MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 967/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 967         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 6 decembrie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 556 din 19 septembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 32/2015

 

Decizia nr. 586 din 21 septembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, a sintagmei „la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163” cuprinsă în art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă, precum şi a prevederilor art. 163 alin. (3) teza întâi şi alin. (6) coroborate cu sintagma „indiferent dacă partea a primit sau nu citaţia ori alt act de procedură personal” cuprinsă în art. 165 pct. 1 din Codul de procedură civilă

 

ORDONANŢE SI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

87. - Ordonanţă de urgenţă pentru completarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local

 

870. - Hotărâre privind declararea zilelor de 14, 15 şi 16 decembrie 2017 zile de doliu naţional pe teritoriul României

 

871. - Hotărâre privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017, pentru Ministerul Afacerilor Externe, pentru desfăşurarea funeraliilor de stat ale Majestăţii Sale Regele Mihai I al României

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

710. - Decizie privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, de către doamna Irina Leulescu a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989

 

711. - Decizie privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către doamna Ramona-Liliana Seciu a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 556

din 19 septembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 32/2015

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 32/2015, excepţie ridicată de Ion Albu în Dosarul nr. 1.882/307/2011** al Judecătoriei Sighetu Marmaţiei şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.170D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Dosarul a avut un prim termen de judecată la data de 27 iunie 2017 când Curtea, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/19S2 şi al art. 56 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 19 septembrie 2017.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că sunt două probleme ridicate de autorul excepţiei. Astfel, acesta susţine ca nu este definită noţiunea de regim vamal şi că nu sunt determinate bunurile care trebuie să fie plasate sub regim vamal. Apreciază că aceste critici nu pot fi primite din perspectiva noţiunii de previzibilitate a legii, deoarece dispoziţiile legale analizate sunt prevăzute în Codul vamal, care preia expres noţiunile utilizate în Codul Vamal Comunitar, acest din urmă act normativ având acelaşi înţeles pe tot teritoriul Uniunii Europene. Dacă ar exista vreo problemă legată de Codul Vamal Comunitar, aceasta ar trebui supusă analizei Curţii de Justiţie de la Luxemburg, şi nu celei a Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte Susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia nu se pot determina bunurile care trebuie supuse taxelor vamale, reprezentantul Ministerului Public arată că Tariful Integrat al Uniunii Europene - TARIC conţine reglementări referitoare la sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor şi la taxele vamale aplicabile. Aşa fiind, cu privire la aceste critici, excepţia este inadmisibilă.

5. De asemenea, autorul excepţiei mai arată că expresia „cunoscând că provin din contrabandă”, aşa cum a fost ea interpretată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 32/2015, este imprevizibilă, deoarece există posibilitatea ca, în cazul primirii unei cantităţi de ţigări pentru uz personal, introdusă în ţară pe baza unei declaraţii vamale, să fie considerată infracţiune. Cu privire la această critică, reprezentantul Ministerului Public solicită Curţii să respingă excepţia ca inadmisibilă, întrucât nu pot fi avute în vedere situaţii de fapt care nu au niciun fel de legătură cu cauza, în speţă, autorul excepţiei este cercetat pentru deţinerea unui număr de 2.740 de pachete de ţigări, ceea ce la o medie de un pachet consumat pe zi, i-ar fi ajuns pentru uz personal ceva mai mult de 7 ani şi jumătate. Aceste ţigări puteau proveni fie din infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (1) din Codul vamal, fie dintr-o contravenţie nedeclarată. Se arată că rolul Curţii nu este de a dovedi elemente care trebuie stabilite de organele judiciare

6. Presupunând că ar fi examinată situaţia teoretică a unei persoane care întâmplător cumpără o cantitate redusă de ţigări pentru uz personal, apreciază că această situaţie nu ar putea duce la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de contrabandă prevăzute de art. 270 alin. (3) din Codul vamal, deoarece este absolut imposibil de dovedit că acea persoană cunoştea că bunurile provin din contrabandă. Cât priveşte previzibilitatea soluţiei adoptate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 32/2015, arată că a mai pus anterior concluzii în faţa instanţei de contencios constituţional cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 138/2016 şi pe care înţelege să le reia. Astfel, există o raţiune a legiuitorului în sensul că, dacă bunurile sunt introduse în ţară prin lacurile stabilite pentru controlul vamal, atunci posibilitatea ca acestea să fie descoperite este destul de mare. În acest caz, legiuitorul consideră că fapta este infracţiune doar dacă bunurile depăşesc o anumită valoare. Dacă bunurile nu se introduc în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, fapta constituie infracţiune - potrivit art. 270 alin. (1) din Codul vamal - în toate cazurile, posibilitatea organelor judiciare de a descoperi această faptă fiind extrem de redusă. Este raţional a asimila acestei situaţii şi cazul în care bunurile circulă în mod liber pe teritoriul naţional sau pe teritoriul Uniunii, pentru că şi în această situaţie există o posibilitate extrem de redusă ca bunurile să fie descoperite. De aceea, este firesc a se aprecia că art. 270 alin. (3) din Codul vamal incriminează contrabanda, indiferent de limita valorică, întrucât posibilitatea descoperirii bunurilor este una extrem de redusă. De asemenea, în situaţia în care o persoană introduce în ţară bunuri săvârşind, de exemplu, o contravenţie nedescoperită, iar ulterior aceeaşi persoană face diverse operaţiuni cu acele bunuri, apreciază că este normal ca acea persoană să fie cercetată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Codul vama), deoarece în caz contrar i s-ar permite să se prevaleze de însăşi contravenţia comisă. De asemenea, în Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 32/2015 se arată că în modalitatea în care se pregăteşte contrabanda sau bunurile sunt destinate săvârşirii contrabandei, infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din acelaşi act normativ nu ar putea fi cercetată pentru că organele judiciare trebuie să aştepte să vadă cum sunt scoase bunurile din ţară (adică dacă depăşesc sau nu pragul valoric). Mergând mai departe cu raţionamentul, reprezentantul Ministerului Public arată că situaţia în cazul în care art. 270 alin. (3) din Codul vamal ar presupune un prag valoric echivalează cu o invitaţie la asocierea în vederea săvârşirii de contravenţii.

7. Face trimitere şi la jurisprudenţa Curţii de la Luxemburg şi care a fost preluată şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 11 din 22 aprilie 2015, potrivit căreia „în cazul infracţiunii de contrabandă prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a bunurilor sau mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând datoria vamală, numai în ipoteza în care acestea au trecut de primul birou vamal situat pe teritoriul vamal comunitar fără să fi fost prezentate în vamă şi transportate spre acest birou vamal”.

8. Prin urmare, se va dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportarea la valoarea în vamă a bunurilor confiscate în cazul în care bunurile au trecut de primul biroul vamal de pe teritoriul comunităţii.

9. Dacă bunurile au fost sechestrate în vamă (adică s-a săvârşit doar o tentativă la infracţiunea de contrabandă), se poate dispune doar confiscarea lor. Această soluţie rezultă din jurisprudenţa Curţii de la Luxemburg (a se vedea Hotărârea din 2 aprilie 2009, pronunţată în Cauza C-459/07 Veli Elshani împotriva Hauptzollamt Linz), în care se arată că taxele nu se aplică în cazul în care marfa, deşi neregulat introdusă pe teritoriul comunitar, nu a putut fi comercializată şi, prin urmare, nu a reprezentat o ameninţare, în termeni de concurenţă, pentru mărfurile comunitare.

10. Rezultă, aşadar, că soluţia adoptată de legiuitorul român în materia contrabandei nu reprezintă altceva decât acordarea unei protecţii sporite, cu mijloacele dreptului penal, liberei circulaţii a bunurilor în interiorul comunităţii europene.

11. Astfel, dacă bunurile au o valoare mică şi au fost descoperite în vamă, ele se confiscă, nu se plăteşte datoria vamală şi, în limitele pragului valoric de la art. 270 alin. (2) din Codul vamal, fapta nu constituie nici infracţiune, bunurile neconstituind o ameninţare pentru comerţul comunitar.

