MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 527/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 527         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 6 iulie 2017

 

SUMAR

 

DECRETE

 

613. - Decret privind conferirea Ordinului Naţional Pentru Merit

 

616. - Decret privind încetarea raporturilor de serviciu ale unui chestor principal de poliţie cu Ministerul Afacerilor Interne

 

617. - Decret privind încetarea raporturilor de serviciu ale unui chestor principal de poliţie cu Ministerul Afacerilor Interne

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 125 din 9 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă

 

Decizia nr. 243 din 6 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

 

Decizia nr. 252 din 25 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 295 din 4 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

603. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru abrogarea unor dispoziţii ale Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.129/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 33 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Alba

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Ordinului Naţional Pentru Merit

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi ale art. 6 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2000 privind reinstituirea Ordinului şi Medaliei Naţionale Pentru Merit, aprobată prin Legea nr. 542/2001, cu modificările ulterioare,

având în vedere propunerea ministrului afacerilor externe,

în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia personală semnificativă pe care a avut-o la dezvoltarea relaţiilor româno-germane, precum şi la promovarea imaginii comunităţii româneşti în Germania,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se conferă Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Ofiţer domnului dr. Christoph Michael Hammer, primar al oraşului Dinkelsbuhl, Republica Federală Germania.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

 

Bucureşti, 5 iulie 2017.

Nr. 613.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind încetarea raporturilor de serviciu ale unui chestor principal de poliţie cu Ministerul Afacerilor Interne

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere propunerea ministrului afacerilor interne,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnului chestor principal de poliţie Burciu Ştefan Ion îi încetează raporturile de serviciu cu Ministerul Afacerilor Interne.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicata, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

 

Bucureşti, 5 iulie 2017.

Nr. 616.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind încetarea raporturilor de serviciu ale unui chestor principal de poliţie cu Ministerul Afacerilor Interne

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere propunerea ministrului afacerilor interne,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnului chestor principal de poliţie Olaru Marcel Mircea îi încetează raporturile de serviciu cu Ministerul Afacerilor Interne.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

 

Bucureşti, 5 iulie 2017.

Nr. 617.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 125

din 9 martie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Emil Ioan Nedelea în Dosarul nr. 1.779/265/2015/a1 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 454D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea civilă nr. 186 din 31 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.779/265/2015/a1, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, da contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Emil Ioan Nedelea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de reexaminare împotriva unei încheieri civile.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că sintagma „în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces” ar trebui reformulată astfel încât să fie în acord cu art. 21 din Constituţia României, în sensul unei formulări de tipul „în situaţia în care i s-ar îngrădi dreptul de acces la justiţie din pricina unei taxe”.

6. Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

9. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că, prin reglementarea cadrului legal al ajutorului public judiciar, se urmăreşte asigurarea efectivităţii dreptului de acces la justiţie, prin stabilirea unor minime şi rezonabile condiţii. Astfel, stabilirea unor limite şi condiţii privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizare a unei distribuiri echitabile a ajutorului în formele prevăzute la art. 6 din ordonanţa de urgenţă, de prevenire a exercitării abuzive a cererii de ajutor şi a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care arii în nevoie de susţinere din partea statului şi l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la justiţie.

10. Mai mult, Avocatul Poporului constată că reglementările criticate nu conţin norme de natură să îngrădească accesul liber la justiţie şi să afecteze caracterul echitabil al procesului, fiind conforme scopului stabilit de Directiva 2003/8/CE şi fiind, totodată, în deplină concordanţă cu normele constituţionale sau convenţionale invocate. Raţiunea întregului act normativ criticat constă în înlesnirea accesului la justiţie al cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 374 din 26 iunie 2014.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008, dispoziţii care au următorul cuprins: „Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale. “

14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (2) privind accesul liber la justiţie.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci, nemulţumit fiind de soluţia legislativă criticată, solicită, în realitate, modificarea dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,,,Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului

16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Emil Ioan Nedelea în Dosarul nr. 1.779/265/2015/a1 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 martie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 243

din 6 aprilie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. ă) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Emilian Eva în Dosarul nr. 3,530/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 407D/2016, precum şi de Leon Anton Cloşcă în Dosarul nr. 579/100/2015 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi care formează obiectul dosarelor nr. 407D/2016 şi nr. 801D/2016.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 14 martie 2017 în prezenţa autorului excepţiei Emilian Eva şi a reprezentantului legal al autorului excepţiei Leon Anton Cloşcă, precum şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când, Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a dispus conexarea Dosarului nr. 801D/2016 la Dosarul nr. 407D/2016 şi, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, precum şi în vederea studierii documentelor depuse de autorul excepţiei, a amânat pronunţarea pentru data de 30 martie 2017. Ulterior, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 6 aprilie 2017.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

3. Prin încheierile din 25 martie 2016 şi 28 aprilie 2016, pronunţate în dosarele nr. 3.530/1/2015 şi nr. 579/100/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi Tribunalul Maramureş - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

4. Excepţia a fost ridicată de Eva Emilian şi Leon Anton Cloşcă în dosarele cu numerele de mai sus, având ca obiect soluţionarea unor cauze penale aflate în faza de judecată, în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni, între care şi cea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii susţin că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece sintagma „efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ” este contrară principiului legalităţii incriminării, al securităţii raporturilor juridice, al calităţii legii şi al libertăţii individuale. Astfel, se susţine că sintagmă „acte de comerţ” nu corespunde cerinţelor de accesibilitate şi previzibilitate, întrucât textul criticat foloseşte noţiuni care nu sunt definite nici în actul normativ în care se regăseşte incriminarea, nici în alt act normativ, chiar de forţă juridică inferioară.

6. De asemenea, cu privire la cerinţele de calitate a legii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 5 ianuarie 2000, 4 mai 2000, 25 ianuarie 2007 şi 24 mai 2007, pronunţate în cauzele Beyler împotriva Italiei, paragraful 109, Rotam împotriva României, paragraful 52, Sissanis împotriva României, paragraful 66 şi Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 34, a reţinut obligativitatea asigurării acestor standarde de calitate a legii drept garanţie a principiului legalităţii, prevăzut de art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sens în care legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului.

