MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 644         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 7 august 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 317 din 9 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

52. - Ordonanţă de urgenţă privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule

 

53. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii

 

54. - Ordonanţă de urgenţă privind modificarea art. VIII alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii

 

55. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

906. - Ordin al ministrului sănătăţii privind modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 592/2017 pentru aprobarea modelelor de procese-verbale, rapoarte şi decizii, utilizate în activitatea de control în sănătate publică şi inspecţia sanitară de stat

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

64. - Ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 118/2016 privind aprobarea tarifelor şi contribuţiilor băneşti percepute de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei în anul 2017

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 317

din 9 mai 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia-Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 din Codul penal, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 15.565/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 517D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 528D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Valerică Smihor în Dosarul nr. 34.150/245/2015 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală.

4. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 517D/2016 şi nr. 528D/2016, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexarea dosarelor.

7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 528D/2016 la Dosarul nr. 517D/2016, care este primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională, infracţiunea reglementată de textul de lege criticat consumându-se la momentul depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Prin urmare, nu se poate susţine că înlăturarea sintagmei mai sus menţionate conduce la imprevizibilitatea normei de incriminare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

9. Prin încheierea din 14 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 15.565/301/2015, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, infracţiune prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal.

10. Prin încheierea din 8 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 34.150/245/2015, Judecătoria Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Valerică Smihor cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, infracţiune prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal.

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată, autoare a excepţiei, susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 20 alin. (2) referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne - raportat la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării şi a pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens arată că infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, a suferit modificări importante atât prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, cât, mai ales, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, prin care Curtea Constituţională a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice” - ce constituie o cerinţă esenţială ataşată elementului material al laturii obiective a infracţiunii - este neconstituţională. Consideră că, practic, prin efectul deciziei Curţii Constituţionale mai sus menţionate, vechea incriminare cuprinsă în art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice „ultraactivează, fără intervenţia legiuitorului”. Apreciază că, având în vedere data săvârşirii faptei de care este învinuit inculpatul, şi anume 9 iulie 2010, modificările cu privire la conţinutul constitutiv al infracţiunii intervenite atât prin legi penale succesive, cât şi ca urmare a dezlegării de drept date de instanţa supremă şi a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate prin decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior - aceasta din urmă fiind general obligatorie întocmai ca şi legea - dau normei criticate un caracter neclar, lipsit de concizie şi precizie, de vreme ce infracţiunea poate fi socotită fie dezincriminată, fie supusă aplicării principiului legii penale mai favorabile. Instanţa de judecată, autoare a excepţiei, critică, totodată, lipsa din conţinutul infracţiunii a unor criterii precise cu privire la modalitatea aprecierii şi determinării exacte a gradului de alcoolemie, ştiută fiind imprecizia expertizelor medico-legale prin care se stabileşte retroactiv alcoolemia, imprecizie ce imprimă acestei probe esenţiale pentru stabilirea vinovăţiei un caracter probabil, ce nu poate fi admis, ţinând cont de principiile cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, autorul excepţiei, Valerică Smihor, susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii şi ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, întrucât nu respectă exigenţele referitoare la calitatea legii, şi anume condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate. Consideră că legiuitorul şi-a respectat numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera, întrucât nu a stabilit cu claritate şi precizie elementele constitutive de natură obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii, ceea ce determină o lipsă de previzibilitate a normei de incriminare. Astfel, textul supus controlului de constituţionalitate nu respectă condiţiile privind calitatea legii, având în vedere faptul că, din modul de definire a infracţiunii, nu poate fi determinată condiţia cu privire la momentul la care este necesar să existe îmbibaţia alcoolică în sânge pentru a se constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii. Precizează că, începând cu data de 27 ianuarie 2015, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma ,,/a momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională - în absenţa intervenţiei legislative prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţie - dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal nu mai prevăd condiţia referitoare la momentul la care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii. Susţine că, în absenţa acestei condiţii esenţiale din norma de incriminare, nu numai că destinatarii legii penale nu pot avea o reprezentare dară a elementelor constitutive de natură obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii, astfel încât să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia, ci, mai mult, fapta prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal iese din sfera ilicitului penal, deoarece textul devine inaplicabil în absenţa condiţiei menţionate mai sus, care reprezintă o cerinţă esenţială a infracţiunii. Potrivit autorului excepţiei, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014 - conform cărora infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal este o infracţiune de pericol şi se consumă la momentul săvârşirii ei, astfel că, odată cu oprirea în trafic, încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile legii - nu înlătura exigenţele de ordin constituţional privind punerea de acord de către autoritatea legiuitoare a prevederilor constatate ca fiind neconstituţionale cu Legea fundamentală, deoarece nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condicile şi în temeiul legii, aşa cum prevede art. 23 alin. (12) din Constituţie. Consideră inacceptabil punctul de vedere conform căruia dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal pot fi aplicate, fără nicio restricţie, prin ignorarea sintagmei „la momentul prelevării mostrelor biologice” - constatată ca fiind neconstituţională -, întrucât această sintagmă reprezintă o condiţie/cerinţă esenţială cu privire la elementul material al laturii obiective a infracţiunii, care determină graniţa dintre contravenţie şi infracţiune prin fixarea momentului la care trebuie să existe îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Conţinutul constitutiv al infracţiunii este o parte componentă a conţinutului juridic al acesteia şi constă în condiţiile necesare pentru existenţa infracţiunii pe care le realizează făptuitorul. Pe baza acestui conţinut constitutiv are loc tragerea la răspundere penală, căci fapta este incriminată numai în configuraţia ei tipică, iar judecătorul nu poate distruge tipicitatea conţinutului constitutiv al faptei, orice interpretare vizând norma penală în integralitatea ei.

12. Judecătoria Iaşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, criticate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 23 alin. (12) din Constituţie, este neîntemeiată, întrucât textul de lege stabileşte în mod clar şi precis momentul în care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice în sânge pentru a se putea constata realizarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii. Astfel, arată că, din conţinutul art. 336 alin. (1) din Codul penal - aşa cum se prezintă acest text de lege ulterior publicării Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice” este neconstituţională - se desprinde cerinţa ca alcoolemia peste limita legală să existe la momentul conducerii vehiculului pe drumurile publice. Ca atare, elementul material al laturii obiective a infracţiunii reglementate de art. 336 alin. (1) din Codul penal se realizează prin acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, iar momentul săvârşirii infracţiunii este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Aşa fiind, textul de lege criticat oferă conducătorilor auto o reprezentare clară a elementelor constitutive ale infracţiunii, astfel încât aceştia să poată prevedea consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita în mod corespunzător, în sensul ca, în momentul conducerii vehiculului, să nu aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Este evident că acest aspect poate fi verificat numai după ce conducătorul auto a fost oprit în trafic, prin efectuarea analizei toxicologice şi a calculului retroactiv al alcoolemiei existente la momentul depistării în trafic.

13. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neîntemeiată. Arată că, în opinia instanţei, autoare a excepţiei, textul incriminator are o formulare prea vagă, neprevăzând momentul la care alcoolemia trebuie să fie cea indicată de norma de incriminare pentru ca fapta să constituie infracţiune, ceea ce conduce la o lipsă de previzibilitate a normei, CU consecinţa încălcării principiului legalităţii incriminării. Constituţia consacră principiul respectării obligatorii a legii, dar, pentru a putea fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant, în jurisprudenţa sa, că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre care previzibilitatea, ceea ce presupune că trebuie să fie suficient de precis şi de clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (deciziile Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi nr. 146 din 12 martie 2015). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Aşa cum a arătat, însă, instanţa de contencios constituţional, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit (deciziile Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011 şi nr. 1 din 11 ianuarie 2012, paragraful 3). Aşadar, previzibilitatea şi predictibilitatea unei norme presupun că destinatarul acesteia are reprezentarea aspectelor în funcţie de care este obligat să îşi modeleze conduita. Guvernul observă că norma de incriminare criticată sancţionează fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Este astfel evident momentul consumării infracţiunii, şi anume cel al conducerii vehiculului sub influenţa alcoolului, modalitatea de determinare a nivelului alcoolemiei reprezentând un aspect procedural, adiacent normei de incriminare. Formularea textului de lege nu este de natură a afecta previzibilitatea normei penale, orice destinatar al acesteia fiind de aşteptat a cunoaşte înţelesul incriminării pentru a-şi adapta conduita exigenţelor legii. De altfel, chiar Curtea Constituţională a precizat, în jurisprudenţa sa, că prevederile supuse criticii trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra predictibilităţii acestora (Decizia Curţii Constituţionale nr. 92 din 3 martie 2015, paragraful 14) în concluzie, Guvernul arată că dispoziţiile de lege criticate sunt formulate clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce, astfel că reglementează cu claritate conduita de urmat pentru destinatarul normei penale.

15. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este inadmisibilă. Menţionează că, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională. Apreciază că, în cauza de faţă, este vorba, în realitate, de o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, care cade în sarcina organelor de cercetare penală, respectiv a instanţei învestite cu soluţionarea litigiului.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare din 14 martie 2016, dispoziţiile art. 336 din Codul penal. Din motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte doar dispoziţiile alineatului (1) al art. 336 din Codul penal, care au următorul cuprins: „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă Prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională.

19. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, instanţa de judecată şi autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, precum şi ale art. 20 alin. (2) referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportat la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării şi a pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, mai sus citată, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin (1) din Codul penal este neconstituţională. În acest sens, Curtea a reţinut că, la 1 februarie 2014, prin art. 121 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, a fost abrogat art. 87 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care la alin. (1) prevedea următoarele: „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani”. Prin noul Cod penal, legiuitorul a incriminat fapta de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, în varianta simplă, în art. 336 alin. (1), potrivit căruia: „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”. Art. 336 alin. (1) din Codul penal nu a preluat identic textul art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, ci a modificat condiţiile de incriminare în ceea ce priveşte momentul la care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii (paragrafele 19 şi 20).

21. Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a constatat că, dacă din reglementarea anterioară se desprindea cerinţa ca îmbibaţia alcoolică în sânge, peste limita prevăzută de lege, să existe la momentul conducerii autovehiculului sau tramvaiului, noua reglementare prevede condiţia ca autorul faptei să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul prelevării mostrelor biologice. Cu privire la intervalul de timp în care trebuie efectuată recoltarea probelor biologice, Codul de procedură penală stabileşte în art. 190 alin. (8) ca: „în cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, recoltarea de probe biologice se efectuează din dispoziţia organelor de constatare şi cu consimţământul celui supus examinării, de către un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituţie medicală, în condiţiile stabilite de legile speciale”. Aşa cum rezultă din expunerea de motive a noului Cod penal, prin modificarea conţinutului infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, legiuitorul a urmărit eliminarea posibilităţii unei estimări retroactive a alcoolemiei, în scopul evitării inconvenientelor create de această estimare. Soluţia legislativă prevăzută de art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 impunea calculul retroactiv al alcoolemiei, care consta în determinarea îmbibaţiei de alcool existente la momentul conducerii autovehiculului şi necesita recoltarea a două probe de sânge pentru stabilirea fazei intoxicaţiei etilice (absorbţie sau eliminare) şi a ratei de eliminare individuală, în perspectiva solicitării expertizei de estimare retroactivă a alcoolemiei. Fiind sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, în sensul de a se stabili rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 28 mai 2014, a stabilit că, în aplicarea art. 336 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală este cel dat de prima prelevare, în considerentele deciziei mai sus menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut c㠄în noua reglementare legiuitorul a optat să dea relevanţă penală valorii alcoolemiei la momentul prelevării primei mostre biologice, moment situat în timp imediat, consecutiv acţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul” (paragrafele 21-23).

