MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 426/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 426         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 8 iunie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 147 din 14 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (9) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006

 

Decizia nr. 194 din 23 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 100 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

Decizia nr. 196 din 23 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

 

Decizia nr. 227 din 6 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

397. - Hotărâre privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza înţelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice semnate la Bucureşti la 7 ianuarie 2000, în baza cărora Guvernul Japoniei oferă Guvernului României un ajutor nerambursabil în valoare de 500 milioane yeni, şi a Acordului încheiat între Guvernul României şi Japan International Cooperation System la 1 februarie 2000, pentru derularea acestui ajutor

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

665. - Ordin al ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat privind modificarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, nr. 839/2016

 

666. - Ordin al ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat privind modificarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare - START, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, nr. 838/2016

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 147

din 14 martie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (9) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Simina Popescu-Marin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (9) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, excepţie ridicată de S C. ECO SUD -

S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 356/43/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 212D/2016 al Curţii Constituţionale

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autoarea excepţiei S.C. ECO SUD - S.A. din Bucureşti a depus note scrise prin care susţine admiterea criticilor de neconstituţionalitate, iar partea Consiliul Judeţean Mureş a depus note În sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece, în realitate, excepţia de neconstituţionalitate vizează probleme referitoare la interpretarea şi aplicarea legii, modul în care Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins plângerea formulată de autoarea excepţiei, respectiv o pretinsă contrarietate în norma internă şi norme ale dreptului Uniunii Europene, ceea ce excedează controlului de constituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 9 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 356/43/2015, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia do contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (9) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de S.C. ECO SUD - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva Deciziei nr. 1.591/C8/1.775/23 septembrie 2015, emisă de Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNCS), prin care s-a respins contestaţia formulată de petenta, autoare a excepţiei, ca fiind lipsită de interes, în contextul în care, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, s-a dispus anularea procedurii de licitaţie, întrucât nu au existat 3 oferte admisibile care să facă posibilă continuarea procedurii.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006 încalcă dreptul la liber acces la justiţie, pe care îl limitează excesiv, făcându-l iluzoriu şi în mod imposibil de exercitat în măsura în care se interpretează în sensul că demersul judiciar pentru înlăturarea încălcării drepturilor şi intereselor, prin măsura anulării unei proceduri de achiziţie publică, este condiţionat de contestarea rezultatului respectivei proceduri de minimum 3 ofertanţi. Astfel, art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006 instituie următoarele condiţii, cumulative, de atribuire a contractului de concesiune: (i). depunerea a cel puţin 3 oferte şi (ii), cel puţin 3 ofertanţi îndeplinesc criteriile de eligibilitate. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate instituie o regulă privind procedura de atribuire impunând numărul de participanţi la procedură. Norma naţională adaugă la norma europeană cu privire la procedura de atribuire a contractelor de concesiuni, respectiv Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune, prin impunerea unor cerinţe sporite de concurenţă într-o primă etapă. Finalitatea normei nu se justifică prin necesitatea asigurării unui nivel de concurenţă satisfăcător, iar aplicabilitatea ei conduce într-un final tocmai la încălcarea concurenţei, a egalităţii de tratament, a transparenţei şi a eficienţei utilizării fondurilor.

7. Având în vedere că dispoziţiile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006 nu îşi găsesc un corespondent În Directiva 2014/23/UE sau în alte reglementări la nivel european, se naşte obligaţia statului, prin autorităţile publice şi prin instanţele naţionale, de a verifica dacă aceste prevederi nu sunt contrare dispoziţiilor existente la nivel european, potrivit principiului priorităţii dreptului european.

8. Condiţionarea admisibilităţii exercitării acţiunii în contencios administrativ de conduita celorlalţi ofertanţi este de natură a limita În mod excesiv liberul acces la justiţie, făcându-l iluzoriu şi imposibil de exercitat. Lipsa contestaţiei formulate de către alţi ofertanţi nu poate determina imposibilitatea accesului liber la justiţie. Fără îndoială, există un drept al celorlalţi ofertanţi de a contesta actele autorităţii, însă atât timp cât există şi ipotezele în care, fie aceştia au ofertat un preţ mult prea mare, astfel încât, chiar admisibile dacă ar fi ofertele lor, ele tot nu ar putea fi declarate câştigătoare, fie pe fond se apreciază că autoritatea contractantă a reţinut în mod corect nerespectarea dispoziţiilor din documentaţia de atribuire, necontestarea de către ceilalţi ofertanţi a rezultatului procedurii nu poate dăuna celorlalţi participanţi.

9. De asemenea, autoarea susţine că modalitatea de evaluare a ofertelor a fost concepută de autoritatea contractantă tocmai pentru a crea circumstanţe artificiale de anulare a procedurii şi în scopul aplicării art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006 şi, în măsura în care ar fi întemeiată pe fond, „sancţiunea” corectă care ar fi trebuit aplicată ar fi fost aceea de respingere a ofertelor ca neconforme.

10. În final, autoarea excepţiei consideră că dispoziţiile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006 trebuie interpretate în sensul că, independent de neatacarea documentaţiei de atribuire şi a rezultatului procedurii de către orice alt ofertant, instanţa de judecată are obligaţia de a verifica dacă sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, adică de a verifica dacă nu există cel puţin 3 oferte admisibile, ceea ce echivalează cu a verifica în ce măsura sancţiunea stabilită de autoritate în privinţa tuturor ofertelor este corectă sau nu.

11. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. Prevederea legală criticată care impune anularea procedurii în cazul în care nu există 3 oferte admisibile, din perspectiva ofertantului care, în susţinerea propriei contestaţii/plângeri nu se poate prevala de analiza fondului acţiunii sale în lipsa contestării rezultatului respectivei proceduri de minimum 3 ofertanţi, nu încalcă dreptul la liber acces la justiţie şi nu îl limitează excesiv. Invocând normele procesual civile privind exercitarea acţiunii civile, instanţa judecătorească arată că nu se poate reţine că se încalcă liberul acces la justiţie, fiind esenţial ca formularea unei acţiuni de către o persoană să fie justificată de existenţa unui folos practic existent pe parcursul demersului judiciar, fără ca prin aceasta să se impună o anumită atitudine procesuală altor subiecte de drept (participanţi la procedura de licitaţie anulată) care, în lumina principiului disponibilităţii, au posibilitatea de a ataca sau nu soluţia autorităţii contractante cu privire la propriile oferte. De asemenea, impunerea unui număr minim de ofertanţi declaraţi admisibili nu atrage concluzia încălcării principiului concurenţei egale, egalităţii de tratament şi transparenţei, în condiţiile în care afectează în egală măsură toţi ofertanţii, existând posibilitatea pentru toţi ca, la reluarea procedurii de licitaţie, să participe la noua licitaţie organizată pentru atribuirea contractului. Nu se poate reţine nici împrejurarea că dispoziţiile legale criticate încalcă aplicarea cu prioritate a dreptului european, având în vedere că directiva are efect direct vertical la expirarea termenului de transpunere. Directiva 2014/23/UE din 26 februarie 2014 a intrat în vigoare la data de 28 martie 2014 - data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar potrivit art. 51 alin. (1) „Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 18 aprilie 2016”. În consecinţă, contrar celor susţinute de petentă cu privire la aplicarea prioritară a prevederilor acestei directive, faţă de cele ale art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, aceasta nu este direct aplicabilă, adică prevederile acesteia nu vor putea fi invocate în faţa instanţelor judecătoreşti, iar judecătorul nu este ţinut să înlăture dispoziţiile naţionale, afirmativ contrare celor comunitare, decât după expirarea termenului de transpunere - 18.04.2016 şi doar în măsura în care prevederile directivei nu au fost transpuse în legislaţia naţională.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Reţine că legiuitorul nu condiţionează anularea unei proceduri de numărul de contestatari ai acesteia, ci pur şi simplu impune a priori ca, pentru atribuirea acestui tip de contract, să fie depuse cel puţin 3 oferte şi. cel puţin 3 ofertanţi care îndeplinesc criteriile de eligibilitate. în cazul în care, în urma publicării anunţului, nu au fost depuse cel puţin 3 oferte sau criteriile de eligibilitate nu sunt îndeplinite de cel puţin 3 ofertanţi, delegatarul este obligat să anuleze procedura şi să organizeze o nouă licitaţie, în termen de maximum 60 de zile de la data anulării procedurii. Din analiza motivelor ce au fundamentat excepţia de neconstituţionalitate reiese faptul că, în esenţă, critica vizează anumite probleme de aplicare a legii ce decurg din faptul că procedura de atribuire a contractului de delegare a gestiunii a fost anulată de către autoritatea contractantă, potrivit art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, întrucât nu au existat 3 oferte admisibile. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, interpretarea şi aplicarea reglementărilor legale în cadrul unor litigii sunt atribuţii ce revin în exclusivitate instanţelor de judecată, şi nu Curţii Constituţionale.

14. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate în raport cu dispoziţiile art. 148 din cuprinsul Legii fundamentale, precizează că instanţa de contencios constituţional a statuat, în mod constant, în jurisprudenţa sa că nu este de competenţa sa să analizeze conformitatea unei dispoziţii de drept naţional cu textul Tratatului de instituire a Comunităţii Europene (devenit Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene) prin prisma art. 148 din Constituţie. Invocă, în acest sens, Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, Decizia nr. 1.596 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea L nr. 37 din 18 ianuarie 2010. O atare competenţă, şi anume aceea de a stabili dacă există o contrarietate între legea naţională şi Tratat, aparţine instanţei de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă şi legală, din oficiu sau la cererea părţii, poate formula o întrebare preliminară, în sensul art. 234 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinut în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 29 alin, (9) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 5 martie 2013. Prevederile art. 29 din Legea nr. 51/2006 au fost modificate, ulterior sesizării Curţii, prin art. II pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra domeniului achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 22 septembrie 2016, nefiind păstrată soluţia legislativă criticată. Astfel, în prezent, art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006 are următorul cuprins: „în cazul serviciilor de utilităţi publice, astfel cum sunt definite la art. 1 alin. (2), procedura de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii se stabileşte, după caz, în baza prevederilor Legii nr. 98/2016, Legii nr. 99/2016 şi Legii nr. 100/2016.

18. Având în vedere că, în cauza dedusă judecăţii continuă să producă efecte juridice prevederile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, Curtea, în lumina Deciziei sale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, urmează a examina excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, în forma anterioară modificării, prevederi având următorul cuprins: „Delegatarul are obligaţia de a atribui contractul de delegare a gestiunii prin aplicarea procedurii de licitaţie publică deschisă. Procedura de licitaţie se poate finaliza numai dacă în urma publicării anunţului de participare la licitaţie au fost depuse cel puţin 3 oferte şi cel puţin 3 ofertanţi îndeplinesc criteriile de eligibilitate. În cazul în care, în urma publicării anunţului, nu au fost depuse cel puţin 3 oferte sau criteriile de eligibilitate nu sunt îndeplinite de cel puţin 3 ofertanţi, delegatarul este obligat să anuleze procedura şi să organizeze o nouă licitaţie, în termen de maximum 60 de zile de la data anulării procedurii.”

19. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 45 privind libertatea economică, art. 135 privind economia şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, în forma anterioară modificării, fac parte din secţiunea a 3-a intitulat㠄Gestiunea delegată”a capitolului III al legii, referitor la organizarea şi funcţionarea serviciilor de utilităţi publice. Astfel, cum rezultă din art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/2006, „gestiunea delegat㔠este modalitatea de gestiune în care autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale ori, după caz, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre, atribuie unuia sau mai multor operatori toate ori numai o parte din competenţele şi responsabilităţile proprii privind furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice, pe baza unui contract, denumit contract de delegare a gestiunii. Gestiunea delegată a serviciilor de utilităţi publice implică punerea la dispoziţia operatorilor a sistemelor de utilităţi publice aferente serviciilor delegate, precum şi dreptul şi obligaţia acestora de a administra şi de a exploata aceste sisteme.

21. Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice poate fi fie un contract de concesiune, fie un contract de parteneriat public privat. Procedurile de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice sunt licitaţia publică deschisă şi negocierea directă.

