MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 1015/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 1015         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 21 decembrie 2017

 

SUMAR

 

DECRETE

 

1.185. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

1.186. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

1.187. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

1.188. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 569 din 19 septembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite

 

Decizia nr. 671 din 24 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (4) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

722. - Decizie privind numirea domnului Octavian Ilişoi în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

134. - Ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 113/2008 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial în unităţile de prelucrare, procesare, depozitare, transport, valorificare şi comercializare a produselor şi subproduselor alimentare de origine nonanimală

 

135. - Ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor privind modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 64/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unităţile care produc alimente de origine animală

 

174. - Decizie a preşedintelui Autorităţii pentru Reformă Feroviară privind stabilirea valorilor unitare anuale ale compensaţiei pentru serviciul public de călători în anul 2017

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

16. - Regulament pentru modificarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 9/2016 privind regimul şi principiile aferente remunerării personalului Autorităţii de Supraveghere Financiară

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

27. - Circulară privind ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii constituite în lei şi în dolari S.U.A. începând cu perioada de aplicare 24 noiembrie-23 decembrie 2017

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.224/2017,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Doamna Liliana Misirgic, judecător la Judecătoria Sighişoara, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 20 decembrie 2017.

Nr. 1.185.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.177/2017,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. -- Doamna Maria-Claudia Amariei, judecător la Judecătoria Răducăneni, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 20 decembrie 2017.

Nr. 1.186.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.174/2017,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - La data de 1 februarie 2018, doamna judecător Viorica Olariu, preşedintele Secţiei civile a Curţii de Apel laşi, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării,

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 20 decembrie 2017,

Nr. 1.187.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.234/2017,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - La data de 1 ianuarie 2018, doamna Gabriela Lenghel, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, delegată în funcţia de procuror la Serviciul Teritorial Galaţi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 20 decembrie 2017.

Nr. 1.188.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 569

din 19 septembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. În Dosarul nr. 26.700/197/2016 al Judecătoriei Braşov. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.378D/2Q17.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită,

3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.837D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S,A. În Dosarul nr. 15.941/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă.

4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 1.837D/2017 la Dosarul nr. 1.378D/2Q17, care a fost primul înregistrat. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea celor două dosare.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că instanţa constituţională s-a pronunţat în prealabil asupra unor critici similare celor formulate în prezentele dosare şi, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba soluţiile adoptate de Curte, se impune menţinerea jurisprudenţei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin încheierea din 13 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 26.700/197/2016, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. Într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei referitoare la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea nr. 77/2016.

8. Prin Sentinţa civilă nr. 15.941 din 4 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 15.941/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. Într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei referitoare la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea nr. 77/2016.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii arată, în esenţă, că se încalcă principiile previzibilităţii şi accesibilităţii legii, întrucât i se impune creditorului ipotecar să accepte bunul în orice condiţii, cu efect liberatoriu, sub sancţiunea pronunţării împotriva sa a unei hotărâri judecătoreşti care să confirme transferul dreptului de proprietate în patrimoniul său. Se mai arată că legiuitorul modifică destinaţia bunului, afectat iniţial garantării executării unui contract de credit, în bun ce serveşte ca mijloc de plată cu efect liberatoriu. În plus, Legea nr. 77/2016 nu menţine, pe întreaga perioadă a derulării contractului de credit, efectele prevăzute de părţi sau care ar fi putut fi prevăzute la încheierea acestuia. Art. 3 din Legea nr. 77/2016 dispune că dispoziţiile sale derogă de la Codul civil, fără a se indica expres textul/articolul de la care se derogă. În sfârşit, întrucât regimul juridic general al proprietăţii trebuie să fie reglementat, potrivit Constituţiei, prin lege organică, şi dispoziţiile derogatorii de la acest regim trebuie să fie reglementate prin lege organică, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul Legii nr. 77/2016.