22. Curtea a statuat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice” d\n cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională, întrucât aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării legilor şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sintagma menţionată lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale. Destinatarii normei penale de incriminare trebuie să aibă o reprezentare clară a elementelor constitutive, de natură obiectivă şi subiectivă, ale infracţiunii, astfel încât să poată să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia. Elementul material al laturii obiective a infracţiunii reglementate de art. 336 alin. (1) din Codul penal se realizează prin acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, îmbibaţia alcoolică este procesul de pătrundere a alcoolului în sânge, consecinţa fiind provocarea unei stări de intoxicaţie (alcoolică). Sub aspectul urmării imediate este vorba de o infracţiune de pericol, acţiunea săvârşită punând în primejdie siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Fiind o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate dintre acţiunea ce constituie elementul material al laturii obiective şi urmarea imediată rezultă din însăşi materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită. Îmbibaţia alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puţin îndepărtat de momentul săvârşirii infracţiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile art. 336 din Codul penal, astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale şi convenţionale mai sus menţionate. Latura subiectivă a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului presupune vinovăţia sub formă de intenţie, care poate fi directă sau indirectă. Există intenţie directă când conducătorul vehiculului prevede, ca fiind inevitabil, rezultatul faptei sale şi, implicit, urmăreşte producerea lui prin săvârşirea acelei fapte. Există intenţie indirectă când subiectul prevede rezultatul, nu-l urmăreşte, însă acceptă posibilitatea producerii lui. Or, modalitatea de incriminare prin acordarea de relevanţă penală valorii alcoolemiei din momentul prelevării mostrelor biologice nu permite destinatarilor normei penale să prevadă consecinţele nerespectării acesteia (paragrafele 24-27).

23. În continuare, Curtea a invocat jurisprudenţa sa, prin care a stabilit că trăsătura esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 232 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr. 234 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 7 septembrie 2001, sau Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011) şi c㠄statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea tuturor legilor şi tuturor actelor normative cu aceasta” (Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004), ceea ce înseamnă că acesta „implică, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este prin excelenţă un stat în care se manifestă domnia legii” (Decizia nr. 13 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999). În acest sens, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Curtea a reţinut că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative şi că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de dar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din S iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea f, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Cu privire la principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudenţa sa, că garanţiile consacrate de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reprezintă o componentă esenţială a supremaţiei legii şi ocupă un loc primordial în cadrul sistemului de protecţie a drepturilor omului, după cum atestă faptul că art. 15 din Convenţie nu permite nicio derogare de la aceste garanţii în caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii. Aşa cum rezultă din obiectul şi scopul său, art. 7 paragraful 1 trebuie interpretat şi aplicat în aşa fel încât să se asigure o protecţie efectivă împotriva urmăririlor şi a condamnărilor penale arbitrare. Noţiunea de „drept” utilizată în art. 7 paragraful 1, ce corespunde celei de „lege”din cuprinsul altor articole din Convenţie, înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară şi presupune cerinţe calitative, îndeosebi cele cu privire la accesibilitate şi previzibilitate. Aceste cerinţe calitative trebuie întrunite atât în ceea ce priveşte definiţia unei infracţiuni, cât şi cu privire la pedeapsa aplicabilă. Curtea de la Strasbourg consideră că este îndeplinită cerinţa ca legea să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării date acesteia de către instanţe şi, dacă este cazul, în urma obţinerii unei asistenţe juridice adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa aplicabilă. În acest sens sunt, de exemplu, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 24 ianuarie 2012, pronunţată în Cauza Mihai Toma împotriva României, paragraful 26, şi Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 77, 79 şi 91. De asemenea, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut, în mod implicit, necesitatea respectării aşteptărilor legitime ale cetăţenilor cărora li se adresează o reglementare legală, spre exemplu, în Hotărârea din 29 iunie 2010, pronunţată în Cauza C-550/09 - Proces penal împotriva lui E. şi F., paragraful 59 (paragrafele 28-31 din Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014).

24. Având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, mai sus citată, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 20 alin. (2) referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportat la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării şi a pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu au o formulare neclară, ambiguă şi imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii. Astfel, având în vedere cele statuate de art. 147 alin. (1) şi (4) din Legea fundamentală, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Ca atare, elementul material al laturii obiective a infracţiunii reglementate de art. 336 alin. (1) din Codul penal se realizează prin acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, momentul săvârşirii acestei infracţiuni de pericol fiind cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Aşadar, textul de lege criticat oferă conducătorilor auto o reprezentare clară a elementelor constitutive ale infracţiunii, astfel încât aceştia pot să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita în mod corespunzător, în sensul ca în momentul conducerii vehiculului să nu aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, stabilirea alcoolemiei presupunând efectuarea analizei toxicologice şi calculul retroactiv al alcoolemiei existente la momentul depistării în trafic. Totodată, e de observat faptul că destinatarii textului de lege criticat desfăşoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuşi unor forme de şcolarizare, aşa încât este vorba de persoane avizate şi diligente, care, pe durata deţinerii permisului de conducere, au obligaţia de a rămâne la curent cu normele legale în materie.

25. În fine, Curtea observă că prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie nu sunt aplicabile în cauza de faţă, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate fiind o normă de incriminare, iar nu o reglementare de natură a avea incidenţă în materia garanţiilor dreptului la un proces echitabil.

26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 15.565/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală şi de Valerică Smihor în Dosarul nr. 34.150/245/2015 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală şi Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

praf. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule

 

Având în vedere necesitatea reglementării cadrului legal pentru instituirea unei proceduri de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule, a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum şi a timbrului de mediu pentru autovehicule, ca urmare a Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţate în Cauza C-586/14, Budişan, prin care s-a statuat, cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările şi completările ulterioare, că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii, precum şi hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţate în cauzele C-288/14, Ciup, şi C-200/14, Câmpean, prin care s-a statuat că modalitatea de restituire a sumelor încasate în temeiul legislaţiei naţionale contravine principiilor Uniunii Europene, respectiv principiului cooperării loiale, principiului echivalenţei şi principiului efectivităţii,

ţinând cont de jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit căreia dreptul contribuabilului de a obţine rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecinţa şi completarea drepturilor conferite justiţiabililor de dispoziţiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe, statul membru fiind, aşadar, obligat să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, iar efectul direct al hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene îl constituie obligaţia statului român şi a autorităţilor fiscale la restituirea integrală şi imediată a taxelor auto nelegal colectate, pentru a evita o posibilă declanşare a unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene,

având în vedere că, urmare a abrogării prevederilor legate de restituirea taxei auto, în prezent, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Fondului pentru Mediu se confruntă cu popriri şi validări de popriri pe conturile organelor fiscale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ale Administraţiei Fondului pentru Mediu, precum şi aplicare de sechestre pe bunurile instituţiilor, în cadrul procedurilor de executări silite demarate de către contribuabilii-creditori, prin executor judecătoresc, în baza hotărârilor judecătoreşti obţinute, având drept consecinţă îngreunarea desfăşurării în condiţii normale a activităţii acestora, ţinând cont de faptul că, în vederea recuperării sumelor de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Fondului pentru Mediu, contribuabilii au demarat şi alte acţiuni, cum ar fi formularea de plângeri penale şi/sau acţiuni în contencios administrativ pentru amendarea conducătorilor organelor fiscale,

luând în considerare că prin neadoptarea unor măsuri urgente pentru deblocarea situaţiei există riscul de creştere incontrolabilă a nemulţumirilor cetăţenilor care solicită restituirea taxei; afectare gravă a activităţii administraţiilor fiscale şi a Administraţiei Fondului pentru Mediu, unde numărul executărilor creşte în fiecare zi, şi, implicit, afectarea colectării veniturilor bugetare, respectiv a execuţiei bugetare; creştere a nivelului sumelor suplimentare pe care bugetul general consolidat va trebui să le suporte, reprezentând cheltuieli de judecată, cheltuieli de executare silită, dobânzi, care se situează la circa 13-36% în raport cu valoarea taxei propriu-zise cerută la restituire, în situaţia în care restituirea nu se realizează pe cale administrativă,