12. Dacă bunurile au trecut de primul birou vamal de pe teritoriul comunităţii, ele sunt supuse confiscării, se plăteşte datoria vamală şi fapta constituie infracţiunea de contrabandă asimilată, întrucât ele circulă liber (sunt deţinute/preluate/ transportate/depozitate/vândute) în interiorul comunităţii şi constituie o ameninţare pentru comerţul comunitar.

13. În concluzie, în subsidiar, solicită Curţii să respingă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

14. Prin încheierea din 16 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.882/307/2011**, Judecătoria Sighetu Marmaţiei a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României cu referire la sintagma „care trebuie plasate sub un regim vama/”, excepţie ridicată de Ion Albu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care se fac cercetări la fond pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece sintagma „care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, nu arată în mod clar destinatarilor legii penale care este conduita sancţionată de legiuitor. Astfel, nici Codul vamal şi nici alte reglementări nu definesc regimul vamal şi nu determină în vreun mod bunurile care trebuie plasate sub un regim vamal. Codul vamal prevede în art. 4 pct. 20 lit. a)-h) care sunt regimurile vamale, respectiv punerea în liberă circulaţie, tranzitul, antrepozitarea vamală, perfecţionarea activă, transformarea sub control vamal, admiterea temporară, perfecţionarea pasivă şi exportul, enumerare care are caracter limitativ. În lipsa unei definiţii a noţiunii de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, nu este clar dacă mărfurile transportate de călători fac parte din categoria mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal sau excedează acestei categorii. În sensul celor de mai sus, în art. 67 lit. a) şi b) din Codul vamal se face distincţie între mărfurile transportate de călători şi mărfurile plasate sub un regim vamal.

16. În ceea ce priveşte regimul vamal al punerii în liberă circulaţie, art. 101 alin. (1) din Codul vamal prevede că punerea în liberă circulaţie conferă mărfurilor străine statutul vamal de mărfuri româneşti, iar potrivit art. 611 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, pentru bunurile care nu sunt supuse taxelor vamale, liberul de vamă se acordă în mod verbal.

17. De asemenea, nici noţiunea de „contrabandă” nu este suficient de clară, iar această situaţie face ca norma de incriminare să fie lipsită de previzibilitate. Astfel, noţiunea de contrabandă are două înţelesuri, unul juridic, definit de dispoziţiile art. 270 alin. (1) şi (2) din Codul vamal, şi altul colocvial, definit în dicţionare explicative, al cărui conţinut este relativ incert, folosit în vorbirea comună cu sensul atribuit al unor bunuri sau mărfuri pentru a arăta o provenienţă dubioasă, clandestină sau ilicită a acestora ori faptul că bunurile au fost trecute peste graniţă prin sustragerea de la plata taxelor vamale.

18. Mai arată că în practica instanţelor de judecată s-au conturat două modalităţi diferite de interpretare cu privire la sensul noţiunii de contrabandă. Într-o interpretare s-a susţinut că sintagma „cunoscând că acestea provin din contrabandă” se referă la infracţiunea de contrabandă în sensul definit de art. 270 alin. (1) şi (2) din Codul vamal, iar, într-o altă interpretare, s-a susţinut că sintagma nu se raportează la infracţiunea de contrabandă în sensul definit de art. 270 alin. (1) şi (2) din Codul vamal, ci la noţiunea de contrabandă în sens larg şi care în accepţiunea generală are semnificaţia trecerii peste graniţă a unor mărfuri interzise sau sustrase de la plata taxelor vamale. Acest ultim punct de vedere a fost însuşit şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 32/2015.

19. Aşa fiind, susţine autorul excepţiei, această interpretare este contrară dispoziţiilor constituţionale menţionate, iar acceptarea împrejurării că, în cazul definiţiei infracţiunii asimilate celei de contrabandă, noţiunii de „contrabandă” i se atribuie un alt înţeles decât cel legal şi consacrat expres în primele alineate ale art. 270 din Codul vamal, înseamnă acceptarea unei reglementări neprevizibile, care generează un climat de insecuritate juridică, conţinutul infracţiunii fiind supus arbitrarului organelor judiciare.

20 Judecătoria Sighetu Marmaţiei apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Astfel, sintagma „bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub regim vamal”face trimitere la infracţiunea de contrabandă, astfel cum este descrisă în alin. (1) şi (2) din art. 270 din Legea nr. 86/2006, şi vizează bunurile sau mărfurile introduse sau scoase din ţară, prin orice mijloace care, în ipoteza prevăzută de alin. (1 j, se referă la modalitatea de săvârşire a infracţiunii de contrabandă în orice alte locuri decât birourile vamale din punctele de trecere a frontierei ori birourile vamale din interiorul ţârii, iar în ipoteza prevăzută de alin. (2) şi (3) se referă la săvârşirea infracţiunii de contrabandă prin locurile stabilite pentru controlul vamal la intrarea/ieşirea din ţară sau în interiorul ţării, adică în locurile în care mărfurile sunt supuse supravegherii autorităţilor vamale şi unde se aplică regulile regimului vamal. Diferenţierea pe care legiuitorul o consacră în textele de lege precizate nu este lipsită de previzibilitate, ci constituie doar modalităţi alternative de săvârşire ale aceleiaşi infracţiuni şi pentru care legiuitorul a prevăzut aceleaşi limite de pedeapsă.

21. Aşa fiind, atât contrabanda în varianta-tip, cât şi varianta în cazul infracţiunii asimilate incriminează modalităţi specifice de sustragere de la plata taxelor ce decurg din nerespectarea regimului vamal.

22. Prin urmare, sintagma „bunuri sau mărfuri care trebuie supuse unui regim vamal” din norma de incriminare a infracţiunii asimilate contrabandei, prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, corespunde rigorilor constituţionale şi convenţionale privind previzibilitatea, precum şi principiilor respectării legilor şi legalităţii incriminării.

23. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

24. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, face trimitere la opinia exprimata cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 138 din 10 martie 2016.

25. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

26. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

27. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, prevederile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României cu referire la sintagma „care trebuie plasate sub un regim vamal”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin art. IX pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 421 din 23 iunie 2010. Ţinând seama de aceste prevederi, precum şi de critica formulată de autorul excepţiei, Curtea constată că acesta este nemulţumit de dispoziţiile legale criticate, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 32 din 11 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 28 ianuarie 2016. Aşa fiind, împrejurarea că printr-o decizie pronunţată într-un recurs în interesul legii sau pentru dezlegarea unei chestiuni de drept se dă unui text legal o anumită interpretare nu este de natură a fi convertită într-un fine de neprimire care să oblige Curtea ca, în pofida rolului său de garant al supremaţiei Legii fundamentale, să nu mai analizeze textul în cauză în interpretarea dată de instanţa supremă, Constituţia reprezentând cadrul şi măsura în care legiuitorul şi celelalte autorităţi pot acţiona (a se vedea Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 din Codul de procedură penală în interpretarea dată prin Decizia nr. LX/2007 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011, şi Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011). În concluzie, spre deosebire de jurisprudenţa existentă, prin care Curtea Constituţională a respins ca inadmisibile excepţii de neconstituţionalitate identice referitoare la art. 270 alin. (3) din Codul vamal, în prezent textul a primit o interpretare unitară prin Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, motiv pentru care criticile autorului nu mai pot fi considerate ca vizând modul de interpretare şi aplicare al dispoziţiilor legale contestate. Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut: „Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.”

28. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi ale art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepsei.

29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 270 din Legea nr. 86/2006 reglementează cu privire la infracţiunea de contrabandă şi vizează bunuri introduse sau scoase din ţară „prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, bunuri de o anumită valoare introduse sau scoase din ţară „prin locurile stabilite pentru controlul vamal” şi bunuri colectate, deţinute, produse, transportate, preluate, depozitate, predate, desfăcute ori vândute „care trebuie plasate sub regim vamal” cunoscând că provin din „contrabandă” sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

30. Autorul excepţiei critică dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Codul vamal susţinând, pe de o parte, că sintagma „care trebuie plasate sub regim vamal” nu arată în mod clar destinatarilor legii penale care este conduita sancţionată de legiuitor şi, pe de altă parte, că noţiunea de „contrabandă” astfel cum a fost interpretată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015, este, prin raportare la primele două alineate ale art. 270 din Codul vamal, lipsită de previzibilitate.