7. Mai arată că, până la data de 1 octombrie 2011, sintagma „acte de comerţ” era definită în Codul comercial, astfel că, la analiza textului de incriminare, se făcea trimitere pentru determinarea conduitei incriminate în acel cod. Odată cu adoptarea noului Cod civil, prin Legea de punere în aplicare a acestuia au fost abrogate mai multe acte normative, inclusiv Codul comercial, în noua reglementare neprevăzându-se o definiţie legală a noţiunii în discuţie. Faţă de această împrejurare şi faţă de constatarea că nici Legea nr. 78/2000, în actuala ei formă, nu a înţeles să definească această noţiune, se poate lesne constata că textul legal criticat nu mai corespunde cerinţelor principiului legalităţii incriminării şi pedepsei.

8. Pe de altă parte, în reglementarea actuală, efectuarea de acte de comerţ incompatibile cu funcţia este sancţionată ca abatere disciplinară conform art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 cu referire la art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ şi art. 102 din Legea nr. 161/2003, precum şi ca infracţiune prin art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000.

9. Aşa fiind, se susţine că nedelimitarea ilicitului penal de cel disciplinar coroborat cu faptul că sintagma criticată şi cele două expresii care o compun nu sunt definite expres de legislaţia în vigoare nu permit destinatarului normei să determine cauzele de aplicare şi comportamentul ce trebuie adoptat pentru a nu intra în conflict cu această dispoziţie.

10. În susţinerea acestor argumente se face trimitere la Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, prin care a fost constatată neconstituţională sintagma prevăzută în art. 6 din Legea nr. 241/2005 referitoare la impozite şi taxe cu reţinere la sursă şi Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015 prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea sintagmei „raporturi comeraiafe1 din cuprinsul art. 301 din Codul penal cu privire la conflictul de interese, precum şi la Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015, paragraful 23.

11. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, prevederile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 sunt redactate cu suficientă claritate, inclusiv din perspectiva sintagmei „efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ”, „formularea largă fiind utilizată pentru a acoperi orice tranzacţii de natură financiară având la bază raporturi contractuale incompatibile cu funcţia deţinută, atribuţiile de serviciu sau însărcinarea pe care a primit-o persoana acuzată, dispoziţia legală fiind accesibilă şi oferind posibilitatea oricărui destinatar să îşi adapteze comportamentul, dar şi instanţelor să examineze dacă acţiunile respectivei persoane, săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, sunt incompatibile cu atribuţii de serviciu, cu funcţia sau însărcinarea primită de aceasta.”

12. Tribunalul Maramureş - Secţia penală, fără a-şi exprima opinia într-o manieră lipsită de echivoc, arată că „dacă până la data de 1 octombrie 2011 sintagma «acte de comerţ» era definită de Codul comercial, iar la analiza textului de incriminare se făcea trimitere, pentru determinarea conduitei incriminate, la înţelesul acestui concept în Codul comercial, odată cu adoptarea noului Cod civil, prin Legea de punere în aplicare a acestuia au fost abrogate mai multe acte normative, inclusiv Codul comercial, în noua reglementare neprevăzându-se o definiţie legală a noţiunii în discuţie. Faţă de această împrejurare şi faţă de constatarea că nici Legea nr. 78/2000 în actuala ei formă nu a înţeles să definească această noţiune, instanţa apreciază că în cauză se impune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000”.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

14. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, din perspectivă administrativă, incompatibilităţile au menirea de a asigura transparenţa funcţiei publice şi constituie un important instrument de prevenire a corupţiei, precum şi o garanţie a exercitării cu imparţialitate a funcţiei publice, în anumite situaţii, încălcarea regimului incompatibilităţilor îmbracă aspecte penale care reflectă nevoia societăţii de asanare a unor fenomene, precum cel al corupţiei, normate şi sancţionate ca atare de legea penală.

15. O astfel de situaţie este reflectată de prevederile art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000. Analiza prevederilor amintite din perspectiva art. 1 alin. (5) şi art. 23 din Constituţie, respectiv a art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale conduce la concluzia potrivit căreia textul are suficientă claritate, inclusiv din perspectiva sintagmei „efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ”, legiuitorul alegând să folosească formularea largă, care se referă la totalitatea tranzacţiilor de natură financiară având la bază raporturi contractuale incompatibile cu funcţia deţinută, atribuţiile de serviciu sau însărcinarea pe care a primit-o persoana acuzată. Prin urmare, dispoziţia legală oferă posibilitate oricărui destinatar de a-şi adapta comportamentul în raport cu funcţia publică (în sens penal aşa cum este reglementată de art. 175 din Codul penal) deţinută, dar şi instanţelor să examineze dacă acţiunile respectivei persoane, săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, sunt incompatibile cu aceleaşi atribuţii de serviciu, cu funcţia sau însărcinarea primită de aceasta.

16. De altfel, mergând mai departe cu analiza din perspectiva criticilor autorului excepţiei, este evident că invocarea unei presupuse lipse de previzibilitate a legii care ar fi apărut în urma abrogării, cu ocazia intrării în vigoare a noului Cod civil, a unor acte normative, nu are temei. Guvernul aminteşte că prevederile Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare, aduc clarificări terminologice. Astfel, potrivit art. 8 din actul normativ amintit, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, referirile la „acte de comerţ” respectiv „fapte de comerţ” se înlocuiesc cu „activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii”.

17. Totodată, infracţiunea în discuţie nu poate aduce atingere valorii constituţionale reglementate de art. 23 alin. (12), fiind de domeniul evidenţei că reglementarea unei infracţiuni în cuprinsul art. 12 din Legea nr. 78/2000 îndeplineşte condiţiile de legalitate şi previzibilitate specifice normei de incriminare.

18. Prin urmare, reglementarea supusă controlului de constituţionalitate se integrează în scopul legii şi nu contravine normelor constituţionale şi europene invocate.

19. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale şi fac» trimitere la opinia exprimată în Decizia nr. 888 din 16 octombrie 2007 şi Decizia nr. 1.068 din 16 septembrie 2010.

20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, documentele depuse, susţinerile autorului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au următorul conţinut:

„Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:

a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană

23. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile şi art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora, precum şi art. 7 cu denumirea Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie care consacră principiul respectării obligatorii a legilor, dispoziţiile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 sunt clare şi neechivoce, întrucât destinatarul normei penale de incriminare are posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea ei, sens în care îşi poate adapta conduita în mod corespunzător. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011).

25. Totodată, prin Decizia de inadmisibilitate, pronunţată în Cauza Miron Victor Panaitescu împotriva României, Cererea nr. 8.398/04, paragrafele 30 şi 31, Curtea de la Strasbourg a făcut referire la principiile consacrate, dezvoltate în jurisprudenţa sa - în contextul art. 7 din Convenţie - care impun ca o faptă penală să fie în mod clar prevăzută în lege, ca legea să fie previzibilă în aplicarea sa şi să nu fie interpretată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu prin analogie. De asemenea, s-a mai remarcat că, drept consecinţă logică a principiului conform căruia legile trebuie să fie de aplicabilitate generală, formularea actelor normative nu este întotdeauna exactă, folosirea unor caracterizări generale fiind preferată unor liste exhaustive a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). Rezultă că interpretarea acestor norme depinde de practică şi nu încape îndoială că instanţele interne sunt cele mai în măsură să examineze şi să interpreteze legislaţia naţională; o astfel de interpretare nu este, în sine, incompatibilă cu art. 7 din Convenţie (a se vedea Hotărârea din 21 ianuarie 1999, pronunţată în cauza Garcia Ruiz împotriva Spaniei, paragraful 28).

26. Aşa fiind, cu privire la înţelesul sintagmei „operaţiuni financiare, ca acte de comerţ”, Curtea constată că, dimpotrivă, formularea, deşi generică, nu conţine nicio doză de imprevizibilitate, înglobând toate elementele necesare pentru identificarea existenţei infracţiunii într-o speţă sau alta, destinatarul normei penale de incriminare, chiar dacă nu este circumstanţiat, are posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea ei şi îşi poate adapta conduita în mod corespunzător. De altfel, aspectele semnalate de autori pun în discuţie modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale contestate. Faptul că există interpretări şi aplicări diferite ale înţelesului unei norme nu conduce automat la neconcordanţa acesteia cu Legea fundamentală, dar constituie eo ipso elemente care justifică promovarea unui/unor recurs/recursuri în interesul legii.

27. Astfel, potrivit art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000, este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani, dacă este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fapta care constă în efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană. Prin urmare, pentru ca efectuarea de operaţiuni financiare să constituie elementul material al laturii obiective, legea impune realizarea a două condiţii/cerinţe esenţiale, şi anume, operaţiunile financiare să fie efectuate ca acte de comerţ, iar operaţiunile financiare, ca acte de comerţ, să fie incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană.

28. Prohibirea unor asemenea operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, are ca finalitate atât asigurarea respectării principiilor economiei de piaţă şi a libertăţii economice, cât şi protejarea demnităţii persoanelor care ocupă anumite funcţii/atribuţii/însărcinări publice, scopul incriminării infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 constituindu-l ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, datorită funcţiei, atribuţiei sau însărcinării primite trebuie să se abţină de la efectuarea de astfel de operaţiuni.

29. Curtea reţine că efectuarea de operaţiuni financiare înseamnă realizarea unor tranzacţii referitoare la bani şi credite (a se vedea în acest sens Nota de studiu nr. 5.494/1.775/V-3/2016, întocmită de Secţia judiciară - Serviciul judiciar civil din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pag. 4) şi vizează desfăşurarea oricărei activităţi care presupune o plată, o circulaţie a banilor sau a creditelor.

30. Totodată, având în vedere exigenţele anexei la Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 3 mai 2007, din multitudinea de intermedieri şi tranzacţii financiare acolo prevăzute, numai cele care se circumscriu activităţilor şi domeniilor limitativ enumerate în art. 1 lit. e)din Legea nr. 78/2000 pot intra în categoria operaţiunilor financiare avute în vedere de legiuitor la incriminarea faptelor prevăzute de art. 12 lit. a) din aceeaşi lege şi acestea vizează „operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale”.

31. De asemenea, legea cere ca operaţiunea financiară să fie efectuată ca act de comerţ, deci să constituie un act de speculă sau o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor, făcută în mod organizat. De aceea, retragerile de numerar şi operaţiunile de emitere a ordinelor de plată, chiar dacă sunt operaţiuni financiare, nu constituie, în acelaşi timp, şi acte de comerţ.

32. Astfel, potrivit art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011, la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, sintagma „contract comercial” sau „contracte comerciale” se înlocuieşte cu sintagma „contract civil” sau, după caz, „contracte sau acte de comerţ” se înlocuieşte cu termenul „contracte”.

33. De asemenea, Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie2011, aduce clarificări terminologice. Astfel, potrivit art. 8, „(1) Noţiunea de «profesionist» prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, întreprinzător; operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege. la data intrării în vigoare a Codului civil.

(2) în toate actele normative în vigoare, expresiile ..acte de comerţ”, respectiv „fapte de comerţ” se înlocuiesc cu expresia «activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii»“.

34. Înlocuirea expresiilor clasice de „acte de comerţ” şi, respectiv, „fapte de comerţ” are meritul de a stabili conţinutul juridic actual al noilor noţiuni care vizează sensul economic al noţiunii de comerţ, adică acela de interpunere în schimbul şi circulaţia mărfurilor. Aceasta înseamnă că, în accepţiunea actuală a legiuitorului, actele de comerţ, respectiv activitatea comercială, sunt alcătuite din operaţiunile ce privesc activităţile de producţie, comerţ sau prestări de servicii.