întrucât aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii urgente şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. 1. - (1) Contribuabilii care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, prevăzută la art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 140/2011, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu modificările ulterioare, şi timbrul de mediu pentru autovehicule, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi care nu au beneficiat de restituire până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă pot solicita restituirea acestora, precum şi a dobânzilor datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii şi data restituirii, prin cerere adresată organului fiscal central competent. Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Dreptul contribuabililor prevăzuţi la alin. (1) de a cere restituirea se naşte la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, indiferent de momentul la care s-a perceput taxa, iar prin derogare de la prevederile art. 219 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cererile de restituire se depun, sub sancţiunea decăderii, până la data de 31 august 2018.

(3) Prin organ fiscal central competent se înţelege Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin structurile de specialitate, cu atribuţii de administrare a creanţelor fiscale, inclusiv unităţile subordonate acesteia.

(4) La cererea de restituire se anexează, în original sau în copie, documentul doveditor al plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule, taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrului de mediu pentru autovehicule, respectiv chitanţa fiscală/ordinul de plată şi extrasul de cont, după caz, care să ateste efectuarea plăţii acesteia, precum şi copiile cărţii de identitate a vehiculului şi a certificatului de înmatriculare.

(5) Cererea de restituire se soluţionează prin decizie emisă de către organul fiscal central competent, în conformitate cu prevederile art. 77 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, care se comunică contribuabilului, conform prevederilor art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

(6) Restituirea sumelor prevăzute la alin. (1) se realizează, în baza deciziilor emise de organul fiscal central competent, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:

a) pentru taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în perioada 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2018;

b) pentru timbrul de mediu pentru autovehicul, în perioada 1 septembrie 2018-31 martie 2019.

(7) împotriva deciziei prevăzute la alin. (5) contribuabilii pot face contestaţie în condiţiile Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la comunicarea deciziei.

(8) Organul competent, prevăzut la art. 272 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţionează contestaţia în termenul prevăzut la art. 77 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prin decizie care se comunică de îndată contestatorului.

(9) Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi contestate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - Prin excepţie de la prevederile art. 1, în situaţia achitării sumelor prevăzute la art. 1 alin. (1) de către societăţile de leasing, solicitarea privind restituirea acestora se face de către proprietarii care au achiziţionat autovehiculele prin sistemul de leasing financiar.

Art. 3. - (1) Hotărârile judecătoreşti definitive care au ca obiect restituirea sumelor prevăzute la art. 1 alin. (1), pentru care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă nu au fost emise decizii de soluţionare a cererii de restituire, precum şi cele care devin executorii după termenul prevăzut la art. 1 alin. (2) se aduc la îndeplinire potrivit dispoziţiilor stabilite de către instanţa judecătorească, prevederile art. 1 alin. (1), (5) şi (7)-(9) aplicându-se în mod corespunzător de către organul competent, prin decizie emisă de către acesta. Prin organ competent se înţelege organul fiscal central sau Administraţia Fondului pentru Mediu, după caz.

(2) În cazul hotărârilor judecătoreşti definitive prin care se stabilesc ca organe competente pentru soluţionarea acestora atât organul fiscal central, cât şi Administraţia Fondului pentru Mediu, cererea de restituire se soluţionează de către organul competent la care se depune.

(3) Dobânzile datorate contribuabililor în cazul restituirii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti sunt cele dispuse de instanţa judecătorească sau, după caz, prevederile art. 1 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.

Art. 4. - (1) Restituirea sumelor prevăzute la art. 1 alin, (1), art. 3, 5 şi 6 se realizează din bugetul de stat sau din bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, în funcţie de bugetul în care s-au făcut venit sumele încasate, în contul bancar indicat de solicitant în cererea sa de restituire.

(2) Cheltuielile băneşti stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive, care sunt în sarcina statului român, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită a sumelor prevăzute la art. 3 se suportă din bugetul de stat sau din bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, după caz.

Art. 5. - (1) Sumele rămase de restituit, reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule şi taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pentru care au fost emise decizii de soluţionare a cererii de restituire până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se restituie, din oficiu, de organele emitente ale acestora, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Prevederile art. 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător.

(2) Sumele rămase de restituit, reprezentând timbrul de mediu, pentru care au fost emise decizii de soluţionare a cererii de restituire până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se restituie, din oficiu, de organele emitente ale acestora, în termen de maximum un an de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Dobânzile datorate contribuabililor aferente sumelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se calculează şi se plătesc de către organele competente, pentru perioada cuprinsă între data perceperii taxelor şi data restituirii acestora, ori conform celor dispuse prin hotărârile judecătoreşti definitive sau, după caz, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 1 alin. (1).

Art. 6. - În cazul cererilor depuse conform prevederilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru care nu au fost emise decizii de soluţionare a cererii, sumele se restituie, din oficiu, de organul fiscal central, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Prevederile art. 1 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.

Art. 7. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, orice procedură de executare silită se suspendă de drept până la finele perioadei prevăzute la art. 1 alin. (6) lit. a\ sau b), după caz.

Art. 8. - În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ministrul mediului şi ministrul finanţelor publice aprobă prin ordin comun normele metodologice de aplicare a acesteia, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 9. - În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ministrul mediului şi ministrul finanţelor publice aprobă, prin ordin comun, modelul de cerere prevăzut la art. 1 alin. (1).