10. Cu privire la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, arată că, întrucât modalitatea de rambursare, prin plata ratelor creditului, este un element asupra căruia părţile contractului cad de acord, obligatoriu şi definitiv, la momentul încheierii acestuia, aceasta reprezintă o situaţie juridică consumată la momentul încheierii contractului. De aceea nu se poate susţine că părţile realizează un nou acord cu fiecare plată a ratei de credit. Autorii arată că dispoziţiile Legii nr. 77/2016 sunt neconstituţionale, întrucât acestea sunt aplicabile contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a legii, precum şi executărilor silite demarate anterior acestui moment, indiferent de stadiul lor. Se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la deciziile nr. 713 din 4 decembrie 2014 şi nr. 745 din 3 noiembrie 2015, prin care instanţa constituţională a constatat încălcarea principiului neretroactivităţii în cazul unor dispoziţii legale care prevedeau, în mod similar, aplicarea lor şi actelor juridice în curs, încheiate anterior intrării în vigoare a legii noi. Prin aplicarea retroactivă a dispoziţiilor legale, autorii excepţiei consideră că este tratată în mod discriminatoriu faţă de consumatorii care au încheiat contracte de credit garantate cu ipotecă, întrucât noua lege pune creditorul într-o poziţie de inferioritate, câtă vreme transferul dreptului de proprietate nu este condiţionat de acordul creditorului pentru dobândirea imobilului. Consumatorului i se recunoaşte dreptul absolut de a se libera de datorie prin simplul transfer al imobilului constituit drept garanţie, fără a ţine cont de interesul şi opţiunea creditorului, ceea ce plasează într-o poziţie privilegiată debitorul, cu nesocotirea dispoziţiilor constituţionale.

11. În continuare se mai arată că, la data încheierii contractului, legislaţia nu prevedea ca modalitate alternativă de stingere a obligaţiei darea în plată. Din acest motiv, o intervenţie ulterioară a legiuitorului, în sensul obligării creditorului de a accepta darea în plată a imobilului ce face obiectul garanţiei, înşală aşteptarea legitimă a creditorului de la momentul încheierii contractului şi este, ca atare, retroactivă.

12. Din perspectiva dreptului fundamental de proprietate se susţine că acesta este în mod evident limitat, întrucât statul intervine în acordul de voinţă deja exprimat cu privire la stingerea împrumutului. Prin dispoziţiile criticate este afectat dreptul de proprietate al creditorului asupra sumelor de bani acordate cu titlu de împrumut, sume care nu se vor mai restitui în integralitate ca urmare a aplicării Legii nr. 77/2016. Or, autorii excepţiei arată că deţin un drept de proprietate asupra întregii sume acordate cu titlu de împrumut, iar dispoziţiile legale prin care se prevede recuperarea creanţei numai în limita valorii imobilului adus garanţie şi supus transferului forţat de proprietate echivalează cu o expropriere, câtă vreme nu se va recupera toată suma acordată. Această expropriere nu se produce în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, întrucât pierderea dreptului de proprietate asupra creanţei nu este compensată de o prealabilă şi dreaptă despăgubire, iar această pierdere nu operează pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii.

13. Autorii excepţiei mai arată că scopul urmărit de legiuitor - degrevarea de datorii a unei categorii limitate de debitori din contractele de credit bancar - nu constă în satisfacerea unui interes general. Se susţine că legea criticată nu respectă condiţia referitoare la necesitatea restrângerii exerciţiului dreptului de proprietate, întrucât legiuitorul avea la dispoziţie instituţia juridică a impreviziunii, mai puţin restrictivă în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de proprietate privată. Cu referire la încălcarea principiului proporţionalităţii, autorii susţin că nu există o justificare raţională pentru stabilirea unui tratament juridic identic pentru situaţii diferite, cu efectul instituirii unei poveri excesive asupra creditorului. Tratamentul juridic al debitorilor care se pot prevala de dispoziţiile legii criticate este identic, atâta vreme cât aceasta nu stabileşte criterii de diferenţiere a debitorilor care se află în imposibilitate de plată faţă de cei care nu se află în această situaţie. Consecinţa unei asemenea omisiuni este că banca este obligată să suporte, în mod nejustificat, atingerile aduse dreptului său de proprietate generate de liberarea de datorie, inclusiv a debitorilor care nu se află în imposibilitate efectivă de plată.

14. Deşi accesul liber la o activitate economică şi libera iniţiativă sunt garantate prin Constituţie, dispoziţiile legale criticate limitează această garanţie sub două aspecte. Operaţiunile de creditare, care reprezintă unele dintre activităţile principale ale autorilor excepţiei, sunt limitate sub aspectul operaţiunilor de recuperare a sumelor acordate, în baza cărora au fost întocmite planurile de profitabilitate, cu atât mai mult cu cât legea afectează contractele şi executările anterioare intrării sale în vigoare. Cel de-al doilea aspect vizează transformarea forţată a creditorului într-un vehicul imobiliar, deşi nu a exprimat liber o astfel de iniţiativă economică. Banca nu are ca obiect principal de activitate desfăşurarea activităţilor comerciale privitoare la imobile, iar prin transferul forţat al proprietăţii asupra imobilelor va fi obligată să desfăşoare această activitate neprevizionată.

