MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 532/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 532         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 7 iulie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 100 din 7 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă

 

Opinie separată

 

Decizia nr. 164 din 16 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 din Codul de procedură civilă şi art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

Decizia nr. 286 din 4 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

456. - Hotărâre privind declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, de interes naţional, „Reabilitarea liniei C.F. Frontieră - Curtici - Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, Tronsonul 2: km 614 - Gurasada şi Tronsonul 3: Gurasada - Simeria” pentru unităţile administrativ-teritoriale: Zam, Burjuc, Gurasada, Mia, Brănişca, Veţel, Şoimuş, Deva şi Simeria - judeţul Hunedoara

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

944. - Ordin al ministrului afacerilor externe pentru publicarea Acordului încheiat prin schimbul de note verbale semnate la Bucureşti la 9 aprilie 2013 dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului pentru â facilita desfăşurarea de activităţi lucrative de către membrii de familie ai personalului misiunilor diplomatice şi posturilor consulare

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 100

din 7 martie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vlad Mihai în Dosarul nr. 770/44/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care tomnează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 201D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, partea Societatea Chourus Marketing & Distribution - S.R.L. din Galaţi a depus note scrise prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 545D/2016, nr. 1.324D/2016, nr. 2.233D/2016 şi nr. 2.542D/2016 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă în dosarele nr. 122/42/2015, nr. 448/35/2015, nr. 3.589/2/2015 şi nr. 5.363/2/2015 ale acestei instanţe. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 417D/2016, nr. 1.323D/2016 şi nr. 1.331D/2016 având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Societatea L&D Construct Serv - S.R.L. din Bucureşti. Societatea Euroconstruct - S.A. din Chişoda, judeţul Timiş, prin lichidator judiciar Casa de insolvenţă Transilvania Filiala Timiş S.P.R.L. din Timişoara şi de Societatea Construcţii Unu - S.A. din Iaşi în dosarele nr. 5.114/2/2014, nr. 5.105/2/2014 şi nr. 4.982/2/2014 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a Civilă. De asemenea, preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 2.541 D/2016 şi nr. 3.083D/2016 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) Cu trimitere la alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 613 pct. 4 raportat la art. 613 pct. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Iamsat Muntenia - S.A. din Bucureşti, respectiv Comuna Biharia, judeţul Bihor, în dosarele nr. 2.764/2/2015 şi nr. 282/35/2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă.

5. La apelul nominal în Dosarul nr. 417D/2016 se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Ovidiu Bulai din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, iar în Dosarul nr. 2.541D/2âl6 se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Elena Zainea din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, şi pentru partea Societatea Rotary Construcţii - S.R.L. din Bucureşti domnul avocat Răzvan Cioromela din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar. De asemenea, în Dosarul nr. 2.542D/2016, se prezintă, pentru partea Societatea Beton&Rohrbau C.F. Thymian GMBH&CO. KG din Germania, doamnele avocat Cristina Ioana Florescu şi Zaira Andra Bamberger din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, iar pentru partea Societatea Rotary Construcţii - S.R.L. din Bucureşti domnul avocat Răzvan Cioromela din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

6. Magistratul-asistent menţionează că, în Dosarul nr. 417D/2016, Societatea Kriterion IPURL din Voluntari, judeţul Ilfov, a comunicat faptul că a fost numită prin Sentinţa civilă nr. 5.198 din 9 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, administrator judiciar al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate care se află în procedura generală de insolvenţă, conform Legii nr. 85/2014, şi precizează că îşi însuşeşte excepţia de neconstituţionalitate şi solicită admiterea acesteia. Totodată solicită judecarea în lipsă şi anexează extras din Buletinul procedurilor de insolvenţă.

7. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 417D/2016, nr. 545D/2016, nr. 1 323D/2016, nr. 1.324D/2016, nr. 1.331 D/2016, nr. 2.233D/2016, nr. 2.541 D/2016, nr. 2.542D/2016 şi nr. 3.083D/2016 la Dosarul nr. 201 D/2016.

8. Reprezentanţii părţilor prezente, precum şi reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 417D/2016, nr. 545D/2016, nr. 1.323D/2016, nr. 1.324D/2016, nr. 1.331D/2016, nr. 2.233D/2016, nr. 2.541 D/2016, nr. 2.542D/2016 şi nr. 3.083D/2016 la Dosarul nr. 201 D/2016, care este primul înregistrat.

9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentanţilor părţilor prezente. Domnul avocat Ovidiu Bulai solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că prin posibilitatea exercitării căii de ataca recursului, doar la situaţia în care curtea de apel s-a pronunţat în conformitate cu art. 613 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile Legii fundamentale. Astfel, se încalcă principiul egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 din Constituţie, prin aceea că una dintre părţile din proces este privată de exercitarea unei căi de atac. De asemenea, apreciază că este încălcat şi accesul liber la justiţie, precum şi principiul potrivit căruia nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, consacrat de art. 21 din Legea fundamentală. În acest sens arată că, potrivit art. 124 şi 126 din Constituţie, justiţia se înfăptuieşte prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin instanţele judecătoreşti, şi nu prin alte forme jurisdicţionale, cum ar fi arbitrajul, care este o formă jurisdicţională privată. Prin urmare, apreciază că arbitrajul excedează cadrului constituţional de înfăptuire a justiţiei, iar părţile din procedura arbitrală apelează pentru prima oară la justiţie prin promovarea unei acţiuni în anulare. Întrucât dispoziţiile legale criticate limitează exercitarea căii de atac numai împotriva hotărârilor de admitere a acţiunii în anulare şi, având în vedere dispoziţiile art. 21 şi art. 129 din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, susţine că fiecare parte trebuie să aibă dreptul la o cale de atac efectivă, care trebuie exercitată în cadrul aceluiaşi sistem, respectiv sistemul de înfăptuire a justiţiei, astfel cum acesta este definit de Constituţie.

10. Doamna avocat Elena Zainea precizează că achiesează la cele anterior susţinute şi solicită, de asemenea, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi constatarea contrarietăţii dispoziţiilor legale criticate cu prevederile art. 16, 21 şi 24 din Constituţie. Depune concluzii scrise.

11. Domnul avocat Răzvan Cioromela, în Dosarul nr. 2.542D/2016, precizează, cu titlu preliminar, că, pentru reprezentarea în faţa Curţii, a fost încheiat contractul de asistenţă juridică în ziua prezentului termen, însă are cunoştinţă de excepţia de neconstituţionalitate invocată, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la dosarul de fond. În continuare, pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care limitează accesul la justiţie în cazul respingerii acţiunii în anulare.

