MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 575/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 575         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 19 iulie 2017

 

SUMAR

 

DECRETE

 

649. - Decret privind acreditarea unui ambasador

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

493. - Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor

 

494. - Hotărâre pentru modificarea anexei nr. 22 la Hotărârea Guvernului nr. 971/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Botoşani, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Botoşani

 

499. - Hotărâre privind trecerea unor drumuri forestiere şi a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Zamostea, judeţul Suceava

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 44 din 12 iunie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

Hotărâre din 10 martie 2009 în Cauza Ichim împotriva României

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

11. - Circulară privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din aur dedicate împlinirii a 20 de ani de parteneriat strategic între România şi Statele Unite ale Americii

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind acreditarea unui ambasador

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Doamna Elena Ştefoi, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Senegal, se acreditează şi în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Gambia, în Republica Capului Verde, în Republica Câte d’Ivoire şi în Burkina Faso, cu reşedinţa la Dakar.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

 

Bucureşti, 18 iulie 2017.

Nr. 649.

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor

 

Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificări şi completări ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor,

Alexandru-Răzvan Cuc

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 13 iulie 2017.

Nr. 493.

 

ANEXĂ

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE - S.A.

Bucureşti, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1

Cod unic de înregistrare: 16054368

 

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2017

 

 

 

- mii lei -

 

INDICATORI

 

Nr. rd.

 

Propuneri 2017

0

1

2

3

4

I.

 

 

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5+Rd.6)

1

5.365.561,88

 

1

 

Venituri totale din exploatare, din care:

2

5.363.941,88

 

 

 

a)

subvenţii cf. prevederilor legale în vigoare

3

 

 

 

 

b)

transferuri cf prevederilor legale în vigoare, din care:

4

335.466,98

 

 

 

b.1)

transferuri cf. prevederilor legale în vigoare - întreţinerea infrastructurii rutiere

4.1

260.100,00

 

 

 

b2)

Fonduri alocate prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (potrivit HG 1021/2015)

4.2

1.866,98

 

2

 

Venituri financiare

5

1.620,00

 

3

 

Venituri extraordinare

6

0,00

II.

 

 

CHELTUIELI TOTALE (Rd.7=Rd.8+Rd.20+Rd.21)

7

5.356.682,78

 

1

 

Cheltuieli de exploatare, din care:

8

5.355.082,78

 

 

A.

cheltuieli cu bunuri şi servicii

9

1.060.377,67

 

 

B.

cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

10

5.055,76

 

 

C.

cheltuieli cu personalul, din care:

11

484.799,06

 

 

 

C0

Cheltuieli de natură salarială (Rd.13+Rd.14)

12

401.089,34

 

 

 

C1

ch. cu salariile

13

328.327,29

 

 

 

C2

bonusuri

14

72.762,05

 

 

 

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

15

3.689,52

 

 

 

 

cheltuieli cu plaţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

16

99,26

 

 

 

C4

Cheltuieli aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete

17

1.056,51

 

 

 

C5

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, fondurile speciale şi alte obligaţii legale

18

78.963,69

 

 

D.

alte cheltuieli de exploatare

19

3.804.850,29

 

2

 

Cheltuieli financiare

20

1.600,00

 

3

 

Cheltuieli extraordinare

21

0,00

III.

 

 

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

22

8.879,10

IV.

 

 

IMPOZIT PE PROFIT

23

8.879,10

V.

 

 

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

24

0,00

 

1

 

Rezerve legale

25

 

 

2

 

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

26

 

 

3

 

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

27

 

 

4

 

 

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi

28

 

 

 

5

 

Alte repartizări prevăzute de lege

29

 

 

6

 

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 25, 26, 27, 28, 29

30

 

 

7

 

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

31

 

 

8

 

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome ori dividende cuvenite acţionarilor, în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

32

 

 

 

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

33

 

 

 

b)

- dividende cuvenite bugetului local

33a

 

 

 

c)

- dividende cuvenite altor acţionari

34

 

 

9

 

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.31 - Rd.32 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

35

 

VI.

 

 

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

36

0,00

VII.

 

 

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care:

37

0,00

 

 

a)

cheltuieli materiale

38

 

 

 

b)

cheltuieli cu salariile

39

 

 

 

c)

cheltuieli privind prestările de servicii

40

 

 

 

d)

cheltuieli cu reclama şi publicitate

41

 

 

 

e)

alte cheltuieli

42

0,00

VIII.

 

 

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

43

5.250.399,51

 

1

 

Alocaţii de la buget

44

5.195.630,00

 

 

 

alocaţii bugetare aferente plăţii angajamentelor din anii anteriori

45

196.839,88

IX.

 

 

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII

46

5,053.391,49

X.

 

 

DATE DE FUNDAMENTARE

47

 

 

1

 

Nr. de personal prognozat la finele anului

48

7.324

 

2

 

Nr. mediu de salariaţi total

49

6.678

 

3

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială

50

4.889,13

 

4

 

Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor cu salariile (lei/persoană) (Rd.13/Rd.49)/12*1000

51

4.097,13

 

5

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.49)

52

803,23

 

6

 

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite/persoana)

53

 

 

7

 

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.7/Rd.1)x1000

54

998,35

 

8

 

Plăţi restante

55

47.055,00

 

9

 

Creanţe restante

56

210.551,96

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea anexei nr. 22 la Hotărârea Guvernului nr. 971/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Botoşani, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Botoşani

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Anexa nr. 22 „Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Dersca” la Hotărârea Guvernului nr. 971/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Botoşani, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Botoşani, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 şi 692 bis din 20 septembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- la poziţia 301, coloana 4 va avea următorul cuprins: „Dersca - 614 mp”; coloana 7 va avea următorul cuprins: „Domeniul public al comunei Dersca, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 21 din 30.09.2016, carte funciară nr. 50564-C1”.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sevil Shhaideh

 

Bucureşti, 13 iulie 2017.

Nr. 494.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind trecerea unor drumuri forestiere şi a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Zamostea, judeţul Suceava

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 1 alin. (1) şi al art. 2 din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 9 alin. (1) şi al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă trecerea cu titlu gratuit a drumurilor forestiere, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Zamostea, judeţul Suceava, în vederea dezvoltării şi modernizării infrastructurii forestiere, în condiţiile legii.

Art. 2. - (1) Se aprobă trecerea cu titlu gratuit a terenurilor aferente drumurilor forestiere prevăzute la art. 1, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Zamostea, judeţul Suceava, în condiţiile legii.

