MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 629/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 629         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 2 august 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 268 din 27 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

148. - Ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare pentru aprobarea Normelor privind cerinţele de securitate pentru activităţile de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat

 

963. - Ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale privind elementele care compun echipamentul specific şi condiţiile de utilizare a acestuia de către inspectorii sociali în misiuni de inspecţie/activităţi de investigare socială

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 268

din 27 aprilie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 384/2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, ale art. I pct. 7 lit. v) din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, ale Legii nr. 105/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, în ansamblul său. excepţie ridicată de Ecopim Recycling - SA din Bucureşti în Dosarul nr. 7.868/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.096D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, avocatul Mihai Nuşcă, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta reiterează, în esenţă, cele reţinute cu prilejul invocării excepţiei şi precizează că prin critica de neconstituţionalitate formulată se are în vedere incompatibilitatea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 cu principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie. Arată că, prin introducerea prevederilor lit. v) la art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, prin Ordonanţa Guvernului nr. 31/2013, s-a instituit o dublă impunere, întrucât, pentru aceleaşi cantităţi de deşeuri de ambalaje, sunt datorate două contribuţii identice de către doi contribuabili distincţi (aflaţi în situaţii neechivoc diferite), respectiv operatorul economic care introduce pe piaţa naţională bunuri ambalate şi OTR-uri (operatori economici autorizaţi). Totodată, în completarea argumentelor de neconstituţionalitate deja formulate, depune la dosar note scrise, prin care învederează faptul că starea de neconstituţionalitate sesizată la data formulării excepţiei a fost remediată printr-o intervenţie legislativă, şi anume prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 60 din 17 ianuarie 2007 şi Decizia nr. 1.478 din 8 noiembrie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 30 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.868/2/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 384/2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, ale art. I pct. 7 lit. v) din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, ale Legii nr. 105/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţi a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, în ansamblul său. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ecopim Recycling - S.A. din Bucureşti, cu ocazia soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ şi fiscal având ca obiect anularea unui act administrativ.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată, în esenţă, că, prin Ordonanţa Guvernului nr. 31/2013, aprobată prin Legea nr. 384/2013, au fost aduse modificări şi completări importante Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, printre acestea numărându-se şi introducerea unor prevederi noi privind sursele din care se constituie veniturile Fondului pentru mediu. Susţine că prin art. I pct. 7 lit. v) din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2013 au fost introduse noi taxe şi contribuţii la Fondul pentru mediu, reglementare prin care are loc o îndepărtare de la principiile care stau la baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, respectiv „responsabilitatea producătorului1 şi „poluatorul plăteşte”, în contradicţie cu art. 1 alin. (5) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie. Astfel, analizând conţinutul art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, autoarea excepţiei consideră că această prevedere nu respectă obligaţia instituită de art. 56 alin. (2) din Constituţie, nefiind una proporţională, rezonabilă şi echitabilă.

7. Arată, totodată, că prevederile Legii nr. 384/2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu [recte ale art. I pct. 7 lit. v) din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005] creează un tratament inechitabil între contribuabili, sens în care face referire la art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, prin care se instituie la lit. d) o contribuţie de 2 lei/kg, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate, care distribuie pentru prima dată pe piaţa naţională ambalaje de desfacere, şi de operatorii economici care închiriază, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi valorificate prin reciclare. În acest context, coroborând prevederile art. 9 alin. (1) lit. d) cu cele de la lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, autoarea excepţiei consideră că, raportat la principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale şi al echităţii, textul criticat este neconstituţional, deoarece prevede acelaşi regim sancţionator/acelaşi tip de contribuţie atât pentru un operator economic care introduce pe piaţă produse ambalate, cât şi pentru un operator economic al cărui principal obiect de activitate este preluarea responsabilităţii de reciclare a deşeurilor. Aşa fiind, consideră că nu este în concordanţă cu principiile constituţionale aplicarea unui tratament egal pentru doi subiecţi de drept care se află în situaţii diferite, apreciind că, din notele de fundamentare ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 31/2013, nu reiese care este motivul pentru care legiuitorul a prevăzut acelaşi tip de „contribuţie”, în acelaşi cuantum, atât pentru operatorii economici la care face referire lit. d), cât şi pentru operatorii economici la care se referă lit. v).

8. În ceea ce priveşte Legea nr. 105/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, autoarea excepţiei consideră că aceasta este neconstituţională şi contravine art. 1 alin. (4) şi art. 115 alin. (4) din Constituţie.

9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată. Astfel, referitor la prevederile art. I pct. 7 lit. v) din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, instanţa de judecată apreciază că nu reprezintă un factor de neconstituţionalitate faptul că legiuitorul a prevăzut acelaşi regim sancţionator/acelaşi tip de contribuţie atât pentru un operator economic care introduce pe piaţă produse ambalate, cât şi pentru un operator economic al cărui obiect de activitate este preluarea responsabilităţii de reciclare a deşeurilor. Arată că toate argumentele aduse de autoarea excepţiei vizează, în esenţă, diferenţa de profit pe care ar obţine-o în final cele două categorii de agenţi economici, în măsura în care fiecare dintre aceştia nu ar fi îndeplinit obiectivul minim de reciclare şi ar fi plătit contribuţia de 2 lei/kg reglementată la art. 9 alin. (1) lit. d), respectiv lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005. Diferenţa de profit obţinut nu reprezintă însă un element de neconstituţionalitate, ci un element economic variabil, agentul economic cunoscând avantajele şi dezavantajele oricărei activităţi prestate. Aşa fiind, instanţa de judecată apreciază că nu poate 11 reţinută critica referitoare la o dublă impunere prin reglementarea criticată, după cum nu poate fi primită nici critica privind lipsa de claritate şi de previzibilitate a normei legale criticate, având în vedere faptul că legiuitorul a precizat în mod expres cuantumul contribuţiei şi modul de calcul.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, notele scrise depuse la dosar, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut prin dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile Legii nr. 384/2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 8 ianuarie 2014, ale art. I pct. 7 lit. v) din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 30 august 2013, ale Legii nr. 105/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 8 mai 2006, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.193 din 30 decembrie 2005.

14. Din examinarea motivelor de neconstituţionalitate expuse pe larg de autoarea acesteia, Curtea apreciază că, în realitate, critica formulată vizează, de fapt, soluţia legislativă prevăzută de art. I pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2013, prin care s-a introdus în cuprinsul art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 o literă nouă, şi anume lit. v), potrivit căreia, „Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din: [...] o contribuţie de 2 lei/kg aplicată pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje, respectiv anvelope uzate declarate ca valorificate de către operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de gestionare a respectivelor deşeuri şi cantităţile constatate de Administraţia Fondului ca fiind valorificate”. Aşa fiind, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, asupra cărora Curtea urmează a se pronunţa.

15. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat şi alin. (5) potrivit cărora „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, precum şi celor ale art. 56 alin. (2) potrivit cărora „sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.”

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 77 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 27 aprilie 2017, Curtea a reţinut că, aşa cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, necesitatea emiterii acestui act normativ a fost aceea de a se clarifica regimul juridic al veniturilor din care se constituie Fondul pentru mediu şi al atribuţiilor Administraţiei Fondului pentru Mediu, în ceea ce priveşte activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea, soluţionarea contestaţiilor şi executarea silită a contribuţiilor datorate la Fondul pentru mediu, în contextul diminuării veniturilor încasate la Fondul pentru mediu. De asemenea, adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă a fost justificată de necesitatea asigurării finanţării proiectelor prioritare privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în plan european. Astfel cum este definit de legiuitorul delegat, Fondul pentru mediu este un instrument economico-financiar destinat susţinerii şi realizării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului şi pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene în domeniul mediului şi schimbărilor climatice, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

17. Curtea constată că, prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul a impus o taxă/o contribuţie în cuantum fix de 2 lei/kg datorată de operatorii economici autorizaţi Fondului pentru mediu, aceştia fiind încadraţi de legiuitor în categoria celor care poluează mediul. Curtea apreciază că o atare reglementare reprezintă, de fapt, o modalitate prin care este adusă la îndeplinire obligaţia pozitivă a statului român de a asigura un cadru legal adecvat pentru exercitarea dreptului oricărei persoane la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic, revenind atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice îndatorirea de a proteja şi de a ameliora mediul înconjurător, fără ca, prin această măsură, să se aducă atingere dispoziţiilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei,

18. Curtea reţine, de asemenea, că modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, este reglementat în mod explicit în cap. XV din anexa intitulată Metodologie de calcul al contribuţiilor, taxelor, penalităţilor şi altor sume datorate la Fondul pentru mediu, din cuprinsul Ordinului ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2.413/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.064 din 29 decembrie 2016.

19. Distinct de cele mai sus menţionate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 30 iunie 2016, legiuitorul delegat a modificat prevederile legale criticate din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 şi a clarificat, în mod neechivoc, faptul că veniturile Fondului pentru mediu se constituie din contribuţia de 2 lei/kg, prevăzută la lit. v) din cuprinsul art. 9 alin. (1) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, datorată de operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de valorificare a deşeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislaţia în vigoare, şi cantităţile efectiv valorificate, respectiv gestionate în numele clienţilor pentru care au preluat obligaţiile.

