MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 263/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 263         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 13 aprilie 2017

 

SUMAR

 

DECRETE

 

383. - Decret privind eliberarea din funcţie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii

 

384. - Decret privind numirea unui membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială

 

385. - Decret privind numirea unui membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială

 

386. - Decret privind numirea unui membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială

 

387. - Decret pentru numirea unui membru în Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) şi ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 743 din 13 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a celor ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

 

ORDONANŢE ŞI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

30. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea art. 8 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe

 

218. - Hotărâre privind revocarea şi numirea unui membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială şi pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 350/2013 privind numirea membrilor Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

445. - Ordin al ministrului sănătăţii privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - La data de 24 aprilie 2017, domnul Marius Cătălin Marinescu, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, se eliberează din funcţie ca urmare a demisiei.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 13 aprilie 2017.

Nr. 383.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind numirea unui membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială

 

În temeiul dispoziţiilor art. 94 lit. c) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 13 lit. c) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 129/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Doamna Alexandra Toader se numeşte în calitatea de membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială, pentru un mandat de 4 ani.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 13 aprilie 2017.

Nr. 384.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind numirea unui membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială

 

În temeiul dispoziţiilor art. 94 lit. c) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 13 lit. c) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 129/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Doamna Cătălina Galer se numeşte în calitatea de membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială, pentru un mandat de 4 ani.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 13 aprilie 2017.

Nr. 385.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind numirea unui membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială

 

În temeiul dispoziţiilor art. 94 lit. c) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 13 lit. c) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 129/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Doamna Ioana-Irina Rusu se numeşte în calitatea de membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială, pentru un mandat de 4 ani.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 13 aprilie 2017.

Nr. 386.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru numirea unui membru în Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 286 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere demisia doamnei Aura Cristina Mihăilă din calitatea de membru în Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Doamna Irina Boncea se numeşte în Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în calitate de membru, până la expirarea mandatului început la data 4 noiembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 13 aprilie 2017.

Nr. 387.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 723

din 6 decembrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) şi ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (3) şi ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan Tache în Dosarul nr. 26.527/3/2014 al tribunalului Bucureşti - Secţia l penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 236D/2016.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat Bănică Udrea, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care acesta solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă Cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. Susţine că, în situaţia în care, în sarcina inculpatului, este reţinută o pluralitate de infracţiuni printr-un singur rechizitoriu, acesta nu are posibilitatea să recunoască doar o parte dintre aceste infracţiuni. Apreciază că, din această perspectivă, este încălcat dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Totodată, apreciază că în situaţia în care, atunci când în cauză sunt mai mulţi inculpaţi, iar unii dintre aceştia recunosc faptele, se ajunge la imposibilitatea constatării nevinovăţiei celor care nu au recunoscut faptele.

4. Reprezentantul Ministerului Public, invocând deciziile Curţii Constituţionale nr. 250 din 7 aprilie 2015, nr. 726 din 29 octombrie 2015 şi nr. 484 din 23 iunie 2015, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Totodată, apreciază că argumentele invocate prin intermediul susţinerilor orale sunt aspecte factuale, care ţin de administrarea justiţiei şi de aplicarea legii, fiind de competenţa judecătorului ordinar, iar nu a celui constituţional.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 14 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 26.527/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (3) şi ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan Tache cu ocazia soluţionării unei contestaţii privind durata procesului penal.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că sintagma „în totalitate” restrânge într-un mod nepermis dreptul de a recurge la procedura simplificată, încălcând prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 24 alin. (1), art. 53 şi art. 124 alin. (1) şi (2). Apreciază că această sintagmă limitează şi rolul judecătorului, transformând actul de justiţie într-o simulare, determinând apariţia unei inegalităţi între inculpaţii din acelaşi proces şi din procese diferite. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală arată că egalitatea părţilor, de care depinde caracterul echitabil al procesului, este ştirbită de obligaţia impusa inculpatului de a accepta fără rezerve interpretarea faptelor şi a probelor, astfel cum acestea rezultă din rechizitoriu.

7. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, nefiind adusă atingere dreptului la un proces echitabil, câtă vreme procedura simplificată a fost instituită de legiuitor având ca raţiune celeritatea procesului penal şi soluţionarea cât mai rapidă a acestor cauze şi nu crearea unui beneficiu pentru inculpaţi, context în care recunoaşterea parţială a faptelor de care este acuzat un inculpat nu poate conduce la simplificarea procedurii şi, implicit, nu poate atrage nici reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul arată că dispoziţiile art. 374 alin. (4) şi cele ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate.

10. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că acordul de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă o instituţie procesual penală nou introdusă în procedura penală, cu scopul de a spori celeritatea procesului penal, prin înlocuirea unei părţi importante a acestuia cu un acord încheiat între procuror şi inculpat, prin care acesta din urmă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică şi participă la stabilirea pedepsei, atunci când există suficiente date cu privire la existenţa faptei cu privire la care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia sa. Or, caracterul integral al recunoaşterii învinuirii este esenţial, fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti, aşa cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din Codul de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanţa poate respinge, în baza unor criterii obiective şi rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoaşterea învinuirii este totală sau parţială, ceea ce prevalează este existenţa unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului spre a-şi recunoaşte vinovăţia şi cu privire la fapte pe care nu le-a săvârşit, posibilitatea instanţei de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea  reţine că, deşi instanţa judecătorească a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (3) din Codul de procedură penală, din analiza notelor scrise ale autorului excepţiei reiese că, în realitate, acesta critică neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală. Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 374 alin. (4) şi ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate au fost modificate prin art. II pct. 98 şi pct. 100 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Cu toate acestea, Curtea reţine că instanţa de contencios constituţional a fost sesizată prin încheierea din data de 14 decembrie 2015, anterior modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului anterior menţionată, astfel că aplicabile speţei sunt dispoziţiile de lege în reglementarea de dinainte de modificări, cu următorul conţinut:

- Art. 374 alin. (4): „în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10).”;

- Art. 396 alin. (10): „Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2). când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime

14. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la înfăptuirea justiţiei.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, prin Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, Decizia nr. 275 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 22 iulie 2016, Decizia nr. 250 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015, şi Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată.