(2) Pentru terenurile aferente drumurilor forestiere menţionate la alin. (1) consiliul local al comunei Zamostea asigură respectarea regimului silvic, fiind interzisă schimbarea categoriei de folosinţă silvică şi a destinaţiei acestor terenuri, potrivit legii.

Art. 3. - (1) Bunurile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 se declară din bunuri de interes public naţional în bunuri de interes public local.

(2) Predarea-preluarea drumurilor forestiere prevăzute la art. 1 şi a terenurilor aferente acestora prevăzute la art. 2 se va face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

Art. 4. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sevil Shhaideh

Ministrul apelor şi pădurilor,

Adriana-Doina Pană

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 13 iulie 2017.

Nr. 499.

 

ANEXA Nr. 1

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale drumurilor forestiere care trec din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Zamostea, judeţul Suceava

 

Nr. crt.

Denumirea drumului forestier

Persoana juridică de la care trece drumul forestier

Persoana juridică la care se trece drumul forestier

Nr. de inventar la Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva

Nr. de inventar la Ministerul Finanţelor Publice

Codul de clasificaţie

Localizarea drumului forestier în amenajamentul silvic

Lungimea

(km)

Valoare de inventar MFP

- lei -

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

1.

Drum auto forestier Băncescu 1,5 km

Statul român şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva CUI 1590120

Comuna Zamostea

CUI 4326981

101983

10542

8.04.04

UP VIII,

u.a. 65D parţial,

OS Adâncată

1,5

36.791

2.

Drum auto forestier Zamostea 3,6 km

Statul român şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva

CUI 1590120

Comuna Zamostea

CUI 4326981

101812 parţial

11245 parţial

8.04.04

UP VIII,

u.a. 65D parţial,

OS Adâncată

0,127

4.055

 

ANEXA Nr. 2

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale terenurilor aferente drumurilor forestiere care trec din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Zamostea, judeţul Suceava

 

 

Nr. crt.

Locul unde este situat terenul

Persoana juridica de la care trece cu titlu gratuit terenul aferent drumului forestier

Persoana juridică la care trece cu titlu gratuit terenul aferent drumului forestier

Localizarea terenului în amenajamentul silvic

Codul de clasificaţie

Suprafaţa totala

(ha)

Nr. de inventar la MFP

0

1

2

3

4

5

6

7

1.

Comuna Zamostea,

judeţul Suceava

Statul român din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva

CUI 1590120

Comuna Zamostea

CUI 4326981

UP VIII,

u.a. 65D parţial,

OS Adâncată

8.04.02

0,9

CF 30895

CF 30893

CF 30899

1364 parţial

2.

Comuna Zamostea,

judeţul Suceava

Statul român din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva

CUI 1590120

Comuna Zamostea

CUI 4326981

UP VIII,

u.a. 65D parţial,

OS Adâncată

8.04.02

0,0762

CF 30899

1364 parţial

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 44

din 12 iunie 2017

 

Dosar nr. 672/1/2017

 

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal - preşedintele completului

Laura-Mihaela Ivanovici - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Viorica Trestianu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Cristian Daniel Oana - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Dana Iarina Vartires - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Emanuel Albu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Florentina Dinu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Mariana Constantinescu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Ion - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul sesizării este constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 274 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent la Secţiile Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 7.461/63/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009, se interpretează în sensul că:

- pentru emiterea autorizaţiei de construire, în vederea intrării în legalitate a unei construcţii edificate anterior emiterii acesteia, sunt necesare exclusiv documentele prevăzute de această dispoziţie legală?

sau se interpretează în sensul că:

- sunt necesare atât documentele prevăzute de dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, cât şi cele prevăzute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare?”

Magistratul-asistent prezintă referatul cu privire la obiectul sesizării, arătând că, la solicitarea instanţei supreme, numai câteva instanţe au transmis jurisprudenţă şi/sau puncte de vedere referitoare la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, din analiza acestora rezultând o singură orientare jurisprudenţială: se arată, de asemenea, că a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul-raportor, act care, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost comunicat părţilor, care nu şi-au exprimat punctul de vedere.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 23 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.461/63/2015, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:

„Dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009 (Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991) se interpretează în sensul că:

- pentru emiterea autorizaţiei de construire, în vederea intrării în legalitate a unei construcţii edificate anterior emiterii acesteia, sunt necesare exclusiv documentele prevăzute de această dispoziţie legală

sau se interpretează în sensul că:

- sunt necesare atât documentele prevăzute de dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, cât şi cele prevăzute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 50/1991)?”

II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

2. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 15.06.2015, cu nr. 7.461/63/2015, şi, ulterior - ca urmare a strămutării cauzei - pe rolul Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâţii UATC şi primarul municipiului C, a solicitat obligarea acestora să dispună intrarea în legalitate a imobilelor-construcţii situate în municipiul C, în sensul emiterii autorizaţiei de construire cu privire la acestea, în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, precum şi la plata unor daune materiale şi morale şi a cheltuielilor de judecată.

3. În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că s-a adresat unităţii administrativ-teritoriale pârâte, prin mai multe cereri, în cursul anului 2015, solicitând să dispună intrarea în legalitate a celor două imobile-construcţii. A invocat faptul că, de vreme ce prin documentaţiile respective a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 - pentru intrarea în legalitate a construcţiilor fără autorizaţie - în zonă existând şi alte construcţii edificate, cu şi fără autorizaţii, refuzul autorităţilor pârâte de a emite aceste acte administrative reprezintă o exercitare a unui drept de apreciere pe care legea nu îl recunoaşte şi un exces de putere, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004).

4. A susţinut reclamantul că atât Legea nr. 50/1991, cât şi Normele metodologice de aplicare a acestei legi instituie un termen de 30 de zile pentru emiterea autorizaţiei de construire, acest termen putând fi „decalat”, potrivit art. 46 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, numai în cazul emiterii unei notificări scrise din partea autorităţii publice, decalarea operând echivalent cu numărul de zile necesar solicitantului pentru a elabora, a depune şi înregistra modificările/completările aduse documentaţiei tehnice iniţiale, ca urmare a notificării; or, în speţă, a trecut termenul de 30 de zile calendaristice de la înregistrarea solicitărilor, fără ca reclamantul să primească autorizaţiile solicitate.

5. Prin Sentinţa nr. 808 din 16 mai 2016, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâta UATC, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâţilor de societatea comercială B şi a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, obligând pârâţii să emită autorizaţia de construire în ceea ce priveşte imobilele-construcţii menţionate în acţiune; a fost respinsă cererea de obligare a pârâţilor la plata daunelor materiale şi morale.

6. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, care prevăd că, în situaţia în care construcţia realizată fără autorizaţie de construire întruneşte condiţiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea administraţiei publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizaţii de construire în vederea intrării în legalitate, în coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun, numai în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică pentru cerinţa esenţială de calitate „rezistenţă mecanică şi stabilitate” privind starea structurii de rezistenţă în stadiul fizic în care se află construcţia, precum şi pentru cerinţa esenţială de calitate „securitatea la incendiu”, numai după emiterea Acordului de mediu, în condiţiile legii.

7. Ca atare, în condiţiile legislaţiei în domeniul construcţiilor, în situaţia în care o persoană edifică un imobil fără a deţine autorizaţie de construire prealabilă, organul competent al autorităţii administrative poate emite autorizaţia de construire sau poate aprecia că aceasta nu poate fi emisă, însă în niciuna dintre situaţii nu se poate refuza emiterea acestei autorizaţii doar pe considerentul că titularul dreptului real asupra construcţiei nu posedă certificat de urbanism.

8. De altfel, o asemenea cerinţă nu poate fi impusă, atât timp cât starea de fapt exclude existenţa unui asemenea certificat de urbanism, de vreme ce construcţia a fost edificată fără autorizaţie, iar certificatul de urbanism este solicitat în etapa premergătoare emiterii autorizaţiei. Legea enumeră care sunt actele sau demersurile necesare din partea autorităţii administrative în cazul emiterii autorizaţiei de construcţie după ce construcţia este finalizată, aşa cum este cazul speţei de faţă.

9. În primul rând, autoritatea administrativă va trebui să verifice dacă imobilul edificat fără autorizaţie întruneşte condiţiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent; în al doilea rând, se vor efectua verificări în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică pentru cerinţa esenţială de calitate „rezistenţă mecanică şi stabilitate” privind starea structurii de rezistenţă în stadiul fizic în care se află construcţia; în fine, al treilea aspect care trebuie urmărit priveşte cerinţa esenţială de calitate „securitatea la incendiu”, numai după emiterea Acordului de mediu, în condiţiile legii.

10. Or, arată instanţa de fond, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că autoritatea administrativă ar fi reţinut lipsa acestor înscrisuri. În situaţia în care aceste înscrisuri nu ar fi fost prezentate de reclamant, autoritatea administrativă i-ar fi adus acestuia la cunoştinţă despre necesitatea îndeplinirii acestor obligaţii, pentru a se depune înscrisurile de mai sus, însă în cauză singurul aspect pentru care pârâta UATC refuză emiterea autorizaţiei de construcţie este lipsa certificatului de urbanism.

11. Prin urmare, concluzionează instanţa de fond, în lipsa unor probe potrivit cărora nu este posibilă emiterea autorizaţiei, conform art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, este întemeiată cererea reclamantului.

12. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au declarat recurs toate părţile.

13. Intervenienta a arătat, în esenţă, că, deşi instanţa de judecată a reţinut situaţia certificatului de urbanism ca fiind o chestiune de fond care să atragă respingerea acţiunii ca neîntemeiată, şi nu ca inadmisibilă, totuşi, nu a unit excepţia cu fondul cererii. De asemenea a arătat că instanţa de fond a pronunţat sentinţa cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din Codul de procedură civilă, întrucât, fără efectuarea unei expertize de specialitate în urbanism, prin admiterea cererii de chemare în judecată, s-a erijat într-un adevărat serviciu de urbanism; totodată a arătat că instanţa de judecată nu şi-a exercitat rolul activ prevăzut de art. 22 din Codul de procedură civilă, în temeiul căruia să ordone efectuarea unei asemenea expertize, şi nu a analizat îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, pe care l-a interpretat în mod restrictiv şi prin crearea unei situaţii de excepţie de la dispoziţiile art. 42-47 din aceleaşi norme, reţinând că situaţia în care se găseşte reclamantul nu necesită obţinerea în prealabil a unui certificat de urbanism, deşi o astfel de excepţie trebuia să fie expres prevăzută de lege.

14. A mai susţinut intervenienta că intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a crea o situaţie mai favorabilă persoanei contraveniente, care a ridicat imobilul fără autorizaţia prevăzută de lege, prin excluderea etapei obţinerii certificatului de urbanism, a obţinerii avizelor solicitate prin acesta, a depunerii documentaţiei comune obţinerii autorizaţiei finale, precum şi taxelor ce trebuie plătite pentru obţinerea acestora, ci de a stabili ca documentaţia acesteia din urmă să prevadă, în mod suplimentar, şi actele prevăzute de art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.

15. Pârâţii au formulat, în esenţă, aceleaşi critici ca şi intervenienta, susţinând, în plus, că cererile formulate de reclamant pentru obţinerea autorizaţiei de construire nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991, raportat la art. 46 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, iar răspunsul autorităţilor - de completare a documentaţiei, în primul rând cu certificatul de urbanism şi, ulterior, cu documentaţia tehnică - fiind unul justificat, soluţia dată cererii reclamantului este legală.

16. Reclamantul a arătat, în esenţă, că sentinţa atacată conţine considerente contradictorii, întrucât, deşi instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 şi că nu există niciun motiv de refuz al emiterii autorizaţiei, autoritatea încălcând prevederile legale invocate, tot instanţa de judecată a reţinut că aceasta nu a săvârşit nicio faptă ilicită, respingând cererea de acordare a daunelor.

III. Normele de drept supuse interpretării

17. Legea nr. 50/1991:

„Art. 7. - (1) Autorizaţia de construire se emite pentru executarea lucrărilor de bază şi a celor aferente organizării executării lucrărilor, în cel mult 30 de zile de la data depunerii documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care cuprinde, în copie, următoarele documente:

a) certificatul de urbanism;

b) dovada, în copie legalizată, a titlului asupra imobilului, teren şi/sau construcţii şi, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi şi extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel;

c) documentaţia tehnică - D.T.;

d) avizele şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, după caz, punctul de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului şi, după caz, actul administrativ al acesteia;

e) ***abrogată prin Legea nr. 261/2009;

f) dovada privind achitarea taxelor aferente certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire. (...)”

18. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991:

„Art. 59. - Intrarea în legalitate

(1) Organul de control care a sancţionat contravenţional pentru fapta de a se executa lucrări de construcţii fără autorizaţie sau cu încălcarea dispoziţiilor acesteia, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Lege, pe lângă oprirea executării lucrărilor, are obligaţia de a dispune luarea măsurilor necesare pentru încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie, într-un termen pe care îl va stabili prin procesul-verbal.

