MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 649/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 649         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 8 august 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 370 din 30 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii

 

Decizia nr. 390 din 6 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

 

ORDONANŢE SI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

8. - Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2015 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice naţionale, pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană”, în perioada 2014- 2020

 

518. - Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.033. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru închiderea vechilor evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară, cu privire la imobilele situate în sectoarele cadastrale nr. 1, 2 şi 3 din unitatea administrativ-teritorială Gura Şuţii, judeţul Alba

 

1.089. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru abrogarea Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 280/2017 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în unitatea administrativ-teritorială Belciugatele, judeţul Călăraşi

 

2.326. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind declaraţiile fiscale care se transmit obligatoriu prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanţă

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 370

din 30 mai 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul Competent să judece recursul în interesul legii

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioana Suciu în Dosarul nr. 34.300/300/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, şi care formează Obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 198D/2016.

2. Dezbaterile au avut loc În şedinţa publică din 25 aprilie 2017, în prezenţa apărătorului ales al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Laura Cosma din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 9 mai 2017, dată la care, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 30 mai 2017, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin încheierea din 18 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 34.300/300/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioana Suciu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe civile prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea privind constatarea dobândirii unui drept de proprietate prin uzucapiune.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 19 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sunt neconstituţionale prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (1), art. 16 şi art. 21. În acest sens, arată că, prin interpretarea dată art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă prin Decizia nr. 19 din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a legiferat, transformând sintagma „oricăror cereri de înscriere” din cuprinsul art. 1.050 din Codul de procedură civilă în „numai acelor cereri care se referă la posesii începute ulterior intrării în vigoare a Codului civil.  Or, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti şi nu poate, în exercitarea acestui rol, să modifice legile în vigoare, atribut care revine Parlamentului, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare a ţârii, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie.

5. În continuare, se apreciază că interpretarea dată de instanţa supremă dispoziţiilor legale criticate contravine principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece creează beneficii diferite pentru persoanele aflate în situaţii asemănătoare. Astfel, instanţele vor trebui să aplice În mod diferit legea în privinţa cererilor care, deşi sunt introduse ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă şi ar trebui soluţionate potrivit aceloraşi norme procedurale, aparţin persoanelor ale căror posesii au început înainte şi, respectiv, după intrarea în vigoare a noului Cod civil. În acest fel, persoanelor ale căror posesii sunt începute ulterior intrării în vigoare a noului Cod civil le sunt deschise proceduri inaccesibile, faţă de cele ale căror posesii sunt începute anterior, fără, însă, ca aceste persoane să se afle în situaţii diferite.

6. Aşadar, se apreciază că procedura reglementată de dispoziţiile legale criticate trebuie să se aplice unitar, fără distincţii, tuturor cererilor de înscriere a drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii, indiferent dacă aceasta a început sub incidenţa Codului civil vechi sau a Codului civil nou.

7. Se mai arată că, potrivit motivării Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19 din 5 octombrie 2015, persoanele ale căror posesii au început anterior intrării în vigoare a noului Cod civil pot uza de normele generale cuprinse în art. 35 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege” Or, nu exista nicio raţiune pentru care unei categorii de persoane îi este deschisă o procedură specială, fiind interzisă recurgerea la procedura generală, potrivit art. 35 teza a două din Codul de procedură civilă, iar altei categorii de persoane îi este deschisă doar procedura generală, neputând apela la procedura specială, prin acest mod de soluţionare a cererilor fiind încălcat şi accesul liber la justiţie.

8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10. Guvernul apreciază, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la efectul deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra cererilor de recurs în interesul legii (spre exemplu Decizia nr. 928 din 16 septembrie 2008 sau Decizia nr. 360 din 25 martie 2010), că susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 61 din Constituţie sunt neîntemeiate.

11. În continuare, arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul în interesul legii, a statuat, prin Decizia nr. 19 din 5 octombrie 2015 (ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 225 din 2 aprilie 2015 - la care instanţa supremă face referire, şi anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 604 din 6 octombrie 2015 - prin care instanţa constituţională a confirmat cele reţinute în Decizia nr. 225 din 2 aprilie 2015 şi a mai reţinut că dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile), că, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 56, art. 76 şi art. 82 din Legea nr. 71/2011, procedura specială reglementată de dispoziţiile art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă în privinţa posesiilor începute anterior intrării în vigoare a noului Cod civil. Mai mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a reţinut, în considerentele Deciziei nr. 19 din 5 octombrie 2015, că aspectele reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 225 din 2 aprilie 2015 referitoare la incidenţa procedurii de înscriere a dreptului de proprietate dobândit în temeiul uzucapiunii, prevăzută la art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă, şi în cazul posesiilor începute anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, sunt de natură să creeze în practică situaţii de aplicare neuniformă şi secvenţială a legii, lăsând la latitudinea fiecărui judecător posibilitatea de a aprecia dacă aplică sau nu o anumită dispoziţie din procedura specială.

12. Guvernul reiterează cele reţinute de instanţa supremă, care a avut în vedere că procedura specială reglementată de art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă nu poate fi aplicată trunchiat, în sensul că instanţa de judecată, în soluţionarea unei cereri întemeiate pe aceste dispoziţii procedurale, nu poate să aleagă între a aplica sau nu o anumită normă şi nu poate atribui hotărârii pronunţate un alt efect decât cel pe care legea îl prevede în mod expres. Fiecare regim juridic de reglementare a uzucapiunii are propria sa logică, iar legiuitorul nu poate distruge această logică, amestecând diverse reguli din diferite legi succesive. De asemenea, instanţa nu se poate substitui legiuitorului şi să creeze un nou regim juridic ad-hoc (lex tertia), deoarece s-ar ajunge la consecinţa inadmisibilă ca organul judiciar să exercite un atribut care nu îi revine, intrând în sfera de competenţă a legislativului.

13. Aşadar, Guvernul opinează, în raport cu raţiunile învederate de instanţa supremă, că susţinerea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate privitoare la afectarea normelor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale apare ca fiind neîntemeiată.

14. În subsidiar, opinează că limitarea domeniului de aplicare a procedurii speciale reglementate de art. 1.050 şi următoarele din Codul de procedură civilă la cererile de înscriere în cartea funciară a drepturilor reale imobiliare dobândite în temeiul uzucapiunii ca urmare a posesiilor începute după intrarea în vigoare a noului Cod civil (soluţie rezultând din interpretarea per a contrario a dispozitivului Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 5 octombrie 2015) constituie o chestiune de interpretare şi aplicare a normelor juridice în cauză, despre care se poate afirma că excedează controlului de constituţionalitate.

15. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, şi care a fost reţinut în Decizia nr. 604 din 6 octombrie 2015.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare şi motivării autoarei excepţiei, îl reprezintă dispoziţiile art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Dispoziţiile legale criticate sunt cuprinse în cartea a VI-a - Proceduri speciale, titlul XII - Procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii din Codul de procedură civilă, respectiv art. 1.050 - Domeniul de aplicare, art. 1.051 - Instanţa competentă. Cuprinsul cererii, art. 1.052 - Procedura de judecată. Căi de atac şi art. 1.053 - înscrierea în cartea funciară a dreptului uzucapat.

19. În legătură cu art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava au învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu examinarea unui recurs în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă raportat la prevederile art. 56, 76 şi 82 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cu referire la aplicabilitatea procedurii speciale de înscriere a drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii, în cazul prescripţiilor achizitive începute şi eventual împlinite înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil.

20. Prin Decizia nr. 19 din 5 octombrie 2015 privind examinarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 7 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii exercitat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Constanţa şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă, a decis următoarele: „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă şi art. 56, art. 76 şi art. 82 din Legea nr. 71/2011 stabileşte că procedura specială reglementată de prevederile art. 1.050- 1.053 din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă în privinţa posesiilor începute anterior intrării în vigoare a Codului civil.

21. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 privind statul român, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului.

22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că are obligaţia de a interveni, ori de câte ori este sesizată, în cazul în care un text legal poate genera interpretări de natură a aduce atingere prevederilor constituţionale (Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, şi Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), obligaţie valabilă şi în ipoteza în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în realizarea atribuţiilor constituţionale prevăzute de art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, a pronunţat o decizie pentru interpretarea şi aplicarea unitară a legii, fie într-un recurs în interesul legii, fie într-o sesizare privind pronunţarea unei hotărâri prealabile asupra unei chestiuni de drept, deoarece „în interpretarea legii, instanţele judecătoreşti, între care şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trebuie să respecte cadrul constituţional, iar sancţionarea depăşirii/încălcării acestuia revine în exclusivitate Curţii Constituţionale” (Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011, şi Decizia nr. 265 din 6 mai 2014).

23. În continuare, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016), în determinarea conţinutului normativ al normei supuse controlului de constituţionalitate, trebuie să ţină seama de modul în care aceasta este interpretată în practica judiciară. Interpretarea legilor este operaţiunea raţională, indispensabilă în procesul aplicării şi respectării acestora, având ca scop clarificarea înţelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar, în procesul de soluţionare a cauzelor cu care au fost învestite, această operaţiune este realizată de instanţele judecătoreşti, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative. Interpretarea astfel realizată indică instanţei constituţionale înţelesul normei juridice supuse controlului de constituţionalitate, obiectivizându-l şi circumscriindu-i conţinutul normativ. Competenţa Curţii Constituţionale este angajată atunci când norma supusă controlului de constituţionalitate este interpretată, în mod continuu, printr-o practică judiciară constantă, prin hotărâri prealabile şi prin hotărâri pronunţate în recursuri în interesul legii sau atunci când există o practică divergentă şi continuă, fără a fi izolată, în care una dintre interpretările date normei în cauză este contrară exigenţelor Constituţiei.

24. Raportat la cauza de faţă, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 225 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 9 iunie 2015, şi Decizia nr. 604 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 17 noiembrie 2015, a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă, dispoziţii care, într-o practică judiciară divergentă, erau considerate ca fiind aplicabile din punct de vedere procedural cu privire la uzucapiunile care au fost începute anterior intrării în vigoare a Codului civil, fără a se aduce în discuţie, în vreun fel sau altul, prin această jurisprudenţă, aplicarea noului Cod civil cu privire la uzucapiunile începute anterior intrării în vigoare a acestuia. Prin urmare, divergenţa jurisprudenţială viza normele de procedură aplicabile uzucapiunilor începute anterior intrării în vigoare a Codului civil. Din moment ce divergenţa jurisprudenţială nu purta asupra acestui aspect, respectiv normele de drept material care guvernează prescripţia achizitivă, care ar fi pus în discuţie respectarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, faptul că unele instanţe considerau că în situaţia respectivă este aplicabilă procedura de la art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă sau acţiunea în constatare nu ridică niciun fel de probleme de constituţionalitate.

25. Curtea a mai reţinut că dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă, în interpretarea reţinută la paragraful 24, nu încalcă nici art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu conţin în sine nicio dispoziţie cu caracter retroactiv, textul urmând a-şi găsi aplicarea de la data intrării în vigoare a legii.

26. Aşadar, Curtea, prin deciziile amintite, a analizat constituţionalitatea dispoziţiilor din Codul de procedură civilă, fără ca, prin aceasta, să se poată limita atributul constituţional al instanţei supreme de a se pronunţa cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a legii.

27. În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunţat Decizia nr. 19 din 5 octombrie 2015 prin care a admis recursul în interesul legii şi, în consecinţă, a decis următoarele: „în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă şi art. 56, art. 76 şi art. 82 din Legea nr. 71/2011 stabileşte că procedura specială reglementată de prevederile art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă în privinţa posesiilor începute anterior intrării în vigoare a Codului civil. “

28 Cu privire la această interpretare dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se aplică aceiaşi parametrii de constituţionalitate. Curtea constată că, în jurisprudenţă sa referitoare la principiul neretroactivităţii legilor, a reţinut că o lege devine obligatorie numai după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, ea rămânând în vigoare până la apariţia unei alte legi care o abrogă în mod explicit sau implicit. Potrivit acestui principiu constituţional, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a noii legi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării acestei legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. A decide că, prin dispoziţiile sale, legea nouă ar putea desfiinţa sau modifica situaţii juridice anterioare, existente ca o consecinţă a actelor normative care nu mai sunt în vigoare, ar însemna să se încalce principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile. Însă legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi,

29. În ceea ce priveşte determinarea situaţiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum şi a celor care vor fi guvernate de noua reglementare, aceasta reprezintă o chestiune de aplicare în timp a legii, de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. Având în vedere scopul instituţiei recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa de a da o anumită interpretare pentru unificarea diferenţelor de aplicare a aceluiaşi text de lege de către instanţele inferioare.

30. Aşadar, prin Decizia nr. 19 din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit, practic, aplicarea normelor procedurale în funcţie de reglementarea de drept material în cauză, sens în care a reţinut că, în cazul în care posesia a început anterior intrării în vigoare a Codului civil, iar acţiunea este introdusă după intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, sub aspect material, sunt aplicabile normele de drept în vigoare la data începerii posesiei, iar, sub aspect procedural, se aplică dispoziţiile generale şi cele vizând procedura contencioasă din Codul de procedură civilă.

31. Prin urmare, Curtea constată că art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 19 din 5 octombrie 2015, nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2).

