MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 515/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 515         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 4 iulie 2017

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

157. - Lege pentru completarea art. 8 din Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României

 

609. - Decret privind promulgarea Legii pentru completarea art. 8 din Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României

 

158. - Lege pentru stimularea personalului de cercetare, dezvoltare şi inovare din instituţii de învăţământ superior de stat şi unităţi de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul naţional în vederea impulsionării procesului de dezvoltare economico-socială şi culturală a României

 

610. - Decret privind promulgarea Legii pentru stimularea personalului de cercetare, dezvoltare şi inovare din instituţii de învăţământ superior de stat şi unităţi de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul naţional în vederea impulsionării procesului de dezvoltare economico-socială şi culturală a României

 

159. - Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, precum şi pentru modificarea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere

 

611. - Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, precum şi pentru modificarea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 156 din 14 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

 

Decizia nr. 198 din 23 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

 

Decizia nr. 262 din 27 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2711 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

214. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind modificarea art. 42 din (Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi a condiţiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020

 

225. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru aprobarea modelului etichetei pentru produsul pepeni comercializat de producătorii agricoli

 

ACTE ALE CAMEREI AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMÂNIA

 

28. - Hotărâre privind acordarea unor derogări de la aplicarea dispoziţiilor art. 22 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului de competenţă profesională, aprobat prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 60/2014

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru completarea art. 8 din Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - După alineatul (4) al articolului 8 din Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 5 mai 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

„(5) Structurile Ministerului Apărării Naţionale pot lua în subordine şi pot ordona misiuni forţelor armate străine staţionate pe teritoriul României, în condiţiile art. 4 şi 5, în limitele stabilite prin transferul de autoritate şi înţelegerile încheiate de către Ministerul Apărării Naţionale cu reprezentanţii autorizaţi ai părţii trimiţătoare.”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

PETRU-GABRIEL VLASE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 30 iunie 2017.

Nr. 157.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru completarea art. 8 din Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru completarea art. 8 din Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 30 iunie 2017.

Nr. 609.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru stimularea personalului de cercetare, dezvoltare şi inovare din instituţii de învăţământ superior de stat şi unităţi de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul naţional în vederea impulsionării procesului de dezvoltare economico-socială şi culturală a României

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. 1. - Prezenta lege asigură cadrul legal pentru impulsionarea activităţilor de cercetare ştiinţifică, dezvoltare, inovare, creaţie, servicii şi transfer tehnologic din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi unităţilor de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul naţional, prin atragerea de resurse financiare din mediul economic privat, şi pentru dezvoltarea parteneriatului public-privat.

Art. 2. - În interacţiunea cu entităţile economico-sociale şi din domeniul culturii, instituţiile de învăţământ superior de stat şi unităţile de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul naţional oferă diverse tipuri de servicii specializate, activităţi de expertiză, consiliere şi asistenţă ştiinţifică.

Art. 3. - (1) Implementarea activităţilor prevăzute la art. 1 se face de către următoarele categorii de personal: personal didactic de predare, personal didactic auxiliar, personal nedidactic, cercetători, masteranzi şi doctoranzi.

(2) Personalul implicat în contracte/proiecte de cercetare ştiinţifică, dezvoltare, inovare, creaţie, servicii şi transfer tehnologic, â căror sursă de finanţare nu provine de la bugetul de stat, îşi desfăşoară activitatea pe bază de contract individual de muncă pe perioadă determinată şi este salarizat în raport cu numărul de ore/luni de muncă, în conformitate cu prevederile contractului de cercetare/finanţare/servicii, în limita fondurilor atrase.

(3) Cuantumul orar/lunar se stabileşte de instituţia de învăţământ superior de stat şi/sau unitatea de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul naţional, la propunerea directorului de contract/proiect sau, după caz, a centrului/institutului, respectând rezultatul negocierilor, stipulat în contractul de cercetare/finanţare/servicii.

Art. 4, - Pentru dezvoltarea şi consolidarea centrelor/ institutelor de cercetare, inclusiv pentru susţinerea unor reviste sau mobilităţi, instituţia de învăţământ superior de stat şi/sau unitatea de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul naţional poate aloca o sumă reprezentând maximum 10% din volumul cheltuielilor indirecte.

Art. 5. - Prevederile prezentei legi se aplică tuturor tipurilor de contracte de cercetare/finanţare/servicii care sunt încheiate cu persoane juridice de drept privat, exceptându-le pe cele care sunt finanţate din fonduri externe nerambursabile.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

PETRU-GABRIEL VLASE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 30 iunie 2017.

Nr. 158.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru stimularea personalului de cercetare, dezvoltare şi inovare din instituţii de învăţământ superior de stat şi unităţi de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul naţional în vederea impulsionării procesului de dezvoltare economico-socială şi culturală a României

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru stimularea personalului de cercetare, dezvoltare şi inovare din instituţii de învăţământ superior de stat şi unităţi de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul naţional în vederea impulsionării procesului de dezvoltare economico-socială şi culturală a României şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 30 iunie 2017.

