MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 37/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 37         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 12 ianuarie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 630 din 27 octombrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II art. 8 alin. (1) şi art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011

 

Decizia nr. 634 din 27 octombrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 635 din 27 octombrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

50. - Decizie pentru eliberarea domnului Marcel Ioan Boloş din funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor

 

51. - Decizie pentru numirea domnului Ovidiu Aurelian Flori în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor

 

52. - Decizie pentru numirea domnului Rareş Trişcă în funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii

 

53. - Decizie privind eliberarea, la cerere, a doamnei Gabriela Scutea din funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei

 

54. - Decizie privind numirea domnului Viorel Ştefu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne

 

55. - Decizie privind eliberarea doamnei Gabriela Coman din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie

 

56. - Decizie privind numirea doamnei Lidia Manuela Onofrei în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie

 

57. - Decizie privind numirea domnului Liviu Cozmin Stoica în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei pentru Agenda Digitală a României

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

22. - Ordin al ministrului transporturilor pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.305/2012 privind aprobarea tarifelor percepute de Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română” pentru prestarea activităţilor pentru care i-au fost delegate competenţe de către Ministerul Transporturilor

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 630

din 27 octombrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II art. 8 alin. (1) şi art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II art. 8 alin. (1) şi art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, excepţie ridicată de Dorel Nicolae Benga în Dosarul nr. 1.412/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 163D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 164D/2016, având un obiect identic al excepţiei de neconstituţionalitate, ridicată de Dumitru Boiangiu în Dosarul nr. 1.734/3/2015 al aceleiaşi instanţe de judecată.

4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 163D/2016 şi nr. 164D/2016, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

6. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 164D/2016 la Dosarul nr. 163D/2016, care este primul înregistrat.

7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 482 din 23 septembrie 2014 sau Decizia nr. 419 din 28 mai 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

8. Prin sentinţele civile nr. 11.335 şi nr. 11.336 din 12 noiembrie 20151 pronunţate în dosarele nr. 1.412/3/2015 şi nr. 1.734/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II art. 8 alin. (1) şi art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Dorel Nicolae Benga şi Dumitru Boiangiu în cauze având ca obiect pretenţii.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 sunt discriminatorii întrucât, în timp ce persoanele care se încadrează în ipoteza art. 2 alin. (1) lit. a), b) şi d) şi alin. (4), art. 13 lit. b) şi c) şi art. 14 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar au beneficiat în mod real de reîntregirea drepturilor salariale şi asigurări sociale faţă de nivelul avut înainte de diminuarea acestora cu 25% şi, respectiv, 15%, beneficiarii indemnizaţiei reparatorii prevăzute de Legea nr. 341/2004 nu au beneficiat de reîntregire decât în mod formal, întrucât nu a fost luat în calcul algoritmul de calcul prevăzut la art. 4 şi art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, astfel că diminuarea cu 15% a drepturilor revoluţionarilor la indemnizaţia reparatorie persistă. Aceştia menţionează că discriminarea este determinată şi de faptul că, în timp ce la calcului drepturilor pentru toate categoriile sociale plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat este utilizat „câştigul salarial mediu brut” în locul „salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”, aşa cum impun dispoziţiile articolului unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2011, pentru categoria de persoane din care fac parte autorii excepţiei, drepturile sunt calculate prin raportare la ultimul salariu mediu cunoscut, respectiv cel al lunii octombrie 2010. În continuare, susţin că prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 sunt discriminatorii, întrucât diferenţiază nejustificat „luptătorii remarcaţi” de celelalte categorii de beneficiari ai Legii nr. 341/2004, pentru care indemnizaţiile reparatorii au fost menţinute în plată.

10. De asemenea, autorii excepţiei consideră că prin reglementarea criticată sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 22 alin. (1) referitoare la dreptul la viaţă şi dreptul la integritate fizică şi psihică, întrucât diminuarea şi neacordarea indemnizaţiei reparatorii au afectat dramatic sursele de venit ale beneficiarilor acestei indemnizaţii, pentru unii dintre aceştia această indemnizaţie reprezentând singura sursă de existenţă.

11. Totodată, apreciază că prin prevederile criticate se aduce atingere şi dispoziţiilor art. 47 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie, deoarece prin neacordarea acestor indemnizaţii reparatorii este afectat, în mod neconstituţional, un drept de asistenţă socială. În acest context, menţionează că indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 341/2004 a constituit singura sursă de venit pentru mulţi dintre beneficiarii ei şi a folosit la garantarea împrumuturilor obţinute de la bănci, neacordarea acesteia având grave repercusiuni asupra categoriei de persoane din care fac parte autorii excepţiei.

12. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa de judecată consideră că prevederile art. II art. 8 alin. (1) şi art. II ari 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 nu contravin normelor constituţionale invocate de autorii excepţiei şi arată că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel încât unor situaţii diferite, justificate obiectiv şi raţional, precum cea a beneficiarilor Legii nr. 341/2004, trebuie să le corespundă un tratament juridic diferit.

13. De asemenea, apreciază că reglementarea legală criticată nu afectează în niciun fel dreptul fundamental la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, consacrat de art. 22 alin. (1)din Constituţie, iar în ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 47 alin. (2), instanţa de judecată arată că legiuitorul poate interveni oricând asupra măsurilor de asistenţă socială şi poate stabili în ce măsură aceste drepturi pot fi acordate pentru o anumită perioadă de timp. În fine, apreciază că măsura de neacordare a indemnizaţiei este justificată de raţiuni de politică bugetară, această împrejurare nefiind de natură a aduce atingere art. 53 din Legea fundamentală.

14. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, prin care s-a statuat că „legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi”. În ceea ce priveşte invocarea art. 22 alin. (1) din Constituţie, Guvernul apreciază că acesta nu este incident în cauze.

16. Avocatul Poporului menţionează că îşi menţine punctul de vedere exprimat anterior cu privire la art. II art. 8 alin. (1) şi art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, şi care a fost reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 482 din 23 septembrie 2014 sau nr. 555 din 15 octombrie 2014, în sensul constituţionalităţii acestor prevederi.

17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. II art. 8 alin. (1) şi art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. Aceste prevederi au următorul conţinut:

- „Art. II

Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: [...]

- Art. 8. alin. (1) - în anul 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) şi d), alin. (4), art. 13 lit. b) şi c) şi la art. 14 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011. [...]

- Art. 18. - În anul 2012, indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă. “

20. Deşi prevederile de lege criticate şi-au încetat aplicarea anterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, precum şi faptul că dispoziţiile de lege criticate continuă să îşi producă efectele în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea textelor de lege cu care a fost sesizată.

21. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 22 alin. (1) privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 47 alin. (2) privind unele drepturi de asigurări sociale, precum şi celor ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau unor libertăţi.

22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 au mai făcut, în repetate rânduri, obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi norme din Constituţie.

În acest sens este, spre exemplu, Decizia nr. 482 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 noiembrie 2014, Decizia nr. 419 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 3 august 2015, Decizia nr. 508 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015, Decizia nr. 756 din 5 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015 sau Decizia nr. 64 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 352 din 9 mai 2016, prin care Curtea a constatat că prevederile art. II art. 8 alin. (1 j şi art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

23. Prin aceste decizii, Curtea a reţinut că, potrivit art. 14 lit. d) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, s-au redus cu 15% indemnizaţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004, iar potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea îh anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aceste indemnizaţii se majorează cu 15% faţă de luna octombrie 2010. Art. II art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, introdus prin Legea nr. 283/2011, stabileşte că, în anul 2012, aceste indemnizaţii se menţin la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie 2011, autorii excepţiei fiind nemulţumiţi de modul de calcul al acestora, şi anume de raportarea la indemnizaţia aflată în plată în decembrie 2011, iar nu la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aşa cum prevede Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2011 privind utilizarea indicatorului de referinţă câştigul salarial mediu brut în actele normative din domeniul muncii şi protecţiei sociale.

24. În această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 22/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 16 decembrie 2013, prin care a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Avocatul Poporului şi a stabilit - în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin.(4) şi art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 - că indemnizaţiile lunare reparatorii şi indemnizaţiile lunare prevăzute de Legea nr. 341/2004 se calculează, în anul 2011, prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizaţiei aflat în plată în luna octombrie 2010.

25. Aşadar, criticile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate nu pot fi reţinute, deoarece, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională, aceste indemnizaţii au un caracter reparatoriu, iar legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Curtea a apreciat, astfel, că nu poate fi reţinută pretinsa discriminare între beneficiarii Legii nr. 341/2004 şi celelalte categorii sociale, plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat, întrucât aceştia nu se află în situaţii juridice similare.

26. Referitor la criticile vizând încălcarea dispoziţiilor art. 47 din Constituţie, Curtea a arătat că, în temeiul acestui text constituţional, legiuitorul este chemat să instituie un ansamblu de măsuri prin care statul să asigure protejarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor atât prin reglementarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la securitate socială, dreptul la muncă - condiţie principală pentru un trai decent, dreptul la o salarizare echitabilă, dreptul la protecţia sănătăţii şi altele asemenea, dar şi prin drepturi care nu au o consacrare constituţională şi care tind către acelaşi obiectiv. Caracteristic tuturor acestor drepturi ale cetăţenilor şi obligaţiilor corelative ale statului de a crea condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii este faptul că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituţie, legiuitorul este liber să aleagă măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional. Or, Curtea a observat că dispoziţiile art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 se referă la drepturi ce nu sunt consacrate la nivel constituţional, neavând, în consecinţă, un caracter fundamental. Prin urmare, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente, acestea având în vedere doar restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale.

