MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 556/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 556         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 13 iulie 2017

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

168. - Lege privind instituirea zilei de 10 octombrie – Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti

 

629. - Decret pentru promulgarea Legii privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 234 din 6 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 397 alin. (5) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 300 din 4 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4), (7) şi (8) din Codul de procedură penală

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

487. - Hotărâre pentru modificarea pct. III. subpct. 2 lit. a) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 267/2016 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat în anul şcolar/universitar 2016-2017

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

537. - Decizie privind desemnarea doamnei Doina Işfănoni în funcţia de membru în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român

 

538. - Decizie privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Adrian-Daniel Găvruţa a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

 

539. - Decizie privind eliberarea domnului Cristian Vasile Bitea din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici

 

540. - Decizie privind numirea domnului Moisiu Leonid-Augustin în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

769. - Ordin al ministrului sănătăţii privind completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora

 

ACTE ALE CAMEREI AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMÂNIA

 

55. - Hotărâre privind stabilirea unor derogări de la Normele privind revizuirea calităţii activităţii de audit financiar şi a altor activităţi desfăşurate de auditorii financiari, aprobate prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 18/2016

 

57. - Hotărâre pentru aprobarea remiterii scrisorii de garanţie bancară contractate la ING BANK, în favoarea Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale Sector 5

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

 SENATUL

 

LEGE

privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. 1. - Se instituie ziua de 10 octombrie - Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti.

Art. 2. - În sensul prezentei legi, prin produs agroalimentar românesc se înţelege produsul obţinut pe teritoriul naţional din materii prime de bază provenite în proporţie de 100% din fermele din România şi are inscripţionat pe etichetă drapelul României.

Art. 3. - (1) Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti poate fi organizată de către autorităţile publice centrale şi locale şi de celelalte instituţii ale statului, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice, prin organizarea şi/sau participarea la programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social sau ştiinţific, consacrate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului.

(2) Autorităţile administraţiei centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor prevăzute la alin. (1), în limita alocaţiilor bugetare aprobate.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

PETRU-GABRIEL VLASE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 12 iulie 2017.

Nr. 168.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru promulgarea Legii privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 11 iulie 2017.

Nr. 629.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 234

din 6 aprilie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 397 alin. (5) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 397 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihaela Vrabie în Dosarul nr. 19.654/245/2015 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 516D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, se arată că măsura asigurători© se dispune pe o perioadă de 30 de zile, atunci când instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, respectiv în cazurile în care există impedimente la punerea în mişcare şi la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), i) şi j) din Codul de procedură penală, în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2) din acelaşi cod. Se arată că, în cazurile prevăzute de art. 25 alin, (5) din Codul de procedură penală, la care face trimitere textul legal criticat, a fost săvârşită o faptă cu privire la care însă nu sunt îndeplinite cerinţele exercitării acţiunii penale. Prin urmare, o persoană aflată în ipoteza normei legale criticate nu se află în aceeaşi situaţie cu o alta cu privire la care se soluţionează acţiunea penală, ceea ce înseamnă că nu este încălcat art. 16 din Constituţie. De asemenea, nu se încalcă nici art. 44 din Constituţie, întrucât, în realitate, textul reglementează garanţii minime pentru partea civilă în vederea reparării eventualului prejudiciu suferit, protejând, astfel, dreptul de proprietate privată al acesteia. Mai mult, se mai învederează că, dacă nu se formulează o acţiune în faţa instanţei civile în 30 de zile, măsura încetează.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 7 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 19.654/245/2015, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 397 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihaela Vrabie într-o cauză, aflată în stadiul procesual al apelului, având ca obiect revizuirea unei sentinţe, formulată în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală [cu solicitarea aplicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015], prin care cererea de revizuire a fost admisă, iar hotărârea judecătorească privind condamnarea autorului excepţiei pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, a fost anulată, cu consecinţa achitării acestuia în temeiul art. 16 alin, (1) lit. b)teza întâi din Codul de procedură penală.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se apreciază că în condiţiile în care inculpatul este achitat printr-0 hotărâre definitivă pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, nu se mai impune menţinerea sechestrului asigurător pentru a servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau cheltuielilor de judecată ori a reparării pagubei produse prin infracţiune. Prin aplicarea prevederilor legale criticate se ajunge la situaţia în care persoana în cauză, deşi nu mai are calitatea de inculpat, suferă aplicarea unei măsuri procesuale specifice suspectului sau inculpatului.

6. În consecinţă, se ajunge la discriminarea unei asemenea persoane faţă de alte persoane, contrar art. 16 din Constituţie şi art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, aplicarea măsurii sechestrului judiciar faţă de o persoană care nu se face vinovată de săvârşirea vreunei infracţiuni, constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească de achitare, are drept rezultat imposibilitatea acesteia din urmă de a dispune de bunurile sale, ceea ce încalcă art. 44 din Constituţie

7. Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că discriminarea semnifică reglementarea unui regim juridic diferit pentru persoane aflate în situaţii similare. Or, nu se poate pune semnul egalităţii între situaţiile în care instanţele constată, prin hotărâre definitivă, că fapta pentru care o persoană a fost trimisă în judecată nu există sau nu există probe că o persoană a săvârşit o infracţiune, ipoteze în care eventualele măsuri asigurătorii instituite în cauză se revocă, cu situaţia constatării existenţei faptei în materialitatea ei, a săvârşirii acesteia de către inculpat, însă, a lipsei prevederii faptei de legea penală, ipoteză în care devin incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală. Se arată că măsurile instituite prin textul de lege criticat se constituie în veritabile garanţii pentru partea civilă din procesul penal care să înlesnească, în condiţiile în care se reţine existenţa unei pagube, repararea, pe calea acţiunii exercitate în faţa instanţei civile, în mod just şi integral şi într-un termen rezonabil, a pagubei cauzate prin fapta ilicită a inculpatului, astfel încât dreptul la un proces echitabil al acesteia să fie respectat.