15. Autorii excepţiei mai susţin că prevederile art. 4 şi art. 7 alin. (1) din lege contravin normelor constituţionale cuprinse în art. 21 şi art. 53, întrucât instituţiei de credit îi este îngrădit dreptul la un proces echitabil şi nu i se asigură accesul liber la justiţie, având în vedere că îi este limitat în mod nejustificat dreptul de a contesta aspectele legate de starea curentă a bunului dat în plată, a culpei debitorului în diminuarea imobilului ipotecat sau a stării de necesitate învederate de debitor pentru parcurgerea procedurii de dare în plată.

16. În fine, se mai arată că, potrivit domeniului de reglementare al legii, aceasta se aplică şi în cazul contractelor de credit de consum referitoare la bunuri imobile rezidenţiale care intră în sfera de reglementare a Directivei 2014/17/UE. Potrivit art. 23 din Directiva 2014/17/UE, statele membre pot să reglementeze un cadru legal care să asigure cel puţin dreptul consumatorului de a converti contractul de credit într-o monedă alternativă, în condiţii specificate, sau să fie în vigoare alte aranjamente pentru â limita riscul ratei de schimb valutar. Cu toate acestea, în art. 23 alin. (5) din Directiva 2014/17/UE se prevede în mod clar că astfel de reglementări nu pot fi aplicate cu efect retroactiv. În acelaşi sens dispune şi art. 43 din Directivă, dispoziţiile fiind clare, în sensul stabilirii aplicării lor doar pentru viitor, neputând fi aplicate cu efect retroactiv, ci doar contractelor de credit încheiate după data de 21 martie 2016. Din această perspectivă este evidentă contradicţia dintre reglementarea europeană şi cea naţională.

17. Pentru toate argumentele expuse, autorii excepţiei susţin încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (2), art. 45, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. b) şi art. 148 din Constituţie, precum şi a dispoziţiilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale.

18. Judecătoria Braşov şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

19. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

20. Guvernul a formulat punctul său de vedere, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.378D/2017, în sensul respingerii criticilor de neconstituţionalitate, ca neîntemeiate, respectiv inadmisibile, în acord cu jurisprudenţa instanţei constituţionale, şi anume Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016.

21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Dispoziţiile legale criticate punctual au următorul cuprins:

- Art. 1 alin. (3): „Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.”;

- Art. 3: „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul dea i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la alt. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.”;

- Art. 4: „(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit fi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. i alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă:

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

(2) în situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului,

- Art. 6: „(1) De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor; precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari.

(2) în situaţia admiterii definitive a contestaţiei prevăzute la art. 7, creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât şi împotriva altor garanţi personali sau ipotecari.

(3) Demersurile prevăzute la art. 5 şi art. 7-9 pot fi întreprinse şi de codebitori, precum şi de garanţii personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi.

(4) Acţiunea în regres împotriva debitorului principal va putea fi formulată numai după stingerea integrală a datoriei izvorând din contractul de credit, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.”;

- Art. 7: (1) în termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.

(2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea pârtilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul.

(3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin, (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate.

(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.

(5) în situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.

(6) în termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată. “;

- Art. 8: (1) în situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor.

(2) Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părţilor, de către judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază debitorul.

(3) Până la soluţionarea definitivă a cererii prevăzute la alin. (1) se menţine suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.

(4) Acţiunea prevăzută de prezentul articol este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

(5) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.

- Art. 10: „(1) La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.

(2) De dispoziţiile prezentului articol beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal.

- Art. 11: „în vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.”

24. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 care consacră principiul egalităţii în drepturi, art. 21 referitor la liberul acces la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 alin. (2) care consacră dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 referitor la condiţiile pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale, art. 135 referitor la economie, art. 136 alin. (5) privind proprietatea privată şi în art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale.

25. În prezentele cauze, Curtea constată că, în ceea ce priveşte o parte dintre dispoziţiile legale criticate, nu sunt respectate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei[...J”, precum şi din dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”.

26. Astfel, Curtea reţine, ca element comun situaţiei de fapt din cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea în prezentele dosare, faptul că toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autoarele excepţiei au invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze, în mod distinct, la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv aceea care vizează aplicabilitatea noului Cod civil [„Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare7 şi cea care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiţii, instanţa de contencios constituţional va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016.

27. Faptul că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea în prezentul dosar au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a două a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Curtea reţine că, potrivit primei teze a acestuia, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a două teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a două din Legea nr. 77/2016 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016.

28. În continuare, Curtea constată că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, a reţinut că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai reţinut că, în cazul în care instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste dispoziţii legale ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5), în componenta sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.

29. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”, faptul că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a constatat că prevederile menţionate în prealabil sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească, în condiţiile manifestării opoziţiei creditorului, poate şi trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare, precum şi faptul că decizia precitată a fost pronunţată ulterior datei la care a fost sesizată Curtea Constituţională în dosarele conexate în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la prevederile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 va fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

30. Soluţia respingerii ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4 şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 este valabilă şi în condiţiile în care, în prezentele cauze, acestea sunt criticate şi din perspectiva altor standarde constituţionale decât cele prin raportare la care Curtea a reţinut neconstituţionalitatea lor, dar care au fost avute în vedere de instanţa constituţională în considerentele Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, respectiv dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44,45,53, art. 135 alin. (2) lit. b) referitor la economie şi în art. 148 din Constituţie. Curtea a reţinut conformitatea dispoziţiilor art. 3, 4, 8 şi 11 din Legea nr. 77/2016 cu normele fundamentale mai sus menţionate, precum şi lipsa incidenţei dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. Plecând de la această constatare şi în urma examinării criticilor formulate de autoarele excepţiei din perspectiva acestor dispoziţii constituţionale, apreciem că se impune menţinerea soluţiei pronunţate în prealabil. De altfel, jurisprudenţa ulterioară a Curţii a confirmat această soluţie (de exemplu, Decizia nr. 696 din 24 noiembrie 2016 sau Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017).

31. Astfel, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că „Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează.” [paragraful 115].

32. Cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituţie referitor la principiul egalităţii, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa constantă, potrivit căreia noţiunea fundamentală de egalitate în faţa legii nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferenţiat unor situaţii distincte este discriminatorie. Dimpotrivă, în acest fel se asigură deplina respectare a acestui principiu constituţional fundamental. Astfel, în Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005, Curtea a precizat că „Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi, deci, instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contram, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat”. Cu referire la criticile autoarelor excepţiei, Curtea reţine că deosebirile obiective dintre categoria profesioniştilor şi cea a consumatorilor suni suficient de relevante şi semnificative încât să justifice opţiunea legiuitorului de a le aplica un regim juridic distinct.

33. Cu referire la criticile prevederilor Legii nr. 77/2016 formulate din perspectiva art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, Curtea reţine, în plus faţă de ceea ce reiese din motivarea Curţii din Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că însuşi textul art. 45 din Constituţie dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii - legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cele ale liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit, în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.” [paragraful 16].

34. Prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017, Curtea constată că, reglementând procedura darii m plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată, care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Mai mult, Curtea a reţinut că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului, în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016.

35. Cu privire la invocarea art. 148 din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că, în cauzele deduse judecăţii, prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 148 nu au incidenţă în cauză.

36. În fine, referitor la prevederile art. 11 teza întâi prin raportare la celelalte dispoziţii ale Legii nr. 77/2016 criticate în prezenta cauză, respectiv dispoziţiile art. 1, art. 5, art. 6 alin. (1) şi art. 10, Curtea reţine că toate considerentele anterioare sunt aplicabile mutatis mutandis. În plus, reiterează cele reţinute în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 cu privire la criticile aduse din perspectiva art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată: „Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19), a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind, astfel, nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde expres, în cadrul alin. (1), o dispoziţie specială în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea^ unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiţii, Curtea reţine că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie; însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condiţiile exercitării sale cu bună-credinţă (a se vedea, mutatis mutandis. Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59-60). Dreptul de proprietate al instituţiilor de credit nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate”. Curtea va respinge, prin urmare, ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziţii legale,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a două din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. În Dosarul nr. 26.700/197/2016 al Judecătoriei Braşov şi de Societatea Bancpost - S.A. În Dosarul nr. 15.941/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă.

2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi ale art. 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe.

3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe, şi constată că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Braşov şi Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 19 septembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 671

din 24 octombrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (4) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia-Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Anca Marina Hanganu, Dan-Paul Sădeanu, Constanţa Sădeanu, Mihail Sădeanu, Marius Salvator Bratu şi Rodica Emilia Popa în Dosarul nr. 15.975/212/2015 al Judecătoriei Constanţa şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.083D/2016 al Curţii Constituţionale.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 5 octombrie 2017, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul prevederilor art. 57, art. 58 alin. (3) şi art. 76 din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 17 octombrie 2017 şi a dispus efectuarea unei adrese către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în vederea obţinerii de informaţii suplimentare. La data de 27 octombrie 2017, în temeiul prevederilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 24 octombrie 2017, când a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

