MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 95/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 95         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 2 februarie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 750 din 13 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (1) şi (4) şi art. 375 alin. (1) din (iodul de procedură penală

 

Decizia nr. 753 din 13 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 349 alin. (2) şi art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 755 din 13 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

33. - Hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.665/2016. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru închiderea vechilor evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară, pe sectoare cadastrale, cu privire la imobilele situate în 14 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Bacău, ca urmare a finalizării lucrărilor sistematice de cadastru şi deschiderii noilor cărţi funciare

 

1.666/2016. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru închiderea vechilor evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară, pe sectoare cadastrale, cu privire la imobilele situate în 5 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dolj, ca urmare a finalizării lucrărilor sistematice de cadastru şi deschiderii noilor cărţi funciare

 

1.667/2016. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru închiderea vechilor evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară, pe sectoare cadastrale, cu privire la imobilele situate în 4 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Gorj, ca urmare a finalizării lucrărilor sistematice de cadastru şi deschiderii noilor cărţi funciare

 

33. - Ordin al ministrului transporturilor pentru modificarea şi completarea Reglementării aeronautice civile române privind stabilirea zonelor cu servituţi aeronautice civile şi a condiţiilor de avizare a documentaţiilor tehnice aferente obiectivelor din aceste zone sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigaţia aeriană şi/sau pot afecta siguranţa zborului pe teritoriul şi în spaţiul aerian al României RACR-ZSAC, ediţia 1/2015, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 735/2015

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 750

din 13 decembrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (1) şi (4) şi art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (1) şi (4) şi art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Nedelcu în Dosarul nr. 32.701/303/2015 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 362D/2016.

2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca nefondată. În acest sens, arată că recunoaşterea învinuirii trebuie realizată personal de către inculpat, având în vedere consecinţele acestei opţiuni, totodată fiind necesar ca judecătorul să aprecieze, în mod nemijlocit, dacă inculpatul este în deplină cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte opţiunea sa, dacă este exprimată în mod liber şi fără presiuni. Reţine că necesitatea prezenţei inculpatului se deduce din normele procesual penale criticate care prevăd că, după luarea consimţământului inculpatului, se procedează la ascultarea sa. Arată că, dat fiind raţiunea acestei proceduri, respectiv soluţionarea cu celeritate şi într-un termen rezonabil a cauzei, recunoaşterea învinuirii la sfârşitul cercetării judecătoreşti ar lipsi de eficienţă această instituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentinţa penală nr. 91 din 24 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 32.701/303/2015, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (î) şi (4) şi art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Adrian Nedelcu într-o cauză penală în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În cauză, cercetarea judecătorească s-a desfăşurat în lipsa inculpatului - deşi a fost emis mandat de aducere pe numele acestuia -, care a fost reprezentat de avocatul ales.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 374 alin. (4) şi art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât instituie o discriminare, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă a diferenţei de tratament, între persoanele care se prezintă în faţa instanţei şi recunosc faptele reţinute în sarcina lor şi persoanele care nu se prezintă la judecată. Apreciază că recunoaşterea faptelor reţinute în sarcina inculpatului ar trebui să se poată face şi în ipoteza în care inculpatul nu se prezintă la instanţa de judecată, în baza dosarului de urmărire penală, sau recunoaşterea faptelor ar putea fi făcută de reprezentantul inculpatului. Totodată, susţine că sintagma „la primul termen” din cuprinsul dispoziţiilor art. 374 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituţională, deoarece limitează termenul până la care se poate face recunoaşterea faptelor. Consideră că sintagma corectă este „până la terminarea cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond”.

6. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât inculpatul nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci invocă o lacună legislativă. Or, legiferarea nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, în materie penală, judecarea cauzelor se poate desfăşura într-o procedură accelerată - prin scurtarea etapei cercetării judecătoreşti - dacă inculpatul recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu şi solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi. Arată că reglementarea acestei proceduri are la bază prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Faptul că normele procesual penale criticate impun prezenţa inculpatului în faţa instanţei în vederea recunoaşterii învinuirii şi a exprimării acordului pentru desfăşurarea judecăţii în procedura accelerată nu constituie o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Prezenţa personală a inculpatului în şedinţă este necesară pentru ca instanţa să se asigure că recunoaşterea învinuirii are loc în cunoştinţă de cauză, este liberă, reală şi sinceră. De asemenea, prezenţa inculpatului face posibilă ascultarea sa de către instanţă, condiţie indispensabilă de procedură în vederea pronunţării asupra cererii de judecare în forma simplificată. De altfel, exprimarea personală a intenţiei inculpatului de a fi judecat exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi a prezumţiei de nevinovăţie, principii consacrate la nivel constituţional. Totodată, reţine că alegerea ca termen-limită pentru recunoaşterea învinuirii a primului termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită nu este întâmplătoare, ci se explică prin raţiunea procedurii de judecată accelerată. Astfel, în urma recunoaşterii învinuirii şi a exprimării de către inculpat a acordului de a fi judecat exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, în această procedură nu se mai administrează alte probe. Ca atare, se scurtează etapa cercetării judecătoreşti şi, implicit, durata întregului proces penal. Or, dacă legiuitorul ar fi stabilit că recunoaşterea învinuirii poate avea loc cel mai târziu la terminarea cercetării judecătoreşti, scopul procedurii nu ar mai fi fost atins, căci până la acest moment se vor fi administrat toate probele încuviinţate de instanţă, iar o recunoaştere a învinuirii în aceste condiţii nu ar mai li avut efect în privinţa duratei procedurii de judecată.

