MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 592/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 592         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 24 iulie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 347 din 11 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

 

Decizia nr. 429 din 21 iunie 2017 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne

 

Decizia nr. 533 din 12 iulie 2017 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate privind Moţiunea de cenzură nr. 2MC/21 iunie 2017 - „România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor!”

 

ORDONANŢE SI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

3. - Ordonanţă privind unele măsuri pentru administraţia publică centrală

 

512. - Hotărâre privind stabilirea zilei de 14 august 2017 ca zi liberă

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

770. - Ordin al ministrului transporturilor pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.305/2012 privind aprobarea tarifelor percepute de Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română” pentru prestarea activităţilor pentru care i-au fost delegate competenţe de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 347

din 11 mai 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Ion Buftea în Dosarul nr. 3.211/99/2015 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 726D/2016.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei Ion Buftea. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 831D/2016 şi nr. 992D/2016, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Constantin Oniceanu şi de Aurel Băbălău în dosarele nr. 7.487/99/2015 şi nr. 7.486/99/2015 ale Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

5. Autorul excepţiei, Ion Buftea, şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor.

6. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 831D/2016 şi nr. 992D/2016 la Dosarul nr. 726D/2016, care a fost primul înregistrat.

7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei Ion Buftea, care arată că a lucrat la Metrou şi că nu i s-au luat în considerare la calculul pensiei veniturile pentru orele suplimentate desfăşurate şi nici cele pentru munca desfăşurată în acord. Mai precizează că a depus la Judecătoria Iaşi adeverinţa obţinută de la Societatea Tungal Metrou - S.A. cu privire la veniturile sale, dar nu a fost luată în calcul. Depune la dosar o copie a adeverinţei nr. 044 din 1 martie 2017, emisă de Societatea Tungal Metrou - S.A., referitoare la veniturile sale obţinute în perioada 1979-2000, pentru orele prestate peste programul normal de lucru.

8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

9. Prin încheierile din 4 aprilie 2016, din 11 mai 2016 şi din 18 aprilie 2016, pronunţate în dosarele nr. 3.211/99/2015, nr. 7.487/99/2015 şi nr. 7.486/99/2015, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Ion Buftea, Constantin Oniceanu şi de Aurel Băbălău în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de anulare a deciziilor de pensionare.

10 În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. În acest sens, arată că, faptul că o decizie de pensionare rămasă definitivă nu mai poate fi atacată în instanţă, pentru a fi supusă controlului judecătoresc, nici prin acţiune directă şi nici în termenul stabilit de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, contravine principiului constituţional al accesului liber la justiţie.

11. Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, astfel cum s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, de exemplu, prin deciziile nr. 562 din 16 iulie 2015 şi nr. 956 din 13 noiembrie 2012.

14. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 562 din 16 iulie 2015, nr. 476 din 23 septembrie 2014, nr. 956 din 13 noiembrie 2012 şi nr. 1.080 din 13 decembrie 2012.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei prezent la şedinţa publică, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive”. Dispoziţiile art. 149 alin. (1) prevăd următoarele: „Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii, respectiv la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii

18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, referitor la aceleaşi susţineri, raportate la aceleaşi dispoziţii din Constituţie, s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 562 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 17 august 2015, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. Analizând critica autorului referitoare la încălcarea art. 21 alin. (4) din Constituţie prin instituirea obligativităţii parcurgerii procedurii prealabile, Curtea, la paragraful 14 al acestei decizii, a amintit jurisprudenţa sa, concretizată prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, prin Decizia nr. 1.080 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 5 februarie 2013, prin Decizia nr. 315 din 18 iunie 2013, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013, sau prin Decizia nr. 476 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014. Prin aceste decizii, Curtea a statuat că, reglementând procedura prealabilă de contestare a deciziilor de pensie la Comisia Centrală de Contestaţii, respectiv la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, legiuitorul a urmărit degrevarea instanţelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de asigurări sociale, prin interpunerea comisiilor de contestaţii în procedura de soluţionare a acestora. Astfel, pensionarii pot supune deciziile de pensii controlului comisiei de contestaţii fără a mai parcurge procedura, în principiu de mai lungă durată, din faţa instanţelor de judecată şi, numai în situaţia când nu sunt mulţumiţi de hotărârile acestei comisii pot să le supună analizei instanţei de judecată. O astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând eo ipso atingere dreptului de acces liber la justiţie, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată. Prevederile art. 21 din Constituţie nu interzic existenţa unei astfel de proceduri administrative prealabile şi nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicţional.

20. De asemenea, la paragraful 15 al Deciziei nr. 562 din 16 iulie 2015, Curtea a reţinut că faptul că, prin neparcurgerea acestei proceduri ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiţie, nu este nici el de natură să demonstreze neconstituţionalitatea procedurii administrative prealabile analizate. Astfel, aşa cum Curtea a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate 11 supus niciunei condiţionări. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, are legitimarea constituţională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică şi reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă.

21 De altfel, aşa cum a reţinut Curtea şi prin Decizia nr. 476 din 23 septembrie 2014, precitată, paragraful 18, la finalul oricărei decizii de pensionare este cuprinsă menţiunea referitoare la posibilitatea contestării în termen de 30 de zile de la comunicare la comisia de contestaţii competentă conform legii.

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

23. Cât priveşte susţinerile autorului excepţiei Ion Buftea din şedinţa publică, Curtea reţine că legiuitorul a prevăzut că, în situaţia existenţei unor venituri nevalorificate prin decizia de pensionare, se poate solicita casei teritoriale de pensii recalcularea pensiei, potrivit art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, care prevede că „Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Buftea, de Constantin Oniceanu şi de Aurel Băbălău în dosarele nr. 3.211/99/2015, nr. 7.487/99/2015 şi nr. 7.486/99/2015 ale Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 429

din 21 iunie 2017

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

 

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne, obiecţie formulată de un număr de 25 de senatori aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

2. Cu Adresa nr. 2.870 din 23 mai 2017, secretarul general al Senatului României a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 4.970 din 20 aprilie 2017 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.808A/2017.

3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate autorii arată că legea care face obiectul criticilor de neconstituţionalitate are ca obiect de reglementare înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă ca structură specializată cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, cu personalitate juridică, Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă urmând a se desfiinţa. Autorii obiecţiei formulează, pe de o parte, critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi, pe de altă parte, critici de neconstituţionalitate intrinsecă.

4. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, autorii arată că, pe cale jurisprudenţială (Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016), Curtea Constituţională a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, întrunirea cumulativă a celor două criterii este de natură a afecta principiul constituţional care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ.

5. Pornind de la cele arătate, autorii sesizării susţin că textul adoptat de Senatul României, prin care este modificat art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016, încalcă principiul bicameralismului, deoarece eliminarea statutului de cadru militar activ al directorului general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă modifică semnificativ conţinutul juridic al acestei funcţii, în sensul în care acesta va îndeplini exclusiv atribuţii cu caracter administrativ, urmând a fi în imposibilitatea de a mai exercita autoritatea de stat, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, conform art. 16 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă, potrivit căruia „autoritatea de stat poate fi exercitată exclusiv de cadrele militare active, pe timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu”.

6. De asemenea, autorii arată că introducerea, în Camera decizională, în cuprinsul art. 8 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, a instituţiei eliberării din funcţie a directorului general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă, instituţie care nu a fost luată în discuţie în prima Cameră sesizată, conduce la concluzia că există şi o „configuraţie semnificativ diferită” între forma adoptată de Camera Deputaţilor şi forma adoptată de Senat.

7. Având în vedere aceste argumente, autorii sesizării consideră că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului.

8. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, autorii sesizării susţin că, în calitate de Cameră de reflecţie. Camera Deputaţilor a adoptat modificarea alin. (1) al art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 în următoarea formă: „Directorul general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă este cadru militar în activitate, numit în funcţie de către ministrul afacerilor interne, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Faţă de această formă, Senatul, în calitate de Cameră decizională, a procedat la eliminarea calităţii de „cadru militar în activitate”, precum şi a sintagmei „cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”. Modificările aduse creează „o stare de precaritate a actului normativ” în sensul că, indiferent de metoda de interpretare aplicată textului de lege, se constată nerespectarea art. 1 alin. (5) din Constituţie.

