MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 577/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 577         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 19 iulie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 241 din 6 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică

 

Decizia nr. 341 din 11 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Braşov şi constituirea parcului industrial pe platforma Societăţii Comerciale „Roman” - S.A.

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

492. - Hotărâre privind înfiinţarea unui post de ofiţer de legătură al Ministerului Apărării Naţionale la Agenţia NATO pentru comunicaţii şi informatică - NCIA, cu sediul la Bruxelles, Belgia

 

498. - Hotărâre privind trecerea unei părţi dintr-un imobil, aflat în administrarea Societăţii Române de Televiziune, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

87. - Ordin al ministrului afacerilor interne pentru modificarea unor acte normative din domeniul managementului resurselor umane în Ministerul Afacerilor Interne

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR  OMULUI

 

Hotărârea din 28 februarie 2017 în Cauza Timar şi alţii împotriva României

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 241

din 6 aprilie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioniţă Cochinţu - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepţie ridicată de Societatea Elydda Internaţional - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 41,635/3/2009* al Curţii de Apei Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 94D/2016.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 28 februarie 2017, cu participarea reprezentantului Ministerului Public procuror Luminiţa Nicolescu. fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 23 martie 2017, apoi, în temeiul prevederilor art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 30 martie 2017, respectiv 6 aprilie 2017, dată la care este pronunţată prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Decizia civilă nr. 633 A din data de 17 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 41.635/3/2009*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Elydda Internaţional - S R L. din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri prin care se solicită acordarea unor despăgubiri ca urmare a exproprierii.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, prin prisma considerentelor reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin, (2) din Legea nr. 33/1994 sunt neconstituţionale, fiind contrare art. 44 alin. (3) din Constituţie.

5. Se susţine că, având în vedere că dispoziţiile criticate sunt identice cu cele constatate neconstituţionale prin decizia menţionată, se impune admiterea excepţiei în prezenta cauză pentru identitate de raţiune.

6. Se arată că, pe parcursul judecăţii, interpretarea dată de instanţe prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008, a fost în sensul că despăgubirile se acordă prin raportare la momentul efectuării raportului de expertiză în faza judiciară, fără a se ţine seama de sfera de reglementare a celor două legi, respectiv de natura juridică distinctă a procedurilor exproprierii reglementate de Legea nr. 33/1994, care constituie regula de drept comun în materie de expropriere şi potrivit căreia procedura exproprierii este o procedură judiciară, şi Legea nr. 198/2004, care este lege specială, conform cărora procedura exproprierii este o procedură administrativă, ce se poate realiza fără intervenţia justiţiei. Dat fiind natura juridică distinctă a exproprierii reglementate de cele două acte normative, era firesc ca momentul transferului dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator să fie diferit, în funcţie de actul prin care se efectuează exproprierea - hotărâre judecătorească, în cazul situaţiilor reglementate de Legea nr. 33/1994, sau hotărârea comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, pentru situaţiile reglementate de această lege.

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă arată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 12 din 15 ianuarie 2015 îşi produce efectele numai în ceea ce priveşte calcularea primei componente a despăgubirii (evaluarea imobilului expropriat), neavând niciun efect cu privire la cea de-a două componentă, respectiv stabilirea valorii prejudiciului pentru daunele aduse proprietarului terenului rămas neexpropriat. Pe cale de consecinţă, stabilirea valorii prejudiciului se realizează în raport cu valoarea terenului rămas neexpropriat la data efectuării raportului de expertiză, nu la data exproprierii. Apreciază că prevederile criticate sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie, deoarece stabilirea prejudiciului pentru terenul rămas neexpropriat ar trebui să se calculeze în momentul realizării exproprierii, care reprezintă momentul transferului de proprietate. Din acel moment se produce în mod efectiv deprecierea valorii terenului rămas neexpropriat şi nu ulterior. Orice depreciere ulterioară a terenului rămas neexpropriat trebuie suportată de către proprietarul terenului şi nu de către expropriator, căruia nu îi este imputabilă. Astfel, se apreciază că argumentele care au fundamentat Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 îşi găsesc aplicabilitatea şi în situaţia expusă.

8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere sie Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul consideră că, dat fiind faptul că eventualele daune produse expropriatului se produc până în momentul realizării exproprierii, care reprezintă şi momentul transferului dreptului de proprietate, argumentele care au fundamentat Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 îşi găsesc aplicabilitatea şi pentru prevederile tezei finale a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. Referitor la modalitatea de calcul pentru prima componentă a despăgubirii se consideră că instanţa de contencios constituţional a stabilit că este neconstituţională prin raportare la data întocmirii raportului de expertiză, şi nu la data exproprierii. În acest context menţionează că nu există diferenţe de regim juridic între cele două componente ale despăgubirii şi că trebuie să li se aplice un tratament juridic similar. Faţă de cele prezentate arată că revine Curţii Constituţionale a aprecia asupra conformităţii dispoziţiilor criticate cu prevederile constituţionale invocate.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, până la redactarea prezentului raport.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 2 iunie 1994 şi republicată, ulterior, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 5 iulie 2011, care au următorul cuprins: „(3) Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.” Dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în care se regăseşte sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” au următorul conţinut: „(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de aceiaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.”

13. Legea nr. 198/2004 a fost abrogată prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi tocai, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, însă prevederile criticate continuă să îşi producă efectele juridice în cauza dedusă judecăţii. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează să examineze excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008, prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (3), potrivit cărora .,Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. “

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 3 martie2015, a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 9 teza a două din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, şi nu în sine a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. De asemenea, prin Decizia nr. 380 din 26 mat 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 15 iulie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituţionale.

16. Faţă de această jurisprudenţă se impune precizarea că Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 şi Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 au vizat neconstituţionalitatea conţinutului normativ integrat normei de trimitere, respectiv art. 9 teza a două din Legea nr. 198/2004 şi, respectiv, art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, şi nu conţinutul normativ propriu-zis al art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Având în vedere acest aspect, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008, prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză„ cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, îndeplineşte condiţia de admisibilitate rezultată din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale” (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 307 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 26 iunie 2015, paragraful 13, sau Decizia nr. 380 din 26 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 15 iulie 2015, paragraful 20).

17. În ceea ce priveşte evoluţia legislativă a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, respectiv a soluţiei legislative cuprinse în aceste prevederi, precum şi a Legii nr. 198/2004 în ansamblu, Curtea reţine că art. 9 teza a două din Legea nr. 198/2004 a suferit modificări, mai întâi, prin art. I pct. 12 din Legea nr. 184/2008 şi, ulterior, prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008; apoi, Legea nr. 198/2004 a fost abrogată prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010.

18. De asemenea, Curtea observă că soluţia legislativă criticată în speţa de faţă s-a regăsit în diferite forme ale legislaţiei în materie şi care a format obiectul controlului de constituţionalitate, în dinamica legislativă. Astfel cum s-a menţionat şi mai sus, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, Curtea a constatat neconstituţionalitatea art. 9 teza a două din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioara modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, iar, prin Decizia nr. 380 din 26 mai 2015, Curtea a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

19. În acest context, Curtea va analiza dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008, prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză* cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în raport cu dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie, dispoziţii care sunt temeiul acţiunii în prezenta cauză.

