MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 452/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 452         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 16 iunie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 103 din 7 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 352 alin. (9) din Codul de procedură penală

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

455. - Decizie pentru exercitarea atribuţiilor secretarului general al Guvernului

 

456. - Decizie privind unele măsuri pentru exercitarea funcţiei de secretar general al Guvernului

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 103

din 7 martie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 352 alin. (9) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 352 alin. (9) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ataş Abdullah în Dosarul nr. 34.611/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 601D/2016.

2. La apelul nominal răspunde reprezentantul autorului excepţiei, domnul avocat Ionel Olteanu, cu delegaţie depusă la dosar, acesta depunând şi concluzii scrise. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. De asemenea, este prezent interpretul de limbă turcă, doamna Bahtiar Cioroiu. Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul excepţiei în data de 2 martie 2017, prin care acesta solicită acordarea unui termen de judecată pentru data de 21 martie 2017, motivat de faptul că la acea dată are termen un alt dosar în care este parte. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, după începerea şedinţei de judecată, a sosit pe adresa Curţii Constituţionale un înscris, prin care autorul excepţiei îşi exprimă dorinţa de a fi judecat în lipsă, fiind reprezentat de domnul avocat Ionel Oltean.

3. Având cuvântul asupra cererilor formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul acestuia confirmă că a luat legătura cu clientul său şi că nu se mai impune acordarea unui nou termen de judecată în dosar.

4. Având în vedere că reprezentantul autorului excepţiei nu mai susţine cererea de acordare a unui nou termen de judecată, preşedintele Curţii Constituţionale îi acordă acestuia cuvântul, pe fondul excepţiei, Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea criticilor formulate, arătând că dispoziţiile art. 352 alin. (9) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 şi ale art. 21 alin. (1) şi (3), precum şi prevederile art. 6 paragraful (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la această convenţie. Invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia clarităţii şi previzibilităţii legii, avocatul autorului excepţiei susţine că dispoziţiile criticate nu îndeplinesc aceste cerinţe constituţionale şi convenţionale. Susţine că, în raport cu conţinutul coroborat al alin. (9), (3) şi (4) ale art. 352, concluzia care se impune este aceea că principiul publicităţii şedinţelor de judecată poate fi restrâns pentru prezervarea demnităţii sau vieţii intime a unei persoane. Cu toate acestea, alin. (9) al art. 352 îl exclude de la acest beneficiu pe inculpat, deşi, în practică, inclusiv în speţa de faţă, putem asista la luări de poziţie ale mass-mediei care afectează demnitatea sau viaţa intimă a inculpatului. Se ajunge, astfel, la o discriminare, nejustificată în mod obiectiv şi rezonabil, interzisă de art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Este evident că protecţia asigurată inculpatului de către dispoziţia de lege criticată este mai mică decât cea acordată celorlalte părţi din procesul penal sau persoanei vătămate, fără a exista un motiv obiectiv şi rezonabil. În acest sens, invocă Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit al Marii Britanii. Făcând referire la punctele de vedere transmise în dosar de către autorităţile prevăzute de lege, arată că autorul excepţiei nu solicită completarea textului de lege criticat. În continuare, precizează că, deşi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţie nu protejează un drept absolut, drepturile consacrate de acest articol fac parte din ordinea publică europeană, şi pe cale de consecinţă, efectivitatea lor concură la realizarea celorlalte drepturi recunoscute de Convenţie. În concluzie, apreciază că este necesar ca orice regulă să aibă excepţii, atât timp cât aceste excepţii urmăresc un scop legitim şi sunt proporţionale.

