MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 968/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 968         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 7 decembrie 2017

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

230. - Lege pentru ratificarea Protocolului referitor la amendarea art. 50 (a) al Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională şi a Protocolului referitor la amendarea art. 56 al Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională, încheiate şi semnate la Montreal la 6 octombrie 2016

 

Protocol referitor la amendarea art. 50 (a) din Convenţia privind Aviaţia Civilă Internaţională

 

Protocol referitor la amendarea art. 56 din Convenţia privind Aviaţia Civilă Internaţională

 

1.132. - Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului referitor la amendarea art. 50 (a) al Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională şi a Protocolului referitor la amendarea art. 56 al Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională, încheiate şi semnate la Montreal la 6 octombrie 2016

 

238. - Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2017 pentru modificarea Legii nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii

 

1.140. - Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2017 pentru modificarea Legii nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 582 din 21 septembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

 

Decizia nr. 583 din 21 septembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 607 din 28 septembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 292 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.480. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 21 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Sălaj

 

1.481. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 4 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin

 

1.482. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 5 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Buzău

 

1.600/5.515. - Ordin al ministrului transporturilor şi al ministrului educaţiei naţionale privind modalitatea de transmitere a datelor prevăzute la art. 5 alin. (5) şi alin. (6) din Normele metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 42/2017

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

 SENATUL

 

LEGE

pentru ratificarea Protocolului referitor la amendarea art. 50 (a) al Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională şi a Protocolului referitor la amendarea art. 56 al Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională, încheiate şi semnate la Montreal la 6 octombrie 2016

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. 1. - Se ratifică Protocolul*) referitor la amendarea art. 50 (a) al Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 194/1965, încheiat şi semnat la Montreal la 6 octombrie 2016.

Art. 2. - Se ratifică Protocolul*) referitor la amendarea art. 56 al Convenţiei privind Aviaţia Civilă internaţională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 194/1965, încheiat şi semnat la Montreal la 6 octombrie 2016.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

PETRU-GABRIEL VLASE

IULIAN-CLAUDIU MANDA

 

Bucureşti, 29 noiembrie 2017.

Nr. 230.


*) Traducere.

 

PROTOCOL

referitor la amendarea art. 50 (a) din Convenţia privind Aviaţia Civilă Internaţională

 

Semnat la Montreal la data de 6 octombrie 2016

Adunarea Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile

Întâlnirea în cadrul celei de-a treizeci şi noua sesiune de la Montreal, la data de 1 octombrie 2016, având în vedere că este dorinţa generală a statelor contractante de a extinde calitatea de membru al Consiliului pentru a asigura un echilibru mai bun printr-o reprezentare crescută a statelor contractante,

având în vedere că este adecvată creşterea calităţii de membru al acestui organism de la treizeci şi şase la patruzeci, având în vedere că este necesar să se modifice, în scopul menţionat mai sus, Convenţia privind Aviaţia Civilă Internaţională încheiată la Chicago la data de 7 decembrie 1944,

1. Aprobă, în conformitate cu prevederile articolului 94 (a) din Convenţia menţionată mai sus, următorul amendament propus: „La articolul 50 (a) din Convenţie, a două propoziţie se va modifica, «treizeci şi şase» este înlocuit cu «patruzeci».1

2. Specifică, în conformitate cu dispoziţiile articolului 94 litera (a) din convenţia menţionată, o sută douăzeci şi opt ca fiind numărul de state contractante după ratificarea cărora amendamentul menţionat anterior va intra în vigoare; şi

3. Hotărăşte că secretarul general al Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale va elabora un protocol, în limbile engleză, arabă, chineză, franceză, rusă şi spaniolă, fiecare dintre acestea având aceeaşi autenticitate, care transpune amendamentul menţionat mat sus şi aspectele care apar în continuare:

a) Protocolul va fi semnat de preşedintele Adunării şi de secretarul general.

b) Protocolul este deschis ratificării de către orice stat care a ratificat sau a aderat la această convenţie privind Aviaţia Civilă Internaţională.

 c) Instrumentele de ratificare vor fi depuse la Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale.

d) Protocolul intră în vigoare pentru statele care l-au ratificat la data la care este depus instrumentul de ratificare cu numărul o sută douăzeci şi opt,

e) Secretarul general va notifica imediat tuturor statelor contractante data de depunere a fiecărei ratificări a protocolului.

f) Secretarul general va notifica imediat data intrării în vigoare a protocolului tuturor statelor contractante din cadrul Convenţiei.

g) în ceea ce priveşte orice stat contractant care ratifică protocolul după data de mai sus, protocolul va intra în vigoare după depunerea instrumentului său de ratificare la Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale.

Drept urmare, în conformitate cu acţiunea Adunării menţionate mai sus, prezentul protocol a fost elaborat de secretarul general al Organizaţiei.

Drept care preşedintele şi secretarul general al celei de-a treisprezecea sesiuni a Adunării Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale menţionate mai sus, fiind autorizaţi de Adunare, semnează prezentul protocol.

 Încheiat la Montreal în ziua de şase octombrie două mii şaisprezece, într-un singur document în limbile engleză, arabă, chineză, franceză, rusă şi spaniolă, fiecare text fiind în egală măsură autentic. Prezentul protocol va rămâne depozitat în arhivele Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale, iar copii ale acestuia vor fi transmise de către secretarul general al Organizaţiei tuturor statelor contractante din cadrul Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională încheiată la Chicago la data de 7 decembrie 1944.

 

PROTOCOL

referitor la amendarea art. 56 din Convenţia privind Aviaţia Civilă Internaţională

Semnat la Montreal la data de 6 octombrie 2016

 

Adunarea Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile

Întâlnirea în cadrul celei de-a treizeci şi noua sesiune de la Montreal, la data de 1 octombrie 2016,

având în vedere că este dorinţa generală a statelor contractante de a extinde calitatea de membru al Comisiei de Navigaţie Aeriană,

având în vedere că este adecvată creşterea calităţii de membru al acestui organism de la nouăsprezece la douăzeci şi unu şi

având în vedere că este necesar să se modifice, în scopul menţionat mai sus, Convenţia privind Aviaţia Civilă Internaţională încheiată la Chicago la data de 7 decembrie 1944,

1. Aprobă, în conformitate cu prevederile articolului 94 (a) din Convenţia menţionată mai sus, următorul amendament propus:

„La articolul 56 din Convenţie, expresia «nouăsprezece membri» se înlocuieşte cu textul «Douăzeci şi unu membri».”

2. Specifică, în conformitate cu dispoziţiile articolului 94 litera (a) din convenţia menţionată, o sută douăzeci şi opt ca fiind numărul de state contractante după ratificarea cărora amendamentul menţionat anterior va intra în vigoare; şi

3. Hotărăşte că secretarul general al Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale va elabora un protocol, în limbile engleză, arabă, chineză, franceză, rusă şi spaniolă, fiecare dintre acestea având aceeaşi autenticitate, care transpune amendamentul menţionat mai sus şi aspectele care apar în continuare:

a) Protocolul va fi semnat de preşedintele Adunării şi de secretarul general.

b) Protocolul este deschis ratificării de către orice stat care a ratificat sau a aderat la această Convenţie privind Aviaţia Civilă Internaţională.

c) Instrumentele de ratificare vor fi depuse la Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale.

d) Protocolul intră în vigoare pentru statele care l-au ratificat la data la care este depus instrumentul de ratificare cu numărul o sută douăzeci şi opt.

e) Secretarul general va notifica imediat tuturor statelor contractante data de depunere a fiecărei ratificări a protocolului.

f) Secretarul general va notifica imediat data intrării în vigoare a protocolului tuturor statelor contractante din cadrul Convenţiei.

g) în ceea ce priveşte orice stat contractant care ratifică protocolul după data de mai sus, protocolul va intra în vigoare după depunerea instrumentului său de ratificare la Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale.

