MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 436/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 436         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 13 iunie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 105 din 7 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2016 pentru suspendarea art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

419. - Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

600. - Ordin al ministrului transporturilor pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 146/2011 privind aprobarea condiţiilor contractuale speciale ale contractelor pentru echipamente şi construcţii, inclusiv proiectare, şi ale contractelor pentru construcţii clădiri şi lucrări inginereşti proiectate de către beneficiar ale Federaţiei Internaţionale a Inginerilor Consultanţi în Domeniul Construcţiilor (FIDIC), pentru obiective de investiţii din domeniul infrastructurii rutiere de transport de interes naţional, finanţate din fonduri publice

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 105

din 7 martie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 2/2016 pentru suspendarea art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2016 pentru suspendarea art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Relu Fenechiu în Dosarul nr. 1.921/333/2016 al Judecătoriei Vaslui. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 612D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosarele către autorul excepţiei, prin care solicită admiterea acesteia.

4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 747D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2016 pentru suspendarea art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Ovidiu Eugen Ciogescu în Dosarul nr. 3.079/280/2016/a1 al Judecătoriei Piteşti - Secţia penală.

5. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, doamna evocat Mădălina Cristina Beniog, cu delegaţie depusă la dosar. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

6. Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul excepţiei, prin care solicită judecarea în lipsă.

7. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Avocatul prezent lasă la aprecierea instanţei conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 747D/2016 la Dosarul nr. 612D/2016, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2016 a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie. Apreciază că motivele invocate în preambulul ordonanţei de urgenţă nu fac dovada îndeplinirii condiţiilor impuse de textul constituţional, ci se pot circumscrie doar unor motive de oportunitate ce nu pot sta la baza adoptării unei ordonanţe de urgenţă. Susţine că nu exista o situaţie de urgenţă care să justifice adoptarea ordonanţei, deoarece, în perioada de timp cuprinsă între data adoptării Legii nr. 254/2013 şi februarie 2016, Guvernul avusese posibilitatea să iniţieze un proiect de lege sau să adopte o hotărâre de Guvern care să particularizeze aplicarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013. Arată că, în realitate, aplicarea art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 s-a realizat doar în câteva cazuri izolate, mediatizate repetitiv, care nu justificau adoptarea unei ordonanţe de urgenţă. În continuare, susţine că la baza adoptării unei ordonanţe de urgenţă pot sta acele situaţii care se creează independent de voinţa Guvernului. Or, având în vedere şi cele expuse anterior, apreciază că nici această condiţie nu este îndeplinită. Susţine că adoptarea ordonanţei de urgenţă a creat un cadru de nesiguranţă şi incertitudine, relevat inclusiv în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2016. Susţine că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2016 contravin şi prevederilor art. 115 alin. (6) şi art. 16 din Constituţie. În concluzie. solicită constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2016 şi pronunţarea unei decizii, în consecinţă.

9. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că erau întrunite exigenţele prevederilor art. 115 alin. (4) şi (6) din Legea fundamentală. Arată că situaţia extraordinară este cea expusă şi explicată de Guvern în preambulul ordonanţei de urgenţă, şi anume deturnarea scopului pentru care fusese instituită această dispoziţie legală. Apreciază că nu există o culpă a executivului, procedura de aplicare a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 fiind reglementată, din anul 2011, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, însă modul de punere în practică a acestor dispoziţii a condus la o deturnare a scopului acestora. Apreciază că şi exigenţele art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală sunt îndeplinite, liberarea condiţionată nefiind un drept fundamental, prin urmare nu se poate susţine că ordonanţa de urgenţă a afectat drepturi fundamentale. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, apreciază că, având în vedere procedurile derulate, obiectul acestora şi soluţiile pronunţate de către instanţele care au sesizat Curtea Constituţională, în sensul scoaterii cauzelor de pe rol şi al trimiterii acestora la judecătorul însărcinat cu supravegherea executării pedepsei, respectiv la penitenciare, pentru a se pronunţa cu privire la fondul chestiunii, dispoziţiile criticate nu sunt incidente în cauzele respective, drept pentru care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă.

10. Având cuvântul în replică, reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate susţine că, în ceea ce priveşte situaţia clientului său, instanţa de judecată a analizat pe fond chestiunile invocate şi a apreciat că Legea nr. 254/2013 conţine norme de procedură, nefiind, astfel, incident principiul aplicării legii penale mai favorabile. Apreciază că, în consecinţă, Curtea trebuie să se pronunţe pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, iar nu să o respingă ca inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

11. Prin încheierea din 26 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.921/333/2016, Judecătoria Vaslui a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2016 pentru suspendarea art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Relu Fenechiu, cu ocazia soluţionării unei contestaţii împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Vaslui.

12. Prin încheierea din 7 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.079/280/2016/a1, Judecătoria Piteşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2016 pentru suspendarea art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Ovidiu Eugen Ciogescu, cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect liberarea condiţionată.

13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că libertatea individuală este unul din drepturile fundamentale reglementate constituţional şi garantate de art. 23 alin. (1) Constituţie şi nu poate face obiectul unei reglementări/modificări/restrângeri adoptate pe cale de ordonanţă de urgenţă. Cu privire la posibilitatea Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă, autorii excepţiei arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că, prin raportare la dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei.

14. Cu prilejul adoptării Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 2/2016, în preambulul actului normativ, Guvernul a reţinut, în principal, că suspendarea aplicării prevederilor art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 se impune din cauza creşterii fără precedent, în special pe parcursul anilor 2014 şi 2015, a numărului lucrărilor ştiinţifice elaborate şi publicate de către persoanele condamnate aflate în executarea unei pedepse privative de libertate în penitenciar, tinzând spre un fenomen de mare amploare care nu mai poate fi controlat, îndepărtând prevederile legale de la scopul lor legitim. Autorii excepţiei apreciază că niciunul dintre argumentele prezentate de Guvern nu răspunde exigenţelor aplicării prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, având în vedere că, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului. Punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă nicio astfel de situaţie, independentă de voinţa Guvernului, acesta având, încă de la data adoptării Legii nr. 254/2013, posibilitatea să reglementeze măsuri de aplicare a legii.

15. Totodată, nici „amploarea fenomenului” enunţat în expunerea de motive nu se poate circumscrie, în acest caz, existenţei situaţiei extraordinare. Astfel, autorii susţin că Inspecţia Judiciară, în cuprinsul Raportului înregistrat sub nr. 5.619/IJ/3.329/DI J/38.279/2015, în analiza aplicării prevederilor art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013, a stabilit că, „începând cu data de 1.02.2014, la zi, la nivel naţional, un număr de 151 de persoane private de libertate au formulat cereri în vederea elaborării unor lucrări ştiinţifice, fiind întocmite, în total, 327 de asemenea lucrări”.

16. În continuare, autorii excepţiei apreciază că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece se aplică şi în cazul procedurilor demarate înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei, adică unor raporturi juridice născute înainte de intrarea în vigoare a actului normativ. Având în vedere că dispoziţiile art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 creează o modificare a modului de executare a pedepsei, autorii excepţiei apreciază că acestea nu sunt norme de procedură, ci norme de drept material substanţial ce intră sub incidenţa principiului legii penale mai favorabile. Astfel, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile criticate contravin noţiunii de lege penală mai favorabilă din moment ce se aplică unui raport juridic născut, dar nefinalizat la data adoptării ordonanţei. În acest sens sunt şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea pronunţată în Cauza Del Rio Prada.

17. Prin aplicarea dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă, cu consecinţa suspendării acordării zilelor de câştig aferente lucrării ştiinţifice realizate, s-ar aplica o pedeapsă mai severă decât cea aplicabilă la momentul comiterii infracţiunilor, deoarece s-ar produce o modificare a condiţiilor în care o persoană poate obţine liberarea condiţionată. În acest context, autorii susţin că una dintre condiţiile pe care legea penală trebuie să le îndeplinească este previzibilitatea aplicării ei. În măsura în care o lege impune modificarea condiţiilor în care se poate obţine liberarea condiţionată, prin prelungirea termenului pentru care o persoană deţinută va trebui să îşi execute pedeapsa, aceasta nu are un caracter previzibil.

18. În final, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor art. 16 din Constituţie. Astfel, apreciază că, suspendând aplicarea textului de lege, care prevedea posibilitatea reducerii termenului de executare a pedepsei doar pentru persoanele aflate în executarea pedepselor care scriu lucrări ştiinţifice - deci efectuează o muncă intelectuală -, se creează o discriminare faţă de persoanele care efectuează o muncă fizică.

19. Judecătoria Vaslui apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Arată că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite cerinţe calitative, printre acestea numărându-se şi previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, nu numai că redactarea unui act normativ trebuie să permită persoanei interesate să prevadă în mod rezonabil conduita pe care trebuie să o adopte, dar claritatea şi previzibilitatea sunt elemente sine qua non ale constituţionalităţii sale. Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că imprecizia sau lipsa de previzibilitate a textului de lege afectează dreptul la un proces echitabil cuprins în art. 21 alin. (3) din Constituţie.

20. În continuare, instanţa de judecată susţine că, în scopul obţinerii beneficiului rezultat din aplicarea textului legal care permite ca o parte din durata pedepsei să fie considerată ca executată pe baza muncii prestate, respectiv elaborarea de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, persoanele condamnate procedează la realizarea acestei munci. Or, suspendarea aplicării acestor dispoziţii şi situaţiilor juridice născute şi finalizate anterior intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă afectează dreptul la o procedură echitabilă din perspectiva previzibilităţii legii.

