MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 977/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 977         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 8 decembrie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 537 din 13 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. a) pct. (i) şi lit. d) pct. (ii) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative

 

Decizia nr. 551 din 13 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.461. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 30 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Alba

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 65 din 2 octombrie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 537

din 13 iulie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. a) pct. (i) şi lit. d) pct. (ii) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. a) pct. (i) şi lit. d) pct. (ii) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Societatea Hagi Gold - S.R.L. din Piatra-Neamţ în Dosarul nr. 1.199/866/2015 al Judecătoriei Paşcani, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 96 D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de Citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă că, la dosar, partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, prin Decizia nr. 128 din 10 martie 2016, Curtea a reţinut că legiuitorul este liber să reglementeze cu privire la răspunderea contravenţională a persoanei juridice, întrucât nicio prevedere din Legea fundamentală nu interzice reglementarea unei astfel de răspunderi. Prin prevederile legale criticate s-a intenţionat responsabilizarea persoanei juridice cu privire la modul de alegere şi supraveghere a angajaţilor, precum şi înlăturarea dificultăţilor în ceea ce priveşte identificarea persoanei care a săvârşit fapta, în cazul societăţilor cu mai mulţi angajaţi.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 24 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.199/866/2015, Judecătoria Paşcani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. a) pct. (i) şi lit. d) pct. (ii) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Excepţia a fost invocată de Societatea Hagi Gold - S.R.L. din Piatra-Neamţ, într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de art. 10 lit. c) şi gg) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, respectiv neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate şi deţinerea la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor a unor sume care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, cu aplicarea sancţiunilor reglementate în textele de lege criticate.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, faptele ce constituie contravenţii intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece contravenţia este asimilată unei acuzaţii în materie penală, astfel încât contravenientul trebuie să se bucure de garanţiile instituite de acest articol. În legislaţia internă, contravenţia este definită de art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, ca reprezentând o faptă săvârşită cu vinovăţie, în ceea ce priveşte forma vinovăţiei, pornind de la noţiunea de acuzaţie în materie penală, se impune ca subiectul pasiv al contravenţiei să beneficieze de aceleaşi prevederi din materia penală, adică fapta săvârşită din culpă să constituie contravenţie doar dacă legea prevede expres acest lucru. Persoana juridică nu poate deveni subiect activ al unei contravenţii ca urmare a culpei în alegerea salariatului, răspunderea având caracter personal, şi nu obiectiv. Având în vedere formele participaţiei penale, persoana juridică nu săvârşeşte fapta contravenţională nici direct ca autor sau coautor, nici impropriu ca instigator sau complice. O astfel de reglementare încalcă dreptul de proprietate privată, precum şi libertatea economică, nu doar prin sancţiunea pecuniară a amenzii, cât şi prin măsura complementară a suspendării activităţii, ambele reflectându-se în patrimoniul persoanei juridice.

7. Judecătoria Paşcani apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 507 din 29 mai 2007, nr. 752 din 20 septembrie 2012 şi nr. 308 din 13 iunie 2013.

8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate este neîntemeiată, făcând referire la cele reţinute prin Decizia nr. 530 din 31 mai 2007.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 Iii d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. a) pct. (i) şi lit. d) pct. (ii) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 28 aprilie 2015, care au următorul cuprins: „(1) Contravenţiile prevăzute la art. 10 se sancţionează cu amendă aplicată operatorilor economici, după cum urmează:

a) cele prevăzute la art. 10 lit. f), h), i), s), ş), t), ţ), v). aa) şi gg), cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, precum şi cu:

(i) confiscarea sumelor care nu pot fi justificate, pentru contravenţia prevăzută la lit. gg); [...]

d) cele prevăzute la art. 10 lit. b), c), d), e) şi dd), cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, precum şi cu: [...]

(ii) suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru, de la o lună la 3 luni, în funcţie de gravitatea faptelor, pentru contravenţiile prevăzute la lit. b), c), d) şi e).[...J

(3) Pe durata de suspendare a activităţii, unitatea este sigilată de echipa de control constituită potrivit legii. Concomitent cu sigilarea unităţii, se afişează la loc vizibil un anunţ cu privire la această situaţie. Anunţul va fi scris cu litere de tipar având înălţimea minimă de 10 cm. Procedura de aplicare a acestei prevederi se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, până la data de 1 martie 2015. “

13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), referitoare la caracterul statului român şi la principiul supremaţiei Constituţiei şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 23 alin. (11) referitor la respectarea prezumţiei de nevinovăţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 referitor la libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Totodată, autorul arată că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că stabilirea unor contravenţii şi a unor sancţiuni corespunzătoare reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, justificată de imperativul protejării interesului social şi al ordinii de drept, prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală. Dispoziţiile legale criticate reprezintă norme coercitive, instituind sancţiuni contravenţionale pentru agenţii economici care nu respectă prevederile referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare, aparţinând acestora (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 308 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 25 iulie 2013),

15. Totodată, Curtea observă că sancţiunea complementară a suspendării activităţii pe o perioadă de 3 luni poate fi privită ca o limitare a folosinţei ca atribut al dreptului de proprietate privată, pe o perioadă determinată, măsură justificată obiectiv şi raţional, pentru a da expresie principiilor constituţionale anterior invocate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 128 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2016, paragraful 17).

16. Distinct de cele reţinute, Curtea reţine că sancţiunea amenzii intră sub incidenţa celui de-al doilea alineat al articolului 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care permite statelor contractante să adopte legile pe care le consideră necesare pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a „amenzilor”. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că atât amenda, cât şi sumele confiscate se subsumează noţiunii de „amenzi” [a se vedea, în acest sens, Decizia de inadmisibilitate din 19 noiembrie 2013 pronunţată în Cauza Electrosan - S.R.L. împotriva României (Cererea nr. 31.931/07), paragraful 16]. Autorităţile naţionale sunt cele care decid, în primul rând, ce fel de „amendă” trebuie aplicată, deciziile luate în acest domeniu implicând o apreciere a problemelor politice, economice şi sociale, apreciere pe care Convenţia o lasă în competenţa statelor membre, acestea având la dispoziţie o largă marjă de apreciere [a se vedea Decizia de inadmisibilitate din 21 martie 2006 pronunţată în Cauza Valico - S.R.L. împotriva Italiei (Cererea nr. 70.074/01), Decizia de inadmisibilitate din 19 noiembrie 2013 pronunţată în Cauza Electrosan - S.R.L. împotriva României (Cererea nr. 31.931/07), paragraful 17 şi Hotărârea din 18 iunie 2013 pronunţată în Cauza S C. Complex Herta Import Export - S.R.L. Lipova împotriva României, paragraful 32]

17. Cât priveşte atingerea adusă art. 45 din Constituţie, Curtea reţine că libertatea economică presupune garantarea dreptului de a desfăşura o activitate economică într-un mediu concurenţial ale cărui pârghii sunt fixate de stat prin lege. Numai în acest fel concurenţa va presupune o confruntare loială între operatorii economici care acţionează pe acelaşi segment de piaţă şi care oferă consumatorilor produse similare. Legiuitorul are astfel obligaţia să impună reguli de disciplină economică, pe care operatorii economici trebuie să le respecte, precum şi posibilitatea de a stabili sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea lor, aceasta fiind semnificaţia sintagmei „în condiţiile legii”cuprinsă în art. 45 din Constituţie (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 556 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 15 august 2007). Astfel, veniturile realizate de operatorii economici sunt supuse unui proces de fiscalizare necesar realizării dezideratului cuprins în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit căruia România este stat social. În aceste condiţii, pentru a garanta respectarea prevederilor legale prin care statul a înţeles să disciplineze activitatea operatorilor economici, s-au instituit sancţiuni, textele de lege criticate reglementând astfel de sancţiuni. În consecinţă, pentru argumentele anterior expuse, nu poate fi primită critica autorului excepţiei, prin care instituirea sancţiunii prevăzute de textele de lege criticate ar contraveni art. 45 din Constituţie.

18. În ceea ce priveşte vinovăţia în săvârşirea faptei, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prezumţia de nevinovăţie trebuie să se aplice nu numai în procesul penal, în sens strict, ci ori de câte ori fapta imputabilă are „conotaţie penală”, cum ar fi, spre exemplu, în materia sancţiunilor administrative. Astfel, potrivit instanţei de contencios al drepturilor omului, conceptul de „acuzaţie în materie penală” are o semnificaţie „autonomă”, independentă de clasificările utilizate de sistemele juridice naţionale ale statelor membre, aşa cum s-a reţinut în Hotărârea din 25 august 1987, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Lutz împotriva Germaniei, paragraful 52 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 411 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2014, paragraful 22).

19. Referitor la domeniul de aplicare a prevederilor art. 6 din Convenţie, prin Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, Curtea Constituţională a stabilit că legislaţia contravenţională din România intră sub incidenţa prevederilor art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aşa fiind, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului Chiar dacă art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedură civilă, instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009). Din această perspectivă nu se poate reţine încălcarea prezumţiei de nevinovăţie.

