MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 970/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 970         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 7 decembrie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 579 din 21 septembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 124/2014 privind unele masuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.457. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în unitatea administrativ-teritorială Budila din judeţul Braşov

 

1.458. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în unitatea administrativ-teritorială Periş din judeţul Ilfov

 

1.459. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 4 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Bacău

 

1.460. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 12 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Cluj

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢII^

 

Decizia nr. 18 din 2 octombrie 2017 (Completul competent să judece recursul în interesul legii)

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 579

din 21 septembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Florin Alexandru Sfrenţ în Dosarul nr. 38.818/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII l-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 367D/2017.

2. La apelul nominal, se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită,

3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 12 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 38,818/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Fiorin Alexandru Sfrenţ, în cadrul soluţionării unei cauze civile având ca obiect acţiune în răspundere patrimonială.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, exonerarea de la plată se aplică exclusiv personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar. Această prevedere este neconstituţională, întrucât nu respectă art. 16 alin. (1) din Constituţie, adică instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. În acest sens, autorul excepţiei susţine că prevederea de lege criticată creează discriminare în cadrul aceleiaşi categorii de personal din sectorul bugetar, în funcţie de modalitatea de stabilire a veniturilor salariale, respectiv stabilite, pe de-o parte, în baza actelor normative (personal căruia i se aplică exonerarea), iar, pe de altă parte, în baza altor instrumente legale, precum contracte de muncă, fie individuale, fie colective (personal căruia nu i se aplică exonerarea). Astfel, textul de lege criticat instituie un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. Se ajunge la situaţia în care persoane din cadrul aceleiaşi instituţii să primească tratament diferenţiat, în funcţie de modalitatea de stabilire a veniturilor salariale. Autorul excepţiei mai arată că există o disproporţie între scopul urmărit de legiuitor (exonerarea de la plată a personalului din sectorul bugetar) şi tratamentul inegal şi mijloacele folosite (impunerea abuzivă a modalităţii de stabilire a drepturilor salariale), fără a ţine cont de realităţile relaţiilor de muncă existente în instituţiile cărora li se aplică legea. În final, arată că drepturile sale salariale au fost stabilite prin contract, şi nu prin act normativ.

6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale invocate.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Legea nr. 124/2014 stabileşte facilităţi fiscale aplicabile personalului plătit din fonduri publice, fără a distinge dacă personalul respectiv este angajat În baza unui contract de muncă sau nu. Prin urmare, norma criticată urmează a se aplica, de o manieră nediscriminatorie, întregului personal prevăzut la art. 1 din lege, indiferent dacă personalul este salarizat în baza unui contract de muncă sau nu.

9. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere, astfel cum a fost reţinut prin Decizia nr. 760 din 5 noiembrie 2015, în sensul că dispoziţiile de lege criticate se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în ipoteza prevăzută, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Acordarea amnistiei fiscale este o excepţie, iar stabilirea categoriilor de personal cărora li se acordă ţine exclusiv de opţiunea legiuitorului.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 24 septembrie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins: „Prezenta lege se aplică:

a) personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, aplicabile anterior intrării în vigoare a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, respectiv în anul 2009, Legii nr. 339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale judeţene şi locale, cu modificările şi completările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare;

b) personalului plătit din fonduri publice absolvent al unei forme de învăţământ superior, care a susţinut şi promovat examenul de licenţă, încadrat pe funcţii corespunzătoare nivelului de studii absolvit şi care nu poate face dovada deţinerii unei diplome de licenţă, ca urmare a neeliberării acesteia de către instituţiile abilitate.”

13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul de lege criticat-art. 1 din Legea nr. 124/2014 - stabileşte domeniul de aplicare al exonerării de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării unor prejudicii de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control.

15. Cu privire la sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 124/2014, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 760 din 5 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 23 februarie 2016, respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a acestora. La paragraful 14 al acestei decizii, Curtea a constatat că nicio normă constituţională nu interzice acordarea de facilităţi fiscale unor categorii de contribuabili, în scopul bunei înfăptuiri a politicii economice, fiscale şi sociale a statului. Tot astfel, nicio normă constituţională nu interzice stabilirea condiţiilor de acordare sau de retragere a facilităţilor fiscale prevăzute în beneficiul unor contribuabili, în funcţie de necesităţile perioadei de referinţă (Decizia nr. 622 din 3 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 949 din 24 noiembrie 2006).

