MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 562/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 562         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 14 iulie 2017

 

SUMAR

 

DECRETE

 

630. - Decret privind acordarea Drapelului de luptă Brigăzii 76 cercetare, supraveghere şi recunoaştere

 

631. - Decret privind acordarea Drapelului de luptă Grupului 1 cercetare şi supraveghere prin radiolocaţie şi avertizare timpurie

 

632. - Decret privind acordarea Drapelului de luptă Grupului 2 cercetare şi supraveghere prin radiolocaţie şi avertizare timpurie

 

633. - Decret privind acordarea Drapelului de luptă Grupului 3 cercetare şi supraveghere prin radiolocaţie şi avertizare timpurie

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 267 din 27 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în integralitatea sa, şi, în special, a celor ale art. 39 din acest act normativ

 

Decizia nr. 314 din 9 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

 

Decizia nr. 355 din 11 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 718 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 483 alin. (2) ultima teză din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 425 din 15 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

1. - Ordonanţă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

544. - Decizie pentru stabilirea unor atribuţii la nivelul conducerii Secretariatului General al Guvernului

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind acordarea Drapelului de luptă Brigăzii 76 cercetare, supraveghere şi recunoaştere

 

În temeiul prevederilor art. 92 şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 1 din Legea nr. 34/1995 privind acordarea drapelului de luptă marilor unităţi şi unităţilor militare,

având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se acordă Drapelul de luptă Brigăzii 76 cercetare, supraveghere şi recunoaştere.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 13 iulie 2017.

Nr. 630.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind acordarea Drapelului de luptă Grupului 1 cercetare şi supraveghere prin radiolocaţie şi avertizare timpurie

 

În temeiul prevederilor ari. 92 şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 1 din Legea nr. 34/1995 privind acordarea drapelului de lupta marilor unităţi şi unităţilor militare,

având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se acordă Drapelul de luptă Grupului 1 cercetare şi supraveghere prin radiolocaţie şi avertizare timpurie.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 13 iulie 2017.

Nr. 631.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind acordarea Drapelului de luptă Grupului 2 cercetare şi supraveghere prin radiolocaţie şi avertizare timpurie

 

În temeiul prevederilor art. 92 şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 1 din Legea nr. 34/1995 privind acordarea drapelului de luptă marilor unităţi şi unităţilor militare,

având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se acordă Drapelul de luptă Grupului 2 cercetare şi supraveghere prin radiolocaţie şi avertizare timpurie.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 13 iulie 2017.

Nr. 632.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind acordarea Drapelului de luptă Grupului 3 cercetare şi supraveghere prin radiolocaţie şi avertizare timpurie

 

În temeiul prevederilor art. 92 şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 1 din Legea nr. 34/1995 privind acordarea drapelului de luptă marilor unităţi şi unităţilor militare,

având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se acordă Drapelul de luptă Grupului 3 cercetare şi supraveghere prin radiolocaţie şi avertizare timpurie.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 13 iulie 2017.

Nr. 633.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 267

din 27 aprilie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în integralitatea sa, şi, în special, a celor ale art. 39 din acest act normativ

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în integralitatea sa, şi, în special, a celor ale art. 39 din acest act normativ, excepţie ridicată de Adrian Gheorghe Tabora în Dosarul nr. 1.374/111 /2015/A2* al Tribunalului Bihor - Secţia I civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.080D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă, personal, autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia şi reiterează, în esenţă, cele reţinute în cuprinsul notelor scrise prin care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. În acest sens, depune la dosar concluzii scrise.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere că atât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în ansamblu său, cât şi prevederile art. 39 ale acestui act normativ au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. În acest sens, menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 792 din 17 noiembrie 2015 şi Decizia nr. 221 din 12 aprilie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 17 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.374/111/2015/A2*, Tribunalul Bihor - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în Integralitatea sa, şi, în special, a celor ale art. 39 din acest act normativ. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Adrian Gheorghe Tabora, cu ocazia soluţionării unei contestaţii în anulare formulate împotriva încheierii civile din 3 decembrie 2015, prin care s-a respins cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 sunt neconstituţionale, din punct de vedere extrinsec, deoarece instituie norme de natura legilor organice prin care, excedând scopului urmărit de stabilirea şi colectarea taxelor de timbru judiciar la bugetul public, au fost aduse modificări substanţiale ce ţin de procedura de judecată, respectiv, norme ce ţin de organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti. Totodată, apreciază că prevederile art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 instituie norme de natura legii organice în judecarea cererilor de reexaminare a modului de stabilire a taxelor judiciare, care derogă de la Codul de procedură civilă şi care, nefiind adoptate cu procedura prevăzută de art. 76 alin. (1) din Constituţie, adică cu votul majorităţii fiecărei camere, contravin art. 115 alin. (6) din Constituţie.

7. Referitor la criticile de natură intrinsecă formulate, autorul excepţiei susţine că prevederile art. 39 sunt neconstituţionale în măsura în care reglementează judecarea unor cereri prealabile accesului la justiţie, fără citarea legală a părţii interesate şi fără garantarea dreptului justiţiabilului la un recurs efectiv, fiind îngrădit, astfel, atât accesul liber la justiţie, cât şi dreptul la un proces echitabil. Apreciază că art. 39 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 este neconstituţional şi prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, coroborat cu prevederile Legii nr. 24/2000, întrucât nu se arată clar, precis şi fără echivoc modul de finalizare a soluţionării cererii de reexaminare, prevăzută de art. 39 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă.