Nr. 610.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind aprobarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 9/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, precum şi pentru modificarea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9 din 30 martie 2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, precum şi pentru modificarea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 6 aprilie 2016, cu următoarea modificare:

- La articolul II, articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 3. - (1) Numărul maxim de posturi pentru Gărzi este de 1.007, din care:

a) 935 de posturi pentru personalul silvic cu atribuţii de control şi implementare;

b) 72 de posturi pentru persoane cu atribuţii auxiliare domeniului, din care: 18 posturi cu pregătire juridică, 18 posturi cu pregătire economică şi 36 de posturi cu diferite atribuţii - resurse umane, achiziţii, investiţii, administrativ.

(2) Numărul minim de posturi pentru o structură teritorială a Gărzii este de 40,”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

FLORIN IORDACHE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 30 iunie 2017.

Nr. 159.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, precum şi pentru modificarea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin, (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, precum şi pentru modificarea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 30 iunie 2017.

Nr. 611.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 156

din 14 martie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioniţă Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (1) Sit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Constantin Mateescu în Dosarul nr. 2.909/85/2009/a65 al Curţii de Apel Alba-Iulia - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 430D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată; de asemenea, partea Societatea Pozzo Impex - S.R.L. din Sibiu a depus note de şedinţă prin care precizează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată şi solicită admiterea acesteia.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere că instituirea unor termene precum cele cuprinse în prevederile criticate corespund procedurii speciale a insolvenţei. În acest sens, menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 22 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.909/85/2009/a65, Curtea de Apel Alba-Iulia - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Constantin Mateescu într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin instituirea unui termen de 30 de zile, de la data afişării tabelului definitiv, în care să se propună planul de reorganizare, indiferent dacă acesta are înscrise creanţe cu titlu provizoriu, sub sancţiunea trecerii la faliment în condiţiile nepropunerii planului de reorganizare în termenul instituit de art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006, se încalcă dreptul la un proces echitabil. În acest context, se apreciază că acest termen ar trebui să se raporteze şi la dispoziţiile art. 74 alin. (1), precum şi ale art. 73 alin. (3) din aceeaşi lege, dându-se posibilitatea debitorului să propună un plan de reorganizare pe o valoare reală a creanţelor recunoscute în urma unor hotărâri judecătoreşti definitive, respectiv această propunere a planului de reorganizare să poată fi făcută doar în baza unui tabel definitiv al creanţelor care să conţină creanţele cu titlu definitiv, şi nu pe baza unor creanţe înscrise cu titlu provizoriu care sunt supuse controlului judecătorului-sindic în cadrul unor contestaţii.

7. Curtea de Apel Alba-Iulia - Secţia a II-a civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că prevederile criticate nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie prin faptul că instituie un termen de 30 de zile de la afişarea tabelului definitiv de creanţe în care o propunere privind planul de reorganizare ar putea fi făcută, întrucât, pe de o parte, nu are cum să influenţeze dreptul la un proces echitabil ori soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, neexistând vreo legătură logică, de determinare, între aceste două aspecte, iar pe de altă parte, faptul în sine, al stabilirii unor termene procedurale, nu poate influenţa dreptul la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât nu s-a dovedit că acest termen este unul restrictiv.

8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

10. Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, notele scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele;

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „(1) Următoarele categorii de persoane vor putea propune un plan de reorganizam în condiţiile de mai jos:

a) debitorul, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor, în termen de 30 de zile de la afişarea tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia formulării, potrivit art. 28, a intenţiei de reorganizare, dacă procedura a fost declanşată de acesta, şi potrivit art. 33 alin. (6), în cazul în care procedura a fost deschisă ca urmare a cererii unuia sau a mai multor creditori;”.

14. Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din titlul V - Dispoziţii tranzitorii şi finale din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, având în vedere prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date”, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit c§ sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006.

15. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, sens în care este Decizia nr. 509 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 19 iunie 2008, prin care s-a reţinut că termenele instituite prin textul de lege criticat au în vedere soluţionarea cu celeritate a procedurii declanşate în temeiul Legii nr. 85/2006, în absenţa lor, planul de reorganizare putând fi formulat oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine cât priveşte raporturile juridice dintre părţi.

17. Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a se asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. Aşadar, reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - material sau procesual - chiar privind utilizarea căilor de atac prevăzute de art. 129 din Constituţie şi cuprinse în Legea nr. 85/2006, inclusiv prin instituirea unor termene, nu trebuie să conducă la o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar la o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 792 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 12 aprilie 2017, paragraful 43, sau Decizia nr. 251 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 10 aprilie 2006).

18. De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie consacră dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili normele de procedură. Prevederile criticate sunt norme de procedură, fiind tocmai o aplicare a prevederilor constituţionale care sunt transpuse la nivel infraconstituţional, având în vedere specificul procedurii insolvenţei, care este o procedură specială şi, în consecinţă, s-a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, respectiv crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă (a se vedea Decizia nr. 182 din 16 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000, sau Decizia nr. 169 din 19 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 205 din 10 aprilie 2013), cadru legislativ special în care se înscriu şi dispoziţiile criticate în prezenta cauză. Astfel, Curtea nu poate reţine că prevederile criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Mateescu în Dosarul nr. 2.909/85/2009/a65 al Curţii de Apel Alba-Iulia - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Alba-Iulia - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 martie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioniţă Cochinţu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 198