9. Avocatul Poporului face precizarea că a transmis punctul său de vedere, în sensul că prevederile criticate din Codul de procedură penală sunt constituţionale, acesta fiind reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 107 din 25 februarie 2016 şi nr. 726 din 29 octombrie 2015. Arată că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 374 alin. (1) şi (4) şi art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curţii, alin. (4) al art. 374 din Codul de procedură penală a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Având în vedere însă că soluţionarea cauzei s-a făcut prin Sentinţa penală nr. 91 din 24 februarie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală în Dosarul nr. 32.701/303/2015 - care este şi actul de sesizare a Curţii Constituţionale -, producând efecte norma de procedură prevăzută de textul art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală în redactarea cu care a fost sesizată Curtea, aceasta din urmă se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Textele de lege criticate au următorul conţinut:

- Art. 374 alin. (1) şi (4): „(1) La primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită şi cauza se află în stare de judecată, preşedintele dispune ca grefierul să dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată ori, după caz, a celui prin care s-a dispus începerea judecăţii sau să facă o prezentare succintă a acestuia. [...] (4) în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune În vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă ioc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10).”;

- Art. 375 alin. (1): „(1) Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă ioc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii

13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 24 alin. (2) relativ la dreptul la apărare. Totodată, invocă Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, fără a preciza vreun articol din cuprinsul acesteia pretins încălcat.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 374 alin. (1) din Codul de procedură penală, la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită şi cauza se află în stare de judecată, preşedintele dispune ca grefierul să dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată (rechizitoriul) ori, după caz, a celui prin care s-a dispus începerea judecăţii [încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală ori decizia de începere a judecăţii pronunţate conform art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală] sau să facă o prezentare succintă a acestuia, limitându-se în acest fel la faptă, încadrarea sa juridică şi identitatea inculpatului. În aceste condiţii, Curtea observă că citirea actului de sesizare reprezintă punctul iniţial al etapei preliminare cercetării judecătoreşti, aceea a aducerii la cunoştinţă a învinuirii, lămuririlor şi formulării cererilor prealabile. Prin citirea actului de sesizare, acuzarea devine publică, fiind stabilite totodată şi limitele judecăţii. În acelaşi timp, la acest moment se poate aprecia că dosarul se află în stare de judecată. De asemenea, la acest moment preşedintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, îl înştiinţează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa, precum şi cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaţilor, persoanei vătămate, celorlalte părţi, martorilor, experţilor şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este necesar, această obligaţie a preşedintelui fiind, în fapt, o garanţie a dreptului la apărare al inculpatului.

15. Potrivit art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Astfel, Curtea observă că inculpatul îşi poate manifesta voinţa de a fi judecat în procedura simplificată la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită şi cauza se află în stare de judecată, după citirea actului de sesizare, la acest moment fiind depăşită faza camerei preliminare în care s-a stabilit deja că instanţa este competentă să judece cauza şi este legal sesizată; de asemenea, nu se mai pot invoca neregularităţi cu privire la administrarea probelor şi efectuarea actelor de către organele de urmărire penală, fiind reţinute probele care au trecut testul loialităţii şi care stau la baza acuzării. Curtea observă că citirea actului de sesizare şi aducerea la cunoştinţă a învinuirii inculpatului, a drepturilor acestuia sunt plasate astfel în etapa preliminară începerii cercetării judecătoreşti - citirea actului de sesizare nu mai reprezintă actul prin care se marchează începerea cercetării judecătoreşti -, când părţilor, aşadar şi inculpatului, şi persoanei vătămate le sunt aduse la cunoştinţă limitele judecăţii şi drepturile lor procesuale. Curtea reţine că, în acest mod, inculpatul va pleda pentru vinovăţie după ce i s-a adus la cunoştinţă în concret acuzaţia, momentul alegerii de către inculpat a procedurii în care doreşte să fie judecat plasându-se însă înainte de începerea cercetării judecătoreşti.