Art. 10. - La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 28 februarie 2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2015, cu modificările ulterioare, şi Ordinul ministrului mediului şi schimbărilor climatice şi al ministrului finanţelor publice nr. 365/741/2014 privind aprobarea Procedurii de efectuare a plăţilor sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi a modelului şi conţinutului unor formulare şi pentru modificarea anexei nr. 4 la Ordinul ministrului mediului şi schimbărilor climatice şi al viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 490/407^2013 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 şi 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, precum şi a sumelor stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive şi irevocabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 20 iunie 2014, cu modificările ulterioare

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

p. Viceprim-ministru, ministrul mediului,

Eugen Constantin Uricec,

secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

Ministrul delegat pentru afaceri europene,

Victor Negrescu

 

Bucureşti, 4 august 2017.

Nr. 52.

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENTĂ

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Luând în considerare prevederile Programului de guvernare 2017-2020, Măsura nr. 1 - Stimularea creării de noi locuri de muncă din capitolul Politici publice în domeniul muncii şi justiţiei sociale de combatere a muncii fără forme legale, care să răspundă unor cerinţe ridicate privind îndeplinirea la un nivel calitativ a actului de control, creşterea eficienţei actului de control, îndeplinirea atribuţiilor curente, precum şi a unor noi atribuţii reglementate de legile speciale, aflate şi ele într-o dinamică continuă,

rigiditatea actualei reglementări, care nu permite aplicarea sistemului ablaţiunii în sensul stabilirii dreptului contravenientului de a achita jumătate din minimul amenzii stabilite de actul normativ în 48 de ore de la primirea procesului-verbal, a generat reducerea încasărilor la bugetul de stat ale sumelor provenind din amenzile contravenţionale aplicate pentru munca nedeclarată, întrucât contravenientul nu era stimulat să plătească benevol amenda contravenţională, ci, dimpotrivă, determina creşterea numărului de contestaţii în instanţă cu efect negativ asupra încărcării rolului instanţelor de judecată şi mai ales de diminuare a încasărilor la bugetul de stat.

Munca nedeclarată reprezintă un fenomen de o gravitate crescută cu care se confruntă societatea, cu consecinţe negative atât asupra lucrătorului, cât şi asupra bugetului de stat, care se manifestă în diferite forme, atât prin nedeclararea către autorităţi a întregii activităţi a salariatului, cât şi prin declararea parţială a activităţii acestuia.

Legislaţia românească nu prevede o definiţie a muncii nedeclarate, în prezent, Codul muncii sancţionând doar fapta de a primi la muncă o persoană fără încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă anterior începerii activităţii, nu şi alte forme în care se manifestă munca nedeclarată.

În acest context se impune adaptarea legislaţiei naţionale Sa noile provocări cu care se confruntă autorităţile în demersul de prevenire şi combatere a acestui fenomen, inclusiv prin reglementarea situaţiilor care constituie muncă nedeclarată, reglementare fără de care aceste fapte nu pot fi sancţionate.

În exercitarea activităţii de control, inspectorii de muncă au identificat numeroase situaţii în care angajatorii utilizau mai mult de 5 persoane, fără încheierea unui contract individual de muncă, intrând astfel sub incidenţa art. 264 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi angajând răspunderea penală a angajatorilor.

Din analiza modului de soluţionare a acestor dosare penale, în cvasitotalitatea cazurilor, organul de cercetare penală şi instanţa de judecată au pronunţat soluţii de neîncepere a urmăririi penale sau de achitare, după caz, în considerarea lipsei de pericol social al faptei.

Astfel, impactul stabilirii ca infracţiune a faptei de a primi la muncă mai mult de 5 persoane fără contract individual de muncă nu a fost cel aşteptat, fapt care a generat o privare de efecte a reglementării şi o discriminare între angajatorii, sancţionaţi contravenţional în limita maximă a amenzii reglementate de prevederile art. 260 alin. (1) lit. e), respectiv până la 100.000 lei pentru 5 persoane identificate fără contract de muncă, şi angajatorii aflaţi în situaţia reglementată de art. 264 alin. (4), care, în urma analizei faptei sub aspect infracţional, sunt sancţionaţi cu o eventuală amendă administrativă, al cărei cuantum este extrem de redus (500-1.000 lei).

În perioada 2016-iunie 2017, inspectoratele teritoriale de muncă au sesizat organele de cercetare penală cu privire la un număr de 349 de fapte de primire la muncă a unui număr mai mare de 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, în peste 90% dintre modalităţile de soluţionare transmise inspectoratelor fiind dispusă măsura neînceperii sau a încetării urmării penale.

Caracterul disuasiv al sancţiunii penale a fost lipsit de efecte, în marea majoritate a cazurilor instrumentarea dosarului penal genera consecinţe contrare intenţiei de reglementare, iar cheltuielile ocazionate de judecarea dosarului penal rămâneau în sarcina statului.

Astfel, pentru eficientizarea activităţii de control pentru combaterea muncii nedeclarate, precum şi pentru definirea mai clară a regimului sancţionator al muncii nedeclarate în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin modificarea regimului sancţionator al acestei fapte, în sensul eliminării limitei de 5 persoane stabilite în prezent de Codul muncii pentru încadrarea faptei drept contravenţie, se impune cu necesitate ca reglementările propuse să fie realizate în regim de urgenţă.

Neadoptarea în regim de urgenţă a acestor măsuri va conduce la perpetuarea disfuncţionalităţilor, precum şi la afectarea în continuare a respectării legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă, cu consecinţe negative asupra lucrătorilor, a bugetului de stat şi, pe cale de consecinţă, a societăţii în general, prin menţinerea unei capacităţi reduse de intervenţie a organelor de control, în vederea combaterii muncii nedeclarate.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. I. - Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. După articolul 15 se introduce un nou articol, articolul 151, cu următorul cuprins:

„Art. 151. - În sensul prezentei legi, munca nedeclarată reprezintă:

a) primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, în ziua anterioară începerii activităţii;

b) primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii;

c) primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat;

d) primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial.”

2. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 16. - (1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română, anterior începerii activităţii de către salariat. Obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului.

(2) Anterior începerii activităţii, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidenţă a salariaţilor, care se transmite inspectoratului teritorial de munca.

(3) Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activităţii, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.

(4) Angajatorul este obligat să păstreze la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă pentru salariaţii care prestează activitate în acel loc.

(5) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă.

(6) Absenţele nemotivate şi concediile fără plată se scad din vechimea în muncă.