31. Cu privire la aceste critici, Curtea constată că, potrivit art. 4 pct. 19 lit. a) din Codul vamal, prin destinaţie vamală a mărfurilor se înţelege, printre altele, „plasarea mărfurilor sub un regim vamal”, iar potrivit art. 4 pct. 20 din acelaşi act normativ, prin regim vamal se înţelege punerea în liberă circulaţie, tranzitul, antrepozitarea vamală, perfecţionarea activă, transformarea sub control vamal, admiterea temporară, perfecţionarea pasivă şi exportul, Codul vamal reglementând în detaliu cu privire la toate aceste regimuri vamale.

32. De asemenea, Curtea mai constată că toate aceste dispoziţii nu reprezintă altceva decât o reflectare a Codului Vamal Comunitar, care conţine aceleaşi prevederi în art. 4 pct. 15 şi 16 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, astfel cum au fost preluate în art. 5 pct. 16 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, publicat în Jurnalul Oficial cu numărul 269L din data de 10 octombrie 2013, prevederi care trebuie să aibă acelaşi înţeles în tot spaţiul Uniunii Europene. În acest sens, Tariful Integrat al Uniunii Europene (TARIC), stabilit în baza art. 2 din Regulamentul Consiliului nr. 2.658/87/CE din 2 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, cuprinde dispoziţiile referitoare la domeniul vamal, conţinute în legislaţia specifică privitoare la: Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor (S.A.); Nomenclatura combinată (N.C.); taxe vamale aplicabile; suspendări de taxe vamale; contingente tarifare; regimul tarifar preferenţial (inclusiv pe bază de contingente tarifare preferenţiale); preferinţe tarifare (inclusiv cote şi plafoane tarifare); sistemul generalizat de preferinţe vamale (SGP) aplicabil ţărilor în curs de dezvoltare; taxe antidumping sau compensatorii (antisubvenţie); prohibiţii la import şi la export; restricţii la import şi la export; coduri adiţionale; supravegherea importurilor; supravegherea exportului; restituţii la export; referiri la reglementările care au introdus o măsură tarifară sau netarifară; alte măsuri tarifare şi netarifare aplicabile în procesul de vămuire a mărfurilor.

33. Aşa fiind, Curtea constată că înţelesul sintagmei „care trebuie plasate sub regim vamal” este suficient de clar stabilit în dispoziţiile legale referitoare la regimurile vamale cuprinse în art. 107 şi următoarele, art. 113 şi următoarele, art. 119 şi următoarele, art. 134 şi următoarele, art. 150 şi următoarele, art. 157 şi următoarele, art. 165 şi următoarele şi art. 181 şi următoarele din Codul vamal, neputând fi pusa în discuţie vreo nelămurire cu privire la înţelesul acestora. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat.

34. În ceea ce priveşte critica referitoare la noţiunea de „contrabandă”, astfel cum a fost interpretată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015, Curtea constată că legiuitorul a incriminat infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 din Codul vamal, în vederea prevenirii şi combaterii concurenţei neloiale faţă de producătorii Uniunii Europene, dar şi în vederea preîntâmpinării pierderilor veniturilor fiscale determinate de importurile frauduloase care pun în pericol atât resursele statelor membre, cât şi pe cele proprii ale Uniunii Europene. În acest sens, în alin. (1) al textului mai sus menţionat s-a incriminat fapta de introducere sau de scoatere din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal. Totodată, în alin. (2) legiuitorul a prevăzut o limită valorică de la care fapta săvârşită pentru prima dată în decursul unui an este infracţiune. Ceea ce se situează sub nivelul valoric prevăzut de alin. (2) lit. a) al art. 270 din Codul vamal corespunde reglementării prevăzute în art. 653 alin. (1) lit. a) cu referire la alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 15 iunie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care fapta de sustragere de la controlul vamal se săvârşeşte de două ori în decursul unui an, corespunzător incriminării din alin. (2) lit. b) al art. 270 din Codul vamal, făptuitorul nu mai beneficiază de un prag valoric de la care fapta să fie infracţiune, astfel că, prin voinţa legiuitorului, fapta este infracţiune indiferent de valoarea în vamă a bunurilor sau mărfurilor, această incriminare neavând corespondent în reglementarea contravenţională. În acelaşi mod, fapta de „înstrăinare sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal”, reglementată în alin. (2) lit. c) al art. 270 din Codul vamal, este infracţiune indiferent de valoarea bunurilor sau a mărfurilor înstrăinate, întrucât nici această incriminare nu are corespondent în reglementarea contravenţională.

35. Prin Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016, paragrafele 29 şi 30, şi Decizia nr. 828 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 17 februarie 2016, paragrafele 20 şi 21, Curtea Constituţională a statuat că, potrivit art. 270 alin. (3) din Codul vamal, se asimilează infracţiunii de contrabandă o serie de acţiuni/operaţiuni, enumerate în mod limitativ (colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea şi vânzarea), ce au ca obiect material bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, condiţionat de cunoaşterea de către autor a faptului că respectivele bunuri/mărfuri provin din contrabandă ori sunt destinate săvârşirii contrabandei. Aşadar, din conţinutul incriminării rezultă că această infracţiune, prin voinţa legiuitorului, este „asimilată” infracţiunii de contrabandă, legiuitorul folosind procedura normei incomplete pentru a-i întregi conţinutul, făcând, în acest sens, trimitere la pedeapsa prevăzută la alin. (1) al art. 270 din Codul vamal. În acest context, Curtea a observat că, stabilind o pedeapsă corespunzătoare incriminării din alin. (1) al art. 270 din Codul vamal, legiuitorul a atribuit faptei reglementate de alin. (3) al aceluiaşi articol acelaşi pericol social generic, deşi această din urmă infracţiune este doar „asimilată”, derivată, corelativă.

36. Aşa fiind, în ipoteza infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, legiuitorul a apreciat că este necesară o sancţionare fermă a acesteia, având în vedere actualitatea aspectelor reţinute în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, respectiv asigurarea unei mai bune monitorizări a operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool şi băuturi alcoolice şi tutun prelucrat, accelerarea încasării accizelor la bugetul de stat şi a diminuării evaziunii fiscale în domeniu, întărirea supravegherii şi controlului vamal al activităţii de introducere şi comercializare a mărfurilor în regim duty-free şi instituirea unor pârghii care să conducă la creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare. Aşa încât, prin adoptarea şi menţinerea în fondul legislativ activ a acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, prevederile de lege criticate având natura unei norme de incriminare speciale care creează un regim sancţionator specific.

37. Distinct de aceste argumente care îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, Curtea Constituţională constată că prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunţându-se asupra unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a stabilit că „noţiunea de «contrabandă» utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României nu echivalează cu infracţiunea de contrabandă prevăzută în art. 270 alin. (1) şi art. 270 alin. (2) din aceeaşi lege, cu toate elementele constitutive ale acesteia”. Drept urmare, instanţa supremă a statuat că „noţiunea de «contrabandă» utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma «cunoscând că acestea provin din contrabandă», priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal”.

38. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile legale ale art. 270 alin. (3) din Codul vamal, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 32 din 11 decembrie 2015, sunt constituţionale, nefiind contrare dispoziţiilor constituţionale invocate.