9. Astfel, prin interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) se ajunge la concluzia că directorul general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă face parte din categoria personalului contractual, fiind lipsit de atributul de cadru militar în activitate, cu consecinţa că acestuia îi este aplicabilă legislaţia muncii, conform art. 16 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă. Această concluzie generează două tipuri de efecte juridice: pe de o parte, directorul general „desfăşoară exclusiv activităţi administrative” conform art. 16 alin. (2), ceea ce îl pune în imposibilitatea exercitării funcţiei cu consecinţa blocării activităţii structurii specializate cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, şi, pe de altă parte, el poate fi membru al unui partid politic, ceea ce conduce la implicarea unui serviciu secret în activităţi de natură politică, fapt interzis şi de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, potrivit căruia „Salariaţii organelor de informaţii şi ai celor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale nu pot face parte din partide sau alte organizaţi cu caracter politic ori secret şi nu pot fi folosiţi în scopuri politice

10. Interpretarea per a contrario a normei cuprinse în art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 arată că „directorul general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă este cadru militar în activitate, însă o asemenea interpretare nu este posibilă pentru că ar fi contrară voinţei legiuitorului care, în Camera decizională, a eliminat prevederea expresă referitoare la calitatea de cadru militar activ a conducătorului Direcţiei, precum şi a obligaţiei de a solicita avizul C.S.A.T. la numirea acestuia în funcţie”.

11. Autorii sesizării apreciază că, prin adoptarea acestei dispoziţii, întregul act normativ devine inaplicabil, deoarece instituirea atribuţiilor cu caracter exclusiv administrativ îl lipseşte pe directorul general de exerciţiul autorităţii de stat, rezervată doar cadrelor militare. Conform art. 2 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, prin autoritate de stat se înţelege „punerea în aplicare şi respectarea reglementărilor legale pentru domeniile sale de competentă, precum şi monitorizarea realizării politicilor şi strategiilor în domeniile sale de competenţă”. Imposibilitatea exerciţiului autorităţii de stat generează structurii însărcinate cu protecţia informativă în materia securităţii naţionale imposibilitatea de a-şi îndeplini scopul pentru care a fost înfiinţată, deci întreaga Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 devine inaplicabilă. Punerea în situaţia de inaplicabilitate ca urmare a eliminării calităţii de cadru militar în activitate a directorului general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă şi a avizului C.S.A.T. din procedura de numire constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 36 alin, (1) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie” şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1991.

12. Pe de altă parte, autorii sesizării susţin că voinţa legiuitorului este direcţionată spre diminuarea prerogativelor C.S.A.T. şi ale Preşedintelui României în materia organizării generale a forţelor armate şi a celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale cu încălcarea art. 4 lit. d) pct. 2 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Procedura de numire a directorului general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă exclude Preşedintele României de la exercitarea competenţei pentru implementarea strategiei naţionale în domeniul securităţii naţionale, „lăsând deschisă poarta pentru numirea, pe criterii politice, a şefului instituţiei cu atribuţii în materia protecţiei informative din sfera securităţii naţionale”.

13. Pentru aceste argumente, autorii sesizării solicită admiterea criticilor formulate şi constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016, întrucât acestea încalcă principiul legalităţii, cuprins în art. 1 alin. (5) din Constituţie, coroborat cu art. 8 din Legea nr. 24/2000 şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1991.

14. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere.

15. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis cu Adresa nr. 2/5.450/31 mai 2017, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 6.741 din 31 mai 2017, punctul său de vedere, în care arată că din analiza comparată a documentelor privind iniţierea şi desfăşurarea procesului legislativ în cauză, a formei adoptate de Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, şi a celei adoptate de Senat, în calitate de Cameră decizională, se constată că modificările operate de către Senat faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor nu sunt de natură a imprima nici deosebiri majore de conţinut juridic faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor şi nici o configuraţie deosebită, semnificativ diferită faţă de cea a proiectului de lege în forma adoptată de Camera Deputaţilor. Astfel, legea adoptată a păstrat obiectul de reglementare, aducându-se unele corective minore sub aspectul organizării şi funcţionării instituţiei.

16. Acceptarea tezei autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate ar echivala cu deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate, respectiv a Camerei Deputaţilor, în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului sau propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce are drept consecinţă faptul că cea de-a două Cameră, Camera decizională, nu va avea posibilitatea să modifice ori să completeze legea adoptată de Camera de reflecţie, ci doar posibilitatea de a o aproba sau de a o respinge. Prin urmare, trebuie reţinut că prevederile art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când folosesc sintagma „decide definitiv” cu privire la Camera decizională, nu exclud, ci, dimpotrivă, presupun ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de Camera de reflecţie să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se şi pot aduce modificări şi completări. În acest caz, Camera decizională nu-l poate modifica astfel încât să-l deturneze de la finalitatea sa.

17. Cu privire la critica adusă instituţiei eliberării din funcţie a directorului general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă, se precizează că nu se poate susţine teza autorilor sesizării de neconstituţionalitate, potrivit căreia modificarea instituţiei eliberării din funcţie conduce la o configuraţie semnificativ diferită între forma legii adoptate de Camera Deputaţilor şi forma adoptată de Senat. Atât numirea, cât şi eliberarea din funcţie „reprezintă aceeaşi instituţie juridică, fiecare având un tratament juridic asemănător, legiuitorul nu a făcut altceva decât să respecte principiul ejus est tollere legem cujus est condere, care se regăseşte şi în faptul că aceeaşi putere care a adoptat o lege, poate să o şi abroge”.

18. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Preşedintele Camerei Deputaţilor arată că susţinerea autorilor sesizării potrivit căreia directorul general ar face parte din categoria personalului contractual, ducând la imposibilitatea exercitării funcţiei cu consecinţa blocării activităţii, precum şi a faptului că directorul generai poate fi membru al unui partid politic este neîntemeiată. Astfel, din interpretarea unitară a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 rezultă, fără drept de tăgadă, că modificarea adusă art. 8 alin. (1) nu creează niciun fel de suspiciuni de neconstituţionalitate. Astfel, prin coroborarea acestor dispoziţii, astfel cum au fost modificate de Senat, în calitate de Cameră decizională, cu prevederile art. 8 alin. (4), rămas nemodificat, care prevede că „În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, directorul general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă este ajutat de un prim-adjunct şi de un adjunct, cadre militare, numiţi în funcţie de către ministrul afacerilor interne, la propunerea directorului general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă”, se poate observa că „dacă adjuncţii săi sunt cadre militare, a fortiori, potrivit principiului qui potest plus, potest minus, superiorul, în speţă, directorul general, trebuie să provină tot din rândul cadrelor militare”.

19. Referitor la critica potrivit căreia s-ar diminua prerogativele C.S.A.T. şi ale Preşedintelui României în materia organizării generale a forţelor armate, Preşedintele Camerei Deputaţilor observă că nu există nicio neconcordanţă între criticile aduse de autorii sesizării de neconstituţionalitate şi art. 92, 93, 94, 118 şi art. 119 din Legea fundamentală, şi nici între acestea şi art. 4 lit. d) pct. 2 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Mai mult, potrivit prevederilor art. 6 şi 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, acest minister răspunde în faţa Guvernului, a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi a Parlamentului de modul în care aplică prevederile Constituţiei, ale celorlalte acte normative, precum şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, în vreme ce ministrul afacerilor interne stabileşte, prin ordin, conducătorii unităţilor şi subunităţilor care au calitatea de ordonator de credite. Potrivit art. 1 şi art. 8 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016, Direcţia Generală de Protecţie internă este în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, iar directorul general al acesteia are calitatea de ordonator terţiar de credite aflat în subordinea ordonatorului principal de credite.

20. Având în vedere considerentele expuse, Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază obiecţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată şi propune respingerea acesteia.

21. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, art. 10, art. 15, art. 16 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.

23. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 8 noiembrie 2016.

24. Autorii sesizării susţin că actul normativ criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării legii şi a Constituţiei şi ale art. 61 alin. (1) referitor la principiul bicameralismului parlamentar.

25. În vederea soluţionării prezentei sesizări, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilităţii acesteia. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării trebuie realizată prin raportare la art. 15 alin (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia ,,Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a^ unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. “Astfel, se constată că actul supus controlului de constituţionalitate este o lege adoptată de Parlamentul României, sesizarea fiind formulată de un număr de 25 de senatori aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, care, potrivit dispoziţiilor legale, întruneşte calitatea de titular al sesizării.

