MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 596/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 596         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 25 iulie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 515 din 5 iulie 2017 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

502. - Hotărâre privind organizarea şi funcţionarea comisiei pentru protecţia copilului

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

267. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale privind aprobarea Listei perimetrelor pentru concesionarea de activităţi de exploatare prin concursul public de ofertă - Runda nr. 95/2017

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 515

din 5 iulie 2017

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

 

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, obiecţie formulată de un număr de 51 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

2. Cu Adresa nr. 2/48.428 din 16 mai 2017, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.099 din 16 mai 2017 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.728A/2016.

3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, autorii arată că legea care face obiectul criticilor de neconstituţionalitate a fost iniţiată de către Guvernul României şi are ca scop ameliorarea condiţiilor de viaţă ale persoanelor condamnate penal care execută pedepse privative de libertate în regim de detenţie, prin reducerea gradului de supraaglomerare a penitenciarelor în care acestea sunt cazate. Referitor la modul concret de îndeplinire a obiectivelor vizate prin proiectul de lege, Guvernul a propus implementarea unui mecanism în cadrul instituţiei liberării condiţionate, respectiv pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate într-un spaţiu necorespunzător, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, să se considere executate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicată. În opinia iniţiatorului, această soluţie ar reprezenta o măsură de compensare adecvată pentru condiţiile materiale necorespunzătoare de detenţie, care prezintă avantajul de a contribui la rezolvarea problemei suprapopulării prin accelerarea ieşirii din penitenciare a persoanelor deţinute. O particularitate a acestei proceduri este aceea că determinarea părţii din durata pedepsei considerate ca executată în compensarea condiţiilor necorespunzătoare ar urma să se facă din oficiu, însă acest demers ar avea avantajul de a fi unul administrativ, organizat şi unic.

4. Autorii obiecţiei formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă.

5. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, autorii arată că, pe cale jurisprudenţială, Curtea Constituţională a stabilit două criterii esenţiale pentru a determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea cumulativă a celor două criterii este de natură a afecta principiul constituţional care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ.

6. În speţă, prin raportare la forma propusă de Guvern, astfel cum a fost modificată şi completată de Senat, învederează că forma adoptată de Camera Deputaţilor conţine un număr de 43 de amendamente noi, care aduc legii modificări majore de conţinut juridic şi se îndepărtează în mod semnificativ de obiectivele avute în vedere iniţial. Principalele modificări adoptate de Camera Deputaţilor vizează: art. 551 - „Compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare”, unde noţiunea de „spaţiu necorespunzător” a fost înlocuită cu aceea de „condiţii necorespunzătoare” care, pe lângă situaţia cazării într-o celulă care asigură o suprafaţă egală sau mai mică de 4 mp/deţinut, cuprinde 5 situaţii noi, respectiv lipsa accesului la activităţi în aer liber, lipsa accesului la lumina naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie, lipsa temperaturii adecvate a camerei, lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază precum şi a cerinţelor de igienă, precum şi existenţa infiltraţiilor, igrasiei şi mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie. De asemenea, modificările au ca obiect sfera de aplicare a compensării, care a fost extinsă inclusiv la calcularea pedepsei executate efectiv ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reţinere şi arestare preventivă; numărul de zile considerate efectiv executate, ca măsură compensatorie pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, care a fost majorat de la 3 zile la 6 zile; perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012, data pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărârii în Cauza Iacov Stanciu contra României; la art. 87 - „Repartizarea veniturilor” s-a introdus alin. (4), prin care se acordă persoanei condamnate posibilitatea de a renunţa în favoarea penitenciarului la veniturile care i se cuvin pentru munca prestată în arest, caz în care munca se consideră neremunerată, iar partea din durata pedepsei care este considerată ca efectiv executată pe baza muncii prestate se calculează potrivit unui regim mai favorabil; la art. 96 - „Partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate şi/sau a instruirii şcolare şi formării profesionale”, raporturile dintre numerele de zile de muncă şi numerele de zile considerate ca efectiv executate au fost modificate în beneficiul persoanei condamnate; la art. 65 - „Dreptul la convorbiri telefonice” a fost eliminată obligativitatea supravegherii vizuale a persoanelor condamnate în timpul convorbirilor telefonice, care au caracter confidenţial; la art. 98 - „Tipurile recompenselor” posibilitatea acordării de recompense în favoarea deţinuţilor care au o bună conduită şi prestează muncă în arest a fost înlocuită cu o obligaţie în acest sens; legea instituie şi stabileşte componenţa Comisiei de evaluare a condiţiilor de detenţie, stabilită pentru fiecare unitate penitenciară, reglementând competenţa acesteia; legea stabileşte în sarcina Biroului de evidenţă şi organizare a muncii din cadrul fiecărei unităţi obligaţia de a ţine o fişă de evidenţă pentru fiecare persoană privată de libertate, în care să se consemneze calculul zilelor câştigate ca urmare a compensării.

7. Având în vedere numărul ridicat de amendamente adoptate de Camera Deputaţilor, şi care nu au făcut obiectul dezbaterilor din Senat, dar mâi ales modificarea substanţială a conţinutului juridic al legii, autorii sesizării consideră că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, consacrat prin art. 61 alin. (1) şi art. 75 din Constituţie.

8. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, autorii sesizării susţin că alin. (2) şi (3) ale art. 551 din legea supusă controlului nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind astfel incompatibile cu principiul securităţii juridice, parte a principiului fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, textul legal este lipsit de previzibilitate, întrucât conferă noţiunii de „condiţii necorespunzătoare două accepţiuni diferite. Astfel, dacă prin art. 551 alin. (2), acestea se definesc prin „cazarea unei persoane în oricare centru de detenţie din România care a avut lipsuri la condiţiile impuse de standardele europene”, alin. (3) al aceluiaşi articol consacră o enumerare limitativă a condiţiilor care atrag încălcarea standardelor de detenţie. Totodată, standardele impuse prin art. 551 alin. (3) sunt mult mai ridicate decât cele care derivă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, urmând a fi considerată cazare în condiţii necorespunzătoare nu numai cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, ci şi în cazul nerespectării oricăreia dintre celelalte cinci condiţii enumerate.

9. Având în vedere că, potrivit expunerii de motive, instituirea unui sistem de compensare pentru condiţiile necorespunzătoare din penitenciare constituie scopul central al actului normativ, autorii apreciază că imprecizia care caracterizează definirea acestei noţiuni se răsfrânge asupra întregului act normativ. Prin urmare, consideră că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 a fost adoptată cu încălcarea principiului securităţii juridice, parte a principiului legalităţii, consacrat prin art. 1 alin. (5) din Constituţie.

10. De asemenea, autorii mai susţin că, prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituţie, coroborat cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, dispoziţiile art. 87 alin. (4) din legea supusă controlului de constituţionalitate sunt incompatibile cu principiul constituţional al egalităţii în faţa legii. În concret, consacrarea legislativă a facultăţii persoanei condamnate de a renunţa la veniturile obţinute pentru munca prestată, în vederea aplicării unui regim mai favorabil în ceea ce priveşte calculul zilelor considerate ca executate pentru zilele de muncă prestate, constituie o discriminare pe bază de avere, întrucât de prevederile art. 87 alin. (4) din lege se vor prevala doar persoanele care, dată fiind situaţia lor materială, nu vor depinde de sumele care le revin pentru munca prestată.

11. Pentru toate aceste argumente, autorii sesizării solicită admiterea criticilor formulate şi constatarea neconstituţionalităţii Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în ansamblul său.

12. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a comunica punctul lor de vedere.

13. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis cu Adresa nr. 2/5.449 din 31 mai 2017, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 6.740 din 31 mai 2017, punctul său de vedere, în care arată că, din analiza procedurii legislative a legii în cauză, se observă faptul că în data de 13 martie 2017, Senatul a adoptat proiectul de lege, potrivit prevederilor art. 76 alin. (3) din Constituţie, iar Camera Deputaţilor a adoptat legea în forma propusă prin raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, cu amendamentele prevăzute în acesta, în data de 9 mai 2017. Amendamentele s-au raportat la materia avută în vedere de către iniţiator, iar modificările aduse de către Camera Deputaţilor faţă de forma legii adoptate de Senat nu sunt de natură a imprima diferenţe majore de conţinut juridic sau o configuraţie deosebită faţă de forma legii adoptate de Senat. Astfel, legea adoptată a păstrat obiectul de reglementare al proiectului legislativ iniţial, acestuia aducându-i-se unele modificări.

14. Principiul bicameralismului presupune colaborarea celor două Camere în procesul legislativ, iar lipsirea Camerei decizionale de competenţa sa de a modifica, completa sau respinge legea astfel cum a fost adoptată de Senat ar limita rolul său constituţional, deja adoptat de Camera de reflecţie, ceea ce este de neconceput. Prin urmare, apreciază că, în ceea ce priveşte legea invocată, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a operat modificări care nu au deturnat iniţiativa legislativă de la finalitatea sa. În sensul stabilit prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, fapt pentru care principiul bicameralismului este pe deplin respectat.

15. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Preşedintele Camerei Deputaţilor arată că susţinerile nu pot fi acceptate, deoarece, sub aparenţa unor critici referitoare la ambiguitatea şi neclaritatea textelor de lege, se solicită interpretarea acestora, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. Mai mult, sintagma „condiţii necorespunzătoare” nu are două accepţiuni diferite, astfel cum, în mod eronat, afirmă autorii sesizării, având în vedere faptul că alin. (2) al art. 551 se referă la „condiţii necorespunzătoare”, iar alin. (3) al aceluiaşi articol defineşte sintagma „executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare”. Făcând trimitere la jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, într-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională a precizat că formularea legilor nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penai. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat, în esenţă, că o noţiune legală poate avea un conţinut şi înţeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiţia ca legea care utilizează termenul respectiv să îl şi definească. În caz contrar, destinatarul normei este acela care va stabili înţelesul acelei noţiuni, de la caz la caz, printr-o apreciere care nu poate fi decât una subiectivă şi, în consecinţă, discreţionară - în cazul de faţă, sunt întrunite cerinţele de claritate şi previzibilitate ale normei juridice, astfel cum au fost decelate în practica instanţei de contencios constituţional, iar noţiunile criticate sunt definite de actul normativ care le prevede.