35. De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, noţiunea de profesionist include şi calitatea de comerciant. Aceasta înseamnă că legiuitorul a introdus un sistem subiectiv de reglementare al raporturilor comerciale. În plus, faţă de conţinutul normativ al alin. (2) al art. 8 din Legea nr. 71/2011, legiuitorul, în completarea sistemului subiectiv de reglementare prin raportarea normelor juridice la calitatea de profesionist comerciant, a avut în vedere normele referitoare la activităţile de producţie, prestări servicii şi comerţ, adică un sistem obiectiv de reglementare

36. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Codul civil, „(1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.

(2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere.

(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.”

37. Prin urmare, întrucât legiuitorul a prevăzut expres care este înţelesul sintagmei „acte de comerţ”, critica autorilor este neîntemeiată.

38. O altă condiţie pentru existenţa infracţiunii în discuţie este aceea ca operaţiunea financiară efectuată ca act de comerţ să fie incompatibilă cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, fiind necesar ca această incompatibilitate să rezulte explicit din legea care guvernează activitatea ori statutul funcţiei respective. Astfel, potrivit art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, acestuia îi este interzis în mod expres „să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăţi comerciale, cu excepţia calităţii de acţionar1. Totodată, potrivit art. 5 şi art. 8 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, „funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, iar judecătorilor şi procurorilor le este interzis să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse, să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură, să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome ori să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic. Tot astfel, de exemplu, potrivit art. 15 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat, cu ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de avocat sau bunele moravuri şi cu exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerţ.

39. De asemenea, o altă condiţie pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 este aceea a scopului pentru care se efectuează operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, şi anume acela de a obţine pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fără a avea relevanţă dacă scopul a fost sau nu atins.

40. Prin urmare, prin ea însăşi, simpla efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ nu determină existenţa elementului material al infracţiunii, efectuarea de operaţiuni financiare având, aşadar, relevanţă penală şi putând constitui elementul material al infracţiunii numai dacă este săvârşită ca act de comerţ, dacă operaţiunile financiare sunt incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană şi dacă sunt săvârşite în scopul determinat de legiuitor.

41. De asemenea, Curtea constată că nu poate fi primită nici trimiterea la argumentele avute în vedere cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, şi Deciziei nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, deoarece, în prima decizie, instanţa de contencios constituţional a sancţionat lipsa de claritate a sintagmei „raporturi comerciale” din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal, care nu îşi mai găsea corespondent în legislaţia în vigoare, iar în cea de-a două decizie a fost cenzurat faptul că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 nu definesc ele însele noţiunea de „impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă” şi nici nu fac trimitere la un act normativ de rang legal care s-ar afla în conexiune cu acestea, respectiv să fie indicate, în mod concret, norme legale care stabilesc categoria impozitelor sau contribuţiilor cu reţinere la sursă, în care s-ar afla şi impozitul pentru transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal.

42 Cu privire la susţinerea potrivit căreia nu există graniţă între sancţiunea disciplinară şi cea penală, Curtea constată că, dimpotrivă, conform art. 99 lit. b) coroborat cu art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, acestora le este interzis să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse, sens în care încălcarea prevederilor legale referitoare la interdicţii constituie abatere disciplinară.

43. Abaterea disciplinară la care face trimitere autorul excepţiei nu poate fi confundată, însă, cu infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta ce intră în sfera ilicitului penal constă în operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Prin urmare, dacă operaţiunea financiară nu a fost săvârşită în scopul mai sus enunţat, atunci nu va fi sancţionată potrivit dreptului penal.

44. În ce priveşte critica raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 23 şi cele ale art. 7 cu denumirea Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că, dimpotrivă, prevederile legale contestate reprezintă o consacrare a principiului legalităţii pedepsei, sens în care legiuitorul a stabilit în termeni lipsiţi de echivoc atât conduita prohibită, cât şi pedeapsa corelativă în caz de nerespectare a interdicţiei.

45. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Emilian Eva în Dosarul nr. 3.530/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi Leon Anton Cloşcă în Dosarul nr. 579/100/2015 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 aprilie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 252

din 25 aprilie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Bota în Dosarul nr. 1.043/83/2015/a23 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.123D/2016.

2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că obligaţiile facultative care se dispun în cadrul controlului judiciar intră în conţinutul acestei măsuri, aşadar procurorul şi instanţa de judecată dispun cu privire la acestea numai în situaţia în care sunt îndeplinite şi condiţiile de luare a măsurii preventive a controlului judiciar, potrivit aii. 202 din Codul de procedură penală, respectiv dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni. Cât priveşte critica potrivit căreia sintagma „alte adunări publice”, din cuprinsul normelor procesual penale criticate, încalcă standardul de claritate şi previzibilitate, reţine că Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice stabileşte în art. 1 ce se înţelege prin adunări publice şi în ce condiţii se poate participa la acestea, astfel încât susţinerile autorului excepţiei sunt neîntemeiate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea nr. 80 din 6 iunie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 1.043/83/2015/a23, Tribunalul Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Adrian Bota cu ocazia verificării, din oficiu, a măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de autor prin încheierea nr. 58 din 15 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 1.043/83/2015/a22, rămasă definitivă prin încheierea nr. 33/CC din 12 mai 2016 a Curţii de Apel Oradea, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, cu măsura controlului judiciar. Autorul excepţiei a fost trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, emis în Dosarul nr. 97/P/2014, la data de 8 mai 2015, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în forma continuată, spălare de bani. În cauză, autorul excepţiei a formulat cerere de încetare a unor obligaţii instituite în cadrul controlului judiciar, prevăzute de art. 215 alin. (2) lit. e) şi h) din Codul de procedură penală, cerere respinsă prin încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa reţinând, în esenţă, că „în ceea ce priveşte interzicerea participării inculpatului la manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, această obligaţie instituită în sarcina inculpatului este oportună, raportat la natura acuzaţiilor care i se aduc inculpatului, precum şi la împrejurarea că acesta deja a depus la dosarul cauzei o listă extrem de lungă a martorilor de a cărei mărturie înţelege să se folosească în apărarea sa, cereri în probaţiune asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat, însă apreciază că această obligaţie instituită în cadrul controlului judiciar serveşte scopului măsurilor preventive, aşa cum este definit în art. 202 din Codul de procedură penală, de a asigura buna desfăşurare a procesului penal.”