16. Prin deciziile anterior referite, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 374 alin. (4) şi ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, care condiţionează acordarea beneficiului reducerii limitelor speciale de pedeapsă de recunoaşterea în totalitate de către inculpat a faptelor reţinute în sarcina sa, nu aduc nicio atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil consacrate de prevederile art.21 alin. (1)şi (2) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţie. S-a observat, în acest sens, că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispoziţiile art. 3201 din vechiul Cod de procedură penală - introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010-, cu titlul de derogare de la dreptul comun, ce presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului.

17. Curtea a reţinut că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti, aşa cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanţa poate respinge, în baza unor criterii obiective şi rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoaşterea învinuirii este totală sau parţială, ceea ce prevalează este existenţa unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaştere a învinuirii, chiar şi integrală, este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa. De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului spre a-şi recunoaşte vinovăţia şi cu privire la fapte pe care nu le-a săvârşit, posibilitatea instanţei de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanţa are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar şi în condiţiile unei recunoaşteri totale a faptelor reţinute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun.

18. De asemenea, cu aceleaşi prilejuri, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi â autorităţilor publice. Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Or, inculpatul care nu recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa nu se află în aceeaşi situaţie cu cel care recunoaşte integral învinuirea, motiv pentru care instanţa - care are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la laptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana inculpatului - în primul caz va soluţiona cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel de-al doilea va judeca potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege. Tratamentul juridic diferenţiat instituit prin dispoziţiile de lege criticate este, prin urmare, justificat şi nu se poate vorbi de existenţa unei discriminări, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor speciale de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiţii, potrivit politicii sale penale.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, Curtea constată că soluţiile şi considerentele mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

20. Curtea reţine că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ştefan Tache în Dosarul nr. 26.527/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 374 alin. (4) şi ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 decembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 743

din 13 decembrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a celor ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a celor ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Constantin Cristian Poteraş în Dosarul nr. 4.588/303/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 238D/2016.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Corneliu Liviu Popescu, cu delegaţie depusă la dosar. Acesta solicită lăsarea cauzei la sfârşitul şedinţei de judecată motivat de faptul că autorul excepţiei se află în stare de arest, urmând să ajungă la sediul instanţei de contencios constituţional. Preşedintele admite cererea şi dispune lăsarea cauzei la sfârşitul şedinţei de judecată.

3. La a două strigare a cauzei răspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de domnul avocat Corneliu Liviu Popescu.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care învederează Curţii că, în faţa instanţei judecătoreşti, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, a art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, în forma actuală, şi a art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 şi a art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, în forma de dinainte de modificările aduse acestui text prin Legea nr. 255/2013. Arată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penala, instanţa a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, autorul excepţiei înţelegând să nu promoveze calea de atac. În ceea ce priveşte art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, în forma actuală, şi art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 arată că instanţa de judecată a admis cererea şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate. Referitor la dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală în forma de dinainte de modificările aduse acestui text prin Legea nr. 255/2013 arată că instanţa de judecată a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, autorul excepţiei atacând cu apei încheierea respectivă. Instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe, apreciind că  excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, neavând legătură cu soluţionarea cauzei. În acest context solicită Curţii ca în temeiul art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 să extindă controlul de constituţionalitate şi asupra dispoziţiilor art. 438 din Codul de procedura penală în forma de dinainte de modificările aduse prin Legea nr. 255/2013, apreciind că există o legătură indisolubilă între acestea şi dispoziţiile cu care instanţa de contencios constituţional a fost sesizată, şi anume art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, în forma actuală, şi art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013. În continuare, învederează Curţii că respingerea apelului împotriva încheierii prin care s-a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, în formă de dinainte de modificările aduse acestui text prin Legea nr. 255/2013, s-a realizat de către completul de 5 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prezidat de doamna judecător Livia Doina Stanciu. Arată că problemele ce trebuie soluţionate sunt identice cu cele supuse soluţionării instanţei de apel, astfel că doamna judecător s-a pronunţat deja cu privire la aceste aspecte. Deşi, potrivit dispoziţiilor art. 55 din Legea nr. 47/1992 în faţa Curţii Constituţionale nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la recuzarea judecătorilor, susţine că îşi întemeiază cererea pe prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