39. Astfel, ca şi în cazul infracţiunii de contrabandă în variantele normative prevăzute de art. 270 alin. (1) şi art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, conţinutul normativ al infracţiunii asimilate prevăzute de art. 270 alin. (3) din aceeaşi lege se referă la sustragerea de la plata taxelor datorate statului, cunoscând că bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Aşa fiind, obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este reprezentat de bunurile sau de mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

40. Aceasta, întrucât în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în Hotărârea din 2 aprilie 2009, pronunţată în Cauza C-459/07 Veli Bshani împotriva Hauptzollamt Linz, paragrafele 31, 32, noţiunea de „contrabandă” este legată de introducerea neregulamentară a mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, observându-se, pe de o parte, riscul foarte ridicat ca aceste mărfuri să fie, În final, integrate În Circuitul economic al statelor membre, iar, pe de altă parte, necesitatea de a proteja resursele proprii ale Comunităţii. De asemenea, prin Hotărârea din 29 aprilie 2010, pronunţată în Cauza C-230/08 Dansk Transport og Logistik împotriva Skatteminsterie, paragraful 48, s-a statuat că noţiunea de contrabandă este legată de introducerea ilegală a mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, reiterându-se că aceasta se produce din momentul trecerii mărfurilor de primul birou vamal situat în interiorul teritoriului menţionat, fără ca acestea să fie prezentate la biroul vamal respectiv.

41. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat, prin Decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013 privind examinarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014, că atât în varianta tip, cât şi în cazul infracţiunii asimilate contrabandei, fapta reprezintă o infracţiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, şi anume prin introducerea sau deţinerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât şi a celor care nu sunt purtătoare de accize), care au intrat în ţară cu încălcarea regimului juridic al frontierei. Deţinerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plăţii taxelor şi impozitelor pentru acest tip de bunuri, iar infracţiunea de contrabandă (atât în cazul variantei-tip, cât şi în cel al infracţiunii asimilate celei de contrabandă) reprezintă o infracţiune complexă ce include în obiectul juridic şi în elementul material al laturii obiective atât omisiunea plăţii aceloraşi taxe şi impozite, cât şi introducerea acestora în ţară în mod fraudulos.

42. Aşa fiind, urmarea imediată a infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 constă într-o stare de pericol pentru regimul vamal legal şi pentru încrederea în mărfurile ce sunt introduse în circuitul comercial, infracţiunea asimilată în discuţie fiind o infracţiune de pericol, şi nu de rezultat. Aşadar, se consideră că infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu este condiţionată de existenţa infracţiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) şi de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal fie să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora, fie să fie destinate săvârşirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

43. De esenţa infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României este împrejurarea că făptuitorul a ştiut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în ţară sau sunt menite a fi scoase din ţară În mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică a cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă, în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală, aceasta are sau nu caracter penal.

44. În concluzie, înţelesul noţiunii de „contrabandă”, astfel cum a fost interpretată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015, este clar şi neechivoc, şi anume faptul că aceasta vizează orice introducere sau scoatere ilicită din ţară a bunurilor care trebuie supuse unui regim vamal, indiferent de valoarea acestora, adică Indiferent că provin din săvârşirea unei contravenţii sau a unei infracţiuni.

45. În plus, analizând actele depuse la dosar, Curtea constată că autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, constând în aceea că a luat legătura cu un alt coinculpat despre care ştia că deţine şi comercializează ţigări de provenienţă ucraineană introduse ilegal în ţară şi a cumpărat de la acesta 2.740 pachete de ţigări marca „Viceroy” cu timbru ucrainean pe care, le-a încărcat în autoturism. La scurt timp au fost surprinşi de către organele de poliţie şi conduşi la Sectorul Poliţiei de Frontieră Sarasău.

46. Potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2002 privind comercializarea mărfurilor în regim duty-free, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 11 septembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cantităţile destinate uzului personal reprezintă cantităţile care sunt destinate folosirii la un nivel rezonabil pentru consumul individual, familial ori pentru cadouri, fără a fi utilizate în scopul revânzării, sens în care, pentru produsele din tutun, cantităţile destinate uzului personal pentru o persoană într-un interval de 24 de ore sunt limitate la două pachete ţigarete/călător/zi.

47. De asemenea, Curtea mai reţine că produsele din tutun prelucrat sunt asimilate, potrivit art. 266 alin. (1) pct. 7 din Codul fiscal, produselor accizabile şi au un regim fiscal diferit, fiind supuse, în acord cu art. 338 lit. b) din acelaşi cod, regimului accizelor la momentul importului acestora pe teritoriul Uniunii Europene. De aceea, potrivit art. 612 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, „Persoanele fizice pot introduce sau scoate din ţară mărfuri fără caracter comercial, în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege “

48. Aşa fiind, faptele de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, desfacere şi vânzare a unor cantităţi care depăşesc limitele mai sus arătate intră în sfera ilicitului penal, fiind reglementate prin norme fără echivoc, care nu sunt de natură a afecta principiul legalităţii pedepsei, întrucât pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este stabilită în acord cu exigenţele constituţionale ale art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală „în condiţiile şi în temeiul legii, respectiv în condiţiile art. 270 alin. (1) din acelaşi act normativ, iar înţelesul statuat prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 32 din 11 decembrie 2015 este clar şi deplin justificat în considerentele acesteia.

49. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Albu în Dosarul nr. 1.882/307/2011** al Judecătoriei Sighetu Marmaţiei şi constată că dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 32/2015 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sighetu Marmaţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 19 septembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 586

din 21 septembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, a sintagmei „la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163” cuprinsă în art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă, precum şi a prevederilor art. 163 alin. (3) teza întâi şi alin. (6) coroborate cu sintagma „indiferent dacă partea a primit sau nu citaţia ori alt act de procedură personal” cuprinsă în art. 165 pct. 1 din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin, (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, a sintagmei „la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163” cuprinsă în art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă, precum şi a prevederilor art. 163 alin. (3) teza întâi şi alin. (6) coroborate cu sintagma „indiferent dacă partea a primit sau nu citaţia ori alt act de procedura personal” cuprinsă în art. 165 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emanuel Cristian în Dosarul nr. 8.045/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII l-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.695D/2017.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 respectă condiţiile de calitate a legii, prevăzând posibilitatea oricărei persoane interesate de a contesta deciziile Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal la instanţa de contencios administrativ competentă. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentinţa civilă nr. 1.038 din 23 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 8.045/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, a sintagmei „la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163” cuprinsă În art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă, precum şi a prevederilor art. 163 alin. (3) teza întâi şi alin. (6) coroborate cu sintagma „indiferent dacă partea a primit sau nu citaţia ori alt act de procedură personal” cuprinsă în art. 165 pct. 1 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Emanuel Cristian într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind obligarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal la începerea investigaţilor şi aplicarea dispoziţiilor legale, conform sesizării referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal de către o unitate bancară.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, deoarece nu stabilesc împotriva cărei decizii emise de autoritatea de supraveghere se poate formula contestaţie, în acest mod fiind încălcat principiul constituţional al egalităţii în drepturi, dreptul de acces liber la justiţie, precum şi dispoziţiile art. 148 din Legea fundamentală. Se mai susţine că textul de lege criticat a transpus în mod defectuos Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995, ceea ce determină inopozabilitatea prevederii legale criticate faţă de operator şi faţă de persoana vizată.

6. Se mai susţine că prevederile art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale dacă se interpretează în sensul în care comunicarea citaţiilor sau a oricăror acte de procedură prin poştă/curier se poate face fără scrisoare recomandată, fără conţinut declarat şi fără confirmare de primire, respectiv dacă se pot transmite prin poştă/curier, în condiţiile art. 154 alin. (2) din cod. De asemenea se arată că aceste prevederi legale sunt neconstituţionale dacă se interpretează că funcţionarul poştal poate îndeplini şi procedura prevăzută de art. 163 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care, în opinia autorului excepţiei, este reglementată exclusiv pentru a fi adusă la îndeplinire de către agenţii procedurali ai instanţei.