27. Curtea a arătat, totodată, că dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică nu au legătură cu conţinutul normativ al dispoziţiilor legale criticate, astfel că nu sunt incidente în cauză.

28. În sfârşit, Curtea a reţinut că, începând cu luna ianuarie 2015, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 30 decembrie 2014, şi Ordonanţei Guvernului nr. 1/2015 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015, au fost modificate prevederile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 341/2004, care stabileau categoriile de titluri ce se pot acorda luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 şi drepturile corespondente deţinerii acestor titluri (introducându-se un nou titlu, Luptător cu Rol Determinant), iar noul conţinut normativ al art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 prevede acordarea unei indemnizaţii de gratitudine lunară începând cu anul 2015.

29. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează aplicabilitatea şi în prezentele cauze.

30, Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 146 lit. cf) şi al ari 147 alin, (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dorel Nicolae Benga în Dosarul nr. 1.412/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi de către Dumitru Boiangiu în Dosarul nr. 1.734/3/2015 al aceleiaşi instanţe de judecată şi constată că prevederile art. II art. 8 alin. (1) şi art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 octombrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 634

din 27 octombrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Ocland, judeţul Harghita, în Dosarul nr. 2.160/96/2014 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 277D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate avocatul Alexandru Popescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată. În acest sens, acesta arată că prin textul de lege criticat se restrânge dreptul existent în materia contenciosului administrativ, şi anume dreptul de a exercita o cale devolutivă de atac, fără a exista o justificare obiectivă pentru această restrângere şi fără ca aceasta să se realizeze printr-o lege organică, aşa cum prevede art. 52 alin. (2) din Constituţie.

4. De asemenea, arată ca Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede posibilitatea atacării aceluiaşi act administrativ pe două căi, respectiv pe cale principală, având calea de atac a recursului, şi pe cale de excepţie, având calea de ataca apelului. Aşa fiind, acelaşi act administrativ şi aceeaşi situaţie juridică beneficiază de două căi de atac diferite, apel sau recurs, în funcţie de calea de contestare a actului, aleasă de reclamant, împrejurare ce conduce la încălcarea art. 16 din Constituţie, creându-se astfel o situaţie de inechitate.

5. Avocatul autoarei excepţiei susţine, totodată, că reglementarea criticată este ambiguă şi nu întruneşte exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul legalităţii, sens în care apreciază că noua concepţie asupra recursului în materia contenciosului administrativ se impune a fi reanalizată în acord cu regulile de interpretare a normelor juridice.

6. În fine, consideră că art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 impietează asupra dreptului părţii la un proces echitabil, întrucât aceasta nu poate critica hotărârile anterior pronunţate în cauză din prisma celui mai important aspect, şi anume acela al temeiniciei lor. În susţinerea argumentelor mai sus expuse, avocatul autoarei excepţiei depune la dosar note de şedinţă.

7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 219 din 12 aprilie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

8. Prin încheierea din 11 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.160/96/2014, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Ocland, judeţul Harghita, cu ocazia judecării recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 475 din 18 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Harghita - Secţia civilă.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine neconstituţionalitatea prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 „prin care se modifică în substanţă calea de atac în contencios administrativ, dintr-ocale extrem de permisivă (ce facilita analiza cauzei sub toate aspectele, în virtutea fostelor prevederi ale art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă, chiar şi în cazul unui recurs nemotivat), într-o cale de atac prohibitivă, limitată la stricte motive de nelegalitate şi, în plus, subsidiară unui singur grad devolutiv de jurisdicţie.” în esenţă, susţine că este inadmisibil ca o normă juridică dintr-o lege ordinară, respectiv art. 7 alin (3) din Legea nr. 76/2012, să modifice Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în acest sens, arată că importanţa contenciosului administrativ în cadrul ordinii de drept a fost recunoscută de legiuitor la nivel constituţional, art. 52 alin. (2) din Legea fundamentală statuând faptul că limitarea dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică printr-un act administrativ de a obţine recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei, poate fi făcută doar prin lege organică. Totodată, apreciază că prin prevederile de lege criticate se restrânge dreptul de a exercita o cale devolutivă de atac, care să poată asigura pe deplin un proces echitabil.

10. Autoarea excepţiei susţine, de asemenea, că prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate, reglementarea fiind ambiguă, „cu atât mai mult cu cât este ea însăşi rezultatul raportării unei norme juridice de trimitere la altă normă juridică de trimitere”, în sensul că art. 7 alin. (3) se raportează la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, context în care subliniază faptul că acest procedeu legislativ este nerecomandat de art. 50 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care prevede că „Nu poate fi făcută, de regulă, o trimitere la o altă normă de trimitere.”