5. Având cuvântul în continuare, avocatul autorului excepţiei arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, dispoziţiile criticate au fost analizate prin raportare la art. 129 din Constituţie. Susţine însă că această jurisprudenţă nu este aplicabilă în prezenta cauză întrucât motivele de neconstituţionalitate sunt diferite. Astfel, susţine că dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală conţin o enumerare expresă şi limitativă a motivelor de recurs în casaţie, fiind imposibil ca acestea să se regăsească vreodată în practică. Faptul că numărul motivelor de recurs este extrem de limitat, iar apariţia lor în practică aproape imposibil de realizat, determină inexistenţa căii de atac a recursului în casaţie. Astfel, calea de atac a recursului în casaţie este o cale de atac iluzorie, ceea ce contravine prevederilor art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, privind rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii. Prin faptul că motivele de recurs în casaţie nu se regăsesc niciodată în practică, instanţa supremă este împiedicată să îşi înfăptuiască rolul său constituţional. În filosofia legiuitorului constituant, reflectată în însăşi denumirea instanţei supreme, calea principală prin care aceasta poate fi sesizată este tocmai recursul în casaţie, care în actuala reglementare este, de fapt, o cale de atac teoretică şi iluzorie. Referitor la invocarea dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în faţa legii susţine că acestea sunt încălcate, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se va putea pronunţa, în sensul unificării jurisprudenţei, în cadrul unui recurs în casaţie, astfel că instanţele judecătoreşti inferioare vor decide diferit, în situaţii similare. Totodată, apreciază că sunt încălcate şi art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, în măsura în care soluţii nelegale ale instanţelor judecătoreşti nu pot fi cenzurate de instanţa supremă, ceea ce determină şi faptul că instanţele judecătoreşti se pot plasa deasupra legii.

6. Având cuvântul, autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia, arătând că va încerca să îşi dovedească nevinovăţia.

7. Reprezentantul Ministerului Public, în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/19§2, arată că nu ne aflăm în ipoteza normei, autorul excepţiei solicitând extinderea controlului de constituţionalitate de la un text care este în vigoare la aceiaşi text de lege, dar în forma de dinainte de modificările aduse prin Legea nr. 255/2013. Astfel, nu este vorba despre exercitarea controlului de constituţionalitate asupra unor dispoziţii care se află în vigoare în acelaşi timp şi care s-ar putea preta unui asemenea demers. Totodată, apreciază că instanţa de contencios constituţional este învestită prin încheierea instanţei judecătoreşti, limitele controlului de constituţionalitate fiind stabilite de dispozitivul unei astfel de încheieri. Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte modificările operate de Legea nr. 255/2013, apreciază că legiuitorul poate opera astfel de modificări în baza atribuţiilor constituţionale conferite de prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, fără a interfera cu atribuţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conferite de alin. (3) al aceluiaşi articol. Susţine că activitatea de unificare a aplicării legii se poate realiza pe mai multe paliere, iar nu în mod exclusiv doar prin intermediul recursului în casaţie. Contrar celor susţinute de autorul excepţiei apreciază că incidenţa cazurilor de casare nu este redusă, cel mai des întâlnite cazuri de casare invocate fiind pct. 7 şi 12 din art. 438 din Codul de procedură penală. Raportat la această jurisprudenţă nu se poate susţine că instituţia recursului în casaţie este iluzorie şi, implicit, afectată competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Arată că împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive se poate promova atât recurs în casaţie, cât şi contestaţie în anulare, cazurile ce au în vedere erorile de procedură putând fi invocate în cadrul contestaţiei în anulare. În final, solicită respingerea excepţiei” de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, şi menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

8. Prin încheierea din 21 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.588/303/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a celor ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Constantin Cristian Poteraş cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate în cauză.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că forma actuală a art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală conţine numai cinci motive de recurs în casaţie, motive marginale, care se pot regăsi extrem de rar în practică şi cu incidenţă asupra unor motive de drept de mică importanţă. Astfel, recursul în casaţie este o cale de atac pur teoretică şi iluzorie, iar nu reală şi efectivă, cu consecinţa inexistenţei sale în procesul penal. Or, inexistenţa reală şi efectivă a recursului în casaţie, a cărui soluţionare este de competenta exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie, conform cărora această instanţă asigură interpretarea  şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. Apreciază că, deşi art. 433 din Codul de procedură penală, prin definirea scopului recursului în casaţie şi prin fixarea instanţei competente cu judecarea lui, asigură transpunerea legislativi a normei constituţionale din art. 126 alin. (3), totuşi, enumerarea expresă şi limitativă, numărul extrem de redus cantitativ de motive şi însemnătatea insignifiantă a acestor motive de recurs în casaţie, fixate prin art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, fac ca recursul în casaţie să fie pur teoretic şi iluzoriu, iar nu real şi efectiv.

10. Dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie, pe de-o parte, stabilesc competenţa constituţională a instanţei supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, iar, pe de altă parte, fixează calea procedurală pentru exercitarea acestei competenţe, şi anume, recursul în casaţie. Această concluzie se desprinde şi din denumirea instanţei supreme, aceasta fiind calificată expres ca instanţă de casaţie. Prin reglementarea unui număr atât de redus de motive de recurs, dispoziţiile de lege criticate afectează calea impusă de art. 126 alin. (3) din Constituţie prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi exercită competenţa sa constituţională de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, suprimând în acest mod însăşi competenţa constituţională a instanţei juridice supreme.

11. În continuare, autorul excepţiei arată că suprimarea competenţei constituţionale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii face ca practica judiciară divergentă să nu poată fi uniformizată, cel puţin nu cu efecte directe pentru părţile afectate, ceea ce semnifică menţinerea de soluţii judecătoreşti definitive contradictorii, în aplicarea aceloraşi norme legale, pentru persoane diferite, contravenind prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), art. 4, art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 124 alin. (2). Suprimarea competenţei constituţionale a instanţei supreme duce la existenţa unei justiţii care nu este unică şi egală pentru toţi şi la plasarea instanţelor judecătoreşti inferioare deasupra legii.