21. De asemenea, instanţa apreciază că, în măsura în care dispoziţia criticată suportă interpretarea potrivit căreia este aplicabilă cererilor de acordare a zilelor câştig pentru lucrări elaborate, finalizate înainte de intrarea în vigoare a acestui text de lege, în lipsa unor dispoziţii tranzitorii, această interpretare contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.

22. Judecătoria Piteşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Arată că un prim aspect vizează acordarea diferenţiată a unor beneficii în timpul executării pedepsei, constând în prestarea unei munci fizice şi prestarea unei munci intelectuale, condiţionare prin care este afectat principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. În acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, este incontestabil că acest principiu presupune, eo ipso, că, la aceleaşi situaţii juridice, tratamentul aplicat nu poate fi decât identic. Astfel, nu poate fi justificat tratamentul juridic diferit al condamnaţilor care prestează o muncă fizică în detrimentul celor care efectuează o muncă intelectuală, fiind vorba despre o discriminare neacceptabilă între persoanele private de libertate. Dispunând suspendarea acordării posibilităţii reducerii termenului de executare a pedepsei doar pentru persoanele aflate în executarea pedepselor care scriu lucrări ştiinţifice, deci efectuează o muncă intelectuală, se creează o discriminare nejustificată faţă de aceleaşi persoane care efectuează o muncă fizică.

23. În plus, instanţa de judecată apreciază că argumentele dezvoltate de Guvern în expunerea de motive nu răspund exigenţelor aplicării prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, nefiind vorba despre o situaţie extraordinară care să justifice abaterea de la situaţia normală prin existenţa unei situaţii de urgenţă. Faptul că nu a fost adoptat până în prezent un regulament de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 254/2013 se datorează lipsei de preocupare a organelor abilitate, inclusiv Guvernului, care au permis perpetuarea unei Situaţii care a ajuns la un moment dat să scape de sub control.

24. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

25. Guvernul arată că liberarea condiţionată constă în punerea în libertate a condamnatului din executarea unei pedepse cu închisoarea ori detenţiunea pe viaţă înainte de executarea în întregime a pedepsei privative de libertate la care a fost condamnat, printr-o hotărâre definitivă a instanţei de judecată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Liberarea condiţionată este o instituţie de drept penal complementară regimului executării pedepsei închisorii într-un loc de deţinere, indiferent că ea constă în detenţiunea pe viaţă sau închisoare pe timp mărginit, pe care o pot dispune instanţele de judecată cu privire la orice condamnat.

26. În continuare, susţine că legiuitorul naţional a creat, în linia standardelor europene care încurajează aplicarea instituţiei liberării condiţionate, un cadru legal menit să faciliteze accesul persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate la liberarea condiţionată într-o procedură accelerată, dacă, alături de îndeplinirea tuturor celorlalte condiţii legale, acestea prestează muncă sau orice alte activităţi asimilate, potrivit legii. Astfel, printre facilităţile cuprinse în Legea nr. 254/2013 se numără şi considerarea ca executate, în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, pe baza muncii prestate, a 30 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate. Însă, observând datele statistice, Guvernul a apreciat că, în prezent, avem de-a face cu un abuz de drept ce constă în forţarea dispoziţiilor legale în vederea obţinerii beneficiului menţionat, conturându-se un fenomen cu un impact deosebit asupra legislaţiei penale şi execuţional-penale, care împiedică şi denaturează scopul şi spiritul reglementării execuţional-penale. În acest context, s-a apreciat că scopul persoanelor condamnate aflate în executarea unei pedepse privative de libertate în penitenciar, care elaborează lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, este reprezentat exclusiv de câştigul zilelor de muncă ce sunt considerate ca executate, având, în acest fel, acces mai rapid la mecanismul prin care pot solicita instanţei de judecată liberarea condiţionată, fără a mai fi luat în considerare faptul că pedeapsa are şi o funcţie de reeducare prin care se urmăreşte formarea unei noi atitudini faţă de valorile sociale, cum ar fi ordinea de drept sau munca. Se creează, astfel, o contradicţie între scopul pedepsei şi aplicabilitatea practică a dispoziţiilor legale referitoare la liberarea condiţionată, prin realizarea, în mod formal, a unor lucrări ştiinţifice de către persoanele condamnate care îşi execută pedeapsa în penitenciar. Mai mult, prin nerealizarea scopului şi funcţiilor pedepsei este afectată însăşi finalitatea procesului penal.

27. Astfel, în vederea limitării abuzului de drept al persoanelor private de libertate, dar şi a altor aspecte de aplicare necorespunzătoare a prevederilor care au îndepărtat aceste dispoziţii legale de la spiritul reglementării, ţinând seama că nu există o procedură clară pentru a determina caracterul ştiinţific al lucrărilor elaborate şi niciun organism competent care să se pronunţe asupra acestui caracter, s-a adoptat, ca măsură legislativă pentru eliminarea problemelor apărute în practică, suspendarea acestor dispoziţii din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal până pe data de 1 septembrie 2016, pentru a se oferi un timp de reflecţie instituţiilor cu atribuţii în domeniu pentru a identifica soluţiile optime de reglementare a cadrului legal în materia elaborării lucrărilor ştiinţifice de către deţinuţi.

28. Totodată, Guvernul apreciază că dispoziţiile criticate nu sunt de natură a afecta dreptul la libertate al persoanei, prevăzut la art. 23 din Constituţie, şi nici ale art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, persoana condamnată executând o pedeapsă privativă de libertate dispusă de instanţa de judecată printr-o hotărâre judecătorească în urma unui proces echitabil. În ceea ce priveşte susţinerea faptului că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2016 ar avea un caracter retroactiv, încălcându-se art. 15 alin. (2) din Constituţie, se arată că aceasta nu este întemeiată, deoarece actul normativ atacat se aplică numai pentru viitor.

29. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie, Guvernul apreciază că nu se creează o discriminare între persoanele care prestează muncă fizică şi cele care prestează muncă intelectuală. În fapt, textul ordonanţei nu interzice munca intelectuală. Scrierea unor lucrări ştiinţifice nu poate fi confundată cu noţiunea generică de muncă intelectuală, scrierea fiind numai o modalitate de exercitare a muncii intelectuale. Nicio prevedere a ordonanţei şi niciun text din ansamblul reglementărilor execuţional penale nu interzic deţinuţilor să desfăşoare activitate intelectuală, după cum nu interzic desfăşurarea de muncă fizică. Pe cale de consecinţă, nu poate fi reţinută o discriminare între deţinuţi în condiţiile în care persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică - condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori a închisorii - au dreptul de a presta muncă (fizică sau intelectuală) în condiţiile stabilite de actele normative în vigoare, cu observarea posibilităţilor efective de prestare a unor activităţi de muncă, fără privilegii sau discriminări. Prin urmare, Guvernul apreciază că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2016 nu este de natură a aduce atingere nici art. 115 alin. (6) din Constituţie, în sensul că nu afectează drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului prevăzute de Constituţie.

30. Avocatul Poporului susţine că liberarea condiţionată este o măsură de politică penală, un mijloc de individualizare judiciară a pedepsei, instanţa de judecată fiind liberă să aprecieze asupra temeiniciei şi necesităţii acordării liberării condiţionate, cu luarea în considerare a procesului-verbal încheiat de comisia de propuneri de liberare condiţionată din penitenciar. Însă, chiar dacă pentru condamnat constituie o vocaţie, iar nu un drept, legiuitorul fiind liber să stabilească cadrul general al pedepselor, precum şi mijloacele legale de realizare a individualizării judiciare şi a individualizării administrative a pedepsei, totuşi nu trebuie omis faptul că liberarea condiţionată este un stimulent pentru condamnaţii care dau dovezi de îndreptare şi constă în reducerea perioadei de privare de libertate, fiind destinată să accelereze procesul de reeducare şi de reinserţie socială a condamnatului.

31. În acest context, Avocatul Poporului apreciază că intervenţia legiuitorului, în sensul suspendării aplicării dispoziţiilor care stimulau persoanele condamnate la reeducare prin posibilitatea elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, în contextul în care acele lucrări ştiinţifice erau poate deja finalizate, iar procedurile necesare obţinerii liberării condiţionate erau începute ori chiar parcurse în parte la momentul intervenţiei suspendării, lipseşte actul normativ criticat de claritate şi previzibilitate, calităţi esenţiale ale constituţionalităţii legii, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, accesul liber la justiţie implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la exercitarea căilor de atac. Schimbarea cadrului legal în materia liberării condiţionate, fără a distinge după cum suspendarea este aplicabilă ori nu raporturilor juridice deja născute sub imperiul legii vechi şi fără a institui anumite criterii de fond care să privească conţinutul ştiinţific al respectivelor lucrări, este de natură să încalce şi prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie.

32. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 20, art. 23 şi art. 115 alin. (6) din Constituţie, raportate la prevederile art. 5 din Convenţie, Avocatul Poporului apreciază că acestea nu sunt încălcate. Totodată, susţine că dispoziţiile art. 7 din Convenţie nu au incidenţă în cauză.

33. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

34. Curtea Constituţională a fost legai sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

35. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2016 pentru suspendarea art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 9 februarie 2016, cu următorul conţinut: „La articolul 96 alineatul (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu completările ulterioare, litera f) se suspendă până la data da 1 septembrie 2016.”

La data suspendării, dispoziţiile art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 aveau următorul conţinut: „Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează: [...]

f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate.”

36. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 15 alin. (2), potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 referitor la egalitatea în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 23 referitor la libertatea individuală şi art. 115 alin. (4) şi (6) referitor la delegarea legislativă. De asemenea, au fost invocate prevederile art. 7 par.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

37. În efectuarea controlului de constituţionalitate dedus judecăţii, Curtea apreciază necesară o analiză a evoluţiei legislative a normelor care reglementează liberarea condiţionată în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice, invenţii şi inovaţii brevetate. Curtea observă că. potrivit art. 76 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, „Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează: [...] f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 3 zile executate pentru 2 zile de muncă”. Această lege a fost abrogată prin art. 190 lit. b) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, lege care prevedea la art. 96 alin. (1) lit. f) că „pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează: [...] f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate. Prin articolul unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2016 pentru suspendarea art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 9 februarie 2016, criticat pentru neconstituţionalitate în prezenta cauză, a fost suspendată, până la data de i septembrie 2016, litera f) a art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013.

38. Ulterior, pe durata suspendării, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 29 iunie 2016. În temeiul art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2016, prevederile art. I din aceasta au intrat în vigoare la data de 31 august 2016.

39. Potrivit art. I pct.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2016, art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 va avea următorul cuprins: „în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii brevetate, se consideră 20 de zile executate, indiferent de numărul lucrărilor ştiinţifice sau al invenţiilor realizate, pentru întreaga durată a executării pedepsei, inclusiv în cazul pedepselor contopite”. Totodată, prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2016, după articolul 96 s-a introdus un nou articol, articolul 961, cu titlul marginal „Procedura elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii brevetate”. De asemenea, potrivit art. II alin. (2) din acelaşi act normativ, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a acestui articol, dar nu mai târziu de 31 august 2016, Guvernul trebuie să adopte procedura privind elaborarea de lucrări ştiinţifice publicate sau de invenţii brevetate de către persoanele private de libertate aflate în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Prin urmare, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 593/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 30 august 2016, care modifică Hotărârea Guvernului nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 11 aprilie 2016, după articolul 186, în cadrul titlului III, introducând un nou capitol, capitolul VI1, cu denumirea marginală „Procedura privind elaborarea de lucrări ştiinţifice publicate sau de invenţii brevetate de către persoanele private de libertate aflate în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

40. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte critica raportată la prevederile art. 115 alin, (4) din Constituţie, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei sale referitoare la art. 115 alin. (4) din Constituţie (spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 Iunie 2005), Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare: reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. Situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă nu constituie o alternativă aflată la discreţia Guvernului, prin care acesta şi-ar putea încălca obligaţia constituţională de a asigura, în vederea îndeplinirii programului său de guvernare, reglementarea prin lege, de către Parlament, a relaţiilor ce constituie obiectul acestei reglementări (a se vedea în acest sens Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). De asemenea, în accepţiunea Deciziei nr. 258 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, „inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare, [...] constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă în sensul arătat. A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organic»- În orice domeniu”.

41. Analizând preambulul ordonanţei de urgenţă contestate, Curtea constată că urgenţa a fost justificată prin faptul că aplicarea dispoziţiilor a căror suspendare s-a dispus „a determinat împiedicarea şi denaturarea scopului şi spiritului reglementării execuţional penale”, că a avut loc o „creştere, fără precedent, în special pe parcursul anilor 2014 şi 2015, a numărului lucrărilor ştiinţifice elaborate şi publicate de către persoanele condamnate aflate în executarea unei pedepse privative de libertate în penitenciar, fenomen de mare amploare care nu mai putea fi controlat, îndepărtând prevederile legale de la scopul lor legitim”, că nu s-au realizat „scopul şi funcţiile pedepsei privative de libertate, respectiv formarea unei conduite corecte faţă de ordinea de drept, regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă a persoanelor condamnate”, scopul acestor persoane fiind „reprezentat exclusiv de câştigul zilelor de muncă ce sunt considerate ca executate, având, în acest fel, acces mai rapid la mecanismul prin care pot solicita instanţei de judecată liberarea condiţionată, şi nu vizează recuperarea şi reintegrarea lor socială accelerată”. Prin urmare, s-au produs „consecinţe negative pe planul percepţiei societăţii privind politica penală a statului, precum şi pe planul încrederii în justiţie”, cu efecte „nu doar asupra regimului de executare a pedepselor, ci şi a valorii operelor lucrărilor ştiinţifice în general, provocând o reacţie puternică din partea societăţii civile şi a mediului academic de respingere a golirii de conţinuta activităţii de cercetare ştiinţifică”.

42. Totodată, Curtea reţine că, în cuprinsul notei de fundamentare ce însoţeşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2016, se arată că evoluţia elaborării de lucrări ştiinţifice de către persoanele condamnate a fost extrem de accentuată în perioada 2014-2015, potrivit statisticilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în perioada 2006-2015 fiind elaborate lucrări ştiinţifice după cum urmează: 2006 - 0 lucrări; 2007 - 4 lucrări; 2008 - 2 lucrări; 2009 - 6 lucrări; 2010 - 3 lucrări; 2011 - 3 lucrări; 2012 - 6 lucrări; 2013 -14 lucrări; 2014 - 89 lucrări; 2015 - 337 lucrări. Totodată, se arată că, în perioada 1 ianuarie 2013 - 21 decembrie 2015, au fost elaborate şi publicate 440 de lucrări ştiinţifice de către 229 de persoane condamnate. În ceea ce priveşte lucrările cu caracter ştiinţific aflate în curs de elaborare, numărul acestora a crescut de la 45, la data de 31 decembrie 2015, la 103, la data de 7 ianuarie 2016, cele din urmă fiind elaborate de 63 de persoane condamnate (aşadar o persoană condamnată lucrând concomitent la mai mult de 1 lucrare ştiinţifică).

43. În acest context, Curtea observă că, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 254/2013, au fost în vigoare Legea nr. 275/2006, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 1.897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, hotărâre modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.113/2010. Potrivit dispoziţiilor art. 141 din această hotărâre, persoanele private de libertate ale căror invenţii, inovaţii şi lucrări ştiinţifice au fost confirmate de autorităţile competente puteau fi stimulate prin acordarea uneia dintre recompensele prevăzute la art. 68 alin. (1) din lege. Cu toate acestea, Curtea constată că nici dispoziţiile Legii nr. 275/2006, nici cele ale Hotărârii Guvernului nr. 1.897/2006 nu precizau procedura ce trebuia parcursă şi nici autorităţile competente în stabilirea caracterului ştiinţific al lucrărilor elaborate de persoanele aflate în executarea unei pedepse privative de libertate. Curtea reţine că, după abrogarea Legii nr. 275/2006, noua reglementare - Legea nr. 254/2013 - nu conţinea în cuprinsul ei dispoziţii relative la această procedură, normele de aplicare ale acestei legi nefiind adoptate.

44. În continuare, Curtea reţine că, prin Hotărârea nr. 37 din 21 ianuarie 2016 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători, s-a reţinut, cu privire la modalitatea practică în care se procedează, că „persoana privată de libertate formulează o cerere în vederea elaborării unei lucrări ştiinţifice şi semnează un angajament, asumându-şi anumite obligaţii în cazul aprobării cererii pentru elaborarea lucrării ştiinţifice (...)”. Potrivit aceleiaşi hotărâri, „în ceea ce priveşte aprecierea caracterului ştiinţific al lucrării, s-a constatat că aceasta nu se realizează de către penitenciare, ci este condiţionată doar de faptul că editura sau revista sunt recunoscute, la rândul lor, de către Colegiul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din învăţământul Superior (CNCSIS), respectiv Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS), în scopul publicării de lucrări ştiinţifice”.

45. Pe de altă parte, Curtea observă că, prin comparaţie, parcurgerea studiilor universitare de doctorat, care au ca finalitate elaborarea unor teze, încadrate ca tip de lucrare ştiinţifică, este reglementată în Capitolul III - Organizarea studiilor universitare; Secţiunea a 12-a - Ciclul III - Studii universitare de doctorat din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, în aceste dispoziţii făcându-se referire, de exemplu, la modalitatea de admitere, la modalitatea de coordonare a realizării lucrării, la modalitatea de susţinere şi la autoritatea competentă în materie etc.

46. Astfel, Curtea constată că, la momentul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2016, în legislaţie exista un vid normativ cu privire la procedura de elaborare a acestor lucrări şi la modalitatea de stabilire a caracterului lor ştiinţific, simpla publicare a acestora, chiar şi în cadrul unor publicaţii ce se bucurau de recunoaşterea CNCSIS, respectiv a CNCS, neputând determina atribuirea caracterului ştiinţific unei astfel de lucrări

47. În acest context, Curtea apreciază că elementele expuse constituie premisele existenţei unei situaţii extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ adecvat, neadoptarea acestor măsuri având consecinţe negative pe planul percepţiei societăţii privind politica penală a statului, precum şi pe planul încrederii în justiţie. Pentru aceste argumente, Curtea constată că sunt respectate prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie.

48. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea observă că autorii excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că dispoziţia criticată generează o discriminare, ce determină încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, între persoanele aflate în executarea pedepselor care efectuează o muncă intelectuală, pe de-o parte, şi cele care efectuează o muncă fizică, pe de altă parte.

49. Din această perspectivă, Curtea observă că, în ceea ce priveşte prestarea muncii fizice, potrivit art. 78 din Legea nr. 254/2013, persoanelor condamnate li se poate cere să muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ţinându-se seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranţă, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora, iar, potrivit art. 96 din lege, în calcularea părţii din durata pedepsei care este considerată ca executată se pot lua în considerare diverse forme de activitate, precum munca remunerată şi cea neremunerată, participarea la cursurile de şcolarizare pentru formele de învăţământ general obligatoriu sau la cursurile de calificare ori recalificare profesională, elaborarea de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii brevetate. Curtea apreciază că desfăşurarea uneia dintre aceste activităţi nu exclude desfăşurarea celorlalte, care au aceeaşi finalitate. Astfel, nimic nu împiedică persoana care intenţionează să elaboreze lucrări ştiinţifice să presteze şi muncă fizică şi să participe la cursuri de calificare ori recalificare profesională, concomitent sau succesiv.

