MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 467/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 467         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 21 iunie 2017

 

SUMAR

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

894. - Ordin al ministrului finanţelor publice privind completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 450/2016 pentru aprobarea Procedurii de corectare a erorilor cuprinse în situaţiile financiare anuale şi raportările contabile anuale depuse de operatorii economici şi persoanele juridice fără scop patrimonial

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 25 din 10 aprilie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

Decizia nr. 33 din 15 mai 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 450/2016 pentru aprobarea Procedurii de corectare a erorilor cuprinse în situaţiile financiare anuale şi raportările contabile anuale depuse de operatorii economici şi persoanele juridice fără scop patrimonial

 

Având în vedere prevederile art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. I. - Procedura de corectare a erorilor cuprinse în situaţiile financiare anuale şi raportările contabile anuale depuse de operatorii economici şi persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 450/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 12 aprilie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La punctul 3, după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins:

„a1) codului unic de înregistrare al entităţii raportoare;”,

2. La punctul 3, după litera c) se introduce o nouă literă, litera c1), cu următorul cuprins:

,,c1) indicatorilor raportaţi prin formularul «Bilanţ»/«Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii», dacă valoarea acestor indicatori poate fi dovedită de alte documente (de exemplu, act constitutiv, contracte etc.) şi acest aspect este cuprins în declaraţia pe propria răspundere de la pct. 6;”.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Bucureşti, 16 iunie 2017.

Nr. 894.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

DECIZIA Nr. 25

din 10 aprilie 2017

 

Dosar nr. 3.970/1/2016

 

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal - preşedintele completului

Viorica Trestianu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Decebal Constantin Vlad - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Ion - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Mariana Constantinescu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Emanuel Albu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Claudia Marcela Canacheu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Ana-Hermina Iancu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Liliana Vişan - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul dosarului este constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 274 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent la Secţiile Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulament

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 38.427/3/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Cum se interpretează dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte sfera cheltuielilor finanţate pentru învăţământul special şi special integrat, respectiv posibilitatea de decontare a acestora între autorităţile administraţiei publice locale.”

Magistrata l-asistent prezintă referatul cu privire la obiectul sesizării, arătând că, la solicitarea instanţei supreme, unele instanţe de judecată au transmis hotărâri judecătoreşti şi puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept în discuţie; se arată, de asemenea, că a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul-raportor, act care, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost comunicat părţilor, dintre care numai intimata-pârâtă D.G.A.S.P.C. Sector 1 Bucureşti şi-a exprimat punctul de vedere.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 30 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 38.427/3/2015, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:

„Cum se interpretează dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 448/2006), în ceea ce priveşte sfera cheltuielilor finanţate pentru învăţământul special şi special integrat, respectiv posibilitatea de decontare a acestora între autorităţile administraţiei publice locale?”

II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

2. Prin acţiunea înregistrată, prin declinare de competenţă, pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta D.G.A.S.P.C. Sector 2 Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii D.G.A.S.P.C. Sector 1 Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, obligarea acestora la plata sumei de 22.254 lei, pentru perioada ianuarie-aprilie 2012, reprezentând prestaţii sociale pentru copiii proveniţi de pe raza sectorului 1 Bucureşti şi aflaţi în îngrijire în centrele din subordinea reclamantei.

3. În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, în centrele aflate în subordinea sa, beneficiază de îngrijire copiii proveniţi de pe raza sectorului 1, unitate care a refuzat preluarea lor, invocând depăşirea capacităţilor sale.

4. Prin Sentinţa civilă nr. 8.745 din 7 decembrie 2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.

5. Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că actul normativ în temeiul căruia autoritatea locală reclamantă a calculat şi a demarat procedura de realizare a creanţei împotriva pârâtelor este Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 2 nr. 93/2011, însă prevederile art. 3 din acest act administrativ cu caracter normativ au fost anulate pe calea unei acţiuni directe, prin Decizia civilă nr. 10.770/2013, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

6. De asemenea, nici Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 272/2004), nu prevede în mod expres faptul că se suportă cheltuielile de întreţinere a acestor persoane de autoritatea de la domiciliul beneficiarului. Tocmai de aceea a fost necesară menţionarea posibilităţii de a încheia protocoale cu autoritatea de la domiciliul minorului, adică pentru a exista un temei ca aceasta din urmă să achite sumele convenite. În acest sens sunt prevederile art. 2 lit. c) pct. 7 din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.434/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul-cadru).

7. Mai mult, a arătat instanţa de fond, potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, finanţarea centrelor publice în care sunt îngrijite persoane cu handicap se face din bugetele proprii ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pe teritoriul cărora funcţionează acestea. Totodată, dispoziţiile art. 17 din acelaşi act normativ, la fel ca şi cele ale art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2005 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii de învăţare, instruire, compensare, recuperare şi protecţie specială a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale din cadrul sistemului de învăţământ special şi special integrat (Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2005), prevăd că finanţarea învăţământului special şi special integrat se face din bugetele judeţelor, respectiv bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, unde funcţionează unitatea de învăţământ special, indiferent de domiciliul copiilor/elevilor/ tinerilor cu cerinţe educative speciale.

8. Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, susţinând că aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor legale aplicabile în speţă.

III. Dispoziţiile legale supuse interpretării

9. Legea nr. 448/2006:

„Art. 54 - (1) Persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită şi protejată într-un centru din localitatea/judeţul în a cărei/cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa.

(2) Finanţarea centrelor publice se face din bugetele proprii ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pe teritoriul cărora funcţionează acestea.

(3) în cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condiţiile prevăzute la alin. (1), persoana cu handicap poate fi îngrijită şi protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială.

(4) Decontarea cheltuielilor dintre autorităţile administraţiei publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită şi protejată,

(5) Modalitatea de decontare va fi stabilită prin normele metodologice*) de aplicare a prevederilor prezentei legi.”

IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

A) Recurenta-reclamantă a arătat că pârâtul Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti are calitate procesuală pasivă, care izvorăşte din calitatea să de ordonator principal de credite pentru D.G.A.S.P.C. Sector 1, având în vedere prevederile art. 33 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006), care precizează explicit faptul că: „Obligaţia de decontare a cheltuielilor prevăzute la alin. (1) revine consiliului judeţean sau consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti în a cărui/căror rază teritorială îşi are domiciliul persoana cu handicap, prin direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.”

10. Hotărârile „privind stabilirea costului mediu anual/copil (...)” sunt emise cu aprobarea consiliului judeţean/local, în conformitate cu prevederile Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 215/2001). În calitate de autoritate publică locală, Consiliul Local al Sectorului 1 gestionează fonduri ale D.G.A.S.P.C. Sector 1, astfel că în cauza dedusă judecăţii are calitate procesuală pasivă, fiind titular al obligaţiei de a suporta cheltuielile serviciilor sociale prestate de către beneficiarii aflaţi în centrele de asistenţă socială şi protecţia copilului, alături de D.G.A.S.P.C. Sector 1, în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul persoana cu handicap.

11. Majoritatea debitorilor ce au obligaţia de a suporta cheltuielile născute din prestaţiile sociale acordate copiilor/tinerilor înţeleg şi se prevaleze în apărarea lor de existenţa sau nu a unor protocoale, deşi acordarea directă a acestor servicii este dovedită şi nu poate fi tăgăduită, iar creanţa născută din acordarea serviciilor este certă, lichidă şi exigibilă.

B) Intimata-pârâtă D.G.A.S.P.C, Sector 1 Bucureşti a arătat că, faţă de prevederile legale incidente (Legea nr. 272/2004, Legea nr. 448/2006, Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2005, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare), intenţia legiuitorului a fost clară în ceea ce priveşte suportarea costurilor serviciilor sociale prestate către beneficiarii - persoane cu handicap - aflaţi în îngrijire în centrele de asistenţă socială şi protecţie socială. În concret, finanţarea învăţământului special şi special integrat se face din bugetele judeţelor, respectiv bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti unde funcţionează unitatea de învăţământ special, indiferent de domiciliul copiilor/elevilor/ tinerilor cu cerinţe educative speciale, motiv pentru care nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea dispoziţiilor legale, respectiv pentru stabilirea titularului obligaţiei de a suporta costurile serviciilor sociale prestate către beneficiarii încadraţi în grad de handicap aflaţi în îngrijire în centrele de asistenţă socială şi protecţia copilului,

V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

12. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând următoarele: este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; soluţionarea cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor legale ce constituie obiectul sesizării; chestiunea de drept este nouă şi asupra ei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei alte sesizări, în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

13. Obiectul sesizării îl constituie o problemă de drept veritabilă, adică aceea a stabilirii titularului obligaţiei de a suporta costurile serviciilor sociale prestate către beneficiarii încadraţi în grad de handicap, aflaţi în îngrijire în centrele de asistenţă socială şi protecţia copilului; caracterul problematic al chestiunii de drept rezultă din modalităţile diferite de interpretare a dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 448/2006, faţă de care s-a constatat că există divergenţe în practica judiciară în corelarea cu celelalte dispoziţii legale în vigoare, iar aceste neclarităţi împiedică interpretarea şi aplicarea lor în mod unitar.

