MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 104/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 104         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 7 februarie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 764 din 14 decembrie 2016 asupra sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 6 şi art. II din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

209. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 1.851/2013

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 36 din 7 noiembrie 2016 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

ACTE ALE COLEGIULUI PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA

 

2. - Dispoziţie privind aplicarea şi detalierea unor prevederi din Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2013 pentru aprobarea Procedurilor privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru forurile de conducere ale Colegiului Psihologilor din România

 

ACTE ALE CAMEREI CONSULTANŢILOR FISCALI

 

1. - Hotărâre privind aprobarea cuantumului taxei pentru examenul/interviul de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent în anul 2017

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 764

din 14 decembrie 2016

asupra sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 6 şi art. II din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzi lor forestiere

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află pronunţarea asupra sesizării de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. I pct. 6 şi art. II din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere, formulată de Guvernul României.

2. Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 9.935 din 24 octombrie 2016, formând obiectul Dosarului nr. 2.323A/2016.

3. În motivarea sesizării se susţine că prevederile criticate „instituie un regim legal de excepţie, în favoarea unei categorii restrânse de cetăţeni, într-o formă care încalcă, într-un spaţiu restrâns, mai multe prevederi din legea fundamentală şi din alte legi aflate în vigoare. Raţiunile acestui sistem de privilegii nu sunt nici măcar argumentate la un nivel corespunzător, astfel încât legea criticată reprezintă rezultatul unui proces legislativ în care imperativele care decurg din Constituţie, legi şi normele de morală trebuie respectate”. Se arată în acest sens că, „prin amendamentele adoptate, se reglementează la pct. 6 al art. I acordarea unei indemnizaţii suplimentare şi la art. II asimilarea regimului de salarizare din întregul sistem public instituţional al protecţiei mediului cu cel al personalului din cadrul Gărzii forestiere, fără a avea o fundamentare adecvată financiar şi fără a indica sursa fondurilor suplimentare necesare.[...].Prin această prevedere, sfera beneficiarilor salariilor de bază devine foarte largă iar din actul normativ adoptat de Parlament lipseşte cu desăvârşire orice estimare a acestui număr şi a impactului financiar asupra bugetului de stat care va trebui să suporte plata acestora.” Se încalcă astfel, în opinia Guvernului, prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care impun ca legea să fie suficient de precisă, previzibilă, în scopul de a oferi securitate juridică destinatarilor săi.

4. În continuare se susţine încălcarea, prin textele criticate, a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât acestea „instituie o categorie juridică pe care o putem defini fără dubiu ca fiind un privilegiu, anume privilegiul obţinerii unor venituri suplimentare de către o anumită categorie de personal din sistemul public, fără ca aceste privilegii să fie în legătură firească, logică, raţională, cu activitatea desfăşurată de titularii acelor funcţii publice sau în legătură cu constrângerile pe care le are o persoană titulară a acelor categorii de funcţii publice.” Potrivit Guvernului, „norma adoptată creează prin ea însăşi o dublă discriminare între persoanele din aceeaşi categorie, respectiv a nivelului de salarizare a funcţionarilor publici din întregul sistem public şi cei din sistemul public de protecţie a mediului.” Astfel, „nu indică condiţiile specifice care ar diferenţia această categorie socioprofesională (oarecum imprecis determinată), de celelalte categorii [...] în aşa fel încât să se poată asigura fundamentarea pertinentă şi concludentă a unei reglementări diferite. În condiţiile absenţei oricărei distincţii pertinente, de această natură, [...] norma devine profund discriminatorie, deoarece consolidează drepturi suplimentare în mod arbitrar unei anumite categorii socioprofesionale, încălcându-se astfel principiul fundamental al egalităţii în faţa legii.[...] Orice regim care acordă drepturi suplimentare unei anumite categorii trebuie să fie justificat de considerente care ţin de limitele pe care acele categorii le au.”

5. Se mai susţine că prevederile criticate încalcă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 111, referitoare la informarea Parlamentului, precum şi pe cele ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare. Astfel, „prin neindicarea sursei de finanţare în expunerea de motive a propunerii legislative, asupra proiectului în discuţie planează un viciu de neconstituţionalitate”. Se arată că, în acelaşi sens, art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice dispune ca în cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget trebuie să se prevadă şi mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri sau creşterea cheltuielilor, scop în care Guvernul, prin ordonatorii principali de credite în domeniul în care se iniţiază proiecte de acte normative, şi Ministerul Finanţelor Publice vor elabora fişa financiară, care se ataşează la expunerea de motive. Se invocă şi prevederile art. 7 din Legea nr. 24/2000 referitoare la posibilitatea Parlamentului de a solicita Guvernului accesul la datele şi informaţii pentru evaluarea preliminară a impactului propunerilor legislative.

6. Se invocă şi principiile care stau la baza responsabilităţii fiscal-bugetare, prevăzute de Legea nr. 69/2010, şi anume principiul transparenţei, principiul stabilităţii, principiul responsabilităţii fiscale, principiul echităţii, principiul eficienţei, principiul gestionării eficiente a cheltuielilor de personal plătite din fonduri publice. De asemenea se susţine că nu sunt respectate prevederile art. 15-17 ale aceleiaşi legi. Se apreciază că este relevantă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care s-a reţinut necesitatea ca iniţiativa legislativă să conţină informaţii referitoare la efectele financiare asupra bugetului general consolidat, şi anume modificări ale cheltuielilor bugetare, precum şi la calculele privind fundamentarea acestor modificări (deciziile nr. 1.354/2010, nr. 1.358/2010, nr. 1.360/2010). Per a contrario, ori de câte ori o astfel de analiză nu însoţeşte o iniţiativă legislativă, se reţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 138 alin. (5).

7. Faţă de cele arătate se apreciază c㠄impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung, conţine informaţii referitoare la efectele financiare asupra bugetului general consolidat, şi anume la modificări ale cheltuielilor bugetare, precum şi la calculele privind fundamentarea acestor modificări.” Prin urmare, „măsurile propuse prin proiectul de lege au impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat întrucât pentru plata salariilor ar trebui acordate sume suplimentare pentru echilibrarea bugetelor.” Astfel, „în raport de influenţele financiare generate de aplicarea normelor adoptate, se creează premisele unui dezechilibru bugetar, cu consecinţa neîncadrării în Obiectivul Bugetar pe Termen Mediu (MTO) în anii 2017, 2018 şi 2019 şi a nerespectării obligaţiilor ce revin României, derivate din Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul uniunii economice şi monetare”.

8. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.

9. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis, cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 10.484 din 3 noiembrie 2016, punctul său de vedere prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

10. Astfel, răspunzând criticilor formulate în raport de art. 1 alin. (5) din Constituţie, se apreciază c㠄prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate respectă pe deplin aceste cerinţe, întrucât soluţiile normative reglementate sunt temeinic fundamentate, luându-se în considerare atât interesul social, cât şi impactul acestora asupra legislaţiei specifice în vigoare”.

11. Referitor la pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie se arată că, „având în vedere faptul că problematica tăierilor ilegale de arbori are o importanţă naţională deosebită, vizând chiar siguranţa naţională, se impune în mod obiectiv ca personalul angajat în structura nou-înfiinţată să fie salarizat în mod corespunzător gradului de dificultate şi de periculozitate la care este expus. Pe lângă reducerea volumului de lemn tăiat ilegal, înfiinţarea Gărzilor forestiere determină realizarea unor venituri suplimentare la bugetul de stat, provenite din amenzi contravenţionale şi confiscări de material lemnos, motiv pentru care legiuitorul a apreciat că personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi din cadrul structurilor teritoriale de specialitate ale acesteia beneficiază de indemnizaţii de grad profesional.” Or, oportunitatea adoptării unui act normativ reprezintă unul dintre atributele fundamentale ale competenţei legislative a Parlamentului, care derivă din dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie, iar din analiza sesizării de neconstituţionalitate nu reiese că, din perspectiva autorului, se instituie încălcarea unor drepturi. Se apreciază că norma juridică dedusă controlului de constituţionalitate nu reprezintă o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii, pentru că se aplică în mod nediscriminatoriu, indemnizaţiile reglementate evidenţiind dificultatea şi periculozitatea exercitării atribuţiilor de serviciu ale acestei categorii de personal silvic. Principiul egalităţii în drepturi nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune un tratament juridic identic numai în situaţii egale, în timp ce situaţiile care în mod obiectiv sunt diferite, justifică un tratament diferit. Se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006 şi nr. 693 din 17 octombrie 2006, prin care s-a statuat că sporurile, primele şi alte stimulente, acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative, reprezintă drepturi salariate suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie

de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în anumite perioade de timp, le poate suspenda sau anula.