16. În context, Curtea reţine că, potrivit Codului de procedură penală din 1968, citirea actului de sesizare marca momentul începerii cercetării judecătoreşti (art. 322), iar manifestarea de voinţă a inculpatului, în sensul de a se prevala de dispoziţiile privind procedura simplificată de judecată, avea loc „până la începerea cercetării judecătoreşti” (art. 3201 alin. 1), aşadar anterior citirii actului de sesizare şi al aducerii la cunoştinţă a învinuirii, aspect de natură a aduce atingere dreptului la apărare şi la un proces echitabil al inculpatului.

17. Aşadar, în pofida susţinerilor autorului excepţiei, Curtea constată că, faţă de conţinutul normelor procesual penale în vigoare, inculpatul care recunoaşte în totalitate laptele reţinute în sarcina sa şi solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi decide în deplină cunoştinţă de cauză asupra opţiunii pe care o are de făcut, deoarece cu prilejul citirii actului de sesizare acestuia i se aduce la cunoştinţă învinuirea, ulterior aducându-i-se lămuriri, astfel cum am arătat, de către preşedintele instanţei în ce constă învinuirea ce i se aduce, fiind informat totodată cu privire la drepturile sale procesuale. Prin urmare, Curtea constată că inculpatul poate să decidă până la începerea cercetării judecătoreşti, în cunoştinţă de cauză, dacă doreşte sau nu să opteze pentru judecarea cauzei sale potrivit procedurii simplificate, drepturile fundamentale la apărare şi la un proces echitabil ale acestuia fiind pe deplin respectate.

18. De altfel, Curtea reţine că judecarea cauzelor potrivit procedurii simplificate se subsumează exigenţelor privind celeritatea şi stabilirea adevărului în cauzele penale, iar momentul până la care se poate solicita procedura simplificată nu poate fi decât cel anterior începerii cercetării judecătoreşti, pentru că numai astfel se poate da expresie dreptului la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Totodată, este recunoscut, de principiu, că impunerea prin lege a unor exigenţe, cum ar fi instituirea unor termene sau condiţii procesuale pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, are o indiscutabilă justificare prin prisma finalităţii urmărite, constând în restrângerea posibilităţilor de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire. Având dezlegarea constituţională să procedeze ca atare, legiuitorul trebuie să fie preocupat ca exigenţele astfel instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu antreneze o restrângere excesivă a exerciţiului vreunui drept, de natură să pună sub semnul întrebării însăşi existenţa acestuia (a se vedea în acest sens Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). Aşa fiind, Curtea reţine că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, Parlamentul are competenţa exclusivă de a reglementa prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituţionale, legiuitorul este liber să aprecieze, pe lângă pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, şi condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă.

19. Cât priveşte dispoziţiile art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală, acestea prevăd că, dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii. Aşadar, Curtea observă că solicitarea inculpatului de a fi judecat în procedura simplificată trebuie să se facă personal, normele procesual penale stabilind că „preşedintele pune în vedere inculpatului” că poate solicita ca judecata să aibă loc în procedura simplificată [art. 374 alin. (4)], iar „dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia” [art. 375 alin. (1)]. Ascultarea inculpatului de către instanţă devine astfel o condiţie procesuală, prin urmare procedura simplificată nu se poate stabili în lipsa inculpatului, „prin înscris autentic”, astfel cum prevedea art. 3201 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968.

20. Curtea constată că reglementarea condiţiei ascultării de către instanţă a inculpatului constituie o aplicare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală, neputând fi admis ca judecătorului cauzei să nu i se dea posibilitatea de a-l asculta, în mod nemijlocit, pe inculpat, anterior pronunţării cu privire la cererea de recunoaştere a vinovăţiei, în scopul formării convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului. Posibilitatea judecătorului de a asculta, în mod nemijlocit, inculpatul, potrivit art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală, constituie totodată o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi o garantare a aplicării prezumţiei de nevinovăţie, deoarece judecătorul cauzei are obligaţia de a se asigura că persoana respectivă a recunoscut, liber şi sincer, că este autorul faptelor şi de a verifica ulterior realitatea acestora.

21. Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, în jurisprudenţa sa constantă Curtea a reţinut că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). Curtea reţine că în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, deşi instanţa a depus toate diligentele pentru a asigura prezenţa inculpatului - autor al excepţiei în faza judecăţii, dispunând citarea cu mandat de aducere, acesta nu s-a prezentat, cercetarea judecătorească a început în lipsă, iar inculpatul - autor ai excepţiei nu s-a mai putut prevala de dispoziţiile procedurii simplificate. Or, Curtea reţine că inculpatul care lipseşte în mod nejustificat de la judecată nu se află în aceeaşi situaţie cu cel care este prezent în instanţă, recunoaşte integral învinuirea, motiv pentru care instanţa - care are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana inculpatului. În primul caz va soluţiona cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel de-al doilea va judeca potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege. Tratamentul juridic diferenţiat instituit prin dispoziţiile de lege criticate este, prin urmare, justificat şi nu se poate vorbi de existenţa unei discriminări, cu atât mâi mult cu cât reducerea limitelor speciale de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiţii, potrivit politicii sale penale.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Nedelcu în Dosarul nr. 32.701/303/2015 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 374 alin. (1) şi (4) şi art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României,

Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 753

din 13 decembrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 349 alin. (2) şi art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 349 alin. (2) şi art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Gabriel Sora în Dosarul nr. 102.326/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 445D/2016.