14. O lămurire a problemei de drept ce constituie obiectul sesizării nu rezultă nici din considerentele Deciziei nr. 13 din 22 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 11 septembrie 2015).

B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

15. Instanţa de trimitere, Curtea de Apel Bucureşti, a arătat că un prim aspect ce se impune a fi dezlegat priveşte sfera cheltuielilor finanţate pentru învăţământul special şi special integrat şi sunt relevante următoarele dispoziţii normative:

- art. 46 din Legea nr. 272/2004;

- art. 16 alin. (6) şi (7), art. 17, art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006;

- art. 51 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2005;

- anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2005.

16. În opinia instanţei de trimitere, sfera cheltuielilor prevăzute de art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 include nu numai cheltuielile aferente procesului de învăţământ, ci şi pe cele ocazionate de întreţinerea copiilor cu cerinţe educative speciale, care beneficiază de servicii de îngrijire şi găzduire.

17. Al doilea aspect ce urmează a fi clarificat vizează posibilitatea de decontare a cheltuielilor analizate între autorităţile administraţiei publice locale.

18. Instanţa de trimitere a apreciat că, pe această chestiune, prezintă relevantă următoarele dispoziţii normative:

- art. 54 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 448/2006;

- art. 12 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 515/2003, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 68/2003);

- art. 2 lit. c) din Regulamentul-cadru.

19. În concepţia instanţei de trimitere, în lipsa unui protocol sau a unei convenţii, nu există temei legal pentru a se suporta cheltuielile aferente serviciilor sociale prestate către beneficiari, în regim de internat, de către unitatea administrativ-teritorială În care aceştia îşi au domiciliul.

VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale şi opiniile exprimate de acestea

20. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 13 din 22 iunie 2015, a stabilit că, „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 94 şi 95 din Codul de procedură civilă, litigiile având ca obiect acţiuni prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ”.

21. De asemenea, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 448/2006 s-a pronunţat Secţia a II-a civilă a instanţei supreme, prin Decizia nr. 1.189 din 23 iunie 2016.

22. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unele instanţe de judecată au transmis hotărâri judecătoreşti şi puncte de vedere, din examinarea cărora se desprind următoarele orientări jurisprudenţiale:

A) Cele mai multe instanţe au considerat că, în situaţia copiilor cu dizabilităţi, devin incidente prevederile speciale ale art. 16 şi 17 din Legea nr. 448/2006, potrivit cărora finanţarea învăţământului special şi special integrat se face din bugetele judeţelor, respectiv bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, unde funcţionează unitatea de învăţământ special, indiferent de domiciliul copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale şi indiferent de natura cheltuielii (cheltuială aferentă procesului de învăţământ sau ocazionată de întreţinerea copiilor cu cerinţe educative speciale, care beneficiază de servicii de îngrijire şi găzduire), în lipsa unei/unui înţelegeri/protocol între serviciile publice de asistenţă socială.

23. În acest sens s-au pronunţat şi au opinat următoarele instanţe: Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 1.548 din 16.03.2015, Decizia nr. 1.860 din 31.03.2016, Decizia nr. 843 din 6.04.2011); Curtea de Apel Constanţa (Decizia nr. 16 din 5.09.2016, pronunţată de Secţia I civilă, complet specializat pentru cauze minori şi familie; Decizia nr. 409 din 1.04.2014, pronunţată de Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal); Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 1.186 din 6.04.2016, Decizia nr. 190 din 27.01.2016, Decizia nr. 1.145 din 6.04.2016, Decizia nr. 103 din 13.01.2014); Tribunalul Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (opinia judecătorilor); Tribunalul Dâmboviţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (opinia judecătorilor); Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (opinia judecătorilor).

24. În sprijinul acestei orientări s-a reţinut, în esenţă, că în cazul finanţării învăţământului special pentru copiii/tinerii cu cerinţe speciale operează o reglementare aparte, determinată de situaţia specială a copilului cu probleme speciale şi pentru care legiuitorul a prevăzut că suportarea cheltuielilor legate de găzduire, asigurarea hranei zilnice, îngrijire primară, pregătire şcolară, orientare profesională se face din bugetele judeţelor, respectiv bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, unde funcţionează unitatea de învăţământ special, indiferent de domiciliul copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale; în această situaţie, legea nu a mai prevăzut obligaţia unei decontări bugetare, iar aplicarea dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 448/2006 este exclusă, pentru că, în acest caz special, legiuitorul a prevăzut explicit sursa de finanţare în cuprinsul art. 17 din aceeaşi lege şi art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2005.

B) într-o altă orientare, izolată din punct de vedere jurisprudenţial, s-a apreciat că există posibilitatea de decontare a cheltuielilor finanţate pentru învăţământul special şi special integrat între autorităţile administraţiei publice locale, faţă de faptul că raporturile juridice create între două direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului implicate în furnizarea serviciului de asistenţă socială, în modalităţile prevăzute de prevederile art. 54 din Legea nr. 448/2006, au ca obiect furnizarea de către una dintre părţi a unor servicii sociale pentru îngrijirea şi protecţia persoanelor cu handicap.

25. În acest sens s-au pronunţat şi au opinat următoarele instanţe: Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 1.939 din 25.11.2016); Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal (opinia judecătorilor); Tribunalul Ialomiţa (opinia judecătorilor); Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (opinia judecătorilor).

26. S-a susţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 448/2006 nu disting între cheltuielile aferente activităţilor de educaţie desfăşurate în centrele pentru persoanele cu handicap şi cheltuielile aferente îngrijirii şi protejării persoanelor cu handicap, motiv pentru care există posibilitatea decontării acestora între autorităţile administraţiei publice locale, conform Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006.

27. Potrivit art. 34 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, de la data publicării normelor metodologice, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidenţiale publice din alt judeţ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap îşi are domiciliul, cu respectarea formalităţilor prevăzute de acelaşi articol; solicitarea trebuie să cuprindă acordul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidenţial în care urmează să fie admisă persoana cu handicap.

C) Un punct de vedere distinct au formulat judecătorii din cadrul Tribunalului Ilfov, în opinia cărora, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 53 alin. (4) şi art. 54 din Legea nr. 448/2006, precum şi a prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2016, rezultă că art. 54 din lege nu se referă la sfera cheltuielilor finanţate pentru învăţământul special şi special integrat, neexistând posibilitatea decontării unor astfel de cheltuieli între autorităţile administraţiei publice locale; cheltuielile pentru învăţământul special şi special integrat sunt suportate din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, şi nu din bugetele autorităţilor administraţiei publice locale,

VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

28. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 62 din 16 februarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 5 mai 2016), a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (4) din Legea nr. 448/2006.

VIII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

29. În jurisprudenţa instanţelor europene nu au fost identificate decizii relevante în privinţa chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.

IX. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

30. Prin Adresa nr. 2.539/C/4611/111-5/2016 din 20 ianuarie 2017, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

X. Raportul asupra chestiunii de drept

31. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin, (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 519 din acelaşi cod, pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

32. Examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele:

33. Înainte de cercetarea în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

34. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

35. Din cuprinsul prevederilor legale citate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

- instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului;

- soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

- chestiunea de drept aflată în discuţie să fie nouă;

- chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

36. Procedând la analiza admisibilităţii sesizării, instanţa supremă constată că primele trei condiţii mai sus enunţate sunt îndeplinite, întrucât Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal este legal învestită cu soluţionarea recursului împotriva unei sentinţe pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a I l-a contencios administrativ şi fiscal, iar decizia ce urmează a fi pronunţată este definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă.

37. Prioritar verificării îndeplinirii condiţiei referitoare la caracterul determinant al chestiunii de drept pentru soluţionarea cauzei pe fond se impune reliefarea contextului care a generat întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin identificarea obiectului litigiului, prin prezentarea succintă a cadrului factual şi juridic al acţiunii în contencios administrativ, precum şi al soluţiei pronunţate de prima instanţă.

38. Reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 Bucureşti a chemat în judecată pe pârâţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, solicitând să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 22.254 lei, reprezentând contravaloarea prestaţiilor sociale acordate copiilor proveniţi de pe raza sectorului 1 Bucureşti care s-au aflat în îngrijire în centrele din subordinea reclamantei, în perioada ianuarie-aprilie 2012.