12. În punctul de vedere formulat se semnalează şi faptul că, în cauză, nu este vorba despre o propunere legislativă, ci de proiectul unei legi de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, motiv pentru care este neîntemeiată şi susţinerea referitoare la încălcarea art. 111 din Constituţie. Cât priveşte invocarea art. 138 alin. (5) din Constituţie se arată că în cuprinsul acestora legiuitorul nu se referă la existenţa în concreto a unor resurse financiare suficiente la momentul adoptării legii, ci la îndeplinirea unor condiţii prealabile: previzionarea, respectiv anticiparea cheltuielilor în deplină cunoştinţă de cauză în bugetul de stat, pentru a fi acoperite în mod cert în cursul anului bugetar. Or, prevederile art. II ale legii criticate vizează în mod direct cheltuieli bugetare începând cu anul 2017, nefiind incidente pentru anul 2016, situaţie care ar fi implicat modificări în structura bugetului pe anul în curs şi ar fi necesitat o intervenţie neaşteptată în execuţia bugetară a acestui an, De altfel, nicio dispoziţie constituţională nu prevede/nu impune ca amendamentul parlamentar să nu poată avea ca obiect crearea/sporirea unei cheltuieli publice. Parlamentul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie acordate funcţionarilor plătiţi din bugetul de stat, în funcţie de prerogativele funcţiei, de riscurile asumate, ca şi de impactul social al activităţii depuse. Astfel, acesta poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare, având în vedere caracterul obiectiv rezonabil al măsurii dispuse.

13. Dispoziţiile art. 7 alin (5) din Legea nr. 24/2000 nu sunt incidente situaţiei examinate, întrucât sunt aplicabile propunerilor legislative provenite de la deputaţi/senatori/cetăţeni, în cazul de faţă fiind vorba despre un proiect de lege iniţiat de Guvern, iar norma juridică are caracter supletiv. În prezenta împrejurare, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, sesizate în fond cu examinarea proiectului de lege, au primit punctul de vedere al Guvernului prin Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul, în acord cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Constituţie.

14. Preşedintele Senatului a transmis, cu Adresa înregistrata la Curtea Constituţională cu nr. 10.802 din 9 noiembrie 2016, punctul său de vedere prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

15. Astfel, cât priveşte pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie apreciază că în sesizarea formulată nu se arată, în concret, în ce constă lipsa de claritate şi predictibilitate a textului de lege criticat, autorul acesteia limitându-se să invoce doctrinar un principiu şi să menţioneze practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale legată de principiul respectiv.

16 Nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 16 din Constituţie, întrucât, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, este admis că pot fi făcute diferenţieri de tratament juridic între categorii diferite de subiecte de drept, fără a se încălca nici principiul egalităţii şi nici al discriminării.

17. Referitor la pretinsa încălcare a art. 111 din Constituţie se arată că în sesizare nu se precizează că nu s-ar fi soluţionat din partea sa informaţii prevăzute de acest text legal. Câtă vreme salarizarea personalului care cade sub incidenţa legii criticate se va aplica de la 1 ianuarie 2017 nu era necesară stabilirea unei surse bugetare concrete la final de an. Ca urmare, nu sunt încălcate nici prevederile art. 138 alin. (5) din Constituţie.

18. Avocatul Poporului nu a comunicat punctul de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile legale criticate, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

20. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie art. I pct. 6 şi art. II din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere, având următorul cuprins:

„Art. I. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32 din 30 iunie 2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 30 iunie 2015, cu modificările ulterioare, cu următoarele modificări şi completări:

[...] 6. La articolul 4, după alineatul (18) se introduce un nou alineat, alineatul (19), cu următorul cuprins:

«(19) Personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi din cadrul structurilor teritoriale de specialitate ale acesteia beneficiază de indemnizaţii de grad profesional, prevăzute în anexa nr. 3».

[...] Art. II. - (1) începând cu data de 1 ianuarie 2017, salarizarea personalului Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului, Gărzii Naţionale de Mediu şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei ((Delta Dunării» se stabileşte prin asimilare cu salarizarea personalului din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, respectiv a personalului din cadrul Gărzilor Forestiere, după caz.

(2) Echivalarea funcţiilor şi asimilarea salariilor de bază cu funcţiile şi salariile de bază din cadrul autorităţilor publice centrale care răspunde de silvicultură, respectiv a personalului din cadrul Gărzilor Forestiere, după caz, prevăzută la art. (1), se face în condiţiile legii, prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.”

21. Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea sesizării sunt cele ale art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 111 - Informarea Parlamentului şi ale art. 138 alin. (5), potrivit cărora „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare. “

22. Guvernul invocă, în motivarea sesizării, şi încălcarea prevederilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: „(1) în cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative/măsuri/politici a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, se va întocmi o fişă financiară, care va respecta condiţiile prevăzute de Legea nr. 69/2010. În această fişă se înscriu efectele financiare asupra bugetului general consolidat, care trebuieaibă în vedere:

a) schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani;

b) estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor;

c) măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influenţa deficitul bugetar.

(2) în cazul propunerilor legislative, Guvernul va transmite Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, fişa financiară prevăzută la alin. (1), în termen de 45 de zile de la data primirii solicitării.”.

23. Sunt invocate, de asemenea, prevederile art. 4 şi art. 15-17 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată în temeiul art. III din Legea nr. 377/2013 pentru modificarea şi completarea Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 14 mai 2015. Textele legale invocate consacră principiul transparenţei în ceea ce priveşte stabilirea obiectivelor fiscal-bugetare şi derularea politicii fiscale şi bugetare, principiul stabilităţii, principiul responsabilităţii fiscale, principiul echităţii, principiul eficienţei, principiul gestionării eficiente a cheltuielilor de personal plătite din fonduri publice (art. 4), obligaţia ca, în cazul propunerilor de introducere a unor măsuri/politici/iniţiative legislative a căror adoptare atrage majorarea cheltuielilor bugetare, iniţiatorii să prezinte fişa financiară prevăzută la art. 15 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, însoţită de ipotezele şi metodologia de calcul utilizată şi o declaraţie conform căreia majorarea de cheltuială respectivă este compatibilă cu obiectivele şi priorităţile strategice specificate în strategia fiscal-bugetară, cu legea bugetară anuală şi cu plafoanele de cheltuieli prezentate în strategia fiscal-bugetară (art. 15), obligaţia Guvernului şi a fiecărui ordonator de credite, precum şi a oricărei entităţi responsabile de elaborare a politicilor şi acordurilor salariale din sectorul public de a se asigura că toate aceste politici şi acorduri salariale sunt în concordanţă cu principiile responsabilităţii fiscale, regulile fiscale, precum şi cu obiectivele şi limitele din strategia fiscal-bugetară (art. 16) şi interdicţia de promovare de acte normative cu mai puţin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, în conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constituţia României, republicată, care conduc la creşterea cheltuielilor de personal sau a pensiilor în sectorul bugetar (art. 17).

24. Cele două texte de lege ce fac obiectul sesizării sunt criticate de Guvern, în esenţă, pentru: lipsă de predictibilitate [motivată însă, în esenţă, prin lipsa posibilităţii de estimare a impactului financiar asupra bugetului de stat, aşadar în corelaţie şi în susţinerea criticii prin raportare la art. 138 alin. (5) din Constituţie, motiv pentru care Curtea va reţine şi aceste critici ca fiind circumscrise acestui din urmă text constituţional], instituirea de privilegii pentru o categorie de personal din sistemul public, lipsa sursei de finanţare a cheltuielilor preconizate [acestea creând premisele unui dezechilibru bugetar, cu consecinţa neîncadrării în obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO) în anii 2017, 2018 şi 2019 şi a nerespectării obligaţiilor ce revin României, derivate din Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul uniunii economice şi monetare] şi, respectiv, lipsa informării Parlamentului, în condiţiile art. 111 din Constituţie.