din 23 martie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de George Cristian Cădere în Dosarul nr. 898/103/2016 al Tribunalului Neamţ - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 749 D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 10 din 14 ianuarie 2016 şi nr. 718 din 6 decembrie 2016 şi se solicită menţinerea acestei jurisprudenţe.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 9 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 898/103/2016, Tribunalul Neamţ - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie de neconstituţionalitate ridicată de George Cristian Cădere într-un dosar ce are ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că luarea măsurilor asigurătorii ab initio, de către instanţele judecătoreşti, fără o analiză a necesităţii şi a proporţionalităţii acestor măsuri, este de natură a afecta independenţa şi imparţialitatea acestora, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) şi art. 126 din Constituţie. Se susţine că, în aceste condiţii, rolul judecătorului rămâne unul strict formal, fiind redus la aprobarea propunerii formulate de procuror, aspect ce subminează autoritatea judecătorească. Se arată, de asemenea, că sintagma „s-a săvârşit o infracţiune încalcă prezumţia de nevinovăţie, dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul de proprietate privată. Se susţine că, prin folosirea cuvântului *infracţiune”, legiuitorul are în vedere, întotdeauna, infracţiunea ca unic temei al răspunderii penale, aşa cum aceasta este definită la art. 15 alin. (2) din Codul penal. Astfel, indiferent că este vorba despre o faptă consumată sau despre o tentativă, constatarea săvârşirii ei presupune parcurgerea, în întregime, a etapei urmăririi penale şi a judecăţii, pentru ca, ulterior acestora, să fie pronunţată o soluţie, conform art. 396 din Codul de procedură penală şi că, doar în situaţia înlocuirii calităţii de inculpat cu cea de condamnat, poate fi înlăturată prezumţia de nevinovăţie, reglementată la art. 23 alin. (11) din Constituţie. Or, prin constatarea săvârşirii unei infracţiuni înaintea parcurgerii etapelor anterior menţionate, textul criticat încalcă prezumţia de nevinovăţie a inculpatului şi dreptul acestuia la un proces echitabil. Se observă că toate celelalte măsuri preventive pot fi dispuse, prelungite sau menţinute în condiţiile existenţei unei „suspiciuni rezonabile” că a fost săvârşită o infracţiune şi că doar măsurile asigurătorii, în cazul comiterii unei infracţiuni de corupţie, pot fi dispuse dacă „s-a săvârşit o infracţiune”, în condiţiile în care, prin rechizitoriu, nu poate fi înfrântă prezumţia invocată. Se susţine că, odată dispusă în privinţa sa o măsură asigurătorie, conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, inculpatul are toate motivele să se teamă că judecătorul va considera, de plano, că el a săvârşit o infracţiune. Se arată, de asemenea, că Legea nr. 78/2000 nu prevede o durată maximă pentru care pot fi dispuse măsurile asigurătorii şi nicio procedură de control periodic al legalităţii şi temeiniciei acestor măsuri, aspect ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 53. În fine, se arată că prevederile art. 20 din Legea nr. 78/2000, ce instituie obligativitatea dispunerii măsurilor asigurătorii în cazul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie dintre cele reglementate prin legea analizată, discriminează inculpaţii care au săvârşit astfel de infracţiuni în raport cu cei care săvârşesc infracţiuni pentru care legea prevede pedepse cu limite speciale identice, dar în privinţa cărora nu există obligativitatea dispunerii măsurilor asigurătorii.

6. Tribunalul Neamţ - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se susţine, în acest sens, că luarea măsurilor asigurătorii de către instanţele judecătoreşti, conform art. 20 din Legea nr. 78/2000, este condiţionată de constatarea săvârşirii unei infracţiuni şi că aceasta este independentă de vreo apreciere a organului judiciar cu privire la proporţionalitatea măsurilor şi la oportunitatea luării acestora. Pentru aceste motive se apreciază că textul criticat afectează imparţialitatea judecătorilor, fiind susceptibil să creeze o temere a inculpatului în sensul că, odată ce s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii, organele judiciare vor considera că el a săvârşit o infracţiune. Se susţine că eliminarea din cuprinsul textului criticat a sintagmei „săvârşirea unei infracţiuni şi reglementarea, în sarcina organului judiciar, a obligaţiei de analiză a proporţionalităţii măsurii asigurătorii dispuse şi a oportunităţii luării acesteia, similară procedurii dispunerii măsurii arestării preventive, ar pune dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 în acord cu prevederile constituţionale invocate.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 10 din 14 ianuarie 2016. Se susţine că reglementarea măsurilor asigurătorii prin lege organică constituie o aplicaţie a principiului legalităţii incriminării şi că textul criticat nu încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Mai mult, se susţine că prevederile art. 20 din Legea nr. 78/2000 nu contravin dispoziţiilor art. 126 din Constituţie, întrucât dispunerea măsurilor asigurătorii criticate se face de către instanţa competentă, în mod similar dispunerii pedepselor penale, potrivit normelor procesual penale şi conform legii analizate, atribuţie ce revine puterii judecătoreşti, fără ca prin aceasta să fie încălcat principiul separaţiei puterilor în stat.

9. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arată că îşi menţine punctul de vedere care a fost reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 10 din 14 ianuarie 2016.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au următorul cuprins: „în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii, art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin, (2) referitoare la accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie, ari. 44 cu privire la dreptul de proprietate privată, art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 10 din

14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016, şi Decizia nr. 718 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 14 februarie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.

15. Prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016, paragrafele 13-23, Curtea a reţinut că măsurile asigurătorii sunt definite drept măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului, inculpatului, părţii responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Potrivit art. 249 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului; în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate; în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora. Măsurile asigurătorii se dispun de procuror, în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părţii civile, prin ordonanţă motivată, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanţa de judecată în timpul procesului penal, la sesizarea procurorului, a părţii civile sau din oficiu, prin încheiere motivată, producându-şi efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunţării hotărârii definitive în dosarul penal. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că măsura asigurătorie, indiferent de organul judiciar care o instituie, trebuie motivată, fiind necesar să se arate, în cuprinsul actului prin care se dispune (ordonanţă sau încheiere), îndeplinirea condiţiilor legale privind necesitatea dispunerii măsurii şi, de asemenea, întinderea prejudiciului sau a valorii necesare pentru care se solicită sechestrul şi valoarea care urmează a fi garantată în acest fel. De asemenea, pentru instituirea sechestrului asigurător nu este necesar ca suspectul sau inculpatul să pregătească ori să realizeze manopere sau activităţi din care să rezulte că ar intenţiona ascunderea bunurilor sale, măsura putând fi dispusă în toate cazurile în care s-a produs un prejudiciu sau legea impune confiscarea specială sau extinsă.

16. Totodată, Curtea a constatat că dispunerea măsurilor asigurătorii şi instituirea sechestrului asigurător se fac pe baza valorilor implicate în cauză (valoarea prejudiciului sau a sumelor probabile ce trebuie confiscate, bonitatea suspectului sau a inculpatului, valoarea patrimoniului de care acesta dispune) şi sunt lăsate, de regulă, la aprecierea organelor judiciare. De la această regulă Codul de procedură penală şi legile speciale prevăd excepţii referitoare atât la obligativitatea instituirii sechestrului asigurător, cât şi la imposibilitatea luării măsurilor asigurătorii, acestea din urmă având drept criterii calitatea titularilor şi tipul bunurilor.

17. Cu privire la cea dintâi categorie de excepţii, dispoziţiile art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală instituie obligativitatea instituirii sechestrului în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitatea de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, indiferent dacă aceasta are sau nu desemnat un reprezentant legal şi indiferent dacă acesta înţelege să formuleze o cerere de sechestru.

18. Cazuri de instituire obligatorie a sechestrului asigurător sunt prevăzute: la art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012, conform căruia luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul săvârşirii oricărei infracţiuni de spălare a banilor sau de finanţare a actelor de terorism; la art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care prevede obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în situaţia săvârşirii unei infracţiuni prevăzute de această lege; şi la art. 20 din Legea nr. 78/2000, criticat de autorul excepţiei.

19. Analizând obiectul legilor anterior enumerate, precum şi particularităţile infracţiunilor în cazul cărora este prevăzută excepţia luării obligatorii a măsurilor asigurătorii, Curtea a reţinut că reglementarea acestor excepţii a fost determinată, în mod special, de importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracţiuni şi de pericolul social crescut al faptelor incriminate.

20. Referitor la norma juridică a cărei neconstituţionalitate se invocă în prezenta cauză, aceasta obligă organele judiciare la luarea măsurilor asigurătorii în cazul unor infracţiuni ce au un obiect material care poate atinge valori foarte mari şi al căror pericol social este, de asemenea, foarte ridicat. Aşa fiind, şi prejudiciile provocate prin săvârşirea infracţiunilor constau în sume însemnate de bani. În aceste condiţii, textul criticat are rolul de a asigura posibilitatea acoperirii parţiale sau totale a pagubelor provocate, caracterul obligatoriu al măsurilor asigurătorii având rolul de a împiedica sustragerea, ascunderea sau înstrăinarea bunurilor ce fac obiectul lor.

21. Curtea a constatat că, prin prisma particularităţilor infracţiunilor reglementate prin Legea nr. 78/2000, obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii apare ca fiind justificată.

22. Referitor la pretinsa încălcare prin textul criticat a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, Curtea a statuat că, până la dovedirea vinovăţiei în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii.

23. Cu privire la pretinsa încălcare prin textul criticat a liberului acces la justiţie, Curtea a constatat că dreptul fundamentai prevăzut la art. 21 din Constituţie semnifică posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin normele de procedură penală, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Or, simpla instituire a măsurilor asigurătorii, conform art. 20 din Legea nr. 78/2000, nu este de natură a înlătura aceste garanţii procesuale, aşa încât nu poate fi reţinută restrângerea sau încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 21 din Constituţie. De asemenea, Curtea a observat că indisponibilizarea bunurilor prin luarea măsurilor asigurătorii nu are în vedere drepturi în materie penală în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanţă independentă şi imparţială.

24. În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia prevederile art. 20 din Legea nr. 78/2000 încalcă dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituţie, Curtea a constatat că acesta din urmă presupune dreptul persoanei interesate de a se apăra în cadrul unei proceduri judiciare şi de a fi asistată de un avocat ales sau numit din oficiu. În acest sens, procedura instituirii sechestrului asigurător, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, nu restrânge şi nu înlătură posibilitatea titularului dreptului de proprietate asupra bunului sechestrat de a se apăra sau de a-şi angaja un avocat, chiar şi pe parcursul acestei proceduri necontencioase.