26. Analizând criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea reţine cele statuate prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, iar structura sa este bicamerală, fiind alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Principiul bicameralismului, astfel consacrat, se reflectă însă nu numai în dualismul instituţional în cadrul Parlamentului, ci şi în cel funcţional, deoarece art. 75 din Legea fundamentală stabileşte competenţe de legiferare potrivit cărora fiecare dintre cele două Camere are, în cazurile expres definite, fie calitatea de primă Cameră sesizată, fie de Cameră decizională. Totodată, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră. Art. 75 din Legea fundamentală a introdus, după revizuirea şi republicarea acesteia în octombrie 2003, soluţia obligativităţii sesizării, în anumite materii, ca primă Cameră, de reflecţie, a Senatului sau, după caz, a Camerei Deputaţilor şi, pe cale de consecinţă, reglementarea rolului de Cameră decizională, pentru anumite materii, a Senatului şi, pentru alte materii, a Camerei Deputaţilor, tocmai pentru a nu exclude o Cameră sau alta din mecanismul legiferării”.

27. De asemenea, dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Aşa fiind, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce asupra proiectului de lege sau propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008).

28. Pe cale jurisprudenţială (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011), Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea cumulativă a celor două criterii este de natură a afecta principiul constituţional care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ.

29. Cu toate acestea, stabilind limitele principiului bicameralismului, prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din

23 ianuarie 2012, Curtea a observat că aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect „deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate [...] în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului sau propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce are drept consecinţă faptul că cea de-a două Cameră, Camera decizională, nu va avea posibilitatea să modifice ori să completeze legea adoptată de Camera de reflecţie, ci doar posibilitatea de a o aproba sau de a o respinge”. Sub aceste aspecte, „este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor; prin urmare, lipsirea Camerei decizionale de competenţa sa de a modifica sau completa legea astfel cum a fost adoptată de Camera de reflecţie, deci de a contribui la procesul de elaborare a legilor, ar echivala cu limitarea rolului său constituţional şi cu acordarea unui rol preponderent Camerei de reflecţie în raport cu cea decizională în procesul de elaborare a legilor. Într-o atare situaţie, Camera de reflecţie ar elimina posibilitatea Camerei decizionale de a conlucra la elaborarea actelor normative, aceasta din urmă putându-şi doar exprima prin vot poziţia cu privire la propunerea sau proiectul de lege deja adoptat de Camera de reflecţie, ceea ce este de neconceput. În consecinţă, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, că art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când foloseşte sintagma „decide definitiv” cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Însă, în acest caz, Camera decizională nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator.

30. Bicameralismul nu înseamnă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, în Camera decizională putând exista abateri inerente de la forma adoptată de Camera de reflecţie, desigur, fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative. A nega posibilitatea Camerei decizionale de a se îndepărta de la forma votată în Camera de reflecţie ar însemna limitarea rolului său constituţional, iar caracterul decizional ataşat acesteia devine iluzoriu. S-ar ajunge la un veritabil mimetism în sensul că cea de-a două Cameră se va identifica, în ceea ce priveşte activitatea sa legislativă, cu prima Cameră, neputându-se îndepărta în niciun fel de la soluţiile legislative pentru care a optat prima Cameră, ceea ce este contrar, până la urmă, chiar ideii de bicameralism.

31. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului atât timp cât legea adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea/proiectul de lege în forma sa însuşită de Camera de reflecţie. În acest sens, modificările aduse formei adoptate de Camera de reflecţie trebuie să cuprindă o soluţie legislativă care păstrează concepţia de ansamblu a acesteia şi să fie adaptate în mod corespunzător, prin stabilirea unei soluţii legislative alternative/complementare care nu se abate de la forma adoptată de Camera de reflecţie, în condiţiile în care aceasta este mai cuprinzătoare sau mai bine articulată în cadrul ansamblului legii, cu realizarea anumitor coroborări inerente oricărei modificări (a se vedea în acest sens Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016),

32. Analiza modificărilor adoptate în Camera decizională cu privire la legea supusă controlului de constituţionalitate. Pornind de la premisa că legea este, cu contribuţia specifică fiecărei Camere, opera întregului Parlament, Curtea apreciază că autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de Către O Singură Cameră. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne, iniţiată de Guvernul României şi transmisă Parlamentului, a fost adoptata de Senat, în calitate de Cameră decizională, cu modificări şi completări, respectiv 3 amendamente, faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor, dintre care un amendament face obiectul controlului de constituţionalitate în prezenta cauză, Este vorba despre dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016, care, în forma adoptată de Guvern şi aflată în vigoare, are următoarea redactare: „Directorul general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă este cadru militar în activitate, numit în funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului afacerilor interne, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”. Prima Cameră sesizată modifică art. 8 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, astfel „Directorul generai al Direcţiei Generale de Protecţie Internă este cadru militar în activitate, numit în funcţie de către ministrul afacerilor interne, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”, în vreme ce Camera decizională a dat normei următoarea redactare: „Directorul generai al Direcţiei Generale de Protecţie Internă este numit şi eliberat din funcţie de către ministrul afacerilor interne”.

33. Din analiza comparativă a conţinutului normativ al normei adoptate în prima Cameră sesizată (Camera Deputaţilor), respectiv în Camera decizională (Senatul), Curtea observă că forma finală a legii prevede competenţa ministrului afacerilor interne de a face numirea în funcţia de director general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă (soluţie legislativă introdusă de prima Cameră sesizată), elimină condiţia calităţii de cadru militar în activitate a persoanei care poate fi numită în funcţia de director general şi, implicit, elimină avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din procedura de numire în funcţie (condiţii prevăzute atât în forma iniţiatorului, cât şi în cea adoptată de prima Cameră).

34. Curtea reţine că, din punctul de vedere al conţinutului normativ, astfel cum s-a arătat în prealabil, forma adoptată de Camera Deputaţilor, Cameră de reflecţie, diferă de cea adoptată de Senat, Cameră decizională. Cu privire la aceste aspecte, Curtea observă că, deşi există diferenţe de conţinut între cele două forme ale legii adoptate de cele două Camere, soluţia legislativă referitoare la numirea în funcţia de director generai al Direcţiei Generale de Protecţie Internă a fost supusă dezbaterii ambelor Camere, fiecare dintre acestea exercitându-şi dreptul propriu de a aduce modificări, completări sau eliminări dispoziţiilor care au făcut obiectul iniţiativei legislative. Astfel, aşa cum reiese din evoluţia conţinutului normativ pe care dispoziţiile art. 8 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă La avut de la momentul adoptării actului normativ până la momentul aprobării sale prin legea care face obiectul prezentului control de constituţionalitate, Curtea observă că prima Cameră face modificări cu privire la autoritatea competentă să numească directorul general al D.G.P.I., eliminând competenţa prim-ministrului şi înlocuind-o cu cea a ministrului afacerilor interne, iar Camera decizională face modificări cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana numită în funcţia de director general al D.G.P.I., eliminând condiţia calităţii de cadru militar în activitate şi, implicit, avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Aşadar, fiecare dintre Camerele Parlamentului a luat în dezbatere conţinutul normativ al art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 şi fiecare Cameră şi-a adus contribuţia în limitele prevăzute de principiul bicameralismului. A interpreta că doar intervenţia primei Camere s-a realizat cu respectarea competenţelor proprii ale acesteia în vreme ce Camera decizională şi-a depăşit aceste competenţe ar echivala cu limitarea rolului constituţional al acesteia din urmă şi cu acordarea unui rol preponderent, chiar decisiv, Camerei de reflecţie în procesul de elaborare a legii, cu consecinţa lipsirii Camerei decizionale de competenţa sa de a modifica, completa sau abroga legea, astfel cum aceasta a fost adoptată de Camera de reflecţie. Or, aşa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când foloseşte sintagma „decide definitiv” cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Rolul decizional al Camerei se manifestă tocmai prin plenitudinea sa de a adopta orice soluţie cu privire la textele de lege care fac obiectul iniţiativei legislative, inclusiv prin adoptarea celei mai energice soluţii care presupune respingerea actului normativ, în ansamblul său. Altfel, s-ar ajunge la un veritabil mimetism în sensul că cea de-a două Cameră se va identifica, în ceea ce priveşte activitatea sa legislativă, cu prima Cameră, neputându-se îndepărta în niciun fel de la soluţiile legislative pentru care a optat prima Cameră, ceea ce este contrar, până la urmă, chiar ideii de bicameralism.