16. Pe de altă parte, se arată că nu poate fi reţinută nici obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la instituirea unei discriminări prin Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, respectiv prin art. 87 alin. (4) şi art. 96 alin. (1) lit. a)-c). Actul normativ atacat nu instituie o discriminare pe bază de avere, deoarece Parlamentul - unica autoritate legiuitoare - nu stabileşte o obligaţie, ci o facultate a persoanei condamnate, respectiv aceea de a renunţa la veniturile obţinute pentru munca prestată. Prin jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit, invariabil, că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, iar principiul egalităţii în drepturi trebuie interpretat în sensul reglementării şi acordării unui tratament egal, nediscriminatoriu, persoanelor fizice aflate în situaţii identice sau similare, egalitatea în drepturi fiind o egalitate de şanse pe care Constituţia o acordă tuturor cetăţenilor.

17. Având în vedere considerentele expuse, Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că sesizarea formulată este neîntemeiată, astfel încât propune respingerea acesteia.

18. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.

19. La termenul de judecată fixat pentru data de 14 iunie 2017, Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pronunţarea asupra cauzei pentru data de 5 iulie 2017, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

20. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, art. 10, art. 15, art. 16 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.

21. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

22. Autorii sesizării susţin că actul normativ criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării legii şi a Constituţiei, art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii în drepturi, art. 61 alin. (1) coroborat cu art. 75 referitor la principiul bicameralismului parlamentar.

23. În vederea soluţionării prezentei sesizări, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilităţii acesteia. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării trebuie realizată prin raportare la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. “Astfel, se constată că actul supus controlului de constituţionalitate este o lege adoptată de Parlamentul României, sesizarea fiind formulată de un număr de 51 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, care, potrivit dispoziţiilor legale, întruneşte calitatea de titular al sesizării.

24. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal a fost iniţiat de Guvernul României şi înaintat Senatului României, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 31 ianuarie 2017, pentru a fi luat în dezbatere, în procedură de urgenţă. Iniţiativa legislativă a fost justificată în expunerea de motive de necesitatea soluţionării problemelor sistemului penitenciar din România privind supraaglomerarea şi condiţiile de detenţie şi are ca scop de a acorda o compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiţii de supraaglomerare severă şi de a contribui, în acelaşi timp la degrevarea penitenciarelor. Astfel, toate persoanele private de libertate vor avea în mod automat vocaţia de a beneficia de liberarea condiţionată, dacă îndeplinesc condiţiile stabilite în proiectul de lege.

25. Proiectul de lege a fost însoţit de Avizul Consiliului Superior al Magistraturii, care prin Hotărârea nr. 1.533 din 29 noiembrie 2016 a avizat favorabil iniţiativa legislativă, cu observaţii pe care le consemnează în anexa la hotărâre, precum şi de Avizul Consiliului Legislativ, adoptat la data de 31 ianuarie 2017, prin care această autoritate a avizat favorabil proiectul de lege.

26. Proiectul de lege este aprobat, cu amendamente, de Senat, în data de 13 martie 2017, şi trimis spre Camera decizională în data de 14 martie 2017. La 9 mai 2017, cu amendamente, Camera Deputaţilor, în temeiul art. 75 şi art. 76 alin. (1) din Constituţie, adoptă legea, cu 175 voturi pentru, 85 împotrivă, 20 abţineri, şi o trimite spre promulgare Preşedintelui României, în data de 17 mai 2017.

27. În termenul legal, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată de un număr de 51 de deputaţi cu privire la prezenta obiecţie de neconstituţionalitate.

28. Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea ia act de contextul juridic şi social în care legiuitorul îşi manifestă intervenţia modificatoare a legii privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate. Premisa legiferării o constituie jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care instanţa europeană a constatat încălcări ale art. 3 din Convenţie, care interzice în termeni categorici tortura sau tratamentele* şi pedepsele inumane sau degradante, indiferent de comportamentul victimei, în legătură cu condiţiile de detenţie care au existat de-a lungul anilor în penitenciarele din România, mai ales supraaglomerarea, igiena necorespunzătoare şi lipsa asistenţei medicale corespunzătoare (a se vedea, printre alte cauze, Bragadireanu, nr. 22.088/04, 6 decembrie 2007; Petrea împotriva României, nr. 4.792/03, 29 aprilie 2008; Gagiu împotriva României, nr. 63.258/00, 24 februarie 2009; Brânduşe împotriva României, nr. 6.586/03, 7 aprilie 2009; Măciucă împotriva României, nr. 25.673/03, 26 august 2009; Artimenco împotriva României, nr. 12.535/04, 30 iunie 2009; Marian Stoicescu împotriva României, nr. 12.934/02, 16 iulie 2009; Eugen Gabriel Radu împotriva României, nr. 3.036/04, 13 octombrie 2009; V.D. împotriva României, nr. 7.078/02, 16 februarie 2010; Dimakos împotriva României, nr. 10.675/03, 6 iulie 2010; Coman împotriva României, nr. 34.619/04, 26 octombrie 2010; Dobri împotriva României, nr. 25.153/04, 14 decembrie 2010; Cucolaş împotriva României) nr. 17.044/03,26 octombrie 2010; Micu împotriva României, nr. 29.883/06, 8 februarie 2011; Fane Ciobanu împotriva României, nr. 27.240/03, 11 octombrie 2011; şi Onaca împotriva României, nr. 22.661/06, 13 martie 2012). Constatările Curţii vizează multe penitenciare din România, răspândite pe întreg teritoriul, precum Bucureşti – Jilava, Bucureşti-Rahova, Giurgiu, Ploieşti, Gherla, Aiud, Mărgineni, Timişoara, Botoşani, Târgu Ocna, Mândreşti, Poarta Albă, Târgşor, Baia Mare, Galaţi şi Craiova.

29. În Cauza Iacov Stanciu împotriva României, nr. 35,972/05, 24 iulie 2012, Curtea europeană a luat act de faptul că statul român a luat unele măsuri generale, inclusiv modificări legislative, pentru a remedia problemele structurale legate de supraaglomerare şi de urmările acesteia - condiţiile de detenţie necorespunzătoare. Curtea a apreciat acest progres, care în cele din urmă poate contribui la îmbunătăţirea condiţiilor generale de viaţă şi igienă în penitenciarele din România. Cu toate acestea, având în vedere recurenţa problemei în litigiu, eforturile constante şi pe termen lung, precum adoptarea unor măsuri suplimentare, trebuie continuate pentru a ajunge la o deplină conformitate cu art. 3 şi 46 din Convenţie (paragraful 196).

30. În principiile generale pe care le-a evocat cu privire la incidenţa art. 3 din Convenţie, instanţa europeană a statuat, în paragraful 166 al hotărârii menţionate mai sus, că „măsurile privative de libertate aplicate persoanei pot implica uneori un element inevitabil de suferinţă sau umilire. Totuşi, suferinţa şi umilirea implicate nu trebuie să depăşească acel inevitabil element de suferinţă sau umilire legat de o anumită formă de tratament sau pedeapsă cu caracter legitim. Referitor la persoanele private de libertate, Curtea a subliniat deja în cauzele anterioare că un deţinut nu pierde, prin simplul fapt al încarcerării sale, apărarea drepturilor sale garantate prin convenţie. Din contră, persoanele aflate în detenţie au o poziţie vulnerabilă, iar autorităţile au obligaţia să le apere. În temeiul art. 3 din Convenţie, statul trebuie să se asigure că o persoană este deţinută în condiţii compatibile cu respectarea demnităţii sale umane, că modul şi metoda de executare a măsurii nu o supun la stres sau greutăţi care depăşesc nivelul inevitabil de suferinţă inerent în detenţie şi că, date fiind nevoile practice ale detenţiei, sănătatea şi bunăstarea sa sunt asigurate în mod adecvat”.

31. Lipsa acută a spaţiului în celulele penitenciarului are o pondere sporită ca aspect ce trebuie luat în considerare la soluţionarea întrebării dacă condiţiile de detenţie care fac obiectul plângerii au fost „degradante” din perspectiva art. 3 din Convenţie (a se vedea Karalevičius împotriva Lituaniei, nr. 53.254/99, 7 aprilie 2005). În cazurile anterioare, în care reclamanţii au avut la dispoziţie mai puţin de 3 mp de spaţiu vital, Curtea a constatat că supraaglomerarea era suficient de gravă încât să justifice, de la sine, constatarea încălcării art. 3 din convenţie (a se vedea, printre altele, Sulejmanovic împotriva Italiei, nr. 22.635/03, 16 iulie 2009; Lind împotriva Rusiei, nr. 25.664/05, 6 decembrie 2007; Kantyrev împotriva Rusiei, nr. 37.213/02, 21 iunie 2007; Andrey Frolov împotriva Rusiei, nr. 205/02, 29 martie 2007; şi Labzov împotriva Rusiei, nr. 62.208/00, 16 iunie 2005).

32. Pe de altă parte, în alte cazuri, în care supraaglomerarea nu era suficient de gravă încât să constituie de la sine o problemă în sensul art. 3 din convenţie, Curtea a remarcat alte aspecte ale condiţiilor fizice de detenţie ca fiind relevante pentru evaluarea respectării articolului menţionat. Aceste elemente includeau, în special, existenţa ventilaţiei, accesul la lumină naturală sau aer curat, caracterul adecvat al instalaţiilor de încălzire, conformitatea cu cerinţele sanitare fundamentale şi posibilitatea folosirii toaletei în intimitate. Prin urmare, chiar şi în cazurile în care o celulă mai mare era în litigiu - cu dimensiuni de 3 până la 4 mp/deţinut - Curtea a constatat încălcarea art. 3 deoarece problema spaţiului era cumulată cu lipsa ventilaţiei şi iluminatului constatate (a se vedea, de exemplu, Babushkin împotriva Rusiei, nr. 67.253/01, 18 octombrie 2007; Ostrovar împotriva Moldovei, nr. 35.207/03,13 septembrie 2005; şi Peers, nr. 28.524/95, CEDO 2001-111) sau lipsa intimităţii indispensabile în viaţa cotidiană a deţinutului [a se vedea, mutatis mutandis, Betevitskiy împotriva Rusiei, nr. 72.967/01, 1 martie 2007; Valašinas, nr. 44.558/98, CEDO 2001-VIII; Khudoyorov împotriva Rusiei, nr. 6.847/02, CEDO 2005X (fragmente); şi Novoselov împotriva Rusiei, nr. 66.460/01, 2 iunie 2005]. Mai mult, obligaţia statului, prevăzută la art. 3 din Convenţie, de a proteja bunăstarea fizică a persoanelor private de libertate a fost interpretată ca incluzând obligaţia de a ie asigura asistenţa medicală necesară (a se vedea, de exemplu, Hurtado împotriva Elveţiei, hotărârea din 28 ianuarie 1994, seria A nr. 280- A, avizul Comisiei; şi Istratii şi alţii împotriva Moldovei, nr. 8.721/05, 8.705/05 şi8.742/05, 27 martie 2007).