39. În motivarea în fapt a acţiunii, reclamanta a arătat Că a procedat la preluarea minorilor în centrele aflate în subordinea sa, întrucât pârâta a invocat depăşirea capacităţilor sale.

40. În drept, reclamanta si-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 272/2004.

41. Pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 Bucureşti a formulat întâmpinare, în care a arătat că este vorba despre 5 copii cu diferite grade de handicap şcolarizaţi în regim de internat în centre aflate pe raza teritorială a sectorului 2 Bucureşti.

42. instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, cu motivarea că, în raport cu prevederile Legii nr. 272/2004 şi ale art. 17 din Legea nr. 448/2006, finanţarea învăţământului special şi special integrat se face din bugetele judeţelor, respectiv bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, unde funcţionează unitatea de învăţământ special, indiferent de domiciliul copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale.

43. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că de lămurirea chestiunii de drept reprezentate de interpretarea dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 448/2006 nu depinde soluţionarea pe fond a litigiului.

44. Cu titlu prealabil se impun a fi făcute scurte consideraţii cu privire la cadrul normativ aplicabil pretenţiei deduse judecăţii.

45. Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (1)-(4) din Legea nr. 272/2004, forma în vigoare în perioada de referinţă (ianuarie-aprilie 2012):

„(1) Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale.

(2) Copilul cu handicap are dreptul la educaţie, recuperare, compensare, reabilitare şi integrare, adaptate posibilităţilor proprii, în vederea dezvoltării personalităţii sale.

(3) îngrijirea specială trebuie să asigure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copiilor cu handicap, îngrijirea specială constă în ajutor adecvat situaţiei copilului şi părinţilor săi ori, după caz, situaţiei celor cărora le este încredinţat copilul şi se acordă gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv şi fără discriminare al copiilor cu handicap la educaţie, formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la activităţi recreative, precum şi la orice alte activităţi apte să le permită deplina integrare socială şi dezvoltare a personalităţii lor.

(4) Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să iniţieze programe şi să asigure resursele necesare dezvoltării serviciilor destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap şi ale familiilor acestora în condiţii care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa comunităţii.”

46. În conformitate cu dispoziţiile art. 51 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare: „Copiii şi tinerii cu cerinţe educaţionale speciale, şcolarizaţi în unităţile de învăţământ special sau de masă, inclusiv cei şcolarizaţi în alt judeţ decât cel de domiciliu, beneficiază de asistenţă socială constând în asigurarea alocaţiei zilnice de hrană, a rechizitelor şcolare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei în cuantum egal cu cel pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie a copilului, precum şi de găzduire gratuită în internate sau centrele de asistare pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale din cadrul direcţiilor generale judeţene/a municipiului Bucureşti de asistenţă socială şi protecţia copilului.”

47. În art. 6 din Legea nr. 448/2006 sunt menţionate drepturile acordate persoanelor cu handicap, printre care:

„b) educaţie şi formare profesională; (...)

d) asistenţă socială, respectiv servicii sociale şi prestaţii sociale; (...)”.

48. Dreptul la educaţie al persoanelor cu handicap este reglementat în cap. II secţiunea a 2-a, intitulată „Educaţie”, din Legea nr. 448/2006; prevederile legale din această secţiune, incidente cu privire la subiectul analizat, sunt următoarele:

- „Art. 16. - (...)

(2) Educaţia persoanelor cu handicap se realizează prin:

a) unităţi de învăţământ special;

b) integrarea individuală în unităţi de învăţământ de masă, inclusiv în unităţi cu predare în limbile minorităţilor naţionale;

c) grupe sau clase speciale compacte, integrate în unităţi preşcolare şi şcolare de masă;

d) servicii educaţionale prin cadrele didactice itinerante/de sprijin;

e) şcolarizare la domiciliu până la absolvirea studiilor liceale, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, prin grija Ministerului Educaţiei Naţionale;

f) educaţia «la patul de spital», pe durata spitalizării;

g) alternative educaţionale.

(3) Formele de învăţământ enumerate la alin. (2) se pot desfăşura şi în limbile minorităţilor naţionale.

(4) Accesul în unităţile de învăţământ al copiilor cu dizabilităţi, inclusiv al celor cu handicap, precum şi al celor cu dificultăţi de adaptare şcolară se realizează prin hotărâre a comisiei pentru protecţia copilului, care eliberează certificatul de orientare şcolară şi/sau profesională, pe baza raportului de evaluare complexă întocmit de serviciul de evaluare complexă din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

(5) Pentru formele de educaţie prevăzute la alin. (2) lit. d)-f) sunt necesare recomandarea comisiei interne de evaluare continuă şi cererea părinţilor.

(6) Unităţile de învăţământ special sunt formate din: şcoală specială, cantină şi, după caz, internat şcolar, în condiţiile legii.

(7) Elevii cu handicap beneficiază gratuit de masă şi cazare în internatele şcolare.”

- „Art. 17. - Finanţarea învăţământului special şi special integrat se face din bugetele judeţelor, respectiv bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, unde funcţionează unitatea de învăţământ special, indiferent de domiciliul copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale.”

49. Dispoziţii similare se regăsesc în art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1,251/2005, conform cărora „Finanţarea învăţământului special şi special integrat se face din bugetele judeţelor unde funcţionează unitatea de învăţământ special, indiferent de domiciliul copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale, şi din bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti”.

50. De asemenea, în anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2005 se precizează următoarele:

„A. Drepturi ale copiilor/elevilor/tinerilor care sunt şcolarizaţi în sistemul de învăţământ special şi special integrat

a) Copiii/Elevii/Tinerii cu cerinţe educative speciale în învăţământul special şi special integrat au dreptul la rechizite şcolare, precum şi la o alocaţie zilnică de hrană pentru întreaga perioadă a programului şcolar.

b) Copiii/Elevii/Tinerii cu cerinţe educative speciale din învăţământul special şi special integrat, care se află în sistemul de protecţie socială, primesc drepturile menţionate la lit. a) prin unitatea de învăţământ la care sunt înscrişi, pe toată durata cursurilor şcolare, şi prin sistemul de protecţie socială, în vacanţe, sâmbăta şi duminica. (...)

B. Finanţarea drepturilor menţionate la lit. A se face pentru toţi copiii/elevii/tinerii cu cerinţe educative speciale care urmează o formă de şcolarizare, inclusiv pentru cei care, pe perioada şcolarizării, locuiesc în internatul unităţii de învăţământ sau frecventează centrul de pedagogie curativă, centrul de educaţie, centrul de zi etc. (...)”

51. Din interpretarea dispoziţiilor normative anterior citate rezultă că finanţarea învăţământului special şi special integrat, respectiv a internatelor şcolare - cum sunt cele de pe raza sectorului 2 Bucureşti, unde au învăţat cei 5 tineri pe perioada anului şcolar 2012 - se face din bugetele judeţelor, respectiv bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti unde funcţionează unitatea de învăţământ special, indiferent de domiciliul copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale.

52. În altă ordine de idei se constată că serviciile şi prestaţiile sociale acordate persoanelor cu handicap sunt reglementate în cap. III al Legii nr. 448/2006, iar secţiunea a IV-a din acest capitol se referă la centrele pentru persoanele cu handicap. Art. 54 din lege vizează modalitatea de finanţare a centrelor de zi şi centrelor rezidenţiale în care poate fi îngrijită şi protejată persoana cu handicap.

53. Plasarea art. 54 în cadrul acestei secţiuni a Legii nr. 448/2006 vine să demonstreze faptul că acesta are un alt obiect de reglementare, respectiv că nu se referă la finanţarea dreptului la educaţie, după cum a opinat instanţa de trimitere.

54. Cu alte cuvinte, art. 54 din Legea nr. 448/2006 nu se referă la cheltuielile finanţate pentru învăţământul special şi special integrat de care beneficiază copiii/elevii/tinerii cu cerinţe educative speciale şi, ca atare, nu se poate vorbi despre posibilitatea decontării unor astfel de cheltuieli între autorităţile administraţiei publice locale.

55. Aşadar, textul legal aflat în discuţie nu este incident în speţa în care s-a formulat sesizarea supusă analizei.

56. În ceea ce priveşte condiţia noutăţii chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, se impun o serie de clarificări.

57. În primul rând, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a considerat că această condiţie, referitoare la „noutate”, este diferită de cea care impune ca asupra respectivei chestiuni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi ca aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii (Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014).

58. În al doilea rând, în lipsa din cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă a unei definiţii a „noutăţii”chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia, s-a considerat că rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.