20. Referitor la susţinerile autorului excepţiei potrivit cărora, în vederea garantării prezumţiei de nevinovăţie, prevederile art. 16 alin. (6) din Codul penal ar trebui aplicate mutatis mutandis în domeniul contravenţional, în sensul în care faptele comise din culpă ar trebui să constituie contravenţii numai când legea prevede expres acest lucru, Curtea reţine că acestea nu pot fi primite. Astfel, potrivit art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, persoana juridică răspunde contravenţional în cazurile şi în condiţiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii, dintre aceste acte normative făcând parte şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, în care sunt reglementate sancţiunile contravenţionale ce fac obiectul prezentei excepţii. Curtea observă că, potrivit art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, „constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie”. Curtea reţine că nici în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 şi nici în acela al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 nu se face distincţie între faptele săvârşite cu intenţie sau din culpă, ca forme ale vinovăţiei. Intenţia legiuitorului a fost aceea de a institui sancţiuni, prin prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, pentru anumite fapte considerate ca prezentând pericol social, fără a distinge însă cu privire la forma de vinovăţie a contravenientului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a asimilat contravenţiile conceptului de „acuzaţie în materie penală”, astfel cum s-a reţinut la paragrafele 18 şi 19 din prezenta decizie, însă acest lucru nu are semnificaţia aplicării mutatis mutandis a regulilor ce guvernează domeniul penal.

21. Cât priveşte răspunderea contravenţională a operatorului economic, Curtea reţine că aceasta îşi are temeiul în faptele ilicite săvârşite în realizarea obiectului de activitate, respectiv neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale atunci când obiectul lor de activitate îl constituie livrarea bunurilor cu amănuntul sau a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie. Răspunderea contravenţională a persoanei juridice este întemeiată pe obligaţia acesteia de a-şi stabili modul de organizare şi funcţionare, de a veghea cu privire la exercitarea atribuţiilor de către persoanele angajate, precum şi de a exercita controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor angajaţilor, respectându-se legislaţia în vigoare. Toate aceste activităţi sunt menite să ducă la realizarea obiectului social de activitate. Operatorul economic livrează bunurile şi prestează serviciile menţionate în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 în schimbul unor sume de bani, sume pentru a căror neevidenţiere fiscală este sancţionat contravenţional, deoarece fapta săvârşită serveşte interesului său.

22. Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a reţinut că instanţa de judecată are posibilitatea şi, totodată, obligaţia ca, administrând întregul material probatoriu, să constate în ce măsură fapta contravenientului este sau nu săvârşită cu vinovăţie, şi să anuleze procesul-verbal, în măsura în care fapta nu este săvârşită cu vinovăţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 828 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 10 decembrie 2012, şi Decizia nr. 36 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 8 iunie 2017, paragraful 25).

23. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea observă că autorul excepţiei nu indică motivele pe care aceasta se fundamentează.

24. De asemenea, întrucât nu a fost reţinută restrângerea exerciţiului niciunui drept şi niciunei libertăţi fundamentale, Curtea constată că nici dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Hagi Gold - S.R.L. din Piatra-Neamţ în Dosarul nr. 1.199/866/2015 al Judecătoriei Paşcani şi constată că prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) pct. (i) şi lit. d) pct. (ii) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Paşcani şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 iulie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 551

din 13 iulie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Dumitru Melcete în Dosarul nr. 8.691/ 288/2016 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.259D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă, personal, autorul excepţiei. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care arată că legiuitorul nu a ţinut seama de Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. Astfel, sintagma „interes public” este lipsită în continuare de claritate. În final, referă asupra considerentelor reţinute de instanţa de contencios constituţional în decizia de admitere.

4. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Acesta arată că art. 318 din Codul de procedură penală a fost modificat de legiuitor, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, introducându-se patru criterii noi, care trebuie avute în vedere în evaluarea interesului public. Aşa fiind, reprezentantul Ministerului Public apreciază că legiuitorul s-a conformat deciziei Curţii Constituţionale, în prezent sintagma „interes public” beneficiind de suficiente criterii pentru a putea fi definită.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 11 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.691/288/2016, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) şl alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Dumitru Melcete cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţia criticată, chiar şi după modificarea acesteia prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, nu respectă cerinţele de claritate şi previzibilitate care decurg din prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Susţine că noile dispoziţii procesual penale nu respectă Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. Astfel, sintagma „interes public” este lipsită în continuare de claritate şi previzibilitate. Totodată, autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile criticate nu respectă nici Decizia nr. 1.354 din 10 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 decembrie 2008.

7. Judecătoria Râmnicu Vâlcea apreciază că dispoziţiile legale criticate, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, sunt constituţionale. Susţine că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2006, prevederile declarate neconstituţionale au fost puse de acord cu Legea fundamentală, cu luarea în considerare şi respectarea întocmai a deciziei Curţii Constituţionale. Astfel, art. 318 din Codul de procedură penală a fost modificat substanţial, atât sub aspectul cazurilor şi condiţiilor de dispunere a soluţiei de renunţare la urmărirea penală, cât şi sub aspectul supunerii acesteia din oficiu controlului şi încuviinţării instanţei de judecată, fiind instituită procedura confirmării de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă a tuturor soluţiilor de renunţare la urmărirea penală adoptate de procuror, în camera de consiliu, cu citarea persoanei care a făcut sesizarea/părţilor/subiecţilor procesuali/ persoanelor interesate.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul susţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate s-a mărginit să enumere o serie de prevederi constituţionale, despre care a afirmat că ar fi încălcate de dispoziţiile legale criticate, fără a arăta concret în ce constă contradicţia între acestea şi Constituţie, astfel că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, drept urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 23 din 20 ianuarie 2016, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, legiuitorul reglementând un control al judecătorului asupra ordonanţei procurorului. Având în vedere dispoziţiile art. 318 alin. (12)-(16) din Codul de procedură penală, texte care se coroborează cu celelalte dispoziţii din acelaşi act normativ referitoare la renunţarea la urmărirea penală, Guvernul consideră că prevederile legale criticate sunt conforme cu dispoziţiile art. 126 din Constituţie, aşa cum au fost acestea interpretate în Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016. De asemenea apreciază că textele legale criticate, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, îndeplinesc standardele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii penale, respectând şi principiul legalităţii procesului penal, fiind conforme cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.

10. Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere în Dosarul nr. 1.574D/2015, fiind reţinut în Decizia nr. 90 din 23 februarie 2016, în sensul că dispoziţiile art. 318 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală contravin principiului egalităţii în faţa legii şi principiului accesului liber la justiţie. Susţine că dispoziţiile legale criticate creează o disproporţie vădită între interesele generale ale societăţii (noţiune căreia i se circumscrie interesul public) şi celelalte valori constituţionale a căror apărare intră tot în competenţa procurorului, fără să existe o justificare rezonabilă şi echitabilă pentru această lipsă de proporţionalitate. Astfel, renunţarea la urmărirea penală ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare, fapt ce ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale.

11. Totodată, persoana vătămată ale cărei drepturi trebuie protejate pe calea procesului penal se poate afla în imposibilitatea de a cunoaşte criteriile de stabilire a interesului public, valoare apărată de autorităţile judiciare în defavoarea drepturilor sale vătămate prin săvârşirea faptei pentru care S-a declanşat urmărirea penală. Dispoziţiile criticate nu permit judecătorului identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului şi adaptarea acesteia la faptele juridice stabilite, trăsături menite să asigure înfăptuirea justiţiei

În numele legii. În continuare arată că, în Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 3 februarie 2009, pronunţată în Cauza Voiculescu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că art. 2 din Convenţie impune statului obligaţia de a asigura dreptul la viaţă prin implementarea unei legislaţii penale concrete, care să descurajeze comiterea de infracţiuni contra persoanei şi care să se sprijine pe un mecanism de aplicare conceput pentru a preveni, împiedica şi pedepsi încălcările sale.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 318 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „(1) în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate

renunţa la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei.

(2) Interesul public se analizează în raport cu:

a) conţinutul faptei şi împrejurările concrete de săvârşire a faptei;

b) modul şi mijloacele de săvârşire a faptei;

c) scopul urmărit;

d) urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii;

e) eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfăşurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei şi la timpul scurs de la data săvârşirii acesteia;

f) atitudinea procesuală a persoanei vătămate;

g) existenţa unei disproporţii vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal şi gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii.”

15. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, şi art. 126 alin. (1), potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, a verificat dacă dispoziţiile art. 318 cuprind suficiente elemente de determinare a conţinutului sintagmei „interes public”.