25. Examinând criticile astfel formulate, Curtea constată, mai întâi, că dispoziţiile criticate sunt cuprinse într-o lege de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului. Supunerea spre adoptare a proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere s-a făcut prin Hotărârea Guvernului României din 30 iunie 2015. În expunerea de motive care însoţeşte proiectul de lege, semnată de prim-ministrul interimar, la secţiunea a 4-a - Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani), se menţionează: „Prezentul act normativ nu se referă la acest subiect

26. După adoptarea de către Senat, în calitate de primă Cameră sesizată (în data de 20 octombrie 2015), proiectul de lege a fost înregistrat la Camera Deputaţilor pentru dezbatere, fiind trimis pentru raport la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială, precum şi, pentru aviz, la

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic. Proiectul de lege a primit aviz favorabil de la Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor (în data de 29 martie 2016), când a fost trimis pentru raport suplimentar la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

27. Textele de lege criticate în prezenta cauză, şi anume art. I pct. 6 şi art. II, au fost introduse în proiectul de lege cu ocazia redactării, de către Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, a Raportului comun şi, respectiv, a Raportului comun de înlocuire asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere. Motivele introducerii art. I pct. 6, reţinute în Raportul comun de înlocuire (la pct. 12), sunt următoarele: „pentru completarea normei în scopul motivării materiale a acestor categorii de personal”, iar motivele introducerii art. II (pct. 26 din Raportul comun de înlocuire) sunt următoarele: „diversitatea şi complexitatea muncii din domeniul protecţiei mediului, având în vedere responsabilitatea necesară implementării directivelor; convenţiilor, regulamentelor şi deciziilor europene şi diversitatea domeniilor de activitate cum ar fi planurile/programele/proiectele, activităţile pentru care se solicită acte de reglementare în vederea obţinerii finanţărilor europene Prin stimularea financiară a personalului din domeniul protecţiei mediului se preconizează o întărire a capacităţii administrative prin reducerea fluctuaţiei de personal, evitându-se în acest fel situaţii privind posibile întârzieri în accesarea fondurilor europene datorită lipsei de personal din sistem. Stabilirea salariilor nu se poate face decât prin ordin al ordonatorului principal de credite”. Potrivit Raportului comun de înlocuire asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere, textele art. I pct. 6 şi art. II din proiectul de lege au fost propuse de Comisii, acestea fiind autorii amendamentelor. În Raportul comun de înlocuire se menţionează expres c㠄prin amendamentele adoptate de comisii Se propune îmbunătăţirea cadrului legal şi, în special, salarizarea acestei categorii de personal”.

28. După primirea Raportului de înlocuire favorabil (în data de 4 octombrie 2016), proiectul de lege a fost înscris pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor (în data de 17 octombrie 2016) şi adoptat în data de 18 octombrie 2016, cu amendamentele astfel propuse.

29. Din derularea procedurii legislative rezultă în mod evident că textele de lege criticate în prezenta cauză au fost introduse direct în Camera decizională, după parcurgerea procedurii de avizare a proiectului de act normativ, prin intermediul unor amendamente propuse de membrii Comisiilor parlamentare sesizate în fond şi, desigur, însuşite de plenul Camerei Deputaţilor cu ocazia dezbaterii proiectului de lege. Spre deosebire de forma iniţială a proiectului de lege, astfel cum a fost supus aprobării de către Guvern, şi care, potrivit celor reţinute îh expunerea de motive, „nu se refer㔠la aspecte privind „impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani)”, amendamentele propuse şi aprobate se referă la această problematică, câtă vreme au fost introduse tocmai pentru îmbunătăţirea cadrului legal şi, în special, a salarizării personalului Gărzilor forestiere. Astfel fiind, prin introducerea acestor prevederi, au devenit incidente dispoziţiile art. 111 alin. (1) teza finală din Constituţie, referitoare la informarea Parlamentului de către Guvern, potrivit cărora „În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie”. În acest sens sunt, de altfel, şi normele regulamentare care detaliază procedura legislativă. Astfel, dând expresie prevederilor constituţionale menţionate, Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016, stabileşte, în art. 92 alin. (6) că, „Dacă în cursul dezbaterii, în comisia sesizată în fond apar amendamente care impun modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat, preşedintele comisiei va solicita în mod obligatoriu o informare din partea Guvernului, în condiţiile art. 111 din Constituţia României, republicată, într-un termen care să se încadreze în termenul de predare a raportului”. Or, Curtea constată că această informare nu a fost solicitată, astfel cum se susţine, de altfel, şi în sesizarea formulată de Guvern, nefiind deci respectate prevederile constituţionale invocate.

30. Referitor la semnificaţia prevederilor art. 111 din Constituţie, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României s-a reţinut că, prin intermediul lor, legiuitorul constituant a dorit să consacre garanţia constituţională a colaborării dintre Parlament şi Guvern în procesul de legiferare, instituind obligaţii reciproce în sarcina celor două autorităţi publice (a se vedea Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004). Curtea a mai reţinut că în cadrul raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern este obligatorie solicitarea unei informări atunci când iniţiativa legislativă afectează prevederile bugetului de stat. Această obligaţie a Parlamentului este în consonanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 138 alin. (2) care prevăd că Guvernul are competenţa exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat şi de a-l supune spre aprobare Parlamentului. În temeiul acestei competenţe, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fără să ceară Guvernului o informare în acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligaţiei de a cere informarea menţionată, rezultă că nerespectarea acesteia are drept consecinţă neconstituţionalitatea legii adoptate (Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 23 noiembrie 2007).

31. Astfel fiind, introducerea unor dispoziţii care privesc salarizarea personalului bugetar, practic, direct la dezbaterea finală a proiectului de lege, după adoptarea proiectului de lege în prima Cameră sesizată, după parcurgerea procedurii de avizare, fără o informare a Parlamentului de către Guvern, eludează cadrul constituţional stabilit pentru întocmirea bugetului public, sens în care Guvernul a invocat în sesizarea sa prevederile constituţionale înscrise în art. 111, referitoare la informarea Parlamentului, şi în art. 138 alin. (5), potrivit cărora nicio cheltuială bugetară să nu fie aprobată fără stabilirea sursei de finanţare. Simpla participare, la lucrările Comisiilor parlamentare care au introdus amendamentele devenite texte legale, a unor reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice, nu este de natură să complinească cerinţele constituţionale menţionate, având în vedere că art. 111 din Constituţie îşi găseşte concretizarea în art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi în art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, care stabilesc obligaţia de întocmire a fişei financiare şi care îi conferă acesteia un caracter complex, dat de efectele financiare asupra bugetului general consolidat. Aceasta trebuie să cuprindă, potrivit legii, schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani; estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor; măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de

venituri pentru a nu influenţa deficitul bugetar. În acest sens, Curtea Constituţională a stabilit, de exemplu, prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, paragraful 59, sau Decizia nr. 593 din 14 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 4 noiembrie 2016, paragraful 30 (ce trimite la jurisprudenţa precitată), c㠄în lipsa unei fişe financiare reactualizate la momentul adoptării legii conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, [...] şi în lipsa unui dialog real între Guvern şi Parlament [...], nu se poate trage decât concluzia că la adoptarea legii s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi electiv, nefiind aşadar reală”. Tot astfel, faptul că cheltuielile de salarizare preconizate prin textele de lege criticate grevează bugetul pentru anul următor nu este de natură să justifice aprobarea unor cheltuieli fără implicarea, în condiţiile legii fundamentale, a Guvernului care, potrivit art. 138 alin. (2) din Constituţie, are competenţa de a elabora, anual, proiectul bugetului de stat şi al asigurărilor sociale. Potrivit jurisprudenţei Curţii, art. 138 alin. (5) din Constituţie se referă tocmai la caracterul obiectiv şi efectiv al sursei de finanţare şi operează cu elemente de certitudine şi previzibilitate bugetară, respectiv „acea cheltuială să fie previzionată în deplină cunoştinţă de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar” (Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, paragraful 58, citată în Decizia nr. 593 din 14 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 4 noiembrie 2016, paragraful 29). Colaborarea loială între Parlament şi Guvern în privinţa legiferării în materie bugetară trebuie să se manifeste atât în privinţa elaborării bugetului public naţional, cât şi a modificării sale pe parcursul exerciţiului bugetar, având în vedere raţiunea pentru care este întocmit un asemenea buget, şi anume aceea de a oferi posibilitatea unei imagini de ansamblu, la nivel macroeconomic, a veniturilor şi cheltuielilor publice.

32. Cu referire la punctul de vedere potrivit căruia în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile care impun solicitarea fişei financiare, motivat de faptul că este în discuţie un proiect de lege, iar nu o propunere legislativă (a se vedea paragraful 12 al prezentei decizii), Curtea reţine că art. 111 din Constituţie utilizează sintagma „iniţiativă legislativă”, care cuprinde atât proiectele de lege, cât şi propunerile legislative. De altfel, este

adevărat că în cauză este vorba despre un proiect de lege iniţiat de Guvern, însă dispoziţiile care generează impact financiar asupra bugetului de stat au fost introduse în cadrul procedurii legislative din Camera Deputaţilor, care avea obligaţia de solicitare a fişei financiare.