2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei instanţei de control constituţional.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 18 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 102.326/299/2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 349 alin. (2) şi art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Vasile Gabriel Sora într-o cauză penală în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În cauză, poziţia inculpatului a fost de recunoaştere a faptelor prevăzute de art. 335 şi art. 336 din Codul penal, însă în ceea ce o priveşte pe a treia, prevăzută de art. 334 alin. (1) din Codul penal, a solicitat să se dispună disjungerea cauzelor.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că normele procesual penale sunt discriminatorii, întrucât inculpatul care solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi trebuie să recunoască în totalitate faptele reţinute în sarcina sa. Face referire la procedura în cazul încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei - art. 483 din Codul de procedură penală - şi arată că, în timpul urmăririi penale, un inculpat poate încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei numai cu privire la unele dintre fapte, în timp ce inculpatul care recunoaşte învinuirea în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, pentru a beneficia de procedura de judecare accelerată şi pentru a obţine reducerea limitelor de pedeapsă, este ţinut să recunoască integral faptele reţinute în sarcina sa.

6. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi, în acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 484 din 23 iunie 2015, apreciind că inculpatul care recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu inculpatul care nu recunoaşte integral faptele, ceea ce determină un tratament diferit al acestora.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reglementarea procedurii de judecată accelerată având temei constituţional în art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege” Reţine, în esenţă, că instituţia recunoaşterii învinuirii este diferită de cea a acordului de recunoaştere a vinovăţiei atât prin condiţiile în care devine incidenţă, cat şi prin efectele pe care le produce pe planul dreptului material şi al dreptului procesual penal. Or, reglementarea diferită a unor situaţii juridice diferite nu constituie o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil. Astfel, deşi ambele proceduri implică recunoaşterea inculpatului, rolul decisiv aparţine instanţei de judecată, aceasta fiind chemată să cenzureze atât acordul de recunoaştere a vinovăţiei - pentru a observa dacă din probele administrate până în momentul încheierii acordului rezultă date suficiente cu privire la existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului şi dacă soluţia convenită de procuror şi inculpat nu este nejustificat de blânda în raport de gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului, cât şi declaraţia de recunoaştere a învinuirii - în acest caz urmărind să stabilească dacă faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se susţin exclusiv pe probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv dacă recunoaşterea sa este voluntară şi corespunde adevărului.

9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 349 alin. (2) şi art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Observă că judecata simplificată în cazul recunoaşterii în totalitate a faptelor reţinute în sarcina sa şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă situaţii juridice distincte, cu proceduri diferite, care se desfăşoară în faze procesuale, condiţii şi pentru infracţiuni diferite. Consideră că nu se poate reţine încălcarea art. 16 din Constituţie, deoarece, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru Situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Totodată, reţine că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor, Arată că inculpatul care încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei nu se află într-o situaţie juridică identică cu cel care solicită judecata simplificată prin recunoaşterea integrală a vinovăţiei, astfel încât tratamentul juridic diferenţiat instituit prin dispoziţiile de lege criticate este justificat şi nu se poate vorbi de existenţa unei discriminări. Observă că cele două instituţii au în comun numai efectul recunoaşterii vinovăţiei, de reducere a limitelor speciale de pedeapsă, dar acest beneficiu nu poate fi convertit într-un drept fundamental. Apreciază că textele de lege criticate au ca obiectiv prioritar asigurarea dreptului la un proces echitabil, instanţa de judecată aprobând procedura de judecată simplificată numai dacă apreciază că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea  Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 349 alin. (2) şi art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

- Art. 349 alin. (2): „(2) Instanţa poate soluţiona cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, dacă inculpatul solicită aceasta şi recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi dacă instanţa apreciază că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, cu excepţia cazului în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.”;

- Art. 374 alin. (4): (4) în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10).”

13. în susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 21 referitor la accesul liber la justiţie. Totodată, invocă art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării, din Protocolul nr. 12 la Convenţie, art. 7 referitor la egalitate şi nediscriminare şi art. 8 privind accesul efectiv la instanţele judiciare naţionale, din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţie, ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la accesul liber la justiţie, respectiv a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, faţă de critica potrivit căreia inculpatul care solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi trebuie „să recunoască în totalitate” faptele reţinute în sarcina sa.