17. Cu acel prilej Curtea a reţinut că enumerarea în cuprinsul prevederilor art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală a elementelor referitoare la conţinutul faptei, la modul şi mijloacele de săvârşire, la scopul urmărit, la împrejurările concrete de săvârşire şi la urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii, în completarea cărora art. 318 alin. (2) din Codul de procedură penală arată că, atunci când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere şi persoana suspectului sau a inculpatului, conduita acestuia anterioară săvârşirii infracţiunii şi eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, nu este de natură a clarifica înţelesul sintagmei criticate. Astfel, Curtea a constatat că sintagma „interes public” nu este determinată de legiuitor prin prevederile art. 318 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, iar elementele enumerate în cuprinsul acestora drept criterii de determinare a „interesului public”, nu sunt de natură a defini noţiunea anterior referită, acestea constituind criterii de individualizare a pedepselor, în cazul constatării de către o instanţă de judecată a săvârşirii unor infracţiuni.

18. În consecinţă, Curtea a constatat că textul criticat nu îndeplineşte standardele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii penale, încălcând principiul legalităţii procesului penal, reglementat Ea art. 2 din Codul de procedură penală, şi, prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care reglementează obligativitatea respectării în România a Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.

19. Curtea constată că, ulterior, prin art. II pct. 82 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, legiuitorul a modificat dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală. În acest context, având în vedere criticile de neconstituţionalitate aduse de către autorul excepţiei, Curtea urmează să analizeze în ce măsură dispoziţiile modificate au înlăturat viciul de neconstituţionalitate constatat.

20. Astfel, comparând cele două reglementări, Curtea constată că legiuitorul, prin art. II pct. 82 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, pe lângă criteriile avute în vedere la momentul adoptării reglementării iniţiale, a adăugat criterii noi, şi anume: atitudinea suspectului sau a inculpatului după săvârşirea infracţiunii; eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfăşurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei şi la timpul scurs de la data săvârşirii acesteia; atitudinea procesuală a persoanei vătămate; existenţa unei disproporţii vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal şi gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii.

21. În acest context, Curtea reţine că din paragraful 15 al Deciziei nr. 23 din 20 ianuarie 2016 rezultă că elementele comune avute în vedere în cele două variante ale textului nu s-ar putea circumscrie criteriilor care pot sta la baza analizării existenţei interesului public, instanţa de contencios constituţional reţinând că „acestea constituie criterii de individualizare a pedepselor, în cazul constatării de către o instanţă de judecată a săvârşirii unor infracţiunii

22. Cu alte cuvinte, luate singular, aceste elemente, comune celor două reglementări, nu pot sta la baza analizării existenţei interesului public în cazul renunţării la urmărirea penală. În completarea acestora legiuitorul a reglementat însă, astfel cum s-a arătat, alte elemente ce trebuie avute în vedere, iar, pe lângă acestea, a reglementat inclusiv modalitatea de control al soluţiei procurorului de renunţare la urmărirea penală. Astfel, legiuitorul a prevăzut că ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală este verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul ierarhic superior. Ordonanţa astfel verificată se comunică în copie, după caz, persoanei care a făcut sesizarea, părţilor, suspectului, persoanei vătămate şi altor persoane interesate şi se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la data la care a fost emisă, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare şi hotărăşte, prin încheiere motivată, în camera de consiliu, asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei de renunţare la urmărirea penală.

23. Totodată, în ceea ce priveşte exercitarea funcţiei de urmărire penală de către procuror, Curtea reţine că, potrivit art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală, când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. Potrivit art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ, organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect.

24. De asemenea, potrivit art. 309 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, acţiunea penală se pune în mişcare de procuror, prin ordonanţă, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ, punerea în mişcare a acţiunii penale fiind comunicată inculpatului de către organul de urmărire penală care îl cheamă pentru a-l audia.

25. În continuare, Curtea observă că din modul de reglementare a instituţiei renunţării la urmărirea penală rezultă că aceasta poate fi dispusă în faza urmăririi penale in rem, în faza urmăririi penale in personam, precum şi după ce a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Cu alte cuvinte, renunţarea la urmărirea penală va putea fi dispusă în condiţiile în care procurorul constată că nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, deoarece existenţa acestora determină în sarcina procurorului obligaţia pronunţării unei alte soluţii, nu cea de renunţare la urmărirea penală.

26. Totodată, Curtea constată că trebuie distins în funcţie de momentul pronunţării soluţiei de renunţare la urmărirea penală. Astfel, dacă soluţia de renunţare la urmărirea penală a fost pronunţată în cursul urmăririi penale în rem, prima analiză pe care procurorul este chemat să o realizeze este aceea a existenţei unei minime evidenţe că fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte există, este prevăzută de legea penală, neexistând celelalte cazuri prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală. Pe de altă parte, dacă soluţia de renunţare la urmărirea penală a fost pronunţată în cursul urmăririi penale în personam sau după punerea în mişcare a acţiunii penale, prima analiză pe care procurorul este chemat să o realizeze este aceea a constatării existenţei unei bănuieli rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta, respectiv că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune. Curtea constată că analiza realizată de procuror şi, subsecvent, de instanţa care verifică soluţia de renunţare la urmărirea penală este diferită de cea realizată de instanţa chemată să hotărască asupra învinuirii aduse inculpatului. Dacă în primul caz sunt avute în vedere, în funcţie de momentul pronunţării soluţiei de renunţare la urmărirea penală, fie minima existenţă a elementelor care determină concluzia că fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte există, este prevăzută de legea penală, neexistând celelalte cazuri prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, fie bănuielile rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta, fie existenţa probelor din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune, în cel de-al doilea caz instanţa va constata, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

27. Ulterior acestei etape, procurorul va avea de analizat în ce măsură continuarea urmăririi penale este în favoarea interesului public. Referitor la acest concept, Curtea observă că, într-adevăr, acesta nu este definit de legislaţia în vigoare. Curtea reţine, în schimb, că acesta este utilizat în legătură cu diverse materii; de exemplu, există interes public în protejarea drepturilor fundamentale, cum, în egală măsură, poate exista un interes public pentru restrângerea exerciţiului acestor drepturi, există interes public, de exemplu, în domeniul legislativ, cum, în egală măsură, există interes public în alte sfere ale societăţii (sănătate, finanţe etc.).

28. Cu alte cuvinte, există concepte, interesul public fiind unul dintre acestea, pentru care oferirea unei definiţii abstracte, atotcuprinzătoare, este un deziderat imposibil de realizat. Aceasta deoarece, în funcţie de materia în legătură cu care interesul public este analizat, elementele luate în considerare vor fi diferite.

29. Astfel, Curtea constată că, în materie penală, chiar dacă prima facie interesul public este salvgardat prin sancţionarea tuturor faptelor penale, protejarea acestuia comportă, de fapt, nuanţări în funcţie de elementele specifice fiecărei cauze. Dacă, spre exemplu, în cazul prescripţiei răspunderii penale, legiuitorul a avut în vedere un element obiectiv în analiza subzistenţei interesului public, în cazul renunţării la urmărirea penală, având în vedere momentul în care aceasta poate fi dispusă, pe lângă elemente obiective, legiuitorul a reglementat şi elemente subiective ce trebuie avute în vedere.

30. Astfel, Curtea apreciază că, prin noua reglementare, care combină aceste elemente, legiuitorul a respectat cele statuate prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, precitată, punând de acord dispoziţiile criticate cu prevederile Legii fundamentale. Elementele ce trebuie avute în vedere de procuror sunt de natură a clarifica înţelesul sintagmei interes public, legiuitorul prevăzând cu exactitate obligaţiile pe care le are fiecare organ judiciar, circumscrise modului concret de realizare a atribuţiilor acestora, prin stabilirea, în mod neechivoc, a operaţiunilor pe care acestea le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor lor.

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Melcete în Dosarul nr. 8.691/288/2016 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi constată că dispoziţiile art. 318 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea J.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 iulie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 30 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Alba