25. Referitor la respectarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, Curtea a constatat că instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu şi preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie a proprietarului sau posesorului acestora, prezumţie care subzistă până la constatarea vinovăţiei acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei anterior invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

27. Distinct de cele reţinute prin jurisprudenţa mai SUS prezentata, cu privire la critica referitoare la folosirea de către legiuitor, în cuprinsul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, a sintagmei „s-a săvârşit o infracţiune”, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, ce reglementează condiţiile generale de luare a măsurilor asigurătorii şi care reprezintă legea generală în materia analizată, măsurile asigurătorii pot fi dispuse în cursul urmăririi penale, de către procuror, de către judecătorul de cameră preliminară sau de instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii. Aşa fiind, dispunerea măsurilor asigurătorii poate fi făcută pe tot parcursul procesului penal. Or, sub aspectul stabilirii vinovăţiei inculpatului pentru săvârşirea faptelor în legătură cu care acesta este cercetat şi, implicit, pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, procesul penal parcurge mai multe etape caracterizate prin nivele diferite de probaţiune, de la bănuiala rezonabilă la dovedirea vinovăţiei dincolo de orice îndoială rezonabilă, Pe tot acest parcurs, anterior ultimului moment procesual, mai sus referit, prezumţia de nevinovăţie subzistă, fiind aplicabile prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie. Astfel, dobândirea calităţii de suspect presupune administrarea unui probatoriu din care să rezulte bănuiala rezonabilă că a fost săvârşită o faptă prevăzută de legea penală. La rândul său, calitatea de inculpat este dobândită în urma administrării unui probatoriu din care să rezulte posibilitatea ca o persoană să fi săvârşit o anumită infracţiune, în fine, calitatea de condamnat poate fi stabilită pe baza unor probe din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat.

28. Având în vedere acest parcurs al procesului penal, ce are drept criteriu formarea treptată a certitudinii vinovăţiei inculpatului, în condiţiile aplicării prezumţiei de nevinovăţie, Curtea reţine că sintagma „s-a săvârşit o infracţiune”, folosită de legiuitor în cuprinsul textului criticat nu are în vedere ultima etapă a procesului penal, aceea a certitudinii săvârşirii de către inculpat a uneia dintre infracţiunile reglementate prin Legea nr. 78/2000, ceea ce ar echivala cu răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie în defavoarea acestuia şi cu încheierea procesului penal, ci reprezintă o exprimare cu caracter generic aplicabilă în toate etapele procesuale, mai sus analizate, etape ce se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (11). Prin urmare, în sfera acestei sintagme pot fi incluse toate nivelele de probare a vinovăţiei, expresia criticată fiind, astfel, aplicabilă atât suspectului şi inculpatului, cât şi persoanei condamnate şi, în consecinţă, în oricare dintre etapele procesului penal enumerate la art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală.

29. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că acest caracter general şi sintetic al dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 nu este de natură a lipsi norma criticată de claritate, precizie sau previzibilitate şi că aceasta îndeplineşte cerinţele impuse de standardul calităţii legii, prevăzut prin dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Cu privire la norma constituţională anterior referită, Curtea Constituţională a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând, la nevoie, la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, paragraful 17). Or, prin raportare la aceste considerente, Curtea reţine că orice persoană care săvârşeşte fapte dintre cele incriminate în cuprinsul cap. III din Legea nr. 78/2000 poate să aprecieze efectele acţiunilor sau inacţiunilor sale şi să îşi adapteze conduita în funcţie de acestea.

30. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că persoanele care săvârşesc fapte sancţionate penal prin prevederile Legii nr. 78/2000 şi cele care săvârşesc alte categorii de fapte incriminate prin legi penale se află în situaţii juridice diferite, motiv pentru care reglementarea unui regim juridic diferit în privinţa lor nu este de natură a încălca principiul egalităţii în drepturi. În acest sens, instanţa de contencios constituţional a precizat în jurisprudenţa sa că principiul nediscriminării presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011).

31. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000, a prevederilor art. 53 din Constituţie, Curtea constată că instituirea măsurilor asigurătorii constituie, într-adevăr, o restrângere semnificativă a exerciţiului dreptului de proprietate privată, prevăzut la art. 44 din Constituţie, dar că această restrângere respectă condiţiile enumerate la art. 53 anterior invocat. Astfel, ea este prevăzută prin lege, are un scop legitim, constând în evitarea ascunderii bunurilor şi în asigurarea bunurilor necesare acoperirii prejudiciilor create prin săvârşirea unor fapte de corupţie prevăzute în cuprinsul Legii nr. 78/2000. Totodată, măsura criticată este adecvată scopurilor anterior menţionate, este necesară într-o societate democratică, fiind impusă de nevoia asigurării posibilităţii executării hotărârilor judecătoreşti pronunţate conform actului normativ criticat, şi asigură un just echilibru între interesul individual, referitor la exercitarea prerogativei folosinţei bunurilor, şi cel general, care are în vedere buna desfăşurare a procesului penal.