(2) în vederea realizării prevederilor alin. (1), potrivit Legii, autoritatea administraţiei publice competentă să emită autorizaţia de construire/desfiinţare are obligaţia de a analiza modul în care construcţia corespunde reglementărilor din documentaţiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament, urmând să dispună, după caz, menţinerea sau desfiinţarea construcţiilor realizate fără autorizaţie sau cu încălcarea prevederilor acesteia.

(3) în situaţia în care construcţia realizată fără autorizaţie de construire întruneşte condiţiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea administraţiei publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizaţii de construire în vederea intrării în legalitate, în coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun, numai în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică pentru cerinţa esenţială de calitate «rezistenţă mecanică şi stabilitate» privind starea structurii de rezistenţă în stadiul fizic în care se află construcţia, precum şi pentru cerinţa esenţială de calitate «securitatea la incendiu», numai după emiterea Acordului de mediu, în condiţiile legii.”

IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

A. Intervenienta a arătat că dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 pot genera două interpretări de natură să creeze o practică judiciară neunitară în această materie:

- o interpretare restrictivă, dată şi de instanţa de fond, potrivit căreia conform acestor prevederi normative documentaţia de obţinere a autorizaţiei de construire trebuie să conţină exclusiv documentele enumerate în cuprinsul normei în discuţie, respectiv referat de expertiză tehnică pentru cerinţa esenţială de calitate rezistenţă mecanică şi stabilitate în stadiul fizic în care se află construcţia, referat de expertiză tehnică pentru cerinţa esenţială de calitate securitatea la incendiu în stadiul fizic în care se află construcţia; în aceste condiţii, solicitantul unei astfel de autorizaţii de construire, după ce a realizat construcţia şi a fost sancţionat contravenţional, nu mai este obligat să depună documentaţia de obţinere a certificatului de urbanism şi, după obţinerea acestuia, să depună o altă documentaţie însoţită de acesta, dar şi anexele specifice obţinerii autorizaţiei de construire, în conformitate cu dispoziţiile generale ale Legii nr. 50/1991;

- o interpretare extensivă, la care raliază, în sensul că dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 trebuie coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 50/1991, în sensul că persoana care a construit fără o autorizaţie de construire eliberată în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, după obţinerea certificatului de urbanism, trebuie să depună o cerere însoţită de toate actele necesare obţinerii autorizaţiei, la care se adaugă cele prevăzute de art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991; intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a crea o situaţie mai favorabilă persoanei contraveniente, care a ridicat imobilul fără autorizaţia prevăzută de lege, prin excluderea etapei obţinerii certificatului de urbanism, a obţinerii avizelor solicitate prin acesta, a depunerii documentaţiei comune obţinerii autorizaţiei finale, precum şi a taxelor ce trebuie plătite pentru obţinerea acestora, ci de a stabili ca documentaţia acesteia din urmă să prevadă, în mod suplimentar, şi actele prevăzute de art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.

B. Pârâţii nu au formulat un punct de vedere scris asupra cererii de sesizare, însă, în şedinţa publică din data de 17.01.2017, prin consilier juridic, au arătat că sunt de acord cu sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

C. Reclamantul nu a formulat un punct de vedere scris, însă, în aceeaşi şedinţă publică, a învederat că nu este de acord cu cererea de sesizare, întrucât interpretarea dispoziţiilor legale este clară.

V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

19. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând următoarele: este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; soluţionarea cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor legale şi normative ce constituie obiectul sesizării; chestiunea de drept este nouă şi asupra ei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei alte sesizări, în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

20. Instanţa de trimitere şi-a exprimat opinia în sensul că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale şi normative în discuţie, pentru emiterea autorizaţiei de construire, în vederea intrării în legalitate a unei construcţii edificate anterior emiterii acesteia, sunt necesare atât documentele prevăzute de art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 , cât şi cele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 50/1991.

VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

21. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate decizii relevante pentru dezlegarea problemei de drept ce face obiectul sesizării.

22. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată, în majoritate, au comunicat că nu au identificat jurisprudenţa referitoare la problema de drept supusă dezlegării, hotărâri şi/sau puncte de vedere referitoare la acest aspect transmiţând doar câteva instanţe.

23. Din analiza acestora rezultă că există o singură orientare jurisprudenţială referitoare la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, orientare conform căreia, pentru emiterea autorizaţiei de construire, în vederea intrării în legalitate a unei construcţii edificate anterior emiterii acesteia, sunt necesare atât documentele prevăzute de dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, cât şi cele prevăzute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 50/1991.

24. În acest sens s-au pronunţat, respectiv au opinat, următoarele instanţe: Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (sentinţele nr. 1.042 din 8.11.2016 şi nr. 1.201 din 25.11.2016), Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (sentinţele nr. 4.853 din 16 12.2015 şi nr. 2.632 din 07.12.2016), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (opinie), Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal (opinie şi Decizia nr. 640 din 12.05.2016), Tribunalul Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (opinie), Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal (opinie), Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (opinie), Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (opinie) şi Judecătoriile Galaţi şi Tecuci (opinie).

25. În sprijinul acestei soluţii s-a susţinut că intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a crea o situaţie mai favorabilă persoanei contraveniente, care a ridicat imobilul fără autorizaţie de construire, prin excluderea etapei obţinerii certificatului de urbanism, a obţinerii avizelor solicitate prin acesta şi a depunerii documentaţiei comune obţinerii autorizaţiei finale.

26. O singură instanţă (Tribunalul Vrancea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal) şi-a exprimat opinia, neconcretizată într-o soluţie de speţă, potrivit căreia, în situaţia intrării în legalitate a unei construcţii edificate anterior emiterii autorizaţiei de construire, conform prevederilor de art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, nu mai este necesară depunerea întregii documentaţii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 50/1991.

VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

27. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a instanţelor europene nu au fost identificate decizii relevante în privinţa chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.

VIII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

28. Prin Adresa nr. 800/C/1353/111-5/2017 din 24 aprilie 2017, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

IX. Raportul asupra chestiunii de drept

29. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 519 din acelaşi cod, pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

30. Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele:

31. Înainte de cercetarea în fond a problemelor de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

32. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

33. Din conţinutul normei citate rezultă că, pentru declanşarea acestei proceduri, legiuitorul a instituit o serie de condiţii, care se impun a fi întrunite cumulativ, după cum urmează:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

- instanţa care a formulat sesizarea este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului investit să soluţioneze cauza;

- soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

- chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

34. Se constată că primele două condiţii sunt îndeplinite, întrucât cauza în care a fost invocată chestiunea de drept în dezbatere se află în curs de judecată la Curtea de Apel Craiova, instanţă ce a fost învestită cu soluţionarea unui recurs, într-un litigiu de contencios administrativ ce are ca obiect refuzul de emitere a autorizaţiei de construire în vederea intrării în legalitate, refuz considerat de reclamant ca fiind unul nejustificat, iar instanţa de trimitere urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă.