11. S-a mai susţinut, totodată, că răspunderea din speţa dedusă judecăţii este similară celei din materie penală, astfel că trebuie aplicate aceleaşi garanţii legale pe care statul le oferă îh domeniul penal, respectiv recursul efectiv şi dublul grad de jurisdicţie, exigenţe care nu sunt satisfăcute de reglementarea legală criticată. În fine, subliniază faptul că prin limitarea căilor de atac în materie de contencios administrativ la recurs, ce poate fi exercitat strict în condiţiile limitative prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este evident că nu se poate exercita o cale de atac efectivă care să poată analiza justeţea soluţiei sub toate aspectele, inclusiv sub aspectul temeiniciei.

12. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014 şi Decizia nr. 141 din 12 martie 2015. În ceea ce priveşte susţinerea privind încălcarea art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, instanţa de judecată observă faptul că art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 nu modifică Legea nr. 554/2004, ci menţine calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţele de fond în materia contenciosului administrativ, respectiv reglementarea din cuprinsul art. 20 din Legea nr. 554/2004. Arată, totodată, că în cauză nu s-au dispus sancţiuni contravenţionale pentru a putea fi asimilată materia de faţă domeniului penal, ci măsuri administrative în sarcina ordonatorului principal de credite al comunei Ocland, nefiind, în consecinţă, aplicabilă garanţia prevăzută de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, exemplu fiind Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014 şi Decizia nr. 141 din 12 martie 2015. De asemenea, referitor la critica potrivit căreia posibilitatea exercitării recursului nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, învederează faptul că, prin Decizia nr. 544 din 28 aprilie 2011, Curtea a reţinut că dreptul la două grade de jurisdicţie este garantat numai în materie penală (nu şi în cauzele de natură administrativă), potrivit prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar şi aici putând fi instituite, însă, unele excepţii de la această regulă. În final, Guvernul precizează că Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost adoptată în condiţiile prevăzute de art. 76 alin. (1) din Constituţie pentru adoptarea legilor organice, cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. În redactarea sa, art. 7 prevede: „(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este «definitivă», de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în căzui în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este «supusă recursului» sau că «poate fi atacată cu recurs» ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu se aplică în materie de contencios administrativ şi fiscal, inclusiv în materia azilului.”

18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit cărora „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, art. 11 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul intern şi internaţional, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 52 alin. (2) referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. k) referitoare la legiferare, art. 76 privind adoptarea legilor şi ale art. 140 referitoare la Curtea de Conturi. De asemenea, apreciază a fi încălcate şi dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată din Codul de procedură civilă a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare. În acest sens sunt Decizia nr. 219 din 12 aprilie 2016*) referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014**) referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 10 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi a prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi Decizia nr. 141 din 12 martie 2015***) referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a celor ale art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea îh aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, decizii prin care Curtea a constatat că aceste prevederi sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

20. în esenţă, Curtea constată că, şi în speţa de faţă, autoarea excepţiei deduce neconstituţionalitatea reglementării legale criticate din perspectiva faptului că în materia contenciosului administrativ hotărârile primei instanţe pot fi atacate numai cu recurs, şi doar pentru motive de nelegalitate, nu şi pentru motive de netemeinicie, astfel încât recursul nu mai este o cale de atac cu caracter devolutiv şi nu mai reprezintă o cale de atac eficientă şi efectivă. În acest context, Curtea subliniază că în vechea reglementare a Codului de procedură civilă, în art. 304 din acest act normativ, se prevedea că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în anumite situaţii, expres şi limitativ prevăzute de lege, numai pentru motive de nelegalitate, iar la art. 3041 din acelaşi cod, se stipula faptul că „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apei, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele*. Ca urmare a modificărilor aduse Codului de procedură civilă din 1865, soluţia legislativă cuprinsă în art. 3041 a fost eliminată, critica autoarei excepţiei din prezenta cauză fiind motivată din prisma acestui eveniment legislativ, având în vedere faptul că în noua reglementare nu se mai regăseşte corespondentul art. 3041 din Codul de procedură civilă din 1865. Autoarea excepţiei este nemulţumită de faptul că se ajunge în situaţia ca în materia contenciosului administrativ, prin recursul formulat, să poată fi invocate numai motivele de casare prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă, hotărârea atacată putând fi analizată numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.