20. În acest context, Curtea reţine faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2016 a fost emisă în vederea completării cadrului legislativ necesar pentru asigurarea îndeplinirii de către România a obiectivelor politicii Uniunii Europene în materie de deşeuri şi politici de mediu, necesitatea identificării şi implementării unor modalităţi eficiente de impunere în sarcina operatorilor economici responsabili care să stimuleze îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare a deşeurilor de ambalaje. Aşa cum s-a reţinut în Nota de Fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2016, la art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 a fost prevăzută o contribuţie de 2 lei/kg aplicată pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje, respectiv anvelope uzate declarate ca valorificate, datorată de către operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de gestionare a respectivelor deşeuri şi cantităţile constatate de Administraţia Fondului ca fiind valorificate, legiuitorul precizând că prin emiterea acestui act normativ se urmăreşte înlăturarea dificultăţilor întâmpinate în ceea ce priveşte stabilirea şi aplicarea contribuţiei reglementate la art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, Curtea reţine că la art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, se precizează faptul că această contribuţie se plăteşte numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor de valorificare a deşeurilor de ambalaje, de gestionare a anvelopelor uzate, de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi de colectare de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili corespunzătoare cantităţilor de ambalaje, anvelope, deşeuri de echipamente electrice şi electronice şi baterii şi acumulatori portabili pentru care au preluat responsabilitatea.

21. Aşa fiind, Curtea constată că reglementarea legală criticată nu contravine normelor constituţionale invocate de autoarea excepţiei.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ecopim Recycling - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.868/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 aprilie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU CONTROLUL ACTIVITĂŢILOR NUCLEARE

 

ORDIN

pentru aprobarea Normelor privind cerinţele de securitate pentru activităţile de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat

 

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.627/2003, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere art. 5 din Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

luând în considerare Referatul de aprobare al Direcţiei ciclul combustibilului nuclear nr. 23.411 din 21.04.2017,

preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Normele privind cerinţele de securitate pentru activităţile de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare,

Rodin Traicu

 

Bucureşti, 11 iulie 2017.

Nr. 148.

 

ANEXĂ

 

NORME

privind cerinţele de securitate pentru activităţile de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

SECŢIUNEA 1

Scop şi domeniu de aplicare

 

Art. 1. - Prezentele norme stabilesc:

a) cerinţele de securitate pentru instalaţiile şi activităţile de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi combustibilului nuclear uzat;

b) cerinţele de autorizare pentru activităţi de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi combustibilului nuclear uzat.

Art. 2. - Prezentele norme se aplică la amplasarea, proiectarea, construcţia, punerea în funcţiune, exploatarea, modificarea şi oprirea definitivă a instalaţiilor de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi combustibilului nuclear uzat.

Art. 3. - Prezentele norme se aplică pentru:

a) toate activităţile nucleare din care se generează deşeuri radioactive, surse închise uzate şi combustibil nuclear uzat;

b) toate tipurile de deşeuri radioactive, surse închise uzate şi combustibil nuclear uzat;

c) toate etapele de gestionare a deşeurilor radioactive, surse închise uzate şi combustibil nuclear uzat de la generare până la depozitarea definitivă,

Art. 4, - Prin excepţie de la prevederile art. 3, prezentele norme nu se aplică activităţilor şi instalaţiilor pentru predepozitarea deşeurilor radioactive rezultate din activităţi de minerit de uraniu şi toriu ori activităţilor de preparare a materiei prime nucleare.

Art. 5. - Prezentele norme se aplică atât la instalaţii independente dedicate activităţilor de gestionare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat, cât şi la instalaţii care sunt parte din instalaţii nucleare sau radiologice destinate altor scopuri.

Art. 6. - (1) Prezentele norme nu reglementează aspectele de risc neradiologic şi aspectele de securitate şi sănătate convenţională.

(2) Aspectele de risc neradiologic şi aspectele de securitate convenţională trebuie luate în considerare în toate etapele de la planificare a instalaţiei până la oprirea definitivă a acesteia în măsura în care acestea afectează securitatea nucleară şi radiologică.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Definiţii

 

Art. 7. - În scopul aplicării prezentelor norme, pe lângă termenii utilizaţi în Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale privind securitatea radiologică, cu completările ulterioare, şi în Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 56/2004 pentru aprobarea Normelor fundamentale pentru gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat, republicat, se utilizează şi termenii, definiţiile şi abrevierile prevăzute în anexa nr. 1.

 

CAPITOLUL II

Abordarea gradată

 

Art. 8. - (1) Activitatea de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat, precum şi documentele asociate acesteia trebuie realizate, respectiv elaborate în conformitate cu abordarea gradată.

(2) Titularul de autorizaţie trebuie să demonstreze conceptul de abordare gradată utilizat pentru toate aspectele activităţii de gestionare a deşeurilor radioactive premergătoare depozitării definitive şi trebuie să demonstreze că nivelul de evaluare, de documentare şi acţiunile implementate pentru conformarea cu o cerinţă din prezentele norme sunt proporţionale cu:

a) importanţa relativă pentru securitatea radiologică, siguranţa şi controlul de garanţii nucleare;

b) mărimea oricărui pericol implicat;

c) faza în care se află instalaţia, starea şi condiţiile acesteia;

d) complexitatea instalaţiei;

e) caracteristicile particulare ale instalaţiei;

f) importanţa relativă a pericolelor radiologice şi neradiologice;

g) orice alt factor relevant,

(3) Aplicarea conceptului de abordare gradată trebuie reevaluată după ce au loc modificări semnificative în instalaţie.

 

CAPITOLUL III

Cerinţe privind activitatea de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat

 

SECŢIUNEA 1

Responsabilităţile titularului de autorizaţie

 

Art. 9. - Titularul de autorizaţie este responsabil pentru toate aspectele de securitate nucleară şi radiologică, protecţie la radiaţii şi protecţie a mediului în timpul desfăşurării activităţii de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat,

Art. 10, - (1) Titularul de autorizaţie este responsabil pentru stabilirea şi implementarea propriei strategii de gestionare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat.

(2) în stabilirea strategiei menţionate la alin. (1), titularul de autorizaţie trebuie să ia în considerare interdependenţele dintre toate etapele în gestionarea, disponibilitatea opţiunilor de depozitare şi politica şi strategia naţională de gestionare a deşeurilor radioactive.

Art. 11. - Titularul de autorizaţie este responsabil pentru asigurarea resurselor financiare pentru implementarea propriei strategii de gestionare a deşeurilor radioactive.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Sistemul de management Integrat

 

Art. 12. - (1) Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească, să implementeze, să evalueze un sistem de management şi să îl îmbunătăţească continuu pentru toate activităţile asociate cu gestionarea deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi combustibilul nuclear uzat.

(2) Sistemul de management trebuie să reflecte scopul şi obiectivele organizaţiei.

Art. 13. - Pentru îndeplinirea responsabilităţii privind securitatea nucleară şi radiologică în timpul activităţii de predepozitare, titularul de autorizaţie trebuie să stabilească şi să implementeze politici de securitate şi trebuie să se asigure că aspectele de securitate au cea mai mare prioritate.

Art. 14. - Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească o structură organizatorică pentru managementul şi implementarea activităţii de predepozitare, având responsabilitatea desfăşurării în condiţii de securitate a activităţii.

Art. 15. - Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească o structură organizatorică care să îi permită implementarea politicii de securitate cu definirea clară a obligaţiilor şi responsabilităţilor, a interfeţelor de autoritate şi comunicare.

Art. 16. - Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească competenţele necesare pentru desfăşurarea în siguranţă a activităţilor de predepozitare şi să stabilească cerinţe pentru numărul minim, educaţia şi calificarea personalului cu responsabilităţi în asigurarea securităţii nucleare şi radiologice.

Art. 17. - Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească cerinţe pentru calificarea, pregătirea şi competenţele personalului care efectuează acţiunile şi activităţile importante pentru securitatea nucleară şi radiologică.

Art. 18. - Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească, să actualizeze periodic şi să implementeze programe de pregătire a personalului.

Art. 19. - Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească în relaţia cu organizaţiile externe şi cu subcontractori o alocare clară a responsabilităţilor şi autorităţilor, a interfeţelor şi a modului de comunicare.

Art. 20. - Titularul de autorizaţie trebuie să menţină suficiente informaţii despre instalaţie şi expertiză tehnică pe întreaga durată de viaţă a instalaţiei.

Art. 21, - (1) Titularul de autorizaţie trebuie să identifice:

a) procesele sistemului de management care sunt necesare pentru atingerea obiectivelor;

b) furnizarea mijloacelor pentru îndeplinirea tuturor cerinţelor; şi

c) cum sunt planificate, implementate, evaluate şi continuu îmbunătăţite toate activităţile importante pentru securitatea radiologică.

(2) Activităţile desfăşurate în fiecare proces trebuie realizate în condiţii controlate, prin utilizarea de proceduri, instrucţiuni, desene şi alte mijloace corespunzătoare care trebuie să fie aprobate şi periodic revizuite pentru a asigura adecvarea şi eficacitatea acestora.