16. De asemenea, instanţa de contencios constituţional a reţinut, la paragraful 15 al Deciziei nr. 760 din 5 noiembrie 2015, că violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (a se vedea şi Decizia nr. 82 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 13 aprilie 2012).

17. Curtea reţine că autorul excepţiei din prezenta cauză, salariat al fostei Comisii de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, este nemulţumit de faptul că în sfera de reglementare a Legii nr. 124/2014 nu intră şi personalul ale cărui venituri au fost stabilite prin contract de muncă, ci doar personalul ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar. Or, prin Decizia nr. 175 din 26 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 16 mai 2014, Curtea a reţinut că, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, a fost înfiinţată Autoritatea de Supraveghere Financiară, care îşi exercită atribuţiile prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) şi ale Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.), autorităţi care se desfiinţează. În acest context legislativ, Curtea a reţinut că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 nu a abrogat reglementările speciale anterioare, acestea păstrându-şi apartenenţa la dreptul pozitiv. Actele normative anterioare, care au reglementat organizarea şi funcţionarea celor trei autorităţi desfiinţate, nu sunt implicit abrogate, neexistând vreo dispoziţie legală expresă în acest sens; mai mult, Curtea a observat că, potrivit dispoziţiilor art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, aceasta se completează cu legislaţia care reglementează activitatea autorităţilor care se desfiinţează, după caz, în măsura în care acestea nu vin în contradicţie cu prevederile sale. De asemenea, sintagma „Autoritatea de Supraveghere Financiară” va înlocui, în cuprinsul actelor normative, sintagmele „Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare”, „Comisia de Supraveghere a Asigurărilor” şi „Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private”. Totodată, având în vedere prevederile art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005, Curtea a constatat că personalul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private este personal contractual, angajat potrivit Codului muncii şi supus regulilor prevăzute de respectivul cod. Având în vedere acestea, precum şi analizând actele dosarului, Curtea constată că autorul excepţiei, salariat al fostei Comisii de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, nu este salarizat potrivit actelor normative enumerate la art. 1 din Legea nr. 124/2014, care se referă la personalul plătit din fonduri publice, ci este salarizat în conformitate cu dispoziţiile speciale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005, din fonduri proprii.

18. Potrivit Legii nr. 124/2014, este exonerat de la obligaţia restituirii pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială încasate necuvenit personalul salarizat sub imperiul actelor normative enumerate în art. 1 din lege. Aşadar, nefiind în situaţii juridice egale, nu se poate susţine că ar exista vreo discriminare între personalul plătit din fonduri publice şi personalul angajat în baza unui contract de muncă, sub aspectul exonerării de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii. De altfel, legiuitorul este singurul în măsură să stabilească atât posibilitatea de exonerare de la plată a unor sume încasate necuvenit, cât şi condiţiile de acordare a acestei exonerări.

19. În final, Curtea reţine că celelalte aspecte invocate de autorul excepţiei reprezintă chestiuni de interpretare şi aplicare a legii de către instanţele judecătoreşti. De altfel, prin Decizia nr. 37 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 26 iulie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit următoarele: „Prevederile art. 1 lit. a) din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, se interpretează în sensul că nu intră sub incidenţa normei menţionate personalul care, deşi nesalarizat conform Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, a primit drepturi de natură salarială considerate necuvenite, prin încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011.” Prin aceeaşi decizie, paragraful 32, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „personalul fostei Comisii de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private era salarizat în temeiul unei legislaţii speciale, salariile nefiind acordate din bugetul de stat, ci stabilite prin hotărârea Consiliului Comisiei şi plătite personalului angajat din fonduri proprii”.

20, Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Alexandru Sfrenţ în Dosarul nr. 38.818/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 septembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în unitatea administrativ-teritorială Budila din judeţul Braşov

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în unitatea administrativ-teritorială Budila - sectoarele cadastrale nr. 15, 16, 17, 22, 25, 27 şi 28 din judeţul Braşov.

Art. 2. - Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor este prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 17 noiembrie 2017.