(7) Fac excepţie de la prevederile alin. (6) concediile pentru formare profesională fără plată, acordate în condiţiile art. 155 şi 156.”

3. La articolul 17, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(5) Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, anterior producerii modificării, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil.”

4. Articolul 119 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 119. - Angajatorul are obligaţia de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit al programului de lucru, şi de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidenţă, ori de câte ori se solicită acest lucru.”

5. La articolul 260 alineatul (1), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„e) primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;”.

6. La articolul 260 alineatul (1), după litera e) se introduc trei noi litere, literele e1)-e3), cu următorul cuprins:

„e1) primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;

e2) primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat, cu amendă de 20.000 iei pentru fiecare persoană identificată;

e3) primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial, cu amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană identificată;”.

7. La articolul 260 alineatul (1), după litera p) se introduce o nouă literă, litera q), cu următorul cuprins:

„q) încălcarea prevederilor art. 16 alin. (4), cu amendă de 10.000 lei.”

8. La articolul 260, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

„(11) Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din amenda prevăzută la alin. (1) lit. e)-e3), inspectorul de muncă făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.”

9. La articolul 260, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:

„(4) în cazul constatării săvârşirii uneia dintre faptele prevăzute la alin. (1) lit. e)-e2), inspectorul de muncă dispune, ca sancţiune complementară, sistarea activităţii locului de muncă organizat, supus controlului, conform procedurii de sistare elaborate de Inspecţia Muncii şi aprobate prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, după consultarea prealabilă a confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional.

(5) Angajatorul poate relua activitatea numai după achitarea amenzii contravenţionale aplicate şi după ce demonstrează că a remediat deficienţele care au condus la sistarea activităţii: prin încheierea contractului individual de muncă, transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor sau, după caz, încetarea suspendării contractului individual de muncă şi constituirea şi plata contribuţiilor sociale şi a impozitului pe venit aferente veniturilor salariale care se cuvin lucrătorului pe perioada în care a prestat activitate nedeclarată.”

10. La articolul 264, alineatul (4) se abrogă.

11. La articolul 265, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Primirea la muncă a unei persoane aflate în situaţie de şedere ilegală în România, cunoscând că aceasta este victimă a traficului de persoane, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

Art. II. - La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă prevederile art. 9 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 372 din 27 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

 

Bucureşti, 4 august 2017.

Nr. 53.

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENTĂ

privind modificarea art. VIII alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii

 

Având în vedere faptul că neadoptarea, prin ordonanţă de urgenţă, a acestor măsuri imediate şi a reglementărilor pentru implementarea lor generează disfuncţionalităţi majore cu efecte negative asupra bunei desfăşurări â activităţilor din sistemul naţional de învăţământ, dar şi asupra diverselor categorii de beneficiari,

întrucât învăţământul constituie prioritate naţională şi a actualului Guvern,

ţinând cont de nevoia de a asigura organizarea şi funcţionarea eficientă, performantă şi predictibilă a sistemului naţional de educaţie, precum şi de efectele perturbatoare produse de absenţa cadrului legislativ adecvat, aspecte care au consecinţe grave,

având în vedere nevoia urgentă de asigurare a calităţii şi a condiţiilor optime pentru desfăşurarea procesului de învăţământ în cadrul ciclului de doctorat în anul universitar 2017-2018, astfel încât studenţii-doctoranzi să nu suporte o serie de consecinţe care nu le sunt imputabile,

având în vedere faptul că fără intervenţia imediată a Guvernului şcolile doctorale din România nu pot organiza examene

de admitere la studii universitare de doctorat pentru anul universitar 2017-2018 şi implicit, de finalizare a studiilor doctorale, după data de 1 octombrie 2017, fiind în imposibilitatea emiterii diplomelor şi titlurilor universitare recunoscute de către Ministerul Educaţiei Naţionale, acestea două reprezentând atribute specifice ale acreditării, conform cadrului normativ în vigoare,

deoarece toate aspectele de mai sus vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Articol unic. - Alineatul (3) al articolului VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Prin derogare de la prevederile art. 158 alin. (4) şi (5)din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şcolile doctorale îşi menţin acreditarea până la realizarea procesului de evaluare periodică, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2019”.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei naţionale,

Liviu-Marian Pop

Ministrul cercetării şi inovării,

Puiu-Lucian Georgescu

 

Bucureşti, 4 august 2017.

Nr. 54.

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENTĂ

pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

 

În România, măsurile de sprijin pentru familiile cu copii nou-născuţi în care părinţii sunt activi pe piaţa muncii sunt stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi Indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Acest act normativ reglementează cel mai generos program din statele membre ale Uniunii Europene.

Până în anul 2016 indemnizaţia pentru creşterea copilului s-a stabilit la 85% din media veniturilor nete lunare realizate de părinte, în cele 12 luni anterioare naşterii copilului, care constituie perioada de eligibilitate, dar nu mai mult de suma de 3400 lei.

Prin Legea nr. 66/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor a fost eliminat plafonul maxim, iar perioada de eligibilitate a fost extinsă de la 12 luni în ultimul an la 12 luni în ultimii 2 ani înainte de naşterea copilului. Aceste modificări au condus la creşterea numărului de beneficiari, dar şi a cuantumului indemnizaţiei şi, implicit, la creşterea cheltuielilor bugetare. Totodată, s-a observat o creştere a nivelului de eroare în declararea veniturilor pe baza cărora se stabileşte cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

Dreptul la indemnizaţie pentru creşterea copilului nu este unul contributiv, ci doar adresat părinţilor activi pe piaţa muncii, iar plata impozitului pe venit nu reprezintă o contribuţie pentru acoperirea unui risc şi sumele astfel colectate la bugetul de stat asigură cheltuielile generale din sănătate, educaţie, alte drepturi de asigurări etc., inclusiv plata acestui drept.

Luând în considerare modele europene în privinţa acordării formelor de sprijin pentru perioada concediului de creştere a copilului, ţinând cont de faptul că pentru plata drepturilor de indemnizaţie pentru creşterea copilului în anul 2017, bugetul alocat nu poate acoperi necesarul de 3,4 miliarde lei, în condiţiile menţinerii deficitului bugetar sub 3% şi având în vedere faptul că bugetul alocat Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nu poate acoperi plata tuturor drepturilor de asistenţă socială gestionate, pentru asigurarea drepturilor de asistenţă socială de natura alocaţiei de stat pentru copii, a ajutoarelor şi alocaţiilor acordate categoriilor defavorizate, a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, este necesară ajustarea cheltuielii bugetare prin modificarea unor programe de asistenţă socială care afectează un număr redus de persoane, dar care implică o cheltuială bugetară mare.