Drept urmare, în conformitate cu acţiunea Adunării menţionate mai sus, prezentul protocol a fost elaborat de secretarul general al Organizaţiei.

Drept care preşedintele şi secretarul general al celei de-a treisprezecea sesiuni a Adunării Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale menţionate mai sus, fiind autorizaţi de Adunare, semnează prezentul protocol.

Încheiat la Montreal în ziua de şase octombrie două mii şaisprezece, într-un singur document în limbile engleză, arabă, chineză, franceză, rusă şi spaniolă, fiecare text fiind în egală măsură autentic. Prezentul protocol va rămâne depozitat în arhivele Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale, iar copii ale acestuia vor fi transmise de către secretarul general al Organizaţiei tuturor statelor contractante din cadrul Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională încheiată la Chicago la data de 7 decembrie 1944.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului referitor la amendarea art. 50 (a) al Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională şi a Protocolului referitor la amendarea art. 56 al Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională, încheiate şi semnate la Montreal la 6 octombrie 2016

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru ratificarea Protocolului referitor la amendarea art. 50 (a) al Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională şi a Protocolului referitor la amendarea art. 56 al Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională, încheiate şi semnate la Montreal la 6 octombrie 2016, şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 29 noiembrie 2017.

Nr. 1.132.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

 SENATUL

 

LEGE

privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2017 pentru modificarea Legii nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32 din 20 aprilie 2017 pentru modificarea Legii nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 24 aprilie 2017, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul unic punctul 1, alineatul (1) al articolului 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - (1) Persoanele interesate prevăzute la art. 1 alin. (1) încheie un contract de asigurare socială, până la data de 31 decembrie 2018, potrivit modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.”

2. La articolul unic punctul 2, alineatul (1) al articolului 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 6. - (1) Plata contribuţiei de asigurări sociale se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 31 decembrie 2018.”

3. La articolul unic, după punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 21, cu următorul cuprins:

„21. La alineatul (1) al articolului 2 din anexă, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:

«h) anul 2018, luna/lunile venit asigurat lei».”

4. La articolul unic punctul 3, alineatul (5) al articolului 2 din anexă se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,(5) Plata contribuţiei se efectuează:

a) integral, într-o singură tranşă - până la data de 31 decembrie 2018;

b) în tranşe lunare - până la data de 31 decembrie 2018.”

5. La articolul unic punctul 4r alineatul (3) al articolului 5 din anexă se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Durata contractului expiră la data de 31 decembrie 2018, cu menţinerea efectelor dobândite în temeiul acestuia.”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

PETRU-GABRIEL VLASE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 5 decembrie 2017.

Nr. 238.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2017 pentru modificarea Legii nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2017 pentru modificarea Legii nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 4 decembrie 2017.

Nr. 1.140.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 582

din 21 septembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea 2Vabis - S.R.L. din comuna Alexandru cel Bun, sat Viişoara, judeţul Neamţ, în Dosarul nr. 6.608/279/2015 al Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.568D/2017.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, administratorul societăţii, domnul Vasile Irina. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului legal al autoarei excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că prevederile legale criticate, care nu permit aplicarea sancţiunii contravenţionale a avertismentului pentru contravenţiile reglementate de acest act normativ, reprezintă legea specială, iar prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, potrivit cărora avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune, reprezintă legea generală. Se arată că, atâta vreme cât Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 reprezintă dreptul comun în materia regimului contravenţiilor, actul normativ criticat nu poate schimba acest cadru sancţionator, prin eliminarea sancţiunii principale a avertismentului. Altfel, prioritatea dispoziţiei din legea specială faţă de cea generală contravine prevederilor art. 15 alin. (2), teza referitoare la retroactivitatea legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Reiterează aspecte de fapt, referitoare la modul de sancţionare a faptei cu caracter contravenţional, incidente în cauza aflată pe rolul instanţei de judecată. Depune concluzii scrise.

4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că legiuitorul este îndreptăţit să stabilească atât faptele cu caracter contravenţional sau penal, cât şi natura lor, în funcţie de gravitatea faptelor săvârşite, precum şi sancţionarea graduală a acestora. Invocă în acest sens jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 22 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.608/279/2015, Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Excepţia a fost ridicată de Societatea 2Vabis - S.R.L. din comuna Alexandru cel Bun, sat Viişoara, judeţul Neamţ, într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei referitoare la nerespectarea obligaţiei de emitere a bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, care nu permit aplicarea sancţiunii avertismentului pentru contravenţiile reglementate de aceasta, reprezintă legea specială, în raport cu prevederile legale cuprinse în legea generală, respectiv prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, potrivit cărora avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune. În aceste condiţii se susţine că prioritatea dispoziţiei din legea specială faţă de cea din legea generală contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât această dispoziţie constituţională consacră nu numai aplicarea retroactivă a legii penale sau contravenţionale mai favorabile, ci şi „aplicarea legii penale sau contravenţionale mai favorabile în general, adică atunci când vine în concurs cu o altă prevedere penală sau contravenţională mai puţin favorabilă.” Or, în cauză, dispoziţia legală care permite aplicarea avertismentului este mai favorabilă decât cea care interzice aplicarea avertismentului ca sancţiune contravenţională principală.

7. Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că legiuitorul este singurul abilitat şi îndreptăţit, fiind direct interesat, să stabilească faptele care au un caracter contravenţional sau penal, şi, în funcţie de gravitatea faptelor săvârşite, să stabilească natura lor, să le sancţioneze gradual, să stabilească sancţiuni pentru care aplicarea avertismentului prevăzut în legea-cadru - Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 - să se aplice sau să fie exceptate de la această clemenţă a legii. Astfel, doar legiuitorul poate ca, în funcţie de normă socială încălcată şi de interesul societăţii, să impună, printr-o legislaţie severă, o conduită fiscală corectă şi nediscriminatorie, cu privire la diferite sancţiuni, în raport cu gravitatea urmărilor faptelor contravenţionale săvârşite de către contravenienţi, fie că sunt persoane juridice sau persoane fizice.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie reglementează principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mâi favorabile. Astfel, în situaţia în care ulterior săvârşirii contravenţiei/infracţiunii intervine o lege mai favorabilă, aceasta urmează â i se aplica, chiar dacă fapta a fost săvârşită anterior intrării în vigoare a actului normativ. Prin urmare, textul constituţional nu interzice instituirea unor derogări de la cadrul normativ general în materie penală sau contravenţională.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, susţinerile reprezentantului autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele;

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „(5) Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, avertismentul ca sancţiune contravenţională principală nu se aplică în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 10 lit. c), d). e) şi dd), cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. (e) pct. i).”