20. Curtea constată că reglementarea-cadru în materia exproprierii o constituie Legea nr. 33/1994. Din coroborarea art. 1, 2,12 şi 28 din Legea nr. 33/1994 rezultă că exproprierea este un mod de transfer al dreptului de proprietate asupra imobilelor aflate în proprietatea persoanelor fizice, juridice, precum şi a unităţilor administrativ-teritoriale în proprietatea publică a statului, judeţului, municipiului, oraşelor şi comunelor, după caz, în condiţiile existenţei unei cauze de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Procedural, exproprierea parcurge două etape: administrativă şi judiciară, ambele obligatorii. În etapa judiciară, dacă părţile se învoiesc asupra exproprierii şi asupra despăgubirii, instanţa va lua act de învoială şi va pronunţa o hotărâre definitivă [art. 24 din Legea nr. 33/1994]; dacă părţile nu se învoiesc asupra despăgubirii, instanţa va stabili cuantumul despăgubirilor pe baza expertizei administrate în cauză şi va pronunţa hotărârea judecătorească [art. 23 alin. (2) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994]. Transferul dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului se produce de îndată ce obligaţiile impuse acestuia prin hotărâre judecătorească au fost îndeplinite [art. 28 din Legea nr. 33/1994].

21. În urma parcurgerii procedurii menţionate, despăgubirile acordate sunt stabilite în raport cu valoarea imobilului de la momentul realizării transferului dreptului de proprietate. În acest sens, examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală, Curtea a reţinut, cu valoare de principiu, că „despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului trebuie să reflecte valoarea de piaţă a acestuia la data întocmirii raportului de expertiză, nu o valoare anterioară, ci una contemporană realizării efective a exproprierii, tocmai pentru a asigura o reparaţie completă şi integrală pentru cel expropriat” (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 noiembrie 2013).

22. Distinct de cele reglementate prin Legea nr. 33/1994 - lege generală - în materia exproprierii pentru lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale legiuitorul a adoptat o reglementare specială, respectiv Legea nr. 198/2004, care cuprinde prevederi derogatorii în privinţa momentului transferului dreptului de proprietate fără ca derogările astfel reglementate să fie însoţite de o măsură similară în privinţa stabilirii despăgubirii, cuantumul acestora fiind determinat prin aplicarea tale quale a dispoziţiilor legii generale. Potrivit art. 8 al Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora. Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate (...) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului. În cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, în termen de 3 ani de la data afişării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condiţiile art. 7, sub sancţiunea decăderii [art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 198/2004]. Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi [art. 15 din Legea nr. 198/2004]. Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii [art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004].

23. Din cele menţionate rezultă că, deşi transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, în ipoteza în care persoana expropriată nu este de acord cu cuantumul despăgubirii stabilite pe cale administrativă, aceasta urmează a beneficia de o despăgubire stabilită pe cale judiciară, al cărei cuantum nu se raportează la data transferului dreptului de proprietate, ci la cea a realizării expertizei. În schimb, Legea nr. 33/1994, legea generală în materie de expropriere, prevede transferul dreptului de proprietate la data îndeplinirii obligaţiilor impuse expropriatorului prin hotărârea judecătorească de expropriere; de aceea, în acest din urmă caz, este just ca expertiza judiciară să se realizeze într-un moment temporal cât mai apropiat de pronunţarea hotărârii judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 şi Decizia nr. 380 din 26 mai 2015).

24. Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”, precum şi jurisprudenţa sa anterioară în materie, constată că, deşi transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, în ipoteza în care persoana expropriată nu este de acord cu cuantumul despăgubirii stabilite pe cale administrativă, aceasta urmează a beneficia de o despăgubire stabilită pe cale judiciară, al cărei cuantum nu se raportează la data transferului dreptului de proprietate, ci la cea a realizării expertizei. În schimb, Legea nr. 33/1994, legea generală în materie de expropriere, prevede transferul dreptului de proprietate la data îndeplinirii obligaţiilor impuse expropriatorului prin hotărârea judecătorească de expropriere; de aceea, în acest din urmă caz, este just ca expertiza judiciară să se realizeze într-un moment temporal cât mai apropiat de pronunţarea hotărârii judecătoreşti.

25. Ca atare, stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă şi indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naşte între expropriat şi expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu, în consecinţă, în această privinţă, legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere, valoarea bunului expropriat neputând fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului. Dacă în privinţa exproprierii reglementate de legea generală această exigenţă constituţională este pe deplin respectată prin dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit la un moment apropiat în timp, contemporan transferului dreptului de proprietate, în privinţa legii speciale, în speţă fiind vorba de Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, generează o situaţie juridică ce se abate de la o asemenea finalitate, în sensul că expertiza judiciară dispusă nu reflectă valoarea bunului de la momentul contemporan realizării transferului dreptului, ci o valoare de la un moment ulterior, care nu este cert. Rezultă că, determinându-se în acest fel cuantumul despăgubirii, aceasta nu mai este „dreaptă” în sensul art. 44 alin. (3) din Constituţie, cuantumul ei nefiind contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluţie de principiu cu valoare constituţională.

26. În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale prin raportare la art. 44 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”.

27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Elydda Internaţional - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 41.635/3/2009* al Curţii de Apei Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin raportare la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 aprilie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioniţă Cochinţu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 341

din 11 mai 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Braşov şi constituirea parcului industrial pe platforma Societăţii Comerciale „Roman” - S.A.

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioniţă Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Braşov şi constituirea parcului industrial pe platforma Societăţii Comerciale „Roman” - S.A., excepţie ridicată de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în Dosarul nr. 6.429/2/2012* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 437D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a formulat o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă; de asemenea, a depus Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 793 din 17 martie 2016, pronunţată în dosarul cauzei aflat pe rolul acestei instanţe de judecată, în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, şi prin care, în esenţă, s-a admis recursul declarat de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în sensul Că s-au anulat, în parte, încheierea şi decizia emise de Curtea de Conturi a României.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate în sensul constatării neconstituţionalităţii sintagmei „transmiterea dreptului de proprietate către consiliul local”. În conformitate cu dispoziţiile Legii fundamentale, transmiterea dreptului de proprietate se efectuează către municipiu, şi nu către consiliul local. În susţinerea acestor concluzii de admitere invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 574 din 16 octombrie 2014, prin care s-a reţinut că transmiterea dreptului de proprietate către consiliul local, iar nu către municipiu, contravine dispoziţiilor art. 121 alin. (2) din Constituţie, prin încălcarea statutului juridic constituţional şi legal de autoritate administrativă a consiliului local, care nu poate fi el însuşi titular de drepturi şi obligaţii asupra bunurilor, ci doar să le exercite în numele unităţii administrativ-teritoriale pe care o reprezintă.