Nr. 1.457.


*) Anexa este reprodusă în facsimil.

 

ANEXĂ

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

Judeţ: BRAŞOV

UAT: BUDILA

Sectoare: 15, 16, 17, 22, 25, 27, 28

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în unitatea administrativ-teritorială Periş din judeţul Ilfov

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în unitatea administrativ-teritorială Periş - sectoarele cadastrale nr. 1, 2, 7, 12, 14, 15 şi 30 din judeţul Ilfov.

Art. 2. - Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor este prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 17 noiembrie 2017.

Nr. 1.458.


*) Anexa este reprodusă în facsimil.

 

ANEXĂ

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

Judeţ: ILFOV

UAT: Periş

Sectoare: 1, 2, 7, 12, 14, 15, 30

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 4 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Bacău

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, situate pe teritoriul a 4 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Bacău, după cum urmează:

a) unitatea administrativ-teritorială Ardeoani - sectoarele cadastrale nr. 6 şi 8;

b) unitatea administrativ-teritorială Berzunţi - sectoarele cadastrale nr. 6, 12, 27, 34, 37 şi 41;

c) unitatea administrativ-teritorială Găiceana - sectoarele cadastrale nr. 27, 41,42 şi 43;

d) unitatea administrativ-teritorială Horgeşti - sectoarele cadastrale nr. 2,4, 5, 9, 18, 19, 20, 27, 35, 53, 54, 55, 65, 67 şi 69.

Art. 2. - Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor este prevăzută în anexele nr. 1-4 la prezentul ordin.

Art. 3. - Anexele nr. 1-4*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 17 noiembrie 2017.

Nr. 1.459.


*) Anexele nr. 1-4 sunt reproduse în facsimil.

 

ANEXA Nr. 1

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

Judeţ: BACĂU

UAT: ARDEOANI

Sectoare: 6, 8

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 12 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Cluj

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a

imobilelor, pe sectoare cadastrale, situate pe teritoriul a 12 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Cluj, după cum urmează:

a) unitatea administrativ-teritorială Aşchileu - sectoarele cadastrale nr. 121, 161, 166, 167, 168 şi 183;

b) unitatea administrativ-teritorială Bobâlna - sectoarele cadastrale nr. 28, 29 şi 30;

c) unitatea administrativ-teritorială Bonţida - sectoarele cadastrale nr. 145, 146, 147, 148, 150 şi 160;

d) unitatea administrativ-teritorială Cămăraşu - sectoarele cadastrale nr. 1, 2, 117 şi 178;

e) unitatea administrativ-teritorială Câţcău - sectoarele cadastrale nr. 55, 92, 107, 125 şi 126;

f) unitatea administrativ-teritorială Corneşti - sectoarele cadastrale nr. 128, 129, 140, 155, 157, 181, 182, 188, 247, 250, 294, 295, 296, 297, 298, 299 şi 300;

g) unitatea administrativ-teritorială Cuzdrioara - sectoarele cadastrale nr. 63, 64, 65, 66, 67, 69, 70, 72, 73 şi 74;

h) unitatea administrativ-teritorială Ploscoş - sectoarele cadastrale nr. 4, 5, 6, 35, 43, 44, 51, 52, 53, 54, 58, 59, 60, 61 şi 62;

i) unitatea administrativ-teritorială Sic - sectoarele cadastrale nr. 26, 27, 161, 162, 163, 177 şi 178;

j) unitatea administrativ-teritorială Sânpaul - sectoarele cadastrale nr. 84, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 100, 107, 113, 114, 130, 131, 132, 133, 134, 156 şi 157;

k) unitatea administrativ-teritorială Suatu - sectoarele cadastrale nr. 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 68, 69, 70 şi 71;

l) unitatea administrativ-teritorială Vad - sectoarele cadastrale nr. 12, 13, 36,39,40, 71,72, 101, 102, 103, 109, 112. 113, 115, 117, 119, 122, 123, 159, 160, 161, 162, 163 şi 166.

Art. 2. - Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor este prevăzută în anexele nr. 1-12 la prezentul ordin.

Art. 3. - Anexele nr. 1-12*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefărtescu

 

Bucureşti, 17 noiembrie 2017.

Nr. 1.460.