12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara aspectele de nelegalitate din hotărârile definitive, având ca obiect sancţionarea sentinţelor şi deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei. Necesitatea ca hotărârile penale definitive, dar contrare legii, să fie îndreptate, trebuie însă conciliată cu autoritatea de lucru judecat, respectiv cu siguranţa şi stabilitatea circuitului juridic. Apreciază că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, (imitarea în timp, stabilirea unui interes procesual şi instituirea unor motive expres şi limitativ prevăzute de lege pentru exercitarea unei căi extraordinare de atac contribuie la prezervarea siguranţei raporturilor juridice reglementate prin hotărâri judecătoreşti definitive. Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că nu pot fi primite susţinerile autorului excepţiei în sensul că normele legale criticate conduc la plasarea instanţelor judecătoreşti inferioare deasupra legii, întrucât hotărârile acestora pot fi cenzurate de instanţa supremă, pe calea recursului în casaţie, însă doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege. Faptul că recursul în casaţie poate fi exercitat numai în anumite cazuri, strict şi limitativ prevăzute de legiuitor, este determinat de caracterul acestuia de cale extraordinară de atac şi nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi aparate, de a promova căile de atac ordinare prevăzute de lege şi de a se prevala de garanţiile procesuale care condiţionează un proces echitabil, posibilitatea promovării acestuia constituind o garanţie în plus în sensul îndreptării erorilor judiciare.

13. În continuare, apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere principiului constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât acestea nu consacră privilegii sau discriminări, ci asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea căii de atac a recursului în casaţie, în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Reconfigurarea, prin art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, a motivelor de recurs în casaţie, prin reducerea acestora doar la aspecte de legalitate a hotărârilor, a avut ca scop specificul acestei căi extraordinare de atac şi respectarea rolului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de unificare a practicii judiciare, fapt ce reiese chiar din Expunerea de motive la Legea privind punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Trebuie însă observat că motivele ce vizau aspecte procedurale, deşi au fost excluse din sfera recursului în casaţie şi din competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu au fost eliminate total, ci au fost transformate în motive de contestaţie în anulare, potrivit naturii acestei căi extraordinare de atac.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

15. Guvernul, făcând referire la Decizia nr. 424 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 21 august 2015, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În continuare, arată că normele de reglementare a competenţei instanţelor judecătoreşti, a gradelor de jurisdicţie, precum şi a căilor de atac constituie reguli de procedură, a căror stabilire, potrivit prevederilor art. 126 alin, (2) din Constituţie, se poate face numai prin lege. Mai mult, potrivit art. 129 din Constituţie, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile legii.

16. De asemenea, susţine că dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie se coroborează cu cele ale alin. (2) al aceluiaşi articol, rezultând, indubitabil, că roiul de unificare a jurisprudenţei rezervat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se poate realiza decât tot în condiţiile legii, astfel încât dispoziţiile legale criticate sunt conforme şi cu prevederile art. 126 alin. (3) din Constituţie. Câtă vreme prevederile legale criticate de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, dispoziţiile legale criticate sunt conforme şi cu prevederile art. 1 afin, (3) şi (5) din Constituţie.

17. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, care se poate exercita în condiţiile expres stabilite de lege. Astfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, ca atare reglementarea acesteia intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Stabilirea de către legiuitor a cazurilor în care se poate recurge la această cale extraordinară de atac nu afectează caracterele de unicitate, imparţialitate şi egalitate ale justiţiei. Mai mult, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăd, în mod expres, cu privire la căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stabilind că acestea se exercită „în condiţiile legii”. Or, dispoziţiile legale criticate reprezintă manifestarea dreptului legiuitorului de a stabili condiţiile de exercitare ale unei căi de atac.

18. În ceea ce priveşte reducerea numărului motivelor de recurs în casaţie apreciază că, din Expunerea de motive a Legii nr. 255/2013, rezultă că legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului acestei căi extraordinare de atac, şi anume asigurarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti. În realizarea acestui scop au fost menţinute, ca motive ale recursului în casaţie, doar acelea care vizează îndreptarea erorilor de drept, fiind eliminate din sfera acestei instituţii şi din competenta instanţei supreme motivele care vizau aspecte procedurale şi care au fost transformate în motive ale contestaţiei în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac.

19. În concluzie, Avocatul Poporului apreciază că, în acest mod, s-a realizat o mai bună definire atât a căilor extraordinare de atac, cât şi a rolului instanţei supreme de curte de casaţie. Pe cale de consecinţă, nu pot fi reţinute criticile autorului excepţiei privind suprimarea căii recursului în casaţie, afectarea competenţei constituţionale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori încălcarea principiilor respectării legii şi a statului de drept.

20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a celor ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Legea nr. 255/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

- Art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală: „(1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;

2. - 6. abrogat

7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;

9. -10. abrogat

11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată;

12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

13. -14. abrogat.”;

- Art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013: „La articolul 438 alineatul (1), punctele 2-6, 9, 10, 13 şi 14 se abrogă.”

23. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul român, art. 4 referitor la unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi în art. 126 alin. (3) potrivit căruia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, răspunzând unor critici similare, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Astfel, prin Decizia nr. 424 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 21 august 2015, Decizia nr. 255 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 20 iulie 2016, şi Decizia nr. 490 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial ăl României, Partea I, nr. 832 din 20 octombrie 2016, Curtea a constatat că, potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac, denumită recurs în casaţie, ce are ca scop controlul legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive. Soluţionarea recursului în casaţie este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, finalitatea recursului în casaţie este aceea de a înlătura erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazuri de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

25. Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală,motivele de recurs în casaţie sunt limitate. De asemenea, conform art. 438 alin. (2) din Codul de procedură penală, situaţiile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor. Prin urmare, toate celelalte motive de netemeinicie sau nelegalitate a unei hotărâri judecătoreşti pot fi invocate doar prin intermediul apelului sau al contestaţiei.

26. Hotărârile ce pot fi atacate cu recurs în casaţie sunt, potrivit art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală, deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor. De asemenea, titularii dreptului de a promova calea extraordinară de atac analizată sunt, conform art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală: procurorul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă; inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal; şi partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă. Astfel, nu pot declara recurs în casaţie persoana vătămată, martorul, expertul, interpretul, avocatul sau vreo altă persoană ale cărei drepturi legitime au fost încălcate prin măsuri sau acte ale instanţei, aceasta putându-şi valorifica drepturile doar pe calea apelului, conform art. 409 din Codul de procedură penală.

27. Curtea a reţinut, totodată, că, aşa cum reiese şi din Expunerea de motive a Legii nr. 255/2013, prin reducerea numărului motivelor de recurs în casaţie, prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului acestei căi extraordinare de atac, în realizarea acestui scop au fost menţinute, ca motive ale recursului în casaţie, doar acelea care vizează îndreptarea erorilor de drept, fiind eliminate din sfera acestei instituţii şi din competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie motivele care vizau aspecte procedurale şi care au fost transformate în motive ale contestaţiei în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac.

28. Având în vedere argumentele expuse anterior şi raportând textele criticate la scopul recursului în casaţie, Curtea a reţinut că restrângerea de către legiuitor a titularilor dreptului de a formula cerere de recurs în casaţie la cei prevăzuţi la art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a hotărârilor ce pot fi supuse casării la cele prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penată, aşa cum acesta a fost modificat prin dispoziţiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, este justificată de finalitatea instituţiei analizate, aceea de verificare a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, şi de natura acesteia, cea de cale extraordinară de atac.

29. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, Curtea a statuat că dispoziţiile de lege criticate nu creează discriminare între titularii dreptului de a promova recurs în casaţie şi ceilalţi participanţi la procesul penal, întrucât aceştia din urmă se află, din această perspectivă, într-o situaţie juridică diferită, eventualele lor interese procesuale putând fi valorificate doar în condiţiile permise de lege. Prin urmare, nu poate fi reţinută încălcarea prin textul criticat a dispoziţiilor art. 16 din Legea fundamentală.

30. Neintervenind elemente noi de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

31. Distinct de cele reţinute în deciziile anterior citate, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie, „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte Instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale”. Totodată, Curtea reţine că, potrivit art. 433 din Codul de procedură penală, scopul recursului în casaţie este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, potrivit art. 471 din acelaşi act normativ, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, printr-un recurs în interesul legii.

32. Astfel, Curtea observă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi exercită competenţa constituţională de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti prin intermediul recursului în interesul legii, iar nu prin intermediul căii de atac extraordinare a recursului în casaţie. Un argument în acest sens este şi faptul că, în temeiul art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, competenţa instanţelor de judecată şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. instanţa de contencios constituţional a statuat că, în înţelesul acestei norme constituţionale, legiuitorul este singurul abilitat să reglementeze, prin lege, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, fără alte restricţii decât cele rezultate din celelalte prevederi ale Constituţiei sau din actele normative internaţionale arătate în art. 20 din Legea fundamentală (Decizia nr. 23 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 10 februarie 2004). În acest context, Curtea reţine că, în temeiul acestei competenţe constituţionale, legiuitorul a reglementat soluţionarea căii de atac a recursului şi în competenţa altor instanţe judecătoreşti decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, Curtea observă că în materie civilă, potrivit art. 483 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul are acelaşi scop ca şi în materie penală, acela de examinare, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Or, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. În coroborare cu acest alineat, prevederile art. 95 şi 96 din Codul de procedură civilă dispun că tribunalele şi curţile de apel judecă, ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege.

33. Sub acest aspect, Curtea observă că instanţa de contencios constituţional, având a soluţiona o problemă similară, a reţinut că prevederile referitoare la competenţa tribunalelor prin judecătorul-sindic, ca primă instanţă, şi a curţilor de apel pentru judecarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic au fost stabilite prin lege, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, iar nu prin încălcarea acestora. Curtea a mai reţinut că opţiunea legiuitorului pentru stabilirea competenţei curţilor de apel în soluţionarea recursurilor a fost determinată de faptul că acestea sunt instanţele imediat superioare în grad tribunalelor în cadrul cărora funcţionează judecătorul-sindic (Decizia nr. 755 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 6 iulie 2010).

34. Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a celor ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale.

35. În ceea ce priveşte solicitarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea reţine că, potrivit acestora, „în caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare”. Analizând aceste dispoziţii, Curtea constată că, pentru a se putea opera o extindere a controlului de constituţionalitate, în temeiul art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, trebuie îndeplinite, cumulativ, trei condiţii. Astfel, prima condiţie are în vedere constatarea de către instanţa de contencios constituţional a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege cu care a fost sesizată, îndeplinirea primei condiţii determină analiza îndeplinirii celorlalte condiţii, cea de-a două referindu-se la imposibilitatea disocierii anumitor dispoziţii de lege de cele menţionate în sesizare, care anterior au fost constatate neconstituţionale, cele două aflându-se într-o relaţie intrinsecă. În ceea ce priveşte a treia condiţie, Curtea observă că aceasta se referă la faptul că dispoziţiile de lege - dispoziţia constatată ca fiind neconstituţională şi dispoziţia ce nu poate fi disociată de aceasta - trebuie să îşi găsească reglementarea în acelaşi act normativ.