12. Doamna avocat Cristina Ioana Florescu subliniază, faţă de cele anterior susţinute, faptul că legiuitorul nu a dorit crearea unui regim diferit pentru părţile din proces în funcţie de soluţia pronunţată de instanţă. Mai arată că, în punctul de vedere al Guvernului cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, se precizează că există în dezbatere un proiect de lege de modificare a Codului de procedură civilă care cuprinde soluţia legislativă în conformitate cu care hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare, indiferent de soluţie, este supusă recursului. În concluzie, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, în acest sens, apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate. Argumentele invocate nu relevă o limitare a exercitării căii de atac sau o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în fata legii şi nici nu se poate considera că se aduce o limitare a dreptului părţii de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime. Mai arată că instanţa constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că este atributul exclusiv al legiuitorului de a reglementa căile de atac şi modalitatea de exercitare în concret a acestora.

14. După închiderea dezbaterilor, în Dosarul nr. 2.233D/2016, partea Societatea Suceava Shopping City - S.R.L. din Bucureşti a depus împuternicire avocaţială, precum şi concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

15. Prin încheierile din 9 şi 23 februarie 2016,30 martie 2016 şi 29 iunie 2016, pronunţate în dosarele nr. 770/44/2014, nr. 4.982/2/2014, nr. 5.114/2/2014 şi nr. 5.105/2/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vlad Mihai, Societatea L&D Construct Serv - S.R.L. din Bucureşti, Societatea Euroconstruct - S.A. din Chişoda, judeţul Timiş, prin lichidator judiciar Casa de insolvenţă Transilvania Filiala Timiş S.P.R.L. din Timişoara, şi Societatea Construcţii Unu - S.A. din Iaşi, în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor formulate împotriva sentinţelor curţilor de apel prin care au fost respinse acţiunile în anulare formulate împotriva unor hotărâri arbitrale.

16. Prin încheierile din 19 octombrie 2016 şi 9 noiembrie 2016 pronunţate în dosarele nr. 2.764/2/2015 şi nr. 282/35/2015, Înalta Curta de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) cu trimitere la alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 613 pct. 4 raportat la art. 613 pct. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Iamsat Muntenia - S.A. din Bucureşti, respectiv Comuna Biharia, judeţul Bihor, în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor formulate împotriva sentinţelor curţilor de apel prin care au fost respinse acţiunile în anulare formulate împotriva unor hotărâri arbitrale.

17. Prin încheierile din 14 aprilie 2016, 30 iunie 2016, 6 şi 20 octombrie 2016, pronunţate în dosarele nr. 122/42/2015, nr. 448/35/2015, nr. 3.589/2/2015 şi nr. 5.363/2/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată, în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor formulate împotriva sentinţelor curţilor de apel prin care au fost respinse acţiunile în anulare formulate împotriva unor hotărâri arbitrale.

18. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie o discriminare în ce priveşte o parte din procesul civil, respectiv partea potrivnică celei căreia i s-a admis acţiunea în anulare. Astfel, în cazul respingerii, partea care a formulat acţiunea în anulare nu poate uza de dreptul fundamental de a exercita o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Or, dispoziţia legală prin care se prevede că doar una dintre părţi are deschisă o cale de atac, iar alta nu, doar în funcţie de soluţia pronunţată de instanţă, constituie o încălcare a principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept, soluţia pronunţată de instanţă nefiind un criteriu obiectiv şi raţional, în sine, care să justifice diferenţa de tratament. Prin suprimarea căii de atac a recursului, în mod discriminatoriu pentru una dintre părţile din proces, se încalcă şi accesul liber la justiţie.

19. De altfel, interpretarea dispoziţiilor legale criticate, în sensul că ar permite exercitarea recursului doar în cazul admiterii acţiunii în anulare, contravine şi unor dispoziţii cu caracter de principiu din Codul de procedură civilă, respectiv art. 461 alin. (1), potrivit căruia calea de atac se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii, sau art. 483 alin. (1), care reglementează obiectul şi scopul recursului, întrucât, potrivit dispoziţiilor legale menţionate, nu are importanţă care este soluţia cuprinsă în dispozitiv, oricare dintre părţi putând ataca soluţia respectivă, iar calea de atac a recursului, atunci când este deschisă, poate fi exercitată de oricare dintre părţile din proces.

20. Se mai susţine că arbitrajul este o jurisdicţie alternativă având caracter privat, potrivit art. 541 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel încât nu face parte din categoria activităţilor reglementate de art. 124 din Constituţie, iar tribunalul arbitral nu face parte din categoria instanţelor judecătoreşti definite de art. 126 din Constituţie. Prin urmare, acţiunea în anulare a unei hotărâri arbitrale este un prim act de justiţie înfăptuit de către o instanţă judecătorească, respectiv de curtea de apel în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă. Limitarea dreptului de a exercita calea de atac a recursului strict numai împotriva hotărârilor de admitere a acţiunii în anulare încalcă principiul constituţional prevăzut de art. 129 care garantează exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, precum şi al egalităţii în faţa legii şi liberul acces la justiţie.

21. Aşadar, indiferent de soluţia pronunţată, hotărârea judecătorească trebuie să aibă o cale de atac expres reglementată, unică, în funcţie de etapa procesuală şi neechivocă. Principiul legalităţii căii de atac vine să confirme egalitatea în faţa legii a părţilor procesuale şi să înlăture arbitrariul rezultat din aceea că o hotărâre ar putea fi supusă unor căi de atac diferite, în funcţie de soluţia pronunţată. Totodată, chiar dacă hotărârea recurată intră sub incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă, în caz de respingere a acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale, eventualele încălcări ale legii nu mai pot fi corectate de către o instanţă de control judiciar.

22. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 201 D/2016, nr. 417D/2016, nr. 1.323D/2016. nr. 2.541 D/2016 şi nr. 3.083D/2016, opinează în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei de neconstituţionalitate.

23. Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 1.331 D/2016, în opinie majoritară, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.

24. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

25. Guvernul apreciază că limitarea, pe cale de interpretare - literală, inflexibilă, fără a se avea, însă, în atenţie şi o interpretare teologică, în acord cu intenţia normativă reală - a domeniului de aplicare a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă la hotărârile prin care curtea de apel admite acţiunea în anulare şi anulează hotărârea arbitrală, constituie o chestiune de interpretare şi aplicare a normelor juridice în cauză despre care se poate afirma că excedează controlului de constituţionalitate. În subsidiar, opinează că dispoziţiile legale criticate, în interpretarea conform căreia este supusă recursului hotărârea prin care curtea de apel soluţionează acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, indiferent dacă admite/respinge această acţiune, sunt constituţionale.