35. Pe de altă parte, Curtea reţine că, preluând soluţia introdusă de prima Cameră cu privire la autoritatea competentă să numească directorul general al D.G.P.I., Camera decizională completează textul legal în sensul că aceeaşi autoritate care are competenţa de a numi în funcţia publică (ministrul afacerilor interne) are şi competenţa de a elibera din funcţia publică. Norma, aşa cum a fost modificată de Senat, dobândeşte claritate şi predictibilitate, fiind expresia principiului simetriei actelor juridice care guvernează actele administrative de numire/eliberare în/din funcţiile publice. Elementul novator nu este decât unul la nivel redacţional, conferind textului un stil juridic specific normativ, precis, care să excludă orice echivoc, întrucât, în practică, interpretarea şi aplicarea normei nu se pot realiza decât în condiţiile menţionate, fiind firesc şi judicios ca autoritatea care a făcut numirea să dispună eliberarea din funcţie şi vacantarea postului.

36. Aşa fiind, Curtea constată că modificările pe care Camera decizională le aduce asupra proiectului de lege adoptat de prima Cameră sesizată, recte asupra dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016, se raportează la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Modificările operate sunt circumscrise marjei Camerei decizionale de a interveni asupra soluţiei legislative supuse dezbaterii sale, noul conţinut normativ nefiind capabil să deturneze obiectivele urmărite de iniţiativa legislativă.

37. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 61 alin. (2) din Constituţie; din contră, modul în care a fost adoptată legea criticată constituie o aplicare a principiului bicameralismului, caracterizat printr-o strânsă conlucrare şi colaborare între cele două Camere ale Parlamentului.

38. Analizând criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, referitor la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015 (paragraful 28), că trăsătura esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 232 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr. 234 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 7 septembrie 2001 sau Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011) şi că „Statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea tuturor legilor şi tuturor actelor normative cu aceasta” (Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004), ceea ce înseamnă că aceasta „implică, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este prin excelenţă un stat în care se manifestă domnia legii” (Decizia nr. 13 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999). În acest sens, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Curtea a reţinut că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative şi că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012 sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).

39. În prezenta cauză, criticile de neconstituţionalitate intrinsecă au ca obiect aceleaşi dispoziţii ale art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 şi vizează două aspecte: pe de o parte, împrejurarea că directorul general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă, făcând parte din categoria personalului contractual, nu poate exercita autoritatea de stat, fapt ce pune structura pe care o conduce în imposibilitatea de a-şi îndeplini scopul pentru care a fost înfiinţată, astfel că întreaga Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 devine inaplicabilă, şi, pe de altă parte, diminuarea prerogativelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi ale Preşedintelui României în materia organizării generale a forţelor armate şi a celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale cu încălcarea art. 4 lit. d) pct. 2 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Temeiul constituţional al celor două critici îl reprezintă prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.

40 Cu privire la primul aspect, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 stabileşte modul de organizare şi funcţionare a unei structuri cu nivel de direcţie generală, cu arie de competenţă materială circumscrisă exclusiv la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.), care, prin furnizarea de date şi informaţii factorilor decizionali din minister, contribuie la asigurarea integrităţii, eficienţei şi profesionalismului personalului MAI. pentru creşterea calităţii serviciilor asigurate de unităţile sale în domeniul ordinii publice. Potrivit Expunerii de motive a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, „D.G.P.I. se va integra în arhitectura sistemului naţional de securitate, alături de Poliţia Română, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia de Frontieră Română, Inspectoratul General pentru Imigrări, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, Agenţia Naţională Antidrog şi Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane. Fiind o structură specializată cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, D.G.P.I. este parte componentă a sistemului naţional de apărare şi a Comunităţii Naţionale de Informaţii (C.N.I.) pentru a asigura încadrarea eficientă şi coerentă a componentei de ordine publică, asigurată de mai multe structuri M.A.I., în sfera securităţii naţionale şi corelarea cu demersurile specifice ale celorlalte organe de stat cu atribuţii în domeniu”. Potrivit art. 4 din ordonanţa de urgenţă, Direcţia Generală de Protecţie Internă se supune controlului parlamentar exercitat potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, având obligaţia de a prezenta, prin intermediul ministrului afacerilor interne, anual sau la cererea Parlamentului, rapoarte cu privire la activitatea sa în domeniul securităţii naţionale.

41. Din punct de vedere instituţional, această structură are personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, cooperând cu organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, cu celelalte autorităţi şi instituţii publice sau cu asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale, precum şi cu persoanele fizice şi juridice, în limitele legii. Conform art. 3 din ordonanţa de urgenţă, „activitatea Direcţiei Generale de Protecţie internă se desfăşoară cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentate ale omului, a principiilor legalităţii, neutralităţii, imparţialităţii şi echidistanţei politice, precum şi protecţiei surselor, mijloacelor şi metodelor specifice

42. În ceea ce priveşte personalul D.G.P.I., art. 16-22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 stabilesc că acesta se compune din cadre militare şi personal contractual, iar, în ceea ce priveşte organele de conducere, art. 8, în forma în vigoare, prevede că directorul general, directorul general prim adjunct şi directorul general adjunct ai D.G.P.I. sunt cadre militare în activitate. Textul de lege supus controlului modifică aceste din urmă prevederi în sensul înlăturării condiţiei privind calitatea de cadru militar în activitate în ceea ce-l priveşte pe directorul general al D.G.P.I., împrejurare ce implică, în opinia autorilor sesizării de neconstituţionalitate, încadrarea sa în categoria personalului contractual. Consecinţele sunt, potrivit celor susţinute de autorii criticilor, pierderea exerciţiului autorităţii de stat, rezervat doar cadrelor militare şi, deci, imposibilitatea exercitării funcţiei şi blocarea activităţii structurii specializate cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, pe de o parte, şi înlăturarea interdicţiei de a avea calitatea de membru al unui partid politic, ceea ce conduce la implicarea unui serviciu secret în activităţi de natură politică, pe de altă parte.

43. Din analiza sistematică a conţinutului normativ al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016, rezultă că legiuitorul a făcut distincţie între organele de conducere ale D.G.P.I. şi personalul D.G.P.I. Astfel, dispoziţiile referitoare la directorul general, directorul general prim adjunct şi directorul general adjunct ai D.G.P.I. sunt reglementate în cap. II - Organizare şi funcţionare, la art. 8, în vreme ce dispoziţiile referitoare la personalul D.G.P.I. sunt cuprinse în cap. IV. – Personalul asigurarea logistică şi financiară, secţiunea 1 - Personalul Direcţiei Generale de Protecţie Internă, art. 16-22. Cu alte cuvinte, legiuitorul delegat a înţeles să nu circumscrie organele de conducere ale D.G.P.I. noţiunii de „personal” al D.G.P.I., astfel că dispoziţiile referitoare la această din urmă categorie nu sunt aplicabile în mod implicit în privinţa directorului general şi adjuncţilor săi. Într-o atare situaţie, având în vedere că D.G.P.I. reprezintă o structură specializată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, devine incidenţă norma cu caracter general în privinţa personalului M.A.I., respectiv art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, care face vorbire, pe lângă cadre militare în activitate şi personal contractual, şi de funcţionari publici sau poliţişti - funcţionari publici cu statut special.

44. În ceea ce priveşte autoritatea de stat, Curtea constată că, potrivit art. 2 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de competenţă, Ministerul Afacerilor Interne exercită „funcţia de autoritate de stat prin care asigură punerea în aplicare şi respectarea reglementărilor legale pentru domeniile sale de competenţă, precum şi monitorizarea realizării politicilor şi strategiilor în domeniile sale de competenţă.” Exercitarea acestei funcţii se realizează de personalul Ministerului Afacerilor Interne, care, potrivit art. 17 din acelaşi act normativ, se compune din: funcţionari publici, poliţişti - funcţionari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum şi soldaţi şi gradaţi voluntari. Aşadar, premisa de la care pleacă autorii sesizării de neconstituţionalitate, conform căreia exerciţiul autorităţii de stat este inerent statutului de cadru militar în activitate, este eronată, astfel că susţinerea referitoare la imposibilitatea exercitării funcţiei de către un director general care nu este cadru militar în activitate nu are fundament legal. Autoritatea de stat se exercită în egală măsură atât de personalul militar, cât şi de personalul civil încadrat în structurile M.A.I., ale căror atribuţii în domeniul ordinii, siguranţei publice şi securităţii naţionale vizează, printre altele, şi activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate în domeniile sale de competenţă.