13. Textul de lege criticat face referire la prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la prevederile art. 10 lit. c), d), e)şi dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, dintre care relevante în speţă sunt doar lit. c) şi art. 11 alin. (1) lit. e) pct. (i) din acelaşi act normativ, potrivit cărora:

- Art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „(3) Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.

- Art. 10 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, astfel cum a fost modificat şi renumerotat prin art. I pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 30 decembrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare: „Constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni: (...) c) neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară preţului de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului ori nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (8), care determină existenţa unei sume nejustificate. În sensul acestei prevederi, prin sumă nejustificată se înţelege contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, diferenţa până la preţui de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului în căzui emiterii de bonuri cu o valoare inferioară ori contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate fără respectarea prevederilor art. 1 alin. (8);”;

- Art. 11 alin. (1) lit. e) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, cu modificările şi completările ulterioare: „(1) Contravenţiile prevăzute la art. 10 se sancţionează cu amendă aplicată operatorilor economici după cum urmează: (...)

e) cele prevăzute la art. 10 lit. c) şi d):

(i) cu avertisment, în situaţia în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este de până la 300 iei inclusiv, dar nu mai mult de 3% inclusiv din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal şi/sau în registrul special la data şi ora efectuării controlului ori la sfârşitul zilei, dacă fapta a fost săvârşită anterior datei controlului;”.

14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), teza referitoare la retroactivitatea legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, cu titlu prealabil, cu privire la cererea formulată în concluziile scrise depuse de autoarea excepţiei în cadrul şedinţei de dezbateri, prin care solicită conexarea prezentului dosar la Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.254D/2016, că măsura conexării se poate dispune cu privire la dosare aflate la acelaşi termen de judecată, astfel încât cererea nu poate fi primită.

16. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea reţine că textul de lege criticat, stabilind că, în cazul anumitor contravenţii reglementate de legea specială nu se aplică avertismentul ca sancţiune contravenţională principală, instituie o derogare de la legea generală în materia regimului juridic al contravenţiilor, potrivit căreia avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.

17. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că în acest mod sunt încălcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), teza privind aplicarea retroactivă a legii penale sau contravenţionale mai favorabile, întrucât această dispoziţie constituţională consacră, în opinia acesteia, nu numai aplicarea retroactivă a legii penale sau contravenţionale mai favorabile, Ci şi aplicarea legii penale sau contravenţionale mai favorabile în general, adică atunci când vine în concurs cu o altă prevedere penală sau contravenţională mai puţin favorabilă.

18. Faţă de aceste susţineri, Curtea reţine că autoarea excepţiei îşi construieşte argumentaţia pe o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, atribuind acestor prevederi constituţionale semnificaţii pe care legiuitorul constituant nu le-a avut în intenţie şi nici nu le-a inclus în norma constituţională invocată. Textul constituţional menţionat oferă soluţie pentru conflictul de legi în timp, stabilind că, în materie penală şi contravenţională, în cazul unei succesiuni de acte normative se va aplica legea ale cărei prevederi sunt mai favorabile făptuitorului, infractor sau contravenient, după caz. În concepţia autoarei excepţiei, însă, aprecierea legii mai favorabile ar trebui făcută nu prin prisma criteriului temporal, al succesiunii cronologice, ci prin alegerea dintre mai multe legi aflate concomitent în vigoare a celei mai favorabile. Or, o astfel de ipoteză nu este nicidecum cuprinsă în textul constituţional invocat. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 70 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 27 aprilie 2015, paragraful 15, ale cărei considerente îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

19. De altfel, dacă s-ar da eficienţă argumentaţiei autoarei excepţiei în ceea ce priveşte aplicarea legii contravenţionale mai favorabile în toate cazurile, independent de succesiunea cronologică a actelor normative, ar însemna că ori de câte ori un alt act normativ general conţine prevederi mai favorabile, sub aspect sancţionatoriu, acestea ar înlătura de la aplicare prevederile legii speciale, ceea ce nu este de acceptat, din punct de vedere al tehnicii legislative şi al scopului urmărit de legiuitor prin edictarea actului normativ respectiv.

20. Mai mult, în ceea ce priveşte oportunitatea sancţiunii reglementate prin textul de lege criticat sunt valabile cele statuate în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie (a se vedea Decizia nr. 76 din 2 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2012, Decizia nr. 721 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 7 septembrie 2011, Decizia nr. 506 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 25 iunie 2010, sau Decizia nr. 670 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009, sau Decizia nr. 752 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012), în sensul că stabilirea unor contravenţii şi a unor sancţiuni corespunzătoare reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care dă expresie, în contextul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Mai mult, reglementarea contravenţiilor specifice acestui domeniu este justificată de imperativul protejării interesului social şi al ordinii de drept, prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea 2Vabis - S.R.L. din comuna Alexandru cel Bun, sat Viişoara, judeţul Neamţ, în Dosarul nr. 6.608/279/2015 al Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 septembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 583

din 21 septembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 585/1/2017 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.570D/2017.

2. La apelul nominal răspunde partea Impresa Pizzarotti & C S.p.a. Italia - Sucursala Cluj, prin avocat Carmen Szabo, în substituirea avocatului Iuliana Luiza Buduşan, cu delegaţii de împuternicire şi de substituire depuse la dosar. De asemenea răspunde partea Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin consilier juridic Raluca Knihinschi, cu delegaţie depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii Impresa Pizzarotti & C S.p.a. Italia - Sucursala Cluj, care solicită admiterea acesteia, în măsura în care se interpretează că prevederile art. 493 alin. (6) se aplică în mod independent de prevederile art. 490 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Se arată că prevederile art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate şi încalcă în acest mod dreptul la apărare şi accesul liber la justiţie, deoarece nu prevăd în mod expres că este necesar acordul recurentului, respectiv al intimatului, pentru pronunţarea pe fond asupra recursului, în cadrul completului de filtru, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă. Se mai arată că lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat rezidă şi în faptul că nu există criterii clare pentru a se stabili dacă problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau dacă face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În acest mod este creat un tratament discriminatoriu între justiţiabili, dat fiind faptul că în acest mod se ajunge la proceduri diferite de soluţionare a recursurilor.

4. Partea Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin consilier juridic, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015. Se mai arată că prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la apărare sau principiul contradictorialităţii.

5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat, prin anumite condiţii de formă şi de fond, fără a fi afectată însăşi substanţa dreptului. Se mai arată că limitările aduse acestui drept trebuie să urmărească un scop legitim şi să existe un raport de proporţionalitate între acesta şi mijloacele folosite. De asemenea, în speţă sunt incidente şi cele statuate de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015. Mai mult, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu sunt încălcate printr-o procedura de filtrare a recursurilor, controlul fiind limitat numai la analiza problemelor de drept.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin încheierea din 7 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 585/1/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată din oficiu de instanţa de judecată într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei în anulare formulate împotriva Deciziei nr. 2.994 din 3 noiembrie 2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu prilejul soluţionării unui recurs, în cadrul procedurii de filtrare a recursurilor, potrivit art. 493 din Codul de procedură civilă.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal arată că prevederile art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, în măsura în care acestea se interpretează în sensul că pronunţarea asupra fondului recursului fără citarea părţilor este posibilă şi atunci când recurentul şi intimatul nu şi-au dat acordul ca recursul, atunci când este admisibil în principiu, să fie soluţionat de către completul de filtru. Se mai arată că, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 839 din 8 decembrie 2015, prin soluţionarea pe fond a recursului fără citarea părţilor, acestea nu îşi pot realiza dreptul la apărare şi la dezbateri contradictorii, fiind încălcat astfel dreptul la un proces echitabil.