36. Având în vedere aceste aspecte, Curtea reţine că în prezenta cauză nu a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor de lege cu care a fost sesizată, astfel că prima condiţie nu a fost îndeplinită, ceea ce determină imposibilitatea aplicării prevederilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şt al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Cristian Poteraş în Dosarul nr. 4.588/303/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedura penală şi a celor ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României,

Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

ORDONANŢE ŞI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

pentru modificarea şi completarea art. 8 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe

 

Situaţia extraordinară prevăzută la art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, se motivează ca urmare a numărului mare de petiţii şi de memorii transmise la mai multe instituţii, inclusiv petiţii on-line, formulate atât de chiriaşii locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, cât şi de reprezentanţii autorităţilor publice locale, care administrează locuinţele, prin care se solicită reducerea cuantumului chiriei locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, având în vedere că beneficiarii Programului „Construcţia de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii” au venituri reduse şi se află în imposibilitatea de a-şi achita cheltuielile generate de închirierea locuinţelor, fiind expuşi riscului să fie evacuaţi din locuinţe, devenind astfel necesara reglementarea în regim de urgenţă a unor măsuri care să conducă la reducerea cuantumului chiriei pentru această categorie de locuinţe.

Modificarea actului normativ pe calea ordonanţei de urgenţă se justifică prin necesitatea adaptării chiriei locuinţelor pentru tineri la realităţile sociale şi economice din fiecare localitate, prin reducerea cuantumului chiriei raportat la venituri, tipul locuinţei şi rangul localităţii, ţinând cont de necesitatea asigurării accesului la locuire al tuturor cetăţenilor, care reprezintă o precondiţie pentru exercitarea unor drepturi fundamentale de care trebuie să beneficieze orice persoană, prin aspectele şi implicaţiile de ordin social şi economic, soluţionarea problemelor legate de locuire constituind permanent un obiectiv important în Programul de guvernare, pe termen scurt, mediu şi lung.

De asemenea, prin adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă se are în vederea susţinerea segmentului de populaţie constituit de tinerii aflaţi la începutul carierei profesionale, cărora sursele de venit nu le permit achiziţia unei locuinţe în proprietate sau închirierea unei locuinţe decente în condiţiile pieţei.

Amânarea adoptării unor măsuri imediate ar avea consecinţe negative în ceea ce priveşte susţinerea prin politici publice şi măsuri guvernamentale adecvate a locuirii pentru tinerii ale căror surse de venit sunt reduse, însă, soluţionându-se situaţia locuirii se are în vedere inclusiv stimularea acestor tineri să profeseze pe teritoriul României, limitând astfel imigraţia specialiştilor către alte ţări.

Mai mult decât atât, neadoptarea în regim de urgenţă a prezentului act normativ conduce la renunţarea chiriaşilor la contractele de închiriere sau chiar la evacuarea acestora din locuinţele deţinute cu chirie, creându-se un dezechilibru la nivelul domeniului locuirii tinerilor care au venituri reduse şi nu îşi permit închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei sau achiziţionarea locuinţei deţinute cu chirie sau a altei locuinţe de pe piaţa imobiliară.

De asemenea, abandonarea locuinţelor de către chiriaşi din cauza lipsei resurselor materiale pentru achitarea cheltuielilor cu întreţinerea şi chiria locuinţelor pentru tineri destinate închirierii atrage, pe cale de consecinţă, deteriorarea locuinţelor, acestea devenind nefuncţionale datorită degradărilor apărute în timp, administratorii acestor locuinţe fiind răspunzători de paza şi conservarea imobilelor neocupate, iar toate remedierile necesare, acolo unde se constată deteriorări ca urmare a neutilizării lor, se efectuează pe cheltuiala autorităţilor care le au în administrare.

Apreciind că intervenţia legislativă de urgenţă şi extraordinară este justificată şi de atragerea de urgenţă a unor surse de finanţare pentru construcţia de locuinţe pentru tineri,

având în vedere cele menţionate mai sus, se impune modificarea actului normativ pe calea ordonanţei de urgenţă şi adoptarea acesteia cu celeritate.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. I.- Articolul 8 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 21 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Alineatele (4), (7)-(11) şi (13) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(4) Contractele de închiriere se încheie pe o durată de 5 ani de la data repartizării locuinţei şi vor cuprinde clauze referitoare la recalcularea chiriei pentru titularii de contract care au împlinit vârsta de 35 de ani, actualizarea anuală a cuantumului chiriei, în funcţie de coeficientul de ponderare prevăzut la alin, (9), precum şi rata anuală a inflaţiei prevăzută la alin, (11). Nivelul maxim al chiriei nu poate depăşi limitele prevăzute la alin. (91).

................................................................................................................................