15. Astfel, prin Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, şi Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală şi a reţinut că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispoziţiile art. 3201 din vechiul Cod de procedură penală - introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor -, cu titlul de derogare de la dreptul comun, ce presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului.

16. Curtea â statuat, de asemenea, că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării  judecătoreşti, aşa cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanţa poate respinge, în baza unor criterii obiective şi rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoaşterea învinuirii este totală sau parţială, ceea ce prevalează este existenţa unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaştere a învinuirii, chiar şi integrală, este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi  imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa. De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului spre a-şi recunoaşte vinovăţia şi cu privire la fapte pe care nu le-a săvârşit, posibilitatea instanţei de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanţa are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar şi în condiţiile unei recunoaşteri totale a faptelor reţinute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun.

17. Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, în deciziile precitate, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). Or, inculpatul care nu recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa nu se află în aceeaşi situaţie cu cel care recunoaşte integral învinuirea, motiv pentru care instanţa - care are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana inculpatului - în primul caz va soluţiona cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel de-al doilea va judeca potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege. Tratamentul juridic diferenţiat instituit prin dispoziţiile de lege criticate este, prin urmare, justificat şi nu se poate vorbi de existenţa unei discriminări, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor speciale de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiţii, potrivit politicii sale penale.

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 349 alin. (2) din Codul de procedură penală, faţă de care nu au fost formulate critici distincte.

19. Curtea observă totodată că, în prezenta cauză, autorul excepţiei pretinde neconstituţionalitatea normelor procesual penale criticate şi din compararea acestora cu normele ce reglementează procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, respectiv art. 483 din Codul de procedură penală. Curtea constată însă că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Curtea constată deci că, în privinţa acestor susţineri, nu se află în prezenţa unei chestiuni privind constituţionalitatea unor texte de lege.

20 Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Gabriel Sora în Dosarul nr. 102.326/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 349 alin. (2) şi art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 755

din 13 decembrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (6) şi (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Riccardo Com” - S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 697/866/2015 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 459D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei instanţei de control constituţional referitoare Sa normele procesual penale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 24 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 697/866/2015, Tribunalul Iaşi - Secţia penală, judecătorul de cameră preliminară, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (6) şi (8) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială Riccardo Com - S.R.L. din Suceava într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată de autoare împotriva încheierii penale nr. 66 din 16 iunie 2015, pronunţată de Judecătoria Paşcani în Dosarul nr. 697/866/2015, prin care, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală, s-a respins plângerea formulată de petenta Societatea Comercială „Riccardo Com” - S.R.L. din Suceava împotriva Ordonanţei nr. 2.394/P/2012 din 23 decembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, încheierea fiind definitivă.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine, în esenţă, că normele procesual penale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale

referitoare la nediscriminare şi dreptul la un proces echitabil, întrucât încheierea care se pronunţă în această procedură este definitivă, deşi prin aceasta se pot încălca drepturi ale persoanei vătămate prin faptul că instanţa de judecată nu s-a pronunţat cu privire la anumite capete de cerere, a ignorat probe aflate la dosar ori nu a citat părţile.

6. Tribunalul Iaşi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la .condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege”. Apreciază că normele procesual penale criticate nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite de lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Reţine că nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autoarea excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, apreciază că prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie îh materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt aplicabile. De asemenea, consideră că prevederile art. 13 din Convenţie nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014. În paragrafele 25-27 ale deciziei precitate, instanţa de contencios constituţional a reţinut că faptul că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la art. 341 alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege”. Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autoarele excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. Totodată, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 506 din 5 decembrie 2013, potrivit căreia „accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie. Acest drept poate fi supus unor condiţionări de fond şi de formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte”.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (6) şi

(8) din Codul de procedură penală. Faţă de motivele de neconstituţionalitate formulate de autoarea excepţiei, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curţii, alin. (8) al art. 341 din Codul de procedură penală a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Având în vedere însă că soluţionarea contestaţiei s-a făcut prin încheierea nr. 39 din 5 iulie 2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi - Secţia penală, în Dosarul nr. 697/866/2015, aşadar după publicarea actului normativ modificator, în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de textul art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Soluţia legislativă criticată de autoarea excepţiei s-a menţinut însă şi în noua formă a normei procesual penale criticate, textul de lege având următorul conţinut: „încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (71) este definitivă”.