21. În contextul criticilor astfel formulate, Curtea a reţinut faptul că natura juridică a recursului în sistemul căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti a cunoscut modificări de-a lungul timpului, recursul fiind considerat uneori o cale de atac ordinară, alteori, deşi considerat o cale extraordinară de atac, el putea fi exercitat şi pentru motive de netemeinicie a hotărârii, pentru ca în prezent, în noua reglementare a acestei instituţii juridice, recursul să fie calificat ca fiind o cale extraordinară de atac, exclusiv pentru motive de nelegalitate a hotărârii. Prin prevederile art. 488 din Codul de procedură civilă, care consacră motivele de casare ale unor hotărâri judecătoreşti, legiuitorul a acordat o eficienţă sporită principiului conform căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă. Astfel, spre deosebire de vechea reglementare, care instituia posibilitatea examinării cauzei sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă din 1865, noile norme nu mai prevăd nicio excepţie de la regula mai sus amintită.

22. Curtea a reţinut că, aşa cum prevede art. 2 din Codul de procedură civilă, acest act normativ constituie procedura de drept comun în materie civilă, dispoziţiile acestui cod aplicându-se şi în alte materii reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii contrare. Prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, a fost modificată doar parţial procedura contenciosului administrativ, reglementată prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, tocmai pentru a se asigura eficienţa noilor dispoziţii procedurale, urmând ca, în măsura în care dispoziţiile legii speciale nu conţin anumite dispoziţii din Codul de procedură civilă, acestea să fie complinite cu prevederile codului. După adoptarea noului Cod de procedură civilă, în materia contenciosului administrativ este menţinut sistemul dublului grad de jurisdicţie, respectiv instanţele de fond care soluţionează litigiile de contencios administrativ sunt, după caz, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor sau ale curţilor de apel, fiind menţinută, de asemenea, prin prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţele de fond. Ca atare, şi după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, recursul împotriva hotărârii instanţei de fond se exercită în condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în termen de 15 zile de la comunicare, acesta fiind suspensiv de executare.

23. Curtea a reţinut, aşadar, că în materia contenciosului administrativ, hotărârile pronunţate în primă instanţă nu pot fi atacate cu apel, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind aceea a recursului. Norma specială cuprinsă în art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a rămas aplicabilă şi după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, situaţie reglementată expres în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, potrivit căreia, în materia contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi în materia azilului, nu este prevăzută calea de atac a apelului. Prin derogare de la regimul de drept comun prevăzut în Codul de procedură civilă, în contenciosul administrativ, recursul este, în toate cazurile, suspensiv de executare, aşadar hotărârea pronunţată în primă instanţă, potrivit legii contenciosului administrativ, deşi nu este susceptibilă de apel, nu poate fi pusă în executare. În cazul admiterii recursului, instanţa casează sentinţa şi rejudecă procesul în fond. Casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă este permisă o singură dată în cursul unui proces, în două cazuri expres şi limitativ prevăzute în art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, şi anume atunci când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul sau dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată, atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului. Nu se poate dispune casarea cu trimitere dacă judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, în acest caz urmând ca instanţa de recurs să caseze sentinţa şi să rejudece litigiul în fond.

24. În jurisprudenţa sa, spre exemplu fiind Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, Curtea a reţinut că „legiuitorul are îndreptăţirea constituţională de a considera materia contenciosului administrativ ca fiind una aparte, cu reguli specifice, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea căilor de atac.” De asemenea, Curtea a observat că, în materia contenciosului administrativ, „spre deosebire de dreptul comun unde hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel cu toate consecinţele care decurg din aceasta, [...] potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, legiuitorul a optat pentru menţinerea căii de atac a recursului, şi nu pentru înlocuirea acestuia cu calea de atac a apelului. În lumina noului Cod de procedură civilă, recursul în materia contenciosului administrativ este esenţialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele pe calea recursului. Aşadar, ca urmare a acestei excluderi, hotărârile primei instanţe date în litigiile de contencios administrativ rămân a fi supuse în continuare recursului.”

25. Referitor la critica potrivit căreia posibilitatea exercitării recursului nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, având în vedere că recursul nu are caracter devolutiv, fapt ce nu conduce la o nouă judecată în fond, ci este o cale de atac care asigură doar un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, prin Decizia nr. 544 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, şi a reţinut că „dreptul la două grade de jurisdicţie este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar şi aici putând fi instituite, însă, unele excepţii de la această regulă”.

26. În acelaşi sens, este şi Decizia nr. 491 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 13 iunie 2008, prin care Curtea, analizând o critică referitoare la lipsa posibilităţii de a declara şi calea de atac a apelului împotriva hotărârii instanţei de contencios administrativ, a reţinut că „este de competentei exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea celor interesaţi de a le exercita, în condiţiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Niciun text din Constituţie nu garantează dreptul la două grade de jurisdicţie. Chiar şi reglementările internaţionale în domeniul drepturilor omului, respectiv art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, garantează dreptul la dublul grad de jurisdicţie exclusiv în materie penală, nu şi în cauzele de natură administrativă.”