33. Curtea Constituţională reţine că obligaţiile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în sarcina statelor membre ale Convenţiei reprezintă standarde minimale de protecţie cu privire la Interzicerea torturii sau tratamentelor şi pedepselor inumane sau degradante, în legătură cu condiţiile de detenţie din penitenciare, standarde pe care statele sunt obligate să le transpună în măsurile legislative sau administrative interne.

34. Aşa fiind, pornind de la cele statuate de instanţa europeană în vasta sa jurisprudenţă, legiuitorul român a adoptat legea supusă prezentului control de constituţionalitate, lege care va fi analizată în continuare de instanţa constituţională în raport cu criticile formulate de autorii obiecţiei.

35. Analizând criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea reţine cele statuate prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, iar structura sa este bicamerală, fiind alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Principiul bicameralismului, astfel consacrat, se reflectă însă nu numai în dualismul instituţional în cadrul Parlamentului, ci şi în cel funcţional, deoarece art. 75 din Legea fundamentală stabileşte competenţe de legiferare potrivit cărora fiecare dintre cele două Camere are, în cazurile expres definite, fie calitatea de primă Cameră sesizată, fie de Cameră decizională. Totodată, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră. Art. 75 din Legea fundamentală a introdus, după revizuirea şi republicarea acesteia în octombrie 2003, soluţia obligativităţii sesizării, în anumite materii, ca primă Cameră, de reflecţie, a Senatului sau, după caz, a Camerei Deputaţilor şi, pe cale de consecinţă, reglementarea rolului de Cameră decizională, pentru anumite materii, a Senatului şi, pentru alte materii, a Camerei Deputaţilor, tocmai pentru a nu exclude o Cameră sau alta din mecanismul legiferării”.

36. De asemenea, dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Aşa fiind, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce asupra proiectului de lege sau propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008).

37. Pe cale jurisprudenţială (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010 sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011), Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea cumulativă a celor două criterii este de natură a afecta principiul constituţional care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ.

38. Cu toate acestea, stabilind limitele principiului bicameralismului, prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Curtea a observat că aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect „deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate [...] în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului sau propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce are drept consecinţă faptul că cea de-a două Cameră, Camera decizională, nu va avea posibilitatea să modifice ori să completeze legea adoptată de Camera de reflecţie, ci doar posibilitatea de a o aproba sau de a o respinge”. Sub aceste aspecte, „este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor; prin urmare, lipsirea Camerei decizionale de competenţa sa de a modifica sau completa legea astfel cum a fost adoptată de Camera de reflecţie, deci de a contribui la procesul de elaborare a legilor, ar echivala cu limitarea rolului său constituţional şi cu acordarea unui rol preponderent Camerei de reflecţie în raport cu cea decizională în procesul de elaborare a legilor. Într-o atare situaţie, Camera de reflecţie ar elimina posibilitatea Camerei decizionale de a conlucra la elaborarea actelor normative, aceasta din urmă putându-şi doar exprima prin vot poziţia cu privire la propunerea sau proiectul de lege deja adoptat de Camera de reflecţie, ceea ce este de neconceput”. În consecinţă, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, că art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când foloseşte sintagma „decide definitiv” cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Însă, în acest caz, Camera decizională nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator.

39. Analiza modificărilor adoptate în Camera decizională cu privire la legea supusă controlului de constituţionalitate. Pornind de la premisa că legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, apreciem că autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, iniţiată de Guvernul României şi transmisă Parlamentului, este adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, cu o serie de modificări şi completări faţă de forma adoptată de Senat, amendamente care fac obiectul controlului de constituţionalitate în prezenta cauză.

40. Din analiza comparativă a conţinutului normativ al actelor adoptate în prima Cameră sesizată (Senatul), respectiv în Camera decizională (Camera Deputaţilor), Curtea observă că, pe de o parte, prima Cameră sesizată (Senatul, în şedinţa plenului din 13 martie 2017) aduce o serie de completări legii iniţiate de Guvern, modificând toate articolele proiectului de lege, iar, pe de altă parte, Camera decizională (Camera Deputaţilor, în şedinţa plenului din 9 mai 2017) aduce completări legii iniţiate de Guvern, modificând o serie de dispoziţii adoptate de prima Cameră sesizată. Astfel, compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare devine incidenţă, pe lângă situaţia cazării într-o celulă care asigură o suprafaţă egală sau mai mică de 4 mp/deţinut, şi cu privire la 5 situaţii noi, respectiv lipsa accesului la activităţi în aer liber, lipsa accesului la lumina naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie, lipsa temperaturii adecvate a camerei, lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de baza precum şi a cerinţelor de igienă, precum şi existenţa infiltraţiilor, igrasiei şi mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie. Noile dispoziţii care reglementează condiţiile necorespunzătoare sunt determinate strict de legiuitor şi vizează acelaşi scop al legiferării - necesitatea soluţionării problemelor sistemului penitenciar din România privind supraaglomerarea şi condiţiile de detenţie, şi intră în marja de apreciere a Camerei decizionale de a asigura într-un mod cât mai concret realizarea acestui scop.

41. De asemenea, Curtea reţine că extinderea sferei de aplicare a compensării şi la calculul pedepsei executate efectiv ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reţinere şi arestare preventivă este menită să elimine posibile discriminări sub aspectul operabilităţii acestui beneficiu, atâta vreme cât legea în vigoare prevede deducerea din pedeapsa închisorii a duratei măsurilor preventive privative de libertate.

42. Cu privire la majorarea numărului de zile considerate efectiv executate, ca măsură compensatorie pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, de la 3 zile la 6 zile, Curtea constată că stabilirea nivelului acestui prag este un element care ţine în exclusivitate de opţiunea legiuitorului, Camera decizională având libertatea de a dispune sub acest aspect pe baza unor considerente de oportunitate, apreciate în funcţie de scopul legii şi de perioada în care se estimează a fi atins acest scop. Aceleaşi argumente susţin şi opţiunea Camerei decizionale pentru perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare, care se calculează începând cu 24 iulie 2012, data pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărârii în Cauza Iacov Stanciu contra României, această normă fiind, de altfel, cuprinsă în proiectul de lege iniţiat de Guvern.

43. În ceea ce priveşte modificarea art. 87 referitor la repartizarea veniturilor în sensul acordării posibilităţii persoanei condamnate de a renunţa în favoarea penitenciarului la 40% din veniturile care i se cuvin pentru munca prestată în arest, caz în care munca se consideră neremunerată, iar partea din durata pedepsei care este considerată ca efectiv executată pe baza muncii prestate se calculează potrivit unui regim mai favorabil, modificarea art. 96 din lege referitor la partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate şi/sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în sensul că raportul dintre numerele de zile de muncă şi numerele de zile considerate ca efectiv executate este mai favorabil persoanei condamnate, precum şi modificarea art. 98 din lege referitor la tipurile recompenselor, sub aspectul înlocuirii posibilităţii acordării de recompense în favoarea deţinuţilor care au o bună conduită şi prestează muncă în arest cu o obligaţie în acest sens, Curtea reţine că aceste reglementări nu reprezintă altceva decât metode alternative care concurează la realizarea finalităţii legii adoptate.

44. Referitor la componenţa Comisiei de evaluare a condiţiilor de detenţie, stabilită pentru fiecare unitate penitenciară şi competenţa acesteia, precum şi la sarcina Biroului de evidenţă şi organizare a muncii din cadrul fiecărei unităţi de a ţine o fişă de evidenţă pentru fiecare persoană privată de libertate, în care sa se consemneze calculul zilelor câştigate ca urmare a compensării, Curtea observă că acestea reprezintă norme cu caracter tehnic, de organizare a executării legii, care au ca finalitate tocmai buna administrare a activităţii pe care o implică intrarea în vigoare a noilor prevederi legale. De altfel, dispoziţii având un atare scop au fost luate în dezbatere şi în faţa primei Camere sesizate, în proiectul de lege adoptat de Senat fiind cuprinse o serie de astfel de reglementări.

45. În fine, în ceea ce priveşte modificarea art. 65 - „Dreptul la convorbiri telefonice”, eliminarea obligativităţii supravegherii vizuale a persoanelor condamnate în timpul convorbirilor telefonice, care au caracter confidenţial, reprezintă o măsură care se încadrează în spiritul actului normativ adoptat, şi anume sporirea condiţiilor calitative ale detenţiei în penitenciare, sub aspectul drepturilor şi libertăţilor individuale, care trebuie să dobândească eficacitate  prin intermediul garanţiilor reglementate de lege.

46. În concluzie, Curtea observă că, deşi forma adoptată de Senat, Cameră de reflecţie, diferă de cea adoptată de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, între cele două forme ale legii nu există diferenţe majore de conţinut, legea finală dând substanţă şi efectivitate scopului urmărit de iniţiator, Guvernul României. Curtea constată, astfel, că legea, în redactarea pe care a adoptat-o Camera Deputaţilor, nu se îndepărtează în mod esenţial de textul adoptat în Senat, şi nici nu deturnează obiectivele urmărite de iniţiativa legislativă, prin modificările aduse, Camera Deputaţilor reglementând norme care au fost puse în dezbaterea Senatului, ca primă Cameră sesizată, elementele novatoare nefiind semnificative, de substanţă, ci, dimpotrivă, ele circumscriindu-se complementar obiectului de reglementare a legii iniţiate de Guvern.