8. În fine, apreciază că art. 39 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 contravine dispoziţiilor art. 44 din Legea fundamentală, întrucât, în cuprinsul acestui text nu se menţionează faptul că la restituirea totală ori proporţională cu reducerea sumei contestate, justiţiabilul nu este despăgubit pentru această taxă, nedatorată de fapt, cu dobânda legală corespunzătoare timpului cât suma respectivă a fost gestionată de către Trezoreria Statului, în mod nejustificat.

9. Tribunalul Bihor - Secţia I civilă apreciază că reglementarea unei cereri de reexaminare împotriva măsurii de stabilire a taxei de timbru, în condiţiile art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, nu contravine Constituţiei României, în opinia instanţei de judecată, însă, instanţa de contencios constituţional trebuie să verifice în ce măsură imposibilitatea atacării încheierii de reexaminare a taxei de timbru, pe calea unei contestaţii în anulare, nu reprezintă o încălcare a accesului la justiţie, în condiţiile în care această soluţie a instanţei de fond, pronunţată de un alt complet, nu mai poate fi atacată în căile de atac.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 42 din 27 ianuarie 2005, Decizia nr. 164 din 22 martie 2005 sau Decizia nr. 792 din 17 noiembrie 2015.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, notele scrise depuse la dosar, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2j, ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în integralitatea sa, şi, în special, cele ale art. 39 din acest act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit art. 39, (1) împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

(2) Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă. Dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă rămân aplicabile în ceea ce priveşte complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanţa va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată. În condiţiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, numai după soluţionarea cererii de reexaminare.

(3) în cazul admiterii integrale sau parţiale a cererii de reexaminare, instanţa va dispune restituirea taxei de timbru total ori, după caz, proporţional cu reducerea sumei contestate.

(4) cazul taxelor datorate pentru cereri adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionarea cererii de reexaminare este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. “

15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, În integralitatea sa, precum şi cele ale art. 39 din acest act normativ sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) coroborat cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 73 alin. (3) lit. I) şi t) referitor la categoriile de legi, art. 74 alin. (3) şi (5) cu privire la iniţiativa legislativă, art. 75 referitor la sesizarea Camerelor, art. 76 alin. (1) privind adoptarea legilor şi a hotărârilor, art. 115 alin. (5) şi (6) privind delegarea legislativă, precum şi celor ale art. 126 alin. (2) referitor la instanţele judecătoreşti.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, atât în integralitatea sa, cât şi pe articole. În acest sens, referitor la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în ansamblul său, Curtea s-a mai pronunţat, spre exemplu, prin Decizia nr. 118 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 13 mai 2014, Decizia nr. 245 din 29 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 30 mai 2014, Decizia nr. 523 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 12 august 2015, sau Decizia nr. 402 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 7 iulie 2015, iar în ceea ce priveşte art. 39 alin. (2) din acest act normativ, Curtea s-a pronunţat, de asemenea, prin Decizia nr. 471 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014, Decizia nr. 696 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 27 noiembrie 2015 şi Decizia nr. 11 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 aprilie 2017, decizii prin care a statuat în sensul constituţionalităţii prevederilor criticate ale acestui act normativ.

17. Referitor la criticile de natură extrinsecă formulate, în jurisprudenţa sa, exemplu fiind Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, Curtea a statuat că dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 115 alin. (5) condiţionează intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă de îndeplinirea cumulativă a două cerinţe: depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la camera competentă să fie sesizată şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dispoziţiile constituţionale sunt transpuse la nivel legal de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia „Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiţia depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară”. Depunerea ordonanţei de urgenţă spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată drept condiţie necesară intrării în vigoare a actului normativ nu reprezintă altceva decât o obligaţie ce incumbă emitentului, respectiv Guvernului, în calitate de legiuitor delegat.

18. De asemenea, referitor la criticile potrivit cărora prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 au fost aduse modificări substanţiale ce ţin de procedura de judecată, respectiv, de organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, prin Decizia nr. 752 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 6 februarie 2015, spre exemplu, Curtea a reţinut că, în Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, legiuitorul delegat a subliniat că modificarea cadrului legal de desfăşurare a procesului civil prin adoptarea Codului de procedură civilă, precum şi punerea în aplicare a noilor instituţii adoptate prin Codul civil impuneau revizuirea urgentă a legislaţiei şi în materia taxelor judiciare de timbru, care trebuie să reflecte noua structură şi dinamică a procesului civil, noile garanţii procedurale acordate părţilor pentru asigurarea unui proces echitabil, precum şi acoperirea costurilor suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii, pregătirea personalului din sistemul justiţiei etc. S-a arătat, totodată, că neadoptarea urgentă a acestui act normativ ar fi condus la conservarea unui sistem de taxare neadaptat în raport cu întreaga evoluţie în plan legislativ, cu liniile trasate prin regândirea sistemului juridic românesc odată cu adoptarea noului Cod civil şi a noului Cod de procedură civilă, în acest sens, orice întârziere în asanarea şi sistematizarea legislaţiei în materia taxelor de timbru ar fi condus la menţinerea nepermisă a neconcordanţelor între prevederile legale în această materie cu prevederile noilor coduri, prin perpetuarea acelor norme care trebuie expres abrogate, fiind perimate sau chiar în contradicţie cu noul cadru normativ. În aceeaşi ipoteză, a neadoptării urgente a actului normativ în discuţie, legiuitorul delegat a susţinut că ar fi fost menţinute şi aspectele care impietează asupra transparenţei aplicării actualelor norme, printre care lipsa criteriilor statistice pentru o evidenţă clară asupra tuturor operaţiunilor pe care le implică sistemul de taxare actual. Totodată, consecinţele negative pe planul transparenţei şi disciplinei financiare impuse de exerciţiul colectării la buget a sumelor derivând din plata taxelor judiciare de timbru, dar şi pe planul situaţiei justiţiabililor şi al nevoilor acute ale sistemului, nu ar fi fost deloc neglijabile. Întrucât aspectele mai sus menţionate vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu putea fi amânată, Curtea a apreciat că s-a impus adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,cu respectarea art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţia României, astfel încât critica de neconstituţionalitate extrinsecă este neîntemeiată.