27. De altfel, în jurisprudenţa sa, spre exemplu Decizia nr. 423 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 septembrie 2014, Curtea a statuat că „Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii.” Ca atare, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înţeles să restrângă accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine indispensabil exercitării în condiţii optime a acestor drepturi constituţionale.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Ocland, judeţul Harghita, în Dosarul nr. 2.160/96/2014 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 octombrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 


*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 219 din 12 aprilie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 17 iunie 2016.

**) Decizia Curţii Constituţionale nr. 747 din 16 decembrie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 februarie 2015.

***) Decizia Curţii Constituţionale nr. 141 din 12 martie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 7 mai 2015.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 635

din 27 octombrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Consultant Insolvenţă - S.P.R.L. şi YNA Consulting - S.P.R.L. (administrator judiciar al Izometal Magellan - S.R.L.) în Dosarul nr. 6.902/101/2012 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 293D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 282 din 23 aprilie 2015 şi Decizia nr. 294 din 22 mai 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin Sentinţa nr. 2 din 12 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.902/101/2012, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate

a prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Excepţia a fost ridicată de Consultant Insolvenţă - S.PR.L. şi YNA Consulting - S.RR.L. (administrator judiciar al Izometal Magellan - S.R.L.) cu ocazia judecării unei cauze privind cererea de înlocuire a administratorului judiciar.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că, potrivit textului de lege criticat, judecătorul-sindic se poate sesiza din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor cu privire la înlocuirea administratorului/lichidatorului judiciar. Aceştia susţin că, deşi legiuitorul a înţeles să limiteze persoanele care au calitate procesuală activă, în practica instanţelor de judecată s-a permis şi altor persoane să formuleze cereri de „autosesizare” a judecătorului-sindic cu privire la înlocuirea administratorului/lichidatorului judiciar. În opinia autorilor excepţiei, aceasta se datorează faptului că legiuitorul nu a definit în mod clar sintagma „din oficiu”, în sensul că textul nu defineşte modalităţile prin care judecătorul-sindic stabileşte „motivele temeinice”, respectiv constatări proprii, informaţii din mass-media, cereri ale creditorilor, respectiv ale persoanelor neparticipante la procedură. Totodată, apreciază că legiuitorul nu a stabilit reguli de procedură aplicabile prin care judecătorul-sindic stabileşte motivele temeinice ce le pune în discuţia comitetului creditorilor şi a administratorului/ lichidatorului judiciar, raportat la prevederile art. 22 alin, (2) din Legea nr. 85/2006, într-o astfel de situaţie, pe lângă faptul că se oferă posibilitatea formulării unui număr mare de astfel de cereri de către orice persoană (altele decât comitetul creditorilor şi judecătorul-sindic) încălcându-se principiul celerităţii desfăşurării procedurii insolvenţei, administratorul/lichidatorul judiciar este pus în imposibilitatea de a-şi formula o apărare efectivă.

6. Prin urmare, faptul că legiuitorul nu a impus „constatarea motivelor temeinice de către judecătorul-sindic prin încheiere, anterior citării administratorului/lichidatorului judiciar şi comitetului creditorilor, aduce atingere dispoziţiilor art. 24 din Constituţie, în sensul că practicianul în insolvenţă este lipsit de apărare, necunoscând „motivele temeinice” privind înlocuirea sa. În acelaşi sens, apreciază că şi membrii comitetului creditorilor se află, practic, în imposibilitatea de a formula puncte de vedere temeinic argumentate faţă de „motivele temeinice” de înlocuire a administratorului/lichidatorului judiciar, atât timp cât acestea nu sunt aduse la cunoştinţă prin încheiere şi citaţie transmisă de instanţa de judecată, fiind încălcate astfel drepturi esenţiale precum egalitatea în drepturi, dreptul la apărare, accesul liber la justiţie şi o justiţie unică, imparţială şi egală pentru toţi.

7. Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 sunt conforme normelor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei. În acest sens instanţa de judecată invocă Decizia nr. 294 din 22 mai 2014, prin care Curtea Constituţională a statuat că specificul procedurii insolvenţei a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 nu conţin norme care să limiteze accesul la justiţie, ci instituie posibilitatea judecătorului-sindic să ia măsuri în cazul în care administratorul judiciar nu îşi îndeplineşte atribuţiile.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul apreciază că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate formulată. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.067 din 20 noiembrie 2007, prin care s-a reţinut că art. 22 din Legea nr. 85/2006 prevede măsurile şi sancţiunile pe care judecătorul-sindic le poate aplica administratorului judiciar în cazul în care acesta nu îşi îndeplineşte sau îşi îndeplineşte defectuos ori cu întârziere sarcinile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic. Textul de lege criticat prevede una dintre aceste măsuri, şi anume înlocuirea administratorului judiciar de către judecătorul-sindic. Înlocuirea practicianului în insolvenţă operează din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, judecătorul-sindic fiind obligat să se pronunţe printr-o încheiere care să cuprindă motivele temeinice care au condus la adoptarea unei astfel de măsuri. Guvernul remarcă, totodată, că potrivit art. 20 alin. (2) teza a două din lege, încheierea de înlocuire se pronunţă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor, într-un atare context, practicianul în insolvenţă are posibilitatea de a-şi expune punctul de vedere cu privire la cererea de înlocuire şi de a formula apărări în contradictoriu cu comitetul creditorilor, astfel că susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat lasă la aprecierea exclusivă şi pur subiectivă a judecătorului-sindic îndeplinirea condiţiilor necesare luării unei astfel de măsuri apare ca fiind neîntemeiată.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, potrivit cărora „în orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor; îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice, încheierea de înlocuire se pronunţă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor.”