8. Cu privire la încălcarea art. 44 din Constituţie, se arată că dreptul de proprietate privată are un caracter relativ, protecţia juridică acordată acestuia nefiind absolută. Astfel, sunt admise atât posibilitatea privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică, cât şi reglementarea exercitării dreptului de proprietate în conformitate cu interesul general. Se arată că instituirea unei măsuri asigurătorii constituie o limitare a dreptului de proprietate privată care nu este de natură să afecteze substanţa dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii. Măsura subzistă pe o perioadă limitată de timp, respectiv 30 de zile, iar, în situaţia în care partea civilă sesizează instanţa civilă în termenul legal, persoana supusă măsurii are posibilitatea de a invoca în faţa instanţei civile toate apărările pe care le consideră necesare şi pertinente atât cu privire la instituirea măsurilor asigurătorii, cât şi cu privire la modalitatea de aducere la îndeplinire a acestora.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că, întrucât măsura de siguranţă a confiscării şi pedeapsa amenzii penale presupun săvârşirea unei fapte penale, respectiv stabilirea vinovăţiei inculpatului pentru săvârşirea unei infracţiuni, pronunţarea unei soluţii definitive de achitare pentru lipsa caracterului penal al faptei lasă fără suport măsurile asigurătorii ce au fost luate în cursul procesului penal pentru garantarea lor, pe cale de consecinţă, aceste măsuri nu pot supravieţui hotărârii definitive de achitare, ci vor fi ridicate. Dacă însă sunt dispuse pentru a garanta repararea pagubei produse părţii civile, măsurile asigurătorii se menţin şi după pronunţarea hotărârii definitive de achitare, chiar dacă instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă, deoarece în acest caz, potrivit tezei a două a art. 28 alin. (1) din Codul de procedură penală, hotărârea definitivă de achitare nu leagă instanţa civilă în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

11. Astfel, este posibil ca fapta inculpatului să nu fie prevăzută de legea penală (ceea ce justifică soluţia achitării), dar să îmbrace totuşi forma unui ilicit civil, care atrage răspunderea civilă; de asemenea, este posibil ca inculpatul să nu fi săvârşit fapta cu vinovăţia cerută de legea penală, dar vinovăţia sa să fie suficientă pentru a fundamenta o răspundere civilă, ştiut fiind că în domeniul raporturilor civile răspunderea pentru fapta proprie se angajează pentru cea mai mică culpă [art. 1357 alin. (2) din Codul civil].

12. Aşadar, întrucât nu se poate face o analogie între diferitele temeiuri ale achitării, nu se poate susţine că reglementarea diferită a situaţiei măsurilor asigurătorii în funcţie de aceste temeiuri ar constitui o discriminare.

13. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Legea fundamentală, se arată că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci este unul relativ, susceptibil de limitări; or, ingerinţa în dreptul de a dispune material şi juridic de bunurile supuse măsurilor asigurătorii este pe deplin constituţională, întrucât (i) este necesară pentru realizarea scopului propus (de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea lor de la urmărire), (ii) este proporţională cu acest scop, fiind esenţialmente temporară, (iii) se aplică nediscriminatoriu şi (iv) nu afectează însăşi existenţa dreptului de proprietate.

14. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că textul criticat, reglementând cu privire la menţinerea măsurilor asigurătorii care încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, reprezintă o garanţie a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită, menită să apere interesele părţii civile. O astfel de reglementare nu este de natură să aducă atingere egalităţii în drepturi şi substanţei dreptului de proprietate privată. În sensul celor de mai sus, este invocată Decizia nr. 690 din 20 octombrie 2015, fiind menţionată, totodată, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la principiul egalităţii în drepturi.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 397 alin. (5) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: (5) în cazul în care, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii se menţin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în fata instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

18. Art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, la care face trimitere art. 397 alin. (5) din Codul de procedură penală, are următorul conţinut: „În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.”

19. La rândul lor, art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f). 0 şi j) şi art. 486 alin. (2) au următorul cuprins:

- Art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), i) şi j) din Codul de procedură penală: „(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:

b) fapta nu este prevăzută de legea penală [...]; [...]

e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;

f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică: [...]

0 există autoritate de lucru judecat;

j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.”;

- Art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală: (2) în căzui în care instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi nu s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă. În această situaţie, hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în faţa instanţei civile”.

20. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma dispoziţiilor art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi art. 44 - Dreptul de proprietate privată.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, în caz de achitare a inculpatului, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă. Astfel, soluţionarea acţiunii civile depinde de aceea a acţiunii penale, iar, în situaţia în care procesul penal a luat sfârşit, singura cale rămasă persoanei vătămate, care s-a constituit parte civilă în procesul penal, este acţiunea exercitată în faţa instanţei civile [Decizia nr. 690 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 27 noiembrie 2015, paragraful 14].

22. În cazul în care nu există o faptă prevăzută de legea penală [art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi], instanţa penală nu este competentă să judece conflictul de drept adus în faţa sa, drept care legea a stabilit că acţiunea civilă nu poate fi soluţionată de instanţa penală, în acest fel s-a evitat stânjenirea activităţii instanţelor penale de sarcina de a soluţiona acţiunea civilă introdusă la aceste instanţe şi s-a asigurat soluţionarea la timp şi în mod corect a cauzelor penale aflate pe rolul lor [Decizia nr. 690 din 20 octombrie 2015, paragraful 15]. Prin aceeaşi decizie, paragraful 16, Curtea a mai reţinut tendinţa noului Cod de procedură penală de a acorda prioritate soluţionării, în cadrul procesului penal, a acţiunii penale şi de a lăsa nesoluţionată acţiunea civilă ori de a trimite acţiunea civilă la instanţa civilă, pentru soluţionare - art. 25 alin. (5) şi (6) şi art. 26 din Codul de procedură penală. Reglementând aceste dispoziţii legale, care sunt de natură să contribuie la soluţionarea cu celeritate a cauzelor penale, legiuitorul nu trebuie să neglijeze nici interesul legitim al părţilor civile de a obţine repararea într-un termen cât mai scurt a prejudiciilor produse prin infracţiuni. Curtea a mai Stabilit că, deşi instanţa penală care pronunţă o soluţie de achitare, întrucât fapta (cauzatoare de prejudicii) nu este prevăzuta de legea penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă, noul Cod de procedură penală reglementează suficiente garanţii pentru partea civilă din procesul penal care să înlesnească repararea, pe calea acţiunii exercitate în faţa instanţei civile, în mod just şi integral şi într-un termen rezonabil a pagubei cauzate prin fapta ilicită a inculpatului, astfel încât dreptul la un proces echitabil al acesteia să fie respectat (paragraful 18). În acest sens, Curtea a subliniat că o garanţie a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită o reprezintă dispoziţiile art. 397 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală, potrivit cărora, în cazul în care instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă în condiţiile art. 25 alin. (5), măsurile asigurătorii privind reparaţiile civile se menţin (paragraful 21).