35. Din analiza actelor aflate la dosar se constată însă că celelalte condiţii nu sunt îndeplinite, după cum se va arăta în continuare.

36. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că procedura reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă are în vedere o problemă de drept care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile, cu finalitatea împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

37. Aşadar, în contextul art. 519 din Codul de procedură civilă, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să decurgă din interpretarea unei dispoziţii legale, iar nu din aplicarea acesteia în circumstanţele particulare ale speţei, operaţiune ce constituie atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

38. Această constatare este valabilă şi pentru situaţia în care întrebarea face referire la mai multe prevederi legale.

39. Dacă prin sesizarea formulată nu se urmăreşte, însă, stabilirea înţelesului sau a conţinutului normei, ci, pornindu-se de la un anumit rezultat al interpretării sistematice a dispoziţiilor legale, se are în vedere doar aplicarea normei, cu scopul de a se identifica soluţia ce trebuie dispusă în cauză, nu se poate vorbi de o chestiune de drept, în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel că sesizarea este inadmisibilă.

40. În sesizarea ce face obiectul analizei de faţă, deşi instanţa de trimitere face referire expresă la interpretarea dispoziţiilor art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, se observă că nu se urmăreşte identificarea conţinutului conceptual al normei, ci stabilirea modului de aplicare a acesteia la situaţia de fapt din speţă, operaţiune ce excedează atribuţiile completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

41. Trebuie remarcat că norma de drept supusă analizei este redactată cu suficientă claritate, nefiind semnalată existenţa unei dificultăţi în corelarea acesteia cu dispoziţiile Legii nr. 50/1991, actul normativ cu forţă juridică superioară pe baza şi în executarea căruia au fost emise Normele metodologice, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009.

42. Pe de altă parte, se observă că, şi în situaţia în care ar fi identificabilă o chestiune de drept ce ar putea face obiectul unei dezlegări din partea acestui complet, nu se poate reţine îndeplinirea condiţiei de admisibilitate a sesizării privind noutatea, întrucât norma de drept în discuţie şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, fiind interpretată unitar de către instanţele naţionale, aşa cum rezultă din analiza hotărârilor şi a punctelor de vedere transmise de acestea, efectuată la pct. VI din prezenta decizie.

43. Raţionamentul judiciar care a fundamentat soluţiile pronunţate în cauze similare s-a axat pe analiza de conţinut a normei supuse interpretării, dar şi pe corelarea acesteia cu dispoziţiile Legii nr. 50/1991.

44. Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din acelaşi cod,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 7.461/63/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009, se interpretează în sensul că:

- pentru emiterea autorizaţiei de construire, în vederea intrării în legalitate a unei construcţii edificate anterior emiterii acesteia, sunt necesare exclusiv documentele prevăzute de această dispoziţie legală?

sau se interpretează în sensul că:

- sunt necesare atât documentele prevăzute de dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, cât şi cele prevăzute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare?”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2017.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

IONEL BARBĂ

Magistrat-asistent,

Aurel Segărceanu

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIA A TREIA

 

HOTĂRÂRE

din 10 martie 2009

în Cauza Ichim împotriva României

 

Strasbourg

(Cererea nr. 9.164/02)

Definitivă 10 iunie 2009

 

Această hotărâre poate suferi modificări de formă.

În Cauza Ichim împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din:

Josep Casadevall, preşedinte,

Elisabet Fura-Sandström,

Corneliu Bîrsan,

Bostjan M. Zupančicč

Atvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Luis Lopez Guerra, judecători,

şi Santiago Quesada, grefier de secţie, după ce a deliberat în camera de consiliu la 17 februarie 2009,

pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 9.164/02) îndreptată împotriva României prin care un cetăţean al acestui stat, domnul Petru Ichim („reclamantul”), a sesizat Curtea la 14 aprilie 2001, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (,,Convenţia”).

2. Reclamantul, care a beneficiat de asistenţă judiciară, este reprezentat de Roxana-Elena Chiperi, avocat din Iaşi. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. La 7 noiembrie 2007, preşedintele Secţiei a treia a decis să comunice cererea Guvernului. În conformitate cu art. 29 § 3 din Convenţie a hotărât, de asemenea, ca respectiva Cameră să se pronunţe în aceiaşi timp cu privire la admisibilitatea şi la fondul cauzei.

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

4. Reclamantul s-a născut în 1953 şi locuieşte în Iaşi.

5. Angajat al întreprinderii de stat S.C. Iasitex SA („societatea I.”), ocupa, din 1983, în calitate de chiriaş, o locuinţă de serviciu a întreprinderii în cauză.

6. La 21 mai 1993, în temeiul Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, societatea I. i-a vândut reclamantului apartamentul cu două camere pe care îl ocupa şi cota-parte indiviză de 12,58% din spaţiul comun corespunzător al imobilului cu destinaţia de locuinţe. În acelaşi contract era prevăzut un drept de folosinţă în favoarea reclamantului pentru o parte a terenului care corespundea unui procent de 12,58% din terenul aferent imobilului, respectiv 44,56 m2, pe toată durata de viaţă a imobilului. Reclamantul a intrat în posesia terenului respectiv.

A. Atribuirea succesivă a terenului în litigiu de către autorităţi reclamantului şi societăţii I.

7. În urma cererii reclamantului din data de 15 ianuarie 1993 vizând atribuirea în proprietate, în temeiul legilor nr. 85/1992 şi nr. 18/1991, a terenului aferent apartamentului său, la 15 iunie 1993, societatea I. a solicitat Primăriei Municipiului Iaşi să procedeze la atribuirea terenului, pe motiv că nu deţinea, la momentul respectiv, un certificat de proprietate asupra terenului în cauză şi că nu putea, aşadar, să transmită dreptul de proprietate părţii interesate, în tabelul anexat la cererea societăţii I., reclamantul figura cu o parcelă de 72 m2, adică terenul aferent apartamentului şi corespunzător cotei-parte de 12,58% din imobil.