13. Curtea constată că Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a fost abrogată expres prin art. 344 lit. a) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, interpretând sintagma „În vigoare” din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, text care circumstanţiază controlul de constituţionalitate numai la legile şi ordonanţele în vigoare. Curtea Constituţională a reţinut că acest control vizează „dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare”, dar ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei îşi produc în continuare efectele juridice, fiind aplicabile cauzei potrivit art. 343 din Legea nr. 85/2014, în conformitate cu care „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date”, aşa încât, în aceste condiţii, Curtea urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii prevederilor legale care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Curtea constată, totodată, că soluţia legislativă criticată a fost preluată în art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, în sensul că „în orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau ca urmare a adoptării unei hotărâri a adunării creditorilor în acest sens, cu votul a mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot, II poate înlocui pe administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, pentru motive temeinice. Înlocuirea se judecă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor. Împotriva încheierii se poate formula apel în termen de 5 zile de la comunicare.”

15. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, coroborat cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 care consacră dreptul la apărare, precum şi art. 124 alin. (2) care prevede că „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi”.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine faptul că prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi norme constituţionale, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 282 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 19 iunie 2015, şi Decizia nr. 294 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 10 iulie 2014, prin care s-a statuat că prevederile de lege criticate nu sunt contrare Legii fundamentale.

17. Prin aceste decizii, Curtea a reţinut, în esenţă, că „prevederile art. 22 din Legea nr. 85/2006 prevăd măsurile şi sancţiunile pe care judecătorul-sindic le poate aplica administratorului judiciar în cazul în care acesta nu îşi îndeplineşte sau îşi îndeplineşte defectuos ori cu întârziere sarcinile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic, una dintre aceste măsuri fiind înlocuirea administratorului judiciar de către judecătorul-sindic,” Curtea a constatat că „specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, fără ca prin acestea să fie aduse atingeri accesului liber la justiţie. Or, astfel cum reiese din prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, acestea nu conţin norme care să limiteze accesul la justiţie, ci instituie posibilitatea judecătorului-sindic să ia măsuri în cazul în care administratorul judiciar nu îşi îndeplineşte atribuţiile, sens în care, potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, acesta din urmă poate fi sancţionat cu amendă judiciară dacă, din culpă sau rea-credinţă, nu îşi îndeplineşte ori îndeplineşte cu întârziere atribuţiile prevăzute de  lege sau stabilite de judecătorul-sindic”.

18. Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată şi critica autorilor excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia posibilitatea înlocuirii administratorului judiciar de către judecătorul-sindic, din oficiu, ar contraveni dispoziţiilor art. 24 şi celor ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, întrucât această atribuţie a judecătorului-sindic se circumscrie, în conformitate cu aii. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, controlului judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului, control exercitat de judecătorul-sindic. În cazul înlocuirii administratorului judiciar la cererea creditorilor, cât şi în cazul înlocuirii acestuia, din oficiu, judecătorul-sindic va lua această măsură numai pentru motive temeinice, iar încheierea de înlocuire se pronunţă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor. Această încheiere a judecătorului-sindic poate fi atacată, separat, în condiţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Intr-un atare context, acesta are posibilitatea dea-şi expune punctul de vedere cu privire la cererea de înlocuire şi de a formula apărări în contradictoriu cu comitetul creditorilor, astfel că susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat lasă la aprecierea exclusivă şi pur subiectivă a judecătorului-sindic îndeplinirea condiţiilor necesare luării unei astfel de măsuri apare ca fiind neîntemeiată.