Art. 22. - Titularul de autorizaţie trebuie să includă în documentaţia sistemului de management cel puţin următoarele:

a) politica de securitate nucleară şi radiologică;

b) descrierea sistemului de management;

c) descrierea structurii organizatorice;

d) descrierea responsabilităţilor, nivelului de autoritate şi interfeţelor şi liniilor de comunicare a celor care conduc, efectuează şi verifică lucrările;

e) descrierea interfeţelor şi a liniilor de comunicare cu organizaţiile externe relevante;

f) descrierea proceselor şi informaţiilor-suport care explică cum sunt pregătite, analizate, realizate, înregistrate, evaluate şi îmbunătăţite lucrările.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Cultura de securitate

 

Art. 23. - Titularul de autorizaţie trebuie să promoveze şi să menţină în organizaţie o cultură de securitate pozitivă, implementând măsuri pentru:

a) promovarea angajamentului individual şi colectiv, la toate nivelurile organizaţiei pentru securitatea nucleară şi radiologică;

b) asigurarea unei înţelegeri comune a aspectelor-cheie ale culturii de securitate în organizaţie;

c) asigurarea de mijloace prin care organizaţia susţine atât indivizii, cât şi echipele din care fac parte, în realizarea sarcinilor în condiţii de siguranţă şi orientate spre succes, ţinând seama de interacţiunile dintre indivizi şi aspectele tehnice şi organizaţionale ale funcţiilor acestora;

d) încurajarea participării lucrătorilor, a reprezentanţilor acestora şi a oricărei persoane relevante în elaborarea şi implementarea politicilor, regulamentelor şi procedurilor de securitate nucleară şi radiologică;

e) asigurarea răspunderii organizaţiei şi a indivizilor la toate nivelurile În ceea ce priveşte securitatea nucleară şi radiologică;

f) încurajarea comunicării deschise referitoare la securitatea nucleară şi radiologică în organizaţie şi cu Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), după caz;

g) încurajarea unei atitudini interogatoare şi deschise la învăţare continuă şi descurajarea automulţumirii în ceea ce priveşte protecţia şi securitatea nucleară şi radiologică;

h) furnizarea de mijloace prin care organizaţia poate dezvolta şi consolida, în mod constant, cultura de securitate, inclusiv prin pregătire adecvată,

 

SECŢIUNEA a 4-a

Sistemul de păstrare a înregistrărilor

 

Art. 24. - (1) Pe întreaga durată de viaţă a instalaţiei, titularul de autorizaţie trebuie să stabilească, să implementeze şi să menţină actualizat un sistem de păstrare a înregistrărilor privind:

a) proiectul iniţial şi modificările ulterioare ale proiectului şi instalaţiei;

b) istoricul de operare;

c) cantităţile, tipurile, caracteristicile şi metodele de gestionare a materialelor şi deşeurilor radioactive generate, stocate în instalaţie sau transferate către alte instalaţii autorizate;

d) cantităţile, tipurile, caracteristicile şi metodele de control ale materialelor eliberate de sub regimul de autorizare;

e) eliberările de efluenţi radioactivi în mediu.

(2) Sistemul de înregistrări trebuie să permită trasabilitatea deşeurilor radioactive de la locui de colectare, pe perioada depozitării intermediare şi depozitării finale.

(3) Sistemul de înregistrare trebuie să ţină cont de schimbările în caracteristicile deşeurilor datorate tratării şi condiţionării acestora.

Art. 25. - Titularul de autorizaţie care generează deşeuri radioactive, surse închise uzate sau combustibil nuclear uzat, ce necesită transferul la unităţi specializate pentru tratare, condiţionare, depozitare intermediară şi/sau depozitare definitivă, trebuie să le transfere împreună cu înregistrările asociate acestora.

Art. 26. - Titularul de autorizaţie care recepţionează deşeurile radioactive, sursele închise uzate şi combustibilul nuclear uzat trebuie să stabilească cerinţe privind înregistrările asociate acestora.

Art. 27. - Toate înregistrările privind activitatea de predepozitare sunt înregistrări permanente şi titularul de autorizaţie trebuie să le păstreze conform cerinţelor sistemului de management integrat.

 

SECŢIUNEA a 5-a

Cerinţe de raportare la CNCAN

 

Art. 28. - (1) Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească şi să implementeze un sistem de raportare a evenimentelor.

(2) Sistemul de raportare a evenimentelor necesită aprobarea CNCAN.

Art. 29. - Titularul de autorizaţie trebuie să transmită anual la CNCAN rapoarte privind:

a) progresele în desfăşurarea activităţii de predepozitare;

b) performanţele viitoare de operare previzionate;

c) datele necesare pentru inventarul naţional de deşeuri radioactive;

d) caracteristicile deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi ale combustibilului nuclear uzat în ceea ce priveşte originea, forma fizico-chimică, cantitatea, activitatea, radionuclizii, clasificarea, pericolele asociate radioactivităţii şi concentraţiile acestora, măsurile luate pentru evitarea criticităţii şi îndepărtarea căldurii generate;

e) datele privind controlul proceselor de tratare, condiţionare şi ambalare;

f) rezumatul implementării programului de pregătire a personalului;

g) rezumatul implementării programului de reparaţii şi întreţinere;

h) datele privind eliberările de sub regimul de autorizare a materialelor şi efluenţilor;

i) datele privind deversările de efluenţi în mediu;

j) rezumatul rezultatelor supravegherii expunerii la radiaţii a lucrătorilor şi populaţiei;

k) neconformităţile cu cerinţele de securitate radiologică şi situaţii neplanificate care afectează securitatea radiologică;

l) datele privind sursele închise uzate transferate la furnizorul original.

Art. 30. - Titularul de autorizaţie trebuie să disemineze în organizaţie şi să transmită la CNCAN informaţiile privind desfăşurarea în condiţii anormale, precum şi evenimentele semnificative pentru securitatea nucleară şi radiologică.

 

SECŢIUNEA a 6-a

Interdependenţe dintre etapele activităţii de predepozitare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat

 

Art. 31 - (1) Titularul de autorizaţie trebuie să ţină cont de interdependenţele dintre toate etapele activităţii de gestionare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat, precum şi de impactul opţiunii de depozitare definitivă anticipate.

(2) Demonstrarea interdependenţelor dintre toate etapele activităţii de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat trebuie prezentată de titularul de autorizaţie în documentaţia pentru demonstrarea securităţii radiologice.

Art. 32. - Titularul de autorizaţie trebuie să selecteze fiecare etapă de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi combustibilului nuclear uzat, de la generare până la depozitarea definitivă, astfel încât acestea să fie compatibile una cu cealaltă şi să ia în considerare criteriile de acceptare pentru depozitarea definitivă când acestea sunt stabilite sau criteriile anticipate ale celei mai probabile opţiuni de depozitare.

 

CAPITOLUL IV

Cerinţe specifice etapelor din activitatea de predepozitare

 

SECŢIUNEA 1

Controlul generării deşeurilor radioactive şi surselor închise uzate

 

Art. 33. - (1) Titularul de autorizaţie care generează deşeuri radioactive şi surse închise uzate din activitatea pe care o desfăşoară trebuie să reducă generarea acestora la un nivel minim practic posibil, atât ca volum, cât şi ca activitate.

(2) Măsurile luate pentru minimizarea generării deşeurilor radioactive şi a surselor închise uzate trebuie prezentate şi justificate în documentaţia pentru demonstrarea securităţii.

Art. 34. - În scopul îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 33, titularul de autorizaţie trebuie să asigure:

a) proiectarea şi construcţia corespunzătoare a instalaţiei;

b) implementarea unor practici adecvate de exploatare şi dezafectare;

c) selecţionarea şi controlul materialelor;

d) reciclarea şi refolosirea materialelor, inclusiv eliberarea de sub regimul de autorizare;

e) implementarea procedurilor adecvate de operare, inclusiv a celor referitoare la caracterizarea din punct de vedere fizic, chimic şi radiologie a deşeurilor şi de sortare a diverselor tipuri de materiale şi deşeuri;

f) minimizarea cantităţii de materiale radioactive utilizate.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Caracterizarea şi clasificarea deşeurilor radioactive şi surselor închise uzate

 

Art. 35. - (1) Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească şi să implementeze proceduri de caracterizare a deşeurilor radioactive şi a surselor închise uzate.

(2) În scopul demonstrării compatibilităţii cu etapele următoare de predepozitare, caracterizarea prevăzută la alin. (1) trebuie făcută cel puţin pentru proprietăţile lor fizice, mecanice, chimice, radiologice şi biologice.

Art. 36. - Titularul de autorizaţie trebuie să clasifice deşeurile radioactive şi coletul final cu deşeuri radioactive conform reglementărilor specifice emise de CNCAN.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Criterii de acceptare a deşeurilor radioactive şi a surselor închise uzate

 

Art. 37. - (1) Pentru fiecare etapă din activitatea de predepozitare, titularul de autorizaţie trebuie să elaboreze criterii de acceptare specificând caracteristicile deşeurilor radioactive şi ale coteţelor cu deşeuri radioactive.

(2) Criteriile de acceptare prevăzute la alin. (1) trebuie să fie în acord cu documentaţia pentru demonstrarea securităţii şi trebuie incluse în aceasta.

Art. 38. - Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească un sistem de control astfel încât să asigure că deşeurile radioactive şi sursele închise uzate, aflate în responsabilitatea sa, întrunesc criteriile de acceptare.