8. Totodată se arată că prevederile legale criticate nu condiţionează de acordul părţilor posibilitatea completului de a se pronunţa asupra fondului recursului fără citarea acestora. Chiar dacă, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în considerentele deciziei precitate, prevederile art. 490 alin. (2) ultima teză din acelaşi act normativ prevăd necesitatea acordului recurentului şi intimatului privind soluţionarea recursului în completul de filtru, totuşi, conţinutul textului legal ce face obiectul excepţiei permite şi interpretarea conform căreia, dacă sunt îndeplinite cerinţele alineatului respectiv (caracterul admisibil al recursului, acordul tuturor membrilor completului, existenţa unei probleme de drept necontroversate sau o jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi), în toate cazurile recursul poate fi soluţionat pe fond, fără citarea părţilor. Ca urmare, în practică, aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă poate conduce la soluţii contradictorii, ceea ce determină Înalta Curte să aprecieze că textul de lege criticat nu respectă cerinţele privind claritatea, precizia şi previzibilitatea legii, fiind astfel încălcat şi principiul securităţii juridice.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

10. Guvernul apreciază, în principal, că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, având în vedere criticile formulate, care vizează interpretarea şi aplicarea normelor juridice criticate, de competenţa exclusiva a instanţelor de judecată, în subsidiar se consideră că excepţia este neîntemeiată, având în vedere că, în temeiul art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi, în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. Mai mult, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, drept modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. De aceea, regula art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, are ca semnificaţie faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social. De asemenea se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi folosirea căilor de atac. Se mai arată că dreptul de acces la justiţie nu conferă tuturor şi sine modo dreptul de acces la toate gradele de jurisdicţie, dar implică indubitabil dreptul la exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

11. Cu referire la art. 493 din Codul de procedură civilă se mai arată că, potrivit doctrinei în materie, procedura de filtrare a recursurilor a fost introdusă ca un mijloc de degrevare a activităţii instanţei supreme, iar această procedură contribuie la o decongestionare a instanţei superioare şi la evitarea birocratizării activităţii judiciare, care ar afecta însuşi prestigiul justiţiei şi al democraţiei, această procedură fiind compatibilă cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Mai mult, cu referire la conformitatea procedurii de filtrare a recursului cu Convenţia europeană, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că art. 6 din Convenţie nu pretinde motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de control judiciar, întemeindu-se pe o dispoziţie legală specifică, respinge calea de atac ca lipsită de şanse de succes; în esenţă se arată că jurisprudenţa Curţii Europene este în sensul că un filtru de admisibilitate nu contravine dreptului la un proces echitabil, însă trebuie ca procedura de filtrare să fie stabilită potrivit unor norme legale precise, a căror aplicare să fie previzibilă pentru părţi.

12. De asemenea se arată că în doctrină au fost evidenţiate ca elemente semnificative ale procedurii de filtrare, valorizarea dreptului la apărare şi la contradictorialitate prin posibilitatea oferită părţilor de a-şi exprima punctele de vedere asupra soluţiei preconizate prin raportul întocmit asupra recursului, într-un termen rezonabil de 10 zile, precum şi celeritatea şi utilitatea rezolvării în fond a recursului, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă, când recursul este admisibil, când problema de drept evocată în recurs nu este una controversată sau când ea a fost rezolvată rectiliniu de instanţa supremă. Chiar dacă, în cazurile în discuţie, instanţa s-ar pronunţa asupra fondului recursului, procedura în faţa instanţei de recurs se desfăşoară cu respectarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, părţile fiind îndreptăţite, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă, să formuleze în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicarea acestuia, iar în conformitate cu art. 493 alin. (6) teza a II-a din acelaşi Cod, în soluţionarea recursului instanţa va ţine seama de punctele de vedere ale părţilor formulate potrivit alin, (4) al aceluiaşi articol. Totodată, în doctrină s-a mai arătat că, pentru aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) din Cod, mai este necesară o condiţie, care nu a fost prevăzută din nou în cuprinsul art. 493 alin. (6), dar care rezultă fără niciun dubiu din art. 490 alin. (2) teza finală din acelaşi Cod, şi anume dacă recurentul sau intimatul sunt de acord ca recursul, admisibil în principiu, să fie soluţionat de către completul de filtru, acord care trebuie comunicat prin cererea de recurs sau răspunsul la întâmpinare, respectiv prin întâmpinare, de către intimat. Dispoziţiile art. 490 alin. (2) din acelaşi Cod constituie o modalitate prin care legiuitorul a încercat să asigure o mai mare celeritate în soluţionarea recursului, dar şi să evite cheltuieli suplimentare pentru părţi.

13. Se mai apreciază că soluţia legislativă criticată trebuie analizată şi în contextul regândirii căilor de atac prin noua reglementare procesual civilă de drept comun, care a adus o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte sistemul căilor de atac şi rolul recursului.

14. Se mai invocă şi cele statuate în acest sens prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 839 din 8 decembrie 2015.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi reprezintă prevederile art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora: „(6) Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil şi toţi membrii sunt de acord, Iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul se poate pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă, cam se comunică părţilor. În soluţionarea recursului Instanţa va ţine seama de punctele de vedere ale părţilor formulate potrivit alin. (4).”

18. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal susţine că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul securităţii juridice, în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că în motivarea acesteia se arată că prevederile art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în măsura în care pot fi interpretate în sensul că pronunţarea asupra fondului recursului se poate realiza fără citarea părţilor, inclusiv în cazul în care recurentul şi intimatul nu şi-au dat acordul ca recursul, atunci când este admisibil în principiu, să fie soluţionat de către completul de filtru.

20. În acelaşi timp se susţine că prevederile legale criticate pot fi interpretate şi în sensul invers, reţinut în decizia definitivă a Înaltei Curţi, împotriva căreia a fost formulată contestaţie în anulare în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, respectiv în sensul în care, dacă sunt îndeplinite condiţiile enumerate în art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă, recursul poate fi soluţionat pe fond, fără citarea părţilor, chiar dacă nu a existat acordul recurentului şi al intimatului, pentru judecarea de către completul de filtru. În acest sens se arată că textul legal ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu condiţionează de acordul părţilor posibilitatea completului de a se pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea acestora.

21. Analizând excepţia de neconstituţionalitate prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul securităţii juridice, în componenta sa referitoare la calitatea legii, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată. În acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, una din componentele principiului securităţii raporturilor juridice este reprezentată de calitatea legii, în sensul în care legea trebuie să fie suficient de precisă şi clară pentru a putea fi aplicata (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din data de 14 noiembrie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 22 aprilie 2013, sau Decizia nr. 447 din 20 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).

22. În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. În plus nu poate fi considerată „lege” decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta; apelând, la nevoie, la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotam împotriva României, paragrafele 52 şi *55, sau Hotărârea din 5 aprilie 2016, pronunţată în Cauza Gută Tudor Teodorescu împotriva României, paragraful 42).