7. Se mai susţine că prevederile art. 163 alin. (3) teza întâi şi alin. (6) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale dacă se interpretează în sensul în care şi funcţionarul poştal poate îndeplini actele procedurale reglementate prin aceste dispoziţii legale, respectiv depunerea citaţiei în cutia poştală, afişarea înştiinţării prevăzute în art. 163 din acelaşi cod sau înmânarea citaţiei şi altor persoane decât destinatarul, în condiţiile în care art. 165 pct. 2 din Codul de procedură civilă nu reglementează în mod expres aceste atribuţii ale funcţionarului poştal. Mai mult, prevederile art. 165 pct. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora procedura se socoteşte îndeplinită la data redactării procesului-verbal prevăzut de art. 164 din acelaşi cod, „indiferent dacă partea a primit sau nu citaţia ori alt act de procedură personal”, sunt de natură a afecta dreptul la un proces echitabil.

8. Se mai susţine că prevederile art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu sunt corelate cu cele ale art. 165 pct. 2 din acelaşi cod, în sensul în care, deşi acest din urmă text legal statuează în mod explicit care sunt atribuţiile funcţionarului poştal, în practica instanţelor de judecată se consideră legal îndeplinită o procedură de citare în care funcţionarul poştal a îndeplinit atribuţii exclusive ale agenţilor procedurali ai instanţelor, respectiv depunerea citaţiilor şi a actelor de procedură la cutia poştală, atunci când partea a refuzat să primească corespondenţa.

9. Se mai arată că actele de procedură conţin date cu caracter personal, astfel încât transmiterea acestora trebuie să îndeplinească caracteristicile de confidenţialitate şi securitate a prelucrărilor de date reglementate de Legea nr. 677/2001, iar Codul de procedură civilă nu poate conferi atribuţii în acest sens funcţionarilor poştali.

10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 respectă condiţiile de calitate a legii, întrucât instituie posibilitatea ca orice persoană ce intra sub incidenţa textului să conteste deciziile autorităţii de supraveghere la instanţa de contencios administrativ competentă şi nu creează situaţii care să impieteze asupra dreptului persoanei interesate de a se adresa instanţei de judecată, astfel că nu se poate susţine încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie care consacră accesul liber la justiţie. Nu pot fi reţinute nici criticile cu privire la transpunerea necorespunzătoare a Directivei 95/46/CE privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, întrucât norma prevăzută la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 conferă eficienţă dispoziţiilor de ansamblu din actul comunitar invocat. Invocă Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, precum şi Decizia nr. 821 din 9 noiembrie 2006.

13. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 154 alin. (4), art. 163 alin. (3) teza întâi şi alin. (6) şi art. 165 pct. 1 din Codul de procedură civilă se apreciază că, aşa cum s-a arătat în doctrină, aduc mai multă rigoare, celeritate şi mai mare siguranţă în primirea citaţiei sau înştiinţarea celui interesat cu privire la actul de procedură care a făcut obiectul comunicării, fiind de natură să protejeze dreptul persoanei la respectarea vieţii private. Procedura comunicării actelor de procedură s-a îmbunătăţit prin rigoare şi responsabilizarea agenţilor procedurali, iar formele procedurale justifică şi sprijină prezumţia legală relativă privind considerarea citaţiei ca fiind „comunicată” la expirarea termenelor prevăzute de art. 163 alin. (3) lit. f) din Codul de procedură civilă, a căror certitudine de dovadă este asigurată prin forţa probantă legală a actelor de procedură în discuţie, caracterizată prin dovada deplină, până la înscrierea în fals, în limitele prevăzute de art. 163 alin. (5) din acelaşi cod.

14. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, îşi menţine punctul de vedere reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 821 din 9 noiembrie 2006. Se mai apreciază că dispoziţiile procesuale criticate care reglementează procedura de comunicare a citaţiilor prin poştă, cu scrisoare recomandată, precum şi comunicarea prin afişare dacă destinatarul refuză să primească citaţia, caz în care agentul o va depune în cutia poştală, iar în lipsa cutiei poştale, va afişa pe uşa locuinţei destinatarului o înştiinţare, nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie. Astfel, comunicarea prin afişare se realizează numai în situaţiile în care destinatarul, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citaţia, raţiunea reglementării fiind aceea de a preveni tergiversarea soluţionării cauzei prin crearea unei permanente lipse de procedură, de natură să afecteze esenţial imperativele caracterului echitabil şi termenului rezonabil în derularea procesului. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la procedura citării prin afişare, concretizată în deciziile nr. 813 din 19 mai 2009, nr. 234 din 9 martie 2010 sau nr. 795 din 17 noiembrie 2015.

15. Totodată se apreciază că dispoziţiile legale criticate contribuie la protejarea dreptului persoanei la respectarea vieţii private, de vreme ce documentul afişat nu-l mai reprezintă însăşi citaţia, ci o înştiinţare care cuprinde elemente suficiente de identificare a destinatarului, a celui care a făcut înştiinţarea, a dosarului la care se referă actul procedural, a locului de unde şi a datei până la care poate fi ridicată citaţia, precum şi menţiunea referitoare la consecinţele procedurale ale neprezentării pentru comunicare. Înştiinţarea completată de agentul procedural are valoare de act autentic cu privire la situaţiile verificate şi atestate nemijlocit de către agent. De asemenea, asupra împrejurărilor care au determinat citarea prin depunerea citaţiei în cutia poştală ori prin afişarea înştiinţării, agentul procedural va întocmi un proces-verbal care face dovada, până la înscrierea în fals, cu privire la cele constatate. Astfel, reglementarea contribuie la consolidarea prezumţiei legale relative referitoare la comunicarea citaţiei şi nu contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) sau art. 148 alin. (2) din Constituţie.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate,

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 12 decembrie 2001, a sintagmei „la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163” cuprinsă în art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă, precum şi a prevederilor art. 163 alin. (3) teza întâi şi alin. (6) coroborate cu sintagma „indiferent dacă partea a primit sau nu citaţia ori alt act de procedură personal” cuprinsă în art. 165 pct. 1 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015. Prevederile legale criticate au următorul cuprins:

- Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001: (1) împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere în temeiul dispoziţiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii, la instanţa de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor. Soluţia este definitivă şi irevocabilă”.

- Art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă: (4) în căzui în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163.”Prevederile art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă fac referire la art. 154 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit cărora: „(1) Comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul.”

- Art. 163 alin. (3) teza întâi şi alin. (6) din Codul de procedură civilă: „(3) Dacă destinatarul refuză să primească citaţia, agentul o va depune în cutia poştală. (...)

(6) Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reşedinţă sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citaţia unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuieşte cu destinatarul ori care, în mod obişnuit, îi primeşte corespondenţa. “

- Art. 165 pct. 1 din Codul de procedură civilă: „Procedura se socoteşte îndeplinită:

1. la data semnării dovezii de înmânare ori. după caz, a încheierii procesului-verbal prevăzut la art. 164, indiferent dacă partea a primit sau nu citaţia ori alt act de procedură personal;”

19. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse În art. 1 alin. (5) referitor la principiul securităţii juridice, în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 6 alin. (1) privind dreptul la identitate al persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată, art. 28 - Secretul corespondenţei, art. 142 alin. (1) referitor la rolul Curţii Constituţionale şi art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană.

20. De asemenea sunt invocate Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 281 din 23 noiembrie 1995, art. 7 - Respectarea vieţii private şi de familie, art. 8 - Protecţia datelor cu caracter personal, art. 20 - Egalitatea în faţa legii şi art. 47 - Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şt art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în privinţa prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, autorul acesteia susţine că sunt lipsite de claritate şi previzibilitate deoarece nu stabilesc împotriva cărei decizii emise de autoritatea de supraveghere se poate formula contestaţie.

22. Analizând actul normativ criticat, din perspectiva aspectelor relevate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Legea nr. 677/2001 este o transpunere în planul legislaţiei naţionale a Directivei 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 281 din 23 noiembrie 1995, şi are drept scop garantarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal efectuate, prin mijloace automate sau prin alte mijloace şi care fac parte/vor fi incluse într-un sistem de evidenţă. În sensul legii, „operatorul de date cu caracter personal” este orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autorităţile publice, care stabileşte scopul şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal sau care este desemnată ca operator în temeiul unui act normativ.