Art. 39. - Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească cerinţe pentru identificarea, evaluarea şi modul de gestionare a deşeurilor şi/sau a coteţelor cu deşeuri care nu întrunesc criteriile de acceptare pentru manipulare, transport, depozitare intermediară şi/sau definitivă în siguranţă.

 

SECŢIUNEA a 4-a

Colectarea, sortarea, tratarea şi condiţionarea deşeurilor radioactive şi a surselor închise uzate

 

Art. 40. - Materialele radioactive pentru care nu este prevăzută nicio utilizare şi ale căror caracteristici nu te permite eliberarea de sub regimul de autorizare sau deversarea trebuie procesate ca deşeuri radioactive în conformitate cu strategia naţională de gestionare a deşeurilor radioactive.

Art. 41. - Titularul de autorizaţie trebuie să asigure colectarea, caracterizarea şi sortarea deşeurilor radioactive la locul generării în conformitate cu:

a) propria strategie de gestionare a deşeurilor radioactive;

b) criteriile de acceptare a deşeurilor radioactive definite pentru etapele ulterioare de gestionare.

Art. 42. - În timpul etapei de colectare, titularul de autorizaţie trebuie să asigure că recipientele:

a) pot fi manipulate, transportate şi depozitate intermediar în siguranţă;

b) sunt compatibile cu caracteristicile, masa şi volumul deşeurilor;

c) sunt rezistente din punct de vedere mecanic şi chimic;

d) pot fi închise;:

e) nu depăşesc limitele admise de reglementările În vigoare;

f) sunt corespunzător etichetate.

Art. 43. - Titularul de autorizaţie trebuie să asigure că deşeurile radioactive sunt transformate în forme sigure şi stabile pentru depozitarea intermediară şi/sau depozitarea definitivă în conformitate cu strategia naţională de gestionare a deşeurilor radioactive.

Art. 44. - Titularul de autorizaţie trebuie să asigure că:

a) caracterizarea deşeurilor radioactive şi a surselor închise uzate este făcută înainte de tratarea acestora;

b) metodele de tratare şi condiţionare sunt selectate pe baza caracteristicilor deşeurilor, pe baza criteriilor de acceptare pentru etapele următoare de procesare, depozitare intermediară sau depozitare definitivă şi pe baza limitelor condiţiilor şi controalelor stabilite în documentaţia pentru demonstrarea securităţii şi în evaluarea impactului asupra mediului;

c) este luată în considerare generarea de deşeuri radioactive secundare care sunt produse în timpul procesării.

Art. 45. - Titularul de autorizaţie trebuie să trateze şi să condiţioneze deşeurile radioactive astfel încât să fie asigurată securitatea radiologică în timpul operării în condiţii normale, sunt luate măsuri pentru prevenirea incidentelor sau accidentelor şi sunt prevederi pentru minimizarea consecinţelor în cazul incidentelor.

Art. 46. - Titularul de autorizaţie trebuie să trateze şi să condiţioneze deşeurile radioactive astfel încât forma rezultată să poată fi manipulată, depozitată intermediar, recuperată din depozitul intermediar în condiţii de siguranţă.

Art. 47. - Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească cerinţe pentru gestionarea deşeurilor radioactive secundare rezultate din tratare.

Art. 48. - (1) Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească un sistem de identificare unică şi de etichetare a deşeurilor şi a coteţelor cu deşeuri radioactive.

(2) Informaţiile conţinute în etichete trebuie să fie suficiente pentru asigurarea eficacităţii şi securităţii etapelor ulterioare de gestionare.

Art. 49. - În selectarea proceselor de condiţionare, titularul de autorizaţie trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

a) îmbunătăţirea securităţii radiologice a formei de deşeu;

b) compatibilitatea deşeurilor radioactive cu materialele selectate şi cu procesele;

c) minimizarea deşeurilor secundare.

Art. 50. - Titularul de autorizaţie trebuie să proiecteze şi să producă coletele cu deşeuri astfel încât să asigure confinarea radionuclizilor atât în condiţii normale, cât şi în condiţii de accident, în timpul manipulării, depozitării intermediare şi definitive.

Art. 51. - Titularul de autorizaţie trebuie să elaboreze prevederi şi să implementeze un sistem corespunzător de control pentru îndeplinirea criteriilor de acceptare a deşeurilor pentru etapele ulterioare de depozitare intermediară şi definitivă.

Art. 52. - Măsurile şi procedurile pentru colectarea, sortarea, tratarea şi condiţionarea deşeurilor radioactive şi a surselor închise uzate trebuie prezentate şi justificate în documentaţia pentru demonstrarea securităţii radiologice.

 

SECŢIUNEA a 5-a

Depozitarea intermediară a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat

 

Art. 53. - Înainte de generarea de deşeuri radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat, titularul de autorizaţie trebuie să se asigure că este disponibilă o instalaţie corespunzătoare de depozitare intermediară în organizaţie sau în altă instalaţie autorizată.

Art. 54. - (1) Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească şi să implementeze aranjamente pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de acceptare a deşeurilor radioactive colectate sau primite în instalaţia de depozitare intermediară.

(2) Criteriile de acceptare trebuie definite în documentaţia pentru demonstrarea securităţii.

Art. 55. - Titularul de autorizaţie trebuie să depoziteze intermediar în siguranţă coletele cu deşeuri radioactive şi deşeurile radioactive şi să asigure:

a) separarea corespunzătoare;

b) inspecţia, monitorizarea şi recuperarea;

c) protecţia lucrătorilor, populaţiei şi mediului;

d) menţinerea unor înregistrări reprezentative ale deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi ale combustibilului nuclear uzat;

e) conservarea integrităţii deşeurilor radioactive şi a coletelor cu deşeuri radioactive, inclusiv a capabilităţii de supra-ambalare, dacă este cazul;

f) evitarea accidentelor şi minimizarea consecinţelor pentru situaţia în care acestea au loc.

Art. 56. - Titularul de autorizaţie trebuie să analizeze periodic adecvarea capacităţii de depozitare intermediară luând în considerare:

a) predicţiile de generare de deşeuri radioactive atât în condiţii normale, cât şi în condiţii de accident;

b) durata de viaţă estimată a instalaţiei de depozitare intermediară;

c) disponibilitatea opţiunilor de depozitare definitivă;

d) schimbările standardelor de securitate.

Art. 57. - Securitatea instalaţiilor de depozitare intermediară a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat trebuie prezentată şi justificată în documentaţia pentru demonstrarea securităţii.

 

SECŢIUNEA a 6-a

Managementul surselor radioactive închise uzate

 

Art. 58. - (1) Orice persoană legală care intenţionează să achiziţioneze sau să utilizeze surse închise de radiaţie trebuie să deţină aranjamente contractuale pentru returnarea sursei închise uzate la furnizor, înainte de achiziţia acestora.

(2) Contractul şi aranjamentele financiare pentru returnarea sursei închise uzate la furnizor se verifică de CNCAN în procesul de autorizare.

Art. 59. - Titularul de autorizaţie care deţine surse închise de radiaţii trebuie să notifice la CNCAN când sursa închisă a devenit uzată şi trebuie să demonstreze că a luat măsurile necesare pentru deţinerea acesteia în condiţii de securitate până la transferul către furnizor sau alte unităţi autorizate.

Art. 60. - În situaţia în care nu se prevede altfel în autorizaţia emisă de CNCAN, titularul de autorizaţie nu trebuie să deţină surse închise uzate pe o perioadă mai mare de 6 luni.

Art. 61. - Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească prevederi şi să implementeze sisteme de control pentru a evita compactarea, mărunţirea sau incinerarea surselor închise uzate.

 

CAPITOLUL V

Cerinţe privind realizarea instalaţiilor de predepozitare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat

 

SECŢIUNEA 1

Amplasarea şi proiectarea instalaţiilor de predepozitare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat

 

Art. 62. - Instalaţiile de predepozitare a deşeurilor

radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat trebuie amplasate şi proiectate astfel încât să se asigure securitatea radiologică pe durata estimată de exploatare şi pe parcursul dezafectării instalaţiei atât în condiţii normale, cât şi în condiţii de accident,

Art. 63. - Instalaţiile de predepozitare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat trebuie proiectate să îndeplinească principalele funcţii de securitate, respectiv:

a) prevenirea criticităţii;

b) îndepărtarea căldurii generate;

c) ecranarea radiaţiei şi controlul contaminării;

d) reţinerea materialului radioactiv;

e) recuperarea atât în exploatarea normală, cât şi în cazul evenimentelor anticipate de operare şi al accidentelor bază de proiect.

Art. 64. - Instalaţiile de predepozitare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat trebuie proiectate pentru o durată de viaţă specificată şi în condiţii normale de exploatare:

a) să permită inspecţia şi monitorizarea deşeurilor şi a coletelor;

b) să permită întreţinerea şi repararea coletelor cu deşeuri radioactive şi reambalarea deşeurilor radioactive;

c) să asigure izolarea deşeurilor, integritatea formei de deşeu şi a ambalajului;

d) să permită recuperarea şi transportul deşeurilor şi coletelor cu deşeuri radioactive în orice moment;

e) să permită dezafectarea instalaţiei într-un interval de timp rezonabil.