8. La 1 iulie 1993, în temeiul art. 35 din Legea nr. 18/1991, reclamantul a solicitat primăriei să îi atribuie dreptul de proprietate asupra terenului de 72 m2 aferent apartamentului său. După ce a luat la cunoştinţă de contractul de vânzare-cumpărare din 21 mai 1993 şi a constatat că terenul în cauză era „în patrimoniul statului”, primăria i-a propus prefectului să atribuie în proprietatea reclamantului respectivul teren, în temeiul Legii nr. 85/1992 citată anterior. Raportul semnat de primar era avizat, între alţii, de şefii serviciilor de urbanism şi de contencios din primărie,

9. În temeiul art. 35 din Legea nr. 18/1991, printr-un ordin din 15 noiembrie 1993, prefectul de Iaşi atribuia reclamantului în proprietate terenul de 72 m2 aferent apartamentului său; ordinul prevedea faptul că punerea în posesie şi acordarea titlului de proprietate vor fi realizate de comisia locală din Iaşi însărcinată cu aplicarea Legii nr. 18/1991. Punerea în posesie s-a făcut în 1993 şi reclamantului i-a fost acordat un titlu administrativ de proprietate la 5 martie 1996, de către Comisia Judeţeană Iaşi pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 („comisia judeţeană”). În plus, la 19 martie 1994, primăria i-a dat reclamantului autorizaţia de a instala un stand pe terenul aferent apartamentului.

10. Între timp, la 3 august 1995, societatea I. a obţinut din partea Ministerului Industriei un certificat care atesta dreptul său de proprietate asupra terenului adiacent imobilului unde se afla apartamentul reclamantului, respectiv 2 423 m2, care includeau, de asemenea, şi parcela de 72 m2.

11. În urma unei vânzări prin licitaţie, la 9 aprilie 1996, societatea I. a încheiat cu societatea Rodimpex S.R.L. („societatea R.”) un contract de vânzare-cumpărare pentru un teren în suprafaţă de 1 838,6 m2, care includea terenul de 72 m2 sus-menţionat.

B. Acţiunea societăţii I. În anularea titlului de proprietate acordat reclamantului la 5 martie 1996

12. La 19 august 1996, societatea I. a sesizat Judecătoria Iaşi cu o acţiune având ca obiect anularea titlului de proprietate din 5 martie 1996 îndreptată împotriva reclamantului, a primăriei şi a comisiei judeţene. S-a susţinut că reclamantul nu era îndreptăţit să i se atribuie în proprietate terenul în cauză, întrucât societatea obţinuse, la 3 august 1995, un certificat de proprietate prin care i se recunoştea dreptul de proprietate asupra terenului.

13. Prin hotărârea din 13 noiembrie 1997, judecătoria a respins acţiunea. S-a reţinut că titlul de proprietate în litigiu a fost acordat legal de autorităţile însărcinate cu punerea în aplicare a Legii nr. 18/1991, având în vedere dispoziţiile art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege şi ale art. 10 din Legea nr. 85/1992. Pentru a concluziona validitatea titlului citat anterior, instanţa a subliniat că, la 15 iunie 1993, societatea I. Îşi manifestase fără echivoc voinţa ca terenul să fie atribuit reclamantului şi nu a contestat ulterior ordinul prefectului din 15 noiembrie 1993.

14. Prin hotărârea din 28 iunie 1999, Tribunalul Iaşi a respins apelul formulat de societatea I. ca nefondat. S-a reţinut că dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului de 72 m2 a fost constituit prin ordinul prefectului din 15 noiembrie 1993, ordin care a respectat cerinţele art. 35 din Legea nr. 18/1991 şi nu a fost contestat. Tribunalul a adăugat că certificatul de care se prevala societatea I. Îi fusese acordat ulterior, fără a se fi ţinut cont de faptul că terenul se afla deja în proprietatea persoanei în cauză şi că titlul de proprietate din 5 martie 1996 fusese emis în temeiul ordinului citat anterior şi conform Legii nr. 18/1991.

15. Prin hotărârea definitivă din 13 decembrie 1999, Curtea de Apel Iaşi a confirmat deciziile citate anterior, respingând ca inadmisibil recursul formulat de societatea I.

C. Acţiunea societăţii R. pentru constatarea nulităţii titlului de proprietate emis reclamantului la 5 martie 1996

16. În 1998, societatea R. a sesizat Judecătoria Iaşi cu o acţiune având ca obiect anularea titlului de proprietate acordat reclamantului la 5 martie 1996, acţiune îndreptată împotriva reclamantului şi împotriva comisiei judeţene, întemeiată pe pretinsa lipsă a dreptului reclamantului de a i se atribui în proprietate terenul în litigiu. Societatea R. a evidenţiat faptul că a cumpărat terenul în cauză de la societatea i., care era proprietara acestuia în temeiul certificatului de proprietate din 3 august 1995.

17. După ce a luat notă de hotărârea din 13 noiembrie 1997, citată anterior, şi a efectuat o expertiză, prin hotărârea din 26 mai 1999, judecătoria a admis acţiunea societăţii R. şi a anulat integral titlul de proprietate al reclamantului. Instanţa a reţinut că societatea I. a obţinut, la 3 august 1995, un certificat care atesta dreptul său de proprietate asupra unui teren care includea parcela în litigiu şi că, după această dată, nu a existat niciun transfer de proprietate al parcelei respective în favoarea reclamantului. De asemenea a reţinut că recunoaşterea validităţii titlului de proprietate al reclamantului ar fi adus atingere dreptului de proprietate pe care societatea R. Îl obţinuse legal prin contractul de vânzare-cumpărare.

18. Reclamantul a formulat apel, susţinând că ordinul prefectului din 15 noiembrie 1993 nu a fost anulat şi că parcela de 72 m2 nu era inclusă în terenul achiziţionat de societatea R. la 9 aprilie 1996, d făcea parte din restul terenului care aparţinea societăţii I., menţionat în certificatul din 3 august 1995, şi care nu fusese vândut. Prin hotărârea din 10 martie 2000, tribunalul a respins apelul ca nefondat. S-a reţinut că societatea I. nu a transferat reclamantului terenul aferent apartamentului, întrucât nu deţinea la momentul faptelor un certificat de proprietate şi că parcela atribuită spre folosinţă reclamantului la 21 mai 1993 era de 44,56 m2. Terenul în plus faţă de terenul aferent imobilului cu destinaţia de locuinţe a fost vândut de societatea I. societăţii R. Tribunalul a hotărât că reclamantul nu era îndreptăţit să i se atribuie în proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 decât suprafaţa de teren de 44,56 m2 şi că faptul că societatea R. nu a contestat ordinul prefectului din 15 noiembrie 1993 nu o împiedica să solicite direct anularea titlului de proprietate litigios.

19. Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei hotărâri, susţinând, printre altele, că titlul de proprietate fusese validat în cadrul unei proceduri anterioare iniţiate de societatea I. (supra, pct. 13-15). Prin decizia din 13 octombrie 2000, redactată la 10 noiembrie 2000, Curtea de Apel Iaşi a confirmat temeinicia hotărârii pronunţate în apel, considerând că faptul că o altă instanţă s-a pronunţat în favoarea validităţii titlului de proprietate litigios nu constituie o piedică în acţiunea în cauză în ceea ce priveşte nulitatea aceluiaşi titlu.