5. Totodată, în ceea ce priveşte celelalte critici formulate, se arată că acestea constituie apărări de fond, care au fost invocate în cadrul litigiului aflat pe rolul instanţei de judecată, nefiind vorba de o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoare|e:

6. Prin încheierea din 17 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.429/2/2012*, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Braşov şi constituirea parcului industrial pe platforma Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva unei sentinţe pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII l-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins ca nefondată acţiunea introdusă de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că transmiterea dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni deţinut de stat, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, către Consiliul Local al Municipiului Braşov, iar nu către municipiul Braşov, contravine dispoziţiilor art. 121 alin. (2) din Constituţie, nefiind posibil un transfer al acţiunilor deţinute de către stat la societăţi către consiliul local, decât cu încălcarea dreptului de proprietate privată al statului. Se arată că neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate se impune a fi analizată şi prin prisma art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi în corelare cu prevederile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, context în care se menţionează dispoziţiile legale cu privire la cadrul juridic privind desfăşurarea procesului de privatizare, precum şi condiţiile în care se poate realiza diminuarea participaţiei statului la societăţile la care acesta este acţionar [Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale; Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale „Roman”- S.A. Braşov şi constituirea parcului industrial pe platforma Societăţii Comerciale „Roman” - S.A.].

8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, prevederile legale criticate încălcând dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi, art. 135 alin. (2) lit. b) şi art. 121 alin. (2) din Constituţie. Prin art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2003 se instituie obligaţia legală în sarcina Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (A.P.A.P.S.) de a acţiona pentru aprobarea în organul de conducere al Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Braşov a transferului cu plată a filialei S.C. „CAF” - S.A. către Consiliul Local Braşov, prin compensare cu toate datoriile Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Braşov către acesta, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri la bugetele locale.

9. Ca atare, transferul astfel reglementat, către Consiliul Local Braşov, şi nu către municipiul Braşov, contravine dispoziţiilor art. 121 alin. (2) din Constituţie şi încălcă statutul juridic constituţional şi legal de autoritate administrativă a consiliului local, care nu poate fi el însuşi titular de drepturi şi obligaţii asupra bunurilor domeniale, ci doar să le exercite în numele unităţii administrativ-teritoriale pe care o reprezintă. În acest context menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 574 din 16 octombrie 2014, în considerentele căreia s-a reţinut că drepturile fundamentale consacrate prin Constituţie nu au o existenţă abstractă, ele trebuie exercitate în corelare şi coroborare cu celelalte prevederi constituţionale, astfel încât încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi se impune a fi analizată în corelare cu prevederile art. 135 alin. (2) lit. b) şi art. 121 alin. (2) din Constituţie.

10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Guvernul arată că, în speţa de faţă, sunt incidente considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 574 din 16 octombrie 2014, prin care s-a reţinut că „transmiterea dreptului de proprietate (...) către Consiliul local, iar nu către Municipiu (...) contravine dispoziţiilor art. 121 alin. (2) din Constituţie, prin încălcarea statutului juridic constituţional şi legal de autoritate administrativă a consiliului local, care nu poate fi el însuşi titular de drepturi şi obligaţii asupra bunurilor domeniale, ci doar să le exercite în numele unităţii administrativ-teritoriale pe care o reprezintă”.

12. Cu privire la critica referitoare la transferul cu plată a filialei S.C. „CAF” - S.A. către Consiliul Local Braşov, prin compensare cu toate datoriile Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Braşov către acesta, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri la bugetele locale, în raport cu dispoziţiile art. 44 în corelare cu cele ale art. 135 din Constituţie, menţionează că echivalarea, printr-un act normativ, a preţului acţiunilor cu contravaloarea datoriilor pe care Societatea Comercială „Roman” - S.A. Braşov le are către bugetele locale, în lipsa unor analize financiare şi a unei concurenţe reale care să conducă la stabilirea unui preţ de piaţă, este susceptibilă să conducă la prejudicierea dreptului de proprietate privată a statului. În plus, compensarea este un mijloc de stingere a obligaţiilor, care operează în anumite condiţii şi nu poate fi asimilată unei proceduri de vânzare de acţiuni. În concluzie, o asemenea procedură de transfer a acţiunilor unei societăţi ar putea fi în dezacord cu principiul esenţial al modalităţii de diminuare a participaţiei statului în economie, respectiv acela al vânzării acţiunilor la cel mai bun preţ obţinut, în vederea promovării intereselor generale ale societăţii, ceea ce contravine prevederilor constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei. Ca atare, revine Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, notele scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Braşov şi constituirea parcului  industrial pe platforma Societăţii Comerciale „Roman” - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 26 octombrie 2003, care au următorul cuprins: „(1) Se mandatează A.P.A.P.S. [Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (s.n. )] să acţioneze pentru aprobarea în organul de conducere al Societăţii Comerciale «Roman» - S.A. Braşov a transferului cu plată a filialei S.C. «CAF» - S.A. către Consiliul Local Braşov, prin compensare cu toate datoriile Societăţii Comerciale «Roman» - S.A. Braşov către acesta, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri la bugetele locale. La data transferului toate datoriile Societăţii Comerciale «Roman» - S.A. Braşov către Consiliul Local Braşov se sting.

(2) Transferul filialei S.C. «CAF» - S.A. către Consiliul Local Braşov se va face în perioada cuprinsă între data semnării contractului şi data transferului dreptului de proprietate a acţiunilor către cumpărător.

16. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 44 alin.(1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi referitor la dreptul de proprietate privată, art. 121 alin. (2) privind autorităţile administraţiei publice locale şi art. 135 alin. (2) lit. b) potrivit cărora statul are obligaţia să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, astfel cum reiese din expunerea de motive, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2003 a fost adoptată în vederea sporirii activităţii ofertei de privatizare şi îmbunătăţirea componentei sociale a Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Braşov, fiind imperios necesar să se instituie unele măsuri speciale, cu caracter de urgenţă, ce sunt necesare pentru pregătirea acestei societăţi la privatizare şi, în acelaşi scop, să reglementeze modalitatea de constituire şi funcţionare a unui parc industrial pe platforma Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Braşov, Totodată, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2003 cuprinde reglementări cu privire la redresarea economică şi restructurarea la privatizare a unor datorii ale Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Braşov şi ale filialelor acesteia, prin acordarea de înlesniri la plată, în principal cu privire la plata obligaţiilor bugetare restante şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente, precum şi aprobarea stingerii prin conversie în acţiuni a debitelor societăţii faţă de furnizorii de utilităţi, astfel încât Societatea Comercială „Roman” - S.A. Braşov să prezinte interes sporit la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor. În acest context s-a prevăzut că autorităţile administraţiei publice pot aproba, prin hotărâre, unele înlesniri la plata obligaţiilor către bugetele locale pentru Societatea Comercială „Roman” - S.A. Braşov şi filialele sale [art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2003].