3. Prin Decizia civilă nr. 600 din 20 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 15.975/212/2015, Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (4) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Anca Marina Hanganu, Dan-Paul Sădeanu, Constanţa Sădeanu, Mihail Sădeanu, Marius Salvator Bratu şi Rodica Emilia Popa într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea cererii formulate în faţa Judecătoriei Constanţa pentru aplicarea de penalităţi în sarcina Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanţa şi a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanţa pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa prin care Judecătoria Constanţa a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra unui teren şi de obţinere de despăgubiri băneşti potrivit prevederilor titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi a obligat, totodată, entităţile menţionate la întocmirea documentaţiei în vederea acordării despăgubirilor, pe care să o înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Curtea Constituţională a fost sesizată de Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă, care a soluţionat calea de atac împotriva încheierii prin care Judecătoria Constanţa, apreciind că textul de lege criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât atribuţia conferită de legiuitor Comisiei judeţene de fond funciar de a propune Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor soluţionarea cererilor de retrocedare prin acordarea de măsuri compensatorii numai după epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natură identificate la nivel local reprezintă recunoaşterea unui control administrativ şi, implicit, cenzura asupra unei hotărâri judecătoreşti definitive/irevocabile ce impune în mod expres obligaţia autorităţii administrative de a întocmi documentaţia în vederea acordării despăgubirilor şi de a o înainta Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor. Se susţine că se încalcă şi dreptul la un proces echitabil, precum şi dreptul de proprietate privată, întrucât realizarea dreptului stabilit prin hotărârea judecătorească cunoaşte o întârziere sine die, acesta devenind iluzoriu ca urmare a faptului că, atât timp cât există cel puţin o suprafaţă de teren agricol afectat restituirii, dar nerestituit, comisia judeţeană de fond funciar nu poate propune Comisiei Naţionale soluţionarea cererilor de acordare de măsuri compensatorii. În acest sens arată că, aşa cum rezultă din Situaţia terenurilor agricole aflate în proprietatea publică şi privată a statului, suprafeţele de teren aflate la dispoziţia autorităţilor locale sunt suprafeţe foarte mici, multe dintre ele neproductive, sau drumuri, fapt ce face imposibilă restituirea şi, implicit, epuizarea acestora, persoanele îndreptăţite neacceptând aceste terenuri în echivalent, astfel că, în conformitate cu art. 21 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, Comisia judeţeană de fond funciar nu va propune Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor soluţionarea cererilor de restituire prin acordarea de măsuri compensatorii. Se susţine că se încalcă principiul egalităţii, întrucât condiţionarea privind înaintarea propunerilor de soluţionare a cererilor de restituire prin acordare de măsuri reparatorii, instituită prin art. 21 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, se aplică numai persoanelor îndreptăţite la restituirea terenurilor agricole, nu şi celor îndreptăţite la restituirea terenurilor forestiere sau intravilane. Mai arată că se încalcă şi principiul neretroactivităţii legii, prin aceea că se prevede posibilitatea invalidării/obstrucţionării unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, în sensul că se condiţionează executarea acesteia de îndeplinirea anumitor condiţii care nu erau în vigoare la data pronunţării şi rămânerii sale definitive şi irevocabile. Invocă, în sprijinul acestei afirmaţii, cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014.

5. Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă apreciază că sintagma „numai după epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local* este constituţională în măsura în care nu se referă la actele comisiilor de fond funciar emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat definitiv/irevocabil asupra modalităţii de reparaţie prin despăgubiri băneşti. În acest sens arată că, în condiţiile în care prin hotărâre judecătorească definitivă/irevocabilă s-a stabilit ca măsurile reparatorii să fie acordate sub forma despăgubirilor băneşti, tranşându-se astfel raportul de drept dedus judecăţii, este lipsit de relevanţă faptul că, la un moment dat, ar putea fi identificate la nivel local suprafeţe de teren ce ar putea fi restituite în natură. De altfel, o astfel de situaţie nu poate conduce la acordarea de teren în natură, pentru că este contrar a ceea ce s-a dispus printr-o hotărâre judecătorească şi ar fi echivalent cu neexecutarea acesteia, permiţând recunoaşterea unui control administrativ, ceea ce este inadmisibil.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

8. Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Prin Adresa nr. 1.335/G.B. din 13.10.2017, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 10.743 din 17 octombrie 2017, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a transmis răspunsul la solicitarea de Informaţii suplimentare dispusă de Curte prin încheierea din 5 octombrie 2017, precizând care este procedura urmată, în considerarea prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, în situaţia existenţei unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă/ irevocabilă anterior, respectiv ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin care s-a instituit în sarcina Comisiilor judeţene de fond funciar/Comisiei de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti obligaţia de a întocmi documentaţia necesară în vederea stabilirii valorii despăgubirilor cuvenite pentru terenuri care nu mai pot fi restituite în natură.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, informaţiile şi documentele comunicate de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 21 alin. (4) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul conţinut:

- Art. 21 alin. (4): „(4) Comisiile judeţene de fond funciar şi Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti pot propune Comisiei Naţionale soluţionarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.

- Art. 41 alin. (5): „Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.”.

13. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separa[iei şi echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale şi contravenţionale mai favorabile, art. 16 privind principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 privind dreptul la un proces echitabil soluţionat într-un termen rezonabil şi art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia au obţinut, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare, Sentinţa civilă nr. 18.564 din 27 noiembrie 2012, prin care Judecătoria Constanţa a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanţilor şi de obţinere de despăgubiri băneşti, potrivit prevederilor titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, pentru un teren agricol în suprafaţă de 40 de hectare situat în comuna Palazu Mare, judeţul Constanţa, şi a obligat Comisia locală şi cea judeţeană de fond funciar la întocmirea documentaţiei în vederea acordării despăgubirilor, pe care să o înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Această soluţie a fost pronunţată ca urmare a faptului că, astfel cum a rezultat din rapoartele de expertiză întocmite în cauză, vechiul amplasament se suprapune în integralitate cu alte proprietăţi şi nu există terenuri libere la dispoziţia Comisiei locale a municipiului Constanţa pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 asupra cărora să se reconstituie dreptul de proprietate alternativ faţă de vechiul amplasament. Ca atare, instanţa a apreciat că singura modalitate de reconstituire a dreptului de proprietate o reprezintă acordarea de despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi a obligat Comisia judeţeană şi cea locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanţa la întocmirea documentaţiei în vederea acordării despăgubirilor, pe care să o înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanţa şi-a îndeplinit această obligaţie ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, motiv pentru care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, invocând art. 21 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, i-a returnat acesteia dosarul privind acordarea de despăgubiri băneşti, în vederea completării, potrivit Anexei nr. 11 la Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 29 iunie 2013, a tabelului nominal cuprinzând persoanele fizice şi juridice pentru care nu există disponibil de teren agricol sau forestier la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, respectiv al judeţului, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate solicitat prin cerere şi pentru care se propune acordarea de măsuri compensatorii.

15. În condiţiile în care, potrivit prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 165/2013. care formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Comisiile judeţene de fond funciar şi Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti pot propune Comisiei Naţionale soluţionarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii numai după epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local, Curtea observă că se pune problema eficienţei şi a respectării forţei obligatorii a hotărârilor judecătoreşti prin care se recunoaşte reclamanţilor calitatea de persoană îndreptăţită şi de titulari ai dreptului de a obţine reconstituirea dreptului de proprietate prin acordarea de despăgubiri pentru terenurile agricole preluate în mod abuziv în perioada comunistă de statul român şi, în acelaşi timp, se stabileşte în sarcina comisiilor locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 obligaţia de a transmite dosarele conţinând propuneri de despăgubiri către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

16. Referitor la efectele hotărârilor judecătoreşti, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012, şi Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 decembrie 2013, că înfăptuirea justiţiei,

În numele legii, are semnificaţia că actul de justiţie izvorăşte din normele legale, iar forţa lui executorie derivă tot din lege. Altfel spus, hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluţionarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice şi de eficientizare a normelor de drept substanţial. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească - desemnând tocmai rezultatul activităţii judiciare - reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiţiei. Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecăţii. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă/irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătoreşti îl constituie forţa executorie a acesteia, care trebuie respectată atât de către cetăţeni, cât şi de autorităţile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă şi irevocabilă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi o obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei.

17. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 333 din 3 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 17 februarie 2003, Curtea a statuat că legiuitorul nu poate, printr-un act normativ, să modifice sau să desfiinţeze o hotărâre judecătorească, fără ca prin aceasta să încalce principiul separaţiei puterilor în stat.

18. De asemenea, prin Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că teza potrivit căreia o autoritate, alta decât o instanţă de judecată, poate să cenzureze sub orice aspect o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, care a dobândit autoritate de lucru judecat, echivalează cu transformarea acestei autorităţi în putere judecătorească, concurentă cu instanţele judecătoreşti în ceea ce priveşte înfăptuirea justiţiei. Legitimarea unui astfel de act ar avea ca efect acceptarea ideii că, în România, există persoane/instituţii/autorităţi cărora nu le sunt opozabile hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele prevăzute de Constituţie şi de lege, deci care sunt mai presus de lege. Or, o astfel de interpretare este în vădită contradicţie cu dispoziţiile art. 1 alin. (4), art. 16 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 124 şi art. 126 alin. (1) din Constituţie.

19. Şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a precizat, în mod constant, că dreptul la o instanţă, prevăzut de art. 6, protejează în egală măsură şi executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii care, într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia dintre părţi. Prin urmare, punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată pe o perioadă lungă de timp (a se vedea Hotărârea din 19 martie 1997 - Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40, Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunţată în Cauza Ruianu împotriva României, paragraful 65, sau Hotărârea din 1 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Tăculescu şi alţii împotriva României, paragraful 31). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este responsabilitatea fiecărui stat contractant să creeze un arsenal juridic adecvat şi suficient pentru a asigura respectarea obligaţiilor pozitive care îi revin (Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunţată în Cauza Ruianu împotriva României, paragraful 66).