26. Avocatul Poporului. În punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 201 D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât prin critica formulată se urmăreşte în realitate modificarea dispoziţiei legale criticate; or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

27. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile reprezentanţilor părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

28. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

29. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare în dosarele nr. 201 D/2016, nr. 417D/2016, nr. 545D/2016, nr. 1.323D/2016, nr. 1.324D/2016, nr. 1.331 D/2016, nr. 2.233D/2016 şi nr. 2.542D/2016, îl reprezintă dispoziţiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă. În dosarele nr. 2.541 D/2016 şi nr. 3.083D/2016, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 613 alin. (4) cu trimitere la alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 613 pct. 4 raportat la art. 613 pct. 3 din Codul de procedură civilă. Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015. Dispoziţiile art. 613, având titlul marginal Judecarea acţiunii în anulare, au următorul cuprins:

„(1) Curtea de apel va judeca acţiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă.

(2) întâmpinarea este obligatorie. Dispoziţiile art. 205-208 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(3) Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi:

a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) şie), va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze, potrivit legii;

b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puţin una dintre părţi solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunţa în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Dacă însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunţa în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, curtea va pronunţa mai întâi hotărârea de anulare şi, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar; dacă părţile au convenit expres ca litigiul să fie soluţionat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluţiona cauza în echitate.

(4) Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului.”

30. Dispoziţiile art. 608 alin. (1) la care face trimitere art. 613 din Codul de procedură civilă au următorul cuprins: „Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive:

a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe cafea arbitrajului;

b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperante;

c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală;

d) partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;

e) hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut la art. 567, deşi cel puţin una dintre părţi a declarat că înţelege să invoce caducitatea, iar părţile nu au fost de acord cu continuarea judecăţii, potrivit art. 568 alin. (1) şi (2);

f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut;

g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării ori nu este semnată de arbitri;

h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii;

i) dacă, după pronunţarea hotărârii arbitrate, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă cam a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.”

31. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) privind caracterul unic, imparţial şi egal al justiţiei, art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti şi art. “Î29 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, se invocă dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un remediu efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

32. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 541 din Codul de procedură civilă, arbitrajul este o jurisdicţie alternativă, cu caracter privat. Referitor la arbitraj, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că acesta constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită. Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii. Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţionai încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului si, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului. În cazul în care părţile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmează să fie aplicată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 919 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008).

33. În continuare, Curtea observă că hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie, putând fi desfiinţată prin acţiune în anulare numai pentru motivele prevăzute de lege. Prin convenţia arbitrală, părţile nu pot renunţa la acţiunea în anulare decât după pronunţarea hotărârii arbitrale. Judecarea acţiunii în anulare este de competenţa curţii de apel care va judeca în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă.

34. Acţiunea arbitrală constituie opţiunea părţilor, iar nu o obligaţie, prin care acestea decid asupra modalităţii de soluţionare a litigiului, prin derogare de la dreptul comun, în cadrul căruia pot fi propuse şi administrate probele apreciate utile şi concludente, arbitrajul fiind organizat şi desfăşurându-se cu respectarea convenţiei arbitrale încheiate în baza principiului libertăţii de voinţă. Prin inserarea în contract a clauzei compromisorii se limitează părţilor accesul la jurisdicţia statală pentru rezolvarea fondului litigiului dintre ele şi se limitează accesul la calea efectivă de atac cu privire la fondul litigiului, însă legiuitorul a prevăzut dreptul părţilor de a supune controlului judecătoresc hotărârea arbitrală, pe calea acţiunii în anulare, care poate fi exercitată pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 608 din Codul de procedură civilă, ce vizează condiţiile de regularitate a hotărârii arbitrale şi cauze de nelegalitate expres stabilite, şi nu temeinicia acesteia. Instanţele judecătoreşti învestite cu soluţionarea acţiunilor în anulare a hotărârilor arbitrale analizează aspectele strict procedurale ce au fost încălcate în faţa tribunalului arbitral, fără a intra pe fondul cauzei.

35. Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate în prezenta cauză reglementează calea de atac deschisă împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curtea de apel în soluţionarea acţiunilor în anularea hotărârilor arbitrale, statuând că sunt supuse recursului hotărârile pronunţate potrivit alin. (3) al art. 613 din Codul de procedură civilă, respectiv hotărârile prin care s-a admis acţiunea în anulare. Această opţiune a legiuitorului este justificată de faptul că admiterea acţiunii în anulare are ca efect apariţia unei noi situaţii juridice, distinctă de cea stabilită prin hotărârea arbitrală. Dacă acţiunea în anulare este admisă, curtea de apel anulează hotărârea arbitrală şi, potrivit art. 613 alin. (3) din Codul de procedură civilă, trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze potrivit legii, trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral sau se pronunţă în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Prin admiterea acţiunii în anulare este afectat caracterul stabil al hotărârii arbitrale, instanţa superioară de control judiciar fiind chemată să confirme sau să infirme această situaţie.

36. În schimb, Curtea constată că, în cazul respingerii acţiunii în anulare, ordinea juridică stabilită prin hotărârea arbitrală rămâne neschimbată, hotărârea curţii de apel, în acest caz, confirmând definitiv hotărârea pronunţată de instanţa arbitrală. Prin exercitarea recursului împotriva hotărârilor de respingere ale curţii de apel ar însemna că părţile urmăresc, în realitate, o reexaminare a cauzei şi o nouă decizie în privinţa lor, pronunţată de o instanţă judecătorească, şi nu de o instanţă arbitrală. Or, hotărârea arbitrală confirmată prin hotărârea curţii de apel reprezintă finalizarea procedurii arbitrale în cadrul căreia părţile au beneficiat de toate garanţiile oferite de aceasta. Aşadar, incidenţa dispoziţiilor procedurale criticate este subsecventă acordului de voinţă intervenit între părţi, care au optat, prin clauza compromisorie înscrisă în contract, pentru soluţionarea litigiilor de către o instanţă arbitrală, părţile trebuind să recunoască consecinţele juridice ale aplicării prevederilor legale privind desemnarea unei asemenea instituţii, inclusiv dispoziţiile procedurale care reglementează condiţiile desfiinţării hotărârii arbitrale pe calea acţiunii în anulare. Scopul unei asemenea modalităţi de soluţionare a litigiilor este menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă, în care părţile pot fi apărate şi pot solicita toate dovezile apreciate necesare, judecata finalizându-se cu adoptarea unei hotărâri susceptibile de executare silită. În aceste condiţii, Curtea reţine că nu se poate pune problema încălcării drepturilor consacrate în Constituţie, atât timp cât părţile sunt cele care decid prin convenţia arbitrală cu privire la modalitatea de soluţionare a litigiului.

37. În continuare, Curtea reţine că normele legale criticate nu operează nicio distincţie între subiectele de drept supuse incidenţei lor, de vreme ce acestea se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrale. Orice parte interesată în exercitarea unei căi de atacare acces la o instanţă de judecată prin promovarea unei acţiuni în anulare, iar în situaţia respingerii acesteia niciuna dintre părţi nu are deschisă calea de atac a recursului. Însă, admiterea acţiunii în anulare plasează părţile pe o poziţie inegală, partea care a pierdut litigiul în arbitraj dobândeşte un avantaj prin admiterea acţiunii în anulare, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut calea de atac a recursului.