18. Din examinarea prevederilor criticate, Curtea constată că legiuitorul mandatează Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (A.P.A.P.S.) să acţioneze pentru aprobarea în organul de conducere al Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Braşov a transferului cu plată a unei filiale a acesteia, respectiv S.C. „CAF” - S.A., către Consiliul Local Braşov, prin compensare cu toate datoriile Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Braşov către acesta, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri la bugetele locale, iar, la data transferului, toate datoriile Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Braşov către Consiliul Local Braşov se sting, dispunând că transferul filialei S.C. „CAF” - SA către Consiliul Local Braşov se va face în perioada cuprinsă între data semnării contractului şi data transferului dreptului de proprietate a acţiunilor către cumpărător.

19. Faţă de cele prezentate, Curtea reţine că, deşi intenţia legiuitorului a fost de a se statua că transferul, cu plată/prin compensare, al filialei S.C. „CAF” - S.A. se face către unitatea administrativ-teritorială - municipiul Braşov, terminologia folosită în textul legal supus controlului de constituţionalitate este improprie. Or, având în vedere principiul general de drept potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice, modalităţile juridice de interpretare a unei norme legale trebuie să aibă în vedere nu numai litera, ci şi spiritul legii, astfel încât rezultatul aplicării practice a normei juridice să fie cât mai aproape de finalitatea urmărită de legiuitor, care nu poate fi prezumat ab initio că îşi exercită rolul de legiferare în sensul negării atât a drepturilor şi libertăţilor fundamentale consacrate de Constituţie, cât şi a principiilor constituţionale (a se vedea şi Decizia nr. 117 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 8 mai 2014).

20. Potrivit art. 121 alin. (2) din Constituţie, dispoziţii dezvoltate, la nivel infraconstituţional, de art. 23 alin. (1) şi art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001, consiliul local este un organ deliberativ cu caracter colegial, prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii. În acest sens, în calitate de autoritate a administraţiei publice locale, consiliul local exercită atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv comune, oraşe şi municipii. Pe de altă parte, conform art. 21 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte. Din prevederile constituţionale şi legale cu privire la autorităţile comunale şi orăşeneşti rezultă că, în calitatea sa de autoritate deliberativă a administraţiei publice locale, consiliul local nu are personalitate juridică şi, prin urmare, nu poate avea patrimoniu propriu, astfel încât nu poate exercita drepturi şi obligaţii proprii în cadrul raporturilor juridice. Dimpotrivă, unitatea administrativ-teritorială, în calitatea sa de subiect de drept public titular de patrimoniu, în sensul de drepturi şi obligaţii pe care le exercită în legătură cu bunurile din domeniul său public sau privat, este reprezentată în cadrul raporturilor juridice de către consiliul local, acesta din urmă exercitând drepturile şi asumându-şi obligaţiile existente în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale (a se vedea Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014).

21. Aplicând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, Curtea reţine că transferul cu plată a filialei Societăţii Comerciale „CAF” - S.A. către Consiliul Local Braşov, prin compensare cu toate datoriile Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Braşov către acesta, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri la bugetele locale, contravine dispoziţiilor art. 121 alin. (2) din Constituţie, prin încălcarea statutului juridic constituţional şi legal de autoritate administrativă a consiliului local, care nu poate fi el însuşi titular de drepturi şi obligaţii asupra bunurilor domeniale, ci doar să le exercite în numele unităţii administrativ-teritoriale pe care o reprezintă.

22. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi referitor la dreptul de proprietate privată şi ale art. 135 alin. (2) lit. b) potrivit cărora statul are obligaţia să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, Curtea reţine că, astfel cum reiese din ansamblul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2003, precum şi din expunerea de motive, prin adoptarea acestui act normativ s-a avut în vedere tocmai protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, prin acordarea unor înlesniri la plata obligaţiilor bugetare restante şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente, prin compensare, pentru pregătirea societăţii şi sporirea interesului în procesul de privatizare. Astfel, textul criticat dispune efectuarea transferului cu plată a filialei S.C. „CAF” - S.A. către Consiliul Local Braşov, prin compensare cu toate datoriile Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Braşov către acesta, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri la bugetele locale, iar la data transferului toate datoriile Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Braşov către Consiliul Local Braşov se sting, spre deosebire de prevederile Legii nr. 216/2008 constatate neconstituţionale prin Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014, act normativ prin care se dispunea că „se aprobă transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de 1,369.125 de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională «,Administraţia Porturilor Maritime» - S.A. Constanţa către Consiliul Local al Municipiului Constanţa1[a se vedea art. 1 din Legea nr. 216/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 30 octombrie 2008].

23. Faţă de considerentele mai sus menţionate, dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Braşov şi constituirea parcului industrial pe platforma Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. sunt neconstituţionale în raport cu art. 121 alin. (2) din Constituţie.

24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în Dosarul nr. 6.429/2/2012* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. Braşov şi constituirea parcului industrial pe platforma Societăţii Comerciale „Roman” - S.A. sunt neconstituţionale.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioniţă Cochinţu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind înfiinţarea unui post de ofiţer de legătură al Ministerului Apărării Naţionale la Agenţia NATO pentru comunicaţii şi informatică - NCIA, cu sediul la Bruxelles, Belgia

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 6 alin. (5) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Se aprobă înfiinţarea unui post de ofiţer de legătură al Ministerului Apărării Naţionale la Agenţia NATO pentru comunicaţii şi informatică - NCIA, cu sediul la Bruxelles, Belgia.

(2) Postul prevăzut la alin. (1) se încadrează cu personal militar în limita numărului maxim de posturi care se finanţează din fonduri publice pentru Ministerul Apărării Naţionale, conform legislaţiei în vigoare.

Art. 2. - Salarizarea, fondurile necesare cazării şi alte drepturi în valută şi în lei ce revin personalului ce încadrează postul prevăzut la art. 1 se asigură potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale Hotărârii Guvernului nr. 22/2004 privind trimiterea în misiune permanentă în străinătate a personalului din Ministerul Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a celorlalte dispoziţii legale şi în conformitate cu specificaţiile prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. - Cheltuielile determinate de aplicarea prevederilor prezentei hotărâri se asigură din fondurile aprobate cu această destinaţie prin bugetele anuale ale Ministerului Apărării Naţionale.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul apărării naţionale,

Adrian Ţuţuianu

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 13 iulie 2017.

Nr. 492.


*) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind trecerea unei părţi dintr-un imobil, aflat în administrarea Societăţii Române de Televiziune, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) şi al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă actualizarea datelor de identificare ale unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Societăţii Române de Televiziune, conform datelor din anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă trecerea unei părţi dintr-un imobil, aflat în administrarea Societăţii Române de Televiziune, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, în condiţiile legii, conform datelor de identificare prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 3. - Sumele rezultate din valorificarea activelor corporale prevăzute la art. 2, după deducerea cheltuielilor aferente, se fac venit la bugetul de stat.

Art. 4. - Societatea Română de Televiziune îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa tehnico-operativă şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea anexei nr. 46 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

p. Preşedintele-Director general al Societăţii Române de Televiziune,

Corneliu Calotă

 

Bucureşti, 13 iulie 2017.

Nr. 498.