Art. 65. - Instalaţiile de predepozitare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat trebuie proiectate şi trebuie să fie exploatate pe baza principului de apărare în adâncime asigurând niveluri multiple de protecţie, împotriva defecţiunilor din motive tehnice sau datorită erorilor umane, prin:

a) sisteme cu bariere fizice succesive pentru minimizarea căilor de eliberare a radionuclizilor în mediu;

b) mijloace tehnice şi administrative pentru protejarea integrităţii şi eficienţei barierelor;

c) măsuri de protecţie pentru public şi mediu în caz de deteriorare a barierelor.

Art. 66. - În toate etapele din viaţă a unei instalaţii de predepozitare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat, titularul de autorizaţie trebuie să asigure mijloace tehnice şi administrative pentru aplicarea principiului de apărare în adâncime în ceea ce priveşte:

a) prevenirea devierii de la operarea normală;

b) prevenirea accidentelor;

c) planificarea situaţiilor de urgenţă şi minimizarea consecinţelor.

Art. 67. - Instalaţiile pentru depozitare intermediară trebuie să fie proiectate astfel încât să includă sisteme de securitate pasive în măsura în care este practic posibil.

Art. 68. - (1) Titularul de autorizaţie trebuie să identifice şi să clasifice structurile, sistemele şi componentele (SSC) importante pentru securitatea nucleară şi radiologică a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat.

(2) SSC trebuie prezentate şi justificate în documentaţia pentru demonstrarea securităţii.

Art. 69. - Instalaţiile de predepozitare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat trebuie să fie proiectate astfel încât să asigure accesul În siguranţă la SSC care necesită întreţinere, testare, examinare şi inspecţie periodică

Art. 70. - (1) Instalaţiile de predepozitare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat trebuie să fie proiectate luând în considerare toate evenimentele postulate relevante (PIE).

(2) PIE trebuie prezentate şi justificate în documentaţia pentru demonstrarea securităţii.

(3) Lista evenimentelor postulate este prevăzută în anexa nr. 2.

Art. 71. - Titularul de autorizaţie trebuie să evalueze şi să analizeze periodic adecvarea capacităţii de depozitare intermediară în raport cu strategia naţională de gestionare a deşeurilor radioactive şi cu predicţiile privind generarea deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat, cu durata de viaţă estimată a instalaţiei şi disponibilitatea opţiunilor de depozitare definitivă.

Art. 72. - Aranjamentele pentru amplasarea şi proiectarea instalaţiilor de predepozitare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat trebuie prezentate şi justificate în documentaţia pentru demonstrarea securităţii.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Construcţia şi punerea în funcţiune a Instalaţiilor de predepozitare deşeuri radioactive, surse închise uzate şi combustibil nuclear uzat

 

Art. 73. - Instalaţiile de predepozitare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat trebuie construite în conformitate cu proiectul descris în documentaţia pentru demonstrarea securităţii.

Art. 74. - (1) Punerea în funcţiune a instalaţiei trebuie realizată pentru a verifica dacă SSC, precum şi întreaga instalaţie funcţionează aşa cum a fost planificat.

(2) Pentru situaţia în care punerea în funcţiune se realizează pe faze, fiecare fază necesită aprobarea CNCAN.

Art. 75. - (1) După finalizarea punerii în funcţiune a instalaţiei, titularul de autorizaţie trebuie să elaboreze raportul final de punere în funcţiune.

(2) Raportul final de punere în funcţiune trebuie să descrie testele făcute asupra SSC, rezultatele acestora, modificările făcute în instalaţie şi în procedurile de punere în funcţiune, starea instalaţiei după punerea în funcţiune şi dovada că toate condiţiile de autorizare au fost îndeplinite.

(3) Raportul final de punere în funcţiune face parte din documentaţia pentru demonstrarea securităţii şi constituie baza pentru exploatarea instalaţiei şi pentru pregătirea planului de dezafectare.

Art. 76. - (1) Titularul de autorizaţie trebuie să planifice, să evalueze şi să analizeze orice modificări ale proiectului, echipamentelor, condiţiilor din instalaţie, caracteristicilor deşeurilor radioactive, modificărilor SSC şi limitelor şi condiţiilor de operare (OLC) sau procedurilor de operare.

(2) Titularul de autorizaţie trebuie să asigure că modificările prevăzute la alin. (1) nu au impact negativ asupra securităţii nucleare sau radiologice a instalaţiei sau asupra instalaţiilor asociate sau asupra etapelor ulterioare de gestionare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat.

Art. 77. - Titularul de autorizaţie trebuie să documenteze orice modificare SSC şi să actualizeze documentaţia pentru demonstrarea securităţii.

Art. 78. - Înainte de introducerea oricărei modificări menţionate la art. 77, titularul de autorizaţie trebuie să pregătească corespunzător personalul şi să actualizeze toate documentele relevante pentru operarea instalaţiei.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Exploatarea instalaţiilor de predepozitare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi combustibilului nuclear uzat

 

Art. 79. - Înainte de începerea exploatării instalaţiei, titularul de autorizaţie trebuie să stabilească, pentru toate operaţiile şi activităţile importante pentru securitatea nucleară şi radiologică, limite şi condiţii de operare (OLC), inclusiv criterii de acceptare a deşeurilor.

Art. 80. - OLC trebuie să ţină cont, în special, de următoarele aspecte:

a) condiţiile de mediu din instalaţie;

b) efectul căldurii generate de deşeurile radioactive ambalate sau neambalate;

c) aspectele potenţiale ale generării de gaze;

d) prevenirea criticităţii;

e) adecvarea pentru manipulare şi recuperare;

f) controlul deversărilor de efluenţi în mediu;

g) monitorizarea nivelului de radiaţie în mediu.

Art. 81. - (1) Titularul de autorizaţie trebuie să elaboreze proceduri pentru demonstrarea conformităţii cu OLC.

(2) Procedurile menţionate la alin. (1) trebuie prezentate şi justificate în documentaţia pentru demonstrarea securităţii.

Art. 82. - Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească şi să implementeze programe de întreţinere, testare şi control pentru îmbătrânirea SSC cu funcţii de securitate din instalaţie.

Art. 83. - Titularul de autorizaţie trebuie să deţină planuri şi să stabilească aranjamente pentru gestionarea situaţiilor în care deşeurile radioactive nu pot fi recuperare cu mijloacele existente sau în cazul în care coletele cu deşeuri radioactive prezintă semne de degradare.

 

SECŢIUNEA a 4-a

Expunerea în activitatea de predepozitare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat

 

Art. 84. - Pentru activitatea de predepozitare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat se aplică cerinţele de securitate radiologică pentru situaţia de expunere planificată în conformitate cu Ordinul preşedintelui

Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale privind securitatea radiologică, cu completările ulterioare.

Art. 85. - Protecţia la radiaţii a persoanelor expuse ca urmare a exploatării instalaţiilor de predepozitare trebuie să fie optimizată cu respectarea constrângerilor de doză stabilite de CNCAN pentru fiecare amplasament în ceea ce priveşte expunerea populaţiei.

 

SECŢIUNEA a 5-a

Deversările planificata şi controlul acestora în timpul exploatării instalaţiilor de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat

 

Art. 86. - (1) Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească înainte de începerea exploatării limite derivate de emisie anuală a afluenţilor radioactivi lichizi, respectiv gazoşi, care să asigure optimizarea protecţiei la radiaţii şi respectarea constrângerilor de doză efectivă anuală stabilite de CNCAN.

(2) Stabilirea limitelor derivate de emisie a efluenţilor radioactivi în mediu se face conform reglementărilor specifice emise de CNCAN.

Art. 87. - (1) Titularul de autorizaţie trebuie să evalueze impactul radiologie al eliberărilor de efluenţi radioactivi în mediu rezultate din activitatea de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat.

(2) Evaluarea impactului radiologie face parte din documentaţia pentru demonstrarea securităţii radiologice.

Art. 88. - (1) Titularul de autorizaţie trebuie să reevalueze la intervale regulate de timp şi când se impune eliberările de efluenţi radioactivi în mediu şi măsurile de control asociate şi, dacă este cazul, trebuie modificate corespunzător.

(2) Modificarea eliberărilor de efluenţi radioactivi în mediu şi a măsurilor de control asociate necesită aprobarea CNCAN.

Art. 89. - (1) Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească şi să implementeze programe de monitorizare a eliberărilor radioactive şi a radioactivităţii mediului pe amplasament şi în vecinătatea instalaţiei.

(2) Programele de monitorizare prevăzute la alin. (1) se stabilesc în conformitate cu reglementările specifice emise de CNCAN.

 

SECŢIUNEA a 6-a

Eliberarea de sub regimul de autorizaţie a materialelor în timpul exploatării instalaţiilor de predepozitare a deşeurilor radioactive şi a surselor închise uzate

 

Art. 90. - (1) Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească şi să implementeze proceduri prin care se asigură că materialele ce urmează să fie eliberate de sub regimul de autorizare întrunesc cerinţele de eliberare.

(2) Cerinţele de eliberare de sub regimul de autorizare sunt stabilite de CNCAN în Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 62/2004 pentru aprobarea Normelor privind eliberarea de sub regimul de autorizare a materialelor rezultate din practici autorizate în domeniul nuclear.

Art. 91. - Titularul de autorizaţie trebuie să îndepărteze permanent orice marcaj cu simbolul de radiaţii de pe materialele eliberate de sub regimul de autorizaţie.