38. Totodată, Curtea mai reţine că legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii, în exercitarea mandatului său constituţional conferit de dispoziţiile art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege”, şi ale art. 129, potrivit cărora „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Aşadar, în considerarea anumitor particularităţi, legiuitorul este îndreptăţit să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun. Accesul liber la justiţie, prevăzut la art. 21 din Constituţie, nu poate avea semnificaţia că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vlad Mihai, Societatea L&D Construct Serv-S.R.L. din Bucureşti, Societatea Euroconstruct - S.A. din Chişoda, judeţul Timiş, prin lichidator judiciar Casa de insolvenţă Transilvania Filiala Timiş S.P.R.L. din Timişoara, Societatea Construcţii Unu - S.A. din Iaşi, Societatea Iamsat Muntenia - S.A. din Bucureşti şi Comuna Biharia, judeţul Bihor, în dosarele nr. 770/44/2014, nr. 5.114/2/2014, nr. 5.105/2/2014, nr. 4.982/2/2014, nr. 2.764/2/2015 şi nr. 282/35/2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, precum şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, din oficiu, în dosarele acestei instanţe nr. 122/42/2015, nr. 448/35/2015, nr. 3.589/2/2015 şi nr. 5.363/2/2015, şi constată că dispoziţiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României,

Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 martie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

OPINIE SE PARATĂ

 

1. În dezacord cu soluţia adoptată, cu majoritate de voturi, prin Decizia nr. 100 din 7 martie 2017, considerăm că dispoziţiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, astfel cum sunt redactate, sunt contrare art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 129 din Constituţie.

2. Potrivit textului legal criticat, numai hotărârea curţii de apel prin care se admite acţiunea în anulare este supusă recursului. Rezultă că hotărârea prin care se respinge acţiunea în anulare, menţinându-se, aşadar, hotărârea arbitrală, nu este supusă căii extraordinare de atac a recursului. În opinia majoritară a Curţii Constituţionale s-a avut în vedere, pentru soluţia de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, faptul că respingerea acţiunii în anulare nu determină apariţia unei situaţii juridice noi, distinctă de hotărârea arbitrală. Cu alte cuvinte, cauza respectivă rămâne guvernată de prevederile convenţiei arbitrate, iar prin respingerea acţiunii în anulare se confirmă că hotărârea arbitrală nu contravine regulilor de ordine publică enunţate de art. 608 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, recursul se judecă doar în ipoteza admiterii acţiunii în anulare, pentru Că apare o situaţie juridică nouă, litigiul urmând a nu mai fi guvernat, în principiu, de convenţia arbitrală [cu circumstanţierea prevăzută de art. 613 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură civilă].

3. Decizia este construită în jurul tezei de menţinere sau nu a litigiului în cadrul convenţiei arbitrate, aspect cu privire la care nu putem decât să observăm că, în ipoteza art. 613 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură civilă [practic pentru toate motivele care pot face obiectul acţiunii în anulare, cu excepţia următoarelor: (1) litigiul nu era susceptibil să fie soluţionat pe calea arbitrajului, (2) nu a existat o convenţie arbitrală sau ea este nulă/inoperantă, şi (3) hotărârea arbitrală a fost pronunţată după expirarea termenului de arbitraj], cauza se poate judeca din nou în faţa tribunalului arbitrar. Prin urmare, teza antereferită nu este determinantă în cauză, ceea ce înseamnă că întregul raţionament dezvoltat a plecat de la o premisă inexactă.

4. Consecutiv acestei constatări, observăm că instanţa constituţională nu analizează dacă hotărârea de soluţionare a acţiunii în anulare a fost pronunţată cu respectarea legii, ci rămâne tributară exclusiv criteriului referitor la menţinerea situaţiei juridice deduse judecăţii în interiorul sau exteriorul convenţiei arbitrale. Astfel, Curtea justifică, prin raţionamentul său, caracterul definitiv al hotărârii de respingere a acţiunii în anulare prin faptul că se confirmă hotărârea arbitrală astfel pronunţată, iar caracterul nedefinitiv al hotărârii de admitere prin faptul că se infirmă hotărârea arbitrală, fără a ieşi din această paradigmă care nu ia în considerare însăşi legalitatea hotărârii pronunţate de către instanţa judecătorească.

5. Astfel, ceea ce aducem în discuţie nu sunt chestiuni care ţin de procedura arbitrală în sine, ci de respectarea de către instanţa care judecă acţiunea în anulare a normelor de ordine publică subsumate motivelor de casare a hotărârii; prin urmare, criteriul în privinţa reglementării căii de atac nu poate fi cel referitor la soluţia dată acţiunii în anulare, astfel cum se acreditează în decizia Curţii Constituţionale, ci cel referitor la existenţa unei hotărâri prin care se soluţionează acţiunea în anulare Aşadar, prin acceptarea criteriului referitor la soluţia dată prin hotărâre, motivele de nelegalitate a hotărârii prin care se respinge acţiunea în anulare rămân necercetate, din moment ce recursul în această ipoteză este inadmisibil.

6. Practic, în logica deciziei se refuză orice remediu juridic împotriva încălcărilor realizate de către instanţa care judecă acţiunea în anulare ce fac obiectul motivelor de casare a unei hotărâri judecătoreşti. Or, apreciem că din moment ce legiuitorul a recunoscut aplicarea motivelor de casare, astfel cum sunt redactate în art. 488 din Codul de procedură civilă, în privinţa hotărârilor de admitere a acţiunii în anulare, nu există niciun motiv pentru care să nu le recunoască în privinţa hotărârilor de respingere a acesteia.

7. Incontestabil, legiuitorul avea îndreptăţirea constituţională în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, să nu reglementeze calea de atac a recursului în privinţa litigiilor soluţionate prin procedura arbitrajului, însă, din moment ce a recunoscut această cale de atac, nu o poate limita printr-un criteriu care ţine de caracterul întemeiat/neîntemeiat al acţiunii în anulare, criteriu pe care îl apreciem ca fiind unul artificial. Indiferent de soluţia pronunţată, hotărârea judecătorească în cauză poate suferi de aceleaşi probleme de legalitate. Este de neconceput faptul că doar hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii în anulare ar putea încălca motivele de legalitate prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă. Ne întrebăm dacă nu cumva este o presiune suplimentară pusă asupra judecătorului care „îndrăzneşte” să admită o acţiune în anulare împotriva unei hotărâri arbitrale şi prin această soluţie legislativă, de fapt, să se încurajeze respingerea unei asemenea acţiuni din moment ce hotărârea astfel pronunţată este pusă la adăpost de orice control judiciar, ceea ce este inadmisibil.