23. Analizând prevederea legală supusă controlului de constituţionalitate prin raportare la exigenţele constituţionale şi convenţionale ale principiului securităţii juridice, referitoare la calitatea legii, Curtea reţine că aceasta dispune asupra posibilităţii completului de filtru de a se pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă care se comunică acestora, atunci când sunt îndeplinite condiţiile enumerate de textul de lege criticat, şi anume: dacă raportul [întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din acelaşi Cod] apreciază că recursul este admisibil şi toţi membrii completului sunt de acord şi dacă problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin urmare, având în vedere conţinutul normativ explicit al textului de lege criticat, Curtea reţine că acesta este suficient de clar, precis şi previzibil pentru a putea fi aplicat, astfel încât nu poate fi reţinută o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.

24. Aspectul de neconstituţionalitate evidenţiat în motivarea excepţiei se referă mai degrabă la o posibilă corelare a prevederilor legale criticate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, care dispun asupra obligaţiei recurentului şi a intimatului de a-şi exprima, în scris, odată cu depunerea cererii de recurs, a întâmpinării sau, respectiv, a răspunsului la întâmpinare, acordul/dezacordul ca recursul admisibil în principiu să fie soluţionat de completul de filtru. Cu alte cuvinte se solicită Curţii Constituţionale pronunţarea unei decizii prin care să se statueze, dacă, în cazul în care completul de filtru se pronunţă asupra recursului fără citarea părţilor, în condiţiile art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă, este obligatoriu să existe acordul intimatului şi al recurentului pentru soluţionarea recursului de către completul de filtru.

25. Prin urmare, problema care se pune în speţă este aceea a unei aplicări coroborate a prevederilor legale incidente procedurii de filtrare a recursurilor. În acest sens, Curtea reţine Că, în acord cu principiul disponibilităţii, legiuitorul a acordat o importanţă deosebită exprimării acordului expres al părţilor asupra judecării recursului de către completul de filtru, atunci când a instituit, prin dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, obligativitatea depunerii acestui acord împreună cu cererea de recurs, a întâmpinării sau, respectiv, a răspunsului la întâmpinare. Ca atare, în mod corelativ, instanţa de judecată trebuie să ţină seama de acordul scris al părţilor în acest sens şi nu poate trece la soluţionarea pe fond a recursului, fără citarea părţilor, atunci când nu există acordul părţilor pentru soluţionarea potrivit procedurii reglementate prin textul de lege criticat.

26. Curtea reţine că, în acest caz în care nu există acordul părţilor pentru judecarea de către completul de filtru, fără citarea acestora, nu este asigurată o veritabilă contradictorialitate în cadrul procesului civil. Aşa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 27, acordul părţilor ca judecata să se facă fără citarea lor, pe baza actelor depuse la dosar, inclusiv a punctelor formulate de acestea cu privire la raportul întocmit asupra recursului, dă expresia unei valorificări a principiului contradictorialităţii, asigurată, în acest caz (în care judecata se face fără citarea părţilor), prin comunicarea actelor de procedură ale părţilor şi a raportului, precum şi prin exprimarea acordului intimatului şi al recurentului în acest sens.

27. Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza finală din acelaşi cod au caracterul unor dispoziţii generale, aplicabile întotdeauna în cadrul procedurii de filtrare a recursurilor, acestea completând condiţiile de care trebuie să ţină seama completul de filtru în cazul soluţionării pe fond a recursului, fără citarea părţilor. Astfel, în vederea respectării principiilor contradictorialităţii şi a disponibilităţii, pentru judecarea pe fond a recursului în cadrul completului de filtru, fără citarea părţilor, Curtea reţine că întotdeauna este necesar să existe acordul expres al părţilor în acest sens. Prin aplicarea coroborată a prevederilor art. 490 alin. (2) teza finală şi a prevederilor art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată realizează o veritabilă operaţiune de interpretare, dând expresie competenţei sale constituţionale reglementate prin art. 126 alin. (1) din Constituţie.

28. Pentru toate aceste considerente nu sunt întemeiate nici susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la faptul că aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă poate conduce la soluţii contradictorii. În acest sens, fosta Comisie Europeană a Drepturilor Omului a decis că simplul fapt că o dispoziţie legislativă dă naştere unor probleme de interpretare nu semnifică nicicum caracterul ei vag şi imprecis care să o priveze de calitatea de „lege”, în sensul terminologiei utilizate în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, în acest sens, Decizia din 11 ianuarie 1994, pronunţată în Cauza X. S.A. Împotriva Olandei). De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a admis că normele legale nu pot fi de o „previzibilitate absolută”, ceea ce ar conduce la o excesivă rigiditate şi la imposibilitatea de adaptare a cadrului legal la schimbările sociale; în acest sens s-a reţinut că normele legale pot conţine formulări mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practica judecătorească (Hotărârea din 6 februarie 2001, pronunţată în Cauza Tammer împotriva Estoniei, paragraful 37).

29. Pentru aceleaşi considerente, în cauză nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi a prevederilor art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare.

30. De altfel, în sensul celor reţinute mai sus, Curtea Constituţională s-a pronunţat în mod explicit şi prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, anterior citată, paragrafele 25 şi 26, prin care a reţinut că, „(...) pe lângă aceste condiţii prevăzute expres de alin. (6) al art. 493 din Codul de procedură civilă, deşi nu mai este reluată de textul legal criticat, este obligatorie şi îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 490 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, potrivit căreia, prin actele de procedură depuse, recurentul şi, respectiv, intimatul trebuie să îşi dea acordul ca atunci când recursul este admisibil în principiu, acesta să fie soluţionat de către completul de filtru prevăzut de art. 493 din Codul de procedură civilă. În lipsa acestui acord, chiar în situaţia în care celelalte condiţii prevăzute de alin. (6) al art. 493 din Codul de procedură civilă sunt îndeplinite, recursul nu poate fi soluţionat pe fond de completul de filtru, fără citarea părţilor.” Cele statuate în această decizie îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

31. În fine, Curtea mai reţine că problema de interpretare a textului de lege criticat rezultată din practica judiciară, la nivelul completurilor de filtru ale instanţei supreme, îşi poate găsi rezolvarea prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. Controlul de constituţionalitate vizează conţinutul normativ al normei juridice, astfel cum acesta este stabilit printr-o interpretare generală şi continuă la nivelul instanţelor judecătoreşti, neputând fi efectuat asupra conţinutului normei juridice rezultat din interpretările eronate şi izolate ale unor instanţe judecătoreşti. Prin urmare, competenţa Curţii Constituţionale este angajată atunci când există o practică judiciară divergentă şi continuă, fără a fi izolată, în care una dintre interpretările date normei în cauză este contrară exigenţelor Constituţiei. Cu alte cuvinte, criteriul fundamental pentru determinarea competenţei Curţii Constituţionale de a exercita controlul de constituţionalitate asupra unei interpretări a normei juridice este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistenţa sa în timp, în cadrul practicii judiciare, aşadar, existenţa unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanţelor. De aceea, Curtea Constituţională este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existenţa unei practici unitare/neunitare de interpretare şi aplicare a legii de natură a încălca exigenţele Constituţiei, iar interpretările izolate, vădit eronate, nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, ci al controlului judecătoresc (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 20).