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, situate pe teritoriul a 30 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Alba, după cum urmează:

a) unitatea administrativ-teritorială Aiud - sectoarele cadastrale nr. 7 şi 65;

b) unitatea administrativ-teritorială Almaşu Mare - sectorul cadastral nr. 27;

c) unitatea administrativ-teritorială Bistra - sectoarele cadastrale nr. 36, 37 şi 38;

d) unitatea administrativ-teritorială Blaj - sectoarele cadastrale nr. 2, 14, 17, 18. 25, 26, 27, 34, 37, 50, 61,65, 73, 82. 83, 84, 89, 107, 108, 116, 121 şi 129;

e) unitatea administrativ-teritorială Bucerdea Grânoasă - sectoarele cadastrale nr. 21, 22, 23, 26, 27, 28, 29, 30, 33, 34, 35, 36, 39, 40, 42, 45, 46, 64, 65, 68, 69 şi 70;

f) unitatea administrativ-teritorială Câlnic - sectoarele cadastrale nr. 7, 12, 13, 14, 15, 17, 20, 24, 27 şi 31;

g) unitatea administrativ-teritorială Cenade - sectoarele cadastrale nr. 10, 11, 12, 13, 23, 24, 25, 26, 27, 32 şi 33;

h) unitatea administrativ-teritorială Cergău - sectoarele cadastrale nr. 2, 6, 9, 11, 12, 14 şi 19;

i) unitatea administrativ-teritorială Cetatea de Baltă - sectoarele cadastrale nr. 13. 25, 28, 36, 42, 44 şi 46;

j) unitatea administrativ-teritorială Ciuruleasa - sectoarele cadastrale nr. 27 şi 28;

k) unitatea administrativ-teritorială Crăciunelu de Jos - sectoarele cadastrale nr. 5, 6, 10 şi 13;

l) unitatea administrativ-teritorială Cricău - sectoarele cadastrale nr. 63, 67, 68, 72, 74 şi 75;

m) unitatea administrativ-teritorială Cut - sectoarele cadastrale nr. 17, 18, 19, 20, 21,23, 25 şi 26;

n) unitatea administrativ-teritorială Doştat - sectorul cadastral nr. 39;

o) unitatea administrativ-teritorială Galda de Jos - sectoarele cadastrale nr. 102, 116, 117, 118, 119, 120, 121, 138, 139 şi 140;

p) unitatea administrativ-teritorială Lopadea Nouă - sectoarele cadastrale nr. 5, 29, 77, 98 şi 175;

q) unitatea administrativ-teritorială Lunca Mureşului - sectoarele cadastrale nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 29, 30 şi 31;

r) unitatea administrativ-teritorială Meteş – sectoarele cadastrale nr. 18, 57, 59, 61, 91, 92, 93, 97, 98, 101, 103, 104, 164, 165, 166 şi 167;

s) unitatea administrativ-teritorială Mihalţ - sectoarele cadastrale nr. 24, 28, 29, 30, 34, 57, 58, 59, 68, 70, 71, 72, 73, 74,75, 76, 77, 83, 84, 104, 105, 106, 109, 110, 115, 116, 118 şi 126;

s) unitatea administrativ-teritorială Mogoş - sectoarele cadastrale nr. 49, 80, 148, 149, 170, 171 şi 172;

t) unitatea administrativ-teritorială Noşlac - sectoarele cadastrale nr. 1, 5, 11,31, 37, 38, 39 şi 55;

ţ) unitatea administrativ-teritorială Ocna Mureş - sectoarele cadastrale nr. 5,  6, 7, 16, 22, 23, 24, 25, 38, 46, 51,52, 59, 60, 61, 62 ,63, 64, 70. 75 şi 90;

u) unitatea administrativ-teritorială Pianu - sectoarele cadastrale nr. 7, 8, 14, 21, 22, 24, 25 şi 35;

v) unitatea administrativ-teritorială Roşia de Secaş - sectoarele cadastrale nr. 3, 10, 11, 12, 27, 43, 44, 46, 47, 50,51 şi 52;

w) unitatea administrativ-teritorială Săsciori - sectoarele cadastrale nr. 68, 69, 70, 81, 95, 96, 97, 98, 102 şi 104;

x) unitatea administrativ-teritorială Sebeş - sectoarele cadastrale nr. 43, 44, 63, 65, 70, 82, 86 şi 98;

y) unitatea administrativ-teritorială Şibot - sectoarele cadastrale nr. 26, 30, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 40, 41,42 şi 43;

z) unitatea administrativ-teritorială Sona - sectoarele cadastrale nr. 9, 11, 18, 20, 24, 25, 40, 53, 56, 83, 91, 107 şi 125;

aa) unitatea administrativ-teritorială Teiuş - sectoarele cadastrale nr. 3, 4, 10, 11, 12, 20 şi 28;

bb) unitatea administrativ-teritorială Unirea - sectoarele cadastrale nr. 20, 21, 25. 28, 64, 65, 66. 104, 105, 140, 141 şi 147.

Art. 2. - Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor este prevăzută în anexele nr. 1-30*) la prezentul ordin.

Art. 3. - Anexele nr. 1-30 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănascu

 

Bucureşti, 17 noiembrie 2017.

Nr. 1.461.


*) Anexele nr. 1-30 sunt reproduse în facsimil.

 

ANEXA Nr. 1

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

Judeţ: ALBA

UAT: AIUD

Sectoare: 7, 65

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 65

din 2 octombrie 2017

 

Dosar nr. 1.054/1/2017

 

Iulia Cristina Tarcea - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile

Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Cristina Petronela Văleanu - judecător la Secţia I civilă

Nina Ecaterina Grigoraş - judecător la Secţia I civilă

Eugenia Puşcaşiu - judecător la Secţia I civilă

Rodica Susanu - judecător la Secţia I civilă

Alina Iuliana Ţuca - judecător la Secţia I civilă

Rodica Zaharia - judecător la Secţia a II-a civilă

Ruxandra Monica Duţă - judecător la Secţia a II-a civilă

Roxana Popa - judecător la Secţia a II-a civilă

Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă

Angelica Denisa Stănişor - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Adriana Elena Gherasim - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Laura-Mihaela Ivanovici - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Rodica Florica Voicu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Mariana Constantinescu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.054/1/2017 este constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel laşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 3.639/99/2016, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 84 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depuse de către intimatul-reclamant şi apelantul-pârât Tribunalul laşi puncte de vedere formulate în scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii. La dosar au fost comunicate opiniile exprimate la nivelul instanţelor naţionale. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii.

Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, constată că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, iar completul rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Curtea de Apel laşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin încheierea din data de 28 martie 2017, în Dosarul nr. 3.639/99/2016, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 303/2004), actualizarea pensiei de urmaş stabilite în temeiul art. 84 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 se realizează prin raportare la indemnizaţia brută lunară a unui judecător în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad, cu luarea în considerare a sporurilor intrate în baza de calcul, precum şi a sporurilor de vechime sau prin raportare exclusiv la indemnizaţia brută lunară a unui judecător în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad?

Procedeul de actualizare reglementat de art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 a pensiei de urmaş stabilite în temeiul art. 84 alin. (3) din aceiaşi act normativ intervine exclusiv în cazul majorărilor directe operate prin dispoziţii normative asupra indemnizaţiei brute a unui judecător în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad ori vizează şi situaţia în care se schimbă legal însăşi modalitatea de determinare a indemnizaţiei brute lunare cu efect indirect de majorare a cuantumului acesteia?”.

II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menţionată

2. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului laşi cu nr. 3.639/99/2016, la data de 15 iunie 2016, reclamantul, având capacitate de exerciţiu restrânsă, cu încuviinţarea părintelui, a chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul laşi şi Casa Judeţeană de Pensii laşi, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- În contradictoriu cu pârâtul Tribunalul laşi: anularea adeverinţelor nr. xxxx/10.03.2016, nr. xxxx/10.03.2016 şi nr. xxxx/10.03.2016, emise de Tribunalul laşi, cu păstrarea adeverinţelor pentru stabilirea pensiei de urmaş în condiţiile art. 84 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, având nr. xxx/A/21.02.2008, nr. xxx/A/7.04.2009, nr. xxx/A/7.04.2009 şi nr. xxx/A/7.04.2009, emise de Tribunalul laşi, şi obligarea Tribunalului laşi să recalculeze drepturile pe care le-ar fi avut susţinătorul său legal, cu includerea tuturor sporurilor în indemnizaţia brută lunară, astfel cum au fost recunoscute prin adeverinţele nr. xxx/A/21.02,2008, nr. xxx/A/7.04.2009, nr. xxx/A/7.04.2009 şi nr. xxx/A/7.04.2009, emise de Tribunalul laşi, şi să comunice adeverinţele conţinând aceste date Casei Judeţene de Pensii laşi;

- În contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii laşi: anularea Deciziei nr. xxxxxx/26.04.2016 privind recalcularea pensiei de urmaş, cu păstrarea Deciziei nr. xxxxxx/14.07.2009, ambele emise de Casa Judeţeană de Pensii laşi; anularea Deciziei nr. xxxxxx/27.04.2016 emise de Casa Judeţeană de Pensii laşi privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de drepturi prevăzute de legile cu caracter special de la titular, prin tutore, din perioada 1 mai 2013-30 aprilie 2016, comunicată la data de 2 iunie 2016; anularea Deciziei nr. xxxxxx/06.06.2016 emise de Casa Judeţeană de Pensii laşi privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de drepturi prevăzute de legile cu caracter special de la titular, prin tutore, din luna mai 2016.

3. Reclamantul a susţinut, în esenţă, că la stabilirea pensiei şi, implicit, la emiterea primei adeverinţe, indemnizaţia brută de încadrare a inclus, aşa cum era firesc, sporurile de care a beneficiat susţinătorul său, în raport cu care s-a calculat procentual cuantumul pensiei sale, în baza adeverinţelor emise de Tribunalul laşi, CU nr. xxx/A/21.02.2008, nr. xxxx/A/6.06.2008, nr. xxxx/A/13.10.2008, fiind actualizată în baza adeverinţelor nr. xxx/A/07.04,2009, nr. xxx/A/07.04.2009 şi nr. xxx/A/07.04.2009.