8. Prin urmare, având în vedere cele anterior expuse, reţinem că are loc o discriminare între justiţiabili cu privire la accesul la calea de atac extraordinară a recursului, aceasta putând fi exercitată numai de aceia care critică pe motive de nelegalitate hotărârea de admitere a acţiunii în anulare, nu şi de justiţiabilii care invocă aceleaşi motive de nelegalitate cu privire la o hotărâre de respingere a acţiunii în anulare. Menţionăm că, potrivit art. 16 alin. (1) din Constituţie, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), iar situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, care, la rândul său, trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea şi Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23). Or, în cauza de faţă justiţiabilii sunt în aceeaşi situaţie juridică - existenţa unei hotărâri judecătoreşti date asupra acţiunii în anulare -, dar tratamentul juridic aplicat acestora este diferit din moment ce hotărârea judecătorească este supusă recursului numai dacă este una de admitere a acţiunii, criteriu care este unul arbitrar.

9. De asemenea constatăm o încălcare a art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie motivat de refuzul accesului la justiţie al unei categorii de justiţiabili [accesul la calea de atac extraordinară a recursului fiind considerată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale o faţetă a accesului la justiţie, a se vedea Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragrafele 27 şi 29, sau Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, paragraful 22], precum şi de încălcarea dreptului la un proces echitabil al acestora din moment ce se acceptă, în mod implicit, de către legiuitor posibilitatea instanţei care judecă şi respinge acţiunea în anulare să încalce normele privitoare la motivele de legalitate prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă. Din cele de mai sus decurge şi încălcarea art. 129 din Constituţie referitor la folosirea căilor de atac, întrucât, deşi reglementată calea de atac, părţile interesate nu o pot folosi având în vedere textul legal criticat care condiţionează accesul la aceasta de o anumită soluţie pronunţată de instanţa judecătorească.

10. Pentru considerentele mai sus expuse, apreciem că sintagma „pronunţate potrivit alin. (3)” din cuprinsul dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă este neconstituţională, iar excepţia de neconstituţionalitate ar fi trebuit admisă.

 

Judecător,

prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 164

din 16 martie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 din Codul de procedură civilă şi art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar -”judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 din Codul de procedură civilă şi ale art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Bar Israel în Dosarul nr. 70.061/300/2015/a1 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 376D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţii, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepţiei astfel cum a fost formulată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care, în principal, solicită respingerea excepţiei ca inadmisibilă, întrucât autorul acesteia nu dezvoltă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci învederează o suprapunere între dispoziţiile din Codul de procedură civilă şi cele din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013. Pe fondul cauzei, arată că excepţia apare ca fiind neîntemeiată, între cele două instituţii reglementate de cele două acte normative neexistând identitate; cele două proceduri nu se suprapun, ci se completează reciproc, fiind formulate în momente diferite şi împotriva unor acte diferite, respectiv rezoluţia prin care judecătorul stabileşte cuantumul taxei judiciare de timbru şi încheierea de anulare a cererii de chemare în judecată pronunţată în procedura de regularizare a acesteia.

5. Cele două dispoziţii legale criticate nu numai că nu încalcă principiul accesului liber la justiţie, ci concretizează acest principiu prin posibilitatea pe care o acordă reclamantului de a contesta cele două acte.

6. Raportat la dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză, nefiind o procedură care să evoce fondul şi care să implice drepturi civile în sensul Convenţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin încheierea din 17 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 70.061/300/2015/a1, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 din Codul de procedură civilă şi art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Bar Israel într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare formulată împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că există o suprapunere între instituţia reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă şi cea reglementată de art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

9. În acest sens se arată că, potrivit procedurii reglementate de art. 200 din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată este verificată inclusiv sub aspectul taxei judiciare de timbru, iar, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, partea interesată poate contesta modul de stabilire a taxei judiciare de timbru de către instanţă. Aşadar, prin cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, reclamantul poate contesta anularea acesteia pentru insuficientă timbrare, fapt ce ar conduce la o suprapunere cu cererea de reexaminare formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

10. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

13. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, şi ale art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, texte de lege care au următorul cuprins:

- Art. 200: Verificarea cererii şi regularizarea acesteia

„(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194^197.

(2) în cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate. Dispoziţiile privitoare la necompetenţă şi conflictele de competenţă se aplică prin asemănare.

(3) Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197. reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).

(4) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

(5) împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.

(6) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

(7) Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3).

(8) în caz de admitere, cauza se retrimite completului iniţial învestit.”;

- Art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013:

(1) împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

(2) Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă. Dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă rămân aplicabile în ceea ce priveşte complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanţa va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, numai după soluţionarea cererii de reexaminare.

(3) în cazul admiterii integrale sau parţiale a cererii de reexaminare, instanţa va dispune restituirea taxei de timbru total ori, după caz, proporţional cu reducerea sumei contestate.

(4) în cazul taxelor datorate pentru cereri adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionarea cererii de reexaminare este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.*

17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, astfel cum se interpretează potrivit art. 20 din Constituţie şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 200 din Codul de procedură civilă, împotriva încheierii prin care cererea de chemare în judecată a fost anulată pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind completarea sau modificarea acesteia se poate formula cerere de reexaminare prin care se solicită motivat să se revină asupra măsurii anulării, iar potrivit art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 se poate formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

19. Aşadar, Codul de procedură civilă reglementează - la art. 200 - o procedură pentru regularizarea cererilor de chemare în judecată, oferindu-se reclamantului posibilitatea să complinească eventualele lipsuri ale acesteia, inclusiv cele referitoare la neplata taxei de timbru corespunzătoare, astfel că anularea cererii nu intervine de plano. Totodată, legiuitorul a prevăzut un remediu procesual constând în formularea unei cereri de reexaminare a încheierii de anulare a cererii, conform art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Dacă cererea de chemare în judecată nu a fost timbrată corespunzător, instanţa, în cadrul procedurii de regularizare, pune în vedere reclamantului să plătească sau să completeze, după caz, taxa judiciară de timbru, în termen de 10 zile de la comunicare.

