, la soluţionarea unui incident procedural, respectiv rezolvarea unei divergenţe apărute între membrii completului cu ocazia deliberării, iar pe de altă parte, are în vedere o situaţie particulară, generată de modul în care s-a desfăşurat judecata în cauză (existenţa unui acord de mediere încheiat după publicarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 9 din 17 aprilie 2015, căruia nu i s-au recunoscut efectele până la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397 din 15 iunie 2016).

b. 3. Sesizarea pune în discuţie interpretarea şi aplicarea unei decizii a Curţii Constituţionale.

Dincolo de caracterul imprecis al chestiunii de drept supuse analizei, se poate constata că sesizarea instanţei supreme prin mecanismul de unificare a jurisprudenţei prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală pune în discuţie, în esenţă, interpretarea şi aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397 din 15 iunie 2016.

Prin decizia sus-menţionată, Curtea Constituţională nu a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, ci doar a stabilit care este interpretarea conformă cu Constituţia a acestui text de lege.

În egală măsură, potrivit jurisprudenţei sale, Curtea Constituţională a stabilit, cu referire la sintagma „dezlegarea dată problemelor de drept” cuprinsă în art. 4145 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, care îşi păstrează valabilitatea şi în prezent şi se aplică mutatis mutandis şi în cazul mecanismului de unificare a jurisprudenţei prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală în vigoare, că aceasta „(...) pe de o parte, nu poate privi decât interpretarea şi aplicarea unitară a conţinutului dispoziţiilor legale, cu sensul de acte normative, iar nu şi a deciziilor Curţii Constituţionale şi a efectelor pe care acestea le produc, şi, pe de altă parte, nu poate privi decât interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti, iar nu şi de către Curtea Constituţională, care este o autoritate distinctă de sistemul judecătoresc” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 206 din 29 aprilie 2013).

Prin urmare, cum în speţă se solicită instanţei supreme să se pronunţe asupra interpretării şi aplicării unei decizii a Curţii Constituţionale, iar nu a unei dispoziţii legale, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa este şi din această perspectivă inadmisibilă.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 685/36/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: „Dacă în interpretarea şi aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397 din data de 15 iunie 2016, privind încheierea unui acord de mediere referitor la infracţiunile pentru care poate interveni împăcarea, intră sub incidenţa legii penale mai favorabile dispoziţiile art. 5 din Codul penal”.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2017.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

judecător MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat asistent,

Oana-Valentina Temerel


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.