 

ANEXA Nr. 1

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului, aflat în domeniul public al statului şi administrarea Societăţii Române de Televiziune care se actualizează

 

Nr. crt.

Nr. MFP

Cod de clasificaţie

Denumire bun

Adresa

Caracteristici tehnice

Valoare de inventar actualizată

- lei -

1

154569

8.30

Imobil

Str. Sărărie, judeţul Iaşi

Teren - 4.830 mp

CF 143647

2,185.333

 

 

 

 

 

C1 - SC = 1.124,50 mp

17.836,60

 

 

 

 

 

C2 - SC = 467,28 mp

7.404,20

 

 

 

 

 

C3 - SC = 5,07 mp

79,30

 

 

 

 

 

C4 - SC = 77,100 mp

1.220,80

 

 

 

 

 

C5 - SC = 79,60 mp

1 268,40

 

 

 

 

 

CF 143647

 

 

 

 

 

 

TOTAL

2.213.142,30

 

 

ANEXA Nr. 2

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale părţii de imobil, proprietatea publică a statului, aflat în administrarea Societăţii Române de Televiziune care se transmite în proprietatea privată a statului, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării

 

Nr. crt.

Nr. MFP

Cod de clasificaţie

Denumire bun

Adresa.

Caracteristici tehnice ale părţii de imobil care se transmite

Valoare de inventar actualizată

- lei -

1

154569 - parţial -

8.30

Imobil

Str. Sărărie nr. 200,

C1 - SC = 1.124,50 mp

17.836,60

 

 

 

 

judeţul Iaşi

C2 - SC = 467,28 mp

7.404,20

 

 

 

 

 

C3 - SC = 5,07 mp

79,30

 

 

 

 

 

C4 - SC = 77,100 mp

1.220,80

 

 

 

 

 

C5 - SC = 79,60 mp

1.268,40

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CF 143647

 

 

 

 

 

 

TOTAL

27.809.30

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

ORDIN

pentru modificarea unor acte normative din domeniul managementului resurselor umane în Ministerul Afacerilor Interne

 

În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 35/2014 privind măsurile de sprijin acordate poliţiştilor încadraţi într-un grad de invaliditate şi familiilor acestora, precum şi familiilor poliţiştilor decedaţi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 19 martie 2014, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 22 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:

„a) îndeplineşte condiţiile legale şi criteriile specifice, prevăzute la art. 6 alin. (1). alin, (4) lit. b)-d) şi alin. (7) din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, sau la art. 6 alin (1), art. 7 alin (1) lit. a), c)-e) şi art. 11 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, după caz;”.

2. Articolul 26 va avea următorul cuprins:

„Art. 26. - (1) Pentru a fi numiţi în funcţii de poliţist în unităţi ale MAI, fără examen sau concurs, copiii sau soţul poliţistului trebuie să îndeplinească condiţiile legale şi criteriile specifice, prevăzute la art. 7 alin. (1), (2) şi alin. (4) lit. b)-d) din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Pentru a fi angajaţi ca personal contractual în unităţi ale MAI, fără examen sau concurs, copiii sau soţul poliţistului trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de legislaţia muncii.”

Art. II. - Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 108/2014 privind măsurile de sprijin acordate personalului militar încadrat într-un grad de invaliditate sau clasat apt limitat pentru serviciul militar şi familiilor acestora, precum şi familiilor personalului militar decedat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2014, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 29 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:

„a) îndeplineşte condiţiile legale şi criteriile specifice, prevăzute la art. 6 alin. (1), alin. (4) lit. b)-d) şi alin. (7) din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, sau la art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. a), c)-e) şi art. 11 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, după caz;”.

2. Articolul 33 va avea următorul cuprins:

„Art. 33. - (1) Pentru a fi numiţi în funcţii militare în unităţi ale MAI, fără examen sau concurs, copiii aflaţi în întreţinerea personalului militar rănit ori decedat, precum şi soţul acestuia trebuie să îndeplinească condiţiile legale şi criteriile specifice prevăzute la art. 6 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) lit. b) şi c) din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne.

(2) Pentru a fi încadraţi în funcţii civile, fără examen sau concurs, în unităţi ale MAI, copiii aflaţi în întreţinerea personalului militar rănit ori decedat, precum şi soţul acestuia trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de legislaţia muncii.”

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

 

Bucureşti, 18 iulie 2017.

Nr. 87.

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIA A PATRA

 

HOTĂRÂREA

din 28 februarie 2017

în Cauza Timar şi alţii împotriva României

(cererile nr. 26.856/06 şi alte şapte - a se vedea lista anexată)

Strasbourg

 

Prezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă,

în Cauza Timar şi alţii împotriva României.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-un comitet compus din:

Paulo Pinto de Albuquerque, preşedinte,

Iulia Motoc,

Marko Bošnjak, judecători.

şi Andrea Tamietti, grefier adjunct de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu la 7 februarie 2017,

pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află opt cereri îndreptate împotriva României, prin care cinci resortisanţi români, două societăţi române şi o parohie calvinistă din România au sesizat Curtea la datele indicate în tabelul anexat, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”). Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

2. După ce, la 20 aprilie 2013, a survenit decesul domnului Horea Mircea Timar, reclamantul din Cererea nr. 26.856/06, moştenitorii săi, doamna Gabriela Timar (soţie) şi doamna Mihaela Timar (fiică), şi-au exprimat dorinţa de a continua procedura în numele lui. Din motive practice, domnul Horea Mircea Timar va fi denumit în continuare „reclamantul”, deşi doamna Gabriela Timar şi doamna Mihaela Timar trebuie considerate în prezent ca atare [a se vedea Dalban împotriva României (MC), nr. 28.114/95, pct. 1, CEDO 1999-VI].

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

3. Lista reclamanţilor, precum şi detaliile relevante privind cererile sunt prezentate în tabelul anexat.

4. Reclamanţii au pierdut în instanţă procesele civile care au fost desfăşurate în absenţa lor. Aceştia au fost înştiinţaţi cu privire la procedură doar prin afişarea citaţiilor pe uşă sau pe gard (denumită în continuare „citarea prin afişare”). Toţi au susţinut, în cadrul căilor de atac formulate ulterior, fie că era vorba de recurs (pentru citaţiile comunicate în faza judecăţii în primă instanţă sau în apel), fie că era vorba de contestaţii în anulare (pentru citaţiile comunicate în timpul judecăţii în faţa instanţei de ultim grad de jurisdicţie), că nu au luat cunoştinţă de termenul de judecată deoarece nu au primit citaţiile din partea instanţelor. Plângerile lor în acest sens au fost respinse de instanţe, cu motivarea că citarea prin afişare era prevăzută de lege. În consecinţă, căile de atac au fost respinse fără o examinare pe fond.

II. Dreptul intern relevant

5. Dreptul intern relevant, în vigoare la momentul comunicării actelor de procedură prin afişare, este rezumat în hotărârea Curţii din Cauza S.C. Raisa M. Shipping S.R.L. Împotriva României (nr. 37.576/05, pct. 18,8 ianuarie 2013).