59. Analizând problema de drept ce face obiectul prezentei proceduri, instanţa supremă apreciază că aceasta nu îndeplineşte condiţia noutăţii.

60. Astfel, data adoptării Legii nr. 448/2006 (6 decembrie 2006), lege pe care se întemeiază acţiunea în pretenţii, relevă Că problema de drept supusă analizei nu este nouă. Fără a absolutiza criteriul vechimii şi fără a-l raporta în mod exclusiv la data adoptării actului normativ supus analizei, se poate constata că, sub acest aspect, sunt importante existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe continue şi constante în această materie. Într-adevăr, noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, dar, în acest din urmă caz, doar dacă o instanţă este chemată să se pronunţe asupra acesteia pentru prima dată. Aşadar, caracterul de noutate se pierde, pe măsură ce problema de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, iar opiniile minoritare nu pot constitui temei pentru declanşarea mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.

61. În acest context trebuie arătat că din examinarea hotărârilor judecătoreşti depuse la dosarul cauzei rezultă că există deja o jurisprudenţa a instanţelor asupra problemei de drept supuse dezbaterii, problemă care a primit o rezolvare ce se regăseşte în majoritatea soluţiilor pronunţate cu privire la acest aspect.

62. Or, finalitatea procedurii hotărârii prealabile, astfel cum aceasta rezultă din dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, este de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept esenţiale şi controversate.

63. Pentru ca mecanismul procedural în discuţie să nu fie deturnat de la scopul evitării practicii judiciare neunitare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, instanţa supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept importantă care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

64. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, examinarea datelor comunicate de către curţile de apel arată că există deja practică judiciară în materie, cvasiunitară, instanţele naţionale pronunţând, în majoritate covârşitoare, cu excepţia Curţii de Apel Ploieşti, acelaşi tip de soluţii, prin care au stabilit că, în raport cu dispoziţiile art. 16 şi 17 din Legea nr. 448/2006, finanţarea învăţământului special şi special integrat se face din bugetele judeţelor, respectiv bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti unde funcţionează unitatea de învăţământ special, indiferent de domiciliul copiilor/elevilor/ tinerilor cu cerinţe educative speciale şi indiferent de natura cheltuielii.

65. Rezultă deci că nu este vorba de o chestiune de drept controversată, susceptibilă de a genera interpretări diferite, în egală măsură de pertinente, care să necesite pronunţarea unei hotărâri prealabile; ca atare, şi din această perspectivă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti nu este admisibilă, nefiind permis ca mecanismul procedural prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă să fie transformat într-o procedură dilatorie, de natură a întârzia inutil cursul procesului.

66. În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că mecanismul de unificare a practicii judiciare, reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, nu poate fi valorificat, atât timp cât legiuitorul a stabilit, prin condiţiile restrictive de admisibilitate, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile numai în scopul preîntâmpinării apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei veritabile probleme de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective.

67 Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 38.427/3/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Cum se interpretează dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte sfera cheltuielilor finanţate pentru învăţământul special şi special integrat, respectiv posibilitatea de decontare a acestora între autorităţile administraţiei publice locale?”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2017.

 

p. PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL,

judecător EUGENIA MARIN

Magistrat-asistent,

Aurel Segărceanu

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 33

din 15 mai 2017

 

Dosar nr. 4.105/1/2016

 

Gabriela Elena Bogasiu - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Doina Popescu - pentru preşedintele delegat al Secţiei I civile

Rodica Dorin - pentru preşedintele Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Mirela Vişan - judecător la Secţia I civilă

Nina Ecaterina Grigoraş - judecător la Secţia I civilă

Carmen Georgeta Negrilă - judecător la Secţia I civilă

Sorinela Alina Macavei - judecător la Secţia I civilă

Adina Georgeta Nicolae - judecător la Secţia I civilă

Roxana Popa - judecător la Secţia a II-a civilă

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Trănica Teau - judecător la Secţia a II-a civilă

Cosmin Horia Mihăianu - judecător la Secţia a II-a civilă

Paulina Lucia Brehar - judecător la Secţia a II-a civilă

Emanuel Albu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Claudia Marcela Canacheu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Cezar Hîncu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Viorica Trestianu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Rodica Florica Voicu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 4.105/1/2016 este constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 42.999/3/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depuse puncte de vedere formulate în scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii atât de către apelantul-reclamant, cât şi de către intimata-pârâtă.

La dosar au fost transmise hotărârile judecătoreşti relevante, identificate de instanţele naţionale, precum şi punctele de vedere teoretice exprimate de judecători. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii.

Doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, constată că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, iar completul rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea din data de 28 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 42.999/3/2015, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii (Legea nr. 125/2014), prin raportare la dispoziţiile art. 5 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, precum şi a Procedurii de efectuare a restituirilor, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului finanţelor publice nr. 2.073/1.623/2014 (Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014), în sensul de a se stabili dacă se recuperează sau nu sumele reprezentând pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, încasate necuvenit după data de 1 octombrie 2014, în condiţiile în care aceste sume sunt drepturi aferente unei perioade anterioare datei de 1 octombrie 2014.

II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menţionată

2. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 27.151/3/2015, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, anularea Deciziei din data de 30 aprilie 2015 prin care s-a anulat Decizia de pensie din 28 august 2014, ca urmare a pronunţării Deciziei civile nr. 118 din 10 februarie 2015 de către Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă.

3. Prin Cererea completatoare formulată la data de 16 noiembrie 2015, reclamantul a formulat contestaţie împotriva deciziei privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie de serviciu din data de 26 octombrie 2015, prin care i s-a imputat suma de 322.909 lei, reprezentând drepturi plătite şi încasate necuvenit în perioada octombrie 2014 - februarie 2015.

4. În motivarea cererii reclamantul a arătat că suma imputată de pârâtă - 322.909 lei, plătită în luna octombrie 2014, include şi diferenţele corespunzătoare unei perioade ulterioare lunii octombrie 2014, însă, din acest total, suma de 289.695 lei reprezintă drepturi aferente perioadei 1 septembrie 2010- 1 octombrie 2014.

5. În opinia reclamantului, suma de 289.695 lei intra sub incidenţa Legii nr. 125/2014, fiindu-i în mod nelegal imputată prin decizia de debit. Reclamantul a invocat dispoziţiile art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014.

6. Prin încheierea de şedinţă din data de 23 noiembrie 2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a Vili-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus disjungerea cererii completatoare, formându-se un nou Dosar cu nr. 42.999/3/2015 ce face obiectul prezentei cauze.

7. Prin Sentinţa civilă nr. 739 din 25 ianuarie 2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a Viii-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins contestaţia ca neîntemeiată, apreciind că pârâta era îndrituită să recupereze de la reclamant sumele imputate reprezentând drepturi încasate necuvenit, conform dispoziţiilor art. 179 şi art. 181 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010).

8. Prin Cererea de apel înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 11 august 2016, în Dosarul nr. 42.999/3/2015, apelantul-reclamant a solicitat anularea sentinţei apelate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că, deşi prima instanţă a invocat dispoziţiile art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, nu a avut în vedere faptul că prin Legea nr. 125/2014 şi normele sale de aplicare au fost amnistiate debitele corespunzătoare perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014, aşa cum este şi debitul din prezenta cauză, constituit în mare parte din drepturi aferente perioadei septembrie 2010-octombrie 2014.

9. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 21 septembrie 2016, intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a solicitat respingerea apelului ca nefondat

10. Pe fondul cauzei, intimata a considerat că sumele imputate apelantului nu intră sub incidenţa Legii nr. 125/2014, invocând în acest sens dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, precum şi art. 5 şi art. 10 din normele metodologice de aplicare a acestei legi.

11. La termenul de judecată din 28 noiembrie 2016, din oficiu, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a pus în discuţia părţilor necesitatea şi admisibilitatea sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu acestei chestiuni de drept.

III. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

12. Prin încheierea de sesizare din data de 28 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 42.999/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a constatat îndeplinite cerinţele de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele aspecte:

13. Cauza se află pe rolul unui complet al Curţii de Apel Bucureşti, care judecă în ultimă instanţă.

14. De dezlegarea chestiunii de drept depinde soluţionarea pe fond a procesului. Astfel, modul de interpretare a dispoziţiilor legale în discuţie constituie însăşi problema de drept a speţei, antamând atât obiectul, cât şi cauza juridică a cererii.

15. În fapt, apelantul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu, drepturile sale de pensie fiind recalculate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare (Legea nr. 119/2010), ale Hotărârii Guvernului nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) -h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, coroborate cu cele ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2010.