22. În acest context, prevederile supuse controlului de constituţionalitate stabilesc obligaţia delegatarului de a aplica procedura de licitaţie publică deschisă pentru atribuirea contractului de delegare a gestiunii. Referitor la procedura licitaţiei deschise, prevederile legale criticate stabilesc condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru finalizarea procedurii de licitaţie, acestea constând în: 1) depunerea a cel puţin 3 oferte în urma publicării anunţului de participare la licitaţie şi 2) îndeplinirea criteriilor de eligibilitate de cel puţin 3 ofertanţi.

23. În acelaşi timp, prevederile legale criticate stabilesc sancţiunea în cazul în care, în urma publicării anunţului, nu au fost depuse cel puţin 3 oferte sau criteriile de eligibilitate nu sunt îndeplinite de cel puţin 3 ofertanţi, sancţiune constând în anularea procedurii. Delegatarul are, totodată, obligaţia de a organiza o nouă licitaţie, în termen de maximum 60 de zile de la data anulării procedurii.

24. Astfel, legiuitorul a instituit un nivel de participare, obligatoriu la procedura de licitaţie publică deschisă, organizată pentru atribuirea unui contract de delegare a gestiunii unui serviciu public de interes major, perspectivă din care asigurarea unui nivel real şi efectiv al competitivităţii, în condiţii de transparenţă şi publicitate legal reglementate, este impusă de nevoia de performanţă cerută de caracteristicile specifice serviciu public de interes general.

25. În aceste condiţii, Curtea reţine că prevederile legale criticate dau expresie opţiunii legiuitorului de a stabili regulile privind atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice, fără a încălca dispoziţiile constituţionale privind libertatea economică şi economia, în condiţiile în care accesul liber al oricărei persoane la o activitate economică este garantat dacă aceasta, ca şi libera iniţiativă, se exercită în condiţiile legii. De altfel, conform art. 22 alin. (5) din Legea nr. 51/2006, sunt interzise orice înţelegeri sau acorduri de asociere şi orice practici concertate dintre operatori, indiferent de modul de organizare, forma de proprietate sau modalitatea de gestiune adoptată, care conduc la accentuarea caracterului de monopol al serviciilor de utilităţi publice, la restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa serviciilor de utilităţi publice.

26. Totodată, Curtea constată că nu există o încălcare a principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, deoarece prevederile legale criticate se aplică în mod egal tuturor operatorilor participanţi la procedura licitaţiei deschise de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice, fără a institui diferenţieri ori discriminări între aceştia pe considerente arbitrare. Stabilirea prin normele legale criticate a unui număr minim de ofertanţi declaraţi admisibili nu poate conduce sub niciun aspect la concluzia încălcării principiului egalităţii în drepturi, în condiţiile în care aceste prevederi legale vizează, în egală măsură, toţi ofertanţii, existând posibilitatea pentru toţi ca, la reluarea procedurii de licitaţie, să participe la noua licitaţie organizată pentru atribuirea contractului.

27. Referitor la invocarea încălcării dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu neagă dreptul persoanei vătămate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, ci impun ca, pentru atribuirea contractului, să fie depuse cel puţin 3 oferte, iar cel puţin 3 ofertanţi să îndeplinească criteriile de eligibilitate. Sancţiunea nerespectării acestor condiţii constă în anularea procedurii, fiind organizată o nouă licitaţie. Contrar susţinerilor autorului excepţiei, legiuitorul nu condiţionează anularea unei proceduri de numărul de contestatari ai acesteia, ci impune o condiţie pentru validarea unei licitaţii deschise pentru atribuirea unui contract de delegare a gestiunii de servicii de utilităţi publice.

28. De asemenea, posibilitatea persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al delegatarului/comisiei de evaluare, emis cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia serviciilor comunitare de utilităţi publice de a contesta actul respectiv pe cale administrativă şi/sau în justiţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, era prevăzută de dispoziţiile art. 55 din Procedura-cadru privind organizarea, derularea şi atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilităţi publice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 717/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 18 iulie 2008, act normativ în prezent abrogat, potrivit art. XIV lit. b) din Legea nr. 225/2016 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 23 noiembrie 2016.

29. În final, referitor la invocarea încălcării dispoziţiilor art. 148 din Constituţie, prin prisma susţinerii unei contradicţii între prevederile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006 şi cale ale Directivei 2014/23/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa, că nu este competentă să analizeze conformitatea unei dispoziţii de drept naţional cu textul Tratatului de instituire a Comunităţii Europene (devenit Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene) sau cu dispoziţii comunitare cu caracter obligatoriu, în acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010 şi Decizia nr. 1.596 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2010. Curtea precizează că invocarea dispoziţiilor Directivei nr. 2014/23/UE în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin (9) din Legea nr. 51/2006 nu are relevanţă constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate. De altfel, Curtea observă că, la momentul invocării excepţiei, termenul de transpunere a directivei în dreptul intern nu expirase Astfel, prevederile art. 51 alin. (1) din Directivă stabilesc că: „Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 18 aprilie 2016”.

30. În plus, Curtea observă că, în prezent, prevederile directivei menţionate au fost transpuse în legislaţia naţională prin Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 23 mai 2016, Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016, şi Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 23 mai 2016.

31. Distinct de cele de mai sus, Curtea observă că, prin critica referitoare la anularea procedurii de atribuire a contractului de delegare a gestiunii de către autoritatea contractantă, potrivit art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, întrucât nu au existat minim 3 ofertanţi care să îndeplinească criteriile de eligibilitate, sunt puse în discuţie şi aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legii de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi de instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea plângerii împotriva deciziei Consiliului, în condiţiile în care, astfel cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, autoarea excepţiei nu a îndeplinit criteriile de eligibilitate pentru atribuirea contractului de gestiune de servicii publice. Or, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, interpretarea  şi aplicarea reglementărilor legale în cadrul unor litigii sunt atribuţii ce revin în exclusivitate instanţelor judecătoreşti, şi nu Curţii Constituţionale.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de S.C. ECO SUD - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 356/43/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 29 alin. (9) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 14 martie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

Prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Simina Popescu-Marin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 194

din 23 martie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 100 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mirces Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Simina Popescu-Marin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 100 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Mircea Mihalcea în Dosarul nr. 15.828/200/2015 al Judecătoriei Buzău - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 355D/2016 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce nu îngrădeşte accesul liber la justiţie, persoana nemulţumită de această sancţiune având deschisă calea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii, în faţa instanţei judecătoreşti.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 7 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 15.828/200/2015, Judecătoria Buzău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 100 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Mircea Mihalcea într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că aplicarea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, în mod automat, constituie o restrângere nejustificată şi neproporţională a acestui drept, cât timp nu există posibilitatea individualizării acesteia în funcţie de situaţia de fapt constatată de agentul de poliţie. Legislaţia penală prevede posibilitatea individualizării atât sub aspectul necesităţii, cât şi sub aspectul întinderii a pedepselor complementare, printre care se regăseşte şi dreptul de a conduce vehicule, însă în cazul angajării răspunderii contravenţionale, nu există posibilitatea înlăturării sancţiunii complementare sau a aplicării acesteia pe o durată mai mică. Prin urmare, nu este justificat ca instanţa de judecată să poată individualiza sancţiunea principală, dar să nu aibă posibilitatea individualizării sancţiunii complementare, aspect ce conduce la încălcarea rolului constituţional al instanţelor judecătoreşti şi al dreptului la un proces echitabil.

6. Judecătoria Buzău - Secţia civilă consideră că prevederile legale ce fac obiectul excepţiei invocate nu sunt contrare dispoziţiilor constituţionale, deoarece nu îngrădesc dreptul persoanelor la accesul la justiţie, persoana nemulţumită de sancţiunile aplicate prin procesul-verbal de contravenţie având deschisă calea plângerii la instanţa de judecată, inclusiv sub aspectul criticilor cu privire la sancţiunea complementară. Instanţa apreciază că excepţia este neîntemeiată şi în privinţa dispoziţiilor art. 23 din Constituţie, întrucât sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce poate fi aplicată doar în condiţiile şi în temeiul legii, nefiind de natură să restrângă libertatea individuală a persoanei acuzate de săvârşirea unei fapte contravenţionale. În privinţa art. 53 din Constituţie, instanţa consideră că textul constituţional se referă exclusiv la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi prevăzute de Legea fundamentală, iar normele legale criticate nu restrâng drepturi constituţionale,

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, spre exemplu, Decizia nr. 210 din 13 martie 2007, Decizia nr. 287 din 11 martie 2008, Decizia nr. 331 din 10 martie 2011 şi Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2013, reţinând că prevederile legale criticate nu restrâng drepturi constituţionale, ci prevăd sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere.

9. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 100 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate invocată este inadmisibilă. Reţine că întreaga critică de neconstituţionalitate este raportată la dreptul de a conduce autovehicule, drept ce nu este prevăzut ca atare în Constituţie. Or, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 „Sunt neconstituţionale prevederile actelor prevăzute la alin. (I), care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei. Motivat de acestea, apreciază că aspectele expuse nu ţin de constituţionalitatea textelor legale criticate, ci, mai degrabă, de modul de interpretare şi aplicare a legii, care revine instanţelor de judecată. De altfel, în aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta. În atare condiţii, în cuprinsul textului de lege criticat nu există nicio prevedere ce ar putea conduce la concluzia că autorul nu poate formula plângere. De asemenea, consideră că, prin modul de sancţionare a faptei de neacordare a priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvai, nu sunt nesocotite nici celelalte norme constituţionale invocate.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 100 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, prevederi modificate prin art. I pct. 35 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 29 august 2014, având următorul cuprins: „(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şj cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (...)

b) neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în deversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului

13. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) potrivit căruia „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovat㔠şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora „Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia va fi legal stabilită*.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 100 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare celor formulate în prezenta cauză. În acest sens, pot fi menţionate, cu titlu de exemplu: Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 8 februarie 2013, Decizia nr. 1.314 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 21 decembrie 2011, Decizia nr. 331 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 19 mai 2011, Decizia nr. 1.403 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2011, Decizia nr. 280 din 18 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 1 aprilie 2010 şi Decizia nr. 1.305 din 2 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 25 februarie 2009.

15. Astfel, referitor la critica de neconstituţionalitate vizând încălcarea accesului liber la justiţie şi a prezumţiei de nevinovăţie, Curtea a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, persoana nemulţumită de sancţiunile aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravenţiilor are deschisă calea plângerii la instanţa judecătorească. De asemenea, Curtea a reţinut că, din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare.

16. De altfel, nu există în cuprinsul normei legale criticate nicio prevedere ce ar putea conduce la concluzia că petentul nu îşi poate formula plângerea în aşa manieră încât să evidenţieze intenţia sa de a contesta sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, astfel încât nu poate fi reţinută critica potrivit căreia textul de lege criticat îngrădeşte liberul acces la justiţie.

17. De asemenea, în jurispudenţa sa, Curtea a reţinut, în esenţă, că dreptul de a conduce autovehicule/vehicule nu este un drept fundamental (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 304 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 11 august 2016). Astfel, fără a aduce atingere art. 53 din Constituţie, normele legale criticate nu restrâng exerciţiul unor drepturi fundamentale, ci prevăd sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, respectiv asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului.

18. Totodată, Curtea a statuat că, în cazul săvârşirii unor contravenţii la regulile de circulaţie rutieră, reglementarea prin lege, pe lângă sancţiunea principală - amenda, şi a uneia sau a mai multor sancţiuni complementare nu este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale. Astfel, sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă limitată de timp, respectiv 30 de zile, constituie o veritabilă măsură disuasivă, ce are ca scop preîntâmpinarea săvârşirii unor noi fapte de natură contravenţională şi protejarea participanţilor la traficul pe drumurile publice împotriva pericolului social corespunzător comiterii lor (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 113 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 25 aprilie 2014).