(7) Chiria pentru locuinţele pentru tineri, destinate închirierii, prevăzute la alin. (2), va acoperi:

a) recuperarea investiţiei calculată din valoarea de înlocuire a construcţiei, în funcţie de durata normată stabilită potrivit prevederilor legale, cu respectarea prevederilor alin. (91), care se virează în contul A.N.L.;

b) o cotă de maximum 0,8%, aplicată la valoarea de înlocuire a construcţiei, destinată administratorilor locuinţelor prevăzuţi la alin. (2), pentru administrarea, întreţinere şi reparaţiile curente, precum şi reparaţiile capitale;

c) o cotă de maximum 0,5%, aplicată la valoarea de înlocuire a construcţiei, care se constituie venit al administratorilor locuinţelor prevăzuţi la alin. (2), care se aplică chiriaşilor care au împlinit vârsta de 35 de ani.

(8) în funcţie de ierarhizarea localităţilor pe ranguri, stabilită conform prevederilor Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Pianului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a - Reţeaua de localităţi, cu modificările şi completările ulterioare, chiria lunară, stabilită potrivit prevederilor alin. (7), se ponderează cu un coeficient, astfel:

 

Rangul localităţii

Coeficient

0

1

I

0,9

II

0,8

III

0,7

IV

0,6

V

0,6

 

unde:

a) rangul 0 - Capitala României, municipiu de importanţă europeană;

b) rangul I - municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel european;

c) rangul II - municipii de importanţă interjudeţeană, judeţeană sau cu rol de echilibru în reţeaua de localităţi;

d) rangul III - oraşe;

e) rangul IV - comune;

f) rangul V - sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor.

(9) în funcţie de veniturile brute pe membru de familie ale titularului contractului de închiriere, realizate în ultimele 12 luni, chiria lunară rezultată după aplicarea coeficienţilor în funcţie de anul recepţiei la terminarea lucrărilor, prevăzuţi la alin. (81), se ponderează astfel:

 

Venit brut

Coeficient

Venitul brut pe membru de familie mai mic sau egal cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

0,80

Venitul brut pe membru de familie mai mare decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care nu depăşeşte cu 100% salariul minim brut pe ţară garantat în plată

0,90

Venitul brut pe membru de familie mai mare decât 100% salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

1,00

 

(10) Administratorii locuinţelor prevăzuţi la alin. (2) stabilesc suprafeţele construite pe locuinţe, calculează chiria în baza modelului de calcul prevăzut la alin. (92) pentru fiecare locuinţă şi aplică coeficienţii de ponderare prevăzuţi la alin. (8)-(9) pentru fiecare chiriaş, fără a depăşi nivelul maxim prevăzut la alin. (91).

(11) Chiria stabilită potrivit prevederilor alin. (10) se actualizează anual cu rata inflaţiei, în termen de 30 de zile de la data publicării ratei inflaţiei comunicate de către Institutul Naţional de Statistică pentru anul anterior şi, dacă este cazul, şi în baza coeficientului prevăzut la alin. (9). Administratorii locuinţelor prevăzuţi la alin. (2) au obligaţia de a comunica A.N.L.,în termen de 10 zile de la aprobarea chiriei actualizate, o situaţie detaliată cu privire la cuantumul chiriilor defalcate pe tipuri de apartamente şi vârsta chiriaşilor, precum şi data scadentă a plăţii chiriei pentru fiecare chiriaş.

................................................................................................................................

(13) Pentru locuinţele prevăzute la alin. (2), din cuantumul chiriei stabilite după aplicarea coeficienţilor de ponderare prevăzuţi la alin. (8)-(9), suma reprezentând recuperarea investiţiei, prevăzută la alin. (7) lit. a), diminuată corespunzător, se virează, în termen de 30 de zile de la data la care plata chiriei devine scadentă, de către autorităţile administraţiei publice locale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi autorităţile administraţiei publice centrale din domeniul învăţământului, respectiv din domeniul sănătăţii sau unele unităţi aflate în subordinea ori sub coordonarea acestor autorităţi, în contul A.N.L. deschis la Trezoreria Statului şi se utilizează pentru dezvoltarea fondului de locuinţe prin A.N.L., iar orice întârziere atrage plata de penalităţi, conform prevederilor alin. (14).”

2. După alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (81), cu următorul cuprins:

„(81) În funcţie de anul recepţiei la terminarea lucrărilor, chiria lunară rezultată după aplicarea coeficienţilor de ierarhizare a localităţilor, prevăzuţi la alin. (8), se ponderează astfel:

 

Anul recepţiei la terminarea lucrărilor

Coeficient

Până la finalul anului 2004

0,85

între anul 2005 şi anul 2010

0,9

între anul 2011 şi anul 2015

0,95

începând cu anul 2016

1”

 

3. După alineatul (9) se introduc două noi alineate, alineatele (91) şi (92), cu următorul cuprins:

„(91) Prin excepţie de la prevederile alin. (9), nivelul maxim al chiriei nu poate depăşi:

a) 10% din venitul mediu de bază brut lunar pe membru de familie, calculat în funcţie de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b) 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcţie de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi care nu depăşeşte cu 100% salariul minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c) 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcţie de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât 100% salariul minim de bază brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 5.000 lei.

(92) Modelul de calcul al chiriei se stabileşte prin normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei legi, în baza valorii de înlocuire a construcţiei ce reprezintă suprafaţa desfăşurată pe locuinţă, definită conform prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, multiplicată cu valoarea de înlocuire pe metru pătrat, stabilită, în condiţiile legii, prin ordinul ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, în vigoare la data stabilim chiriei.”