4. Ulterior, angajatorul a apreciat că sporurile care au fost incluse în anul 2008 în indemnizaţia brută de încadrare a judecătorului decedat nu trebuiau avute în vedere la stabilirea indemnizaţiei la care s-a raportat procentul pentru pensia de urmaş, motiv pentru care tribunalul a emis: Adeverinţa nr. xxxx/A/10.03.2016, care anulează adeverinţele nr. xxx/A/ 21.02.2008 şi nr. xxx/A/7.04.2009, Adeverinţa nr. xxxx/A/ 10.03.2016, care anulează adeverinţele nr. xxxx/A/6.06.2008 şi nr. xxx/A/7.04.2009, Adeverinţa nr. xxxx/A/10.03.2016, care anulează adeverinţele nr. xxxx/A/13.10.2008 şi nr. xxx/A/7.04.2009, pentru actualizarea pensiei.

5. Cele trei adeverinţe emise la data de 10 martie 2016 au fost transmise de tribunal către Casa Judeţeană de Pensii laşi, care a emis Decizia nr. xxxxxx/26.04.2016 prin care a fost recalculată pensia de urmaş a reclamantului, prin diminuare, raportat la excluderea sporurilor din baza de calcul al indemnizaţiei brute. Casa Judeţeană de Pensii laşi a emis decizii de recuperare a sumelor încasate necuvenit.

6. Prin Sentinţa civilă nr. 1.597 pronunţată la data de 17 octombrie 2016 Tribunalul laşi a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia prematurităţii acţiunii, invocate de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii laşi. S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul având capacitate de exerciţiu restrânsă, cu încuviinţarea părintelui, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul laşi şi Casa Judeţeană de Pensii laşi; s-au anulat cele trei adeverinţe din data de 10 martie 2016 emise de pârâtul Tribunalul laşi; s-au anulat deciziile nr. xxxxxx/26.04.2016, nr. xxxxxx/27.04.2016 şi nr. xxxxxx/6.06.2016 emise de pârâta Casa Judeţeană de Pensii laşi şi, pe cale de consecinţă, s-a păstrat Decizia nr. xxxxxx/14.07.2009; s-a respins cererea formulată de reclamant având ca obiect obligarea pârâtului Tribunalul laşi la recalcularea drepturilor autorului acestuia şi la comunicarea adeverinţelor către pârâta Casa Judeţeană de Pensii laşi.

7. Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că actualizarea pensiei de urmaş se realizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei, baza de caicul fiind indemnizaţia de încadrare brută lunară, dar şi sporurile judecătorului în activitate, în temeiul art. 85 din Legea nr. 303/2004. Totodată, instanţa a avut în vedere şi Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 27 octombrie 2015,

8. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât Tribunalul laşi, cât şi Casa Judeţeană de Pensii laşi.

9. Prin apelul său, pârâtul Tribunalul laşi a susţinut, în esenţă, două aspecte, considerate a fi interpretate greşit de prima instanţă, după cum urmează.

10. Stabilirea pensiei de urmaşa reclamantului trebuie să fie determinată raportat la indemnizaţia de încadrare brută lunară avută de susţinătorul decedat în ultima lună de activitate, iar sporul de vechime în muncă şi sporul de toxicitate nu făceau parte din indemnizaţia brută lunară.

11. În ceea ce priveşte actualizarea pensiei, pentru situaţia prevăzută de art. 84 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 (judecătorul decedat nu îndeplinea condiţiile de acordare a pensiei de serviciu), în mod evident, aceasta nu poate opera asupra bazei de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu (indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, plus sporurile intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu şi a sporului de vechime), ci asupra bazei de calcul avute în vedere la stabilirea pensiei de urmaş, respectiv asupra indemnizaţiei de încadrare brute lunare avute de susţinătorul decedat în ultima lună de activitate.

12. În consecinţă, actualizarea acestor pensii de urmaş se realizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate.

13. Practic, dacă ar fi primită motivarea instanţei de fond ar însemna ca, în ipoteza de la art. 84 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, pentru pensiile de urmaş să se opereze cu două baze de calcul complet diferite, contrar prevederilor legale.

14. Prima dată, pensia de urmaş ar urma să fie stabilită pe baza indemnizaţiei de încadrare brute lunare avute de susţinătorul decedat în ultima lună de activitate, iar la actualizare baza de calcul a unei pensii de urmaş s-ar schimba, prin simplul efect al actualizării, într-o bază de calcul complet diferită, respectiv baza de calcul pentru pensia de serviciu (indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, plus sporurile intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu şi a sporului de vechime).

15. A mai susţinut acest pârât că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), a stabilit un alt mod de calcul al indemnizaţiei de încadrare brute lunare, prin stabilirea unor sporuri şi majorări de care au beneficiat judecătorii. Prin includerea acestor sporuri şi majorări în indemnizaţia de încadrare nu a avut loc o majorare â bazei de calcul al pensiei de serviciu, ci o modificare a structurii acestei baze, fără efect asupra cuantumului indemnizaţiei de încadrare lunare. Prin urmare, nu a avut loc o „majorare” a „indemnizaţiei” în sensul art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

16. Pârâta Casa Judeţeană de Pensii laşi, în apelul său, a arătat faptul că a fost chemată în proces fără a avea vreo culpă, deoarece a emis deciziile doar în baza fiecărei adeverinţe emise de Tribunalul laşi.

III. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

17. Prin încheierea de sesizare din data de 28 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.639/99/2016, Curtea de Apel laşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele aspecte.

18. De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prin raportare la dispoziţiile art. 84 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

19. În acest sens s-a arătat că în discuţie este aplicarea dispoziţiilor privind actualizarea pensiei de urmaş stabilite în temeiul art. 84 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 (judecătorul decedat nu îndeplinea condiţiile de acordare a pensiei speciale) în baza art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în sensul în care părţile contestă elementul de referinţă al calculului, respectiv fie prin raportare la indemnizaţia brută lunară a unui judecător în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad, cu luarea în considerare a sporurilor intrate în baza de calcul, precum şi a sporurilor de vechime, fie prin raportare exclusivă la indemnizaţia brută lunară a judecătorului în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad.

20. Interesează, de asemenea, pentru soluţionarea fondului cauzei, dacă procedeul de actualizare reglementat de art. 85 alin. (2) intervine exclusiv în cazul majorărilor directe acordate prin acte normative operate asupra indemnizaţiei brute de încadrare ori vizează şi situaţia în care se schimbă însăşi modalitatea de stabilire a indemnizaţiei brute lunare, cu efect indirect asupra cuantumului acesteia.

21. În cauză, la data decesului judecătorului (7 februarie 2008) a fost emisă o adeverinţă în care a fost menţionată indemnizaţia de încadrare brută lunară avută de susţinătorul decedat în ultima lună de activitate, cu luarea în calcul a sporului de vechime de 25% şi de toxicitate de 15%.

22. Se susţine de către angajator, Tribunalul laşi, că la momentul decesului judecătorului Legea nr. 303/2004 prin art. 84 alin. (3) impunea ca pensia de urmaş să fie stabilită raportat la indemnizaţia de încadrare brută lunară avută de susţinătorul decedat în ultima lună de activitate, care era determinată pe baza valorii de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare, la care se adăuga majorarea pentru vechimea în funcţia de judecător [conform art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1) şi (3) şi art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare], sporurile de vechime de 25% şi de toxicitate de 15% nefiind incluse în indemnizaţia de încadrare. Prin urmare, se susţine că prima adeverinţă emisă la acel moment este nelegală.

23. În luna iunie 2008 a avut loc actualizarea pensiei de urmaş, fiind emisă adeverinţa cu baza de calcul de la data de 7 februarie 2008, respectiv indemnizaţia de încadrare brută lunare avută de susţinătorul decedat în ultima lună de activitate, inclusiv sporul de vechime de 25% şi de toxicitate de 15%, la care s-a aplicat actualizarea.

24. La data de 7 aprilie 2009, ca urmare a punerii în executare a titlului executoriu ce stabilea în favoarea moştenitorilor judecătorului dreptul la plata sumelor corespunzătoare sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizaţia brută lunară până la data decesului, angajatorul a emis 3 adeverinţe în vederea stabilirii şi actualizării pensiei de urmaş. Astfel, prima adeverinţă a prevăzut indemnizaţia de încadrare brută lunară avută de susţinătorul decedat în ultima lună de activitate, aşa cum aceasta a fost stabilită prin adeverinţa anterioară din iunie 2008 (cu luarea în calcul a sporului de vechime de 25% şi de toxicitate de 15%) la care s-a adăugat procentul de 50% reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică. A rezultat, astfel, o nouă bază de calcul pentru pensia de la data decesului judecătorului, la care s-a aplicat actualizarea începând din luna iunie 2008 (fiind emise în acest sens alte două adeverinţe).