32. Pronunţându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanţa supremă contribuie la asigurarea supremaţiei Constituţiei şi a legilor, prin interpretarea şi aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul ţării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor. De aceea, este inadmisibil ca persoane aflate în situaţii juridice egale să fie supuse unor reglementări legale diferite.

33. De asemenea, Curtea, în jurisprudenţa sa, a considerat că „Asigurarea caracterului unitar al practicii judiciare este impusă şi de principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deci inclusiv a autorităţilor judecătoreşti, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia şi a aceleiaşi legi soluţiile instanţelor judecătoreşti ar fi diferite şi chiar contradictorii” (a se vedea, în acest, Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 ianuarie 2007).

34. Totodată, nici principiul accesului liber la justiţie nu este încălcat prin interpretarea promovată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât cetăţenii pot uza de procedura în constatare reglementată de art. 35 din Codul de procedură civilă sau de procedura specială reglementată de dispoziţiile legale criticate.

35. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi că este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Astfel, judecătorul spune dreptul pentru soluţionarea unui litigiu, dar numai în formele şi în condiţiile procedurale instituite de lege, astfel încât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi modalităţile instituite de lege. De asemenea. Curtea a mai reţinut că, în instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la justiţie, legiuitorul este ţinut de respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

36. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea, cu privire la critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la art. 61 din Constituţie, reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are, printre altele, competenţa, conferită de art. 514 din Codul de procedură civilă şi de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, de a asigura aplicarea corectă şi unitară a legilor de către toate instanţele. Pentru realizarea acestei competenţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, dezlegarea dată de instanţa supremă problemelor de drept fiind obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Legiuitorul, având în vedere poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sistemul instanţelor judecătoreşti, precum şi rolul său prevăzut în art. 514 din Codul de procedură civilă, a instituit obligativitatea interpretării date de aceasta, în scopul aplicării unitare de către instanţele judecătoreşti a unui text de lege, fără ca, astfel, instanţa supremă să se substituie Parlamentului, unica putere legiuitoare în stat.

37. În continuare, Curtea reţine că, având ca obiect promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, nu se poate considera că decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză ar reprezenta o atribuţie care vizează domeniul legiferării, situaţie în care prevederile art. 61 din Constituţie ar fi încălcate. Din contră, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând reglementările incidente în materia uzucapiunii, efectele hotărârilor pronunţate, precum şi propria sa jurisprudenţă, a dat eficienţă normelor legale criticate. Prin decizia pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, a realizat interpretarea normelor legale criticate, aceasta fiind conformă prevederilor art. 61, precum şi art. 1 alin. (3)-(5) din Constituţie, dând expresie îndatoririi fundamentale înscrise în alin. (5) al acestui text, potrivit căruia „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”..

38. În concluzie, Curtea reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a plasat în interiorul mecanismului constituţional de interpretare a legii, conferit de art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, pronunţând o decizie de interpretare a normelor legale criticate, având ca efect încetarea divergenţelor jurisprudenţiale,

39. Ambele interpretări ce puteau fi date normelor criticate se subsumează cadrului constituţional; faptul că, prin recursul în interesul legii soluţionat de instanţa supremă, s-a îmbrăţişat una dintre acestea, în condiţiile în care cealaltă a fost constatată ca fiind constituţională, nu înseamnă că decizia pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii se poziţionează în afara Constituţiei, ci faptul că, din două soluţii interpretative, deopotrivă constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a ales-o pe cea mai potrivită, ţinând cont de principiile generale care stau la baza uzucapiunii. Aşadar, atât timp cât cele două interpretări se subsumează cadrului constituţional, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa constituţională să opteze, în această marjă a constituţionalităţii ambelor interpretări, pentru cea mai corectă/potrivită soluţie.

40. Din punctul de vedere al exigenţelor constituţionale, interpretările aduse ambelor proceduri sunt deopotrivă constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în virtutea prerogativelor sale de unificare a jurisprudenţei, fiind liberă să aleagă care dintre cele două soluţii jurisprudenţiale este mai bine articulată, mai adaptată realităţilor normative de natură legală, atât timp cât niciuna dintre ele nu ridică probleme de constituţionalitate (a se vedea, cu privire la constituţionalitatea unor soluţii legislative diferite, mutatis mutandis, Decizia nr. 748 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2016, paragraful 27).

41 Prin urmare, nu se poate susţine că ori de câte ori există divergenţă jurisprudenţială se pun probleme de constituţionalitate - soluţiile jurisprudenţiale diferite nu presupun ab initio că o interpretare este constituţională şi alta neconstituţională, din contră, pot exista două sau mai multe interpretări, care nu depăşesc cadrul constituţional, încadrându-se în exigenţele acestuia. Doar dacă una dintre cele două interpretări jurisprudenţiale ar fi fost constatată ca fiind neconstituţională, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu o putea readuce în fondul activ jurisprudenţial şi doar atunci s-ar fi adus în discuţie încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie.

42. Curtea subliniază faptul că, în accepţiunea deciziilor sale, nicicând nu s-a adus în discuţie existenţa sau aplicarea unei lex tertia prin amalgamarea cerinţelor de ordin substanţial între legile sub imperiul cărora a început să curgă uzucapiunea şi Codul civil. Problematica era una strict procedurală, cu privire la legea aplicabilă pentru dobândirea dreptului de proprietate privată prin uzucapiune.

43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Suciu în Dosarul nr. 34.300/300/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 30 mai 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

praf. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 390

din 6 iunie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Clotilde Marie Brigitte Armand în Dosarul nr. 25.597/299/2016 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.159D/2016.

2. La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent-şef referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia.

4. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.168D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Nicolae Costinel State în Dosarul nr. 9.107/318/2016 al Judecătoriei Târgu Jiu - Secţia civilă.

5. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

6. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 1.168D/2016 la Dosarul nr. 1.159D/2016,

7. Partea prezentă, precum şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor.

8. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.168D/2016 la Dosarul nr. 1.159D/2016, care a fost primul înregistrat.

9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia. În acest sens, reiterează motivele care au stat la baza ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum acestea sunt menţionate în concluziile scrise depuse. Totodată, sunt realizate precizări exprese raportate la punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului depuse la dosarul cauzei.

10. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

11. Prin Sentinţa civilă nr. 10.892 din 14 iunie 2016 şi încheierea nr. 3.205 din 15 iunie 2016, pronunţate în dosarele nr. 25.597/299/2016 şi nr. 9.107/318/2016, Judecătoria Sector 1 Bucureşti şi Judecătoria Târgu Jiu - Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Clotilde Marie Brigitte Armand şi de Nicolae Costinel State în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva proceselor-verbale privind stabilirea rezultatelor alegerilor şi atribuirea mandatului de primar al Sectorului 1 Bucureşti, respectiv al Municipiului Târgu Jiu.