33. Faţă de cele constatate şi având în vedere jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale dezvoltată cu privire la interpretarea art. 111 alin. (2) teza a două şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea va admite obiecţia de neconstituţionalitate în raport cu aceste dispoziţii constituţionale.

34. În ceea ce priveşte criticile referitoare la pretinsa instituire a unor privilegii, Curtea constată că sunt motivate în termeni generali, fără a exista repere pentru o analiză de constituţionalitate, adică o demonstraţie în sensul că justificarea reţinută la elaborarea normelor criticate nu se susţine din punct de vedere al principiului egalităţii în drepturi. Curtea nu se poate substitui autorului sesizării pentru a complini această cerinţă a motivării pretinsei încălcări a art. 16 din Constituţie, după cum nu se poate substitui nici legiuitorului pentru a hotărî în privinţa acordării, în principiu, a unor indemnizaţii. Astfel cum Curtea a statuat în jurisprudenţa sa, statul „are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, precum şi deciziile nr. 693/2006, nr. 207/2009, nr. 876/2009, nr. 1.250/2010, nr. 1.601/2010).

35. Eventualele divergenţe între Parlament şi Guvern în privinţa stimulării unei categorii sau a alteia de personal, ca şi caracterul suficient sau nu al resurselor necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli în viitor excedează controlului de constituţionalitate. Tot astfel şi criticile formulate în raport cu dispoziţiile unor acte normative infraconstituţionale excedează sferei controlului de constituţionalitate, control care vizează compatibilitatea legii cu Constituţia.

36. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. I pct. 6 şi art. II din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prim-ministrului şi se publică În Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ŞI FONDURILOR EUROPENE

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 1.851/2013

 

Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 14 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 15/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene,

viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, emite prezentul ordin.

Art. I. - Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 1.851/2013, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 8 octombrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 5, literele c), d) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„c) realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea/dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, respectiv creşe, grădiniţe, şcoli generale primare şi gimnaziale, licee, colegii naţionale, grupuri şcolare, şcoli profesionale, şcoli postliceale, unităţi de învăţământ special de stat, precum şi alte unităţi de învăţământ preuniversitar, înfiinţate potrivit legii;

d) realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea/dotarea unităţilor sanitare, inclusiv a spaţiilor afectate desfăşurării activităţii unor cabinete medicale/dispensare medicale din mediul rural şi centre medicale de permanenţă;

............................................................................................

f) realizarea/modernizarea/reabilitarea de poduri, podeţe, pasaje sau punţi pietonale;”.

2. La articolul 5, după litera l) se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins:

,,m) construirea/modernizarea/reabilitarea/extinderea sistemelor de iluminat public stradal, cu prioritate în mediul rural.”

3. La articolul 6, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(5) Categoriile de lucrări pentru obiectivele de investiţii din domeniul specific prevăzut la art. 5 lit. f), care se finanţează pentru realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea de poduri, podeţe, pasaje sau punţi pietonale, sunt lucrări privind infrastructura, suprastructura, calea de circulaţie şi asigurarea secţiunii optime de scurgere a apelor în limita a două lungimi ale lucrării de arta în albia majoră în amonte şi în limita unei lungimi a lucrării de artă în albia minoră în aval.”

4. La articolul 6, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alin. (101), cu următorul cuprins:

„(101) Categoriile de lucrări pentru obiectivele de investiţii din domeniile specifice prevăzute la art. 5 lit. m) care se finanţează sunt construirea, înfiinţarea unor sisteme de iluminat public stradal-rutier şi/sau stradal-pietonal noi, precum şi dezvoltarea, reabilitarea, extinderea şi modernizarea sistemelor de iluminat public stradal-rutier şi/sau stradal-pietonal existente,”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sevil Shhaideh

 

Bucureşti, 2 februarie 2017.

Nr. 209.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

DECIZIA Nr. 36

din 7 noiembrie 2016

 

Dosar nr. 1.867/1/2016

 

Iulia Cristina Tarcea - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile

Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, judecător la Secţia I civilă

Carmen Georgeta Negrilă - judecător la Secţia I civilă

Beatrice Ioana Nestor - judecător la Secţia I civilă

Eugenia Puşcaşiu - judecător la Secţia I civilă

Alina Iuliana Ţuca - judecător la Secţia I civilă

Mirela Vişan - judecător la Secţia I civilă

Virginia Florentina Duminecă - judecător la Secţia a II-a civilă

Valentina Vrabie - judecătoria Secţia a II-a civilă

Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secţia a II-a civilă

Ileana Izabela Dolache - judecător la Secţia a II-a civilă

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă

Mariana Constantinescu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Florentina Dinu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Decebal Constantin Vlad - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Iulia Rîciu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Angelica Denisa Stănişor - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedura civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 275 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 4.225/117/2014*, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

„Dispoziţiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), permit invocarea unei excepţii de nelegalitate direct în recurs sau acestea conţin o limitare, restricţie, raportat la momentul la care se poate invoca excepţia de nelegalitate”.

Magistratul-asistent prezintă referatul privind obiectul sesizării, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, raport care, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost comunicat părţilor, iar acestea nu şi-au exprimat punctul de vedere. Totodată, se arată că la dosar au fost depuse puncte de vedere exprimate de instanţele de judecată cu privire la problema de drept supusă dezlegării şi, după caz, hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie, precum şi răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul sesizării

1. Titularul sesizării este Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea recursului declarat de reclamanta C.P.L. C.F.C.R, - S.R.L. Împotriva Deciziei civile nr. 1 din 6 ianuarie 2015 a Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

2. Titularul sesizării este legitimat procesual activ, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind o curte de apel care judecă în ultima instanţă un litigiu având ca obiect anularea unui act emis de autorităţile publice pârâte şi obligarea acestora la emiterea unui act administrativ.

II. Obiectul şi temeiul juridic al sesizării

3. Prin încheierea din 17 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.225/117/2014*, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat, în temeiul dispoziţiilor art. 519-520 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri pentru dezlegarea chestiunii de drept sus-menţionate

III. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea hotărârii prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

4. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanta C.P.L. C.F.C.R. - S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii primarul comunei A şi comuna A, solicitând anularea unui act emis de autorităţile publice pârâte şi obligarea acestora la emiterea unui act administrativ - autorizaţie de construire pentru lucrările „înlocuire conductă şi branşamente gaze naturale-presiune redusă”, stabilirea unui termen de executare a obligaţiei de emitere a autorizaţiei de construire, sub sancţiunea obligării la plata penalităţilor de întârziere, până la data îndeplinirii obligaţiei, precum şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata despăgubirilor reprezentând cuantumul prejudiciului cauzat prin răspunsul negativ la solicitarea de emitere a autorizaţiei de construire.

5. Prin Decizia (sentinţa) civilă nr. 1 din 6 ianuarie 2015, instanţa de fond a respins acţiunea formulată de reclamantă şi a admis cererea de intervenţie în interesul pârâţilor, formulată de intervenienta S.C. G.S.A., obligând reclamanta să plătească pârâtei comuna A şi intervenientei cheltuieli de judecată.

6. Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta deţine calitatea de concesionar-operator al serviciului de distribuţie a gazelor naturale din comuna A, conform licenţei din 2003, emisă de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei. Or, autorizaţia de construire se emite doar la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii, conform dispoziţiilor art. 108 alin. (1) lit. i) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 123/2012). Cum cererea reclamantei de emitere a autorizaţiei de construire a fost respinsă cu motivarea c㠄... documentaţia nu poate fi promovată întrucât nu cuprinde toate acordurile solicitate prin certificatul de urbanism (...), respectiv acordul proprietarului de reţea de distribuţie”, iar reclamanta nu a dovedit că certificatul ar fi fost anulat de o instanţă judecătorească, refuzul pârâtelor de a rezolva cererea reclamantei nu este nejustificat.

7. Prin încheierea din data de 18 decembrie 2014, instanţa de fond a apreciat că cererea de intervenţie accesorie este formulată în termenul legal, cuprinde elementele prevăzute de art. 148 din Codul de procedură civilă, iar intervenientul justifică un interes în formularea acestei cereri atât timp cât are calitatea de proprietar al reţelei de distribuţie a gazelor naturale asupra căreia reclamanta intenţionează efectuarea unor lucrări; pe cale de consecinţă, în temeiul art. 67 din Codul de procedură civilă, a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie.