50. În continuare, Curtea constată că prestarea muncii fizice de către persoanele condamnate la pedepse privative de libertate este reglementată în Titlul III - Capitolul VI - Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, unde la art. 85 se prevede că „Durata muncii prestate de persoanele condamnate este cea prevăzută de legislaţia muncii”. Prin aplicarea acestor dispoziţii şi având în vedere că, în general, munca fizică este caracterizată de o concretizare imediată a ei în practică, se ajunge la o cuantificare a timpului de muncă şi la stabilirea concretă a perioadei astfel petrecute. Spre deosebire de munca fizică, desfăşurarea unei prestaţii care nu presupune exercitarea unor activităţi fizice nu beneficiază de o cuantificare materială ce se poate concretiza în unităţi de timp determinabile. Cuantificarea unei astfel de prestaţii se realizează prin procedee distincte de cele aplicabile în cazul muncii fizice, tocmai pentru că efortul depus este diferit. Curtea apreciază că tocmai de aici rezultă şi diferenţa dintre cele două activităţi, cu consecinţe evidente asupra situaţiei juridice a celor care le desfăşoară, plasându-i pe aceştia în situaţii diferite, iar nu în situaţii similare. Curtea constată că, în mod contrar, dacă s-ar ajunge la concluzia că cele două activităţi sunt identice, ceea ce îi plasează, implicit, pe deţinuţii care le desfăşoară în situaţii identice, acelaşi raţionament ar trebui aplicat şi în cadrul extrapenal. Astfel, aplicarea acestui raţionament în cadrul extrapenal ar determina faptul ca, indiferent de munca prestată, de locul de muncă, de specificul activităţii depuse, de pregătirea profesională etc., remuneraţia primită de persoanele care desfăşoară activităţi de muncă să fie aceeaşi. Or, este binecunoscut faptul că legislaţia privind salarizarea face distincţii în funcţie de toate aceste criterii, fără ca în acest mod să se realizeze o discriminare, tocmai existenţa acestor elemente determinând diferenţa dintre situaţii şi implicit tratamentul juridic diferit al salariaţilor. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) din Constituţie.

51. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 15 alin. (2) şi la art. 20 din Constituţie, raportate la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că autorii excepţiei, calificând dispoziţiile art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 ca fiind dispoziţii de drept material, substanţial, mai favorabile, apreciază că, prin suspendarea lor, se încalcă principiul aplicării legii penale mai favorabile

52. Din această perspectivă, Curtea reţine ca, pentru a stabili incidenţa prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie analizată natura dispoziţiilor suspendate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2016. Astfel, Curtea reţine că principiul activităţii legii penale presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracţiunilor săvârşite în timpul cât aceasta se află în vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cei al legalităţii, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept, motiv pentru care legiuitorul constituant a statuat în art. 1 alin. (5) că, „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”. În materie penală, art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală consacră regula potrivit căreia „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii” (Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, paragraful 21). Astfel, principiul legalităţii se aplică incriminării (nullum crimen sine lege), sancţiunii (nulla poena sine lege) şi răspunderii (nullum judicium sine lege).

53. De la principiul legalităţii s-a impus o excepţie, aceea a aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, cunoscută sub denumirea de principiul mitior lex, principiu potrivit căruia în cazul situaţiilor determinate de succesiunea legilor penale se va aplica legea penală mai favorabilă. Acest principiu a fost consacrat la nivel constituţional în anul 1991, când legiuitorul constituant a statuat prin art. 15 alin. (2) că „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale (...) mai favorabile”.

54. În ceea ce priveşte principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, Curtea, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, a reţinut existenţa anumitor deosebiri între aplicarea principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile în cazul când legea nouă intervine înainte de judecarea definitivă a cauzei şi aplicarea aceluiaşi principiu în situaţia în care legea nouă intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Astfel, Curtea a observat că în cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanţa trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancţiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi şi să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabilă, luând în considerare şi analizând laptele şi situaţia particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă. respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă (a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014).

55. Aceeaşi deosebire în aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile a fost relevată de Curte şi prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, mai sus menţionată. Cu acel prilej, în ceea ce priveşte excepţia ridicată în dosarele aflate în fond, apel şi recurs, deci pentru care nu s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive, Curtea a statuat că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi şi care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În ceea ce priveşte excepţia ridicată în dosarele aflate în contestaţie la executare, deci pentru care s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive, Curtea a constatat că textul de lege criticat are în vedere o judecată, aparţinând, cu excepţia situaţiilor tranzitorii, numai fondului şi care, deopotrivă, trebuie să fie operabilă numai până la pronunţarea unei hotărâri definitive, nefiind, prin urmare, susceptibil de aplicabilitate principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile. În egală măsură, Curtea a reţinut că nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilităţii raporturilor juridice, în absenţa căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept.

56. În ceea ce priveşte art. 7 din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că acesta nu se limitează la interzicerea aplicării retroactive a dreptului penal în detrimentul acuzatului Acesta consacră, totodată, la modul mai general, principiul legalităţii incriminării şi a pedepselor - „nullum crimen, nulla poena sine lege”. Deşi interzice în special extinderea domeniului de aplicare al infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, acesta impune totodată să nu se aplice legea penală într-un mod extensiv în defavoarea acuzatului, ca de exemplu prin analogie. Totodată, Curtea a reiterat că art. 7 din Convenţie cere ca o infracţiune să fie clar definită în lege, ca legea să fie predictibilă şi previzibilă, să interzică aplicarea retroactivă a legislaţiei penale mai punitive în detrimentul acuzatului şi să garanteze aplicarea retroactivă a legislaţiei mai favorabile (Hotărârea din 24 ianuarie 2012, pronunţată în Cauza Mihai Toma împotriva României, paragraful 26).

57. În continuare, Curtea Constituţională constată că instanţa europeană a reţinut că există o deosebire între o măsură care constituie în fond o „pedeapsă” şi o măsură referitoare la „executarea” sau la „aplicarea” pedepsei. În cazul în care natura şi scopul unei măsuri se referă la reducerea unei pedepse sau la o schimbare în regimul punerii în libertate înainte de termen, această măsură nu face parte integrantă din „pedeapsă” în sensul art. 7 (Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragraful 83). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, de exemplu, că modificările aduse regimului punerii în libertate înainte de termen ulterior condamnării reclamantului nu fuseseră „aplicate” acestuia, ci făceau parte din regimul general aplicabil deţinuţilor, adăugând că, departe de a fi represivă, „măsura” în litigiu urmărea prin natura şi scopul ei să permită punerea în libertate înainte de termen, motiv pentru care nu putea fi considerată ca fiind, în sine, „severă”. Curtea a considerat aşadar că aplicarea, în cazul reclamantului, a modificărilor aduse regimului punerii în libertate înainte de termen nu făcea parte din „pedeapsa” aplicată reclamantului (Decizia din 29 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Uttley împotriva Regatului Unit).

58. Totodată, într-o cauză în care modificările aduse legislaţiei penitenciare îi privaseră de beneficiul reducerilor de pedeapsă pe toţi condamnaţii la pedeapsa detenţiunii pe viaţă - printre care se număra şi reclamantul, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste modificări vizau executarea pedepsei, nu pedeapsa stabilită reclamantului, care rămânea cea a detenţiunii pe viaţă. Curtea a precizat că, chiar dacă modificarea adusă legislaţiei penitenciare şi condiţiilor de punere în libertate ar fi putut înăspri detenţia reclamantului, aceasta nu putea fi considerată ca o măsură de aplicare a unei „pedepse” mai severe decât cea aplicată de instanţa de judecată. În acest sens, Curtea a reamintit că aspectele legate de existenţa, modalităţile de executare, ca şi de motivarea unui regim de punere în libertate ţineau de competenţa recunoscută statelor contractante ale Convenţiei de a-şi decide propria politică penală (Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, pct. 151).

59. În acest context, Curtea observă că dispoziţiile art. 96 alin. (1) lit. f) fac parte din Capitolul VIII din Legea nr. 254/2013, cu denumirea marginală „Liberarea condiţionată”. Curtea reţine că liberarea condiţionată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanţa de judecată constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenţie până la împlinirea integrală a duratei stabilite prin condamnare, întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toată durata executării pedepsei, dovedeşte că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate. Prin Decizia nr. 238 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 10 iulie 2013, Curtea a reţinut că liberarea condiţionată nu este un drept fundamental, ci doar o posibilitate care se aplică facultativ dacă sunt îndeplinite şi constatate de către instanţă condiţiile legale, măsura constituind un stimulent important pentru reeducarea celui condamnat.

60. Astfel, Curtea constată că persoanele care doresc să beneficieze de liberarea condiţionată şi de dispoziţiile a căror aplicare a fost suspendată au fost condamnate fie în temeiul Codului penal din 1969, fie în temeiul Codului penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014, la acel moment instanţa de judecată analizând, în măsura în care era nevoie, care dintre cele două legi este cea favorabilă inculpatului, aplicând-o în consecinţă. Pedeapsa ce trebuie executată a fost stabilită prin hotărârea de condamnare, eventuala liberare condiţionată neavând ca efect o scurtare a duratei acesteia, ci doar o modificare a modalităţii de executare, putând fi privită ca o uşurare sau ameliorare a condiţiilor de executare (a se vedea mutatis mutandis, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragraful 101).