12. Autoarea excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 24 privind dreptul la apărare. Totodată, invocă atât prevederile art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv şi art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi prevederile art. 10 referitoare la dreptul oricărei persoane de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi imparţial, din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, şi art. 14 paragraful 1 referitor la egalitatea în faţa tribunalelor şi a curiilor de justiţie, din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, s-a pronunţat prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 5 decembrie 2014, paragrafele 24-25, respingând excepţia, ca neîntemeiată, soluţia şi considerentele deciziei precitate regăsindu-se în numeroase decizii ulterioare ale instanţei de control constituţional, cum ar fi deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, nr. 58 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015, nr. 294 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 17 iunie 2015, şi nr. 408 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015.

14. În motivarea soluţiei sale, Curtea a reţinut că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la ari 341 alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă, însă acest fapt nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a Fi prevăzute „numai prin lege”. Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autoarele excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

15. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior arătate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

16. Curtea reţine, totodată, că cele statuate în jurisprudenţa sa, anterior citată, sunt valabile şi în ceea ce priveşte soluţia legislativă reglementată la alin. (71) al art. 341 din Codul de procedură penală - introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, referitoare la respingerea plângerii ca rămasă fără obiect, în ipoteza în care, ulterior sesizării judecătorului de cameră preliminară, procurorul ierarhic superior admite plângerea şi dispune infirmarea soluţiei atacate.

17. De asemenea, având în vedere cele arătate, Curtea nu poate reţine nici încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la nediscriminare, tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică fiindu-le aplicabile aceleaşi reguli procesuale.

18, Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992r cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială „Riccardo Corn” - S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 697/866/2015 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr. 595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 28 martie 2016, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 1, litera r) va avea următorul cuprins:

,,r) structurile pentru dezvoltarea şi mentenanţa SMIS2014+ şi MySMIS2014 - structurile din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) şi din cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI), responsabile cu dezvoltarea şi mentenanţa sistemului informatic unitar SMIS2014+ şi a aplicaţiei conexe MySMIS20l4, precum şi cu administrarea produselor tehnologice aferente acestora.”

2. La articolul 2, punctul 22 va avea următorul cuprins:

„22. structurile pentru dezvoltarea şi mentenanţa SMIS2014+ şi MySMIS2014.”

3. La articolul 4 alineatul (7), litera a) va avea următorul cuprins:

„a) Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, pentru personalul cu atribuţii de gestionare a instrumentului de preaderare PHARE şi ISPA, instrumentul financiar provizoriu Facilitatea de tranziţie, a instrumentelor structurale 2007-2013 şi 2014-2020, a Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, a mecanismului financiar al Spaţiului Economic European, a Mecanismului financiar norvegian, pentru personalul din CAPE, pentru personalul din DAPI şi UCAAPI responsabil cu activităţile de verificare suplimentară de fundamentare a certificării efectuate de Autoritatea de Certificare şi Plată, la solicitarea Comisiei Europene, precum şi pentru personalul din cadrul STS şi SRI;”.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sevil Shhaideh

Ministrul delegat pentru fonduri europene,

Mihaela Virginia Toader

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Bucureşti, 27 ianuarie 2017.

Nr. 33.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

pentru închiderea vechilor evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară, pe sectoare cadastrale, cu privire la imobilele situate în 14 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Bacău, ca urmare a finalizării lucrărilor sistematice de cadastru şi deschiderii noilor cărţi funciare

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (2) lit. p) şi art. 15 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al ar). 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Se declară închise vechile evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară, pe sectoare cadastrale, cu privire la imobilele situate pe teritoriul a 14 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Bacău.

(2) Unităţile administrativ-teritoriale şi sectoarele cadastrale pentru care se declară închise vechile evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - (1) De la data deschiderii cărţilor funciare din oficiu orice alte evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară se înlocuiesc, pentru sectoarele din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezentul ordin, cu planul cadastral şi noile cărţi funciare.

(2) Vechile evidenţe se păstrează în arhiva biroului teritorial şi pot fi consultate pentru istoric.

Art. 3. - Identificarea şi numerotarea imobilelor cuprinse în titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar sau alte acte de proprietate, planuri şi alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare realizării cadastrului şi deschiderii noilor cărţi funciare, pe sectoarele din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezentul ordin, îşi pierd valabilitatea. Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Ileana Spiroiu

 

Bucureşti, 30 decembrie 2016.

Nr. 1.665.

 

ANEXĂ

 

Lista unităţilor administrativ-teritoriale şi a sectoarelor cadastrale în care se declară închise vechile evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară

 

Nr. crt.

Denumirea unităţii administrativ-teritoriale

Judeţul

Sectoarele cadastrale în care se declară închise vechile evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară

1.

Buciumi

Bacău

1

2.

Coţofăneşti

Bacău

1, 2

3.

Filipeni

Bacău

75

4.

Huruieşti

Bacău

31

5.

Negri

Bacău

1

6.

Luizi-Călugăra

Bacău

11, 12, 13

7.

Parava

Bacău

1

8.

Parincea

Bacău

6, 10

9.