În acest scop se propune modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii unui cuantum maxim al indemnizaţiei.

În absenţa acestei măsuri ar trebui ajustate alte beneficii de asistenţă socială ale căror cuantumuri nu sunt la un nivel ridicat şi care ar afecta un număr de peste 2 milioane de persoane, faţă de 1.100 cât ar fi afectate prin plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copiilor.

În considerarea faptului că elementele sus-menţionate vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. I. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (1) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată şi nici mai mare de 8.500 lei.”

2. La articolul 7, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Pentru persoanele care obţin venituri supuse impozitului potrivit art. 3, cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, stimulentul de inserţie se acordă astfel:

a) până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;

b) până la împlinirea de către copil a vârstei de 4 ani, în cazul copilului cu handicap, fără a beneficia în această perioadă de prevederile art. 31 alin. (1) şi (2).”

3. La articolul 15, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

„(11) Prevederile alin. (1) lit. d) se aplică şi în situaţia în care se solicită stimulentul de inserţie prevăzut la art. 7 alin. (2).”

4. La articolul 17 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,a) copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 7 alin. (2):”.

5. După articolul 37 se introduce un nou articol, articolul 371, cu următorul cuprins:

„Art. 371. - Pentru drepturile prevăzute la art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (4), art. 31 alin. (2) şi art. 32 alin. (1) lit. c) şi d), alin. (2), (4) şi (5), dacă din calcul rezultă fracţiuni în bani, cuantumul se rotunjeşte la leu în favoarea beneficiarului.”

Art. II. - Prevederile art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, modificate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 4 august 2017.

Nr. 55.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 592/2017 pentru aprobarea modelelor de procese-verbale, rapoarte şi decizii, utilizate în activitatea de control în sănătate publică şi inspecţia sanitară de stat

 

Văzând Referatul de aprobare al Inspecţiei Sanitare de Stat nr. FB 7.602 din 1.08.2017,

având în vedere prevederile art. 5 lit. f) şi ale art. 27 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 64 din Hotărârea Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice, cu completările ulterioare, şi al art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. I. .- Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 592/2017 pentru aprobarea modelelor de procese-verbale, rapoarte şi decizii, utilizate în activitatea de control în sănătate publică şi inspecţia sanitară de stat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 14 iunie 2017, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Inspecţia Sanitară de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii şi direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Florian-Dorel Bodog

 

Bucureşti, 3 august 2017.

Nr. 906.

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 592/2017)

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

Direcţia de Sănătate Publică a .........................................................

 

PROCES-VERBAL

de constatare şi sancţionare a contravenţiilor

Seria .......... nr. .........................................................

Încheiat astăzi, ........................................................., la .........................................................

(ziua, luna, anul)

 

Subsemnatul(a), ......................................................... în calitate de ........................................................., din cadrul .........................................................,

subsemnatul(a), ......................................................... în calitate de ........................................................., din cadrul .........................................................,

am constatat că:

1. Persoana juridică ......................................................... (denumirea), cu sediul social în ........................................................., str. ......................................................... nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap. ...., judeţul (sectorul) ........................................................., cod unic de înregistrare/cod de înregistrare fiscală ........................................................., număr de înmatriculare la registrul comerţului ........................................................., reprezentat prin domnul/doamna ........................................................., în calitate de ........................................................., domiciliat(ă) în ........................................................., str. ......................................................... nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap. ...., judeţul (sectorul) ........................................................., legitimat(ă) cu BI/CI seria .......... nr. ........................................................., eliberat(ă) la data de ........................................................., CNP ........................................................., la unitatea/punctul de lucru al societăţii sus-menţionate din localitatea ........................................................., str. ......................................................... nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap. ...., judeţul (sectorul) .........................................................,

2. Persoana fizică - domnul/doamna ........................................................., născut(ă) la data de ......................................................... în ........................................................., judeţul ........................................................., domiciliat(ă) în ........................................................., str. ......................................................... nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap. ...., judeţul (sectorul) ........................................................., legitimat(ă) cu BI/CI seria .......... nr. ........................................................., eliberat(ă) la data de ........................................................., CNP ........................................................., în calitate de .........................................................  la punctul de lucru ......................................................... , str. ......................................................... nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap. ...., judeţul (sectorul) .........................................................,

pendinte de operatorul economic (persoană juridică, persoană fizică autorizată sau asociaţie familială) ........................................................, cu sediul social în str. ......................................................... nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap. ...., judeţul (sectorul) .........................................................

Pentru contravenient cetăţean străin sau cetăţean român cu domiciliul în străinătate se completează: paşaport seria .......... nr. ........................................................., statul emitent ........................................................., data eliberării .........................................................

Se face vinovat/vinovată de următoarea/următoarele faptă/fapte:

.......................................................................................................................................................................

.......................................................................................................................................................................

.......................................................................................................................................................................

.......................................................................................................................................................................

consemnată/consemnate în Procesul-verbal de constatare nr. ......................................................... din data ........................................................., săvârşită/săvârşite la data de ........................................................., ora............................, în următoarele împrejurări: ........................................................., contravenind prin aceasta dispoziţiilor

.......................................................................................................................................................................

(Se vor nota de către agenţii constatatori tipul actului şi numărul/data emiterii.)

 

care atrag:

 sancţionarea cu avertisment, conform dispoziţiilor ........................................................., art. .... lit. .... pct. .... (Se menţionează tipul actului, numărul şi data emiterii.)

 sancţionarea cu ........................................................., conform dispoziţiilor ........................................................., art. .... lit. .... pct. .... (Se menţionează tipul actului, numărul şi data emiterii.)

de la .......................... la .......................... lei;

conform dispoziţiilor ........................................................., art. .... lit. .... pct. .... (Se menţionează tipul actului, numărul şi data emiterii.)

de la .......................... la .......................... lei;

conform dispoziţiilor ........................................................., art. .... lit. .... pct. .... (Se menţionează tipul actului, numărul şi data emiterii.)

de la .......................... la .......................... lei;

 sancţiunea complementară ......................................................... , conform dispoziţiilor ........................................................., art. .... lit. .... pct. .... (Se menţionează tipul actului, numărul şi data emiterii.)