32. Cu privire la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată Că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât norma constituţională anterior menţionată prevede reglementarea prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată.

33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de George Cristian Cădere în Dosarul nr. 898/103/2016 al Tribunalului Neamţ - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Neamţ - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 martie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 262

din 27 aprilie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2711 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioniţă Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2711 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Asocierea dintre Societatea Florconstruct - S.R.L. din Suceava şi Societatea Diasil Service - S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 866/39/2015 al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 356D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Dispoziţiile criticate, care prevăd instituirea garanţiei de bună conduită, sunt dispoziţii speciale în materia achiziţiilor publice, fără a putea fi calificate ca fiind de natură a încălca accesul liber la justiţie. Celelalte critici vizează chestiuni ce ţin de aplicarea legii, şi nu de constituţionalitate,

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia nr. 382 din 9 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 866/39/2015, Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2711 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Asocierea dintre Societatea Florconstruct - S.R.L. din Suceava şi Societatea Diasil Service - S.R.L. din Suceava într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 2711 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 sunt neconstituţionale, deoarece impunerea obligaţiei de a achita garanţia de bună conduită în cazul formulării unei plângeri, în faţa instanţei de judecată, împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor-şi în privinţa unui ofertant care este desemnat câştigător al procedurii de atribuire, ce a fost intervenient accesoriu în favoarea autorităţii contractante în faza administrativ-jurisdicţională şi căruia i s-a admis cererea de intervenţie în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, este excesivă, nejustificată, de natură a încălca liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare.

6. În acest context menţionează că soarta plângerii formulate de intervenientul accesoriu este dependentă de atitudinea procesuală a persoanei în sprijinul căreia a fost formulată cererea de intervenţie, după cum dispune în mod imperativ art. 67 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond”. Astfel, în speţă, obligarea intervenientului accesoriu la plata a 25.000 euro cu titlu de garanţie de bună conduită, în condiţiile în care demersul judiciar al acestuia, respectiv plângerea împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, nu depinde în totalitate de voinţa acestuia, ci de atitudinea procesuală a persoanei în favoarea căreia a fost formulată cererea de intervenţie, este excesivă şi de natură să îngrădească accesul la justiţie.

7. Totodată, se precizează că ofertantul câştigător nu se află în ipoteza prevederilor art. 2711 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 în ceea ce priveşte comportamentul necorespunzător, deoarece interesul acestuia constă în finalizarea procedurii de achiziţie publică şi încheierea contractului, context în care nu i se poate antama o atitudine de rea-credinţă şi de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale.

8. Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, are în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 24 din Constituţie, arată că dreptul la apărare al intervenientului accesoriu nu este afectat prin dispoziţia legală criticată, ci, eventual, prin instituirea sancţiunii de respingere ca neavenită a căii de atac formulate de intervenientul accesoriu prin art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă, text de lege ce nu face obiectul criticilor de neconstituţionalitate. Cu privire la dispoziţiile art. 16 din Constituţie, menţionează că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu este motivată, dar, totodată, nu se poate reţine că prevederile criticate încalcă aceste dispoziţii constituţionale.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2711 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, CU modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „(7) Prevederile alin. (1)-(6) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care plângerea împotriva deciziei Consiliului este formulată de o altă persoană decât autoritatea contractantă sau contestator. conform art. 281”. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 a fost abrogată prin art. 238 lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 23 mai 2016. Însă, având în vedere prevederile art. 236 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora „procedurilor de atribuire în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei legi li se aplică legea în vigoare la data iniţierii procedurii de atribuire. (...) Contractele de achiziţie publică/Acordurile-cadru încheiate înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data când acestea au fost încheiate în tot ceea ce priveşte încheierea, modificarea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea acestora” şi cele ale art. 69 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, potrivit cărora „Contestaţiile/Cererile/Plângerile aflate în curs de soluţionare la Consiliu/instanţa de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi continuă să fie soluţionate în condiţiile şi cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost depuse” precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006.

14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea cetăţenilor, art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie şi art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile criticate în prezenta cauză sunt norme de trimitere. Astfel, potrivit art. 2711 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, prevederile alin. (1)-(6) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care plângerea împotriva deciziei Consiliului este formulată de o altă persoană decât autoritatea contractantă sau contestator, conform art. 281. Potrivit art. 281 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, deciziile Consiliului privind soluţionarea contestaţiei pot fi atacate de către autoritatea contractantă şi/sau de către orice persoană vătămată, în sensul art. 255 alin. (2), cu plângere la instanţa judecătorească prevăzută la art. 283 alin. (1), în termen de 10 zile de la comunicare, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeiniciei plângerea va fi formulată în scris şi va fi motivată, dispoziţiile art. 270 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător; persoana care formulează plângerea împotriva deciziei pronunţate de Consiliu comunică, în termenul prevăzut la alin. (1), o copie a acesteia, precum şi a înscrisurilor doveditoare, fără referire la acele informaţii pe care operatorul economic le precizează în oferta sa ca fiind confidenţiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală, şi părţilor care au fost implicate în procedura de contestare în faţa Consiliului, depunând dovada de comunicare în faţa instanţei până la primul termen de judecată.