25. La data de 1 decembrie 2015, în vederea aplicării dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în sensul actualizării pensiei de urmaş, ca urmare a majorării indemnizaţiei unui judecător în activitate, angajatorul, apreciind că modul de stabilire a bazei de calcul pentru pensia de urmaş a fost greşit determinat şi că, implicit, adeverinţele de actualizare au avut o bază de caicul eronată, a emis cele trei adeverinţe din data de 10 martie 2016 ce sunt supuse controlului judecătoresc în dosarul pendinte, prin care au fost revocate toate adeverinţele anterioare.

26. În baza noilor adeverinţe, Casa Teritorială de Pensii laşi a emis Decizia nr. xxxxxx/26.04.2016 privind recalcularea pensiei de urmaş începând cu data de 1 aprilie 2016 şi revizuirea pensiei de urmaş retroactiv de la data de 1 aprilie 2008 şi 1 octombrie 2008. Ca urmare, a rezultat un debit stabilit prin Decizia nr. xxxxxx/27.04.2016 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de drepturi prevăzute de legile cu caracter special, emisă de Casa Judeţeană de Pensii laşi. Deşi debitul acoperă perioada 1 aprilie 2008-30 aprilie 2016, titlul executoriu s-a stabilit cu respectarea termenului general de prescripţie de 3 ani. Prin Decizia nr. xxxxxx/6.06.2016 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de drepturi prevăzute de legile cu caracter special s-a completat debitul stabilit pentru perioada 1 mai 2013-30 aprilie 2016 şi cu luna mai 2016 în care i s-a plătit tot pensia greşit calculată.

27. Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre.

28. S-a subliniat că aspectele ce fac obiectul sesizării sunt chestiuni de drept, în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, solicitându-se Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie statuarea asupra modalităţii de interpretare şi aplicare a unor texte legale în vigoare, asupra cărora instanţa supremă nu a statuat, aşa cum rezulta din jurisprudenţa sa.

29. Plecând de la finalitatea mecanismului hotărârii prealabile şi rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de unificator al practicii judiciare, s-a apreciat că aspectele dezbătute satisfac cerinţa noutăţii, în condiţiile în care chestiunile de drept ridicate sunt diferite şi noi, în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, având în vedere că jurisprudenţa atinge doar tangenţial aspectele antamate în prezenta sesizare, concentrându-se strict pe majorările intervenite pe cale legislativă asupra indemnizaţiei brute lunare a unui judecător în activitate.

30. Însă, realităţile juridice aduc în dezbatere o nouă chestiune, cea a definirii noţiunii de „majorare a indemnizaţiei brute a unui judecător în activitate” în cazul special al actualizării pensiei de urmaş reglementate de art. 84 alin. (3) cu referire la art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

31. În acest sens se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să clarifice prin interpretare înţelesul acestei sintagme în ansamblul normativului privitor la pensiile magistraţilor, motiv pentru care s-a apreciat necesar a se include în conţinutul sesizării chestiunile ţinând de interpretarea art. 85 alin. (2) în ansamblul lor, pentru abordarea globală şi sistematică a chestiunilor de drept.

32. Contrar celor susţinute de apărătorul reclamantului intimat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat asupra chestiunii de drept în dezbatere în prezenta cauză. Decizia nr. 23/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 7.340/97/2013 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile a vizat dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, şi nu dispoziţiile art. 84 alin. (3), respectiv art. 85 alin. (2) din acelaşi act normativ. Decizia nr. 25/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 22 decembrie 2011, a vizat examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, referitor la posibilitatea magistraţilor de a beneficia de creşterile salariale prevăzute în art. 1 din actul normativ iniţial menţionat, drepturi ce nu fac obiectul prezentului litigiu. Prin Decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007 privind soluţionarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite s-a pronunţat cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 347/2003, cu modificările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 28 alin, (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004 privind creşterea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice, precum şi intensificarea măsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 601/2004.

33. În consecinţă, s-a apreciat că, în speţă, condiţia noutăţii este suficient de bine caracterizată şi permite declararea ca admisibilă a sesizării.

34. Instanţa de trimitere a mai arătat că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data formulării prezentei sesizări.

IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

35. După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, au fost formulate următoarele puncte de vedere de către părţi.

36. Intimatul-reclamant, prin avocat, a arătat că dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 reglementează modalitatea de actualizare a pensiilor de serviciu şi a pensiilor de urmaş, legiuitorul incluzând într-un singur text legal toate ipotezele enunţate. Se prevede ca pensiile de serviciu ale judecătorilor, precum şi pensiile de urmaş prevăzute la art. 84 din aceeaşi lege se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei, cu luarea în considerare în procent a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu.

37. Discuţia se poartă asupra conţinutului noţiunii de indemnizaţie brută de încadrare în baza căreia s-â stabilit procentual pensia de urmaş a moştenitorului minor al magistratului decedat înainte de pensionare, respectiv dacă sporurile avute de acesta la data decesului sau obţinute ulterior prin hotărâri judecătoreşti sunt induse în indemnizaţia brută de încadrare.

38. În opinia intimatului-reclamant răspunsul nu poate fi decât unul afirmativ, întrucât indemnizaţia avută cuprinde toate elementele: salariul de bază şi sporurile acordate.

39. Ca atare, punctul de vedere al intimatului-reclamant este în sensul că pensia de urmaş se actualizează prin raportare la indemnizaţia brută lunară a unui judecător în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei, cu luarea în considerare în procent a sporurilor intrate în baza de calcul, precum şi a sporurilor de vechime.

40. Procedeul de actualizare vizează şi situaţia în care se schimbă legal însăşi modalitatea de determinare a indemnizaţiei brute lunare cu efect indirect de majorare a cuantumului acesteia. Din moment ce legiuitorul nu distinge în sensul că s-ar aplica numai anumite majorări cu efect direct, nici interpretul nu trebuie să distingă atât timp cât efectul schimbării modalităţii de determinare a indemnizaţiei brute lunare este majorarea cuantumului acesteia.

41. Apelantul-pârât Tribunalul laşi a apreciat, în prealabil, că sesizarea este inadmisibilă, întrucât titularul sesizării solicită stabilirea modalităţii de aplicare a textelor legale incidente în cauza supusă judecăţii, iar nu o interpretare a acestora. Totodată, dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită nu comportă o reală şi serioasă dificultate, de natură a atrage aplicarea procedurii hotărârii prealabile.

42. Pe fondul sesizării, cu privire la concluzia judecătorilor-raportori, apelantul-pârât Tribunalul laşi a arătat că aceasta are ca punct de plecare argumentul potrivit căruia, odată cu apariţia Legii-cadru nr. 330/2009, în materia salarizării magistraţilor, o parte din sporurile recunoscute au fost incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară, rezultând o majorare a cuantumului acesteia.

43. Or, art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 stabileşte principiul actualizării pensiei de urmaş în condiţiile existenţei unei majorări a indemnizaţiei de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate, fără a distinge cu privire la modalitatea care a determinat o astfel de majorare.

44. La data apariţiei Legii-cadru nr. 330/2009 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, actualizarea pensiei de serviciu se realiza ori de câte ori se majora indemnizaţia de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate, elementele componente ale indemnizaţiei fiind valoarea de referinţă sectorială, coeficienţii de multiplicare şi majorarea prevăzută de lege pentru vechimea în funcţie. Aşadar, actualizarea se realiza în momentul în care intervenea o majorare a unuia dintre elementele care intrau în componenţa acesteia, respectiv valoarea de referinţă sectorială, coeficienţii de multiplicare sau majorarea prevăzută de lege pentru vechimea în funcţie.

45. Dispunând introducerea, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în indemnizaţiile de încadrare brute lunare a unor sporuri şi majorări, precum şi a adaosurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru asigurarea confidenţialităţii şi a sporului de vechime în muncă, Legea-cadru nr. 330/2009 a stabilit un alt mod de calcul al indemnizaţiei de încadrare brute lunare.

46. Prin includerea acestor sporuri/majorări în indemnizaţia de încadrare nu a avut loc o majorare a bazei de calcul al pensiei de serviciu, ci o modificare în structura acestei baze, fără efect asupra cuantumului indemnizaţiei de încadrare lunare (menţinut la nivelul lunii decembrie 2009). În consecinţă, nu a avut loco „majorare” a „indemnizaţiei” în sensul art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

47. În atare condiţii s-a apreciat că la momentul intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 nu s-a impus actualizarea pensiilor de serviciu sau a celor de urmaş.

V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

48. Completul de judecată al Curţii de Apel laşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a arătat prin încheierea de sesizare că, în analiza efectuată, trebuie reţinut, prioritar, că dispoziţiile ari. 84 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 limitează valoarea pensiei de urmaş pentru copiii minori, precum şi copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani, ai magistratului care la data decesului nu îndeplinea condiţiile de acordare a pensiei de serviciu, la un procent de 75% din indemnizaţia de încadrare brută lunară avută de susţinătorul decedat în ultima lună de activitate. Textul instituie un algoritm diferit de calcul al pensiei de urmaş pentru această categorie, în opoziţie cu situaţia reglementată de dispoziţiile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 (cazul urmaşilor magistratului care îndeplinea condiţiile de pensionare la data decesului).