Pânceşti

Bacău

67

10.

Podu Turcului

Bacău

1, 2

11.

Răcăciuni

Bacău

84

12.

Sascut

Bacău

1

13.

Sărata

Bacău

1

14.

Valea Seacă

Bacău

52

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

pentru închiderea vechilor evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară, pe sectoare cadastrale, cu privire la imobilele situate în 5 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dolj, ca urmare a finalizării lucrărilor sistematice de cadastru şi deschiderii noilor cărţi funciare

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (2) lit. p) şi art. 15 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Se declară închise vechile evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară, pe sectoare cadastrale, cu privire la imobilele situate pe teritoriul a 5 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dolj.

(2) Unităţile administrativ-teritoriale şi sectoarele cadastrale pentru care se declară închise vechile evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - (1) De la data deschiderii cărţilor funciare din oficiu orice alte evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară se înlocuiesc, pentru sectoarele din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezentul ordin, cu planul cadastral şi noile cărţi funciare.

(2) Vechile evidenţe se păstrează în arhiva biroului teritorial şi pot fi consultate pentru istoric.

Art. 3. - Identificarea şi numerotarea imobilelor cuprinse în titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar sau alte acte de proprietate, planuri şi alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare realizării cadastrului şi deschiderii noilor cărţi funciare, pe sectoarele din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezentul ordin, îşi pierd valabilitatea.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Ileana Spiroiu

 

Bucureşti, 30 decembrie 2016.

Nr. 1.666.

 

ANEXĂ

 

Lista unităţilor administrativ-teritoriale şi a sectoarelor cadastrale în care se declară închise vechile evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară

 

Nr. crt.

Denumirea unităţii administrativ-teritoriale

Judeţul

Sectoarele cadastrale în care se declară închise vechile evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară

1.

Almăj

Dolj

13

2.

Cerat

Dolj

1, 2, 3

3.

Orodel

Dolj

1, 2, 3

4.

Ostroveni

Dolj

1, 2

5.

Valea Standului

Dolj

1

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

pentru închiderea vechilor evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară, pe sectoare cadastrale, cu privire la imobilele situate în 4 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Gorj, ca urmare a finalizării lucrărilor sistematice de cadastru şi deschiderii noilor cărţi funciare

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (2) lit. p) şi art. 15 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1, - (1) Se declară închise vechile evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară, pe sectoare cadastrale, cu privire la imobilele situate pe teritoriul a 4 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Gorj.

(2) Unităţile administrativ-teritoriale şi sectoarele cadastrale pentru care se declară închise vechile evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - (1) De la data deschiderii cărţilor funciare din oficiu orice alte evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară se înlocuiesc, pentru sectoarele din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezentul ordin, cu planul cadastral şi noile cărţi funciare.

(2) Vechile evidenţe se păstrează în arhiva biroului teritorial şi pot fi consultate pentru istoric.

Art. 3. - Identificarea şi numerotarea imobilelor cuprinse în titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar sau alte acte de proprietate, planuri şi alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare realizării cadastrului şi deschiderii noilor cărţi funciare, pe sectoarele din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezentul ordin, îşi pierd valabilitatea,

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Ileana Spiroiu

 

Bucureşti, 30 decembrie 2016.

Nr. 1.667.

 

ANEXĂ

 

Lista unităţilor administrativ-teritoriale şi a sectoarelor cadastrale în care se declară închise vechile evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară

 

Nr. crt.

Denumirea unităţii administrativ-teritoriale

Judeţul

Sectoarele cadastrale în care se declară închise vechile evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară

1

Bumbeşti-Piţic

Gorj

27

2

Cruşeţ

Gorj

1

3

Dănciuleşti

Gorj

1

4

Teleşti

Gorj

1

 

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea Reglementarii aeronautice civile române privind stabilirea zonelor cu servituţi aeronautice civile şi a condiţiilor de avizare a documentaţiilor tehnice aferente obiectivelor din aceste zone sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigaţia aeriană şi/sau pot afecta siguranţa zborului pe teritoriul şi în spaţiul aerian al României RACR-ZSAC, ediţia 1/2015, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 735/2015

 

Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Ministerului Transporturilor ca autoritate de stat în domeniul transporturilor, în temeiul prevederilor art. 4 lit. b), f) şi p) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 4 alin. (1) pct. 12 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. I. - Reglementarea aeronautică civilă română privind stabilirea zonelor cu servituţi aeronautice civile şi a condiţiilor de avizare a documentaţiilor tehnice aferente obiectivelor din aceste zone sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigaţia aeriană şi/sau pot afecta siguranţa zborului pe teritoriul şi în spaţiul aerian al României RACR-ZSAC, ediţia 1/2015, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 735/2015 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La capitolul I „Introducere”, punctul 1.4 „Noţiuni, termeni şi abrevieri” subpunctul 1.4.1, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (91), cu următorul cuprins:

„(91) construcţii aeroportuare - acel/acele obiectiv/obiective care ajută la desfăşurarea activităţilor specifice domeniului aeroportuar şi care are/au acordul administratorului de aerodrom privind oportunitatea construirii lui/lor;”.