*) Anexele nr. 1-12 sunt reproduse în facsimil.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

 

DECIZIA Nr. 18

din 2 octombrie 2017

 

Dosar nr. 1.202/1/2017

 

Iulia Cristina Tarcea - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Completului

Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile

Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale

Rodica Florica Voicu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Claudia Marcela Canacheu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Marin - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Veronica Năstasie - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Cristian Daniel Oana - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Luiza Maria Păun - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Dana Iarina Vartires - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Liliana Vişan - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Decebal Constantin Vlad - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Emilia Claudia Vişoiu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Adriana Elena Gherasim - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Laura-Mihaela Ivanovici - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Angelica Denisa Stănişor - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Ion - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Puşcaşiu - judecător la Secţia I civilă

Cristina Petronela Văleanu - judecător la Secţia I civilă

Rodica Zaharia - judecător la Secţia a II-a civilă

Roxana Popa - judecător la Secţia a II-a civilă

Valentin Horia Şelaru - judecător la Secţia penală

Daniel Grădinare - judecător la Secţia penală

 

Completul competent să judece recursul în interesul legii este constituit conform art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi art. 271 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin.

La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 273 din Regulamentul Î.C.C.J.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitor la „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 435 din Codul de procedură civilă, vizând ipoteza admiterii cererii de suspendare a executării unui act administrativ cu caracter normativ şi a efectelor acestei soluţii faţă de părţile litigiului, precum şi faţă de terţi”.

Magistratul-asistent prezintă referatul privind obiectul recursului în interesul legii, arătând că la dosar au fost depuse raportul comun întocmit de judecătorii-raportori, precum şi opiniile asupra chestiunii de drept în discuţie, formulate de Ministerul Afacerilor Interne şi de specialişti în materie din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi, respectiv, din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti.

Preşedintele completului de judecată, arătând că prin raportul întocmit asupra sesizării se propune respingerea, ca inadmisibil, a recursului în interesul legii formulat în cauză, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general cu privire la acest aspect.

Doamna procuror arată că prin hotărârile judecătoreşti ataşate sesizării s-a făcut dovada că problema de drept supusă dezbateri] a fost soluţionată diferit de către instanţele de judecată, apreciind că nu este necesară existenţa unei jurisprudenţe ample în acest sens şi că, drept urmare, recursul în interesul legii este admisibil, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă; de asemenea, reprezentantul procurorului general arată că tranşarea chestiunii de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii formulat în cauză este utilă, în vederea asigurării interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor legale menţionate în sesizare, cu atât mai mult cu cât din legislaţia internă lipseşte un cod de procedură administrativă, care să reglementeze acest aspect.

Totodată, reprezentantul procurorului general pune concluzii de admitere a recursului în interesul legii, făcând referire la argumentele prezentate în sesizare.

Preşedintele completului de judecată declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

I. Problema de drept care a generat practica neunitară

1. Recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizează interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), în raport cu dispoziţiile art. 435 din Codul de procedură civilă, mai exact efectele faţă de terţi ale hotărârii judecătoreşti de admitere a cererii de suspendare a executării unui act administrativ cu caracter normativ.

II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

2. Legea nr. 554/2004:

„Art. 14. - Suspendarea executării actului

(1) în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.

(2) Instanţa soluţionează cererea de suspendare, de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor.

(3) Când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav funcţionarea unui serviciu public administrativ, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusă şi de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.

(4) Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.

(5) în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă.

(6) Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive.

(7) Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.

Art. 15. - Solicitarea suspendării prin acţiunea principală

(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.

(2) Dispoziţiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.

(3) Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea.

(4) în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).”

3. Codul de procedură civilă:

„Art. 435. - Obligativitatea şi opozabilitatea hotărârii

(1) Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora.

(2) Hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară.”

III. Examen jurisprudenţial

4. Prin recursul în interesul legii se arată că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept supusă dezlegării, existând două orientări:

A) într-o primă orientare, s-a considerat că hotărârea de admitere a cererii de suspendare a executării actului administrativ cu caracter normativ are efecte inter partes, astfel că terţii care nu au fost părţi în cauza în care s-a pronunţat hotărârea în discuţie nu pot beneficia de efectele suspendării.