5. Reprezentantul Ministerului Public arată că din chiar susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate se deduce faptul că dispoziţiile criticate sunt clare şi previzibile. Apreciază că autorul excepţiei a înţeles dispoziţia criticată, în sensul că aceasta exclude inculpatul de la a putea solicita instanţei interzicerea publicării şi difuzării, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natură a dezvălui identitatea sa. În continuare, consideră că interpretarea textului de lege criticat aparţine instanţelor în procedura de aplicare a acestuia. Interpretarea realizată de către instanţa de contencios constituţional s-ar impune în măsura în care ar constata existenţa unei interpretări contrare Constituţiei, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă. Arată că dispoziţiile art. 352 alin. (3) din Codul de procedură penală, referitor la declararea şedinţei ca nepublică, conţin o garanţie care este asigurată inclusiv inculpatului. În condiţiile în care inculpatul are acces la această instituţie, nu se poate susţine că există o încălcare a accesului liber la justiţie pentru apărarea intereselor legitime. În continuare, apreciază că nu se poate echivala situaţia inculpatului cu cea a celorlalte persoane prevăzute de dispoziţiile art. 352 din Codul de procedură penală, astfel că nu se poate solicita aplicarea unui tratament juridic identic în aceste cauze. Pentru aceste motive, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.

6. Având cuvântul în replică, avocatul autorului excepţiei arată că interpretarea normei nu trebuie făcută prin extragerea acesteia din context, iar norma nu trebuie aplicată prin extindere, prin analogie, şi în niciun caz în defavoarea inculpatului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

7. Prin încheierea din 4 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 34.611/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 352 alin. (9) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ataş Abdullah, cu ocazia soluţionării acţiunii penale privind pe autorul excepţiei, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, ultraj, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, deoarece nu au în vedere şi protecţia legală a inculpatului, în ceea ce priveşte interzicerea publicării şi difuzării prin mijloace scrise sau audio-vizuale de texte, desene, fotografii sau imagini de natură a-i dezvălui identitatea şi a-i prejudicia drepturile şi interesele legitime. Astfel, dispoziţiile criticate nu prevăd posibilitatea asigurării respectării drepturilor şi intereselor legitime ale inculpatului, în legătură cu respectarea demnităţii sau vieţii sale intime. Apreciază că, deşi dispoziţiile art. 352 alin. (9) fac trimitere la alin. (3) şi (4) din acelaşi articol, nu se poate identifica în mod clar şi persoana inculpatului, care trebuie să beneficieze de garantarea vieţii safe intime, prin protecţia determinată de interdicţia publicării şi difuzării în mass-media a unor texte, desene, fotografii şi imagini de natură a identifica persoana acestuia. În continuare, face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015 şi nr. 603 din 6 octombrie 2015. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 16, susţine că dispoziţiile criticate sunt vădit discriminatorii, deoarece nu fac referire şi la inculpat, acestuia neputându-i-se restrânge exerciţiul drepturilor şi libertăţilor sale decât în condiţiile art. 53 din Constituţie.

9. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că raţiunea care a condus legiuitorul la adoptarea acestei soluţii legislative a avut în vedere situaţia specială în care s-ar putea regăsi victimele infracţiunii, precum şi martorii, în situaţia unei publicităţi depline a şedinţelor de judecată şi a reflectării acestora în mass-media. Or, aceste persoane ar putea suferi şi alte prejudicii, cel puţin de imagine, dacă situaţia lor ar fi prezentată pe larg în mijloacele de informare în masă. A cere acestor persoane ca, pe lângă vătămările suferite, direct sau indirect, prin comiterea infracţiunii, să sufere şi alte tipuri de vătămări, în cursul judecăţii cauzei, este cel puţin nejustificat. Or, persoanele care au calitatea procesuală de inculpat nu se află într-o situaţie similară şi, prin urmare, textul nu ar putea fi considerat ca neconstituţional.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Guvernul arată că publicitatea şedinţei de judecată reprezintă una dintre garanţiile explicite ale procesului echitabil, fiind consacrată de prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul cărora „orice persoană are dreptul la judecarea [...] în mod public [...] a cauzei sale”. De asemenea, în acord cu dispoziţiile art. 127 din Legea fundamentală, art. 352 din Codul de procedură penală instituie în alin. (1) principiul publicităţii şedinţei de judecată, iar în alin. (3) şi (4) reglementează cazurile de excepţie în care şedinţa de judecată este nepublică.