47. Bicameralismul nu înseamnă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, în Camera decizională putând exista abateri inerente de la forma adoptată de Camera de reflecţie, desigur, fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative. A nega posibilitatea Camerei decizionale de a se îndepărta de la forma votată în Camera de reflecţie ar însemna limitarea rolului său constituţional, iar caracterul decizional ataşat acesteia devine iluzoriu. S-ar ajunge la un veritabil mimetism în sensul că cea de-a două Cameră se va identifica, în ceea ce priveşte activitatea sa legislativă, cu prima Cameră, neputându-se îndepărta în niciun fel de la soluţiile legislative pentru care a optat prima Cameră, ceea ce este contrar, până la urmă, chiar ideii de bicameralism.

48. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului atât timp cât legea adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea/proiectul de lege în forma sa însuşită de Camera de reflecţie. În acest sens, modificările aduse formei adoptate de Camera de reflecţie trebuie să cuprindă o soluţie legislativă care păstrează concepţia de ansamblu a acesteia şi să fie adaptate în mod corespunzător, prin stabilirea unei soluţii legislative alternative/complementare care nu se abate de la forma adoptată de Camera de reflecţie, în condiţiile în care aceasta este mai cuprinzătoare sau mai bine articulată în cadrul ansamblului legii, cu realizarea anumitor coroborări inerente oricărei modificări (a se vedea în acest sens Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017).

49. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 61 alin. (2) din Constituţie; din contră, modul în care a fost adoptată legea criticată constituie o aplicare a principiului bicameralismului, caracterizat printr-o strânsă conlucrare şi colaborare între cele două Camere ale Parlamentului.

50. Analizând criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea reţină că obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 551 alin. (2) şi (3) din legea criticată, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, are în vedere modul defectuos în care legiuitorul şi-a exercitat competenţa de legiferare, autorii sesizării susţinând că textele legale sunt lipsite de previzibilitate, întrucât conferă noţiunii de „condiţii necorespunzătoare” două accepţiuni diferite, pe de o parte, referindu-se la centre de detenţie din România care au avut lipsuri la condiţiile impuse de standardele europene, şi, pe de altă parte, consacrând o enumerare limitativă a condiţiilor care atrag încălcarea standardelor de detenţie, urmând a fi considerată cazare în condiţii necorespunzătoare nu numai cazarea într-un spaţiu mai mic său egal cu 4 mp/deţinut, ci şi nerespectarea oricăreia dintre celelalte cinci condiţii impuse de lege.

51. Noţiunea de previzibilitate a legii poate fi analizată sub aspectul modului în care destinatarul normei receptează conţinutul normativ adoptat de legiuitor, a capacităţii acestuia de a înţelege norma în scopul de a-şi adecva comportamentul, de a se conforma prescripţiei legale. Din această perspectivă, previzibilitatea legii impune legiuitorului ca normele pe care le edictează să fie clare, uşor de înţeles, fără un conţinut echivoc, precise, în corelare cu întreg ansamblul normativ.

52. Referitor la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015 (paragraful 29), că trăsătura esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 232 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr. 234 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 7 septembrie 2001, sau Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011) şi că „Statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea tuturor legilor şi tuturor actelor normative cu aceasta” (Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004), ceea ce înseamnă că aceasta „implică, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este prin excelenţă un stat în care se manifestă domnia legii” (Decizia nr. 13 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999), în acest sens, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Curtea a reţinut că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative şi că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).

53. Raportând aceste considerente de principiu la speţa dedusă controlului, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia textele de lege ar fi impredictibile din perspectiva stabilirii sferei noţiunii de „condiţii necorespunzătoare”. Prin enumerarea cazurilor care pot fi calificate „necorespunzătoare”, legiuitorul a limitat în mod expres situaţiile în care devin incidente normele care acordă compensări în favoarea persoanelor aflate în stare de detenţie, tocmai pentru a elimina orice posibilitate de echivoc în interpretarea sintagmei de „lipsuri la condiţiile impuse de standardele europene”. Din analiza normelor criticate rezultă în mod clar că intenţia legiuitorului a fost aceea de a circumscrie sfera de aplicare a noilor dispoziţii doar la ipotezele enumerate, care sunt determinate în mod clar şi previzibil, facilitând judicioasa interpretare şi aplicare a legii de către organele competente.

54 Pentru aceste argumente, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie este neîntemeiată.

55. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate, potrivit căreia, prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituţie, coroborat cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, dispoziţiile art. 87 alin. (4) din legea supusă controlului de constituţionalitate sunt incompatibile cu principiul constituţional al egalităţii în faţa legii, întrucât consacră facultatea persoanei condamnate de a renunţa la veniturile obţinute pentru munca prestată, în vederea aplicării unui regim mai favorabil în ceea ce priveşte calculul zilelor considerate ca executate pentru zilele de muncă prestate, fapt ce determină, în opinia autorilor sesizării, o discriminare pe bază de avere, Curtea apreciază că nici aceasta nu este întemeiată.

56. Potrivit dispoziţiilor în vigoare, respectiv a art. 83 din Legea nr. 254/2013, care reglementează regimul de prestare a muncii de către persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, munca în penitenciare poate fi remunerată sau neremunerată şi se realizează în regim de prestări de servicii pentru persoane fizice sau persoane juridice, în interiorul ori exteriorul penitenciarului, în regie proprie, pentru activităţi cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului, în caz de calamitate, în caz de voluntariat, precum şi în alte cazuri, în condiţiile legii.

57. Durata muncii prestate de persoanele condamnate este cea prevăzută de legislaţia muncii, iar plata muncii se realizează, în temeiul art. 86 alin. (2) din lege, în raport cu programul de muncă, veniturile realizate neputând fi mai mici decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Veniturile realizate de persoanele condamnate pentru munca prestată nu constituie venituri salariale şi se impozitează potrivit prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice. Veniturile se încasează de către administraţia penitenciarului în care se află persoana condamnată şi, potrivit art. 87 din lege, se repartizează după cum urmează: 40% din venit revine persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei privative de libertate 90% din acesta, iar 10% se consemnează pe numele său, la Trezoreria Statului, urmând să fie încasat în momentul punerii în libertate, 60% din venit revine administraţiei penitenciarului, constituind venituri proprii care se încasează, se contabilizează şi se utilizează potrivit dispoziţiilor legale privind finanţele publice.

58. Dispoziţiile art. 86 alin. (3) prevăd că munca prestată pentru activităţi cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului, în caz de calamitate sau pe bază de voluntariat nu este remunerată.

59. În temeiul art. 96 din Legea nr. 254/2013, partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează diferit, ţinând seama de caracterul remunerat (5 zile executate pentru 4 zile de muncă) sau neremunerat al muncii (4 zile executate pentru 3 zile de muncă).

60. Noile dispoziţii, introduse prin legea supusă controlului de constituţionalitate, prevăd posibilitatea persoanei condamnate care prestează muncă remunerată de renunţa în favoarea penitenciarului la un procent din veniturile care i se cuvin, potrivit legii, situaţie în care munca aferentă acestor venituri este considerată muncă neremunerată, ceea ce determină aplicarea regimului juridic mai favorabil cu privire la durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate, în vederea acordării liberării condiţionate.

61. În ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că discriminarea semnifică reglementarea unui regim juridic diferit pentru persoane aflate în situaţii similare. Insă, din perspectiva prezentei critici de neconstituţionalitate, Curtea reţine că persoanele care optează pentru renunţarea la o parte din veniturile care li se cuvin pentru munca prestată în penitenciar, caz în care munca se consideră neremunerată, cu consecinţa că partea din durata pedepsei caro este considerată ca efectiv executată pe baza muncii prestate se calculează potrivit unui regim mai favorabil, se află într-o situaţie juridică diferită de cea a persoanelor care nu fac o atare opţiune, aspect ce justifică instituirea eo ipso de către legiuitor â unui regim juridic diferit cu privire la posibilitatea valorificării de către acestea a beneficiilor legale. Astfel, „discriminarea” pretinsă de autorii sesizării este una strict conjuncturală, fiind rezultatul comparării a două situaţii diferite, în care persoane care, deşi se află în aceeaşi situaţie juridică, îşi exercită diferit drepturile prevăzute de lege, în urma exprimării unei opţiuni personale care determină incidenţa sau nu a normei legale criticate. În mod obiectiv şi rezonabil, opţiunea exprimată, cu consecinţa determinării incidenţei unui atare beneficiu, plasează persoanele condamnate în situaţii diferite, reprezentând o problemă exclusivă de aplicare a legii, care nu poate constitui o sursă de discriminare între persoanele în cauză, Tratamentul diferit stabilit de lege este urmarea situaţiilor diferite în care persoanele aflate în detenţie se situează ca efect al atitudinii active sau pasive sub aspectul renunţării în favoarea penitenciarului la o parte din veniturile care i se cuvin pentru munca prestată în arest, iar nu consecinţa unei opţiuni a legiuitorului, transpusă în norma legală, care să poată fi supusă controlului de constituţionalitate.

62. În concluzie, Curtea constată ca obiecţia de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie este neîntemeiată.

63. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 51 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal este constituţională în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2017.

 

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind organizarea şi funcţionarea comisiei pentru protecţia copilului

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 115 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Comisia pentru protecţia copilului, denumită în continuare Comisia, prevăzută la art. 115 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este organul de specialitate, fără personalitate juridică, al consiliului judeţean, respectiv al consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, cu activitate decizională în materia protecţiei şi promovării drepturilor copilului.

(2) Comisia respectă, promovează şi garantează drepturile copilului în toate activităţile pe care le întreprinde.