61. Totodată, Curtea observă că acordarea liberării condiţionate este posibilă doar dacă mai multe criterii, prevăzute de art. 97 din Legea nr. 254/2013 şi de art. 99 şi 100 din Codul penal, sunt îndeplinite, în acest sens prevederile art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală dispunând că, atunci „când instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea liberării condiţionate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită

62. De asemenea, Curtea reţine că, chiar după constatarea îndeplinirii condiţiilor şi acordării liberării condiţionate, condamnatul este supus respectării anumitor obligaţii, precum şi unor măsuri de supraveghere, potrivit art. 101 şi 102 din Codul penal. Totodată, măsura liberării condiţionate este supusă revocării şi anulării, în condiţiile art. 104 şi 105 din Codul penal. Simpla acordare a liberării condiţionate nu determină considerarea pedepsei ca fiind executată, ci, doar în măsura în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată.

63. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că dispoziţiile art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 sunt dispoziţii ce se încadrează în materia executării pedepselor, astfel că suspendarea aplicării lor nu contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie şi prevederilor constituţionale ale art. 20 raportate la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

64. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea constată că în jurisprudenţa sa a reţinut că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).

65. În ceea ce priveşte dispoziţiile criticate, Curtea observă că acestea reglementează suspendarea, până la data de 1 septembrie 2016, a aplicării art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013. În acest context. Curtea reţine că. potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau aftele asemenea”. Totodată, potrivit art. 66 alin. (1) din acelaşi act normativ, „în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior. În această situaţie se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum şi durata ei determinată”.

66. Astfel, Curtea constată că suspendarea este un eveniment legislativ permis de dispoziţiile legii privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Totodată, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2016 a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, 9 februarie 2016, aceasta fiind data de la care se produce suspendarea. De asemenea, durata suspendării este determinată de dispoziţia criticată, şi anume până la data de 1 septembrie 2016.

67. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că dispoziţiile criticate sunt clare, previzibile şi predictibile, fără a încălca dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.

68, Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată Relu Fenechiu în Dosarul nr. 1.921/333/2016 al Judecătoriei Vaslui şi de Ovidiu Eugen Ciogescu în Dosarul nr. 3.079/280/2016/a1 al Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2016 pentru suspendarea art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Vaslui şi Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 martie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 27 alin. (3) şi al art. 92 alin (2) din Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, cu modificările ulterioare, al art. II din Legea nr. 149/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, precum şi a altor acte normative cu incidenţă asupra acestei proceduri, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data prevăzută la art. 93 din Legea nr. 151/2015, cu modificările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Ministrul economiei,

Mihai Tudose

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,

Marcel Bogdan Pandelică

p. Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Adrian Marius Rîndunică,

secretar de stat Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Bucureşti, 9 iunie 2017.

Nr. 419.

 

ANEXĂ

 

NORME METODOLOGICE

de aplicare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - Prezentele norme metodologice au drept obiect stabilirea modului de aplicare a prevederilor Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Lege, cu privire la modalitatea de desfăşurare a şedinţelor de conciliere, precum şi modul de comunicare cu debitorul şi creditorii: tipurile onorariilor pentru administratorul procedurii şi lichidator, precum şi cuantumul minim şi maxim al acestor onorarii.

Art. 2. - (1) în scopul îndeplinirii prevederilor art. 45 alin. (1) lit. d) din Lege, preşedintele comisiei de insolvenţă la nivel central emite decizie şi dispune publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I şi pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului a criteriilor pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil în procedura de insolvenţă pe bază de plan de rambursare şi în procedura judiciară de insolvenţă prin lichidare de active.

(2) în vederea determinării criteriilor pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil, comisia de insolvenţă la nivel central se va raporta, inclusiv, la următoarele repere:

a) valoarea coşului minim lunar de consum, stabilit în baza informaţiilor primite de la organismele competente, precum Institutul Naţional de Statistică şi/sau Institutul pentru Calitatea Vieţii;

b) particularităţi de ordin financiar, structura pieţei forţei de muncă;

c) valoarea minimă a cheltuielilor profesionale şi/sau de şcolarizare;

d) preţul utilităţilor, al alimentelor şi produselor de bază;

e) componenţa şi structura familiei debitorului, prin includerea în aceasta a persoanelor aflate în întreţinerea debitorului, a persoanelor cărora debitorul le prestează întreţinere şi a persoanelor care convieţuiesc cu debitorul sau care contribuie la prestarea întreţinerii;

f) existenţa unor situaţii speciale de sănătate, integritate fizică, a unor dizabilităţi, în cazul debitorului ori persoanelor cărora le prestează întreţinere sau în cazul persoanei cu care convieţuieşte;

g) cheltuielile minime legate de funcţionarea şi întreţinerea unui vehicul indispensabil, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 3 pct. 2 lit. c) din Lege, dar şi la disponibilitatea şi costurile folosirii sistemului de transport public sau a unui mijloc de transport alternativ şi a costurilor asociate;

h) cheltuielile minime determinate de creşterea, îngrijirea şi educarea copilului aflat în întreţinerea debitorului sau cu privire la care debitorul prestează întreţinere, prin raportare la diferitele stadii de dezvoltare ale acestuia;

i) exigenţe minimale ale unei locuinţe convenabile, inclusiv cele prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Comisiile de insolvenţă la nivel teritorial, administratorii procedurii şi lichidatorii pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice urmăresc în stabilirea, în concret, a cheltuielilor pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil pentru debitorul aflat în procedura insolvenţei criteriile generale aprobate de comisia de insolvenţă la nivel central.

 

CAPITOLUL II

Reguli privind procedura administrativă pe bază de plan de rambursare a datoriilor

 

SECŢIUNEA 1

Primele măsuri

 

Art. 3. - În perioada de 30 de zile dintre notificarea creditorilor, în conformitate cu art. 13 alin. (4) din Lege, şi data emiterii deciziei de admitere în principiu a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei potrivit art. 20 din Lege sau, după caz, data la care respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei rămâne definitivă, creditorii:

a) transmit debitorului, la cererea acestuia, toate informaţiile necesare pentru ca acesta să poată completa cererea de deschidere a procedurii;

b) depun diligenţe în vederea ajungerii la un acord cu debitorul de reeşalonare/restructurare a datoriilor, prin oferirea unor soluţii adecvate circumstanţelor individuale ale acestuia.

Art. 4. - (1) în vederea deschiderii procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor, debitorul depune formularul tipizat reprezentând cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, în formă scrisă, semnată şi datată, în original, împreună cu înscrisurile de care acesta înţelege să se folosească în copie, semnate de debitor pentru conformitate.

(2) La cererea comisiei de insolvenţă, debitorul prezintă originalul înscrisurilor.

(3) Cererea, însoţită de înscrisurile în susţinerea acesteia sau înscrisurile prevăzute de lege, poate fi depusă personal, la comisia de insolvenţă la nivel teritorial din judeţul în care îşi are domiciliul, reşedinţa sau reşedinţa obişnuită de cel puţin 6 luni, sau prin poştă, utilizând mijloace care să asigure confirmarea primirii sau pe e-mail cu semnătură electronică certificată.

(4) Cererile anonime sau nesemnate, transmise prin orice mijloc, se clasează.

Art. 5. - (1) în cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, debitorul menţionează regimul matrimonial aplicabil.

(2) Dacă are un alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale de bunuri, debitorul anexează la cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă şi un extras din Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale.

Art. 6. - (1) Pentru soluţionarea cu celeritate a cererii, şedinţa de ascultare a debitorului se desfăşoară în termen de 5 zile de la data primirii cererii.

(2) Comisia de insolvenţă comunică debitorului, prin orice mijloace de comunicare care asigură confirmarea primirii, data, ora şi locul de desfăşurare a şedinţei.

(3) în aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi (5) din Lege, în caz de neprezentare a debitorului în vederea ascultării prevăzute la art. 14 alin. (1) din Lege, precum şi în caz de nefurnizare a datelor şi/sau actelor ori informaţiilor solicitate sau neactualizarea formularului de cerere, comisia de insolvenţă stabileşte, în cazuri justificate, o nouă şedinţă de ascultare şi/sau un nou termen pentru transmiterea informaţiilor.

(4) în cazul în care comisia de insolvenţă consideră necesar, se pot organiza mai multe şedinţe de ascultare a debitorului, cu respectarea termenului de soluţionare a cererii de deschidere a procedurii, prevăzut la art. 14 alin. (1) din Lege.

(5) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile ori de câte ori comisia de insolvenţă dispune ascultarea debitorului.

(6) în situaţiile în care debitorul este persoană cu handicap auditiv sau surdocecitate, ascultarea se realizează cu asigurarea unui interpret în limbaj mimicogestual.

Art. 7. - (1) în vederea elaborării tabelului preliminar de creanţe, potrivit art. 23 alin. (1) din Lege, administratorul procedurii efectuează verificarea creanţelor, în baza informărilor transmise atât de creditori, cât şi de debitori, verificând inclusiv corectitudinea sumelor datorate de debitor, putând în acest scop să solicite, după caz, sprijinul experţilor sau al autorităţilor publice competente sau entităţilor de drept privat relevante, care vor transmite aceste informaţii administratorului procedurii de îndată, dar nu în mai mult de 5 zile lucrătoare de la data primirii solicitării.

(2) Creanţele exprimate sau consolidate în valută vor fi înregistrate în tabelul preliminar la valoarea lor în lei, la cursul Băncii Naţionale a României existent la data deschiderii procedurii insolvenţei, cu excepţia cazului în care legislaţia specială cuprinde prevederi diferite.

Art. 8. - Planul de rambursare trebuie să fie fezabil, având în vedere perspectivele reale de redresare în raport cu posibilităţile şi circumstanţele aplicabile debitorului şi cu mijloacele financiare disponibile sau a căror realizare este rezonabil posibilă.