Art. 92. - Diluarea intenţionată a concentraţiei radioactive a materialelor în scopul schimbării clasificării deşeurilor radioactive, alta decât cea care are loc în condiţii normale de operare, este interzisă.

 

SECŢIUNEA a 7-a

Investigarea şi experienţa de operare

 

Art. 93. - Titularul de autorizaţie trebuie să asigure că informaţiile din exploatarea normală, cât şi din condiţiile şi evenimentele anormale semnificative pentru securitatea radiologică sunt diseminate şi puse la dispoziţia CNCAN.

Art. 94. - Titularul de autorizaţie trebuie să investigheze cel puţin următoarele evenimente:

a) când un parametru cantitativ sau de operare referitor la securitatea radiologică a depăşit nivelul de investigare sau este în afara domeniului prestabilit al condiţiilor de operare;

b) orice defectare a echipamentelor, accidente, avarii sau orice alte evenimente sau condiţii neobişnuite care pot cauza depăşirea oricăror limite sau restricţii de operare relevante.

Art. 95. - Titularul de autorizaţie trebuie să investigheze apariţia unui eveniment cât mai curând posibil după apariţia acestuia şi trebuie să elaboreze un raport scris asupra cauzelor care l-au determinat, inclusiv investigarea dozele primite şi măsurile luate pentru prevenirea repetării evenimentului sau apariţia altor evenimente similare.

 

SECŢIUNEA a 8-a

Oprirea definitivă şi dezafectarea instalaţiilor de predepozitare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat

 

Art. 96. - Titularul de autorizaţie trebuie să oprească definitiv şi să dezafecteze instalaţia în conformitate cu cerinţele specifice emise de CNCAN.

 

SECŢIUNEA a 9-a

Pregătirea şi răspunsul la urgenţă

 

Art. 97. - (1) Titularul de autorizaţie trebuie să elaboreze un plan de răspuns la urgenţă pe amplasament pentru activitatea de predepozitare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat.

(2) Cerinţele de elaborare a planului de răspuns la urgenţă sunt prevăzute în reglementări specifice emise de CNCAN.

 

SECŢIUNEA a 10-a

Sistemul de siguranţă şi protecţia fizică

 

Art. 98. - (1) Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească şi să implementeze măsuri pentru a asigura protecţia fizică şi siguranţa instalaţiilor de predepozitare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat pentru a preveni accesul neautorizat al persoanelor şi îndepărtarea neautorizată de materiale radioactive din instalaţie.

(2) Cerinţele privind protecţia fizică şi sistemul de securitate sunt prevăzute în reglementări specifice emise de CNCAN.

 

SECŢIUNEA a 11-a

Sistemul de control al materialelor supuse sistemului de garanţii nucleare

 

Art. 99. - Titularul de autorizaţie trebuie să implementeze încă din faza de proiectare sistemele de control al materialelor supuse sistemului de garanţii nucleare astfel încât să fie compatibile cu cerinţele de securitate şi:

a) să nu compromită securitatea nucleară şi radiologică a instalaţiei;

b) să permită accesul la materialele supuse sistemului de garanţii nucleare;

c) să limiteze expunerea la radiaţii a personalului;

d) să nu compromită izolarea materialelor.

Art. 100. - Titularul de autorizaţie trebuie să gestioneze deşeurile radioactive supuse sistemului de garanţii nucleare conform reglementărilor specifice emise de CNCAN.

 

SECŢIUNEA a 12-a

Transportul de deşeuri radioactive

 

Art. 101. - Transportul deşeurilor radioactive, al surselor închise uzate şi al combustibilul nuclear uzat de la titularul de autorizaţie care generează deşeuri radioactive la o instalaţie de tratare şi depozitare intermediară, precum şi transportul de la acestea la o instalaţie de depozitare definitivă trebuie efectuate în conformitate cu cerinţele de transport al materialelor radioactive emise de CNCAN.

 

SECŢIUNEA a 13-a

Instalaţii existente

 

Art. 102. - (1) Pentru instalaţiile existente aflate în una din fazele de proiectare, amplasare, construcţie sau exploatare. titularul de autorizaţie trebuie să verifice conformitatea cu cerinţele de securitate prevăzute în prezentele norme şi, dacă se impune, trebuie să stabilească un plan de acţiune pentru îmbunătăţirea securităţii radiologice.

(2) în situaţia în care conformitatea cu oricare din cerinţele prevăzute în prezentele norme nu poate fi demonstrată, trebuie demonstrat un nivel echivalent de securitate.

(3) Planul de acţiune prevăzut la alin. (1) necesită aprobarea CNCAN.

 

CAPITOLUL VI

Verificarea securităţii

 

SECŢIUNEA 1

Documentaţia pentru demonstrarea securităţii

 

Art. 103. - (1) Titularul de autorizaţie trebuie să elaboreze o documentaţie pentru demonstrarea securităţii încă din faza de planificare şi să o utilizeze ca bază pentru susţinerea securităţii radiologice pe întreaga durată de viaţă a unei instalaţiei de predepozitare.

(2) Documentaţia pentru demonstrarea securităţii trebuie utilizată şi ca bază pentru evaluarea implicaţiilor asupra securităţii a oricărei modificări în instalaţie sau asupra exploatării instalaţiei.

(3) Elaborarea documentaţiei pentru demonstrarea securităţii şi a evaluării de securitate se face pe faze şi este dezvoltată progresiv pe măsură ce dezvoltarea instalaţiei progresează.

Art. 104. - (1) Documentaţia pentru demonstrarea securităţii trebuie să acopere atât instalaţia, cât şi deşeurile radioactive, sursele închise uzate şi combustibilul nuclear uzat, precum şi componentele cu funcţie de securitate a acestora.

(2) Documentaţia pentru demonstrarea securităţii trebuie să descrie contextul, strategia de securitate, amplasamentul şi instalaţia, stabilirea OLC şi integrarea argumentelor de securitate, managementul incertitudinilor, aplicarea sistemului de management, ipotezele demonstrării securităţii şi aspectele privind implicarea părţilor interesate.

(3) Conţinutul-cadru al documentaţiei pentru demonstrarea securităţii este prevăzut în anexa nr. 3.

Art. 105. - Titularul de autorizaţie trebuie să actualizeze documentaţia pentru demonstrarea securităţii pentru a reflecta:

a) modificarea cerinţelor de reglementare;

b) rezultatele verificării periodice a securităţii;

c) rezultatele analizelor incidentelor şi accidentelor.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Evaluarea de securitate

 

Art. 106. - (1) în susţinerea documentaţiei pentru demonstrarea securităţii, titularul de autorizaţie trebuie să elaboreze evaluarea de securitate pentru instalaţiile de predepozitare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat astfel încât:

a) să identifice căile potenţiale de expunere;

b) să determine mărimea şi probabilitatea expunerii atât în condiţii normale de exploatare, cât şi în condiţii de accident;

c) să evalueze adecvarea măsurilor de protecţie şi de securitate radiologică;

d) să evalueze amplasamentul şi instalaţia;

e) să evalueze sistemul de management;

f) să evalueze impactul neradiologic al instalaţiei.

(2) Evaluarea de securitate trebuie să fie documentată.

(3) Cerinţele privind elaborarea evaluării de securitate sunt prevăzute în reglementările specifice emise de CNCAN.

Art. 107. - Evaluarea de securitate trebuie să includă, după caz, analiza critică şi sistematică a:

a) limitelor şi condiţiilor de operare pentru exploatarea instalaţiei;

b) modului în care structurile, sistemele şi componentele, inclusiv softurile cu funcţii de securitate se pot defecta şi conduce la creşterea expunerii la radiaţii şi consecinţele acestor evenimente;

c) modului în care factorii externi pot afecta securitatea nucleară şi radiologică;

d) implicaţiile oricăror modificări asupra securităţii radiologice.

Art. 108. - Titularul de autorizaţie trebuie să includă în evaluarea de securitate:

a) factorii care pot conduce la eliberarea semnificativă de materiale radioactive, măsurile pentru prevenirea sau controlul eliberărilor, activitatea maximă a materialelor radioactive care în cazul evenimentelor majore, cu deteriorarea izolării, poate fi eliberată în mediu;

b) factorii care pot conduce la o eliberare minoră, dar continuă, de materiale radioactive în mediu, măsurile disponibile de detecţie, de control şi de prevenire a acestor eliberări;

c) factorii care pot conduce la operarea neintenţionată a oricărei surse radioactive sau pierderea ecranării acesteia, măsurile disponibile de detecţie, de prevenire şi de control al acestora;

d) măsura în care utilizarea unor componente diferite şi redundante de securitate, care sunt independente unele de altele astfel încât defectarea uneia nu conduce la defectarea altora, este suficientă şi corespunzătoare să reducă probabilitatea şi mărimea expunerii potenţiale.

Art. 109. - (1) Titularul de autorizaţie trebuie să deţină aranjamente pentru analiza independentă a evaluării de securitate elaborată de către o organizaţie independentă.

(2) Analiza independentă trebuie efectuată de organizaţii recunoscute de CNCAN,

 

SECŢIUNEA a 3-a

Revizuirea periodică a securităţii

 

Art. 110. - (1) Evaluarea de securitate şi sistemul de management integrat trebuie analizate periodic, la intervale de minimum 10 ani.