Art. 2. - (1) Comisia are următoarele atribuţii principale;

a) stabileşte măsurile de protecţie specială pentru copii şi menţine măsurile pentru tinerii care au dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi au beneficiat de o măsură de protecţie specială, stabilită în condiţiile legii, de Comisie sau, după caz, de instanţa judecătorească;

b) încetează sau, după caz, modifică măsura de protecţie specială stabilită de către Comisie, în condiţiile legii, dacă împrejurările care au determinat stabilirea acesteia s-au modificat sau, după caz, în situaţia în care în urma monitorizării aplicării măsurii de protecţie specială se constată necesitatea modificării sau, după caz, a încetării măsurii;

c) informează părinţii prezenţi la şedinţele Comisiei cu privire la consecinţele stabilirii măsurii de protecţie specială asupra raporturilor pe care le au cu copiii, inclusiv asupra drepturilor şi obligaţiilor pe care le au faţă de copil pe durata aplicării măsurii;

d) hotărăşte, dacă este cazul, în condiţiile stabilite de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea copilului pentru care s-a decis măsura plasamentului în condiţiile Legii nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e) eliberează sau, după caz, reînnoieşte, suspendă sau retrage atestatul de asistent maternal;

f) stabileşte încadrarea copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi eliberează certificatul de încadrare a copilului într-un grad de handicap;

g) aprobă planul de abilitare-reabilitare a copilului cu dizabilităţi în situaţia stabilirii unui alt grad de handicap faţă de propunerea serviciului de evaluare complexă;

h) informează în scris conducerea instituţiilor pe care membrii Comisiei le reprezintă asupra dificultăţilor întâmpinate în stabilirea măsurilor de protecţie specială pentru copii, încadrarea copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi eliberarea certificatului de încadrare a copilului într-un grad de handicap şi asupra necesităţii de dezvoltare a serviciilor sociale, educaţionale şi de sănătate pentru copii în vederea identificării de soluţii;

i) soluţionează plângerile adresate de copii, în măsura în care soluţionarea acestora nu este stabilită de lege în competenţa altor instituţii sau a instanţelor judecătoreşti, după caz;

j) colaborează cu organismele private acreditate care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi al protecţiei speciale pe raza administrativ-teritorială;

k) întocmeşte un raport anual de activitate pe care îl înaintează consiliului judeţean sau, după caz, consiliului local al sectoarelor municipiului Bucureşti.

(2) Măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc de către Comisie, numai atunci când există acordul părinţilor, precum şi consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani, exprimate în faţa Comisiei.

(3) Comisia îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de actele normative în vigoare.

Art. 3. - (1) Comisia este alcătuită din 7 persoane şi are următoarea componenţă:

a) secretarul judeţului, respectiv secretarul sectorului municipiului Bucureşti - preşedinte;

b) directorul executiv/general al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, denumită în continuare Direcţie - vicepreşedinte. Acesta poate delega atribuţiile care îi revin directorului executiv adjunct/general adjunct care coordonează activitatea de protecţie a drepturilor copilului;

c) un medic cu certificat de membru al Colegiului Medicilor din România, având cel puţin gradul de medic specialist în una dintre următoarele specialităţi medicale sau asimilate: neurologie pediatrică, pediatrie, psihiatrie pediatrică sau orice altă specializare pediatrică, desemnat de direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti - membru;

d) un psiholog sau un psihopedagog desemnat de inspectoratul şcolar judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti - membru;

e) un reprezentant desemnat de agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, de preferinţă un asistent social - membru;

f) doi reprezentanţi ai organismelor private acreditate, propuşi de secretarul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti - membri.

(2) Fiecare dintre membrii titulari ai Comisiei are desemnat un membru supleant.

(3) Mandatul membrilor Comisiei este de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii acestuia în situaţii temeinic motivate.

Art. 4. - (1) Pot fi membri ai Comisiei reprezentanţii desemnaţi care sunt specialişti angajaţi ai instituţiilor respective sau ai instituţiilor/unităţilor subordonate sau pe care le coordonează metodologic, cu studii superioare, a căror integritate morală şi experienţă profesională oferă garanţii corespunzătoare pentru îndeplinirea atribuţiilor ce ie revin în cadrul Comisiei.

(2) Poate fi propus ca membru în Comisie numai reprezentantul organismului privat acreditat care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, are studii superioare şi nu desfăşoară activităţi în cadrul autorităţilor publice locale sau centrale.

(3) Nu pot fi membri în Comisie specialiştii care realizează evaluarea complexă a copilului şi nici reprezentanţii organismelor private care nu sunt acreditate, în condiţiile legii.

(4) Membrii Comisiei reprezintă instituţiile/organismele private care i-au desemnat şi au obligaţia ca, în toate deciziile care se iau, să urmărească exclusiv interesul superior al copilului.

Art. 5. - (1) în vederea organizării şi asigurării funcţionării Comisiei, secretarul judeţului sau, după caz, secretarul sectorului municipiului Bucureşti, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, are următoarele atribuţii:

a) solicită conducerii direcţiei de sănătate publică, inspectoratului şcolar şi agenţiei pentru plăţi şi inspecţie socială să îşi desemneze reprezentanţi pentru a fi propuşi ca membri titulari şi supleanţi ai Comisiei;

b) propune consiliului judeţean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti nominalizarea unui membru al Comisiei dintre reprezentanţii organismelor private acreditate, în condiţiile legii, care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului. Reprezentarea organismelor private acreditate va fi asigurată prin rotaţia reprezentanţilor acestora pentru o perioadă de 5 ani;

c) întocmeşte proiectul de hotărâre privind înfiinţarea şi componenţa Comisiei, pe care îi supune aprobării consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti;

d) conduce şedinţele Comisiei. În absenţa acestuia este înlocuit de vicepreşedinte, care semnează hotărârile adoptate în şedinţa în care a asigurat conducerea;

e) verifică îndeplinirea de către membrii Comisiei a condiţiilor prevăzute la lit. a) şi b) şi propune consiliului judeţean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti modificarea componenţei Comisiei în cazul în care aceste condiţii nu sunt îndeplinite;

f) solicită unităţilor de poliţie competente teritorial informaţii existente în evidenţele specifice proprii, în vederea fundamentării măsurii de protecţie specială a copilului, care urmează a fi instituită conform prevederilor Legii nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Unităţile de poliţie transmit informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. f) în maximum 3 zile lucrătoare de la data primirii solicitării.

Art. 6. - (1) Comisia se întruneşte bilunar în şedinţe ordinare şi ori de câte ori este necesar în şedinţe extraordinare.

(2) Comisia poate funcţiona numai în prezenţa majorităţii.

(3) Şedinţele Comisiei nu sunt publice.

(4) Convocarea şedinţelor se face de către preşedinte, iar în absenţa acestuia, de către vicepreşedinte. Convocarea se face în scris cu cei puţin 3 zile înainte de data şedinţei şi cuprinde în mod obligatoriu ordinea de zi a acesteia.

(5) Prezenţa membrilor Comisiei la şedinţă este obligatorie, în cazul în care un membru titular şi membrul supleant ai Comisiei absentează de la şedinţe de două ori consecutiv, fără motive temeinice, consiliul judeţean, consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti, respectiv conducerea organismului privat acreditat poate propune sancţionarea acestora. Punerea în aplicare a sancţiunii se va face de către instituţia sau, după caz, organizaţia din care face parte cel sancţionat.

Art. 7. - (1) Comisia competentă să soluţioneze cazurile privitoare la copiii care necesită o măsură de protecţie specială este cea în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului.

(2) Comisia competentă să soluţioneze cererile privind încadrarea copiilor cu dizabilităţi într-un grad de handicap este cea în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau reşedinţa copilului. În situaţia în care cererea este soluţionată de Comisia de la reşedinţa copilului, aceasta are obligaţia de a anunţa de îndată Comisia de la domiciliul copilului.

(3) Comisia soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice cererile privind stabilirea unei măsuri de protecţie specială şi în termen de cel mult 60 de zile calendaristice cererile privind încadrarea copiilor cu dizabilităţi într-un grad de handicap. Termenul curge de la data înregistrării de către Direcţie a cererii.

(4) Comisia competentă poate hotărî plasamentul copilului în altă unitate administrativ-teritorială decât cea în care funcţionează aceasta, dacă interesul superior al copilului o impune, cu avizul favorabil al Comisiei din unitatea administrativ-teritorială respectivă.

(5) în situaţia prevăzută la alin. (4), Comisia competentă să ia hotărârea prezintă Comisiei al cărei aviz este cerut toate informaţiile relevante pe care le deţine, referitoare la soluţionarea cazului, precum şi motivul care impune luarea hotărârii propuse.

(6) Comisia al cărei aviz este cerut este obligată să comunice celeilalte Comisii hotărârea privind eliberarea avizului, în termen de 15 zile calendaristice de la primirea solicitării şi a informaţiilor prevăzute la alin. (5). Respingerea solicitării de eliberare a avizului poate fi întemeiată numai pe protejarea interesului superior al copilului.

(7) în cazul nerespectării termenului prevăzut la alin. (6), avizul favorabil al Comisiei este prezumat.

(8) în situaţia încetării sau modificării măsurii plasamentului dispus la o persoană sau familie, la un asistent maternal ori serviciu de tip rezidenţial, care are domiciliul sau, după caz, sediul pe altă rază administrativ-teritorială decât cea În care funcţionează Comisia care a stabilit iniţial plasamentul copilului, competenţa încetării sau modificării măsurii revine Comisiei care are sediul pe raza administrativ-teritorială care a dispus plasamentul.

(9) În situaţia prevăzută la alin. (8), încetarea sau modificarea măsurii se dispune la sesizarea Direcţiei care a propus iniţial măsura plasamentului şi care verifică împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii de protecţie specială sau, după caz, la sesizarea Direcţiei sau a organismului privat acreditat care are în plasament copilul şi care are obligaţia monitorizării acestei măsuri.

(10) Direcţia sau organismul privat acreditat care are în plasament copilul va transmite Direcţiei care a propus măsura de protecţie specială aprobată de Comisie rapoarte privitoare la evoluţia dezvoltării copilului, prevăzute la art. 73 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 8. - (1) în exercitarea atribuţiilor ce îi revin Comisia emite hotărâri.

(2) Certificatul de încadrare a copilului într-un grad de handicap este anexă a hotărârii. Modelul certificatului de încadrare în grad de handicap este aprobat şi revizuit, ori de câte ori va fi necesar, prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale.