19. Totodată, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 139 din Constituţie privind stabilirea impozitelor, taxelor şi a oricăror altor venituri ale bugetelor centrale, respective a celor locale, din formularea constituţională „se stabilesc numai prin lege* se deduce că nu este de conceput să se stabilească impozite, taxe sau alte contribuţii la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale de stat prin hotărâre a Guvernului sau prin ordine ale miniştrilor, ci numai prin acte normative cu putere de lege. Prin urmare, stabilirea taxelor judiciare de timbru prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului nu contravine Legii fundamentale.

20.  în ceea ce priveşte criticile de natură intrinsecă formulate, referitor la pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale privind accesul liber la justiţie prin impunerea unor taxe judiciare de timbru, Curtea a arătat că accesul liber la justiţie nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti, legiuitorul având deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru (Decizia nr. 832 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012). Curtea a reţinut, de asemenea, că nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, regula fiind cea a timbrării acţiunilor în justiţie, iar excepţiile sunt posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor.

21. Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie. Acest drept poate fi supus unor condiţionări de fond şi de formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte. Totodată, condiţiile de exercitare a dreptului de acces liber la justiţie, precum şi căile de atac sunt prevăzute de norme juridice procedurale. Astfel, conform dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege* iar art. 129 din Legea fundamentală prevede că, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căite de atac, în condiţiile legii”.

22. Referitor la art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că acesta reprezintă o normă procedurală care reglementează soluţionarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei judiciare de timbru, aşadar un incident procedural prealabil antamării fondului de către instanţa de judecată. Întrucât în discuţie este o chestiune prealabilă, soluţionarea acesteia este guvernată de principiul celerităţii, care ar fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, a obligativităţii citării părţilor, ca şi a posibilităţii exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluţionare a cererii de reexaminare. Curtea a mai observat că raţiuni ce ţin de necesitatea soluţionării într-un termen rezonabil a cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti justifică în mod obiectiv soluţia legislativă criticată, care asigură în mod eficient un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - stabilirea corectă a taxelor judiciare de timbru - şi mijloacele procedurale utilizate. Totodată, Curtea a statuat că acest cadru legislativ, în deplin acord cu normele fundamentale, creează premisele necesare ce permit instanţei judecătoreşti să examineze circumstanţele specifice fiecărui caz şi să realizeze un just echilibru între interesele individuale şi cele privind administrarea justiţiei, astfel încât solicitantului să îi fie asigurat accesul efectiv la justiţie.

23. În acest context, Curtea apreciază că nu pot fi reţinute nici criticile privind neconstituţionalitatea art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 faţă de art. 1 alin. (5) din Constituţie, coroborat cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

24. Curtea observă, de asemenea, că, astfel cum prevede art. 45 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului. Aşadar, judecătorul urmează să aprecieze care este cuantumul sumei care va fi reţinută, corespunzător, în funcţie de specificitatea cauzei şi a activităţilor desfăşurate până la momentul la care acesta constată că devine aplicabil vreunul dintre cazurile de restituire, integrală sau parţială, a sumei plătite de reclamant cu titlu de taxă judiciară de timbru. Cât priveşte susţinerile autorului potrivit cărora, în cuprinsul art. 39 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 nu se prevede faptul că, odată cu „restituirea taxei de timbru total ori, după caz, proporţional cu reducerea sumei contestate”, justiţiabilul - privat în prealabil de dreptul de proprietate asupra banilor săi prin plata unei sume nedatorate - nu este despăgubit pentru aceasta cu dobânda legală corespunzătoare, Curtea apreciază că o atare critică vizează o omisiune legislativă, care nu intră în sfera de competenţă a instanţei de contencios constituţional. De altfel, taxele judiciare de timbru constituie o contraprestaţie raportat la actul de justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie.

25. De altfel, cu privire la instituirea taxelor judiciare de timbru, Curtea Constituţională are o bogată jurisprudenţă, în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că accesul la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, funcţia de restabilire a ordinii de drept, ce se realizează de către autoritatea judecătorească, este, de fapt, un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecinţă, legiuitorul este îndreptăţit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu se afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părţile aflate în litigiu.

26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează aplicabilitatea şi în prezenta cauză.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Gheorghe Tabora în Dosarul nr. 1.374/111/2015/A2* al Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi constată că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în integralitatea sa, şi, în special, cele ale art. 39 din acest act normativ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 aprilie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 314

din 9 mai 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Nelu Iordache în Dosarul nr. 16.876/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia i penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3900/2016.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Marius Predoi din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat care supune Curţii două chestiuni prealabile. Astfel, arată că partea Donrep Construct - S.A. este în procedură de lichidare şi supune Curţii verificarea legalităţii procedurii de citare cu această parte. De asemenea, doreşte să depună la dosarul cauzei o corespondenţă purtată cu Ministerul Fondurilor Europene care vizează critica adusă dispoziţiilor legale criticate.

4. Cu privire la procedura de citare cu partea în cauză, magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Donrep Construct - S.A. a fost citată la un număr de 5 adrese indicate Curţii Constituţionale în citativul instanţei de judecată şi, totodată, menţionează că aceasta, contrar dispoziţiilor art. 172 din Codul de procedură civilă, nu a adus la cunoştinţă schimbarea intervenită cu privire la locul citării, la dosarul cauzei nefiind depus vreun document din care să rezulte necesitatea citării părţii la un alt loc sau printr-un alt reprezentant.

5. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită. De altfel, partea, în măsura în care ar fi intervenit vreo schimbare cu privire la locul citării ori a reprezentantului legal, avea obligaţia să aducă la cunoştinţă acest aspect.

6. Curtea apreciază că procedura de citare a fost legal îndeplinită şi încuviinţează reprezentantului autorului excepţiei să depună înscrisurile ce vizează corespondenţa purtată cu Ministerul Fondurilor Europene.

7. Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, se solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că textul legal contestat care incriminează o faptă prevăzută de legea penală nu este clar şi previzibil, întrucât nu defineşte sfera subiectului activ al infracţiunii. Acest fapt a permis în practică o lărgire semnificativă a acestei sfere prin trimiterea în judecată a unor persoane care nu intră în raporturi juridice specifice şi anume nu sunt parte într-un contract de finanţare cu fonduri europene. De asemenea, nici sintagma „fără respectarea prevederilor legate” nu respectă exigenţele de claritate şi previzibilitate, în cauză inculpatul fiind trimis în judecată, întrucât a încălcat prevederile unei hotărâri a Guvernului. Mai arată că jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale nu este aplicabilă în cauză.

8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât prin textul de lege criticat legiuitorul a urmărit protejarea unor relaţii sociale referitoare la interesele economice ale Uniunii Europene. Aşa fiind, textul este univoc, fiind evident că subiect activ al infracţiunii este orice persoană care se află în ipoteza normei şi care realizează una dintre modalităţile normative prevăzute de legiuitor pentru elementul material, iar prin sintagma „fără respectarea prevederilor legale” legiuitorul a urmărit tocmai asigurarea clarităţii şi previzibilităţii normei, stabilind un criteriu obiectiv în funcţie de care se apreciază conduita subiectului activ. De altfel, în situaţii similare, Curtea Constituţională a statuat că există domenii în care este imposibilă întocmirea unei liste exhaustive de acte normative ori dispoziţii legale a căror încălcare atrage o anumită sancţiune penală. În ce priveşte gestionarea fondurilor europene, este evident că acest lucru este înfăptuit de o categorie de profesionişti care acţionează într-un astfel de domeniu şi aceştia trebuie să dea dovadă de prudenţă, fără ca prin aceasta să se ajungă la concluzia lipsirii textului de claritate şi previzibilitate.

9. În replică, domnul avocat arată că este foarte greu să se facă distincţia între o problemă de constituţionalitate şi una de aplicare a legii, însă Curtea Constituţională, de fiecare dată când a constatat că în practică există o astfel de situaţie care conduce la atingerea principiului legalităţii incriminării, a intervenit şi cel mai bun exemplu în acest sens îl constituie Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

10. Prin încheierea din 16 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 16.876/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Nelu Iordache într-o cauză penală în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de textul legal criticat.

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece nu precizează în mod concret actele normative vizate sau anumite conduite ilicite ce vor putea fi avute în vedere pentru reţinerea infracţiunii, din moment ce legiuitorul a optat pentru aplicarea denumirii generice „fără respectarea prevederilor legale”. Prin acest mod impropriu de redactare s-a ignorat caracterul de normă specială pe care îl are art. 182 din Legea nr. 78/2000 faţă de dispoziţiile Codului penal, prin care ar trebui să se precizeze strict domeniul de aplicare. Aşa fiind, prin conţinutul normativ al textului contestat nu s-a stabilit cu claritate şi precizie obiectul material al infracţiunii, ceea ce determină o lipsă de previzibilitate a acestuia.

12. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât este absurd să se invoce o eventuală nelegalitate a incriminării sau a pedepsei, câtă vreme textele care prevăd această infracţiune, precum şi pedeapsa aplicabilă sunt cuprinse într-o lege care de la momentul comiterii actelor cu relevanţă penală şi până în prezenta fost şi este în vigoare,

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la Decizia nr. 552 din 15 mai 2008, Decizia nr. 211 din 17 februarie 2009, Decizia nr. 348 din 10 martie 2011 şi Decizia nr. 859 din 23 iunie 2011.

15. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Legiuitorul şi-a exercitat întocmai obligaţia pozitivă prin reglementarea dară şi precisă a infracţiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei unui folos legal obţinut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, astfel că, din redactarea normei criticate rezultă că aceasta este previzibilă şi accesibilă.

16. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că între cerinţele calitative ale legii trebuie să se numere şi previzibilitatea, adică norma juridică trebuie să fie enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă, chiar dacă trebuie să apeleze la consiliere de specialitate în materie.

17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei prin reprezentantul legal, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 182 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 78/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, astfel cum au fost modificate prin art. 79 pct. 13 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012 şi care, potrivit art. 247, a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014. Prevederile legale criticate au următorul conţinut:

„(1) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul generai al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei unui folos legai obţinut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la alin. (1).”

20. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin, (5) referitor la obligativitatea respectării legilor şi art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepsei, precum şi prevederile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 552 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 10 iunie 2008, Curtea a statuat că legiuitorul are libertatea de a stabili prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. Acest lucru nu presupune însă uniformitate de reglementare, motiv pentru care, din anumite raţiuni de politică penală ori din considerente ce izvorăsc din realităţi iminente, Parlamentul poate incrimina, prin lege specială, o anumită conduită susceptibilă de a leza o serie de relaţii sociale ocrotite.

22. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate din Legea nr. 78/2000, care reglementează una dintre modalităţile de săvârşire a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, au fost instituite de legiuitor în vederea ocrotirii relaţiilor sociale referitoare la încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente în vederea obţinerii de fonduri din bugetul general al instituţiei europene. Aceasta reprezintă o opţiune de politică legislativă şi nu aduce în niciun fel atingere dispoziţiilor constituţionale invocate în cauză. Astfel, cât priveşte critica referitoare la absenţa din conţinutul reglementării a exigenţelor de previzibilitate şi precizie, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi primită, deoarece textul are o redactare univocă, nefiind susceptibil de o interpretare abuzivă sau arbitrară. De altfel, în Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove contra Marii Britanii, paragraful 40, Curtea de la Strasbourg a decis că legea internă pertinentă, care înglobează atât dreptul scris, cât şi pe cel nescris, trebuie să fie formulată cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă, într-o măsură rezonabilă, circumstanţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Or, nu se poate susţine că dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de o astfel de cerinţă, deoarece acestea nu fac altceva decât să incrimineze schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau a destinaţiei unui folos legal obţinut, dacă fapta are ca rezultat, în acest din urmă caz, diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 211 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 3 martie 2009, Decizia nr. 348 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 12 aprilie 2011, şi Decizia nr. 859 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 7 septembrie 2011.

23. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

24. Distinct de aceste argumente, Curtea mai constată că prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015, paragraful 36, Curtea a statuat că art. 1 alin. (5) din Constituţie consacră principiul respectării obligatorii a legilor. Pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita, în acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, în principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantorii împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotam împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).

25. În concluzie, sintagma criticată de autor, respectiv „fără respectarea prevederilor legale9 nu lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, deoarece, din analiza sa, se poate desprinde cu uşurinţă înţelesul contestat care presupune că schimbarea destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei este posibilă numai cu respectarea dispoziţiilor legale şi că o schimbare cu nesocotirea acestor norme a destinaţiei unui folos legal obţinut, dacă are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, este prohibită. Prin urmare, nu se identifică deficienţe de claritate, prevederile legale contestate fiind redactate într-un limbaj care permite destinatarului să prevadă consecinţele care decurg din nerespectarea lor.

26. În sfârşit, aspectele legate de particularităţile speţei, de încadrarea juridică a faptelor antisociale într-o anumită infracţiune ori de identificare a subiectului activ al infracţiunii excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât aceasta se poate pronunţa - potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010 - numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, şi nicidecum asupra sferei de aplicare a dispoziţiilor criticate în ce priveşte beneficiarul fondurilor.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nelu Iordache în Dosarul nr. 16.876/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 182 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficia) al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 355

din 11 mai 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 718 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 483 alin. (2) ultima teză din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Doina Handîc, Ilie Jechel, Maricica Jechel, Marius Jechel, Iuliana Nicolet Barbă şi Silvia Simionică în Dosarul nr. 37.256/301/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.180D/2016,

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că nu pot fi primite susţinerile autorilor excepţiei, întrucât există cale de atac împotriva hotărârii pronunţate în apel în materia executării silite (contestaţie la executare), aşa încât reglementarea legală criticată nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 3 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 37.256/301/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Doina Handîc, Ilie Jechel, Maricica Jechel, Marius Jechel, Iuliana Nicolet Barbă şi Silvia Simionică într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile art. 718 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 483 alin. (2) ultima teză din Codul de procedura civilă sunt neconstituţionale raportate la împrejurarea că, în speţă, calea procesuală a recursului ar fi imposibilă. Arată, astfel, că, împotriva hotărârii pronunţate în apel în materia executării silite (contestaţie la executare), cu excepţiile de rigoare stabilite de legiuitor, există o singură cale de atac ordinară, şi anume aceea a apelului, fiind imposibilă exercitarea căii de atac a recursului, chiar şi în situaţia în care hotărârea pronunţată în apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, adică atunci când aceasta este vădit nelegală. Or, în materia contestaţiei la executare, prin inadmisibilitatea căii extraordinare de atac a recursului în situaţia aplicării greşite a normelor de drept material, hotărârea, chiar fiind vădit nelegală, nu poate fi retractată sau reformată prin nicio altă cale de atac. Se susţine că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabile, iar lipsa oricărei căi de atac echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic.

6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă opinează în sensul caracterului constituţional al prevederilor art. 483 alin. (2) ultima teză clin Codul de procedură civilă şi arată că „prin limitarea la exercitarea numai a unei căi de atac, legiuitorul nu a procedat la restrângerea exerciţiului altor drepturi, în condiţiile în care nu a fost acordat acest drept unor categorii de litigii. De asemenea, nu se poate reţine că prin reglementarea doar a unei căi de atac s-ar fi încălcat principiile egalităţii în faţa legii şi al imparţialităţii legiuitorului.”

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şt Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arată că, referitor la soluţia legislativă criticată, în doctrină s-a învederat că aceasta nu este inedită, un atare caz alăturându-se multiplelor situaţii în care legiuitorul, din motive de accelerare a judecăţilor, a instituit posibilitatea atacării hotărârii numai cu apel. Totodată, menţionează că art. 718 din Codul de procedură civilă nu face nicio referire cu privire la căile extraordinare de atac, dar tocmai pentru că nu face o asemenea referire trebuie considerat că este admisibilă şi exercitarea acestor căi extraordinare de atac, respectiv contestaţia în anulare şi revizuirea.

9. Se invocă, de asemenea, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 436 din 30 mai 2006 sau Decizia nr. 540 din 7 iunie 2007, prin care Curtea a reţinut, în esenţă, că accesul liber la justiţie nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite.