20. De altfel, în cadrul unei proceduri ulterioare, prin hotărârea definitivă din 15 octombrie 2001, Tribunalul Iaşi a admis acţiunea societăţii R. şi l-a obligat pe reclamant să-i lase societăţii în cauză deplina proprietate şi posesie a parcelei de 72 de m2

II. Dreptul intern relevant

21. Art. 10 din Legea nr. 85/1992, astfel cum era redactată la momentul faptelor, prevedea că, în momentul cumpărării unei locuinţe într-un imobil cu destinaţia de locuinţe de către titularii contractelor de închiriere, aceştia din urmă dobândesc totodată şi dreptul de proprietate asupra părţilor şi instalaţiilor folosite în comun în imobil, proporţional cu cota-parte a locuinţei, în plus, titularul dreptului obţinea totodată, în funcţie de cota-parte deţinuta, dreptul de proprietate asupra „terenului aferent clădirii” astfel cum a fost stabilit în autorizaţia de construire; valoarea cotei-parte era inclusă în preţul de vânzare. Atribuirea terenului în cauză în proprietate se făcea în conformitate cu art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 [art. 10 alin. (5) din Legea nr. 85/1992],

22. Art. 35 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, astfel cum era redactată la momentul faptelor, era formulat astfel:

(2); Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităţilor atribuite, potrivit legii, în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei construcţiei în vederea construirii de locuinţe proprietate personală, sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuinţe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporţional cu cota deţinută din construcţie, [...]

(5) Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute la alin. 2-5 se va face, prin decizia prefecturii, la propunerea primăriilor făcută pe baza verificării situaţiei juridice a terenurilor.”

23. Dispoziţiile relevante ale art. 322 C. proc. civ. cu privire la revizuirea unei hotărâri râmase definitive (cale extraordinară de atac) sunt formulate astfel;

„Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

[...]

7. dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.”

În Hotărârea nr. 220 din 16 mai 2007, Curtea de Apel Suceava a respins ca inadmisibilă o cerere de revizuire prin care o persoană particulară sublinia contradicţia dintre două hotărâri definitive pronunţate în cadrul a două proceduri referitoare la validitatea titlului său de proprietate. Observând că, în a două procedură, partea în cauză a înştiinţat instanţa de existenţa unei hotărâri definitive anterioare favorabile, precum şi faptul că instanţele au respins excepţia de autoritate de lucru judecat pe care acesta o invocase, Curtea de Apel din Suceava a

concluzionat că acţiunea în revizuire nu era admisibilă atât timp cât partea în cauză a invocat, fără succes, hotărârea definitivă favorabilă în a două procedură despre care se plânge. Instanţa a concluzionat că, într-un astfel de caz, partea în cauză urmărea nu doar revizuirea celei de-a două hotărâri, ci şi o reexaminare a soluţiei pronunţate în ceea ce priveşte excepţia deja invocată.

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1

24. Reclamantul se plânge de faptul că a fost privat de terenul aferent apartamentului său, cu încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1, redactat după cum urmează:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate li privat de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”

25. Guvernul contestă acest argument.

A. Cu privire la admisibilitate

26. Guvernul susţine neepuizarea căilor de atac interne de către reclamant, care nu a formulat o acţiune în revizuire (art. 322 C. proc. civ.) împotriva hotărârii definitive din 26 mai 1999 vizând contradicţia între această hotărâre şi hotărârea definitivă din 13 noiembrie 1997 pronunţată de aceeaşi instanţă în procedura iniţiată de societatea I. În ceea ce priveşte condiţia privind identitatea dintre părţi impusă de art. 322 C. proc. civ., Guvernul răspunde că societatea R. este succesoarea societăţii I.

27. Reclamantul contestă caracterul efectiv al căii de atac prezentate de Guvern.

28. Curtea consideră că excepţia Guvernului este strâns legată de conţinutul capătului de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. \, astfel încât decide să o reunească cu fondul (a se vedea, mutatis mutandis, Valentin Dumitrescu împotriva României, nr. 36.820/02, pct. 68, 1 aprilie 2008, şi De Sciscio împotriva Italiei, nr. 176/04, pct. 63, 20 aprilie 2006).

29. De altfel, Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. De asemenea observă că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare este necesar să fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

30. După ce a făcut trimitere la principiile generale ale Curţii în această privinţă, Guvernul susţine că cerinţa proporţionalităţii a fost respectată în speţă, instanţele interne motivând în mod corespunzător concluzia referitoare la nulitatea titlului de proprietate al părţii în cauză.

31. Reclamantul consideră că Guvernul nu a clarificat aspectul privind respectarea condiţiilor prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1.

32. Curtea observă, de la bun început, că Guvernul nu contestă faptul că reclamantul era titular al unei „valorii patrimoniale” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, în ceea ce priveşte parcela în litigiu, de 72 m2. Ea consideră că atribuirea în proprietate şi punerea în posesie a parcelei respective în anul 1993, pe motivul că era aferentă apartamentului în sensul legilor nr. 85/1992 şi nr. 18/1991, precum şi validarea titlului de proprietate prin hotărârea definitivă din 13 noiembrie 1997 i-au oferit reclamantului, pe bună dreptate, certitudinea că va putea păstra posesia efectivă şi dreptul de folosinţă asupra terenului în cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Ioan împotriva României, nr. 31.005/03, pct. 43,1 iulie 2008). Nu este contestat nici faptul că hotărârea definitivă din 13 octombrie 2000 a Curţii de Apel Iaşi a avut ca efect privarea reclamantului de terenul în cauză (Gashi împotriva Croaţiei, nr. 32.457/05, pct. 27-28, 13 decembrie 2007, şi Velikovi şi alţii împotriva Bulgariei, nr. 43.278/98 şi altele, pct. 159-160,15 martie 2007).

33. Curtea aminteşte, în continuare, că art. 1 din Protocolul nr. 1, care are în esenţă ca obiectiv protejarea intereselor individului împotriva oricărei atingeri aduse de stat respectării bunurilor sale, poate, de asemenea, să implice obligaţii pozitive ale statului constând în punerea în aplicare de măsuri necesare protejării dreptului de proprietate (Ioan, citată anterior, pct. 44, şi Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, pct. 96, CEDO 2002-VII).