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul precizează că i s-a interzis să participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice, ca obligaţie instituită în cadrul unei măsuri preventive restrictive de libertate. Face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 712 din 4 decembrie 2014, paragrafele 20, 23 şi 24 pentru a motiva incidenţa în cauză a dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, reţinând că dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală nu prevăd niciun criteriu potrivit căruia organul judiciar penal să poată stabili necesitatea obligaţiei de a nu participa la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice şi proporţionalitatea cu situaţia care a determinat-o, respectiv caracterul organizat al adunării, natura infracţiunii, circumstanţele personale ale inculpatului, împrejurările concrete de comitere a infracţiunii, anturajul, mediul din care provine inculpatul, antecedentele penale ale acestuia. Susţine că, în lipsa unor criterii legale de stabilire a necesităţii acestei obligaţii, măsura poate fi luată în mod arbitrar, contrar dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. De asemenea, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 553 din 16 iulie 2015, apreciind că cele statuate de instanţa de control constituţional în cuprinsul acesteia, referitor la claritatea şi previzibilitatea normelor juridice, sunt aplicabile şi cu privire la normele procesual penale ce reglementează obligaţiile inculpatului în cadrul controlului judiciar. Arată că sintagma „manifestări sportive şi culturale*este clară şi previzibilă, însă sintagma „alte adunări publice” încalcă standardul de claritate şi previzibilitate prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, nefiind definită de Codul de procedură penală, singurele definiţii legale ale termenului „public* regăsindu-se în cuprinsul art. 176 şi art. 184 din Codul penal. În esenţă, în opinia autorului excepţiei, atât lipsa oricărui criteriu în baza căruia destinatarul normei juridice aflat sub control judiciar să poată cunoaşte conţinutul obligaţiei pe care o are şi să se poată conforma acesteia, cât şi imposibilitatea de a formula apărări în legătură cu temeinicia sau netemeinicia instituirii în sarcina sa a obligaţiei de a nu participa la adunări publice, atât timp cât sensul sintagmei „alte adunări publice* nu poate fi cert stabilit, determină caracterul neconstituţional al normei procesual penale criticate, aceasta fiind contrară dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) şi art. 39 cu referire la art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Susţine că se aduce atingere şi dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Constituţie în condiţiile în care instanţa de judecată este pusă în situaţia de a stabili, în locul legiuitorului, sensul sintagmei „adunare publică”, în acest fel aducându-se atingere şi dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală.

6. Tribunalul Satu Mare - Secţia penală opinează că textul de lege criticat respectă cerinţele de claritate ale legii procesual penale, raportat şi la partea generală a Codului penal care explicitează noţiuni generale, respectiv semnificaţia termenului „public”. Reţine că unele expresii folosite de legiuitor sunt comune, uzuale, nefiind necesara fi definite în mod expres.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că, În reglementarea normei procesual penale criticate, legiuitorul a avut în vedere înţelesul obişnuit al noţiunii de „adunare publică”, în condiţiile în care interdicţia prevăzută de art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală urmăreşte să împiedice sau să preîntâmpine posibilitatea ca, de exemplu, persoana aflată sub control judiciar să folosească o manifestare sportivă, culturală ori altă adunare publică ca pretext pentru a se apropia sau pentru a încerca să se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alţi participanţi la comiterea infracţiunii, de martori ori experţi şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale, fiind deci vorba de o interdicţie dispusă de organul judiciar pentru desfăşurarea instrucţiei penale şi pentru protejarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, conformă cu art. 53 din Constituţie.

9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Reţine că interdicţia de a participa la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice, pe perioada controlului judiciar, este reglementată de lege şi se impune, fiind adecvată scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie, este necesară într-o societate democratică şi este proporţională cu situaţia care a creat-o. Arată că obligaţia instituită prin dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală are ca scop asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului sau a inculpatului de la urmărirea penată sau de la judecată sau apărarea drepturilor cetăţenilor, prin prevenirea săvârşirii unei noi infracţiuni. Apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt suficient de clare, predictibile şi neechivoce, destinatarul normei fiind capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin.(2) lit. h) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;”.

13. Autorul excepţiei susţine că normele procesual penale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor şi alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 39 - „Libertatea întrunirilor”, art. 53 - „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi* şi art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Invocă şi dispoziţiile art. 11 privind libertatea de asociere, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211-217 din Codul de procedură penală. Pe cale de consecinţă, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 15 decembrie 2014, dispoziţiile art. 211-217 din Codul de procedură penală au fost puse în acord cu prevederile constituţionale în sensul arătat de instanţa de contencios constituţional prin decizia precitată, fără ca modificările şi completările operate să aibă ca obiect prevederile art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală. Prin aceeaşi decizie, precitată, Curtea a statuat cu privire la controlul judiciar, reţinând că este o măsură preventivă neprivativă de libertate, care însă pune în discuţie sfera libertăţii persoanei. Măsura controlului judiciar, ca măsură preventivă neprivativă de libertate, poate fi luată de către procuror, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată faţă de inculpat, dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune.