12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în esenţă, se arată că este de notorietate că, într-o confruntare electorală, primarul aflat în funcţie are prima şansă într-un sistem cu un singur tur de scrutin; din moment ce textele legale criticate reglementează alegerea într-un singur tur de scrutin, rezultă că are loc o discriminare între titularul curent al funcţiei de primar şi ceilalţi competitori electorali, întrucât are un anume avantaj/ascendent asupra contracandidaţilor săi. În susţinerea acestei afirmaţii este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 2 din 30 iunie 1992, prin care s-a constatat constituţionalitatea limitării dreptului de a candida a prefecţilor şi subprefecţilor în alegerile parlamentare în circumscripţia în care îşi exercită funcţia sau şi-au exercitat-o în ultimele şase luni.

13. Se mai arată că alegerea primarilor prin majoritate relativă, adică într-un singur tur de scrutin, cu excepţia balotajului, a fost legiferată prin Legea nr. 129/2011, iar, în expunerea de motive a acesteia, au fost invocate două motive în susţinerea soluţiei unui singur tur de scrutin, şi anume: egalitatea de tratament şi criza financiară.

14. Cu privire la primul motiv, se apreciază că acesta este unul fals, invocându-se Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.228 din 18 noiembrie 2008. Având în vedere decizia antereferită, autorul excepţiei de neconstituţionalitate concluzionează că modul de alegere a primarului, instituţie de rang constituţional, trebuie să respecte riguros exigenţele Constituţiei, fiind necesară reglementarea alegerii sale în două tururi de scrutin, spre deosebire de alte instituţii, precum cea a preşedintelui Consiliului judeţean, a cărui alegere poate rămâne la latitudinea exclusivă a legiuitorului ordinar, care nu este ţinut de prevederile Constituţiei să o reglementeze într-un fel anume.

15. Cu privire la cel de-al doilea motiv, se arată că motivul conjunctural care justificase soluţia legislativă cuprinsă în Legea nr. 129/2011 a devenit caduc. Cu toate acestea, legiuitorul a preluat în noua reglementare aceeaşi soluţie legislativă a alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin, fără să ofere nicio explicaţie cu privire la aceasta.

16. Se apreciază că, prin alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, nu se asigură reprezentativitatea acestora. Se realizează o paralelă între „instituţiile alese de tip individual”, respectiv Preşedintele României şi primarul, punctându-se faptul că primul este ales în două tururi de scrutin, pentru a se asigura reprezentativitatea sa. Faptul că legiuitorul constituţional a lăsat modalitatea de alegere a primarului la nivelul legislaţiei infraconstituţionale nu înseamnă că legiuitorul infraconstituţional poate adopta orice soluţie în mod discreţionar. Se invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 471 din 14 noiembrie 2013, prin care aceasta a stabilit, în materia referendumului, că majoritatea necesară pentru luarea unei decizii nu poate fi stabilită în mod discreţionar, iar acest considerent se aplică mutatis mutandis în privinţa alegerii primarilor.

17. Se apreciază că instituţia primarului este unul dintre acele organe prin care poporul român îşi exercită suveranitatea, conform art. 2 din Constituţie. Reprezentativitatea acesteia nu poate fi asigurată prin cea mai redusă majoritate posibilă, cea relativă. Se arată că există trei criterii de garantare a reprezentativităţii, respectiv, cvorum de participare peste 50% (30% în materia referendumului); majoritate de vot simplă în primul tur de scrutin şi majoritate simplă în turul al doilea de scrutin, în condiţiile în care în primul tur nu s-a obţinut o asemenea majoritate de vot. Or, niciunul dintre aceste criterii nu se regăseşte în privinţa modului de alegere a primarului, astfel încât nu se asigură reprezentativitatea acestuia. Se ajunge ca un candidat la această funcţie, care nu obţine majoritatea simplă, să înfrângă voinţa majorităţii, din moment ce majoritatea nu l-a votat.

18. Concluzionând, se apreciază că textul legal criticat favorizează primarii în funcţie, impune o ingerinţă excesivă asupra dreptului la vot, din moment ce, prin efectul său, procesul electoral încetează la momentul primului tur de scrutin şi încalcă reprezentativitatea funcţiei, toate acestea echivalând cu încălcarea art. 2, art. 36 alin. (1) şi art. 37 alin. (1) din Constituţie.

19. Judecătoria Sector 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, se arată că sistemul de alegere a primarului într-un singur tur de scrutin cu votul majorităţii relative a cetăţenilor este lipsit de reprezentativitate. Se deschide calea câştigării alegerilor de către un candidat care nu reprezintă interesele comune ale majorităţii persoanelor care s-au prezentat la urne.

20. Astfel, în măsura în care o categorie omogenă şi majoritară de alegători este pusă în situaţia de a alege între doi sau mai mulţi candidaţi având un profil asemănător, şansele ca această categorie de alegători de desemneze un primar scad direct proporţional cu numărul unor astfel de candidaţi înscrişi pe listele electorale şi, ca un corolar al acestei situaţii, în ipoteza în care categoriei minoritare de alegători i se oferă posibilitatea de a alege un singur candidat, şansele acestui candidat de a fi ales primar cresc pe măsură ce electoratul majoritar este tot mai divizat. Astfel, voinţa minoritară va prevala asupra celei majoritare, ceea ce înseamnă că sistemul de alegere reglementat prin norma legală criticată nu are ca efect desemnarea celui mai potrivit şi mai reprezentativ candidat, ci a celui al cărui electorat este mai puţin divizat. Prin urmare, se creează premisele ca administrarea unităţii administrativ-teritoriale să se realizeze de către un candidat ne reprezentativ şi în dezacord cu interesele majorităţii alegătorilor.

21. Având în vedere cele expuse, se apreciază că are loc o încălcare a dreptului de a alege şi a celui de a fi ales, în timp ce principiul autonomiei locale este susceptibil a fi încălcat la rândul său. Se mai propun extinderea controlului de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, în redactarea avută după modificarea acesteia prin Legea nr. 129/2011 şi până la abrogarea sa prin Legea nr. 115/2015.

22. Judecătoria Târgu Jiu apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că organizarea alegerilor într-un singur tur de scrutin nu are ca efect afectarea dreptului de a alege, drept ce nu este condiţionat de manifestarea acestuia în unul sau în două tururi de scrutin. Nu se îngrădeşte nici dreptul de a fi ales ca primar de faptul că legiuitorul a stabilit condiţiile în care se declară ales un primar, respectiv candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

23. Această modalitate de alegere a primarului nu are ca efect lipsirea de reprezentativitate a primarului, ce s-ar constitui implicit într-o încălcare a suveranităţii, în condiţiile în care cetăţeanul are libertatea deplină de a-şi exprima votul, ceea ce înseamnă că reprezentativitatea constituţională a candidatului cu cel mai mare număr de voturi valabil exprimate este asigurată.

24. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

25. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 61 din 14 ianuarie 2010.

26. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctele de vedere exprimate şi reţinute în Decizia nr. 246 din 4 mai 2016 şi Decizia nr. 292 din 11 mai 2016, potrivit cărora dispoziţiile legale sunt constituţionale.

27. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

28. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

29. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 20 mai 2015, având următorul cuprins: „(2) Este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

(3) în caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa doar candidaţii care se află în această situaţie. “

30. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 2 alin. (1) privind suveranitatea, art. 36 alin. (1) privind dreptul de vot, art. 37 alin. (1) privind dreptul de a fi ales şi art. 120 alin. (1) privind principiile de bază ale administraţiei publice locale.

31. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, spre deosebire de situaţiile avute în vedere, spre exemplu, prin Decizia nr. 534 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 31 octombrie 2016, unde excepţia a fost ridicată în etapa acceptării candidaturilor, în prezenta cauză, excepţia a fost ridicată în cadrul judecării contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatului de primar la alegerile locale din 5 iunie 2016. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 este admisibilă, textul legal având legătură cu soluţionarea cauzei, în schimb, art. 101 alin. (3) din lege nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât în niciunul dintre cele două dosare nu s-a adus în discuţie vreo situaţie de balotaj, drept care această excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

32. Curtea reţine că este incontestabil faptul că persoanele care conduc unităţile administrativ-teritoriale, alese prin alegeri libere, periodice şi corecte, în acord cu cerinţele art. 2 alin. (1) din Constituţie, sunt exponenţii suveranităţii poporului, exercitată la nivel naţional sau local. Atât textul art. 2 din Legea fundamentală, cât şi art. 16 alin. (3) şi art. 37 din aceasta nu impun, însă, sub aspectul modalităţii de desfăşurare a alegerilor, niciun fel de sistem electoral. Esenţiale pentru exercitarea suveranităţii naţionale şi respectarea valorilor şi principiilor statului de drept democratic sunt, sub acest aspect, organizarea şi desfăşurarea unor alegeri libere, periodice şi corecte. Legiuitorul constituant nu a impus în corpul Legii fundamentale un anumit sistem electoral, acesta fiind, potrivit art. 73 alin. (3) lit. a), atributul exclusiv al legiuitorului organic. Astfel, prin lege organică, Parlamentul - organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, îşi exprimă opţiunea pentru un anumit sistem electoral şi îl reglementează.

33. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 11 iulie 2012, a statuat că, în principiu, opţiunea pentru un anume tip de scrutin aparţine legiuitorului, soluţie care rezultă din dispoziţiile art. 62 din Constituţie, care obligă la alegerea prin vot a Parlamentului, lăsând legiuitorului posibilitatea de a stabili, prin lege, tipul sistemului electoral, precum şi modalităţile concrete de organizare şi desfăşurare a scrutinului.

34. Prin aceeaşi decizie s-a observat că în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Spre exemplu, prin hotărârile din 2 martie 1987 şi 22 mai 2012, pronunţate în cauzele Mathieu-Mohin and Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 52, şi, respectiv, Scoppola împotriva Italiei (nr. 3), paragrafele 83 şi 84, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul garantat prin art. 3 - Dreptul la alegeri libere, cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu este un drept absolut, iar statele au o marjă largă de apreciere în alegerea sistemului electoral şi a condiţiilor de aplicare a acestuia, fără însă a limita drepturile în discuţie atât de mult încât să afecteze esenţa acestora şi să le golească de conţinut. Dispoziţiile menţionate stabilesc obligaţia statelor contractante de a derula alegeri „libere”, „la intervale rezonabile”, „prin scrutin secret”, „în condiţii care să asigure libera exprimare a voinţei poporului”, fără a impune introducerea unui sistem determinat de vot, cum ar fi votul proporţional sau cel majoritar, cu unul sau două tururi de scrutin (Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 54, sau Hotărârea din 15 martie 2012, pronunţată în Cauza Sitaropoulos şi Giakoumopoulos împotriva Greciei, paragraful 68).

35. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, de asemenea, că există numeroase moduri de a organiza şi de a face să funcţioneze sistemele electorale, după cum se constată existenţa unei multitudini de diferenţe între statele contractante în această materie, datorate evoluţiei lor istorice, diversităţii culturale şi de gândire politică, astfel că fiecare stat va „încorpora” aceste elemente în propria viziune despre democraţie (Hotărârea din 6 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Hirst împotriva Regatului Unit, paragraful 61). Aceeaşi Curte a mai statuat că, pentru a răspunde scopurilor art. 3, orice sistem electoral are a fi apreciat în funcţie de evoluţia politică a unui stat, încât detalii inacceptabile în cadrul unui sistem determinat pot să apară ca justificate în altul, cerinţa esenţială rămânând aceea ca sistemul adoptat să îndeplinească, în esenţă, condiţiile asigurării liberei exprimări a voinţei poporului în alegerea corpului legislativ (Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 54). Astfel, niciuna dintre condiţiile impuse, dacă este cazul, nu trebuie să împiedice libera exprimare a poporului cu privire la alegerea corpului legislativ - cu alte cuvinte, ele trebuie să reflecte sau să nu contracareze preocuparea de a menţine integritatea şi eficienţa unei proceduri electorale ce urmăreşte să determine voinţa poporului prin intermediul sufragiului universal (Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunţată în Cauza Yumak şi Sadak împotriva Turciei, paragraful 109). Această alegere, dictată de considerente de ordin istoric şi politic care îi sunt proprii, ţine în principiu de domeniul de competenţă exclusivă a statului (Hotărârea din 9 aprilie 2002, pronunţată în Cauza Podkolzina împotriva Letoniei, paragraful 34).

36. Desigur că, indiferent de sistemul electoral sau tipul de scrutin pentru care optează legiuitorul, Curtea Constituţională este competentă să se pronunţe dacă sunt respectate, în reglementarea acestora, principiile şi dispoziţiile Constituţiei (Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012). Reglementarea criticată în prezenta cauză, referitoare la numărul tururilor de scrutin prevăzute pentru alegerea primarilor, nu pune însă în niciun fel în discuţie libera exprimare a voinţei poporului în alegerea reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice locale şi nici dreptul de a fi ales. De altfel, şi art. 3 din Primul Protocol adiţional protejează dreptul persoanei de a candida în alegeri în condiţii echitabile şi democratice, indiferent că persoana a câştigat sau pierdut alegerile (Hotărârea din 20 decembrie 2016, pronunţată în Cauza Uspaskich împotriva Lituaniei, paragraful 88).