8. Împotriva sentinţei, precum şi a încheierii din 18 decembrie 2014 pronunţate de prima instanţă, reclamanta a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal,

9. Recurenta a invocat excepţia de nelegalitate a certificatului de urbanism emis de pârâtul primarul comunei A, act administrativ care condiţionează emiterea autorizaţiei de construire de necesitatea obţinerii acordului proprietarilor.

10. Intimata-intervenientă, prin întâmpinare, a invocat excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate, pentru prima dată, în recurs, raportat la dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, în şedinţa din 27 ianuarie 2016.

IV. Dispoziţiile legale supuse interpretării

11. Legea nr. 554/2004:

„Art. 4 - Excepţia de nelegalitate

(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.

(2) Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă sa se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate ti atacată odată cu fondul.

(3) în cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.”

V. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă

12. Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, întrucât este vorba despre un complet al unei curţi de apel, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, iar de chestiunea de drept supusă dezlegării depinde soluţionarea cauzei pe fond; cu privire la acest aspect se arată că atât timp cât legea nu distinge, nu se poate spune că numai o chestiune de drept material poate face obiectul sesizării, ci şi o chestiune procedurală controversată, dacă aceasta este esenţială pentru soluţionarea cauzei pe fond.

13. Instanţa de trimitere apreciază că este îndeplinită şi condiţia noutăţii, în sensul celor reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 3 din 14 aprilie 20141; astfel, problema de drept este de dată recentă, neputând fi identificate hotărâri pronunţate de instanţele naţionale, într-un sens sau altul, cu privire la această chestiune, după modificarea textului art. 4 din Legea nr. 554/2004, intervenită prin pct. 1 al art. 54 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 76/2012).

14. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data formulării sesizării.

VI. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

15. Recurenta a susţinut că formularea unei excepţii de nelegalitate direct în etapa procesuală a recursului este admisibilă, raportat la textele normative care reglementează această procedură judiciară specială şi având în vedere jurisprudenţa constantă în această materie. Astfel, a arătat că această concluzie este evidentă în raport cu modul de formulare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora „legalitatea ... poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces”.

16. Intimatul-pârât primarul comunei A a susţinut că, în actuala reglementare, în care excepţia de nelegalitate este o simplă excepţie/apărare de fond, invocarea acesteia direct în recurs nu poate fi respinsă de plano ca inadmisibilă (tardivă), însă nici nu poate fi considerată, în toate cazurile, admisibilă, ci, de la caz la caz, instanţa trebuie să verifice natura normelor încălcate prin actul atacat cu excepţia de nelegalitate şi momentul la care cel interesat să invoce excepţia a cunoscut motivul de nelegalitate invocat în cazul excepţiilor „relative”, în raport cu dispoziţiile art. 246-247 din Codul de procedură civilă.

17. Intimata-intervenientă a susţinut că excepţia de nelegalitate nu poate fi invocată în faza de judecată a recursului, întrucât posibilitatea de invocare a unei astfel de excepţii în orice fază procesuală poate duce, pe de o parte, la un dezechilibru procesual între părţi, iar, pe de altă parte, la probleme procedurale nesoluţionate legal.

VII. Punctul de vedere al completului de judecată care a sesizat instanţa supremă cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

18. În opinia instanţei de trimitere, excepţia de nelegalitate, astfel cum este reglementată de dispoziţiile legale în vigoare, apare ca fiind transformată într-un mijloc de apărare comun, soluţie care nu poate conduce decât la concluzia că ea poate fi invocată pentru prima dată oricând, inclusiv în căile de atac, în speţă, în recurs.

19. Deşi dispoziţiile alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate” par a contrazice sintagma „oricând în cadrul unui proces”, conţinută de prevederile alin. (1) al aceluiaşi articol, curtea de apel apreciază că prevederile alin. (2) nu limitează doar la etapa judecării pe fond a cauzei, în faţa primei instanţe, posibilitatea de a se invoca o excepţie de nelegalitate.

20. O altfel de interpretare ar fi incompatibilă şi cu alte prevederi ale Legii nr. 554/2004, şi anume cu cele ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevăd obligaţia instanţei de recurs de a „rejudeca litigiul în fond”, în complet de recurs. Mai mult, ori de câte ori legiuitorul a dorit să evidenţieze prima etapă a judecăţii, excluzând căile de atac, a folosit sintagma „prima instanţă”, iar nu „instanţa de fond” (a se vedea art. 94 pct. 1, art. 95 pct. 1, art. 96 pct. 1 şi art. 213 din Codul de procedură civilă). Pe de altă parte, raportat la prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, de vreme ce instanţa de recurs are posibilitatea s㠄rejudece litigiul în fond”, în mod evident, ea poate fi considerată o instanţ㠄învestită cu fondul litigiului” (prin însăşi cererea de recurs, prin care se solicită casarea sentinţei primei instanţe), în faţa căreia, deci, să poată fi ridicată, ipotetic vorbind, excepţia de nelegalitate.

VIII Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

21. Prin Adresa nr. 478/0/2041/111-5/2016 din 7 iunie 2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

IX. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

A. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate hotărâri relevante cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită.

B. Curţile de apel şi tribunalele

22. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel au comunicat, după caz, jurisprudenţa şi/sau puncte de vedere cu privire la problema de drept supusă dezlegării.

23. Din analiza jurisprudenţei instanţelor naţionale se desprind următoarele orientări;

a) excepţia de nelegalitate poate fi invocată direct în recurs 2, aşa cum prevăd, în mod evident, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 544/2004, prin formularea „oricând în cadrul unui proces”;

b) excepţia de nelegalitate este inadmisibilă, dacă este invocată direct în recurs 3; în acest sens s-a reţinut că excepţia de nelegalitate, ca mijloc de apărare într-un proces, poate fi invocată numai în faţa instanţei care judecă fondul, soluţia putând fi atacată odată cu fondul. Invocarea acestei excepţii în faţa instanţei de recurs, cale extraordinară de atac, în care sunt analizate doar aspectele de nelegalitate ale soluţiei instanţei de fond, este inadmisibilă.

24. Din analiza punctelor de vedere exprimate de instanţele naţionale se desprind următoarele opinii:

a) dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu conţin o limitare în privinţa stadiului procesual al soluţionării litigiului, invocarea excepţiei de nelegalitate fiind permisă atât la judecata în fond, cât şi în căile de atac 4; în acest sens s-a arătat că, în condiţiile art. 3 din Legea nr. 76/2012, coroborate cu cele ale art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate poate fi invocată direct în recurs, deoarece, prin invocarea acestei excepţii, nu se declanşează un nou litigiu, ci se rezolvă doar un incident procedural, care, în procesele pornite după 15 februarie 2013, va fi soluţionat de instanţa care soluţionează litigiul principal, în cadrul căruia va fi invocată excepţia. S-a susţinut că excepţia de nelegalitate este o excepţie absolută, deoarece se solicită instanţei să cenzureze un act administrativ prin raportare la legea în executarea căreia a fost emis şi este o excepţie de fond, deoarece este o chestiune prejudicială referitoare la legalitatea actului administrativ aplicabil litigiului dedus judecăţii; ca excepţie de ordine publică, excepţia de nelegalitate poate fi invocat㠄de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel”; de asemenea, „poate fi ridicată înaintea instanţei de recurs numai dacă, pentru soluţionare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi”, conform art. 247 alin. (1) din Codul de procedură civilă;

b) dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu permit invocarea excepţiei de nelegalitate direct în recurs 5; în sprijinul acestei opinii s-a arătat că excepţia de nelegalitate reprezintă un mijloc de apărare, iar din punct de vedere procedural, prin raportare la dispoziţiile art. 494 cu referire la art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă, părţile nu se pot folosi, în căile de atac, de alte mijloace de apărare în afara celor invocate în faţa instanţei de fond. S-a invocat o inconsecvenţă a legiuitorului în reglementarea, din punct de vedere procedural, a momentului până la care poate fi invocată excepţia, apreciindu-se că se impune a se da eficienţă dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care sunt în concordanţă cu prevederile art. 494 raportat la art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă, iar nu dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care contrazic nu doar normele de procedură generale, ci chiar normele procedurale speciale, inserate în cuprinsul aceleiaşi legi [art. 4 alin. (2)];

c) în opinia exprimată de către judecătorii din cadrul Curţii de Apel laşi, în calea de atac a recursului poate fi ridicată excepţia de nelegalitate numai în măsura în care, ca urmare a admiterii recursului, conform motivelor invocate, se ajunge la judecarea pricinii în fond.