45. Cu privire la susţinerea conform căreia eliminarea condiţiei de cadru militar conduce la înlăturarea interdicţiei de a avea calitatea de membru al unui partid politic, Curtea reţine că dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României prevăd expres că „Salariaţii organelor de informaţii şi ai celor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale nu pot face parte din partide sau alte organizaţii cu caracter politic ori secret şi nu pot fi folosiţi în scopuri politice*. Or, în măsura în care, în temeiul art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016, „Direcţia Generală de Protecţie Internă este structură specializată cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne apare cu evidenţă că interdicţia prevăzută de Legea nr. 51/1991 este general aplicabilă tuturor structurilor cărora propriile legi de organizare şi funcţionara le conferă atribuţii în domeniul securităţii naţionale, indiferent de calitatea de cadru militar sau personal civil al salariaţilor acestor structuri. Prin urmare, Curtea constată că este neîntemeiată critica potrivit căreia modificările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 prin legea de aprobare supusă controlului de constituţionalitate creează posibilitatea implicării unui serviciu secret în activităţi de natură politică, interdicţia deţinerii calităţii de membru al unui partid politic de către cei care activează în cadrul organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale fiind operabilă în continuare, în baza unei dispoziţii legale care nu a suferit nicio modificare.

46. Cu privire la cel de-al doilea aspect al criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă, pentru analiza susţinerilor privind diminuarea prerogativelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi ale Preşedintelui României în materia organizării generale a forţelor armate şi a celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, Curtea apreciază necesară expunerea succesiunii în timp a conţinutului normei privind numirea directorului general al structurii specializate cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, Astfel, potrivit art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, Direcţia generală de informaţii şi protecţie internă (D.I.P.I.) era structura specializată a ministerului care desfăşura activităţi de informaţii, contrainformaţii şi securitate, în vederea asigurării ordinii publice, prevenirii şi combaterii ameninţărilor la adresa securităţii naţionale privind misiunile, personalul, patrimoniul şi informaţiile clasificate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în temeiul art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, Direcţia generală de informaţii şi protecţie internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne „se reorganizează ca departament în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, coordonat de un secretar de stat, ajutat de 2 subsecretari de stat, numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului”. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 înfiinţează Direcţia Generală de Protecţie Internă (D.G.P.I.), care se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, care se desfiinţează. Noul act normativ prevede că directorul generai al D.G.P.I. este cadru militar în activitate, numit în funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului afacerilor interne, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în fine, legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016, supusă prezentului control de constituţionalitate, modifică această dispoziţie, eliminând condiţia calităţii de cadru militar în activitate a persoanei care poate fi numită în funcţia de director general şi, implicit, avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării

47. Din interpretarea istorică a textului normativ rezultă că în ultima formă adoptată de legiuitor; acesta îşi exprimă opţiunea în sensul ocupării funcţiei de director general al D.G.P.I. de către o persoană care nu este cadru militar în activitate, deci o persoană civilă. Sub acest aspect, legiuitorul revine la soluţia legislativă anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016, respectiv 8 noiembrie 2016.

48. Opţiunea legiuitorului pentru această soluţie legislativă nu este unică în ansamblul normativ intern în domeniul organelor de Informaţii şi al celor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. Astfel, Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii prevede la art. 23 alin. 1 că „Serviciul Român de Informaţii este condus de un director, cu rang de ministru, numit de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţa comună, la propunerea Preşedintelui României, în urma audierii celui propus de către comisia însărcinată să exercite controlul parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, care va prezenta un raport în faţa celor două Camere ale Parlamentului”, iar Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe prevede la art. 6 alin.(1): „Conducerea Serviciului de Informaţii Externe se asigură de către un director cu rang de ministru, numit de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţă comună, la propunerea Preşedintelui României.”

49. În condiţiile în care, potrivit art. 10 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016, D.G.P.I. „desfăşoară activităţi de informaţii, contrainformaţii şi de protecţie în scopul identificării, prevenirii şi contracarării ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi factorilor de risc care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii publice sau care vizează informaţiile, patrimoniul, personalul, misiunile, procesul decizional şi capacitatea operaţională ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne”, reglementarea ocupării funcţiei de director general al aceste/ Direcţii de către o persoană civilă apare ca o garanţie a respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor vizate de activitatea acestui serviciu de informaţii. Aceasta se coroborează în mod firesc cu dispoziţiile art. 4 din ordonanţa de urgenţă, care prevăd controlul parlamentar, exercitat potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, asupra activităţii D.G.P.I., precum şi obligaţia ministrului afacerilor interne de a prezenta rapoarte cu privire la activitatea D.G.P.I. În domeniul securităţii naţionale, anual sau la cererea Parlamentului. Garanţiile prevăzute de lege răspund exigenţelor stabilite prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016 şi au ca scop eficientizarea modului în care Ministerul Afacerilor Interne utilizează resursele umane specializate şi mijloacele tehnice din dotare pentru îndeplinirea noilor sarcini ce îi revin în lumina modificărilor legislative generate de actul instanţei constituţionale, sub controlul civil, atât din interiorul structurii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale (directorul general al D.G.P.I., cât şi din exteriorul său (Parlamentul României).

50. În ceea ce priveşte rolul şi atribuţiile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Curtea reţine că, în temeiul prevederilor art. 119 din Legea fundamentală, acesta „organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii”. Cu privire la competenţa C.S.A.T. de a emite avize, reţinem că Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării prevede, printre atribuţiile C.S.A.T., la art. 4 lit. d) doar că acesta „avizează proiectele de acte normative iniţiate sau emise de Guvern”, enumerând printre aceste acte normative, la pct. 2 al lit. d), pe cele „privind organizarea generală a foiţelor armate şi a celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale”. Dispoziţiile Legii nr. 415/2002 se completează cu cele ale Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care la art. 78 prevede că „Numirea în funcţiile prevăzute în statele de organizare cu grade de general de corp de armată, general-comandor, viceamiral-comandor şi superioare acestora se face cu avizul Consiliului Suprem de Apărate a Ţării”..

51. Având în vedere dispoziţiile constituţionale şi legale, Curtea constată că avizul C.S.A.T. În procedura de numire în funcţii publice este necesar doar în privinţa cadrelor militare, iar în cadrul acestei categorii doar cu privire la funcţiile cu grad de general de corp de armată, general-comandor, viceamiral-comandor şi cele superioare acestora. Aşa fiind, eliminarea avizului C.S.A.T din procedura de numire a directorului general al D.G.P.I. nu numai că este determinată de eliminarea condiţiei de cadru militar în activitate a persoanei care va ocupa funcţia respectivă, dar este în acord cu legislaţia în vigoare referitoare la competenţa C.S.A.T, de a emite avize.

52. În această lumină, susţinerea potrivit căreia modificarea operată de legiuitor contravine dispoziţiilor art. 4 lit. d) pct. 2 din Legea nr. 415/2002, împrejurare ce ar diminua prerogative ale unor autorităţi publice, este lipsită de logică, întrucât cele două norme pretins a se afla în contradicţie reglementează ipoteze legislative distincte: norma criticată elimină un aviz al C.S.A.T. din procedura de numire într-o funcţie publică, în vreme ce norma pe care autorii sesizării o consideră nesocotită prevede necesitatea avizului C.S.A.T. În procedura emiterii de acte normative iniţiate sau emise de Guvern. Aşadar, coexistenţa celor două norme nu generează nicio „stare de precaritate” a cadrului normativ în domeniu, dispoziţiile legii criticate respectând condiţiile de calitate inerente unui act normativ, respectiv claritate, precizie şi predictibilitate.

53. Pentru toate aceste argumente, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie este neîntemeiată.

54. Pentru considerentele arătate. În temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 25 de senatori aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi constată că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie internă a Ministerului Afacerilor Interne este constituţională în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 iunie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 533

din 12 iulie 2017

referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate privind Moţiunea de cenzură nr. 2MC/21 iunie 2017 - „România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor!”

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-şef

 

1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate cu privire la condiţiile votării de către senatori şi deputaţi a moţiunii de cenzură din data de 21 iunie 2017, sesizare formulată de domnul Sorin Mihai Grindeanu, în calitate de prim-ministru al Guvernului.

2. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.702 din 29 iunie 2017 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.091L/2/2017.