23. Potrivit art. 27 alin. (2) din Codul de procedură penală, persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acţiune la instanţa civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în faţa instanţei civile. Dacă instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, va dispune menţinerea, în condiţiile textului legal criticat, a măsurilor asigurătorii luate, măsuri care sunt definite drept măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente, în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Potrivit prevederilor art. 249 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acelor bunuri care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune. Prin urmare, măsurile asigurătorii se iau pentru a garanta, după caz: executarea confiscării speciale sau confiscării extinse; executarea amenzii penale sau a cheltuielilor judiciare sau indemnizarea părţii civile pentru prejudiciul suferit prin săvârşirea infracţiunii.

24. Faptul că, în speţă, instanţa judecătorească a pronunţat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală - fapta nu este prevăzută de legea penală - nu înseamnă că, în realitate, nu a fost comisă o faptă, care poate fi ilicită, fără a viza, însă, sfera ilicitului penal. Astfel, este posibil ca fapta inculpatului să nu fie prevăzută de legea penală, dar să îmbrace totuşi forma unui ilicit civil, antrenând, astfel, o răspundere civilă delictuală. În această situaţie, dacă în cursul procesului penal a fost dispusă o măsură asigurătorie în condiţiile art. 249 şi următoarele din Codul de procedură penală, aceasta se menţine de drept în ipoteza art. 397 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală şi după pronunţarea hotărârii definitive de achitare, întrucât vizează garantarea reparării pagubei produse părţii civile în condiţiile în care instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă, iar pretenţiile civile vor fi soluţionate de instanţa civilă într-o acţiune ulterior introdusă. În consecinţă, putându-se promova o acţiune civilă, este firesc ca la finalul procesului penal să se ia măsurile necesare pentru garantarea reparării pagubei pentru care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în condiţiile în care aceasta din urmă are posibilitatea legală de a se adresa instanţei civile. Nu în ultimul rând, Curtea constată că, potrivit art. 397 alin. (5) teza a două din Codul de procedură penală, „aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

25. În aceste condiţii, inculpatul achitat şi aflat în ipoteza art. 397 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală nu este în aceeaşi situaţie juridică cu cel achitat pentru că fapta nu există [art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală], nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege [art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua], nu există probe că persoana a săvârşit infracţiunea [art. 16 alin. (1) lit. e)] sau există o cauză justificativă sau de neimputabilitate [art. 16 alin. (1) lit. d)] ori cu cea cu privire la care a încetat procesul penal pentru că fie a intervenit împăcarea sau a fost încheiat un acord de mediere [art. 16 alin. (1) lit. g) teza a două şi a treia], fie există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege [art. 16 alin. (1) lit. h)], întrucât, în aceste din urmă ipoteze, instanţa judecătorească are posibilitatea ca ea însăşi să soluţioneze acţiunea civilă fie prin admiterea ei, caz în care instanţa poate dispune luarea măsurilor asigurătorii privind reparaţiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior [art. 397 alin. (2)], fie prin respingerea ei, caz în care, în mod evident, nu se dispun asemenea măsuri sau se ridică cele deja dispuse. În schimb, în privinţa celorlalte temeiuri de achitare sau încetare a procesului penal [prevăzute de art. 25 alin. (5) cu corectivul adus în privinţa prescripţiei prin Decizia nr. 586 din 13 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.001 din 13 decembrie 2016], instanţa penală nu are competenţa de a soluţiona ea însăşi acţiunea civilă, competenţa revenind instanţei civile. Or, în vederea reparării unei eventuale pagube produse, care, astfel cum s-a arătat, poate subzista chiar în lipsa răspunderii penale, este firesc ca legiuitorul să reglementeze un caz de menţinere de drept a măsurii asigurătorii, măsură care, ulterior, în cadrul procesului civil, poate fi ridicată în condiţiile art. 956 - Ridicarea sechestrului asigurător din Codul de procedură civilă.

26. Având în vedere cele anterior expuse, nu se poate susţine că inculpatul faţă de care s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal şi lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile se află în aceeaşi situaţie juridică cu inculpatul faţă de care s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal şi a fost soluţionată acţiunea civilă sau cu cel faţă de care s-a dispus condamnarea şi, desigur, a fost soluţionată acţiunea civilă. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi.

27. Astfel, inculpatul faţă de care s-a dispus soluţia de achitare sau încetare a procesului penal pentru cazurile prevăzute la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală se află într-o situaţie juridică diferită de cel faţă de care instanţa penală este competentă se soluţioneze acţiunea civilă, tocmai pentru că acţiunea civilă a rămas nesoluţionată. Prin urmare, în această ipoteză se impunea reglementarea unui remediu procesual apt să garanteze repararea eventualului prejudiciu în condiţiile în care persoana vătămată formulează o acţiune în faţa instanţelor civile; în acest fel se asigură, din punct de vedere normativ, premisele necesare reparării pagubei cauzate prin fapta ilicită.

28. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, Curtea a reţinut că dreptul de proprietate este acel drept subiectiv civil care dă expresie aproprierii unui lucru, permiţând titularului acestuia să posede, să folosească şi să dispună de acel lucru, în putere proprie şi în interes propriu, însă în cadrul şi cu respectarea dispoziţiilor legale. Astfel, prin definiţie, în ceea ce priveşte conţinutul şi întinderea atributelor, dreptul de proprietate nu este neîngrădit, ci este configurat de dispoziţiile legii [Decizia nr. 492 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 22 ianuarie 2014]. Măsurile asigurătorii limitează plenitudinea dreptului de proprietate privată, mai exact atributul de dispoziţie asupra bunului supus măsurii. Prin urmare, Curtea urmează să reţină că, prin menţinerea acestor măsuri în condiţiile textului legal criticat, există o limitare adusă dreptului de proprietate privată, situaţie în care urmează a se evalua proporţionalitatea ingerinţei astfel reglementate (cu privire la „testul” de proporţionalitate, a se vedea Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, sau Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013). Astfel, Curtea constată că măsura criticată urmăreşte un scop legitim, şi anume garantarea reparării eventualei pagube suferite de persoana vătămată în sensul evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării, sustragerii lor de la urmărire şi risipirii averii debitorului. De asemenea, măsura asigurătorie dispusă este adecvată, fiind capabilă în sine să ducă la îndeplinirea scopului legitim urmărit, este necesari, fiind o atingere minimă adusă atributului de dispoziţie al dreptului de proprietate privată, statul dozându-şi în mod corespunzător intervenţia, chiar dacă măsura se menţine de drept, iar instanţa judecătorească nu are nicio putere proprie de apreciere în privinţa acesteia; de asemenea, măsura este proporţională, păstrând un just echilibru între interesele generale ale societăţii, şi anume reglementarea unui sistem normativ coerent de natură să garanteze executarea corespunzătoare a titlurilor executorii, şi să asigure un grad ridicat de certitudine juridică în faza a două a procesului civil (executarea hotărârilor judecătoreşti civile), şi interesele individuale, ale debitorului obligaţiei, având În vedere că măsura asigurătorie se menţine până la concurenţa valorii prejudiciului pretins, că ea încetează de drept dacă în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit definitivă nu se exercită acţiunea în faţa instanţei civile, precum şi că oricând pe parcursul judecării cauzei civile se poate solicita ridicarea măsurii sechestrului asigurător în condiţiile art. 956 din Codul de procedură civilă. Aşadar, limitarea adusă atributului de dispoziţie a dreptului de proprietate privată este proporţională cu scopul legitim urmărit şi, având în vedere cele expuse, Curtea constată că măsura asigurătorie dispusă în condiţiile art. 397 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală nu încalcă art. 44 din Constituţie.

29. De altfel, în sensul celor de mai sus, Curtea s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 184 din 21 martie 2017, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii.

30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihaela Vrabie în Dosarul nr. 19.654/245/2015 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 397 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 aprilie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Benke Károly

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 300

din 4 mai 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4), (7) şi (8) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4), (7) şi (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Anghel Lucian Ţompi în Dosarul nr. 1.282/176/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.408D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei Curţii în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 7 decembrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 1.282/176/2016, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ari. 374 alin. (4), (7) şi (8) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Anghel  Lucian Ţompi în soluţionarea apelului formulat împotriva Sentinţei penale nr. 426 din 26 august 2016 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în Dosarul nr. 1.282/176/2016.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că normele procesual penale criticate aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la apărare, întrucât instanţei nu-i este permis să readministreze probele din cursul urmăririi penale şi nici să administreze probe noi pentru justa soluţionare a cauzei

6. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine, în motivarea opiniei sale, că doar acele probe care au fost administrate în cursul urmăririi penale şi nu au fost contestate de către părţi urmează să nu mai fie readministrate în cursul cercetării judecătoreşti. Dar, contrar opiniei autorului excepţiei, şi aceste probe sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor. Arată, de asemenea, că art. 374 din Codul de procedură penală permite judecătorului să administreze, din oficiu, atât probele la care se referă alin. (7), precum şi orice alte probe pe care le apreciază a fi necesare pentru aflarea adevărului. Revine judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei să aprecieze, de la caz la caz, care dintre probe trebuie să fie administrate. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 245 din 7 aprilie 2015, nr. 342 din 7 mai 2015, nr. 486 din 23 iunie 2015 şi nr. 565 din 12 iulie 2016.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că, faţă de criticile invocate de autor, în prezenta speţă sunt aplicabile considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 975 din 22 noiembrie 2012. Totodată, arată că instanţa de control constituţional s-a mai pronunţat cu privire la dispoziţiile art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin, (10) din Codul de procedură penală prin deciziile nr. 484 din 23 iunie 2015 şi nr. 726 din 29 octombrie 2015.

9. Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere în dosarele Curţii Constituţionale nr. 743D/2015, nr. 1.210D/2015 şi nr. 1.528D/2015, acesta fiind reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 726 din 29 octombrie 2015 şi nr. 107 din 25 februarie 2016, în sensul că prevederile criticate sunt constituţionale. Precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 374 alin. (4), (7) şi (8) din Codul de procedură penală. Dispoziţiile art. 374 alin. (4) şi (7) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Textele de lege criticate au următorul conţinut: (4) în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere Inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10); [...] (7) Probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi sau de către persoana vătămată nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului şi sunt avute în vedere de instanţă la deliberare; (8) Probele prevăzute la alin. (7) pot fi administrate din oficiu de către instanţă, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.”

13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi alin. (3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că aceasta a mai fost examinată prin deciziile nr. 250 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015; nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015; nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 887 din 26 noiembrie 2015; nr. 253 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 14 iulie 2016; nr. 275 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 22 iulie 2016; nr. 750 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017 şi nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, prin care s-a constatat constituţionalitatea acestor norme procesual penale în raport cu criticile formulate. În considerentele deciziilor precitate, Curtea a reţinut că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispoziţiile art. 3201 din vechiul Cod de procedură penală - introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, cu titlu de derogare de la dreptul comun şi presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului. Curtea a statuat, totodată, că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti, aşa cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Curtea a reţinut, de asemenea, că, indiferent de faptul că recunoaşterea învinuirii este totală sau parţială, ceea ce prevalează este existenţa unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaştere a învinuirii, chiar şi integrală, este determinantă pentru a seda eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa.