20. În considerarea celor arătate, Curtea observă, referitor la dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, că există în permanenţă premisele unei imposibilităţi de aducere la îndeplinire a celor dispuse printr-o hotărâre judecătorească definitivă/irevocabilă, contrar art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei puterilor în stat. Aceasta, deoarece, prin aplicarea textului de lege criticat în cauză, dispoziţiile imperative ale unei hotărâri judecătoreşti pot fi ignorate pe motiv că nu au fost epuizate suprafeţele de teren agricol afectat restituirii, coroborat cu împrejurarea că, potrivit art. 12 alin. (3) teza a două din Legea nr. 165/2013, fostul proprietar sau moştenitorii acestuia pot refuza terenul din rezerva comisiei locale de fond funciar sau din izlazul comunal, propus în vederea restituirii. Aşa cum arată şi autorii excepţiei, realizarea dreptului stabilit prin hotărârea judecătorească cunoaşte o întârziere pentru un interval de timp nedefinit, devenind iluzorie ca urmare a faptului că, atâta vreme cât există cel puţin o suprafaţă de teren agricol afectat restituirii, dar nerestituit, Comisia judeţeană de fond funciar nu va putea propune Comisiei Naţionale soluţionarea cererilor de acordare de măsuri compensatorii. Aşadar, prevederea de lege criticată blochează executarea hotărârilor judecătoreşti prin care comisiile locale de fond funciar au fost obligate să formuleze propuneri de acordare a despăgubirilor, condiţionând aducerea la îndeplinire a acestora de epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local. Or, acest moment este unul incert, depinzând de caracterul aleatoriu şi incontrolabil al opţiunii altor titulari ai dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, care pot să refuze terenurile de pe alte amplasamente propuse în vederea restituirii de către comisiile locale de fond funciar din rezerva proprie sau de pe izlazurile comunale.

21. Ca atare, Curtea reţine că prevederile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 introduc o condiţionare a punerii În executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Or, printr-o lege ulterioară rămânerii definitive/irevocabile a unei hotărâri judecătoreşti nu se poate introduce un obstacol în executarea acesteia, ci pot fi, eventual, instituite reguli procedurale referitoare la punerea sa în executare, dar care să nu prejudicieze forţa obligatorie a acesteia. Prin urmare, Curtea constată că îndeplinirea condiţiei cuprinse în textul de lege criticat, potrivit căreia comisiile judeţene de fond funciar şi Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti vor putea propune Comisiei Naţionale soluţionarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii numai după epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local, este constituţională în măsura în care nu se aplică în ipoteza existenţei unor hotărâri judecătoreşti definitive/irevocabile prin care instanţele au dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc.

22. În ceea ce priveşte prevederile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, îşi menţin valabilitatea cele reţinute în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în sensul conformităţii acestora cu dispoziţiile Legii fundamentale. De exemplu, prin Decizia nr. 715 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015, paragraful 26, Curtea a reţinut că este firesc ca obligaţia emiterii titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 să fie executată în condiţiile noii legi, aceasta fiind tocmai expresia concretă a principiului tempus regit actum şi a principiului aplicării imediate a legii noi. Situaţia celor care au calitatea de beneficiar al unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care se stabileşte în sarcina autorităţii publice pârâte o obligaţie de a face, este net diferită de cea potrivit căreia printr-o sentinţă judecătorească a fost stabilită suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma evaluării efectuate în condiţiile Legii nr. 247/2005. Ultima ipoteză corespunde celei reglementate distinct de legiuitor, la art. 41 alin. (1) teza a două din Legea nr. 165/2013, legea nouă aplicându-se doar în ceea ce priveşte modalitatea de plată a sumelor de bani anterior stabilite.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Anca Marina Hanganu, Dan-Paul Sâdeanu, Constanţa Sădeanu, Mihail Sădeanu, Marius Salvator Bratu şi Rodica Emilia Popa în Dosarul nr. 15.975/212/2015 al Judecătoriei Constanţa şi constată că sintagma „numai după epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natură identificate la nivel local” din cuprinsul art. 21 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România este constituţională în măsura în care nu se aplică în ipoteza existenţei unor hotărâri judecătoreşti definitive/irevocabile prin care instanţele au dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc.

II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Octavian Ilişoi în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor

 

În temeiul art. 15 lit. a) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 6® alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Octavian Ilişoi se numeşte în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru o perioadă de 5 ani.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Roxana-Cezarina Bănică

 

Bucureşti, 21 decembrie 2017.