Art. 9. - (1) Hotărârile Comisiei se iau cu majoritatea voturilor. Acestea se redactează de către secretarul Comisiei, potrivit procesului-verbal al şedinţei în care au fost adoptate, în termen de 3 zile lucrătoare de la data ţinerii şedinţei. Hotărârea Comisiei va cuprinde în mod obligatoriu numele, prenumele şi codul numeric personal ale persoanelor care au luat în plasament copilul sau, după caz, denumirea serviciului rezidenţial, precum şi numele, prenumele şi codul numeric personal ale copilului.

(2) Hotărârile redactate potrivit alin. (1) se semnează de preşedintele Comisiei sau de vicepreşedinte, se contrasemnează de secretarul Comisiei şi se înregistrează într-un registru special de evidenţă a hotărârilor; hotărârile privind încadrarea într-un grad de handicap se înregistrează într-un registru separat de evidenţă.

(3) Hotărârile Comisiei se comunică persoanelor interesate, în termen de 5 zile lucrătoare de la data şedinţei, prin scrisoare recomandată sau prin intermediul corespondenţei electronice cu confirmare de primire.

(4) Actele emise de Comisie care nu necesită adoptarea unei hotărâri se semnează de preşedintele acesteia sau de vicepreşedinte şi se înregistrează în registrul general de intrări-ieşiri al Comisiei.

Art. 10. - (1) Hotărârea Comisiei se pune în aplicare de îndată de către persoana sau familia, asistentul maternal, serviciul de tip rezidenţial căruia i-a fost dat în plasament copilul.

(2) Hotărârea se comunică părinţilor, persoanei sau familiei, asistentului maternal ori serviciului de tip rezidenţial căruia i-a fost dat în plasament copilul, copilului care a împlinit vârsta de 14 ani, agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, Direcţiei sau, după caz, organismului privat acreditat în subordinea căruia funcţionează serviciul de tip rezidenţial, primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază domiciliază părinţii, precum şi organelor financiare competente, dacă s-a stabilit plata unei contribuţii în sarcina părinţilor.

Art. 11. - (1) Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Comisiei răspund în faţa consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, pentru neîndeplinirea obligaţiilor care le revin potrivit legii, precum şi pentru adoptarea unor hotărâri cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

(2) în situaţiile prevăzute la alin. (1) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie poate propune aplicarea următoarelor măsuri şi sancţiuni;

a) solicitarea sancţionării disciplinare a celui vinovat de către conducerea instituţiei sau, după caz, a organismului privat acreditat, al cărei reprezentant este, în condiţiile legii;

b) revocarea calităţii de membru al Comisiei.

(3) Măsurile prevăzute la alin (2) lit. a) se aplică prin dispoziţie a preşedintelui consiliului judeţean, respectiv a primarului sectorului municipiului Bucureşti. Măsura prevăzută la alin. (2) lit. b) se aplică prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti.

Art. 12. - (1) Lucrările de secretariat ale Comisiei sunt asigurate de un secretariat care funcţionează în cadrul Direcţiei din unitatea administrativ-teritorială respectivă.

(2) Secretariatul Comisiei este condus de secretarul acesteia, numit prin dispoziţie a directorului executiv/general al Direcţiei.

Art. 13. - (1) Secretariatul Comisiei este obligat să înregistreze cererile sau plângerile adresate de către copii sau formulate în numele acestora în legătură cu situaţii care vizează domeniul de competenţă al Comisiei.

(2) Prin secretariatul său, Comisia transmite copilului soluţia identificată, în termenul prevăzut de lege.

(3) în vederea respectării dreptului la opinie şi a dreptului la participare, cererea unui copil de a fi ascultat pentru soluţionarea situaţiilor menţionate la alin. (1) nu poate fi refuzată de către Comisie.

Art. 14. - (1) Convocarea persoanelor invitate în faţa Comisiei pentru soluţionarea cazurilor privind copiii se face de către secretarul Comisiei.

(2) Convocarea se face în scris şi se comunică persoanei interesate prin scrisoare recomandată sau prin intermediul corespondenţei electronice, cu confirmare de primire, transmisă cu cel puţin 5 zile înainte de data şedinţei. În situaţii excepţionale, convocarea se poate face şi telefonic.

(3) în cazul în care procedura de convocare prevăzută la alin. (2) nu poate fi îndeplinită, convocarea se poate face prin afişare la sediul Comisiei, precum şi la sediul primăriei unităţii administrativ-teritoriale pe teritoriul căreia se află ultimul domiciliu cunoscut al persoanei invitate, cu cel puţin 3 zile înainte de data şedinţei. În acest caz secretarul Comisiei solicită aparatului de specialitate al primarului afişarea la sediu a convocării şi întocmeşte procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de convocare prin afişare la sediul direcţiei. Procesul-verbal va avea ataşată confirmarea de primire a convocării semnată de reprezentantul primarului.

(4) Confirmările de primire a convocărilor, precum şi procesele-verbale de îndeplinire a procedurii de convocare se înregistrează într-un registru special de evidenţă a convocărilor de către secretarul Comisiei.

(5) Viciul procedural privind neîndeplinirea procedurii de convocare se acoperă în cazul prezentării persoanei invitate în faţa Comisiei la data şedinţei. În acest caz prezentarea persoanei invitate se consemnează în procesul-verbal al şedinţei şi se înregistrează de către secretarul Comisiei în registrul special de evidenţă a convocărilor, cu menţiunea „prezentat în faţa Comisiei”.

Art. 15. - (1) Şedinţele Comisiei au loc în spaţii special amenajate, apte să asigure confidenţialitatea datelor şi a informaţiilor referitoare la copii, care sunt prezentate Comisiei, respectarea demnităţii persoanelor care se prezintă în faţa Comisiei, precum şi a confidenţialităţii dezbaterilor Comisiei.

(2) Spaţiile şi amenajarea acestora, inclusiv a sălilor de aşteptare aferente, corespund principiilor designului universal sau al adaptării rezonabile, aşa cum sunt definite de Legea nr. 221/2010 pentru ratificarea Convenţiei: privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de România la 26 septembrie 2007, cu modificările ulterioare, şi se asigură de către Direcţie în termen de maximum 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 16. - (1) Şedinţele Comisiei sunt conduse de către preşedintele acesteia, iar în absenţa sa, de vicepreşedinte. La şedinţe participă în mod obligatoriu secretarul Comisiei, fără drept de vot,

(2) Pentru stabilirea măsurilor de protecţie specială la şedinţele Comisiei sunt invitaţi părinţii, copilul care a împlinit vârsta de 10 ani, persoana, familia sau reprezentantul organismului privat acreditat în al cărui serviciu va fi dat în plasament copilul.

(3) Pentru stabilirea încadrării în grad de handicap, în situaţii temeinic motivate Comisia poate invita la şedinţă un părinte al copilului sau, după caz, reprezentantul legal al acestuia.

(4) Pot participa la şedinţele Comisiei şi alte persoane care pot da relaţii în cauzele analizate, Invitate de preşedinte, de vicepreşedinte sau de unul dintre membrii Comisiei, cu acordul membrilor acesteia.

(5) Documentele pe baza cărora specialistul Direcţiei propune Comisiei stabilirea măsurii de protecţie specială sunt:

a) proiectul planului individualizat de protecţie;

b) raportul referitor la ancheta psihosocială a copilului întocmit de către managerul de caz conform prevederilor art. 139 din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c) planul de servicii întocmit de serviciul public de asistenţă socială şi, după caz, punctul de vedere al structurilor comunitare consultative cu privire la necesitatea propunerii de stabilire a măsurii de protecţie specială.

(6) Documentele pe baza cărora specialistul Direcţiei propune Comisiei încadrarea copilului cu dizabilităţi în grad de handicap pentru copilul îngrijit în familie fără măsură de protecţie specială sunt:

a) raportul de evaluare complexă;

b) proiectul planului de abilitare-reabilitare a copilului cu dizabilităţi.

(7) Documentele pe baza cărora specialistul Direcţiei propune Comisiei încadrarea copilului cu dizabilităţi în grad de handicap pentru copilul cu dizabilităţi pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială în condiţiile legii sunt:

a) raportul de evaluare complexă;

b) proiectul planului individualizat de protecţie revizuit prin includerea beneficiilor de asistenţă socială, a serviciilor sociale, precum şi a tuturor intervenţiilor pentru abilitarea şi reabilitarea copilului.

Art. 17. - (1) în timpul şedinţei Comisiei, soluţionarea cazului privind copilul începe cu următoarele etape:

a) prezentarea de către secretarul Comisiei a datelor de identitate ale copilului şi ale persoanelor invitate în faţa Comisiei pentru soluţionarea cazului, precum şi a situaţiei privind convocările acestora, pe baza documentelor prevăzute la art. 16 şi a registrului special de evidenţă a convocărilor;

b) prezentarea de către specialistul sau, după caz, specialiştii Direcţiei care au instrumentat cazul a raportului referitor la ancheta psihosocială privind situaţia copilului şi a propunerii motivate referitoare la stabilirea unei măsuri de protecţie a copilului sau, după caz, a raportului de evaluare complexă, a proiectului planului de abilitare-reabilitare şi a propunerii privind încadrarea copilului într-un grad de handicap. În funcţie de vârsta şi gradul de maturitate, raportul cuprinde în mod obligatoriu opinia copilului faţă de măsura de protecţie specială propusă.

(2) Persoanele prezente în faţa Comisiei pentru soluţionarea cazului sunt ascultate de Comisie separat, în următoarea ordine:

a) copilul care a împlinit vârsta de 10 ani;

b) părinţii/reprezentantul legal;

c) persoana, familia sau reprezentantul organismului privat acreditat la care va fi dat în plasament copilul;

d) celelalte persoane invitate în faţa Comisiei pentru a da relaţii necesare soluţionării cazului.

(3) Comisia poate proceda la o nouă ascultare comună a două sau mai multe dintre persoanele menţionate la alin. (2).