20. Prin cererea de reexaminare prevăzută de art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 reclamantul are posibilitatea de a contesta modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, solicitând un control asupra legalităţii şi temeiniciei sumei ce reprezintă taxa judiciară de timbru, condiţie prealabilă a accesului la justiţie. Astfel, Curtea reţine că, dacă reclamantul se prevalează de dreptul prevăzut de art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 şi formulează cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, instanţa, după expirarea celor 10 zile, verifică celelalte elemente ale cererii de chemare în judecată şi dacă apreciază că cererea de chemare în judecată este corect întocmită sub aspectul condiţiilor formale prevăzute la art. 194-196 din Codul de procedură civilă nu va proceda la comunicarea cererii către pârât până la soluţionarea cererii de reexaminare a taxei de timbru, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, potrivit cărora „(...) Dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă rămân aplicabile în ceea ce priveşte complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanţa va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă numai după soluţionarea cererii de reexaminare.>T

21. Prin urmare, Curtea observă că cele două proceduri prevăzute de Codul de procedură civilă şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 se completează, reclamantul având posibilitatea de a ataca ambele acte ale instanţei prin care, fie se pune în vedere completarea taxei judiciare de timbru, fie se anulează cererea de chemare în judecată pentru netimbrare sau insuficientă timbrare a cererii de chemare în judecată, astfel încât nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi nici ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului sau a libertăţilor fundamentale.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bar Israel în Dosarul nr. 70.061/300/2015/a1 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, şi constată că dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă şi art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 286

din 4 mal 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Simina Popescu-Marin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 2 alin. (1) lit. a)” din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, excepţie ridicată de Victor Belcin în Dosarul nr. 3.750/121/2015 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 993D/2016 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal lipsesc părţile faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Colegiul Medicilor din Galaţi a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, având în vedere că aspectele sesizate de autorul excepţiei vizează interpretarea şi aplicarea prevederilor legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 13 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.750/121/2015, Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Victor Belcin într-o cauză având ca obiect comunicarea unor informaţii de interes public în temeiul Legii nr. 544/2001.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece Colegiul Medicilor Galaţi, pârât în cauză, este o instituţie publică care, chiar dacă nu funcţionează cu bani publici, trebuie sa răspundă solicitărilor de furnizare de informaţii publice. Consideră că art. 2 lit. a) din Legea nr. 544/2001 încalcă dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind dreptul la informaţie, care se referă şi se aplică pentru toate autorităţile publice, indiferent de forma de finanţare. Prevederile legale criticate impun condiţia ca autoritatea publică să „utilizeze resurse financiare publice”, condiţie restrictivă şi care nu este prevăzută de art. 31 alin. (2) din Constituţie. Se mai susţine că art. 3 alin. (1) din Statutul Colegiului Medicilor stabileşte că acesta este o autoritate publică şi profesională. Invocă aplicabilitatea Deciziei nr. 37/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la modalitatea de comunicare a informaţiilor de interes public, prin omiterea datelor personale.

7. Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care retine că prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 544/2001 nu aduc atingere dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţie, ci, dimpotrivă, configurează cadrul legai de exercitare a dreptului fundamental la informaţie, inclusiv prin definirea expresiei „autoritate sau instituţie publică”. Subliniază conţinutul larg al definiţiei, având în vedere că, în categoria vizată, intră nu doar autorităţile publice stricto sensu, ci şi unii operatori economici. Este atributul suveran al instanţei judecătoreşti de a interpreta în caz de litigiu, în funcţie de elementele definitorii ale entităţii care deţine respectivele informaţii, dacă aceasta se încadrează sau nu în categoria autorităţilor/instituţiilor publice.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinut în încheierea de sesizare, îl constituie prevederile „art. 2 alin. (1) lit. a)” din Legea nr. 544/2001. Din examinarea conţinutului normativ al art. 2 din Legea nr. 544/2001, Curtea reţine că, în realitate, obiectul excepţiei îl constituie art. 2 lit. a) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001, modificată prin articolul unic, pct. 1 din Legea nr. 371/2006 pentru modificarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 11 octombrie 2006. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale prin încheierea din 13 mai 2016, prevederile art. 2 lit. a) au fost modificate prin articolul unic din Legea nr. 144/2016 pentru modificarea art. 2 lit. a) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 14 iulie 2016. Având în vedere că, în cauza dedusă judecăţii, produc efecte juridice prevederile art. 2 lit. a) din Legea nr. 544/2001, în forma anterioara modificării menţionate, Curtea, în lumina Deciziei sale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, urmează a examina constituţionalitatea acestor norme, având următorul cuprins: „în sensul prezentei legi: a) prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate ori instituţie publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, companie naţională, precum şi orice societate comercială aflată sub autoritatea unei autorităţi publice centrale ori locale şi la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic ori majoritar:”.

13. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate stabilesc înţelesul noţiunii de „autoritate sau instituţie publică”, în vederea asigurării, de către aceste autorităţi şi instituţii, a accesului liber şi neîngrădit al persoanei la informaţiile de interes public. Departe de a reprezenta o îngrădire a dreptului fundamental la informaţie, prevederile art. 2 lit. a) din Legea nr. 544/2001 constituie o transpunere la nivel infraconstituţional a dispoziţiilor art. 31 din Constituţie, care, prin alineatul al doilea, stabilesc obligaţia autorităţilor publice de a asigura informarea corectă a cetăţenilor.

15. Totodată, Curtea precizează că utilizarea, prin prevederile legale criticate, a criteriului referitor la „resursele financiare publice”, pentru a califica o persoană juridică ca înscriindu-se în categoria autorităţilor şi instituţiilor publice obligate să asigure accesul la informaţiile de interes public, este pe deplin justificată de raţiuni intrinseci noţiunii de „public”, precum şi de imperativul asigurării transparenţei cu privire la formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale sectorului public.

16. În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile art. 2 lit. a) din Lege nr. 544/2001, prin conţinutul reglementării, nu adaugă în mod nepermis la Constituţie, ci, dimpotrivă, respectă exigenţele dispoziţiilor art. 31 din Constituţie.

17. În aceiaşi timp, Curtea precizează că a stabili în concret domeniul de incidenţă al prevederile legale criticate constituie un aspect care excedează controlului de constituţionalitate, fiind de resortul instanţei judecătoreşti. Curtea Constituţională nu poate analiza susţineri de neconstituţionalitate ce vizează, în realitate, modalitatea în care normele juridice sunt interpretate, în procesul de aplicare a legii la circumstanţele concrete ale fiecărei situaţii, de către autorităţile şi organele abilitate. Un astfel de control ar contraveni atribuţiei exclusive a instanţelor judecătoreşti de a asigura, în procesul de înfăptuire a justiţiei, interpretarea şi aplicarea legislaţiei incidente.

18. În fine, Curtea constată invocarea Deciziei nr. 37/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu are relevanţă în cauză, deoarece problema de drept soluţionată se referă la alte aspecte decât cele sesizate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Victor Belcin în Dosarul nr. 3.750/121/2015 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 2 lit. a) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public sunt constituţionale în raport cu criticiile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 4 mai 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

praf. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Simina Popescu-Marin

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, de interes naţional, „Reabilitarea liniei C.F. Frontieră - Curţi ci - Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, Tronsonul 2: km 614 - Gurasada şi Tronsonul 3: Gurasada - Simeria” pentru unităţile administrativ-teritoriale: Zam, Burjuc, Gurasada, Ilia, Brănişca, Veţel, Şoimuş, Deva şi Simeria - judeţul Hunedoara

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 272/2016 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Reabilitarea liniei C.F. Frontieră - Curtici - Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h; Tronsonul 2: km 614 - Gurasada şi Tronsonul 3: Gurasada - Simeria”,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică, de interes naţional „Reabilitarea liniei C.F. Frontieră - Curtici - Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, Tronsonul 2: km 614 - Gurasada şi Tronsonul 3: Gurasada - Simeria”, potrivit planurilor de amplasament prevăzute în anexa nr. 1*).