12. În ce priveşte dispoziţiile criticate, Guvernul arată că acestea stabilesc că, în condiţiile alin. (3) sau alin. (4), instanţa poate interzice publicarea şi difuzarea, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natură a dezvălui identitatea persoanei vătămate, a părţii civile, a părţii responsabile civilmente sau a martorilor. Astfel, prin trimiterea expresă la art. 352 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală, legiuitorul condiţionează aplicabilitatea dispoziţiilor criticate de declararea în prealabil ca nepublică a şedinţei de judecată, instituind în acest mod o garanţie suplimentară în sensul protejării siguranţei, demnităţii sau vieţii intime a persoanei vătămate, a părţii civile, a părţii responsabile civilmente sau a martorilor atunci când aceste considerente au stat la baza deciziei instanţei de a declara şedinţa nepublică. Întrucât inculpatul nu se află într-o situaţie similară celei a persoanei vătămate, părţii civile, părţii responsabile civilmente sau martorilor, nu se poate susţine că acesta ar fi discriminat prin prevederile art. 352 alin. (9) din Codul de procedură penală. De asemenea, Guvernul apreciază că nu poate fi primită nici teza autorului excepţiei în sensul că publicitatea procesului penal îi afectează dreptul la respectarea demnităţii, câtă vreme - potrivit art. 4 alin. (1) din Codul de procedură penală - până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă orice persoană beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

13. În final, arată că aplicarea textului criticat în sensul propus de autorul excepţiei ar fi de natură să generalizeze caracterul nepublic al şedinţelor de judecată, întrucât, indiferent de obiectul cauzei sau de persoana sa, orice inculpat ar putea pretinde că existenţa unor informaţii publice privitoare la procesul penal ar aduce atingere demnităţii sale. Or, o asemenea reglementare ar nesocoti dreptul la un proces echitabil, publicitatea şedinţei de judecată fiind o garanţie explicită a acestuia, conform art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

14. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile legale criticate conferă instanţei posibilitatea de a interzice publicarea şi difuzarea, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natură a dezvălui identitatea persoanei vătămate, a părţii civile, a părţii responsabile civilmente sau a martorilor. În esenţă, Avocatul Poporului apreciază că susţinerile autorului excepţiei tind la completarea textului legal, prin adăugarea în enumerarea subiectelor a căror imagine ar trebui protejată de instanţa de judecată şi a inculpatului. Or, acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, potrivit căruia „Parlamentul este [... ] unica autoritate legiuitoare a ţării”, fiind în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. Astfel, Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a art. 352 alin. (9) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost formulată, apare ca inadmisibilă.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 352 alin. (9) din Codul de procedură penală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu următorul conţinut: „Pe durata judecăţii, instanţa poate interzice publicarea şi difuzarea, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natură a dezvălui identitatea persoanei vătămate, a părţii civile, a părţii responsabile civilmente sau a martorilor în condiţiile prevăzute la alin. (3) sau (4),”

Dispoziţiile alin. (3) şi (4) la care face referire textul criticat prevăd că: „(3) Dacă judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnităţii sau vieţii intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justiţiei, instanţa, la cererea procurorului, a părţilor ori din oficiu, poate declara şedinţă nepublică pentru tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei.

(4) instanţa poate de asemenea să declare şedinţă nepublică la cererea unui martor, dacă prin audierea sa în şedinţă publică s-ar aduce atingere siguranţei ori demnităţii sau vieţii intime a acestuia sau a membrilor familiei sale, ori la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părţilor, în cazul în care o audiere în public ar pune în pericol confidenţialitatea unor informaţii

18. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (1) şi (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia apreciază că dispoziţiile art. 352 alin. (9) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale deoarece determină o restrângere nejustificată a dreptului său la viaţă privată, încălcându-se, de asemenea, şi principiul nediscriminării.