16. Prin Sentinţa civilă nr. 1.480 din 6 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Prahova - Secţia I civilă în Dosarul nr. 58.004/3/2011, pentru un număr de 123 de pensionari, printre care şi apelantul din prezenta cauză, au fost anulate deciziile de revizuire emise în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aprobată prin Legea nr. 109/2012 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011) şi a Legii nr. 119/2010, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare emiterii deciziilor de revizuire, în sensul repunerii şi menţinerii în plată a pensiilor stabilite potrivit Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 223/2007). Au fost obligate intimatele Casa Judeţeană de Pensii Ilfov şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti la achitarea sumelor de bani reprezentând diferenţa dintre pensia stabilită conform Legii nr. 223/2007 şi pensia revizuită/recalculată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 şi al Legii nr. 119/2010, de la momentul recalculării/revizuirii şi până la momentul repunerii efective în plată a pensiei de serviciu, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

17. Prin Decizia din 28 august 2014 a Casei Locale de Pensii Sector 1 Bucureşti a fost pusă în executare Sentinţa civilă nr. 1.480 din 6 iunie 2014 a Tribunalului Prahova în ceea ce îl priveşte pe reclamant.

18. Ulterior, prin Decizia nr. 118 din 10 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de pârâtă şi, în consecinţă, a fost modificată în parte Sentinţa civilă nr. 1.480 din 6 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Prahova, în sensul că: a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti prin cererea de recurs, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia precizată şi completată succesiv - în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect deciziile de revizuire anulate de tribunal, a fost înlăturată dispoziţia privind obligarea intimatelor-recurente Casa Judeţeană de Pensii Ilfov şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti la achitarea sumelor de bani reprezentând diferenţa dintre pensia stabilită conform Legii nr. 223/2007 şi pensia revizuită/recalculată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 şi al Legii nr. 119/2010, de la momentul recalculării/revizuirii şi până la momentul repunerii efective în plată a pensiei de serviciu etc.

19. Prin Decizia de debit din 26 octombrie 2015 - contestată în prezenta cauză - având în vedere Decizia nr. 118 din 10 februarie 2015, pronunţata în recurs de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă, şi Referatul plăţi prestaţii nr. xxx/26.10.2015, casa locală de pensii a procedat la emiterea acestui titlu executoriu în vederea recuperării sumelor încasate necuvenit de apelant în perioada octombrie 2014-februarie 2015, în cuantum total de 322.909 lei.

20. Conform anexei la această decizie, în luna octombrie 2014 s-a plătit suma de 289.695 lei, reprezentând diferenţa dintre pensia stabilită conform Legii nr. 223/2007 şi pensia revizuită/recalculată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 şi al Legii nr. 119/2010, de la momentul recalculării/revizuirii, respectiv septembrie 2010-octombrie 2014 inclusiv.

21. Problema de drept este nouă, nefăcând obiectul dezlegării printr-o altă hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

22. Instanţa de trimitere a apreciat în sensul utilităţii sesizării instanţei supreme şi din perspectiva opiniilor divergente exprimate în materie, prin soluţii de practică judiciară, fără să se poată constata însă cristalizarea unei jurisprudenţe suficient de articulate în vreunul dintre sensuri, astfel încât să lipsească de obiect şi efect util prezenta sesizare.

23. Au fost menţionate două decizii relevante, care reflectă jurisprudenţa neunitară la nivelul Secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti, după cum urmează:

24. Într-o primă opinie, exprimată în cuprinsul Deciziei civile nr. 3.991 din 5 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 30.784/3/2015, s-a apreciat că, în situaţia unui debit constatat ulterior intrării în vigoare a legii amnistiei (1 octombrie 2014), acesta intră sub incidenţa legii amnistiei numai cu condiţia de a fi fost încasat de pensionar până la data intrării în vigoare a legii. Pentru sumele plătite necuvenit ulterior acestei date se emite decizie de recuperare.

25. Prin cea de-a două opinie, exprimată în cadrul Deciziei civile nr. 4.157 din 12 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 29.754/3/2015, s-a reţinut că textul Legii nr. 125/2014 şi al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 conduce la concluzia că, indiferent de data când debitul a fost constatat, anterior ori ulterior intrării în vigoare a legii (1 octombrie 2014), scutirea se aplică pentru suma reprezentând debit, dacă este corespunzătoare perioadei anterioare acestei date. Scopul legii a fost de a scuti de la recuperare sumele necuvenite, plătite destinatarilor legii, aferente perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014.

26. S-a arătat că, în cadrul şedinţei de practică neunitară de la nivelul Curţii de Apei Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale din luna octombrie 2016, cu majoritate, s-a apreciat ca fiind corectă cea de-a două opinie.

IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

27. După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile au formulat următoarele puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecăţii:

28. Apelantul-reclamant a susţinut că prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 se aplică inclusiv sumelor încasate necuvenit după data de 1 octombrie 2014, în condiţiile în care aceste sume corespund unei perioade anterioare datei de 1 octombrie 2014.

29. În argumentarea acestui punct de vedere s-a arătat că din lecturarea întregului conţinut al Legii nr. 125/2014 şi al normelor sale de aplicare rezultă faptul că legiuitorul a impus o singură condiţie pentru ca scutirea de la recuperare să opereze în acest gen de situaţii, şi anume ca sumele să corespundă perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014.

30. S-a apreciat că impunerea oricărei altei condiţii decât cea stabilită prin textul legii nu poate fi catalogată decât ca o încălcare a principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

31. Atât timp cât textul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 cuprinde dispoziţii clare, iar cele două texte din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, respectiv art. 5 şi art. 10, nu cuprind dispoziţii contrare sau neclare, ba dimpotrivă, lămuresc cu exactitate condiţiile de aplicare, s-a apreciat că interpretarea acestor prevederi poate conduce la o singură concluzie: sunt scutite de la recuperare sumele ce corespund perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014, fiind fără relevanţă, în aplicarea scutirii, momentul plăţii lor.

32. Intimata-pârâtă a susţinut că debitele care se scutesc în temeiul Legii nr. 125/2014 şi al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 sunt cele provenite din sume încasate necuvenit de pensionar în perioada 1 ianuarie 2011-1 octombrie 2014. Fiind vorba de un regim derogatoriu de la dreptul comun prevăzut de dispoziţiile art. 107 alin. (1) şi

(2) şi art. 179 din Legea nr. 263/2010, altă interpretare dată acestor norme nu poate fi primită, câtă vreme normele cu caracter special sunt de strictă interpretare şi aplicare.

33. S-a arătat că Legea nr. 125/2014 şi normele sale de aplicare instituie o excepţie de la regula conform căreia debitele stabilite sau care vor fi stabilite în sarcina pensionarilor nu se vor recupera dacă sumele ce constituie aceste debite au fost încasate efectiv de pensionar înainte de data de 1 octombrie 2014, aceasta fiind interpretarea prevederilor art. 1 alin. (1) din lege prin raportare la prevederile art. 5 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, interpretare care se realizează ca un tot unitar, iar nu separat.

Fiind vorba despre instituirea unei situaţii de excepţie, prevederile legii şi ale normelor de aplicare trebuie să fie interpretate în sensul cei mai strict posibil, fără să se procedeze la o lărgire a sferei de aplicare a acestora.

34. Ca atare, s-a considerat că interpretarea ce trebuie dată prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, prin raportare la dispoziţiile art. 5 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, este aceea că sunt scutite de la recuperare debitele stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 263/2010 provenite din sume încasate, efectiv, necuvenit în perioada anterioară datei de 1 octombrie 2014, şi nu din sume aferente acestei perioade, dar încasate efectiv în perioada ulterioară datei de 1 octombrie 2014.

35. Totodată, s-a considerat că prevederile legale menţionate nu se aplică debitelor provenite din sume plătite ca urmare a pronunţării unor hotărâri judecătoreşti, ulterior desfiinţate de instanţa de control în calea de atac.

V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

36. Completul de judecată al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muică şi asigurări sociale, prin încheierea de sesizare din 28 noiembrie 2016, şi-a exprimat punctul de vedere asupra chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări în sensul că, din analiza dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, prin raportare la dispoziţiile art. 5 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, rezultă că, în situaţia unui debit constatat ulterior intrării în vigoare a legii amnistiei (1 octombrie 2014), sumele intră sub incidenţa legii amnistiei numai cu condiţia de a fi fost încasate de pensionar până la data intrării în vigoare a legii. Pentru sumele plătite necuvenit ulterior acestei date se emite decizie de recuperare.

37. Instanţa de trimitere a apreciat că interesează momentul la care au fost încasate aceste sume de către pensionar, chiar dacă este vorba despre un debit constatat ulterior intrării în vigoare a legii amnistiei fiscale.

38. Interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii nu poate fi decât una literală, deoarece suntem în prezenţa unei scutiri de la piaţă, o situaţie de excepţie de la regula recuperării sumelor încasate necuvenit de către pensionari, după cum rezultă din conţinutul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014.

39. Principala regulă în demersul de interpretare a excepţiilor constă în faptul că excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare (Exceptio est strictissimae interpretationis).

40. Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 arată că nu se recuperează debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor.

41. Legea privind scutirea de la plată a unor debite nu poate să aibă ca obiect decât sume încasate până la data intrării în vigoare a legii, chiar dacă debitul este constatat ulterior.

42. Acest aspect este reglementat cu claritate şi în cuprinsul normelor metodologice, respectiv prin art. 5 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014.

43. S-a observat că dispoziţiile legale enunţate fac distincţie doar între debit constatat la data intrării în vigoare a legii sau ulterior, precum şi între sume plătite necuvenit „în perioada ....1 octombrie 2014” şi sume plătite necuvenit, corespunzătoare perioadei de după data de 1 octombrie 2014.

44. Criterii precum echitatea sau egalitatea de tratament juridic nu pot 11 adăugate celor prevăzute de lege.

VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

45. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au înaintat hotărârile judecătoreşti identificate şi care prezintă relevanţă pentru problema de drept în discuţie, precum şi punctele de vedere teoretice exprimate de judecători, preconizându-se apariţia unei practici judiciare neunitare în această materie.

46. Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că sunt scutite de plată şi deci nu se recuperează sumele reprezentând pensie încasate necuvenit chiar după data de 1 octombrie 2014, dacă sumele sunt aferente perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014.

47. Într-o altă opinie s-a considerat că, dimpotrivă, sumele încasate necuvenit după data de 1 octombrie 2014, în condiţiile în care aceste sume sunt drepturi aferente unei perioade anterioare datei de 1 octombrie 2014, se recuperează.

48. La nivelul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale au fost identificate 6 cauze similare, suspendate în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

49. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 2.579/C/4673/III-5/2016 din 3 februarie 2017, a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedurile de unificare a practicii judiciare şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale

50. Deşi nu vizează în mod direct chestiunea supusă interpretării în prezenta sesizare, este util a fi menţionată Decizia nr. 33 din 24 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 8 februarie 2017, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.619/104/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care s-a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 lit. a), art. 2 alin. (1) şi art. 3 din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natura salariată ale personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 124/2014), este exonerat de la obligaţia restituirii pentru sumele reprezentând venituri de natură salariată încasate necuvenit până la data intrării în vigoare a legii, respectiv 27 septembrie 2014, personalul salarizat sub imperiul actelor normative enumerate în art. 1 din lege.

51. Această decizie prezintă relevanţă prin prisma finalităţii urmărite de legiuitor şi prin Legea nr. 124/2014, aceeaşi cu cea a Legii nr. 125/2014 - acte normative de amnistie fiscală, adoptate de Parlament în vederea realizării unor obiective de politică socială.

52. Prin decizia menţionată, între altele, s-a reţinut: „(...) chestiunea de drept cuprinsă în sesizare pune în discuţie un act de clemenţă a legiuitorului care, din considerente de politică socială, renunţă la dreptul de a recupera sumele constând în venituri de natură salarială încasate necuvenit de către anumite categorii de bugetari.” (paragraful 51).

53. Cu toate că finalitatea celor două acte normative este identică, domeniul de aplicare a fiecărui act normativ este diferit, în raport cu cauza juridică a sumelor încasate necuvenit de beneficiarii legii - venituri de natură salarială, în cazul Legii nr. 124/2014, şi, respectiv, pensii, indemnizaţii sociale pentru pensionari şi indemnizaţii pentru însoţitor, în ipoteza Legii nr. 125/2014.

54. Ca atare, având premise distincte, sunt diferite şi soluţiile legislative prin care se asigură realizarea scopului legii, fiecare dintre aceste acte normative având un domeniu propriu de aplicare, se raportează la anumite criterii temporale, modalităţi de stabilire a debitelor etc., în funcţie de raporturile sociale pe care le reglementează.

55. Dispoziţiile Legii nr. 125/2014 nu au făcut obiect al sesizării Curţii Constituţionale.

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

56. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

57. Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, opinia judecătorilor-raportori a fost în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, prin raportare la dispoziţiile art. 5 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, nu se recuperează sumele reprezentând pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, încasate necuvenit după data de 1 octombrie 2014, dacă aceste sume reprezintă drepturi aferente unei perioade anterioare datei de 1 octombrie 2014.

IX Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

58. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de către părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

59. Reglementând, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, procedura pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ca un mijloc de asigurare a unei practici judiciare unitare în interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti, alături de mecanismul recursului în interesul legii, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

- ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

- chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; şi

- asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

60. Din examinarea circumstanţelor cauzei deduse judecăţii pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale se constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate.

61. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti este legal învestită cu soluţionarea unei cereri de apel, în cadrul unui litigiu vizând contestarea Deciziei emise la data de 26 octombrie 2015 de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti având ca obiect recuperarea sumelor încasate necuvenit de către contestator cu titlu de pensie de serviciu, aşadar o decizie prin care contestatorului i s-a imputat suma de 322.909 lei, potrivit Cererii completatoare formulate la prima instanţă la data de 16 noiembrie 2015; această cerere a fost disjunsă din Dosarul iniţial nr. 27.151/3/2015, fiind înregistrată cu nr. 42.999/3/2015 pe rolul aceleiaşi instanţe, şi a fost soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 739 din 25 ianuarie 2016 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII l-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, ce constituie obiectul apelului cu care curtea de apel a fost sesizată.

62. Potrivit art. 179 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare: „(1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripţie de 3 ani. (...)

(4) Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii şi al caselor de pensii sectoriale se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu.”

63. Se constată că prin cererea introductivă, iniţial, contestatorul a atacat Decizia de revizuire a pensiei din 30 aprilie 2015 pentru care a parcurs procedura prealabilă administrativă obligatorie, fără caracter jurisdicţional, în faţa Comisiei Centrale de Contestaţii, în condiţiile art. 149 din Legea nr. 263/2010.

64. Art. 152 din acelaşi act normativ stabileşte că jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează de tribunale şi curţi de apel, iar art. 153 lit. d) din Legea nr. 263/2010 prevede că tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind hotărârile Comisiei Centrale de Contestaţii.

65. Ca atare, cererea completatoare formulată de către contestator în dosarul de primă instanţă, disjunsă şi soluţionată prin sentinţa apelată la Curtea de Apel Bucureşti, prin care a contestat titlul executoriu emis de casa de pensii competentă - Decizia privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie de serviciu din data de 26 octombrie 2015 -, fiind o cerere incidentală în dosarul iniţial aflat în competenţa de primă instanţă a tribunalului, este, la rândul său, de competenţa materială a tribunalului în primă instanţă, date fiind prevederile art. 123 din Codul de procedură civilă.

66. Conform art. 155 din Legea nr. 263/2010: „(1) împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă.

(2) Hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive.”

67. În consecinţă, se constată a fi îndeplinită şi condiţia ca instanţa de trimitere - Curtea de Apel Bucureşti - să fie învestită în mod legal cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă.

68. În ceea ce priveşte cerinţa ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată se reţine că şi aceasta este întrunită.

69. Astfel, în motivarea cererii completatoare contestatorul a arătat că suma imputată de pârâtă prin decizia contestată (322.909 lei) include şi diferenţele corespunzătoare perioadei octombrie 2014-februarie 2015, însă restul de 289.695 lei reprezintă drepturi aferente intervalului 1 septembrie 2010- 1 octombrie 2014.

70. În opinia contestatorului, această sumă de 289.695 lei intră sub incidenţa Legii nr. 125/2014, considerând că în mod nelegal aceasta i-a fost imputată prin decizia de debit. Contestatorul a invocat dispoziţiile art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014.

71. Prin Cererea de apel, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 11 august 2016, apelantul-contestator a solicitat anularea sentinţei apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că, deşi prima instanţă a invocat dispoziţiile art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, nu a avut în vedere faptul că prin Legea nr. 125/2014 şi normele sale de aplicare au fost amnistiate debitele corespunzătoare perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014, aşa cum este şi debitul din prezenta cauză, constituit în parte din drepturi aferente perioadei septembrie 2010-octombrie 2014.

72. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 21 septembrie 2016, intimata Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

73. Pe fondul cauzei, intimata a considerat că sumele imputate apelantului nu intră sub incidenţa Legii nr. 125/2014, invocând în acest sens dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, precum şi art. 5 şi art. 10 din normele metodologice de aplicare a acestei legi.