37. În acest sens, Curtea constată că problema legitimităţii şi reprezentativităţii autorităţilor alese constituie un efect al exprimării libertăţii de voinţă a electoratului, iar textul de lege criticat nu reglementează condiţii cu privire la dreptul de a candida sau limitări în privinţa acestuia, neputându-se, astfel, reţine încălcarea art. 2 alin. (1) din Constituţie referitor la suveranitate. Aspectele de fapt relevate, respectiv absenteism electoral sau câştigarea mandatului cu o majoritate mică raportat la numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, nu pot fi apreciate ca fiind motive de natură să nu asigure reprezentativitatea primarului din moment ce toţi cetăţenii îşi pot exprima dreptul de vot, iar cel mai bine clasat candidat în aceste condiţii va câştiga competiţia electorală.

38. Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu poate cenzura opţiunea legiuitorului pentru un sistem sau altul de vot, care au funcţionat deopotrivă ulterior intrării în vigoare a Constituţiei, fără a releva, în sine, încălcarea vreunui drept constituţional. Astfel cum Curtea a mai reţinut în jurisprudenţa sa, „excedează competenţei sale cenzurarea opţiunii legiuitorului în favoarea unei soluţii legislative sau a alteia, ambele deopotrivă constituţionale” (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 748 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2016, paragraful 27).

39. De asemenea, Curtea reţine că art. 36 alin. (1) din Constituţie nu este incident în cauză, textul legal nereglementând dreptul la vot al cetăţenilor, iar art. 120 alin. (1) din Constituţie nu are, de asemenea, incidenţă în cauză, aspectele criticate nevizând autonomia locală, ci opţiunea pentru un sistem de scrutin sau altul.

40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şt completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Clotilde Marie Brigitte Armand în Dosarul nr. 25 597/299/2016 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti şi de Nicolae Costinel State în Dosarul nr. 9 107/318/2016 al Judecătoriei Târgu Jiu - Secţia civilă.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe judecătoreşti şi constată că dispoziţiile art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sector 1 Bucureşti şi Judecătoriei Târgu Jiu - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 iunie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

praf. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Benke Károly

 

ORDONANŢE ŞI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ

pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2015 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice naţionale, pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană”, în perioada 2014-2020

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. III.5 din Legea nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de emite ordonanţe,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

 

Art. I. - Ordonanţa Guvernului nr. 29/2015 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice naţionale, pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană”, în perioada 2014-2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 august 2015, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/2016, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 10 alineatul (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 10. - (1) Pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-c) şi alin. (2) se aplică următoarele prevederi:”.

2. La articolul 10 alineatul (2), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. d) şi e) şi alin. (3) lit. d) se aplică următoarele prevederi:”.

3. La articolul 11, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(5) La închiderea programului operaţional, dobânda pozitivă rămasă neutilizată în urma efectuării operaţiunilor prevăzute la alin. (2) va fi atribuită programului operaţional în cauză şi va fi declarată Comisiei Europene.”

4. La articolul 11, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:

„(6) Sumele prevăzute la alin. (5) sunt utilizate de către Autoritatea de management în mod proporţional cu bugetul aferent activităţilor desfăşurate de către beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri.”

5. La articolul 16, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 16. - (1) Autorităţile de management ale programelor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) sunt autorizate să încheie contracte/decizii de finanţare a căror valoare poate determina depăşirea sumelor alocate în euro în cadrul programelor obiectivului «Cooperare teritorială europeană», din fonduri externe nerambursabile şi cofinanţare publică, în condiţiile agreate cu statele partenere în program.”

6. La articolul 16, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) În scopul utilizării eficiente a fondurilor publice, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de management, poate dezangaja, în vederea contractării, fondurile rămase neutilizate în urma atribuirii şi/sau finalizării contractelor de achiziţie publică aferente contractelor/deciziilor/acordurilor/ordinelor de finanţare, precum şi fondurile rezultate din recuperarea sumelor aferente proiectelor implementate necorespunzător, conform contractelor în vigoare.”

7. După articolul 18 se introduc trei noi articole, articolele 181-183, cu următorul cuprins:

„Art. 181. - (1) în cazul în care România, în calitate de stat membru pe al cărui teritoriu este situat beneficiarul partener, restituie de la bugetul de stat la bugetul general al Uniunii Europene sume pentru acoperirea fondurilor europene considerate plătite necuvenit ca urmare a constatării, în cadrul proiectelor, a unor nereguli, altele decât cele constatate prin notele de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, procesele-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, procesele-verbale de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzilor datorate, aceasta solicită liderilor de proiect/partenerilor din România restituirea sumelor respective. Solicitarea de restituire a sumelor datorate se realizează de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

(2) în vederea recuperării sumelor plătite de la bugetul de stat, în condiţiile alin. (1), debitorul va fi notificat cu privire la obligaţia efectuării plăţii acestor sume. Recuperarea se realizează de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

(3) Dacă beneficiarii parteneri din România nu restituie Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene sumele prevăzute la alin. (2), în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării notificării, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene emite decizii de recuperare a debitului, prin care se individualizează sumele de restituit, în condiţiile prevederilor alin. (4) şi (5).

(4) în cadrul deciziei de recuperare a debitului aferent fondurilor Uniunii Europene, debitul va fi exprimat atât în euro, cât şi în moneda naţională, iar conversia se efectuează conform regulilor stabilite în fiecare program.

(5) Decizia de recuperare a debitului constituie titlu de creanţă şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în titlul de creanţă se indică şi contul în care beneficiarul trebuie să efectueze plata.

(6) Debitorii au obligaţia efectuării plăţii sumelor stabilite prin decizia de recuperare a debitului, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.

(7) Titlul de creanţă prevăzut la alin. (5) se comunică debitorului în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data emiterii.

(8) împotriva titlului de creanţă se poate depune contestaţie, în termen de 45 de zile de la data comunicării acestuia, care se depune la autoritatea publică emitentă.

(9) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă nu suspendă executarea titlului de creanţă.

(10) Titlul de creanţă constituie titlu executoriu la împlinirea termenului prevăzut la alin. (6).

(11) Pentru neachitarea la termen a obligaţiilor stabilite prin titlul de creanţă, debitorul datorează o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate, potrivit alin. (15), la soldul rămas de plată al creanţei bugetare, începând cu prima zi după expirarea termenului de plată prevăzut de alin. (6), până la data stingerii acestora.