Art. II. - În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se vor actualiza Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. III. - Pentru anul 2017, autorităţile administraţiei publice locale, autorităţile administraţiei publice locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi/sau autorităţile administraţiei publice centrale transmit Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe situaţia prevăzută la art. 8 alin. (11) din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a modificărilor aduse Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit prevederilor art. II.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sevil Shhaideh

Ministrul sănătăţii,

Florian-Dorel Bodog

Ministrul educaţiei naţionale,

Pavel Năstase

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Bucureşti, 5 aprilie 2017.

Nr. 30.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind revocarea şi numirea unui membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială şi pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 350/2013 privind numirea membrilor Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială

 

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 14 alin. (2) şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 129/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Se revocă din funcţia de membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială doamna Ionelia Claudia Grosu - reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Romi.

(2) Se numeşte în funcţia de membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială domnul Daniel Rădulescu - reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Romi.

Art. 2. - Poziţia nr. 7 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 350/2013 privind numirea membrilor Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 17 iunie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„7. Daniel Rădulescu reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Romi.”

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 12 aprilie 2017.

Nr. 218.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora

 

Văzând Referatul de aprobare nr. F.B. 3.519 din 3.04.2017 al Direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale,

având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. I. - La anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 şi 179 bis din 13 martie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, poziţiile nr. 1567,1568, 1894,4427,4428,5338,5583 şi 5584 se modifică după cum urmează:

 

Nr. crt.

Cod_cim

Obs.

Denumire

produs

formă

Concentraţie

Firmă/ţară

DCI

Ambalaj

grupa ATC

statut_frm

8tatut_anm

Preţ producător

(lei)

Preţ ridicata maximal fără TVA

(lei)

Preţ amănuntul maximal cu  TVA (LEI)

stare

Observaţii

Valabilitate preţ

„1567

W62006001

 

DULOXETINA DR. REDDYS 30 mg

CAPS. GASTROREZ.

30 mg

DR. REDDYS

LABORATORIES

ROMANIA S.R.L. -

ROMÂNIA

DULOXETINUM

Cutie x blist. PVC-PE-

Aclar/AI x 28 caps. gastrorez.

(18 luni)

N06AX21

MG

generic

24.17

27.55

36.04

 

 

Preţurile sunt valabile până la data da 1 septembrie 2017.

1568

W62007001

 

DULOXETINA DR. REDDYS 60 mg

CAPS. GASTROREZ.

60 mc

DR. REDDYS LABORATORIES ROMANIA S.R.L. - ROMÂNIA

DULOXETINUM

Cutie x blist. PVC-PE- Aclar/AI x 28 caps. gastrorez.

(18 luni)

N05AX21

MG

generic

49.33

56.24

71.11

 

 

Preţurile sunt valabile până la data de 1 septembrie 2017.

...................................................................................

1894

W61485001

 

EXVIERA 250 mg

COMPR.

FILM.

250 mg

ABBVIE LTO - MAREA BRITANIE

DASABUVIRUM

Cutie x blistere PVC- PE-PCTFE/folie din aluminiu x 56 comprimate filmate (ambalaj multiplu care conţine 4 cutii interioare x 14 comprimate filmate)

NEALOCAT

MI

inovativ

3417.19

3447.19

3795.59

 

 

Preţurile sunt valabile până la data de 1 septembrie 2017.

...................................................................................

4427

W62556004

 

SAGILIA

1 mg

COMPR.

1 mg

MEDOCHEMIE LTD - CIPRU

RASAGILINUM

Cutie cu blistere Al/Al conţinând 30 comprimate (3 ani)

N04BD02

MG

generic

60.72

68.01

85.99

 

 

Preţurile sunt valabile până la data de 1 septembrie 2017.

4428

W62556010

 

SAGILIA

1 mg

COMPR.

1 mg

MEDOCHEMIE LTD-CIPRU

RASAGILINUM

Cutie cu blistere PVC-PE-PVDC/ Al  x 30 comprimate (3 ani)

N04BD02

MG

generic

60.72

68.01

85.99

 

 

Preţurile sunt valabile până la data de 1 septembrie 2017.

...................................................................................

5338

W61486001

 

VIEKIRAX 12.5 mg/ 75 mg/50 mg

COMPR. FILM.

12.5 mg/

75 mg/

50 mg

ABBVIE LTO - MAREA BRITANIE

COMBINAŢII

(OMBITASVIR + PARITAPREVIR + RITONAVIR)

Cutie x blistere PVC-PE-PCTFE/ folie din Al x 55 comprimate (ambalaj multiplu care conţine 4 cutii interioare x 14 comprimate)

NEALOCAT

MI

inovativ

39297.71

39327.66

42905.35

 

 

Preţurile sunt valabile până la data de 1 septembrie 2017.

...................................................................................

5583

W62250002

 

ZYKALOR

10 mg

COMPR.

10 mg

MEDOCHEMIE LTD-CIPRU

ARIPIPRAZOLUM

Cutie cu blister OPA- Al-PVC/Al x 30 comprimate (4 ani)

N05AX12

MG

generic

76.26

8541

107.99

 

 

Preţurile sunt valabile până la data de 1 septembrie 2017.

5584

W62251002

 

ZYKALOR

15 mg

COMPR.

15 mg

MEDOCHEMIE LTD-CIPRU

ARIPIPRAZOLUM

Cutie cu blister OPA- Al-PVC/Al x 30 comprimate (4 ani)

N05AX12

MG

generic

111.63

122.80

149.91

 

 

Preţurile sunt valabile până la data de 1 septembrie 2017:

 

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Florian-Dorel Bodog

 

Bucureşti, 13 aprilie 2017.

Nr. 445.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.