(4) Preşedintele Comisiei comunică copilului care a împlinit vârsta de 10 ani consecinţele pe care stabilirea măsurii de protecţie specială le va avea şi i se asigură dreptul de a-şi exprima în mod liber opinia cu privire la măsura de protecţie propusă.

(5) în cazul copilului cu dizabilităţi care necesită încadrare într-un grad de handicap, prezenţa şi ascultarea copilului nu sunt obligatorii. Acestea au loc numai la solicitarea expresă şi motivată a Comisiei cuprinsă în convocare. Copiii cu dizabilităţi care se află la tratament sau reabilitare în instituţii de specialitate din ţară sau străinătate, probat de un act emis de instituţia în care se află copilul, precum şi copiii nedeplasabili, probat de un act medical, nu sunt convocaţi.

(6) în situaţii temeinic motivate copilul cu dizabilităţi poate fi audiat, cu condiţia comunicării cu acesta în mod adaptat tipului de dizabilitate prin limbaje vorbite, limbaj mimico-gestual sau limbaj specific persoanelor cu surdocecitate.

(7) în situaţia în care Comisia stabileşte un alt grad de handicap faţă de propunerea serviciului de evaluare complexă, aceasta aplică criteriilor biopsihosociale în vigoare. Dacă aplicarea criteriilor depăşeşte sfera de expertiză a membrilor Comisiei, preşedintele poate invita şi/sau consulta specialişti în domeniu.

Art. 18. - (1) Ascultările şi dezbaterile ce au loc în şedinţele Comisiei, hotărârile adoptate, precum şi modul în care acestea au fost adoptate se consemnează de secretarul Comisiei în procesul-verbal al şedinţei, care se semnează de către preşedinte, vicepreşedinte, precum şi de membrii prezenţi şi se contrasemnează de către secretarul Comisiei.

(2) Procesele-verbale ale şedinţelor Comisiei se consemnează în registrul special de procese-verbale, ale cărui pagini sunt numerotate şi poartă ştampila Comisiei, precum şi semnătura secretarului Comisiei.

Art. 19. - (1) în vederea îndeplinirii în mod corespunzător a atribuţiilor ce revin Comisiei privind copilul cu dizabilităţi, serviciul de evaluare complexă din cadrul Direcţiei exercită următoarele atribuţii:

a) identifică copiii cu dizabilităţi care necesită încadrare într-un grad de handicap ori pentru care se solicită acces la servicii de abilitare şi reabilitare, în urma evaluării complexe; identificarea are loc în urma solicitărilor din partea părinţilor sau a reprezentanţilor legali, a referirilor din partea serviciului public de asistenţă socială şi a specialiştilor care vin în contact cu copiii cu dizabilităţi, precum şi a sesizărilor din oficiu;

b) verifică documentele anexate cererii-tip pentru evaluarea complexa şi încadrarea în grad de handicap sau, după caz, cererea privind accesul la servicii, precum şi îndeplinirea condiţiilor privind încadrarea copilului într-un grad de handicap sau accesul la servicii;

c) contribuie la întocmirea de către managerul de caz a raportului de evaluare complexă;

d) contribuie la întocmire, de către managerul de caz a proiectului planului de abilitare-reabilitare pentru copiii cu dizabilităţi din familie pentru care se solicită încadrare în grad de handicap sau, după caz, acces la servicii de abilitare şi reabilitare, respectiv a proiectului de revizuire a planului individualizat de protecţie pentru copiii cu dizabilităţi din sistemul de protecţie specială; în situaţia în care părintele sau reprezentantul legal nu doreşte încadrare în grad de handicap, ci acces la servicii de abilitare şi reabilitare, planul de abilitare-reabilitare este aprobat de directorul general/executiv al Direcţiei;

e) informează părinţii sau reprezentantul legal cu privire la obligaţia respectării şi implementării pianului de abilitare-reabilitare a copilului cu dizabilităţi;

f) coordonează activitatea de monitorizare a implementării planului de abilitare-reabilitare;

g) comunică în scris, prin corespondenţă electronică sau telefonic, părinţilor sau reprezentantului legal data stabilită pentru reevaluare;

h) reevaluează condiţiile privind încadrarea copilului într-un grad de handicap, la cererea părintelui sau a reprezentantului legal, formulată cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a certificatului. Cererea de reevaluare poate fi formulată oricând, dacă s-au schimbat condiţiile pentru care s-a eliberat certificatul de încadrare într-un grad de handicap;

i) eliberează o adeverinţă prin care se specifică gradul deficienţei/afectării funcţionale a copiilor pentru care se propune măsură de plasament într-un serviciu de tip rezidenţial specializat, pentru situaţia prevăzută de art. 64 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la propunerea medicului din cadrul serviciului;

j) colaborează cu serviciul de evaluare şi de orientare şcolară şi profesională din cadrul centrelor judeţene de resurse şi asistenţă psihopedagogică, respectiv a municipiului Bucureşti în vederea respectării interesului superior al copilului;

k) colaborează cu serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Direcţiei în vederea asigurării continuităţii serviciilor de abilitare şi reabilitare şi a tranziţiei copiilor cu dizabilităţi la viaţa de adult;

l) întocmeşte anual propuneri documentate privind înfiinţarea de servicii sociale de interes local, educaţionale şi de sănătate pentru copiii cu dizabilităţi, care vor fi cuprinse în raportul anual al Direcţiei şi vor fi transmise Comisiei.

(2) în situaţia în care documentele de evaluare nu sunt complete, serviciul de evaluare complexă solicită specialiştilor transmiterea informaţiilor de completare. Dacă informaţiile nu sunt transmise în termen de 15 zile, este anunţată Comisia în vederea îndeplinirii atribuţiei prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. h).

(3) în vederea realizării atribuţiei prevăzute la alin. (1) lit. j), serviciul de evaluare complexă:

a) transmite în copie documentele aferente ultimei încadrări în grad de handicap serviciului de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap, care are acces la dosarul integral al copilului;

b) împreună cu serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap sprijină părinţii în întocmirea dosarului necesar pentru prima încadrare în grad de handicap ca adult, documentele medicale pentru dosarul depus la serviciul de evaluare complexă pentru persoanele adulte cu handicap fiind cele menţionate de art. 6 alin. (5) din Metodologia privind organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 430/2008, cu modificările ulterioare, eliberate de medicul de specialitate pentru copii.

Art. 20. - (1) Serviciul de evaluare complexă a copilului cuprinde în mod obligatoriu cel puţin câte un specialist din următoarele categorii profesionale:

a) medic cu certificat de membru al Colegiului Medicilor din România, având cel puţin gradul de medic specialist în una din următoarele specialităţi medicale sau asimilate: medicină de familie, neurologie pediatrică, pediatrie, psihiatrie pediatrică;

b) psiholog cu atestat de liberă practică în una din următoarele specialităţi: psihologie clinică, consiliere psihologică, psihoterapie, psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională;

c) psihopedagog sau psiholog cu atestat de liberă practică în psihopedagogie specială;

d) asistent social cu aviz de exercitare a profesiei sau atestat de liberă practică.

(2) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin serviciului de evaluare complexă, Direcţia poate angaja specialiştii prevăzuţi la alin. (1) sau poate contracta, în condiţiile legii, serviciile acestora.

(3) Managementul de caz pentru copiii cu dizabilităţi din familie se asigură de manageri de caz din cadrul serviciului de evaluare complexă şi/sau din alte compartimente ale Direcţiei.

Art. 21. - (1) Modalităţile de colaborare dintre Comisie şi comisia de orientare şcolară şi profesională, precum şi dintre serviciul de evaluare complexă şi serviciul de evaluare şi orientare şcolară şi profesională se stabilesc prin protocol de colaborare încheiat între consiliul judeţean, respectiv consiliul local al sectoarelor municipiului Bucureşti şi direcţia de sănătate publică, precum şi inspectoratul şcolar.

(2) Prin protocolul prevăzut la alin. (1) sunt stabilite şi modalităţile de colaborare între cele trei instituţii pentru realizarea evaluării complexe a copiilor nedeplasabili sau provenind din familii cu venituri insuficiente, precum şi pentru înfiinţarea de servicii necesare copiilor cu dizabilităţi, inclusiv de intervenţie timpurie.

Art. 22. - (1) Criteriile biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi modalităţile de aplicare a acestora se aprobă şi, după caz, se revizuiesc ori de câte ori este nevoie, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale.

(2) Metodologia pentru evaluarea şi intervenţia integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap, a orientării şcolare şi profesionale a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi în vederea abilitării şi reabilitării copiilor cu dizabilităţi şi/sau cerinţe educaţionale speciale se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale şi cuprinde structura-cadru a planului de abilitare-reabilitare a copilului cu dizabilităţi,

Art. 23. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 24 septembrie 2004.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sevil Shhaideh

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

Ministrul educaţiei naţionale,

Liviu-Marian Pop

Ministrul sănătăţii,

Florian-Dorel Bodog

 

 

Bucureşti, 13 iulie 2017.

Nr. 502.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE

 

ORDIN

privind aprobarea Listei perimetrelor pentru concesionarea de activităţi de exploatare prin concursul public de ofertă - Runda nr. 95/2017

 

În temeiul art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, cu modificările ulterioare, al art. 19 din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, al Normelor pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Lista perimetrelor pentru concesionarea de activităţi de exploatare prin concursul public de ofertă - Runda nr. 95/2017, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Lista cuprinde denumirea perimetrelor, inclusiv coordonatele topogeodezice şi resursa minerală aferentă.

Art. 2. - Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de autoritate competentă abilitată să aplice prevederile Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, organizează concurs public de ofertă pentru concesionarea de activităţi miniere de exploatare în perimetrele aprobate potrivit prezentului ordin.

Art. 3. - Organizarea şi desfăşurarea concursului public de ofertă pentru concesionarea de activităţi miniere de exploatare se realizează în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.208/2003 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările ulterioare.

Art. 4. - (1) Ofertele redactate în limba română vor fi depuse, în original şi în copie, potrivit legii, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale din municipiul Bucureşti, sectorul 1, bd. Dacia nr. 59, cod poştal 010407. Ofertele pot fi transmise şi prin poştă.