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, Curtea constată că soluţia şi considerentele care o fundamentează îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mircea Mihalcea în Dosarul nr. 15.828/200/2015 al Judecătoriei Buzău - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 100 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Buzău - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 martie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

Prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Simina Popescu-Marin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 196

din 23 martie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Simina Popescu-Marin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Toth Tivadar în Dosarul nr. 44.212/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 406D/2016 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Agenţia Naţională de Integritate, consilierul juridic Vladimir Alexandru Ciobanu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate care susţine respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere vasta jurisprudenţă în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, deciziile nr. 664 din 8 noiembrie 2016, nr. 150 din 17 martie 2016, nr. 418 din 3 iulie 2014 şi nr. 483 din 21 noiembrie 2013.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţă în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 22 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.212/3/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal â sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind Integritatea în exercitarea funcţiilor şl demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Toth Tivadar, într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi ale art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 sunt neconstituţionale, având în vedere lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a acestora. Astfel, deşi normele evocate reglementează elemente privind conflictul de interese, acestea au un conţinut diferit. Pe de o parte, dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 215/2001 interzic consilierului local dreptul de a lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor, dacă acesta are un „interes patrimonial” în problema supusă dezbaterilor. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 fac referire la noţiunea de „interes personal” al alesului local într-o anumită problemă, noţiune ce nu este însă definită într-un mod clar şi precis, care să excludă orice echivoc. Având în vedere că situaţiile ce atrag existenţa conflictului de interese sunt prevăzute, în mod distinct, de cele două dispoziţii legale, pentru ca acestea să îi fie accesibile destinatarului, legiuitorul era obligat să definească, în mod clar, cele două noţiuni distincte pe care le foloseşte, respectiv „interes patrimonial” şi „interes personal”. Legiuitorul explică noţiunea de „interes personal”, prin raportare la existenţa unei posibilităţi a consilierului local de a anticipa dacă o anumită decizie ar putea prezenta un beneficiu pentru sine sau pentru una dintre persoanele vizate de text. Această formulare imprecisă şi inadecvată în privinţa posibilităţii individului căruia i se adresează de a-şi controla conduita este contrară jurisprudenţei în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale. Prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004, astfel cum sunt formulate, încalcă normele de tehnică legislativă, prin acea că verbul utilizat în cuprinsul acestuia [„ar putea prezenta un beneficiu”) nu este utilizat la timpul prezent, forma afirmativă, pentru a accentua caracterul imperativ al dispoziţiei respective, astfel cum stabileşte art. 38 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

7. Totodată, prevederile art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 sunt imprevizibile prin prisma termenului ambiguu şi neclar de „beneficiu” utilizat în cuprinsul acestora, care nu este definit de legislaţia în vigoare. Astfel, raportat la situaţia de fapt din speţă, consilierul local nu poate cunoaşte la ce se referă în concret noţiunea de beneficiu şi dacă în cuprinsul acestui beneficiu pot fi încadrate şi veniturile obţinute în temeiul prestării unei muncii remunerate, respectiv drepturi salariale sau orice alte sume obţinute în cadrul exercitării unei activităţi. O altă sursă de imprevizibilitate este generată de termenele folosite de ambele prevederi legale criticate, şi anume „a nu lua parte la deliberarea şi la adoptarea”, respectiv „de a anticipa (...) o decizie a autorităţii publice din care fac parte”.

8. Mai susţine că prevederile legale criticate reprezintă restrângeri ale drepturilor consilierilor locali de a-şi exercita liber mandatul dobândit în virtutea dreptului de â fi ales, prin exprimarea unui drept de vot cu privire la hotărârile adoptate, iar potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie, aceste restrângeri trebuie să fie în mod expres prevăzute de lege. Or, în această formă ambiguă şi neclară, textele criticate nu pot fi considerate că îndeplinesc exigenţele privind calitatea legii.

9. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, autorul susţine că, în materia conflictelor de interese, nu este relevantă, în aplicarea pedepsei, gravitatea faptei care a dat naştere respectivei situaţii, singura măsură ce poate fi luată în legătură cu acest aspect fiind încetarea de drept a mandatului şi interdicţia ocupării aceleiaşi funcţii timp de trei ani. Or, principiul proporţionalităţii presupune că oricare decizie sau măsură adoptată de organele abilitate urmează să se bazeze pe o justă şi echitabilă evaluare a faptelor, pe echilibrarea adecvată a intereselor implicate, precum şi pe o selectare coerentă a măsurilor ce urmează fi utilizate în vederea atingerii scopului sancţionator. Din interpretarea dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 se poate constata că acestea nu permit organelor abilitate să procedeze la o astfel de analiză, întrucât este prevăzută o singură sancţiune, care intervine ope legis, indiferent de gravitatea faptei ce a dat naştere respectivei situaţii. Prin urmare, se impune ca dispoziţiile care sancţionează regimul conflictului de interese să permită aplicarea principiului proporţionalităţii, stabilind şi alte sancţiuni mai uşoare pentru ca pedeapsa să poată fi individualizată în funcţie de fiecare situaţie în parte.

10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată cu privire la prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 şi inadmisibilă în privinţa tezei a două a art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. Invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014 şi Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, ale art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, având următorul cuprins:

- Art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001: „Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.”;

- Art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004: Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:

a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;

(...)

f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte. “;

- Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010: „Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate”,

16. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului român şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, ale art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici, în esenţă, similare celor formulate în prezenta cauză, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 664 din 8 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 3 februarie 2017.

18. Astfel, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, Curtea a reţinut, în esenţă, că aceste prevederi legale definesc noţiunea de „interes personal într-o anumită problemă”, noţiune care este cuprinsă în art. 74 referitor la obligaţia tuturor aleşilor locali de a depune declaraţia pe propria răspundere privind interesele personale. Referitor la sancţiunile pentru nerespectarea acestei dispoziţii de lege, Curtea a reţinut că, în cazul dispoziţiilor art. 74 şi art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, art. 82 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că:

„Nerespectarea declaraţiei privind interesele personale în termenul prevăzut la ari. 79 atrage suspendarea de drept a mandatului, până la depunerea declaraţiei”, iar în conformitate cu art. 82 alin. (2), „Refuzul depunerii declaraţiei privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului De asemenea, art. 77 alin. (1) din aceeaşi lege reglementează o sancţiune specifică pentru consilierii judeţeni şi cei locali, şi anume* Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii”, iar potrivit art. 81 din aceeaşi lege, „Hotărârile adoptate cu nerespectarea dispoziţiilor art. 77 sunt nule de drept, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare”.

19. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, Curtea a reţinut că acestea nu pot fi primite, deoarece dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 176/2010 consacră posibilitatea formulării la instanţa judecătorească de contencios administrativ a contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, ceea ce reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil.

20. Distinct de acestea, Curtea a mai reţinut că prevederile art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 sunt redactate cu suficienta precizie şi claritate pentru a permite destinatarilor lor - aleşii locali - să îşi conformeze conduita şi să anticipeze consecinţele ce pot rezulta din neîndeplinirea obligaţiei de depunere a declaraţiei privind interesele personale, astfel cum acestea sunt stabilite prin art. 82 din Legea nr. 393/2004. Instituirea obligaţiei aleşilor locali de a-şi face publice interesele personale printr-o declaraţie pe propria răspundere are tocmai menirea de a evita starea de conflict de interese. Prin urmare, Curtea a constatat că ipotezele normative vizate de art. 75 din Legea nr. 393/2004 şi art. 46 din Legea nr. 215/2001 sunt distincte, astfel încât nu a reţinut susţinerile referitoare la existenţa unui paralelism legislativ în ceea ce priveşte „conflictul de interese11, „Interesul personal” - noţiune cuprinsă de prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004 - nu vizează doar aspectele patrimoniale, ci se referă în mod complex la natura interesului alesului local care ar putea determina lipsa de obiectivitate a acestuia în adoptarea deciziilor de autoritate, circumscriindu-se sferei interesului şi posibilitatea anticipării unui beneficiu sau a unui dezavantaj, pentru sine sau soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv sau pentru o asociaţie sau fundaţie din care fac parte.

21. În acelaşi timp, Curtea a precizat că a stabili în concret dacă un consilier local manifestă un „interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, în vederea stabilirii existenţei stării de conflict de interese, constituie aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu, respectiv Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţie.

22. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, Curtea Constituţională a reţinut că prevederile legale criticate reprezintă garanţii ale imparţialităţii autorităţilor publice şi a membrilor consiliilor locale în exercitarea atribuţiilor lor. Potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate doar*// condiţiile legii”. Raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut pentru consilierul local interdicţia de a participa la dezbaterea şi la adoptarea acelor hotărâri care au ca obiect probleme ce prezintă un interes material (patrimonial) pentru el ori pentru soţul (soţia), afinii sau rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv este aceea de a se asigura eliminarea subiectivismului şi a interesului particular ori de grup în adoptarea hotărârilor consiliului local. Este cazul „conflictului de interese” pe care art. 70 din Legea nr. 161/2003 îl defineşte ca fiind situaţia în care persoana ce exercită o demnitate sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin. Conflictul de interese priveşte toate categoriile de funcţionari publici, precum şi funcţiile şi demnităţile publice din sfera celor trei puteri ale statului, evident prin prisma atribuţiilor care caracterizează fiecare funcţie în parte (a se vedea, în cest sens, Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, şi Decizia nr. 951 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 septembrie 2009).

23. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, Curtea observă, mai întâi, că, prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, precitată, soluţionând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie, instanţa de contencios constituţional a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) teza a două din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în măsura în care sintagma „aceeaşi funcţie”se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege. Prin urmare, orice altă interpretare contrară este neconformă cu normele şi principiile fundamentale. În acest sens, prin Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituţională a reţinut că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea a hotărât în dispozitivul deciziei pronunţate în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în aceasta interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituţional toate celelalte interpretări posibile. Având în vedere că instanţa constituţională a constatat constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate identice sub aspectul obiectului, dar şi al criticilor de neconstituţionalitate, se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale, Or, prezenta excepţie de neconstituţionalitate, deşi se identifică prin acelaşi obiect [art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010], este distinctă prin prisma criticilor de neconstituţionalitate formulate în cauză.

24. Sub acest aspect, Curtea reţine că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat în raport cu critici similare celor formulate în cauză, iar prin mai multe decizii (de exemplu, Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 31 ianuarie 2014, Decizia nr. 347 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 21 iulie 2015, Decizia nr. 550 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 17 august 2015, şi Decizia nr. 114 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016) Curtea a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate. Astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că aceste prevederi legale instituie, în cazul persoanei eliberate sau destituite din funcţie ca urmare a săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de lege sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate, sancţiunea decăderii din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010, o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Curtea a reţinut că, în contextul normativ de stabilire a unor interdicţii în ceea ce priveşte funcţiile şi demnităţile publice, prevederile art. 25 alin. (2) teza a două din Legea nr. 176/2010 instituie reguli specifice referitoare la ocuparea funcţiilor eligibile. Astfel, interdicţia de a mai ocupa aceeaşi funcţie eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului reprezintă o sancţiune cu natură juridică distinctă, Curtea statuând că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate se integrează scopului legii - asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, fără a încălca art. 53 din Constituţie. De altfel, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, „Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii.”

25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curtea Constituţională, precum şi considerentele care au fundamentat-o, îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Toth Tivadar în Dosarul nr. 44.212/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII l-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 martie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

Prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Simina Popescu-Marin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 227

din 6 aprilie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniei Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Simina Popescu-Marin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Roman Petru în Dosarul nr. 3.319/30/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 379D/2016 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal răspunde partea Agenţia Naţională de Integritate, prin consilier juridic Alexandra Nicolae, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, deoarece criticile de neconstituţionalitate au un caracter pur formal. În subsidiar, susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care precizează că prevederile art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 sunt redactate cu suficientă precizie pentru ca aleşii locali să îşi poată conforma conduita.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 28 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.319/30/2015, Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Petru Roman, într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), deoarece sunt redactate defectuos, lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, considerându-se că aleşii locali au un „interes personal” indiferent dacă aceştia pot anticipa că luarea unei decizii le-ar crea un beneficiu sau dezavantaj. Autorul excepţiei arată că, dacă prin luarea unei decizii, alesul local nu urmăreşte obţinerea unui beneficiu în detrimentul interesului public, nu exist㠄interes personal” şi nici conflict de interese, pentru că o asemenea decizie nu contravine supremaţiei interesului public. De asemenea, susţine că prevederile legale criticate nu se circumscriu condiţiilor statuate de art. 53 din Constituţie, din perspectiva considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, şi că neclaritatea textului legal criticat conduce, la rândul său, la neclaritatea şi imprevizibilitatea condiţiilor restrângerii libertăţii individuale.

7. Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că autorul excepţiei nu critică o contradicţie directă între prevederile care formează obiectul excepţiei şi dispoziţiile constituţionale invocate, şi că, din acest punct de vedere, invocarea dispoziţiilor generale ale art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală este pur formală. De asemenea, prin textul legal criticat, se extinde atât sfera persoanelor în raport cu care se pune problema conflictului de interese, cât şi sfera noţiunii de „interes personal”, care nu se mai referă doar la un interes pur patrimonial, ci include şi posibilitatea anticipării unui prejudiciu sau chiar a unui dezavantaj pentru alesul local sau persoanele vizate de text. În acelaşi context, apare ca fiind relevantă interpretarea acestei noţiuni dată de instanţa supremă în jurisprudenţa similară, unde s-a reţinut că, în cazul „interesului personal” de ordin administrativ, sancţiunea conflictului de interese „intervine chiar pentru simplul fapt al posibilităţii anticipării deciziei autorităţii” (spre exemplu, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5.764 din 14 iunie 2013).

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014.

10. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece motivarea acesteia ţine mai degrabă de modul de interpretare şi aplicare a legii. Or, un astfel de context nu poate constitui temei pentru ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate şi excedează competenţei Curţii Constituţionale, fiind de resortul instanţei de judecată care se pronunţă asupra fondului cauzei şi care este în măsură să aprecieze în privinţa normei juridice aplicabile fiecărei speţe dedusă judecăţii, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Reţine, totodată, că dispoziţiile legale criticate, care au ca scop asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, au fost instituite de legiuitor ţinând cont de necesitatea prevenirii conflictelor de interese ale aleşilor locali. Astfel, dispoziţiile de lege criticate dau expresie principiilor care stau la baza acestei preveniri, şi anume: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, având următorul cuprins: „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru;

a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;”.

14. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 23 privind libertatea individuală şi în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 150 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 25 mai 2016, Decizia nr. 427 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 9 noiembrie 2016, Decizia nr. 664 din 8 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 3 februarie 2017 şi Decizia nr. 196 din 23 martie 2017, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la momentul pronunţării prezentei decizii.

16. Astfel, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, Curtea a reţinut, în esenţă, că aceste prevederi legale definesc noţiunea de „interes personal într-o anumită problemă”, noţiune care este cuprinsă în art. 74 referitor la obligaţia tuturor aleşilor locali de a depune declaraţia pe propria răspundere privind interesele personale. Referitor la sancţiunile pentru nerespectarea acestei dispoziţii de lege, Curtea a reţinut că, în cazul dispoziţiilor art. 74 şi art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, art. 82 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că: „Nerespectarea declaraţiei privind interesele personale în termenul prevăzut la art. 79 atrage suspendarea de drept a mandatului, până la depunerea declaraţiei”, iar în conformitate cu art. 82 alin. (2), „Refuzul depunerii declaraţiei privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului”. De asemenea, art. 77 alin. (1) din aceeaşi lege reglementează o sancţiune specifică pentru consilierii judeţeni şi cei locali, şi anume „Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii”, iar potrivit art. 81 din aceeaşi lege, „Hotărârile adoptate cu nerespectarea dispoziţiilor art. 77 sunt nule de drept, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare

17. Curtea a mai reţinut că prevederile art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 sunt redactate cu suficientă precizie şi claritate pentru a permite destinatarilor lor - aleşii locali - să îşi conformeze conduita şi să anticipeze consecinţele ce pot rezulta din neîndeplinirea obligaţiei de depunere a declaraţiei privind interesele personale, astfel cum acestea sunt stabilite prin art. 82 din Legea nr. 393/2004. Instituirea obligaţiei aleşilor locali de a-şi face publice interesele personale printr-o declaraţie pe propria răspundere are tocmai menirea de a evita starea de conflict de interese. Prin urmare, Curtea a constatat c㠄Interesul personal*- noţiune cuprinsă de prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004 - nu vizează doar aspectele patrimoniale, ci se referă în mod complex la natura interesului alesului local care ar putea determina lipsa de obiectivitate a acestuia în adoptarea deciziilor de autoritate, circumscriindu-se sferei interesului şi posibilitatea anticipării unui beneficiu sau a unui dezavantaj, pentru sine sau soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv sau pentru o asociaţie sau fundaţie din care fac parte.

18. Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că susţinerile referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor sunt neîntemeiate.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

20. Distinct de acestea, Curtea precizează că a determina în concret dacă un ales local a încălcat regimul conflictelor de interese constituie un aspect referitor la interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu, respectiv Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţie.

21. În acelaşi timp, Curtea constată că pretinsa încălcare a prevederilor art. 53 din Constituţie nu poate fi reţinută, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, norma constituţională invocată nu are aplicabilitate în cauza de faţă.

22. În final, Curtea constată că prevederile constituţionale ale art. 23 privind libertatea individuală nu au incidenţă în cauză.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Roman Petru în Dosarul nr. 3.319/30/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generat obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apei Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 aprilie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

Prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Simina Popescu-Marin

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza înţelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice semnate la Bucureşti la 7 ianuarie 2000, în baza cărora Guvernul Japoniei oferă Guvernului României un ajutor nerambursabil în valoare de 500 milioane yeni, şi a Acordului încheiat între Guvernul României şi Japan International Cooperation System la 1 februarie 2000, pentru derularea acestui ajutor

 