20. Plecând de la aceste premise, Curtea reţine că, de regulă, analiza constituţionalităţii unor dispoziţii de lege se realizează prin aplicarea în cauza dedusă controlului de constituţionalitate a unui principiu constituţional/dispoziţie constituţională, în mod singular. Cu toate acestea, Curtea constată că, în unele cazuri, asistăm la existenţa concomitentă şi interferenţa a două drepturi constituţionale, care, din punct de vedere al controlului de constituţionalitate, presupun analiza limitelor acestora, precum şi modalitatea de conciliere a lor într-o manieră adecvată/rezonabilă.

21. În ceea ce priveşte modul de calificare a drepturilor constituţionale, Curtea reţine că a distins în cuprinsul Legii fundamentale două categorii de drepturi, şi anume drepturi absolute (de exemplu, dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică), cărora autorităţile statului nu le pot aduce atingere în nicio situaţie, şi drepturi relative, al căror exerciţiu poate fi restrâns cu respectarea anumitor condiţii (Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, paragraful 33). Dacă în ceea ce priveşte drepturile absolute este evident că acestea vor avea prevalenţă asupra oricăror altor drepturi cu care, eventual, vin în concurs, Curtea apreciază că, în cazul drepturilor relative aflate în concurs, prevalenţa pentru unul dintre drepturi trebuie să fie în mod obiectiv şi rezonabil justificată de legiuitor. Astfel, Curtea apreciază că, dacă protecţia oferită unuia dintre aceste drepturi duce la limitarea celuilalt, legiuitorul trebuie să facă apel la mijloace adecvate pentru a face această limitare proporţională cu scopul urmărit, în acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că atunci când este chemată să se pronunţe asupra unui conflict între două drepturi care sunt protejate în mod egal de Convenţie, aceasta trebuie să pună în balanţă interesele în joc (Hotărârea din 12 iunie 2014, pronunţată în Cauza Fernandez Martinez împotriva Spaniei, paragraful 123).

22. Curtea apreciază că, dacă s-ar proceda în mod contrar, s-ar ajunge la situaţia în care absolutizarea unuia dintre cele două drepturi, atunci când sfera de manifestare a acestora este concomitentă, duce la anihilarea/afectarea substanţei celuilalt. Or, sfera de aplicare a unuia dintre cele două drepturi/libertăţi trebuie să se circumscrie acelor limite pe care, dacă le-ar depăşi, ar deveni un risc real şi substanţial, care ar afecta însăşi substanţa celuilalt drept/libertate.

23. Plecând de la aceste premise, Curtea observă că dispoziţia criticată este cuprinsă în art. 352 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală „Publicitatea şedinţei de judecată”, în ceea ce priveşte principiul publicităţii şedinţei de judecată, Curtea constată că acesta este înscris în prevederile art. 127 din Constituţie, potrivit cărora „şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege”, precum şi în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora „orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei”.

24. În ceea ce priveşte acest principiu, Curtea reţine că instanţa de la Strasbourg a statuat că publicitatea procedurii organelor judiciare menţionate la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale protejează justiţiabilii împotriva unei justiţii secrete care scapă controlului public; de asemenea, aceasta constituie unul dintre mijloacele necesare pentru a păstra încrederea în instanţele judecătoreşti. Prin transparenţa pe care o conferă administrării justiţiei, aceasta contribuie la realizarea scopului art. 6 paragraful 1 din Convenţie, procesul echitabil, a cărui garantare se numără printre principiile fundamentale ale oricărei societăţi democratice în sensul convenţiei (Hotărârea din 9 noiembrie 2010, pronunţată în Cauza AGVPS - Bacău împotriva României, paragraful 50).

25. De asemenea, Curtea Constituţională a statuat că principiul publicităţii implică, pe de o parte, desfăşurarea şedinţelor de judecată în prezenţa părţilor şi în condiţii care să garanteze posibilitatea publicului de a asista la dezbateri şi, pe de altă parte, pronunţarea hotărârii prin care se soluţionează cauza în şedinţă publică. El constituie premisa unei justiţii independente şi imparţiale care asigură părţilor garanţia respectării dreptului la un proces echitabil (Decizia nr. 537 din 27 aprilie 2010,. publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010).