(12) în cazul nerecuperării sumelor stabilite conform prevederilor alin. (2), la expirarea termenului prevăzut la alin. (6), Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene transmite titlurile executorii, împreună cu dovada comunicării acestora, organelor fiscale competente din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care vor efectua procedura de executare silită, precum şi procedura de compensare potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

(13) Recuperarea sumelor prevăzute la alin. (2) prin executare silită, în temeiul titlurilor executorii, se efectuează în conturile indicate de organele fiscale competente. Sumele recuperate prin executare silită, precum şi sumele stinse prin compensare se virează de îndată de către organele fiscale în conturile indicate în titlul de creanţă.

(14) în vederea încasării de la debitor a dobânzii prevăzute la alin. (11), Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene are obligaţia de a calcula cuantumul acesteia şi de a emite decizia de stabilire a dobânzii, care constituie titlu de creanţă. Dispoziţiile alin. (5)-(10) şi (12) sunt aplicabile în mod corespunzător.

(15) Rata dobânzii datorate este rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data comunicării deciziei de recuperare a debitului.

(16) Sumele reprezentând dobânzi datorate pentru neachitarea la termen a obligaţiilor prevăzute în titlul de creanţă se virează conform prevederilor alin (5) sau alin. (13), după caz.

Art. 182. - (1) Pentru continuarea asigurării sumelor necesare finanţării programelor Interreg V-A România-Bulgaria şi Interreg V-A România-Ungaria, în situaţia indisponibilităţii fondurilor externe ca urmare a rambursării parţiale a plăţilor intermediare de către Comisia Europeană conform art. 130 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, Autoritatea de management şi Autoritatea naţională au obligaţia asigurării acestor sume din bugetul propriu, proporţional cu bugetul aferent activităţilor desfăşurate de partenerii români, bulgari sau unguri, aşa cum sunt acestea prevăzute în contractele de finanţare.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) sunt transferate în euro de către Autoritatea de management către beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri români şi se regularizează din instrumente structurale primite de la Comisia Europeană, după plata diferenţei aferente plăţilor intermediare în conformitate cu art. 139 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013.

(3) Regularizarea prevăzută la alin. (2) se realizează de către Autoritatea de management prin virarea echivalentului în lei la bugetul de stat al sumei totale transferate în euro către beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri români, la poziţii bugetare distincte de venituri pentru sumele provenite din finanţarea anului curent şi pentru sumele provenite din finanţarea anilor precedenţi, pe codul de identificare fiscală al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

(4) Sumele aferente fondurilor externe nerambursabile necesare continuării finanţării proiectelor se transferă de către Autoritatea naţională din statul partener într-un cont în euro al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi se plătesc de către Autoritatea de management către beneficiarii lideri/beneficiarii partenerii bulgari şi unguri.

(5) Sumele prevăzute la alin. (4) se regularizează de către Autoritatea de management prin virarea sumei în euro, utilizată pentru plata beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri bulgari şi unguri, din sumele primite de la Comisia Europeană după plata diferenţei aferente plăţilor intermediare în conformitate cu art. 139 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, în contul indicat de Autoritatea naţională din statul partener.

Art. 183. - (1) Pentru continuarea asigurării sumelor necesare finanţării Programului INTERREG IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia, în situaţia indisponibilităţii fondurilor externe ca urmare a rambursării parţiale a plăţilor intermediare de către Comisia Europeană, conform art. 46 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 447/2014 al Comisiei privind normele specifice de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 231/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unui instrument de asistenţă pentru preaderare (IPA II), Autoritatea de management are obligaţia asigurării acestor sume din bugetul propriu pentru beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri români.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) sunt transferate în euro de către Autoritatea de management către beneficiarii lideri/beneficiarii partenerii români şi se regularizează din instrumentele structurale primite de la Comisia Europeană, după plata diferenţei aferente plăţilor intermediare.

(3) Regularizarea prevăzută la alin. (2) se realizează de către Autoritatea de management prin virarea echivalentului în lei la bugetul de stat al sumei totale transferate în euro către beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri români, la poziţii bugetare distincte de venituri pentru sumele provenite din finanţarea anului curent şi pentru sumele provenite din finanţarea anilor precedenţi, pe codul de identificare fiscală al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.”

Art. II. - Ordonanţa Guvernului nr. 29/2015 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice naţionale, pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană”, în perioada 2014-2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 august 2015, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/2016, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea prin lege a acesteia, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Ministrul finanţelor publice,

Sirma Caraman,

Ionuţ Mişa

secretar de stat

Ministrul afacerilor externe,

Ministrul delegat pentru fonduri europene,

Teodor-Viorel Meleşcanu

Rovana Plumb

Ministrul delegat pentru afaceri europene,

 

Victor Negrescu

 

Bucureşti, 4 august 2017.

Nr. 8.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 18 ianuarie 2017, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 16, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 16. - (1) Numărul total de posturi pentru Ministerul Educaţiei Naţionale este de 509, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.”

2. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.

3. La anexa nr. 6, la nota de subsol, litera b) va avea următorul cuprins:

,,b) Numărul maxim de posturi pentru unităţile din subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, este de 1.333.”

Art. II. - (1) în termen de maximum 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Autoritatea de management pentru Programul operaţional Capital uman preia activităţile specifice închiderii de program 2007-2013 de la structura din cadrul Centrului Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic care asigură îndeplinirea funcţiei de Organism intermediar pentru Programul operaţional sectorial Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013.

(2) în termenul prevăzut la alin. (1), structura care îndeplineşte funcţia de Organism intermediar pentru Programul operaţional sectorial Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013, din cadrul Centrului Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic, se desfiinţează.

Art. III. - Încadrarea în numărul de posturi şi în noua structură organizatorică se realizează în termen de minimum 30 de zile şi maximum 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, cu respectarea termenelor şi procedurilor aplicabile fiecărei categorii de personal.

 

PR1M-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei naţionale,

Liviu-Marian Pop

p. Ministrul finanţelor publice,

Daniela Pescaru,

secretar de stat

p. Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Teiu Păunescu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 20 iulie 2017.

Nr. 518.