16. În acest context, în virtutea art. 2711 alin, (1)-(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, în scopul de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător, contestatorul are obligaţia de a constitui garanţia de bună conduită pentru întreaga perioadă cuprinsă între data depunerii contestaţiei/cererii/plângerii şi data rămânerii definitive a deciziei Consiliului/hotărârii instanţei de judecată de soluţionare a acesteia [alin. (1)]; contestaţia/ cererea/ plângerea va fi respinsă în cazul în care contestatorul nu prezintă dovada constituirii garanţiei prevăzute la alin. (1) [alin. (2)]; garanţia de bună conduită se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară ori de o societate de asigurări şi se depune în original la sediul autorităţii contractante şi în copie la Consiliu sau la instanţa de judecată, odată cu depunerea contestaţiei/cererii/plângerii [alin. (3)]; cuantumul garanţiei de bună conduită se stabileşte prin raportare la valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit [alin. (4)]; garanţia de bună conduită trebuie să aibă o perioadă de valabilitate de cel puţin 90 de zile, să fie irevocabilă şi să prevadă piaţa necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă [alin. (5)]; în cazul în care, în ultima zi de valabilitate a garanţiei de bună conduită, decizia Consiliului sau hotărârea instanţei de judecată nu este rămasă definitivă, iar contestatorul nu a prelungit valabilitatea garanţiei de bună conduită în aceleaşi condiţii de la alin. (1)-(5), autoritatea contractantă va reţine garanţia de bună conduită. Prevederile art. 2712 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.

17. Prevederile art. 2711 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 au format obiectul controlului de constituţionalitate, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2015, Decizia nr. 271 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 8 iulie 2015, sau Decizia nr. 476 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 6 august 2015.

18. Prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, precitată, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2711 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 şi a constatat că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

19. Ulterior, prin Decizia nr. 750 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2711 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 şi a constatat că sintagma „şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă” este neconstituţională.

20. Totodată, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate în raport cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, prevederile criticate fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. În acest context, Curtea a reţinut faptul că, astfel cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 [care modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006], legiuitorul delegat, având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente care să fluidizeze procedura de atribuire a contractelor de achiziţii publice şi care să protejeze autorităţile contractante împotriva depunerii unor contestaţii abuzive care tind să modifice scopul pentru care au fost instituite căile de atac în domeniul achiziţiilor publice, a instituit garanţia de bună conduită (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 750 din 4 noiembrie 2015, precitată, paragrafele 25 şi 26).

21. Având în vedere jurisprudenţa sa în materie, Curtea reţine că prin instituirea garanţiei de bună conduită, astfel cum aceasta a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, se reglementează reguli procedurale specifice cu privire la judecarea contestaţiei în materia achiziţiilor publice, fără a putea fi calificată ca fiind o îngrădire a dreptului de acces liber la justiţie sau a dreptului la apărare, inclusiv în situaţia în care plângerea împotriva deciziei Consiliului este formulată de o altă persoană decât autoritatea contractantă sau contestator.

22. În ceea ce priveşte menţionarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, deşi autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu motivează, în concret, pretinsa încălcare a principiului egalităţii, Curtea, având în vedere Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, reţine că din examinarea prevederilor art. 2711 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, în ansamblu, cât şi a celor ale art. 2711 alin. (7), criticate în prezenta cauză, acestea sunt tocmai o transpunere la nivel infraconstituţional a dispoziţiilor constituţionale cu privire la egalitatea în drepturi, aplicându-se tuturor celor care cad sub incidenţa acestora.

23. De altfel, referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, ca urmare a faptului că prevederile legale criticate impun obligaţia constituirii garanţiei de bună conduită doar pentru una dintre părţile litigiului în materie de achiziţie publică, anume operatorul economic participant, nu şi în sarcina autorităţii contractante, Curtea, prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, a constatat că această critică este neîntemeiată, întrucât, astfel cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create. Principiul egalităţii în drepturi prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Aşa fiind, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalităţii decât atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. De altfel, o eventuală comparaţie între contestator şi autoritatea contractantă nici nu s-ar putea susţine câtă vreme garanţia de bună conduită a fost instituită tocmai pentru a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător al participantului la procedură, respectiv al contestatorului.

24. Distinct de cele prezentate, în ceea ce priveşte celelalte aspecte menţionate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate referitor la calitatea procesuală pe care susţine că o are în litigiul dedus judecăţii, Curtea observă că acestea sunt chestiuni ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, atribut exclusiv al instanţelor de judecată.

25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asocierea dintre Societatea Florconstruct - S.R.L. din Suceava şi Societatea Diasil Service - S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 866/39/2015 al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 2711 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 aprilie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioniţă Cochinţu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

privind modificarea art. 42 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi a condiţiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020

 

Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale politici agricole, al Direcţiei generale afaceri europene şi relaţii internaţionale şi al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură nr. 258.899 din 20.06.2017,

în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. I. - Articolul 42 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi a condiţiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 6 aprilie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 42 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) valorificării unei producţii minime anuale de 1,3 tone boabe soia/ha către unităţi de procesare autorizate/înregistrate la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi/sau a utilizării acesteia în consumul propriu la nivelul fermei pentru hrana animalelor deţinute, înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor, şi a păsărilor, situaţie în care prezintă dovada că la nivelul fermei deţin animale, respectiv păsări, şi/sau a valorificării pe bază de contract comercial de vânzare/cumpărare a mărfii.