Art. 2. - (1) Se aprobă declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică, de interes naţional, „Reabilitarea liniei C.F. Frontieră - Curtici - Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, Tronsonul 2: km 614 - Gurasada şi Tronsonul 3: Gurasada - Simeria”, situate pe raza localităţilor Zam, Burjuc, Gurasada, Ilia, Brănişca, Veţel, Şoimuş, Deva şi Simeria - judeţul Hunedoara, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A.

(2) Lista cuprinzând imobilele supuse exproprierii potrivit alin. (1), situate pe raza localităţilor Zam, Burjuc, Gurasada, Ilia, Brănişca, Veţel, Şoimuş, Deva şi Simeria - judeţul Hunedoara, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor este prevăzută în anexa nr. 2**).

Art. 3. - Sumele individuale estimate de către expropriator aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării prevăzute Sa art. 1, situate pe raza localităţilor Zam, Burjuc, Gurasada, Ilia, Brănişca, Veţel, Şoimuş, Deva şi Simeria - judeţul Hunedoara, sunt în cuantum total de 14.103.796,13 lei şi se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, conform prevederilor bugetare anuale aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017, la cap. 84.01 „Transporturi”, titlul 58 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe ne rambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”, articolul 58.03 „Programe din Fondul de Coeziune”.

Art. 4. - Sumele individuale prevăzute la art. 3 se virează de către Ministerul Transporturilor, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A. la dispoziţia proprietarilor de imobile, pentru lucrarea de utilitate publică, de interes naţional, prevăzută la art. 1, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii.

Art. 5. - Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privata care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică prevăzute la art. 1, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum şi de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 6. - Planurile cu amplasamentul lucrării se aduc la cunoştinţa publică prin afişare la sediul consiliilor locale şi prin afişare pe pagina proprie de internet a expropriatorului.

Art. 7. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor,

Alexandru-Răzvan Cuc

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 30 iunie 2017.

Nr. 456.


*) Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice şi juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A., care aste depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărţii topografice fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacţională.

**) Anexa nr. 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

 

ORDIN

pentru publicarea Acordului încheiat prin schimbul de note verbale semnate la Bucureşti la 9 aprilie 2013 dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului pentru a facilita desfăşurarea de activităţi lucrative de către membrii de familie ai personalului misiunilor diplomatice şi posturilor consulare

 

În baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, în temeiul art. 46 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.

Articol unic. - Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Acordul, încheiat prin schimb de note verbale semnate la Bucureşti, la 9 aprilie 2013, dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului pentru a facilita desfăşurarea de activităţi lucrative de către membrii de familie ai personalului misiunilor diplomatice şi posturilor consulare.

 

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

 

Bucureşti, 21 iunie 2017.

Nr. 944.

 

REPUBLICA ORIENTALĂ A URUGUAYULUI

Excelenţei Sale Domnului Titus Corlăţean

Ministrul afacerilor externe al României

 

Bucureşti, 9 aprilie 2013

 

Excelenţă,

Am onoarea să mă refer la discuţiile avute între reprezentanţii celor două ţâri şi să vă propun în numele Guvernului Republicii Orientale a Uruguayului următorul acord pentru a facilita desfăşurarea de activităţi lucrative de către membrii de familie ai personalului misiunilor diplomatice şi posturilor consulare, care are următorul conţinut:

„1. Autorizarea de a desfăşura activităţi în scop lucrativ

(a) Membrii de familie care fac parte din gospodăria unui membru al misiunii diplomatice sau al postului consular ale statului trimiţător va fi autorizat, pe bază de reciprocitate, de a desfăşura activităţi cu scop lucrativ în statul acreditar, în conformitate cu prevederile legislaţiei statului acreditar.

(b) Pentru scopurile acestui acord:

(i) «membru al misiunii diplomatice sau postului consular» înseamnă persoana angajată de statul acreditant la misiunea diplomatică, postul consular sau misiunea de pe lângă o organizaţie internaţională, care nu este cetăţean al statului acreditar;

(ii) «membru de familie» înseamnă: soţia/soţul unui membru al misiunii diplomatice sau al postului consular şi copiii până la vârsta de 25 de ani care fac parte din gospodăria unui membru al misiunii diplomatice sau postului consular.

(c) Autorizarea de a desfăşura activităţi lucrative acordată membrului de familie al membrului misiunii diplomatice sau postului consular îşi va înceta valabilitatea la încheierea misiunii membrului misiunii diplomatice sau postului consular.

2. Procedura

(a) Cererea pentru autorizarea de a desfăşura activităţi lucrative va fi trimisă de ambasada statului acreditant în numele membrului de familie Ministerului Afacerilor Externe al statului acreditar.

(b) Procedura urmată se va aplica în aşa fel încât să permită membrului de familie să desfăşoare activităţi lucrative cât mai curând posibil şi orice cerinţe referitoare la permisul de muncă se vor aplica în mod favorabil.

(c) Autorizarea pentru membrul de familie de a desfăşura activităţi lucrative este valabilă până în momentul în care membrul personalului diplomatic sau consular îşi încetează misiunea în statul acreditar.

(d) Autorizarea pentru membrul de familie de a desfăşura activităţi lucrative nu va implica exceptări de la cerinţele care se aplică în mod obişnuit oricărei angajări în muncă, fie că se referă la caracteristici personale, calificări profesionale sau tehnice sau la alte asemenea cerinţe.

3. Imunităţi şi privilegii civile şi administrative

în cazul membrilor de familie care se bucură de imunitate de jurisdicţie civilă şi administrativă în statul acreditar în conformitate cu Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice sau în baza oricărui instrument internaţional aplicabil, o asemenea imunitate nu se va aplica în privinţa oricărui act efectuat în cursul activităţii lucrative şi care cade sub incidenţa legii civile sau administrative a statului acreditar.

4. Imunitatea penală

În cazul membrilor de familie care se bucură de imunitate de jurisdicţie penală în statul acreditar în conformitate cu Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice, prevederile privind imunitatea de jurisdicţie penală în statul acreditar continuă să se aplice în privinţa oricărui act efectuat în cursul activităţii lucrative. Cu toate acestea, statul acreditant va analiza, în mod corespunzător, posibilitatea ridicării imunităţii membrului de familie în ceea ce priveşte jurisdicţia penală a statului acreditar.

5. Regimul fiscal şi de securitate fiscală

În conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice sau a oricărui instrument internaţional aplicabil, membrii de familie se supun în privinţa aspectelor legate de activitatea lucrativă regimului fiscal şi de securitate socială din acel stat.