Art. 9. - (1) în planul de rambursare a datoriilor se stabilesc măsurile privind locuinţa familiei debitorului, ţinând cont de criteriile emise de comisia de insolvenţă la nivel central şi de situaţia concretă a debitorului.

(2) în cazul în care prin planul de rambursare se stabileşte că imobilul locuinţă al familiei urmează să fie valorificat pentru acoperirea pasivului, prin dare în plată sau vânzare, iar debitorul doreşte să rămână în locuinţă, comisia de insolvenţă stabileşte cuantumul chiriei, ţinând cont de disponibilităţile financiare ale debitorului, luându-se în considerare şi valoarea chiriei pentru locuinţele sociale din localitatea respectivă.

Art. 10. - În planul de rambursare se stabileşte suma ce se propune a se plăti fiecărui creditor din suma totală datorată defalcată pe lună, stabilită în funcţie de procentul din valoarea totală a datoriilor, transele de plăţi, precum şi, dacă este cazul, măsuri de restructurare a datoriei sau alte măsuri care să conducă la redresarea financiară a debitorului şi ajungerea la un acord cu creditorii săi.

Art. 11. - (1) Planul de rambursare se transmite comisiei de insolvenţă, de către administratorul procedurii, în vederea efectuării evaluării fezabilităţii acestuia.

(2) Comisia de insolvenţă verifică fezabilitatea planului de rambursare în termen de 15 zile de la primirea acestuia şi transmite raportul de evaluare administratorului procedurii.

(3) Pentru a evalua fezabilitatea planului de rambursare, comisia de insolvenţă verifică cel puţin:

a) capacitatea debitorului de a respecta planul de rambursare raportat la bunurile şi veniturile urmăribile şi cuantumul datoriilor;

b) cuantumul sumelor pe care debitorul consideră că le va putea plăti creditorilor săi.

Art. 12. - Administratorul procedurii, primind raportul de evaluare întocmit de comisia de insolvenţă, notifică, de îndată, planul de rambursare şi evaluarea comisiei de insolvenţă creditorilor cunoscuţi, conform art. 25 alin. (6) din Lege, prin poştă sau prin alt mijloc de comunicare, care asigură confirmarea primirii.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Concilierea

 

Art. 13. - (1) Şedinţele de conciliere se bazează pe cooperarea părţilor, respectând principiul bunei-credinţe în negocieri, astfel cum acesta este prevăzut de art. 1.183 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,

(2) Concilierea trebuie să servească exclusiv intereselor legitime ale părţilor.

(3) Niciuna dintre părţile participante nu poate impune celorlalte părţi o soluţie.

Art. 14, - (1) Şedinţele de conciliere au loc, de regulă, la sediul administratorului procedurii. Dacă este cazul, concilierea se poate desfăşura şi în alte locuri convenite de administratorul procedurii, debitor şi creditori,

(2) Locul, data şi ora indicate pentru şedinţele de conciliere sunt stabilite şi comunicate astfel încât să nu împiedice debitorul şi creditorii de a-şi exercita dreptul de a participa la şedinţele de conciliere.

(3) Comunicarea datei şi locului de desfăşurare a şedinţelor de conciliere se face de către administratorul procedurii prin orice mijloace de comunicare care să asigure confirmarea primirii.

Art. 15. - (1) Administratorul procedurii conduce şedinţele de conciliere cu respectarea principiului bunei-credinţe şi cu asigurarea echilibrului între interesele debitorului şi ale creditorilor. El exprimă puncte de vedere şi formulează propuneri care Să Sprijine ajungerea la un acord între debitor şi creditorii săi.

(2) Administratorul procedurii se asigură că desfăşurarea şedinţelor de conciliere se face într-o manieră care să asigure un echilibru între părţi şi că nu se exercită presiuni asupra debitorului, ţinând cont de faptul că debitorul se află într-o poziţie dezavantajată faţă de creditori, care dispun, în general, de expertiză tehnică, resurse umane şi financiare, precum şi de putere de negociere.

Art. 16. - La începutul fiecărei şedinţe de conciliere, administratorul procedurii informează părţile prezente cu privire la numărul creditorilor care şi-au exprimat prin corespondenţă un punct de vedere asupra măsurilor cuprinse în planul de rambursare şi poziţia transmisă de aceştia, inclusiv poziţia debitorului/debitorilor.

Art. 17. - (1) în cadrul şedinţelor de conciliere părţile îşi exprimă punctul de vedere asupra măsurilor cuprinse în planul de rambursare şi oferă soluţii pentru a se ajunge la un acord.

(2) Administratorul procedurii îşi exprimă punctul de vedere asupra propunerilor şi poziţiilor părţilor şi propune soluţii pentru a se ajunge la un acord.

Art. 18. - (1) Administratorul procedurii întocmeşte un proces-verbal pentru fiecare şedinţă de conciliere, care se semnează de administratorul procedurii şi de părţile prezente.

(2) Procesul-verbal conţine, cel puţin, datele de identificare ale părţilor, data, ora şi locul desfăşurării şedinţei, menţiuni cu privire la verificarea îndeplinirii procedurilor de convocare a participanţilor, punctele de vedere prezentate, inclusiv cele care au fost transmise în scris, precum şi rezultatul şedinţei de conciliere.

(3) La procesul-verbal se anexează tabelul cu creditorii prezenţi şi/sau lista cu creditorii care au transmis puncte de vedere.

(4) Administratorul procedurii transmite debitorului şi creditorilor copii, certificate pentru conformitate, ale proceselor-verbale şi ale anexelor la acestea, prevăzute la alin. (3).

Art. 19. - (1) Creditorii pot accepta planul de rambursare notificat conform art. 25 alin. (6) din Lege sau pot propune modificări ale acestuia, supuse spre aprobare debitorului şi administratorului.

(2) în situaţia în care se propun modificări ale planului de rambursare, se continuă negocierile în cadrul şedinţelor de conciliere.

Art. 20. - (1) Planul de rambursare rezultat în urma negocierilor se notifică tuturor creditorilor de către administratorul procedurii şi se supune la vot în condiţiile prevăzute de art. 28 din Lege până la împlinirea termenului prevăzut de art. 27 alin. (2) din Lege.

(2) Notificarea include ziua, ora şi locul desfăşurării votului şi este transmisă cu cel puţin 10 zile calendaristice înainte de termenul fixat.

Art. 21. - Fiecare dintre părţi suportă propriile cheltuieli efectuate cu participarea la şedinţele de conciliere.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Alte aspecte procedurale ulterioare votării planului

 

Art. 22. - (1) în cazul în care debitorul solicită instanţei confirmarea planului, conform art. 32 din Lege, acesta informează de îndată comisia de insolvenţă şi administratorul procedurii.

(2) La solicitarea instanţei sesizate cu cererea debitorului de confirmare a planului de rambursare, comisia de insolvenţă transmite acesteia actele referitoare la procedură, de îndată, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Art. 23. - (1) Dacă debitorul nu a depus o cerere de confirmare a planului de rambursare a datoriilor, în termenul prevăzut de Lege, comisia de insolvenţă se desesizează, conform art. 33 alin. (1) din Lege, în termen de 30 de zile de la data comunicării către debitor a procesului-verbal prevăzut de art. 31 alin. (1) din Lege.

(2) în cazul în care instanţa de judecată respinge cererea debitorului de confirmare a planului de rambursare a datoriilor, comisia de insolvenţă se desesizează, conform art. 33 alin. (2) din Lege, în termen de 10 zile de la data primirii hotărârii judecătoreşti definitive.

(3) Decizia comisiei de insolvenţă se comunică, de îndată, administratorului procedurii.

Art. 24. - (1) Comisia de insolvenţă verifică procesul-verbal de neaprobare a planului în termen de 7 zile de la primirea acestuia conform art. 31 alin. (1) şi (2) din Lege.

(2) în cazul în care infirmă procesul-verbal întocmit de administratorul procedurii, comisia de insolvenţă îl retransmite de îndată administratorului procedurii, pentru reluarea votului asupra planului de rambursare sau, după caz, pentru completarea procesului-verbal.

(3) în cazul în care confirmă procesul-verbal de neaprobare a planului, comisia de insolvenţă comunică debitorului, de îndată, procesul-verbal şi planul de rambursare neaprobat şi îl informează pe debitor cu privire la dreptul său de a cere instanţei de judecată fie confirmarea planului, fie deschiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active, potrivit prevederilor art. 32 alin. (1) din Lege.

Art. 25. - (1) în sensul art. 37 alin. (3) şi al art. 39 alin. (1) pct. 3 din Lege, administratorul procedurii, ulterior avizării, sesizează comisia de insolvenţă de îndată, cu privire la solicitarea debitorului de a contracta noi împrumuturi.

(2) Comisia de insolvenţă analizează, de îndată, solicitarea debitorului, comunică răspunsul său debitorului şi îl informează pe administratorul procedurii, de îndată.

Art. 26. - (1) în sensul art. 37 alin. (1) lit. g) din Lege, autorităţile publice ai căror reprezentanţi fac parte din comisia de insolvenţă, precum şi organismele profesionale pot organiza, gratuit sau la preţuri accesibile pentru debitor, periodic, cursuri/programe de educaţie financiară. Administratorul procedurii informează debitorul, în timp util, cu privire la desfăşurarea acestor cursuri.

(2) Administratorul procedurii recomandă debitorului cursuri adecvate situaţiei financiare a acestuia şi de pregătirea sa profesională, ţinând cont şi de timpul necesar pentru participarea la cursuri.

 

SECŢIUNEA a 4-a

Dispoziţii cu privire la administratorii procedurii

 

Art. 27. - (1) Comisia de insolvenţă la nivel teritorial desemnează şi, dacă este cazul, înlocuieşte administratorul procedurii din Lista administratorilor procedurii şi lichidatorilor pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice, denumită în continuare Lista, în mod aleatoriu.