B) într-o altă orientare, s-a reţinut că, de vreme ce, prin natura lor, actele administrative cu caracter normativ se adresează unui număr nedeterminat de subiecte de drept şi, odată anulate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, încetează a mai produce efecte juridice erga omnes, rezultă că şi admiterea cererii de suspendare a executării acelor acte normative produce efecte şi faţă de terţii neparticipanţi la proces.

IV. Opinia autorului sesizării

5. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, autorul sesizării, apreciază ca fiind în acord cu litera şi spiritul legii cea de-a două orientare jurisprudenţială, prezentând următoarele argumente principale:

6. Legalitatea este unul dintre elementele dreptului la buna administrare, în sistemul juridic românesc acest principiu fiind reglementat în art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie.

7. De aceea, un instrument procedural eficient aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată pentru a asigura respectarea principiului legalităţii îl constituie suspendarea executării actelor administrative, măsură care reprezintă o garanţie a asigurării legalităţii, ce intervine însă în cazuri de excepţie.

8. Suspendarea întrerupe temporar efectele juridice produse de un act juridic, urmând, deci, ca după un anumit timp actul administrativ să îşi recapete caracterul său executoriu sau să înceteze complet a mai produce efecte juridice, fiind anulat sau revocat.

9. Pornind de la faptul că suspendarea executării actului administrativ este un mijloc pentru asigurarea respectării principiului legalităţii, care guvernează întreaga activitate a administraţiei publice, autorul sesizării apreciază că suspendarea unui act administrativ cu caracter normativ produce efecte erga omnes, fiind echitabil ca, atât timp cât autoritatea publică sau instanţa de judecată, drept urmare a contestării actului administrativ, este în curs de verificare a legalităţii acestuia, acesta să nu îşi producă efectele asupra celor vizaţi.

10. În ceea ce priveşte categoria „celor vizaţi” de către un act administrativ cu caracter normativ, se arată că acest tip de act stabileşte reguli generale de conduită cu caracter impersonal, ceea ce înseamnă că relaţiile sociale pe care le reglementează au un caracter abstract, pentru concretizarea lor fiind necesar să intervină anumite fapte cărora legea le recunoaşte relevanţă juridică (faptele juridice).

11. În cazul actelor administrative cu caracter normativ, legea prevede obligaţia aducerii lor la cunoştinţa tuturor subiecţilor de drept, prin publicare, cerinţă impusă de principiul potrivit căruia „nimeni nu poate invoca în apărarea sa necunoaşterea legii”.

12. Prin raportare la caracterul normativ al actului administrativ, care produce efecte juridice faţă de toate persoanele, erga omnes, în mod corelativ, din considerente de logică juridică, hotărârea vizând suspendarea unui astfel de act, executorie de drept în condiţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, produce la rândul ei efecte tot erga omnes, lipsind de interes o eventuală cerere având un obiect similar.

13. Ar fi şi discriminatoriu ca un act administrativ cu caracter normativ să producă efectele juridice în vederea cărora a fost adoptat faţă de toate persoanele vizate, cu excepţia celor care au fost parte în litigiul de drept administrativ, în cadrul căruia instanţa a dispus suspendarea executării actului administrativ.

14. Autorul sesizării apreciază, de asemenea, că atât timp cât hotărârea judecătorească de anulare a unui act administrativ normativ produce efecte faţă de toţi subiecţii cărora li se adresează, pentru identitate de raţiune, şi hotărârea judecătorească de suspendare a unui astfel de act administrativ ar trebui să aibă efecte erga omnes.

15. Art. 435 din Codul de procedură civilă, cu ale cărui prevederi se completează dispoziţiile Legii nr. 554/2004, reglementează obligativitatea hotărârii judecătoreşti, dispunând că aceasta este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii lor (alin. 1), precum şi opozabilitatea hotărârii judecătoreşti oricărei terţe persoane, atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară (alin. 2).

16. Opozabilitatea faţă de terţi reprezintă obligaţia tuturor de a respecta situaţia juridică creată, adică obligaţia de abţinere de la săvârşirea vreunei acţiuni care să împiedice exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor de către titularii acestora.