15. Curtea observă că, pentru luarea măsurii controlului judiciar, art. 211 din Codul de procedură penală face trimitere la scopul şi condiţiile reglementate în art. 202 alin. (1) din acelaşi act normativ. Potrivit acestor din urmă norme procesual penale, măsurile preventive pot fi dispuse doar în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni. Prin Decizia nr. 744 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2017, paragrafele 28-29, Curtea a reţinut că prin scopul măsurii preventive se înţelege ce pericol anume trebuie să fie preîntâmpinat sau înlăturat, organul judiciar având obligaţia să aleagă măsura potrivită şi suficientă pentru atingerea acelui scop. Pericolul la care procesul penal ar putea fi expus şi care ar ameninţa buna desfăşurare a procesului penal se poate concretiza în ascunderea, desfiinţarea sau alterarea urmelor infracţiunii, sustragerea inculpatului de la urmărire, de la judecată ori de la executarea pedepsei, zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea martorilor sau experţilor. În acelaşi mod, buna desfăşurare a procesului penal ar putea fi afectată de conduita necorespunzătoare a suspectului sau a inculpatului - încercarea de a influenţa coinculpaţi, martori, persoane vătămate sau experţi, încercarea de a distruge sau altera mijloace materiale de probă, de a împiedica administrarea probatoriului necesar ori alte asemenea activităţi. De asemenea, prin dispunerea măsurii preventive în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, se urmăreşte prevenirea influenţării conţinutului probatoriu al declaraţiilor date de ceilalţi participanţi la comiterea faptei - indiferent dacă aceştia sunt şi ei acuzaţi sau nu în procesul penal, dacă au dobândit vreo calitate procesuală, al declaraţiilor date de martori - indiferent dacă sunt martori audiaţi la cererea acuzării sau a apărării, dacă vizează latura penală sau civilă, aspectele legate de faptă sau de împrejurările comiterii acesteia, prevenirea distrugerii, alterării, ascunderii sau sustragerii mijloacelor materiale de probă - indiferent dacă au fost ridicate de la faţa locului sau nu, dacă au intrat sau nu în custodia organelor judiciare sau dacă au fost anterior descoperite de acestea. Totodată, asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal presupune preîntâmpinarea situaţiilor în care inculpatul, personal sau prin intermediar, exercită presiuni asupra celui vătămat-direct sau indirect (asupra unei rude), prin ameninţări, sugestii insistente, repetate, prin ameninţarea cu săvârşirea unor acte de violenţă fizică îndreptate împotriva victimei sau a membrilor familiei acesteia, şantaj, declaraţii publice nereale cu privire la comiterea faptei, cu scopul de a o influenţa sau intimida-sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu persoana vătămată - prin rugăminţi, prin oferirea unor foloase ori alte asemenea mijloace, prin inducerea în eroare a persoanei vătămate, în general, prin impunerea persoanei vătămate a unei conduite procesuale incorecte prin retractarea unor declaraţii, refuzul de a da declaraţii ori afirmarea unor împrejurări neconforme cu adevărul - fiind vorba despre un acord prin care inculpatul doreşte să interfereze cu buna desfăşurare a procesului penal, să împiedice ori să întârzie tragerea sa la răspundere penală ori să determine angajarea acestei răspunderi pentru o faptă de mai mică gravitate.

16. Aşadar, în decizia precitată, Curtea a constatat că sensul sintagmei „buna desfăşurare a procesului penal” este acela de prevenire a situaţiilor în care inculpatul ar putea să interfereze de o manieră gravă cu buna şi corecta desfăşurare a procesului penal, prin conduita sa încercând alterarea probatoriului pe baza căruia organele judiciare trebuie să stabilească adevărul. Buna desfăşurare a procesului penal presupune, în aceste condiţii, preîntâmpinarea activităţilor concrete prin care inculpatul, direct sau prin intermediul unei alte persoane, ar încerca să influenţeze procesul penal prin mijloace neoneste, altele decât cele procedurale permise de exercitarea dreptului la apărare. Or, Curtea reţine că, în cazul măsurii preventive a controlului judiciar, acest scop este realizat prin impunerea în sarcina inculpatului a unor obligaţii şi interdicţii, în vederea supravegherii conduitei acestuia de către organul judiciar. Pentru atingerea acestei finalităţi, legiuitorul a instituit, prin art. 215 din Codul de procedură penală, o serie de obligaţii de a face, care trebuie să fie dispuse cu prilejul luării măsurii controlului judiciar, fără ca acestea Să poată fi cenzurate sau înlăturate, precum şi o serie de obligaţii de a nu face, a căror impunere este lăsată la aprecierea organului judiciar. Aşadar, potrivit art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală, controlul judiciar presupune respectarea de către inculpat a mai multor obligaţii, reglementate la lit. a)-c), la acestea, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, putând fi adăugate, de către organul judiciar care a dispus măsura controlului judiciar, una sau mai multe interdicţii, printre care şi cea de a nu participa la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice, prevăzută la art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală. Curtea reţine că, în acest fel, măsura controlului judiciar poate fi individualizată, în funcţie de informaţiile existente despre faptă şi despre persoana făptuitorului, informaţii care permit aprecierea stării de pericol ce determină luarea măsurii.

17. Analizând, din punct de vedere constituţional, natura măsurilor preventive, Curtea a constatat, în Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, precitată, că acestea constituie ingerinţe în dreptul fundamental al libertăţii individuale, prevăzut de art. 23 din Constituţie şi că măsura controlului judiciar reprezintă, de asemenea, 6 măsură intruzivă ce poate afecta şi alte drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii şi libertatea economică. Însă, Curtea a reţinut că drepturile fundamentale anterior enumerate nu sunt absolute prin natura lor, ele putând fi supuse unor limitări rezonabile printr-o reglementare etatică.

18. În aceste condiţii, Curtea constată că limitarea libertăţii întrunirilor operată prin dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală reprezintă o ingerinţă care vizează un drept fundamental, este reglementată prin lege, are ca scop legitim desfăşurarea instrucţiei penale, respectiv buna desfăşurare a procesului penal prin prevenirea situaţiilor în care inculpatul ar putea să interfereze de o manieră gravă cu buna şi corecta desfăşurare a procesului penal şi prevenirea comiterii unor noi fapte de natură penală, prin participarea la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririi penale şi a judecăţii, se impune, fiind adecvată şi necesară îndeplinirii scopului urmărit. De asemenea, ingerinţa analizată este proporţională cu cauza care a determinat-o, asigurând un just echilibru între interesul public şi cel individual. Pentru aceste motive, Curtea nu poate reţine încălcarea, prin normele procesual penale criticate, a dispoziţiilor art. 39 şi art. 53 din Constituţie.