(2) Titularul de autorizaţie trebuie să implementeze orice actualizare a securităţii care este necesară şi orice cerinţă a CNCAN rezultată din evaluarea periodică.

(3) Rezultatele evaluării periodice a securităţii nucleare şi radiologice trebuie să fie incluse în versiunea actualizată a documentaţiei pentru demonstrarea securităţii aferentă instalaţiei.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), evaluarea de securitate trebuie revizuită şi actualizată:

a) când există schimbări semnificative care pot afecta securitatea radiologică şi nucleară a instalaţiei sau activităţii;

b) când există progrese importante în cunoaşterea şi înţelegerea activităţii desfăşurate rezultate din cercetare sau din experienţa de operare;

c) când au apărut îmbunătăţiri semnificative ale tehnicilor de evaluare, ale codurilor de calcul sau ale datelor iniţiale utilizate în evaluările de securitate.

 

CAPITOLUL VII

Cerinţe de autorizare

 

SECŢIUNEA 1

Autorizarea activităţilor de predepozitare a deşeurilor radioactive, a surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat

 

Art. 111. - Toate activităţile şi instalaţiile de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat se autorizează de către CNCAN, în conformitate cu prevederile de la art. 8 din Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

SECŢIUNEA a 2-a Solicitarea autorizaţiei

Art. 112. - (1) Autorizaţia se solicită prin transmiterea la CNCAN a unui dosar de autorizare care trebuie să conţină:

 

a) cererea de autorizare adresată preşedintelui CNCAN, semnată de către împuternicitul legal al solicitantului;

b) copii ale documentelor care dovedesc că solicitantul este persoană legal constituită;

c) documentaţia pentru demonstrarea securităţii pentru activitatea şi faza de realizare a instalaţiei;

d) copii ale altor autorizaţii, aprobări, avize eliberate de către alte autorităţi conform legii;

e) programul de protecţie împotriva radiaţiilor ionizante aplicabil pentru activitatea şi faza de realizare a instalaţiei;

f) descrierea modului de îndeplinire a cerinţelor prevăzute în reglementările aplicabile emise de CNCAN;

g) descrierea sistemului de management aplicabil pentru activitatea şi faza de realizare a instalaţiei;

h) lista personalului responsabil cu securitatea nucleară şi radiologică şi deciziile de numire a acestora;

i) dovada achitării taxei şi a tarifului de autorizare.

(2) Dosarul de autorizare trebuie transmis la CNCAN atât în formă printată, cât şi în format electronic.

 

CAPITOLUL VIII

Dispoziţii finale

 

Art. 113. - Autorizaţiile pentru desfăşurarea de activităţi de gestionare a deşeurilor radioactive premergătoare depozitării definitive, emise de CNCAN înainte de intrarea în vigoare a prezentei norme, rămân valabile până la expirarea acestora.

Art. 114. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele norme.

 

*

Prezentul ordin a fost adoptat cu respectarea procedurii de notificare prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004.

 

ANEXA Nr. 1

la norme

 

Termeni, definiţii, abrevieri

 

Abordarea gradată - o formă de aplicare a cerinţelor de reglementare care este comensurată cu caracteristicile unei practici sau surse şi cu mărimea şi probabilitatea expunerii Activităţi de predepozitare - activităţi desfăşurate cu scopul asigurării securităţii şi/sau din motive economice, desfăşurate înainte de depozitarea definitivă, care cuprind pretratarea, tratarea, condiţionarea şi depozitarea intermediară

Autorizaţie - document legal eliberat de CNCAN prin care se autorizează activităţile nucleare conform Legii nr. 111/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

CNCAN - Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare

Cultura de securitate - ansamblul caracteristicilor, atitudinilor şi comportamentelor indivizilor, organizaţiilor şi instituţiilor care servesc la susţinerea şi îmbunătăţirea securităţii nucleare şi radiologice şi care stabilesc că aspectele de securitate nucleară şi protecţie radiologică au prioritate şi primesc atenţia corespunzătoare în funcţie de importanţa lor Deşeuri radioactive - materiale radioactive în stare gazoasă, lichidă sau solidă, pentru care deţinătorul acestora nu poate demonstra CNCAN că se prevede sau se consideră o altă utilizare şi care conţin radionuclizi în concentraţii sau cu contaminări de suprafaţă superioare unor valori stabilite de CNCAN

Documentaţie pentru demonstrarea securităţii-colecţie de documente care conţin argumente, dovezi şi date pentru demonstrarea securităţii unei instalaţii sau activităţi

Evaluarea de securitate - evaluarea tuturor aspectelor de amplasare, proiectare, exploatare şi dezafectare ale unei instalaţii autorizate care sunt relevante pentru protecţie şi securitate

Eveniment - orice întâmplare neintenţionată făcută de către operator, inclusiv erori de operare, defectarea echipamentelor sau alte avarii, şi întâmplări făcute intenţionat a căror consecinţe sau posibile consecinţe nu pot fi neglijate din punctul de vedere al securităţii radiologice

Funcţie de securitate [a unui/unei sistem/structuri/ component(e) - un scop specific care trebuie îndeplinit pentru asigurarea securităţii nucleare şi radiologice

Incident - orice eveniment neintenţionat, inclusiv erori de operare, avarii ale echipamentelor, evenimente de iniţiere, precursori de accidente, sau acţiuni neautorizate făcute cu intenţie sau fără intenţie cu consecinţe sau posibile consecinţe care nu pot fi neglijate din punctul de vedere al securităţii radiologice

Instalaţie nucleară sau radiologică - instalaţia şi amplasamentul, clădirile şi echipamentele aferente în care materialele nucleare sau radioactive au fost sau încă sunt produse, procesate, utilizate, manipulate, stocate sau depozitate definitiv

Instalaţie de predepozitare - orice instalaţie sau amenajare care are ca scop pretratarea, tratarea, condiţionarea, depozitarea intermediară de deşeuri radioactive

Instalaţie de gestionare a combustibilului nuclear uzat - orice instalaţie sau orice amenajare care are ca principal obiectiv gestionarea combustibilului nuclear uzat

Îmbătrânire - proces în care caracteristicile unei structuri, unui sistem sau unei componente se schimbă progresiv în timp sau datorită utilizării

Managementul îmbătrânirii - acţiuni inginereşti, de operare sau de întreţinere întreprinse pentru controlul în limite acceptabile al degradării prin îmbătrânire a structurilor, sistemelor sau componentelor

Structuri, sisteme, componente (SSC) - un termen general care cuprinde toate elementele unei instalaţii sau activităţi care contribuie la realizarea protecţiei şi securităţii, cu excepţia factorului uman. Structurile sunt elemente pasive, cum ar fi clădiri, rezervoare, ecrane de protecţie etc. Un sistem cuprinde câteva componente astfel asamblate încât realizează o funcţie specifică. O componentă este un element distinct al unui sistem.

Titular de autorizaţie - persoană juridică sau altă entitate legal constituită, căreia îi revine răspunderea generală pentru orice activitate nucleară sau radiologică sau orice instalaţie autorizată conform Legii nr. 111/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Definiţia se referă la titularul de autorizaţie al unei instalaţii de predepozitare a deşeurilor radioactive şi acoperă şi solicitantul de autorizaţie.

 

ANEXA Nr. 2

la nome

 

Evenimente postulate

 

1. Evenimente externe postulate

a) fenomene naturale:

- condiţii de vreme extreme;

- inundaţia;

- cutremurul;

- incendii din cauze naturale;

- efecte asupra faunei şi florei terestre şi acvatice;

- combinaţii ale fenomenelor naturale;

b) fenomene induse de om

- incendii, explozii sau eliberări de substanţe corozive/periculoase;

- accidente datorate căderilor de avioane;

- explozii datorate unor defecţiuni structurale/mecanice în instalaţiile din jur;

- inundaţii;

- pierderea alimentării cu energie;

- greve şi revolte civile;

- combinaţii de fenomene induse de om.

2. Evenimente interne postulate:

- pierderea energiei şi pierderea de fluide: energia electrică, aer şi aer sub presiune, vid, apă supraîncălzită şi abur, agent de răcire, agenţi chimici, pierderea ventilaţiei;

- utilizarea necorespunzătoare de electricitate şi de chimicale;

- defecţiuni mecanice;

- defecţiuni ale instrumentaţiei şi aparaturii de control, greşeli umane;

- explozii şi incendii interne;

- inundaţii, supraumplerea vaselor.