23. Din punctul de vedere care interesează prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în temeiul art. 8 din Legea nr. 677/2001, prelucrarea oricăror date cu caracter personal având funcţie de identificare de aplicabilitate generală se poate realiza, prin excepţie de la condiţiile de legitimitate în prelucrarea datelor reglementate de art. 5 din acelaşi act normativ, în lipsa consimţământului expres şi neechivoc al persoanei vizate, însă numai dacă prelucrarea este prevăzuta în mod expres de o dispoziţie legală. Supravegherea şi controlul prelucrărilor de date cu caracter personal se face de către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, autoritate publică cu personalitate juridică, autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate a administraţiei publice, cu atribuţii în controlul legalităţii oricăror prelucrări de date cu caracter personal. În acest sens, autoritatea de supraveghere păstrează un registru de evidenţă al prelucrărilor de date, notificate de operatori în conformitate cu art. 22 din actul normativ criticat, iar persoanele ale căror date fac obiectul unei prelucrări pot face plângere la Autoritatea naţională. Dacă plângerea este găsită întemeiată, aceasta poate dispune, prin decizie motivată, care se comunică părţilor interesate, suspendarea provizorie sau încetarea prelucrării datelor, ştergerea parţială ori integrală a datelor prelucrate şi poate să sesizeze organele de urmărire penală sau să intenteze acţiuni în justiţie. De asemenea, în mod alternativ faţă de posibilitatea adresării unei plângeri către autoritatea de supraveghere, persoana vizată de prelucrările de date se poate adresa direct instanţei de judecată. În acest sens, art. 25 alin. (2) prevede că „(2) Plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiţie, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, a fost introdusă anterior.

24. Contestarea deciziilor autorităţii de supraveghere se poate face de către operator sau persoana vizată, prin formularea unei contestaţii, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ competentă. Prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, textul de lege criticat în prezenta cauză, dispun în mod neechivoc în legătură cu faptul că o contestaţie în justiţie se poate formula „împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere”, astfel încât, contrar susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că formula redacţională a textului de lege criticat îndeplineşte în mod obiectiv cerinţele de calitate ale legii, una dintre componentele principiului securităţii juridice, reglementat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, în temeiul textului de lege criticat, persoana vizată de orice prelucrare de date cu caracter personal care intră sub incidenţa Legii nr. 677/2001, sau, respectiv, operatorul de date, poate contesta în justiţie orice decizie a autorităţii de supraveghere, adoptată în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, potrivit căruia, autoritatea de supraveghere exercită, între altele, următoarele atribuţii: primeşte şi analizează notificările privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anunţând operatorului rezultatele controlului prealabil; autorizează prelucrările de date în situaţiile prevăzute de lege; poate dispune, în cazul în care constată încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 677/2001, suspendarea provizorie sau încetarea prelucrării datelor, ştergerea parţială ori integrală a datelor prelucrate; primeşte şi soluţionează plângeri, sesizări sau cereri de la persoanele fizice şi comunică soluţia dată ori, după caz, diligenţele depuse; efectuează investigaţii din oficiu sau la primirea unor plângeri ori sesizări.

25. Pentru aceste considerente, Curtea constată că nu pot fi reţinute susţinerile autorului excepţiei referitoare la încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate.

26. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă şi neconstituţionalitatea prevederilor art. 154 alin. (4), art. 163 alin. (3) teza întâi şi alin. (6) şi art. 165 pct. 1 din Codul de procedură civilă, arătând, în esenţă, că, în cazul în care citarea sau comunicarea actelor de procedură se face prin poştă, funcţionarul poştal nu poate îndeplini şi operaţiuni procedurale care sunt prevăzute în mod expres pentru agenţii procedurali ai instanţei de judecată, respectiv depunerea citaţiei în cutia poştală, afişarea înştiinţării prevăzute în art. 163 din acelaşi cod sau înmânarea citaţiei şi altor persoane decât destinatarul. Se mai arată că actele de procedură conţin date cu caracter personal, astfel încât transmiterea acestora trebuie să îndeplinească caracteristicile de confidenţialitate şi securitate, iar Codul de procedură civilă nu poate conferi atribuţii în acest sens funcţionarilor poştali.

27. Analizând prevederile legale criticate, Curtea reţine că acestea sunt cuprinse în Cartea I - Dispoziţii generale, Titlul IV - Actele de procedură, Capitolul II - Citarea şi comunicarea actelor de procedură din Codul de procedură civilă. În vederea asigurării contradictorialităţii procesului civil şi respectării dreptului de apărare al părţilor, legiuitorul a reglementat, astfel, în mod distinct, citarea părţilor, înţeleasă ca actul procedural prin care se transmite citaţia ce înştiinţează partea de existenţa unui proces, cât şi, într-un sens mai larg, comunicarea oricăror acte de procedură care trebuie aduse la cunoştinţa participanţilor la proces.

28. În ceea ce priveşte modalitatea de comunicare, regula este cea stabilită de art. 154 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în sensul în care comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se face din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin oricare alt salariat al acesteia, precum şi ai altor instanţe în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul. În mod subsidiar comunicării prin agenţii procedurali ai instanţelor, prin urmare numai atunci când această modalitate nu este posibilă, art. 154 alin. (4) reglementează comunicarea prin poştă sau servicii de curierat rapid, potrivit art. 154 aţin. (5), cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează, de asemenea, ca şi în cazul citării prin agenţii procedurali ai instanţelor, dovada de înmânare/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163. Textul de lege nu defineşte cazul de imposibilitate a comunicării prin agenţi procedurali, însă, având în vedere că, potrivit art. 64 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, agentul procedural al instanţei comunică actele procedurale persoanelor din localitatea unde se află sediul instanţei - fie instanţa emitentă a actului de comunicat, fie instanţa solicitată să efectueze comunicarea în condiţiile art. 154 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar numai în cazuri urgente şi când dotarea instanţelor permite, comunicarea se poate realiza şi în alte localităţi, rezultă că, în localităţile unde nu există instanţe, comunicarea se face, de regulă, prin intermediul funcţionarilor poştali.

29. Prin urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că premisa de la care porneşte în analiza prezentei excepţii de neconstituţionalitate este aceea că, în temeiul art. 154 alin. (1) coroborat cu art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă, comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se face, de regulă, prin agenţii procedurali ai instanţelor, şi, în mod subsidiar, prin funcţionarii poştali/servicii de curierat rapid. Principala modalitate de citare şi comunicare a actelor de procedură se realizează prin înmânarea personală a actului comunicat, direct destinatarului sau unei persoane care îl reprezintă, prin agentul procedural al instanţei, [art. 154 alin. (1) din Codul de procedură civilă], prin salariatul primăriei căreia i se lasă corespondenţa de la instanţă [în condiţiile art. 163 alin. (3) lit. f) teza a două şi art. 163 alin. (10)], prin funcţionarul poştal [art. 154 alin. (4)] sau prin executorul judecătoresc/serviciul de curierat rapid (art. 154 alin. (5)]. În acest scop, instanţa întocmeşte actul de comunicat (citaţie sau alt act de procedură), pe care îl introduce în plic închis, cu menţiunea „PENTRU JUSTIŢIE. A SE ÎNMÂNA CU PRIORITATE.”, şi căruia îi ataşează formularul-dovadă de înmânare/procesul-verbal, precum şi înştiinţarea prevăzută la art. 163.