74. Ca atare, având în vedere că apelantul contestator a invocat incidenţa prevederilor actului normativ având ca obiect amnistia fiscală pentru o mare parte din debitul ce i-a fost constituit de către intimată prin decizia contestată, rezultă că devine evidentă legătura cu cauza a chestiunii de drept pentru a cărei dezlegare de principiu a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

75. Cerinţa noutăţii problemei de drept este şi ea îndeplinită, decurgând, în primul rând, din împrejurarea că se solicită interpretarea unui text inclus într-un act normativ relativ recent, prin raportare la momentul sesizării; concret, Legea nr. 125/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 24 septembrie 2014 şi a intrat în vigoare la data de întâi a lunii următoare datei publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sens în care a prevăzut art. 6 din Legea nr. 125/2014, aşadar, la data de 1 octombrie 2014.

76. Pe de altă parte, condiţia noutăţii rezidă nu numai în faptul că amnistia fiscală, respectiv exonerarea de obligaţia de restituire a unor sume necuvenite achitate cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu este o instituţie analizată în lucrări de specialitate juridică, ci şi în împrejurarea că textele de lege ridică probleme de interpretare, de o relativă dificultate, chiar în corelaţie cu normele edictate pentru explicitarea lor şi de natură a servi scopului organizării aplicării legii, respectiv Normele metodologice din 29 octombrie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 3 decembrie 2014, aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului finanţelor publice, respectiv Ordinul nr. 2.073/1.623/2014.

77. În cauză este îndeplinită situaţia premisă a iminenţei apariţiei unei practici judiciare neunitare, fapt ce rezultă din analiza punctelor de vedere divergente exprimate de curţile de apel din ţară şi unele tribunale din circumscripţiile acestora, chiar dacă una dintre interpretări se profilează a fi majoritară.

78. În acelaşi timp se constată că instanţele judecătoreşti, având competenţă în această materie, nu au pronunţat un număr mare de hotărâri judecătoreşti de natură a contura o jurisprudenţă constantă şi continuă în materia de referinţă, pe baza unei interpretări adecvate a textului care a generat chestiunea de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită.

79. Totodată, se constată că asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior pe calea unui recurs în interesul legii ori a unei alte hotărâri prealabile.

80. Prin urmare, sesizarea întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât se impune a se da eficienţă mecanismului de unificare reprezentat de pronunţarea unei hotărâri prealabile, în vederea atingerii dezideratului acestei instituţii procesuale, respectiv preîntâmpinarea soluţionării diferite a unei chestiuni de drept de către instanţele judecătoreşti (control a priori), ceea ce va avea şi efectul asigurării securităţii raporturilor juridice.

81. Chestiunea de drept cu a cărei dezlegare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin prezenta sesizare priveşte interpretarea dispoziţiilor art. i alin. (1) din Legea nr. 125/2014, prin raportare la dispoziţiile art. 5 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, În sensul de a se stabili dacă se recuperează sau nu sumele reprezentând „pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor”, încasate necuvenit după data de 1 octombrie 2014, în condiţiile în care aceste sume sunt drepturi aferente unei perioade anterioare datei de 1 octombrie 2014.

82. În baza art. 5 din acelaşi act normativ au fost emise Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, precum şi a Procedurii de efectuare a restituirilor din 29 octombrie 2014, aprobate prin Ordinul comun nr. 2.073/1.623/2014 al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului finanţelor publice.

83. Din perspectiva chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări interesează dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, potrivit cărora: „Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, eu modificările şi completările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează.”

84. Textul citat instituie o excepţie de la regula recuperării la bugetul asigurărilor sociale de stat a sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, regulă reglementată de art. 179 din Legea nr. 263/2010,

85. Cu toate acestea, se constată că în domeniul de aplicare a Legii nr. 125/2014 intră nu numai pensiile, indemnizaţiile sociale pentru pensionari şi indemnizaţiile pentru însoţitor stabilite în sistemul public de pensii, ci şi categoria pensiilor recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010, precum şi pensiile de serviciu, soluţie ce se impune din interpretarea sistematică a legii, întrucât art. 3 din Legea nr. 125/2014 prevede în mod expres astfel: „Scutirea de la plată a debitelor, precum şi restituirea prevăzută la art. 1 alin. (2), conform prevederilor prezentei legi, se aplică indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, la momentul constatării existenţei debitelor.”

86. Textul anterior citat din lege este explicitat prin dispoziţiile art. 7 şi art. 8 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, conform cărora:

„Art. 7. - Fac obiectul scutirii de la plată sumele reprezentând:

a) pensii stabilite conform legislaţiei sistemului public de pensii, pensii recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi pensii de serviciu;

b) indemnizaţia socială pentru pensionari prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;

c) indemnizaţia pentru însoţitor, prevăzută de legislaţia privind sistemul public de pensii, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I.”

„Art. 6. - Beneficiază de prevederile art. 1 alin. (1) din lege, cu respectarea prevederilor art. A-7, următoarele categorii de pensionari:

a) pensionarii sistemului public de pensii;

b) pensionarii beneficiari de pensii de serviciu.”

87. Întrucât art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 reglementează o excepţie, aceasta este de strictă interpretare - exceptio est strictissimae interpretationis -, ceea ce presupune că soluţia legislativă pe care o consacră nu poate fi extinsă la alte situaţii decât cele la care legiuitorul se referă în mod expres.

88. Prin urmare, conform normei analizate, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a Legii nr. 125/2014, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează.

89. În raport cu momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, aceste debite aferente perioadei anterioare momentului de referinţă al legii - 1 octombrie 2014 -, decurgând din pensii, indemnizaţii sociale pentru pensionari şi indemnizaţii pentru însoţitor necuvenite beneficiarului prestaţiei sociale:

(I) fie erau deja constituite - caz în care casele de pensii competente au emis un titlu executoriu în temeiul art. 179 din Legea nr. 263/2010;

(ii) fie aceste titluri executorii, vizând drepturi necuvenite pentru aceeaşi perioadă anterioară datei de 1 octombrie 2014, urmau a fi emise, aşadar constituite, ulterior intrării în vigoare a legii.

90. Pentru teza întâi (i), la data intrării în vigoare a Legii nr. 125/2014, titlurile executorii emise de casele de pensii în aplicarea regulii instituite de art. 179 din Legea nr. 263/2010 fie erau neexecutate, fie erau executate parţial sau total; prin urmare, în aceste cazuri, debitele erau constituite la data intrării în vigoare a legii speciale - 1 octombrie 2014 - prin care s-a reglementat exonerarea pensionarilor sau a beneficiarilor prestaţiei sociale de obligaţia de restituire a sumelor pentru care (mai) aveau calitatea de debitori la aceeaşi dată a intrării în vigoare a legii,

91. În sensul celor anterior arătate sunt şi dispoziţiile art. 4 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 care prevăd că:

„În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din lege sunt scutite de la plată sumele rămase de recuperat, înscrise în evidenţa debitorilor la data de 1 octombrie 2014, din debitele constituite anterior acestei date.”

92. Ca atare, în acest caz, scutirea vizează ipoteza în care titlul executoriu emis anterior intrării în vigoare a legii nu a fost executat ori a fost parţial executat pentru drepturi încasate necuvenit pentru perioada anterioară datei de 1 octombrie 2014, iar pensionarul sau beneficiarul prestaţiei sociale este exonerat de obligaţia de restituire a sumei rămase de recuperat.

93. Răspunzând scopului emiterii lor, normele metodologice, prin dispoziţiile art. 9, descriu procedura aplicării dispoziţiilor art. 1 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 125/2014, astfel:

„Art. 9. - Debitele aflate în evidenţă la data de 1 octombrie 2014, care fac obiectul legii, se scutesc de la plată în baza deciziei emise de casa de pensii competentă, întocmită potrivit modelului aprobat prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice. Deciziile se emit în 3 exemplare, din care unul se comunică pensionarului. În temeiul acestor decizii debitele se scad din evidenţa contabilă.”

94. Deşi nu face obiectul prezentei sesizări, pentru demonstrarea caracterului indubitabil al scopului legii (amnistia fiscală), este util a se preciza că, pentru sumele deja restituite total sau parţial în baza titlului executoriu emis de casa de pensii competentă, pensionarul sau beneficiarul prestaţiei sociale, în baza art. 1 alin. (2) din Legea nr. 125/2014, beneficiază de restituirea sumelor executate.

95. Textul de lege invocat prevede astfel: „(2) Sumele cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor provenite din debite şi recuperate de la pensionari începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la data intrării în vigoare a prezentei legi se restituie eşalonat, pe o perioadă de 5 ani calendaristici, începând de la data de 1 ianuarie 2015, prin plăţi anuale egale.”