10 Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu contravin normelor constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, accesul la justiţie nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Aşa fiind, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu

au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut prin dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Din examinarea încheierii de sesizare, precum şi a înscrisurilor depuse la dosar, Curtea reţine faptul că, prin cererea de recurs formulata de recurenţii Doina Handîc, Ilie Jechel, Maricica Jechel, Marius Jechel, Iuliana Nicolet Barbă şi Silvia Simionică, aceştia au invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) ultima teză din Codul de procedură civilă. Deşi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în cuprinsul încheierii de sesizare, şi-a exprimat opinia asupra caracterului constituţional al acestor prevederi legale, instanţa de judecată omite, însă, să sesizeze Curtea şi cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 483 alin. (2) ultima teză din Codul de procedură civilă.

14. În acest context, în jurisprudenţa sa (exemplu fiind Decizia nr. 744 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014, sau Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012), Curtea a statuat că, în cazul în care instanţa de judecată sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a anumitor dispoziţii din legi sau ordonanţe, fără a se pronunţa asupra altora, criticate în cadrul aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate, instanţa de contencios constituţional va analiza excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum aceasta a fost ridicată de autorul său. Doar în ipoteza în care instanţa judecătorească, prin dispozitivul hotărârii, consideră excepţia referitoare la una sau unele dintre dispoziţiile legate criticate ca fiind inadmisibilă, contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992, şi respinge cererea de sesizare cu această motivare, Curtea Constituţională nu se va pronunţa cu privire la această excepţie. În această împrejurare, autorul are, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, posibilitatea atacării cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare, a soluţiei de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate.

15. În consecinţă, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 718 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 483 alin. (2) ultima teză din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

- Art. 483 alin. (2) ultima teză: „De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apei în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.”;

- Art. 718 alin. (1): „Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apei, cu excepţia hotărârilor pronunţate în temeiul art. 712 alin. (4) şi art. 715 alin. (4) care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun.”

16. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 alin. (2) teza finală referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) care prevăd că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, precum şi celor ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac. Se invocă, totodată, şi încălcarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că sunt neîntemeiate susţinerile autorilor acesteia referitoare la neconstituţionalitatea reglementării criticate din Codul de procedură civilă, din perspectiva imposibilităţii exercitării căii de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în materia contestaţiei la executare.

18. În jurisprudenţa sa (exemplu fiind Decizia nr. 37 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 28 ianuarie 2008 sau Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010), Curtea a reţinut că accesul la justiţie, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. Totodată, s-a statuat că art. 21 din Constituţie nu precizează in terminis că accesul liber la justiţie implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi a recursului, situaţie în care exercitarea cumulativă a ambelor căi de atac împotriva unei hotărâri nu constituie un criteriu de constituţionalitate. Pentru aceleaşi raţiuni, Curtea a apreciat că nu sunt încălcate nici prevederile art. 124 din Constituţie.

19. Referitor la critica raportată la art. 129 din Constituţie, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii, Curtea a stabilit că această normă din Legea fundamentală lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia să excepteze de la exercitarea lor, atunci când consideră că se impune, anumite hotărâri judecătoreşti (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 1.341 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 3 decembrie 2010, şi Decizia nr. 246 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 25 aprilie 2012).

20. Curtea reţine, totodată, că reglementarea cuprinsă în art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care prevede că hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia hotărârilor pronunţate în temeiul art. 712 alin. (4) şi art. 715 alin. (4), care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun, nu contravine nici art. 16 din Constituţie, întrucât legiuitorul, în considerarea unor situaţii speciale, justificate în mod obiectiv şi raţional, poate institui un tratament juridic diferenţiat. În cazul de faţă, legiuitorul a stabilit, ca regulă generală, că atacarea hotărârilor pronunţate în contestaţia la executare se face numai cu apel. Cele două excepţii cuprinse în textul contestat se referă la împărţirea bunurilor proprietate comună şi la contestaţia formulată de o terţă persoană ce vizează un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit. O atare opţiune a legiuitorului este justificată de domeniile în care intervin aceste reglementări, şi anume în ipoteze specifice ce ţin de materia succesiunilor sau a drepturilor reale.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Doina Handîc, Ilie Jechel, Maricica Jechel, Marius Jechel, Iuliana Nicolet Barbă şi Silvia Simionică în Dosarul nr. 37.256/301/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că prevederile art. 718 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 483 alin. (2) ultima teză din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

praf. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 425

din 15 iunie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe roi se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 alin, (1) şi (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Ţurcanu în Dosarul nr. 917/40/2016/a 1 al Tribunalului Botoşani - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.112D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă, personal, autorul excepţiei şi asistat de apărătorul ales, domnul avocat Vasile Tudor, din cadrul Baroului Suceava, cu delegaţie la dosar. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului convenţional al autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere, sens în care susţine că dispoziţiile legale criticate contravin, în principal, prevederilor constituţionale ale art. 24 alin. (2), potrivit căruia „În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”. Or, în faza urmăririi penale in rem persoana cercetată nu se poate apăra.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, deoarece începerea urmăririi penale in rem, chiar dacă autorul faptei este cunoscut, nu reprezintă expresia dreptului la apărare. Astfel, o persoană nu pot fi acuzată doar pe baza unei simple sesizări, întrucât pentru formularea unei acuzaţii în materie penală este necesar să se strângă probe care să creeze bănuiala rezonabilă că aceasta a săvârşit infracţiunea. Până la acest moment al bănuielii rezonabile nu există o acuzaţie în materie penală, sens în care, în absenţa acesteia, nu există niciun fel de raţiune pentru apărare. Împrejurarea că, în practică, ar fi posibilă o lărgire a acestui moment procesual nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare greşită a normelor.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin încheierea din 31 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 917/40/2016/a 1, Tribunalul Botoşani - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Ţurcanu într-o cauză penală aflată în procedura camerei preliminare.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, în măsura în care toate sau majoritatea actelor de urmărire penală se efectuează în procedura „in rem”. De aceea, dacă urmărirea penală „in rem” este inclusă în expresia constituţională „tot cursul procesului” din art. 24, este afectat dreptul la apărare în ipoteza în care autorul faptei este indicat chiar prin actul de sesizare sau este cunoscut. Deşi, potrivit art. 92 alin. (1) din Codul de procedură penală, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, în practică un asemenea drept este suprimat de puterea de interpretare acordată procurorului care administrează întregul probatoriu al acuzării numai în baza unei ordonanţe de începere a urmăririi penale „in mm”. Aşa fiind, sunt afectate şi principiile legalităţii şi imparţialităţii care guvernează activitatea procurorilor.