 

Dovada faptelor se poate face prin orice mijloace de probă admise de lege.

 

Agent constatator:

Am primit copia procesului-verbal.

..............................................................

Contravenient/Reprezentant legal,

..............................................................

..............................................................

(semnătura şi ştampila)

(semnătura şi ştampila, după caz)

 

Obiecţiile contravenientului şi mijloacele de probă de care se va servi în cauză:

.......................................................................................................................................................................

Observaţiile agenţilor constatatori: .......................................................................................................................................................................

Contravenientul nu este de faţă, refuză sau nu poate semna.

Martor: Numele ........................................................., prenumele ........................................................., domiciliat/domiciliată în ........................................................., str. ......................................................... nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap. ...., CNP ........................................................., posesor/posesoare al/a buletinului/cărţii de

identitate seria .......... nr. ......................................................... emis/emisă de ........................................................., la data de ......................................................... .

.........................................................

 

(semnătura)

 

 

 

Rezoluţia de aplicare a sancţiunii şi înştiinţarea de plată

 

Subsemnatul/Subsemnata, ........................................................., în calitate de ........................................................., şi subsemnatul/subsemnata, ........................................................., în calitate de ........................................................., aplic contravenientului/contravenientei ......................................................... sus-numit/sus-numite o amendă de ................................ lei, conform prezentului Proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. ........................................................., pe care o va achita la ......................................................... :

  în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal;

sau

 în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute.

(Se va bifa de către agenţii constatatori termenul de achitare a amenzii, în funcţie de prevederea legală aplicabilă.)

În termen de 15 zile de la achitarea amenzii, contravenientul/contravenienta va preda sau va trimite recomandat prin poştă chitanţa de plată în copie la .........................................................

în caz de neachitare a amenzii la termenul fixat, se va proceda la executarea silită, conform Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi a rezoluţiei de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării acestora, care va fi depusă împreună cu copia de pe procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor la judecătoria în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta.

Prezentul proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor conţine 3 pagini şi a fost întocmit în 3 exemplare, dintre care unul se lasă în primire la

.......................................................................................................................................................................

.......................................................................................................................................................................

 

Agent constatator,

 

.........................................................

 

(semnătura şi ştampila)

 

Am luat cunoştinţă.

 

Contravenient/Reprezentant legal,

 

.........................................................

 

(semnătura şi ştampila, după caz)

 

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 118/2016 privind aprobarea tarifelor şi contribuţiilor băneşti percepute de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei în anul 2017

 

Având în vedere prevederile art. 38 alin. (1) lit. b) din Legea serviciilor comunitare de utilităţii publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

în temeiul art. 2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.

Art. I. - Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 118/2016 privind aprobarea tarifelor şi contribuţiilor băneşti percepute de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei în anul 2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.057 din 28 decembrie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La anexa nr. 2, la punctul 3, tabelul nr. 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Tabelul nr. 3 - Tariful pentru autorizarea persoanelor juridice ca auditori energetici

 

Nr. crt.

Tip de autorizare

Tariful

(lei)

1.

Analiză documentaţie*

600

2.

Autorizaţie auditor energetic persoană juridică

3.000

3.

Prelungirea valabilităţii autorizaţiei existente

2.000

4.

Emitere duplicat al autorizaţiei de auditor energetic sau al deciziei de prelungire a autorizaţiei de auditor energetic

300

5.

Modificare autorizaţie auditor energetic

400

 

*Tariful de analiză:

a) se deduce din tariful prevăzut la pct. 2 şi 3;

b) nu se restituie solicitantului în cazul în care Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei nu acordă autorizaţia.”

 

2. La anexa nr. 3, la punctul 3, tabelul nr. 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Tabelul nr. 3 - Tariful pentru autorizarea persoanelor fizice ca auditori energetici

 

Nr. crt.

Tip de autorizare

Tariful

(lei)

1.

Analiză documentaţie*

600

2.

Autorizaţie auditor energetic persoană fizică

1.500

3.

Prelungirea valabilităţii autorizaţiei existente

1.100

4.

Emitere duplicat al autorizaţiei de auditor energetic sau al deciziei de prelungire a autorizaţiei de auditor energetic

300

 

* Tariful de analiză:

a) se deduce din tariful prevăzut la pct. 2 şi 3;

b) nu se restituie solicitantului în căzui în care Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei nu acordă autorizaţia.”

 

3. La anexa nr. 3, la punctul 4, tabelul nr. 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Tabelul nr. 4 - Tariful pentru atestarea managerilor energetici

 

Nr. crt.

Tip de autorizare

Tariful

(lei)

1.

Analiză documentaţie*

600

2.

Atestat manager energetic

3.000

3.

Prelungirea valabilităţii atestatului existent

2.000

4.

Emitere duplicat al atestatului de manager energetic sau al deciziei de prelungire a atestatului de manager energetic

300

 

* Tariful de analiză:

a) se deduce din tariful prevăzut la pct. 2 şi 3;

b) nu se restituie solicitantului în cazul în care Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei nu acordă atestatul.

 

4. La anexa nr. 3, după punctul 4 se introduce un nou punct, punctul nr. 5, cu următorul cuprins:

„5. Tarif pentru agrearea/autorizarea societăţilor prestatoare de servicii energetice care va avea următorul cuprins:

Tabelul nr. 5 - Tariful pentru agrearea/autorizarea societăţilor prestatoare de servicii energetice

 

Nr. crt.

Tip de activitate

Tariful

(lei)

1.

Analiză documentaţie*

250

2.

Agrearea/Autorizarea societăţii prestatoare de servicii energetice

1.000

3.

Prelungirea valabilităţii autorizaţiei existente

750

4.

Emitere duplicat al autorizaţiei de societate prestatoare de servicii energetice sau al deciziei de prelungire a autorizaţiei de societate prestatoare de servicii energetice

300

5.

Modificare autorizaţie

400

 

* Tariful de analiză:

a) se deduce din tariful prevăzut la pct. 2 şi 3;

b) nu se restituie solicitantului În cazul În care Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei nu acordă autorizaţia.”

Art. II. - Entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, precum şi persoanele fizice şi juridice a căror activitate, potrivit legii, se află în competenţa de reglementare a acesteia vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.

 

p. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Emil Calotă

 

Bucureşti, 26 iulie 2017.

Nr. 64.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.