Având în vedere prevederile art. 9 alin. (6) şi (7), art. 87,102 şi 334 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 794/1997 privind constituirea, administrarea şi utilizarea Fondului de contrapartidă, cu modificările ulterioare, prevederile pct. 6 alin. (2) şi (3) din înţelegerea realizată prin schimbul de note diplomatice semnate la Bucureşti la 7 ianuarie 2000, în baza cărora Guvernul Japoniei oferă Guvernului României un ajutor nerambursabil în valoare de 500 milioane yeni, prevederile Acordului încheiat între Guvernul României şi Japan International Cooperation System la 1 februarie 2000, pentru derularea acestui ajutor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/2000, precum şi în baza schimbului de Note verbale dintre Ministerul Afacerilor Externe şi Ambasada Japoniei la Bucureşti, respectiv Nota verbală nr. C 2-3/4661 din 30 decembrie 2015, Nota verbală nr. C 2-3/1075 din 21 martie 2016 şi Nota verbală nr. 46 din 11 mai 2016 cu privire la consultarea utilizării Fondului de contrapartidă în scopul implementării proiectului Ministerului Educaţiei Naţionale intitulat „Promoting and supporting excellence in information technology education” şi tradus în limba română astfel: „Promovarea şi susţinerea excelenţei în educaţie prin dezvoltarea competenţelor în disciplina tehnologiei informaţiei”, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Se aprobă alocarea sumei de 8.736 mii lei, fără TVA, din Fondul de contrapartidă constituit din contravaloarea în monedă naţională, la cursul de schimb oficial al Băncii Naţionale a României la care se realizează conversia în moneda naţională, a ajutorului nerambursabil acordat Guvernului României de Guvernul Japoniei, pentru implementarea proiectului „Promoting and supporting excellence în information technology education”, prin înfiinţarea şi operaţionalizarea a 60 de centre de pregătire în informatică.

(2) Suma reprezentând contravaloarea TVA necesară implementării proiectului prevăzut la alin. (1) urmează să fie suportată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale de la capitolul 65.01 „învăţământ”, de la titlul/titlurile corespunzător/corespunzătoare naturilor de cheltuieli. În bugetul aprobat al Ministerului Educaţiei Naţionale pentru anul 2017, precum şi în bugetul estimat pentru anii următori este alocată, respectiv prevăzută, suma necesară atât pentru derularea/implementarea acestui proiect, cât şi pentru alte proiecte aflate în fază de evaluare.

(3) Beneficiarul proiectului este Ministerul Educaţiei Naţionale, implementarea acestuia fiind asigurată de Unitatea de Implementare a Proiectelor Finanţate din Fonduri Structurale.

Art. 2. - Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de administrator al Fondului de contrapartidă, transferă Ministerului Educaţiei Naţionale, în calitate de beneficiar al proiectului, suma stabilită conform art. 1 alin. (1), pe baza unei convenţii de finanţare privind transferul, utilizarea şi controlul sumelor alocate.

Art. 3. - Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Unitatea de Implementare a Proiectelor Finanţate din Fonduri Structurale, prezintă Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Afacerilor Externe şi Ambasadei Japoniei la Bucureşti raportări trimestriale privind stadiul realizării proiectului prevăzut la art. 1 alin. (1).

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

p. Ministrul educaţiei naţionale,

Gigel Paraschiv,

secretar de stat

p. Ministrul afacerilor externe,

Alexandru Victor Micula,

secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Bucureşti, 31 mai 2017.

Nr. 397.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL PENTRU MEDIUL DE AFACERI, COMERŢ ŞI ANTREPRENORIAT

 

ORDIN

privind modificarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, nr. 839/2016

 

Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 25 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 23/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat,

ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat emite următorul ordin:

Art. I. - Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, nr. 839/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 şi 597 bis din 5 august 2016, se modifică după cum urmează:

- La punctul 6 subpunctul 6.9, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) în maximum 60 de zile calendaristice de la semnarea contractului de finanţare cu OTIMMC, dar nu mai târziu de 31 martie 2017, beneficiarul este obligat să efectueze cheltuielile şi să depună documentaţia de decont la sediul OTIMMC. Cheltuielile eligibile pentru care se vor aloca fonduri din cadrul Programului vor fi certificate prin vizita la faţa locului a reprezentanţilor UMCR din cadrul OTIMMC în termen de 45 de zile lucrătoare de la depunerea decontului, dar nu mai târziu de 30 iunie 2017. Termenul de 60 de zile calendaristice se poate prelungi doar cu acordul OTIMMC pentru situaţii excepţionale, de exemplu întârzieri la transportul sau livrarea echipamentelor din motive independente de beneficiarul AFN. Prelungirea se acordă o singură dată pe baza unei cereri depuse de către solicitant la sediul OTIMMC cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea termenului-limită de depunere a decontului, efectuare cheltuieli din contractul de finanţare, dar nu mai târziu 31 martie 2017. Reprezentanţii UMCR vor face verificări la faţa locului, consemnând cele constatate într-un proces-verbal, contrasemnat de beneficiar, întocmit în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte. În situaţia neefectuării cheltuielilor sau în cazul în care cheltuielile nu corespund cu elementele de cost aprobate prin notificarea iniţială, nu sunt noi şi puse în funcţiune, beneficiarul este respins de la finanţare.”

Art. II. - Direcţia de antreprenoriat şi programe pentru IMM din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat,

Alexandru Petrescu

 

Bucureşti, 24 mai 2017.

Nr. 665.

MINISTERUL PENTRU MEDIUL DE AFACERI, COMERŢ ŞI ANTREPRENORIAT

 

ORDIN

privind modificarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare - START, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, nr. 838/2016

 

Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 25 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 23/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat,

ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat emite următorul ordin:

Art. I. - Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare - START, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, nr. 838/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 şi 595 bis din 4 august 2016, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- La punctul 6 subpunctul 6.8, alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) în maximum 60 de zile lucrătoare de la semnarea contractului, dar nu mai târziu de 31 martie 2017, beneficiarul este obligat să efectueze cheltuielile şi să depună documentaţia de decont la sediul OTIMMC. Cheltuielile eligibile pentru care se vor aloca fonduri din cadrul Programului vor fi certificate prin vizita la faţa locului a reprezentanţilor UMCR din cadrul OTIMMC în termen de 45 de zile lucrătoare de la depunerea decontului, dar nu mai târziu de 30 iunie 2017. Reprezentanţii UMCR vor face verificări la faţa locului, consemnând cele constatate într-un proces-verbal, contrasemnat de beneficiar, întocmit în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.”

Art. II. - Direcţia de antreprenoriat şi programe pentru IMM din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat,

Alexandru Petrescu

 

Bucureşti, 24 mai 2017.

Nr. 666.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.