17. Opozabilitatea efectelor faţă de terţi nu se confundă cu obligativitatea aceloraşi efecte, care funcţionează în relaţia dintre părţi şi care stă la baza executorialităţii hotărârii.

18. Disputa cu privire la opozabilitatea inter partes/erga omnes a hotărârii de suspendare a actului administrativ normativ are la bază deci confuzia între principiul relativităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti, care presupune, într-adevăr, ca obligativitatea acestor efecte şi autoritatea de lucru judecat să se impună numai părţilor, şi principiul opozabilităţii aceloraşi efecte, care se manifestă în relaţia cu terţii, interzicând acestora să le ignore şi să le încalce, câtă vreme nu fac dovada unei alte realităţi juridice.

19. Concluzionează procurorul general că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 435 din Codul de procedură civilă, hotărârea definitivă prin care instanţa a dispus suspendarea actului administrativ normativ este opozabilă erga omnes.

V. Punctul de vedere teoretic exprimat de specialişti din cadrul facultăţilor de drept

20. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, specialişti din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti şi-au exprimat opinia ştiinţifică cu privire la problema de drept supusă dezbaterii.

A) Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, prin punctul de vedere exprimat de domnul conf. univ. dr. Ovidiu Podaru, a apreciat că, în spiritul interpretării sistematice a dispoziţiilor art. 7,14 şi 1 din Legea nr. 554/2004, suspendarea unui act administrativ normativ, la fel ca şi emiterea, revocarea, abrogarea şi anularea acestuia, prin simetrie, produce efecte erga omnes; raţionamentul juridic aplicabil, mutatis mutandis, este cel prevăzut de art. 60 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia, întrucât, prin natura raportului juridic, efectele actului administrativ normativ se întind asupra unui număr nedeterminat de persoane, efectele hotărârii de suspendare a acestuia profită tuturor.

B) Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti - prin punctul de vedere exprimat de doamnele prof. univ. dr. Dana Tofan şi Verginia Vedinaş şi domnii conf. univ. dr. Alexandru-Sorin Ciobanu şi lector univ. dr. Bogdan Ionuţ Dima - a apreciat că hotărârile judecătoreşti prin care, în temeiul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, se suspendă executarea actelor administrative cu caracter normativ (cu excepţia câtorva situaţii, care ţin de acţiunile în contencios administrativ obiectiv şi de vătămarea unui interes legitim public prin actele respective) nu produc, de lege lata, efecte erga omnes, pentru următoarele argumente principale:

21. Art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 se referă [cu o singură excepţie - cea de la art. 14 alin. (3)] la suspendarea solicitată de către „persoana vătămată”, acest gen de acţiune fiind conceput, aşadar, ca o dimensiune a contenciosului administrativ subiectiv. Din moment ce solicitarea presupune o „persoană vătămată”, este evident că, principial, suntem în prezenţa unei cereri specifice contenciosului administrativ subiectiv, bazată pe existenţa unei „vătămări” proprii a reclamantului, nefiind vorba despre o cerere care să vizeze „interesul general” („interesul legitim public*) şi care ar putea fi legată, în mod firesc, de problema ilegalităţii unui act administrativ cu aplicabilitate generală, adică a unui act administrativ normativ.

22. Pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, legea impune anumite condiţii speciale, care trebuie îndeplinite (probate) de către reclamant (privesc situaţia sa personală), indiferent dacă actul administrativ este individual sau normativ. Simpla ilegalitate a actului (element definitoriu pentru „contenciosul obiectiv*) nu este suficientă.

23. Legea contenciosului administrativ prevede în mod expres efectele generale ale unei hotărâri în contencios administrativ numai în cazul anulării unui act administrativ normativ, prin hotărâre definitivă. Per a contrario, fiind vorba despre o situaţie de excepţie, reglementată expres în capitolul III „Procedura de executare”, rezultă că în toate celelalte situaţii, inclusiv în cazul suspendării unui act administrativ normativ, se va menţiune regula relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti, consacrată şi de art. 435 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

24. Pentru a se discuta despre efecte erga omnes, în cazul hotărârilor judecătoreşti prin care se suspendă executarea actelor administrative cu caracter normativ, ar fi trebuit să existe şi o procedură de „publicare” a hotărârii judecătoreşti în discuţie.