25. Chestiunea de drept supusă dezlegării a făcut obiectul dezbaterilor şi cu prilejul întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor de contencios administrativ şi fiscal de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi curţile de apel, de la Suceava, din perioada 23-24 octombrie 2014, concluzia la care s-a ajuns fiind aceea că invocarea excepţiei este admisibilă chiar în faţa instanţei de recurs.

26. O soluţie contrară, în sensul inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate direct în recurs, a fost susţinută cu ocazia unei conferinţe în materia Noului Cod de procedură civilă, organizată în luna februarie 2015 la Bucureşti, în sprijinul acestei opinii invocându-se împrejurarea că excepţia este nemijlocit legată de fondul litigiului, iar a admite invocarea ei în faţa instanţelor de recurs şi cenzurarea argumentelor folosite în susţinerea excepţiei, din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 din Codul de procedură civilă, ar echivala cu transformarea instanţei de recurs în instanţă de fond.

X. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

27. Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 4, în integralitate, şi a art. 4 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 554/2004 prin următoarele decizii: nr. 1.682 din 17 decembrie 2009 6, nr. 1.171 din 15 septembrie 2011 7 şi nr. 267 din 7 mai 2014 8.

XI. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

28. În jurisprudenţa instanţelor europene nu au fost identificate hotărâri relevante pentru soluţionarea problemei de drept a cărei dezlegare se solicită.

XII. Raportul asupra chestiunii de drept

29. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, se apreciază că, faţă de dispoziţiile art. 519 din acelaşi cod, sunt întrunite condiţiile pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

30. Pe fondul problemei supuse dezbaterii, soluţia propusă prin raport este aceea că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 permit invocarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, direct în recurs.

XIII. Înalta Curte

31. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele:

A) Asupra admisibilităţii

32. Sesizarea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

33. Astfel, instanţa de trimitere este un complet de judecată al unei curţii de apel, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

34. De problema de drept a cărei lămurire se solicită depinde soluţionarea cauzei pe fond, chiar dacă sesizarea priveşte o chestiune procedurală, iar nu una de drept material, deoarece dezlegarea acestei chestiuni de drept este esenţială pentru soluţionarea pe fond a cauzei, condiţie cerută de art. 519 din Codul procedură civilă.

35. Chestiunea de drept este nouă, întrucât, aşa cum s-a arătat prin Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, menţionată mai sus, determinante în legătură cu criteriul noutăţii sunt existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe continue şi constante în această materie; or, în legătură cu chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, nu s-a făcut dovada existenţei unei jurisprudenţe continue şi constante în această materie, pe de o parte, iar, pe de altă parte, respectiva reglementare este relativ nouă, intervenind după modificarea textului art. 4 din Legea nr. 554/2004, prin art. 54 pct. 1 din Legea nr. 76/2012.

36. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, iar aceasta nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data formulării sesizării.

B) Asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării

37. Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, supuse interpretării, „legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate”.

38. Excepţia de nelegalitate, după cum este reglementată de dispoziţiile legale citate, în vigoare în prezent, reprezintă un mijloc de apărare comun, această soluţie rezultând chiar din cuprinsul textului de lege [(alin. (1)], care precizează că

legalitatea unui act administrativ cu caracter individual poate fi cercetată oricând îh cadrul unui proces civil, ştiut fiind faptul că procesul civil începe cu introducerea cererii de chemare în judecată şi se finalizează cu soluţionarea ultimei căi de atac, dacă nu este posibilă executarea silită sau dacă hotărârea se execută de bună voie ori odată cu executarea silită dacă este posibilă executarea silită, iar debitorul nu îndeplineşte obligaţia stabilită prin hotărârea definitivă.

39. Anumite dificultăţi de interpretare prezintă alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, care se referă la „instanţa învestită cu fondul litigiului dificultatea nu este, însă, insurmontabilă, dacă se are în vedere că judecata „în fondul litigiului” nu este echivalentă cu judecata „în prima instanţă”, fondul litigiului privind atât judecata în primă instanţă, cât şi judecata în căile de atac.

40. În speţa în legătură cu care s-a formulat sesizarea, această interpretare este clară, deoarece în cuprinsul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se prevede obligaţia instanţei de recurs de a „rejudeca litigiul în fond”.

41. Prin urmare, câtă vreme instanţa de recurs are posibilitatea s㠄rejudece litigiul în fond”, aceasta poate fi considerată o instanţ㠄învestită cu fondul litigiului”, în sensul dispoziţiilor alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004.

42. De asemenea, în cuprinsul Codului de procedură civilă, ori de câte ori legiuitorul a vrut să se refere la prima etapă a judecăţii, cu excluderea căilor de atac, a folosit sintagma „prima instanţă”, iar nu „instanţa de fond” (art. 94 pct. 1, art. 95 pct. 1, art. 96 pct. 1 şi art. 213).

43. În ce priveşte calea de atac a apelului, în art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se prevede c㠄apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apei statuând atât în fapt, cât şi în drept”.

44. Ca atare, este cât se poate de clar faptul că o instanţă care judecă în apel este „învestită cu fondul litigiului”, în sensul dispoziţiilor alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, şi că, prin urmare, o excepţie de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată în calea de atac a apelului.

45. O problemă de interpretare s-ar putea ivi în cazul unei instanţe Investite cu soluţionarea recursului.

46. Argumentul invocat în cazul căii de atac a apelului este valabil şi în acest caz, instanţa de recurs fiind „învestită cu fondul litigiului”, în sensul alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004.

47. Astfel, potrivit art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale; dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii: când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii; când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti; când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat; când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

48. Prin urmare, instanţa de recurs trebuie să aibă în vedere motivele de nelegalitate prevăzute de acest text de lege; or, coroborând dispoziţiile cuprinse în art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu dispoziţiile art. 494 - potrivit cărora „dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune*- şi cu dispoziţiile art. 389 din acelaşi cod - conform cărora „dezbaterile procesului poartă asupra împrejurărilor de fapt şi temeiurilor de drept, invocate de părţi în cererile lor sau, după caz, ridicate de către instanţă din oficiu” - rezultă că şi instanţa de recurs, care soluţionează recursul după judecata în apel, analizează fondul cauzei în ce priveşte nelegalitatea deciziei recurate.

49. Mai mult, potrivit prevederilor art. 498 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „în cazul în care competenţa de soluţionare a recursului aparţine tribunalului sau curţii de apel şi s-a casat hotărârea atacată, rejudecarea procesului în fond se va face de către instanţa de recurs...”. Prin urmare, în cazul în care recursul nu este soluţionat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar şi în caz de casare, rejudecarea procesului se va face pe fondul cauzei, astfel încât, şi în această situaţie, ne aflăm în ipoteza prevăzută de alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004.

50. Şi în cazul în care recursul este judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ne aflăm în aceeaşi ipoteză, reglementată de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, aceasta indiferent dacă excepţia de nelegalitate se invocă în faţa instanţei supreme, ca instanţă de drept civil, respectiv de contencios administrativ.

51. Astfel, chiar dacă recursul reprezintă o cale extraordinară de atac, care implică compararea hotărârilor atacate numai pentru motive de nelegalitate, aceasta nu reprezintă un impediment pentru a constata că instanţa de recurs rezolv㠄fondul litigiului”, în sensul textului de lege amintit. Verificarea respectării dispoziţiilor legale şi aplicării legii de către instanţa ce a pronunţat hotărârea recurată implică cercetarea „fondului litigiului”, fiind în consens, în acord cu dispoziţiile legale în discuţie.

52. Dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 reprezintă, aşadar, o instituţie juridică a cărei finalitate este aceea de a lipsi de efecte, exclusiv în cauza dedusă judecăţii, actul administrativ individual de care partea adversă s-ar putea prevala, în cadrul litigiului pendinte, uneori chiar direct în recurs, situaţie în care cealaltă parte ar fi lipsită de posibilitatea apărării pe calea excepţiei de nelegalitate, neputând să o invoce în această fază procesuală; or, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepţia poate fi invocat㠄oricând în cadrul unui proces”, interpretarea în sensul că excepţia nu poate fi invocată în recurs fiind contrară principiului conform căruia „legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării”.

53. O altă problemă care s-ar putea ridica este aceea a lipsei unei căi de atac împotriva hotărârii prin care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate, în situaţia în care excepţia de nelegalitate a fost ridicată pentru prima dată în recurs.

54. Nici această problemă nu reprezintă un Impediment pentru invocarea excepţiei de nelegalitate, direct, în calea de atac a recursului.

55. Astfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.682 din 17 decembrie 2009, menţionată mai sus, s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 554/2004, este adevărat, în forma nemodificată prin Legea nr. 76/2012, respingând, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate. S-a reţinut că invocarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, în timpul soluţionării litigiului ajuns deja în recurs, nu pune probleme de constituţionalitate, deoarece partea interesată are dreptul de a introduce o acţiune directă prin care să solicite verificarea legalităţii actului administrativ respectiv, cu suspendarea consecutivă a soluţionării litigiului principal.

56. Raţionamentul este asemănător şi în cazul noii reglementări, când excepţia de nelegalitate este soluţionată chiar de către instanţa de recurs, aceasta pronunţându-se mai întâi asupra excepţiei de nelegalitate a actului administrativ individual, după care va soluţiona fondul litigiului.

57. De altfel, Codul de procedură civilă prevede şi alte situaţii în care, deşi o hotărâre poate fi atacată, de regulă, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară, atunci când această hotărâre este pronunţată de o instanţă de recurs, hotărârea este definitivă, nemaifiind supusă niciunei căi de atac, precum cazurile prevăzute de art. 53 alin. (1), când încheierea este pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, art. 414 alin. (1), când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, art. 421 alin. (2), atunci când perimarea se pronunţă de Completul de 5 judecători.

58. În mod incidental, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin Decizia nr. 267 din 7 mai 2014. În speţa respectivă a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 554/2004, susţinându-se că aceste texte de lege ar intra în contradicţie cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, pe motiv că orice instanţă, de orice grad, ar putea să judece excepţia de nelegalitate privind un act administrativ individual, iar nu doar instanţele de contencios administrativ, aşa cum a apreciat autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

59. Curtea Constituţională a statuat că respectivele dispoziţii sunt constituţionale, fiind posibilă invocarea excepţiei de nelegalitate chiar direct în recurs, precizându-se că, după modificarea Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 76/2012, instanţele de drept comun pot soluţiona excepţia de nelegalitate, însă numai pentru actele administrative cu caracter individual, nu şi pentru actele administrative cu caracter normativ, care, potrivit alin. (4) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, pot fi verificate sub aspectul legalităţii doar de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004.

60. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 4.225/117/2014*, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

Dispoziţiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, permit invocarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, direct în recurs.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Aurel Segărceanu

 


1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014.

2 Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 1.404 din 17.06.2016); Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilă (Sentinţa nr. 4.497 din 20.11.2014); Curtea de Apel Galaţi - Secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal (deciziile nr. 1.394 şi 1.395 din 25.06.2015); Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 2.151 din 15.09.2015); Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 1.156 din 23.03.2015); Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal (încheierea din 8.03.2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.859/62/2014); Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă (încheierea din 1.09.2014, pronunţată în Dosarul nr. 26.709/299/2009, şi încheierea din 4.06.2015, pronunţată în Dosarul nr. 34.328/3/2009**); Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II l-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie (Decizia nr. 1.398 din 6.10.2014).

3 Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 2.128 din 9.09.2015); Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 120/CA din 18.02.2016).

4 Tribunalele Cluj, Galaţi, Vrancea, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Covasna, Braşov, Constanţa, Satu Mare, Bihor, Argeş, Prahova, Buzău şi Dâmboviţa şi curţile de apel Craiova şi Suceava, precum şi secţiile a II l-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a IV-a civilă ale Curţii de Apel Bucureşti.

5 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI II-a contencios administrativ şi fiscal.

6 Publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2010.

7 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 28 noiembrie 2011.

8 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014.

 

ACTE ALE COLEGIULUI PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA

 

COLEGIUL PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA

 

DISPOZIŢIE

privind aplicarea şi detalierea unor prevederi din Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2013 pentru aprobarea Procedurilor privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru forurile de conducere ale Colegiului Psihologilor din România

 

În temeiul dispoziţiilor art. 51 din Normele de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 788/2005, cu completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 42 alin. (1) lit. b) din Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2013 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare internă a Colegiului Psihologilor din România,

având în vedere Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2013 pentru aprobarea Procedurilor privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru forurile de conducere ale Colegiului Psihologilor din România,

preşedintele Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România dispune:

Art. 1. - (1) Convocatorul pentru şedinţele convenţiilor filialelor teritoriale, precum şi cererea pentru depunerea candidaturii, conţinând şi declaraţia de asumare a candidaturii, se aproba potrivit anexei nr. 1, respectiv, potrivit anexei nr. 2 la prezenta dispoziţie, publicate pe site-ul www.copsi.ro, orice altă prevedere anterioară fiind caducă.

(2) Depunerea candidaturilor pentru filiala teritorială, precum şi pentru forurile de conducere ale Colegiului Psihologilor din România, denumit în continuare Colegiu, se poate realiza cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 9 din Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2013 pentru aprobarea Procedurilor privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru forurile de conducere ale Colegiului Psihologilor din România, denumită în continuare hotărâre, doar în perioada stabilită prin dispoziţie a preşedintelui Colegiului.

(3) Lista centralizată a candidaţilor înscrişi se redactează pe formatul special, care se transmite de către secretariatul Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (4) din Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1 din 11 ianuarie 2013 pentru aprobarea Procedurilor privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru forurile de conducere ale Colegiului Psihologilor din România.

Art. 2. - (1) Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 26 lit. b), art. 27 lit. c), art. 28 lit. b) şi art. 29 lit. b) din hotărâre se prezintă în mod obligatoriu la înregistrarea candidaturii şi se realizează prin următoarele modalităţi:

a) prezentarea certificatului de înregistrare a formei de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică în care are calitatea de titular, în fotocopie semnată pentru conformitate cu originalul;

b) prezentarea contractului individual de muncă, având încadrarea potrivit codurilor specifice Clasificării ocupaţiilor din România (COR), aferente profesiei de psiholog cu drept de liberă practică într-o specialitate (coduri 263401-263410), însoţit pentru confirmare de extrasul la zi din registrul general de evidenţă al salariaţilor (REVISAL) şi a certificatului de înregistrare a formei de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică sau a avizului de funcţionare a structurii de psihologie, în care are calitatea de salariat psihologul cu drept de liberă practică, după caz.

(2) Condiţia prevăzută la alin. (1) se aplică în mod corelativ oricărei funcţii în cadrul forurilor de conducere ale Colegiului, în condiţiile legii.

Art. 3. - Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 26 lit. c) din hotărâre se prezintă în mod obligatoriu la înregistrarea candidaturii şi se realizează prin prezentarea actului cu caracter normativ prin care a fost numit, a mandatului de reprezentare încredinţat, a contractului individual de muncă sau a unei adeverinţe/unui alt act doveditor emis de către Colegiu, prin care se dovedeşte numirea în structura sau în forurile de conducere ale Colegiului şi exercitarea activităţilor manageriale şi de reprezentare în domeniul profesional.

Art. 4. - (1) Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 26 lit. d), art. 27 lit. d), art. 28 lit. e) şi art. 29 lit. c) din hotărâre se realizează la înregistrarea candidaturii, prin care candidatul dovedeşte că:

a) nu realizează activităţi de elaborare, fundamentare, traducere, adaptare, validare, etalonare şi standardizare a metodelor şi tehnicilor de evaluare şi asistenţă psihologică comercializate şi utilizate în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, precum şi standardizarea acestora pentru populaţiile specifice şi

b) nu obţine beneficii/salarii/redevenţe/chirii/alte venituri din comercializarea, distribuirea sau producţia metodelor şi tehnicilor de evaluare şi asistenţă psihologică, confirmată prin prezentarea în mod obligatoriu a unei declaraţii pe propria răspundere, cunoscând prevederile Codului penal al României, prin care candidatul declară că nu realizează activităţile prevăzute mai sus şi nu deţine calitatea de producător, distribuitor sau reprezentant comercial pentru metodele şi tehnicile de evaluare şi asistenţă psihologică, avizate îh condiţiile legii.

(2) Condiţia prevăzută la alin. (1) se aplică în mod corelativ oricărei funcţii în cadrul forurilor de conducere ale Colegiului, în condiţiile legii.

Art. 5, - (1) Candidaţii la funcţiile de conducere în cadrul Colegiului nu trebuie să se afle într-o stare de incompatibilitate cu funcţiile pe care le exercită la data depunerii candidaturii şi nu trebuie să fie Intr-o situaţie care reclamă conflictul de interese la data exercitării funcţiei de conducere, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (3) şi (4) din hotărâre.

(2) Suspendarea contractelor de supervizare profesională pentru membrii care obţin funcţii în cadrul comisiilor aplicative ale Colegiului operează de la data exercitării funcţiei in cadrul comisiilor aplicative ale Comitetului director, în condiţiile art. 27 lit. b) din hotărâre.