8. În concluzie, se apreciază că urmărirea penală „in rem” este compatibilă cu normele constituţionale numai dacă se efectuează până la momentul identificării persoanei care a săvârşit fapta.

9. Tribunalul Botoşani - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016.

12. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile scrise depuse de acesta, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală - cu denumirea marginală începerea urmăririi penale, astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 76 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, care au următorul conţinut: „(1) Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. [...]

(3) Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetam penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia şi dosarul cauzei.”

16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la Dreptul la apărare şi art. 132 referitor la Statutul procurorilor.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare, chiar dacă analiza a avut în vedere dispoziţiile art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificărilor introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, deoarece soluţia legislativă contestată era aceeaşi, respectiv subsidiaritatea condiţionată a începerii urmăririi penale „in personam”faţă de cea primară obligatorie „in rem”. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 236 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016, paragrafele 52, 53, 56-61, ale cărei considerente sunt valabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, Curtea Constituţională a constatat că intervalul de timp ce separă momentul începerii urmăririi penale in rem de momentul începerii urmăririi penale in personam nu este strict şi expres determinat de dispoziţiile Codului de procedură penală. Cu toate acestea, dispoziţia procesual penală precizează că procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de o persoană, când din datele şi probele existente în cauză rezultă o bănuială rezonabilă că aceasta a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală. Astfel, procurorul este obligat ca, în acel moment, să dispună continuarea urmăririi penale faţă de acea persoană. Aceasta rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului „dispune”, iar nu „poate dispune”, astfel încât să se poată interpreta că există o facultate a procurorului de a amâna momentul începerii urmăririi penale in personam, până la realizarea probaţiunii necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea directă a acestei măsuri.

18. În principiu, existenţa bănuielii rezonabile este concomitentă cu formularea unei învinuiri in personam, care are valenţele unei acuzaţii în materie penală. Cu toate acestea, pot exista situaţii în care cele două elemente nu au o existenţă simultană. Astfel, conceptul de „acuzaţie în materie penală” poate fi definit drept „notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale”, definiţie care depinde, de asemenea, de existenţa sau absenţa unor repercusiuni importante asupra situaţiei persoanei (Hotărârea din 27 februarie 1980, pronunţată în Cauza Deweer împotriva Belgiei, paragraful 46, şi Hotărârea din 15 iulie 1982, pronunţată în Cauza Eckle împotriva Germaniei, paragraful 73).

19. De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia posibilitatea procurorului de a începe urmărirea penală afectează principiul imparţialităţii care guvernează activitatea procurorilor, consacrat de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece, potrivit art. 100 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere. De aceea, ţinând seama de aceste prevederi, precum şi de pregătirea profesională a procurorilor, Curtea a constatat că faţă de aceştia funcţionează prezumţia îndeplinirii cu bună-credinţă a activităţii lor, astfel încât să nu se ajungă la încălcarea drepturilor fundamentale.

20. S-a mai reţinut că, din modul de redactare a prevederilor legale criticate nu se desprinde vreun înţeles echivoc, destinatarii normei, între care se regăsesc şi organele judiciare, putând înţelege cu uşurinţă sensul acestora, motiv pentru care nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia ar fi afectate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) din Constituţie. Faptul că de la data începerii urmăririi penale în mm şi până la data începerii urmăririi penale in personam trece o perioadă mai mare de timp nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, întrucât, în funcţie de circumstanţele fiecărei speţe, timpul necesar fundamentării bănuielii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit o infracţiune poate fi mai mare sau mai mic.

Aşa fiind, din perspectiva acestor critici, Curtea a constatat că acestea nu pot fi primite, întrucât nu se poate admite ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale.