30. În continuare, analizând prevederile art. 163 din Codul de procedură civilă - Procedura de comunicare, Curtea reţine că citaţia/orice act de procedură se înmânează personal destinatarului, care va semna dovada de înmânare certificată de „agentul însărcinat cu înmânarea”. Curtea reţine că, în acest caz, legea nu distinge în sensul că agentul însărcinat cu înmânarea este agentul procedural al instanţei, astfel încât, aşa cum s-a reţinut anterior, acesta poate fi şi funcţionarul poştal, în condiţiile art. 154 alin, (4) din Codul de procedură civilă, în cazul în care destinatarul primeşte citaţia, dar refuză/nu poate semna dovada de înmânare, agentul întocmeşte un proces-verbal în care arată aceste împrejurări. Dacă destinatarul refuză chiar primirea citaţiei, agentul o depune în cutia poştală sau, în lipsa acesteia, va afişa pe uşa locuinţei destinatarului o înştiinţare, prin care îi aduce la cunoştinţă că, după o zi, dar nu mai târziu de 7 zile de la afişarea înştiinţării, sau nu mai puţin de 3 zile, în cazuri urgente, destinatarul trebuie să se prezinte fie la sediul instanţei de judecată care a emis citaţia, dacă aceasta îşi are sediul în aceeaşi localitate cu a destinatarului, fie la sediul primăriei din localitatea în a cărei rază teritorială locuieşte sau îşi are sediul destinatarul, pentru a i se comunica citaţia. De asemenea, odată cu afişarea înştiinţării, agentul întocmeşte un proces-verbal în care consemnează refuzul de primire a citaţiei. Potrivit art. 163 alin. (5) şi art. 164 alin. (4) coroborate cu art. 269 şi 270 din Codul de procedură civilă, procesul-verbal întocmit de agent asupra împrejurărilor care au determinat citarea prin depunerea citaţiei în cutia poştală ori prin afişarea înştiinţării are valoare de act autentic cu privire la situaţiile verificate şi atestate nemijlocit de către acesta şi face dovada până la înscrierea în fals cu privire la cele constatate. Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu/reşedinţă/sediu, agentul îi înmânează citaţia/actul de procedură unei persoane majore din familie/care locuieşte împreună cu acesta/care îi primeşte corespondenţa în mod obişnuit sau administratorului/portarului în cazul unui hotel/unei clădiri cu mai multe apartamente, întocmind un proces-verbal cu privire la această împrejurare, cu arătarea identităţii primitorului. Dacă persoanele menţionate lipsesc sau dacă, deşi prezente, refuză să primească actul, agentul va lăsa citaţia în cutia poştală sau va afişa înştiinţarea prevăzută de art. 163, cu toate consecinţele prevăzute de acest text de lege [art. 163 alin. (6)-(9) din acelaşi cod].

31. Prin urmare, Curtea reţine că, în toate cazurile de refuz de primire sau de lipsă a destinatarului/altor persoane care pot primi corespondenţa, legiuitorul a reglementat posibilitatea afişării unei înştiinţări a părţii despre posibilitatea de a-şi ridica personal citaţia, sub sancţiunea operării prezumţiei relative de comunicare, dacă destinatarei nu şi-a ridicat actul de la instanţa emitentă sau de la primărie, în termenul prescris de lege. Aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în aceste cazuri, afişarea are în vedere „o situaţie cu caracter de excepţie şi urmăreşte să prevină şi să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea soluţionării cauzei, pe calea menţinerii cu rea-credinţă a unei permanente lipse de procedură.” (Decizia nr. 108 din 2 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 31 mai 2002). De asemenea, în acest caz, afişarea „contribuie la protejarea dreptului persoanei la respectarea vieţii private, de vreme ce documentul afişat nu-l mai reprezintă însăşi citaţia, ci o înştiinţare care cuprinde elemente suficiente de identificare a destinatarului, a celui care a făcut înştiinţarea, a dosarului la care se referă actul procedural, a locului de unde şi a datei până la care poate fi ridicată citaţia, precum şi menţiunea referitoare la consecinţele procedurale ale neprezentării pentru comunicare.” (Decizia nr. 795 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 20 ianuarie 2016). Ori de câte ori se afişează înştiinţarea, agentul trebuie să depună citaţia şi procesul-verbal respectiv la sediul instanţei care a emis actul ori la sediul primăriei în a cărei rază teritorială locuieşte sau îşi are sediul destinatarul, dacă în localitate nu există instanţă. În acest ultim caz, funcţionarul anume desemnat din cadrul primăriei înaintează instanţei emitente dovada de înmânare semnată de destinatar, procesul-verbal întocmit de agent sau, după caz, dacă destinatarul nu se prezintă să ridice corespondenţa, procesul-verbal întocmit cu această ocazie.

32. Aşa cum s-a reţinut anterior, în mod subsidiar comunicării prin agentul procedural al instanţei, legiuitorul a reglementat comunicarea prin poştă/curierat rapid, numai în cazurile în care prima modalitate nu este posibilă. În acest sens, agentul poştal sau curierul va proceda conform art. 163 din cod, iar actul de comunicat este transmis în plic închis, purtând menţiunea specifică „PENTRU JUSTIŢIE. A SE ÎNMÂNA CU PRIORITATE.”, cu corectivul că este vorba de o transmitere prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, noţiuni detaliate în mod specific prin art. 2 pct. 18 şi 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poştale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 15 martie 2013. Aşadar, contrar susţinerilor autorului excepţiei, Curtea reţine că, în acest caz, comunicarea actului de procedură prin poştă se face tot în condiţiile unui plic închis, ce poartă menţiunea specifică, trimiterea beneficiind de garanţii suplimentare de siguranţă şi confidenţialitate, specifice reglementărilor legale în materia serviciilor poştale.

33. Având în vedere că actul normativ criticat conţine două referiri exprese la comunicarea prin poştă/curierat rapid, respectiv art. 154 alin. (4) şi, respectiv, art. 165 pct. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia procedura se socoteşte îndeplinită la data semnării de către parte a confirmării de primire ori a consemnării de către funcţionarul poştal/curier a refuzului de a primi corespondenţa, autorul excepţiei consideră că, în acest caz, nefiind reglementată în mod expres, nu poate fi aplicată procedura afişării înştiinţării, cu toate consecinţele reglementate de art. 163 din acelaşi cod, astfel cum au fost prezentate anterior.

34. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că nereglementarea expresă a posibilităţii funcţionarului poştal de a lăsa corespondenţa la sediul primăriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul destinatarul, în situaţia în care acesta refuză să primească corespondenţa şi nu are cutie poştală, nu poate fi interpretat în sensul că funcţionarul poştal nu poate îndeplini această atribuţie procedurală. În virtutea principiului de drept potrivit căruia norma juridică trebuie interpretată în sensul în care produce efecte juridice, aceste prevederi legale nu trebuie privite în mod singular, ci trebuie coroborate cu întreaga reglementare a procedurii de comunicare, cuprinsă în art. 163 şi art. 164, astfel încât, în temeiul competenţei reglementate în mod expres prin art. 154 alin. (4), funcţionarul poştal este îndreptăţit să îndeplinească în mod corelativ atribuţiile agentului procedural, atunci când comunicarea se face prin poştă.

35. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 165 pct. 1 din Codul de procedură civilă, sintagma „indiferent dacă partea a primit sau nu citaţia ori alt act de procedură personal”, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se poate deduce că autorul acesteia este nemulţumit de faptul că legea prezumă îndeplinirea procedurii de citare, indiferent de faptul primirii personale de către parte a actelor comunicate.

36. În legătură cu aceste susţineri, Curtea reţine că, în contextul realităţii sociale care vizează faptul că, de regulă, destinatarul nu se află la domiciliu/reşedinţă în timpul programului de lucru al agentului procedural/funcţionarului poştal, având propriul său program de lucru, obligatoriu, la rândul său, este rezonabilă prezumţia instituită de legiuitor, în vederea evitării perpetuării unei neregularităţi procedurale în materia citării şi a comunicării actelor de procedură. Mai mult, din întreaga reglementare a procedurii aplicabile în cazul în care destinatarul nu poate primi personal corespondenţa, respectiv lipsesc şi persoanele majore din familie/care convieţuiesc cu destinatarul/care îi primesc în mod obişnuit corespondenţa, reiese preocuparea legiuitorului de a asigura protejarea dreptului persoanei la respectarea vieţii private, prin asigurarea confidenţialităţii actelor comunicate, având în vedere că nu se procedează la afişarea a însuşi actului procedural de comunicat, ci a unei înştiinţări, care indică destinatarului că trebuie să se prezinte, personal, la sediul instanţei sau al primăriei din raza de domiciliu/reşedinţă, după caz, pentru comunicare.