(2) în vederea asigurării desemnării aleatorii, respectiv a înlocuirii, în acelaşi mod, a administratorului procedurii, comisia de insolvenţă la nivel central depune diligenţele necesare pentru dezvoltarea şi implementarea unei aplicaţii informatice în acest scop.

Art. 28. - (1) în cazul schimbării competenţei teritoriale a administratorului procedurii, ca urmare a schimbării sediului profesional:

a) administratorul procedurii informează comisia de insolvenţă la nivel teritorial cu privire la schimbarea sediului, cu cel puţin 30 de zile înainte;

b) comisia de insolvenţă la nivel teritorial numeşte, de îndată, în mod aleatoriu, un nou administrator;

c) ca urmare a informării transmise de comisie, administratorul procedurii predă noului administrator, de îndată, dosarele de insolvenţă, conform art. 40 alin. (4) din Lege;

d) arhiva se administrează conform prevederilor legale şi normelor speciale ale corpurilor profesionale.

(2) În cazul schimbării sediului profesional păstrându-se competenţa teritorială, administratorul procedurii informează comisia de insolvenţă la nivel teritorial cu privire la schimbarea sediului, cu cel puţin 7 zile înainte.

(3) Corpurile profesionale îl pot sancţiona pe administratorul procedurii pentru neîndeplinirea obligaţiilor, conform normelor proprii.

Art. 28. - Motivele temeinice, în sensul art. 15 alin. (4) din Lege, potrivit cărora administratorul procedurii desemnat poate refuza numirea sunt analizate de Comisia de insolvenţă de la caz la caz şi includ:

a) situaţia în care persoana desemnată nu îşi poate exercita atribuţiile din motive medicale;

b) situaţia în care persoana desemnată lipseşte justificat din localitatea în care îşi are sediul profesional pe o perioadă care nu îi permite să îşi exercite atribuţiile ce decurg din calitatea de administrator;

c) orice caz de incompatibilitate sau de conflict de interese prevăzute în reglementările specifice corpurilor profesionale.

Art. 30. - Motive temeinice cu privire la înlocuirea administratorului procedurii, în sensul art. 40 alin. (1) din Lege, sunt analizate de comisia de insolvenţă de la caz la caz şi includ, pe lângă oricare dintre cazurile prevăzute la art. 29, şi următoarele situaţii:

a) nerespectarea termenelor de realizare a unor acte de procedură;

b) nerespectarea principiilor neutralităţii şi bunei-credinţe;

c) neîndeplinirea sau îndeplinirea cu neglijenţă a activităţilor ce îi revin;

d) suspendarea calităţii de membru al corpului profesional din care face parte sau încetarea deţinerii unei astfel de calităţi;

e) nerespectarea altor obligaţii stabilite în sarcina sa de Lege sau de prezentele norme metodologice.

Art. 31. - (1) Orice persoană înscrisă în Listă poate solicita oricând retragerea de pe Listă sau poate formula cerere privind suspendarea sa pe o perioadă determinată.

(2) Cererea se depune la corpul profesional din care persoana înscrisă face parte. În urma admiterii cererii, corpul profesional informează comisia de insolvenţă, la nivel central, în vederea efectuării menţiunii cu privire la suspendarea sau, după caz, radierea din Listă.

(3) în urma admiterii cererii, persoana înscrisă în Listă informează comisia de insolvenţă la nivel teritorial.

(4) Corpurile profesionale vor stabili, în mod unitar, condiţiile în care se poate face suspendarea, retragerea ori reînscrierea în Listă, conform prevederilor legale în vigoare.

Art. 32. - Administratorul procedurii poate formula cerere de înlocuire într-o procedură de insolvenţă, pe parcursul desfăşurării acesteia, numai pentru motive temeinice, ce nu îi sunt imputabile.

Art. 33. - (1) Fiecare corp profesional va transmite comisiei de insolvenţă la nivel central, în termen de maximum 30 de zile, orice modificare intervenită în statutul practicienilor în insolvenţă, al executorilor judecătoreşti, avocaţilor sau notarilor publici, după caz, care are efecte asupra calităţii acestora de administratori ai procedurii.

(2) Administratorul procedurii informează comisia de insolvenţă la nivel teritorial cu privire la orice modificare a statutului său care are efecte asupra calităţii de administrator al procedurii, în vederea înlocuirii sale.

 

CAPITOLUL III

Procedura judiciară de insolvenţă prin lichidarea activelor debitorului

 

SECŢIUNEA 1

Reguli privind activitatea lichidatorului pentru procedura insolvenţei şi drepturile şi obligaţiile debitorului în procedura judiciară de insolvenţă prin lichidarea activelor debitorului

 

Art. 34. - (1) Prevederile art. 30-32 se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul lichidatorilor pentru procedura insolvenţei.

(2) Lichidatorul numit informează, de îndată, instanţa de judecată în legătură cu orice modificare intervenită în statutul său care are efecte asupra calităţii sale de lichidator pentru procedura insolvenţei, în vederea înlocuirii sale.

(3) Fiecare corp profesional va transmite comisiei de insolvenţă la nivel central, în termen de maximum 30 de zile, orice modificare intervenită în statutul practicienilor în insolvenţă, al executorilor judecătoreşti, al avocaţilor sau al notarilor publici, după caz, care are efecte asupra activităţii desfăşurate de către aceştia în calitate de lichidatori.

Art. 35. - În cazul în care debitorul, pe durata procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidarea activelor, în condiţiile art. 57 alin. (3) din Lege, intenţionează să contracteze noi împrumuturi, adresează, în acest scop, o cerere lichidatorului pentru procedura insolvenţei, urmând ca, după avizare, acesta să o transmită instanţei. Instanţa decide cu privire la cerere şi comunică de îndată hotărârea debitorului.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Perioada do supraveghere postprocedură judiciară de insolvenţă prin lichidare de active

 

Art. 36. - Comisia de insolvenţă la nivel teritorial constituie, conform prevederilor art. 73 lit. a) din Lege, un dosar pentru debitorul aflat în perioada de supraveghere postprocedură judiciară de insolvenţă care include:

a) hotărârea judecătorească definitivă de închidere a procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active;

b) raportul de evaluare bianuală referitoare la proporţia din veniturile urmăribile care este destinată acoperirii pasivului, deciziile emise de comisia de insolvenţă în acest sens, precum şi dovezile de comunicare a deciziilor către debitor, creditori şi lichidator;

c) raportul trimestrial întocmit de lichidator privind plăţile efectuate de debitor în perioada de supraveghere şi respectarea de către acesta a obligaţiilor ce îi revin, potrivit Legii;

d) sesizările primite de la lichidator cu privire la modificările semnificative intervenite în situaţia patrimonială a debitorului;

e) raportul de evaluare întocmit de lichidator, potrivit art. 74 lit. e) din Lege;

f) decizia emisă de comisia de insolvenţă la expirarea termenelor prevăzute de art. 72 alin. (2)-(4) din Lege, prin care se constată cota de acoperire a creanţelor şi se evaluează modul în care debitorul şi-a respectat obligaţiile prevăzute de Lege după închiderea procedurii;

g) documentele referitoare la înlocuirea, după caz, a lichidatorului, pentru motive temeinice;

h) toate informările primite de la debitor în cursul perioadei postprocedură judiciare de insolvenţă prin lichidare de active;

i) hotărârea judecătorească definitivă de eliberare de datorii sau, după caz, prin care s-a respins cererea de eliberare de datorii;

j) orice alte documente comunicate de debitor sau de lichidator în perioada de supraveghere postprocedură judiciară de insolvenţă prin lichidare de active.

Art. 37. - Debitorul comunică comisiei de insolvenţă la nivel teritorial hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat cererea de eliberare de datorii.

Art. 38. - Debitorul furnizează comisiei de insolvenţă la nivel teritorial informaţiile prevăzute la art. 72 alin. (6) lit. b), c) şi e) din Lege în următoarele situaţii:

a) când lichidatorul nu îşi poate îndeplini atribuţiile din motive obiective;

b) la solicitarea comisiei de insolvenţă la nivel teritorial.

 

CAPITOLUL IV

Remuneraţia evaluatorilor, administratorilor şi a lichidatorilor

 

Art. 39. - (1) Onorariul administratorului procedurii se stabileşte de comisia de insolvenţă la nivel teritorial şi va consta într-o sumă fixă, în cuantum cuprins între 100 lei şi 500 lei, TVA inclus, care se va achita lunar. Onorariul lunar se stabileşte în funcţie de complexitatea situaţiei financiare a debitorului, a structurii patrimoniului acestuia şi a activităţii care urmează a fi desfăşurată de administrator.

(2) Onorariul lichidatorului pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice se stabileşte de instanţă şi va consta într-o sumă fixă, în cuantum cuprins între 100 lei şi 500 lei, TVA inclus, care se va achita lunar. Onorariul lunar se stabileşte în funcţie de complexitatea situaţiei financiare a debitorului, a structurii patrimoniului acestuia şi a activităţii care urmează a fi desfăşurată de lichidator.

Art. 40. - (1) în cazul înlocuirii administratorului procedurii sau, după caz, a lichidatorului pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice, onorariul stabilit iniţial va putea fi menţinut sau modificat, ţinând cont de complexitatea etapelor procedurale care au mai rămas de parcurs.

(2) Administratorii procedurii sau, după caz, lichidatorii pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice care, din motive care le sunt imputabile, au fost înlocuiţi pe parcursul procedurii pentru prejudiciile cauzate debitorului sau creditorilor ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor lor pot fi sancţionaţi de către corpurile profesionale conform normelor proprii.