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 585/1/2017 al acestei instanţe şi constată că dispoziţiile art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 septembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 607

din 28 septembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 292 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 292 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Florina Maior în Dosarul nr. 4.753/62/2015/a30 al Tribunalului Braşov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.740D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă personal autoarea excepţiei şi asistată de doamna avocat Angela Drăgan din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul doamnei avocat, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale prin raportare la art. 11 din Legea fundamentală, deoarece nu se corelează cu prevederile Convenţiei penale privind corupţia şi cu Convenţia civilă asupra corupţiei, în ceea ce priveşte calitatea cumpărătorului de influenţă prin eliminarea analogiilor cu infracţiunea de înşelăciune. Din examinarea conţinutului art. 292 alin. (1) din Codul penai rezultă că acesta defineşte în mod excesiv infracţiunea de cumpărare de influenţă, întrucât, potrivit actelor normative invocate, darea/primirea unor foloase trebuie făcută de către un funcţionar public. Or, textul criticat stabileşte că subiect activ al infracţiunii nu este circumstanţiat, fiind asimilat cu cel de la infracţiunea de înşelăciune. Depune concluzii scrise.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece din interpretarea art. 292 alin. (1) din Codul penal rezultă în mod univoc că subiect activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană fizică sau juridică ce îndeplineşte condiţiile tragerii la răspundere penală. Referitor la invocarea actelor normative internaţionale, susţine că acestea reprezintă doar cadrul general, legiuitorul având deplina libertate de a reglementa, în conformitate cu politica sa penală, conduita prohibită. Referitor la neclaritatea sintagmelor „persoană care are influenţă” sau „persoană care lasă să se creadă că are influenţă”, reprezentantul Ministerului Public arată că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, paragraful 64, ocazie cu care instanţa de contencios constituţional a statuat că aceste sintagme se bucură de o continuitate de reglementare, având un înţeles deplin lămurit în doctrină şi jurisprudenţă.

5. În replică, doamna avocat Angela Drăgan arată că este inadmisibil ca tratatele internaţionale ratificate de România să fie încălcate de legiuitorul român prin actele normative edictate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin încheierea din 8 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4,753/62/2015/a30, Tribunalul Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 292 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Florina Maior într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 292 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 sub diverse forme ale participaţiei penale.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, deoarece nu sunt corelate în mod concret cu prevederile Convenţiei penale privind corupţia, ratificată prin Legea nr. 27/2002, şi cu Convenţia civilă asupra corupţiei, ratificată prin Legea nr. 147/2002, în ceea ce priveşte calitatea subiecţilor infracţiunii de cumpărare de influenţă prin eliminarea analogiilor cu infracţiunea de înşelăciune. Astfel, potrivit art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie, statul român se Obligă Să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte, acestea din urmă făcând parte din dreptul intern, iar, potrivit art. 2 şi art. 3 din Convenţia penală privind corupţia, prin corupţie activă se înţelege promisiunea, oferirea sau darea cu intenţie de către persoane, direct sau indirect, a unui folos necuvenit unui funcţionar public, pentru sine sau pentru altul, în vederea îndeplinirii sau abţinerii de la îndeplinirea unui act în exerciţiul funcţiei sale, iar prin corupţie pasivă se înţelege solicitarea ori primirea cu intenţie de către un funcţionar public, direct sau indirect, a unui folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul, sau acceptarea unei oferte sau promisiuni a unui astfel de folos, în vederea îndeplinirii ori abţinerii de la îndeplinirea unui act în exerciţiul funcţiilor sale.

8. Totodată, potrivit art. 2 din Convenţia civilă asupra corupţiei, „prin corupţie se înţelege faptul de a solicita, de a oferi, de a da sau de a accepta, direct ori indirect, un comision ilicit sau un alt avantaj necuvenit ori promisiunea unui astfel de avantaj necuvenit care afectează exerciţiul normal al unei funcţiuni sau comportamentul cerut beneficiarului comisionului ilicit sau avantajului necuvenit ori promisiunii unui astfel de avantaj necuvenit”.

9. Mai arată autorul excepţiei că Organizaţia Naţiunilor Unite a cerut prin „Codul de conduită a oficialilor ce aplică legea” ca definiţia corupţiei să cuprindă comiterea sau omisiunea îndeplinirii unui act ce ţine de îndatoririle lor sau este în legătură cu acestea, ca răspuns la oferirea de mită, promisiuni, stimulente materiale cerute sau acceptate, ori îndeplinirea necorespunzătoare a acestora, înţelegându-se prin aceasta că subiectul infracţiunii trebuie să fie calificat, adică să fie un funcţionar.

10. Or, legiuitorul român a utilizat sintagma „unei persoane care lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public”, sintagmă care intră în contradicţie cu cele utilizate în cele două convenţii, generalizând fapta asupra unor subiecţi care nu au atribuţii publice.

11. Potrivit art. 12 referitor la Traficul de influenţă din Convenţia penală privind corupţia, „Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârşit cu intenţie, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit, cu titlu de remuneraţie, oricui afirmă sau confirmă că este capabil să exercite o influenţă în luarea unei decizii de către oricare dintre persoanele vizate de art. 2, art. 4-6 şi de art. 9-11, indiferent dacă folosul necuvenit este pentru sine sau pentru altcineva, precum şi fapta de a solicita, de a primi sau de a accepta oferta ori promisiunea, cu titlu de remuneraţie, pentru o astfel de influenţă, indiferent dacă influenţa este sau nu este exercitată ori dacă influenţa presupusă produce sau nu produce rezultatul dorit.” Prin urmare, pentru definirea traficului de influenţă nu s-a folosit sintagma utilizată de legiuitorul român, respectiv „care lasă să se creadă”.

12. Tribunalul Braşov - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece din perspectiva art. 12 din Convenţia penală privind corupţia se înţelege că influenţa persoanei care promite intervenţia pe lângă un funcţionar public poate fi reală sau nu, dispoziţiile acestuia nerestrângând incriminarea cumpărării de influenţă doar la situaţiile în care influenţa pretinsă este reală. Prin urmare, expresia „lasă să se creadă” prevăzută de dispoziţiile naţionale privind cumpărarea de influenţă respectă art. 12 din Convenţia penală privind corupţia. Mai mult, aceste din urmă dispoziţii stabilesc un minim de incriminare, prin aceea că statuează Că fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune corupţia, conform dreptului său intern, statul fiind aşadar obligat să reglementeze cadrul legal pentru sancţionarea infracţiunilor de trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă, nefiind exclusă posibilitatea statelor care ratifică această convenţie de a incrimina în sfera ilicitului penal şi alte fapte în afara celor menţionate în tratat, adăugând alte situaţii celor prevăzute de aceasta.

13. Potrivit prevederilor ari. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

14. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, noţiunile de „persoană care are influenţă” sau „lasă să se creadă că are influenţă” nu necesită o clarificare suplimentară din partea legiuitorului, acestea urmând să fie interpretate în concret. Prin expresia „are influenţă” se înţelege că acea persoană se bucură în mod real de încrederea funcţionarului sau a altui salariat, iar prin expresia „lasă să se creadă că are influenţă” asupra unui funcţionar sau a altui salariat se înţelege că o persoană se laudă că are trecere pe lângă un funcţionar sau alt salariat.

15. Prin Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, paragraful 69, Curtea Constituţională, în analiza unor critici similare, a reţinut că, în ce priveşte invocarea Convenţiei, penale privind corupţia, ratificată prin Legea nr. 27/2002, acestea constituie cadrul general în materie, legiuitorul naţional având competenţa de a reglementa conduita legal şi moral dezirabilă politicii penale şi politicii publice anticorupţie din propriul stat.