15. Totodată, Curtea a reţinut că textul criticat nu contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, referitoare la dreptul la un proces echitabil, şi nici celor ale art. 126 alin. (1) din Constituţie, susţinerea că vinovăţia inculpatului este stabilită pe baza rechizitoriului şi depinde de felul în care acesta este redactat, şi nu pe baza probelor, fiind neîntemeiată. Curtea a reţinut că, dacă există dubii cu privire la vinovăţia inculpatului, în temeiul art. 375 alin. (3) din Codul de procedură penală, instanţa poate respinge cererea acestuia de a fi judecat în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală şi poate proceda conform dispoziţiilor art. 374 alin. (5)-(10) din Codul de procedură penală. Totodată, art. 377 din Codul de procedură penală referitor la cercetarea judecătorească în cazul recunoaşterii învinuirii prevede, la alin. (4), că dacă instanţa constată, din oficiu, la cererea procurorului sau a părţilor, că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare trebuie schimbată, este obligată să pună în discuţie noua încadrare, iar, la alin. (5), că dacă pentru stabilirea încadrării juridice, precum şi dacă, după schimbarea încadrării juridice, este necesară administrarea altor probe, instanţa, luând concluziile procurorului şi ale părţilor, dispune efectuarea cercetării judecătoreşti, dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător. Toate aceste aspecte procesuale sunt garanţii ale asigurării dreptului la un proces echitabil, precum şi ale respectării prezumţiei de nevinovăţie, în procedura judecării cauzelor în cazul recunoaşterii învinuirii, garanţii care obligă instanţa de judecată, ca în căzui aplicării acestei proceduri să asigure existenţa corespondenţei faptelor reţinute prin rechizitoriu cu cele săvârşite de inculpat, a vinovăţiei acestuia şi a caracterului liber şi sincer al solicitării formulate de către el conform art. 374 alin, (4) din Codul de procedură penală, asigurând, în acelaşi timp, exercitarea de către instanţa de judecată implicată în soluţionarea cauzei a rolului său constituţional, prevăzut la art. i 26 alin. (1) din Legea fundamentală.

16. Curtea a constatat, totodată, că textul criticat nu contravine prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, procedura de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii oferind toate garanţiile necesare exercitării de către inculpat a dreptului la apărare. În exercitarea acestui drept, conform normelor procedurale mai sus invocate, inculpatul poate opta între procedura obişnuită şi cea prevăzută de lege în cazul recunoaşterii învinuirii şi poate propune probe cu înscrisuri, conform art. 375 alin. (2) din Codul de procedură penală. Dacă inculpatul apreciază că urmărirea penală a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor legale sau că faptele reţinute în sarcina sa ori probele administrate în scopul demonstrării vinovăţiei sale nu corespund realităţii, acesta poate opta pentru judecarea cauzei conform procedurii penale obişnuite, în cadrul căreia poate pune în discuţie aspectele neclare, echivoce sau neconforme cu realitatea din cuprinsul rechizitoriului, exercitându-şi în mod efectiv dreptul la apărare. De asemenea, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 374 alin, (4) din Codul de procedură penală vizează faza de judecată, momentul aplicării lor fiind aşadar ulterior procedurii camerei preliminare, în care inculpatul a putut invoca excepţii referitoare la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

17. De asemenea, Curtea a reţinut că soluţionarea cauzelor penale, chiar şi prin aplicarea dispoziţiilor ce reglementează procedura în cazul recunoaşterii învinuirii, au la bază principiul aflării adevărului, prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală. Potrivit acestuia, instanţa de judecată este obligată să verifice faptele reţinute în cuprinsul actului de sesizare în sarcina inculpatului şi probele administrate în cursul urmăririi penale. De altfel, o interpretare contrară ar da posibilitatea condamnării unei persoane nevinovate, care, din raţiuni exterioare ideii de înfăptuire a justiţiei, a recunoscut fapte pe care nu le-a comis (Decizia nr. 250 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015).

18. Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 374 alin. (4) coroborat cu art. 375 alin. (2) şi art. 377 din Codul de procedură penală, în cursul cercetării judecătoreşti simplificate, pot fi administrate în suplimentarea probatoriului administrat în faza de urmărire penală probe cu înscrisuri. S-a relevat faptul că, dacă până în prezent în procedura simplificată de judecată puteau fi administrate doar înscrisuri în circumstanţiere, potrivit actualei reglementări, pot fi administrate atât înscrisuri în circumstanţiere, cât şi pentru soluţionarea acţiunilor penală şi civilă, prin urmare, acestea pot fi atât în favoarea, cât şi în defavoarea inculpatului.

19. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) şi (8) din Codul de procedură penală, Curtea a pronunţat deciziile nr. 245 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 30 iunie 2015; nr. 342 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 3 iunie 2015; nr. 486 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 septembrie 2015; nr. 334 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 19 august 2016 şi nr. 565 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 7 septembrie 2016, în care a constatat că normele procesual penale criticate dispun cu privire la imposibilitatea readministrării ope legis în cursul cercetării judecătoreşti a probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar care nu au fost contestate. Curtea a reţinut că autorul excepţiei a criticat aceste prevederi, deoarece probele în discuţie nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. Din această perspectivă, legiuitorul a impus o singură condiţie cu privire la soluţia legislativă aleasă, respectiv absenţa unei manifestări univoce de voinţă a părţii interesate sau a persoanei vătămate de a contesta probele administrate în cursul urmăririi penale. Faptul că instanţa de judecată, nereadministrând probele în condiţiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, va ţine seama de ele la judecarea cauzei nu poate fi apreciat ca afectând dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil al inculpatului, întrucât, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege, fiind apreciate de organele judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Totodată, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obţinute în faza instrucţiei penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat (Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunţată în Cauza Saidi împotriva Franţei, paragrafele 43 şi 44, şi Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 şi 54) De aceea, utilizarea unei probe aşa cum a fost administrată în faza de urmărire penală nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să o conteste.

20. Prin urmare, Curtea a reţinut că nu se poate susţine că prin dispoziţiile legale criticate este încălcat dreptul la un proces echitabil, câtă vreme acuzatul, deşi a avut posibilitatea, nu a contestat temeinicia acestor probe. A porni de la premisa administrării părtinitoare a probelor, complinită de nepăsarea acuzatului, nu atrage neconstituţionalitatea unui text, deoarece obiectul acţiunii penale constă în tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, în cadrul unui proces guvernat de principiul aflării adevărului. De altfel, soluţionarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanţa de judecată în faţa acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, în procesul penal, cerinţa ca elementele de probă să fie produse întotdeauna în faţa persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situaţii particulare, de excepţie, cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată şi suficientă de a contesta proba şi de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 27 martie 2014, pronunţată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153).