IN DREPT

I. Cu privire la conexarea cererilor

6. În conformitate cu art. 42 § 1 din Regulamentul Curţii, Curtea decide conexarea cererilor şi examinarea lor în cadrul unei singure hotărâri, având în vedere faptul că acestea privesc evenimente similare şi ridică probleme identice în temeiul Convenţiei.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie din cauza lipsei accesului la o instanţă

7. Reclamanţii s-au plâns că dreptul lor de acces la o instanţă a fost încălcat în măsura în care nu au primit citaţiile şi, prin urmare, nu au fost în măsură să participe la procedurile judiciare.

Aceştia au invocat art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede următoarele:

„Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil [...] de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra [...] drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...]”

A. Cu privire la admisibilitate

8. Guvernul a ridicat o serie de excepţii preliminare. Curtea le va examina în funcţie de fiecare cerere căreia îi corespund.

1. Exercitarea abuzivă a dreptului de a introduce o cerere (Cererea nr. 61.815/09)

9. Guvernul a pretins că reclamantul a abuzat de dreptul său de a introduce o cerere individuală. În opinia sa, acesta ar fi trebuit să aibă cunoştinţă de cursul procesului împotriva sa, întrucât documentele instanţei au fost comunicate prin afişare la adresa unui fost partener de afaceri. În plus, ar fi trebuit să aibă cunoştinţă de procedura falimentului iniţiată împotriva fostei sale societăţi.

10. Reclamantul contestă aceste argumente.

11. Curtea reiterează că o cerere poate fi respinsă ca fiind o exercitare abuzivă a dreptului de a introduce o cerere individuală dacă, printre alte motive, s-a bazat cu bună ştiinţă pe fapte neadevărate [a se vedea Gross împotriva Elveţiei (MC), nr. 67.810/10, pct. 28, CEDO 2014]. Totuşi, este incontestabil, în cauza de faţă, că în cadru) procedurii civile îndreptate împotriva sa reclamantul a fost citat doar prin afişare. Plângerea introdusă în faţa Curţii se referă numai la acest aspect, iar circumstanţele indicate de Guvern nu sunt suficiente pentru a stabili dincolo de orice îndoială rezonabilă că reclamantul avea cunoştinţă de termenul de judecată.

12. Prin urmare, excepţia Guvernului trebuie să fie respinsă.

2. Excepţia de neepuizare a căilor interne de atac (cererile nr. 26.856/06, 58.287/10 şi 63.120/10)

13. Guvernul a susţinut că reclamanţii, în cererile nr. 26.856/06 şi 58.287/10, nu au epuizat căile de atac interne, în măsura în care nu au uzat de posibilitatea de a formula o plângere penală pentru înscriere în fals împotriva agentului procedural însărcinat cu comunicarea actelor de procedură. Cu toate acestea, Curtea a examinat deja o excepţie similară şi a respins-o, pe motiv că reclamantul care a epuizat o cale de atac aparent efectivă şi suficientă nu poate fi obligat să recurgă şi la alte căi de atac pe care le avea la dispoziţie, dar care, probabil, nu aveau şanse mai mari de reuşită (a se vedea S.C. Raisa M, Shipping S.R.L. împotriva României, nr. 37.576/05, pct. 24-25, 8 ianuarie 2013).

14. Guvernul a susţinut că societatea reclamantului din Cererea nr. 63.120/10 ar fi trebuit să conteste ordonanţa în baza legii speciale privind procedura de plată în raporturile comerciale, şi nu în temeiul Codului de procedură civilă. Cu toate acestea, Curtea observă că societatea reclamantă şi-a formulat cererea întemeindu-se pe ambele motive şi că ambele au fost respinse de instanţele naţionale.

15. Pentru aceste motive, Curtea respinge această excepţie în privinţa celor trei cereri.

3. Alte motive de inadmisibilitate

16. Curtea remarcă că aceste capete de cerere privind accesul la o instanţă nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. De asemenea constată că acestea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarate admisibile.

B. Cu privire la fond

17. Guvernul a susţinut că dreptul de acces la o instanţă nu este absolut, ci poate fi supus unor limitări. Acesta a argumentat că, în legislaţia naţională, comunicarea actelor de procedură prin afişare era prevăzută ca o alternativă la comunicarea directă şi ca mijloc de prevenire a exercitării abuzive de drepturi procesuale de către părţi. De asemenea, instanţele au examinat sistematic legalitatea comunicării actelor de procedură. Guvernul a subliniat faptul că legislaţia internă permitea judecarea cauzei în lipsa unei părţi, cu condiţia ca, în speţă, comunicarea actelor de procedură să se fi efectuat în mod corect.

18. Reclamanţii şi-au menţinut susţinerile.

19. Curtea reiterează că nu are competenţa de a se pronunţa cu privire la faptele care au condus la adoptarea unei anumite decizii de către o instanţă naţională; în caz contrar, ar acţiona ca o instanţă de al patrulea grad, ceea ce ar însemna să nu ţină seama de limitele impuse acţiunii sale [a se vedea Avotiņš împotriva Letoniei (MC), nr. 17.502/07, pct. 99, 23 mai 2016]. În continuare, reiterează faptul că dreptul de acces la o instanţă, principiul contradictorialităţii, precum şi principiul egalităţii armelor, consacrate la art. 6 § 1 din Convenţie, se aplică, de asemenea, în domeniul specific al comunicării actelor de procedură părţilor (a se vedea S.C. Raisa M. Shipping S.R.L., citată anterior, pct. 29, şi, ca exemplu recent, Avotiņš, citată anterior, pct. 119).

20. În hotărârea în Cauza S.C. Raisa M. Shipping S.R.L. Împotriva României, Curtea a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie, deoarece societatea reclamantă a fost citată în instanţă exclusiv prin afişare pe parcursul judecării cauzei pe fond. Curtea a considerat că, deşi legislaţia naţională în vigoare la momentul respectiv prevedea comunicarea citaţiei prin afişare [art. 92 alin. (4) din Codul de procedură civilă], instanţele româneşti au aplicat legislaţia într-un mod prea formalist. Instanţele nu au dat dovadă de diligentă în ceea ce priveşte asigurarea informării reclamanţilor cu privire la data termenelor de judecată şi, prin urmare, nu au respectat obligaţia de a asigura participarea efectivă la proces (a se vedea S.C. Raisa M. Shipping S.R.L., citată anterior, pct. 32-35).

21. În prezentele cereri, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să o convingă să se îndepărteze de la jurisprudenţa sa anterioară. Reclamanţii au fost citaţi exclusiv prin afişare la domiciliul sau la sediul lor şi au subliniat că nu au primit citaţiile. Prin urmare, aceştia nu au luat cunoştinţă de termenele şedinţelor de judecată şi nu s-au putut prezenta în instanţă. În ciuda absenţei de la proces a reclamanţilor, instanţele naţionale nu au încercat în niciun fel să se asigure că aceştia au fost informaţi cu privire la termenele şedinţelor de judecată şi că puteau să participe la procesele care priveau drepturile lor civile, în special prin dispunerea amânării şedinţelor şi repetarea procedurii de comunicare.

22. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie sub aspectul lipsei accesului la instanţă al reclamanţilor.

III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie

23. În cererile nr. 26.856/06 şi 36.942/11 a fost invocat un capăt de cerere suplimentar, referitor la pretinsa încălcare a drepturilor garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

24. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamanţilor de acces la o instanţă (supra, pct. 22), Curtea consideră că nu este necesar să pronunţe o decizie separată cu privire la admisibilitatea şi fondul capătului de cerere formulat în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea S.C. Raisa M. Shipping S.R.L., citată anterior, pct. 38; S.C. Carbochim S.A. Cluj-Napoca şi S.C. Fenega Import-Export S.R.L. împotriva României, nr. 45.621/05, 46.691/07. 27.314/08 şi 1.150/09, pct. 30, 6 decembrie 2016).

IV. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenţiei

25. În cele din urmă, Curtea reţine că reclamanţii au invocat alte capete de cerere în temeiul art. 6 din Convenţie

26. Cu toate acestea, luând în considerare toate elementele aflate la dispoziţia sa şi în măsura în care este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că nu rezultă ni ci o încălcare aparentă a drepturilor şi a libertăţilor stabilite în Convenţie sau în protocoalele la aceasta.

27. În consecinţă, capetele de cerere sunt în mod vădit nefondate şi trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) şi 4 din Convenţie.

V. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

28. Art. 41 din Convenţie prevede:

„În cazul în care Curtea constată că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

A, Prejudiciu

29. Reclamanţii au solicitat următoarele sume cu titlu de daune materiale şi morale:

(a) Cererea nr. 26.856/06: 500.000 de euro (EUR) cu titlu de daune materiale:

(b) Cererea nr. 26.449/08:

- 7 500 EUR cu titlu de daune materiale şi

- 50.000 EUR cu titlu de daune morale.

(c) Cererea nr. 61.815/09:

- 1.379.940 EUR cu titlu de daune materiale şi

- 10.000 EUR cu titlu de daune morale.

(d) Cererea nr. 30.395/10:

- 7.804 EUR cu titlu de daune materiale şi

- 10.000 EUR cu titlu de daune morale.

(e) Cererea nr. 50.999/10: 10.000 EUR cu titlu de daune morale.

(f) Cererea nr. 58.287/10:

- 60.000 EUR cu titlu de daune materiale şi

- 40.000 EUR cu titlu de daune morale.

(g) cererile nr. 63.120/10 şi 36.942/11. nu a fost formulată nicio cerere în temeiul acestui articol.

30. Guvernul a contestat sumele solicitate. Acesta a considerat că reclamanţii nu şi-au justificat pretenţiile şi nici nu au dovedit existenţa unei legături de cauzalitate între pretinsele încălcări şi prejudiciul suferit. De asemenea a argumentat că sumele solicitate cu titlu de daune morale sunt excesive şi că o constatare a încălcării ar constitui o reparaţie echitabilă suficientă.

31. Curtea constată că reclamanţii nu au dovedit existenţa unei legături de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul suferit; prin urmare, respinge pretenţiile cu privire la daunele materiale. Pe de altă parte, având în vedere toate circumstanţele prezentelor cauze, Curtea admite că reclamanţii trebuie să fi suferit un prejudiciu moral care nu poate fi compensat prin simpla constatare a unei încălcări. Pronunţându-se în echitate, Curtea acordă reclamanţilor următoarele sume, cu titlul de daune morale, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlul de impozit de reclamanţi:

(a) 3.600 EUR în Cererea nr. 26.449/08;

(b) 3.600 EUR în Cererea nr. 61.815/09;

(c) 3.600 EUR în Cererea nr. 30.395/10;

(d) 3.600 EUR în Cererea nr. 50.999/10;

(e) 3.600 EUR în Cererea nr. 58.287/10.

32. În plus, Curtea observă că art. 509 alin. (10) din noul Cod de procedură civilă permite redeschiderea procedurii interne, în vederea remedierii încălcărilor constatate de aceasta. Având în vedere natura capetelor de cerere formulate de reclamanţi şi motivele pentru care Curtea a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie, Curtea consideră că, în prezentele cauze, cea mai adecvată formă de reparaţie ar fi redeschiderea în timp util a procedurilor criticate, la solicitarea reclamanţilor (a se vedea, pentru o soluţie similară în temeiul dispoziţiilor vechiului Cod de procedură civilă, S.C. Raisa M. Shipping S.R.L. citată anterior, pct. 44).

B. Cheltuieli de judecată

33. Reclamanţii au solicitat, de asemenea, următoarele sume pentru cheltuielile de judecată efectuate în faţa instanţelor naţionale şi a Curţii:

(a) în Cererea nr. 30.395/10:1.000 lei (RON), reprezentând cheltuieli de judecată, atestate printr-o factură emisă de reprezentantul reclamantului;

(b) în Cererea nr. 50.999/10: reclamantul a solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată fără a le cuantifica;

(c) în Cererea nr. 58.287/10: 7.000 RON sau 1.500 EUR; societatea reclamantă a depus o factură care atestă plata a 3.000 RON avocatului său;

(d) în Cererea nr. 36.942/11: 4.821 RON reprezentând onorariile avocaţilor, cheltuielile de judecată efectuate în faţa instanţelor naţionale şi cheltuielile de traducere efectuate în faţa Curţii; parohia reclamantă a prezentat dovada relevantă a plăţii.

34. Guvernul a susţinut că reclamanţii nu au demonstrat că âu suportat efectiv cheltuielile de judecată solicitate. A considerat, de asemenea, că unele dintre cheltuielile de judecată nu erau relevante pentru încălcarea pretinsă în faţa Curţii.

35. Ţinând seama de documentele pe care le deţine şi de jurisprudenţa sa, Curtea consideră rezonabil să acorde sumele următoare, pentru toate cheltuielile:

(a) 220 EUR în Cererea nr. 30.395/10;

(b) 3.600 EUR în Cererea nr. 58.287/10;

(c) 1.000 EUR în Cererea nr. 36.942/11.

C. Dobânzi moratorii

36. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA:

1. decide să conexeze cererile;

2. declară admisibile capetele de cerere privind accesul la instanţă;

3. hotărăşte că nu este necesar să fie examinate admisibilitatea şi fondul capătului de cerere formulat în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, în cadrul cererilor nr. 26.856/06 şi 36.942/11);

4. declară restul capetelor de cerere inadmisibile;

5. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie sub aspectul lipsei de acces la o instanţă al reclamanţilor, cauzată de comunicarea actelor de procedură;

6. hotărăşte:

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:

(i) 3.600 EUR (trei mii şase sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, reclamantului din Cererea nr. 26.449/08, cu titlu de daune morale;

(ii) 3.600 EUR (trei mii şase sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, reclamantului din Cererea nr. 61.815/09, cu titlu de daune morale;

(iii) 3.600 EUR (trei mii şase sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, reclamantului din Cererea nr. 30.395/10, cu titlu de daune morale;

(iv) 3.600 EUR (trei mii şase sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, reclamantului din Cererea nr. 50.999/10, cu titlu de daune morale;

(v) 3.600 EUR (trei mii şase sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, reclamantului din Cererea nr. 58.287/10, cu titlu de daune morale;

(vi) 220 EUR (două sute douăzeci de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit, în Cererea nr. 30.395/10, pentru cheltuieli de judecată;

(vii) 700 EUR (şapte sute euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de societatea reclamantă cu titlu de impozit, în Cererea nr. 58.287/10, pentru cheltuieli de judecată;

(viii) 1.000 EUR (o mie euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de parohia reclamantă cu titlu de impozit, în Cererea nr. 36.942/11, pentru cheltuieli de judecată;

(b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;

7. respinge restul solicitărilor reclamanţilor în ceea ce priveşte satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris la 28 februarie 2017, în temeiul art. 77§2 şi 3 din Regulamentul Curţii.