96. Pe de altă parte, cap. III din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 descrie procedura de efectuare a restituirii sumelor reprezentând debite recuperate până la data de 1 octombrie 2014 (art. 14-27).

97. Pentru cea de-a două teză (II) norma are în vedere debitele ce urmau a se constitui de către casele de pensii prin emiterea de titluri executorii după intrarea în vigoare a Legii nr. 125/2014, aşadar ulterior datei de 1 octombrie 2014, dar constând în drepturi încasate necuvenit de către pensionari sau beneficiarii prestaţiilor sociale pentru aceeaşi perioadă anterioară datei de 1 octombrie 2014

98. Se observă că art. 1 alin. (1) teza a două din lege foloseşte exprimarea „debitele care urmează a fi constituite”, prin urmare, textul are în vedere ipoteza în care calitatea de debitor a pensionarului sau a beneficiarului prestaţiei sociale se naşte după intrarea în vigoare a Legii nr. 125/2014, aşadar după data de 1 octombrie 2014.

99. Aceasta presupune că în această ipoteză normativă legiuitorul are în vedere situaţii juridice aflate în derulare sau în curs de constituire (facla pendentia), precum recalculări de pensii, revizuiri ale deciziilor de pensionare, procese aflate în curs de judecată, nefinalizate încă prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti definitive (potrivit noului Cod de procedură civilă) sau irevocabile (conform Codului de procedură civilă anterior) etc., astfel încât noile situaţii juridice, născute sau consolidate după intrarea în vigoare a Legii nr. 125/2014 în legătură cu pensii, indemnizaţii sociale pentru pensionari şi indemnizaţii pentru însoţitor încasate deja pentru perioada anterioară datei de 1 octombrie 2014, s-ar putea finaliza cu calitatea de debitor a pensionarului sau a beneficiarului de prestaţii Sociale pentru ceea ce a încasat necuvenit.

100. Or, ca efect al dispoziţiilor art. 1 alin. (1) teza a două din Legea nr. 125/2014, aceste sume constând în debite care s-au constituit după intrarea în vigoare a legii în sarcina pensionarilor, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează.

101. Art. 5 din normele metodologice explicitează astfel teza a două din art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014:

„Art. 5. - Sunt scutite, de asemenea, de la plată, conform legii, debitele constatate ulterior datei intrării în vigoare a legii În sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la această dată, corespunzătoare perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014.”

102. Normele metodologice se raportează la ipoteza „debitelor constatate” ulterior datei de 1 octombrie 2014 pentru drepturi corespunzătoare perioadei anterioare acestei date, întrucât aplicarea regulii (recuperarea debitului prin emiterea titlului executoriu de către casa de pensii competentă, în temeiul art. 179 din Legea nr. 263/2010) nu mai este posibilă, datorită incidenţei excepţiei de la această regulă - art. 1 alin. (1) teza a două din Legea nr. 125/2014, care conduce la exonerarea debitorilor de la plata acestora.

103. Prin urmare, constituirea debitelor urmată de stingerea acestora prin efectul legii corespunde unei constatări scriptice a acestor situaţii juridice.

104. În procesul de aplicare a legii, aceste debite şi scutirea de la plată a pensionarilor şi beneficiarilor de prestaţii sociale trebuie constatate şi reflectate în evidenţele contabile ale caselor de pensii competente, sens în care art. 10 şi art. 11 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 prevăd:

„Art. 10. - În situaţiile în care, ulterior intrării în vigoare a legii, respectiv după data de 1 octombrie 2014, se constată debite reprezentând sume plătite necuvenit în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a legii, se procedează la revizuirea pensiilor, iar pe deciziile de modificare a drepturilor se va înscrie menţiunea «Suma de lei, încasată necuvenit în perioada  1 octombrie 2014, se scuteşte de la plată în temeiul Legii nr. 125/2014.»“

„Art. 11. - Sumele prevăzute la art. 10, scutite de la plată, se evidenţiază într-un cont în afara bilanţului”

105. Respectând ierarhia actelor normative prevăzută de Constituţia României şi de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică  legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000), ordinul prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, emis pentru organizarea aplicării legii în temeiul art. 5 din acest act normativ, nu poate adăuga, restrânge sau modifica dispoziţia legală pe care o explicitează şi a cărei executare o asigură. În acest sens, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 prevede: „(3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă”

106. În consecinţă, nu poate fi reţinută interpretarea dată de instanţa de trimitere, prin raportare la dispoziţiile art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, în sensul că legea privind scutirea de la plată a unor debite nu poate avea ca obiect decât sumele încasate până la intrarea în vigoare a legii, chiar dacă debitul este constatat ulterior, întrucât o atare interpretare lasă fără aplicare situaţii juridice care se încadrează în domeniul de aplicare a legii, anume acelea în care debitele au fost constituite (constatate) ulterior intrării în vigoare a legii pentru drepturi încasate necuvenit după data 1 octombrie 2014, dar pentru o perioadă anterioară acestei date de referinţă a legii, şi pentru care, de asemenea, operează, prin efectul legii, scutirea de la plată.

107. Criteriul prevăzut de legiuitor în delimitarea domeniului de aplicare a legii în cuprinsul art. 1 priveşte constituirea debitului înainte sau după intrarea în vigoare a actului normativ pentru drepturi încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, corespunzătoare perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014, sens în care art. 5 din normele metodologice prevede fără echivoc, fiind indiferent dacă încasarea efectivă a drepturilor necuvenite a avut loc înainte sau după intrarea în vigoare a Legii nr. 125/2014.

108. Nici dispoziţiile primului alineat al art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 nu indică o altă soluţie întrucât simpla redare a menţiunilor pe care decizia de modificare a drepturilor, ca urmare a revizuirii pensiilor ar trebui să le cuprindă - „Suma de lei, încasată necuvenit în perioada 1 octombrie 2014, se scuteşte de la plată în temeiul Legii nr. 125/2014” -, nu poate limita domeniul de aplicare a legii, chiar dacă o exprimare mai clară ar fi cerut o formulare alternativă, precum: „Suma de lei, încasată necuvenit în/pentru perioada 1 octombrie 2014, se scuteşte de la plată în temeiul Legii nr. 125/2014.”

109. Menţiunea citată din cuprinsul art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 corespunde ipotezei în care plata sau încasarea acestor drepturi necuvenite s-a realizat lunar, astfel cum prevede cu valoare de regulă art. 108 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, ceea ce nu înseamnă (în absenţa unei dispoziţii exprese a legii în acest sens) că pot fi excluse din domeniul de aplicare a legii sumele încasate necuvenit chiar uno ictu, în ipoteza în care acestea îndeplinesc condiţia de a viza drepturi aferente perioadei prevăzute de lege (aşadar, anterioare datei de 1 octombrie 2014).

110. De asemenea, nici dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, potrivit cărora „Pentru sumele plătite necuvenit corespunzătoare perioadei de după data de 1 octombrie 2014 se emite decizie de recuperare a acestor sume”, nu susţin o altă concluzie, contrar celor arătate de instanţa de trimitere, întrucât legea nu se referă la sume plătite necuvenit după data de 1 octombrie 2014, ci la sume plătite necuvenit corespunzătoare perioadei de după data de referinţă a legii pentru care nu mai operează exonerarea de la plată.

111. Textul anterior reflectă caracterul de act normativ special al Legii nr. 125/2014 care a reglementat o excepţie de la regula în materie, astfel încât, după epuizarea incidenţei normei de excepţie, se revine la aplicarea regulii recuperării sumelor plătite necuvenit pensionarilor sau beneficiarilor prestaţiilor sociale enumerate de lege.

112. Amnistia exclude numai obligaţia de restituire a sumelor plătite nedatorat, nefiind de natură a înlătura caracterul ilicit al faptei de stabilire şi încasare a unor drepturi neprevăzute de legislaţia în vigoare. Drept urmare, încasarea de sume necuvenite, după intrarea în vigoare a actului de clemenţă, este prohibită de lege şi atrage, în continuare, obligaţia de restituire (în acest sens, paragraful 51 din Decizia nr. 33/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

113. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 42.999/3/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, prin raportare la dispoziţiile art. 5 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, precum şi a Procedurii de efectuare a restituirilor, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului finanţelor publice nr. 2.073/1.623/2014, nu se recuperează sumele reprezentând pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, încasate necuvenit după data de 1 octombrie 2014, dacă aceste sume reprezintă drepturi aferente unei perioade anterioare datei de 1 octombrie 2014.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2017.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

GABRIELA ELENA BOGASIU

Magistrat-asistent,

Mihaela Lorena Mitroi

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.