19. De asemenea, Curtea reţine că „motivele temeinice” ce pot fi avute în vedere pentru înlocuirea administratorului judiciar sunt elemente obiective, verificabile, care vizează modul de îndeplinire a atribuţiilor stabilite prin lege în sarcina acestuia, împrejurarea că din motive care îi sunt imputabile administratorului judiciar acesta poate fi înlocuit din dosarul de insolvenţă, în orice stadiu al procedurii, nu poate fi interpretată ca o îngrădire nejustificată a dreptului de a-şi exercita activitatea profesională, soluţia aleasă de legiuitor fiind una clară, aceste dispoziţii aplicându-se tuturor practicienilor în insolvenţă aflaţi îh situaţii similare, fără discriminare.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Consultant Insolvenţă - S.P.R.L. şi YNA Consulting - S.P.R.L. (administrator judiciar al Izometal Magellan - S.R.L.) în Dosarul nr. 6.902/101/2012 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia a I l-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 octombrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru eliberarea domnului Marcel Ioan Boloş din funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor

 

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Marcel Ioan Boloş se eliberează din funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2017.

Nr. 50.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru numirea domnului Ovidiu Aurelian Flori în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor

 

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Ovidiu Aurelian Flori se numeşte în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2017,

Nr. 51.

 

DECIZIE

pentru numirea domnului Rareş Trişcă în funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii

 

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Rareş Trişcă se numeşte în funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2017,

Nr. 52.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind eliberarea, la cerere, a doamnei Gabriela Scutea din funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei

 

Având în vedere Cererea doamnei Gabriela Scutea, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/254 din 12 ianuarie 2017,

în temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data de 31 ianuarie 2017, doamna Gabriela Scutea se eliberează, la cerere, din funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2017.

Nr. 53.

 

DECIZIE

privind numirea domnului Viorel Ştefu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne

 

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Viorel Ştefu se numeşte în funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GR1NDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2017.

Nr. 54.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind eliberarea doamnei Gabriela Coman din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie

 

Având în vedere propunerea ministrului muncii şi justiţiei sociale,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 5 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 145/2015, precum şi al art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 299/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, cu modificările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Gabriela Coman se eliberează din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2017,

Nr. 55.

 

DECIZIE

privind numirea doamnei Lidia Manuela Onofrei în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie

 

Având în vedere propunerea ministrului muncii şi justiţiei sociale,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 5 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 145/2015, precum şi al art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 299/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, cu modificările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic - începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Lidia Manuela Onofrei se numeşte în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2017,

Nr. 56.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Liviu Cozmin Stoica în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei pentru Agenda Digitală a României

 

În temeiul art. 15 lit. a) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 8 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Agenda Digitală a României, precum şi de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 548/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Art. 1. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Liviu Cozmin Stoica se numeşte în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei pentru Agenda Digitală a României.

Art. 2. - La data prevăzută la art. 1 încetează aplicabilitatea prevederilor Deciziei prim-ministrului nr. 272/2016 privind exercitarea atribuţiilor preşedintelui Agenţiei pentru Agenda Digitală a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 12 august 2016.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2017,

Nr. 57.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.305/2012 privind aprobarea tarifelor percepute de Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română” pentru prestarea activităţilor pentru care i-au fost delegate competenţe de către Ministerul Transporturilor

 

În temeiul prevederilor art. 4 lit. y) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (1) pct. 31 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1,305/2012 privind aprobarea tarifelor percepute de Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română” pentru prestarea activităţilor pentru care î-au fost delegate competenţe de către Ministerul Transporturilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 27 august 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- La capitolul 8 „Supervizarea furnizării serviciilor de navigaţie aeriană, a managementului spaţiului aerian şi a managementului fluxurilor de trafic aerian în FIR Bucureşti”, litera A „Tarife” va avea următorul cuprins:

 

„A. Tarife

 

Nr. crt.

Denumirea prestaţiei

Tarif

Mod de plată/

U.M.

Valoare totală

Observaţii

8.1

Supervizarea furnizării serviciilor de navigaţie aeriană de rută, a managementului spaţiului aerian şi a managementului fluxurilor de trafic aerian pentru zonele de rută din FIR Bucureşti*)

lei

9.573.655

Lunar, conform condiţiilor de aplicare

8.2

Supervizarea furnizării serviciilor de navigaţie aeriană terminală, a managementului spaţiului aerian şi a managementului fluxurilor de trafic aerian pentru zonele terminale din FIR Bucureşti în sensul Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 391/2013 al Comisiei din 3 mai 2013 de stabilire a unei scheme comune de tarifare pentru serviciile de navigaţie aeriană*)

lei

631.062

Lunar, conform condiţiilor de aplicare


*) Include autorizările şi avizele acordate furnizorilor de servicii de navigaţie aeriană în baza legislaţiei naţionale pentru exploatarea sistemelor, mijloacelor, echipamentelor şi instalaţiilor aferente protecţiei navigaţiei aeriene.”

 

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul transporturilor,

Alexandru-Răzvan Cuc

 

Bucureşti, 10 ianuarie 2017.

Nr. 22.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.