34. În speţă, Curtea observă că, în momentul constituirii dreptului de proprietate al reclamantului şi al punerii sale în posesia terenului în 1993, autorităţile administrative erau exclusiv competente, în temeiul legilor nr. 85/1992 şi nr. 18/1991, să procedeze, după verificările necesare, la operaţiunile citate anterior cu privire la „terenul aferent” apartamentului care fusese vândut părţii în cauză (supra, pct. 21-22). În acest sens atrage atenţia asupra faptului că, la momentul faptelor, însăşi societatea I., care a contestat ulterior atribuirea terenului în favoarea reclamantului, a indicat autorităţilor competente terenul care trebuia să fie acordat părţii în cauză. Curtea concluzionează aşadar că autorităţile au avut posibilitatea de a verifica dacă condiţiile de acordare a titlului de proprietate erau legai întrunite şi să prevină crearea unui drept de proprietate contrar legii (Ioan, citată anterior, pct. 50, şi Gashi, citată anterior, pct. 39).

35. De asemenea, Curtea observă că, în prima acţiune iniţiată de societatea I. având ca obiect anularea titlului de proprietate al reclamantului asupra terenului de 72 m2, instanţele interne au hotărât că titlul litigios era valid, motivând că acesta a fost acordat în conformitate cu Legea nr. 18/1991 şi ordinul prefectului din 15 noiembrie 1993, Iar certificatul de proprietate al societăţii I. a fost emis într-un moment în care terenul se afla deja în patrimoniul părţii în cauză (supra, pct. 13-15). Cu toate acestea, în cadrul unei a două proceduri în anulare iniţiată de societatea R., succesoare a societăţii I., instanţele interne au concluzionat nulitatea titlului litigios, pe motiv de încălcare a Legii nr. 18/1991 şi a necesităţii de a respecta dreptul de proprietate al societăţii R.

36. Curtea ia notă de faptul că, prin trimiterea la calea de atac prevăzută de art. 322 C. proc. civ., Guvernul recunoaşte că a două procedură în anularea titlului în cauză viza „aceeaşi cauz㔠şi, în esenţă, „aceleaşi părţi”. Cu toate acestea, Guvernul nu a precizat în niciun fel motivele care ar justifica abaterea de la principiul securităţii raporturilor juridice şi anularea titlului reclamantului după validarea sa prin hotărârea definitivă din 13 noiembrie 1997 (a se vedea, mutatis mutandis, Amurăriţei împotriva României, nr. 4.351/02, pct. 44, 23 septembrie 2008).

37. În ceea ce priveşte revizuirea prevăzută de art. 322 alin. (7) C, proc. civ. pe care, potrivit Guvernului, partea interesată ar fi trebuit să o epuizeze înainte de sesizarea Curţii, trebuie reamintit, ca o regulă generală, că un reclamant nu este obligat să recurgă la o cale de atac extraordinară, pentru a respecta regula epuizării căilor de atac interne [Prystavska împotriva Ucrainei, nr. 21.287/02, CEDO 2002-X, şi Kiiskinen împotriva Finlandei (dec.), nr. 26.323/95, CEDO 1999-V], Pe de altă parte, deşi Guvernul nu a furnizat niciun exemplu de jurisprudenţă în susţinerea tezei sale, Curtea observă că reclamantul a invocat, fără succes, în cadrul celei de-a două proceduri în anulare, existenţa primei hotărâri definitive favorabile, fapt care - potrivit jurisprudenţei interne - făcea inadmisibil recursul invocat de Guvern (supra, pct. 19 şi 23 în fine).

38. Deşi nu se raliază cu vreuna dintre hotărârile definitive pronunţate cu privire la titlul de proprietate litigios, Curtea reaminteşte că a hotărât că atenuarea anumitor atingeri aduse drepturilor, precum cea invocată de societatea R. În speţă nu trebuie să creeze noi erori disproporţionate şi că eventualele erori comise de autorităţi nu trebuie să fie suportate exclusiv de către persoanele particulare în cauză (Ioan, citată anterior, pct. 55, şi Amurăriţei, citată anterior, pct. 36). Curtea observă că, în cauza examinată, Guvernul nu susţine în niciun fel că reclamantul a obţinut terenul în cauză acţionând cu rea-credinţă sau obţinând avantaje dintr-o poziţie privilegiată (a se vedea, mutatis mutandis, Gashi, citată anterior, pct. 37 în fine). Or, după validarea titlului său de proprietate printr-o primă procedură judiciară, reclamantul a fost privat, fără nicio compensaţie, de terenul în cauză, în urma unei a două proceduri angajate de succesoarea societăţii I., care căzuse în pretenţii în cadrul primei proceduri.

39. Aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a concluziona că statul nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1, de a examina în mod coerent şi cu respectarea securităţii juridice situaţia reclamantului şi de lua măsuri proporţionate pentru a remedia eventualele erori pentru care este răspunzător.

Prin urmare, Curtea respinge excepţia preliminară a Guvernului şi concluzionează în sensul încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1.

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

40. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă â consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

41. Reclamantul nu a prezentat cererea de acordare a unei reparaţii echitabile cu respectarea condiţiilor impuse. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să îi acorde vreo sumă cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA:

1. alătură fondului excepţia preliminară a Guvernului referitoare la neepuizarea căilor de atac interne şi o respinge;

2. declară cererea admisibilă;

3. hotărăşte că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 10 martie 2009, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulament

PREŞEDINTE,

JOSEP CASADEVALL

Grefier,

Santiago Quesada

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

CIRCULARĂ

privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din aur dedicate împlinirii a 20 de ani de parteneriat strategic între România şi Statele Unite ale Americii

 

Art. 1. - În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 4 iulie 2017, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur dedicată împlinirii a 20 de ani de parteneriat strategic între România şi Statele Unite ale Americii.

Art. 2. - Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Valoare nominală 100 lei

Metal               aur

Titlu                 900%o

Formă              rotundă

Diametru         21 mm

Greutate          6,452 g

Calitate            proof

Cant                zimţat

Aversul monedei prezintă imaginea Podului de la Cernavodă, reprezentare simbolică a comunicării şi a parteneriatului, inscripţia „ROMANIA”, stema României, valoarea nominal㠄100 LEI” şi anul de emisiune „2017”.

Reversul monedei redă o reprezentare parţială a Statuii Libertăţii de la New York şi inscripţia „PARTENERIATUL STRATEGIC ROMANIA - STATELE UNITE ALE AMERICII - 1997”.

Art. 3. - Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de certificate de autenticitate a emisiunii redactate în limbile română, engleză şi franceză, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Art. 4. - Monedele din aur dedicate împlinirii a 20 de ani de parteneriat strategic între România şi Statele Unite ale Americii au putere circulatorie pe teritoriul României.

Art. 5. - Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din aur se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 3 iulie 2017.

Nr. 11.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.