 

ANEXA Nr. 3

la noime

 

Conţinutul-cadru al documentaţiei pentru demonstrarea securităţii

 

1. Contextul documentaţiei pentru demonstrarea securităţii

a) obiectivul documentaţiei pentru demonstrarea securităţii

b) scopul documentaţiei pentru demonstrarea securităţii

c) demonstrarea securităţii

d) abordarea gradată

2. Strategia de securitate

3. Descrierea instalaţiei sau activităţii şi descrierea deşeurilor

a) condiţiile de amplasare

b) descrierea sistemului (descrierea instalaţiei, a activităţilor şi a deşeurilor)

c) tipuri de deşeuri - descriere

4. Evaluarea de securitate:

a) informaţii generale

b) evaluarea impactului radiologie

c) aspecte privind amplasamentul şi aspecte privind amenajările tehnice

d) analiza tehnică

(i) sisteme pasive de securitate

(ii) protecţia în adâncime

(iii) principii ştiinţifice şi tehnice

e) calitatea caracterizării amplasamentului

f) aspecte de securitate în exploatare

g) impactul neradiologic asupra mediului

h) sistemul de management

5. Managementul incertitudinilor

6. Optimizarea proiectului

7. Identificarea măsurilor de securitate radiologică

8. Limite, condiţii şi verificări

9. Integrarea argumentelor de securitate

10. Compararea cu criteriile de securitate

11. Planul pentru managementul aspectelor nerezolvate

12. Procesele interactive:

a) implicarea factorilor interesaţi

b) analiza independentă

c) sistemul de management

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

 

ORDIN

privind elementele care compun echipamentul specific şi condiţiile de utilizare a acestuia de către inspectorii sociali în misiuni de inspecţie/activităţi de investigare socială

 

Având în vedere:

- prevederile art. 3, art. 6 alin. (1), art. 8 alin. (1) lit. f) şi art. 16 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2016 pentru aprobarea Statutului special al funcţiei publice specifice de inspector social şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;

- Referatul privind aprobarea proiectului de Ordin privind elementele care compun echipamentul specific şi condiţiile de utilizare a acestuia de către inspectorii sociali în misiuni de inspecţie/activităţi de investigare socială nr. 8.021/DIS din 29.03.2017, elaborat în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2016 pentru aprobarea Statutului special al funcţiei publice specifice de inspector social şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială,

în temeiul prevederilor art. 17 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale,

ministrul muncii şi justiţiei sociale emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Prezentul ordin stabileşte elementele care compun echipamentul specific şi condiţiile de utilizare a acestuia de către inspectorii sociali în desfăşurarea misiunilor de inspecţie/activităţii de investigare socială.

(2) Prezentul ordin se aplică inspectorilor sociali de la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, denumită în continuare Agenţie, precum şi inspectorilor sociali de la nivelul agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, denumite în continuare agenţii teritoriale.

Art. 2. - În sensul prezentului ordin, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) echipamentul specific reprezintă ansamblul elementelor necesare pentru echiparea inspectorilor sociali pentru desfăşurarea În condiţii optime a misiunilor de inspecţie/activităţii de investigare socială şi reprezintă totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii, aparatura tehnică, precum şi însemnele de identificare;

b) aplicaţia intranet reprezintă spaţiul virtual privat care oferă inspectorilor sociali posibilitatea de a organiza şi accesa rapid informaţiile, de a colabora eficient şi a folosi alte aplicaţii interne. Managementul informaţiilor, proiectelor, datelor se face online şi este bazat pe protocoale internet şi browsere web. Accesul la informaţii se face protejat prin utilizator şi parolă, ierarhizat după nivele prestabilite.

Art. 3. - (1) Echipamentul specific este utilizat în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi este compus din următoarele elemente:

a) obiecte de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii corespunzătoare sezonului de vară şi iarnă, care să cuprindă ecuson detaşabil, sacou/geacă, fustă/pantaloni, cămaşă, pantofi/ghete;

b) aparatură tehnică: telefon mobil, aparat de fotografiat/cameră de filmat, reportofon, laptop şi geantă aferentă, hard disk extern, acces internet, precum şi licenţele pentru softurile aferente:

c) însemne de identificare: legitimaţia, insigna şi ordinul de deplasare.

(2) Contravaloarea drepturilor prevăzute la alin. (1) lit. a) se acordă o dată pe an în numerar şi se achită integral sau eşalonat în două tranşe, în cuantum total de 2.500 lei, de către Agenţie sau agenţiile teritoriale unde inspectorul social îşi desfăşoară activitatea.

(3) Echipamentul specific prevăzut la alin. (1) lit. b) va fi achiziţionat de Agenţie/agenţiile teritoriale, contravaloarea, în cuantum de 1.700 lei/an/inspector social, fiind decontată de Agenţie/agenţiile teritoriale.

(4) Echipamentul specific prevăzut la alin. (1) lit. b) este achiziţionat pentru activitatea desfăşurată la nivel de serviciu/birou/compartiment de inspecţie socială, în funcţie de numărul de inspectori sociali, iar în cazul uzurii şi/sau deteriorării, este schimbat ori de câte ori situaţia o impune.

(5) Pierderea, deteriorarea sau distrugerea parţială ori totală a aparaturii tehnice, a legitimaţiei şi insignei în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, din motive imputabile inspectorului social, atrage răspunderea patrimonială a acestuia.

(6) În cazul pensionării sau al decesului unui inspector social, uniforma de serviciu acordată nu se restituie şi nu se datorează diferenţă de valoare pentru aceasta.

Art. 4. - (1) Obiectele de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesoriile aferente sunt purtate obligatoriu pe întreaga perioadă a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu ale inspectorilor sociali atât în activitatea de teren, cât şi în activitatea de birou.

(2) Inspectorii sociali utilizează aparatura după cum urmează:

a) telefonul mobil este utilizat ori de câte ori situaţia o impune în activitatea de control, evaluare, monitorizare şi investigare socială;

b) aparatul de fotografiat/camera de filmat poate fi folosit/folosită doar în misiunile de control/evaluare sau în activităţile de investigare, imaginile fiind înregistrate ca anexe în documentele de control. Pozele şi înregistrările care nu sunt folosite în momentul încheierii documentelor specifice se şterg;

c) reportofonul este utilizat în situaţia intervievării martorilor/persoanelor care oferă informaţii cu privire la obiectul misiunii de inspecţie sau activităţii de investigare socială, după caz, cu pregătirea şi informarea prealabilă a acestora. Informaţiile sunt folosite numai pentru întocmirea documentelor/dosarului ce fac/face obiectul transmiterii către organele abilitate;

d) laptopul, hard diskul extern şi accesul la internet pot fi folosite pentru întocmirea documentelor prevăzute de legislaţia în vigoare la momentul finalizării activităţii de control, evaluare şi monitorizare, precum şi pentru stocarea datelor confidenţiale aflate în memoria laptopului pentru o mai bună păstrare/arhivare a acestora; pentru activitatea de investigare socială se va utiliza pentru obţinerea de informaţii şi comunicarea online prin intermediul reţelelor de socializare şi comunicarea online prin intermediul aplicaţiei intranet, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Elementele specifice tehnicii IT deţin sistemele de operare necesare pentru activitatea de control, evaluare, monitorizare şi investigare socială, precum şi accesoriile necesare finalizării acesteia (imprimantă portabilă şi geanta aferentă, mouse, acces internet).

(4) Modelul, culoarea şi materialul folosit pentru obiectele de îmbrăcăminte pentru inspectorul social, modelul ecusonului detaşabil, precum şi numărul echipamentelor specifice necesare în cadrul serviciului/biroului/compartimentului de inspecţie socială vor fi stabilite prin decizie a directorului general în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

(5) însemnele de identificare ale inspectorului social sunt reprezentate astfel:

a) legitimaţia este încorporată în buzunarul portinsignei şi conţine următoarele date: denumirea angajatorului, numărul de identificare, numele şi prenumele inspectorului social, funcţia deţinută, locul de muncă, seria şi numărul cărţii de identitate/buletinului de identitate;

b) insigna este din tombac vopsit cu poliester, în formă octogonală, cu dimensiunea 0 50 mm, având sistem de prindere pe spate cu bandă dublu adezivă, fondul este albastru şi conţine inscripţiile pe fond argintiu: „INSPECŢIA SOCIALĂ”, stema ţării, două steluţe laterale, numărul de identificare al inspectorului social şi „ROMÂNIA”. Insigna este prezentată în interiorul unui portofel negru din piele, pe exteriorul acestuia fiind inscripţionat „INSPECŢIA SOCIALĂ”:

c) ordinul de deplasare (delegaţie) este documentul care stă la baza demarării, decontării şi justificării cheltuielilor efectuate în desfăşurarea misiunilor de inspecţie şi/sau activităţii de investigare socială pe teritoriul ţării şi se supune modelului-cadru privind documentele financiar-contabile.

Art. 5. - (1) Echipamentul specific misiunii de inspecţie şi activităţii de investigare socială este obligatoriu şi se acordă gratuit de către angajator.

(2) Echipamentul specific se acordă din oficiu, în baza referatului de necesitate al şefului de serviciu/birou/compartiment de inspecţie social din cadrul Agenţiei/agenţiilor teritoriale, sau la solicitarea inspectorului social, prin cerere scrisă.

(3) Cererile scrise ale inspectorilor sociali pentru obţinerea echipamentului specific prevăzut la:

a) art. 3 alin. (1) lit. a) şi c) se aprobă de către directorul general al Agenţiei/directorul executiv al agenţiei teritoriale unde îşi desfăşoară activitatea inspectorul social;

b) art. 3 alin. (1) lit. b) se analizează şi se avizează de şeful serviciului/biroului/compartimentului de inspecţie socială şi se aprobă de către directorul general al Agenţiei/directorul executiv al agenţiilor teritoriale.

Art. 6. - (1) Asigurarea echipamentului specific pentru inspectorii sociali se va face treptat, în limita fondurilor bugetare aprobate anual prin legea bugetului de stat, dar nu mai târziu de un an de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.

(2) Până la dotarea personalului cu echipamentul specific se va utiliza ţinuta civilă.

Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

 

Bucureşti, 4 iulie 2017.

Nr. 963.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.