16. De altfel, în ceea ce priveşte incriminarea unei fapte, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat că dispoziţiile legale incriminatoare constituie o expresie a prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, potrivit cărora „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii”, precum şi a celor ale art. 73 alin. (3) lit. h), care reglementează competenţa legiuitorului de a stabili infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În temeiul acestor dispoziţii constituţionale, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru acea faptă (a se vedea Decizia nr. 1.205 din 20 septembrie 2011).

17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susţinerile reprezentantului autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 292 alin, (1) referitor la Cumpărarea de influenţă din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, astfel cum a fost modificat prin art. 79 pct. 2 din titlul II din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, şi care au următorul conţinut:

- Art. 292 alin. (1) din Codul penal: „Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-i determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sate de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

- Art. 6 din Legea nr. 78/2000: „Infracţiunile de luare de mită, prevăzută la art. 289 din Codul penal, dare de mită, prevăzută la art. 290 din Codul penal, trafic de influenţă, prevăzută la art. 291 din Codul penal, şi cumpărare de influenţă, prevăzută la art. 292 din Codul penal, se pedepsesc potrivit prevederilor acelor texte de lege. Dispoziţiile art. 308 din Codul penal se aplică în mod corespunzător.”

20. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 referitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autoarea excepţiei critică dispoziţiile art. 292 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, deoarece instituie o definire excesivă a cumpărării de influenţă, reglementând infracţiunea de cumpărare de influenţă ca fiind fapta celui care promite, oferă sau dă bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar ce poate îndeplini un act. Din aceste motive susţine contrarietatea dispoziţiilor legale criticate cu art. 11 din Legea fundamentală, constând în aceea că nu sunt corelate în mod concret cu prevederile art. 12 din Convenţia penală privind corupţia, ratificată de România prin Legea nr. 27/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002, şi cu Convenţia civilă asupra corupţiei, ratificată de România prin Legea nr. 147/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2002, în ceea ce priveşte calitatea subiecţilor infracţiunii de cumpărare de influenţă prin eliminarea analogiilor cu infracţiunea de înşelăciune.

22. Analizând susţinerile autoarei excepţiei, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, deoarece Convenţia penală privind corupţia reglementează cu privire la două categorii de fapte de corupţie, respectiv corupţia activă şi corupţia pasivă. Potrivit art. 2, prin corupţie activă se înţelege „fapta de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit unuia dintre agenţii săi publici [...]”, iar prin corupţie pasivă se înţelege „fapta unuia dintre agenţii săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească un act în exercitarea funcţiilor sale”. Prin urmare, numai în cazul corupţiei pasive subiectul activ este circumstanţiat, şi anume să fie agent public, pe când în cazul corupţiei active subiectul activ poate fi orice persoană. Mai mult, prin reglementarea în art. 7 şi art. 8 cu privire la corupţia activă şi pasivă din sectorul privat este evident că legiuitorul european doreşte instituirea măsurilor necesare care să atingă efectul disuasiv al acestora cu privire la corupţie.

23. Totodată, infracţiunea de cumpărare de influenţă nu a fost reglementată anterior în Codul penal din 1969, ci în art. 61 din Legea nr. 78/2000, potrivit căruia „Promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani”.

24. În privinţa dispoziţiilor penale noi cuprinse în art. 292 alin. (1) din Codul penal se poate constata că acestea instituie tragerea la răspundere penală a oricărei persoane cumpărătoare de influenţă şi că o primă modificare faţă de cea anterioară este legată de redefinirea noţiunii de funcţionar public, la care se face raportarea în ce priveşte persoana a cărei influenţă se doreşte a fi cumpărată, aceasta fiind cea reglementată de art. 175 alin. (1) şi (2) din Codul penal, dar şi a funcţionarului privat, a cărui determinare este dată de art. 308 din Codul penal.

25. Aşa fiind, subiect activ al infracţiunii de cumpărare de influenţă poate fi orice persoană (fizică sau juridică) care îndeplineşte condiţiile tragerii la răspundere penală. Poate avea această calitate şi un funcţionar public, dacă acesta cumpără influenţa altui funcţionar public. De asemenea, participaţia penală este posibilă sub toate formele, iar dacă promisiunea, oferta sau darea este realizată printr-un intermediar, acesta va avea calitatea de complice sau instigator la cumpărare de influenţă, în funcţie de natura activităţii desfăşurate, în timp ce cumpărătorul de influenţă va păstra calitatea de autor al infracţiunii, chiar dacă nu comite nemijlocit acţiunea ce caracterizează elementul material.

26. Elementul material al infracţiunii constă într-una din modalităţile alternative de comitere, respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase unei alte persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public pentru a-l determina pe acesta din urmă să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Cu privire la modalităţile de comitere prin promisiune sau oferire, pentru existenţa infracţiunii nu prezintă importanţă dacă promisiunea/oferta este acceptată sau nu de către cel căruia îi este adresată.

27. De asemenea, acţiunea trebuie să fie realizată asupra unei alte persoane care „are Influenţă” sau care „lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public”. Prin urmare, prin expresia „ara influenţă” se înţelege că acea persoană se bucură în mod real de încrederea unui funcţionar public, iar prin expresia „lasă să se creadă că are influenţă” se înţelege o persoană care se laudă că are trecere pe lângă un funcţionar, care se prevalează, pretinde, afirmă, contrar realităţii, că este în relaţii bune cu acesta, se bucură de aprecierea şi încrederea sa de asemenea natură încât să poată rezolva problema de care se interesează cumpărătorul de influenţă. O astfel de condiţie este îndeplinită şi atunci când o persoană, fără a se lăuda că are trecere asupra unui funcţionar public, nu dezminte afirmaţiile altora cu privire la existenţa acesteia. Aşa fiind, prevalarea de o influenţă inexistentă, în realitate, asupra unui funcţionar, deşi constituie o prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase - acţiune ce realizează elementul material al infracţiunii de înşelăciune - prin voinţa legiuitorului, constituie o infracţiune distinctă, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii legale, infracţiunea existând pentru cel care face trafic de influenţă, spre deosebire de infracţiunea de înşelăciune, indiferent dacă s-a cauzat sau nu o pagubă materială. Oricum, această problemă nu vizează în mod direct subiectul acţiunii de cumpărare de influenţă, ci pe cel care face trafic cu influenţa sa şi asupra căruia intervine cumpărătorul de influenţă.

28. Aşa fiind, pornind de la formularea utilizată în chiar cuprinsul Convenţiei penale privind corupţia, Curtea constată că aceste reglementări au un caracter orientativ, întrucât „fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina* cu privire la corupţia activă şi pasivă, la corupţia membrilor adunărilor publice naţionale, corupţia agenţilor publici străini, corupţia membrilor adunărilor publice străine, corupţia activă şi pasivă în sectorul privat, corupţia funcţionarilor internaţionali, corupţia membrilor adunărilor parlamentare internaţionale, corupţia judecătorilor şi a agenţilor curţilor internaţionale, traficul de influenţă, spălarea produselor obţinute din infracţiunile de corupţie şi la infracţiuni contabile.