6. Soluţionarea disputelor

Orice dispută sau neînţelegere referitoare la interpretarea sau aplicarea acestui acord va fi soluţionată prin consultări reciproce.

7. Intrarea în vigoare şi încetarea valabilităţii

Fiecare parte va notifica cealaltă parte cu privire la îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a acordului. Data ultimei notificări va fi data intrării în vigoare a acordului.

Oricărei dintre părţi poate să îi înceteze valabilitatea, oricând, printr-o notificare adresată celeilalte părţi, pe cale diplomatică. Acordul îşi va înceta valabilitatea în prima zi a celei de-a treia luni de la data unei asemenea notificări.

Acest acord este semnat în limbile spaniolă, română şi engleză, toate textele fiind egal autentice. În cazul unor divergenţe de interpretare, va prevala textul în limba engleză.”

Dacă această propunere este acceptabilă, această scrisoare împreună cu scrisoarea dumneavoastră de răspuns vor constitui un Acord între Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului şi Guvernul României care va intra în vigoare la data ultimei notificări privind îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a Acordului.

 

Vă rog să acceptaţi, Excelenţa Voastră, asigurările înaltei mele consideraţii.

 

Luis Almagro Lemes,

ministrul afacerilor externe al Republicii Orientale a Uruguayului

 

ROMÂNIA

Ministerul Afacerilor Externe

Ministru

Excelenţei Sale Domnului Luis Almagro Lemes

Ministrul afacerilor externe al Republicii Orientale a Uruguayului

 

Bucureşti, 9 aprilie 2013

 

Excelenţă,

Am onoarea să confirm primirea scrisorii Excelenţei Voastre din 9 aprilie 2013, cu următorul conţinut:

 

„Am onoarea să mă refer la discuţiile avute între reprezentanţii celor două ţări şi să vă propun în numele Guvernului Republicii Orientale a Uruguayului următorul acord pentru a facilita desfăşurarea de activităţi lucrative de către membrii de familie ai personalului misiunilor diplomatice şi posturilor consulare, care are următorul conţinut:

1. Autorizarea de a desfăşura activităţi în scop lucrativ

(a) Membrii de familie care fac parte din gospodăria unui membru al misiunii diplomatice sau al postului consular ale statului trimiţător va fi autorizat, pe bază de reciprocitate, de a desfăşura activităţi cu scop lucrativ în statul acreditar, în conformitate cu prevederile legislaţiei statului acreditar.

(b) Pentru scopurile acestui acord:

(i) «membru al misiunii diplomatice sau postului consular» înseamnă persoana angajată de statul acreditant la misiunea diplomatică, postul consular sau misiunea de pe lângă o organizaţie internaţională, care nu este cetăţean al statului acreditar;

(ii) «membru de familie» înseamnă: soţia/soţul unui membru al misiunii diplomatice sau al postului consular şi copiii până la vârsta de 25 de ani care fac parte din gospodăria unui membru al misiunii diplomatice sau postului consular.

(c) Autorizarea de a desfăşura activităţi lucrative acordată membrului de familie al membrului misiunii diplomatice sau postului consular îşi va înceta valabilitatea la încheierea misiunii membrului misiunii diplomatice sau postului consular.

2. Procedura

(a) Cererea pentru autorizarea de a desfăşura activităţi lucrative va fi trimisă de ambasada statului acreditant în numele membrului de familie Ministerului Afacerilor Externe al statului acreditar.

(b) Procedura urmată se va aplica în aşa fel încât să permită membrului de familie să desfăşoare activităţi lucrative cât mai curând posibil şi orice cerinţe referitoare la permisul de muncă se vor aplica în mod favorabil.

(c) Autorizarea pentru membrul de familie de a desfăşura activităţi lucrative este valabilă până în momentul în care membrul personalului diplomatic sau consular îşi încetează misiunea în statul acreditar.

(d) Autorizarea pentru membrul de familie de a desfăşura activităţi lucrative nu va implica exceptări de la cerinţele care se aplică în mod obişnuit oricărei angajări în muncă, fie că se referă la caracteristici personale, calificări profesionale sau tehnice sau la alte asemenea cerinţe.

3. Imunităţi şi privilegii civile şi administrative

În cazul membrilor de familie care se bucură de imunitate de jurisdicţie civilă şi administrativă în statul acreditar în conformitate cu Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice sau în baza oricărui instrument internaţional aplicabil, o asemenea imunitate nu se va aplica în privinţa oricărui act efectuat în cursul activităţii lucrative şi care cade sub incidenţa legii civile sau administrative a statului acreditar.

4. Imunitatea penală

În cazul membrilor de familie care se bucură de imunitate de jurisdicţie penală în statul acreditar în conformitate cu Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice, prevederile privind imunitatea de jurisdicţie penală în statul acreditar continuă să se aplice în privinţa oricărui act efectuat în cursul activităţii lucrative. Cu toate acestea, statul acreditant va analiza, în mod corespunzător, posibilitatea ridicării imunităţii membrului de familie în ceea ce priveşte jurisdicţia penală a statului acreditar.

5. Regimul fiscal şi de securitate fiscală

În conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice sau a oricărui instrument internaţional aplicabil, membrii de familie se supun în privinţa aspectelor legate de activitatea lucrativă regimului fiscal şi de securitate socială din acel stat.

6. Soluţionarea disputelor

Orice dispută sau neînţelegere referitoare la interpretarea sau aplicarea acestui acord va fi soluţionată prin consultări reciproce.

7. Intrarea în vigoare şi încetarea valabilităţii

Fiecare parte va notifica cealaltă parte cu privire la îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a acordului. Data ultimei notificări va fi data intrării în vigoare a acordului.

Oricărei dintre părţi poate să îi înceteze valabilitatea, oricând, printr-o notificare adresată celeilalte părţi, pa cale diplomatică. Acordul îşi va înceta valabilitatea în prima zi a celei de-a treia luni de la data unei asemenea notificări.

Acest acord este semnat în limbile spaniolă, română şi engleză, toate textele fiind egal autentice. În cazul unor divergenţe de interpretare, va prevala textul în limba engleză.»

Dacă această propunere este acceptabilă, această scrisoare împreună cu scrisoarea dumneavoastră de răspuns vor constitui un Acord între Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului şi Guvernul României care va intra în vigoare la data ultimei notificări privind îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a Acordului.

Vă rog să acceptaţi, Excelenţa Voastră, asigurările Înaltei mele consideraţii.”

Am onoarea să confirm că această propunere este acceptabilă şi că scrisoarea Excelenţei Voastre împreună cu această scrisoare de răspuns vor constitui un Acord între Guvernul României şi Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului care va intra în vigoare la data ultimei notificări privind îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a Acordului.

Vă rog să acceptaţi, Excelenţa Voastră, asigurările Înaltei mele consideraţii.

 

Titus Corlăţean,

ministrul afacerilor externe al României

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.