25. Suspendarea executării este întotdeauna şi indiferent de natura actului administrativ o măsură provizorie şi excepţională.

VI. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

26. Dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 au făcut obiectul analizei instanţei de contencios constituţional, în cadrul mai multor excepţii de neconstituţionalitate, toate respinse ca neîntemeiate, în considerentele deciziilor pronunţate nefiind identificate aspecte cu relevanţă directă asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.

27. Cu toate acestea, deşi nu vizează dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, supuse interpretării, ci prevederile art. 23 şi 24 din acelaşi act normativ, deciziile nr. 914 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 5 august 2009, şi nr. 126 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 20 mai 2015, pot prezenta relevanţă cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

28. Astfel, prin Decizia nr. 914 din 23 iunie 2009, Curtea Constituţională a reţinut că „prevederile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 consacră, la nivelul legii organice, efectele erga omnes ale hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat, în tot sau în parte, un act administrativ cu caracter normativ. Opozabilitatea acestui tip de hotărâri faţă de toţi subiecţii de drept este asigurată, în mod concret, prin publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârilor judecătoreşti referitoare la actele administrative normative emise de Guvern şi de celelalte organe centrale ale administraţiei publice, respectiv în monitoarele oficiale ale judeţelor a acelor hotărâri privitoare la anularea unor acte ale organelor administraţiei publice locale, corespunzătoare judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor. Utilitatea acestei publicări este incontestabilă, ţinând cont de faptul că, prin natura lor, actele administrative cu caracter normativ se adresează unui număr nedeterminat de subiecte de drept”,

29. De asemenea, prin Decizia nr. 126 din 10 martie 2015, instanţa de contencios constituţional a statuat că „pentru persoanele care au avut calitatea de parte în litigiul în care instanţa a dispus anularea în tot sau în parte a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, în măsura în care acestea Solicită şi recunoaşterea dreptului pretins, împreună cu reparaţii, efectele anulării actului se produc în virtutea principiului efectului relativ al hotărârilor judecătoreşti, producându-se şi pentru trecut, în sensul că, pentru părţile din litigiu, anularea actului administrativ unilateral cu caracter normativ produce efecte juridice şi pentru trecut. Aşadar, anularea unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, în considerarea dispoziţiilor art. 23, produce efecte erga omnes şi numai pentru viitor pentru terţele persoane care nu au avut calitatea de parte în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea de anulare, după publicarea acestei hotărâri.”

VII. Raportul asupra recursului în interesul legii

30. Raportul analizează sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciind că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă.

VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

31. Înainte de a proceda la analiza în fond a problemei de drept care formează obiectul sesizării se impune a fi verificată îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii.

32. Potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, „Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti”.

33. De asemenea, art. 515 din acelaşi cod prevede că „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.”

34. Aceste texte de lege stabilesc mecanismul, scopul şi condiţiile de admisibilitate, determinând, totodată, aria restrictivă a examinării pe care o face instanţa în soluţionarea recursului în interesul legii.

35. Astfel, scopul recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti.

36. Cu alte cuvinte, textele legale aflate în discuţie statuează faptul că recursul în interesul legii este admisibil numai în situaţia în care se face dovada că problema de drept ce formează obiectul judecăţii a fost soluţionată în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care trebuie ataşate sesizării.

37. Spre această finalitate conduc şi dispoziţiile constituţionale care, în reglementarea art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti, prevăd expres, la alin. (3), faptul că „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale”.

38 Obiectul recursului în interesul legii priveşte problema de drept referitoare la „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 435 din Codul de procedură civilă vizând ipoteza admiterii cererii de suspendare a executării unui act administrativ cu caracter normativ şi a efectelor acestei soluţii faţă de părţile litigiului şi faţă de părţi”.

39. Pentru a se putea identifica lipsa de unitate a jurisprudenţei, este necesar ca hotărârile judecătoreşti analizate să se circumscrie obiectului sesizării, cerinţă care nu este îndeplinită.

40. Cu titlu prealabil, este de observat că autorul sesizării nu a analizat în concret condiţia de admisibilitate a recursului în interesul legii referitoare la existenţa practicii neunitare, ci s-a limitat să facă doar o referire generică la apariţia a două orientări jurisprudenţiale.