19. Totodată, Curtea constată că prevederile art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât acestea au fost reglementate tocmai în scopul bunei desfăşurări a procesului penal. Nu se poate reţine nici încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 24 din Constituţie, deoarece dreptul la apărare conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător. Or, pe tot parcursul procesului penal, inclusiv pe durata controlului judiciar şi a dispunerii obligaţiei de a nu participa la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice, inculpatul beneficiază de garanţiile dreptului la apărare

20. Cât priveşte critica potrivit căreia sintagma „alte adunări publice” din cuprinsul dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală încalcă cerinţele de claritate şi previzibilitate, Curtea reţine că temeiul constituţional al acestora se regăseşte în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală şi că atât Curtea Constituţională, într-o jurisprudenţă constantă (a se vedea, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 599 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 11 octombrie 2006, Decizia nr. 1.646 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 21 ianuarie 2010, Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, şi Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011), cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (de pildă, Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a problemei de drept vizând mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unui concurs de infracţiuni) au analizat respectarea acestor două criterii de calitate a legii prin raportare la jurisprudenţă Curţii Europene a Drepturilor Omului.

21. Astfel, Curtea Constituţională a reţinut faptul că, în materia clarităţii şi previzibilităţii unui text de lege, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mod constant, statuând că o normă este „previzibilă” numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55). Totodată, instanţa de contencios al drepturilor omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării. De asemenea, prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (a se vedea şi Hotărârea din 28 martie 1990, pronunţată în Cauza Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, paragraful 68). Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune

22. Totodată, Curtea reţine că Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 14 martie 2014, prevede la art. 1 alin. (2) faptul că „adunările publice - mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, competiţii sportive, procesiuni şi altele asemenea -, ce urmează să se desfăşoare în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege”, art. 3 din acelaşi act normativ stabilind că „nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice. sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum şi cele care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat”. Curtea constată că actul normativ precitat, care reglementează tocmai cu privire la organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, configurează, prin normele menţionate, sfera manifestărilor ce pot fi încadrate în categoria „adunărilor publice”, instanţa de control constituţional reţinând în paragraful 20 al Deciziei nr. 687 din 24 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din

23 februarie 2017, că „enumerarea prevăzută la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 este una exemplificativă, aspect ce rezultă din folosirea de către legiuitor a sintagmei «şi altele asemenea». Această tehnică juridică de reglementare a definiţiei adunărilor publice nu este însă de natură a conferi normei juridice analizate un caracter neclar, imprecis sau imprevizibil, textul criticat fiind în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la calitatea legii.”

23. Având în vedere cele arătate, Curtea constată că formularea normelor procesual penale criticate îndeplineşte condiţiile de calitate a legii anterior menţionate, interdicţia de a nu participa la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice, aşadar la manifestări ce presupun participarea unui număr mare de persoane, urmând a fi dispusă atunci când organul judiciar apreciază că inculpatul ar putea să interfereze cu buna şi corecta desfăşurare a procesului penal ori ar putea comite noi fapte de natură penală. Curtea reţine că reglementarea unor „criterii” în baza cărora să se dispună interdicţia reglementată în art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală, astfel cum susţine autorul excepţiei, nu ar fi de natură a oferi un plus de claritate normei criticate, ci, dimpotrivă, o astfel de reglementare ar aduce atingere plenitudinii de jurisdicţie a organului judiciar competent să dispună măsura preventivă a controlului judiciar şi să stabilească conţinutul acesteia, care ar fi astfel împiedicat să aprecieze, în concret, în funcţie de circumstanţele cauzei. De altfel, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa constantă a instanţei de la Strasbourg, că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una din tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent (Hotărârea din 11 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31).

24. Pentru considerentele arătate în precedent, Curtea nu poate reţine nici încălcarea celorlalte dispoziţii constituţionale invocate de autorul excepţiei în prezenta cauză.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin, (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Bota în Dosarul nr. 1.043/83/2015/a23 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penată şi constată că dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 aprilie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 295

din 4 mai 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Simina Popescu-Marin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele masuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Cristina Piţu în Dosarul nr. 472/104/2016 al Tribunalului Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.235D/2016 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal lipsesc părţile faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin Sentinţa nr. 419 din 28 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 472/104/2016, Tribunalul Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi art. 6 din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Cristina Piţu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui litigiu privind funcţionarii publici.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că, prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât creează o discriminare între salariaţii din sistemul bugetar. Astfel, atât în anul 2015, cât şi în anul 2016 beneficiază de drepturile, la care prevederile legale criticate fac referire, doar cei care au beneficiat şi după 2009, precum şi cei nou angajaţi, în condiţiile în care alţi funcţionari, cum este şi autoarea excepţiei, cu vechime în muncă de peste 10 ani, nu au acest drept. Mai mult, există funcţionari angajaţi la alte instituţii care au beneficiat şi beneficiază de sporul pentru condiţii vătămătoare.

6. Tribunalul Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, câtă vreme Guvernul are abilitarea de a hotărî asupra acordării sau neacordării unor sporuri salariale, în funcţie de posibilităţile bugetare existente la o anumită dată, fără a fi afectat dreptul persoanelor de a primi un salariu pentru munca depusă,

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 291 din 23 mai 2013.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare.

12. Curtea observă că prevederile legale ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate au avut aplicabilitate în anii 2015 şi 2016. Cu toate acestea, având în vedere că, în cauza dedusă instanţei judecătoreşti, aceste prevederi legale sunt cele care produc efecte juridice, Curtea, în lumina Deciziei sale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, urmează a examina constituţionalitatea acestor norme, având următorul cuprins:

- Art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014:

„(1) Prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) Sporurile pentru condiţii de muncă prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, se acordă şi personalului nou-încadrat şi personalului ale cărui raporturi de muncă sau serviciu au fost suspendate în condiţiile legii şi care şi-a reluat activitatea în anul 2015, numai în măsura în care acesta îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii de muncă cu ale personalului care beneficiază de aceste sporuri din instituţia/autoritatea publică respectivă. Într-un cuantum egal cu cel stabilit pentru funcţiile similare în plată.