26. Este general recunoscut faptul că instanţele judecătoreşti îşi desfăşoară activitatea în cadrul „cetăţii”, în mijlocul comunităţii, care este principalul beneficiar al actului de justiţie, în timp ce instanţele judecătoreşti sunt recunoscute ca fiind „forumul” ce stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzaţie penală, acest lucru nu înseamnă că nu poate exista, în altă parte, nicio discuţie prealabilă sau simultană referitoare la obiectul proceselor penale, fie că este vorba de reviste de specialitate, de presa generală sau de publicul larg. Cu condiţia ca acestea să nu depăşească limitele impuse de interesul bunei administrări a justiţiei, relatările, inclusiv comentariile, privind procedurile judiciare contribuie la publicitatea acestora şi sunt, aşadar, perfect consonante cu cerinţa impusă de articolul 6 paragraful 1 din Convenţie, potrivit căreia audierile sunt publice. Nu doar mass-media are sarcina de a comunica astfel de informaţii şi idei, ci publicul are, de asemenea, dreptul de a le primi (în acest sens, Hotărârea din 29 august 1997, pronunţată în Cauza Worm împotriva Austriei, paragraful 50).

27. Cu alte cuvinte, corelativ dreptului inculpatului de a se bucura de un proces echitabil, Curtea constată că se naşte dreptul la liberă exprimare al mass-mediei, precum şi dreptul opiniei publice de a cunoaşte chestiuni ce ţin de procedurile penale iniţiate de organele statului.

28. Pe de altă parte, dreptul la viaţă privată este un drept recunoscut atât de Convenţie, prin dispoziţiile art. 8, cât şi de Constituţie, prin prevederile art. 26. În jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg s-a statuat că intră în sfera de aplicare a acestui drept, de exemplu, aspecte ce privesc identitatea persoanei, cum sunt şi elementele relative la dreptul la imagine al unei persoane sau dreptul la protecţia reputaţiei. În acest context, Curtea observă că dispoziţiile art. 352 din Codul de procedură penală stabilesc regula potrivit căreia şedinţele de judecată sunt publice, excepţiile de la acest principiu putând fi aplicate în cazul în care şedinţa publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnităţii sau vieţii intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justiţiei. Instanţa poate, de asemenea, să declare şedinţă nepublică la cererea unui martor, dacă prin audierea sa în şedinţă publică s-ar aduce atingere siguranţei ori demnităţii sau vieţii intime a acestuia sau a membrilor familiei sale, ori la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părţilor, în cazul în care o audiere în public ar pune în pericol confidenţialitatea unor informaţii. În contextul declarării caracterului nepublic al şedinţei de judecată, pe durata judecăţii, instanţa poate interzice publicarea şi difuzarea, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natură a dezvălui identitatea persoanei vătămate, a părţii civile, a părţii responsabile civilmente sau a martorilor.

29. Curtea constată că în cauza dedusă controlului de constituţionalitate, textul de lege criticat determină, din perspectiva inculpatului, incidenţa concurentă a mai multor drepturi constituţionale, şi anume dreptul la un proces echitabil şi dreptul la viaţă privată, pe de-o parte, şi dreptul la libertatea de exprimare şi dreptul la informare, pe de altă parte.

30. Aplicând cele statuate la paragraful 22 din prezenta decizie, Curtea apreciază că trebuie analizat în ce măsură dezvăluirea identităţii inculpatului aflat într-o procedură penală pendinte în faţa instanţelor judecătoreşti poate fi privită ca o depăşire a limitelor libertăţii de exprimare, care are drept consecinţă încălcarea dreptului la viaţă privată a acestuia. În acest context, Curtea reţine că, în cauza dedusă controlului de constituţionalitate, autorul excepţiei are calitatea de inculpat major, astfel că acest aspect va fi avut în vedere în analiza constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate.