29. În concluzie, Curtea constată că dispoziţiile art. 292 alin. (1) din Codul penal respectă condiţiile de incriminare astfel cum sunt stabilite prin prevederile art. 12 din Convenţia penală privind corupţia, deoarece, din modul de formulare regăsit în acest articol al convenţiei se înţelege că influenţa persoanei care promite intervenţia pe lângă un funcţionar public poate fi reală sau nu, dispoziţiile acesteia nerestrângând incriminarea cumpărării de influenţă doar Sa situaţiile în care influenţa pretinsă este reală. Prin urmare, expresia „lasă să se creadă prevăzută în dispoziţiile naţionale privind cumpărarea de influenţă respectă prevederile art. 12 din Convenţia penală privind corupţia. În acelaşi sens, Curtea constată că prin Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016, paragraful 69, în analiza unor critici similare, a reţinut că, în ce priveşte invocarea Convenţiei penale privind corupţia, aceasta constituie cadrul general în materie, legiuitorul naţional având competenţa de a reglementa conduita legal şi moral dezirabilă politicii penale şi politicii publice anticorupţie din propriul stat.

30. În sfârşit, prevederile legale criticate nu pot fi analizate în raport cu definiţia corupţiei astfel cum este prevăzută în Convenţia civilă asupra corupţiei, care fundamentează mijloace destinate persoanelor care au suferit o pagubă rezultând dintr-un act de corupţie, cu scopul de a le permite să îşi apere drepturile şi interesele, inclusiv posibilitatea obţinerii de daune-interese.

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florina Maior în Dosarul nr. 4.753/62/2015/a30 al Tribunalului Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 292 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 28 septembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 21 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Sălaj

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, situate pe teritoriul a 21 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Sălaj, după cum urmează:

a) unitatea administrativ-teritorială Almaşu - sectoarele cadastrale nr. 43, 44 şi 45;

b) unitatea administrativ-teritorială Bălan - sectoarele cadastrale nr. 54 şi 59;

c) unitatea administrativ-teritorială Bănişor - sectoarele cadastrale nr. 3 şi 26;

d) unitatea administrativ-teritorială Bobota - sectoarele cadastrale nr. 5, 50 şi 57;

e) unitatea administrativ-teritorială Cehu Silvanei - sectorul cadastral nr. 11;

f) unitatea administrativ-teritorială Chieşd - sectoarele cadastrale nr. 5 şi 19;

g) unitatea administrativ-teritorială Cuzăplac - sectoarele cadastrale nr. 19, 28 şi 29;

h) unitatea administrativ-teritorială Dragu - sectorul cadastral nr. 18;

i) unitatea administrativ-teritorială Fildu de Jos - sectoarele cadastrale nr. 3 şi 6;

j) unitatea administrativ-teritorială Halmăşd - sectoarele cadastrale nr. 28 şi 30;

k) unitatea administrativ-teritorială Hereclean - sectorul cadastral nr. 17;

l) unitatea administrativ-teritorială Horoatu Crasnei - sectoarele cadastrale nr. 26 şi 27;

m) unitatea administrativ-teritorială Poiana Blenchii - sectoarele cadastrale nr. 1,4 şi 5;

n) unitatea administrativ-teritorială Rus - sectoarele cadastrale nr. 5, 6 şi 23;

o) unitatea administrativ-teritorială Şamşud - sectoarele cadastrale nr. 13 şi 27;

p) unitatea administrativ-teritorială Şărmăşag - sectoarele cadastrale nr. 36, 37 şi 38;

q) unitatea administrativ-teritorială Sâg - sectorul cadastral nr. 42;

r) unitatea administrativ-teritorială Sânmihaiu Almaşului - sectorul cadastral 28;

s) unitatea administrativ-teritorială Someş-Odorhei - sectorul cadastral nr. 35;

t) unitatea administrativ-teritorială Treznea - sectoarele cadastrale nr. 6 şi 36;

u) unitatea administrativ-teritorială Valcău de Jos - sectorul cadastral nr. 17 şi 27.

Art. 2. - Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor este prevăzută în anexele nr. 1-21 la prezentul ordin.

Art. 3. - Anexele nr. 1-21*) fac parte integrantă din prezentul ordin,

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 22 noiembrie 2017.

Nr. 1.480.


*) Anexele nr. 1-21 sunt reproduse în facsimil.

 

 

ANEXA Nr. 1

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

Judeţ: SĂLAJ

UAT: ALMAŞU

Sectoare: 43, 44, 45

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 4 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, situate pe teritoriul a 4 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin, după cum urmează:

a) unitatea administrativ-teritorială Ezeriş - sectoarele cadastrale nr. 18, 24, 26, 38, 39 şi 41;

b) unitatea administrativ-teritorială Grădinari - sectoarele cadastrale nr. 36, 41,43, 44 şi 50;

c) unitatea administrativ-teritorială Mehadica - sectoarele cadastrale nr. 31, 36, 39, 40,41,42 şi 43;

d) unitatea administrativ-teritorială Zăvoi - sectoarele cadastrale nr. 11,12, 13, 15, 22, 29, 32, 33, 34, 36, 37, 40, 42 şi 46.

Art. 2, - Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor este prevăzută în anexele nr. 1-4 la prezentul ordin.

Art. 3. - Anexele nr. 1-4*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 22 noiembrie 2017.

Nr. 1.481.


*) Anexele nr. 1-4 sunt reproduse în facsimil.

 

ANEXA Nr. 1

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

Judeţ: CARAŞ-SEVERIN

UAT: EZERIŞ

Sectoare:18, 24, 26, 38, 39, 41

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 5 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Buzău

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, situate pe teritoriul a 5 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Buzău, după cum urmează:

a) unitatea administrativ-teritorială Buzău - sectorul cadastral nr. 26;

b) unitatea administrativ-teritorială Largu - sectoarele cadastrale nr. 45, 46 şi 54;

c) unitatea administrativ-teritorială Puieşti - sectoarele cadastrale nr. 36, 41, 45, 55, 86, 96, 106, 111, 112, 113, 125, 131 şi 132;

d) unitatea administrativ-teritorială Ulmeni - sectorul cadastral nr. 40;

e) unitatea administrativ-teritorială Unguriu - sectoarele cadastrale nr. 1 şi 3.

Art. 2. - Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor este prevăzută în anexele nr. 1-5 la prezentul ordin.

Art. 3. - Anexele nr. 1-5*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 22 noiembrie 2017.

Nr. 1.482.


*) Anexele nr. 1-5 sunt reproduse în facsimil.

 

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

Nr. 1.600 din 2 noiembrie 2017

Nr. 5.515 din 20 noiembrie 2017

 

ORDIN

privind modalitatea de transmitere a datelor prevăzute la art. 5 alin. (5) şi alin. (6) din Normele metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 42/2017

 

În temeiul prevederilor art. 5 alin. (7) din Normele metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 42/2017, ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare,

ministrul transporturilor şi ministrul educaţiei naţionale emit următorul ordin:

Art. 1. - Datele ce urmează a fi transmise conform prevederilor art. 5 alin. (5) şi alin. (6) din Normele metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 42/2017, vor respecta formatul electronic - fişiere editabile protejate la accesare neautorizată, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul transporturilor,

p. Ministrul educaţiei naţionale,

Felix Stroe

Gigel Paraschiv,

 

secretar de stat

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.