(2) Pentru fiecare perimetru cuprins în lista aprobată prin prezentul ordin un ofertant poate depune o singură ofertă. Ofertele alternative nu sunt admise.

Art. 5. - Ofertele persoanelor juridice române sau străine interesate vor cuprinde, cu respectarea prevederilor Normelor pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare, următoarele documente şi informaţii;

I. Plic exterior:

A. În cazul persoanelor juridice române:

a) declaraţie de participare, semnată şi ştampilată de ofertant, fără ştersături sau adăugări, care va cuprinde angajamentul de a menţine valabilitatea ofertei, menţionarea perimetrului la care se referă, respectiv denumirea, poziţia din anexă potrivit art. 1 şi coordonatele topogeodezice, aşa cum au fost publicate, precum şi asumarea răspunderii ofertantului asupra datelor şi declaraţiilor din ofertă.

Menţionarea în cuprinsul declaraţiei de participare a altor coordonate topogeodezice decât cele publicate în conformitate cu prezentul ordin atrage descalificarea ofertei, fără a se mai proceda la deschiderea plicului interior:

b) declaraţie cuprinzând date şi informaţii privind ofertantul, respectiv denumirea, sediul social, codul unic de înregistrare, capitalul social, asociaţii/acţionarii, precum şi numele, funcţia, telefonul/faxul persoanei împuternicite de ofertant, cu care se vor face comunicările;

c) copii, certificate pentru conformitate, de pe actul constitutiv şi certificatul de înregistrare ale ofertantului;

d) certificat constatator privind ofertantul, emis de oficiul registrului comerţului, în termen de valabilitate, în original sau copie legalizată. Acesta va cuprinde informaţii actualizate referitoare la societate;

e) lista cuprinzând menţionarea datelor şi informaţiilor incluse în fondul geologic naţional şi/sau în fondul naţional de resurse/rezerve minerale, utilizate la elaborarea ofertei. În cazul utilizării de date şi informaţii publice referitoare la resurse minerale se va indica sursa din care provin acestea;

f) dovada privind deţinerea legală a datelor şi informaţiilor incluse în fondul geologic naţional şi/sau în fondul naţional de resurse/rezerve minerale, utilizate la elaborarea ofertei, respectiv factura emisă de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi ordinul de plată sau chitanţa corespunzătoare, precum şi acordul de confidenţialitate pentru utilizarea datelor şi informaţiilor geologice încheiat între ofertant şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale:

g) scrisoare de bonitate, în original sau copie legalizată, cuprinzând următorii indicatori economici exprimaţi în procente: lichiditate globală, solvabilitate patrimonială, rata profitului brut şi rentabilitate financiară. Lipsa oricărui indicator economic solicitat atrage depunctarea ofertei. Prezentarea oricărui alt indicator în afara celor menţionaţi nu se ia în considerare;

h) certificate constatatoare/adeverinţe, în original sau copie legalizată, emise de autorităţile/instituţiile publice care administrează bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale, precum şi bugetele locale;

i) certificat de atestare privind capacitatea tehnică pentru întocmirea documentaţiilor şi/sau executarea lucrărilor de cercetare geologică şi memoriu cuprinzând prezentarea activităţilor miniere executate sau în curs de executare, în cazul ofertanţilor specializaţi şi atestaţi de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale; ori

- documentaţie privind dotarea tehnică a ofertantului care va cuprinde cel puţin informaţii privind instalaţiile şi utilajele specifice activităţilor miniere de cercetare geologică, deţinute de ofertant, şi titlul deţinerii acestora, precum şi personalul ofertantului, inclusiv personalul de specialitate specific activităţilor miniere, şi un memoriu cuprinzând prezentarea activităţilor miniere executate sau în curs de executare, în cazul ofertanţilor cu dotare tehnică proprie, neatestaţi de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale; sau

- copie de pe certificatul de atestare privind capacitatea tehnică pentru întocmirea documentaţiilor şi/sau executarea lucrărilor de cercetare geologică a persoanei juridice cu care urmează să fie executate activităţile miniere, semnată şi ştampilată pentru conformitate, memoriu cuprinzând prezentarea activităţilor miniere executate de aceasta sau în curs de executare, precum şi actul juridic prin care s-a convenit obligaţia fermă de executare a activităţilor miniere, dacă acestea îi vor fi concesionate, în cazul ofertanţilor fără capacitate tehnică proprie.

Pentru capacitatea tehnică se vor depune documente numai pentru unul dintre cele 3 cazuri prezentate anterior. În situaţia în care documentaţia pentru atestarea capacităţii tehnice este depusă la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale dar nu s-a obţinut încă atestatul, se vor prezenta documentele prevăzute la paragrafele 2 sau 3 de la lit. i).

În situaţia în care un operator economic depune oferte pentru mai multe perimetre din lista aprobată prin prezentul ordin, originalele documentelor prevăzute la lit. d), g) şi h) vor fi prezentate în oferta aflată pe poziţia superioară din listă. Pentru celelalte oferte se prezintă copii certificate în conformitate cu originalul, cu specificarea expresă în care dintre oferte se găsesc originalele.

Documentele prevăzute la lit. d), g) şi h) se vor prezenta în termen de valabilitate la data depunerii ofertei.

B. În cazul persoanelor juridice străine:

a) plicul exterior va cuprinde documentele şi informaţiile prevăzute la pct. A. lit. a), b), e), f) şi i), precum şi următoarele:

b) scrisoarea de bonitate, fără prezentarea indicatorilor prevăzuţi la art. 59 alin. (1) din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare;

c) raportul anual auditat.

Documentele cuprinse în plicul exterior se vor prezenta îndosariate, cu paginile numerotate şi filă finală.

II. Plic interior:

Acesta, atât în cazul persoanelor juridice române, cât şi străine, conţine oferta propriu-zisă, respectiv Programul de dezvoltare-exploatare a resurselor/rezervelor minerale, cuprinzând parametrii prevăzuţi de art. 93 alin. (2) din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare.

Art. 6. - (1) Pe plicul exterior, ofertantul va indica perimetrul din lista publicată la care se referă oferta, precum şi data stabilită pentru desfăşurarea şedinţei de deschidere a ofertelor conform prevederilor art. 44 alin. (2) din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare.

(2) Pe plicul interior, ofertantul va menţiona denumirea societăţii şi adresa sediului său conform prevederilor art. 93 alin. (1) din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare.

Art. 7. - (1) în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (4) din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare, lipsa oricărui document din plicul exterior atrage descalificarea ofertei, fără a se mai proceda la deschiderea plicului interior.

(2) Lipsa oricărui document din plicul interior atrage descalificarea ofertei, conform art. 72 alin. (6) din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare.

Art. 8. - (1) în vederea formulării ofertelor, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pune la dispoziţia persoanelor juridice interesate date şi informaţii geologice existente în fondul geologic naţional şi/sau în fondul naţional de resurse/rezerve minerale.

(2) Accesul la datele şi informaţiile geologice se face, conform art. 11 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare, în baza solicitării scrise, cu respectarea condiţiilor impuse de legislaţia privind informaţiile clasificate, a acordului de confidenţialitate şi în condiţiile achitării de către solicitant a tarifelor pentru consultarea şi utilizarea de date şi informaţii din fondul geologic naţional referitoare la resurse minerale, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 138/2010 privind aprobarea tarifelor percepute pentru actele eliberate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale în domeniul minier.

(3) Formularea ofertei prin utilizarea de date şi informaţii incluse în fondul geologic naţional şi/sau în fondul naţional de resurse/rezerve minerale, pentru care nu s-au achitat tarifele de consultare şi utilizare, atrage descalificarea acesteia în faza de evaluare.

Art. 9. - Criteriile, elementele de evaluare şi punctajele pentru evaluarea Programului de dezvoltare-exploatare a resurselor/rezervelor minerale, a capacităţii financiare şi a capacităţii tehnice, precum şi modalităţile de punctare a bonităţii financiare se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi se comunică din oficiu, la momentul aprobării accesului la datele şi informaţiile geologice.

Art. 10. - Modalitatea de evaluare a capacităţii financiare, capacităţii tehnice, programul de dezvoltare-exploatare a resurselor/rezervelor minerale, precum şi datele-limită ale evaluării ofertelor şi cea a declarării câştigătorului pot fi obţinute gratuit de participanţii la concursul public de ofertă de la sediul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

Art. 11. - (1) Documentaţiile tehnico-economice prevăzute de art. 20 din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi întocmite numai de către ofertantul declarat câştigător.

(2) Depunerea la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în vederea negocierii prevăzute la art. 99 alin. (1) din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare, a documentaţiilor tehnico-economice prevăzute de art. 20 din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează de către ofertantul declarat câştigător în termenul convenit cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

(3) Termenul de depunere a documentaţiilor tehnico-economice prevăzute de art. 20 din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, începe să curgă de la data împlinirii termenului de contestaţie ori respingerea definitivă şi irevocabilă a eventualelor contestaţii, după caz.

Art. 12. - (1) Termenul de depunere a ofertelor este ora 15,00 a celei de-a 30-a zi lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

(2) Ofertele depuse după împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) sunt înapoiate ofertanţilor fără a fi deschise.

Art. 13. - (1) Ofertele vor fi deschise la sediul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale la ora 10,00 a celei de-a 15-a zile lucrătoare de la data împlinirii termenului prevăzut la art. 12 alin. (1).

(2) Şedinţa de deschidere a ofertelor este publică.

(3) Relaţii suplimentare pot fi obţinute la sediul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale sau la telefon: 021 317.00.96, 021 317.00.18,021 317.00.94 ori 021 317.00.95.

Art. 14. - Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,

Aurel Gheorghe

 

 

Bucureşti, 11 iulie 2017.

Nr. 267.

 

ANEXĂ

 

LISTA

perimetrelor pentru concesionarea de activităţi de explorare prin concursul public de oferta - Runda nr. 95/2017

 

Nr. crt.

Denumirea perimetrului

Coordonate Stereo 70

Suprafaţa kmp

Judeţul

Substanţa

X

Y

716823

388450

1

HUŢA PRISĂCII

717255

388450

0,066

SATU MARE

Andezit industrial şi de construcţii

717255

388585

716823

388620

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.