21. Totodată, prin aceleaşi decizii, anterior citate, Curtea a constatat că, întrucât legalitatea şi temeinicia sunt însuşiri fundamentale ale oricărei probe, care, prin elementele de fapt conţinute, serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei, contribuind la aflarea adevărului în procesul penal, s-ar putea pune în discuţie afectarea dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil dacă, în pofida faptului că părţile sau persoana vătămată nu au avut posibilitatea contestării lor în faţa unui judecător anterior cercetării judecătoreşti, probele nu sunt readministrate. Or, dimpotrivă, din perspectiva legalităţii administrării probelor, Curtea a statuat că aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu art. 342 din Codul de procedură penală, în faţa judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit art. 346 alin. (4) din acelaşi act normativ, va exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. Prin urmare, odată validată legalitatea lor în cadrul procedurii de cameră preliminară, este evident că în faţa judecătorului da fond pot fi puse în discuţie numai aspecte ce ţin de temeinicie referitoare la împrejurări de fapt ce reies din proba contestată şi care, raportate la acuzaţia concretă pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată, prezintă relevanţă.

22. Analizând, prin deciziile mai sus menţionate, conţinutul normativ al dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că acestea dispun cu privire la nereadministrarea probelor necontestate şi nicidecum cu privire la imposibilitatea contestării lor. Aşa fiind, nimic nu opreşte partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei - În faza de judecată, imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului - cerând astfel readministrarea/refacerea lor de către instanţa de judecată în condiţii de publicitate, nemijlocire şi contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. În acest sens, Curtea a reţinut că, potrivit art. 374 alin. (5) din Codul de procedură penală, „preşedintele întreabă procurorul, părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe”, părţile şi persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate şi să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost administrate sau nu în faza de urmărire penală. În sfârşit, Curtea a observat că legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi, întrucât, potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanţă dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Faptul că această posibilitate este atributul exclusiv al instanţei de judecată nu este de natură a afecta în vreun fel dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil, pentru că, potrivit art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală, „instanţa de judecată soluţionează cauza dedusă judecăţii cu garantarea respectării drepturilor subiecţilor procesuali şi asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului cu respectarea deplină a legii”.

23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4), (7) şi (8) din Codul de procedură penală pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Anghel Lucian Ţompi în Dosarul nr. 1.282/176/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 374 alin. (4), (7) şi (8) din Codul de procedură penală, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 4 mai 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru modificarea pct. III. subpct. 2 lit. a) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 267/2016 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat în anul şcolar/universitar 2016-2017

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - În anexa la Hotărârea Guvernului nr. 267/2016 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat în anul şcolar/universitar 2016-2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 15 aprilie 2016, la punctul III subpunctul 2, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

2. Învăţământ liceal

„a) Numărul de locuri pentru clasa a IX-a, învăţământ cu frecvenţă zi - 176.038*1)”

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul apărării naţionale,

Adrian Ţuţuianu

Ministrul educaţiei naţionale,

Liviu-Marian Pop

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 6 iulie 2017.

Nr. 487.

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind desemnarea doamnei Doina Işfănoni în funcţia de membru în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român

 

Având în vedere prevederile art. 6 alin. (2) şi (6) din Legea nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Doina Işfănoni se desemnează în funcţia de membru în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român pentru un mandat de 4 ani.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

p. Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 12 iulie 2017.

Nr. 537.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Adrian-Daniel Găvruţa a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

 

Având în vedere propunerea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale formulată prin Adresa nr. 3.835 din 10 iulie 2017, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/12.430/M.B. din 10 iulie 2017, precum şi Avizul favorabil nr. 40.850/2017 al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Adrian-Daniel Găvruţa a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b), art. 89 alin. (21) şi al art. 92 alin. (11j din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Adrian-Daniel Găvruţa exercită, cu caracter temporar, prin detaşare, funcţia publică vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

p. Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 12 iulie 2017.

Nr. 538.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind eliberarea domnului Cristian Vasile Bitea din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici

 

Având în vedere propunerea viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.000/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Cristian Vasile Bitea se eliberează din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

p. Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti. 13 iulie 2017.

Nr. 539.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Moisiu Leonid-Augustin în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici

 

Având în vedere propunerea viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.000/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Moisiu Leonid-Augustin se numeşte în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

p. Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 13 iulie 2017.

Nr. 540.

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora

 

Văzând Referatul de aprobare nr. FB 6.616 din 6.07.2017 al Direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale, din cadrul Ministerului Sănătăţii,

având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 şi 179 bis din 13 martie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

- După poziţia 5700 se introduc două noi poziţii, poziţiile nr. 5701 şi 5702, cu următorul cuprins:

 

Nr. crt.

cod_cim

Obs.

Denumire produs

formă

Concentraţie

Firmă/ţară

DCI

Ambalaj

grupa ATC

Statut_frm

Statut_anm

Preţ producător

(tei)

Preţ ridicata maximal fără TVA (lei)

Preţ

amănuntul maximal cu TVA(LEI)

stare

Observaţii

valabilitate preţ

„5701

W52667001

 

TAM0XIFEN SOPHARMA

10 mg

COMPR.

10 mg

CN UNIFARM – S.A. - R0MÂNIA

TAMOXIFENUM

Cutie cu 30 comprimate (4 ani)

L02BA01

MI

 

5.38

6.13

8.29

N

Cant. 80.000 cutii

Preţurile sunt valabile până la data de 22 martie 2018.

5702

W82137001

 

VESANOID

10 mg

CAPS. MOI

10 mg

CN UNIFARM - S.A. - R0MÂNIA

TRETINOINUM

Cutie x flacon x 100 capsule moi

L01XX14

MI

 

1014.30

1044.30

1176.44

N

Cant. 700 cutii

Preţurile sunt valabile până la data de 29 martie 2018.