2. La capitolul II „Servituţi aeronautice civile”, punctul 2.2 „Servituţi aeronautice de degajare” subpunctul 2.2.3, alineatul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„9. interzicerea/eliminarea surselor de atragere/concentrare a păsărilor (terenuri arate, resturi vegetale, gropi de gunoi, silozuri, activităţi de morărit, iazuri piscicole/luciuri de apă rezultate în urma excavărilor controlate) - pentru reducerea pericolului reprezentat de păsări, respectiv a riscului de coliziune;”.

3. La capitolul III „Zone cu servituţi aeronautice civile”, punctul 3.3 „Zone de siguranţă” subpunctul 3.3.5, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„d) amplasarea şi exploatarea obiectivelor care atrag şi favorizează concentrarea păsărilor sau animalelor sălbatice (unităţi de morărit, silozuri, culturi agricole neadecvate, depozite, magazii, gropi de gunoi, decantoare, iazuri piscicole/luciuri de apă rezultate în urma excavărilor controlate);”.

4. La capitolul III „Zone cu servituţi aeronautice civile”, punctul 3.3 „Zone de siguranţă” subpunctul 3.3.11, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Pot constitui excepţii de la prevederile alin. (1) cazurile în care AACR stabileşte, pe baza unei analize de specialitate, că obiectivul în cauză nu constituie obstacol pentru navigaţia aeriană îh conformitate cu prevederile RACR- AD-PETA, RACR- AD-PETH şi Doc. OACI 8168 PANS OPS, ediţiile în vigoare.”

5. La capitolul IV „Condiţii de avizare a documentaţiilor tehnice aferente obiectivelor care pot constitui obstacole pentru navigaţia aeriană şi/sau care pot afecta siguranţa zborului”, punctul 4.1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Pot fi exceptate de la prevederile alin. (1), din punctul de vedere al mijloacelor CNS şi meteorologice, cazurile îi care deţinătorul şi operatorul echipamentului stabilesc, pe baza unui studiu aeronautic, că obiectivul în cauză nu constituie obstacol pentru navigaţia aeriană.”

6. La capitolul IV „Condiţii de avizare a documentaţiilor tehnice aferente obiectivelor care pot constitui obstacole pentru navigaţia aeriană şi/sau care pot afecta siguranţa zborului”, punctul 4.1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) Pot fi exceptate de la prevederile alin. (1), din punct de vedere geometric şi operaţional, cazurile în care AACR stabileşte, pe baza unei analize de specialitate, că obiectivul în cauză nu constituie obstacol pentru navigaţia aeriană în conformitate cu prevederile RACR- AD-PETA, RACR- AD-PETH şi Doc. OACI 8168 PANS OPS, ediţiile în vigoare.”

7. La capitolul IV „Condiţii de avizare a documentaţiilor tehnice aferente obiectivelor care pot constitui obstacole pentru navigaţia aeriană şi/sau care pot afecta siguranţa zborului”, punctul 4.1 subpunctul 4.4.1 alineatul (2), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,e) obiective care atrag şi favorizează concentrarea păsărilor sau animalelor sălbatice (unităţi de morărit, silozuri, depozite, magazii, gropi de gunoi, decantoare, iazuri piscicole/luciuri de apă rezultate în urma excavărilor controlate);”.

8. La capitolul IV „Condiţii de avizare a documentaţiilor tehnice aferente obiectivelor care pot constitui obstacole pentru navigaţia aeriană şi/sau care pot afecta siguranţa zborului”, punctul 4.1 subpunctul 4.4.2 alineatul (2), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,e) obiective care atrag şi favorizează concentrarea păsărilor sau animalelor sălbatice (unităţi de morărit, silozuri, depozite, magazii, gropi de gunoi, decantoare, iazuri piscicole/luciuri de apă rezultate în urma excavărilor controlate);.

9. La capitolul V „Dispoziţii finale”, punctul 5.10, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) în cazul în care organele abilitate constată existenţa în zonele cu servituţi aeronautice civile a unor obiective pentru care nu s-a obţinut în prealabil avizul AACR corespunzător, pentru intrarea în legalitate, acesta se obţine dacă AACR stabileşte îh urma unei analize de specialitate, efectuată în conformitate cu prevederile prezentei reglementări, că obiectivele respective nu afectează siguranţa zborului.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul transporturilor,

Alexandru-Răzvan Cuc

 

Bucureşti, 16 ianuarie 2017.

Nr. 33.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.