21. De altfel, prevederile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală stabilesc în mod clar că, atunci când există bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul va dispune continuarea urmăririi penale faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. În măsura în care, în dezacord cu prevederile de mai sus, procurorul nu respectă aceste exigenţe, atunci, în cazul emiterii rechizitoriului, suspectul devenit inculpat poate supune cenzurii judecătorului de cameră preliminară verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, întrucât, potrivit art. 342 şi art. 345 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, în procedura de filtru, judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea să constate nulitatea şi să excludă actele de urmărire penală şi probele administrate cu încălcarea legii care conferă, între altele, şi un drept efectiv la apărare. În acest sens, Curtea a constatat că prevederile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc că încălcarea dispoziţiilor legale determină nulitatea actului, atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului. De aceea, ori de câte ori toate sau majoritatea probelor din faza de urmărire penală au fost administrate numai în cursul urmăririi penale in rem, atunci se pot pune în discuţie aspecte de aplicare a legii cu nesocotirea garanţiilor specifice dreptului la un proces echitabil, cum ar fi dreptul suspectului de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia, de a consulta dosarul, în condiţiile legii, de a avea un avocat ales sau unul din oficiu pentru cazurile de asistenţă obligatorie, de a propune administrarea de probe, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei, de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege, de a fi informat cu privire la drepturile sale ori dreptul de a beneficia de alte drepturi prevăzute de lege. Câtă vreme, în funcţie de particularităţile fiecărui caz, este dovedită privarea suspecţilor/inculpaţilor de drepturile conferite de Codul de procedură penală, fiindu-le grav afectat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale, atunci probele şi actele întocmite cu nerespectarea exigenţelor legale pot fi înlăturate până la încheierea procedurii de cameră preliminară Aşa fiind, Curtea a constatat că aceste neajunsuri nu sunt o consecinţă a conţinutului normativ al prevederilor art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, ci reprezintă o posibilă aplicare defectuoasă a lor şi că, în acord cu exigenţele dreptului la un proces echitabil, persoana interesată are posibilitatea să conteste legalitatea anumitor probe şi acte de urmărire penală şi să se opună utilizării lor în procedura da filtru.

22. Pe de altă parte, faptul că nu este posibilă dobândirea calităţii oficiale de suspect imediat ce organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la săvârşirea unei fapte penale de către una sau mai multe persoane reprezintă o garanţie justificată de necesitatea protejării drepturilor persoanelor împotriva cărora a fost formulată o astfel de sesizare, pentru ca acestea să nu fie supuse unor acuzaţii penale fără o minimă verificare a susţinerilor, din care să rezulte atât existenţa faptei, cât şi bănuiala rezonabilă că au săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

23. În sfârşit, Curtea a mai constatat că, potrivit jurisprudenţei sale, deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări. De aceea, Curtea a apreciat că are competenţa de a elimina viciul de neconstituţionalitate astfel creat, esenţială în asemenea situaţii fiind asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi a supremaţiei Constituţiei (Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014). Totodată, Curtea a apreciat că analiza sa din această perspectivă se va realiza în cazul existenţei unei practici relevante într-un anumit sens care determină neconstituţionalitatea textului de lege criticat (a se vedea Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, paragraful 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, şi Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016).

24. Aplicând aceste considerente la speţa supusă controlului de constituţionalitate, Curtea a statuat că nu poate constata neconstituţionalitatea textului de lege criticat, având în vedere că, în prezent, nu au fost relevate o practică şi o interpretare a acestor reglementări care să contravină Legii fundamentale.

25. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Ţurcanu în Dosarul nr. 917/40/2016/a1 al Tribunalului Botoşani - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Botoşani - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 iunie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ

pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. IV. 1 din Legea nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

 

Articol unic. - Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 31 august 2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 13 va avea următorul cuprins:

„Art. 13. - (1) Cheltuielile de personal aferente medicilor rezidenţi, medicilor dentişti rezidenţi şi farmaciştilor rezidenţi, medicilor rezidenţi încadraţi în direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în alte unităţi cu personalitate juridică din subordinea Ministerului Sănătăţii, din unităţi sanitare de stat şi din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă se suportă în totalitate de la bugetul de stat, în limita duratei maxime prevăzute pentru specialitatea pentru care optează.

(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se acordă prin instituţiile cu care medicii rezidenţi, medicii dentişti rezidenţi şi farmaciştii rezidenţi, pe loc, respectiv pe post, au încheiat contract individual de muncă pe durată determinată sau nedeterminată sau au raporturi de serviciu, după caz, în baza documentelor doveditoare privind frecventarea stagiilor, emise de unitatea la care se efectuează pregătirea.”

2. Articolul 131 va avea următorul cuprins:

- Art. 131. - (1) începând cu luna iulie 2017, rezidenţii prevăzuţi la art. 13 alin. (1) cu un salariu lunar brut/soldă brută lunară mai mic/mică decât 7.100 lei. care nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, beneficiază de o bursă de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 lei.

(2) Bursa de rezidenţiat se acordă până la data la care personalul prevăzut la alin. (1) beneficiază de salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie la nivelul reglementat pentru anul 2022 de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

(3) Bursa de rezidenţiat prevăzută la alin. (1) nu face parte din salariul brut/solda brută, nu este supusă impozitului pe venit şi nu constituie bază de calcul pentru contribuţiile de asigurări sociale de stat, asigurări pentru şomaj, asigurări sociale de sănătate sau pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

(4) Plata lunară a bursei de rezidenţiat se realizează din bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii pentru unităţile sanitare de stat din subordinea sa şi pentru unităţile sanitare de stat din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, în baza normelor metodologice de aplicare aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii, respectiv prin bugetele aprobate ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, în baza normelor metodologice de aplicare aprobate de ordonatorii principali de credite ai acestora, precum şi prin bugetul aprobat Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale pentru rezidenţii din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.”

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul sănătăţii,

Florian-Dorel Bodog

Ministrul educaţiei naţionale,

Liviu-Marian Pop

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

 

Bucureşti, 13 iulie 2017.

Nr. 1.

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru stabilirea unor atribuţii la nivelul conducerii Secretariatului General al Guvernului

 

Având în vedere imposibilitatea temporară a exercitării atribuţiilor în zilele de 15 şi 16 iulie 2017 de către secretarul general al Guvernului,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - În zilele de 15 şi 16 iulie 2017, atribuţiile secretarului general al Guvernului sunt exercitate de către doamna Ioana-Andreea Lambru, secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, conform prevederilor legale în vigoare.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

p. Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

 

Bucureşti, 14 iulie 2017.

Nr. 544.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.