(3) în anul 2015, prevederile art. 12 din cap. I Ut B din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, nu se aplică..”

- Art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015:

„(1) Prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2017.

(2) Sporurile pentru condiţii de muncă prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă şi personalului nou-încadrat şi personalului ale cărui raporturi de muncă sau de serviciu au fost suspendate în condiţiile legii şi care şi-a reluat activitatea în anul 2016. numai în măsura în care acesta îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii de muncă cu ale personalului care beneficiază de aceste sporuri din instituţia/autoritatea publică respectivă, într-un cuantum egal cu cel stabilit pentru funcţiile similare în plată.

(3) în anul 2016, prevederile art. 12 din cap. I lit. B din anexa nr. li la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică.”

Dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 284/2010, la care prevederile legale criticate fac referire, au următorul cuprins: „Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc prin regulament elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară - administraţie, sănătate, învăţământ, justiţie, cultură, diplomaţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sau autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.”

13. Curtea observă că, potrivit art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017, modificate prin articolul unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2017 pentru modificarea art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 3 aprilie 2017: „(1) Prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2018.

(2) Prin excepţie de la alin. (1), prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică de la 1 martie 2017 pentru categoriile de personal plătit din fonduri publice prevăzute în anexele nr. 2 şi 2i la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, cu modificările şi completările ulterioare.”

14. În opinia autoarei excepţiei, prevederile legale ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. De asemenea sunt invocate prevederile art. 17 privind dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 privind dreptul la o retribuire echitabilă şi satisfăcătoare şi art. 25 privind dreptul la un nivel de trai din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 6 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, că, potrivit acestor norme, prevederile art. 12 din cap. I lit. B din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică în anul 2016 şi 2017. Prevederile art. 12 din cap. I lit. B din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010, la care prevederile de lege criticate fac trimitere, stabilesc că, pentru personalul didactic, în caz de deces, se acordă celor îndreptăţiţi un ajutor de deces în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate, din bugetul asigurărilor sociale de stat.

16. Din examinarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Curtea observă că obiectul cauzei în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate constă în soluţionarea unui litigiu privind acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare, în cazul funcţionarilor publici. În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi ale art. 6 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 nu au legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să respingă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi legale.

17. În continuare, examinând criticile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 referitoare la încălcarea art. 16 din Constituţie, prin invocarea unei pretinse discriminări între diferite categorii de salariaţi bugetari în privinţa acordării sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă, Curtea reţine că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate fac referire la adoptarea unui regulament privind locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea corectă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzute în anexele nr. I-VIII la Legea-cadru nr. 284/2010. Însă, un astfel de regulament nu a fost adoptat, aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 fiind amânată succesiv, prin legile anuale de salarizare, până la 1 ianuarie 2018, respectiv, până la 1 martie 2017, ca excepţie pentru categoriile de personal plătit din fonduri publice prevăzute în anexele nr. 2 şi 21 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, astfel cum stabileşte art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2017.

18. De asemenea, prin actele normative anuale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cuantumul sporurilor care fac parte, potrivit legii, din salariul brut se menţine la acelaşi nivel, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 10/2017 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. II art. 1 alin. (2) şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 1 şi art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 1 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 1 alin. (2) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 210 din 28 martie 2017).

19. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a constatat că sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie, şi că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013).

20. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, deşi după anul 2010 legiuitorul şi-a propus instituirea unui sistem de salarizare unic, care să aducă transparenţă şi previzibilitate în materia salarizării, în fapt, drepturile salariale s-au calculat pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislaţiei anterioare, în fiecare an actele normative care au reglementat salarizarea personalului bugetar din fonduri publice făcând trimitere la cuantumul drepturilor salariale din anul precedent. Astfel, în prezent, stabilirea acestor drepturi este un proces dificil, care nu corespunde intenţiilor pe care legiuitorul ie-a avut atunci când a conceput sistemul unic de salarizare şi care face greu de înţeles principiile avute în vedere în reglementarea drepturilor anumitor categorii socioprofesionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 201 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 29 iunie 2016).

21. Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, calculul drepturilor salariale se face, pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislaţiei anterioare anului 2010 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 201 din 7 aprilie 2016, precitată).

22. În aceste condiţii, Curtea reţine că prevederile legale criticate sunt aplicabile în mod egal şi unitar tuturor destinatarilor normelor, respectiv tuturor categoriilor de personal plătit din fonduri publice, cu excepţiile în mod obiectiv şi rezonabil prevăzute de lege în cazul anumitor categorii de personal din sectorul învăţământ.

23. În acelaşi timp, Curtea constată că ceea ce a determinat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate este neacordarea, în cazul autoarei excepţiei, a sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă şi că, în realitate, nemulţumirea acesteia nu rezidă în conţinutul normativ al textelor de lege criticate, ci exclusiv în modul lor de aplicare. Astfel cum reţine şi instanţa judecătorească, prin actul de sesizare, susţinerile autoarei excepţiei au ca temei „interpretarea greşită a actelor normative aplicate în materia acordării sporului pentru condiţii vătămătoare personalului bugetar.”

24. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că aspectele ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice abilitate şi instanţele judecătoreşti, excedează competenţei Curţii Constituţionale, deoarece nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „Sunt neconstituţionale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei.. Pe cale de consecinţă, vizând aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legii, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 este inadmisibilă.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Cristina Piţu în Dosarul nr. 472/104/2016 al Tribunalului Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 4 mai 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Simina Popescu-Marin

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU SI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

pentru abrogarea unor dispoziţii ale Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.129/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 33 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Alba

 

În temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă poziţiile nr. 1,3, 17, 22, 24, 26, 27 şi 32 din anexa nr. 1, precum şi anexa nr. 2, anexa nr. 4, anexa nr. 18, anexa nr. 23, anexa nr. 25, anexa nr. 27, anexa nr. 28 şi anexa nr. 33 la Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.129/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 33 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Alba, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 29 septembrie 2016.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 15 iunie 2017.

Nr. 603.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.