31. Din această perspectivă, Curtea observă că instanţa europeană a statuat că interdicţia privind publicarea imaginii unei persoane, în contextul relatărilor privind procedura penală deschisă împotriva acesteia, interdicţie ce a avut ca efect limitarea modalităţilor de prezentare a unor astfel de relatări, a constituit o ingerinţă în libertatea de exprimare, care încalcă articolul 10 din Convenţie (Hotărârea din 11 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza News Verlags GmbH&Co.KG împotriva Austriei, paragraful 40). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, deşi măsura era prevăzută de lege şi urmărea un scop legitim - protecţia dreptului persoanei în cauză de a beneficia de un proces echitabil bazat pe prezumţia de nevinovăţie, protecţia dreptului acesteia de a i se respecta viaţa privată şi protecţia acestei persoane împotriva insultei şi defăimării - această măsură nu s-a dovedit a fi necesară într-o societate democratică.

32. Cu toate acestea, trebuie reţinut că art. 10 din Convenţie şi art. 30 din Constituţie nu garantează, totuşi, o libertate de exprimare nelimitată, chiar şi în ceea ce priveşte relatările presei referitoare la chestiuni de interes public grave. Exercitarea acestei libertăţi comportă „îndatoriri şi responsabilităţi”, care se aplică, de asemenea, şi presei. Aceste „îndatoriri şi responsabilităţi” capătă o anumită semnificaţie atunci când există o chestiune ce afectează reputaţia persoanelor private şi subminarea „drepturilor altora”. Ca urmare a „îndatoririlor şi responsabilităţilor” inerente exercitării libertăţii de exprimare, protecţia acordată de art. 10 jurnaliştilor în ceea ce priveşte relatările cu privire la aspectele de interes general este supusă condiţiei ca ei să acţioneze cu bună-credinţă, în scopul de a furniza informaţii precise şi veridice, în conformitate cu un jurnalism responsabil - „responsible journalism” - (Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Bladet Tromse şi Stensaas împotriva Norvegiei, paragraful 65; Hotărârea din 29 martie 2016, pronunţată în Cauza Bedat împotriva Elveţiei, paragraful 50).

33. Conceptul de „jurnalism responsabil”, ca o activitate profesională care se bucură de protecţia art. 10 din Convenţie, nu se limitează la conţinutul informaţiilor care sunt colectate şi/sau difuzate prin mijloace jurnalistice. Această noţiune cuprinde, de asemenea, printre altele, legalitatea comportamentului unui jurnalist, inclusiv interacţiunea sa publică cu autorităţile în exercitarea funcţiilor jurnalistice. Faptul că un jurnalist a încălcat legea în această privinţă este relevant, deşi nu este decisiv, atunci când se stabileşte dacă el sau ea a acţionat în mod responsabil (Hotărârea din 20 octombrie 2015, pronunţată în Cauza Pentikainen împotriva Finlandei, paragraful 90). Astfel, dreptul inculpatului de a se bucura de garanţiile unui proces echitabil trebuie avut în vedere de către jurnalişti atunci când fac comentarii referitoare la procedurile penale pendinte, deoarece limitele unor astfel de comentarii nu se pot extinde până la declaraţii care sunt susceptibile de a aduce atingere, în mod intenţionat sau nu, şanselor unei persoane de a beneficia de un proces echitabil sau de a submina încrederea publicului în rolul instanţelor în administrarea justiţiei penale (Hotărârea din 29 august 1997, pronunţată în Cauza Worm împotriva Austriei, paragraful 50; Hotărârea din 11 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza News Verlags GmbH&Co.KG împotriva Austriei, paragraful 56). Totodată, jurnaliştii trebuie să aibă în vedere, atunci când fac comentarii referitoare la procedurile penale pendinte, dacă persoana acuzată este sau nu o persoană publică, ştiut fiind că o persoană publică se expune voluntar publicităţii din momentul în care acceptă acest statut.