Art. 6. - Prezenta dispoziţie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România,

Mihai Aniţei

 

Bucureşti, 17 ianuarie 2017.

Nr. 2.

 

ANEXA Nr. 1

 

SIGLA

 

Colegiul Psihologilorź

 

din România

 

Filiala Teritorială ...................................................

Nr. ............................./.............................................

Nr. ............................./.............................................

(Colegiul Psihologilor din România)

 

CONVOCATOR

 

În temeiul dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare,

având în vedere dispoziţiile Hotărârii Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2013 coroborate cu prevederile Dispoziţiei preşedintelui Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2017,

preşedintele Filialei Teritoriale ................................................... a Colegiului Psihologilor din România convoacă şedinţa convenţiei Filialei Teritoriale ................................................... a Colegiului Psihologilor din România în data de .................., ora .................., în sala ..................................................., situată în str. ..................................................., nr. ...., et. ...., judeţul/sectorul ..................................................., cu următoarea ordine de zi:

a) dezbaterea problemelor specifice ale practicii profesionale curente;

b) dezbaterea şi aprobarea raportului anual de activitate al comitetului Filialei Teritoriale ...................................................;

c) alegerea preşedintelui şi membrilor comitetului Filialei Teritoriale ...................................................;

d) alegerea reprezentanţilor pentru Convenţia naţională;

e) desemnarea candidaţilor la funcţia de preşedinte al Colegiului şi de membru al Comitetului director.

În cazul neîndeplinirii condiţiei de cvorum la prima dată în care a fost convocată şedinţa convenţiei Filialei Teritoriale ..................................................., şedinţa convenţiei Filialei Teritoriale ................................................... a Colegiului Psihologilor din România se convoacă în data de .................., ora .................., în sala ..................................................., situată în str. ..................................................., nr. ...., et. ...., cu aceeaşi ordine de zi.

În vederea pregătirii şedinţei vă comunicăm în anexa la prezentul convocator Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2013 şi Dispoziţia preşedintelui Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2017.

Prezentul convocator se transmite în termen de 24 ore Colegiului Psihologilor din România (pe adresa de e-mail comunicare@copsi.ro, pentru afişare pe site-ul oficial www.copsi.ro), membrilor Filialei Teritoriale

a Colegiului Psihologilor din România prin e-mail şi se afişează pe site-ul oficial www.copsi.ro

 

Preşedintele Filialei Teritoriale ...................................................

(numele, prenumele şi semnătura)

 

ANEXA Nr. 2

 

SIGLA

 

Colegiul Psihologilorź

 

din România

 

Filiala Teritorială ...................................................

Nr. ............................./.............................................

Nr. ............................./.............................................

(Colegiul Psihologilor din România)

 

CERERE DE ÎNREGISTRARE A CANDIDATURII

 

Subsemnatul/a, ..................................................., psiholog cu drept de liberă practică, membru al Colegiului Psihologilor din România, Filiala Teritorială ..................................................., CNP ..................................................., cod personal: ...................................................

solicit înregistrarea candidaturii pentru următoarele locuri de conducere şi/sau poziţii de candidatură, inclusiv la nivelul filialelor teritoriale, aferente mandatelor în funcţiile de conducere ale Colegiului Psihologilor din România, după caz:

I. Preşedinte al Colegiului Psihologilor din România (un mandat)

 preşedinte al Colegiului Psihologilor din România

 

II. Membru în Comitetul director şi Consiliul Colegiului Psihologilor din România (un mandat)

 pentru specialitatea psihologie clinică;

 pentru specialitatea psihoterapie;

 pentru specialitatea consiliere psihologică;

 pentru specialitatea psihologia muncii şi organizaţională;

 pentru specialitatea psihologia transporturilor;

 pentru specialitatea psihologie aplicată în servicii;

 pentru specialitatea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională;

 pentru specialitatea psihopedagogie specială;

 pentru specialitatea psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale* * *;

 pentru specialitatea psihologie judiciară - evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf**;

 pentru Comisia metodologică;

 pentru Comisia de deontologie şi disciplină.

 

III. Preşedinte al filialei teritoriale - membru în Consiliul Colegiului Psihologilor din România (un mandat)

 preşedinte al Filialei Teritoriale a Colegiului Psihologilor din România

 

IV. Reprezentant la Convenţia naţională a Colegiului Psihologilor din România (un mandat)

 reprezentant la Convenţia naţională a Colegiului Psihologilor din România din partea Filialei Teritoriale

 

V. Membru în comitetul Filialei Teritoriale a Colegiului Psihologilor din România (un mandat)

 pentru specialitatea psihologie clinică;

 pentru specialitatea psihoterapie;

 pentru specialitatea consiliere psihologică;

 pentru specialitatea psihologia muncii şi organizaţională;

 pentru specialitatea psihologia transporturilor,

 pentru specialitatea psihologie aplicată în servicii;

 pentru specialitatea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională;

 pentru specialitatea psihopedagogie specială;

 pentru specialitatea psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale*;

 pentru specialitatea psihologie judiciară - evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf**.

 

Declaraţia de asumare a candidaturii

 

Subsemnatul/a, ..................................................., declar pe propria răspundere că îmi asum candidatura pentru poziţia/poziţiile menţionată(e) mai sus şi îndeplinesc criteriile în vederea participării la procedurile de alegere pentru foruri de conducere şi/sau poziţii de candidatură, inclusiv la nivelul filialelor teritoriale, după caz, aferente mandatelor în funcţiile de conducere ale Colegiului Psihologilor din România.

De asemenea declar că am luat la cunoştinţă de condiţia prevăzută la art. 25 alin. (3) din Legea nr. 213/2004 privind interdicţia obţinerii/exercitării a mai mult de două mandate consecutive în acelaşi for de conducere. În susţinerea cererii de depunere a candidaturii depun dovezile privind îndeplinirea criteriilor de alegere pentru înregistrarea candidaturii, precum şi un curriculum vitae şi autorizez Colegiul Psihologilor din România să utilizeze cererea, dovezile şi datele mele cu caracter personal în vederea prezentării publice a candidaturii mele (inclusiv pe site-ul www.copsi.ro).

 

Observaţii

Candidaţii îşi pot depune candidatura pentru maximum două foruri de conducere ale Colegiului (Convenţia naţională, Consiliul, Comitetul director şi preşedinte al Colegiului Psihologilor din România). Un membru al Colegiului Psihologilor din România nu poate obţine/exercita mai mult de două mandate consecutive în acelaşi for de conducere. Candidaţii îşi pot depune candidatura pentru o singură poziţie în cadrul Comitetului director.

Candidaţii la funcţiile de preşedinte al filialei teritoriale şi reprezentant la Convenţia naţională (membri în forurile de conducere) obţin mandatele în urma votului exprimat în cadrul convenţiilor filialelor teritoriale din care fac parte.

 

Data: ...................................................

Numele, prenumele, semnătura şi parafa

 

...................................................


* Psihologie militară-securitate naţională/psihologie aplicată în domeniul securităţii publice şi private (altele decât cele din domeniul securităţii naţionale).

** Psihologie aplicată în investigarea criminalităţii.

 

ACTE ALE CAMEREI CONSULTANŢILOR FISCALI

 

CAMERA CONSULTANŢILOR FISCALI

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea cuantumului taxei pentru examenul/interviul de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent în anul 2017

 

În baza prevederilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 198/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 36 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor Fiscali, aprobat prin Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanţilor Fiscali nr. 6/2012, cu modificările ulterioare,

Consiliul superior al Camerei Consultanţilor Fiscali, întrunit în şedinţa din 26 ianuarie 2017, hotărăşte:

Art. 1. - În anul 2017, cuantumul taxei pentru examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent, precum şi cuantumul taxei pentru interviu - în cazurile prevăzute de lege - sunt în valoare de 500 lei.

Art. 2 - Plata taxei se poate face în contul Camerei Consultanţilor Fiscali (C.I.F. 18677087) deschis la Banca Transilvania, Sucursala Lipscani - IBAN R036BTRL04101202D58602XX sau în contul deschis la Banca Comercială Română, Sucursala Sector 4 - IBAN R091RNCB0075119726870001, precum şi în numerar la sediul Camerei Consultanţilor Fiscali din municipiul Bucureşti, str. Alecu Russo nr. 13-19, et. 4, ap. 9, sectorul 2.

Art. 3. - Direcţia de servicii generale va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali,

Dan Manolescu

 

Bucureşti, 26 ianuarie 2017.

Nr. 1.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.