37. Faţă de toate aceste considerente, Curtea reţine că realizarea comunicării actelor de procedură, în mod subsidiar, şi prin intermediul serviciilor poştale sau de curierat rapid dă eficienţă necesităţii de a cunoaşte existenţa procesului, a actelor procedurale şi a poziţiei procesuale a celorlalte părţi. În acest mod, această modalitate de comunicare nu este de natură să aducă atingere drepturilor fundamentale invocate de autorul excepţiei, ci, dimpotrivă, contribuie la realizarea eficientă a principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, garanţii ale dreptului la un proces echitabil, în deplină concordanţă cu art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.

38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Emanuel Cristian în Dosarul nr. 8.045/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, a sintagmei „la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163” cuprinsă în art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă, precum şi a prevederilor art. 163 alin. (3) teza întâi şi alin. (6) coroborate cu sintagma „indiferent dacă partea a primit sau nu citaţia ori alt act de procedură personal” cuprinsă în art. 165 pct. 1 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 septembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie

 

ORDONANŢE ŞI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

pentru completarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local

 

Având în vedere prevederea conform căreia unităţile de asistenţă medico-socială înfiinţate prin hotărâri ale consiliilor locale din oraşe care au mai puţin de 5.000 de locuitori pot trece în responsabilitatea administrativă şi financiară a consiliilor judeţene, dacă consiliile locale respective nu hotărăsc altfel,

deoarece există unităţi de asistenţă medico-socială înfiinţate prin hotărâri ale consiliilor locale din oraşe care au un număr mai mare de 5.000 de locuitori, dar care nu pot să susţină financiar cheltuielile prevăzute conform standardului de cost aprobat pentru respectiva unitate de asistenţă medico-socială,

întrucât beneficiarii serviciilor acordate în unităţile de asistenţă medico-socială sunt persoane cu afecţiuni cronice care necesită, permanent sau temporar, supraveghere, asistare, îngrijire, tratament şi care, datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să îşi asigure nevoile sociale, să îşi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru integrare socială,

deoarece lipsa de finanţare care trebuie asigurată de către consiliul local conform standardului de cost aprobat poate determina închiderea unităţii de asistenţă medico-socială,

având în vedere că persoanele care se adresează unităţilor de asistenţă medico-socială nu provin numai din localitatea respectivă, aceste unităţi deservind beneficiari din întregul judeţ,

luând în considerare faptul că, la nivel naţional, numărul unităţilor de asistenţă medico-socială este relativ mic, respectiv 69 de unităţi totalizând un număr de 3.234 paturi,

deoarece unităţile de asistenţă medico-sociale răspund nevoilor unor oameni în suferinţă cu o condiţie materială precară, luând în considerare situaţiile în care finanţarea unităţilor de asistenţă medico-socială devine problematică, un prim exemplu fiind unitatea de asistenţă medico-socială aflată în administrarea Consiliului Local Podu Iloalei, un oraş cu aproximativ 11.000 de locuitori, însă cu un buget insuficient pentru susţinerea financiară a acestei unităţi,

deoarece modificarea legislativă propusă are în vedere acordul celor două unităţi administrativ-teritoriale, respectiv al unităţii care cedează şi al unităţii care preia în administrare,

întrucât reglementările legale în vigoare determină închiderea unei unităţi de asistenţă medico-socială, respectiv a unităţii care funcţionează în oraşul Podu Iloalei, judeţul laşi, pentru care, deşi are mai mult de 5.000 de locuitori, alocaţiile bugetare disponibile la nivelul consiliului local sunt total insuficiente şi determină închiderea unităţii mai sus nominalizate, deoarece această situaţie este posibil să apară şi în cazul altor judeţe,

întrucât neadoptarea măsurilor propuse prin prezentul act normativ ar conduce la reale dificultăţi în ceea ce priveşte acordarea serviciilor medicale şi de asistenţă socială persoanelor care se adresează acestui tip de unitate,

întrucât actuala capacitate a unităţilor de asistenţă medico-socială este total insuficientă, având în vedere listele de aşteptare ale persoanelor care solicită internarea în unităţile de asistenţă medico-socială,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general şi constituie situaţii de urgenţă a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Articol unic. - După alineatul (6) al articolului 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 31 august 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (61), cu următorul cuprins:

„(61) Pentru asigurarea finanţării, unităţile de asistenţă medico-socială înfiinţate prin hotărâri ale consiliilor locale din oraşe cu peste 5.000 de locuitori pot trece în responsabilitatea administrativă şi financiară a consiliilor judeţene, dacă consiliile locale respective şi consiliile judeţene hotărăsc de comun acord acest lucru.”

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul sănătăţii,

Florian-Dorel Bodog

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Paul Stănescu

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 29 noiembrie 2017.

Nr. 87.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind declararea zilelor de 14, 15 şi 16 decembrie 2017 zile de doliu naţional pe teritoriul României

 

În memoria Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, şef al statului român între anii 1927-1930 şi 1940-1947, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 6 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, cu completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se declară zilele de 14,15 şi 16 decembrie 2017 zile de doliu naţional pe teritoriul României.

Art. 2. - (1) în zilele de doliu naţional prevăzute la art. 1 toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă.

(2) Drapelul României în bernă se mai arborează:

a) la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ de orice grad, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României:

b) la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi în aeroporturi, porturi, gări şi autogări;

c) ca pavilion, pe navele de orice fel şi pe alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.

(3) Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă.

Art. 3. - În zilele de 14, 15 şi 16 decembrie 2017 posturile de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Roxana-Cezarina Bănică

 

Bucureşti, 6 decembrie 2017.

Nr. 870.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017, pentru Ministerul Afacerilor Externe, pentru desfăşurarea funeraliilor de stat ale Majestăţii Sale Regele Mihai I al României

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 4 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017, la capitolul 51.01 „Autorităţi publice şi acţiuni externe”, titlul 20 „Bunuri şi servicii”, cu suma de 43 mii lei, în vederea acoperirii cheltuielilor ocazionate de desfăşurarea funeraliilor de stat ale Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Ordonatorul principal de credite răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor art. 1.

Art. 3. - Eventualele sume rămase neutilizate după organizarea funeraliilor de stat ale Majestăţii Sale Regele Mihai I al României se vor restitui la bugetul de stat, în condiţiile legii.

Art. 4. - Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2017.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 6 decembrie 2017.

Nr. 871.

 

ANEXĂ

 

Cheltuieli ocazionate de desfăşurarea funeraliilor de stat ale Majestăţii Sale Regele Mihai I al României

 

Nr. crt.

Acţiuni

Număr delegaţii*)

- mii lei -

Valoare maximă

- mii lei -

1.

Deschiderea Salonului Oficial Corp „C” al Aeroportului Internaţional Henri Coandă

100*0,215*2

43

 

*) 100 de delegaţii * 215 lei/delegaţie/deschidere * 2 deschideri (sosire/plecare delegaţie).

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, de către doamna Irina Leulescu a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989

 

Având în vedere propunerea Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, formulată prin Adresa nr. 7.979 din 21 noiembrie 2017, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/7.753 din 21 noiembrie 2017,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi al art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii încetează exercitarea, cu caracter temporar, de către doamna Irina Leulescu a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Roxana-Cezarina Bănică

 

Bucureşti, 6 decembrie 2017.

Nr. 710.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către doamna Ramona-Liliana Seciu a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989

 

Având în vedere propunerea Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, formulată prin Adresa nr. 7.979 din 21 noiembrie 2017, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/7.753 din 21 noiembrie 2017, precum şi Avizul favorabil nr. 64.819/2017 al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 de către doamna Ramona-Liliana Seciu,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b), al art. 89 alin. (21) şi al art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Ramona-Liliana Seciu exercită, cu caracter temporar, prin detaşare, funcţia publică vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Roxana-Cezarina Bănică

 

Bucureşti, 6 decembrie 2017.

Nr. 711.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.