34. Pe de altă parte, Curtea reţine că, în generai, spre deosebire de procesele civile, cele penale pot avea un impact puternic asupra opiniei publice. Impactul produs de acestea nu poate fi cuantificat a priori, în abstract, ci acesta variază în funcţie de diversele circumstanţe ale cazului referitoare la calitatea persoanei care a săvârşit fapta, la modalitatea de săvârşire a faptei, la situaţia victimei, la gravitatea faptei săvârşite etc. Aşa fiind, legiuitorul este chemat ca, prin reglementarea adoptată, să realizeze un echilibru între interesul opiniei publice ce se manifestă în sfera de aplicare a libertăţii de exprimare şi a dreptului la informare şi drepturile inculpatului.

35. Analizând dispoziţia criticată, Curtea observă că aceasta are în vedere interzicerea publicării şi difuzării, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natură a dezvălui identitatea persoanei vătămate, a părţii civile, a părţii responsabile civilmente sau a martorilor. Din interpretarea per a contrario a dispoziţiei criticate rezultă că interdicţia prevăzută de aceasta nu vizează dezvăluirea identităţii inculpatului.

36. Chiar şi în aceste condiţii, Curtea reţine că inculpatul are posibilitatea, potrivit art. 352 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală, de a solicita judecarea în şedinţă nepublică, motivat de faptul că o şedinţă publică, ce presupune dezvăluirea identităţii sale, ar aduce atingere demnităţii sau vieţii sale intime, ori de faptul că o audiere în public ar pune în pericol confidenţialitatea unor informaţii.

37. În această lumină, Curtea apreciază că, în contextul necesităţii realizării unui echilibru just între drepturile aflate în concurenţă, posibilitatea acordată inculpatului de a solicita judecarea în şedinţă nepublică este suficientă pentru a proteja dreptul inculpatului major la un proces echitabil, precum şi dreptul acestuia la viaţă privată.

38. Prin urmare, dezvăluirea identităţii inculpatului major se încadrează în limitele de exercitare a libertăţii de expresie şi a dreptului publicului la informare, în vreme ce imposibilitatea inculpatului major de a solicita instanţei interzicerea publicării şi difuzării, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natură a dezvălui identitatea sa, nu se răsfrânge asupra tuturor aspectelor ce ţin de viaţa sa privată, ci doar asupra identităţii persoanei. Sub acest aspect, Curtea apreciază că nedezvăluirea identităţii acestuia ar determina o absolutizare a dreptului său la viaţă privată ce ar avea ca rezultat ruperea echilibrului faţă de drepturile fundamentale concurente, respectiv afectarea în substanţa sa a libertăţii de exprimare şi a dreptului publicului la informaţie.

39, Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ataş Abdullah în Dosarul nr. 34.611/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 352 alin. (9) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generat obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 martie 2017,

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru exercitarea atribuţiilor secretarului general al Guvernului

 

Având în vedere refuzul secretarului general al Guvernului de a îndeplini obligaţia de a contrasemna deciziile prim-ministrului, prevăzută de prevederile art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2009 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 198/2013, constatat conform Adresei înregistrate la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/11.039 din 16 iunie 2017, precum şi absenţa acestuia din cadrul instituţiei,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Alexandru-Mihai Ghigiu, secretar de stat, exercită atribuţiile secretarului general al Guvernului, pentru asigurarea conducerii instituţiei, până la eliberarea, respectiv numirea conducătorului Secretariatului General al Guvernului, în condiţiile legii.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

p. Secretarul general al Guvernului,

Alexandru-Mihai Ghigiu

 

Bucureşti, 16 iunie 2017.

Nr. 455.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind unele măsuri pentru exercitarea funcţiei de secretar general al Guvernului

 

În temeiul art. 15 lit. b), art. 19 şi al art. 22 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Art. 1. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Mihai Busuioc se eliberează din funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru.

Art. 2. - Începând cu data prevăzută la art. 1, domnul Victor-Viorel Ponta se numeşte în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Alexandru-Mihai Ghigiu

 

Bucureşti, 16 iunie 2017.

Nr. 456.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.