Nr. 722.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

 

ORDIN

pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 113/2008 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial în unităţile de prelucrare, procesare, depozitare, transport, valorificare şi comercializare a produselor şi subproduselor alimentare de origine nonanimală

 

Văzând Referatul de aprobare nr. 6.994 din 7 decembrie 2017 al Direcţiei generale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

ţinând cont de prevederile Regulamentului (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 10 lit. b), ale art. 18 alin. (5) şi ale art. 48 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:

Art. I. - La articolul 4 din Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 113/2008 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial în unităţile de prelucrare, procesare, depozitare, transport, valorificare şi comercializare a produselor şi subproduselor alimentare de origine nonanimală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 29 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Prezentul ordin se aplică până la data de 31 decembrie 2018.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Geronimo Răducu Brănescu

 

Bucureşti, 18 decembrie 2017.

Nr. 134.

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

 

ORDIN

privind modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 64/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unităţile care produc alimente de origine animală

 

Văzând Referatul de aprobare nr. 6.993 din 7 decembrie 2017, întocmit de Direcţia siguranţa alimentelor de origine animală din cadrul Direcţiei generale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,

în temeiul:

- Regulamentului (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare, cu amendamentele ulterioare;

- Regulamentului (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare, cu amendamentele ulterioare;

- Regulamentului (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, cu amendamentele ulterioare;

- Regulamentului (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animală destinate consumului uman, cu amendamentele ulterioare;

- Regulamentului (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor, cu amendamentele ulterioare,

având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:

Art. I. - Articolul 6 din Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 64/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unităţile care produc alimente de origine animală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 26 martie 2007, cu

modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică până la data de 31 decembrie 2018.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Geronimo Răducu Brănescu

 

Bucureşti, 18 decembrie 2017.

Nr. 135.

MINISTERUL TRANSPORTURILOR AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ

 

DECIZIE

privind stabilirea valorilor unitare anuale ale compensaţiei pentru serviciul public de călători în anul 2017

 

În temeiul prevederilor:

- art. 2 alin. (1) lit. f), h) şi i) şi art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2016 privind înfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 53/2017;

- art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 98/2017 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor;

- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2017 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2017;

- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2017 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2017;

- art. 38 şi 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară emite următoarea decizie:

Art. 1. - Valorile unitare anuale ale compensaţiei pentru serviciul public de călători în anul 2017, conform celor menţionate în Referatul nr. 03.2/299 din 13.12.2017, sunt următoarele:

a) pentru trenurile Interregio, 30,113 lei pe mia de călători-km şi 13.476,97 lei pe mia de tren-km;

b) pentru trenurile Regio, 191,7918 lei pe mia de călători-km şi 13.476,97 lei pe mia de tren-km.

Art. 2. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 3. - Serviciul juridic şi resurse umane va duce la îndeplinire prezenta decizie.

 

Preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară,

Marian Păun

 

Bucureşti, 14 decembrie 2017.

Nr. 174.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

REGULAMENT

pentru modificarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 9/2016 privind regimul şi principiile aferente remunerării personalului Autorităţii de Supraveghere Financiară

 

În temeiul prevederilor art. 14 şi ale art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în urma deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din cadrul şedinţei din data de 13 decembrie 2017, Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următorul regulament:

Art. I. - Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 9/2016 privind regimul şi principiile aferente remunerării personalului Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 1001 din 13 decembrie 2016, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 8. - Sistemul propriu de salarizare din cadrul A.S.F., conceput conform prevederilor legale privind organizarea şi funcţionarea A.S.F., ia în considerare nivelul remuneraţiei corespunzătoare poziţiilor şi funcţiilor din piaţa financiară.”

2. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 14. - Caracterul unitar al sistemului de salarizare se asigură prin evaluarea unitară a tuturor posturilor.”

3. Articolul 21 se abrogă.

Art. II. - Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2018.

 

p. Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Ovidiu Răzvan Wlassopol

 

Bucureşti, 19 decembrie 2017.

Nr. 16.

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

CIRCULARĂ

privind ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii constituite în lei şi în dolari S.U.A. începând cu perioada de aplicare 24 noiembrie-23 decembrie 2017

 

În baza dispoziţiilor art. 5 şi ale art. 8 alin. (3) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,

în aplicarea prevederilor art. 15,16 şi 17 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României hotărăşte:

Începând cu perioada de aplicare 24 noiembrie-23 decembrie 2017, rata dobânzii plătite la rezervele minime obligatorii constituite în lei este de 0,10% pe an, iar rata dobânzii plătite la rezervele minime obligatorii constituite în dolari S.U.A. este de 0,10% pe an.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 18 decembrie 2017.

Nr. 27.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.