Art. 41. - Costurile aferente onorariilor administratorilor şi lichidatorilor pentru procedura insolvenţei se suportă de la bugetul de stat, din bugetul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, prin bugetul Ministerului Economiei.

 

CAPITOLUL V

Publicitatea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă - secţiunea „Debitori persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi”

 

Art. 42. - (1) Secţiunea „Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” din cadrul Buletinului procedurilor de insolvenţă se constituie în conformitate cu prevederile art. 92 alin. (5) din Lege, în scopul asigurării publicităţii, în sistem electronic, cu respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, a următoarelor tipuri de acte de procedură:

a) decizii ale comisiei de insolvenţă;

b) hotărâri ale instanţei de judecată;

c) acte emise de administratorul procedurii sau, după caz, de lichidatorul pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice;

d) orice alte acte de procedură prevăzute de lege sau a căror publicare este dispusă de organele procedurii, în condiţiile Legii.

(2) Secţiunea „Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” din cadrul Buletinului procedurilor de insolvenţă este structurată pe judeţe şi pe debitori supuşi procedurii de insolvenţă,

(3) Secţiunea „Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” din cadrul Buletinului procedurilor de insolvenţă se publică la nivel naţional de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, denumit în continuare ONRC, prin direcţia de specialitate, în sistem electronic. La nivelul oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale funcţionează structuri de specialitate, subordonate direcţiei de specialitate de la nivelul ONRC. Atribuţiile direcţiei de specialitate din cadrul ONRC şi a structurilor de specialitate din cadrul oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale se reglementează prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a ONRC, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei.

Art. 43. - (1) Actele de procedură care urmează să fie publicate în secţiunea „Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” din cadrul Buletinului procedurilor de insolvenţă se transmit de către organele care aplică procedura de insolvenţă, în formatul-cadru aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, în condiţiile art. II din Legea nr. 149/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, precum şi a altor acte normative cu incidenţă asupra acestei proceduri, cu modificările ulterioare. Transmiterea actelor de procedură şi a documentelor care le însoţesc se face pe cale electronică.

(2) Dovada îndeplinirii procedurii de publicare se emite de ONRC.

(3) ONRC nu răspunde pentru corectitudinea conţinutului documentului publicat în Buletinului procedurilor de insolvenţă în măsura în care acesta este conform documentului transmis spre publicare.

(4) în vederea asigurării publicării actelor de procedură şi a comunicării dovezilor de publicare, personalul din cadrul Direcţiei Buletinului procedurilor de insolvenţă, care asigură publicarea secţiunii „Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi”, colaborează cu comisiile de insolvenţă, instanţele judecătoreşti, administratorii procedurii, lichidatorii pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice şi corpurile profesionale din care aceştia fac parte.

(5) Personalul Buletinului procedurilor de insolvenţă urmează cursuri de formare şi perfecţionare profesională în vederea publicării secţiunii „Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi”.

Art. 44. - (1) Actele de procedură emise de administratorul procedurii şt lichidatorul pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice, supuse obligaţiei de publicare în secţiunea „Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi”, din cadrul Buletinului procedurilor de insolvenţă, se publică la cererea acestora.

(2) Actele de procedură emise de comisia de insolvenţă şi instanţele judecătoreşti, supuse publicării în secţiunea „Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi”, din cadrul Buletinului procedurilor de insolvenţă, se publica pe baza borderourilor de pred a re-primi re,

(3) Actele de procedură se transmit într-o singură versiune care conţine şi date cu caracter personal, dacă este cazul.

(4) Buletinul procedurilor de insolvenţă se publică într-o singură versiune, care conţine şi datele cu caracter personal, fiecare număr al publicaţiei urmând să conţină câte un act de procedură pentru fiecare debitor, cu excepţia situaţiei când pentru un debitor se solicită publicarea a două sau mai multe acte de procedură în acelaşi timp, caz în care acestea se vor publica 1h acelaşi număr.

(5) Publicarea actelor de procedură se realizează cu titlu gratuit.

(6) Secţiunea „Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” este numerotată începând cu numărul 1, pentru fiecare an, şi se arhivează de ONRC pe ani, luni şi numere.

Art. 45. - (1) Secţiunea „Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” a Buletinului procedurilor de insolvenţă se publică în sistem electronic şi este disponibilă printr-un serviciu on-line pe pagina de internet a Buletinului procedurilor de insolvenţă.

(2) Accesul la Buletinul procedurilor de insolvenţă, secţiunea „Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi”, se asigură pentru debitor, creditori, administratorii procedurii şi lichidatorii pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice cu titlu gratuit, pe fiecare dosar de insolvenţă în care deţin una dintre aceste calităţi, iar, pentru comisiile de insolvenţă şi instanţele judecătoreşti care au calitatea de organ al procedurii, accesul se asigură, cu titlu gratuit, la toate dosarele de insolvenţă.

(3) Persoanele interesate care nu au una din calităţile menţionate la alin. (1) au acces, la cerere, justificând interesul solicitării, la informaţii din secţiunea „Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” a Buletinului procedurilor de insolvenţă, copii ale acestuia şi copii de pe actele de procedură publicate, cu respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal. Tarifele de furnizare a informaţiilor din secţiunea „Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” a Buletinului procedurilor de insolvenţă se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei la propunerea ONRC, în condiţiile legii. Acestea se pot actualiza anual în funcţie de indicele inflaţiei.

(4) La cererea instanţelor judecătoreşti, altele decât cele care au calitatea de organ al procedurii şi care au acces la Buletinul procedurilor de insolvenţă în condiţiile alin. (2), a organelor de cercetare şi urmărire penală, a altor instituţii şi autorităţi publice interesate şi a notarilor publici, furnizarea de informaţii din secţiunea „Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” a Buletinului procedurilor de insolvenţă, copii ale acestuia şi copii de pe actele de procedură publicate se realizează cu titlu gratuit, cu respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal. Modalităţile şi instrumentele necesare pentru primirea solicitărilor şi transmiterea informaţiilor, inclusiv în sistem electronic şi prin furnizarea unor date suplimentare necesare identificării unui debitor, se pot stabili prin protocoale de colaborare încheiate între ONRC - Buletinul procedurilor de insolvenţă şi entităţile în cauză.

(5) Pe pagina de internet a Buletinului procedurilor de insolvenţă este disponibil un serviciu on-line, prin care se publică informaţia privind numele şi prenumele persoanelor fizice, care nu exploatează o întreprindere în sensul art. 3 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, faţă de care s-a deschis o procedură de insolvenţă, precum şi localitatea şi judeţul În care îşi au stabilite domiciliul/reşedinţa. Persoanelor care justifică un interes şi dispun de informaţii privitoare la debitor de natura datei şi locul naşterii/CNP/alte informaţii relevante li se pot furniza, cu titlu gratuit, la cerere, următoarele informaţii despre persoanele fizice faţă de care s-a deschis o procedură de insolvenţă: forma procedurii de insolvenţă, numărul dosarului de insolvenţă, comisia de insolvenţă, instanţa judecătorească, numele/denumirea administratorului procedurii/ lichidatorului pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice, sediul administratorului procedurii/lichidatorului pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice, numărul BPI în care sunt publicate acte de procedură, numărul şi data hotărârii privind deschiderea procedurii, denumirea, numărul de înregistrare şi data actelor de procedură publicate, numărul şi data hotărârii privind închiderea procedurii, menţiuni de supraveghere post-procedură de insolvenţă.

Art. 46. - Formatul-cadru al secţiunii „Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi”, conţinutul-cadru al actelor care se publică în aceasta şi al dovezii privind îndeplinirea procedurii de publicare se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea ONRC, în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentelor norme metodologice.

Art. 47. - (1) Resursele necesare publicării secţiunii „Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” din cadrul Buletinului procedurilor de insolvenţă se asigură de la bugetul de stat, din bugetul ONRC, prin bugetul Ministerului Justiţiei.

(2) Pentru asigurarea publicării secţiunii „Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” din cadrul Buletinului procedurilor de insolvenţă, ONRC pune la dispoziţie spaţiile necesare desfăşurării acestei activităţi, dotările şi serviciile aferente, tehnica de calcul, sistemul informatic specializat şi serviciile de interconectare, echipamentele hardware, software şi de comunicaţii.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 146/2011 privind aprobarea condiţiilor contractuale speciale ale contractelor pentru echipamente şi construcţii, inclusiv proiectare, şi ale contractelor pentru construcţii clădiri şi lucrări inginereşti proiectate de către beneficiar ale Federaţiei Internaţionale a Inginerilor Consultanţi în Domeniul Construcţiilor (FIDIC), pentru obiective de investiţii din domeniul infrastructurii rutiere de transport de interes naţional, finanţate din fonduri publice

 

În temeiul art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.405/2010 privind aprobarea utilizării unor condiţii contractuale ale Federaţiei Internaţionale a Inginerilor Consultanţi În Domeniul Construcţiilor (FIDIC) pentru obiective de investiţii din domeniul infrastructurii de transport de interes naţional, finanţate din fonduri publice, şi al art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 146/2011 privind aprobarea condiţiilor contractuale speciale ale contractelor pentru echipamente şi construcţii, inclusiv proiectare, şi ale contractelor pentru construcţii clădiri şi lucrări inginereşti proiectate de către beneficiar ale Federaţiei Internaţionale a Inginerilor Consultanţi în Domeniul Construcţiilor (FIDIC), pentru obiective de investiţii din domeniul infrastructurii rutiere de transport de interes naţional, finanţate din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 şi 188 bis din 17 martie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul transporturilor,

Alexandru-Răzvan Cuc

 

Bucureşti, 30 mai 2017.

Nr. 600.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul a Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.