3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, se arată că, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 21 iunie 2017, a fost dezbătută şi votată moţiunea de cenzură cu titlul „România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor”. În procesul-verbal referitor la rezultatul votului exprimat se menţionează că s-a procedat la „verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu bile”. Cu toate acestea, se susţine că deputaţii şi senatorii au votat la vedere, ceea ce pune sub semnul întrebării respectarea procedurii referitoare la asigurarea secretului votului cu bile, prevăzută de Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

4. Cu privire la această situaţie se arată că exercitarea mandatului de către deputaţi şi senatori trebuie să fie caracterizată de respectarea principiului legalităţii şi al bunei-credinţe, prin exprimarea votului în strictă concordanţă cu interesele electoratului care a acordat mandatul respectiv şi cu convingerea proprie a parlamentarului. Aceştia trebuie să respecte prevederile regulamentelor parlamentare, potrivit art. 14 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor. Prin urmare, nu este lipsită de interes chiar o eventuală completare a Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu norme care să prevadă reluarea votului în situaţia în care derularea concretă a procedurilor parlamentare nu respectă prevederile regulamentare aplicabile.

5. În consecinţă, se apreciază că modalitatea de exprimare a votului din data de 21 iunie 2017 cu privire la moţiunea de cenzură, desfăşurată în condiţii nereglementare, a conturat un veritabil conflict juridic de natură constituţională între autorităţile publice datorită efectului direct al rezultatului votului asupra Guvernului. Fără a solicita anularea adoptării moţiunii de cenzură din data de 21 iunie 2017, se solicită Curţii Constituţionale examinarea condiţiilor votării de către deputaţi şi senatori a acestei moţiuni şi impunerea respectării, în viitor, de către Parlament, a dispoziţiilor constituţionale şi legale privitoare la asigurarea caracterului secret al votului exprimat de parlamentari.

6. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi al celui al Senatului.

7. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului au comunicat punctul de vedere al Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, prin care se solicită respingerea sesizării de neconstituţionalitate. În acest sens, se arată că aceasta, analizată prin prisma art. 146 lit. e) din Constituţie, a fost formulată de domnul Sorin Mihai Grindeanu la data de 29 iunie 2017, respectiv la o dată la care nu mai exercita, în plenitudinea lor, atribuţiile funcţiei de prim-ministru, având în vedere că în data de 21 iunie 2017 Parlamentul a adoptat o moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de prim-ministrul Sorin Mihai Grindeanu. Or, potrivit art. 110 alin. (2) teza întâi din Constituţie, Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate, iar potrivit art. 110 alin. (4) din Constituţie, Guvernul al cărui mandat a încetat prin adoptarea unei moţiuni de cenzură „îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern”, Lipsit de încrederea acordată, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, „Guvernul continuă să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi, în această perioadă Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege”. Practic, în această perioadă, Guvernul poate adopta hotărâri curente în activitatea executivă, cu caracter normativ sau individual, precum şi acte de asigurarea a aplicării normative unitare a legilor, aprobări de transferări şi repartizări de bunuri între sau către autorităţi şi instituţii din subordine, numiri şi revocări în funcţii administrative. Prin urmare, la data de 29 iunie 2017, domnul Sorin Mihai Grindeanu nu avea calitatea de a sesiza Curtea Constituţională în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie.

8. De asemenea, nu se poate reţine existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern cu prilejul exercitării votului asupra moţiunii de cenzură din data de 21 iunie 2017. Autorul sesizării doar a sugerat foarte vag un posibil conflict, fără a indica propriu-zis conflictul de competenţă, fie el pozitiv sau negativ, normele juridice din care ar deriva, autorităţile publice implicate sau blocajul instituţional ivit. De asemenea, se mai indică faptul că, la votarea moţiunii de cenzură din data de 21 iunie 2017, deputaţii şi senatorii au exercitat o atribuţie reglementată exclusiv în competenţa lor potrivit art. 113 din Constituţie şi dezvoltată în art. 88 şi urm. din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului coroborat cu art. 126 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, că au fost respectate prevederile regulamentare referitoare la organizarea votului secret cu bile şi că, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituţie, niciuna dintre cele trei puteri ale statului nu poate interveni în activitatea celorlalte.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile regulamentare criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea a fost sesizată, în considerarea dispoziţiilor art. 146 din Constituţie, să se pronunţe asupra sesizării de neconstituţionalitate.

10. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie „condiţiile votării de către senatori şi deputaţi a moţiunii de cenzură din data de 21 iunie 2017”. Această moţiune de cenzură poartă nr. 2MC şi a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din data de 21 iunie 2017, în condicile art. 67, art. 110 alin. (2) şi art. 113 alin. (1) din Constituţia României, republicată, fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 21 iunie 2017.

11. Autorul sesizării nu invocă, în susţinerea acesteia, niciun text constituţional, ci prevederile art. 95 coroborate cu cele ale art. 88 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, şi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 16 ianuarie 2016, potrivit cărora:

- Art. 95: „Dispoziţiile art. 88-91 sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi în cazul adoptării moţiunii de cenzură”;

- Art. 88: „După încheierea dezbaterilor se supune la vot propunerea de acordare a încrederii Guvernului. Votul este secret şi se exprimă prin bile”.

12. Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta nu cuprinde temeiurile de drept în baza cărora a fost formulată. În condiţiile în care motivarea sa este caracterizată, de asemenea, prin elemente contradictorii în aceste condiţii, revine Curţii Constituţionale să determine şir în consecinţă, să califice cererea formulată de domnul Sorin Mihai Grindeanu, ţinând cont de art. 22 aţin (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992.

13. În acest sens, Curtea reţine că dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură au avut loc pe data de 21 iunie 2017, dată la care aceasta a şi fost adoptată [241 voturi pentru dintr-un număr total al deputaţilor şi senatorilor de 464]. Moţiunea de cenzură a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la aceeaşi dată. Potrivit art. 110 alin. (2) şi art. 113 alin. (1) din Constituţie, Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate. Începând cu această dată, Guvernul, potrivit art. 110 alin. (4) din Constituţie, îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern. Sesizarea domnului Sorin Mihai Grindeanu, prim-ministru demis, a fost formulată la data de 29 iunie 2017, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7,702 din 29 iunie 2017, orele 12,30, iar acordarea încrederii noului Guvern a avut loc în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 29 iunie 2017. Hotărârea Parlamentului nr. 53/2017 pentru acordarea încrederii Guvernului a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 29 iunie 2017.

14. Toate cele de mai sus, coroborate cu cele reţinute la paragraful 4 pagina 3 din sesizare [„modalitatea de exprimare a votului din data de 21 iunie 2017 cu privire la moţiunea de cenzură, desfăşurată în condiţii nereglementare, a conturat un veritabil conflict juridic de natură constituţională între autorităţile publice datorita efectului direct al rezultatului votului asupra Guvernului”], precum şi la paragraful 5 partea finală pagina 3 [„adresez rugămintea (...) de a impune Parlamentului respectarea pe viitor a dispoziţiilor constituţionale şi legale privitoare la asigurarea caracterului secret al votului exprimat de parlamentari”] par a duce la concluzia că autorul sesizării, prim-ministrul demis, se consideră titular al dreptului de sesizare al Curţii Constituţionale conform art. 146 lit. e) din Constituţie şi, în această calitate, ar fi formulat o cerere privind constatarea unui conflict juridic de natură constituţională. O asemenea teză este, însă, infirmată la paragraful 5 pagina 3 a sesizării, teza referitoare la solicitarea examinării condiţiilor votării de către senatori şi deputaţi a moţiunii de cenzură,cu alte cuvinte este formulată o critică de constituţionalitate extrinsecă în privinţa moţiunii de cenzură. Din cele două ipoteze antereferite, Curtea constată că cererea formulată trebuie să fie calificată drept una subsumată art. 146 lit. I) din Constituţie coroborat cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât autorul acesteia, prin critica sa, vizează aspecte apreciate ca fiind vicii de neconstituţionalitate a hotărârii Parlamentului referitoare la adoptarea moţiunii de cenzură.

15. Curtea reţine că, din perspectiva funcţiei de control exercitate de Parlament asupra executivului, dispoziţiile constituţionale prevăd ca modalităţi de acţiune, printre altele, moţiunea de cenzură [Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012], expresie a răspunderii politice a Guvernului faţă de Parlament [Decizia nr. 285 din 21 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 28 iunie 2014, paragraful 56]. Însă, moţiunea de cenzură, deşi prin excelenţă un act politic, produce consecinţe juridice în plan constituţional, astfel că ea trebuie adoptată procedural potrivit exigenţelor Constituţiei. Prin urmare, controlul de constituţionalitate asupra unei moţiuni de cenzură nu poate viza conţinutul sau motivele care au dus la adoptarea acesteia, ci numai aspectele strict formale de nivel constituţional referitoare la adoptarea sa. De aceea, Curtea constată că, în realitate, primul-ministru demis solicită exercitarea controlului de constituţionalitate asupra moţiunii de cenzură adoptate, care, deşi nu are drept elemente formale de identificare similare cu cele ale altor hotărâri parlamentare, este, în fond, tot o hotărâre adoptată de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, astfel încât intră în sfera de cuprindere a art. 146 lit. I) din Constituţie coroborat cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010.