În cazul loturilor semincere, fac dovada livrării către menţinătorul sau deţinătorul soiului a cantităţii minime de 1,3 tone sămânţă, pe bază de aviz de expediţie, şi/sau cantitatea minimă de 1,3 tone/ha se livrează către terţi ale căror exploataţii sunt situate pe teritoriul naţional, pe bază de factură şi/sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol;”.

2. La articolul 42 alineatul (3), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,c) Contractul comercial de vânzare/cumpărare a mărfii, în cazul în care valorificarea producţiei minime de 1.300 kg/ha s-a făcut în baza acestuia, însoţit de documentele prevăzute la lit. a);”.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Dumitru Botănoiu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 27 iunie 2017.

Nr. 214.

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru aprobarea modelului etichetei pentru produsul pepeni comercializat de producătorii agricoli

 

Văzând Referatul de aprobare nr. 259.118 din 29.06.2017 al Direcţiei generale politici agricole, în baza prevederilor art. 14 alin. (3) Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Art. 1. - În sensul prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare lege, se aprobă modelul etichetei pentru produsul pepeni comercializat de producătorii agricoli, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - (1) Informarea cu privire la obligaţia afişării etichetei la locul de vânzare, potrivit prevederilor art. 14 alin. (3) din lege, precum şi verificarea afişării de către producătorii agricoli a acestora se derulează prin structurile cu atribuţii în inspecţii tehnice din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, denumite în continuare DAJ.

(2) în vederea asigurării trasabilităţii produsului pepene, structurile prevăzute la alin. (1) verifică atestatul de producător, carnetul de comercializare, precum şi documentul de identitate al producătorului agricol.

(3) Monitorizarea verificărilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se realizează de către Direcţia generală control, antifraudă şi inspecţii din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în baza informărilor transmise de DAJ săptămânal.

(4) Verificarea afişării de către producătorii agricoli a etichetelor se realizează prin sondaj de către Direcţia generală control, antifraudă şi inspecţii din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Art. 3. - (1) Eticheta pentru produsul pepeni comercializat de producătorii agricoli va conţine informaţii cu privire la denumirea produsului, localitatea de origine, data obţinerii produsului şi preţul de vânzare.

(2) Producătorul agricol are obligaţia afişării etichetei prevăzute la alin. (1)într-un loc vizibil cumpărătorilor, fără a se deteriora.

Art. 4. - Eticheta are următoarele caracteristici:

a) să fie confecţionată din hârtie A4, plastifiată transparent;

b) să fie imprimată landscape, faţă-verso, color, cu denumirea produsului, localitatea de origine, data obţinerii produsului, preţul de vânzare.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Petre Daea

 

Bucureşti, 3 iulie 2017.

Nr. 225.

 

ANEXĂ

 

Eticheta pentru produsul pepeni

(model)

 

 

Denumire produs ....................................................................................

Localitatea de origine .............................................................................

Data obţinerii produsului ........................................................................

Preţul de vânzare ...................................................................................

 

 

ACTE ALE CAMEREI AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMÂNIA

 

CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMÂNIA

 

HOTĂRÂRE

privind acordarea unor derogări de la aplicarea dispoziţiilor art. 22 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului de competenţă profesională, aprobat prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 60/2014

 

Având în vedere:

- art. 6 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011;

- art. 7 şi 8 din Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 51/2015 privind modalitatea de adoptare a hotărârilor Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România şi Procesul-verbal nr. 3.029 din data de 25.04.2017 privind votul valabil exprimat de către membrii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România,

Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România hotărăşte:

Art. 1. - Se aprobă acordarea unor derogări de la aplicarea dispoziţiilor art. 22 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului de competenţă profesională, aprobat prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 60/2014 („Hotărârea Consiliului CAFR nr. 60/2014”), astfel:

a) Se aprobă organizarea unei sesiuni suplimentare a examenului de competenţă profesională în trimestrul IV al anului 2017 în plus faţă de sesiunea mai 2017 organizată conform Hotărârii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 23/2017*).

b) Persoanele care au finalizat stagiul în activitatea de audit financiar şi care se aflau în perioada legală de susţinere a examenului de competenţă profesională la momentul adoptării Hotărârii Consiliului CAFR nr. 60/2014 se pot înscrie şi pot susţine examenul de competenţă profesională în anul 2017 atât în sesiunea examenului organizat în luna mai 2017, cât şi în sesiunea examenului de competenţă profesională suplimentară.

c) Persoanele care au finalizat anul III de stagiu în anii 2014, 2015 şi 2016 şi în aprilie-mai 2017 şi se află în perioada legală de susţinere a examenului de competenţă la data înscrierilor la sesiunea de examen din mai 2017 se pot înscrie şi pot susţine examenul de competenţă profesională în anul 2017 atât în sesiunea din luna mai 2017, cât şi în sesiunea de examen de competenţă profesională suplimentară.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se aplică exclusiv pentru anul 2017.

Art. 3. - Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4. - Prezenta hotărâre se comunică spre avizare Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile.

Art. 5. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România,

Gabriel Radu

 

Bucureşti, 26 aprilie 2017.

Nr. 28.


*) Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 23/2017 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.