49. Această distincţie nu este păstrată însă, la nivel de reglementare, în ceea ce priveşte situaţia actualizării pensiei, întrucât, potrivit art. 85 alin. (2) din acelaşi act normativ pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevăzute la art. 84 (fără distincţie) se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul îşi poate păstra pensia aflată în plată.

50. Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, principiile interpretării juridice ar obliga la aplicarea regulii de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Totuşi, textul legal face referire la „luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu”. Or, potrivit art. 84 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, la stabilirea acestui tip de pensie de urmaş nu se iau în considerare sporurile, astfel încât acestea nu pot fi considerate „intrate în baza de calcul la acordarea pensiei”. O interpretare diferită ar putea fi dată situaţiei sporului de vechime, având în vedere regulile de interpretare gramaticală, textul realizând un raport copulativ în cadrul aceleiaşi propoziţii prin utilizarea sintagmei „precum şi”, însă, analiza textuală este lipsită în prezent de relevanţă, în condiţiile în care în baza Legii-cadru nr. 330/2009 sporul de vechime a fost inclus în indemnizaţia de încadrare brută lunară, soluţie legislativă menţinută de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

51. În consecinţă, pentru aceste raţiuni s-ar putea conchide, în ceea ce priveşte prima chestiune de drept, că dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 trebuie interpretate în sensul că actualizarea pensiei de urmaş prevăzute de art. 84 alin. (3) din acelaşi act normativ se realizează ori de câte ori se majorează exclusiv indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului.

52. În ceea ce priveşte cea de-a două chestiune de drept, aceasta se referă la determinarea sensului noţiunii de „majorare a indemnizaţiei brute lunare”. În acest sens, apelantul-pârât a susţinut constant că Legea-cadru nr. 330/2009 a stabilit un alt mod de calcul al indemnizaţiei de încadrare brute lunare, prin stabilirea unor sporuri şi majorări de care au beneficiat judecătorii. Potrivit art. 4 alin. (3), art. 5 şi art. 6 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009, din indemnizaţia de încadrare brută lunară făceau parte indemnizaţia de încadrare, sporul pentru vechime în muncă şi adaosul prevăzut de art. 4 alin. (3) lit. a) din anexa nr. VI. Aşadar, în indemnizaţia de încadrare brută lunară a fost inclus un adaos de 35% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, menit să evite scăderea drepturilor salariale, în condiţiile în care, anterior apariţiei Legii-cadru nr. 330/2009, se acorda un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% şi un spor de confidenţialitate de 15%, ambele calculate la indemnizaţia de încadrare brută lunară, iar, ulterior apariţiei legii, s-a acordat un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% şi un spor de confidenţialitate de 5%, ambele calculate la indemnizaţia de încadrare brută lunară.

53. Însă, prin includerea acestor sporuri şi majorări în indemnizaţia de încadrare nu a avut foc o majorare a bazei de calcul al pensiei de serviciu, ci o modificare a structurii acestei baze, fără efect asupra cuantumului indemnizaţiei de încadrare lunare. Prin urmare, nu a avut loc o „majorare” a „indemnizaţiei” în sensul art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

54. Or, este indubitabil că prin schimbarea bazei de calcul al indemnizaţiei brute lunare a unui judecător a operat o creştere a cuantumului acesteia, chiar dacă în fapt cuantumul total al drepturilor primite de magistraţii în funcţie sau de magistraţii beneficiari ai pensiei de serviciu a rămas aceiaşi. În acest sens, modificarea operată asupra indemnizaţiei nu s-a reflectat pecuniar pentru magistraţii în funcţie sau magistraţii beneficiari ai pensiei de serviciu, întrucât aceştia beneficiau oricum legal şi anterior de sporurile menţionate. Totuşi, în cazul pensiei de urmaş prevăzute de art. 84 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 modificarea indemnizaţiei de încadrare brute lunare a unui judecător şi procuror în activitate, În condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului a condus matematic la creşterea cuantumului acesteia întrucât aceasta a inclus un adaos de 35%, menit să compenseze scăderea cuantumului sporurilor de suprasolicitare neuropsihică de 50% şi de confidenţialitate de 15% , precum şi sporul de vechime. Or, întrucât aceste sporuri nu erau avute în vedere la stabilirea pensiei de urmaş prevăzute de art. 84 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, anterior Legii-cadru nr. 330/2009, includerea în indemnizaţia de încadrare brută lunară valorează juridic „majorare” şi trebuie avute în vedere la actualizarea prevăzută de art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

55. De altfel, în sensul acestei concluzii pledează principiul nediscriminării, ca principiu fundamental al statului de drept.

Înlăturarea din sfera de aplicabilitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (2) a situaţiilor în care majorarea indemnizaţiei brute de încadrare s-ar produce doar indirect, prin schimbarea structurii acesteia, ar conduce la crearea unor situaţii evident discriminatorii între urmaşii unor judecători decedaţi la date diferite, pe simplul temei al datei decesului. Or, faptul aleatoriu al decesului nu poate valora juridic o cauză obiectivă şi rezonabilă pentru aplicarea unui tratament juridic diferit în materia determinării nivelului pensiei de urmaş.

56. Având în vedere că prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prevăd că pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară, fără a distinge între formele de majorare, prin aplicarea regulii generale ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, instanţa de trimitere a conchis că procedeul de actualizare a pensiei de urmaş stabilite în temeiul art. 84 alin. (3) din acelaşi act normativ intervine şi în situaţia în care se schimbă legal însăşi modalitatea de determinare a indemnizaţiei brute lunare cu efect indirect de majorare a cuantumului acesteia.

VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

57. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale nu au identificat hotărâri judecătoreşti relevante pentru chestiunea de drept ce face obiectul analizei în prezenta cauză, fiind transmise doar puncte de vedere teoretice exprimate de către judecători.

58. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 1.056/C/1.673/111-5/2017 din 25 mai 2017, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

59. Nu au fost identificate decizii relevante ale Curţii Constituţionale referitor la chestiunea de drept în discuţie.

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

60. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţie art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

61. Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, pentru ipoteza în care completul desemnat în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ar ajunge la concluzia întrunirii condiţiilor de admisibilitate, opinia judecătorilor-raportori a fost în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, actualizarea pensiei de urmaş stabilite în temeiul art. 84 alin. (3) din acelaşi act normativ se realizează prin raportare exclusiv la indemnizaţia de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei, indiferent de modalitatea care a determinat schimbarea acestei indemnizaţii.

IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

62. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de către părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

63. Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

64. Potrivit acestor dispoziţii legale, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casape şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

65. Pentru declanşarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

- ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;

- chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

66. Verificarea admisibilităţii sesizării relevă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile

67. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, Curtea de Apel laşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, titularul sesizării, învestită cu soluţionarea apelului, urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, raportat la art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare.

68. Cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestit să o soluţioneze, iar sesizarea are ca obiect o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 84 alin. (3) din acelaşi act normativ.

69. În privinţa condiţiei referitoare la noutatea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării se constată că şi această cerinţă este îndeplinită, aspect ce decurge, în primul rând, din faptul că textele de lege a căror interpretare se solicită nu au făcut obiectul analizei în lucrări de specialitate juridică, iar instanţele naţionale nu au pronunţat hotărâri judecătoreşti de natură a contura o jurisprudenţa constantă şi continuă în materia de referinţă, în baza unei interpretări unitare a textelor care au generat chestiunea de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită.

70. De asemenea, textele de lege în discuţie ridică probleme de interpretare, de o relativă dificultate, ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practica judiciară, chestiunea de drept fiind de actualitate.

71. În cauză este îndeplinită situaţia premisă a iminenţei apariţiei unei practici judiciare neunitare, aşa cum rezultă din analiza punctelor de vedere divergente exprimate de curţile de apel din ţară şi unele tribunale din circumscripţiile acestora.

72. Totodată, se constată că asupra acestei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior pe calea unui recurs în interesul legii ori a unei alte hotărâri prealabile.

73. Prin urmare, sesizarea întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât se impune a se da eficienţă mecanismului de unificare reprezentat de pronunţarea unei hotărâri prealabile, în vederea atingerii dezideratului acestei instituţii procesuale, respectiv preîntâmpinarea soluţionării diferite a unei chestiuni de drept de către instanţele judecătoreşti (control a priori), determinând şi efectul asigurării securităţii raporturilor juridice.