 

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Florian-Dorel Bodog

 

Bucureşti, 11 iulie 2017.

Nr. 769.

 

ACTE ALE CAMEREI AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMÂNIA

 

CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMÂNIA

 

HOTĂRÂRE

privind stabilirea unor derogări de la Normele privind revizuirea calităţii activităţii de audit financiar şi a altor activităţi desfăşurate de auditorii financiari, aprobate prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 18/2016

 

Având în vedere că prin art. 5 teza întâi din Decizia Consiliului Concurenţei nr. 91/2016*) privind constatarea încălcării art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei, republicată, şi a art. 101 alin. (1) lit. a) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene de către Camera Auditorilor Financiari din România, comunicată la data de 6.04.2017, Consiliul Concurenţei a ordonat Camerei Auditorilor Financiari din România („Camera” sau „CAFR”), în temeiul art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare („Legea nr. 21/1996”), să înceteze practica anticoncurenţială, astfel cum a fost constatată, în legătură cu verificarea de către CAFR - prin Departamentul monitorizare, control şi competenţă profesională („DMCCP”) - a nivelului onorariilor practicate de auditorii financiari, membri ai Camerei, prin raportare la dimensionarea bugetului minim de timp pe care membrii Camerei trebuie să îl aloce unei misiuni de audit financiar, respectiv în cadrul procedurilor convenite, întrucât, prin art. 5 teza a două din Decizia nr. 91/2016, Consiliul Concurenţei a impus Camerei, în temeiul art. 46 alin. (1) lit. e) din Legea concurenţei nr. 21/1996, măsuri de modificare a normelor CAFR şi transmiterea proiectelor de modificare Consiliului Concurenţei până la data 6.10.2017, în vederea verificării conformităţii cu regulile de concurenţă,

în scopul evitării consecinţelor negative ale oricărei posibile neîndepliniri de către CAFR a unei obligaţii, condiţii sau măsuri impuse prin Decizia Consiliului Concurenţei nr. 91/2016, care constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul anterior sancţionării unei astfel de fapte, conform art. 55 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 21/1996 şi calificării CAFR de către Consiliul Concurenţei ca fiind o asociaţie de întreprinderi,

pentru asigurarea respectării caracterului obligatoriu şi executoriu al ordinului dat de autoritatea naţională de concurenţă prin art. 5 teza întâi din Decizia nr. 91/2016 până la clarificarea acţiunilor care urmează a fi întreprinse şi în contextul sesizării de către Cameră a instanţei de contencios administrativ, în temeiul:

- art. 6 alin. (3), art. 5 alin. (3) lit. e) şi alin. (5) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

- art. 15 alin. (1) lit. f) şi alin. (3), art. 57 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011;

- art. 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi supravegherea în interes public a profesiei contabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 51/2015 privind modalitatea de adoptare a hotărârilor Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România; şi

- Procesului-verbal nr. 4.691 din data de 3.07.2017 privind votul valabil exprimat de către membrii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România,

Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România adoptă prezenta hotărâre.

Art. I. - Pentru procedurile de inspecţie/revizuire pentru asigurarea calităţii efectuate de DMCCP în trimestrele II şi III din anul 2017 asupra misiunilor încheiate până la data de 31.12.2016, se stabilesc următoarele derogări de la Normele privind revizuirea calităţii activităţii de audit financiar şi a altor activităţi desfăşurate de auditorii financiari, aprobate prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 şi nr. 538 bis din 18 iulie 2016 (Normele DMCCP sau HCAFR nr. 18/2016):

1. Prin derogare de la prevederile art. 29 alin. (1) lit. d) din HCAFR nr. 18/2016, pentru revizuirile derulate în trimestrele II şi III ale anului 2017, nota de inspecţie nu cuprinde identificarea onorariilor aferente contractelor în baza cărora s-au desfăşurat misiunile selectate pentru revizuirea calităţii.

2. Prin derogare de la prevederile art. 20 alin. (4) din Normele DMCCP, ale pct. 1 din anexa nr. 1 la norme - Obiectivele de revizuire a calităţii activităţii de audit financiar şi a altor activităţi desfăşurate de auditorii financiari şi ale anexei nr. 1 la Obiective, în cazul revizuirii pentru asigurarea calităţii activităţii de audit financiar/audit statutar, efectuată în cadrul inspecţiilor derulate de DMCCP în trimestrele II şi III ale anului 2017:

a) nu se selectează şi nu se verifică modul de respectare de către auditorul inspectat a obiectivului prevăzut la cap. I secţiunea B pct. 8 din anexa nr. 1 la Obiective, cu următorul conţinut: „Conţine scrisoarea misiunii referiri privind bazele de la care pleacă calcularea onorariului sau orice aranjamente legate de facturare? (ISA210 «Convenirea asupra termenilor misiunilor de audit» A23)”;

b) nu se selectează şi nu se verifică modul de respectare de către auditorul inspectat a obiectivelor prevăzute la cap. VI secţiunea B pct. 44 lit. f) şi g) din anexa nr. 1 la Obiective;

c) se suspendă aplicarea prevederilor pct. 44 partea introductivă şi lit. c)-e) de la cap. VI secţiunea B din anexa nr. 1 la Obiective; pe perioada suspendării se aplică următoarele prevederi: „Auditorul financiar a documentat modul de planificare a misiunii de audit financiar? Procedurile analitice pentru revizuirea acestui aspect constau în: [...] c) selectarea de către auditorul financiar a echipei de auditori corespunzători misiunii; d) documentarea bugetului de timp al misiunii; e) modul de alocare a bugetului de timp membrilor echipei de audit”.