 

PREŞEDINTE,

PAULO PINTO DE ALBUQUERQUE

Grefier adjunct,

Andrea Tamietti

 

Lista celor 8 cereri

ANEXĂ

 

 

Nr.

Numărul cererii

(a) Data introducerii şi

(b) Data comunicării

Numele, data naşterii

(pentru persoanele fizice)

şi adresele reclamanţilor

Reprezentanţi

(a) Circumstanţele cauzei

(b) Incidente în ceea ce priveşte comunicarea actelor de procedură şi (c) Calea de atac internă exercitată

1.

26.856/06

(a) 23.06.2006

(b) 14.01.2011

Horea Mircea Timar 1956

Târgovişte, Dâmboviţa

 

(a) Capăt de cerere privind o presupusă încălcare a drepturilor decurgând dintr-un brevet.

Reclamantul a fost informat despre apel prin afişare, cu indicaţia de a plăti taxele judiciare de timbru; reclamantul nu a participat la proces, iar apelul său a fost respins pentru neplata taxelor judiciare de timbru.

(c) Reclamantul a formulat recurs pe motiv că comunicarea actelor de procedură a fost ilegală (cererea a fost respinsă la 24 ianuarie 2006).

2.

26.449/08

(a) 15.05.2008

(b) 27.06.2012

Maria Laurus 1933

Milişăuţi-Gară, Suceava

 

(a) Cerere de anulare a unei autorizaţii de construcţie acordată de Primăria Milişăuţi în favoarea unor terţi.

(b) Reclamanta a fost informată despre apel prin afişare, cu indicaţia de a plăti taxele judiciare de timbru; nu a participat la proces, iar apelul său a fost respins pentru neplata taxelor judiciare de timbru.

(c) Reclamanta a formulat contestaţie în anulare invocând ilegalitatea actelor de procedură (acţiunea a fost respinsă la 14 noiembrie 2007, hotărârea redactată la 13 decembrie 2007).

3.

61.815/09

(a) 29.08.2009

(b) 27 06 2012

Gheorghe Enescu 1957

Breaza, Prahova

 

(a) Acţiune civilă intentată de către un lichidator pentru angajarea răspunderii financiare a reclamantului, fost administrator şi unic acţionar al unei societăţi comerciale aflată în faliment.

(b) Reclamantul a fost informat cu privire la procedură prin afişare; el nu a participat la procedură.

(c) Reclamantul a declarat recurs, plângându-se că comunicarea actelor de procedură a fost ilegală (respins la 18 mai 2009) şi a formulat contestaţie în anulare (respinsă la 5 august 2009).

4.

30.395/10

(a) 18.05 2010

(b) 27.06.2012

Petrică Bănăţeanu Olteniţa, Călăraşi

V. Topârceanu

(a) Acţiune civilă privind împărţirea bunurilor comune după divorţ.

(b) Reclamantul a fost informat despre recurs prin afişare, cu indicaţia dea plăti taxele judiciare de timbru; reclamantul nu a participat la proces, iar recursul său a fost respins pentru neplata taxelor judiciare de timbru,

(c) Reclamantul a formulat contestaţie în anulare (respinsă la 26 noiembrie 2009).

5.

50.999/10

(a) 25.08.2010

(b) 04.01.2011

Rodica Simona Berbente 1978

Cluj-Napoca, Cluj

M.L. Negru

(a) Acţiune civilă pentru angajarea răspunderii financiare a reclamantei, fost administrator şi unic acţionar al unei societăţi comerciale aflată în faliment.

(b) Reclamanta a fost informată cu privire la procedură prin afişare (atât în primă instanţă, cât şi în recurs); ea nu a participat la procedură.

(c) Reclamanta a formulat contestaţie în anulare pe motiv că comunicarea actelor de procedură a fost ilegală (cererea a fost respinsă la 25 mai 2010).

6.

58.287/10

(a) 14,09,2010

(b) 27.06.2012

S.C. Magdadia Trans - S.R.L.

Constanţa

V.F. Grădina

(a) Ordonanţă prin care i s-a impus societăţii reclamante să plătească despăgubiri partenerului său de afaceri (decizia din 1 septembrie 2009).

(b) Societatea reclamantă a fost informată cu privire la procedură şi la ordonanţă prin afişare; a luat cunoştinţă de ordonanţă la începerea procedurii de executare.

(c) Societatea reclamantă a formulat contestaţie în anulare împotriva ordonanţei în temeiul legii speciale privind procedura de plată în raporturile comerciale, pe motiv că comunicarea actelor de procedură a fost ilegală (respinsă la 15 martie 2010).

7.

63.120/10

(a) 14.10.2010

(b) 27.06.2012

S.C. Eurorent Group - S.R.L.

Timişoara, Timiş

A. Julean

(a) Ordonanţă prin care i s-a impus societăţii reclamante să plătească despăgubiri partenerului său de afaceri (Decizia din 9 aprilie 2009).

(b) Societatea reclamantă a fost informată cu privire la procedură şi la ordonanţă prin afişare; a luat cunoştinţă de ordonanţa la începerea procedurii de executare iniţiată împotriva sa.

(c) Societatea reclamantă a formulat contestaţie în anulare împotriva ordonanţei în baza legii speciale privind procedura de plată în raporturile comerciale, pe motiv că comunicarea actelor de procedură a fost ilegală (cererea a fost respinsă la 14 iulie 2010).

8.

36.942/11

(a) 09.06.2011

(b) 27.06.2012

Parohia Reformată Calvină Haţeg, Haţeg, Hunedoara

M. Bodis

(a) Acţiune civilă împotriva parohiei reclamante de către un terţ pentru obţinerea unui titlu de proprietate pentru două construcţii aflate pe terenul parohiei reclamante înscrise în cartea funciară (acţiune admisă la 7 ianuarie 2010).

(b) Parohia reclamantă a test informată prin afişare cu privire la procedură şi la hotărârea din prima instanţă.

(c) Parohia reclamantă a solicitat prelungirea termenului de introducere a recursului, pe motiv că comunicarea actelor de procedură a test defectuoasă (cererea a test respinsă la 10 decembrie 2010).

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.