16 Având în vedere, aşadar, că moţiunea de cenzură adoptată este o hotărâre a Parlamentului, Curtea constată că autorul sesizării formulează critici, calificate, din perspectiva sa, ca fiind de neconstituţionalitate, faţă de modul de adoptare a acesteia. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale în privinţa procedurii de adoptare a actelor normative de reglementare primară, cererile de soluţionare a unor conflicte juridice de natură constituţională au fost respinse în măsura în care Curtea a constatat că au fost formulate critici de neconstituţionalitate ale actelor normative în cauză. Astfel, prin Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008, pronunţându-se asupra criticii referitoare la adoptarea unor ordonanţe de urgenţă ale Guvernului fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Curtea a statuat că „în speţă nu suntem în prezenţa unui astfel de conflict [n.r. - de natură constituţională], ci în prezenţa neîndeplinirii de către Guvernul României a unei obligaţii legale în cadrul unei proceduri de legiferare”. De asemenea, prin Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009, în care analiza Curţii a purtat cu privire la lipsa unui aviz al Consiliului Superior ăl Magistraturii, Curtea a reţinut că „aspectele semnalate de către preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii ar viza o eventuală neconstituţionalitate a unor acte normative, şi nu un conflict juridic de natură constituţională”. Or, „neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe poate fi stabilită numai în condiţiile art. 146 lit. a) şi d) din Constituţie, şi nu în temeiul textului constituţional al art. 146 lit. e)”. Totodată, prin Decizia nr. 231 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 12 iunie 2013, Curtea a statuat că unicul scop al cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională formulate, distinct de orice acte comisive sau omisive ale autorităţilor implicate sau alte situaţii care ar putea fi circumscrise sintagmei de conflict juridic de natură constituţională, este acela de constatare a neconstituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 şi a lipsirii de efecte juridice a acesteia. Or, neconstituţionalitatea unei ordonanţe, cu circumstanţierea enunţată, poate fi stabilită numai în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţie [şi, prin intermediul legii de aprobare, în condiţiile art. 146 lit. a) din Constituţie], iar nu în temeiul textului constituţional al art. 146 lit. e), atât timp cât neconstituţionalitatea invocată se identifică chiar cu obiectul cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională. Atribuţia Curţii Constituţionale de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice nu a fost concepută de legiuitorul constituant ca o a treia cale distinctă de examinare a constituţionalităţii actelor normative [a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 259 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 15 mai 2015, paragrafele 49 şi 50]. În fine, prin Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, Curtea a statuat că nu poate constata, pe calea soluţionării unui conflict juridic de natură constituţională, neconstituţionalitatea dispoziţiilor actului normativ, respectiv a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017. Nu poate fi calificat drept conflict juridic de natură constituţională conflictul ce se naşte între dispoziţii de reglementare primară şi Constituţie. Acest din urmă „conflict” reprezintă, desigur, obiectul controlului de constituţionalitate în cadrul căruia este verificată compatibilitatea normelor cu Legea fundamentală. Or, o atare competenţă poate fi exercitată ca urmare a unor sesizări formulate în temeiul art. 146 lit. a) sau d) din Constituţie [paragraful 98].

17. Cele anterior menţionate în privinţa inexistenţei conflictului juridic de natură constituţională în ipoteza în care constatarea acestuia se solicită prin exercitarea controlului de constituţionalitate asupra actului normativ sunt aplicabile mutatis mutandis şi în privinţa moţiunii de cenzură. Aşadar, nu intră în sfera conflictului juridic de natură constituţională solicitarea autorului sesizării adresată Curţii Constituţionale de a controla constituţionalitatea extrinsecă a hotărârii Parlamentului de demitere a Guvernului, ci al controlului de constituţionalitate al hotărârilor parlamentare.

18. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că, indiferent de voinţa sau intenţia autorului sesizării, aceasta nu poate fi calificată ca fiind formulată în baza art. 146 lit. e) din Constituţie, ci a dispoziţiilor art. 146 lit. I) din Constituţie coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992 şi trebuie încadrată ca atare.

19. În aceste condiţii, Curtea nu poate decât să constate că autorul sesizării nu este titular al dreptului de sesizare al Curţii Constituţionale în temeiul art. 146 lit. I) din Constituţie coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, Potrivit acestor dispoziţii, sesizarea poate fi formulată numai de unul dintre preşedinţii

celor două Camere, de un grup parlamentar sau de un număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. Or, domnul Sorin Mihai Grindeanu, având calitatea de prim-ministru demis, nu îndeplineşte exigenţele referitoare la titularul dreptului de sesizare. Chiar dacă hotărârea parlamentară de adoptare a moţiunii de cenzură vizează în mod direct Guvernul, prim-ministrul astfel demis nu poate contesta constituţionalitatea extrinsecă a acesteia, întrucât Legea nr. 177/2010 a permis numai subiectelor de drept prevăzute la art. 146 lit. c) din Constituţie această posibilitate. Prin urmare, din această perspectivă, sesizarea formulată este inadmisibilă.

20. Obiter dictum, Curtea reţine că, potrivit art. 44 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului: „(1) Votul deputaţilor şi al senatorilor este personal. El poate fi deschis sau secret

(2) Votul deschis se exprimă public prin ridicare de mâini, electronic ori prin apel nominal, iar rezultatul votării se comunică de către preşedintele care conduce şedinţa.

(3) Votul secret poate fi exprimat prin buletine de vot, cu bile sau electronic.

(4) Rezultatul votului secret exprimat prin buletine de vot sau cu bile se constată de către birourile permanente ale celor două Camere şi se consemnează într-un proces-verbal care se prezintă plenului”.

21. Analizând textul Constituţiei, Curtea observă că votul secret cu bile este o prevedere de nivel regulamentar, Constituţia neprevăzând caracterul deschis sau secret al votului în cazul moţiunii de cenzură. Or, Curtea Constituţională nu este competentă a se pronunţa şi asupra modului de aplicare a regulamentelor [Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 18]. „Rezolvarea problemelor ridicate de hotărârile adoptate şi de măsurile dispuse de Camerele Parlamentului se poate face (...) pe căi şi prin proceduri parlamentare” [Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, paragraful 19], De altfel, nici autorul sesizării nu contestă că votul a fost cu bile, aşadar, secret, întrucât, prin excelenţă, votul cu bile este unul secret. Faptul că unii deputaţi sau senatori au devoalat votul pe care l-au exprimat la momentul introducerii în urne a bilelor ţine de o opţiune şi o atitudine personală a acestora, fără să pună în discuţie caracterul secret al votului. Prin urmare, şi din această perspectivă, sesizarea formulată este inadmisibilă.

22. Având în vedere cele de mai sus, Curtea reţine că, în primul rând, nu a fost legal sesizată, iar, în al doilea rând, nu are competenţa să se pronunţe asupra problemei de drept deduse judecăţii sale.

23. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. c) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A c), al art. 27 alin. (1) şi al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituţionalitate privind Moţiunea de cenzură nr. 2MC/21 iunie 2017 - „România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor!”.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

praf. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Benke Károly

 

ORDONANŢE SI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ

privind unele măsuri pentru administraţia publică centrală

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. III.4. din Legea nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

 

Art. 1. - (1) Pentru realizarea unei analize a organizării instituţionale şi a eficienţei utilizării resurselor umane la nivelul Guvernului, ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi instituţiilor din subordinea/coordonarea/sub autoritatea acestora, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv a activităţilor finanţate integral din venituri proprii, se constituie Comitetul pentru analiza organizării instituţionale şi a resurselor umane din administraţia publică centrală, organism consultativ, fără personalitate juridică, denumit în continuare Comitet

(2) Rolul Comitetului este de a realiza analiza stadiului privind organizarea instituţională şi a statelor de funcţii pentru toate autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la alin. (1) şi de a prezenta Guvernului propuneri de măsuri pentru eficientizarea managementului resurselor umane din cadrul acestora, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal.