74. Deşi sesizarea este prezentată sub forma a două probleme de drept asupra cărora instanţa supremă este chemată să se pronunţe, în fapt este identificată o singură problemă de drept, respectiv cea vizând aspectul modalităţii de actualizare a pensiei de urmaş stabilite în temeiul art. 84 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la indemnizaţia de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei, cu includerea sau nu a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, ca urmare a interpretării dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

75. Cea de-a două problemă sesizată de instanţa de trimitere, respectiv dacă procedeul de actualizare a pensiei de urmaş este aplicabil doar dacă intervin majorări directe asupra indemnizaţiei de încadrare brută lunară ori şi în cazul în care majorarea este rezultatul schimbării modalităţii de determinare a indemnizaţiei, nu presupune o interpretare a dispoziţiilor legale relevate în sesizare, ci o modalitate de aplicare a textului legal, ce poate fi tratată în cadrul problemei de drept astfel cum a fost identificată în prealabil.

76. Cadrul procesual ce reglementează indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorului este format, în timp, de două acte normative: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. Legea-cadru nr. 330/2009, chiar dacă a fost abrogată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, este esenţială în analizarea problemei de drept sesizate din perspectiva modalităţii de stabilire a indemnizaţiei de încadrare brute lunare a judecătorului, în condiţiile în care legea de abrogare a menţinut principiile enunţate în prima lege. Legea-cadru nr. 330/2009 este determinantă în analiza problemei de drept şi din perspectiva momentului temporal care a determinat schimbarea viziunii legiuitorului asupra modalităţii de stabilire a indemnizaţiei de încadrare brute lunare a judecătorului.

77. În raport cu cele două acte normative menţionate anterior se disting două paliere de analiză a chestiunii de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă.

78. Sub un prim aspect se observă că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, s-a statuat că judecătorii au dreptul pentru activitatea desfăşurată la o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor, cu funcţia deţinută şi cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza valorii de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în anexa la actul normativ (art. 3).

79. De asemenea, judecătorii beneficiază în raport cu vechimea numai în aceste funcţii de o majorare a indemnizaţiei stabilite potrivit art. 3 alin. (1), calculată în procente la indemnizaţia de încadrare brută lunară (art. 4).

80. În concluzie, în reglementarea dată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorului nu includea şi alte sporuri, cu caracter special, prevăzute de legiuitor.

81. Dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 303/2004 reglementează două tipuri de pensii de urmaş, distingând în funcţie de existenţa la data decesului judecătorului a dreptului acestuia la pensie de serviciu. Astfel, alin. (1) şi (2) ale art. 84 stabilesc dreptul soţului supravieţuitor şi al copiilor minori ori a celor majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani, ai judecătorului decedat la acordarea unei pensii de urmaş calculată din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul la data decesului susţinătorul decedat. Deci, în lumina acestor texte legale, pensia de urmaş este raportată fie la pensia de serviciu deja aflată în plată, fie la pensia de serviciu la care ar fi avut dreptul judecătorul decedat. În ambele cazuri este vorba de un drept născut la pensia de serviciu, neavând relevanţă dacă acest drept a fost sau nu exercitat.

82. Alin. (3) al art. 84 din Legea nr. 303/2004 reglementează un caz particular de pensie de urmaş în situaţia în care, la data decesului, judecătorul nu îndeplineşte condiţiile de acordare a pensiei de serviciu, statuând că, în acest caz, copiii minori, precum şi copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani, au dreptul la o pensie de urmaş în cuantum de 75% din indemnizaţia de încadrare brută lunară avută de susţinătorul decedat în ultima lună de activitate.

83. Relevant este faptul că în acest ultim alineat legiuitorul nu s-a mai raportat la pensia de serviciu (judecătorul decedat neavând un asemenea drept născut la data decesului), ci a stabilit o modalitate specifică de calcul al pensiei de urmaş, prin raportare la indemnizaţia de încadrare brută lunară avută de susţinătorul decedat în ultima lună de activitate.

84. Alin. (2) al art. 85 din Legea nr. 303/2004 reglementează modalitatea de actualizare a pensiilor de serviciu şi a pensiilor de urmaş, legiuitorul incluzând într-un singur text legal toate ipotezele enunţate anterior Astfel, se prevede că pensiile de serviciu ale judecătorilor, precum şi pensiile de urmaş prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu.

85. Interpretând logico-juridic textul legal enunţat anterior, se disting două modalităţi de actualizare a pensiilor: o primă modalitate are în vedere actualizarea în raport cu majorarea indemnizaţiei brute lunare a judecătorului; a două modalitate are în vedere actualizarea în raport cu sporurile intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu.

86. Pentru a fi în ipoteza legală a luării în consideraţie, în cadrul actualizării pensiei, a sporurilor cu caracter special este necesară îndeplinirea condiţiei exprese a existenţei unei pensii de serviciu. Cu alte cuvinte, pentru actualizarea pensiei de urmaş cu luarea în considerare a sporurilor este necesar ca încă de la momentul stabilirii pensiei de urmaş să fi existat un drept al judecătorului decedat la pensia de serviciu, indiferent dacă acest drept a fost sau nu exercitat.

87. Textul legal prevede în mod expres că actualizarea va avea în vedere, în procent, sporurile intrate în baza de calcul al pensiei de serviciu. Rezultă, în mod neechivoc, că această actualizare vizează doar ipotezele enunţate în alin. (1) şi (2) ale art. 84 din Legea nr. 303/2004, doar în aceste situaţii pensia de urmaş fiind raportată la pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul judecătorul decedat. Doar în aceste condiţii, legiuitorul a prevăzut, ca modalitate de stabilire a pensiei de urmaş, calcularea mai întâi a pensiei de serviciu (cu luarea în considerare şi a sporurilor de care a beneficiat judecătorul, astfel cum prevede art. 82 din Legea nr. 303/2004), pensia de urmaş fiind raportată la cuantumul astfel stabilit al pensiei de serviciu.

88. În ipoteza particulară reglementată de alin. (3) al art. 84 din Legea nr. 303/2004, neexistând posibilitatea stabilirii pensiei de serviciu, nefiind în prezenţa unui drept născut al judecătorului decedat la această pensie, legiuitorul a raportat pensia de urmaş exclusiv la indemnizaţia de încadrare brută lunară avută de susţinătorul decedat în ultima lună de activitate,

89. În consecinţă, actualizarea pensiei de urmaş stabilite în raport cu dispoziţiile art. 84 alin, (3) din Legea nr. 303/2004 poate fi realizată doar în condiţiile intervenirii unei majorări a indemnizaţiei brute lunare a unui judecător în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei.

90. Caracterul exclusiv al actualizării pensiei de urmaş stabilite în baza art. 84 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 doar prin raportare la intervenirea unei majorări a indemnizaţiei brute lunare a unui judecător în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei, este dedus şi din modalitatea de stabilire a acestei pensii speciale, Câtă vreme la momentul stabilirii acestei pensii de urmaş se are în vedere indemnizaţia de încadrare brută lunară avută de judecătorul decedat în ultima lună de activitate, logica juridică impune ca şi actualizarea să se realizeze prin raportare la aceleaşi elemente care au determinat stabilirea sa iniţială.

91. Sub al doilea aspect, prin Legea-cadru nr. 330/2009, legiuitorul, având preeminenţa scopului enunţat al stabilirii unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, a stabilit cu caracter de principiu luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizaţiilor cu caracter general sau special, precum şi a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a acestei legi, prin hotărâri judecătoreşti, prin acte de negociere colectivă, precum şi prin alte modalităţi, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor acestei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcţiei de bază sau în indemnizaţia lunară de încadrare [art. 3 lit. c)j.

92. În aplicarea acestui principiu şi pentru atingerea dezideratului de unificare a sistemului de salarizare, prin reducerea semnificativă a sporurilor cu caracter special acordate diferitelor categorii de personal din sectorul bugetar, în materia salarizării magistraţilor o parte din sporurile recunoscute au fost incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară, rezultând o majorare a cuantumului acesteia.

93. Potrivit art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, pensia de urmaş stabilită în baza art. 84 din acelaşi act normativ se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei,

94. Textul legal stabileşte principiul actualizării pensiei de urmaş în condiţiile existenţei unei majorări a indemnizaţiei de încadrare brute lunare a unui judecător în activitate, fără a distinge cu privire la modalitatea care a determinat o asemenea majorare.

95. Având în vedere principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, în condiţiile în care legiuitorul nu a distins asupra modalităţii care a determinat majorarea indemnizaţiei de încadrare brute lunare, nici judecătorul, care aplică legea, nu poate efectua o asemenea distincţie.

96. În consecinţă, actualizarea pensiei de urmaş stabilite în baza art. 84 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 se realizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei, indiferent de modalitatea care a determinat schimbarea acestei indemnizaţii.

97. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel laşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 3.639/99/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, actualizarea pensiei de urmaş în temeiul art. 84 alin. (3) din acelaşi act normativ se realizează prin raportare exclusiv la indemnizaţia de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei, indiferent de modalitatea de stabilire a cuantumului acesteia.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 octombrie 2017.

 

p. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

GABRIELA ELENA BOGASIU

Magistrat-asistent,

Mihaela Lorena Mitroi

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.