41. Astfel, pentru ilustrarea primului curent de jurisprudenţa, în sensul că hotărârea de admitere a cererii de suspendare a executării actului administrativ unilateral cu caracter normativ produce efecte inter partes, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a prezentat deciziile nr. 5.153 din 17.11.2009 şi nr. 1.560 din 18.03.2010, ambele pronunţate de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme.

42. Se constată însă că în niciuna dintre aceste două cauze nu a fost analizată punctual problema de drept care formează obiectul recursului în interesul legii. Mai precis, în prima decizie, anterior nominalizată, instanţa de control judiciar a confirmat soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor în formularea acţiunii, cu motivarea că hotărârile judecătoreşti invocate de autorul excepţiei nu sunt irevocabile; şi în cea de-a două decizie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins aceeaşi excepţie a lipsei de interes, fără însă a preciza motivele pentru care a pronunţat această soluţie, adică fără a dezlega această chestiune litigioasă.

43. Tot astfel, pentru prezentarea celui de-al doilea curent de jurisprudenţă, potrivit căruia hotărârea de admitere a cererii de suspendare a executării actului administrativ unilateral cu caracter normativ produce efecte erga omnes, autorul sesizării a prezentat deciziile nr. 38 din 7.01.2011, nr. 5.919 din 8.12.2011, nr. 490 din 23.03.2012 şi nr. 491 din 23.03.2012, toate pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

44. Or, în Decizia nr. 38 din 7.01.2011, instanţa de control judiciara reţinut că Hotărârea Guvernului nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor - act ce constituia, în acea cauză, obiectul cererii de suspendare a executării - este un act administrativ unilateral cu caracter normativ, avându-se în vedere conţinutul său, care se referă la metodologia de recalculare a pensiilor din categoriile menţionate. Totodată, instanţa de judecată a precizat că actul administrativ aflat în discuţie „produce efecte erga omnes, cu alte cuvinte se referă la toate persoanele aflate sub incidenţa sa: foştii militari, poliţişti, funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, pentru care se dispune recalcularea pensiilor”.

De asemenea, instanţa a arătat faptul că şi „sentinţa recurată” produce aceleaşi efecte, fără însă a motiva această concluzie.

45. De asemenea, în Decizia nr. 5.919 din 8.12.2011, instanţa de control judiciar nu a analizat problema efectelor măsurii de suspendare a executării unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, ci doar a reţinut faptul că Hotărârea Guvernului nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a cărei suspendare se solicita, „a fost abrogată prin art. 4 al O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010.”

46. Totodată, cauzele finalizate prin pronunţarea deciziilor nr. 490 din 23.03.2012 şi nr. 491 din 23.03.2012 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au avut ca obiect suspendarea efectelor unor acte administrative unilaterale cu caracter individual, respectiv ale unor decizii de eliberare a reclamanţilor din funcţii publice de execuţie la Garda Financiară, ceea ce, în mod evident, nu prezintă relevanţă din perspectiva prezentei analize.

47. Or, una dintre condiţiile de admisibilitate a recursului în interesul legii, instituită prin art. 515 din Codul de procedură civilă şi enunţată, de altfel, şi în art. 514 din acelaşi cod, se referă tocmai la soluţionarea diferită a unor probleme de drept de către instanţele judecătoreşti, care să necesite antrenarea mecanismului recursului în interesul legii pentru a unifica o practică divergentă existentă.

48. Cum, în cauză, nu s-a făcut dovada existenţei unei jurisprudenţe divergente cu privire la problema de drept invocată, problemă care, de altfel, nu este nici actuală, în raport cu perioada pronunţării respectivelor decizii, iar pretinsa practică neunitară, invocată în sesizare, vizează doar decizii pronunţate de instanţa supremă, recursul în interesul legii declarat va fi respins ca inadmisibil.

49. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 alin. (1) cu referire la art. 514-515 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 435 din Codul de procedură civilă, vizând ipoteza admiterii cererii de suspendare a executării unui act administrativ cu caracter normativ şi a efectelor acestei soluţii faţă de părţile litigiului, precum şi faţă de terţi.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin, (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 octombrie 2017.

 

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Aurel Segărceanu

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.