Art. 2. - (1) Componenţa Comitetului este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă.

(2) Coordonarea Comitetului este asigurată de prim-ministru şi, în lipsa acestuia, de către secretarul general al Guvernului.

(3) în activitatea sa, Comitetul este sprijinit de un secretariat tehnic asigurat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi de un grup de lucru tehnic format din experţi desemnaţi prin act administrativ de către conducătorii instituţiilor prevăzute la pct. 3-6 din anexă.

(4) Componenţa nominală a Comitetului se stabileşte prin decizie a prim-ministrului, pe baza nominalizărilor transmise de instituţiile prevăzute la pct. 3-6 din anexă, şi cuprinde câte un membru titular şi câte un membru supleant pentru fiecare instituţie. Reprezentarea se realizează la nivel de ministru sau de secretar de stat/subsecretar de stat.

(5) Structura, mandatul şi termenele de realizare a obiectivelor specifice ale grupului de lucru tehnic prevăzut la alin. (3) se stabilesc prin decizie a prim-ministrului, la propunerea Comitetului.

(6) Regulamentul de organizare şi funcţionare a secretariatului tehnic, precum şi cel al grupului de lucru tehnic, prevăzute la alin. (3), se stabilesc de Comitet în prima şedinţă a acestuia şi se aprobă prin decizie a prim-ministrului.

Art. 3. - Comitetul are următoarele atribuţii principale:

a) analizează structurile organizatorice ale instituţiilor şi autorităţilor publice prevăzute la art. 1 alin. (1), cu respectarea legislaţiei privind regimul informaţiilor clasificate;

b) analizează raportul dintre competenţele instituţiilor şi autorităţilor publice prevăzute la art. 1 alin. (1) şi necesarul de resurse umane;

c) formulează propuneri pentru eficientizarea structurilor instituţionale şi a managementului resurselor umane la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 1 alin. (1) şi le supune spre aprobare Guvernului prin raportul prevăzut la art. 5 alin. (2).

Art. 4. - (1) Fiecare dintre instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la art. 1 alin. (1) realizează analize ale propriilor structuri organizatorice şi de personal şi le prezintă Comitetului,

cu respectarea calendarului întocmit de acesta,

(2) în realizarea analizelor propriilor structuri organizatorice şi de personal, autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la art. 1 alin. (1) constituie grupuri de lucru tehnice, a căror componenţă se aprobă prin act administrativ al conducătorilor acestora.

(3) Instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la art. 1 alin. (1) pun la dispoziţia Comitetului analizele elaborate şi realizează documente de completare, la solicitarea Comitetului .

Art. 5. - (1) în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la art. 3, Comitetul solicită, prin secretariatul său, instituţiilor şi autorităţilor publice prevăzute la art. 1 alin. (1) structurile organizatorice detaliate, statele de personal, situaţia posturilor ocupate, ocupate temporar, temporar vacante şi vacante, analize şi situaţii comparative cu privire la organigramele şi personalul acestora, precum şi orice alte documente pe care le consideră necesare în desfăşurarea activităţii sale.

(2) Comitetul elaborează un raport privind analiza organizării instituţionale şi a resurselor umane din administraţia publică centrală, care se prezintă şi se analizează în şedinţa Guvernului. Raportul conţine şi recomandări în baza concluziilor şi analizelor efectuate.

Art. 6. - (1) Comitetul se întruneşte lunar şi ori de câte ori este necesar, la convocarea coordonatorului său, transmisă membrilor Comitetului prin intermediul secretariatului tehnic.

(2) La şedinţele Comitetului, în funcţie de tematica supusă dezbaterii, pot fi invitaţi să participe şi reprezentanţi ai altor ministere sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi reprezentanţi ai mediului academic, ai organizaţiilor neguvernamentale şi reprezentanţi ai sindicatelor reprezentative pentru administraţia publică.

Art. 7. - (1) De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe până la data de 31 decembrie 2017 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, inclusiv procedurile demarate în vederea ocupării posturilor vacante, din autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la art. 1 alin. (1).

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se continuă procedurile de ocupare a posturilor pentru care anunţurile de concurs au fost publicate în Monitorul Oficial al României, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, respectiv au fost îndeplinite obligaţiile de publicitate instituite în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice, conform prevederilor legale în vigoare, după caz.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului, se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor, cu justificarea necesităţii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget.

Art. 8. - Prevederile art. 7 nu se aplică unităţilor sanitare publice şi instituţiilor din învăţământul de stat.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sevil Shhaideh

Ministrul delegat pentru fonduri europene,

Rovana Plumb

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici,

Moisiu Leonid-Augustin

p. Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Teiu Păunescu,

secretar de stat

p. Ministrul finanţelor publice,

Daniela Pescaru,

secretar de stat

 

Bucureşti, 20 iulie 2017.

Nr. 3.

 

ANEXA

 

COMPONENŢA

Comitetului pentru analiza organizării instituţionale şi a resurselor umane din administraţia publică centrală

 

1. Prim-ministru - preşedinte

2. Secretar general al Guvernului - membru

3. Un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice - membru

4. Un reprezentant al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale - membru

5. Un reprezentant al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - membru

6. Un reprezentant al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici - membru

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind stabilirea zilei de 14 august 2017 ca zi liberă

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Pentru salariaţii din sectorul public, ziua de 14 august 2017 se stabileşte ca zi liberă.

(2) Pentru ziua stabilită ca zi liberă potrivit alin. (1), instituţiile publice îşi vor desfăşura activitatea în regim de program normal în ziua de 19 august 2017 sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la data de 25 august 2017, potrivit planificărilor stabilite.

(3) Prestarea activităţii potrivit alin. (2) nu conferă acordarea de timp liber corespunzător.

Art. 2. - Prevederile art. 1 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

Art. 3. - Dispoziţiile art. 1 nu se aplică magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 14 august 2017 şi nici participanţilor în aceste procese.

Art. 4. - (1) Operaţiunile de încasări prin virament în relaţia cu instituţiile de credit aferente datei de 14 august 2017 se înregistrează în contabilitatea unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului cu data de 14 august 2017.

(2) în ziua de 14 august 2017, prin centrala Ministerului Finanţelor Publice se efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi, operaţiuni de plăţi privind serviciul datoriei publice, precum şi eventualele operaţiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de Resurse Proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.

(3) Prin ordin al ministrului finanţelor publice poate fi stabilită şi desfăşurarea altor operaţiuni prin Trezoreria Statului.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

p. Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Teiu Păunescu,

secretar de stat

p. Ministrul finanţelor publice,

Daniela Pescaru,

secretar de stat

 

Bucureşti, 20 iulie 2017.

Nr. 512.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.305/2012 privind aprobarea tarifelor percepute de Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română” pentru prestarea activităţilor pentru care i-au fost delegate competenţe de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

 

În temeiul prevederilor art. 4 lit. y) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (1) pct. 31 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.305/2012 privind aprobarea tarifelor percepute de Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română” pentru prestarea activităţilor pentru care i-au fost delegate competenţe de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 27 august 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La capitolul 9 „Autorizarea activităţilor aeroportuare, de aerodrom şi a mijloacelor de asigurare a siguranţei zborurilor” litera A „Tarife”, poziţia tarifară 9.22 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„9.22

Supravegherea aplicării prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 455/2011 privind tarifele de aeroport

 

 

 

a)

Aeroporturi categoria A (cu mai mult de 10 milioane de pasageri pe an)

euro/an

1.200

în luna ianuarie pentru anul în curs”

b)

Aeroporturi categoria B (cu un volum anual de pasageri cuprins între 5 şi 10 milioane)

900

c)

Aeroporturi categoria C (cu un volum anual de pasageri cuprins între 1 şi 5 milioane)

600

d)

Aeroporturi categoria D (cu un volum anual de pasageri mai mic de 1 milion)

300

 

2. La capitolul 9 „Autorizarea activităţilor aeroportuare, de aerodrom şi a mijloacelor de asigurare a siguranţei zborurilor” litera B „Condiţii de aplicare”, după poziţia 11 se introduce o nouă poziţie, poziţia 12, cu următorul cuprins:

„12. În cazul poziţiei 9.22, la stabilirea numărului total de pasageri se vor lua în calcul numărul total de pasageri de terminal din categoria Transport aerian comercial, precum şi numărul total de pasageri aflaţi în Tranzit direct.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul transporturilor,

Alexandru-Răzvan Cuc

 

Bucureşti, 13 iulie 2017.

Nr. 770.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.