3. Prin derogare de la prevederile art. 20 alin. (4) din Normele DMCCP şi de la anexa nr. 7.1 la Obiective, în cazul revizuirii pentru asigurarea calităţii misiunilor de auditare a fondurilor finanţate de UE şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori (ISRS 4400), efectuată în cadrul inspecţiilor derulate de DMCCP în trimestrele II şi III ale anului 2017:

a) nu se selectează şi nu se verifică modul de respectare de către auditorul inspectat a obiectivului prevăzut la cap. I secţiunea B pct. 4 din anexa nr. 7.1 la Obiective, cu următorul conţinut: „Scrisoarea misiunii şi/sau contractul de prestări servicii conţin referiri cu privire la onorariul aferent misiunii conform recomandărilor ISRS 4400 şi ISA 210 «termenii misiunii»?”;

b) nu se selectează şi nu se verifică modul de respectare de către auditorul inspectat a obiectivului prevăzut la cap. VI secţiunea A pct. 6, cu următorul conţinut: „A documentat auditorul financiar modul de respectare a prevederilor Normelor CAFR pentru stabilirea numărului mediu minim de ore pentru finalizarea unei misiuni pe bază de proceduri convenite?”;

c) nu se selectează şi nu se verifică modul de respectare de către auditorul inspectat a obiectivului prevăzut la cap. VI secţiunea A pct. 9, cu următorul conţinut: „Auditorul financiar a documentat fundamentarea onorariului licitat, ţinând cont de cerinţele prezentate la pct. 6-8 şi stabilirea procentului pe care onorariul oferit îl deţine faţă de suma bugetată?”;

d) nu se selectează şi nu se verifică modul de respectare de către auditorul inspectat a obiectivului prevăzut la cap. VI secţiunea A pct. 10, cu următorul conţinut: „A documentat auditorul financiar aspectele relevante în cazul oferirii unor onorarii care diferă semnificativ de sumele alocate de autoritatea contractantă pentru realizarea misiunii, care au fost înscrise în bugetul Proiectului? Aceste aspecte se referă la: a) precizările şi detaliile furnizate în scris, cu privire la ofertă, la cererea autorităţii contractante, conform art. 202 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 în cazul unui preţ oferit, aparent neobişnuit de scăzut (mai mic decât 85% din valoarea estimată a contractului); b) identificarea ameninţărilor generate de interesul propriu la adresa competenţei profesionale şi a atenţiei cuvenite, generate, dacă onorariul perceput este atât de mic încât ar putea fi dificil să se realizeze misiunea în conformitate cu standardele tehnice şi profesionale aplicabile; c) evaluarea importanţei ameninţării generate de practicarea unui onorariu foarte mic în funcţie de factorii prevăzuţi de secţiunea 240 din Codul etic al profesioniştilor contabili, respectiv: natura misiunii; limitele valorilor posibile ale onorariului; baza pentru determinarea onorariului; dacă rezultatul tranzacţiei va fi revizuit de o terţă parte independentă; d) documentarea aplicării măsurilor de protecţie pentru eliminarea sau reducerea ameninţării la un nivel acceptabil, recomandate de Codul etic.”

4. Prin derogare de la prevederile art. 27 alin. (3) din Normele DMCCP şi de la anexa nr. 2 la Normele DMCCP, notele de inspecţie întocmite de DMCCP în cadrul procedurilor de revizuire pentru asigurarea calităţii din trimestrele II şi III ale anului 2017 se vor întocmi după cum urmează:

a) La descrierea documentelor de lucru aferente misiunilor selectate de echipa de inspecţie pentru cuprinderea în revizuirea pentru asigurarea calităţii, paragraful 7 din nota de inspecţie nu cuprinde sintagma „reprezentând ...% din volumul valoric al activităţii desfăşurate de auditorul financiar în perioada verificată”, aplicându-se următoarea sintagmă: „cuprinzând un număr reprezentativ de dosare de audit aferente misiunilor derulate, care să permită echipei de inspecţie formularea unor concluzii temeinice asupra caracterului adecvat al sistemului propriu de control al calităţii, conformităţii dosarelor de audit cu acesta şi asupra modului de respectare a standardelor profesionale aplicabile şi a altor reglementări emise de Cameră”.

b) în cuprinsul celui de-al doilea tabel din nota de inspecţie nu se evidenţiază coloana denumită „Valoare (lei)” şi nici rândurile intitulate „Total inspectat:”, „Valoarea contractelor” şi „Procentaj din total venituri (%)”.

c) La capitolul VI, secţiunea a) din Nota de inspecţie nu se prezintă pct. 6.4, iar pct. 6.5 se renumerotează în mod corespunzător.

d) în tabelul din anexa nr. 1 la Nota de inspecţie, la coloana intitulată „Audit financiar” şi rândul VI se va indica raportul număr proceduri selectate/total proceduri ca fiind 25/50.

e) în tabelul din anexa nr. 1 la Nota de inspecţie, la coloana intitulată „Proceduri convenite” şi rândul VI se va indica raportul număr proceduri selectate/total proceduri ca fiind 12/21.

Art. II. - Prin derogare de la prevederile art. 14 din HCAFR nr. 18/2016, DMCCP poate efectua revizuirea calităţii activităţii desfăşurate de auditorii financiari cuprinşi în Programul de inspecţie aferent trimestrului II al anului 2017 până la data de 31.10.2017.

Art. III. - Departamentul monitorizare, control şi competenţă profesională va duce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri.

Art. IV. - Prezenta hotărâre se transmite spre aprobare Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile.

Art. V. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România,

Gabriel Radu

 

Bucureşti, 3 iulie 2017.

Nr. 55.


*) Decizia Consiliului Concurenţei nr. 91/2016 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMÂNIA

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea remiterii scrisorii de garanţie bancară contractate la ING BANK, în favoarea Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale Sector 5

 

Având în vedere prevederile:

- art. 6 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011;

- art. 7 şi 8 din Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 51/2015, privind modalitatea de adoptare a hotărârilor Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România,

Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în şedinţa din data de 11 mai 2017, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă remiterea scrisorii de garanţie bancară contractate la ING BANK, în limita de 2,000,000 RON, utilizabilă în RON, ce urmează a fi garantată 100% cu depozit colateral constituit pe conturile Camerei Auditorilor Financiari din România, deschise la ING BANK, în valuta de emitere a scrisorii în favoarea Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 5, Bucureşti („D.I.T.L. S5”).

Art. 2. - Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 433/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, Camera este angajată din punct de vedere legal prin semnătura preşedintelui.

Art. 3. - Departamentul economico-financiar va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România,

Gabriel Radu

 

 

Bucureşti, 12 iulie 2017.

Nr. 57.

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.