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 26/2017)

 

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

a Ministerului Educaţiei Naţionale

 

 

 

 

 

 

 

MINISTRU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DIRECŢIA COORDONARE

STRATEGICA

 

DIRECŢIA GENERALĂ MANAGEMENT STRATEGIC ŞI POLITICI PUBLICE

 

 

 

 

 

 

DIRECŢIA GENERALA INSPECŢIE  ŞI CONTROL

 

 

 

DIRECŢIA INSPECŢIE ŞCOLARĂ ŞI EVALUARE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

BIROUL DE COMUNICARE

 

 

 

CORPUL DE CONTROL *)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

COMPARTIMENTUL AUDIT INTERN

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMAŢII CLASIFICATE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SECRETAR DE STAT

 

SECRETAR DE STAT

 

 

 

 

SECRETAR DE STAT

 

SECRETAR DE STAT

 

SECRETAR DE STAT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SECRETAR GENERAL

 

SECRETAR GENERAL ADJUNCT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A

 

 

 

 

B

 

 

 

C

 

 

 

D

 

 

E

 

F

 

 

G

 

 

 

 

H

 

 

 

I

 

J

 

K

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A1

 

A2

 

A3

 

B1

 

B2

 

C1

 

C2

 

D1

 

D2

 

E1

 

F1

 

G1

 

G2

 

H1

 

H2

 

H3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A. DIRECŢIA GENERALĂ ÎNVĂŢĂMÂNT UNIVERSITAR

A1. DIRECŢIA GUVERNANTA INSTITUŢIILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR

A2. DIRECŢIA MANAGEMENTUL PROGRAMELOR UNIVERSITARE

A3. CENTRUL NAŢIONAL DE RECUNOAŞTERE SI ECHIVALARE A DIPLOMELOR*)

B. DIRECŢIA GENERALĂ EDUCAŢIE TIMPURIE, ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR ŞI GIMNAZIAL

B1. DIRECŢIA EDUCAŢIE TIMPURIE

B2. DIRECŢIA ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR ŞI GIMNAZIAL

C. DIRECŢIA GENERALA ÎNVĂŢĂMÂNT SECUNDAR SUPERIOR ŞI EDUCAŢIE PERMANENTĂ

C1. DIRECŢIA ÎNVĂŢĂMÂNT LICEAL SI PROFESIONAL C2. DIRECŢIA ÎNVĂŢARE PE TOT PARCURSUL VIEŢII

D. DIRECŢIA GENERALĂ MINORITĂŢI ŞI RELAŢIA CU PARLAMENTUL

D1. DIRECŢIA MINORITĂŢI

D2. DIRECŢIA RELAŢIA CU PARLAMENTUL SI PARTENERII SOCIALI

E. DIRECŢIA GENERALĂ ECONOMICĂ

E1. DIRECŢIA FINANCIAR CONTABILITATE

F. DIRECŢIA GENERALĂ RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI AFACERI EUROPENE

F1. DIRECŢIA AFACERI EUROPENE

G. DIRECŢIA GENERALĂ JURIDIC

G1. DIRECŢIA CONTENCIOS

G2. DIRECŢIA AVIZARE ACTE NORMATIVE ŞI PERSONAL

H. DIRECŢIA GENERALĂ INFRASTRUCTURĂ

H1. DIRECŢIA ADMINISTRATIV ŞI ACHIZIŢII

H2. DIRECŢIA PATRIMONIU ŞI INVESTIŢII

H3. DIRECŢIA TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI ŞI COMUNICAŢIEI

I. UNITATEA DE MANAGEMENT AL PROIECTELOR CU FINANŢARE EXTERNĂ**)

J. UNITATEA DE MANAGEMENT AL PROIECTELOR PENTRU MODERNIZAREA REŢELEI ŞCOLARE SI UNIVERSITARE**)

K. UNITATEA DE IMPLEMENTARE A PROIECTELOR FINANŢATE DIN FONDURI STRUCTURALE*)

L. OI POCU*)


*) Funcţionează la nivel de direcţie

**) Funcţionează la nivel de direcţie şi numărul de posturi nu este cuprins în numărul maxim de posturi aprobat.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

pentru închiderea vechilor evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară, cu privire la imobilele situate în sectoarele cadastrale nr. 1, 2 şi 3 din unitatea administrativ-teritorială Gura Şuţii, judeţul Alba

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (2) lit. p) şi art. 15 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicata, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin

Art. 1. - Se declară închise vechile evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară cu privire la imobilele situate în sectoarele cadastrale nr. 1,2 şi 3 din unitatea administrativ-teritorială Gura Şuţii, judeţul Alba, ca urmare a finalizării lucrărilor sistematice de cadastru şi deschiderii noilor cărţi funciare.

Art. 2. - (1) De la data deschiderii cărţilor funciare din oficiu orice alte evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară se înlocuiesc, pentru sectoarele din unitatea administrativ-teritorială prevăzută la art. 1, cu planul cadastral şi noile cărţi funciare.

(2) Vechile evidenţe se păstrează în arhiva biroului teritorial şi pot fi consultate pentru istoric.

(3) Identificarea şi numerotarea imobilelor cuprinse în titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar sau alte acte de proprietate, planuri şi alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare realizării cadastrului şi deschiderii noilor cărţi funciare, pe sectoarele din unitatea administrativ-teritorială prevăzută la art. 1, îşi pierd valabilitatea.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 26 iulie 2017.

Nr. 1.033.

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

pentru abrogarea Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 280/2017 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în unitatea administrativ-teritorială Belciugatele, judeţul Călăraşi

 

În temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. I. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 280/2017 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în unitatea administrativ-teritorială Belciugatele, judeţul Călăraşi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 16 martie 2017.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Ileana Spiroiu

 

Bucureşti, 31 iulie 2017.

Nr. 1.089.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

 

ORDIN

privind declaraţiile fiscale care se transmit obligatoriu prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanţă

 

În temeiul prevederilor art. 103 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. 1. - Următoarele declaraţii fiscale se transmit obligatoriu electronic, prin intermediul internetului, pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală:

a) 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de Stat”, cod 14.13 01 99/bs;

b) 101 „Declaraţie privind impozitul pe profit”, cod 14.13.01.04;

c) 120 „Decont privind accizele”, cod 14.13.01.03;

d) 205 „Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă, veniturile din jocuri de noroc şi câştigurile/pierderile din investiţii, pe beneficiari de venit”, cod 14.13.01.13/1;

e) 207 „Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenţi”, cod 14.13.01.13/v.n;

f) 208 „Declaraţie informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal”, cod 14.13.01.13/10i;

g) 300 „Decont de taxă pe valoarea adăugată”, cod 14.13.01.02;

h) 301 „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”, cod 14.13.01.02/s;

i) 307 „Declaraţie privind sumele rezultate din ajustarea/ corecţia ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”, cod 14.13.01.02/t.a;

j) 311 „Declaraţie privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a)-e). lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”, cod:14.13.01.02/c.a.

k) 390 VIES „Declaraţie recapitulativă privind livrările/ achiziţiile/prestările intracomunitare” cod 14.13.01.02/r;

l) 394 „Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA” cod 14.13.01.02/f;

m) 710 „Declaraţie rectificativă”, cod 14.13.01.00/r.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică începând cu declararea obligaţiilor fiscale aferente lunii ianuarie 2018.

Art. 3. - Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generala de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi unităţile fiscale subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Mirela Călugăreanu

 

Bucureşti, 2 august 2017.

Nr. 2.326.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.